MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIAMILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

„Alexandru cel Bun”

REFERAT
OPERAȚII ÎNTRUNITE
TEMA:„Sprijinul operațional întrunit”

Coordonat: colonel (r) Iurii CIUBARA

Autor: lt.maj Ion LUCHIANIC

Chişinău – 2021
 INTRODUCERE.
Referitor la gradul de implicare al categoriilor de forţe armate, în contextul
unor acţiuni întrunite, cele mai recente conflicte militare au reliefat câteva aspecte
foarte importante. În acest sens, criteriul principal de analiză îl reprezintă, desigur,
doctrinele puterilor militare ale căror forţe armate au participat la conflictele
armate respective. Astfel, statele care îşi propun promovarea intereselor politice în
diverse spaţii de pe glob, dar din proximitatea propriilor frontiere, au folosit, în
mod prioritar mari unităţişiunităţi din cadrul forţelormilitare.
Stabilirea relaţiilor de sprijin acordat şi primit între componente este o opţiune
utilă pentru îndeplinirea sarcinilor necesare. Fiecare element subordonat al forţei
întrunite poate să sprijine sau să fie sprijinit de alte elemente.
 PARTEA DE BAZĂ

Comandantul forţei întrunite stabileşte relaţiile de sprijin în cadrul forţei

întrunite pentru a întări unitatea de efort prin sarcinile operative stabilite,
accentuarea sau clarificarea priorităţilor, asigurarea unor subordonaţi cu capacităţi
suplimentare sau combinarea efectelor bunurilor similare.
Tipuri de sprijin identificate după modul de realizare:
a) reciproc;
b) general;
c) direct;
d) imediat.
Sprijinul reciproc este acea acţiune pe care unităţile forţei întrunite o execută
unele pentru altele împotriva unui inamic, din cauza sarcinilor asumate care trebuie
să fie îndeplinite, a poziţiei unora faţă de celelalte şifaţă de inamic, precum şi din
cauza capacităţilor lor intrinseci.
Sprijinul general este acea acţiune executată în beneficiul forţei întrunite
ajutate, luată mai repede ca întreg, decît ca o subdiviziune anumită a acesteia.
Sprijinul direct este o misiune care necesită o forţă pentru a veni în sprijinul
unei alte anumite forţeşi care o autorizează să răspundă direct cererii de asistenţă
solicitate de forţa sprijinită.
Sprijinul imediat este acţiunea pentru sprijinirea forţei de lângă ţintele sau
obiectivele care sunt destul de aproape de forţa sprijinită, deoarece reclamă o
integrare sau coordonare detaliată a acţiunii de sprijin cu foc, mişcare sau alte
acţiuni ale forţei sprijinite.
Directiva operativă, care precizează scopul operaţiei întrunite în funcţie de
efectele dorite şi întinderea acţiunii ce trebuie întreprinse, mai cuprinde:
a) forţeleşi resursele alocate efortului de sprijin;
b) timpul, spaţiul, nivelul şi durata efortului de sprijin;
c) prioritatea misiunii de sprijin raportată la alte misiuni ale forţei de sprijin;
d) autoritatea, dacă există, a forţei de sprijin pentru a schimba efortul de
sprijin în cazul unei ocazii excepţionale sau a unei urgenţe;
 e) gradul de autoritate admis comandantului sprijinit privind efortul de
sprijin.
Planurile de sprijin sunt pregătite de comandanţii subordonaţi şi de cei care
sprijină, pentru a satisface cererile din planul comandantului care cere sprijinul. În
mod specific, planurile care sprijină comandamentul asigură forţe cu efective
mărite, măriri de forţă sau sprijin funcţional ca de exemplu, logistică, comunicaţiişi
transport.
Planurile de sprijin pot fi:
a) nucleare şi chimice (de înlăturare a urmărilor întrebuinţării armelor de
distrugere în masă (A.D.M.));
b) de mobilizare;
c) de dislocare şi redislocare;
d) de sprijinire a categoriilor de forţe ale armatei.
De asemenea, se întocmesc planuri de generare şi concentrare a resurselor
într-un teatru de operaţii.
Sprijinul de luptă
Sprijinul de luptă al operaţiilor întrunite constă în susţinerea cu foc sau într-un
ajutor operaţional în favoarea unor unităţi sau subunităţi.
Sprijinul de luptă include susţinerea operaţiei întrunite cu:
a) artileria;
b) aeronavele;
c) geniul;
d) cercetarea (sprijinul cu informaţii);
e) unităţile, subunităţile de apărare nucleară, bacteriologică şi chimică;
f) unităţile, subunităţile de comunicaţiişi informatică;
g) subunităţile de protecţie electronică;
h) poliţia militară;
i) subunităţile de carabinieri, protecţie civilă şisituaţiilorexcepţionale;
j) operaţii psihologice.
Suportul logistic
 Suportul logistic al operaţiilor întrunite reprezintă totalitatea activităţilor
specifice desfăşurate de forţele de logistică sau elemente ale acestora în scopul
asigurării forţelor operaţionale cu tot ceea ce este necesar pentru îndeplinirea
cerinţelor stabilite.
Suportul logistic are drept scop asigurarea forţelor luptătoare şi de sprijin cu
tot ceea ce le este necesar pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor ordonate.
Suportul logistic constituie un sistem complex de planificare-organizare,
comandă, control, conducere, comunicare şi executare a activităţilor de asigurare a
trupelor cu armament, tehnică şi mijloace tehnico-materiale şi întreţinere a
infrastructurii, acordarea serviciilor, cu eşalonarea în patru nivele de suport
logistic: tactic, operativ, strategic şipolitico-decizional militar.
Prioritatea operaţiilor. Suportul logistic trebuie să fie îndreptat spre asigurarea
succesului operaţiilor, aşa cum este definit de către comandant, să funcţioneze ca
un multiplicator de forţeşi să fie integrat în planificarea operaţiilor clar şi succint,
într-un lanţ de comandă, control, conducere şi comunicare. El se referă la condiţiile
de trai ale forţelor, mentenanţă, aprovizionare, transport, securitatea şi
continuitatea liniilor de aprovizionare şi evacuare.Logistica trebuie să integreze
efortul naţional cu cel din zona de operaţii întrunite prin intermediul mobilizării,
desfăşurăriişiredesfăşurării, pentru susţinereaconcepţiei comandantului forţelor.
Caracteristicile logisticii completează caracteristicile războiului şi servesc
drept ghid pentru comandanţii şi specialiştii de logistică, la planificarea şi
executarea suportului logistic în operaţiile întrunite;
În funcţie de condiţiile de desfăşurare a operaţiilor întrunite, caracteristicile
logisticii au o pondere cu influenţă diferită;
Suportul logistic se caracterizează prin:
a) responsabilitate;
b) autoritate;
c) prevedere;
d) promptitudine;
e) simplitate;
f) flexibilitate;
 g) economie;
h) disponibilitate;
i) ritmicitate;
j) capacitate de susţinere;
k) capacitate de supravieţuire.
Ca părţi inseparabile ale luptei armate, operaţiile şi logistica sunt
complementare şi interdependente. În cadrul etapelor de planificare, pregătire şi de
executare a operaţiilor întrunite, este necesară integrarea eforturilor planificatorilor
de operaţiişi de logistică, interesele comenzii, de la orice eşalon, fiind esenţiale;
În planificarea logistică se pot folosi metode diferite, în funcţie de situaţia în
care se trece la executarea operaţiei întrunite şi de timpul avut la dispoziţie, astfel:
a) planificarea succesivă pe nivele de suport logistic;
b) planificarea simultană la mai multe eşaloane.
Planificarea logistică pe nivele de suport (tactic, operativ şi strategic) este
parte componentă a planificării tactice, operative şi strategice întrunite. Prevederile
planificării logistice corespund Conceptului suportului logistic al Armatei
Naţionale a Republicii Moldova. Planificarea logistică, avînd baze fixe şi mobile
dublate de realizarea serviciilor pe plan local, reduce dificultăţile cursului
desfăşurării sau dislocării şi evită stocările inutile în zona de operaţii.
Planificatorii de logistică trebuie să identifice problemele esenţiale, specifice
planului operaţiei întrunite şi întocmesc “Planul de suport logistic”, care se
anexează la acesta.
Pentru coordonarea activităţilor logistice, unitatea de comandă este esenţială,
logistica fiind o funcţie de comandă. În scopul realizării controlului la nivelurile
strategic, operativ şi tactic, comandantul forţei întrunite trebuie să exercite
controlul şi asupra logisticii. Pentru o anumită zonă de operaţii, într-o misiune
stabilită, de logistică va răspunde o autoritate unică de comandă.
Fără să deţină un control adecvat asupra capacităţilor de suport logistic,
comandantul grupării de forţe întrunite nu va putea influenţa puterea de luptă a
forţei sale.
 Sistemul de suport logistic trebuie să fie în armonie cu structura şi concepţia
de utilizare în luptă a forţelor beneficiare. Aceasta presupune autoritate unică de
comandă asupra tuturor forţelor implicate în operaţia întrunită.
Suportul logistic se realizează prin utilizarea capacităţilor şi resurselor
componentelor subordonate comandantului forţei întrunite în scopul executării
aprovizionărilor, întreţinerii, transporturilor şi serviciilor de infrastructură;
Suportul logistic se poate face atât în interiorul zonei de operaţii, cât şi în
afara acesteia.
Implementarea şi executarea funcţiilor logistice rămîn în responsabilitatea
categoriilor de forţe ale armatei şi a comandanţilor componentelor.
Comandanţii, pînă la nivel de unitate şi de aeronavă, potrivit atribuţiilor ce le
revin, vor rezolva toate problemele legate de asigurarea cu tot ce este necesar
pentru îndeplinirea misiunilor.
În situaţia în care apar constrângeri, ce limitează opţiunile executanţilor, toate
eşaloanele vor suporta restricţionări, funcţie de importanţa structurilor respective,
în cadrul ofertei întrunite.
 CONCLUZII

Prin derularea procesului de transformare al Armatei se urmăreşte obţinerea

unei structuri de forţe modernă, redusă, profesionalizată, echipată adecvat,
dislocabilă, interoperabilă, cu capacitate de auto susţinere şi de protecţie multi
dimensională,cu o conducere flexibilă, care, pe baza informaţiilor şi datelor
optime, să ia decizii in timp scurt. Logistica şi componentele sale nu se pot situa pe
alte coordonate decât cele prezentate, având în vedere rolul ei de asigurare a
sustenabilităţii forţelor în acţiunile militare.
În domeniul logistic, procesul de transformare îmbracă două componente
foarte importante. In primul rand, el trebuie privit din punct de vedere tehnologic,
având în vedere că în mediul militar tehnologia avansează mult mai rapid decât în
domeniul civil, şi apoi din punct de vedere economic, luând în considerare faptul
că principiile care se aplică la ora actuală in domeniul logistic sunt cele ale
determinismului dinamic complex, în care contează unitatea şi reţeaua economică.
Din această perspectivă, structurile economice cele mai eficiente sunt considerate
întreprinderile de tip „B“ (unităţi şi subunităţi), care se adaptează mai uşor
condiţiilor de producţie şi de desfacere şi întreprinderi ierarhizate (bazele logistice,
marile unităţide logistică).
Transformarea în domeniul logisticii militare implică, în primul rând,
modernizarea infrastructurii militare, îmbunătăţirea metodelor şi practicilor de
management a resurselor pentru apărare (în special în ceea ce priveşte achiziţiile de
armamente, logistică, politică de personal), îmbunătăţirea eficienţei sistemului de
planificare, programare, bugetare şi evaluare, reducerea dimensiunii structurilor
logistice, trecerea de la procesul de planificare bazată pe ameninţări la cea bazată
pe capabilităţi.