Sunteți pe pagina 1din 73

CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................ CAPITOLUL I CONTABILITATEA PUBLICA 1.1 Principiile contabile ................................................................. 1.2 Organizarea sistemului bugetar in Romania ............................ 1.3 Ordonatorii de credite............................................................... CAPITOLUL II INSTITUTIILE PUBLICE

5 10 19

2.1 Unitati ale administratiei de stat: concept, locul si rolul acestora in constituirea si utilizarea fondurilor publice ........................................ 22 2.2 - Concepte de baza privind contabilitatea institutiilor publice.... 29 CAPITOLUL III CONTABILITATEA INSTITUTIEI PUBLICE STUDIU DE CAZ INSTITUTUL DE IGIENA SI SANATATE PUBLICA VETERINARA BUCURESTI 3.1 Organizare si atributii ................................................................ 3.2 Contabilitatea veniturilor si cheltuielilor ................................... 3.3 Surse de finantare si executie bugetara ...................................... CAPITOLUL IV CONTABILITATEA ACTIVELOR FIXE 4.1 Organizarea si efectuarea inventarierii activelor fixe ................. 52 4.2 Inregistrarea in contabilitate a activelor fixe corporale si amortizarii acestora ................................................................................................ 61 4.3 Inregistrarea in contabilitate a casarii activelor fixe corporale ... 66 40 46 49

CONCLUZII SI PROPUNERI ....................................................................... BIBLOGRAFIE .............................................................................................

71 74

INTRODUCERE Lucrarea elaborata pentru sustinerea temei de licenta isi propune sa analizeze contabilitatea institutiilor/autoritatilor publice atat din punct de vedere general, conform reglementarilor in vigoare, cat si din punct de vedere particular, analizand o parte a activitatii contabile a unei autoritati publice. Astfel, lucrarea prezinta notiuni generale privind evidentierea tuturor

operatiunilor de incasari si plati referitoare la fondurile publice, definirea notiunii de contabilitate publica, particularitati ale contabilitatii institutiilor publice si ale planului de conturi. Primul capitol al lucrarii prezinta pe larg principiile care stau la baza contabilitatii publice, notiuni privind organizarea sistemului bugetar cu principalele activitati, bugetele din care se constituie si pe care le gestioneaza, institutiile publice care functioneaza in cadrul sistemului bugetar si ordonatorii de credite care conduc institutiile publice cu personalitate juridica. Al doilea capitol analizeaza institutiile publice din Romania ca unitati ale administratiei de stat, din punct de vedere conceptual, al locului si rolului pe care aceste il au in constituirea si utilizarea fondurilor publice. Astfel, institutiile publice sunt prezentate din punct de vedere al sistemului de finantare si clasificate dupa importanta activitatii si subordonarea acestora, clasificarea conform reglementarilor romanesti si din punct de vedere al statutului juridic al acestora. Deasemenea am analizat unele concepte de baza privind contabilitatea institutiilor publice cum ar fi: creditul bugetar, platile de casa, platile nete de casa si indicatorul cheltuielilor efective. Capitolul trei si patru prezinta studiul de caz concretizat in analizarea unei parti din contabilitatea unei institutii publice si anume: analizarea veniturilor si a cheltuielilor, sursele de finantare ( ca principale venituri ale institutiei) si

executia bugetara. Deasemenea am analizat contabilitatea activelor fixe corporale din punct de vedere al organizarii si efectuarii inventarierii acestora, inregistrarea in contabilitate a acestora si a amortizarii lor precum si scoaterea lor din evidentele contabile. La final am prezentat concluziile lucrarii, recomandarile si anexele care cuprind regulamentul de organizare si functionare a IISPV, veniturile IISPV, lista de inventariere, procesul verbal de inventariere. Am ales aceasta tema deoarece in ultimii ani au intervenit modificari asupra legislatiei privind regimul juridic al domeniului public si privat al statului, fapt ce a generat adoptarea unei noi legislatii in domeniul contabilitatii publice si reforma acesteia. De asemenea reforma contabilitatii publice a survenit in urma procesului general de reforma contabila europeana, avand la baza directivele europene precum si Sistemul European de Conturi. Astfel, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a accentuat caracterul complex al contabilitatii publice, ca urmare a diversificarii finantarii externe din fondurile europene.

CAPITOLUL I Contabilitatea publica Contabilitatea publica constituie contabilitatea care asigura evidentierea tuturor operatiunilor de incasari si plati referitoare la fondurile publice. Ea evalueaza obligatiile contribuabililor, evidentiaza incasarile din aceste obligatii si determina diferentele din obligatiile neonorate, precum si responsabilitatea ordonatorilor de credite privind efectuarea platilor din fondurile publice. Organizarea acesteia este obligatorie pentru toate autoritatile publice, comunitarile teritoriale, institutiile publice nationale si locale. Vincent Raude si Jean Claude Pagat retin pentru contabilitatea publica mai multe definitii, una uzuala, alta tehnica si a treia administrativa. Astfel, definitia uzuala o formuleaza ca fiind: "ansamblul de reguli aplicabile gestiunii veniturilor de stat", cea tehnica "reguli de prezentare a conturilor publice", iar cea administrativa are in vedere sarcinile publice si o defineste ca fiind "regulile contabilitatii publice sunt in acelasi timp reguli de prezentare a conturilor si reguli de organizare a serviciilor contabililor publici". Insuficientele acestor definitii constau in faptul ca cea uzuala se refera numai la veniturile de stat si nu are in vedere un fundament juridic, cea tehnica este prea limitata, iar cea administrativa nu se refera la ordonatorii de credite. In final, autorii la care ne-am referit, propun pentru contabilitatea publica urmatoarea definitie care ar exprima, dupa parerea noastra, cel mai corect functiile sale, si anume: "Regulile contabilitatii publice au ca obiect determinarea obligatiilor si responsabilitatilor coordonatorilor de credite publice, ale ordonatorilor de venituri publice si contabililor publici." Aceasta definitie da regulilor contabilitatii publice un contur juridic, tehnic si cuprinde in cadrul sau obligatiile si responsabilitatile, atat ale contabililor publici, cat si ale ordonatorilor.

Desi contabilitatea sectorului public se organizeaza pe baza unor planuri de functionarea acestora, la baza contabilitatii publice stau reguli si norme comune cu cele ale contabilitatii generale, si anume: 1folosirea unor modele de registre contabile si formulare comune privind activitatea financiara si contabila; 2modelele bilanturilor contabile, ca si planul de conturi general pentru institutiile publice, sunt stabilite de acelasi organ, respectiv de Ministerul Finantelor Publice; in aceasta privinta existand o conceptie unitara in materie (plan de conturi, bilant si alte formulare specifice); 3functionarea acesteia este obligatoriu a se face dupa aceleasi reguli si metode astfel: - contabilitatea se conduce in partida dubla; unele exceptii permise pentru anumite institutii publice care au drepturi sa organizeze contabilitati in partida simpla (consiliile locale comunale) nu infirma regula; - inregistrarea cronologica si sistematica in contabilitate a tuturor operatiunilor de incasari si plati in mod simultan, in debitul unor conturi si creditul altora; stabilirea totalului sumelor debitoare si sumelor creditoare, precum si a

soldului final al fiecarui cont; - intocmirea, cel putin lunar, a balantei de verificare, care reflecta egalitatea intre totalul sumelor debitoare si creditoare, si totalul soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor; - prezentarea executiei finale lunar, trimestrial, anual, a veniturilor incasate si platilor efectuate, precum si excedentului sau deficitului, comparativ cu contul de profit si pierderi, in cazul contabilitatii financiare. 1.1. Principiile contabile

Ca si in cazul contabilitatii generale (financiare), contabilitatea publica trebuie sa asigure o imagine fidela, cu privire la situatia executiei bugetului

general consolidat, a informatiilor necesare pentru necesitatile proprii ale institutiilor publice, cat si in ceea ce priveste furnizarea acestora catre organele in drept, cu prerogative in materie. In acest sens, contabilitatea publica trebuie sa respecte, cu buna credinta, regulile si normele unitare, general valabile, ale contabilitatii generale, precum si principiile acesteia, si anume: 1Principiul prudentei care nu admite subevaluarea veniturilor si

supraevaluarea cheltuielilor, atat in procesul de intocmire a bugetelor, cat si in manifeste mai ales in ceea ce priveste corecta evaluare si inregistrare a drepturilor bugetare pe care le au institutiile publice. 2Principiul permanentei metodelor, care impune continuitatea regulilor si normelor privind modul de evaluare a veniturilor si criteriile de stabilire a creditelor bugetare, asigurandu-se comparabilitatea in timp a informatiilor cu privire la structura bugetelor; 3Principiul continuitatii activitatii care, in cazul contabilitatii publice, determina existenta ei atat timp cat va exista sectorul public, iar acesta va exista atata timp cat va exista organizarea statala. In aceasta directie am putea mentiona, eventual, despre o dezvoltare a atributiilor contabilitatii publice, odata cu expansiunea sectorului public, ale carui cheltuieli publice, a raportului dintre acestea si produsului intern brut, a crescut in ultimul secol de aproape cinci ori; 4Principiul independentei exercitiului, care determina inceperea executiei bugetare la o anumita data, incheierea ei la o alta data precisa si, in consecinta, a neadmiterii ca in acesta perioada sa se inregistreze venituri si sa se efectueze cheltuieli care apartin altor exercitii. Acest principiu 1-am putea denumi si al "adaptabilitatii informatiei contabile la sistemul executiei bugetare folosit", "de gestiune" sau "al exercitiului". in acest sens, sectorul public a adoptat sistemul potrivit caruia are loc o evidentiere anuala a creditelor bugetare, a platilor de casa si a incasarilor la bugetul de stat,

bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele locale. Acest sistem impune valabilitatea creditelor bugetare deschise si repartizate numai in cadrul exercitiului bugetar respectiv; de asemenea, platile de casa pot fi efectuate numai in limita si in cadrul termenului de valabilitate a creditelor. La partea de venituri sunt valabile numai acele incasari care se colecteaza in cursul anului financiar-bugetar, iar cele incasate dupa 31 decembrie se evidentiaza pe exercitiul financiar urmator; 5Principiul necompensarii, care in contabilitatea publica isi gaseste expresia cea mai larga prin aceea ca nu pot fi efectuate plati direct din incasari, toate veniturile se inregistraza in buget, si pentru orice cheltuiala care se efectueaza exista obligatia unei aprobari. Unele exceptii de la aceasta regula, mai ales in cazul fondurilor din mijioacele extrabugetare si speciale, nu infirma principiul; 6Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere se aplica numai partial in situatia contabilitatii publice, deoarece, in cazul fondurilor publice, veniturile cuvenite anului curent, dar incasate in anul viitor, se inregistreaza, ca venit, in anul in care s-au incasat. De asemenea, si fondurile aprobate prin bugetele anuale si nefolosite in acel an isi pierd valabilitatea la sfarsitui exercitiului. Numai in cazul anumitor bugete, ca de exemplu in cele din mijioace extrabugetare si fondurile speciale, care au dreptul sa-si reporteze soldul executiei din anul precedent, am putea vorbi despre o anume intangibilitate a bilantului de deschidere; de asemenea, ca si in cazul unitatilor patrimoniale, unde raspunderea pentru organizarea si tinerea contabilitatii, in conformitate cu prevederile legii o are administratorul, si in cazul institutiilor publice raspunderea, din acest punct de vedere, revine ordonatorului de credite (ministri, conducatorii institutiilor publice, centrale si locale etc.). Fata de regulile enuntate, in legatura cu modul de functionare a contabilitatii publice in Romania, autorii la care ne-am referit mai devreme, Vincent Raude si Jean Claude Pagat, in aceeasi lucrare mentioneaza urmatoarele

principii fundamentale ale contabilitatii publice franceze: "principiul distinctiei intre oportunitate si regularitate; al distinctiei intre ordonatori si contabili, si al neafectarii incasarilor si cheltuielilor". La aceste trei principii de baza s-ar mai putea adauga: "principiul responsabilitatii (pentru ordonatori si contabili) si al unitatii (imitate de reglementare, abilitatea de manevrare a conturilor, unitatea de Trezorerie)". In afara de frumusetea definirii principiului unitatii retinem principiul distinctiei intre regularitate si oportunitate, care in literatura noastra de specialitate nu este abordat. Unele asemanari si paralelisme intre contabilitatea publica si cea generala (financiara) sunt si in ceea ce priveste bilantul contabil. Daca in cazul unitatilor patrimoniale bilantul contabil se compune din bilant, cont de profit si pierdere, si ca anexa raportul de gestiune, in cazul institutiilor publice acesta se compune din: bilant, cu adaptarile de rigoare, contul de executie, si in locul contului de profit si pierdere, iar ca anexa un raport explicativ. Referitor la bilant care nu este supus verificarii si contul de executie privind bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele locale, este necesar sa fie aprobat de aceleasi organe care au aprobat bugetele respective, iar in cazul institutiilor publice sa fie auditat. Desigur ca, intre modul de organizare si tinere a contabilitatii institutiilor publice si cel al contabilitatii financiare exista asemanari, dar si insemnate deosebiri, si anume: planul de conturi al institutiilor publice contine conturi specifice acestor unitati, dar exista unele conturi, atat ca denumire cat si ca continut, care se aseamana cu conturile din planul de conturi general. De exemplu, contul "Casa" din planul de conturi al institutiilor publice cu contul "Casa" din planul general de conturi. Distingem unele asemanari dupa continut si functie mai ales intre conturile din planul de conturi general si cel al institutiilor publice, cum ar fi: clasa a 2-a, 21 "Imobilizari corporale" din planul de conturi general, cu

conturile din clasa 0, 01 "Mijioace fixe" din planul de conturi pentru institutiile publice; contul 51 "Conturi la banci" din planul de conturi general, cu contul 10, contul 11 "Mijioace banesti", "Disponibilul din mijioace cu destinatie speciala" din planul de conturi a institutiilor bugetare; clasa a 6-a "Conturile de cheltuieli" din planul de conturi general, cu clasa a 4-a, contul 41 "Cheltuielile institutiilor" din planul de conturi al institutiilor publice, care prin debitul sau creditul lor inregistreaza aceleasi fenomene economice, iar soldurile lor exprima acelasi continut. Desi planul de conturi al institutiilor publice este comun tuturor institutiilor publice prezentate prin componentele bugetului general consolidat, intre conturile care reflecta sistemul de finanfare a institutiilor publice, finantate pe de o parte din bugetul de stat si bugetele locale pe de alta parte, exista importante deosebiri, mai ales in ceea ce priveste evidentierea constituirii resurselor publice prin intermediul carora sunt finante, precum si a conditiilor care trebuiesc indeplinite in ceea ce priveste plafonul pana la care se pot efectua plati de casa. De asemenea, exista deosebiri esentiale intre modul de inchidere a conturilor de cheltuieli la institutiile publice finantate din fonduri bugetare si cele finantate din mijioace extrabugetare. Daca la primele, conturile de cheltuieli se inchid prin conturile de finantari, in cazul institutiilor finantate din mijioacele extrabugetare (autofinantate) inchiderea acestora se face prin intermediul unor conturi de rezultate, prin care, de altfel, se inchid si conturile de venituri, sistem mai apropiat de cel al contabilitatii financiare. O deosebire esentiala in cazul contabilitatii institutiilor publice fata de contabilitatea financiara a agentilor economici este faptul ca contravaloarea fondurilor fixe si a obiectelor de inventar, in cazul institutiilor publice, se inregistreaza direct pe cheltuieli la procurarea acestora. In cazul institutiilor publice nu intalnim notiunile de uzura si amortizarea fondurilor fixe sau a

obiectelor de inventar, ca in cazul contabilitatii agentilor economici. De aceea cheltuielile efective in cazul institutiilor publice, in majoritatea cazurilor, nu reflecta corect efortul societatii in legatura cu intretinerea sau functionarea unui anume indicator social-public, elev, student, pat de spital, militar etc.. De asemenea, datorita specificului privind finantarea institutiilor publice in cadrul contabilitatii acestora, pe langa notiunile de cheltuieli efective - ca in cazul agentilor economici - intalnim si notiunile de plati de casa si plati nete de casa, al caror nivel este determinat de conturile de finantare, care numai intamplator coincid la sfarsitul exercitiului bugetar cu conturile de cheltuieli efective. In acelasi timp, intre conturile de cheltuieli mentionate in planul de conturi al institutiilor publice, pe de o parte, si conturile de cheltuieli din planul de conturi general si al Trezoreriei Statului, pe de alta parte, exista diferente in sensul ca conturile de cheltuieli din contabilitatea Trezoreriei Statului reflecta platile nete de casa, si nu cheltuielile efective, pe cata vreme, conturile de cheltuieli ale agentilor economici si institutiilor publice reflecta intotdeauna numai consumurile efective (plati de salarii, consumuri efective de materiale etc.). 1.2 Organizarea sistemului bugetar in Romania

Sfera de activitate si institutiile publice implicate In Romania sistemul bugetar delimiteaza urmatoarele activitati: 1invatamantul; 2sanatatea; 3cultura si arta; 4justitia si autoritatea publica; 5protectia si refacerea mediului inconjurator; 6asistenta si protectia sociala; 7activitati de importanta strategica cum sunt: transporturi

si

telecomunicatii,cercetarea stiintifica, chimia etc. Institutiile publice care functioneaza in cadrul sistemului bugetar sunt, conform legii nr.500/2002, urmatoarele: 1Presedintia Romaniei; 2Parlamentul; 3Guvernul; 4Ministerele; 5celelalte organe centrale si locale ale administratiei de stat; 6institutiile de stat de subordonare locala sau centrala, circumscrise sferelor de activitate prezentate mai sus. Activitatea finantelor publice include elaborarea si executia bugetului, stabilirea si perceperea impozitelor, taxelor si a celorlalte venituri ale Statului, urmarirea utilizarii mijioacelor financiare aflate la dispozitia institutiilor publice, controlul modului de folosire a mijioacelor materiale si banesti apartinand regiilor autonome, celorlalte institutii publice. Organul de decizie in domeniul finantelor publice este Parlamentul. Acesta stabileste si aproba, prin lege, veniturile statului si normele de cheltuieli aferente institutiilor publice. Parlamentul examineaza si aproba anual bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale precum si contul general al executiei bugetului. Legea stabileste veniturile si cheltuielile bugetului pentru fiecare an, desfasurandu-le pe capitole si subcapitole si respectiv pe actiuni si articole de cheltuieli. Guvernul, organul suprem al administratiei de stat, elaboreaza proiectele bugetului si al contului general anual de executie bugetara, supunandu-le aprobarii Parlamentului. De asemenea, Guvemul aproba si raspunde de realizarea prevederilor bugetare si exercita conducerea generala a activitatii executive in domeniul finantelor. Ministerul Finantelor Publice are, in procesul bugetar, o gama larga de

competente si responsabilitati ce se pot rezuma astfel: 1coordoneaza actiunile ce constituie responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar; 2dispune masuri de aplicare a politicii fiscal-bugetare; 3emite norme metodologice de elaborare a bugetelor, privind practicile de incasare a veniturilor, angajare, ordonantare, lichidare si plata a cheltuielilor, incheierea exercitiului, contabilizare si raportare; 4aproba clasificatiile bugetare si modificarile acestora ; 5monitorizeaza executia bugetara; 6colaboreaza cu BNR la elaborarea balantei de plati externe, a reglementarilor in domeniul monetar si valutar; 7propune solutii de acoperire a deficitului sau utilizare a excedentului din contul curent al balantei de plati exteme etc. Ministerele si celelalte organe ale administratiei centrale de stat au compartimente specializate in domeniul financiar, care indeplinesc urmatoarele atributii: 1elaboreaza bugete de venituri si cheltuieli si urmaresc realizarea acestora; 2repartizeaza creditele bugetare organelor ierarhic inferioare; 3exercita controlul financiar asupra activitatii unitatilor subordonate si iau masuri pentru inlaturarea deficientelor constatate. Organele locale ale administratiei de stat (consilii comunale, orasenesti, municipale etc), realizeaza autonomia locala si au ca atributii urmatoarele: 1aproba anual bugetul local; 2stabilesc impozitele si taxele locale precum si taxele speciale pe termen limitat, in conditiile prevazute de lege; 3incurajeaza organizarea si desfasurarea activitatii agentilor economici in scopul

cresterii veniturilor locale si al atragerii fortei de munca disponibile. Institutiile publice de subordonare centrala sau locala intocmesc bugete de venituri si cheltuieli, urmaresc realizarea bugetelor aprobate de organele competente, indeplinirea obligatiilor fata de stat, utilizarea potrivit destinatiei a resurselor financiare primite de la stat etc. Organizarea sistemului bugetar in Romania Resursele financiare publice se constituie si gestioneaza printr-un sistem unitar de bugete format din: 1bugetul de stat; 2bugetul asigurarilor sociale de stat; 3bugetele fondurilor speciale; 4bugetul trezoreriei statului; 5bugetele altor institutii publice cu caracter autonom; 6bugetele institutiilor publice finantate integral sau partial dintr-unul din bugetele de mai sus ; 7bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii; 8bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat si ale caror rambursare, dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri publice; 9bugetul fondurilor externe nerambursabile. - Bugetul de stat. Concentrand partea principala a fondurilor bugetare aferente institutiilor centrale, bugetul de stat este discutat si aprobat de Parlament. Veniturile si cheltuielile inscrise in acest buget sunt grupate in ordinare si extraordinare, conform clasificatiei bugetare, cu specificarea naturii acestora. Cheltuielile vor avea o destinatie precisa si limitata.. Acoperirea cheltuielilor bugetare prin emisiune monetara sau prin finantare directa de catre banci, in situatii deosebite, aparute pe parcursul executiei bugetului,

administratia de stat, poate emite, prin intermediul Ministerului Finantelor Publice, bonuri de tezaur si alte instrumente specifice. Bonurile de tezaur sunt titluri de valoare care prezinta urmatoarele particularitati: 1sunt purtatoare de dobanda; 2au o durata de existenta de maxim 10 luni, putand fi emise pana cel mai tarziu in luna octombrie a anului financiar; 3rascumpararea se poate face cel mai tarziu in luna decembrie neputand depasi sfarsitul anului; 4valoarea totala a bonurilor emise nu poate depasi 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat. In situatii exceptionale, prin legea bugetului se poate prevede, acoperirea temporara a cheltuielilor dintr-un imprumut nepurtator de dobanda, acordat de B.N.R. Valoarea acestui credit nu poate depasi 10% din totalul cheltuielilor bugetului aprobat pentru exercitiul in curs precum si dublul capitalului B.N.R. si al fondului de rezerva constituit; el urmeaza a fi rambursat in maxim 6 luni de la acordare, pe seama veniturilor bugetare curente. Cand veniturile se dovedesc insuficiente, daca exista baza legala, se poate recurge la obtinerea unui imprumut de stat, pentru acoperirea creditului initial. In stabilirea veniturilor bugetare, se respecta de obicei, urmatoarele reguli : 1nici un impozit, taxa sau alt venit de natura aceasta nu se vor putea inscrie in buget si deci nu se vor putea incasa daca nu au fost stabilite prin lege; 2prin legea bugetului se aproba anual structura, componenta si valoarea veniturilor Statului; 3se interzice prin lege perceperea de contributii de orice natura, indiferent de motivatie, atata timp cat nu exista o fundamentare legala. Creditele bugetare (limita maxima si destinatia prevazute in buget pentru

o anumita cheltuiala) aprobate prin bugetul de stat pot fi utilizate la cererea ordonatorilor principali de credite, numai dupa deschiderea de credite sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise la trezoreria statului sau la unitati bancare daca in localitatea respective trezoreria nu are unitate operativa. Prin compararea incasarilor de venituri realizate pana la inchiderea exercitiului bugetar, cu platile efectuate pana la aceeasi data, se stabileste excedentul sau deficitul bugetar. In caz de deficit Parlamentul hotaraste, la propunerea Guvernului, modalitatea de acoperire a acestuia si masurile ce trebuie luate pentru evitare repetarii acestei situatii. In cazul inregistrarii unui excedent definitiv al bugetului de stat, acesta este folosit pentru diminuarea deficitelor anilor precedenti si acoperirea totala sau partiala a datoriei publice a statului. In bugetul de stat se inscriu Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvemului si Fondul de interventie la dispozitia Guvernului; ambele se utilizeaza pe baza hotararilor acestuia, pentru finantarea unor actiuni sau sarcini noi aparute pe parcursul anului, cu conditia sa existe prevederi exprese in acest sens. Bugetul asigurarilor sociale de stat Se elaboreaza si se aproba de catre Parlament, o data cu bugetul de stat, fiind insa o componenta distincta a sistemului bugetar. Bugetul asigurarilor de stat este planul financiar anual care reflecta constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor necesare ocrotirii pensionarilor, salariatilor si membrilor lor de familie. Bugetul asigurarilor sociale de sta cuprinde: 1la partea de venituri sunt inscrise venituri fiscale reprezentate de contributiile pentru asigurari sociale datorate de angajatori, contributiile pentru asigurari sociale datorate de salariati si personalul asimilat, contributii pentru asigurarile sociale datorate de alte persoane asigurate,

contributii pentru asigurarile sociale datorate de persoanele aflate in somaj si venituri nefiscale sub forma contributiilor pentru biletele de tratament si odihna si respectiv incasari din alte surse; 2la partea de cheltuieli, principalele destinatii sunt: pensiile de asigurari sociale de stat, cheltuieli pentru cresterea copiilor pana la doi ani, tratament balnear si odihna, indemnizatii pentru concedii de matemitate si ingrijirea copilului, cheltuieli de capital, ajutoare pentru decese, proteze etc. Bugetul asigurarilor sociale de stat se elaboreaza si executa de catre Ministerul Finantelor Publice dar un rol important il are Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Cheltuielile nu se pot inscrie in buget si nu se aproba fara stabilirea resurselor din care urmeaza sa fie efectuate, ceea ce face ca acest buget sa se elaboreze echilibrat. Bugetele locale Prin bugete locale se inteleg bugetele unitatilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridica. Fiecare comuna, oras, municipiu, judet, intocmeste buget propriu, in conditii de autonomie. Din bugetele locale sunt finantate actiuni de interes local, conform prevederilor legii, ca de exemplu: actiuni social - culturale, sportive, de tineret, inclusiv ale cultelor, actiuni de interes local in beneficiul colectivitatii, cheltuieli de intretinere a administratiei publice locale precum si toata gama de cheltuieli cu destinatie speciala prevazuta in anexele legii finantelor publice locale. Repartizarea veniturilor si cheltuielilor pe categorii de bugete locale se stabileste de catre organele alese la nivelul judetelor, respectiv ale municipiului Bucuresti, numai cand legea bugetului nu o face in mod expres. Cand cheltuielile prevazute in bugetele proprii fiecarei structuri nu pot fi acoperite din veniturile proprii, pentru echilibrarea bugetelor se pot aproba transferuri din bugetul de stat.

Daca in executia bugetelor locale apare un deficit temporar, acesta poate fi acoperit, pana la incasarea veniturilor aprobate, din resursele aflate in contul general al trezoreriei statului. In bugetele locale sunt prevazute, in limita de 5% din valoarea cheltuielilor, fonduri de rezerva. Destinatia acestora este suplimentarea unor credite bugetare aferente unor actiuni neprevazute pentru anul bugetar respectiv. Fondurile de rezerva pot fi suplimentate pe parcursul anului, cu pana la 50% din valoarea initiala, pe seama creditelor bugetare ce nu mai sunt necesare. Nu pot fi astfel utilizate creditele bugetare disponibile provenite de la cheltuieli de personal si de capital. Soldul anual excedentar, realizat la nivelul unui buget local are, conform legii, urmatoarea destinatie: 1rambursarea, dupa caz, a imprumturilor contractate, ramase neachitate precum si plata dobanzilor si comisioanelor aferente; 2constituirea fondului de rulment propriu, in limita a 5% din veniturile proprii. Acesta se pastreaza intr-un cont distinct, deschis la unitatile teritoriale ale trezoreriei statului si, poate fi utilizat temporar, pentru acoperirea unor deficite aparute ca urmare a nesincronizarii incasarii veniturilor cu efectuarea cheltuielilor. Bugetele fondurilor speciale Sunt planuri financiare separate de bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat, care reflecta constituirea si utilizarea fondurilor speciale, aprobate prin legi speciale. Proiectele acestor bugete se elaboreaza de catre Ministerul Finantelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, raspunzatori cu gestionarea fondului respectiv. In functie de evolutia economiei nationale, Guvemul analizeaza si propune Parlamentului renuntarea la unele dintre aceste fonduri sau, dimpotriva,

constituirea altora noi. Elaborarea si executia bugetelor fondurilor speciale se fac potrivit legilor specifice fiecarui fond si legii finantelor publice. Bugetul Trezoreriei statului Cuprinde veniturile si cheltuielile ocazionate de directia specializata, a Ministerului Finantelor Publice in efectuarea de operatiuni in contul si in numele statului. Astfel, executia de casa a bugetelor ce cuprind resurse financiare publice se face prin unitatile trezoreriei statului sau prin unitati bancare daca in localitatea respectiva nu exista unitati operative ale acestei directii. Trezoreria statului si, dupa caz unitatile bancare asigura: 1incasarea veniturilor bugetare; 2efectuarea cheltuielilor, in limita creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate; 3incasarea veniturilor extrabugetare si a platilor dispuse din acestea; 4incasarea mijoacelor din fonduri speciale si efectuarea de cheltuieli pe seama lor, prin conturi distincte deschise pe institutii si categorii de resurse; 5gestionarea datoriei publice externe; 6efectuarea altor operatiuni financiare in contul organelor

administratiei publice centrale si locale. Prin trezoreria statului se mai pot efectua plasamente financiare pe termen din disponibilitatile aflate in. contui general al trezoreriei, precum si pastrarea disponibilitatilor reprezentand contravaloarea in lei a ajutoarelor externe nerambursabile, primite pe baza de acorduri guvemamentale. Bugetele altor institutii publice Orice institutie publica functioneaza pe baza unui buget propriu in care mijioacele banesti necesare pot proveni din:

1bugetul de stat sau din bugetele locale, integral, in functie de subordonare; 2venituri extrabugetare si alocatii acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale, in functie de subordonare; 3venituri extrabugetare integral; 4fonduri speciale, pentru anumite cheltuieli prevazute prin lege a se finanta din aceste fonduri. Pe langa aceste surse de finantare, institutiile mai pot primi mijioace materiale si banesti de la persoane juridice si fizice, prin transmitere gratuita. Acestea se gestioneaza separat si trebuie sa respecte destinatia stabilita de transmitator (sponsor sau donator). Soldurile anuale rezultate din executia bugetelor institutiilor integral autofinantate raman la dispozitia acestora, urmand a fi folosite, cu aceeasi destinatie, in anul urmator. Bugetele acestor institutii se prezinta ca anexa la bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite in subordinea caruia ele functioneaza. 1.3 Ordonatorii de credite Ordonatorii de credite sunt conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica. Conform legii nr. 500/2002, in functie de rolul pe care il au pe linia finantarii bugetare, ordonatorii de credite sunt: 1ordonatori principali in persoanele conducatorilor institutiilor publice cu personalitate juridica, carora li se aproba finantare pentru institutiile din subordine si pentru cheltuielile proprii conform bugetelor aprobate in conditiile legii. Ordonatorii principali repartizeaza credite bugetare institutiilor ierarhic inferioare, pot modifica bugetele acestora si aproba efectuarea de cheltuieli in limita si destinatia aprobate prin bugetul propriu. Pentru bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale ordonatorii principali sunt ministrii si conducatorii celorlate

organe de specialitate ale administratiei publice centrale. Pentru bugetele locale, ordonatori principali sunt presedintii consiliilor judetene, primarul general al municipiului Bucuresti si primarii celorlalte unitati administrativ - teritoriale ; 2ordonatori secundari sunt conducatorii institutiilor publice, cu personalitate juridica, aflate in subordinea ordonatorilor principali. Ei au rolul de a repartiza credite bugetare aprobate unor institutii din subordine, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori tertiari si de a utiliza creditele bugetare deschise pentru cheltuieli proprii; 3ordonatori tertiari sunt conducatori de institutii publice, cu personalitate juridica, ce utilizeaza creditele bugetare primite conform bugetelor proprii. Conform legii 500/2002, ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate, dupa retinerea a 10% din valoarea lor cu scopul asigurarii unei executii bugetare prudentiale. Prevederea legala nu afecteaza cheltuielile de personal si pe cele ce decurg din obligatii Internationale. Retinerea de 10% se acorda in semestrul al doilea al exercitiului bugetar dupa ce Guvernul a examinat executia bugetara a primului semestru. Toti ordonatorii raspund, potrivit legii finantelor publice, de: 8angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor in limita creditelor bugetare repartizate si aprobate; 9realizarea veniturilor; 10angajarea si utilizarea creditelor bugetare pe baza unei bune gestiuni financiare; 11integritatea bunurilor incredintate institutiei pe care o conduc; 12organizarea si tinerea la zi a contabilitatii si prezentarea in termen a situatiilor financiare asupra patrimoniului aflat in administrare si executiei bugetare; 13organizarea sistemului de monitorizare a programului de achizitii publice si a programului de lucrari de investitii publice;

1organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor corespunzatori; 2organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului, conform prevederilor legale. Ordonatorii principali de credite isi pot delega calitatea inlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane imputernicite in acest scop. Delegarea poate fi: - generala, cand delegatul are competenta deplina; - speciala, cand delegatul poate indeplini numai anumite operaratiuni; Din punct de vedere al duratei, delegarea poate fi: -temporara; -pe durata nedeterminata. Delegarea poate fi oricand revocata, fapt ce se comunica Ministerului Finantelor Publice si B.N.R. daca este cazul unei institutii care deruleaza tranzactii printr-o banca agreata. Ordonatorii principali si secundari pot refuza aprobarea deschiderii de noi credite bugetare subordonatilor lor, atunci cand constata incalcarile disciplinei finaciare si bugetare: efectuarea de cheltuieli inaintea alocarii sumelor, schimbarea destinatiei sumelor primite, netinerea evidentei bugetare la zi etc.

CAPITOLUL II INSTITUTIILE PUBLICE 2.1 - Unitati ale administratiei de stat: concept, locul si rolul acestora in constituirea si utilizarea fondurilor publice Dupa ce Legea bugetului a stabilit volumul si structura resurselor publice care trebuiesc mobilizate, o componenta majora a procesului formarii lor este aceea a mijioacelor si metodelor care sa asigure colectarea, dar mai ales gestionarea efIcienta a acestora. In acest context, un rol important il au institutiile publice prin intermediul carora se deruleaza atat procesul de constituire, cat si cel de utilizare a principalelor resurse publice ale statului. In procesul de constituire a resurselor publice, institutiile publice de prima importanta, ca autoritati speciale ale statului, o reprezinta Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, si organele lor teritoriale. In procesul de constituire a resurselor publice un rol insemnat il au de altfel si alte ministere si organe centrale, precum si organele lor teritoriale, mai ales in ceea ce priveste constituirea resurselor financiare din mijioace extrabugetare.

Daca in procesul de constituire a resurselor publice sunt doua institutii publice care joaca un rol major in acest proces, respective Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si organele lor teritoriale, insa, procesul de utilizare a fondurilor publice se deruleaza deopotriva prin intermediul tuturor institutiilor publice centrale si locale, ceea ce face ca rolul si importanta lor, si in primul rand raspunderea acestora, in ceea ce priveste utilizarea lor eficienta mare. In exercitarea atributiilor privind gestionarea fondurilor publice, mentinerea unui echilibru permanent intre intrarile si iesirile de resurse reprezinta cheia de bolta a atributului institutiilor publice abilitate ale statului, Ministerul Finantelor Publice, in primul rand, in constituirea si administrarea fondurilor publice. Odata realizat acest "transfer de putere de cumparare" de la persoanele fizice si juridice catre autoritatile statului, prin intermediul prelevarilor obligatorii din impozite, taxe etc., a doua componenta de baza, si tot atat de importanta a functiei statului, este dirijarea, alocarea acestor uriase resurse financiare spre diversi beneficiari institutii publice, intreprinderi, populatie (direct si indirect) . De modul in care, in fiecare etapa a dezvoltarii sale, statul reuseste sa ierarhizeze prioritatile, sa trieze nevoile sociale si economice, depinde dezvoltarea, pe mai departe, a economiei, si pe aceasta baza a unei protectii sociale eficiente. Resursele financiare centralizate la dispozitia statului, prin componentele bugetului general consolidat, au ca principala destinatie fmantarea "sectorului public", care, potrivit opiniei prof. Gheorghe Manolescu este definit astfel: "in acest sens, se poate admite ca sectorul public sau statul (in calitate de agent economic) cuprinde ansamblul de activitati, institutii si organisme caracterizate prin procese de decizie colectiva sau politica, in cadrul carora procedurile de alegere se realizeaza prin mecanismul votului". Principalul "consumator" al acestor fonduri publice este, deci, sectorul

public prin institutiile sale. Institutiile publice - categoric in care se include Parlamentul, Presedintia Romaniei, Guvernul, ministerele, autoritatea judecatoreasca si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centarle si locale, isi asigura resursele banesti, necesare finantarii cheltuielilor, privind intretinerea si functionarea lor, in cea mai mare parte, pe seama bugetului de stat si bugetelor locale, in acest context, acestea au obligatia ca toate operatiunile de plati si incasari sa le efectueze numai prin Trezoreria Statului, a carei activitate se desfasoara sub garantia statului. Institutiile publice reprezinta deci unitatile publice prin intermediul carora statul isi exercita si indeplineste functiile si serviciile sale in domeniul economic, social-cultural, de aparare, ordine publica, administrativ etc. Ele pot fi de importanta centrala, ca de exemplu: Parlamentul, Presedintia Romaniei, Guvernul, ministerele si alte institutii ale administratiei centrale autonome si locale. Institutiile publice locale cuprinzand autoritatile unitatilor administrativteritoriale, consiliile judetene, municipale, orasenesti si comunale, institutiile publice si serviciile publice cu personalitate juridica, indiferent de modul de finantare a activitatii acestora. Ca sistem de finantare, institutiile publice pot fi: 1finantate integral din venituri bugetare, situatie in care veniturile pe care le realizeaza au obligatia sa le verse, in totalitate, la bugetul din care sunt finantate; 2finantate din mijloace extrabugetare (venituri proprii), cu completare din fonduri bugetare, sub forma subventiilor sau transferurilor bugetare (bugetul de stat sau bugetele locale). In aceasta situatie, veniturile proprii pe care le realizeaza institutiile in cauza se retin pentru autofinantare, iar cele nefolosite la sfarsitul anului se repartizeaza pentru anul urmator.. care de asemenea soldul acestora de la sfarsitul perioadei se reporteaza;

3finantate integral di mijloace extrabugetare, situatie in care de asemenea soldul acestora de la sfarsitul perioadei se reporteaza pentru exercitiul financiar urmator; 4finantate integral din fonduri speciale. Soldul acestora de la sfarsitul perioadei se reporteaza, de asemenea, pentru exercitiul financiar urmator; In acest context, institutiile publice au caracteristici prin care se deosebesc de persoanele juridice patrimoniale, si mai ales de agentii economici astfel: a) Sunt organisme prin intermediul carora statul isi exercita rolul, atributiile si functiile sale in domeniul administrativ, social-cultural, aparare, ordine publica, siguranta nationala, justitie, asistenta sociala si economic; b) Sunt organisme care in general nu desfasoara activitati productive, prin care sa realizeze bunuri materiale, ele produc utilitati sociale, administrative, justitie, ordine publica, aparare. Numai intamplator, subunitati ale acestora pot realiza si produce utilitati si servicii de natura economica, situatie in care insa acestea se supun regulilor si principiilor dupa care functioneaza finantele private privind finantarea, si a corelatiei bugetui de stat a agentilor economici. c) In functie de modul lor de finantare - integral din resurse bugetare sau partial, integral din mijioace bugetare sau fonduri speciale - veniturile proprii ale acestora se varsa integral la bugetul din care sunt finantate sau se reporteaza pentru anul urmator. d) In general nu au indicatori de rentabilitate si eficienta economica, dar li se pot calcula indicatori de eficienta sociala, educationala, de cultura etc. Intrucat, insa contravaloarea obiectelor de inventar se trece pe cheltuieli la procurarea acestora, indicatorii de eficienta care se calculeaza sunt deformati in mare masura. e) Institutiile publice nu calculeaza si inregistreaza uzura obiectelor de inventar de inventar sau amortizarea in mod treptat, ci o singura la procurarea

lor; f) isi finanteaza activitatea pe baza bugetelor de venituri si cheltuieli sau numai pe baza bugetelor de cheltuieli. Clasificarea institutiilor publice I. Dupa importanta activitatii si subordonarea acestora, institutiile publice sunt grupate in: 1) institutii ale administratiei publice centrale; 2) institutii ale administratiei publice locale. 1) Institutiile administratiei publice centrale cuprind: Presedintia Romaniei, Parlamentul, Guvernul, ministerele si celelalte autoritati centrale de specialitate ale administratiei publice centrale si institutiile teritoriale din subordonarea lor. 2) Institutiile administratiei publice locale cuprind: institutiile administratiei publice locale, formate din unitatile administrativ teritoriale, si cuprind comunele, orasele si judetele, precum si unitatile publice subordonate acestora. Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si in orase sunt consiliile locale alese si primarii alesi in conditiile legii. Serviciile publice descentralizate ale ministerelor la nivel judetean cuprind, ca de exemplu: - Directiile Generale ale Finantelor Publice; - Inspectoratele Scolare Judetene si al municipiului Bucuresti; - Directiile Judetene de Munca si Solidaritate Sociala; - Directiile Judetene Sanitare; - Consiliul Judetean de Cultura etc. Conducatorii institutiilor publice, centrale si locale, in functie de

drepturile conferite de lege in legatura cu aprobarea, repartizarea si utilizarae fondurilor bugetare, poarta denumirea de ordonatori de credite. Vincent Raude si Jean Claude Pagat, in cartea lor il citeaza pe G. Devaux, care da ordonatorului de credite definitia: "Este ordonator public al incasarilor si cheltuielilor orice persoana care are calitatea in numele statului, a unei colectivitati sau institutii publice de a contracta, constata, lichida o creanta sau de a ordona fie incasarea unei creante, fie plata unei datorii". Observam din definitia data de G. Devaux ca ordonatorii de credite nu sunt atasati notiunii de incasari si cheltuieli, ci celei de "creante" si "datorii". Materialele de specialitate si reglementarile romanesti definesc ordonatorul de credite ca fiind: "conducator al unei institutii bugetare, centrala sau locala, care are dreptul sa dispuna de creditele bugetare aprobate prin planul de venituri si cheltuieli ale institutiei". Aceleasi drepturi si obligatii, reiesite din definitia data de Dictionarul Explicativ, rezulta si din materialele de specialitate si reglementarile romanesti in materie, care precizeaza ca "ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale sunt conducatorii autoritatilor publice, ministrii si conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale". In cazul autoritatilor administratiei publice locale, ordonatorii de credite principali sunt primarii consiliilor locale, primarul general al municipiului Bucuresti si presedintii consiliilor judetene. II. In conformitate cu reglementarile romanesti, institutiile publice se impart in: 1) institutii ierarhic superioare, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori principali de credite; 2) institutii subordonate, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori secundari si tertiari de credite.

Ordonatorii principali de credite primesc resursele de finantare direct de la buget, pentru nevoile lor proprii, precum si pentru cele ale institutiilor subordonate, pe care apoi le repartizeaza acestora. Sunt si situatii cand unele institutii publice, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori secundari de credite, se gasesc in raport de subordonare fata de ordonatorii principali de credite si ierarhic superior fata de ordonatorii tertiari de credite. Acesti ordonatori nu au relatie directa cu bugetul de stat, dar din creditele primite de la ordonatorii principali repartizeaza mijioace bugetare si ordonatorilor tertiari de credite aflati in subordinea lor. Aceiasi autori, Vincent Raude si Jean Claude Pagat, observa ca ordonatorii sunt subdivizati, cum este si cazul contabililor, in "principali, secundari, mandatari si supleanti si agenti de executie", dar numai ordonatorii principali si secundari au calitatea juridica de ordonatori. O alta clasificare, dupa aceiasi autori, este cea de "ordonatori alesi" si "ordonatori numiti", cei alesi avand o responsabilitate politica. Comparativ cu modul in care legislatia romaneasca a reglementat statutul ordonatorilor de credite, mai ales in ceea ce priveste responsabilitatile si drepturile acestora, in literatura franceza de specialitate constatam atributii si drepturi sporite pentru ordonatorii din Franta, in materie de incasare a creantelor bugetare. Printre atributiile acestora in problema incasarilor mentionam: "dispun executia incasarilor, constata drepturile organismelor, lichideaza incasarile, emit ordine de incasari destinate sa asigure incasarea, notifica aceste ordine contabililor insarcinati cu incasarea. Fata de care responsabilitati, pe linia incasarii veniturilor a ordonatorilor publici francezi, in tara noastra acestia au stabilite sarcini si responsabilitati pe aceasta linie, mai putin precise, reglementarile in domeniu subliniind, mai ales, drepturile si obligatiile acestora in ceea ce priveste angajarea si efectuarea de cheltuieli. Astfel, atributiile sunt urmatoarele: "utilizarea creditelor bugetare; realizarea veniturilor; folosirea cu

eficienta si eficacitate a sumelor primite de la buget (stat, asigurari sociale de stat, fonduri speciale, locale); integritatea bunurilor incredintate unitatii pe care o conduce; organizarea si tinerea la zi a contabilitatii". Cu toate ca legea prevede pentru ordonatorul de credite principal si obligatii cu privire la realizarea veniturilor, in practica aceasta sarcina este preluata de organele fiscale. Institutiile publice centrale si locale sunt finantate de la buget sau din fondurile speciale ori din mijioacele extrabugetare, pe baza bugetelor de venituri si cheltuieli intocmite si aprobate in fiecare an potrivit normelor legale in vigoare. In cazul bugetelor locale, fondurile speciale si extrabugetare cuprind, pe de o parte, veniturile, iar, pe de alta parte, creditele bugetare aprobate pe an, trimestre, cu defalcare pe subdiviziunile clasificatiei bugetare, in limita carora ordonatorii de credite pot efectua plati. In situatia institutiilor publice centrale, bugetele lor cuprind numai prevederile de la partea de cheltuieli, respectiv creditele bugetare. III. Din punct de vedere al statului juridic institutiile publice se pot clasifica in: 1) Institutii publice cu personalitate juridica; 2) Institutii publice fara personalitate juridica. 1) Institutii publice cu personalitate juridica: sunt acelea ai caror conducatori au calitatea de ordonatori de credite, calitate in care au drept de decizie in angajarea si efectuarea de cheltuieli. 2) Institutii publice fara personalitate juridica : sunt acelea ai caror conducatori nu au calitatea de ordonatori de credite, calitate in care acestia pot efectua cheltuieli numai in limita sumelor efectiv virate de ordonatorul sau de credite in subconturi deschise pe numele lor, si care reprezinta de obicei plati de salarii si alte cheltuieli asimilate acestora, precum si un volum restrans de alte cheltuieli, cum sunt cele legate de intretinerea si functionarea institutiei in cauza.

2.2 - Concepte de baza privind contabilitatea institutiilor publice

Finantele publice exprima relatii economice care se formeaza in procesul de constituire si repartizare a fondurilor publice in scopul satisfacerii nevoilor de interes general ale societatii. Ele sunt asociate cu statul, cu unitatile administrativ-teritoriale si alte servicii si institutii de drept public implicate in procesul de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor publice. Bugetul este un document prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile. Procesul bugetar este constituit din etape consecutive de elaborare, aprobare, executare si control ale bugetului, care se incheie cu aprobarea contului general de executie a acestuia. Legea bugetara anuala este legea care prevede si autorizeaza, pentru fiecare an, veniturile si cheltuielile cuprinse in bugetul de stat, si bugetele fondurilor speciale, anexe la acesta, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetul fondului pentru plata ajutorului de somaj, anexa la acesta. Legea de rectificare este legea care modifica in cursul anului bugetar legea bugetara anuala. Anul bugetar este anul financiar pentru care se aproba bugetul. Altfel spus, acesta este anul calendaristic care incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31 decembrie. Buna gestiune financiara o constituie asigurarea legalitatii, regularitatii, economicitatii, eficacitatii si eficientei in angajarea si utilizarea fondurilor publice si administrarea patrimoniului public. Cadrul multianual este o perioada de timp care include proiectiile indicatorilor macroeconomici ale veniturilor si cheltuielilor publice pe termen mediu, in general 3 ani. Clasificatia bugetara este gruparea, intr-o ordine obligatorie si dupa criterii unitare, precis determinate, a veniturilor si cheltuililor cuprinse in

bugetele institutiilor si serviciilor publice si bugetele activitatilor finantate din venituri extrabugetare; se utilizeaza atat in faza de elaborare si aprobare a bugetelor respective, cat si in executia acestora, servind la inscrierea in bugete a veniturilor in functie de natura si provenienta lor si a cheltuielilor in raport cu obiectivul sau cu actiunea careia ii sunt destinate aceste cheltuieli, precum si cu caracterul economic al operatiunilor in care acestea se concretizeaza. Clasificatia economica este clasificarea cheltuielilor dupa caracterul lor pentru a evalua natura si efectul economic al operafiunilor respective. Clasificatia functionala este clasificatia cheltuielilor dupa obiectul lor pentru a evalua alocarea fondurilor publice unor activitati sau obiective, ea arata domeniul spre care se indreapta acele cheltuieli. Articolul bugetar reprezinta o subdiviziune a clasificatiei cheltuielilor bugetare in functie de caracterul economic al operatiunilor in care acestea se concretizeaza si care desemneaza natura unei cheltuieli, indiferent de actiunea sau domeniul la care se refera. Creditul bugetar reprezinta suma aprobata in bugetele institutiilor si serviciilor publice si in bugetele activitatilor finantate integral din venituri extrabugetare, si reprezinta suma limita maxima pana la care se pot angaja si efectua plati de casa si cheltuieli efective. Acesta mai este definit ca fiind suma aprobata prin buget, suma maxima pana la care se pot efectua plati in contul creditelor de angajament, contractate in cursul exercitiului bugetar si/sau din exercitiile anterioare pentru actiuni multianuale. Fondul de rezerva bugetara este fondul prevazut la partea de cheltuieli a bugetulor.Cuantumul acestui fond se stabileste odata cu elaborarea si adoptarea bugetului respectiv, fiind destinat finantarii unor actiuni sau sarcini intervenite in cursul anului, precum si inlaturarii efectelor unor calamitati naturale. Fondul de rulment este partea din excedentul anual bugetar definitiv al bugetului local, care se constituie la nivelul fiecarei unitati administrativteritoriale si se utilizeaza potrivit prevederilor prezentei legi.

Deschiderea de credite bugetare inseamna aprobarea comunicata ordonatorului principal de credite de catre Trezoreria Statului din cadrul Ministerului Finantelor Publice, in limita careia se pot efectua repartizari de credite bugetare si /sau efectua plati de casa. Alocarea reprezinta autorizarea ordonatorilor de credite de a angaja si/sau efectua plati pe destinatiile aprobate intr-o perioada, data de limita creditelor bugetare deschise sau a creditelor bugetare repartizate, dupa caz. Alocatiile bugetare reprezinta fluxurile financiare rezultate din fondurile publice aprobate prin bugetul de stat, repartizate pe trimestre, destinate finantarii unor actiuni sau obiective precis stabilite prin legea bugetului. Angajamentul bugetar reprezinta orice act prin care o autoritate publica competenta potrivit legii, afecteaza fonduri publice unei anumite destinatii, in limita creditelor bugetare aprobate. Angajamentul legal reprezinta orice act cu efecte juridice din care rezulta sau ar putea rezulta o obligatie pe seama fondurilor publice. Creditele destinate unor actiuni multianuale sunt sumele alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective si alte asemenea, care se desfasoara pe o perioada mai mare de un an si determina credite de angajament si credite bugetare. Creditul de angajament este costul total al obligatiilor juridice contractate, in timpul exercitiului bugetar si in limitele aprobate, pentru actiunile multianule. Virarea de credite bugetare este diminuarea creditului bugetar de la o subdiviziune a clasificatiei bugetare care prezinta disponibilitati de credite si majorarea corespunzatoare a unei alte subdiviziuni la care creditele sunt insuficiente, cu respectarea dispozitiilor legale privind efectuarea operatiunilor respective. Lichidarea cheltuielilor este faza in procesul de executie bugetara in care se verifica existenta angajamentelor, se determina sau se verifica realitatea si

suma datorata, se verifica conditiile de exigibilitate ale angajamentului. Ordonantarea cheltuielilor este faza in procesul executiei bugetare in care se confirma ca livrarile de bunuri si serviciii au fost efectuate sau alte creante au fost verificate si ca plata poate fi efectuata. Plata cheltuielilor este actul final prin care institutia publica achita obligatiilesale fata de terti. Executia de casa a bugetului reprezinta un complex de operatiuni care se refera la incasarea, pastrarea si eliberarea de resurse financiare pentru efectuarea cheltuielilor publice. La baza executiei de casa a bugetului stau urmatoarele principii: delimitarea atributiilor persoanelor care dispun de utilizarea resurselor financiare de atributiile celor care executa incasarea acestora. Unitatea de casa, potrivit careia veniturile fiecarui buget sunt concentrate in intregime in cont, de unde se elibereaza resurse financiare pentru efectuarea cheltuielilor, fiind interzisa efectuarea de plati direct din veniturile bugetare incasate. Executia bugetara mai este definita ca fiind activitatea de incasare a veniturilor bugetare si de efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget. Trezorerie - totalitatea operatiunilor banesti, financiare si bugetare, efectuate de catre autoritatile executive, pentru mobilizarea mijioacelor banesti necesare indeplinirii sarcinilor si functiilor acestora. Trezoreria Statului este o institutie financiara prin intermediul careia se deruleaza constituirea si utilizarea fondurilor publice sub un strict control fiscal si financiar preventiv. Gestioneaza datoria publica, inclusiv serviciul acesteia, efectueaza plasamente financiare, atrage disponibilitati banesti din economie in vederea acoperirii temporare a deficitelor bugetare si efectueaza operatiuni care tin de interventia statului in economie. VarsamantuI reprezinta plata unei sume, efectuata de un agent economic sau de o institutie publica ori financiara, in vederea stingerii unei obligatii legate catre buget. Veniturile bugetare sunt resursele banesti care se cuvin componentelor

bugetului general consolidat din mijioace bugetare si extrabugetare (o anumita cota din soldul de la sfarsitui anului in baza unor prevederi legale), formate din impozite, taxe, contributii si alte varsaminte. Fondurile speciale sunt venituri publice constituite prin legi specifice, legi prin care se stabilesc si destinatiile acestora. Sumele defalcate reprezinta parti din unele venituri ale bugetului de stat, care se aloca unitatilor administrativ-teritoriale in vederea echilibrarii bugetelor proprii ale acestora. Donatia reprezinta incasarea nerambursabila, pentru care nu se datoreaza nimic in schimb. Mijioacele de echilibrare reprezinta fluxuri financiare derulate dinspre bugetul de stat sau bugetele ierarhice superioare spre bugetele locale sau bugetele ierarhic inferioare pentru acoperirea diferentei (deficitului) dintre veniturile proprii mai mici si cheltuielile, mai mari, prevazute prin bugetele respective. La noi in tara ele se manifesta sub forma cotelor defalcate sau sumelor defalcate din impozitul pe venit si taxa pe valoarea adaugata. Co-finantarea reprezinta finantarea unui program, proiect, subproiect, obiectiv si alte asemenea, partial prin credite bugetare, partial prin finantarea provenita din surse exteme. Transferurile sunt fluxuri financiare nerambursabile, care se creeaza, de obicei, prin bugetul de stat, si sunt destinate finantarii unor obiective si actiuni precis stabilite, cuprinse intr-un buget ierarhic inferior. Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli aprobate si efectuate prin componentele bugetului general consolidat, in limitele si cu destinatiile stabilite prin bugetele respective. Platile de casa reprezinta operatiunile de plati prin decontari fara numerar si in numerar, efectuate de catre institutiile publice prin conturile lor deschise la Trezoreria Statului sau prin casieriile lor proprii, pentru plati de salarii, aprovizionari de bunuri materiale sau servicii de la terte persoane juridice sau

fizice. Platile nete de casa reprezinta diferenta dintre platile de casa efectuate in contextul punctului 39 si eventualele operatiuni de restituiri de fonduri care au diminuat cuantumul platilor initiale. Operatiunea se mai numeste si "reantregire de credite bugetare", daca restituirea de sume priveste finantarea anului curent, iar daca restituirea de sume (din vanzari de materiale etc.) priveste finantarea anilor precedenti, atunci acele restituiri se fac venit la bugetul din care s-au efectuat platile initiale. In acest ultim caz nu mai are loc operatiunea de "reantregire de credite bugetare". Excedentul bugetar este partea veniturilor bugetare care depaseste nivelul cheltuielilor bugetare intr-un an bugetar anume. Deficitul bugetar este partea cheltuielilor ce nu poate fi acoperita din veniturile proprii bugetare pe anul respectiv. Echilibrul bugetar reprezinta egalitatea dintre veniturile bugetare in cadrul unui exercitiu bugetar. Buna gestiune fmanciara o constituie asigurarea legalitatii, regularitatii, economicitatii, eficacitatii si oportunitatii, in angajarea si utilizarea fondurilor publice si administrarea patrimoniului public. Precizari si explicatii suplimentare cu privire la unele concepte de baza privind contabilitatea institutiilor publice. Din punct de vedere conceptual creditul bugetar reprezinta limita maxima pana la care se poate efectua o plata de casa. Dictionarul enciclopedic Roman defineste creditul bugetar ca fiind "suma limita, aprobata prin bugetul de stat, pana la care se poate efectua o anumita categorie de cheltuieli din buget". Legea Finantelor Publice nu defineste, intr-un fel anume, notiunea de credit bugetar, dar Legea Finantelor Publice Locale, art.l, pct.5, ii da acestuia o definitie, in intelegerea bugetelor locale, ca fiind "suma aprobata in bugetele locale, in bugetele institutiilor si serviciilor publice de interes local si in bugetele activitatilor finantate integral din venituri extrabugetare, reprezentand limita

maxima pana la care se pot angaja si efectua cheltuieli". Desi, notiunea de "credit bugetar" ar trebui sa aiba aceeasi semnificatie, importanta si valoarea practica, atat pentru ordonatorii de credite finantati din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, cat si pentru cei finantati din bugetele locale, acest lucru in fapt nu este asa. Aceasta deoarece, pentru institutiile publice finantate prin bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat pentru ca o cheltuiala sa poata fi finantata sunt suficiente creditele bugetare aprobate si deschise, pe cata vreme pentru institutiile publice finance prin bugetele locale, pe langa creditele bugetare aprobate sunt necesare si lichiditati efective in cont. Altfel spus, in cazul serviciilor publice finantate prin bugetele locale, in practica, se pot efectua cheltuieli chiar daca nu exista credite bugetare, in conditiile in care exista lichiditati banesti. De altfel, finantarea institutiilor publice locale functioneaza dupa aceeasi regula "de fier" ca si a institutiilor finantate din fondurile speciale sau a mijioacelor extrabugetare, care pot efectua plati numai daca au asigurate resurse financiare colectate in cont. In consecinta, pentru a efectua plati, ridicari de numerar din cont, ordonatoriilor de credite finantati din bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat le este suficient sa aiba credite bugetare aprobate si deschise pe subdiviziunile clasificatiei bugetare, pe cata vreme, in cazul bugetelor locale si fondurilor din mijioace extrabugetare si speciale trebuie sa aiba asigurate si lichiditati, respectiv disponibilitati banesti in cont. De asemenea, atunci cand, in cursul exercitiului bugetar intervin actiuni noi, sarcini suplimentare, iar creditele la anumite subdiviziuni ale clasificatiei bugetare nu sunt suficiente, iar la altele exista disponibilitati, incepand cu o anumita perioada a anului se pot efectua virari de credite bugetare. Virarea presupune o diminuare a creditelor bugetare la o anume categorie de cheltuieli, unde s-au constatat disponibilitati si majorarea acestora la o alta subdiviziune a clasificatiei bugetare, unde acestea nu sunt insuficiente. Virarile de credite sunt

admise numai in anumite conditii si numai pentru anumite categorii de cheltuieli, iar aceasta metoda de a corecta bugetul odata aprobat trebuie sa reprezinte o exceptie si nu o regula, intrucat daca solicitarile de virari nu sunt generate de motive objective, denota o programare defectuoasa a creditelor bugetare, urmare a unei fundamentari necorespunzatoare a intregului buget. Orice cheltuiala din sume alocate de la buget se poate efectua de ordonatorul de credite numai dupa ce documentele au fost in prealabil vizate de compartimentul financiar-contabil sau de alte persoane imputernicite cu exercitarea controlului financiar preventiv. Ordonatorii de credite, in baza creditelor bugetare deschise (principali)sau repartizate (secundari si tertiari), pentru a-si achita drepturile de salarii, servisiile prestate, procurarile de materiale sunt in drept sa efctueze plati din cont sau sa ridice numerar din cont pentru achitarea acestora.Aceste operatiuni de plati efectuate de institutiile publice din fonduri bugetare sau extrabugetare prin conturile lor deschise la Trezoreriile operative, poarta denumirea de plati de casa. Consideram ca notiunea "platilor de casa" nu este suficient explicitata prin literatura de specialitate in domeniu, deoarece nu se face o demarcatie clara intre notiunea "platilor de casa" in acceptiunea Trezoreriei Statului si in cea a institutiilor publice. Astfel, o eliberare de numerar de catre Trezoreria Statului pentru o institutie publica, din punct de vedere al Trezoreriei reprezinta o "plata de casa", pe cata vreme, pana in acest moment, pentru institutia publica in cauza nu se poate vorbi inca de asa ceva, deoarece numerarul ridicat este, deocamdata, in gestiunea institutiei. Despre o "plata de casa", in acceptiunea institutiei publice se va putea vorbi numai dupa ce acest numerar a fost consumat prin plati de salarii sau plati pentru servicii, materiale etc. Deci, exista o diferenta in timp pentru cele doua institutii in ceea ce priveste momentul in care institutia publica in cauza a inregistrat o "plata de casa". Astfel, toate iesirile de disponibilitati banesti din cont, prin plati fara

numerar sau cu numerar reprezinta "plati de casa", care determina un consum efectiv de resurse publice din bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat, chiar daca partea de cheltuieli a bugetului institutiei in cauza nu are o legatura directa cu partea de venituri, cu modul in care s-au constituit, adunat aceste resurse, ca in cazul bugetelor locale, in cazul institutiilor finantate din bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat in realitate are loc un consum efectiv de resurse. Acest consum efectiv de resurse este sesizat mai bine la finalul exercitiului bugetar, atunci cand au loc inregistrarile de inchidere a conturilor de cheltuieli si venituri prin cele de excedent sau deficit la nivelul Trezoreriei Centrale. Aici numai se "simte" la zi acest consum efectiv de resurse prin compararea totalului de intrari de resurse cu totalul platilor efectuate din aceste resurse. Sunt frecvente situatii cand, dupa ce s-a efectuat o "plata de casa", se efectueaza o incasare din lichidarea unor debitori sau din vanzarea unor materiale, ipostaza in care institutia in cauza, fie ca isi diminueaza platile de casa efectuate, fie ca le varsa pe acestea ca venit la bugetul de unde se efectuase initial finantarea achitarii materialelor valorificate. In cazul institutiilor publice finantate din fondurile speciale sau extrabugetare asemenea operatiuni diminueaza, pe de o parte, platile de casa, dar in acelasi timp determina si o reantregire a disponibilitatilor in cont. Platile de casa rezultate dupa asemenea operatiuni sunt denumite plati nete de casa, adica ceea ce a ramas definitiv decontat ca si cheltuiala sau posibila cheltuiala dintr-un buget in cadrul exercitiului financiar respectiv. In desfasurarea activitatii lor institutiile publice evidentiaza in contabilitatea lor indicatorul cheltuielilor efective. Aceasta notiune in contabilitatea institutiilor publice este echivalenta cu consumurile efective de materiale, combustibili, alimente, medicamente, platile pentru serviciile si lucrarile executate, plata salariilor, burselor elevilor si studentilor etc. Tot aici se evidentiaza si pretul de inregistrare al obiectelor de inventar de mica valoare sau

scurta durata, a mijioacelor fixe, care se trece pe cheltuieli la procurarea lor. Ca un specific al contabilitatii institutiilor publice este faptul ca in contul cheltuielilor efective nu se reflecta consumul mijioacelor fixe treptat, prin inregistrarea uzurii acestora, ci integral, la procurarea lor. In consecinta, prin inregistrarea pe cheltuieli apriori a costului obiectelor de inventar de mica valoare si scurta durata si neevidentierii consumului mijioacelor fixe prin uzura acestora, contul cheltuielilor efective ale institutiilor publice nu reflecta corect efortul pe care-1 face societatea pentru finantarea unei actiuni sau unui indicator (elev, student etc.). Aceasta inadvertenta capata amploare pe masura ce, urmare a progresului tehnic, institutiile publice beneficiaza de o dotare tehnico-materiala tot mai complexa si valoroasa tehnic si ca pret, fapt ce determina ca ruptura cu realitatea a cheltuielilor efective sa fie si mai mare. De aceea apreciem ca mai corect ar fi ca si in cazul institutiilor publice sa se evidentieze la cheltuieli efective numai consumul fondurilor fixe, sub forma amortizarilor, iar in cazul obiectelor de inventar de mica valoare si scurta durata evidentierea pe costuri a acestora sa se faca esalonat, eventual 50% din contravaloarea acestora la darea lor in folosinta si 50% la scoaterea lor din uz, asa cum se mai practica aceasta metoda in economie. Identitatea platilor de casa, nu cea a cheltuielilor efective, se realizeaza numai atunci cand o plata de casa reprezinta in acelasi timp si o cheltuiala efectiva, cum ar fi de exemplu plata prestarilor de servicii etc., si exista o diferenta in timp, cand "plata" precede "cheltuiala"; in cazul aprovizionarilor cu materiale acestea nefiind date in consum, sau "cheltuiala" efectiva precede "plata", la inregistrarea in contabilitate a cheltuielilor cu salariile, bursele, contributiile pentru asigurarile sociale de stat etc., plata efectiva a acestora efectuandu-se in luna urmatoare. Atunci cand platile de casa sunt mai mari decat cheltuielile efective institutia in cauza inregistreaza o sporire a stocurilor de materiale sau a posturilor de debitori, in timp ce, daca cheltuielile efective depasesc platile de

casa, acest lucru denota o reducere a stocurilor sau o sporire a unor posturi de creditori. Mentionam ca, atat nivelul platilor de casa, cat si cel al cheltuielilor efective nu pot depasi creditele bugetare aprobate atat pe total cat si in structura clasificatiei bugetare. In activitatea institutiilor bugetare sunt cazuri cand cheltuielile efective nu se pot evidentia in momentul efectuarii lor pe locuri de consum din motive care tin de faptul ca cheltuielile respective privesc, in acelasi timp, fonduri bugetare, mijioace extrabugetare, finantari speciale sau reprezinta servicii si lucrari executate de furnizori pentru mai multe actiuni sau obiective si care pot fi precizate corect pe destinatii numai la sfarsitul lunii sau trimestrului, pe baza unor investigatii suplimentare. Aceste categorii de cheltuieli in cursul perioadei, lunii, trimestrului se evidentiaza la un cont "Cheltuieli de repartizat", prin creditul contului "Furnizori" sau a unui "Cont de materiale", urmand ca la sfarsitul perioadei cheltuielile respective sa fie reflectate in contul Cheltuielilor efective caruia ii apartin.

CAPITOLUL III CONTABILITATEA INSTITUTIEI PUBLICE STUDII DE CAZ 3.1 Organizare si atributii Organigrama

Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara este institutie publica cu personalitate juridica ce functioneaza ca autoritate de referinta la nivel national pentru domeniul de competenta specific, in subordinea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si este finantat de la bugetul de stat si din venituri extrabugetare, conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activittii veterinare, aprobat cu modificri si completri prin Legea nr. 215/2004, cu modificrile si completrile ulterioare si Hotrrea Guvernului Romniei nr. 130/2006 privind organizarea si functionarea Autorittii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si a unittilor din subordinea acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare. Din punct de vedere juridic, dreptul sanitar veterinar este o ramur a dreptului public, care cuprinde normele i regulile dup care se reglementeaz i se stabilesc raporturile juridice ntre persoane i stat sau ntre state diferite, privind analiza si cercetarea pentru siguranta alimentelor . Acest organism al statului asigur aplicarea legislaiei n domeniul sanitar veterinar, n mod uniform, imparial, transparent i nediscriminatoriu, tuturor persoanelor fizice i juridice, indiferent de statutul lor juridic i de forma de organizare i funcionare a acestora. Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara este organizat si functioneaza ca laborator national de referinta in domeniul expertizei produselor de origine animala, a unor alimente si furaje , precum si ca organ tehnic si metodologic central, in acest domeniu. IISPV- SCURT ISTORIC 1953 - Infiintat sub denumirea de Laboratorul veterinar de control al alimentelor de origine animala si furajelor. 1955 - Sunt incheiate lucrarile de constructie si amenajare a spatiului de laborator, cu sediul in Halele centrale Obor.

13 mai 1955 - prin Decretul nr. 167 al Prezidului Marii Adunari Nationale laboratorul veterinar de control al alimentelor de origine animala si furajelor al Capitalei si regiunii Bucuresti este denumit laborator central, sub titulatura Laborator central de control sanitar veterinar al alimentelor de origine animala si al furajelor. 1958 1970, in paralel cu activitatea multilaterala de laborator, s-a trecut la organizarea si desfasurarea actiunilor de indrumare tehnica si metodologica a activitatii specialistilor din laboratoarele sanitare veterinare si celelalte formatiuni tehnice de profil din teritoriu. 1960 - formatiunile sanitare veterinare de frontiera infiintate au fost afiliate Laboratorului central si odata cu aceasta, sarcina de organizare, consolidare si dezvoltare in perspectiva a controlului sanitar veterinar de frontiera. 19711972 - conform cerintelor Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare, Laboratorul central a trecut la organizarea unor laboratoare sanitare veterinare zonale la Drobeta Turnu Severin, Craiova, Galati, Suceava si ulterior Iasi, Constanta si Timisoara, profilate pe executarea analizelor complexe de laborator. 1999 - datorita complexitatii activitatilor desfasurate se impune schimbarea titulaturii in Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara. Atributii: IISPV este institutul de referinta in domeniul controlului de laborator al produselor de origine animala, a unor alimente de origine animala si nonanimala si furaje si actioneaz n acest sens n sectoarele si domeniile de activitate stabilite de legislatia sanitar veterinar n vigoare, precum si ca organism central de intrumare tehnica si metodologica. In cadrul IISPV sunt desemnate Laboratoare Nationale de Referinta prin Ordin al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. Pentru punerea in aplicare a politicii de sanantate publica la nivel local,

institutul de igiena si sananatate publica veterinara a municipiului Bucuresti are urmatoarele atributii: a) stabileste, pe baza recomandarilor Laboratoarelor Comunitare de Referinta pe domenii de competenta, metodele de analiza utilizate de catre laboratoarele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti; b) stabileste criteriile de performanta si efectueaza studii de validare care sa demonstreze aplicabilitatea metodelor de testare utilizate in controalele oficiale, in conformitate cu ghidurile internationale privind procedura de validare; c) verifica aplicarea si respectarea de catre laboratoarele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti si a altor laboratoare autorizate sanitar veterinar a metodelor de analiza conforme cu incercarile comunitare si/sau metode standardizate ASRO; d) colaboreaza cu laboratoarele comunitare de referinta, cu laboratoare naionale de referin din Statele Membre, precum i cu alte organizaii de profil din UE si din tari terte, in domeniile de competenta ale acestora, n vederea mbuntirii capacitii de supraveghere i control al produselor de origine animala, a unor alimente de origine animala si nonanimala si furaje; e) participa la activitile de organizatii de profil; f) participa la testele de intercomparare organizate de laboratoarele comunitare de referin; g) organizeaza testele interlaborator cu laboratoarele sanitare veterinare i pentru sigurana alimentelor de judetene, respectiv a municipiului Bucuresti si in functie de rezultat dispune masurile care se impun; h) cu acordul Autoritii Naionale Sanitare Veterinare i pentru Sigurana standardizare a metodelor de analiza pentru

alimente si furaje ntreprinse de Laboratorul Comunitar de Referin sau de alte

Alimentelor, transmite informaiile solicitate de Comisia European, de laboratoarele comunitare de referin sau de laboratoarele naionale de referin i de alte organizaii i instituii de profil; i) furnizeaza Serviciului Coordonare Tehnic a Institutelor de Referin si a Laboratoarelor Sanitare Veterinare i pentru Sigurana Alimentelor, din cadrul Autoritii Naionale Sanitare Veterinare i pentru Sigurana Alimentelor, informaiile necesare n vederea stabilirii strategiilor i politicilor naionale pentru domeniul respectiv; j) in caz de litigii, efectueaz expertiza pentru confirmarea sau infirmarea

rezultatelor obinute la incercarile efectuate de laboratoarele de profil; k) IISPV stabileste si informeaza Autoritatea Naionala Sanitara Veterinara i pentru Sigurana Alimentelor asupra incercarilor pentru care laboratorul naional de referin pentru siguranta alimentelor confirma rezultatele laboratoarelor de profil; l) instruieste i formeaza specialitii care activeaz n cadrul laboratoarelor sanitare veterinare i pentru sigurana alimentelor judeene, respectiv a municipiului Bucureti, conform programului de instruiri aprobat prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor; m) acord consultan tehnic laboratoarelor sanitare veterinare si pentru

siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti si a altor laboratoare; n) auditeaz tehnic, n calitate de secund sau ter parte impreuna cu organizaiile care funcioneaz n domeniu, laboratoarele sanitar veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti si alte laboratoare autorizate sanitar veterinar; o) particip, conform legislatiei in vigoare, la aciuni de inspecie i control; p) cerceteaz, asimileaz, elaboreaz metode de analiz de laborator in domeniul

sau de competenta; q) particip la elaborarea proiectelor de acte normative n domeniu, la realizarea de programe tehnice i proiecte naionale i internaionale privind siguranta alimentelor; r) furnizeaza, in anumite conditii, teste pentru verificarea capacitatii analitice a laboratoarele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti si a altor laboratoare autorizate sanitar veterinar; s) efectueaza incercari si/sau expertiza la produsele de origine animala, la unele alimente de origine animala si nonanimala si la furaje pentru parametri prevazuti in normele de calitate ale produselor, in normele sanitare si sanitare veterinare si in alte reglementari UE si in Tratate sau Conventii la care Romania este parte; s) la solicitare, poate efectua examene si analize de laborator pentru sortimente noi de produse ce urmeaza a fi introduse in fabricatie; t) consemneaza rezultatele examenului de laborator in buletine de analiza care au caracter de documente oficiale; t) efectueaza studii in domeniul de specialitate, intocmeste materiale documentare pe care le prezinta la simpozioane ori sesiuni de comunicari stiintifice interne si/sau internationale; u) execut activitti de cercetare stiintific, respectnd principiile GLP; v) participa, in cadrul unor programe de cercetare, in domenii de specialitate sau conexe, programe initiate de institute de cercetare, universitati sau organisme si autoritati de reglementare, pe plan national sau international, cu respectarea legislaiei n vigoare; w) la solicitare, IISPV poate organiza instruiri practice pentru pesonalul din cadrul laboratoarelor private; x) participa in cadrul comisiilor de avizare a substantelor si produselor medicinale veterinare noi ce urmeaza a fi introduse in practica veterinara, agricola, zootehnica si poate participa la actiunile de testare a acestora;

y) coordoneaza, indruma, controleaza activitatea laboratoarelor de profil din cadrul directiilor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti; z) evalueaza conditiile de functionare a laboratoarelor care efectueaza controlul produselor de origine animala, a unor alimente de origine animala si nonanimala si furajelor, in vederea autorizarii sanitar-veterinare, conform reglementarilor in vigoare ; a) participa la elaborarea Programului actiunilor de supraveghere, prevenire si control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediuliui, in domeniul produselor de origine animala, a unor alimente de origine animala si nonanimala si furajelor; b) la solicitarea Autoritatii Nationale Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, desemneaza specialisti din cadrul institutiei care sa faca parte din comisiile de examinare, la concursurile organizate de directiile sanitare veterinare pentru promovarea in functii publice de conducere sau executie vacante; Medicii veterinari din cadrul IISPV, nominalizati de catre conducerea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, pot indeplini atributii suplimentare functiei de baza, ca inspectori ai ANSVSA. 3.2 - Contabilitatea veniturilor si a cheltuielilor publice Contabilitatea veniturilor Veniturile publice includ resursele financiare ale administratiei de stat, ale asigurarilor sociale de stat si ale institutiilor publice cu caracter autonom. Dimensiunea si structura lor depind de un complex de factori, in care se includ: - factori economici, concretizati in produsul intern brut si dinamica sa; - factori monetari, de tipul masa monetara, credit, dobanda, concretizati in pret si evolutia sa;

- factori sociali, respectivi educationali, culturali, de sanatate s.a.; - factori demografici, concretizati in numarul si structura populatiei si care determina numarul contribuabilor; - factori politici si militari; - factori financiari, care se concretizeaza in dimensiunea cheltuielilor publice. Veniturile publice pot fi structurate dupa mai multe criterii: a) continutul economic al veniturilor: 1venituri fiscale, adica prelevari cu caracter obligatoriu, stabilite prin lege si care au, de aceea, o flexibilitate redusa (conditiile lor nu se pot modifica decat prin lege); 2resurse de trezorerie, adica imprumuturi pe termen scurt (sub forma certificatelor de depozit, bonurilor de tezaur s.a.) efectuate de Ministerul Finantelor pentru acoperirea deficitelor temporare (goluri de casa) ale bugetelor din sistemul bugetului de stat; 3imprumuturi publice pe termen mediu sau lung, sub forma obligatiunilor de stat sau a unor credite preluate de la organisme financiare internationale, state, banci sau consortii bancare; 4emisiune monetara fara acoperire, cu scopul de a finanta deficitul bugetar si care genereaza inflatie; b) ritmicitatea incasarii: venituri ordinare sau curente, care sunt obtinute de stat in mod obisnuit (venituri fiscale, venituri din sectorul public etc.); 1venituri extraordinare, la care se recurge in situatii deosebite (imprumuturi, transferuri, ajutoare etc.); c) provenienta: 2venituri interne, provenite din economia nationala;

3venituri externe, provenite din strainatate; d) nivelul de referinta: 1venituri ale bugetului de stat; 2venituri ale asigurarilor sociale de stat; 3venituri cu destinatie speciala, pentru acoperirea cheltuielilor din fonduri speciale; 4venituri ale bugetelor locale. Cheltuielile publice Clasificatia bugetara reprezinta gruparea intr-o ordine obligatorie si dupa criterii unitare, precis determinate, a veniturilor si cheltuielilor cuprinse in bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale si bugetele activitatilor finantate din venituri proprii. Ea este instrumentul de sistematizare, urmarire si control al realizarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor. Toate conturile de cheltuieli sunt conturi de activ, se debiteaza in cursul anului cu cheltuielile efectuate si se crediteaza la sfarsitul anului, cu totalul platilor efectuate in cursul anului, pentru inchiderea conturilor de cheltuieli. Creditele bugetare aprobate pentru anumite destinatii reprezinta limite maxime de cheltuieli ce nu pot fi depasite. Creditele bugetare puse la dispozitia institutiilor publice au o singura sursa: veniturile bugetare. Aceste credite sunt nerambursabile, nepurtatoare de dobanzi si sunt utilizate in interesul general al statului. Deschiderea finantarii la nivelul ordonatorilor de credite se face pe baza unui document numit cerere pentru deschiderea de credite. In respectivul document sunt precizate valoarea creditului, destinatiile acestuia prin defalcarea pe structura clasificatiei bugetare (parti, capitole, titluri, articole, aliniate).Cererile de credite pot fi intocmite trimestrial in doua transe (prima

transa pentru primele doua luni din trimestru, cea de-a doua pentru ultima luna din trimestru), sau lunar. La creditele acordate din bugetul de stat, aprobarea deschiderii de credite se da de Directia Generala a Trezoreriei si Datoriei Publice, pe baza cererii de deschidere de credite bugetare. Cererea va fi insotita de o nota de fundamentare prin care se justifica cuantumul sumelor solicitate. Virarile de credite bugetare reprezinta operatiunea prin care se realizeaza o diminuare absoluta a creditelor bugetare de la un articol sau aliniat bugetar si o majorare corespunzatoare la alt articol sau aliniat bugetar, insa aceasta operatiune poate fi efectuata doar in trimestrele III si IV. Acest fapt reprezinta o renuntare la efectuarea unor cheltuieli si angajarea altor cheltuieli neprevazute in bugetul initial. Spre deosebire de virarile de credite, prin modificarea de alocatii bugetare, creditele anuale nu se modifica, ci doar se schimba repartizarea pe trimestre in sensul ca la un articol se duc credite din trimestrul IV in II, in timp ce la alt articol se face operatiunea invers. O finantare speciala este finantarea pe baza de programe. Aceasta se diferentiaza de finantarea traditionala, bazata pe categorii de venituri si cheltuieli, in ceea ce priveste pregatirea, analizarea si prezentarea bugetului. O finantare pe baza de programe se axeaza in principal pe rezultatele ce se asteapta a se obtine in urma desfasurarii activitatiilor si serviciilor. Intr-un buget de programe, veniturile si cheltuielile se leaga de obiectivele stabilite pe o perioada mai mare de timp (mai multi ani).

3.3 - Surse de finantare si executie bugetara Potrivit Legii contabilitatii nr.82/1991, modificata si completata prin

Legea nr.310/22.05.2002, institutiile publice au obligatia de a intocmi situatii financiare trimestriale si anuale. Aceste situatii financiare se compun din: bilant, cont de executie bugetara si anexe. La nivelul institutiilor publice documentul contabil de sinteza prin care se prezinta ordonatorilor de credite, executia bugetului aprobat, situatia patrimoniului aflat in administratia institutiilor la un moment dat, precum si alte informatii privind activitatea institutiilor publice este situatia financiara. Situatiile financiare sunt acele lucrari de sinteza cu un rol deosebit de important in imbunatatirea modului de organizare a evidentei contabile curente. Situatia financiara se intocmeste trimestrial, la inchiderea exercitiului financiar, precum si in alte situatii prevazute de lege (incetarea activitatii institutiei publice, trecerea unei institutii publice din subordinea unui ordonator de credite in subordinea altui ordonator de credite). Executia bugetara reprezinta activitatea de incasare a veniturilor bugetare si de efectuare a platii cheltuielilor aprobate prin buget. Situatiile financiare se intocmesc pe formularele aprobate de Ministerul Finantelor Publice, unice pentru toate institutiile publice. Pe langa aceste formulare in raport de necesitatile informationale, ordonatorii principali de credite pot dispune si intocmirea altor situatii. Intocmirea situatiilor financiare anuale trebuie sa fie precedata obligatoriu de inventarierea generala a elementelor de activ si de pasiv. Institutiile publice au obligatia ca pe baza datelor cuprinse in listele de inventariere si procesele-verbale de inventariere a elementelor patrimoniale sa intocmeasca "Registrul-inventar" (cod 14-1-2), document contabil obligatoriu. Bunurile proprietate publica aflate in administrarea ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale si institutiilor publice subordonate acestora se inventariaza anual pe liste de inventariere distincte.

Situatiile financiare sunt insotite de raportul de analiza pe baza de bilant. Acestea se intocmesc in doua exemplare, din care un exemplar se depune la ordonatorul de credite ierarhic superior la termenele stabilite de acesta. In formularele situatiilor financiare, datele se inscriu in mii lei, cumulat, cuprinzand executia bugetului de la inceputui anului, pana la finele perioadei de raportare. Situatiile financiare si celelalte anexe, se prezinta ordonatorului de credite ierarhic superior, de catre seful compartimentului financiar - contabilitate, care furnizeaza toate informatiile necesare si clarifica eventualele aspecte ivite. La nivelul ordonatorilor principali de credite se intocmeste o situatie financiara centralizatoare, prin insumarea datelor din situatiile primite de la ordonatorii din subordine, cu datele din situatia financiara proprie. Situatiile financiare centralizatoare ale ordonatorilor principali de credite se depun la termenele stabilite de lege la Ministerul Finanfelor Publice. Balanta de verificare serveste la intocmirea bilantului contabil si se intocmeste atat pentru conturile sintetice cat si pentru cele analitice. Astfel, se verifica concordanta dintre conturile sintetice si cele analitice. La institutiile publice, forma de inregistrare in contabilitate, cea mai utilizata este "maestru-sah" sau "maestru-sah simplificat". Bilantul contabil este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta activul si pasivul unitatii patrimoniale la inchiderea exercitiului precum si in alte situatii prevazute de lege. Bilanturile contabile sunt supuse verificarii si certificarii de catre trezoreriile unde institutiile publice isi au deschise conturile, precum si de catre organele de audit intern din cadrul institutiilor publice in cauza. Surse de finantare (ANEXA 2), veniturile ASPMB CAPITOLUL IV CONTABILITATEA ACTIVELOR FIXE

4.1 - Organizarea si efectuarea inventarierii activelor fixe Inventarierea patrimoniului reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se constata existenta tuturor elementelor de activ si de pasiv, cantitativ-valoric sau numai valoric, dupa caz, in patrimoniul unitatii la data la care aceasta se efectueaza. Inventarierea are ca scop principal stabilirea situatiei reale a patrimoniului fiecarei unitati si cuprinde toate elementele patrimoniale, precum si bunurile si valorile detinute cu orice titlu, apartinand altor persoane juridice sau fizice, in vederea intocmirii bilantului contabil care trebuie sa asigure o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute. Organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului din cadrul regiilor autonome, societatilor comerciale, institutiilor publice, unitatilor cooperatiste, asociatiilor si celorlalte persoane juridice, precum si al persoanelor fizice care au calitatea de comerciant se efectueaza potrivit prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1991, ale Regulamentului de aplicare a Legii contabilitatii. Autoritatea de Sanatate Publica Bucuresti are obligatia, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, sa efectueze inventarierea patrimoniului cel putin o data pe an a tuturor bunurilor materiale, a valorilor, precum si a altor bunuri ce se afla la dispozitia sa temporar, fie ca urmare a incheierii unor procese verbale de predare- primire, fie primite spre prelucrare de la terti sau detinute in custodie. Principalul scop al inventarierii fiind de asigurare a integritatii patrimoniale. De la inventarierea anuala fac exceptie urmatoarele: - mijloacele banesti si celelalte valori aflate in casieria institutiilor publice, care se inventariaza lunar; - cladirile, constructiile speciale, care se inventariaza o data la 3 ani; - materialele perisabile care se inventariaza o data la 3 luni. Inventarierea anuala se efectueaza cu ocazia incheierii exercitiului financiar. Aceasta precede lucrarile de inchidere in scopul regularizarii

diferentelor constatate in urma inventarierii. Avand in vedere ordinea si succesiunea de realizare, precum si natura lucrarilor ce se efectueaza, inventarierea patrimoniului presupune urmatoarele etape: pregatirea inventarierii; inventarierea propriu-zisa; evaluarea si stabilirea rezultatelor inventarierii; inregistrarea in contabilitate a rezultatelor definitive ale inventarierii. Pregatirea inventarierii se refera la masuri cu caracter organizatoric si contabil care sa asigure desfasurarea in bune conditiuni a celorlalte etape care se succed. Mai intai, se constituie comisia de inventariere prin decizie scrisa, semnata de conducatorul unitatii patrimoniale si de conducatorul compartimentului financiar-contabil. Se efectueaza instructajul membrilor acesteia (asupra modului de organizare si desfasurare a inventarierii, tehnicii de lucru sau procedeelor folosite, a modului de completare a listelor de inventariere). Comisia este formata din cel putin doua persoane, cu pregatire corespunzatoare economica si tehnica, care sa asigure efectuarea corecta si la timp a inventarierii patrimoniului, inclusiv evaluarea elementelor patrimoniale. Acolo unde este cazul, comisiile sunt coordonate de o comisie centrala. La lucrarile de inventariere trebuie sa participe intreaga comisie de inventariere. Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi inlocuiti decat in cazuri bine justificate si numai prin decizie scrisa, emisa de persoanele care i-au numit. Nu pot face parte din comisiile de inventariere: gestionarii depozitelor si magazinelor; seful compartimentului supus inventarierii; contabilii care tin evidenta gestiunilor respective, cu exceptia unitatilor mici. Tot sub aspect organizatoric, se iau masuri pentru crearea conditiilor

corespunzatoare de lucru comisiei (comisiilor) de inventariere prin: - stabilirea elementelor patrimoniale care se inventariaza si ordinea in care se efectueaza inventarierea acestora; - asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se inventariaza; - sortarea, gruparea obiectelor, codificarea acestora, intocmirea etichetelor de raft, separarea bunurilor deteriorate de cele in stare buna; - asigurarea aparatelor si instrumentelor adecvate si in numar suficient pentru masurare, cantarire etc., a mijioacelor necesare identificarii (cataloage, mostre, etc.), precum si a formularelor si rechizitelor necesare; - dotarea comisiilor de inventariere cu mijioace tehnice de calcul si de sigilarea spatiilor inventariate; - dotarea gestiunilor (magazine, depozite etc.) cu doua randuri de incuietori diferite. Din punct de vedere contabil se iau masuri de inregistrare la zi in evidenta tehnico-operativa (fisele de magazie) organizata la gestiuni, precum si in contabilitatea sintetica si analitica, a tuturor documentelor pana la data la care se face inventarierea, stabilindu-se soldurile in fisele sintetice si analitice ale conturilor respective. Inventarierea propriu-zisa se realizeaza la locurile de pastrare sau depozitare. Inainte de inceperea operatiunii de inventariere, comisia de inventariere ia o declaratie scrisa de la gestionar din care sa rezulte daca: gestioneaza valori materiale si in alte locuri de depozitare; are bunuri in gestiune apartinand tertilor, primite cu sau fara documente; are plusuri sau lipsuri in gestiune despre a caror cantitate sau valoare are cunostinta;

1are valori materiale nereceptionate sau care trebuie livrate, pentru care s-au intocmit documentele aferente; 2a primit sau eliberat valori materiale fara documente legale; 2detine numerar sau alte hrtii de valoare rezultate din vanzarea bunurilor aflate in gestiunea sa; 3are documente de primire-eliberare care nu au fost operate in evidenta gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate. De asemenea, gestionarul va mentiona, in declaratia scrisa, numarul si data ultimului document de intrare si de iesire a bunurilor in/din gestiune. Declaratia trebuie sa contina data cand se intocmeste si semnatura gestionarului, acelei gestiuni carc urmeaza sa fie inventariata, precum si semnaturile membrilor comisiei de inventariere, care atesta ca a fost data in prezenta acestora. Stabilirea stocurilor faptice se face prin numarare, cantarire, masurare sau cubare, potrivit particularitatilor bunurilor. Fac exceptie de la aceasta regula, bunurile aflate in ambalaje originale intacte care se desfac prin sondaj., Daca se inventariaza materiale sau marfuri voluminoase, a caror cantarire sau masurare este nerationala sau ar provoca pierderi, stocurile faptice ale acestora se stabilesc pe baza anumitor calcule tehnice (exemplu ciment, otel beton, produse de cariera si balastiera, materiale si produse agricole, etc.). Normele legale10 in vigoare contin prevederi concrete cu caracter general si specifice pentru inventarierea mijloacelor materiale, productiei neterminate, marfurilor si ambalajelor in comert, a productiei agricole etc. Bunurile cu grad mare de perisabilitate se inventariaza cu prioritate, fara a se stanjeni desfacerea imediata a acestora. Pentru desfasurarea corespunzatoare a inventarierii este indicat, daca este posibil, sa se sisteze operatiunile de predare-primire a bunurilor supuse inventarierii. Pentru a nu se stanjeni procesul normal de primire sau livrare a

bunurilor, operatiunile respective se pot efectua numai in prezenta comisiei de inventariere, care va mentiona pe documentele respective "primit sau eliberat in timpul inventarierii". Bunurile degradate, greu vandabile, inutilizabile etc., se trec in liste separate. De asemenea, bunurile apartinand altor unitati (inchiriate, primite in regim de leasing, in custodie, in consignatie, pentru prelucrare) se inscriu in liste separate, iar o copie a acestor liste, se trimite in termen legal unitatilor patrimoniale carora le apartin bunurile respective, pentru confruntare. Toate bunurile inventariate se inscriu in liste de inventariere (ANEXA 3) (varianta simplificata, cod 14-1-2/b), care trebuie sa se intocmeasca pe locuri de depozitare, pe gestionari si pe categorii de bunuri cu caracteristicile respective. Modul de efectuare al inventarierii, precum si datele tehnice care au stat la baza calculelor se mentioneaza in listele de inventariere. Stabilirea lipsurilor si plusurilor de valori materiale constatate cu ocazia inventarierii se efectueaza in cadrul listei de inventariere centralizatoare (cod 143-12), prin preluarea din listele de inventariere, varianta simplificata, numai a pozitiilor cu diferente. Documentele intocmite de comisia de inventariere raman in cadrul gestiunii inventariate, in fisete, casete, dulapuri, etc. incuiate si sigilate. Listele de inventariere se semneaza, pe fiecare fila, de catre membrii comisiei de inventariere si de catre gestionar. Pe ultima fila a listei de inventariere, gestionarul trebuie sa mentioneze daca toate valorile materiale si banesti din gestiune au fost inventariate si consemnate in listele de inventariere in prezenta sa. De asemenea, acesta mentioneaza daca are obiectii cu privire la modul de efectuare a inventarierii. Trebuie mentionat faptul ca, in cazul elementelor patrimoniale pentru care au fost constituite provizioane pentru deprecieri (imobilizari corporale, elemente de natura stocurilor, titluri de plasament), in listele de inventariere centralizatoare se va inscrie valoarea contabila neta a acestora, care se compara

cu valoarea lor actuala stabilita cu ocazia inventarierii. Inventarierea elementelor patrimoniale ce nu reprezinta valori materiale se efectueaza prin prezentarea lor in situatii analitice distincte al caror total sa justifice soldul conturilor sintetice respective in care acestea sunt cuprinse si care se preiau in centralizatorul listelor de inventariere. Evaluarea si stabilirea rezultatelor inventarierii. Evaluarea stocurilor faptice in listele de inventariere centralizatoare se face utilizand aceleasi preturi folosite la inregistrarea bunurilor in contabilitate. Pentru stabilirea valorii de inventar (denumita valoare actuala), in vederea determinarii deprecierilor provizorii, pentru constituirea provizioanelor, evaluarea elementelor patrimoniale se face conform prevederilor din Legea contabilitatii (art. 9), astfel: -bunurile de natura imobilizarilor, se evalueaza la valoarea ramasa neamortizata, cu exceptia celor constatate ca fiind depreciate, care se vor evalua la valoarea lor actuala (in functie de pretul pietei, starea lor fireasca, precum si de utilitatea lor in cadrul unitatii) ; -stocurile si celelalte bunuri se evalueaza la valoarea actuala sau de utilitate a fiecarui element, denumita si valoare de inventar ; -bunurile depreciate, se evalueaza la valoarea de utilitate a fiecarui element, in functie de utilitatea bunului in unitate si de pretul pietei; -creantele si datoriile se evalueaza la valoarea nominala; -creantele si datoriile incerte se evalueaza, de asemenea, la valoarea lor de utilitate, stabilita in functie de valoarea lor probabila de incasat, respectiv de plata: creantele si datoriile existente in valuta precum si disponibilitatile in devize se evalueaza la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de BNR in ultima zi a exercitiului. -titlurile imobilizate se evalueaza la valoarea de utilitate, iar titlurile de plasament, la cursul mediu al ultimei luni din an sau la valoarea probabila de negociere, dupa caz.

Stabilirea rezultatelor inventarierii se realizeaza prin confruntarea datelor consemnate m listele de inventariere cu cele din evidenta contabila sau evidenta operativa. Pentru ca cifrele sa fie comparabile si diferentele reale, este necesar ca datele inventarierii sa fie stabilite la aceeasi data calendaristica. Determinarea rczultatelor inventarierii, respectiv a diferentelor, in plus sau in minus, se face direct pe listele de inventariere. Datele din listele de inventariere servesc la intocmirea registrului inventar (cod 14-1-2). Rezultatele inventarierii se consemneaza in documentul numit proces verbal de inventariere (ANEXA 4), in care se inscriu in principal: perioada si gestiunile inventariate, precum si persoanele care au efectuat inventarierea: plusurile si minusurile constatate; compensarile efectuate; bunurile depreciate, precum si creantele si obligatiile incerte si in litigiu; valorificarea rezultatelor inventarierii; constituirea si regularizarea provizioanelor, precum si concluziile si propunerile referitoare la inventariere. Pentru a stabili caracterul diferentelor, comisia de inventariere analizeaza cauzele care au produs plusurile si minusurile, solicita explicatii in scris de la gestionar si formuleaza, potrivit dispozitiilor legale, propuneri de regularizare a acestora si inregistrare a diferentelor de inventar. Inregistrarea rezultatelor definitive ale inventarierii se face in scopul punerii de acord a datelor contabilitatii cu realitatea faptica constatata. Potrivit legii, rezultatele inventarierii trebuie inregistrate, atat in evidenta tehnic-operativa, cat si in contabilitate, in termen de cel mult 5 zile de la data terminarii operatiunilor de inventariere. De regula, valorificarea inventarierii se face prin inregistrarea plusurilor si imputarea minusurilor. Daca lipsurile nu se datoreaza vinovatiei unei persoane acestea se trec pe cheltuielile unitatii patrimoniale.

Se admit compensari cantitative ale lipsurilor cu plusurile numai cand exista riscul de confuzie, cand se refera la aceleasi bunuri, aceeasi perioada de gestiune si la acelasi gestionar, fara insa a diminua valoric patrimoniul unitatii. Listele cu valorile materiale care intrunesc conditiile de compensatie datorita riscului de confuzie se aproba anual de catre administratorii, respectiv de catre ordonatorii de credite. Lipsurile peste normele stabilite si pierderile cauzate de proasta gestiune se pot imputa celor vinovati la valoarea de inlocuire reprezentata de costul de achizitie, care cuprinde pretul de cumparare practicat pe piata, la care se adauga taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate a bunului respectiv. Inregistrarea in contabilitate a valorii bunurilor imputate ceea ce inseamna, in primul rand, crearea creantei fata de persoana vinovata, este urmatoarea: 428 = 448

"Alte datorii si creante in legatura cu "Alte datorii si creante cu bugetul" personalul" Daca valoarea bunurilor se imputa tertilor 9persoane din afara unitatii), locul contului 428, "Alte datorii si creante in legatura cu personalul" se utilizeaza contul 461 "Debitori diversi". Concomitent cu operatia mentionata anterior, se descarca gestiunea cu elementele patrimoniale de natura stocurilor. Cele provenite din aprovizionari, se inregistreaza dupa cum urmeaza: - materia prima constatata lipsa: 601 "Cheltuieli cu materiile prime" = 301 "Materii prime"

- materiale consumabile (materiale auxiliare,combustibil, piese de schimb, etc):

602

302 "Materiale consumabile"

"Cheltuieli cu materialele consumabile" - obiecte de inventar in depozit constatate lipsa: 603 = "Cheltuieli privind obiectele de inventar"

303 "Obiecte de inventar"

Lipsurile de active circulante materiale care nu se datoreaza vinovatiei unei persoane si se incadreaza in limitele normelor de perisabilitate se inregistreaza numai in conturile de cheltuieli corespunzatoare. Plusurile de bunuri se inregistreaza, in mod diferit, ca intrari in patrimoniu, in functie de natura acestora, astfel: a) bunuri de natura obiectelor imobilizate: De exemplu, mijioace fixe constatate plus la inventariere: 212,213,214 "Mijioace fixe" = 719 "Alte venituri operationale"

b) materiale si obiecte de inventar, constatate plus la inventariere: Conturi din grupele 302,303 = Conturi grupa60 "Cheltuieli cu materiile prime, materiale marfuri"

De exemplu, materia prima constatata plus la inventariere: 301 "Materii prime" = 601 "Cheltuieli cumateriile prime"

Bunurile constatate plus la inventariere se mai pot inregistra si prin stornarea operatiei de iesire a acestora din patrimoniu (cu suma inscrisa in rosu). Dupa ce s-au efectuat inregistrarile privind plusurile si minusurile constatate la inventariere,valoarea totala a stocurilor din listele de inventariere tebuie sa corespunda cu soldurile conturilor de elemente de natura stocurilor si cu stocurile cantitative ale elementelor respective din evidenta operativa de la

depozite (fisele de magazie). 4.2 - Inregistrarea in contabilitate a activelor fixe corporale si a amortizarii acestora Activele fixe corporale sunt acele bunuri detinute de catre o institutie publica pentru : 1a fi utilizate in activitatea operationala ; 2inchiriere sau concesiune conform legii catre terte persoane ; 3scopuri administrative. Activele fixe corporale ca si valori de utilitate cuprind terenurile si mijioacele fixe. Mijioacele fixe cuprind : 1instalatiile tehnice, mijioacele de transport, animalele si plantatiile ; 2mobilierul, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale ; 2alte active. In cazul institutiilor publice sunt asimilate mijloacelor fixe urmatoarele : 1valorile de muzeu, de arta si de expozitie ; 2cartile de biblioteca (doar cele care fac parte din patrimoniul national cultural ; 3investitiile la mijioacele fixe luate cu chirie. La intrarea in patrimoniu mijioacele fixe sunt evaluate si inregistrate in functie de sursa lor de provenienta la cost de achizitie, cost de productie efectiv sau valoare justa. Spre deosebire de agentii economici, valoarea justa se determina pe baza unui raport de evaluare intocmit de specialisti si aprobat de ordonatorul de

credite bugetare. In situatia in care se fac transferuri intre institutiile publice avand aceeasi sursa de finantare, mijloacele fixe se vor inregistra la valoarea de transfer si in actul normativ prin care sa dispus transferul. La data bilantului activele fixe necorporale se inregistreaza la valoarea de intrare corectata cu ajustarile de valoare. Ajustarile de valoare reprezinta corectiile aduse valorii de intrare stabilita la data inchiderii exercitiului indiferent daca au sau nu caracter definitiv.Ajustarile de valoare pot fi permanente, denumite si amortizari (daca deprecierea activelor fixe corporale are caracter permanent) si/sau ajustari provizorii, denumite in continuare ajustari pentru depreciere (daca deprecierea activelor fixe corporale are caracter provizoriu). Valoarea amortizabila reprezinta valoarea contabila a activului fix corporal care trebuie inregistrata in mod sistematic pe parcursul duratei de viata utile. Durata de viata utila11 este perioada pe parcursul careia se estimeaza ca se va utiliza activul supus amortizarii. Institutiile publice amortizeaza activele fixe corporale utilizand metoda amortizarii liniare, (cont 281) lunar, incepand cu luna urmatoare receptiei sau punerii in functiune, dupa caz, a activului. Amortizarea anuala se calculeaza prin aplicarea cotei de amortizare la valoarea de intrare a activelor fixe corporale. Cota de amortizare se determina ca raport intre 100 si durata normala de utilizare prevazuta in Catalogul privind duratele normale de utilizare care se aproba prin Hotarare a Guvemului. Sunt considerate12 active fixe corporale supuse amortizarii: - investitiile efectuate la activele fixe corporale luate cu chirie;

- capacitatile puse in functiune partial, pentru care nu s-au intocmit formele de inregistrare ca active fixe corporale, la valoarea rezultata prin insumarea cheltuielilor efectuate cu realizarea lor; - investitiile efectuate la activele fixe corporale in scopul imbunatatirii parametrilor tehnici initiali si care conduc la marirea valorii acestora; - amenajarile la terenuri; Amortizarea activelor fixe corporale date cu chirie, in concesiune sau in folosinta gratuita, se calculeaza de catre institutiile publice care le au in patrimoniu. Amortizarea investitiilor efectuate la activele fixe corporale inchiriate de institutiile publice se inregistreaza de institutiile publice care au efectuat investitiile, pe perioada contractului sau pe durata normala de utilizare ramasa, dupa caz. La incetarea contractului, valoarea investitiilor nediminuata, amortizarea calculata se cedeaza institutiei publice care le are in patrimoniu sau agentului economic care le define, dupa caz, pentru a majora corespunzator valoarea de intrare a activelor fixe corporate. In procesul verbal de predare preluare a investitiei se va mentiona si valoarea amortizarii investitiei, pentru ca institutia publica la care sunt in patrimoniu sau agentului economic care le detine sa poata inregistra amortizarea corespunzatoare noii valori de intrare. Activele fixe corporale aflate in patrimoniul institutiilor publice se amortizeaza pe o durata normala de functionare cuprinsa in cadrul unei plaje de an (durata minima si maxima), existand posibilitatea alegerii numarului de an de amortizare in cadrul acestor durate. Astfel stabilita, durata normala de ftmctionare a activului fix ramane neschimbata pana la recuperarea integrala a valorii de intrare a acestuia.

In cazul nerecuperarii integrate, pe calea amortizarii, a valorii contabile a activelor fixe corporate scoase din functiune, valoarea ramasa neamortizata se include in cheltuielile institutiilor publice, integral, la momentul scoaterii din functiune. Inregistrarile contabile legate de operatiunile cu activele fixe corporale difera in functie de faptul daca sunt sau nu supuse amortizarii. In general sunt supuse amortizarii activele fixe corporale care nu apartin proprietatii (domeniului) publice si private a statului teritoriale. Nu sunt supuse amortizarii urmatoarele active fixe corporale : 1bunurile apartinand domeniului public al statului si al unitatilor administrativ teritoriale, inclusiv investitiile efectuate la acestea ; 2activele fixe corporate din patrimoniul institutiilor publice de interes local care desfasoara activitati de natura economica si a caror valoare de intrare se recupereaza prin tarif sau pret conform legii; 3activele fixe aflate in conservare si in rezerva de mobilizare atata timp cat se afla in aceasta situatie; 4bunurile apartinand patrimoniului national cultural; 5iazurile, lacurile si baltile care nu sunt rezultatul unor investitii; 6terenurile ; 7armamentul si tehnica de lupta. Legat de ajustarile pentru depreciere, institutiile publice pot inregistra in contabilitate ajustari pentru deprecierea activelor fixe corporale la sfarsitul exercitiului financiar, pe seama cheltuielilor (cont 291). Deprecierea unui activ fix corporal poate aparea in situatiile : 4deteriorarii fizice a activului; 5incetarii sau apropierii incetarii cererii sau nevoii de servicii fumizate sau a unitatilor administrativ

de activ ; 6cedarii bunului sau devenirii acestuia inutilizabil; 7in care exista o decizie de oprire a constructiei unui activ inainte de terminare sau de punere in functiune; 8in care performanta sa in furnizarea serviciilor este inferioara celei preconizate ; - modificari de tehnologie sau legislatie in domeniu. In situatia in care ajustarea devine total sau partial fara obiect, intrucat motivele care au dus la reflectarea acesteia in contabilitate au incetat sa mai existe intr-o anumita masura, atunci acea ajustare trebuie diminuata sau anulata printr-o reluare corespunzatoare la venituri. Daca insa se constata o depreciere suplimentara fata de cea care a fost reflectata in contabilitate initial, ajustarea trebuie majorata. Achizitionare active fixe 213,214

404 281

RON RON

Amortizarea activelor fixe corporale: 681 = Art. 71.01.01 02 03 Achizitie constructie/teren 212 6811 Teren (nu se amortizeaza) 2111 2112 = = =

404 281

101 (102)

Cheltuieli cu active fixe neamortizabile

682 Vanzare la licitatie 461 - scoatere din gestiune % 281 691 - achizitie 213 - compensarea 404 - plata diferentei 404 448

404

= =

448 213

= = = =

404 461 7701 117

Se primeste prin donatie o cladire de la o persoana fizica 212 = 779

Se primeste prin redistribuiri intre unitati un autoturism 213 = % 482 281

4.3 - Inregistrarea in contabilitate a casarii/scoaterii din functiune a activelor fixe corporale Scoaterea din functiune a activelor fixe corporale se face prin casare sau cedare. Casarea se face atunci cand prin utilizare, reparare sau modernizare, activele fixe corporale nu mai pot fi utilizate de institutia publica si nici nu mai

prezinta interes de transfer pentru alta institutie publica. Legat de valorificarea sau scoaterea din functiune a activelor corporale fixe, potrivit prevederilor legale in vigoare, pot fi transmise fara plata, orice bunuri aflate in stare de functionare, indiferent de durata de folosinta, daca acestea nu mai sunt necesare institutiei publice care le are in administrare, dar care pot fi folosite in continuare de o alta institutie publica sau daca, potrivit reglementarilor in viguare, institutia nu mai are dreptul sa utilizeze bunul respectiv. Institutia publica care disponibilizeaza bunuri va informa in scris alte institutii publice pe care le considera ca ar avea nevoie de bunurile disponibilizate. Transmiterea, fara plata, de la o institutie publica la o alta institutie publica se va face pe baza de proces verbal de predare-preluare, aprobat de ordonatorul principal de credite al institutiei publice care a solicitat sa fie transmis bunul respectiv, precum si de ordonatorul de credite care il are in adminstrare. Institutiile publice pot valorifica bunurile si prin schimbarea acestora cu alte bunuri noi, similare, avand cel putin aceeasi parametrii, caz in care, bunurile valorificate prin schimb pot reprezenta, dupa caz, plata sau parte din plata datorata pentru bunurile noi care se achizitioneaza conform prevederilor legislatiei privind achizitiile publice. Indiferent insa de modalitatea de valorificare sau de scoatere din functiune a activelor fixe corporale, necorporale si in curs, aceste operatiuni se fac cu aprobarea ordonatorului principal sau secundar de credite, dupa caz. La institutiile publice la care conducatorii indeplinesc atributiile ordonatorilor tertiari de credite, scoaterea din functiune a activelor fixe corporale, necorporale si in curs se va face cu aprobarea ordonatorului principal sau secundar de credite, dupa caz, in functie de subordonare. Activele fixe corporale detinute in baza unui contract de leasing se

evidentiaza in contabilitate in functie de natura contractului de leasing. Potrivit prevederilor legale in vigoare, achizitiile de active fixe prin operatiuni de leasing sunt tratate ca investitii. Rata de leasing cuprinde cota-parte din valoarea de intrare a bunului si dobanda de leasing. Astfel, plata avansului, a ratelor de leasing (partea ce reprezinta cota-parte din valoarea de intrare a bunului), a valorii reziduale si a altor cheltuieli accesorii necesare punerii in functiune a bunului reprezinta cheltuieli de investitii si se suporta de la titlu) "Cheltuieli de capital". In ceea ce priveste dobanda de leasing, care nu se include in valoarea de intrare a bunului, aceasta se suporta de la titlul "Dobanzi". Rata de leasing operational se suporta de la titlul "Bunuri si servicii". Activele fixe corporale si necorporale primite ca donatii, sponsorizari, cu titlu gratuit se inregistreaza in contabilitate la valoare ajusta. Valoare ajusta se determina pe baza raportului intocmit de specialisti si cu aprobarea ordonatorului de credite, sau pe baza unor evaluari efectuate, de regula, de evaluatori autorizati, INREGISTRAREA IN CONTABILITATE Transmitere fara plata -la unitatea care preda 482 -la unitatea care primeste 213/214 Cedate sau scoase din activ 658 Pierderi din calamitati 690 103 = = 231 214 Scaderea din evidenta a unu activ fix corporal care nu se supune amortizarii = 231 = 482 = 213/214

Vanzarea unui mijioc de transport 461 % 691 2813 = = 791 213 cu val neamortizata cu val amortizata

Lipsa din gestiune a unui activ fix corporal in urma inventarierii 9inregistrarea inputatiei 4282 scoaterea din evidenta % 2814 691 421 4481 = 214 = 4481

10retinerea ratelor pe statul de plata = = 4282 7701 virarea obligatiei fata de bugetul de stat

CONCLUZII SI PROPUNERI Contabilitatea publica constituie o sursa de informatie cu privire la modul

de utilizare a banilor publici. Sistemul bugetar functioneaza numai prin utilizarea fondurilor publice. Contabilitatea institutiilor publice asigura informatii ordonatorilor de credite cu privire la executia bugetelor de venituri si cheltuieli, rezultatul executiei bugetare, patrimoniul aflat in administrare, rezultatul patrimonial (economic), costul programelor aprobate prin buget, dar si informatii necesare pentru intocmirea contului general anual de executie a bugetului de stat, a contului anual de executie, a bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurile speciale. Institutiile publice, au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla cu ajutorul conturilor prevazute in planul de conturi general, aprobat prin ordin al ministrului finantelor publice si care este armonizat cu standardele internationale de contabilitate, cu sistemul international de conturi si cu regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunitatii Europene. Prin intermediul acestor conturi institutiile publice trebuie sa inregistreze operatiunile economico-financiare in momentul generarii drepturilor de creanta sau de obligatii ( principiul accrual), in conformitate cu cerintele. Prin aplicarea principiului contabilitatii de angajamente (accrual), sistemul public din Romania s-a armonizat cu sistemele contabile europene si in perspectiva cu standardele internationale de contabilitate pentru sectorul public. Contabilitatea finantarii reprezinta o problematica complexa la nivelul institutiilor publice. Diversitatea fondurilor publice a determinat consacrarea unor modalitati specifice de reflectare in contabilitatea publica a surselor de fmantare si a modului in care acestea sunt utilizate la nivelul verigilor sistemului public. Institutiile publice sunt finantate in fiecare an de la buget pe seama creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli. In mod corespunzator, caile de finantare a institutiilor de la buget sunt diferite in functie de subordonarea lor. Din punct de vedere al subordonarii exista institutii publice de subordonare centrala si institutii publice de subordonare locala.

Constituirea fondului national unic de asigurari sociale de sanatate se face din contributia de asigurari sociale de sanatate suportata de asigurati, de persoane fizice si juridice care angajaza personal salariat, din subventii de la bugetul de stat, precum si alte surse - donatii, sponsorizari, dobanzi, potrivit legii. Finantarea din fondul national unic de asigurari sociale de sanatate se realizeaza cu ajutorul conturilor specifice sistemului de asigurari sociale. Intreaga activitate privind gestionarea numerarului se desfasoara pe baza prevederilor Regulamentului operatiunilor de casa si a normelor stabilite de catre BNR. In ceea ce priveste activele fixe, acestea reprezinta o componenta importanta a activului patrimonial si sunt detinute de catre institutiile publice in scopul utilizarii lor pe termen lung. In functie de continutul lor, activele fixe includ : 1active fixe corporale 2active fixe necorporale 3active financiare. Activele fixe necorporale sunt active fara substanta fizica, ce se utilizeaza pe o perioada mai mare de un an. Activele fixe necorporale se inregistreaza in contabilitatea institutiilor publice in momentul transferului dreptului de proprietate, daca sunt achizitionate cu titlu oneros sau in momentul intocmirii documentelor, daca sunt construite sau produse de institutie, respectiv primite cu titlu gratuit. Activele fixe corporale se inregistreaza in Contabilitatea institutiilor publice la momentul transferului dreptului de proprietate, pentru cele achizitionate cu titlu oneros sau la data intocmirii documentelor, pentru cele construite sau produse de institutie, respectiv primite cu titlu gratuit, respectiv din donatii si sponsorizari.

Activele financiare reprezinta un element important al patrimoniului institutiilor publice. Acestea pot fi : depozite, un instrument de capitaluri proprii al unei alte entitati sau un drept comercial. Activele financiare de natura titlurilor de participare si a altor titluri imobilizate se inregistreaza la momentul dobandirii acestora in conditiile prevazute de lege. In concluzie, Contabilitatea publica, si in primul rand cea a institutiilor publice, se aseamana in multe privinte cu Contabilitatea generala, asemanare determinata mai ales de regulile si principiile contabilitatii in general, dar are multe si esentiale deosebiri determinate de specificul functionarii conturilor institutiilor publice in ceea ce priveste modul cum acestea evidentiaza constituirea veniturilor publice si efectuarii cheltuielilor, dar mai ales a modului lor de inchidere la sfarsitul exercitiului financiar-bugetar.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA Chitu A., Tudorache S., Pitulice C., "Contabilitatea si gestiunea institutiilor publice", Editura CECCAR, Bucuresti, 2003 Doru Plesea - " Bugetui public national si economia durabila ", Editura

Romprint, Brasov, 2004 ; Diaconu E. (si col.), "Contabilitatea publica in noul system contabil", Editura Sitech, Craiova, 2006 ; Doru Plesea - " Buget si contabilitate publica ", Editura Sigma, Bucuresti, 2000; Mosteanu Tatiana - " Buget si tezorerie publica ", Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1997 ; Nisulescu I, Dascalu C, @tefanescu A., "Noua contabilitate publica", Editura InfoMega, Bucuresti 2005 ; Saguna Dan Grosu - " Tratat de drept financiar si fiscal ", Editura Eminescu, Bucuresti, 2000 ; Tudor TironA., Gherasim I., "Contabilitatea institutiilor publice", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002 Vacarel I., (@1 col.), "Finante publice", editia a V-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2005 Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, M.O. nr. 597/13.08.2002 ; Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata M.O. nr. 48/14.01.2005 ; Legea nr. 259/2007 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991, M.O. nr. 506/27.07.2007 ; HG nr. 15/2004 pentru aprobarea inventarierii bunurilor din domeniul public al statului, M.O. nr 49/20.01.2004 ; OG nr. 81/2003 privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate m patrimoniul institutiilor publice, M.O. nr 624/31.08.2003 ; O.M.F.P. 1792/2005 - Reglementari contabile ; OMFP nr. 520/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind Organizarea si conducerea contabilitatii veniturilor bugetare, M.O. nr. 292/25.04.2003 ; OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind Organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutii publice si instructiunile de aplicare a acestuia, M.O. 1186/29.12.2005.