Capitolul 1

Mulţimea numerelor reale

Vom nota:
N mulţimea numerelor naturale, adică: N = {0, 1, 2, 3, ...} .
Z mulţimea numerelor întregi, Z = {0, ±1, ±2, ...},
Q½mulţimea numerelor raţionale,
¾
p
Q = x|x = , p ∈ Z, q ∈ Z, q 6= 0 .
q
Evident au loc relaţiile: N ⊂ Z ⊂ Q.
Aceste mulţimi nu sunt suficiente pentru a rezolva toate problemele
practice în care apar aceste numere. De exemplu, lungimea diagonalei
unui pătrat având latura de lungime dată l nu va fi un număr raţional,
√ √ p
deoarece este egală cu l 2 iar 2 nu se poate pune sub forma , p ∈
q
Z, q ∈ Z. De aici necesitatea definirii mulţimii unei mulţimi mai largi
de numere, mulţimea numerelor reale, mulţime care va fi notată cu R.
Definim mulţimea R axiomatic, unele din axiome sunt de fapt pro-
prietăţi ale mulţimilor N, Z, Q, ceea ce face ca prin această definiţie
să se regăsească în mulţimea R proprietăţile mulţimilor anterioare.

1.1 Structura algebrică a numerelor reale

În definirea axiomatică a mulţimii R vom cere ca această mulţime
să verifice un sistem de axiome împărţit în patru grupe.
1. Axiomele operaţiei de adunare
Pe R definim o lege internă notată ” + ”, numită adunare:
+ : R × R → R, ∀(x, y) ∈ R2 Ã x + y ∈ R.

1
2 CAPITOLUL 1. MULŢIMEA NUMERELOR REALE

În acest fel fiecărei perechi ordonate de elemente (x, y) ∈ R2 i se

ataşează un singur element x + y ∈ R, astfel încât sunt satisfăcute
proprietăţile:
GA1 ∀(x, y, z) ∈ R3 : x + (y + z) = (x + y) + z, proprietatea de
asociativitate,
GA2 ∃∗ 0 ∈ R : ∀x ∈ R : x + 0 = 0 + x = x, proprietatea de
existenţa elementului neutru, 0 este element neutru,
GA3 ∀x ∈ R, ∃−x ∈ R : x+(−x) = (−x)+x = 0, proprietatea
de existenţa elementului opus,
GA4 ∀(x, y) ∈ R2 : x + y = y + x, proprietatea de comutativi-
tate.
Rezultă că (R, +) este grup abelian.

Observaţia 1.1. Elementul x + (−y) îl vom nota cu x − y şi îl vom

numi diferenţa dintre x şi y.

2. Axiomele operaţiei de înmulţire

Introducem încă o lege internă notată ” · ” numită înmulţire:
· : R × R → R, ∀(x, y) ∈ R2 Ã x · y ∈ R.
În acest fel fiecărei perechi ordonate de elemente (x, y) ∈ R2 i se
ataşează un singur element x · y ∈ R pentru care vom folosi şi notaţia
xy, astfel încât sunt satisfăcute proprietăţile:
GM1 ∀(x, y, z) ∈ R3 : x · (y · z) = (x · y) · z, proprietatea de
asociativitate,
GM2 ∃∗ 1 ∈ R : ∀x ∈ R : x · 1 = 1x = x, proprietatea de
existenţa elementului unitate, 1 este element unitate
GM3 ∀x ∈ Rr {0} , ∃x−1 ∈ R : x · x−1 = x−1 · x = 0, propri-
etatea de existenţa elementului invers,
GM4 ∀(x, y) ∈ R2 : x · y = y · x, proprietatea de comutativitate.
Rezultă că (R, ·) este grup abelian.

1
Observaţia 1.2. Inversul x−1 al elementului x 6= 0 se mai notează .
x
1
Produsul x · dintre un număr x şi inversul unui număr y 6= 0 se mai
y
x
scrie şi se numeşte câtul dintre x şi y. Împărţirea cu 0 nu se poate
y
efectua, deoarece 0 nu are invers. Nu dăm nici un înţeles împărţirii
cu 0, nu o definim. Spunem că împărţirea cu 0 este o operaţie fără
sens.
1.1. STRUCTURA ALGEBRICĂ A NUMERELOR REALE 3

3. Axioma distributivităţii
AD ∀(x, y, z) ∈ R3 : x · (y + z) = x · y + x · z proprietatea de
distributivitate a înmulţirii faţă de adunare.
Mulţimea (R, +, ·) ale cărei elemente satisfac GA1 − GA4 , GM1 −
GM4 şi AD este corp comutativ numit corpul comutativ al nu-
merelor reale. Axioma AD asigură compatibilitatea între între ope-
raţiile de adunare şi de înmulţire. Aceste axiome concentrează toate
disponibilităţile de calcul în R.
Rezultă următoarele proprietăţi:
P1 x · 0 = 0, ∀x ∈ R,
P2 (−1) · x = −x, ∀x ∈ R,
P3 x · (y − z) = x · y − x · z, ∀(x, y, z) ∈ R3 ,
P4 x · y = 0 ⇒ x = 0 sau y = 0.
Axiomele de mai sus nu-l determină pe R, deoarece şi mulţimea Q
le verifică.
4. Axiomele de ordine

Definiţia 1.1. Spunem că (R, +, ·) este un corp comutativ total

ordonat dacă dacă între elementele sale este definită o relaţie notată
cu ” ≤ ” astfel încât sunt îndeplinite relaţiile:
O1 ∀x ∈ R : x ≤ x, proprietatea de reflexivitate,
O2 ∀(x, y, z) ∈ R3 : x ≤ y, y ≤ z ⇒ x ≤ z (proprietatea de
tranzitivitate),
O3 ∀(x, y) ∈ R2 : x ≤ y, y ≤ x ⇒ x = y, (proprietatea de
antisimetrie),
O4 ∀(x, y) ∈ R2 , x 6= y avem x ≤ y sau y ≤ x, (proprietatea de
totală ordonare),
O5 ∀(x, y, z) ∈ R3 : x ≤ y ⇒ x + z ≤ y + z, (proprietatea de
compatibilitate a relaţiei de ordine cu adunarea),
O6 ∀(x, y, z) ∈ R3 : x ≤ y şi 0 ≤ z ⇒ xz ≤ yz, (proprietatea
de compatibilitate a relaţiei de ordine cu înmulţirea).

Dacă x ≤ y iar x 6= y vom folosi notaţia x < y.

Evidenţiem proprietăţile:
1 1
P5 dacă 0 < x ≤ y atunci ≤ ,
y x
P6 dacă x ≤ y atunci −y ≤ −x,
P7 0 ≤ x2 pentru ∀x ∈ R,
P8 dacă x2 + y 2 = 0 atunci x = 0, y = 0.
4 CAPITOLUL 1. MULŢIMEA NUMERELOR REALE

Deoarece şi Q verifică toate axiomele enunţate mai sus, rezultă

că ele sunt insuficiente pentru a-l determina pe R şi de aceea este
necesară introducerea unor noi axiome. Pentru aceasta este necesar
să introducem unele noţiuni noi.

1.1.1 Modulul
Modulul⎧ |x| a unui număr x se defineşte astfel:
⎨ x dacă x > 0, ½
x dacă x ≥ 0,
|x| = 0 dacă x = 0, sau |x| =
⎩ −x dacă x < 0.
−x dacă x < 0,
Proprietăţile modulului sunt următoarele:
1. |x| ≥ 0; |x| > 0 dacă şi numai dacă x 6= 0.
2. |−x| = |x| ,
3. |x + y| ≤ |x| + |y| ,
4. ||x| − |y|| ≤ |x − ¯ y|¯ ; ||x| − |y|| ≤ |x + y| ,
¯ x ¯ |x|
5. |xy| ≤ |x| · |y| ; ¯ y ¯ = |y| ,
6. |x| < ε ⇔ −ε < x < ε,
7. |x| ≤ ε ⇔ −ε ≤ x ≤ ε.
Demonstraţie. Demonstrăm prima inegalitate 4.
|x| = |x − y + y| ≤ |x − y| + |y| ⇒ |x| − |y| ≤ |x − y| .
Analog obţinem
|y| = |y − x + x| ≤ |y − x| + |x| = |x − y| + |x| ⇒ − |x − y| ≤
|x| − |y| , deci − |x − y| ≤ |x| − |y| ≤ |x − y| , iar relaţia se deduce
utilizând proprietatea 6.¥

1.1.2 Intervale
Definim intervalele în R prin:
(a, b) = {x ∈ R|a < x < b} interval deschis cu capetele a, b;
[a, b] = {x ∈ R|a ≤ x ≤ b} interval închis cu capetele a, b;
[a, b) = {x ∈ R|a ≤ x < b} interval închis la stânga şi deschis la
dreapta;
(a, b] = {x ∈ R|a < x ≤ b} interval deschis la stânga şi închis la
dreapta.
Intervalele definite mai sus se numesc intervale mărginite; a şi b se
numesc extremităţile intervalului, a este extremitatea stângă şi b este
extremitatea dreaptă.
Avem (a, b) ⊂ (a, b] ⊂ [a, b] ; (a, b) ⊂ [a, b) ⊂ [a, b] .
1.1. STRUCTURA ALGEBRICĂ A NUMERELOR REALE 5

1.1.3 Mulţimi majorate. Margine superioară

Definiţia 1.2. Mulţimea nevidă A ⊂ R se numeşte majorată (măr-
ginită superior) dacă ∃y ∈ R astfel încât

a ≤ y, ∀a ∈ A. (1.1)

Orice element y ∈ R care satisface (1.1) se numeşte majorant

pentru mulţimea A.
Dacă y este majorant, este evident că orice element mai mare decât
y este deasemenea majorant. Nu este exclus să existe şi majoranţi mai
mici decât y.
Definiţia 1.3. Mulţimea nevidă A ⊂ R se numeşte minorată (măr-
ginită inferior) dacă ∃x ∈ R astfel încât

x ≤ a, ∀a ∈ A. (1.2)

Orice element x ∈ R care satisface (1.2) se numeşte minorant pentru

mulţimea A.
Definiţia 1.4. Se spune că mulţimea nevidă A ⊂ R este mărginită
dacă este şi majorată şi minorată, adică există două numere x şi y
astfel încât ∀a ∈ A : x ≤ a ≤ y.
Grafic, aceasta înseamnă că mulţimea se situează într-un interval
închis [x, y] unde x este un minorant iar y este un majorant.
Propoziţia 1.1. O mulţime nevidă A ⊂ R este mărginită dacă şi
numai dacă există un număr M > 0 astfel ca |a| ≤ M, ∀a ∈ A.
Demonstraţie. Dacă A este mărginită există două numere x şi y
astfel încât ∀a ∈ A : x ≤ a ≤ y. Punem M = max {|x| , |y|} . Atunci
y ≤ |y| ≤ M şi −x ≤ |x| ≤ M deci −M ≤ − |x| ≤ x, adică −M ≤
x ≤ y ≤ M, de unde −M ≤ a ≤ M, ∀a ∈ A. Reciproc, dacă există
M > 0 astfel ca |a| ≤ M, ∀a ∈ A atunci −M ≤ a ≤ M, ∀a ∈ A
adică A este conţinută în intervalul mărginit [−M, M ] şi deci A este
mărginită.¥
Exemplul 1.1. Mulţimea {..., −n, ..., −2, −1} Este majorată dar nu
este minorată, deci nu este mărginită. Orice număr y ≥ −1 este
majorant al ei. Numărul −1 este de asemenea un majorant şi anume
cel mai mic majorant şi face parte din mulţime.
6 CAPITOLUL 1. MULŢIMEA NUMERELOR REALE

Exemplul 1.2. Mulţimea {1, 2, ..., n, ...} este minorată dar nu este
majorată, deci nu este mărginită; orice număr x ≤ 1 este minorant al
său. Numărul 1 este cel mai mare minorant şi face parte din mulţime.

Exemplul 1.3. Un interval (a, b) este o mulţime majorată şi mino-

rată, deci este mărginită. Orice număr x ≤ a este un minorant şi
orice număr y ≥ b este un majorant; a este cel mai mare minorant
iar b este cel mai mic majorant; a şi b nu fac parte din mulţime.

Exemplul 1.4. Orice mulţime finită {a1 , a2 , ..., an } este mărginită.

Cel mai mic dintre aceste numere este un minorant, cel mai mare
dintre aceste numere este un majorant al mulţimii.

Definiţia 1.5. Fie A ⊂ R o submulţime majorată. Cel mai mic

majorant a lui A, dacă există, se numeşte margine superioară a
lui A şi se notează sup A (supremum lui A). Dacă sup A ∈ A vom
nota sup A = max A (maximul lui A).

Marginea superioară este unică (dacă ar exista x1 cu aceeaşi propri-

etate, ar trebui să avem x1 ≤ x deoarece x1 este cel mai mic majorant
şi analog x ≤ x1 ⇒ x = x1 conform O3 ).

Definiţia 1.6. Fie A ⊂ R o submulţime minorată. Cel mai mare

minorant a lui A, dacă există, se numeşte margine inferioară a
lui A şi se notează inf A (infimul lui A). Dacă inf A ∈ A vom nota
inf A = min A (minimul lui A).

Analog se poate demonstra că marginea inferioară este unică.

Se pune întrebarea: există în mulţimea majoranţilor un majorant
care să fie cel mai mic, adică are orice mulţime majorată admite mar-
gine superioară? Cu ajutorul axiomelor enunţate până acum nu se
poate răspunde la această întrebare. Astfel trebuie să cerem lui R
să satisfacă încă o axiomă care este de importanţă centrală pentru
construirea analizei matematice.
5. Axioma de existenţă a marginii superioare

Axioma 1.1. (Cantor-Dedekind) Dacă A ⊂ R este o submulţime

nevidă a lui R majorată, atunci există un majorant care este cel mai
mic, adică există sup A şi sup A ∈ R.
1.1. STRUCTURA ALGEBRICĂ A NUMERELOR REALE 7

Observaţia 1.3. Şi mulţimea Q satisface primele patru grupe de ax-

iome, dar axioma 5 nu este satisfăcută pe Q. De exemplu submulţimea
A =√{x ∈ Q, 0 < x2 < 10} ⊂ Q este nevidă √ şi majorată ( de exemplu
de 10 sau orice număr mai mare ca 10), dar nu admite margine
superioară în Q.

Teorema 1.1. (Teorema de caracterizare a marginii superioare)

Fie mulţimea nevidă A ⊆ R. Condiţia necesară şi suficientă pentru
ca numărul x să fie margine superioară a mulţimii A este:
1) ∀a ∈ A, a ≤ x (x majorant al mulţimii A),
2) ∀ε > 0 există un aε ∈ A astfel încât x − ε < aε (x este cel mai
mic majorant al mulţimii A).

Demonstraţie. x = sup A ⇔ x este cel mai mic majorant al mulţimii

A ⇔ x este majorant al mulţimii A (cond. 1) şi nici un element mai
mic decât x (de ex. x − ε, ε > 0) nu poate fi majorant pentru A
deoarece pentru orice astfel de element există întotdeauna un element
în A mai mare decât el (condiţia 2).¥
Se poate enunţa o teoremă de caracterizare a marginii inferioare
similară cu teorema de caracterizare a marginii superioare.

Teorema 1.2. (Teorema de caracterizare a marginii inferioare)

Condiţia necesară şi suficientă pentru ca numărul x să fie margine in-
ferioară a mulţimii A este:
1) ∀a ∈ A, x ≤ a,
2) ∀ε > 0 există un aε ∈ A astfel încât aε < x + ε.

Teorema 1.3. (Proprietăţi ale marginii superioare) 1. Dacă

A şi B sunt două submulţimi nevide ale lui R, cu A ⊂ B atunci
sup A ≤ sup B, inf A ≥ inf B.
2. Dacă A ⊂ R, A 6= ∅, mărginită, atunci
inf(−A) = − sup A,
sup(−A) = − inf A.
3. Dacă A şi B sunt două submulţimi nevide ale lui R majorate
atunci
sup(A + B) = sup A + sup B,
Dacă A şi B sunt două submulţimi nevide ale lui R minorate atunci
inf(A + B) = inf A + inf B.
8 CAPITOLUL 1. MULŢIMEA NUMERELOR REALE
½ ¾
n
Exemplul 1.5. Mulţimea A = xn : xn = ,n ∈ N , adică mul-
n+1
1 2 n
ţimea numerelor de forma 0, , , · · · , , · · · este majorată şi mar-
2 3 n+1
ginea superioară este 1.
© ª
Exemplul 1.6. Mulţimea A = −2, 0, 1, 32 este majorată şi marginea
superioară este 32 .

O mulţime care nu este mărginită superior şi inferior spunem că

este mărginită superior de +∞ şi inferior de −∞ care sunt, respectiv,
marginile sale superioară şi inferioară.
Mulţimea numerelor reale împreună cu +∞ şi −∞ se numeşte
dreapta încheiată şi se notează cu R.
Oricare ar fi x 6= y, x, y ∈ R nu putem avea decât situaţiile: −∞ <
x < y < +∞ sau −∞ < y < x < +∞. Cu această relaţie de ordine,
dreapta încheiată este o mulţime total ordonată. Elementele −∞ şi
+∞ vor fi numite punctele de la infinit.
NOTAŢIE. Fie a ∈ R. Vom nota
(a, ∞) = {x ∈ R|x > a} ; semidreaptă deschisă
[a, ∞) = {x ∈ R|x ≥ a} ;semidreaptă închisă
(−∞, a) = {x ∈ R|x < a} ;semidreaptă deschisă
(−∞, a] = {x ∈ R|x ≤ a} .semidreaptă închisă
Operaţii cu +∞ şi −∞
Numerele improprii +∞ şi −∞ (numite astfel deoarece nu respectă
toate operaţiile cu numere reale) sunt supuse următoarelor reguli de
calcul:
1. − (+∞) = + (−∞) = −∞, − (−∞) = + (+∞) = +∞
2. x ± ∞ = ±∞, ∀x ∈ R, +∞ + ∞ = +∞, −∞ − ∞ = −∞,
3. (+∞) (+∞) = (−∞) (−∞) = +∞,
(+∞) (−∞) = ½(−∞) (+∞) = −∞ ½
−∞, x < 0 +∞, x < 0
4. x (+∞) = , x (−∞) = ,
+∞, x > 0 −∞, x > 0
x x
5. = = 0,
∞ −∞ ½ ½
∞ +∞, x > 1 −∞ +∞, 0 < x < 1
6. x = ,x = ,
0, 0 < x < 1 0, x > 1
½
m (±1) ∞, m > 0
7. (±∞) = .
0, m<0
1.1. STRUCTURA ALGEBRICĂ A NUMERELOR REALE 9

±∞ 0
Operaţiile +∞ − ∞, −∞ + ∞, , 0 (±∞) , (±∞) 0, 00 , 1∞ , ,
±∞ 0
∞0 nu au sens.
O consecinţă remarcabilă a axiomei de existenţă a marginii supe-
rioare este

Lema 1.1. (Eudoxos (406-355 î.e.n.) şi Arhimede (287-212 î.e.n.))

Pentru orice număr real x există un număr natural n care satisface
inegaliatea
x < n. (1.3)
½ ¾
n2
Exemplul 1.7. Mulţimea A = xn : xn = , n ∈ N nu-i ma-
n+1
jorată deoarece pentru orice număr real r există un număr natural
n2
n pentru care r < . Într-adevăr, pentru orice n ∈ N avem
n+1
n2
n−1 < , iar conform lemei lui Arhimede există n care satisface
n+1
r + 1 < n.

Definiţia 1.7. Se numeşte parte întreagă a lui y ∈ R numărul întreg

n cu proprietatea n ≤ y < n + 1. Partea întreagă a lui y se notează
|y] .

Definiţia 1.8. O mulţime A ⊂ R se numeşte densă în sensul or-

dinii în R dacă ∀a, b ∈ R, a < b, există x ∈ A astfel încât a < x < b.

Teorema 1.4. (de densitate a lui Q în R) Între orice două nu-

mere reale există măcar un număr raţional, ∀x, y ∈ R, x < y ⇒
∃r ∈ Q : x < r < y.

Teorema 1.5. Există numere iraţionale.

√
Demonstraţie. Arătăm că numărul 2, care există conform teoremei
precedente, este irational. Dacă ar fi raţional, ar exista două numere
√ p
naturale p şi q, care se pot presupune primne între ele, încât 2 = ,
q
p şi q prime între ele; de aici rezultă că 2q 2 = p2 ⇒ 2/p ⇒ p = 2p0 ⇒
q 2 = 2p02 ⇒ 2/q adică p şi q ar avea factor comun pe 2.¥

Teorema 1.6. Între orice două numere reale există măcar un

număr iraţional, ∀x, y ∈ R, x < y ⇒ ∃x0 ∈ R\Q : astfel încât
x < x0 < y.
10 CAPITOLUL 1. MULŢIMEA NUMERELOR REALE

Demonstraţie. Dacă x şi y sunt

√ două numere reale raţionale, atunci
2
numărul căutat este x0 = x + (y − x). Dacă x este iraţional, atunci
2
x0 = x + r, unde r este un număr raţional care satisface 0 < r < y − x
şi care există conform teoremei 1.4. Dacă y este iraţional, atunci se
aplică acelaşi raţionament numerelor −y < −x.¥

Definiţia 1.9. Se numeşte mulţime finită o mulţime A pentru care

există n ∈ N∗ şi există ϕ : {1, 2, ..., n} → A bijectivă.
Numărul n se numeşte cardinalul mulţimii finite A, notat card A.
O mulţime care nu este finită se numeşte infinită. Mulţimea N este
infinită.
Definiţia 1.10. O mulţime A se numeşte numărabilă dacă există
ϕ : N → A bijectivă.
Se observă uşor că o reuniune finită de mulţimi numărabile este o
mulţime numărabilă.
O mulţime care este finită sau numărabilă se numeşte cel mult
numărabilă.
Corolarul 1.1. Z este numărabilă.
Z este reunuine de două mulţimi numărabile.
Corolarul 1.2. Mulţimea numerelor raţionale, Q, este numărabilă.
Demonstraţie. Elementele mulţimii Q+ pot fi scrise sub forma ur-
mătorului tablou
1
1
→ 21 3
1
→ 41 ...
. % .
1 2 3 4
2 2 2 2
...
↓ % .
1 2 3 4
3 3 3 3
...
.
1 2 3 4
4 4 4 4
...
↓
. . . . . . . .
Urmărind săgeţile se observă că elementele mulţimii Q+ pot fi
scrise sub ©forma unui şir ª
Q+ = 11 , 21 , 12 , 13 , 22 , 31 , 41 , .... de unde rezultă că este numărabilă.
Analog se arată că mulţimea Q− este numărabilă, deci Q este număra-
bilă ca reunuine de două mulţimi numărabile.
1.2. STRUCTURA TOPOLOGICĂ PE DREAPTĂ 11

Corolarul 1.3. R nu este numărabilă. R r Q nu este numărabilă.

Corolarul 1.4. Mulţimea [0, 1] = {x ∈ R : 0 ≤ x ≤ 1} nu este număra-

bilă.

Următorul rezultat va fi folosit frecvent în demonstraţii:

Teorema 1.7. Dacă pentru două numere reale a şi b are loc inegali-
tatea
a<b+ε (1.4)

pentru orice număr ε > 0, atunci

a ≤ b. (1.5)

Demonstraţie. Să presupunem, prin reducere la absurd, că a > b;

Scriind (1.4) cu ε = a − b > 0, avem a < b + (a − b), adică a < a şi
am ajuns la o contradicţie.¥

1.2 Structura topologică pe dreaptă

1.2.1 Vecinătăţile unui punct de pe dreaptă
Vom introduce noţiunile de mulţime deschisă şi de vecinătate ale
unui număr real.

Definiţia 1.11. Fie x0 un punct de pe dreapta reală. Numim vecină-

tate a lui x0 ∈ R orice mulţime V ⊂ R care conţine un interval deschis
(a, b) care conţine x0 , adică x0 ∈ (a, b) .

În particular, orice interval deschis (a, b) care conţine pe x0 astfel

încât a < x0 < b este vecinătate a lui x0 .
Vecinătăţile de forma (x0 − ε, x0 + ε) se numesc vecinătăţi sime-
trice ale lui x0 .

Propoziţia 1.2. Orice vecinătate V a lui x0 conţine o vecinătate si-

metrică a lui x0 .

Demonstraţie. Fie intervalul deschis (a, b) care conţine pe x0 astfel

încât x0 ∈ (a, b) ⊂ V. Deoarece a < x0 < b avem
ε = min {x0 − a, b − x0 } > 0 şi (x0 − ε, x0 + ε) ⊂ (a, b) ⊂ V.¥
12 CAPITOLUL 1. MULŢIMEA NUMERELOR REALE

Datorită acestei afirmaţii va fi suficient să considerăm numai

vecinătăţi de forma (a, b) sau vecinătăţi simetrice ale unui punct.
Vecinătăţile punctului x0 au următoarele proprietăţi:
1. Orice mulţime U care conţine o vecinătate V a lui x0 este de
asemenea vecinătate a lui x0 .

2. Intersecţia a două vecinătăţi ale lui x0 este de asemenea o vecină-

tate a lui x0 .

3. Orice vecinătate a lui x0 conţine pe x0 .

4. Pentru orice vecinătate V a lui x0 există o vecinătate W a lui
x0 astfel încât V este vecinătatea fiecărui punct y ∈ W.

Notăm cu V (x) mulţimea vecinătăţilor lui x care îndeplinesc cele

patru condiţii. Am definit astfel o topologie (structură topologică) pe
dreaptă.

Propoziţia 1.3. Oricare ar fi punctele x 6= y, există o vecinătate U

a lui x şi o vecinătate V a lui y fără puncte comune: U ∩ V = ∅.

Să presupunem că x < y; există un număr c astfel încât x < c < y.
Luând a < x şi y < b, U = (a, c) este o vecinătate a lui x, V = (c, b)
este o vecinătate a lui y şi U ∩ V = ∅.
Această propoziţie se exprimă spunând că dreapta reală este un
spaţiu separat.
1.2. STRUCTURA TOPOLOGICĂ PE DREAPTĂ 13

1.2.2 Puncte interioare. Mulţimi deschise

Fie A o mulţime de numere.

Definiţia 1.12. Un punct x0 ∈ A se numeşte punct interior al

mulţimii A dacă există o vecinătate (a, b) a lui x0 conţinută în mulţimea
A, adică
x0 ∈ (a, b) ⊂ A.

A spune că x0 este punct interior al lui A înseamnă că A este o

vecinătate a lui x0 .

Definiţia 1.13. Mulţimea punctelor interioare ale mulţimii A se nu-

meşte interiorul lui A şi se notează cu Int A sau Å.

Evident interiorul lui A este conţinut în A, Å ⊂ A.

Interiorul mulţimii vide este mulţimea vidă.

Definiţia 1.1. Mulţimea A se numeşte mulţime dechisă dacă este

egală cu interiorul său: A = Å, adică toate punctele sale sunt inte-
rioare.

Exemplul 1.8. Mulţimea vidă este o mulţime deschisă deoarece Int ∅ =

∅.

Exemplul 1.9. Mulţimea numerelor reale R este o mulţime deschisă.

Exemplul 1.10. Un interval deschis (a, b) cu a < b, este o mulţime

deschisă deoarece oricare ar fi x0 ∈ (a, b) este punct interior al inter-
valului (a, b). Într-adevăr, luând ca vecinătate a lui x0 chiar pe (a, b)
avem
x0 ∈ (a, b) ⊂ (a, b) .

Exemplul 1.11. Un interval de forma [a, b] cu a < b, nu este mulţime

deschisă deoarece punctul a nu este punct interior al lui [a, b] . Oricare
ar fi vecinătatea (c, d) a lui a, avem c < a < d, deci (c, d) nu este
conţinut în [a, b] .

Exemplul 1.12. Intervalele de forma (a, b] , [a, b) cu a < b, nu sunt

mulţimi deschise. La fel şi semidreptele închise.

Exemplul 1.13. O mulţime {a} formată dintr-un singur punct nu

este deschisă.
14 CAPITOLUL 1. MULŢIMEA NUMERELOR REALE

Proprietăţile mulţimilor deschise sunt următoarele:

1. Reuniunea unei familii oarecare de mulţimi deschise este o
mulţime deschisă.
2. Intersecţia unei familii finite de mulţimi deschise este o mulţime
deschisă.
3. R şi ∅ sunt mulţimi deschise.

1.2.3 Puncte aderente. Aderenţa unei mulţimi.

Mulţimi închise
Fie A o mulţime de numere.
Definiţia 1.14. Un punct x0 ∈ R (nu neapărat în A) se numeşte
punct aderent al mulţimii A dacă în orice vecinătate V a lui x0
există cel puţin un punct din A, (eventual numai x0 , dacă x0 ∈ A),
adică A ∩ V 6= ∅.
Definiţia 1.15. Mulţimea punctelor aderente mulţimii A se numeşte
aderenţa lui A sau închiderea lui A şi se notează Ā.
Orice x0 ∈ A este punct aderent al lui A, deoarece în orice vecină-
tate a lui x0 se găseşte cel puţin punctul x0 ăn A. Deci mulţimea A
este conţinută în închiderea sa: A ⊂ Ā.
O mulţime poate avea puncte aderente care să nu-i aparţină.
Definiţia 1.16. O mulţime se numeşte închisă dacă este egală cu
aderenţa sa.
Exemplul 1.14. Închiderea mulţimii vide este mulţimea vidă.
Exemplul 1.15. Închiderea mulţimii numerelor reale R este o mulţime
închisă (închiderea lui R este tot R deoarece alte puncte care să-i fie
aderente nu sunt.
Exemplul 1.16. Închiderea unui interval închis [a, b] este [a, b] .
Exemplul 1.17. Închidera unei mulţimi {x0 } este {x0 } .
Exemplul 1.18. Dacă a < b atunci (a, b) = (a, b] = [a, b) = [a, b] .
Proprietăţile mulţimilor închise sunt următoarele:
1. Reuniunea unei familii finite de mulţimi închise este o mulţime
închisă.
2. Intersecţia unei familii oarecare de mulţimi închise este o mulţime
închisă.
3. R şi ∅ sunt mulţimi închise.