TEXTUL DRAMATIC

COMEDIA
O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale, unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii
noastre, surprinde comic realitatea românească, este un observator lucid și
ironic al societății. Comediile sale sunt o oglindă a epocii, ilustrează moravuri
(defecte) ca parvenirea, corupția, șantajul, nepotismul, incultura, adulterul.
Operele lui Caragiale subliniază defecte ale omului dintotdeauna și de
pretutindeni, devin o reflectare a vieții sociale, politice, familiale.
Comedia ”O scrisoare pierdută”(1884), este o comedie de moravuri
și de caracter ce ilustrează trăsăturile speciei, prezentând întâmplări hazlii, cu
personaje ridiculizate (caricaturizate), antrenate într-un conflict
derizoriu/aparent, cu final fericit și sens moralizator. Titu Maiorescu observa că
în spatele fiecărei comedii ”se ascunde o tragedie”, Caragiale alege să
pedepsească prin râs mecanismul social decăzut.
”O scrisoare pierdută” aparține realismului clasic prin critica adusă
vieții politice a timpului (alegerile din 1883), prin ironizarea unor tare sociale:
beția de cuvinte a politicienilor, trucarea voturilor, manipularea maselor,
interesele meschine ale conducătorilor. Personajele se înscriu într-o tipologie
ce ilustrează trăsături dominante de caracter, acțiunile lor creează impresia de
veridicitate. Caracterul clasic al operei vine din preluarea unor tehnici din
teatrul clasic francez: încurcătura, coincidența, quiproquo (confuzia între
personaje), conflictul gradat până la un punct neașteptat.
Comedia lui Caragiale este structurată în patru acte cu scene,
didascaliile (notațiile autorului/indicații scenice) au rolul de a oferi detalii
despre decor, comportamentul personajelor, gesturi, mimică, iar dialogul este
modul de expunere predominant.
Comicul subliniază contrastul dintre aparență și esență, dintre ceea ce
vor să pară personajele lui Caragiale și ceea ce sunt de fapt (Zoe trece drept o
damă respectabilă în societate, însă este lipsită de moralitate în viața de
familie).
 Comicul de moravuri dezvăluie societatea coruptă, dominată de șantaj
și compromisuri: polițaiul Pristanda fură banii de steaguri, iar prefectul
Tipătescu se preface că nu vede, Farfuridi și Brânzovenescu, alături de
Trahanache falsifică voturi și influențează alegătorii, Tipătescu este prietenul
lui Zaharia, dar și amantul soției acestuia, Dandanache obține postul de
deputat prin șantaj.
Comicul de situație aduce în lumină scene care stârnesc râsul:
numărarea steagurilor, pierderea și găsirea scrisorii de către cetățeanul
turmentat, Cațavencu și Dandanache folosesc aceeași strategie pentru a fi
aleși, Tipătescu îl amenință cu bătaia pe Cațavencu.
Comicul de caracter cuprinde tipologiile personajelor: Ștefan Tipătescu
– tipul junelui prim, Dandanache – tipul politicianului corupt, senil, ”mai prost
decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”, ”un tip de profitor politic”,
Cațavencu – tipul demagogului, Pristanda – tipul servilului umil, slugarnicul,
Zoe – femeia adulterină, ”mai emancipată, mai voluntară”, Trahanache – tipul
încornoratului, ”un ramolit în fază benignă”, Farfuridi și Brânzovenescu –
cuplul de ”ramoliți, incapabili”, cetățeanul turmentat – tipul alegătorului de rând
”fără opinie politică”.
Comicul de nume ilustrează personalitatea oamenilor politici care
alcătuiesc o pătură putredă: Tipătescu și Zoe (”viață”) primesc ironic nume de
alint ”Fănică” și ”Joițica”, Dandanache – ”dandana”, ”încurcătură” pentru că
apare ca un personaj-surpriză care va obține pe neașteptate postul de
deputat, Cațavencu – ”cață”, ”mahalagioaică”, dar și ”cațaveică”, haină cu
două fețe, pentru că se va arăta slab, umil fără puterea scrisorii, Pristanda –
”pristandaua”, joc popular în care pașii se bat pe loc, în funcție de cum cântă
altcineva, Trahanache – ”trahana”, cocă moale, omul care se modelează în
funcție de situație, Farfuridi și Brânzovenescu – aparțin unei lumi inferioare, se
completează unul pe celălalt, cetățeanul turmentat nu are nume, el este
imaginea cetățenilor bulversați în preajma alegerilor.
Comicul de limbaj are resurse bogate: Trahanache și Pristanda sunt
definiți prin ticuri verbale (”ai puțintică răbdare”, ”curat”), celelalte personaje
își dezvăluie incultura prin: truisme (Cațavencu: ”un popor care nu merge
înainte, stă pe loc”), nonsensuri, falsa citare, neologisme folosite greșit
(”capitalist”, ”bampir”, ”renumerație”).
Comicul de intenție aduce viziunea lui Caragiale asupra lumii decăzute
în care oamenii politici cred că totul li se cuvine și sunt ”stăpâni” care
acționează după bunul plac.
 Tema comediei este lipsa de moralitate în viața politică, unde posturile
de conducere sunt obținute prin mijloace necinstite de către oameni incapabili,
dar și în viața de familie , unde relațiile au la bază minciuna, falsele
sentimente.
Acțiunea urmărește în patru acte traseul scrisorii pierdute care
răstoarnă situația ”în capitala unui județ de munte”. Actul I aduce
expozițiunea: discuția lui Tipătescu cu Pristanda despre ziarul ”Răcnetul
Carpațior” și istorisirea polițaiului despre o scrisoare importantă. Intriga din
actul al II-lea declanșează conflictul. Nae Cațavencu amenință cu publicarea
biletului de amor, în caz că nu este sprijinit la alegeri. Desfășurarea acțiunii
cuprinde încercările amanților de a recupera scrisoarea. Trahanache nu crede
în autenticitatea biletului, cetățeanul turmentat constată cu uimire că pierduse
scrisoarea, Farfuridi și Brânzovenescu acuză partidul de trădare. Actul III
cuprinde punctul culminant când, în sala primăriei, cei doi candidați, Farfuridi
și Cațavencu țin discursuri în cadrul întrunirii electorale. Totul degenerează
într-o încăierare după ce Trahanache va anunța numele noului candidat,
Agamiță Dandanache. Actul IV ilustrează rezolvarea conflictului,
deznodământul, prin apariția lui Dandanache. Scrisoarea va ajunge la Zoe,
înapoiată de cetățeanul turmentat care găsise pălăria lui Cațavencu. Toți se
împacă, Nae conduce festivitatea dată în cinstea noului deputat.
Conflictul este derizoriu, se conturează treptat prin tehnica bulgărelui
de zăpadă care prin rostogolire crește spectaculos, pentru ca în final să se
stingă pe neașteptate. Conflictul exterior cuprinde confruntarea dintre două
tabere politice: partidul aflat la putere, cu Trahanache drept președinte,
Tipătescu, Zoe, Farfuridi și Brânzovenescu și gruparea independentă condusă
de Nae Cațavencu. Personajele exagerează importanța scrisorii, au gesturi
supradimensionate, devin comice mai ales când rezolvarea agitației aduce
personaje ridicole ca Dandanache sau cetățeanul turmentat.
Titlul anunță obiectul-cheie al operei, o scrisoare care ascunde o relație
extraconjugală. Biletul generează conflictul, criticul literar Pompiliu
Constantinescu îl consideră un adevărat personaj care stă la baza acțiunii și
decide alianțe sau rupturi. Traseul scrisorii este unul circular, cetățeanul
turmentat o găsește de două ori, pentru ca în final să ajungă la destinar.
Simbol al puterii, biletul îi oferă victoria celui care îl deține, dar numai
Dandanache va folosi obiectul în folosul său. Pentru fiecare personaj,
scrisoarea pierdută reprezintă altceva: pentru Trahanache este doar ”o
plastografie”, pentru Tipătescu este dovada sentimentelor sale, pentru
Cațavencu o adevărată armă politică, iar pentru Zoe o tragedie care i-ar putea
aduce pierderea demnității.
  Comentarea a două secvențe semnificative pentru
temă/personaje

O secvență semnificativă este scena VI din actul II, când cei doi
amorezi se confruntă pentru a soluționa situația limită prin care trec. Tipătescu
îi reproșează Zoei faptul că nu a păstrat scrisoarea ca pe un obiect de preț. Ea
este cea care controlează situația, rămâne lucidă și influențează deciziile
amantului. Plânge, amenință, se folosește de arme feminine pentru a
convinge. Exagerează importanța scrisorii ca prefectul să înțeleagă că
publicarea ei ar atrage rușinea publică, ar duce la sfârșitul ”carierei” sale de
”damă bună”: ”Dumnezeule! Cum or să-și smulgă toți gazeta! Cum or să mă
sfâșie, cum or să râză!” Izbucnirea scandulului o îngrozește mai tare decât
destrămarea relației amoroase: ”Ce vuiet! Ce scandal! Ce cronică infernală!”
Iubirea ei este condiționată, ”Te iubesc, dar scapă-mă.”, iar atunci când
Tipătescu îi propune să fugă împreună, Zoe alege ce e mai bine pentru
confortul propriu, căci perspectiva romantică nu o atrage deloc: ”Ești nebun?
Dar Zaharia? Dar poziția ta?”. Pentru ea, a-și menține rolul social și puterea de
a controla clasa a politică a orașului sunt mai importante decât o poveste
trecătoare. Ca un actor, Zoe disimulează și joacă rolul tragic al femeii care e
gata să se sinucidă pentru a se salva. Amenință că va lupta împotriva oricui,
fiind de partea soțului în susținerea lui Cațavencu: ”Eu sunt pentru Cațavencu.
Bărbatul meu, cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Cațavencu.”
O altă secvență care satirizează moravurile politice este scena III din
actul IV. Agamemnon Dandanache, noul ales, ajunge în oraș amețit de pe
drum și dezvăluie încântat șantajul pe care îl pusese la cale după ce găsise un
bilet de amor în paltonul unui becher. Ca și Cațavencu, amenințase că îl
publică și se dovedește ”mai canalie” decât acesta pentru că o păstrase acasă
ca să-și asigure mereu poziția. Cei doi amanți, Zoe și Tipătescu, sunt empatici
cu cei care trecuseră printr-o situație asemănătoare, frica lor fiind aceea că s-
ar putea dezvălui și secretul pe care îl păstrează de opt ani. Dandanache este
uituc și distrat, confundă rolurile și îl vede pe prefect drept soțul Zoei, deși i se
explică insistent cine e Trahanache.
  Statutul social, moral, psihologic a două dintre personaje

Ștefan Tipătescu este personaj central, cu un statut social

important: este prefectul orașului, un om politic abil, amantul Zoei și prietenul
lui Trahanache. Este un om de bază în partid, a sacrificat o carieră în capitală
pentru a rămâne lângă Zoe. Moral, prefectul este tânărul ambițios, instruit, dar
impulsiv, izbucnește când află de pierderea scrisorii. Trahanache îl
caracterizează direct ca fiind un om ce acționează greșit: ”E iute, n-are
cumpăt. Aminteri, bun băiat, dar iute. Nu face pentru un prefect.” Disperat să
salveze relația cu Zoe, Tipătescu încalcă legea: ordonă arestarea lui
Cațavencu și percheziționarea casei lui, îl amenință cu moartea. E dispus să
renunțe la cariera sa pentru a-și recăpăta liniștea, în timp ce Zoe îi anulează
meritele pentru a se gândi egoist doar la imaginea ei: ”Dacă ambiția ta, dacă
nimicurile tale politice le pui mai presus de rușinea mea, de viața mea, lasă-
mă!” Sensibilizat și credul, prefectul va ceda farmecelor ei.
Zoe Trahanache este singurul personaj feminin din operă, are
un statut social înalt, este ”soția lui Zaharia Trahanache” și amanta prefectului.
Are avere, o poziție importantă și puterea de a manipula oamenii politici din
oraș. Moral, Zoe este femeia ”bărbată”, stăpână pe sine, care îi face pe
bărbații din viața ei să acționeze la îndemnurile sale. Deși pare ”dezolată”,
”înecată”, Zoe știe să se prefacă și nu săvârșește imprudențe atunci când
Tipătescu o sărută. Soțul o vede ”simțitoare”, sensibilă, Tipătescu nu îi poate
rezista, iar Cațavencu este dispus, în schimbul iertării ei, să îi facă pe plac.

Comedia lui Caragiale produce râsul, aruncând totuși o lumină

crudă asupra societății românești dintotdeauna și asupra defectelor umane.