Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
FILOSOFIE
Programul de conversie profesională în istorie
Anul I
Proiect
Al Doilea Război Mondial
Curs: Istoria relațiilor internaționale în secolele XIX - XX
Iunie, 2018
Al doilea război mondial a fost un război global declanșsat de către Germania nazistă,
Japonia și Italia pe data de 1 septembrie 1939 și care a luat sfârșit pe data de 2 septembrie 1945.
Cauzele:
Cauzele declanșării acestui război sângeros sunt considerate invazia germano-rusă a
Poloniei și atacul Japoniei asupra Chinei și Statelor Unite ale Americii. Printre cauzele războiului
s-au numărat și creșterea naționalismului precum și existența unor probleme nerezolvate după
încheierea Primului Război Mondial. Mișcările fasciste apărute în Italia și naționalismul socialist
din Germania au condus la îndoctrinarea unui grup larg de oameni dispuși să-și apere ideologiile
cu orice preț. După Primul Război Mondial, Germania pierduse teritorii în favoarea Lituaniei,
Franței, Poloniei și Danemarcei și fusese nevoită să aibe un număr restrâns de trupe în dotarea
armatei. Prin urmare, Adolf Hitler ajuns la putere în anul 1933, prețuia și dorea să dezvolte ideea
unei Germanii Mari a cărei populații fusese considerată de către acesta o rasă ariană, pură.
Astfel, Hitler dorea expansiunea așa numitului Lebensraum (spațiu vital) pentru poporul său.
După ce anexase Austria, Fuhrer-ul ceruse Poloniei să-i asigure un culoar de trecere între Prusia
și restul Germaniei, cerere respinsă de către conducerea Poloniei. Pe data de 1 septembrie 1939
armata germană inițiase Blitzkrieg-ul (războiul fulger) asupra Poloniei, prin care declanșase cel
Al Doilea Război Mondial, în virtutea pactului Molotov – Ribbentrop.
Cursul războiului:
De la sfârșitul anului 1939 până la începutul anului 1941, într-o serie de campanii și
tratate, Germania a cucerit sau controlat o mare parte din Europa continentală (Franța,
Beneluxul, Grecia, Iugoslavia) și a format Axa Roma – Berlin – Tokyo împreună cu Italia și
Japonia. Războiul a continuat în primul rând între puterile europene ale Axei și coaliția dintre
Regatul Unit și Commonwealth-ul Britanic, cu campanii inclusiv în Africa de Nord și Africa de
Est, cu bătălia aeriană a Marii Britanii, campania de bombardamente Blitz, campania din Balcani
precum și cu îndelungata bătălie a Atlanticului. În iunie 1941, puterile europene ale Axei au
lansat o invazie a Uniunii Sovietice deschizând cel mai mare teatru de război din istorie, care a
angajat cea mai mare parte a forțelor militare ale Axei într-un război de uzură. În decembrie
1941 Japonia a atacat Statele Unite ale Americii și coloniile europene din Oceanul Pacific și a
cucerit rapid o mare parte a Pacificului de Vest. În 1943, după o serie de înfrângeri germane pe
Frontul de Est, invazia aliaților din Africa și Sicilia și invazia aliaților din Italia care au condus la
2
capitularea Italiei și victoriile aliate în Pacific, Axa pierdu-se inițiativa și s-a angajat într-o
retragere strategică pe toate fronturile. În 1944, Aliații au invadat Franța (Normandia) ocupată de
Germania, în timp de Uniunea Sovietică condusă de către dictatorul Josef Stalin și-a recăpătat
toate pierderile teritoriale și a invadat Germania și aliații săi. În 1944 și 1945 japonezii au suferit
pierderi majore în Asia continentală în China, în timp ce Aliații au schilodit Marina Japoneză și
au capturat insule-cheie din Pacificul de Vest. Războiul în Europa s-a încheiat cu capitularea
Germaniei pe data de 7 mai 1945. Refuzul Japoniei de a capitula a condus acest stat imperialist
spre un dezastru de proporții în care, pe data de 6 august 1945 fusese aruncată, de către aviația
americană, o bombă nucleară asupra orașului Hiroshima, urmată de lansarea unei bombe
secundare asupra orașului Nagasaki pe data de 9 august 1945. Japonia capitulase într-un final pe
data de 2 septembrie 1945, sfârșind astfel un război care cauzase victime numeroase.
Bătălii:
Invazia Poloniei sub numele de cod Fall Weiss de către Germania cu scopul
anexării acestui stat (1939)
Operațiunea Wesenruebung ce consta în invazia național socialistă a Danemarcei
și Norvegiei pentru o poziție ofensivă mai bună (1940)
3
Războiul de iarnă dat între URSS și Finlanda, o perioadă de conflict armat între
aceste puteri a cărei deznodământ marcase victoria rușilor (1940)
Bătălia Franței, o înfrângere pentru armata franceză odată cu finalizarea
Operațiunii Gelb (Galben) de către forțele naziste Wehrmacht (1940)
Evacuarea de la Dunkerque ce fusese un succes pentru forțele aliate odată ce
Winston Churchill reușise să trimită vase britanice care aveau scopul de a evacua
francezii atacați de germani (1940)
Bătălia Angliei ce a marcat un eșec al forțelor aeriene Luftwaffe în încercarea de a
învinge foțele aeriene britanice Royal Airforce, dotate cu radare. Totuși, o mare
parte a orașelor fusese afectată de bombardamente severe (1940)
Operațiunea Barbarossa ce a constat în invazia nazistă a Uniunii Sovietice urmată
de o gamă de bătălii care aveau să schimbe cursul războiului. (1941)
Bătălia de la Moscova încheiată cu o victorie strategică a sovieticilor (1941)
Bătălia de la Kiev considerată o victorie a germanilor deoarece reușiseră să
încercuiască frontul sovietic pentru o mai bună poziție de atac (1941)
Bătălia de la Stalingrad, cea mai sângeroasă bătălie din istorie marcată de victoria
rușilor și eșuarea operațiunii Fall Blau a germanilor în încercarea de a ataca în Sud
(1942)
Bătălia de la Kursk, considerată cea mai mare bătălie de tancuri din istorie
finalizată cu victoria sovieticilor (1943)
Urmări:
Germania a fost împărțită în zone de ocupație a sovieticilor, britanicilor, americanilor și
francezilor. Aliații au instaurat administrații de ocupație în Austria și Germania. Astfel,
apăruseră două state independente: Republica Democrată Germană și Republica Federală
Germania. Diviziunea postbelică a lumii a fost formalizată de către două alianțe militare
internațional, NATO și Pactul de la Varșovia, lunga perioadă de tensiuni politice și Războiul
Rece care avea să fie o cursă a războaielor prin intermediari. În sinteză urmările celui de-al
doilea război mondial se pot rezuma în câteva idei:
a angrenat aproape toate continentele lumii
a mobilizat naţiuni întregi cu resursele economice, demografice, mentale
60 -70 de state participante(3/4 din glob), 1,7 miliarde de oameni
s-a desfăşurat pe mai multe fronturi: Europa, Asia, Africa
au avut loc operaţiuni terestre, aeriene, pe mare, 22 milioane de km2, pe teritoriul a
aproximativ 40 de state
5
a fost un război între ideologii: fascism/nazism împotriva democraţiei/comunismului
prelungirea războiului a determinat distrugerea capacităţii economice a adversarului
(bombardarea atomică)
a avut caracter de război mecanic: între tehnologii şi tehnica modernă
creşte doza de totalitarism: dispar elemente de democraţie
numărul mobilizaţilor: 110 milioane ( WWI: 40 mil.)
numărul victimelor: 40-50 mil. (WWI: 10-15 mil.)
Bibliografie:
1. Liddell Hart, (1997), Istoria celui de-al doilea război mondial, vol. 1 Editura Orizonturi,
București
2. Liddell Hart, (1997), Istoria celui de-al doilea război mondial, vol. 2, Editura Lider, București
3. Winston Churchill, (1996), Al Doilea Război Mondial, Editura Saeculum, București