Pregătirea cadrelor didactice pentru parteneriatul şcoala–

familia cu risc de abandon şcolar

Orice sistem de învăţământ din întreaga lume, în diferite perioade istorice, a

cunoscut şi cunoaşte dificultăţi pe care le admite şi care dictează concentrarea pe
elaborarea strategiilor de rezolvare a disfuncţiilor existente. Abandonul şcolar, una
din disfuncţiile grave ale sistemului de învăţămant, presupune şi impune elaborarea
unor măsuri ce ar duce la eradicarea acestui fenomen negativ. Se cunoaşte că
întotdeauna au existat disfuncţii ale sistemului şcolar, datorită modificărilor
continuu din societate şi ale societăţii, procesului de adaptare la noile tehnologii
atât a cadrelor didactice cât şi a elevilor, adaptarea la noile cerinţe ale pieţii de
muncă etc. Un lucru important ar trebui să înţeleagă întreaga societate şi nu în
ultimul rînd familia că, investiţia în educaţie este cea mai rentabilă şi beneficiază
de ea toţi membrii comunităţii.
Abandonul şcolar reprezintă, după unii autori, una din multiplele forme ale
eşecului şcolar. Abandonul şcolar are de asemenea accepţiuni şi semnificaţii
diferite: ieşirea din sistem înainte de absolvirea unuia dintre nivelele acestuia;
ieşirea din sistem indiferent de nivel fără obţinerea diplomei care atestă finalizarea
nivelului respectiv de învăţământ; părăsirea sistemului de învăţământ fără
dobândirea unui certificat care să ofere posibilitatea integrării în piaţa muncii;
ieşirea prematură din nivelul secundar de educaţie fără integrarea în programe de
tipul “şansa a doua” .
Propunem sugestii, privind pregătirea specialiştilor din domeniul pedagogiei,
accesul lor la educaţia permanentă prin diverse traininguri şi cursuri de
perfecţionare, îmbunătăţirea statutului pedagogului din învăţământul preuniversitar
prin implicarea totală în soluţionarea problemelor cu care se confruntă elevii şi
familiile lor, îndeosebi în cazul familiilor cu risc de abandon şcolar, familiile
marginalizate şi dezavantajate social. Pedagogii au capacitatea de a îmbunătăţi
integrarea copiilor ce provin din familiile cu risc şi a adolescenţilor cu probleme
de adaptare în societate. În prezent pe umerii pedagogului revin multe sarcini, de
aceea statutul său este adesea pus într-o lumină nu tocmai favorabilă din cauza
criticilor aduse la adresa lui. Conform opiniilor specialiştilor, pedagogii adesea se
simt izolaţi, nu pentru că ei manifestă o activitate individuală, ci pentru că
aşteptările vis-à-vis de activitatea lor sunt foarte mari, iar posibilităţile îndeosebi
cele financiare limitate, “precum şi datorită criticilor care le sunt adresate, de multe
ori pe nedrept”. Însă în orice împrejurare, indiferent de rezultatele obţinute,
pedagogii doresc ca demnitatea lor să rămână intactă şi să fie respectaţi.
 Sugestiile direcţionate profesorilor din învăţământul preuniversitar, propuse
pentru optimizarea procesului educaţional şi eradicarea abandonului şcolar, sunt
următoarele:

 Colaborarea strânsă dintre familie şi şcoală. Este o condiţie de bază în

realizarea cu succes a idealului educaţional – parteneriatul dintre şcoală şi familie.
Doar cunoscând realitatea pe care o trăieşte elevul în câmpul şcolar şi în cel
familial putem dirija cu succes actul educaţional. Un pedagog este obligat să
colaboreze şi să conlucreze, în mod individualizat şi personalizat, cu elevul şi
familia sa.

 Pregătirea la nivel pentru fiecare întîlnire cu elevii. Elevii în ziua de azi sunt
foarte bine informaţi, prin abundenţa informaţională cu ajutorul mijloacelor mass-
media, de aceea profesorul este obligat să se autoinstruiască prin actualizarea
continuă a informaţiei şi a mesajului transmis elevilor. Pedagogul trebuie “să ţină
cont de această nouă situaţie dacă doreşte să fie înţeles şi să câştige atenţia
tinerilor, să le deschidă apetitul pentru învăţătură, să le demonstreze că informaţiile
şi cunoaşterea sunt două lucruri diferite, cunoaşterea necesitând effort, concentrare,
disciplină şi fermitate”.

 Monitorizarea procesului instructive-educativ a fiecărui elev în mod

individual. Doar cunoaşterea foarte bună a potenţialului fiecăruie elev permite
pedagogului să elaboreze unele strategii de lucru individualizate în soluţionarea
problemei eşecului sau abandonului şcolar.

 Implicarea activă a elevilor şi a profesorilor, a autorităţilor şcolare, în

soluţionarea conflictelor apărute în colectivul unei clase. Soluţionarea
conflictelor este o artă ce derivă din măiestriea pedagogică, de aceea fiecare
pedagog trebuie să o deţină, ceea ce vine o dată cu experienţa pedagogică şi cere
implicarea tuturor factorilor de decizie.

 Consilierea psihologică a oricărei abateri de la normativitatea şcolară.

Fiecare unitate de învăţământ preuniversitar este obligată să aibă psiholog şcolar,
care să se ocupe de orice problemă apărută la nivel de act didactic. Colaborarea
strânsă dintre cadrul didactic şi psihologul şcolar duce la depistarea la timp a
problemelor cu care se confruntă elevul atât în cadrul şcolii cât şi în familie şi,
respectiv, găsirea şi elaborarea unei strategii de lucru cu elevul şi familia sa.

 Meditaţii suplimentare elevilor care întâmpină greutăţi la disciplinele

şcolare. Pentru realizarea cu succes a actului instructiv–educativ, profesorii deseori
trebuie să se implice voluntar în acordarea de meditaţii la disciplinele la care
depistează un randament şcolar mai scăzut. Pentru aceasta ei trebuie să-şi cunoască
foarte bine discipolii şi să fie mereu informaţi cu realitatea şcolară a fiecărui elev
în parte.

 Completarea dosarelor în mod corect şi integral. Deseori instanţele auxiliare

care se ocupă de soluţionarea cazurilor de devianţă şcolară, abandonul şcolar fiind
considerat o formă a deviaţei şcolare, menţionează faptul că dosarele acestor elevi
conţin date incomplete. Acest aspect ne duce la concluzia că asemenea erori se
comit fie din neştiinţă, fie din neglijenţă şi indiferenţă.

 Colaborarea pedagogilor şi lucrul lor în echipe. Această recomandare se

referă atât la soluţionarea propriu-zisă a fiecărui caz de devianţă şcolară, cât şi la
colaborarea reciprocă pentru a contribui la flexibilitatea programelor, ceea ce ar
putea duce la reducerea eşecului şi inadaptabilităţii şcolare, de asemenea “ar
asigura o orientare teoretică mai bună în vederea unei educaţii pe termen lung”.

E just de menţionat faptul că educaţia elementară se consideră a fi într-o

situaţie de urgenţă, ceea ce impune pregătirea cadrelor didactice pentru a acorda o
atenţie sporită asupra învăţământului secundar, deoarece “soarta a milioane de
tineri se decide în intervalul dintre sfârşitul studiilor elementare şi momentul în
care încep să lucreze sau îşi continuă educaţia în învăţământul superior. Acesta este
momentul în care apar disfuncţii în sistemele educaţionale, fie pentru că acel
sistem este prea elitist, fie pentru că nu reuşesc să facă faţă înscrierilor masive
datorită inerţiei şi totalei incapacităţi de-a se adapta”5.
Achiziţionarea de cunoştinţe, formarea competenţelor ce ar sta la baza
continuării cu succes a studiilor şcolare în învăţământul superior depind de
pedagog, de cât de bine este format ca specialist în domeniul pedagogiei. Totodată
această formare ar trebui să prevadă pregatirea pedagogilor pentru confruntarea cu
problemele şi disfuncţiile învăţământului primar şi secundar. În prezent când în
Romania trăim trista realitate a plecării în masă a părinţilor peste hotarele ţării în
căutarea unor locuri de munca, când elevii trăiesc şi sunt educaţi practic în afara
cadrului familial, pedagogul are importantul rol de a supraveghea procesul
instructiv-educativ şi de a soluţiona orice problemă apărută în educaţia şi
socializarea copiilor/tinerilor. Profesorii trebuie în permanenţă să se adapteze
ritmului, schimbărilor survenite în relaţiile cu elevii, să deplaseze accentul de pe
comunicarea de informaţii pe sprijinirea elevilor în procesul de descoperire,
organizare şi sitematizare a cunoştinţelor, devenind un ghid şi un formator.