Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu

Romanul experienței, roman subiectiv, roman psihologic, roman de analiză, modern, interbelic

În perioada interbelică, modernismul este promovat de criticul literar Eugen Lovinescu şi ilustrat de mari
romancieri printre care se numără şi Camil Petrescu. El a introdus în literatura română romanul modern,
proustian, subiectiv, de analiză psihologică. 
Noua estetică a romanului promovată de Camil Petrescu se caracterizează prin autenticitate, sincronizarea
literaturii române cu cea universală, naraţiunea la persoana I, anticalofilismul.

“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, apărut în 1930 este un roman modern, subiectiv,
psihologic prin acţiunea relativ redusă, desfăşurată în mediul citadin, prin personajul principal, prin
nerespectarea cronologiei faptelor, naraţiunea la persoana I, apelul la memoria involuntară.

O primă trăsătură a romanului modern, subiectiv este perspectiva narativă subiectivă, narațiunea realizându-
se la persoana I, cu focalizare internă de un personaj-narator. Punctul de vedere unic și subiectiv face ca cititorul
să cunoască despre personaje tot atât cât știe și personajul principal.

2. O altă trăsătură a romanului modern, subiectiv este personajul principal, intelectualul lucid, inadaptat,
însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei
drame mai puternice, a războiului.

Ultima noapte..... este totodată un roman al experienţei, întrucât personajul principal trăiește două experiențe
fundamentale: dragostea şi războiul.

Tema romanului o constituie dragostea și războiul ca experiențe ale personajului principal.

Textul narativ se structurează în două părți. Prima parte este o rememorare a iubirii eșuate dintre Ștefan
Gheorghidiu și Ela, iar partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu,
urmărește experiența de pe front, în timpul Primului Război Mondial.

Incipitul romanului îl prezintă pe Ștefan, potrivit jurnalului de front al acestuia ca sublocotenent în primăvara
anului 1916 pe Valea Prahovei.

Romanul începe printr-o discuție la popotă, când Ștefan rememorează căsnicia cu Ela: “eram însurat de doi
ani și jumătate cu o colegă de la universitate, dar bănuiam că mă înșeală”. Tânărul se căsătorește din dragoste
cu Ela, studentă la Litere.

Căsnicia sa cu Ela este liniștită o vreme, tinerii ducând o viață modestă, singura lor avere fiind iubirea. Moartea
unchiului lui Ștefan, Tache îi aduce protagonistului o moștenire importantă, ceea ce schimbă radical viața
tânărului cuplu, întrucât Ela este din ce în ce mai atrasă de societatea și viața mondenă. Astfel ea devine
preocupată numai de modă și de distracții nocturne, o lume în care se simte bine. În casa verișoarei lui Ștefan cei
doi cunosc un “vag avocat”, domnul G.

Ștefan începe să bănuiască că Ela îl înșală cu acest domn, iar excursia de la Odobești pune și mai mult sub
semnul îndoielii fidelitatea soției. După ce, sosind acasă pe neașteptate într-o noapte, nu-și găsește soția acasă,
Ștefan o alungă. După un timp cei doi se împacă si Gheorghidiu fiind concentrat în Valea Prahovei, aranjează ca
Ela să petreacă vara la Câmpulung. Îl observă în oras pe domnul G. Plănuiește să-i omoare pe amândoi, dar este
chemat înapoi pe front.

„Cartea” a doua începe cu capitolul “Întâia noapte de război ” care ilustrează o imagine de groază o
frontului cu o armată dezorganizată, ofițeri incompetenți și ostași dezorientați. Experiența războiului anulează
experiența iubirii. Rănit și spitalizat, Ștefan se întoarce în București, iar Ela îi pare o străină. Îi dăruiește casele
de la Constanța, banii, “absolut tot ce era în casă, de la obiecte de preț la cărți... adică tot trecutul”.

Titlul sugerează rătăcirea tânărului Ștefan Gheorghidiu prin noaptea incertitudinilor și a întrebărilor legate
de iubire. Astfel cuvântul noapte repetat în titlu redă simbolic incertitudinea, îndoiala. Cele două nopți
sugerează cele două etape din evoluția protagonistului: iubirea și războiul.

Conflictul principal al romanului este cel interior şi este generat de raporturile pe care Ștefan le are cu
realitatea în care trăiește, existând o diferenţă majoră între aspiraţiile personajului şi lumea înconjurătoare.
 Particularităţi de construcţie a personajului principal

“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, apărut în 1930 este un roman modern, subiectiv,
psihologic prin acţiunea relativ redusă, desfăşurată în mediul citadin, prin personajul principal, prin
nerespectarea cronologiei faptelor, naraţiunea la persoana I, apelul la memoria involuntară.

Ştefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, reprezentând tipul intelectualului lucid, inadaptatul
superior.

În privinţa statutului social, Gheorghidiu este un intelectual, student la Filozofie şi sărac. El se căsătoreşte din
dragoste cu Ela, studentă la Litere, orfană crescută de o mătuşă. Iubirea este trăită sub semnul incertitudinii și este
un zbucium permanent în căutarea adevărului. Conflictul exterior evidenţiază relaţia lui Ştefan cu societatea,
protagonistul fiind un inadaptat social. El trăieşte drama îndrăgostitului de absolut şi nu-şi găseşte locul într-o
societate dominată de mediocritate şi de imoralitate.

Principala trăsătură a protagonistului este orgoliul, aşa cum sugerează mărturisirea lui Gheorghidiu: „… eram
atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei
mele iubiri”

O secvenţă semnificativă pentru ilustrarea orgoliului personajului este masa în familie din casa lui Tache ,
care hotărăşte să-i lase cea mai mare parte din avere lui Ştefan. De fapt, în scena cinei se confruntă două concepţii
de viaţă: una condusă de puterea banilor, reprezentată de unchiul Tache si Nae, şi alta în care valorile sunt
spirituale, întruchipată de Ştefan şi de tatăl său, Corneliu.

Tache este impresionat de sinceritatea lui Ştefan şi îi lasă acestuia cea mai mare parte a averii. Dezgustat, Ştefan
cedează o parte din avere familiei, dar se simte tot mai izolat de lumea meschină şi egoistă în mijlocul căreia
trăieşte, mai ales că nici femeia iubită nu-l înţelege.

Primirea moştenirii declanșează criza matrimonială. În opinia lui Ștefan, Ela se implică prea mult în discuțiile
despre bani.

Această atitudine îl surprinde pe Ștefan în mod dureros, întrucât ar fi vrut să fie “mereu feminină, deasupra
discuțiilor acestea vulgare”.

Ştefan din orgoliu nu vrea să intre în competiţie cu această societate, întrucât i se pare nedemn de inteligenţa şi
demnitatea sa.

Se înrolează voluntar, deoarece crede că numai aşa poate să evolueze ca om, dar şi dintr-un orgoliu exagerat.

Războiul îl ajută să-şi clarifice sentimentele, să-şi depăşească drama erotică.

În roman apar si alte trăsături ale eroului: natura reflexivă, luciditatea, sensibilitatea exagerată, inteligenţa.

Conflictul principal al romanului este cel interior şi este generat de raporturile pe care Ștefan le are cu
realitatea în care trăiește, existând o diferenţă majoră între aspiraţiile personajului şi lumea înconjurătoare.

Perspectiva narativă este subiectivă, narațiunea realizându-se la persoana I, cu focalizare internă de un

personaj-narator. Punctul de vedere unic și subiectiv face ca cititorul să cunoască despre personaje tot atât cât
știe și personajul principal

În opinia mea în conştiinta personajului se produce drama constatării distanţei dintre iluzie şi
realitate, dintre ideal şi banalitate. Războiul şi iubirea sunt cele două teme ale romanului şi constituie două
experienţe fundamentale, două experiențe-limită pentru evoluţia personajului.