UNIVERSITATEA TRANSFRONTALIERA “GALATI”

FACULTATEA EDUCATIE FIZICA SI SPORT

REFERAT
Scheletul membrului superior

Autor: Cojocari Vitalie

Student la anul I,
specialitatea Educatie fizica si sport.

Chisinau 2018
Bibliografie
1) https://sistemul-osos.weebly.com/oasele-
membrelor.html
2) http://www.salabucuresti.ro/articole/
scheletul-membrului-superior.html

Scheletul membrului superior

                   Membrul superior este constituit din patru segmente:umar, brat, antebrat, mana.
Obiectele de studiu in cadrul membrului superior sunt:
1. centura scapularaformata din:
- clavicula
- omoplat (sau scapula)
2. membrul superior liber format din:
- humerus
- radius
- ulna
- oase carpiene
- oase metacarpiene
- falange

a. Centura membrului superior sau centura scapulară formează scheletul umărului și asigură

legătura dintre oasele membrului liber și toracele osos.

 Oasele centurii scapulare se compune din două oase; clavicula şi scapula sau omoplatul.

1. CLAVICULA este un os lung şi pereche, situat la limita dintre torace şi gât;

este orientată transversal, fiind cuprinsă între manubriul sternului şi acromionul scalpului.
                       Clavicula prezintă două curburi inegale, care îi dau forma literei S culcat (C\J ).
Dintre aceste două curburi, una este medială, cu concavitatea posterioară, şi alta laterală, cu
concavitatea anterioară. Forma osului poate fi observată prin simpla inspecţie. Osul poate fi
explorat prin palpare aproape pe toată întinderea lui, fiind astfel un reper important pentru
delimitarea unor regiuni ale corpului şi pentru localizarea eventualelor afecţiuni.
                    Clavicula este formată din corp şi două extremităţi.
Orientare. Se aşază: lateral - extremitatea turtită, anterior - marginea concavă a acestei
extremităţi, iar în jos - faţa osului, prevăzută cu un şanţ.
2. SCAPULA sau OMOPLATUL  este un os lat, de formă
triunghiulară, situat la partea postero-superioară a toracelui.
              Pe schelet, acest os se întinde între primul spaţiu intercostalşi coasta a VII-a. Osul este
aplicat pe torace, pe care-1 depăşeşte însă lateral, luând astfel parte la formarea umărului şi la
delimitarea axilei.
              Prezintă două feţe, trei margini şi trei unghiuri.
              Orientare. Se aşază: posterior faţa prevăzută cu o puternică spină; în sus marginea cea
mai mică şi subţire; lateral (şi puţin înainte) unghiul cel mai voluminos (prevăzut cu o cavitate
articulară).

1. Spina scapulei aderă de faţa posterioară a scapulei. Se continuă în porţiunea ei laterali cu o

prelungire liberă, neaderentă de faţa posterioară ;  numită acromion. Spina scapulei are o formă
triunghiulară, prezentând o faţă superioară şi alta inferioară. Ea are trei margini, dintre care una
anterioară, prin care spina aderă de faţa poasterioară a scapulei; alta laterală, liberă şi concavă;
a treia dorsală. Marginea dorsală este groasă şi rugoasă şi dă inserţie, prin buza superioară
muşchiului trapez, iar prin cea inferioară muşchiului deltoid.
2. Acromionul. Este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub piele. Prezintă faţa
articulară
a acromionului  pentru extremitatea laterală a claviculei, cu care se articulează. La unirea
acromionului cu buza inferioară a spinei scapulei, se formează unghiul acromionului. Spina
scapulei şi acromionul se pot palpa sub piele. Unghiul acromionului, situat la unirea celor
două formaţiuni, are deosebită importanţă practică; pornind de la el, se pot face măsurătorile
pentru stabilirea eventualelor luxaţii ale centurii scapulare.
3. Fosa supraspinoasă. Dă inserţie muşchiului supraspinos.
4. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă. Dă inserţie mai multor muşchi: infraspinos, rotund mare, rotund mic.

b. Scheletul membrului superior liber este format din scheletul bratului (humerus), scheletul
antebrațului (radius, ulna) și scheletul mâinii (oase carpiene, metacarpiene ți falange).

1. HUMERUSUL este un os lung, pereche, care formează scheletul braţului. El

este alcătuit dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize. Corpul are forma unei
prisme triunghiulare cu marginile mult rotunjite, prezintă în partea mijlocie - 29 - proeminenţa
osoasă numită tuberozitatea deltoidiană şi şanţul nervului radiat. Extremitatea superioară
prezintă: capul humeral, tuberculul mare, tuberculul mic şi şanţul intertubercular. Capul numeral
este o formaţiune osoasă a cărei suprafaţă articulară are mărimea unei treimi dintr-o sferă. El
intră în cavitatea glenoidă a scapulei. Extremitatea inferioară a humerusului este turtită antero-
posterior şi prezintă condilul humeral, trohleea, epicondilii medial şi lateral, fosa coronoidă şi
olecraniană.  
                   Orientare. Se aşază: în sus extremitatea prevăzută cu un cap sferic, medial suprafaţa
ei articulară, anterior şanţul profund pe care această extremitate îl prezintă.
                   Torsiunea humerusului. Axul transversal al capului humerusului şi cel al condilului
numeral nu se află în acelaşi plan frontal. La adult ele formează un unghi ascuţit, deschis
lateral, are 14-20° şi denotă torsiunea osului. La nou-născut unghiul are aproximativ 60°.
2. ULNA  este un os lung şi pereche, situat în partea medială a antebraţului, în
prelungirea degetului mic. Ulna sau cubitus este un os lung, pereche, care împreună cu radiusul
formează scheletul antebraţului. Ulna este formată dintr-un corp şi două extremităţi. Corpul de
forma unei prisme triunghiulare, prezintă trei feţe şi trei margini. Marginea dinspre radius
(laterală) este ascuţită şi poartă numele de creasta interosoasă a ulnei. Extremitatea superioară
prezintă incizura trohleară, olecranul, apofiza coronoidă, tuberozitatea ulnară şi incizura radială.
Extremitatea inferioară a ulnei este alcătuită dintr-o parte sferică, numită capul ulnei, şi dintr-o
proeminenţă osoasă ascuţită, numită apofiza stiloidă a ulnei .
                    Pe scheletul articulat el este puţin oblic de sus în jos şi medio-lateral, formând cu
humerusul un unghi, cu deschiderea laterală.
                    Orientare. Se pune în sus extremitatea mai voluminoasă, anterior scobitura acestei
extremităţi, iar lateral marginea cea mai ascuţită a osului.

3. RADIUSUL este un os lung şi pereche, situat la partea laterală a

antebraţului, în dreptul policelui. Radiusul este un os lung, pereche, care împreună cu ulna
formează scheletul antebraţului. El este aşezat lateral extern față de ulnă. Radiusul prezintă un
corp şi două extremităţi. Corpul este de formă rotundă în partea superioară şi de prismă
triunghiulară în cea inferioară, prezintă: creasta interosoasă şi tuberozitatea radială. Extremitatea
superioară a radiusului are formă cilindrică şi poartă denumirea de cap radial. Acesta prezintă o
suprafaţă articulară scobită, aşezată pe faţa superioară, numită foseta capului radial. Extremitatea
inferioară a radiusului prezintă o proeminenţă osoasă care pleacă de pe faţa laterală şi se
prelungeşte în jos, numită apofiza stiloidă a radiusului, se articulează cu capul cubitusului
scafoid semilunar.
Orientare. Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă, posterior faţa ei prevăzută cu
şanţuri, lateral procesul descendent al acestei extremităţi.
4. OASELE MÂINII
                      Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul şi oasele
degetelor.
                     Faţa anterioară, concavă, a mâinii se numeşte palma mâinii, iar faţa posterioară,
convexă, dosul mâinii; marginea laterală, corespunzătoare policelui se numeşte marginea radială,
iar cea corespunzătoare degetului mic marginea ulnară. Vom folosi aceşti termeni la
descrierea oaselor mâinii.
                      Oasele carpiene sunt în număr de opt și formează masivul carpian, corpul sau
segmentul proximal al scheletului mâinii. Ele sunt aşezate pe două rânduri, unul superior şi altul
inferior. Oasele carpiene se articulează, pe de o parte, între ele, iar pe de lata, cu oasele
antebraţului şi cu cele metacarpiene. Rândul superior este alcătuit, din afară înăuntru, din
următoarele patru oase: scafoid, semilunar, piramidal şi pisiform. Rândul inferior este alcătuit
din trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu cârlig. Aceste se articulează cu cinci oase
metacarpiene numerotate de la 1-5, de la exterior la interior, aceste la rândul lor se articulează cu
primul rând de falange. Sunt trei falange pentru fiecare deget, cu excepţia policelui care are două
falange.