Tema 2

1. Vârsta înaintată a mamei reprezintă un risc pentru:

a. Sindrom Down
b. Nanism
c. Naștere premature

2. Perioada embrionului este cuprinsă între:

a. 8-10 săptămâni
b. 3-8 săptămâni
c. 0-3 săptămâni

3. Testul Apgar măsoară:

a. Funcțiile vitale ale copilului

b. Starea mamei
c. Dezvoltarea psihică a copilului

4. Reflexele sunt:

a. Înăscute
b. Dobândite
c. Rezultate din interacțiunea cu mediul

5. Mersul biped apare la:

 a. 6 luni
b. 1 an – 1 an jumate
c. 3 ani

6. Argumentați importanța atașamentului în perioada 1-3.

În prima jumătate a secolului trecut iubirea era considerată un subiect

trivial, care nu merită atenție din partea comunității științifice. Părinții erau
încurajați să aibă o atitudine fermă, autoritară față de copii, fără declarații
inutile de iubire. Aceste sfaturi erau comune atât în Statele Unite, dar și în
România comunistă. La noi chiar o vorbă din popor spunea, să-ți pupi copilul
doar în somn. Cei mai mulți părinți nu le spuneau niciodată copiilor că îi
iubesc.

Mai mult, pentru că medicii au observat în spitale că acei copii care

stăteau mai mult în brațele mamelor sau asistentelor se îmbolnăvesc mai
repede, au ajuns să le recomande părinților să limiteze cât mai mult contactul
fizic cu copii.

Atunci nu se cunoștea maniera de transmitere a virusurilor și bacteriilor,

care erau cauza reală a îmbolnăvirii acelor copii. Nu se stia nici faptul că
ținutul în brațe și atingerea sunt elemente esențiale în dezvoltarea fizică și
emoțională a celor mici.

Desi copilul vine pe lume echipat cu o serie de abilitati pentru

supravietuire (reflexele), el este totusi in totalitate dependent de ingrijirea
oferita de un adult. Cercetarile arata ca nu numai ingrijirea fizica este
importanta (hrana, igiena, rutina adecvata de somn si alimentatie, etc), cat mai
ales ingrijirea afectiva si emotionala. Abilitatile sociale si emotionale se invata
inca din primele luni de viata prin relationarea adecvata cu persoana de
ingrijire (in special cu mama).

John Bowlby, psihiatru și psihanalist britanic, medic pediatru la bază, a

fost cel care a dezvoltat teoria atașamentului și rolul atașamentului în copilărie,
publicând numeroase studii pe această temă. El afirmă că nevoia de atașament
este înnăscută, iar formarea atașamentului este definitorie în primii doi ani și
jumătate de viață (durată reconsiderată ulterior ca durând până la cinci-șase
ani).  Atașamentul este o conexiune psihologică de durată, o relație emoțională
bazată pe intimitate și afecțiune.

Comportamentele de atașament (apropierea și căutarea prezenței

celuilalt) ale copilului sunt instinctive și vor fi activate de orice factor care pare
să amenințe proximitatea: separarea, teama, nesiguranța, pierderea.

7. Carcterizați dezvoltarea socio-afectivă și evoluția sinelui în

etapa 3-6 ani.

Vârsta de 3 ani, ca şi debut al preşcolarităţii, atrage după sine o

diversificare şi o îmbogăţire a stărilor afective. Mediul de apartenenţă al
copilului lărgindu-se (familie, grădiniţă, mediul stradal) se va amplifica şi
lumea sa interioară, iar eforturile de adaptare la cerinţele noi sociale vor spori.
Adesea, situaţiile sociale diverse în care copilul este implicat devin surse de
nelinişte şi nervozitate din cauza ineditului. Ne aflăm într-o etapă de
instabilitate a trăirilor afective, cu explozii emoţionale, adică treceri bruşte de
la o stare pozitivă la una negativă şi invers.

Dacă la 3 ani copilul cunoaşte starea de vinovăţie şi la 4 ani pe cea de

mândrie, la 6 ani apare criza de prestigiu, cu precădere în situaţia unor mustrări
publice. Sindromul bomboanei amare – ruşinea în urma unei recompense
nemeritate, o bucurie plină de nelinişte – pledează pentru socializarea
proceselor afective, evidenţiind atitudinea critică faţă de propriul
comportament într-un context social. După 4-5 ani reuşitele de autocontrol
(stăpânirea de sine), dublate de creşterea încrederii în forţele proprii pe fondul
achiziţiilor făcute în plan psihomotor şi cognitiv, determină reacţii de
mulţumire de sine şi chiar mândrie. Se conturează o dispoziţie de fond mai
calmă şi receptivă cu manifestarea rezistenţei la frustrare şi amânare şi
diminuarea negativismului brutal şi a minciunii intenţionate ca forme de
protest.

Dezvoltarea emoțională și socială este un domeniu care ține de

sentimentele copilului față de propria persoană și de relațiile lui cu alte
persoane. Acest aspect al dezvoltării se referă la comportamentul copilului și la
reacțiile sale în cadrul jocului și al altor activități cotidiene, la legătura
emoțională formată dintre copil și părinții săi sau persoanele apropiate, la
relațiile dintre copil și membrii familiei sau prieteni. Alte aspecte fundamentale
ale dezvoltării emoționale și sociale sunt: asumarea rolurilor specifice sexului
copilului, independența, empatia, prietenia, simțul moralității, simțul umorului,
încrederea, acceptarea regulilor.

Cele mai importante persoane din viața copilului sunt părinții / familia
lui.În această perioadă copiii vor să le facă pe plac altora. EI au nevoie de
aprobare frecventă, reasigurare și atenție. Le poate fi frică atunci când sunt
separați de părinți, dar în general se pot ușor consola și adapta la medii noi.
Încep să învețe cum să interacționeze cu semenii lor și sunt predispuși să
dobândească abilități socioemoționale, deoarece s-au dezvoltat mintal și fizic.
Ei au o capacitate mai bună de a-și stăpâni emoțiile și se pricep mai bine să
interpreteze emoțiile altor persoane. La vârsta de trei ani copilul face un salt
imens în mediul de socializare.

Părinții /educatorii trebuie să-l ajute pe copil să interacționeze social. Ei

îl vor ajuta să se alăture / implice în joc și îi vor oferi opțiuni pentru
soluționarea conflictelor și a situațiilor dificile. Însușirea acestor abilități va
contribui la formarea încrederii în sine a copilului și îl va face să fie pozitiv, să
se simtă bine când se joacă și interacționează cu alți copii. La această vârstă
copiii au o imaginație bogată,încurajați-le creativitatea și imaginația.Totodată,
la copil se manifestă simțul umorului și abilitatea de a demonstra empatie
pentru alții. La patru ani copiii adoră să se joace în jocuri de imaginație.Ei vor
încerca diverse roluri – de la mama, tata până la gunooooooooooier sau polițist,
iar scopul acestor jocuri este de a înțelege rolul adulților din viața
lor.Personalitatea copilului și controlul emoțional se dezvoltă foarte mult în
acești ani. Se pune baza pentru interacțiunile sociale ale copilului pentru viața
lui ulterioară.

Pe măsură ce copiii cresc, ei devin mult mai încrezători, mai sociabili și

mai puțin dependenți de alții. Ei încep să înțeleagă cum să se comporte în
diverse situații, cooperând, acceptând și respectând regulile. Copiii sunt diferiți.
Unii copii pot fi sociabili, prietenoși, afectuoși și pot reacționa la situații noi cu
multă curiozitate. Alți copii pot fi timizi, precauți față de situațiile noi sau
necooperanți. Părinții și educatorii pot să-i ajute pe copii să înțeleagă și să-și
stăpânească emoțiile și să aibă așteptări adecvate privind comportamentul lor.
Acest lucru îi ajută pe copii să dobândească mai multă încredere în formarea
prieteniilor și să se implice în jocuri cu semenii lor. Competențele
socioemoționale se vor păstra la copil pe durata întregii vieți.

8. Descrieți relația dintre dezvoltarea limbajului și dezvoltarea

gândirii între 3-6 ani.

Dezvoltarea copilului în această perioadă se realizează în contextul

dinamizator al tendinţelor de a face faţă unor cerinţe ale mediului tot mai
complexe şi mai provocatoare, în cadrul unor condiţii generale pe care, parţial,
le întâlnim şi în perioada precedentă, dar care, în parte, sunt noi, nemaiîntâlnite.
Astfel, activitatea dominantă a copilului rămâne jocul care se dezvoltă, se
complexează ca formă de achiziţie, învăţare şi dezvoltare dar şi de manifestare
a personalităţii. Mediul natural social se extinde, se diversifică pe măsura
creşterii capacităţilor de deplasare ale copilului, iar achiziţiile perioadei
precedente ca şi (plasticitatea psiho-fizică) caracteristicile psiho-fiziologice ale
acestei etape creează condiţiile unei dezvoltări încă rapide şi complexe, dar
care să asigure o adaptare eficientă. Ca noutate în acest cadru general ce
condiţionează specificul şi ritmul dezvoltării, amintim instituirea primelor
forme de educaţie organizată, extrafamilială (realizată în grădiniţă). Acest
factor accentuează conflictualitatea intrapsihică generată de contradicţia dintre
cerinţele mediului educativ, (tot mai mari şi mai noi) pe de o parte, şi condiţia
internă a copilului (motivaţia predominant hedonistă încă la acest moment şi
care nu favorizează abordarea unor activităţi dificile).

Gândirea, în această etapă, după expresia lui Piaget (1965), este

preoperaţională realizându-se predominant doar în condiţiile suportului oferit
de percepţii, fără a putea să surprindă esenţialul, invarianţa şi reversibilitatea
unor relaţii.

În această etapă, după expresia lui Wallon (1949) noţiunile sunt

structuri insulare ce nu se pot asocia mental suficient de uşor, stabil şi puternic
încât să constituie suportul judecăţilor şi raţionamentelor. De fapt, suntem în
acest moment în faza preconceptelor sau a cvasiconceptelor sau, după expresia
lui Zlate (1993), “nu sunt nici noţiuni individualizate, dar nici noţiuni
generale”. Toate aceste caracteristici ale gândirii favorizează menţinerea până
în jurul vârstei de 6 ani a aspectului de naivitate şi candoare, condiţii în care
lumea copilului devine uşor lumea basmelor, poveştilor şi credinţei sincere în
personaje ca Moş Crăciun, Moş Nicolae, etc.

Limbajul ca activitate de comunicare dar şi ca “infrastructură” a

psihicului (cuvântul cuprinde şi fixează semnificaţie, informaţie, stare psihică)
se dezvoltă vizibil în ritmul în care se dezvoltă celelalte paliere ale psihicului.
Se fac tot mai des afirmaţii că evoluţia limbajului în această perioadă este una
dintre cele mai spectaculoase laturi ale dezvoltării psihice. Astfel, dacă la 3 ani
copilul utilizează în medie 700 de cuvinte, la 6 – 7 ani dispune de 2.000. În
plus, prin imitaţie şi exersare îşi însuşeşte şi regulile de utilizare a cuvintelor,
regulile gramaticale, reguli specifice zonei, mediului social, cultural, etc.