Transmisii prin angrenaje

Transmisiile sunt mecanisme ce sunt folosite pentru transmiterea energiei şi a

mişcării, de obicei prin modificarea parametrilor cinematici (viteza unghiulară,
liniară, etc.) şi prin urmare a forţelor și momentelor, iar câteodată cu modificarea
felului (formei) sau legii mişcării.
Clasificarea transmisiilor mecanice:
I. După modul de transmitere a energiei şi mişcării:
- prin frecare (cu roţi de fricţiune, cu curele, cu bandă etc.);
- prin angrenare (cu roţi dinţate, prin lanţuri etc.);
II. După felul contactului organelor componente ale transmisiei:
- cu contact direct: cu roţi dinţate, cu roţi de fricţiune, cu came, cu şurub piuliţă;
- cu contact indirect (prin elemente flexibile), cu lanţuri, cu curele.
III. După raportul de transmitere:
- cu raport de transmitere constant;
- cu raport de transmitere variabil - continuu, periodic, în trepte etc.
CLASIFICAREA ANGRENAJELOR
I. În funcţie de poziţia relativă a axelor geometrice ale celor două roţi distingem:
a). angrenaje cu axele arborilor paralele - când roţile au formă cilindrică
(angrenaje cilindrice);
b). angrenaje cu axele roţilor concurente - când roţile au formă conică
(angrenaje conice);
c). angrenaje cu axele roţilor neparalele şi neconcurente (axe încrucişate),
(angrenaje hiperboidale):
1. angrenaje elicoidale - dacă roţile sunt detaşate din zona centrală A a celor doi
hiperboloizi;
2. angrenaje ipoide (hipoide, pseudoconice), dacă roţile sunt detaşate din
porţiunile marginale B ale hiperboloizilor cu o pânză;
 3. angrenaje melcate (melc-roată melcată), care reprezintă un caz particular al
angrenajelor elicoidale, la care unghiul dintre axe este 900. Una din roţi se
transformă în “melc”, iar cealaltă poartă numele de “roată melcată” ;
II. După forma dinţilor roţilor dinţate:
a) angrenaje cu dinţi drepţi (dinţii sunt paraleli cu generatoarele
suprafeţelor de rostogolire;
b) angrenaje cu dinţi înclinaţi;
c) angrenaje cu dinţi în v, w, z;
d) angrenaje cu dinţi curbi, formaţi din arce de cerc, cicloidă, evolventă,
spirală etc.
III. După poziţia relativă a suprafeţelor de rostogolire:
a) angrenaje exterioare, când sensul de rotaţie este diferit la cele două roţi;
b) angrenaje interioare, când sensul de rotaţie este acelaşi la ambele roţi.
Principalele elemente geometrice ale danturii evolventice şi relaţiile
fundamentale dintre ele se vor stabili pentru roţile dinţate cilindrice cu dinţi drepţi,
urmând să se facă completările necesare la fiecare din celelalte tipuri de roţi.

1. Cercul (cilindrul) de rază rw(r) respectiv diametrul dw(d) şi cercul (cilindrul)

corespunzător al roţii pereche, reprezentând cercul (cilindrul) de fricţiune, care,
rostogolindu-se fără alunecare peste cercul (cilindrul) celeilalte roţi, înlocuind
angrenajul cu o transmisie cilindrică prin fricţiune, se numeşte “cerc (cilindru) de
rostogolire”;
2. Porţiunea ABDE dintr-un dinte, exterioară cilindrului de rostogolire, se
numeşte “capul dintelui”, iar porţiunea DEFG, interioară cilindrului de rostogolire,
se numeşte “piciorul dintelui”.
3. Distanţa h , măsurată radial, dintre cercul de cap, respectiv de picior, se
numeşte “înălţimea dintelui”
4. Arcul măsurat pe unul din cercurile cu centrul în O1 şi O2 între două puncte
omoloage de pe doi dinţi consecutivi, reprezintă “pasul”
5. Pentru a introduce în calcule, în locul pasului (mărime incomensurabilă),
numere întregi, se foloseşte noţiunea de “modul “
 6. Cremaliera de referinţă şi generatoare. Presupunând că una dintre roţile
dinţate ale angrenajului (roata condusă) are raza cercului de bază infinit de mare,
cercul de rostogolire şi cel de bază se transformă într-o linie dreaptă, iar roata
respectivă se transformă în cremalieră.
7. Grosimea dintelui este reprezentată prin “arcul de divizare al dintelui ”
(s), iar lărgimea golului prin “arcul de divizare al golului” (e).
8. O dimensiune importantă a roţilor dinţate, care serveşte mai ales la controlul
roţilor dinţate, este cota pentru N dinţi “WN” care se defineşte ca distanţa AB între
două tangente paralele t1 şi t2 la profilurile E1 şi EN aparţinând dinţilor 1 şi N.
9. Dintre elementele geometrice mai importante mai trebuie considerate jocul de
flanc j, ca distanţă dintre doi dinţi care nu transmit forţe şi jocul de fund "c", ca
distanţă între cercul de cap al unei roţi şi cercul de picior al roţii conjugate.

Fig.1