TERAPIA FAMILIEI

De Virginia Satir

-recenzie-

„Familia este aceea care face ca omul să treacă de la egoism la

altruism”- Auguste Comte

Virginia Satir, a trăit în Statele Unite ale Americii, între anii 1916-1988, fiind
cunoscută şi apreciată ca unul dintre cei mai influenţi psihoterapeuţi americani în terapia de
familie, având o contribuţie inovatoare în acest domeniu.

Ea este cunoscută pentru contribuţiile sale la terapia familiei, care pun accent pe
constelaţiile sistemice familiale. Pornind de la experienţa clinică, a propus un model al
procesului de schimbare, utilizat în prezent şi în domeniul organizaţional. A iniţiat primul
program de formare în terapia familiei, iar ideile sale au stat la baza apariţiei programării
neuro-lingvistice (NLP). A scris numeroase articole şi cărţi, printre care Arta de a făuri
oameni, Self Esteem, The Satir model: family therapy and beyond.

În această carte, devenită clasică în domeniu, Virginia Satir prezintă pas cu pas şi
transpune într-o formă extrem de accesibilă principiile care stau la baza modului în care ea
abordează psihoterapia familiei.

Cartea nu oferă un manual ce trebuie memorat şi urmat întocmai, ca şi cum ar fi o

reţetă, ci un cadru conceptual în jurul căruia pot fi organizate impresiile şi datele terapeutului
referitoare la fiecare caz individual. Ilustrările clinice detaliate permit cititorului să arunce o
privire în intimitatea muncii de pionierat a unui mare terapeut. Cartea este destinată atât
terapeuţilor începători, cât şi terapeuţilor cu experienţă, psihologilor, psihiatrilor, asistenţilor
sociali şi tuturor persoanelor interesate de funcţionarea sistemelor familiale, de comunicarea
şi dezvoltarea umană, aflate în descoperirea propriului sine sau al altora.

„Terapia familiei” este o carte de căpătâi pentru viitorii psihologi, dar și pentru cei
interesați de îmbunătățirea relațiilor interumane. Virginia Satir, una dintre cele mai importante
psihoterapeute, a revoluționat modul în care specialiștii abordează o anumită problemă,
precum și modul în care se implică în procesul de îmbunătățire a dinamicii familiale.

Cartea este împărțită în cinci părți: Teoria familiei, Teoria comunicării, Teoria și

practica terapiei, Când întâlnesc o persoană, Implicând sistemul mai mare. Virginia Satir a
reușit să îmbine conceptele cu exemplele concrete, menite să ilustreze practica terapeuților.

Viitorii psihoterapeuți au impresia că se află chiar la un curs ținut de Virginia Satir,

unde au ocazia să învețe noi modalități de intervenție, iar părinții se vor simți securizați de
propunerile și ideile acesteia, deoarece nu se vor mai învinovăți excesiv pentru momentele în
care gestionarea problemelor le-a scăpat de sub control. Virginia Satir nu blamează părinții
care au ales soluții greșite, ci le oferă modalități prin care aceștia pot identifica sursele
timpurii ale modelelor disfuncționale folosite ca repere în rezolvarea problemelor apărute în
familie. Învinovățirea va fi înlocuită cu dorința de a explora și de a înlătura modelele
ineficiente de relaționare în propria familie, preluate și perpetuate transgenerațional.

La începutul lucrării, Virginia Satir atrage atenția asupra unui concept esențial, care stă
la baza terapiei- homeostaza familială. Conceptul a fost introdus de Jackson, la sfârșitul anilor
’50.

Conform teoriei homeostazei familiale, familia acționează pentru a păstra un echilibru

în relații. Membrii familiei ajută la păstrarea acestui echilibru în mod deschis sau în mod
implicit. Pattern-urile de comunicare familiale repetitive, circulare și predictibile dezvăluie
acest echilibru. Când echilibrul familiei este precar, membrii acesteia fac mult efort pentru a
menține acest echilibru. Perspectiva propusă de Virginia Satir asupra simptomului identificat
la membrul familiei etichetat ca „inadaptat ”, „deviant ” a îmbunătățit tehnica
psihoterapeuților.

Virginia Satir a considerat că simptomul este expresia directă, vizibilă, a disfuncțiilor

familiale. Tensiunea din cuplul parental se manifestă prin dificultățile întâmpinate de copil.
Când adulții își maschează conflictele, tulburările copilului devin expresia relațiilor maritale
perturbate. De multe ori, apariția simptomului este semnalată de persoanele din mediul
extrafamilial (cadre didactice, vecini, colegi, asistenți sociali), fiind complet ignorat de
părinți.

Dacă părinții ignoră simptomul, sabotând chiar și intervenția terapeutică, atunci se

poate formula ipoteza conform căreia acest simptom contribuie la menținerea unui mediu
familial disfuncțional, dar acceptat din cauza necunoașterii unor soluții alternative. Efectele
negative ale simptomului nu sunt întotdeauna conștientizate în interiorul familiei dacă nu
intervine un psihoterapeut. Acesta va avea rolul de a sprijini familia în descoperirea unor
modele pozitive de relaționare.

Simptomele sunt un SOS privind durerea părinților și dezechilibrul familial rezultat.

Simptomele sale sunt un mesaj că el își distorsionează propria dezvoltare, ca rezultat al
încercării de a ameliora și absorbi durerea părinților săi.

Pentru a sprijini copilul în rezolvarea problemelor, Virginia Satir susține intervenția

psihoterapeutică în care sunt implicați părinții și frații, deoarece mediul familial ameliorează
sau adâncește problemele. Copilul va fi ajutat de părinți să depășească impasul dacă se vor
descoperi „beneficiile” pe care le aveau părinții în menținerea simptomului. De multe ori,
părintele cu o stimă de sine scăzută sau nemulțumit de evoluția relațiilor maritale va încuraja,
inconștient, menținerea tulburării, tocmai pentru a se simți validat de anumite reacții și
comportamente ale copilului, care au efecte pozitive numai într-un mediu familial
disfuncțional.

De exemplu, alianța dintre mamă și copil reprezintă încercarea acesteia de a înlocui un

partener indisponibil emoțional, perturbând ritmul dezvoltării normale.

Cartea Virginiei Satir prezintă modele pozitive de comunicare și de intervenție

terapeutică. Terapia familiei este un ghid util pentru studenți. Aceștia vor găsi sugestii legate
de interacțiunea terapeut-familie, precum și exemple de întrebări utile în anamneza, în
identificarea și în procesul rezolvării problemelor interrelaționale. Etapele procesului
terapeutic sunt detaliate și însoțite de exemple. Fiecare sugestie a Virginiei Satir va naște noi
întrebări, dileme și reflecții în mintea cititorului. Un lucru  e sigur, cărțile Virginiei Satir nu
oferă soluții, ci modele alternative. Părinții nu sunt învinovățiți, ci încurajați să inițieze noi
dialoguri privind nevoile și dezvoltarea copiilor, consolidându-și relația maritală și rolul de
„ arhitecți ai familiei ”.

Cartea aceasta despre care am scris nu a fost una întâmplătoare, deoarece eu cred în
puterea, armonia, echilibrul din familie. Din păcate sunt multe familii cu dificultăți, familii
tinere, cu copii mici și cred că această carte ar putea fi de ajutor pentru oricare dintre noi.
Fiecare avem anumite perioade mai lungi sau mai scurte în care nu funcționează lucrurile așa
cum ne dorim, cartea ne poate ajuta să ne înțelegem pe noi și pe ceilalți din casa noastră sau
din familia extinsă.
 Eu am aflat de ea odată cu începerea anului II de facultate, având ca materie de studii
„Psihologia familiei” și imediat am luat-o. Cum m-am apucat de citit, nu am mai lăsat-o din
mână, în două zile a fost gata citită, alături de vreo șapte coli A4 de notițe și citate.

Cartea se parcurge rapid, are un limbaj accesibil, cu toate că sunt surprinse elemente
complexe din psihologie. Sunt prezentate noutăți generale ale conceptului de familie, de
comunicare, dar și „derapaje” și anomalii în diverse familii. Virginia Satir relatează din
cazurile ei întâlnite în terapie și detaliază intervențiile ei, astfel ea îmbină foarte bine noțiunile
teoretice și practică. Este recomandată pentru oricine este interesat de funcționarea sistemelor
de familie, pentru terapeuți, psihologi, pentru dezvoltarea personală a cititorului, a familiei.

Mai jos am scris o mică parte din notițele mele extras din carte. Ar fi fost prea mult să
scriu tot și prea specific pe aria terapeutică și pe partea ei practică. Am extras doar chestiuni
de interes general și sper să stârnesc curiozitatea cititorului pentru a afla mai multe.

Notițe din carte

Deficite în parentaj

E posibil ca partenerii să nu fi plănuit să fie părinți, urmăreau doar gratificarea sexuală

pe care o primeau unul de la celălalt. E posibil să nu fi fost pregătiți economic pentru a-și
asuma responsabilitatea de a hrăni, a îmbrăca, a îngriji un copil. Pot fi nepregătiți emoțional
pentru a deveni o familie.

Dezamăgirea maritală și consecințele asupra copilului

Regulile parentale despre ce trebuie să facă și să devină un copil, devin în timp

propriile lui reguli.

„Așteptările părinților creează un sistem circular. Când copilul preia caracteristicile pe

care părinții le-au indus și de care s-au temut,[…] copilul devine obiectul anxietății lor și face
ca așteptările să se adeverească.” ( Virginia Satir – Terapia familiei)

„ Conflictele maritale nerezolvate au efect de bumerang asupra partenerilor în

momentul în care aceștia încearcă să fie părinți buni. Iar asemenea conflicte nu pot ajuta, ci
dimpotrivă, afectează întreaga familie.” ( Virginia Satir – Terapia familiei)

Lucruri de care au nevoie copiii pentru a avea stimă de sine

 confort pentru a se adapta mediului vieții

  continuitatea în relații

 cum să influențeze și să prezică răspunsurile celorlalți

 cum să structureze lumea ( comportamente, sentimente, animale, plante, etc)

„Un copil își va dezvolta stima de sine ca o persoană stăpână pe sine ( o persoană care are
capacitatea să se descurce singură) dacă cel puțin un părinte îi validează dezvoltarea.”

Cum validează părintele: observă existența dezvoltării, comunică verbal și non-verbal că a

observat, dă copilului oportunități crescute de a manifesta și exersa noile abilități.

„Când copilul este lăsat cu contradicții neexplicate, el va încerca să le explice, venind

deseori cu concluzii incomplete sau incorecte. […] Pentru a ajunge la concluzii el poate
distorsiona într-un mod periculos sau respinge fără milă evenimente din experiența sa.”

„Stima față de sine, independența și unicitatea individuală merg împreună”.

Părinții care nu reușesc să-și valideze copiii:

- sunt de obicei prea dezamăgiți de relația lor maritală și prea implicați în satisfacerea
propriilor nevoi, pentru a-și vrea copiii ca indivizi și, cu atât mai puțin, văd nevoile lor. Ei
sunt produsul unui parentaj disfuncțional.

- eșecul validării e un act de consum și nu unul de comitere. Ei își doresc cu disperare să fie
părinți buni.

- pentru ca părinții disfuncționali văd „parentajul” ca neinfluențat de durerile propriei relații

maritale, nu sunt conștienți că ceea ce construiesc cu o mâna dărâmă cu cealaltă.

Triunghiul familial disfuncțional

Fiecare se simte neglijat de celălalt – principiul e că nu e suficient pentru fiecare. Cine

primește ce e disponibil?

Ambii parteneri așteaptă de la copil să le satisfacă dorințele neîmplinite în relația

maritală. „Copiii își doresc și au nevoie de o relație acceptată cu fiecare părinte. Aceasta e una
din căile prin care autoritatea și sexualitatea lor sunt validate.”

Citind această carte, părinții vor avea o altă perspectivă asupra unui proces
terapeutic. Este adevărat, unii părinți acceptă greu (la început) rolul pe care îl au în menținerea
unui comportament/simptom manifestat la copilul acestora și criticat de ceilalți (profesori,
prieteni, vecini).

Virginia Satir făcea referire la un rol de care acești părinți nu sunt conștienți, de aceea
ei nu trebuie să rămână cu impresia că sunt acuzați. Orice familie ascunde un amalgam de
semnificații și relații complexe a căror descifrare cere multă analiză și, mai ales, confort
emoțional.

Această carte ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru toate clasele de

comunicare și, practic, orice profesie care necesită munca cu grupuri de persoane!

BIBLIOGRAFIE:

1. Virginia Satir, (2011)- Terapia familiei, Editura Trei.