Munteanu (Alexe) Geanina

Grupa 1A AMG

ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Antisepticele şi dezinfectantele sunt substanţe chimice care acţionează în diferite

grade împotriva microorganismelor patogene. Ele nu au un spectru specific fiind active
asupra unor bacterii, virusuri sau ciuperci.
Antisepticele împiedică multiplicarea germenilor – acţiune bacteriostatică – sau
omoară germenii patogeni – acţiune bactericidă – aflaţi pe suprafaţa tegumentului, a
mucoaselor, în cavităţile naturale, în plăgi. Ele se utilizează sub formă diluată, în aplicaţii
locale pe ţesuturi. Nu sterilizează ţesuturile, dar reduc numărul germenilor. Unele pot fi
întrebuinţate pentru tratamentul unor infecţii ale căilor respiratorii, uro-genitale sau ale
tubului digestiv.
Dezinfectantele sunt iritante şi au toxicitate ridicată, motiv pentru care nu se pot
aplica se suprafaţa corpului. Ele se utilizează numai pentru distrugerea agenţilor patogeni
aflaţi în afara organismului. Dezinfectantele pot steriliza obiectele. Ele se folosesc în
cazurile în care nu pot fi întrebuinţate mijloace uzuale de sterilizare (căldura,
razeleultraviolete etc.).
Acţiunea depinde de natura substanţelor utilizate, specia microorganismului şi
natura mediului în care se aplică.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un antiseptic sunt următoarele:

 acţiunea să se producă la concentraţii mici, care să nu fie nocive pentru ţesuturi
sau să nu distrugă obiectele;
 efectul germicid să înceapă repede şi să cuprindă un număr larg de specii de agenţi
patogeni, adică să aibă „spectru larg”;
 acţiunea să nu fie influenţată de pH şi de prezenţa unor materii organice (sânge,
puroi etc.);
 substanţa să fie stabilă, să nu murdărească (păteze) obiectele, să fie fără miros sau
să nu aibă miros neplăcut, să nu fie scumpă;
 să nu întârzie cicatrizarea plăgilor;
 să nu alergizeze.
Nu există un astfel de produs „ideal”.
 Antisepticele se aplică local pe tegumente şi mucoase, cavităţi naturale, pentru
tratamentul infecţiilor, a plăgilor, precum şi pentru profilaxia infecţiilor în chirurgie.
Dezinfectantele sunt întrebuinţate pentru distrugerea germenilor patogeni din mediul
extern, de pe obiecte, instrumente, lengerie, echipament, vase, mobilier, pereţi, sol,
precum şi din diverse produse patologice, excreţii. Se utilizează de asemenea pentru
dezinfecţia apei de băut.
Unele antiseptice se pot absorbi de la locul aplicării şi pot produce efecte generale
(sistemice).

1. Antiseptice oxidante
Antisepticele oxidante pot distruge unii germeni gram pozitivi, germenii anaerobi
şi unele spirochete.
Peroxidul de hidrogen (H2O2) este un lichid vâscos, incolor, cu reacţie acidă.
H2O2 se utilizează sub formă de soluţii cu concentraţii diferite:
 soluţie apoasă concentrată 30 % (perhidrol, apă oxigenată concentrată); Se poate
utiliza cu grijă în gingivita hiperplazică, periodontopatii marginale, pentru badijonarea
aftelor.
Poate provoca o crustă albă dureroasă la nivelul pielii şi poate colora mucoasele în
alb. Este contraindicată în inflamaţii acute ale gingiilor şi mucoasei bucale
 soluţia apoasă 3 % sau apa oxigenată diluată, se descompune rapid în contact cu
plăgile şi sângele; eliberează oxigen şi produce efervescenţă. Pe lângă acţiunea
bactericidă, prin spuma formată ridică la suprafaţă şi îndepărtează microbii, corpii străini
şi detritusurile tisulare din plagă, având şi o acţiune mecanică de curăţire. Sub acţiunea
spumei este grăbită coagularea sângelui. Apa oxigenată favorizează vindecarea plăgilor
prin stimularea formării ţesutului de granulaţie. Nu irită ţesuturile.
Sub formă diluată 0,3-3 % apa oxigenată se utilizează în infecţii locale cu
anaerobi, pentru dezinfecţia mucoaselor, a lentilelor de contact, pentru umezirea
pansamentelor, uşurând dezlipirea acestora. Ca hemostatice se aplică în hemoragiile
gingivale.
Pentru gargarisme şi dezinfecţia canalelor şi cavităţilor dentare se folosesc soluţiile 0,5-1
%. Ca antiseptic al canalelor radiculare se poate utiliza sub formă de irigaţii alternative cu
hipocloritul de Na.
Apa oxigenată nu se aplică concomitent cu tinctura de iod şi cu anestezia
mucoasei.
În dermatologie se poate utiliza sub formă de pomezi 20 % ca decolorant.
Apa oxigenată poate produce embolii gazoase în vasele sanguine. Datorită
formării oxigenului în canaliculele dentinei se produce compresiunea nervilor şi durere.
Poate irita mucoasa faringiană şi a palatului moale. Aplicarea prelungită pe mucoasa
bucală poate determina hipertrofia filiformă a papilelor linguale.
Apa oxigenată nu dă alergie. Soluţiile apoase se descompun la păstrare. Soluţiile diluate
se prepară la nevoie.
Permanganatul de potasiu (KMnO4) se prezintă sub formă de cristale violete
lucioase, cu gust astringent, solubile în apă. În contact cu substanţele organice se
disociază lent, eliberând oxigen atomic. Nu produce spumă. Are efect oxidant mai slab,
dar mai prelungit decât peroxidul de hidrogen. Acţionează şi în prezenţa substanţelor
organice. Are proprietăţi astringente şi dezodorizante. Din cauza acţiunii astringente
efectul bactericid rămâne localizat la suprafaţă.
Soluţiile 0,01-0,05 % au o culoare roză, iar cele 0,1-0,5 % sunt violete. Se
utilizează ca dezinfectant în soluţie 1/5000-1/10000 pentru spălatul rănilor şi mucoaselor,
în stomatite. Pentru gargară se întrebuinţează soluţia 1/10000. permanganatul de potasiu
se mai foloseşte pentru irigaţii vaginale, uretale etc.
Soluţiile concentrate sunt iritante şi caustice.
Permanganatul de K poate fi utilizat ca antidot în intoxicaţia cu morfină, fosfor,
stricnină, acid cianhidric, sub formă de spălături gastrice (soluţie 1/5000).
Are dezavantajul că pătează pielea şi lenjeria datorită MnO2 care se formează. Ingerarea
accidentală produce iritaţie puternică a tubului digestiv. Nu se asociază cu perhidrol,
glicerină şi alcool fiindcă produce explozie.
Cloratul de K (KClO3) are acţiuni antiseptice slabe. Se utilizează numai în soluţii
diluate în stomatite sau sub formă de gargară în faringite. Este iritant şi toxic. Ingerarea
accidentală poate produce methemoglobinemie şi iritarea rinichiului.
Tetraboratul de Na (Na2B4O7 * 10H2O, borax) este o pudră albă solubilă în apă şi
glicerină. Are acţiune antiseptică şi proprietăţi astringente. Este indicat în stomatite
aftoase şi în micozele cu localizare orală. Se prescrie în soluţie apoasă 3 % sau în
colutorii 2-4 %. Nu se foloseşte în gargarisme deoarece în urma ingerării accidentale
poate produce intoxicaţii. Intră în compoziţia unor prafuri de dinţi. Boraxul are utilizări şi
în dermatologie, de exemplu în seboree.
Perboratul de Na (Na3BO3 * 4H2O) în ţesuturi dă naştere la metaborat şi
eliberează oxigen atomic. Este indicat în stomatite, gingivite şi glosite sub formă de
pulbere sau soluţie 2 %. Are reacţie alcalină şi este iritant. Este rar întrebuinţat.

2. Halogenii 
Se utilizează sub formă elementară sau sub formă de compuşi care eliberează
halogeni (haloferi).
a. Clorul şi substanţele care eliberează clor
Clorul este un gaz de culoare gălbuie care se dizolvă în apă. Este antiseptic şi
dezinfectant foarte puternicacţionează toxic asupra microbilor, viruşilor şi protozoarelor.
Efectul său este redus în prezenţa substanţelor organice şi pa pH alcalin.
Este utilizat pentru dezinfecţia apei.
Clorul este iritant pentru mucoase. Este un gaz toxic. Inhalat în concentraţii mai mari de
1/10.000 produce intoxicaţii grave şi moarte.
HiPOicloriţii
Hipocloritul de Na (NaOCl) Poate fi utilizat ca antiseptic pentru spălatul rănilor.
Intră în compoziţia soluţiilor Dakin.
Hipocloritul de Naîn soluţie apoasă 5 % se utilizează ca antiseptic şi detergent al
canalelor radiculare, dizolvând rapid conţinutul necrotic.în paradontoză lichefiază
puroiul.
Ozonogenul este un hipoclorit de calciu stabilizat, folosit ca dezinfectant al
plăgilor.
Antiformina se utilizează în gangrena pulpară.
Clorura de var se utilizează în soluţie 5 % sau suspensii 10-25 % pentru
dezinfecţia sputei, fecalelor şi urinei.
Cloraminele sunt compuşi organici de sinteză, cu efecte antiseptice şi
dezinfectante
Efectul lor este lent şi mai de durată în comparaţie cu al hipocloriţilor.
Cloraminele sunt mai puţin iritante pentru ţesuturi decât compuţii anorganici. În practică
se utilizează mai multe tipuri de cloramine.
Monocloramina B Soluţia =,5 % omoară stafilococii în 30 de minute şi colibacilii
în 3-5 minute, iar soluţia 5 % omoară bacilul Koch în 4 ore. Se utilizează în soluţie 1-2 %
pentru antisepsia plăgilor şi mâinilor.
Soluţia 0,5-1 % se foloseşte pentru spălături ale cavităţilor naturale şi gargarisme.
Nu produce necroza ţesuturilor.
Pentru dezinfecţia apei se utilizează 0,5 g la 100 l. în concentraţii mai mari se foloseşte
pentru dezinfecţia instrumentarului medical, a vaselor (soluţie 0,5-1 %), lenjeriei (soluţie
2-5 %), a obiectelor (soluţie 5-10 %). Nu se întrebuinţează la dezinfecţia obiectelor
metalice.
Clorhexidina Spectrul antimicrobian cuprinde germeni gram pozitivi şi negativi.
Este eficace faţă de Candica şi trichomonas. Are efecte asupra unor germeni ca Serratia,
Pseudomonas, Proteus. Nu acţionează asupra micobacteriilor, sporilor, virusurilor.
Acţionează bine la pH neutru sau slab alcalin. În prezenţa puroiului şi a sângelui efectul
său este redus.
Are toxicitate mică faţă de gazdă.
Este indicată pentru dezinfecţia mâinilor, antisepsia plăgilor infectate ale pielii,
antisepsia pielii înaintea injecţiilor şi a intervenţiilor chirurgicale, dezinfecţia
instrumentarului, cateterelor. Se poate utiliza ca antiseptic pentru igiena cavităţii bucale,
în special la bolnavii cu risc (diabetici, hemofilici), la purtătorii aparatelor ortodontice,
înaintea intervenţiilor chirurgicale, precm şi pentru suprimarea plăcii dentare şi
tratamentul gingivitelor asociate cu placa dentară, a infecţiilor pungilor periodontale,
după intervenţii chirurgicale stomatologice, faringite, vulvovaginite acute şi cronice
bacteriene, cu Trichomonas sau Candida.
Se utilizează sub formă de soluţii, soluţii pentru pulverizat (spray) şi unguente.
Soluţiile concentrate au acţiune iritantă. Poate provoca leziuni ale ochilor (se evită
pulverizarea în zona ochilor). Poate produce alergie de contact.
Pentru dezinfecţia pielii se utilizează soluţia 4 %.

b. Iodul şi iodoforii
Iodul pătrunde uşor în epiderm, dar şi în mucoase. Are un spectru larg de acţiune
fiind bactericid, fungicid şi amebicid. Este slab virulfcidEfectul său dezinfectant este
influenţat de produsele patologice, scăzând în prezenţa proteinelor.Aplicat local, pe
tegument, pe lângă acţiunea antiseptică, are şi proprietăţi revulsive şi iritante, Poate
produce inflamaţia pielii, arsură şi necroză.Este coroziv pentru mucoase. Vaporii de iod
sunt iritanţi pentru mucoasa căilor respiratorii.Iodul poate produce sensibilizare.Iodul se
utilizează sub formă de soluţii sau diferiţi compuşi organici.
Soluţia alcoolică de iod conţine iod 2 %. KI 3 % şi etanol 500 ad 100 ml. Are
culoare rosie-brună închisă. KI adăugată împiedică producerea hipoiodurilor şi reduce
acţiunea iritantă asupra tegumentelor.
Se foloseşte ca antiseptic al pielii înaintea intervenţiilor chirurgicale, prin badijonare pe
tegumentul uscat, intact. Produce rar dermatită şi alergie. Irită intens mucoasele.
Nu se aplică concomitent cu H2O2.
Există şi o soluţie alcoolică concentrată (iod 6,5 g %; KI 2,5 g, etanol 900 ad 100 ml).
Ingerarea accidentală a tincturii de iod produce iritarea tubului digestiv, hipotensiune
arterială, colaps.
Soluţia apoasă de iod-iodurat (soluţia Lugol, conţine I 20 mg, KI 40 mg, apă ad
100 ml) are acţiune antiseptică. Este mai puţin iritantă decât soluţia alcoolică. Se poate
utiliza pentru asepsia plăgilor. Se poate aplica pe mucoase sub formă diluată (0,1 – 1 %).
Glicerina iodată (soluţie 2 %) se poate utiliza pentru dezinfectarea mucoaselor.
Soluţia de iod 2 % în propilenglicol se aplică în antisepsia preoperatorie a pielii.
Benzina iodată se utilizează pentru antisepsia pielii.
 Iodoformul (CH3I, triiodometan) Scade secreţiile. Favorizează procesul de
granulaţie şi cicatrizare. Este puţin iritant, dar administrarea repetată poate produce
intoxicaţii. Poate colora dinţii. Se utilizează mai rar, aplicat sub formă de pudră, după
extracţii dentare. Acţiunea sa antiseptică este slabă, datorită eliberării unei cantităţi reduse
de iod. Poate alergiza.
Pasta iodoformată Se utilizează pentru dezinfecţie la obturarea canalelor
radiculare, în tratamentul gangrenei pulpare şi în granuloame.
Unguentul iodoformat se poate întrebuinţa în gingivestematita herpetică şi
gingivită ulceroasă.

Iodoforii- au acţiune germicidă faţă de bacterii gram pozitive şi negative precum

şi faţă de ciuperci. Efectul începe dup[ o latenţă de 1 – 6 minute şi este prelungit.
Acţiunea se menţine şi în prezenţa materiilor organice. Nu irită ţesuturile. Nu pătează
lenjeria.
Se întrebuinţează pentru antisepsia pielii şi mucoaselor, spălatul plăgilor infectate, băi
locale, îmbibarea meşelor, compreselor, tifoanelor, antisepsia înaintea injecţiilor,
dezinfecţia instrumentarului nemetalic.Nu se aplică în sacul conjunctival.
Alcooli şi glicoli
Alcoolul etilic (C2H5OH, etanol) este un lichid volatil, cu miros caracteristic şi gust
arzător, care se amestecă în orice proporţii cu apa. Are proprietăţi tensioactive. Este
inflamabil. La concentraţia de 70% are cea mai bună penetrabilitate în celula bacteriană.
Acţionează bactericid prin denaturarea proteinelor şideshidratarea formelor
vegetative. Efectul său apare după 1 – 2 minute la 30º C. pentru producerea efectului
etanolul trebuie menţinut minimum 2 minute la locul aplicării.Nu acţionează asupra
sporilor microbieni, virusului hepatitei B şi a fungilor.În concentraţii mai mici are acţiune
bactericidă slabă.
La concetraţii mai ridicate de 75% precipită proteinele de la suprafaţa pielii
împiedicându-se astfel efectul în profunzime.Alcoolul etilic irită mucoasele.Este utilizat
pe scară largă pentru antisepsia pielii şi dezinfectarea unor instrumente.Aplicat local, la
nivelul tegumentelor, în soluţie 50 – 70% produce vasodilataţie (efect revulsiv). Prin
evaporarea scade temperatura pielii şi dă senzaţia de rece.. are proprietăţi
antipruriginoase. După utilizări repetate produce uscarea pielii.Soluţia 70% poate fi
utilizată sub formă de aerosoli.În stomatologie , alcoolul se utilizează ca astringent,
dezinfectant şi deshidratant al camerei pulpare şi xcanalelor dentare.

Spirtul sanitar (medicinal) conţine etanol (70 – 90%), metanol şi albastru de

metilen. Se utilizează ca dezinfectant extern.
 Alcoolul propilic Se utilizează pentru dezinfecţia unor materiale dentare.
Alcoolul izopropilic Se utilizează în concentraţie de 70% pentru dezinfecţia
materialelor chirurgicale.
Fenoxietanolul are acţiune bactericidă slabă faţă de germenii gram pozitivi şi
gram negativi. Este activ faţă de Proteus şi piocianic (care pot contamina plăgile
chirurgicale sau arsurile).
Paraclorfenoxietanolul are proprietăţi antifungice.
Propilenglicolul se utilizează pentru dezinfecţia aerului din încăperi, distrugând
microbii, virusurile şi ciupercile.
Trietilenglicol este mai activ decât precedentul.

3. Derivaţi fenolici

Fenolul se prezintă sub formă de cristale albe, care au miros caracteristic.

În concentraţii mici (0,1%) este bacteriostatică, iar în concentraţii mari (2 – 5%)
are proprietăţi bactericide şi fungicide puternice. Germenii gram pozitivi sunt foarte
sensibili la acţiunea fenolului, în timp ce bacilul Koch este rezistent.
În concentraţii mci până la 1%, Aplicat pe piele produce anestezie. După
concentraţii mai mari apare o pată roşie-brună care se exulcerează şi se vindecă greu. În
concentraţii mari are acţiune caustică, putând provoca necroza. Pătrunzând în profunzime
poate produce gangrenă.
La nivelul mucoaselor, soluţiile diluate 1 – 2% produc iniţial senzaţia dureroasă,
apoi anestezie. La aplicare pe mucoasa bucală determină sialoree. Soluţia 5% are acţiune
iritantă şi caustică.
Fenolul se absoarbe cu uşurinţă de pe mucoasă şi piele, provocând intoxicaţii.
Alcoolul facilitează pătrunderea fenolului în ţesuturi.
Ingerarea accidentală a fenolului determină intoxicaţii grave cu iritarea tubului
digestiv, stimularea SNC până la apariţia convulsiilor, apoi deprimarea sistemului nervos
cu obnubilare, hipotermie, deprimarea respiraţiei, colaps, efecte nefrotoxice cu
albuminurie şi hematurie. Moartea se produce prin stop respirator.
În intoxicaţii se fac spălături gastrice cu uleiuri vegetale care reţin fenolul. Se
administrează cărbune medicinal, purgative uleioase (ulei de ricin), se combate colapsul
circulator şi deprimarea respiraţiei.
Datorită toxicităţii fenolului se utilizează rar, fiind rezervat pentru dezinfecţia
mediului şi excreţiilor (soluţii 2 – 5%).
 În stomatologie se foloseşte mai rar ca atare, ca dezinfectant şi caustic se utilizează
sub formă de soluţie alcoolică sau glicerinată în stomatite aftoase, ulceraţii. Intră în
compoziţia unor preparate:
Dentocalmin+ este o soluţie care conţine fenol, mentol şi xilină, având acţiune
antiseptică şi anestezică de suprafaţă. Se utilizează în pulpite sub formă de pansament.
Fenolul având acţiune iritantă, caustică şi toxică asupra ţesuturilor vii, preparatele care
conţin acest antiseptic sunt contraindicate când se urmăreşte păstrarea vitalitatea pulpei
dentare.
Glicerina fenicată 2% este indicată pe cale externă, ca antiseptic în otitele
supurate.

Polifenolii
Rezorcina are acţiune bactericidă şi fungicidă mai slabă decât fenolul Are şi
proprietăţi anestezice de suprafaţă mediocră. În stomatologie se utilizează rarAre
proprietăţi cheratolitice pentru care se utilizează în dermatologie.
Hidrochinona (paradihidroxibenzol) are proprietăţi reducătoare. Se utilizează
pentru reducerea nitratului de Ag, urmată de eliberarea Ag metalic.
Derivaţii substituiţi ai fenolului
Para-mono-clorfenolul Este un dezinfectant mai activ decât fenolul
hexaclorofenul Se absoarbe de pe piele. Are proprietăţi dezinfectante importante Se
utilizează încorporat în detergenţi pentru dezinfecţia preoperatorie a mâinilor şi a pielii
(0,5 – 3%). Este indicat în tratamentul unor infecţii microbiene şi micotice ale pielii. Nu
se aplică pe pielea noilor născuţi, deoarece se absoarbe şi poate da intoxicaţii grave, cu
degenerescenţa substanţei albe din creier. Este contraindicată administrarea pe mucoase şi
plăgi.
Crezolii sunt metilfenoli. Tricrezolul Are acţiune bactericidă superioară faţă de
fenol Eficienţa se reduce în prezenţa proteinelor. Este slab solubil în apă. Se utilizează în
emulsie cu săpunul de K (lisol) ca dezinfectant pentru obiecte sau excrete.

Uleiuri volatile (oleuri eterice, esenţe aromate).

Uleiul de cuişoare întră în compoziţia unor produse utilizate în stomatologie (Eugenol+,
Nelkenöl DAB®).
Componentul principal al uleiului de cuişoare este eugenolul (70-95 %). are proprietăţi
antiinflamatoare. Posedă o acţiune anestezică locală slabă. Este mai puţin iritant pentru
ţesuturi decât fenolul.
Eugenolul produce hiperemia pulpei dentare
 Eugenolul se utilizează ca bacteriostatic şi ca anestezic în stomatologie. Se aplică
local pentru asepsia cavităţilor denstare şi a canalelor radiculare, coafaj indirect,
tratamentul leziunilor dentinare, pansamente gingivale.
Eugenolul poate fi utilizat pentru obturaţia provizorie sau pentru obturaţie de bază.
În cazul obturaţiilor de durată, eugenolul se amestecă cu oxid de zinc, cu care formează
eugenat de zinc.
Eugenolul poate irita şi leza pulpa dentară, fiind contraindicat pentru coafaj direct.
Eugenolul în amestec cu oxid de zinc, uleiuri vegetale şi colofoniu se utilizează
pentru obţinerea unor cimenturi protectoare.
Eugenolul poate fi întrebuinţat pentru aromatizarea pastelor de dinţi.

Uleiul de tim Are acţiuni antiseptice, antihelmitice, anestezice locale,

antipruriginoase, astringente revulsive. După absorbţie stimulează SNC.
Uleiul de tim se administreazî local sub formă de soluţii alcoolice 1 % şi unguente 1-5 %.
Intră în compoziţia pastelor de dinţi şi a apelor de gură.
Uleiul de mentă. Are proprietăţi antibacteriene şi antifungice (indice fenolic 1).
Are acţiune anestezică locală slabă, precum şi efect antipruriginos şi descongestionant.
Produce o hiperstezie a terminaţiilor nervoase pentru rece.
Se utilizează pe cale externă în soluţii uleioase şi alcoolice 1-3 %, pulberi şi unguente, ca
antipruriginos, precum şi în micoze cu Candida.
Uleiul de mentă poate fi întrebuinţat în faringite şi corize.
Uleiul de scorţişoară Poate fi întrebuinţat în stomatologie pentru antisepsia
canalelor radiculare. Pătrunde în dentină şi poate produce înnegrirea acesteia. Intră în
compoziţia unor paste şi pudre de dinţi.

Uleiul de muşeţel (Are acţiune antiseptică locală, antimicotică, antiinflamatoare la

nivelul mucoaselor, descongestionantă, antipruriginoasă, emolientă şi cicatrizantă

4. Coloranţii

a. Coloranţii acridinici sunt coloraţi bazici (cationici) activi faţă de bacteriile gram

pozitive. Au culoare gălbuie (flavine).

Lactatul de etacridină (rivanol) este o pulbere, solubilă în apă. Se administrează

extern, sub formă de soluţie apoasă 1 % în plăgi, unguente şi pulbere 0,5-2 % în infecţii
ale pielii, eczeme infectate. Pentru spălături depă incizarea abceselor, spălături în sinuzite
dentogene survenite după perforare alveolară şi spălături bucale se utilizează în soluţii
1/10.000-1/1.000. în gingivite, stomatite, afte bucale se pot utiliza soluţii mai concentrate.
Intră în compoziţia unor preparate (de exemplu Stomacuran®) utilizate în
tratamentul local al gingivitelor ulcerative necrotice, infecţii acute periodontale, alveolite.
Etacridina irită conjunctiva. După aplicaţii prelungite în timp, întârzie granularea şi
cicatrizarea plăgilor. Nu are acţiuni rezorbtive. Colorează lengeria în galben. Preduce
alergie.

b. Derivaţii de trifenilmetan sunt coloranţi bazici, acţionând intens asupra bacteriilor

gram pozitive chiar şi în diluţii mari.
Au o uşoară acţiune astringentă. Nu irită ţesuturile.
Clorura de metilrozanilină (violet de genţiana, metil violet, pioctanina albastră) se
prezintă sub formă de cristale verzui, cu luciu metalic, solubile în apă, alcool, glicerină.
Are proprietăţi astringente, antiseptice, antifungice şi antihelmintice. Ca dezinfectant se
utilizează sub formă de soluţii apoase 1/1.000-1/10.000 în infecţii ale pielii, escare,
ulcere, plăgi purulente, arsuri, micoze cutanate (tricofiţie), stomatită aftoasă, angină
Vincent. În stomatita cu Candida la copii se aplică soluţia 0,5 %. În gingivitele
ulceromembranoase se asociază cu acriflavină 1 %.

c. Coloranţii azoici au acţiune antimicrobiană slabă.

Fenazopiridina (Pyridium®) se utilizează per os, ca antiseptic urinar.

d. Derivaţii de fenotiazină au acţiune bacteriostatică modestă.

Clorura de metiltionină (albastru de metilen, clorura de tetrametiltionină) este o pulbere
de culoare verzui-brună închisă, solubilă în apă şi alcool. Are proprietăţi redox. Are
acţiune dezinfectantă slabă. Se utilizează rar pentru dezinfecţia tegumentelor şi a
mucoaselor, sub formă de soluţie 1-5 %. Poate fi aplicată pe aftele bucale.
În infecţiile urinare se administrează per os 50 – 300 mg pe zi.
În intoxicaţii cu cianuri sau substanţe methemoglobinemizante (ex. nitriţi) se injectează
i.v. În aceste cazuri, se administrează în continuare tiosulfat de Na.

5. Metale grele

a. Derivaţii de argint:
Azotatul de argint (AgNO3) are acţiune bacteriostatică. În soluţie 1 ‰ distruge
majoritatea microorganismelor. În contact cu ţesuturile dă naştere la proteinat de Ag.
Aceasta formează un stat protector care împiedică pătrunderea infecţiilor în profunzime.
 Sub influenţa luminii se produce înnegrirea crustei. Din această crustă se
eliberează Ag+ care acţionează bacteriostatic.
Azotatul de Ag se utilizează în soluţie apoasă în concentraţie de 1‰ ca astringent
şi antiseptic pe plăgi şi în arsuri. În oftalmologie se întrebuinţează soluţia 1-2 %. Aceasta
poate fi utilizată pentru profilaxia oftalmiei gonococice la nou-născut (metoda Credé).
În stomatite se fac spălături cu o soluţie 1/100.000, iar soluţia 0,5-1 % se aplică
prin badijonaj în glosite cu leziuni erozive, fisuri. Concentraţiile mai mari au acţiune
caustică.
Pentru dezinfectarea şi cauterizarea ulceraţiilor mucoaselor şi pentru badijonarea
aftelor, se indică soluţia 10 %.
Soluţia 20 % sau creioanele de nitrat de argint se utilizează pentru cauterizarea
polipilor gingivali, ulceraţiilor gingivale, aftelor. Acţiunea caustică nu pătrunde în
profunzime deoarece clorurile din umorile ţesuturilor precipită Ag.
În stomatologie se mai utilizează pentru coafaj indirect. Pentru stimularea
cicatrizării plăgilor atone şi a ragadelor Ag se aplică sub formă de unguent.
Sub acţiunea luminii este redus, cu formarea de argint metalic. După aplicarea argintului
pe piele, se produce înnegrirea acestuia. Ag poate irita conjunctiva. Administrarea
îndelungată la nivelul mucoaselor poate produce pigmentarea acestora (argirism
localizat).
b. Derivaţii de mercur
Clorura mercurică se foloseşte numai pentru dezinfecţia mâinilor, în soluţie 1‰ care
distruge microbii în câteva minute. Nu se poate aplica pe răni.
Săpunul, clorura de Na, substanţele sulfonate şi proteinele îi reduc acţiunea. Cu iodul dă
naştere la biiodură de mercur care produce necroză.

Cloramida de mercur (precipitatul alb) se utilizează în dermatologie, iar oxidul galben de

mercur (precipitatul galben) în oftalmologie (sub formă de unguent 1 – 2%) şi în
dermatologie.

c. Derivaţii de zinc
Sulfatul de zinc (ZnSO4) se utilizează sub formă de soluţie 0,2 – 2% ca stringent şi
antiseptic pentru mucoase.
În oftalmologie se întrebuinţează colir o,2%.
Soluţia 2% are acţiune antiseptică, fiind utilizată în stomatologie şi dermatologie.
Soluţiile mai concentrate au proprietăţi tanante slabe.

Oxidul de zinc (ZnO) are acţiune astringentă şi dezinfectantă slabă.

Împreună cu eugenolul dă eugenatul de zinc (cariofilat de zinc).
Oxidul de zinc se aplică extern sub formă de pudră şi unguent, sau ca excipient.
Intră în compoziţia unor materiale de obturaţie
Clorura de zinc (ZnCl2) –Are proprietăţi astringente şi bacteriostatice. Soluţia 2%
se utilizează în stomatite inflamatorii şi ulceroase. Soluţiile mai concentrate au proprietăţi
iritante şi caustice.
Ingerarea unor săruri solubile de zinc, ca de ex. clorura, poate provoca intoxicaţii
cu simptome de gastroenterită.

6.Detergenţii
.
a. Detergenţii anionici
Săpunurile propriu- Săpunurile au proprietăţi detergente puternice. Prin spălare
cu apă, fac spumă, scad tensiunea superficială, au acţiune de curăţire şi îndepărtează
murdăria, secreţiile, celulele descuamate şi diferite microorganisme situate la suprafaţa
pielii („flora de pasaj”). Nu sunt îndepărtaţi germenii „staţionari” care se află localizaţi
mai în profunzime sau în foliculii piloşi.
Săpunurile au o acţiune antibacteriană (proprie) foarte redusă. Germenii gram
pozitivi sunt sensibili, dar stafilococul este rezistent. Săpunurile nu au acţiune asupra
sporilor.
Se utilizează în scop igienic şi pentru spălatul mâinilor înaintea intervenţiilor
chirurgicale. Efectele unor soluţii antiseptice aplicate pe tegument sunt facilitate după
spălarea prealabilă cu săpun.
Soluţiile de săpun fiind foarte alcaline (pH = 8 – 10), pot irita tegumentele (care au
pH = 5,5 – 6,5). De asemenea irită mucoasele. Un alt dezavantaj al săpunurilor alcaline
constă în incompatibilitatea lor cu substanţele acide.
Cu apă dură, care conţine ioni de Ca şi Mg, săpunurile alcaline formează săruri
insolubile.

Săpunul de potasiu Are proprietăţi degresante şi cheratolitice. Se utilizează ca decapant

în psoriazis şi cheratolitic în unele eczeme.

Săpunurile de toaletă conţin acid lauric sau acid oleic.

Săpunurile medicinale
Pastele de dinţi conţin săpunuri (5 – 25 %) pentru a favoriza îndepărtarea resturilor
alimentare dintre dinţi şi pentru a reduce vâscozitatea mucinei, pe care o dizolvă.
.

b. Detergenţii cationici
Clorura de dequaliniu (Decaderm+, Codecam+, Efisol®, Sirinal®) are acţiune
bacteriostatică şi bactericidă faţă de bacterii gram pozitive şi negative, bacili
acidorezistenţi, precum şi acţiuni antiseptice faţă de Treponema Vincenti, antifungice faţă
de Candida albicans şi unele specii de trichopyton.
Este indicată în infecţii ale pielii, ulcere varicoase infectate, arsuri, plăgi, angine,
faringite, laringite, stomatite bacteriene şi virotice, gingivite şi vaginale.
Se administrează extern, sub formă de unguent 0,4% şi soluţie 0,5% în
propilenglicol (Decaderm+). În stomatologie şi ORL se utilizează sub formă de spray
(Codecam+).
Poate produce alergie, iar după aplicaţii prelungite necroză.

c. Detergenţi amfolitici (amfoteri) sunt substanţe tensioactive care conţin una sau mai
multe grupări cationice şi anionice.
Unii au proprietăţi dezinfectante, fiind activi şi în prezenţa substanţelor organice.

Dodiciniul
Se utilizează pentru dezinfecţia mâinilor (Tego 103 S®), plăgilor (Tego 103 G®),
instrumentelor, lenjeriei şi a încăperilor.

d. Detergenţi neionici sunt substanţe tensioactive puternice, care nu ionizează. Au

acţiune dezinfectantă slabă. se utilizează în tehnica farmaceutică.