UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ: DREPT
AN III, IFR

DISCIPLINA:
Drept comercial

TEMĂ DE CERCETARE:
Privire comparativă între societatea civilă și
societatea comercială

PROFESOR COORDONATOR,
Prof. Dr. Gabriel Mihai

STUDENT,
POPA (SILISTRĂ) ELENA-ALEXANDRA

CONSTANȚA
2021 / 2022
Cuprins:

Introducere..........................................................................................................................pg. 3

I. Asemănări între societatea civilă și societatea comercială..............................................pg. 4

II. Deosebiri între societatea civilă și societatea comercială..............................................pg. 6

Concluzii.............................................................................................................................pg. 11

Bibliografie.........................................................................................................................pg. 12

2
 Introducere

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra societăților comerciale și asupra

societăților civile, și prin ce anume acestea se aseamănă ori se deosebesc trebuie să pornim
întâi de la definiția dată de Codul Civil societăților, deoarece aceasta reprezintă punctul de
pornire în problematica ce ne interesează.
Astfel, Codul Civil prevede în articolul 1491, că “societatea este un contract prin care două
sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărți foloasele ce
ar deriva, iar art. 1492 prevede că orice societate trebuie să aibă de obiect un licit și să fie
contractată spre folosul comun al părților, fiecare membru trebuind să pună în comun bani,
sau alte lucruri, sau industria sa”.
O încercare de definire a societății civile ar fi aceea că ”Societatea civilă este
contractul prin care două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) se obligă, fiecare
față de celelaltă, să pună în comun aportul lor material și (sau) de muncă pentru a
constitui un fond și să desfășoare împreună o activitate în vederea atingerii unui scop
patrimonial comun (beneficii sau alte foloase), foloasele sau pierderile fiind împărțite între
ele.”
În ceea ce privește societatea comercială, aceasta poate fi definită ca ”o grupare de
persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate
juridică, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru
exercitarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și împărțirii beneficiilor rezultate.
Definirea acesteia presupune analizarea definiției dată de Codul Civil societății și unele
caracteristici ale societății comerciale așa cum rezultă ele din Legea nr.31/1990. Din aceste
texte de lege se desprind caracteristicile societății comerciale, astfel încât putem afirma cu
certitudine că societatea comercială este o grupare de persoane, fizice sau juridice, având la
bază pactul societar, de drept privat, dotată cu personalitate juridică, animate de intenția
constituirii unor aporturi și desfășurării în comun a unei activități comerciale prin săvârșirea
actelor de comerț, în scopul obținerii și împărțirii beneficiilor ce ar rezulta.
În literatura de specialitate, societatea comercială a mai fost definită ca o întreprindere, pe
care una sau mai multe persoane o organizează prin actul constitutiv în vederea realizării de
beneficii, ca subiect de drept autonom sau/și fără această însușire, afectându-i bunurile
necesare pentru a îndeplini actele și faptele de comerț specific obiectului de activitate.

3
 I. Asemănări între societatea civilă și
societatea comercială

 Societatea comercială şi societatea civilă au aceeaşi esenţă, în sensul că fiecare

reprezintă o grupare de persoane şi de bunuri (capitaluri) constituită în scop lucrativ.
 Din punctul de vedere al constituirii, atât societatea civilă, cât şi societatea comercială
iau naştere printr-un contract de societate, având aceleaşi elemente specifice, adică
aportul asociaţilor, intenţia de a desfăşura în comun o anumită activitate şi obţinerea şi
împărţirea de beneficii.
 Spre deosebire de asociaţii şi fundaţii, în care membrii urmăresc realizarea unui scop
moral, ideal etc., asociaţii societăţii comerciale şi cei ai societăţii civile urmăresc
realizarea şi împărţirea unor beneficii. Asociații, atât cei din cadrul societății
comerciale cât și cei din cadrul societății civile, urmăresc obținerea unui profit.
 De asemenea, se remarcă și caracterul lucrativ al celor două forme de organizare.
Caracterul patrimonial este de esența societății civile, deoarece membrii ei urmăresc
obținerea de foloase patrimoniale, pe care să le împartă intre ei. Societatea comercială,
ca specie a societății, se constituie de asemenea cu scopul de a împărți beneficiile
activității comerciale desfășurate, asociații participând în aceeași măsură și la
pierderile acestei activități (clauzele leonine prin care un asociat și-ar rezerva dreptul
de a participa numai la beneficii fară a suporta și pierderile, sunt interzise în
societățile comerciale).
 Și caracterul comutativ este întâlnit atât la actul constitutiv cât și la contractul de
societate civilă, așa încât fiecăruia dintre asociați îi revin drepturi și obligații certe și
determinate ca întindere în raport cu societatea. Contractul de societate civilă este și
rămâne un contract comutativ chiar dacă pe lângă beneficii s-ar înregistra (și suporta)
pierderi, el nedevenind aleatoriu.
 În cadrul societății comerciale, fiecare asociat este îndreptățit să primească partea sa
din beneficiu, stabilită prin actul constitutiv, numită dividend. De regulă, această parte
din beneficiu este stabilită în proporție cu cota de participare la capitalul social, dar
asociații pot conveni și stabilirea unei alte cote-părți din beneficiu1.

1
Ion Turcu, Teoria și practica dreptului comercial român, Vol.1, Editura Lumina Lex, București, 1998, pag. 337.

4
La fel este și în cadrul societății civile, în care scopul urmărit este realizarea de
beneficii, de câștiguri de natură materială, dar nu neapărat bănească. Dacă nu s-a
determinat prin contractul de societate partea de câștig ce va reveni fiecărui asociat,
aceasta se va stabili în mod proporțional cu aportul social, mai precis cu valoarea
acestui aport. Dacă aportul social a constat în prestarea unor servicii ( deci în muncă ),
partea de câștig se va lua după aportul cel mai mic. Același principiu se aplică și în ce
privește pierderile, care trebuie suportate de toți asociații în proporție cu aporturile lor.
Codul Civil declară nule contractele prin care un asociat își stipulează totalitatea
câștigurilor și contractele în care unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa
la pierderi.

5
 II. Deosebiri între societatea civilă și
societatea comercială

 O primă deosebire priveşte obiectul sau natura operaţiunilor pe care le realizează

societatea. În timp ce societatea civilă are ca obiect operaţiuni civile, societatea
comercială se constituie şi funcţionează în scopul exercitării unei activităţi comerciale,
lucrative. Fundamentul activităţii comerciale ca obiect al societăţii comerciale îl
constituie chiar art. 1 din Legea nr. 31/1990 care prevede că „în vederea desfăşurării
de activităţi cu scop lucrativ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia si
constitui societăţi comerciale”. În doctrina juridică, s-a pus problema naturii juridice a
societăţii care are ca obiect deopotrivă operaţiuni civile şi operaţiuni comerciale.
Concluzia la care s-a ajuns este aceea că natura juridică a societăţii trebuie stabilită în
raport de ponderea activităţilor desfăşurate de către societatea în cauză. În concret,
dacă operaţiunile comerciale, lucrative au importanţă redusă ori servesc numai ca
mijloc de realizare a unor operaţiuni civile, societatea va fi civilă.
 O altă deosebire semnificativă între societatea civilă şi societatea comercială este
aceea că societatea comercială beneficiază de personalitate juridică. În acest sens,
Legea nr. 31/1990 în art. 1 alin. (2) prevede că „societăţile comerciale cu sediul în
România sunt persoane juridice române".
Noul cod civil face distincţie între societăţile civile fără personalitate juridică,
denumindu-le „societăţi simple” şi societăţile cu personalitate juridică, pe care le
supune regimului juridic aplicabil categoriei din care face parte. Astfel, potrivit
prevederilor art. 1.892 noul Cod Civil, societatea simplă nu are personalitate juridică.
În ceea ce priveşte societatea dotată cu personalitate juridică, Codul civil face trimitere
la reglementările aplicabile categoriei de societăţi din care face parte. În acest sens
sunt prevederile art. 1.889 alin. (2) noul Cod Civil, care dispun că, dacă, potrivit
voinţei părţilor, societatea urmează să aibă personalitate juridică, indiferent de obiectul
de activitate, ea poate fi constituită numai în forma şi condiţiile prevăzute de legea
specială care îi conferă personalitate juridică.
Prin urmare, în timp ce societatea civilă rămâne, în principiu, doar la stadiul
contractual, societatea comercială, fiind învestită cu personalitate juridică, constituie
un subiect de drept distinct de persoana asociaţilor care au înfiinţat-o.

6
 Anumite deosebiri între societatea civilă şi societatea comercială există şi în ceea ce
priveşte condiţiile în care acestea se constituie şi funcţionează.
În ceea ce priveşte constituirea, Legea nr. 31/1990 reglementează cinci forme juridice
de societate comercială. Art. 2 din Legea nr. 31/1990 stipulează că societăţile
comerciale se vor constitui „în una din următoarele forme: societate în nume colectiv,
societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni şi
societate cu răspundere limitată". Tot astfel, pentru dobândirea personalităţii juridice,
societatea comercială este supusă formalităţilor de publicitate prin înregistrarea şi
înmatricularea în registrul comerţului.
În schimb, Codul civil nu prevede pentru societatea civilă anumite forme speciale ale
acesteia şi nici vreo formalitate cu referire la înfiinţarea societăţii civile. Drept dovadă
stau prevederile art. 1890, potrivit cărora contractul de societate nu este suspus unor
formalităţi speciale cu excepţia celor prevăzute de lege şi a celor care rezultă din
natura bunurilor ce constituie aport.
 Deosebirile continuă şi cu privire la organizarea şi funcţionarea celor două societăţi.
Spre deosebire de societatea civilă, societăţii comerciale îi revin anumite obligaţii
profesionale specifice tuturor comercianţilor, precum ţinerea registrelor de
contabilitate, exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite, efectuarea unor
menţiuni în registrul comerţului etc.
 La baza societății civile stă contractul de societate civilă ori, în unele lucrări, apare și
termenul de pact societar, în vreme ce societățile comerciale au la baza actul
constitutiv.
 O particularitate a contractului de societate civilă este caracterul intuitu-personae.
Fiind o societate de persoane, încrederea reciprocă are un rol determinant. Nici un
asociat nu poate ceda drepturile pe care le are în societate și nici nu își poate substitui
o altă persoană sau asocia la societate o terță persoană, fără acordul unanim al
asociaților. De aceea, de regulă, la moartea unuia din asociați, societatea încetează.
Spre deosebire de contractul de societate comercială, societatea civilă este un contract
consensual, ce se încheie valabil prin simplu acord de voință al părților, fără a fi supus
vreunei forme speciale.
Întrucât valoarea contractului depășește limita prevăzută în art. 1192 C.Civil, se cere
ad probationem un înscris, fie el și sub semnătură privată, în care să se menționeze

7
 părțile și aportul lor social, scopurile societății, repartizarea beneficiilor și pierderilor,
durata societății, numele administratorilor etc.
Actul constitutiv al societăților comerciale se încheie însă în formă autentică, de unde
denotă și caracterul solemn al acestuia. Cerința solemnității este pretinsă ad
validitatem în scopul atenționării asociaților cu privire la consecințele importante ale
actului precum și pentru asigurarea liberei exprimări și a certitudinii
consimțământului. Deși solemn sub aspectul cerinței de formă, actul constitutiv este
consensual sub aspectul cerinței de fond, a libertății și nealterării voinței exprimate de
persoanele care se asociază, în privința tuturor clauzelor acestui act.
 Cât despre aporturile asociaților, trebuie să distingem dacă este vorba despre societate
civilă ori despre cea comercială, întrucât există o serie de distincții.
În cadrul unei societăți comerciale, aportul la constituirea capitalului social reprezintă
o obligație individuală a fiecărui asociat, nefiind posibilă promisiunea unui aport ce va
fi adus de o altă persoană. Obligația de aport la capitalul social este prevăzută pentru
toate actele constitutive. Legea 31/1990 face distincție între aportul subscris și cel
vărsat (liber). Aportul subscris reprezintă manifestarea de voință a asociatului prin
care el se obligă să contribuie la constituirea capitalului social. Aportul vărsat constă
în predarea aportului subscris. Aportul la capitalul social se poate materializa în
numerar, în bunuri sau în creanțe, spre deosebire de societatea civilă unde, vom vedea
în rândurile de mai jos, aportul poate îmbrăca și alte forme.
Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme a societății
comerciale (art.16, L 31/1990).
Prestațiile în muncă nu pot constitui aport la formarea sau mărirea capitalului social,
însă sunt permise în cadrul societăților comerciale aporturile în natură (la toate
formele societății comerciale) dar și aporturile în creanțe, ce au regimul juridic al
aporturilor în natură, nefiind admise la societățile pe acțiuni care se constituie prin
subscripție publică și nici la societățile în comandită pe acțiuni și societățile cu
răspundere limitată.
În ceea ce privește societatea civilă, trebuie să facem distincția între aportul social și
patrimoniul social. Art. 1492 alin.2 C.Civil dispune că “fiecare membru al societății
trebuie să pună în comun sau bani, sau alte bunuri, sau industria sa.” Această “punere
în comun” pentru a alcătui fondul societății reprezintă aportul social.
Aportul social poate reprezenta o suma de bani, caz în care dacă suma promisă nu a
fost depusă la termenul stabilit, asociatul debitor datorează de drept dobânzi pentru

8
 acea suma, din ziua scadenței, fără a fi nevoie de o punere în întârziere, datorând, dacă
este cazul, și daune interese în completare.
Aportul social poate consta și în unele bunuri, a căror transmitere trebuie să
îndeplinească toate condițiile de fond și, dacă este cazul, de formă. Asociatul ce aduce
un astfel de aport, răspunde pentru evicțiune, dar și pentru viciile ascunse, întrucât
aducerea bunului echivalează cu o vânzare. Legea permite aportul bunurilor și numai
în folosința lor, spre exemplu uzufructul.
Spre deosebire de societatea comercială, unde nu este permis, în cadrul societății civile
este posibil ca aportul social să fie adus și prin prestarea unei anumite munci pentru
societate. Prestațiile în muncă, aduse ca aport social, trebuie realizate personal de către
asociat, nu prin alte persoane, străine de societate, dat fiind caracterul intuitu-personae
al contractului de societate.
 Administratori ai societăților comerciale pot fi atât persoane fizice cât și persoane
juridice. Administrator persoană fizică poate fi doar o persoană fizică cu capacitate
deplină de exercițiu, iar în cazul în care este ales drept administrator o persoană
juridică, drepturile și obligațiile acesteia se stabilesc printr-un contract de administrare
care va stipula pe lângă altele și o persoană fizică, drept reprezentant permanent. În
lipsa unor prevederi contrare în actul constitutiv, administratorul trebuie să fie cetățean
român. Administratorii sunt obligați să ia parte la toate adunările societății.
Administrarea societății civile poate fi încredințată uneia sau mai multor persoane,
asociați sau neasociați2.
 Încetarea societății civile are loc atât prin acordul părților cât și în cazurile expres
prevăzute de lege. Codul Civil prevede cazurile de încetare a societății civile și anume:
- la expirarea termenului pentru care a fost constituită;
- în caz de imposibilitate de îndeplinire a obiectivului sau de realizare a scopului
societății;
- la moartea sau declararea judecătorească a morții unuia dintre asociați;
- punerea sub interdicție sau survenirea insolvabilității ori a falimentului unuia
dintre asociați;
- prin voința expresă, exprimată de unul sau mai mulți asociați, de a nu mai
continuă societatea;

2
E. Safta Romano, Unele aspecte mai importante ale contractului de societate civilă, revista Dreptul nr.2/1992,
pag. 30.

9
- pieirea lucrului ce urmează a fi adus ca aport social (adică înainte de aducerea lui
efectivă la fondul comun).
Cât despre societățile comerciale, acestea iau sfârșit prin dizolvare. Aceasta reprezintă
modalitatea juridică de încetare a existenței societății comerciale. Este o procedură ce
comportă două faze: dizolvarea, urmată de lichidare.
Numai după parcurgerea primei faze se poate trece la cea de a doua. Lichidarea se
dispune de adunarea generală, competentă să numească și lichidatorii.

10
 Concluzii

Din cele prezentate mai sus, reiese faptul că diferența principală între cele două noțiuni
analizate constă în personalitatea juridică, în sensul că o societate comercială va deține
întotdeauna această calitate (de la data înregistrării în Registrul Comerțului și până la
încetarea existenței), în timp ce nu putem afirma același lucru despre societatea civilă.
Desigur că diferențe se remarcă și la nivelul înființării, funcționării și încetării existenței,
societatea comercială având o reglementare mai bogată și mai exactă, așa încât există anumite
condiții de formă (actul constitutiv trebuie încheiat în formă autentică), condiții cu privire la
aportul asociaților la capitalul social (în cadrul societății civile este permis aportul în muncă)
iar încetarea existenței acesteia survine în urma unei proceduri elaborate și strict reglementată.
Caracterul intuitu-personae este prezent doar la contractul civil de societate, nu și la actul
constitutiv, însă cele două forme de asociere se aseamănă în caracterul lor lucrativ, oneros,
comutativ dar și în modul de împărțire al beneficiilor și suportare a pierderilor, în lipsa unor
înțelegeri contrare, în limitele premise de lege.

           

11
 Bibliografie

1. E. Safta Romano, Unele aspecte mai importante ale contractului de societate civilă,

revista Dreptul nr.2/1992;

2. Gabriel Mihai, Drept comercial. Profesioniștii-comercianți, I – curs universitar,

Editura Mar, Constanșa, 2017;

3. Ion Turcu, Teoria și practica dreptului comercial român, Editura Lumina Lex,

București, 1998

4. Nicoleta Țăndăreanu, Aspecte teoretice privind definiția și caracteristicile societăților

comerciale, Revista de Drept comercial nr.4/2003, Editura Lumina Lex, București,

2003;

5. Octavian Căpățână, Societățile comerciale, ediția a II-a, actualizată și întregită,

Editura Lumina Lex, București, 1996;

6. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura All Beck, București, 2002;

7. Ștefan Minea, Constituirea societăților comerciale, Editura Lumina Lex, București,

1996;

8. www.dreptonline.ro;

9. https://projurista.ro/societatea-comerciala-persoana-juridica/.

12