Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ultrastructura
Ultrastructura
"NICOLAE TESTEMIŢANU“
ULTRASTRUCTURA BACTERIILOR.
ELEMENTELE PERMANENTE ŞI
FACULTATIVE DE STRUCTURĂ
ELEMENTELE DE STRUCTURĂ ALE
CELULEI BACTERIENE
Elementele constante (permanente, obligatorii)
-Peretele celular
-Membrana citoplasmatică
-Citoplasma
-Nucleoidul
-Ribosomii
-Mezosomii
Elementele facultative (neobligatorii)
-Capsula
-Sporul
-Flagelii
-Pilii/fimbriile
-Plasmidele
-Incluziunile celulare
PERETELE CELULAR (PC)
Metoda Ziehl-Neelsen
Colorația cu fluorocromi (fluorescentă)
METODA DE COLORARE ZIEHL-NEELSEN
Principiul: bacteriile acido-rezistente colorate cu
fucsină fenicată încălzită nu pot fi decolorate cu
acizi sau alcool.
1. Frotiul se colorează cu fucsină fenicată, încălzind
lama până la apariţia vaporilor (repetare 2 - 3
ori)
2. Se clăteşte cu apă, apoi se tratează cu soluţie de
acid sulfuric de 5% (sau amestec acid-alcool)
3. După spălare frotiul se recolorează cu albastru de
metilen
Rezultatul: bacteriile acido-rezistente rămân colorate
în roşu, cele acido-nerezistente se decolorează,
apoi se recolorează în albastru
COLORAȚIA CU FLUOROCROMI
(AURAMINĂ-RODAMINĂ)
1. Colorare cu sol. auramină-rodamină – 15 min
2. Spălare cu apă de robinet
3. Decolorare cu soluție alcoolică de HCl
4. Spălare cu apă de robinet
5. “Contracolorare”/recolorare cu sol. 0,5% KMnO4 – 2
min (pentru diminuarea fluorescenței nespecifice)
6. Spălare cu apă de robinet
7. Examinarea la microscopul fluorescent (cu raze UV)
Citire și interpretare:
Bacilii acido-alcoolo – rezistenți apar strălucitori, de
culoare galbenă sau portocalie (acizii micolici formează cu
fluorocromii un complex rezistent la decolorare).
“Contracolorarea“ cu KMnO4 face fondul frotiului negru
- verzui, nefluorescent.
MEMBRANA CITOPLASMATICĂ
(MCP)
- Tipuri de plasmide:
1. F – factor de fertilitate (sinteza pililor F, cu rol în
conjugare).
2. R – rezistenţă la antibiotice
3. Ent – producerea enterotoxinei
4. Hly – producerea hemolizinei
5. Col – producerea de bacteriocine, etc.
Plasmidele pot fi:
- conjugative, care se pot transfera singure la alte
bacterii, ca de exemplu plasmidele de rezistență la
antibiotice (R-plasmide)
- neconjugative, care nu pot părăsi ele însăși bacteria
de origine, ci numai prin intermediul unei alte
plasmide conjugative sau a unui bacteriofag (de
exemplu plasmida care codifică secreția de beta-
lactamază la Staphylococcus aureus
- episomi, care se pot integra prin recombinare în
cromozomul bacterian, pierzându-și astfel autonomia
de replicare (ex.: plasmida F sau factorul de fertilitate).
Plasmidele de virulență poartă determinanții genetici ai unor
factori de virulență la bacterii, ca de exemplu secreția de
enterotoxină (termolabilă și termostabilă) și factorul de colonizare
la Escherichia coli, hemolizina la Staphylococcus
aureus, Streptococcus faecalis și E.coli, exfoliantina la S. aureus,
gena de invazivitate la Shigella etc.
Plasmidele R - de rezistentă la chimioterapice (Factorul R) sunt
molecule circulare de ADN care constau din două regiuni genetice
distincte: genele care codifică rezistența la antibiotice "R" (care
pot fi unice sau multiple) și genele care conferă plasmidei
capacitatea de a se transfera "FTR".