Test initial

1. Găsiți termeni sinonimi pentru sintagma educație timpurie din

perspectivă personală.

Într-o accepţie generală, educaţia este procesul prin care se realizează

formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Ea constituie o necesitate pentru
individ şi pentru societate. Educaţia este o activitate specific umană realizată în
contextul existenţei sociale a omului şi, în acelaşi timp, este un fenomen social, un
atribut al societăţii, o condiţie a perpetuării şi progresului acesteia. Prin urmare se
raportează, în acelaşi timp, la individ şi la societate.

Educaţia timpurie oferă copiilor de la naştere până la 6-7 ani condiţii

specifice pentru dezvoltarea lor generală în concordanţă cu caracteristicile
individuale şi de vârstă. Educaţia timpurie, ca primă etapă de pregătire pentru
educaţia formală, asigură intrarea copilului în învăţământul obligatoriu (în jurul
vârstei de 6 ani), prin formarea capacităţii de a învăţa. În România, educaţia
timpurie cuprinde educaţia copilului în intervalul de vârstă de la naştere până la
intrarea acestuia în şcoală.

2. Care credeți că sunt efectele educației timpurii pe termen lung?

Copiii care au beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt mai atraşi

de şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune,
sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce duce la
scăderea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea abandonului
şcolar. Educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copiii în
situaţii de risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei care
prezintă dizabilităţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare), la progresul
acestora şi ulterior la integrarea în societate.

Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învăţare pentru copii,este

activitatea care îi ajută cel mai mult şi eficient să înveţe. Prin joc copiii învaţă să
interacţioneze cu ceilalţi, să exploreze mediul, să găsească soluţii la situaţiile
problemă, să îşi exprime emoţiile, să achiziţioneze cunoştinţe şi abilităţi care îi
vor fi necesare pentru adaptarea la cerinţele şcolii. Copilul are nevoie nu numai de
sprijin şi îndrumare, ci şi de libertate şi initiativa personala iar educatorul trebuie
să înţeleagă, să accepte şi să încurajeze modalităţile specifice prin care copilul
achiziţionează cunoştinţe: imitare, încercare şi eroare, experimentare. Prin
excelenţă, jocul constituie cadrul specific unui antrenament al spontaneităţii şi al
libertăţii de expresie, un stimul important în cultivarea receptivităţii şi
sensibilităţii, a mobilităţii şi flexibilităţii psihice. E plin de promisiuni şi surprize,
poate să se dezvolte liber, dar când intervine controlul, jocul se încheie.

4. Cum apreciaţi rolul părinților/ familiei în dezvoltarea psihică și în

educația copilului în perioada 0-6/7 ani?

Familia reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute

nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de
creștere și dezvoltare. Acest cadru al familiei este primul său intermediar în
relațiile cu societatea. Și, de asemenea, constituie matricea care îi imprimă
primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale.

Părinții, atât mama cât și tatăl, au același rol în evoluția și dezvoltarea

psihologică a copilului. Este adevarat că rolul mamei este mult mai important si
mai complex, însă și cel al tatălui este bine definit. În primii ani de viață copilul
este dependent de membrii care formează familia, în special de părinți. Acest fapt
reprezintă o etapă importantă în ciclul său de viață. Deoarece în această perioadă
sunt dobândite principalele motivații și deprinderi ale viitorului adult. În familie
copilul are parte de primele lecții de viață. Părinții sunt cei care îi oferă un prim
model de învățare.

După cum se ştie la vârsta antepre-şcolară (1-3 ani) au loc multiple

transfor-mări la nivelul întregii activităţi a copi-lului şi a sistemului de relaţii cu
cei din jur, el trăind o nouă experienţă de viaţăprin integrarea sa în interrelaţiile
grupu-lui familial şi începerea sesizării reguli-lor, interdicţiilor, orarului şi stilului
de viaţă al familiei, modului de organizare şi funcţionare a ei. În această perioadă
se consolidează autonomia, se perfectioneaza deplasarea şi se nuanţează
comunica-rea verbală, ceea ce stimulează întreaga activitate psihică. Acestei
vârste îi este caracteristic un nou concept, precum „puericultura” (puer = copil;
cultura = creştere), care ne învaţă cum putem asi-gura creşterea şi dezvoltarea
normală so-maticăşi psihică a copilului în vederea menţinerii stării de sănătate a
populaţiei. Puericultura reprezintă latura profi lac-tică a pediatriei; ea ne învaţăfi
ziologia copilului normal, particularităţile meta-bolismului la diverse vârste,
mecanismul creşterii, nutriţia şi alimentaţia.

Familia are rolul de interfaţă între copil şi „restul lumii”, ea susţine şi in-fl
uenţează trebuinţa copilului de a deveni autonom, de a se constitui ca o
persoanăindividualizatăşi socială. Funcţioneazăca model şi instanţă de evaluare a
„bine-lui” şi a „răului” şi este, în acelaşi, timp suportul afectiv necesar.Familia
trebuie înţeleasă ca mediu afectiv, social şi cultural. Ca mediu afectiv,familia
reprezintă un sistem de interrelaţii afective, apt să reacţioneze la trebuinţele
copilului şi la dezvoltarea personalităţii lui. Primele manifestări ale copilului au
caracter instinctiv şi nedirecţionat. Ab-senţa mamei până la 6 luni (deprivarea
maternală) poate determina carenţe afec-tive grave, de exemplu autism. Ca mediu
social, familia asigură relaţia copilului cu adulţi de toate vârstele şi sexele.
Familia intervine prin aceste relaţii şi dezvoltă so-cializarea şi sociabilitatea
copilului, astfel încât acesta să se poată adapta în societa-tea căreia îi aparţine. Ca
mediu cultural, familia transmite copilului o serie de in-formaţii dar şi atitudini,
prejudecăţi, cre-dinţe, modele comportamentale, etc.

5. Ce puteți spune despre importanța atașamentului în intervalul de

vârstă 0-3 ani?

În prima jumătate a secolului trecut iubirea era considerată un subiect

trivial, care nu merită atenție din partea comunității științifice. Părinții erau
încurajați să aibă o atitudine fermă, autoritară față de copii, fără declarații inutile
de iubire. Aceste sfaturi erau commune atât în Statele Unite, dar și în România
comunistă. La noi chiar o vorbă din popor spunea, să-ți pupi copilul doar în somn.
Cei mai mulți părinți nu le spuneau niciodată copiilor că îi iubesc.

Mai mult, pentru că medicii au observant în spitale că acei copii care

stăteau mai mult în brațele mamelor sau asistentelor se îmbolnăvesc mai repede,
au ajuns să le recomande părinților să limiteze cât mai mult contactul fizic cu
copii.

Atunci nu se cunoște amaniera de transmitere a virusurilor șibacteriilor,

care erau cauza reală a îmbolnăvirii acelor copii. Nu se stia nici faptul că ținutul în
brațe și atingerea sunt elemente esențiale în dezvoltarea fizică și emoțională a
celor mici.

Desi copilul vine pe lume echipat cu o serie de abilitati pentru

supravietuire (reflexele), el este totusi in totalitate dependent de ingrijire aoferita
de un adult. Cercetarile arata ca nu numai ingrijirea fizica este importanta (hrana,
igiena, rutinaadecvata de somnsialimentatie, etc), cat mai ales ingrijirea afectiva si
emotionala. Abilitatile sociale si emotionale se invata inca din primele luni de
viata prin relationarea adecvata cu persoana de ingrijire (in special cu mama).

John Bowlby, psihiatru și psihanalist britanic, medic pediatru la bază, a

fost cel care a dezvoltat teoria atașamentului și rolul atașamentului în copilărie,
publicând numeroase studii pe această temă. El afirmă că nevoia de atașament
este înnăscută, iar formarea atașamentului este definitorie în primii doi ani și
jumătate de viață (durată reconsiderată ulterior ca durând până la cinci-șase
ani).  Atașamentul este o conexiune psihologică de durată, o relație emoțională
bazată pe intimidate și afecțiune.

Comportamentele de atașament (apropierea și căutarea prezenței celuilalt)

ale copilului sunt instinctive șivor fi activate de orice factor care pare
săamenințeproximitatea: separarea, teama, nesiguranța, pierderea.
 6. Care este rolul jocului în primii 6 ani de viață ?

Prin joc, copiii isi dezvolta creativitatea si imaginatia, invata sa gandeasca

in diferite moduri si sa se descurce in situatii problematice. Prin intermediul
jocului, copilul achizitioneaza noi aptitudini, isi dezvolta personalitatea si se
stabileste o baza fundamentala pentru invatare. La inceput, copilul se joaca
manevrand obiectele astfel incat rolul central il ocupa jucaria.

Dupa varsta de 2 ani, copilul incepe sa inlocuiasca jucaria cu un simbol al

acesteia iar pana la varsta de 3 ani copilul se joaca singur chiar daca in camera se
afla si alti copii. Particularitatile jocului individual la copilul pana in 3 ani sunt
determinate de imposibilitatea copilului de a corela actiunile, interesele, dorintele
si intentiile sale cu ale altor copii.

Dupa varsta de 3 ani se produce o spectaculoasa transformare in jocul

copilului. Acesta isi dezvolta din ce in ce mai mult imaginatia si capacitatea de a
imita. Astfel, imitatia functioneaza la cote maxime, copilul preluand in
comportamentele sale conduitele umane la care a asistat.

La 4 ani, jocul copilului nu mai este izolat. Copilul se joaca cu ceilalti

copii si ii prefera pe cei mai mari sau mai mici decat el, in joc el exersand rolul de
lider sau de subordonat. La varsta de 4 ani, jocul de rol predomina activitatea
copilului. In aceasta perioada, copilul preia diverse roluri din familie si din
societate: copilul devine “mama”, “tata”, “doctorul”, “cantareata”. Aceste jocuri
sunt fundamentale in dezvoltarea armonioasa a copilului deoarece prin simularile
in joc a ipostazelor “la doctor”, “la magazine”, “la gradinita” s.a.m.d. reusesc,
prin punerea copilului in aceste situatii, sa se extinda experientele de cunoastere si
de comunicare ale acestuia.

In jurul varstei de 5-6 ani, copilul descopera jocuri cu reguli si invata sa

creeze legaturi armonioase cu ceilalti copii.

Jocul este un mijloc pretios de dezvoltare fizica si refulare a energiei

pentru copilul prescolar. Prin jocurile in aer liber, copilul isi fortifica muschii si in
acelasi timp isi descopera dorinta pentru performanta. La aceasta varsta este
esential ca o buna parte din activitatea de joc sa se desfasoare in aer liber. Copilul
trebuie incurajat sa faca activitati de motricitate grosiera si motricitate fina. Jocul
este pentru copil un taram al magiei si al imaginatiei. Lumea imaginara create de
copil in joc se afla in totalitate sub controlul acestuia si astfel ii satisface copilului
nevoia de independenta. Prin folosirea creativitatii, copilul invata sa anticipeze si
sa aiba anumite asteptari in functie de situatie.

Activitatea ludica ajuta la dezvoltarea limbajului. Copil asculta si invata

elemente de limbaj prin interactiunea cu ceilalti copii si adultii dar si prin jocurile
individuale. Rolul adultului este de a stimula limbajului copilului prin creeare de
scenarii si diverse jocuri de rol.

Copilul se dezvolta social si moral prin joc. Elementul cheie in dezvoltarea

sociala a copilul este jocul cu reguli care apare, in special, dupa varsta de 5 ani.
Prin joc, copilul invata despre munca in echipa si corectitudine. Modul in care se
joaca un copil scoate la iveala si conduita sa morala – forta sau slabiciunea morala
a acestuia. In activitatea de joc, copilul isi dezvolta trasaturi de personalitate
precum sensibilitatea, egoismul, incapatanarea, altruismul- aceste trasaturi de
personalitate ii diferentiaza pe copii la varsta de 5-6 ani.

Un aspect important al jocului este posibilitatea ca acesta sa fie folosit ca

instrument al educatiei. In timp ce se joaca, copilul invata diverse forme, culori,
marimi precum si functionalitatea obiectelor.

Rolul adultului in jocul copilului este important in fiecare etapa a

copilariei, dar sufera modificari de la an la an, pe masura ce copilul creste. Pana la
varsta de 4 ani, rolul adultului este de stimulare iar de la 4 ani adultul are rol de
acompaniere a copilului in activitatile de joc. In activitatea ludica se recomanda
ca adultul sa evite impunerea propriilor idei in legatura cu jocul . Din jocul cu
adultul copilul are numeroase beneficii insa cel mai important beneficiu este cel
afectiv. Copilul percepe dragostea parentala si atasamentul mult mai facil in
activitatea ludica.
 Copiii, indiferent de varsta, au nevoie de legaturi de apropiere, de
sentimentul sigurantei si de relatii de atasament, iar interactiunea prin joc cu
parintii lor este o cale importanta de a dezvolta legaturi de acest fel.

7. Ce cunoașteți despre organizarea sistemului de creșe din țara

noastră ?

Unitățile care oferă servicii de educație antepreșcolară pot fi înființate și

organizate în sistem public și privat, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare. Creșa este un serviciu de interes local, public sau privat, care are
misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de îngrijire, supraveghere și
educație timpurie copiilor de vârstă antepreșcolară.

8. Ce specialiști lucreză în echipă pentru evaluarea corectă a unui

copil în intervalul de vârstă 0-6/7 ani?

Evaluarea reprezintă, în sens foarte larg, procesul de ”adunare de

informaţie cu scopul de a lua decizii”. Pentru grădiniță evaluarea are drept scop
urmărirea progresului fiecărui copil pentru a putea facilita, optimiza sau dezvolta
anumite abilităţi ori pentru a interveni în cazul unor comportamente atipice.
Aşadar, informaţia obţinută în urma evaluării serveşte la: -evidenţierea
competenţelor actuale ale unui copil şi ale aspectelor care mai trebuie
formate/dezvoltate; -optimizarea/valorificarea maximală a potenţialului copilului;
-recomandarea/planificarea intervenţiei. Evaluarea este unproces didactic
complex, integrat structural şi funcţional în procesul educaţional din instituție ce
constă în cunoașterea copilului și urmărirea progresului acestuia în raport cu el
însuși. Evaluarea merită un loc important în învăţământ, din care face parte
integrată. Ea are întotdeauna un raport direct sau indirect cu progresul, în extensie
şi în calitate, al învăţării.

Fiecare copil este unic, de aceea pentru fiecare este necesar să se

folosească tehnicile și strategiile de învățare și comunicare potrivite, astfel, încât
ei să beneficieze de spijinul și stimularea corespunzătoare pentru dezvoltarea
optimă. Pentru valorizarea copilului și evidențierea aspectelor formative ale
jocului și aprecierii adecvate a progresului înregistrat de copil, educatorul poate
utiliza și modalități alternative de monitorizare și evaluare: discuțiile individuale
cu copiii, autoevaluarea, apecierile verbale, aprecierea rezultatelor prin laude,
ecusoane, medalii, jocuri evaluative, lucrări practice, metoda consemnării pe un
grafic a rezultatelor (prin simboluri) pe activități și preferințe, afișarea lucrărilor,
serbările,activitățile în aer liber, vizite, excursii etc.

10. La ce credeți că se referă sintagma puericultură, respectiv

educator puericultor.

Educatorul puericultor este persoana calificata a carei interventie se

regaseste în sectorul serviciilor de crestere, îngrijire si educatie timpurie a
copilului si de sustinere a parintilor în consolidarea abilitatilor  parentale. Acestea
pot fi : servicii primare si de protectie a copilului. Serviciile primare pot fi : crese,
gradinite, centre de zi pentru copil, centre de consiliere si informare pentru parinti
cat si centre maternal. Este angajat in cadrul serviciilor publice cat si private.

Puericultura este o ramura a medicine care se ocupa cu metode si mijloace

de crestere si dezvoltare armonioasa a copiilor in primii ani de viata.