Sunteți pe pagina 1din 3

HONORE DE BALZAC (1799 – 1850)

Balzac a studiat dreptul, apoi a început stagiul în birouri de avocați unde a văzut din interior
lumea coruptă, egoistă și cinică a ariviștilor. Însă a renunțat la avocatură pentru a se dedica
literaturii, fapt care nu a plăcut tatălui său și pentru care a încetat să-l întrețină. Au urmat ani de
cruntă sărăcie, de lucru extenuant, dar și de lecturi imense. Balzac colaborează la ziare și reviste,
scrie cărți (în colaborare și singur), dar încă le semnează cu pseudonime. Este remarcat ca
scriitor abia la 30 de ani.
A avut o capacitate de muncă extraordinară: în fiecare an scria, în medie, 4 -5 romane sau
nuvele de proporții mari. (In mod obișnuit, un scriitor creează un roman pe parcursul a câtorva
ani.) Rezultatele unei astfel de munci încordate au dus la moartea sa când avea doar 51 de ani.
Însă moștenirea artistică a lui Balzac este imensă: aproape 100 de opere (96) semnate cu numele
său adevărat. Avea planificat să mai scrie încă 40.
Prima sa perioadă de creație cuprinde anii 1819 – 1829. Sunt anii de ucenicie și de
căutări, perioada când încă își semna creațiile cu pseudonime.
E influențat de poetica romantismului. În opera sa de atunci se descoperă astfel de
particularități ale romantismului, precum:

 Descrierea pasiunilor exagerate;


 Recursul frecvent la motive melodramatice (acțiune complicată, neverosimilă, emoții
puternice);
 Prezentarea situațiilor nefirești ș.a.

Prima operă semnată cu numele său adevărat este romanul istoric ”Șuanii”.
Cea de-a doua (și ultima) perioadă de creație include acele aproape 100 de capodopere
pe care Balzac le-a scris pe parcursul a puțin mai mult de 20 de ani, din 1829 până la sfârșitul
vieții, în 1850, și pe care le-a semnat cu numele său adevărat.

Concepțiile sociale
Balzac a idealizat aristocrația, considerând-o purtătoare a valorilor culturale și spirituale
(curiozitate: provenind dintr-o familie de burghezi, scriitorul și-a cumpărat titlul de nobil). În
același timp, însă, i-a văzut și toate neajunsurile care se ascund după luciul de la suprafață, le-a
văzut și le-a criticat în operele sale.
Dualistă a fost și atitudinea lui Balzac față de burghezie. De fapt, a simțit antipatie față de
burghezia capitalistă, urmărind cum aceasta a capturat pozițiile-cheie din societate: economice,
politice, sociale, culturale, fapt ce duce țara spre ruină morală și culturală. A considerat că lumea
burgheză este o adevărată junglă, în care oamenii egoiști și cinici se devorează mai sălbatic decât
animalele. Morala burgheză nu are nimic comun cu morala adevărată, aici domină interesul
personal și banul (tema banului va deveni una din cele mai frecvente în creația lui Balzac).
Totuși, a recunoscut rolul burgheziei în vederea progresului social și economic al țării. Însă prin
operele sale s-a întrebat dacă acest progres compensează degradarea spirituală a societății în care
domină egoismul și care consideră criteriu principal al relațiilor umane banul.
De fapt, Balzac a zugrăvit obiectiv atât burghezia, cât și aristocrația. Una din ideile
principale ale creației sale afirmă că prestigiul și opulența lumii aristocratice și a marii burghezii
sunt întemeiate pe crime ascunse; viața lor abundă în ”crime legale”, orori, apărate de justiție,
având ca temei banul.

Concepțiile estetice
Comentând curentele literare de până atunci, Balzac a apreciat și clasicismul pe care la
văzut ca ”literatură de idei”, și romantismul pe care l-a văzut ca ”literatură a imaginației”. A
considerat că ambele au și calități, dar și neajunsuri. De exemplu, a fost de părerea că romanticii
trebuie să acorde o mai mare atenție zugrăvirii adevărului vieții, iar clasiciștii sunt prea dominați
de principiul rațiunii. Din aceste considerente, este necesar un alt drum, care să îmbine reușitele
ambelor, să concilieze extremele și să elaboreze propriile valori.
Fiindcă în perioada când Balzac și-a scris operele termenul ”realism” ca denumire de curent
literar încă nu a fost adoptat, scriitorul și-a numit maniera sa artistică ”eclectism literar”.
Balzac considera că scopul artei nu constă în a copia natura, ci în a o exprima. A copia
înseamnă a reproduce exact forma (adică, exteriorul, aceea ce este la suprafață); a exprima
înseamnă a pune esență (conținut) și suflet în totul.

Trăsături ale personajului balzacian


S-a calculat că ”Comedia umană” e populată de peste 2.000 de personaje.

1. Majoritatea personajelor reprezintă tipuri sociale. În același timp, însă, sunt purtătoare ale
unei idei. Iar toate acestea nu împiedică elementul individual: personajele sunt înzestrate
și cu o bogată viață personală.
2. Deseori îngroașă la maximum proporțiile, amplifică, până la grotesc, accentele, atunci
când deasupra tuturor aspectelor caracterologice domină viguros evidențiată o trăsătură
dominantă. De exemplu, în caracteristicile personajelor deseori domină pasiunile:
dragostea exagerată, ”oarbă”, a lui Goriot pentru fiice, avariția lui Grandet ș.a.
3. Este prezentat într-un raport strâns cu mediul social. Balzac considera că omul este
produsul structurii materiale și morale a mediului. Personajul este construit progresiv din
fragmente și detalii semnificative. Autorul vorbește despre originea lui socială, despre
educația primită, profesie, relațiile lui etc., toate acestea creând o anumită mentalitate și
anumite obișnuințe.
4. Un alt procedeu de construire a personajului este confruntarea stării lui prezente cu
trecutul lui. Prin acest contrast detaliile se văd și mai bine. De exemplu, în romanul ”Moș
Goriot” autorul prezintă personajul său, pe Goriot, atunci când a venit la pensiune și a
ocupat apartamentul de lux: un burghez retras din afaceri, cu o rentă anuală foarte bună
de 8.000 – 10.000 franci, bogat, cu argintărie și pietre prețioase, haine dintre cele mai
bune, rotunjor la corp, când toți îi spuneau ”domnul Goriot”. Și mai apoi, ce s-a întâmplat
cu el pe parcursul a 4 ani, când din cauza fetelor care l-au stors de ultimul bănuț, cerând
bani pentru a-și plăti toaletele și amanții, a ajuns să ocupe cea mai săracă, întunecată și
umedă odaie din pensiune care semăna mai mult cu o închisoare și toți îl numeau ”moș
Goriot”.
5. Recursul la personaje recurente, adică, deja cunoscute din operele anterioare. De
exemplu, Rastignac (în romanul ”Moș Goriot” e un tânăr și bine intenționat student, abia
venit la Paris cu gândul să facă carieră; în celelalte vom urmări cum va reuși să se
acomodeze perfect la legile societății, acceptând căderea morală până când va deveni
ministru: fără principii și valori, cinic, corupt, rece.), ocnașul Vautrin, fiicele lui Goriot
ș.a. sunt personaje ale mai multor opere ale lui Balzac.
Scopul acestui procedeu:
 Crearea efectului de perspectivă: personajul e receptat în plan dublu – al operei
concrete și al ”Comediei umane” în genere. În felul acesta se accentuează unitatea
”Comediei umane”.
 Redescoperindu-l într-o altă operă, cititorul să înțeleagă că astfel de personaje și
de situații sunt foarte frecvente și reprezentative, adică sunt tipice.
 Pentru ca să nu-i repete istoria. Cititorul inițiat o va cunoaște din lectura altor
opere, iar acum autorul îl va plasa în situații noi și îi va descoperi trăsături noi.
6. În prezentarea personajului deseori se accentuează și asupra aspectului său fizic. De
exemplu, fiecare detaliu (ochii, gura, nasul, bărbia, sprâncenele, cutele obrajilor etc.) este
sugestiv și are rezonanță în spirit, duce spre deducții despre particularități de caracter.

S-ar putea să vă placă și