ANEXA 2

ELEMENTE DE LOGICA ŞI TEORIA FUNCŢIILOR

Definiţie. O funcţie sau aplicaţie reală de variabilă reală este bine definită atunci când
sunt date mulţimile A şi B, A⊆R , B⊆R numite domeniu respectiv codomeniu (mulţimea
valorilor funcţiei) şi o corespondenţă care ataşează fiecărui x∈A un unic element y∈B.
Vom nota y=f(x).
O astfel de aplicaţie se numeşte injectivă dacă ∀ x1,x2∈A x1≠x2 are loc f(x1)=f(x2) rezultă
x1=x2 . Vom spune că o aplicaţie injectivă pune în corespondenţă la argumente diferite
imagini diferite .
O aplicaţie f:A→B , reală de variabilă reală se numeşte surjectivă dacă ∀ y∈B, ∃
x∈A astfel încât f(x)=y.
O aplicaţie care este în acelaşi timp injectivă şi surjectivă se numeşte
bijectivă.Pentru o astfel de aplicaţie vom putea defini în mod unic o aplicaţie inversă a sa
astfel încât dacă f : A →B atunci f –1: B→A şi
(f-1° f)(x)= f-1(f(x))= f-1(y)= f(f-1(y))= f(x)= y şi (f-1° f)(x)= f-1(f(x))= f-1(y)= x.
O aplicaţie f:A→B cu proprietatea că f(-x)=f(x) se numeşte pară . Se observă că graficul
unei astfel de funcţii este simetric faţă de axa Oy a sistemului cartezian de coordonate .
Dacă aplicaţia satisface f(-x)=-f(x) ea se numeşte impară . O funcţie se zice periodică cu
perioada T dacă f(x+T)=f(x).
Funcţii elementare
Aplicaţia y=f(x) cu f(x):=a0xn + a1xn-1 + a2xn-2 + … +an-1x + an se numeşte funcţie
raţională întreagă sau polinom . Ea realizează cea mai simplă dependenţă funcţională .
Aceasta se numeşte liniară dacă n=1, iar în general n∈N şi coeficienţii a0, a1, a2, … , an ∈ R
. Domeniul de definiţie a acestei aplicaţii este întreaga axă reală. Valoarea z pentru un x dat
se poate obţine exclusiv prin operaţii algebrice simple. De aceea vom căuta, pentru studiul
comportării unor funcţii mai complicate, să le reprezentăm, chiar şi numai aproximativ,
prin polinoame .

125
Funcţia raţională se prezintă ca şi câtul a două polinoame P(x) şi Q(x) de grade oarecare.
Deci f(x):=P(x)/Q(x) iar domeniul său de definiţie este R din care se scot punctele în care
se anulează numitorul Q(x).
Funcţia putere f(x)=xα, α∈R depinde în mod esenţial de natura aritmetică a numărului α.
Dacă α∈N, domeniul de definiţie este R, dacă α≤0 şi α∈Z trebuie să excludem din R
punctul x=0. Dacă α=1/q , q∈N, q impar, funcţia este definită pentru toate valorile lui x şi
numai pentru x≥0 dacă q este iraţional (nu se poate scrie sub forma unui raport p/q cu p,q
∈Z) domeniul de definiţie este semidreapta x>0.
Funcţia exponenţială este definită prin f(x):=αx , α>0, α∈R şi vom observa că valoarea
y=f(x), pentru o valoare dată a lui x , nu poate fi obţinută aici prin nici un fel de succesiune
finită de operaţii algebrice (dacă excludem cazul banal α=1). Această funcţie nu mai este
algebrică, ca cele introduse anterior ci transcendentă. Domeniul său de definiţie este R iar
codomeniul este (0,+∞).
Funcţia logaritmică f(x):=loga x , pentru a real , pozitiv şi diferit de 1 se defineşte ca
inversa funcţiei exponenţiale .
Aşadar y=loga x dacă şi numai dacă x=ay .
y Graficele acestor două funcţii sunt
a>1 simetrice faţă de prima bisectoare (y=x) aşa

cum se întâmplă pentru orice pereche de

loga x funcţii , directă şi inversa sa .

(0,1) Aşadar loga x : (0,∞) →R.

0 (1,0) x
Funcţiile trigonometrice directe sunt funcţiile f(x):=sin x şi f(x) :=cos x, ambele definite
pe R cu valori în [+1,1] şi funcţiile f(x) :=tg x şi f(x) :=ctg x
definite pe R cu valori în R . Primele două funcţii au perioada 2π iar următoarele două
perioada π.

126
Funcţii trigonometrice inverse. Am văzut că, în general, funcţia y=ϕ(x) este inversa
funcţiei y=f(x) dacă din y=ϕ(x) rezultă x=f(y). Este foarte posibil ca o funcţie dată să aibă
câteva funcţii inverse . Astfel funcţia y=x2 are două inverse

y1 = x şi y2 = − x
deoarece avem x=y12 şi x=y22.
Se ştie că fiecare dintre funcţiile trigonometrice directe are o infinitate de funcţii inverse.
Astfel, pentru y=sin x , avem familia de funcţii inverse
yk(x)= (-1)k arcsin x+kπ, k∈Z astfel încât sin(arcsin x )= x .Analog, inversele funcţiei
y=cos x se găsesc în familia yk(x)= ±arccos x+2kπ, cu cos (arccos x )=x iar pentru y= tg
x ]n familia yk(x)= arctg x+kπ, cu tg(arctg x)= x , k∈Z.
Toate funcţiile considerate până aici fac parte din clasa funcţiilor elementare simple
. Compunând în această mulţime vom ieşi din ea şi vom ajunge la clasa tuturor funcţiilor
elementare.
Exemplu Funcţiile y1=lg |cos x| şi y2= tg (1+21/2) sunt funcţii compuse a funcţiei
logaritm, a funcţiei valoare absolută şi a funcşiei cos x , prima, şi a
funcţiei tg x şi a funcţiei exponenţiale a doua.
Vom folosi deseori două metode de demonstraţie , de altfel cunoscute studenţilor.
Principiul inducţiei matematice Fie P(n) o propoziţie (afirmaţie) matematică depinzând
de numărul natural v.
Dacă : i) P(1) este adevărată,
ii) ∀ k≥1 , presupunerea că P(k) adevărată implică P(k+1) adevărată , atunci P(n)
adevărată pentru orice n număr natural.
Exemplu Folosind acest principiu să se arate că
n +1
n +1 > n n , ∀ n ≥ 3.
n
 1
1+  < n , ∀ n ≥ 3.
 n
Inegalitatea este echivalentă cu următoarea
În mod evident (1+1/3)3 <3 , deci P(3) este adevărată . Fie k>3 pentru care P(k-1) este
adevărată. Are loc

127
şi atunci prin ridicarea primei inegalităţi la puterea k obţinem

k
 1
1 +  k k −1
 k  < 1 + 1 . Deci 1 + 1  < k 1 + 1  < k (k −1) = k
k −1    
 1  k −1  k  k −1  k −1  k −1
1 + 
 k −1 

128
Aşadar P(k) este adevărată deci P(n) este adevărată ∀ n∈N.
A doua metodă , numită metoda reducerii la absurd (sau metoda de a demonstra
prin contradicţie) se bazează pe echivalenţa logică:

( A ⇒ B) ⇔ (B ⇒ A).
1
1+
k < 1, deoarece pentru k < 1 avem k −1 < 1,
2

1 k2
1+
k −1
Aceasta înseamnă că afirmaţia A implică afirmaţia B , dacă şi numai dacă , negaţia
afirmaţiei B implică negaţia afirmaţiei A .
Exerciţii propuse

1) Să se demonstreze folosind inducţia matematică

a) identitatea lui Catalan

1 1 1 1 1 1 1
1− + − +...− = + +...+ , ∀ n∈N.
2 3 4 2n n+1 n+2 2n
b) inegalitatea

1 3 5 2n +1 1
⋅ ⋅ ⋅...⋅ ≤ , ∀n∈N.
2 4 6 2n 3n +1
c) şi ∀ a1, a2, … ,an ≥1 inegalitatea

(1 + a1 )(1 + a2 ) ... (1 + an ) ≤ 2 n −1 , n ∈ N.
1 + a1a 2 ... a n
Indicaţie. Se ţine cont de an+1≤a1a2 … an-1(an+1).

129
2) Să se arate că numărul
2
nu este raţional .
R. Se va proceda prin reducere la absurd.

130
131