Semiologia bolilor psihice – curs

2
Prof. Ungureanu Loredana

1
 Semiologia afectivității
• Afectivitatea este funcția de simțire profundă a conștiinței, conștientă sau
inconștientă, care însoțește procesele cognitive și activitatea.
• Patologia mintală înseamnă inversarea unei fracții (cunoaștere/afectivitate).
• Normal - predomină procesele cognitive;
• Anormal – domină afectivitatea
• Afectivitatea
• stratul cel mai intim, cel mai profund, în mare parte inconștient
• este bipolară
• este sinonimă cu suflet sau inimă
• Conținutul afectivității, se exprimă prin patru forme afective:
• dispoziții
• emoții
• sentimente
• pasiuni

2
 Semiologia afectivității
• Dispoziția este starea de fond a afectivității la un moment dat.
– O dispoziție normală este o dispoziție egală.
– Este echilibru între afectivitate și cunoaștere
– În cazul unui șoc dispoziția se schimbă brutal
– Patologic - indispoziția, neliniștea, anxietatea. Dispoziția poate fi tristă,
depresivă
– Când cuprinde și aspecte corporale se numește angoasă.
– Exista și o emotivitate constituțională, a persoanelor „sensibile“
– Emotivitatea poate crește în surmenaj (oboseala cronică)
– Sentimentele negative – ura. Aceasta poate duce la omucidere.
– Pasiunile negative - patimi sau vicii și dau caracterele cele mai urâte.
– Conținutul afectiv poate fi în exces - lăcomia sau în minus - apatia
(pathos = simțire).
• Emoțiile sunt trăirile resimțite corporal, vegetativ. Se mai numesc și
afecte.
• Sentimentele sunt investiții afectivo-cognitive durabile

3
 Semiologia afectivității
• Emoția este trăită corporal. Emoția ne animalizează inconștient, nu
ne putem controla și ne pierdem, ne suprimă partea noastră de
cunoaștere din ființă.
• Dispozițiile și emoțiile sunt bipolare (pozitive sau negative).
• Sentimentul poate fi pozitiv sau negativ față de ceva din cunoaștere
• Pasiunile sunt investiții masive și durabile, până la obsesie și delir,
care bulversează rațiunea și personalitatea.
– părtinirea, partizanatul, parti-pris-ul, patima, ura.
– nebunie de moment din care rezultă acte antisociale grave, pe care
subiectul ulterior le regretă.
– sunt furtuni de moment ale psihopaților.
– iraționalitatea prin definiție, au intensitatea și durata cea mai mare.
– sunt bipolare
• Heidegger spune că cel mai profund strat al omului este grija, teama
sau angoasa.
• Freud spune că în om stă undeva și tendința spre sinucidere lentă
prin pulsiunile sale distructive.
• Viciul – reflex necondiționat care duce la moarte.
4
 Semiologia afectivității

• Afectivitatea furnizează două stări fundamentale:

• una de fericire, bucurie
• cea a depresiei, a eșecului, a frustrării.
• Stratul cel mai profund este interesul personal.
• De-a lungul existenței noastre nu avem același
capital afectiv.
• Momentul în care suntem stăpâni pe ea, o
controlăm, se numește maturitate, iar când nu –
infantilism. Falsificarea se numește pervertire.
• Afectivitatea favorizează creativitatea, imaginația

5
Afectivitatea patologică (afectivitatea = timie)
• hipertimia (creșterea afectivității), hipotimia (scăderea
afectivității) și paratimia (modificare calitativă).
• Dezechilibrul cel mai ușor se produce în psihopatii,
• La copil de o-bicei se insistă pe două pârghii: dresajul
(adică frâna, care este punitivă) și încurajarea. Oamenii
rămân până la bătrânețe cu stigma afectivă cu care au
pornit din copilărie.
• Noțiunea de complex
• omul nu este satisfăcut de propriul corp, el vrând altceva.
• emoție negativă, pe care încercăm să o depășim, care ne
frânează, de care ne e frică, de care vrem să scăpăm, ne
obsedează.

6
 Afectivitatea patologică
• Psihoza cea mai importantă este schizofrenia.
• conținut afectiv dezordonat.
• inversiunea afectivă, indiferența afectivă și ambivalența afectivă.
• În parafrenie - o afectivitate superbă. Lumea e a lui. Are o imaginație
maximă, bogată, degajare.
• Afectivitatea paranoidului este rigidă, îngustă, ternă, necruțătoare,
nemiloasă, fioroasă chiar.
• Afectivitatea în demențe se prăbușește, crește impulsivitatea, nerăbdarea.
• Simptome psihice în diferite boli - depresii la hepatici, angoasa la cardiaci,
falsa liniște la uremici, indispoziție și iritabilitate la anemici.
• Un om poate avea discernământ bine echilibrat, o critică corectă; invers,
are prejudecăți, adică judecăți tulburate de afectivitatea lui (paranoia).
• Cel mai frecvent delir e cel de persecuție.
• La orfani, de exemplu, constatăm lipsa afectivității. Ei au de obicei în cap
doar părțile negative.
• Modelarea afectivă este marea problemă a societății moderne.

7
 Tulburări fobice
• Teama persistentă și marcată față de diferite obiecte și situații, expunerea
pacientului la acestea determinând o reacție imediată de anxietate.
• Pacientul evită stimulul fobic, ceea ce îi afectează viața profesională și
socială.
• Atacurile de panică pot fi inițiate de stimuli fobici sau pot apărea spontan
pe parcursul bolii.
• Indivizii cu fobie sunt anxioși numai în situații specifice, identificabile.
– Frica de spații închise (claustrofobia), frica față de sânge și de înălțime.
– Fobia socială - teamă specifică față de situațiile sociale sau de concurs în care pacientul
este supus atenției unor persoane necunoscute sau examinării și evaluării posibile de
către alții.
• Individul afectat este conștient de faptul că teama pe care o simte este
excesivă și irațională
• Debutul apare din copilărie până în perioada de adult tânăr

8
 Psihopatologia manifestărilor instinctive
• Instictul
– Complexul de însușiri moștenite ereditar, care reflectă dezvoltarea
speciei. Complex de reflexe necondiționate transmis ereditar
– Realizează relația animalelor cu mediul ambiant
– La om sunt înglobate în structura personalității ca elemente stimulatorii
ale comportamentului interesat în păstrarea integrității persoanei și
perpetuarea speciei
• Tulburările instictelor apar ca elemente patologice ale
personalității

9
 Tulburări ale instictului
• Tulburări ale instinctului alimentar
– Bulimie – nevoie exagerată de hrană
– Polifagia – ingerarea fără discernământ de alimente și produse
necomestibile
– Anorexia – scăderea sau lipsa totală a poftei de mâncare – în depresiile
profunde
• Anorexia nervoasă
• Sitiofobia – refuzul de alimente
• Tulburările instictului de apărare
– Exagerarea nevoii de autoconservare - frică de moarte, de boală, stări
hipocondriace
– Scăderea sau abolirea instinctului de apărare (indiferența față de pericole,
tendința de automutilare, tentativă de suicid)
– Stările confuzive, demențe, oligofrenie – tulburări ale instinctului de orientare

10
 Tulburări ale instinctului sexual

• Exagerarea instinctului sexual

– Nimfomanie – la femei
– Satiriazis – la bărbați
– În excitație maniacală, stări demențiale, oligofrenii, leziuni cerebrale
• Scăderea sau abolirea instinctului
– Epuizare, nevroze – așa numitele impotențe sexuale psihice
• Anomalii în alegerea partenerului
– Pedofilia, gerontofilia, incestul (cu rude de sânge), homosexualitatea, zoofilia
• Anomaliile desfășurării actului sexual
– Sado-mazochism, exhibiționism
– La psihopați, demențe posttraumatice, senile, vasculare, encefalopatii

11
 Semiologia voinței și activității
• Psihicul se exprimă printr-o a treia latură a conștiinței
care se cheamă activitate.
• Puterea de a cumpăni diferitele impulsuri și de a le
transforma în acțiune se cheamă voință.
• Ea este organizatorul conștiinței și al personalității
• Cu cât este o lipsă mai mare sau mai mică de voință,
apare și abaterea și boala psihică.
• Voința este un amestec conștient/inconștient.
• Este conștientizarea unui impuls, deliberarea și alegerea
liberă conform intereselor personale și generale.
• Voința se măsoară prin puterea de luptă contra
obstacolelor.
• Vizează succesul, nu ratarea.
12
 Tulburările voinței
• Cantitative - hipobulie și hiperbulie, calitativă -
parabulie.
• Abulia este o lipsă totală de voință.
• Hipobulia este semn de depresie nevrotică sau psihotică.
• Hiperbulia este un semn de pripeală, impulsivitate,
infantilism.
• Parabulia se observă în paranoia. Deci este o voință ieșită
din comun pentru o cauză falsă. Dușmănește toată viața un
om și vrea să-l distrugă, deși acesta este nevinovat și după
ce îl termină, spune că are o victorie;
• Parabulia - amestec de creștere cu scădere a voinței, în
cazul toxicomanului sau alcoolicului - scădere a voinței
pentru realizarea profesiei, educație, familie, o creștere a
voinței în procurarea toxicului.

13
 Activitatea normală
• Se mai numește comportament, conduită, acțiune.
• Activitatea non-verbală și activitate verbală și scrisă.
• Activitatea non-verbală se referă la înțelegerea mimicii,
pantomimicii, sensul, limbajul îmbrăcăminții, ținută și
atitudinea față de examinator.
• Limbajul non-verbal nu este de o importanță egală cu cel
verbal și scris (scrisul până la urmă rămâne).
• Exista oameni cu mai multe fețe. Oamenii obișnuiți au o
mimică concordantă (ce avem în suflet, aceea arătăm).
Profesioniștii au mimică după cum se cere.
• Privind mimica, ne putem centra în primul rând pe privire;
privim în ochi. Omul normal, odihnit, arată interes, pe care
îl exprimă și privirea.
• Bolnavul mintal are o privire cu totul deosebită

14
 Activitatea normală
• Mai puțin semnificativă este pantomimica, adică totalitatea
gesturilor.
• Un om, cu cât este mai simplu, cu atât e mai pantomimic, iar cu cât
e mai sus, e mai reținut.
• Mimica și pantomimica sunt un acompaniament al limbajului
verbal.
• Îmbrăcămintea vorbește prin culoare, formă. Există o îmbrăcăminte
decentă și una indecentă; Culoarea mai ales atrage atenția. Contează
dacă cineva se fixează cronic pe anumite culori .
• Mai suntem atenți și la podoabe (mărimea cerceilor, de ex.).
• Mai putem descrie bogăția sau sărăcia îmbrăcăminții, gustul sau
lipsa de gust.
• Bolnavii psihici nu dau o atenție suficientă ținutei lor.
• Atitudinea (limbajul atitudinal) e pașnică sau agresivă.

15
 Activitatea normală
• Activitatea este un lanț de reflexe necondiționate și
condiționate.
• La naștere există o minimă pantomimică. Tot ce se adaugă
peste activitatea înnăscută, toate mișcările noi tindem să le
automatizăm.
• Îmbrăcatul, spălatul, toate sunt automatisme.
• Peste acest capital automat se adaugă mișcările voluntare.
• Din punct de vedere psihologic, activitatea automată se
numește deprindere. Deprinderea sugerează ușurința de a face
un gest.
• Ea duce mai departe la obișnuință, care subliniază și nuanța
necesității (simte nevoia să facă ceva).
• Termenul actual pentru o activitate organizată este de
management. Este vorba despre organizarea activității
colective. Prin aceasta, managementul este profilaxia
neurasteniei și secretul producției.

16
 Patologia activității
• Activitatea (sau kinezia) poate fi crescută (hiperkinezie) sau
scăzută (hipokinezie). Tulburarea calitativă se numește
parakinezie.
• Hiperkineziile sunt stări de agitație, crize de agitație.
• Agitația psihomotorie - acea conduită care ne dă sentimentul sau
trăirea de amenințare vitală pentru noi. Boli psihice - epilepsia.
Caracteristic epilepsiei este și starea de raptus, constând în trecerea
de la calm la o violență neașteptată, imprevizibilă.
• Agitațiile confuzionale sunt dezordonate, cu privirea tulbure,
pierdută, nu se îndreaptă împotriva cuiva anume, ci se agită, dă și
lovește în cine se nimerește. Este o maximă urgență.
• Agitația coleroasă din manie – e furios și gata să bată pe toți.
Agitația alcoolicilor tulbură pe toată lumea (poliție, psihiatru,
anturaj). Sunt de-a dreptul fioroși. Criza de agitație se deosebește de
starea de agitație. Criza este doar un moment de agitație. Starea
poate dura două sau mai multe săptamâni, e zi și noapte agitat.

17
 Patologia activității
• Sunt oameni calmi care din când în când scapă câte un pumn.
Acestea sunt impulsiuni, adică acte semivoluntare la oameni
cu voința scăzută. Este inversul voinței.
• Hipokinezia (scăderea activității, sau bradikinezia) poate
merge pâna la stupoare, în care bolnavul zace în pat și pare a fi
pierdut orice voință.
• Parakinezii,
– catatonia, incluzând stereotipiile, negativismul, până la cataplexie
(catalepsie) care include și pierderea tonusului (zace ca o cârpă).
– ticurile, gesturi care nu se înțeleg, sau sunt ridicole. La fel există
mersuri, gesturi, mimici ciudate (de ex. „botul“ schizofrenului,
grimasarea)

18
 Semiologia conștiinței

• Conștiința este sinteza psihicului la un moment dat

• Conștiința normală rezultă la rândul ei din lupta cu o forță
contrarie, care se numește inconștient sau imaginar.
• În condiții normale, în mod natural, conștiința este învinsă în
somn sau în vis. Visul este nebunia naturală a fiecăruia.
Concluzia pentru vise este următoarea: ele în orice caz arată
aspirațiile profunde ale subiectului.

19
 Patologia conștiinței
• Prin aceasta se înțelege de fapt patologia stării de veghe (conștiența).
• Tulburări cantitative
– obnubilarea; pacientul e somnolent; își păstrează automatismele, ortostatismul,
– stupoarea (stuporul) – zacere la pat, cu conștiința aparent păstrată, dar care nu poate fi
mobilizată într-o comunicare;
– amenția (starea amentivă);
• conștiința scade sub nivelul stuporului, înainte de a intra în comă;
• la copii în bolile infecțioase grave.
– coma; nu aparține psihiatriei, dar trebuie recunoscută; se trimite la ATI.
• Tulburări calitative
– Invazia conștienței normale, în proporții variabile, de către inconștient în starea
de veghe.
– invazia totală - sindrom oniric
– invazia parțială, rezultatul este un amestec între vis și realitate -
sindrom oneiroid (adică asemănător visului).
• Epilepsie și beție patologice - acte grave, crime, urmate de amnezie,

20
 Tulburări de personalitate
• Temperamentele
– sunt stiluri de personalitate ce răspund la stimuli de mediu;
• Sunt cinci trepte de destructurare a personalității:
1.sindromul psihopatic;
2.sindromul nevrotic;
3.sindromul psihotic;
4.sindromul de deteriorare psihopatoid;
5.sindromul demențial și oligofren.
• Sindromul psihopatic
– aptitudini intelectuale suficiente, integrate însă într-un caracter dizarmonic.
• în psihopatia paranoică supraevaluarea propriului eu cu subevaluarea celorlalți,
• dificultatea de comunicare la schizoizi,
• aderența și impulsivitatea la epileptoid,
• demonstrativitatea la isteric,
• agresiunea la antisocial,
• frica de anumite situații la fobic
21
 Tulburări de personalitate

• Sindromul nevrotic se caracterizează printr-un conflict

interior nerezolvat care determină suferință psihică și
corporală.
– neîncredere în propriile forțe, o descurajare, o umilire, un fel de agățare
de existență, de menținerea situației sociale,o implorare a compasiunii.
– nevroticul - omul care își alege greșit profesia sau drumul în viață,
urmînd să suporte frămîntările, regretele acestei greșeli

• Sindromul psihotic autentic este reprezentat de psihozele

endogene (schizofrenia, psihoza maniaco-depresivă, paranoia,
parafrenia).
– El presupune delirul sau delirul și halucinația

22
 Tulburări de personalitate
• Sindromul deteriorativ se caracterizează printr-un declin intelectual.
• Sindromul demențial reprezintă deteriorarea extremă a persoanei - se coboară de la
inteligență la absurd, la animalizare.
– El evoluează sub trei tipuri principale: sindromul demențial parțial, demența globală de tip senil și
demența de tip Alzheimer.
– Sindromul demențial necesită supraveghere definitivă în familie sau în cămin spital.
• Sindromul oligofren sau de nedezvoltare
– este de trei grade:
• intelectul limită și debilitatea mintală - subiectul reușește să se integreze la periferia societății
sau a profesiilor, reușește să-și facă familie, să aibă copii. Este semidependent și sugestibil la
antisocialități minore.
• Imbecilul nu poate fi școlarizat, are o dezvoltare psihică de până în șapte ani, nu știe și nu poate
munci, este ținut în familie în totală dependență.
• Idiotul e o nedezvoltare cu o vârstă mintală de până la trei ani, cu un limbaj minim, nu se
autoîngrijește, nu poate comunica, e greu de ținut în familie și e internat în camine-spital
speciale.
– Schematic, oligofrenul e hipocognitiv și oarecum hiperafectiv, mențiune care ajută la
diagnsoticul diferențial cu schizofrenia, care e hipoafectivă și discognitivă.

23
 Bibliografie
• Aurel Romila – Psihiatrie – Ed 2 revizuită –
Asociația psihiatrilor liberi din Romania,
București, 2004
• V. Predescu – Psihiatrie – vol 1 – Ed. Medicală,
București, 1989
• Longo, Fauci, Kausper, Hauser, Jameson,
Loscalzo – Harrison – Manual de Medicină
internă, 2014, Ed All.

24