1.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ

1. Definiţie
Hipertensiunea arterială este un sindrom caracterizat prin creşterea presiunii arteriale (sistolice
sau diastolice) peste valorile normale (139/89 mmHg).

2. Culegerea datelor
a. Circumstanţe de apariţie:
 fără cauze directe (HTA esenţială);
 secundară unei afecţiuni renale, endocrine, cardiovasculare, neurologice (HTA secundară).
b. Factori de risc:
 stresul psihic/excitanţi din sfera psiho-emotională;
 fumatul;
 obezitatea;
 sedentarismul;
 moştenirea genetică (ereditatea);
 alimentaţia bogată în sare.
c. Persoane cu risc:
 cei cu responsabilităţi sociale crescute;
 cei cu regim de viaţă dezechilibrat;
 cei cu comportament agresiv;
 cei cu comportament hipercompetitiv.
d. Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)- sunt diferenţiate în funcţie de stadiul
HTA:
 creşterea moderată a valorilor TA (tensiunii arteriale) tranzitorie;
 creşterea permanentă a valorilor TA (tensiunii arteriale);
 cefalee:
- frecvent dimineaţa (caracter matinal);
- cu localizare occipitală sau fronto-occipitală;
- cu caracter pulsatil;
 ameţeli/vertij;
 semne care apar la examenul arterelor: artere sinuoase şi rigide, puls bine bătut;
 semne de fragilitate capilară- diverse manifestări hemoragice:
- epistaxis,
- metroragii,
- uneori hematemeze,
- retiniene;
 tulburări de vedere, aşa-zisele „muşte zburătoare";
 vedere înceţoşată;
 oboseală fizică;
 astenie;
 tulburări de memorie şi concentrare;
 tulburări trecătoare de conştientă şi limbaj;
 modificări de caracter;
 insomnie;
 durere precordială;
 palpitaţii;
 parestezii;
 furnicături la nivelul extremităţilor, senzaţia de “deget mort”;
 diferite grade de dispnee.

1
 În ultimul stadiu al formei benigne - care se instalează după mulţi ani de evoluţie apar
complicaţii: insuficienta cardiacă stânga sau totală, cardiopatie ischemică, complicaţii cerebrale sau
renale.
e. Examinări paraclinice;
 Examenul de urină;
 Examenul sângelui (hematocritul, creatinina, uree sanguină, potasiu seric, glicemie, colesterol,
acid uric şi trigliceride);
 Examenul fundului de ochi (oftalmoscopia);
 Radiografia toracică;
 Ecografia cardiacă;
 Electrocardiograma;
 Probele funcţionale renale.

3. Problemele de dependenţă ale bolnavului şi sursa de dificultate:

 scăderea debitului cardiac legată de scăderea forţei de contracţie a ventriculului stâng
(insuficientă ventriculară stânga);
 alterarea perfuziei tisulare legată de scăderea debitului cardiac;
 intoleranta (scăderea toleranţei) la activitate sau la efort fizic legată de slăbiciune, oboseala;
 potenţial de accident legat de tulburările de vedere;
 potenţial de complicaţii;
 comunicare ineficienta la nivel senzorial, afectiv, motor sau intelectual legată de riscul de
complicaţii;
 disconfort legat de durere;
 deficit de autoîngrijire legat de slăbiciune, oboseala, tulburări de vedere.

4. Obiective de îngrijire:
Vizează:
 scăderea valorilor TA (tensiunii arteriale) în limite acceptabile;
 asigurarea confortului fizic şi psihic;
 prevenirea accidentelor;
 menţinerea unei circulaţii adecvate;
 creşterea abilităţii de a comunica;
 redobândirea tolerantei la efort;
 satisfacerea nevoilor fundamentale;
 prevenirea complicaţiilor.

5. Intervenţiile asistentului medical:

 asigurarea condiţiilor de confort şi siguranţă;
 asigurarea repausului fizic şi psihic;
 combaterea factorilor de risc;
 măsurarea şi înregistrarea funcţiilor vitale: T.A., puls, respiraţie, etc;
 pregătirea fizică şi psihică a bolnavului pentru investigaţii;
 recoltarea produselor biologice pentru examene de laborator;
 ajutarea bolnavului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
 supravegherea bolnavului (funcţii vitale, stare generală, comportament, apariţia unor
complicaţii);
 administrarea tratamentului medicamentos prescris şi urmărirea efectului acestuia;
 efectuarea bilanţului hidric (intrări ieşiri) pentru prevenirea depleţiei de potasiu;
 asigurarea unei alimentaţii echilibrate ţinând cont şi de afecţiunile existenţe:
- hipocaloric - în obezitate;
- hipolipidic - în ateroscleroză;
- reducerea aportului de sodiu;
2
 administrarea lichidelor fracţionat pentru a evita creşterea bruscă a T.A.;
 educaţia bolnavului:
- regim de viaţă echilibrat (alterarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus);
- evitarea stresului psihic (stări conflictuale, surmenaj intelectual);
- suprimarea fumatului;
- combaterea obezităţii;
- recomandarea exerciţiilor fizice, plimbărilor;
- alimentaţie echilibrată;
- control periodic.

Bibliografie:
Titircă L., „Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor”, Editura Viaţa Medicală Românească,
Bucureşti, 2008, pag 60-62.
Borundel C., „Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura All, Bucureşti, 2011, pag
404-412;
Chiru F., Chiru G., Morariu L., „Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos”, Editura Cison,
Bucureşti, 2011, pag 28-33, 74, 217-218, 234-235.

3
 2. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU PNEUMONIE PNEUMOCOCICĂ

1. Definiţie: pneumonia pneumococică este o pneumopatie acută provocată de pneumococ

care afectează un lob, debutează acut şi are evoluţie ciclică.

2. Culegere de date
a. Circumstanţe de apariţie
- apare frecvent la bărbaţi, în special iarna;
- apare secundar unor infecţii virotice, gripe, corize, laringite, etc..
b. Cauze favorizante: frig, umiditate, alcoolism, oboseală fizică sau psihică, unele boli
cronice ca insuficiența cardiacă, ciroza hepatică, diabetul zaharat.
c. Manifestări de dependenţă:
- în zilele premergătoare: discretă infecţie rinofaringiană, astenie, cefalee, sensibilitate la frig;
- debut brusc;
- frison unic, intens, generalizat, durează ½- 2 ore;
- febră în “platou”;
- față vultuoasă (roşie, congestionată, mai intens pe partea bolnavă);
- buze uşor cianotice;
- polipnee;
- frecvent herpes labial;
- junghi toracic submamelonar sau posterior;
- tuse chinuitoare, la început uscată, apoi cu expectoraţie (galben-ruginie, vâscoasă, aderentă);
- tahicardie;
- transpiraţii abundente;
- inapetență;
- sete vie;
- limbă albă, saburală, uscată şi arsă în formele grave;
- micţiuni rare, urină în cantitate redusă, închisă la culoare / oligurie;
- sindrom de condensare pulmonară (vibraţii vocale exagerate, matitate, raluri crepitante, suflu
tubar).
d. Examinări paraclinice (investigaţii)
- radiografie toracică;
- examene de laborator:
- Hemoleucogramă (leucocitoza cu neutrofilie).
- VSH (crescută).
- Fibrinogen (hiperfibrinemie);
- examenul sputei: pneumococi.

3. Problemele de dependență ale bolnavului:

- alterarea respiraţiei/dispnee ;
- clearance ineficient al căilor respiratorii/obstrucţia cailor respiratorii;
- potenţial de deshidratare/potenţial pentru deficit de volum de fluide;
- disconfort;
- hipertermie;
- potenţial de complicaţii.

4. Obiective de îngrijire:
- să fie combătută infecţia bolnavului;
- să fie eliberate căile respiratorii ale bolnavului;
- să fie ameliorată respiraţia bolnavului;
- bolnavul să prezinte confort fizic şi psihic;
- să fie scăzută temperatura bolnavului la valorile fiziologice/bolnavul să-şi menţină echilibrul
termic;
- bolnavul să fie echilibrat hidroelectrolitic;
4
- bolnavul să fie ferit de complicaţii.

5. Intervenţiile asistentului medical:

- asigurarea repausului la pat în poziţie şezând, în perioadele febrile;
- aerisirea încăperii;
- umidificarea aerului;
- administrare de oxigen;
- alimentaţie lichidă şi semilichida în perioadele febrile, cu aport caloric corespunzător
necesitaţilor; treptat se trece la alimentaţia normală;
- hidratare corectă, asigurându-se o cantitate suplimentară de lichide din cauza pierderilor prin
febră, polipnee, transpiraţie;
- igiena tegumentelor şi a mucoaselor, în special a cavităţii bucale;
- ajutarea bolnavului să adopte poziţii care facilitează expectorarea;
- încurajarea bolnavului să efectueze mişcări active pentru menţinerea tonusului muscular;
- suplinirea bolnavului în satisfacerea nevoilor fundamentale, menţinerea autonomiei şi încurajarea
lui să participe la îngrijiri prin creşterea graduală a activităţii în funcţie de toleranţă;
- măsurarea funcţiilor vitale notarea în foaia de temperatură;
- recoltarea de produse biologice şi patologice pentru examinări de laborator;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris: tratament etiologic, simptomatic, tratamentul
complicaţiilor;
- educaţie pentru sănătate:
- semnele de recunoaştere a eventualelor complicaţii (febra după administrarea
antibioticelor, modificări ale sputei, intensificarea durerii toracice, scăderea tolerantei la efort);
- necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secreţiilor;
- alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus;
- efectuarea exerciţiilor respiratorii;
- toaleta cavităţii bucale după expectorare.

Bibliografie:
Definiţie, circumstanţe de apariţie, cauze favorizante, investigaţii, simptomatologie: C. Borundel,
Medicine internă pentru cadre medii, Editura ALL, 2011, pag 293- 294,
Manifestări de dependenţă, examinări paraclinice (investigaţii), problemele de dependență ale
bolnavului, obiective de îngrijire, intervenţii autonome şi delegate ale asistentului medical: Îngrijiri
speciale acordate pacienţilor de către asistenţi medicali, Editura Viaţa Medicală Romanesca, 2008, L
Titircă, 42-44; Îngrijirea omului Sănătos şi bolnav, F. Chiru, Editura Cison, 2012, pag 89-97.

5
 3. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU LITIAZĂ RENALĂ

1. Definiţie: litiaza renală este o afecţiune caracterizată prin prezenţa calculilor în bazinet şi
căile urinare.
Poate evolua sub forma latenta sau colicativă.
Calculii se formează prin precipitarea unor substanţe (cristaloizi) care în mod normal se
găsesc în urină. Precipitarea lor este favorizată de modificarea pH urinei, concentrarea urinei.
Calculii au în compoziţia lor oxalaţi, acid uric, fosfaţi, cistină.

2. Culegere de date
a. Circumstanţe de apariţie
- stază urinară (prin diferite obstrucţii);
- infecţii urinare repetate;
- deshidratări masive care duc la creşterea concentraţiei urinare;
- afecţiuni în cursul cărora creşte eliminarea urinară a substanţelor ce formează calculi;
- hiperparatiroidie.
- osteoporoza (se elimină fosfat şi oxalat de calciu);
- gută;
- rinichi polichistic (se elimină acid uric);
- modificarea ph-ului urinar:
- scăderea acidităţii duce la precipitarea acidului oxalic;
- creşterea acidităţii accelerează precipitarea acidului uric;
- în mediul alcalin se precipită fosfaţii.
Factori favorizanţi:
- climă caldă şi uscată;
- imobilizare prelungită la pat;
- aport excesiv de săruri minerale:
- apă bogată în săruri de calciu;
- alimente bogate în oxalaţi: spanac, ciocolată, cacao, viscere;
- colica renală poate fi declanşată de migrarea calculilor, eforturi fizice, cure minerale, trepidaţii.
b. Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)
• Durerea:
- durere lombară permanentă sau provocată de efort;
- durere colicativă determinată de faptul că musculatura caliceală, bazinetală şi ureterala se
contracta pentru a evacua calcul. De cele mai multe ori colicile apar după în efort fizic mai deosebit,
după o călătorie cu automobilul, pe motocicletă (trepidaţii), bai reci, alteori în cursul nopţii.
- sediul durerii: apare în regiunea lombară, unilateral, cu iradiere caracteristică, de-a lungul
ureterului spre organele genitale externe, rădăcina coapsei.
- durata colicii: de la câteva minute la mai multe ore (2-6 ore); dispare progresiv sau brusc
după eliminarea unui calcul;
- poziţie antalgică - (culcat în decubit lateral cu membrul inferior flectat);
• Simptome de însoţire a durerii colicative:
- tenesme vezicale;
- disurie;
- polakiurie;
- uneori retenţie de urină, alteori anurie;
- hematurie (adesea macroscopică);
- senzaţie de greutate în anus;
• Simptome generale:
- reacţii digestive: greţuri, vărsături, meteorism, colici abdominale, oprirea tranzitului
intestinal (pentru scaun şi gaze = ileus) cu tabloul clinic de ocluzie dinamică;

6
 - reacţii nervoase: anxietate, nelinişte, agitaţie psihomotorie, paloare, transpiraţii, sudori reci,
extremităţi reci;
- reacţii cardiovasculare: palpitaţii, hipertensiune arterială, pulsul mai des tahicardic, rareori,
bradicardic, extrasistole;
- în formele prelungite grave pot să apară: hipotensiune, lipotimii, stare de şoc, convulsii, (la
copii), delir (la adulţi);
 examenul local: se constată exacerbarea durerii la percuţia regiunii lombare cu marginea cubitală
a mâinii semnul Giordano - Pasternatki (+);
 poate să apară febra moderată când se asociază cu infecţii;
 semne de gravitate: oligoanuria şi insuficienţă renală.
c. Examinări paraclinice:
- examene pentru evidenţierea calculului:
- cistoscopie.
- urografie.
- radiografie abdominala simpla „pe gol”;
- echografie;
- tomografie computerizată;
- examenul sumar de urină: evidenţiază hématurie (macro sau microscopică); în sediment: cristale de
acid uric, uraţi, fosfaţi sau oxalaţi;
- urocultură;
- tuşeu de prostată;
- cateterism ureteral.
3. Probleme de dependenţă şi surse de dificultate:
- alterarea confortului (disconfort)
- legată de durerea vie, polakiurie, disurie.
- potenţial de deficit de volum lichidian
- legată de vărsături, transpiraţii abundente.
- potenţial de alterare a nutriţiei prin deficit
- legat de greaţă, vărsături;
- potenţial de complicaţii:
- legat de cură de diureza la pacienţi cu HTA, insuficienta cardiacă.
- legat de dilataţia pielo-caliceală.
Şi orice altă problemă de dependenţă ce derivă din analiza nevoilor fundamentale ale fiinţei
umane ca de exemplu: eliminare urinară inadecvată calitativ şi cantitativ, durere, anxietate,
circulaţie inadecvată, etc)
4. Obiective de îngrijire
Vizează:
- combaterea durerii;
- asigurarea confortului;
- diminuarea anxietăţii;
- prevenirea complicaţiilor;
- corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice (la nevoie);
- asigurarea dietei corespunzătoare.
5. Intervenţiile asistentului medical:
- repaus la pat în colică şi în starea febrilă;
- calmarea durerii;
- recoltarea de sânge şi urina pentru examinări de laborator;
- suport psihic al bolnavului;
- observarea semnelor şi simptomelor unor complicaţii (anurie, febra);
- monitorizarea funcţiilor vitale;
- asigurarea aportului lichidian generos (în lipsa hidronefrozei sau obstrucţiei totale a căilor
urinare) 3000 ml în 24 ore, per os sau parenteral;
- aplicarea tratamentului specific în funcţie de natura calculului:

7
 o litiaza calcică: reducerea aportului de calciu din alimentaţie administrarea
substanţelor care scad absorbţia calciului, tratamentul afecţiunii cauzale, reducerea
alimentelor bogate în oxalaţi (tomate, ţelina, sfecla, citrice, ciocolată);
o litiaza oxalică: dietă fără ţelina, cacao, sucuri de citrice;
o litiaza urică: dietă bogată în vegetale, restricţie de proteine, evitarea consumului de
ridichi, fasole, mazăre, ciuperci, ciocolată, conopida;
o litiaza fosfatică: dietă hiposodată bogată în proteine şi lipide, evitarea consumului
de brânză, ouă, legume uscate;
- pregătirea bolnavului pentru investigaţii radiologice;
- cură balneară: Călimăneşti, Căciulata, Olăneşti;
- pregătirea bolnavului şi îngrijiri ulterioare în cazul efectuării unor tehnici ca :
o ablaţie chirurgicală (pielolitotomie, ureterolitotomie);
o cistoscopie cu ablaţie;
o litotriție ultrasonică;
- administrarea tratamentului antalgic, antiinflamator şi antispastic în colica renală;
- administrarea antibioticelor în caz de infecţii;
- administrarea tratamentului medicamentos în funcţie de tipul litiazei:
o inhibitori ai formării substanţelor care precipită;
o substanţe care scad absorbţia calciului;
o substanţe care scad absorbţia intestinală de fosfaţi;
- combaterea stării de şoc.

Bibliografie:
Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţi medicali, Editura Viaţa Medicală Romanesca,
L Titircă, 2014 pag. 109-112;
Urgente medico-chirurgicale, L Titircă, Editura Medicală, 2013;
1.Urgenţe medicale, F. Chiru, A. Chiru. C. Marcean, E. Iancu, Editura RCR Editorial

8
 4. ÎNGRIJIREA COPILULUI CU BRONHOPNEUMONIE

1. Definiţie
Bronhopneumonia – este o afecţiune pulmonară acută, gravă, întâlnită de regulă până la vârsta de 3
ani, caracterizată prin apariţia de multiple focare de condensare, centrate pe câte o bronhie lobulară
şi, cel mai adesea, prezente în ambii plămâni.

2. Etiologie
Cauza determinanta → infecţia aerogenă sau hematogenă cu pneumococ (Streptococcus
pneumoniae), haemophilus influenzae, Klebsiella pneumoniae, mai rar cu alţi germeni bacterieni.
Cauze favorizante → sezonul rece, vârsta mică, rezistenţa scăzută la infecţii prin stare de denutriţie,
deficite imune.

3. Simptomatologie:
- debut brusc în plină stare de sănătate sau ca urmare a unei infecţii acute de căi aeriene superioare;
- febră ridicată ce poate adesea depăşi 40°;
- dispnee marcată însoţită de polipnee, geamăt expirator, bătăi ale aripilor nazale care ritmează
mişcările respiratorii;
- tiraj intercostal cu mişcări ritmice „în piston” ale capului, ritmând mişcările respiratorii;
- tuse moniliformă, obositoare;
- cianoză perioronazală;
- stare generală profund alterată;
- reactivitate scăzută;
- privire anxioasă;
- facies suferind;
- în forme grave - comă hipoxică;
- anorexie (refuză sân sau biberon);
- semne de insuficienţă cardiacă → tahicardie extremă, jugulare turgescente, edeme periferice şi la
faţă, hepatomegalie;
- diaree însoţită de vărsături.

4. Examinări paraclinice:
- Examen radiologic pulmonar;
- HLG evidenţiază anemie intrainfecţioasă, leucocitoză crescută şi neutrofilie;
- Gazometria sanguină evidenţiază scăderea saturaţiei de O2, creşterea PaCO2 şi acidoză respiratorie;
- Examen bacteriologic din secreţia traheală şi antibiogramă;

5. Intervenţii aplicate copilului spitalizat:

 Asigurarea condiţiilor de mediu:
 Microclimat corespunzător (temperatura, luminozitate, umiditate);
 Mediu securitar (plasarea patului la distant de surse de căldură, plasare de bare
laterale sau plase la paturi, îndepărtarea obiectivelor tăioase);
 Lenjeria de pat şi de corp curate;
 Jucării în funcţie de vârste.
 Abordarea copilului cu calm, blândeţe, răbdare;
 Asigurarea unui regim de viaţă echilibrat cu respectarea orelor de somn, baie, alimentaţie în
funcţie de vârstă;
 Pregătirea copilului pentru intervenţii şi tratamente:
 Explicarea tehnicilor pe înţelesul copilului;
 Manevrarea de către copil a anumitor aparate şi instrumente (fără a exista pericolul
desterilizării) şi utilizarea acestora ca pe o jucărie;
 Evitarea măsurilor de constrângere;
 Felicitarea şi recompensarea copilului pentru comportamentul din timpul intervenţiei.

9
 Permiterea punerii în practică a abilitaţilor dobândite: mers, îmbrăcat, dezbrăcat, alimentat singur
(în măsura permisă de boala şi sub supraveghere);
 Oferirea de activităţi de destindere utilizând materialele care pot fi aduse de părinţi: jucării, cărţi,
casete audio cu muzică sau povesti, casete video cu desene animate;
 Încurajarea comunicării cu ceilalţi copii din salon;
 Asigurarea îngrijirilor igienice:
 Îndrumarea şi supravegherea copiilor mari;
 Efectuarea îngrijirilor igienice în cazul copiilor mici.
 Supravegherea copilului:
 Măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative;
 Observarea tegumentelor şi mucoaselor;
 Observarea stării generale;
 Aprecierea comportamentului.
 Recoltarea produselor biologice şi patologice;
 Asigurarea alimentarii copilului:
 Verificarea alimentelor primite de la bucătăria dietetică (dacă corespunde regimului şi
dacă au temperatura corespunzătoare);
 Supravegherea alimentaţiei celor care se autoservesc;
 Alimentarea sau ajutarea în alimentaţie a copiilor mici;
 Se acorda timp suficient alimentarii;
 Observarea apetitului, a cantităţii de alimente consumate şi apariţiei unor simptome
după alimentaţie (greaţă, vărsături, diaree).
 Aplicarea tratamentului prescris;
 Aplicarea măsurilor de prevenire a infecţiilor nosocomiale:
 Curăţenie, dezinfecţie, sterilizare, izolare;
 Purtarea echipamentului de protecţie;
 Interzicerea vizitelor persoanelor străine;
 Respectarea circuitelor funcţionale.
 Participarea la examinarea medicală a copilului;
 Prevenirea accidentelor:
 Nu se vor lăsa medicamente la îndemâna copiilor;
 Verificarea temperaturii alimentelor şi lichidelor ce urmează a fi oferite;
 Supravegherea atentă;
 Trierea jucăriilor;
 Educaţia mamei privind îngrijirile ulterioare la domiciliu.

Bibliografie:
1. Puericultură şi pediatrie – Îndreptar pentru asistenţii medicali, Colecţia Fundeni, Ed. RCR,
Bucureşti 2004 – Prof. Dr. Crin Marcean, Dr. Vladimir Mihăilescu, pag. 237- 239 şi pag. 248 – 250.
2. Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţi medicali, Ed. Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti, 1998 – sub redacţia Lucreţia Titircă, pag. 251-252.

10
 5. ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU RUJEOLA
1. Definiţie: rujeola este o boală acută infecţioasa şi foarte contagioasă, provocată de virusul
rujeolic (care este un paramixovirus).

2. Manifestări de dependenţă:
 Perioada de incubaţie - în medie, 10 zile este perioada preeruprivă sau catarală:
- febră, care creşte treptat la 38ºC - 39ºC;
- frisoane;
- tahipnee;
- triplu catar:
- ocular: conjunctivită, lăcrimare;
- nazal: congestia mucoasei nazale, senzaţie de nas înfundat, rinoree seropurulentă;
- traheobronşic: tuse seacă, răguşeala din cauza faringitei;
- rar se asociază al patrulea catar, cel intestinal, manifestat prin scaune diareice;
- enantem - hiperemia mucoasei buco-faringiene, semnul Koplik - (micropapule albe în dreptul
molarilor);
- dunga Appert (dungă albă pe gingii);
- tulburări digestive: vărsături, greţuri, dureri abdominale;
- simptome nervoase: iritabilitate, cefalee;
 În perioada eruptivă apare:
- exantemul: macule de culoare roşie (pe faţă, după urechi, gât, torace, abdomen, spate, membre);
- tegumente roşii şi calde;
- transpiraţie.
 Alte manifestări de dependenţă:
- inapetență;
- alimentare cu greutate;
- respiraţie greoaie;
- nelinişte;
- stare de nervozitate;
- închidere în sine;
- stare de slăbiciune;
- stare generală afectată.

3. Probleme de dependență:
- hipertermie legată de procesul infecţios;
- obstrucţia cailor respiratorii legată de inflamaţia mucoasei nazale, de rinoree, inflamaţia mucoasei
laringiene;
- dispnee cu polipnee din cauza febrei;
- tuse legată de catarul traheo-bronșic;
- alterarea integrităţii mucoaselor şi a pielii legată de enantem şi exantem;
- potenţial de deficit de lichide (deshidratare), legat de vărsături, transpiraţii;
- intoleranţa la activităţi din cauza febrei, slăbiciunii;
- risc de infecţie a mucoasei bucale - stomatita (bacteriană sau micotica) mai ales la copiii subnutriţi
sau din lipsă de igienă a cavităţii bucale;
- risc de infecţie a mucoasei bucale;
- potenţial de complicaţii ale aparatului respirator, digestiv, ale sistemului nervos
(encefalita), legat de scăderea rezistenţei generale.

4. Obiective de îngrijire:
o Bolnavul să prezinte:
- diminuarea febrei;
- temperatura în limite normale, odată cu pălirea erupţiei (o creştere a febrei în această fază este
semn de complicaţii)
- diminuarea catarului nazal şi traheo-bronșic;
11
- căi respiratorii permeabile;
- respiraţie fiziologică;
- diminuarea tusei (dispariţia tusei);
o Bolnavul:
- să fie echilibrat hidroelectrolitic (să nu prezinte semne de deshidratare);
- să nu prezinte infecţii la nivelul mucoaselor şi tegumentelor;
- să nu prezinte complicaţii;
- să i se amelioreze confortul fizic şi psihic.

5. Intervenţiile asistentului medical:

o Pentru diminuarea febrei:
- se aplică comprese hipotermizante de 2-3 ori/zi, pe frunte, pe torace, la nivelul membrelor
(temperatura acestor comprese să fie cu 1-2ºC mai mică decât temperatura corpului);
- se aeriseşte camera de 3-4 ori/zi, câte 15 minute;
- în cazul frisoanelor - se acoperă bolnavul cu încă 1 - 2 paturi;
- se administrează medicaţia prescrisă de medic: antitermica, antimicrobiana;
o Pentru diminuarea obstrucţiei cailor respiratorii, tusei, polipneei:
- se umidifica aerul;
- se aeriseşte salonul;
- se hidratează bolnavul (pentru a favoriza eliminarea secreţiilor);
- se administrează medicaţia prescrisă: antitusiva, antiinflamatoare.
o Pentru prevenirea deshidratării:
- se oferă bolnavului lichide (2500-3000 l/zi): ceaiuri, sucuri naturale, fructe, zeama de compot;
o Pentru prevenirea infecţiei mucoaselor şi tegumentelor:
- se igienizează ochii;
- la indicaţia medicului, se instilează soluţii oftalmice;
- se insistă asupra igienei cavităţii bucale şi asupra curăţirii corecte a cavităţii nazale;
- se efectuează toaleta pe regiuni : comprese umezite cu apă alcoolizată;
- baia generală este permisă doar în perioada de convalescenţă.
o Prevenirea complicaţiilor se realizează prin:
- creşterea rezistenţei organismului: se indică repaus la pat, se asigură dieta adecvată;
- izolarea bolnavului de alţi pacienţi cu alte boli;
- respectarea condiţiilor de igienă personală şi a mediului ambiant.

Bibliografie:
Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţi medicali, L Titircă, Editura Viaţa Medicală
Romanesca, pag.223-224.
Boli infecţioase şi epidemiologie, Constantin Bocârnea, Editura InfoTeam, 1995, pag. 111-112.

12
 6. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU VARICELĂ

1. Definiţie: varicela este o boală infecţioasă şi foarte contagioasă, cauzată de virusul

varicelozosterian.

2. Circumstanţe de apariţie: varicela poate apărea după un contact cu herpes zoster şi invers.
Varicela şi zona zoster au acelaşi agent etiologic şi anume virusul varicelozosterian.

3. Manifestări de dependenţă:
- leziuni la nivelul tegumentelor şi mucoaselor;
- erupţie pruriginoasă pe tegumente cu aspect polimorf (macule, papule, vezicule, cruste) în valuri
eruptive;
- erupţie pe mucoasa bucală, veziculele se rup lăsând ulceraţie cu aspect de aftă;
- dureri la masticaţie;
- salivaţie abundentă;
- cefalee;
- catar respirator;
- febră.

4. Probleme de dependență:
- alterarea integrităţii pielii legată de leziunile veziculare;
- risc de alterare a imaginii corporale, legat de cicatricile (posibile) rămase în urma gratajului;
- risc de infecţie a tegumentelor legat de gratajul leziunilor pruriginoase;
- potenţial de complicaţii (pneumonie, encefalita variceloasă), legat de procesul infecţios, fie legat de
suprainfecţia elementelor eruptive;
- alterarea confortului legat de prurit;
- risc de transmitere a infecţiei legat de neizolarea bolnavului.

5. Obiective de îngrijire:
Bolnavul:
- să-şi păstreze integritatea pielii;
- să prezinte confort fizic şi psihic
- să nu fie expus microorganismelor infecţioase;
- să înţeleagă/ respecte măsurile de control al infecţiei şi al gratajului;
- să-şi păstreze stima de sine.
Să fie redus disconfortul bolnavului.

6. Intervenţiile asistentului medical:

- izolarea bolnavului la domiciliu sau în spital în cazurile complicate;
- menţinerea igienei tegumentelor;
- efectuarea băii generale numai după căderea crustelor;
- ameliorarea pruritului;
- efectuarea igienei cavităţii bucale;
- educaţia bolnavului pentru a nu se scărpina;
- supravegherea pentru a observa semnele vreunei complicaţii (febră, cefalee);
- monitorizarea şi evaluarea funcţiilor vitale;
- asigurarea alimentaţiei şi hidratării adecvate.

DE REŢINUT:
Varicela şi zona zoster (herpes zoster) au acelaşi agent etiologic. Varicela poate apărea după un
contact cu herpes zoster sau invers.

13
 Bibliografie:
Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţi medicali, Editura Viaţa Medicală Romanesca,
L Titircă, pag.222.
Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos, Editura Cison, 2012, pag 94, 234-235.
Boli infecţioase şi epidemiologie, Constantin Bocârnea, Editura InfoTeam, 1995, pag115-116.

14
 7. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU
REUMATISM ARTICULAR ACUT (RAA)

1. Definiţie
1.A. Reumatismul articular acut se manifesta prin inflamaţia succesivă a mai multor
articulaţiilor mari; atingerea articulara se vindeca fără sechele; atinge frecvent cordul, lăsând urme
grave.
Boala afectează copiii şi adolescent, infecţia urmând unei angine streptococice.
1.B. Reumatismul articular acut este o boală secundară unei infecţii cu streptococi din grupa
A, în care se observă una sau mai multe dintre următoarele manifestări majore: poliartrita acută
mobilă, cardită, coree, noduli subcutanaţi, eritem marginat. Bolnavul este expus recăderilor şi aceste
recăderi pot agrava leziunea cardiacă.
1.C. R.A.A (febră reumatică, reumatism infecţios, reumatism Bouillaud) este o boală a
ţesutului conjunctiv, interesând întregul organism, afectând cu predilecţie inima şi articulaţiile; are
caracter infecţios, debut acut şi evoluţie cronică, întreruptă de perioade acute.
Boala este precedată cel mai adesea de angină, amigdalită acută sau simplă faringită; urmează
apoi sindromul post anginos manifestat prin stare subfebrilă, astenie, artralgii şi epistaxis (perioadă
de vindecare aparentă).

2. Culegerea datelor
a. Circumstanţe de apariţie:
- vârsta bolnavului - copilul şi adultul tânăr prezintă receptivitate pentru infecţia streptococică;
- condiţiile insalubre de locuit, frigul, umezeala favorizează apariţia anginelor streptococice;
- prezenţa anginelor streptococice în antecedentele personale ale bolnavului recente (2-4 săptămâni)
precede instalarea durerilor articulare.
b. Manifestări de dependenţă (semne şi simptome posibile):
- debutul brusc al artritei;
- dureri şi tumefacţii articulare fugace (poliartrita acută mobila), ce cuprinde mai multe articulaţii
mari (şold, genunchi, tibiotarsiene), cu căldură şi congestie locală; articulaţii dureroase spontan şi la
mobilizare;
- febră;
- transpiraţii;
- astenie;
- tahicardie.
- paloare frapantă;
- transpiraţii abundente;
- uneori epistaxis;
- anorexie;
- coree (mişcări involuntare şi dezordonate ale extremităţilor);
- delir, confuzie, insomnie, anxietate;
- hipertermie;
- cardită (include afectarea miocardului şi a endocardului);
- "reumatismul linge articulaţiile, dar muşcă inima";
- nodozităţi Meynet de mărimea bobului de mazăre, nedureroase, localizate în jurul articulaţiilor
inflamate;
- eritem marginat;
- eritem nodos.
c. Investigaţii paraclinice: hemoleucograma, VSH, fibrinogen, PCR, imunogramă, proteinograma,
exsudat faringian, A.S.L.O., electrocardiograma, fonocardiograma, ecografie cardiacă.
d. Complicaţii: cardita reumatismală, coree, valvulopatii, deshidratare.

3. Problemele de dependență ale bolnavului:

- hipertermie.
- durerea articulara cu caracter migrator.
15
- intoleranţa la activitatea fizică.
- imobilitate/dificultate de mers şi mobilizare.
- necoordonarea mişcărilor.
- postură inadecvată.
- alterarea tegumentelor;
- deficit în a-şi acorda îngrijiri igienice.
- risc de complicaţii.

4. Obiective de îngrijire:
Bolnavul:
- Să prezinte (/menţină) temperatura corpului în limite fiziologice;
- Să prezinte o stare de bine - fizic/să fie calmate durerile articulare;
- Să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată;
- Să-şi menţină integritatea tegumentelor;
- Să-şi menţină integritatea activităţii articulare;
- Să fi ferit de complicaţii;
- Să - şi satisfacă nevoile fundamentale;
- Să fie echilibrat psihic.

5. Intervenţiile asistentului medical:

 asigură condiţii de confort şi siguranţă;
 asigură repausul la pat, până la dispariţia durerilor articulare şi, în continuare, 2-3 săptămâni, cu
reluarea treptată a mersului;
 foloseşte perne pentru suportul articulaţiilor dureroase;
 asigura igiena corporală şi a lenjeriei bolnavului;
 participă la investigaţiile clinice şi de laborator;
 recoltează produse biologice (sânge, exsudat faringian) pentru examene de laborator;
 efectuează EKG, FKG;
 administrează tratamentul:
o antistreptococic (penicilina G, macrolide), efectuând testarea sensibilităţii organismului la
antibiotic), respectând doza şi ritmul de administrare;
o antiinflamator cu antiinflamatoare nesteroidiene şi cortizon în doze descrescătoare până la
normalizarea VSH-ului;
 sesizează efectele secundare ale corticoterapiei - dureri epigastrice, edeme, hipertensiune
arterială, insomnie);
 asigură alimentaţia bolnavului în funcţie de evoluţie: dieta de cruţare în perioada febrilă (regim
hidrozaharat, apoi, lacto-făinos, care se va îmbogăţi treptat);
 asigura necesarul de lichide pentru a preveni deshidratarea;
 asigură dieta desodată pe toată perioada tratamentului cu cortizon;
 supraveghează zilnic semnele vitale: puls, tensiune arterială, temperatura;
 notează greutatea corporală;
 educă bolnavul şi antrenează familia privind:
o prevenirea reinfectărilor streptococice - continuarea tratamentului prescris de medic;
o prezentarea la controale periodice, clinice şi biologice, prin medicul de familie, specialist;
o asanarea focarelor de infecţie amigdaliană şi dentară (sub protecţie de antibiotice);
 internarea după caz, a copiilor foşti bolnavi, în sanatorii cu personal calificat pentru
dispensarizarea lor.

Bibliografie:
1. Titircă L., „Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor”, Editura Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti, 2008, pag 344 – 346;
2. Borundel C., „Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura All, Bucureşti, 2011; pag
645- 646.
16
 8. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU BOALĂ ULCEROASĂ

1. Definiţie
 Boala ulceroasă este o ulceraţie cu sediul pe stomac (pe mică, pe marea curbură, antrul
piloric), pe partea inferioară a esofagului sau pe duoden.
 Boala ulceroasã este o boală caracterizată prin apariţia unei ulceraţii cu sediul pe stomac (pe
micã, pe marea curbură, antrul piloric), pe partea inferioarã a esofagului, porţiunea superioară a
duodenului sau ansa anastomotică a stomacului operat.
Localizarea ulcerului pe duoden este mai frecventă decât localizarea gastrică.

2. Culegere de date
Ulceraţia e favorizată de secreţia gastrică crescută de HCl şi de infecţia cu Helicobacter pylori.
a. Circumstanţe de apariţie:
 persoane cu orar neregulat de alimentaţie, exces de condimente, alcool, tutun;
 persoane cu teren ereditar;
 persoane cu stres fizic şi psihic;
 persoane cu tratamente cronice cu aspirină, corticoizi, antiinflamatoare nesteroidiene;
 frecvenţa mai mare la bărbaţi;
 incidentă maximă între 55-60 ani, pentru localizarea gastrică.
b. Manifestări de dependentă (semne şi simptome):
 durerea are o localizare epigastrică;
 uneori durerea apare imediat după masă (durere precoce), alteori apare la 2-3 ore după mese
(durere tardivă, mică periodicitate),
 durerea se calmează după ingestia de alimente sau bicarbonat de Na ( sau alte alcaline);
 durerea mai poate să apară nocturn, către miezul nopţii sau către ora 3-4 dimineaţa;
 durerea poate fi însoţită de foame - foamea dureroasă;
 durerea apare în pusee dureroase, toamna şi primăvara (marea periodicitate), urmate de perioade de
remisiune;
 pirozis;
 eructaţii acide,
 gust acru sau amar în gură;
 vărsături postprandiale precoce sau tardive;
 scădere ponderală;
 astenie;
 alterarea poftei de mâncare( pofta de mâncare poate fi normală sau crescută).
c. Complicaţii: hemoragie digestivă superioară (hematemeza şi/sau melena), perforaţie, stenoza
pilorică, malignizare (îndeosebi pentru ulcerul gastric).
d. Investigaţii:
 examenul sucului gastric;
 examenul radiologic;
 gastroscopia/ endoscopia digestivă.

3. Probleme de dependenţă:
 disconfort abdominal;
 alimentaţie inadecvată prin deficit;
 deficit de volum lichidian;
 anxietate;
 risc de complicaţii.

17
 4. Obiective de îngrijire:
 bolnavul să prezinte stare de confort fizic şi psihic;
 să se prelungească perioadele de remisiune;
 bolnavul să se alimenteze corespunzător perioadei de evoluţie a bolii, nevoilor sale calitative şi
cantitative;
 să se prevină apariţia complicaţiilor bolnavului.

5. Intervenţiile asistentului medical::

 Asigură repausul fizic şi psihic al bolnavului (12-14 ore/zi repaus la pat, repaus obligatoriu
postprandial în perioada dureroasă);
 Asigură dieta de protecţie gastrică individualizată (regimul alimentar) în funcţie de fazele
evolutive ale bolii (5-7 mese pe zi).
În perioada dureroasă – supe de zarzavat strecurate, lapte îndoit cu ceai, supă cremă de zarzavat,
piure de zarzavat, sufleuri, soteuri, brânză de vaci, pâine veche, făinoase fierte în lapte şi apoi carne
fiartă de pasăre sau vită.
În perioada de acalmie sunt permise: laptele dulce, făinoase fierte în lapte, ou fiert moale sau sub
formă de ochi românesc, carne de vită sau pasăre fiartă sau la grătar, pâine veche de o zi, supe de
zarzavat, legume sub formă de piureuri, sufleuri, biscuiţi, prăjituri de casă, fructe coapte.
Alimente interzise: laptele bătut, iaurtul, carnea grasă, legume tari (varză, castraveţi, fasole), pâinea
neagră, cafeaua, ciocolată, supele de carne, sosuri cu prăjeli, alimente reci sau fierbinţi.
 Pregăteşte bolnavul fizic şi psihic pentru explorări funcţionale şi îl îngrijeşte după examinare
(examenul radiologic cu sulfat de bariu, fibroscopie eso-gastro-duodenală cu biopsie, chimism
gastric, proba Adler);
 Supraveghează pulsul, TA, respiraţia, temperatura, semnele de deshidratare, scaunul,
greutatea corporală şi le notează în foaia de observaţie;
 Face bilanţul zilnic intre lichidele ingerate şi cele excretate;
 Recoltează probe biologice pentru examene de laborator;
 Pregăteşte bolnavul preoperator, când se impune necesitatea intervenţiei chirurgicale;
 Administrează medicaţia prescrisă respectând ritmul şi modul de administrare: medicaţia
antisecretoare înaintea meselor, medicaţia antiacidă şi alcalinizantă la 1-2 ore după mese; pentru a
evita recidivele este necesară eradicarea germenului Helicobacter pylori prin administrarea
antibioticelor prescrise.
 Educă bolnavul pentru a recunoaşte semnele complicaţiilor (scaunul melenic, caracterul
durerii în caz de perforaţie, vărsăturile alimentare cu conţinut vechi în caz de stenoza pilorică).
 Educă bolnavul pentru a respecta alimentaţia recomandată şi a renunţa la obiceiurile dăunătoare
(alcool, tutun).

Bibliografie:
Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţi medicali, L Titircă, Editura Viaţa Medicală
Romanesca, pag 80-82.
Borundel C., „Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura All, Bucureşti, 2011, pag
457- 459.

18
 9. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU ASTM BRONŞIC

1. Definiţie
1.A. Astmul bronşic se caracterizează din punct de vedere clinic, prin accese de dispnee paroxistică
expiratorie provocate de obstrucţia bronhiilor prin bronhospasm.
1.B. Astmul bronşic este o boală caracterizată prin reducerea generalizată, variabilă şi reversibilă, a
calibrului bronhiilor, cu crize paroxistice de dispnee expiratorie şi raluri sibilante.

2. Culegere de date
a. Circumstanţe de apariţie:
 contact cu alergeni (astm extrinsec);
 infecţii (astm intrinsec).
Factori favorizanţi:
 factori climaterici/expunere la umezeală, frig, ceață;
 trecerea bruscă de la aer cald la aer rece;
 factori neuropsihici/emoţii, stări conflictuale, traumatisme psihice, stres etc.
 alergeni :
- produse alimentare ca lapte, ouă, carne,
- praful,
- părul,
- fulgi,
- pene,
- fungi,
- medicamente ca acid acetilsalicilic, peniciline, antiinflamatoare nesteroidiene,
- detergent,
- spay-uri,
- coloranţi);
 mediatori chimici;
 factori hormonali;
 factori infecţioşi;
 profesia;
 suprasolicitarea la efort: sport de performanţă, ascensiuni montane, activităţi subacvatice, etc
 terenul genetic.

b. Manifestări de dependenţă în criză de astm bronşic:

 uneori, stare prodromală: strănut, rinoree, tuse uscată, lăcrimare, cefalee;
 dispnee cu caracter expirator;
 expiraţie zgomotoasă/wheezing;
 bradipnee;
 ortopnee (=dificultate de a respira în poziţie culcată, bolnavul fiind obligat să rămână în poziţie
şezândă sau în picioare, în poziţie dreaptă.);
 tuse cu expectoraţie (sputa vâscoasă, albicioasă, perlată);
 hipersecreţie bronşică;
 transpiraţii;
 prurit;
 senzaţie de tensiune în torace;
 torace imobil, globulos cu coaste orizontalizate, spaţii intercostale mărite;
 jugulare turgescente;
 ochi injectaţi;
 nelinişte.

19
 c. Manifestări de dependenţă în starea de rău astmatic;
 polipnee, cu expiraţie prelungită;
 tiraj;
 cianoza;
 transpiraţii abundente;
 imposibilitatea de a vorbi;
 tahicardie;
 hipertensiune arterială.

d. Examene paraclinice:
 probe ventilatorii/volum rezidual (crescut), V.E.M.S., C.P (scăzute);
 hemoleucogramă (eozinofilie);
 examen citologic al sputei (eozinofile, cristale Charcot-Leyden şi spirale Curschman);
 examen bacteriologic al sputei;
 teste cutanate (pozitive - în astmul extrinsec);
 examen radiologic pulmonar;
 electrocardiogramă;
 teste inhalatorii de provocare;
 gazometrie sanguină.

3. Probleme de dependenţă:
 alterarea respiraţiei/respiraţie ineficienta;
 anxietate;
 deficit de autoîngrijire;
 alterarea somnului;
 disconfort;
 intoleranţă la efort;
 alterarea comunicării.

4. Obiective de îngrijire:
 ameliorarea respiraţiei/menţinerea funcţiei respiratorii optime;
 reducerea anxietăţii;
 combaterea crizei de astm bronşic;
 ameliorarea reacţiei inflamatorii bronşice;
 prevenirea complicaţiilor;
 ameliorarea tolerantei la efort.

5. Intervenţiile asistentului medical:

 internarea bolnavului cu stare de rău astmatic;
 asigurarea condiţiilor de confort şi siguranţă;
 aplicarea măsurilor de urgenţă pentru combaterea crizei de astm;
 poziţionarea bolnavului şezând, sprijinit;
 asigurarea abordului venos;
 oxigenoterapie (oxigen umidificat cu debit de 6-8 l/minut);
 identificarea şi înlăturarea factorilor care contribuie la accentuarea manifestărilor clinice;
 monitorizarea funcţiilor vitale şi notarea lor;
 hidratare corectă pentru fluidificarea secreţiilor;
 susţinerea psihologică a bolnavului;
 ajutarea bolnavului pentru satisfacerea nevoilor fundamentale (igienizare, alimentaţie, hidratare,
mobilizare, etc);

20
 recoltarea probelor biologice;
 pregătirea psihică şi fizică a bolnavului pentru investigaţii;
 administrarea tratamentului medicamentos prescris (bronhodilatatoare, corticoizi,
antihistaminice, antibiotice) şi observarea efectelor secundare;
 educaţia bolnavului referitoare la:
- modul de administrare a tratamentului la domiciliu, efecte secundare ale acestuia şi regim
alimentar în timpul tratamentului cu cortizon;
- măsuri de prevenire a crizelor de astm bronşic (evitarea factorilor declanşatori);
- hidratare corectă;
- efectuarea aerosolilor la domiciliu;
- necesitatea curelor climaterice, în special în saline;
- toaleta cavităţii bucale după expectoraţii;
- regim de viaţă echilibrat;
- gimnastică respiratorie.

Bibliografie:
Titircă L., „Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor”, Editura Viaţa Medicală Românească,
Bucureşti, 2008, pag 40-42:
Titircă L., „Urgenţe medico-chirurgicale - Sinteze”, Editura Medicală, Bucureşti, 2008, pag 25-29;
Borundel C., „Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura All, Bucureşti, 2011, pag
284-289;
Chiru F., Simion S., Marcean C., Iancu E., „Urgenţe medicale - Manual Sinteza pentru asistentele
medicale”, Editura RCR Print, Bucureşti, 2012, pag 26-32.
Chiru F., Chiru G., Morariu L., „Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos”, Editura Cison,
Bucureşti, 2011, pag 117-125

21
 10. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

1. Definiţie
1. A Infarctul miocardic acut (IMA) se caracterizează prin necroza miocardică (pe o suprafaţă mai
mult sau mai puţin extinsă) determinată de o obstrucţie coronariană prin tromboza. (Titircă)
1. B. Infarctul miocardic acut (IMA) este un sindrom clinic provocat de necroza ischemică a unei
porţiuni din miocardic, determinată de obstruarea bruscă a unei artere coronare. (Borundel)

2. Culegere de date
a.Circumstanţe de apariţie:
Cauza determinanta: ateroscleroza coronariană.
Factori declanşatori şi de risc:
- infecţii acute ale tractului respirator,
- intervenţii chirurgicale ca disecţiile coronariene pentru angioplastie coronariană,
- folosirea de contraceptive asociate cu consumul de alcool, droguri,
- mese copioase,
- efort fizic intens,
- expunere la frig,
- stres psihosocial,
- anxietate,
- tensiune nervoasă,
- factori meteorologici,
- şoc hipovolemic,
- dislipidemii,
- consumul în exces de alcool, tutun,
- obezitate,
- sedentarism,
- diabet zaharat,
- HTA,
- stenoza congenitală coronariană,
- leziuni valvulare,
- factorul genetic.
b. Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
• durere:
- anginoasă, intensă, atroce, violentă, insuportabilă şi şocogenă;
- retrosternală sau precordială sau parasternal stâng;
- este descrisă:
- ca o senzaţie de constricţie sau „în gheara”;
- o senzaţie de presiune sau ca un corset de fier care împiedică respiraţia;
- uneori ca simpla jena retrosternală, o senzaţie de arsură, de greutate sau apăsare
suportabilă;
- iradiază în umărul şi în braţul stâng, în regiunea cervicală, în mandibulă;
- poate fi localizată extratoracic, în epigastru, abdomen, braţe, antebraţe, coate, pumni sau în orice
regiune a toracelui depăşind în sus gâtul, iar în jos poate iradia în epigastru, hipocondru drept sau
stâng;
- nu cedează la nitroglicerina sau repaus;
- durează de la 30 minute până la câteva ore (48 ore).
- apare de obicei în repaus;
- determina agitaţia bolnavului;

22
• semnele care însoţesc durerea sunt: dispnee, anxietate, senzaţia de moarte iminentă, transpiraţii
reci, adinamie, astenie, ameţeli, greţuri, vărsături, sughit, distensie abdominală, senzaţie de
plenitudine epigastrică, mai rar diaree;
• hipotensiune arterială: poate să apară imediat sau la câteva ore, precedat de o uşoară creştere a
tensiunii arteriale (datorită acţiunii stresante a durerii); scăderea TA brusc poate determina şocul
cardiogen;
• febra absentă la început, apare la 24-48 ore de la debut (în jur de 38 °C);
• alte semne:
- stare de şoc: paloare, tegumente reci şi umede, puls rapid, filiform, alterarea stării generale,
oligurie gravă;
- şocul „inexplicabil”, edemul pulmonar, insuficienta cardiacă rapid progresivă, tulburări de ritm -
atrag atenţia asupra unui infarct miocardic acut chiar în absenţa durerii;
- debutul atipic este frecvent îndeosebi la vârstnici;
- debutul nedureros însoţit de semnele şi simptomele enumerate mai sus, poate duce la deces.
c. Examinări complementare:
 Electrocardiogramă;
 Examinări de laborator: sânge: VSH (crescută), fibrinogen (crescut), TGO (crescută),
hemoleucograma (arata leucocitoza), CPK- creatinfosfokinaza (crescută), LDH- lactodehidrogenaza,
M.B. (= mioglobina plasmatică), glicemie (crescută), PCR (= proteina C reactiva);
 Radiografie toracică;
 Ecografie;
 Coronarografie/angiografie;
 RMN- rezonanţa magnetică nucleară;
 Ventriculografie radioizotopică;
 Cateterism cardiac.

3. Probleme de dependenţă şi sursa de dificultate:

 disconfort legat de durere;
 anxietate legată de senzaţia morţii iminente;
 scăderea debitului cardiac legată de obstrucţia coronariană;
 alterarea perfuziei tisulare legată de prezenţa zonelor de necroză;
 deficit de autoîngrijire legat de intoleranţă la efort;
 potenţial de alterare a nutriţiei prin deficit legat de greţuri, vărsături;
 potenţial de complicaţii.

4. Obiectivele de îngrijire
Vizează:
 Calmarea durerii.
 Combaterea anxietăţii.
 Menţinerea unei circulaţii optime.
 Prevenirea complicaţiilor imediate şi tardive (retrombozarea, etc).
 Limitarea extinderii necrozei.
 Satisfacerea nevoilor fundamentale;
 Recuperare socio-profesională.

5. Intervenţiile asistenţei medicale:

Îngrijirea acestor categorii de bolnavi constituie o urgenţă medicală.
Conduita de urgenţă
În faza de prespitalizare (intervalul de la debutul infarctului miocardic şi până la momentul
sosirii bolnavului în spital):
1. Prevenirea morţii subite:
- aşezarea bolnavului în decubit dorsal;
23
- interzicerea oricărei mişcări;
- psihoterapie.
2. Preîntâmpinarea altor complicaţii:
- administrarea medicaţiei indicate de medic;
- monitorizarea funcţiilor vitale;
- menţinerea permeabilităţii căilor aeriene;
- oxigenoterapie.
3. Scurtarea timpului până la internarea în spital: transportul de urgenţă într-o unitate
spitalicească cu autosanitare (dotate cu aparatură de monitorizare, defibrilare şi reanimare),
obligatoriu cu targa şi însoţite de cadre medicale.
Bolnavii cu infarct miocardic sunt internaţi de urgenţă în secţiile de terapie coronariană a secţiei
de cardiologie care este organizată pentru urgenţele cardiovasculare şi reanimare. Secţiile de terapie
coronariană sunt dotate cu personal medical calificat în asemenea urgenţe precum şi cu aparatura de
specialitate.
Îngrijiri în unităţi spitaliceşti:
2.Instalarea bolnavului în pat:
→ Transportul bolnavului se face direct în secţie – de cardiologie, terapie intensivă sau medicină
internă, cu targa, într-un timp cât mai scurt.
→ Mutarea bolnavului de pe targa în pat (de către personalul sanitar) fără să permită bolnavului nici
o mişcare.
→ Asistentul medical va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit (asigurarea
condiţiilor de confort şi siguranţă).
→ Poziţie cât mai comodă în pat. Păturile trebuie să aibă somiere reglabile pentru a se evita poziţiile
forţate.
3.Continuarea măsurilor de urgenţă şi prim ajutor:
La indicaţia medicului:
→ sedarea durerii la indicaţia medicului;
→ combaterea anxietăţii prin psihoterapie şi medicaţia prescrisă de medic;
→ oxigenoterapie.
4.Supravegherea funcţiilor vitale:
→ Monitorizarea (supravegherea permanentă) în primele zile a electrocardiogramei, TA, pulsului,
respiraţiei, temperaturii.
5.Recoltarea probelor de laborator:
→ Se va recolta sânge pentru examene de laborator.
6.Prevenirea complicaţiilor tromboembolice:
- Se administrează anticoagulante: Heparină → sub controlul timpului de coagulare; apoi
Trombostop sau alte anticoagulante pe cale orală – în funcţie de timpul Quick (indice de
protrombină).
7.Preîntâmpinarea hiperexcitabilităţii miocardice.
7. Administrarea medicaţiei prescrise de medic cu punctualitate pentru a evita emoţiile, la
pat, în poziţie orizontală;
- Abord venos periferic;
8. Alimentaţia bolnavului:
→ Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantităţi mari de alimente la o
masă.
→ La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat trecând la alimentaţie activă. După
mobilizarea bolnavului, se poate servi masa în sala de mese.
→ Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie lichidă
administrata lent cu linguriţa, pireuri, ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi, evitând
alimentele care produc gaze sau întârzie tranzitul intestinal.
→ Se interzice fumatul.
9. Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun:
→ Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu urinar şi bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita
efort suplimentar.
24
→ Constipaţia se combate prin regim alimentar specific, lichide administrate fracţionat, laxative
numai la indicaţia medicului său clisme uleioase.
→ Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.
10. Igiena bolnavului:
→ Baie generală sau parţială la pat până la mobilizarea bolnavului – fără a-l obosi şi fără a-l ridica.
11. Mobilizarea bolnavului:
→ Repausul absolut la pat: în primele 48 de ore - repaus total, apoi se permit mişcări active a
membrelor superioare şi amplitudine redusă a membrelor inferioare, nefiind permisă mobilizarea
toracelui pentru schimbarea poziţiilor de decubit fără ajutor şi supraveghere medicală în acesta
perioadă; la sfârşitul primei săptămâni mişcările active cresc în intensitate în funcţie de evoluţia
bolii.
→ Durata imobilizării este stabilită de medic.
→ Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele zile se pot
face mişcări pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare.
→ Treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor.
→ Mobilizarea se face progresiv : şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu, ridicarea în
picioare – sub control pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai în prezenţa medicului.
12. Crearea unui mediu psihologic favorabil:
→ Se vor evita discuţiile cu voce tare, chemările la telefon.
→ Nu se va permite vizitarea în grup.
→ Se evită vizitele lungi.
→ Nu se comunică veşti neplăcute.
→ Se va facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.
13. Educaţia sanitară:
→ Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor, semnele supradozajului
digitalic.
→ Se recomandă controlul periodic.
→ Se va încerca să se restabilească încrederea în sine şi capacitatea de muncă anterioară
îmbolnăvirii.
→ Se interzice fumatul.
→ Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional.
→ Se insistă asupra respectării regimului alimentar.
Bibliografie:
Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţi medicali, L Titircă, Editura Viaţa Medicală Romanesca, pag 53-
54);
Urgente medico-chirurgicale, L. Titircă, Editura medicală, pag 42-47).
Urgenţe medicale, F. Chiru, A Chiru, C. Marcean, E.Iancu, Editura RCR Editorial, 2012, pag 102-112.
Borundel C., „Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura All, Bucureşti, 2011, pag. 387- 390.

25
 11. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU
GLOMERULONEFRITĂ ACUTĂ DIFUZĂ POSTSTREPTOCOCICĂ

1. A. Definiţie: glomerulonefrita acută (G.N.A) difuză poststreptococică este o infecţie a

glomerulilor apărută după o infecţie streptococică din organism.

2. Culegerea datelor
a. Circumstanţe de apariţie:
- apare mai ales la copii şi adulţi tineri, cu predilecţie la sexul masculin;
- factorul etiologic cel mai important este infecţia streptococică (în special streptococul hemolitic din
grupa A): angine, scarlatina, erizipel, infecţii ale pielii, infecţii respiratorii;
- frigul, surmenajul şi umezeala favorizează boala.
b. Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
- edeme la nivelul pleoapelor, periorbitale la început, iar apoi în regiunile declive;
- astenie,
- anorexie,
- subfebrilităţi;
- oligoanurie;
- proteinurie moderată (2 - 5 g%o);
- cilindrurie inconstantă;
- hematuria macro sau microscopică;
- hipertensiune arterială;
- jenă lombară.
c. Examene de laborator:
- A.S.L.O (crescut);
- examen sumar de urină (densitate urinară normală sau crescută; în sedimentul urinar: hematii şi
cilindrii;
- complement seric (scăzut);
- uree şi creatinină (creştere moderată);
- V.S.H (crescut);
- determinarea filtratului glomerular şi a fluxului plasmatic renal (scăzute).

3. Probleme de dependenţă + surse de dificultate:

- alterarea perfuziei tisulare la nivel renal (sursa de dificultate: atingerea glomerulilor);
- potenţial de exces de volum lichidian (sursa de dificultate: aport inadecvat de lichide şi sodiu);
- deficit de autoîngrijire (sursa de dificultate: imobilizarea la pat);
- potenţial de complicaţii (sursa de dificultate: I.R.A., edem cerebral, scăderea capacităţii funcţionale
a rinichiului, creşterea tensiunii arteriale).

4. Obiective de îngrijire:
- combaterea infecţiei;
- minimalizarea manifestărilor clinice: edeme, H.T.A;
- prevenirea complicaţiilor;
- reintegrarea profesională.

5. Intervenţiile asistentului medical:

 asigurarea repausului la pat;
 asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare:
o reducerea aportului de lichide, în funcţie de gravitatea hipertensiunii arteriale,
oliguriei şi a edemelor;
o reducerea cantităţii de proteine;
o acoperirea necesităţilor calorice prin glucide şi lipide;
26
 măsurarea funcţiilor vitale;
 observarea semnelor şi simptomelor de infecţie;
 asanarea focarelor de infecţie;
 administrarea tratamentului;
o antiinfecţios;
o pentru combaterea edemelor (diuretice);
o pentru combaterea H.T.A;
 ajutarea bolnavului în satisfacerea nevoilor fundamentale, în perioada repausului la pat;
 educaţia sanitară:
o necesitatea respectării regimului igieno-dietetic;
o evitarea efortului fizic intens (care predispune la apariţia complicaţiilor);
o necesitatea controalelor medicale periodice;
o reluarea progresivă a activităţii.

Bibliografie:
1. Borundel C., „Manual de medicinã internã pentru cadre medii”, Editura All, Bucureşti, 2011, pag
592-593;
2. Titircă L., „Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali”, Editura Viaţa
Medicală Românească, Bucureşti, 2009, pag 112-113;

27
 12. ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU
HIPERTENSIUNE INTRACRANIANĂ (H.T.I.C.)

1. Definiţie
Hipertensiunea intracraniană – totalitatea tulburărilor ce apar după creşterea volumului conţinutului
cranian (diferenţa dintre volumul fix al cutiei craniene şi volumul crescut al creierului).

2. Culegerea datelor
a. Circumstanţe de apariţie:
- blocarea drenajului sistemului ventricular;
- absorbţia scăzută a conţinutului cranian;
- dezvoltarea unui proces expansiv intracranian;
- acumulare în exces de LCR (lichid cefalorahidian);
- creșterea patului vascular;
- edem cerebral;
- vasodilatație activă sau pasivă cu turgescență cerebrală;
- în caz de efort de defecaţie, strănut, tuse (presiunea intracraniană crescută temporar pentru o
perioadă scurtă);
După ce aceste cauze se întrerup, presiunea revine la normal.
b. Manifestări de dependenţă în H.T.I.C. (semne şi simptome)
o Cefaleea:
- apare la 90% dintre pacienţi;
- intensitatea durerilor se accentuează progresiv în a doua parte a nopţii, spre dimineaţă;
- se accentuează după strănut, tuse şi schimbarea poziţiei capului;
- localizarea cea mai frecventă este, fie occipito-cervicală, fie fronto-supraorbitară sau cele două
zone asociate;
- diminuă la vărsături;
- nu cedează la antialgice.
Observaţie: cefaleea poate să lipsească în tabloul clinic al H.T.I.C.
o Vărsăturile:
- spontane;
- explozive (în jet);
- neprecedate de greţuri;
- nu sunt legate de alimentaţie;
- provocate, uneori, de mişcarea capului.
o Vertij
- senzație de amețeală.
o Tulburări vizuale
- paralizia nervilor oculo-motori, cu dedublare, etc.
- dedublarea imaginii – diplopie (dedublarea dispare când bolnavul închide sau își acoperă un ochi)
- vedere estompată.
o Edem papilar
- se descoperă la examenul oftalmologic (dilatarea venelor retiniene, prezenţa unor mici zone
hemoragice în retină).
o Semnul pupilei
- inegalitatea pupilară (midriază unilaterală).
Eventual, pe măsură ce tensiunea intracraniană. creşte, are loc dilatarea bilaterală.
o Tulburări psihice
- apatie, indiferenţă, diminuarea atenţiei, somnolenţa, dezorientare, scăderea capacităţii intelectuale,
confuzie.
o Tulburări vegetative
- bradicardie, dar pe măsură ce presiunea intracraniană continuă să crească poate apărea tahicardie
28
- bradipnee; dificultate respiratorie prin hipoxie.
Hipoxia cauzează şi creşterea presiunii intracraniene.
c. Complicaţii potențiale - sindrom de angajare (hernii cerebrale), deplasarea unei porţiuni
din creier într-un orificiu inextensibil (de exemplu, angajarea amigdalelor cerebeloase în gaura
occipitală).

3. Problemele de dependență ale bolnavului

● cefalee;
● disconfort;
● vărsături;
● modificări ale respiraţiei, circulaţiei;
● dezechilibru fizic;
● modificarea percepţiei senzoriale: vederea;
● modificarea procesului gândirii; modificarea stării de conştienţă;
● complicaţii potenţiale: hipoxia cerebrală, modificarea integrităţii fizice.

4. Obiective de îngrijire:
 Bolnavului:
o să i se reducă presiunea intracraniană;
o să i se diminueze durerea de cap;
o să i se diminueze vărsătura;
o să i se menţină funcţiile vitale în limite normale,
o să i se menţină să permeabilitatea căilor respiratorii;
o să i se menţină oxigenarea creierului;
o să i se menţină orientarea temperospațială;
 Bolnavul să coopereze în măsura capacităţile sale;
 Bolnavul să nu prezinte complicaţii.

5. Intervenţiile asistentului medical:

▪ pentru reducerea presiunii intracraniene:
- ridic capul bolnavului faţă de pat, sub un unghi de 15-30 de grade (facilitează drenajul venos);
- îl sfătuiesc să reducă activităţile care măresc presiunea intracraniană, să evite flectarea coapselor,
gâtului, rotirea capului;
- pentru prevenirea efortului de defecaţie, administrez, la indicaţia medicului, un laxativ uşor;
- îl sfătuiesc să evite contracţiile izometrice pentru că măresc tensiunea arterială, deci şi presiunea
intracraniană;
- îl sfătuiesc să evite întoarcerea în pat. În cazul că îi este permisă întoarcerea, mișcarea în pat, îl
învăț să expire când le execută.
 monitorizarea echilibrul hidric/ bilanțul ingesta-excreta:
- limitez consumul de lichide;
- monitorizez eliminarea (eventual, prin intermediul unui cateter, mai ales dacă se administrează
manitol).
 intervenţii legate de durere, respiraţie, comunicare
- încerc să ajut bolnavul să identifice cauza durerii (conflicte, anxietate, oboseală, stres, alte cauze
psihologice); localizarea, caracterul durerii, momentul apariţiei (spre dimineaţă), dacă durerea se
intensifică la efort, tuse, strănut;
- aplic comprese reci pe frunte, care pot alina durerea;
- asigur menţinerea oxigenării creierului (hipoxia cerebrală este prevenită prin menţinerea
funcţionalităţii căilor respiratorii şi reducerea presiunii intracraniene)
- stabilesc o comunicare cu bolnavul folosind atingerea, vocea calmă, liniştită, negrăbită, îi vorbesc
încet şi clar;
- stau în faţa bolnavului când îi vorbesc;
- îi menţin orientarea prin a-i explica tot ceea ce fac;
29
- menţin un mediu bine luminat;
- diplopia poate fi eliminată prin intermediul unui pansament la ochi;
- aşez un calendar la vedere;
- îi asigur securitatea ca acesta să nu se lezeze pe sine;
- ajut familia să înţeleagă ce se întâmplă, îi sprijin în ceea ce decid;
 la indicația medicului:
- administrez oxigen înainte și după aspirație;
- pot fi instituite respirații controlate, pentru a reduce P CO2 (reducând astfel vasodilatația);
- administrez lichide intravenos (manitol, soluții de glucoză hipertone (20 - 25 %), corticoizi) sau
soluții clorurate izotone;
Important :
 Intervenţia asistentei medicale (de schimbare a poziţiei, de aspiraţie) să se facă la intervale
mai mari, numai când este necesar, pentru a-i permite bolnavului să se odihnească.

Bibliografie:
Chiru F., „Neurologie - Ghid practic”, Editura Cison, 1998;
Titircă L., „Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali”, Editura Viaţa
Medicală Românească, Bucureşti, 2009, pag 310-311;

30