Sunteți pe pagina 1din 11

Cursul 11.

Comisia rogatorie internaţională

Comisia rogatorie internaţională reprezintă una din formele prevăzute de lege


pentru realizarea asistenţei judiciare internaţionale în materie penală, ea fiind
folosită ca formă de asistență judiciară în relaţiile dintre state încă de la sfârşitul
secolului al XIX-lea, fiind prevăzută în convenţiile bilaterale de extrădare dar nu şi
în legislaţiile interne.
Spre exemplu, în cadrul Convenţiei de extrădare dintre România şi Italia se
prevede: „când urmărirea unei afaceri penale, nepolitice, unul din cele două guverne
ar găsi de trebuinţă să asculte martori domiciliaţi în celălalt Stat sau să facă orice alt
act de instrucţiune judiciară, se va trimite pentru acest scop o comisiune rogatorie pe
cale diplomatică, şi i se va da urmare conform legilor ţărei în care va trebui să se
urmeze ascultarea martorilor sau actul de instrucţiune.
Comisia rogatorie se poate trimite pe cale diplomatică, deci prin intermediul
Ministerului de Externe, răspunsul urmând a fi primit pe aceeaşi cale iar redactarea
sa trebuie să țină cont de prevederile legilor interne din cele două state implicate.
Cu privire la categoria actelor ce pot fi îndeplinite prin comisia rogatorie, în text se
menţionează ascultarea martorilor sau „orice alt act de instrucţiune”.
Interpretarea textului de lege conduce la concluzia că prin comisie rogatorie
se poate solicita îndeplinirea oricărui act de procedură penală posibil.
Codul de procedură penală Carol al II-lea face referire directă la comisia
rogatorie în cadrul Titlului V, capitolul VII, Secţiunea I, intitulată „Procedura
comisiilor rogatorii în ţară” care prevede cadrul general în care se poate face uz de
această instituţie pe teritoriul ţării. În cadrul secţiunii a II-a, intitulată „Procedura
comisiilor rogatorii în străinătate”, se arată „comisiile rogatorii în materie penală
către autorităţile judiciare ale altor state, se fac conform cu dispoziţiile prevăzute în
tratate şi convenţii, iar în lipsa acestora, după uzul consacrat de dreptul international”
Următorul act în care comisia rogatorie este menţionată expres este Convenţia
europeană de asistenţă judiciară în materie penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie
1959, unde se prevede că: „partea solicitată va urmări îndeplinirea, în formele
prevăzute de legislaţia sa, a comisiilor rogatorii referitoare la o cauză penală, care îi
va fi adresată de către autorităţile judiciare ale părţii solicitante şi care au ca obiect
îndeplinirea actelor de urmărire sau comunicarea mijloacelor materiale de probă, a
dosarelor sau a documentelor”.
Referitor la percheziţii sau la aplicarea unor sechestre, în Convenţie se fac
următoarele precizări:
„1. Orice parte contractantă, în momentul semnării prezentei convenţii sau al
depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, va putea, printr-o declaraţie
adresată secretarului general al Consiliului Europei, să-şi rezerve dreptul de a supune
îndeplinirea comisiilor rogatorii privitoare la percheziţii sau la sechestre de obiecte
uneia sau mai multora dintre următoarele condiţii:
a) infracţiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie sancţionabilă potrivit
legii părţii solicitante şi a părţii solicitate;
b) infracţiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da
loc la extrădare în ţara solicitată;
c) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibilă cu legea părţii solicitate.
2. Dacă o parte contractantă va fi făcut o declaraţie conform paragrafului 1 al
prezentului articol, orice altă parte va putea aplica regula reciprocităţii”.
Cu ocazia ratificării Convenţiei, referitor la cele menţionate mai sus, România
a făcut următoarea declaraţie: „Comisiile rogatorii referitoare la percheziţii sau la
sechestrul de obiecte vor fi supuse următoarelor condiţii:
a) infracţiunea care motivează comisia rogatorie să fie susceptibilă de a da loc la
extrădare potrivit legii române;
b) îndeplinirea comisiei rogatorii să fie compatibilă cu legea română” .
În perioada de dictatură comunistă (şi o bună perioadă după), comisia
rogatorie era menţionată în cupinsul Titlului IV, Capitolului VI, secţiunea I din
Codul de procedură penală iar doctrina aprecia că în desfăşurarea procesului penal
se pot ivi situaţii în care anumite acte procedurale trebuie să fie îndeplinite în afara
teritoriului ţării. Astfel de situaţii sunt inerente cazului când organele judiciare
române procedează la urmărirea sau judecarea unor infracţiuni comise în afara
teritoriului ţării. Alte situaţii privesc cazul când organul judiciar care efectuează
urmărirea sau judecata unei cauze constată că pentru stabilirea adevărului este
necesară obţinerea unor probe sau mijloace de probă care se află în afara teritoriului
ţării.
Doctrina a apeciat că „aceleaşi considerente care justifică folosirea comisiei
rogatorii între graniţele ţării pot determina necesitatea utilizării instituţiei şi pe plan
internaţional. În consecinţă, art. 514 prevede că organul de urmărire penală sau
instanţa, când socoteşte necesară efectuarea unui act procedural în străinătate, se
adresează prin comisie rogatorie organului străin care are posibilitatea să efectueze
actul”.
În literatura de specialitate, se mai aprecia că: „în cazurile menţionate mai sus
în cadrul asistenţei judiciare internaţionale organele de urmărire penală sau
instanţele de judecată se pot adresa unui alt organ de urmărire penală sau unei alte
instanţe aflate în străinătate în vederea efectuării unui anumit act procedural”.
Toate aceste considerente au fost avute în vedere la reglementarea unei forme
de asistenţă judiciară prin care organul judiciar român să poate solicita ca un act
procedural să fie efectuat de organe judiciare dintr-un alt stat. Această formă a fost
instituită de Codul de procedură penală care a definit comisia rogatorie externă ca
activitatea procesuală care implică o deplasare de competenţă teritorială de la un
organ judiciar la un altul. Spre deosebire de comisia rogatorie internă în care
deplasarea de competenţă are loc către organele judiciare dintr-o altă localitate în
acelaşi stat, în cazul comisiei rogatorii externe, deplasarea se face extrateritorial,
către organele judiciare ale unui stat străin, organe care au posibilitatea să efectueze
actul procedural respectiv, acestea putând fi atât organele de urmărire penală cât și
instanţele.
Fie că e formulată de România și adesată altor state fie că e fomulată de alte
state, instituțiile centrale cu atribuții în întocmirea și comunicarea cererii de comisie
rogatorie sunt Procurorul General al României sau Ministerul de Justiție, respectiv
Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit prevederilor art. 514 C.proc.pen., „organul
de urmărire penală sau instanţa de judecată, când socoteşte necesară efectuarea unui
act procedural în străinătate, se adresează prin comisie rogatorie organului de
urmărire penală sau instanţei judecătoreşti din străinătate, care are posibilitatea să
efectueze acel act”.
Procedând la interpretarea normei juridice menţionate mai sus, rezultă că
„orice act procedural (ascultare de martori, ridicare de obiecte, cercetarea la faţa
locului când fapta care face obiectul cauzei penale a fost comisă în străinătate etc.)
pentru care se poate cere, conform art. 132 C. proc. pen., comisie rogatorie pe
teritoriul ţării poate face obiectul unei comisii rogatorii în străinătate. Condiția dublei
inciminări este cerută și în cadrul acestei instituții de cooperare judiciară.
Așadar, prin comisie rogatorie nu se pot lua măsuri procesuale cum a fi:
punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de
probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu
pot forma obiectul unei comisii rogatorii
Dispozițiile legislative naționale privind comisia rogatorie au fost modificate
şi completate prin Legea nr. 704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în
materie penală dar aceasta a fost abrogată la apariția Legii nr. 302/2004.
Legea specială în vigoare definește comisia rogatorie internațională în materie
penală ca fiind acea forma de asistență judiciară care constă în împuternicirea pe
care o autoritate judiciara dintr-un stat o acorda unei autorități judiciare din alt stat,
mandatata să îndeplinească, în locul și în numele său unele activități judiciare
privitoare la un anumit proces penal.
Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere:
a) localizarea si identificarea persoanelor si obiectelor; audierea inculpatului,
audierea părții vătămate, a celorlalte părți, a martorilor și experților, precum și
confruntarea; percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri, sechestrul și confiscarea
specială; cercetarea la fața locului și reconstituirea; expertizele, constatarea
tehnicoștiințifică și constatarea medico-legală; transmiterea de informații necesare
într-un anumit proces, interceptările și înregistrările audio și video, examinarea
documentelor de arhiva și a fișierelor specializate și alte asemenea acte de procedură;
b) transmiterea mijloacelor materiale de probă;
c) comunicarea de documente sau dosare.
Dacă statul solicitant va cere în mod expres, statul solicitat îl va informa
despre data și locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autoritățile și persoanele în cauză,
vor putea să asiste și să colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii, în limitele
permise de legea româna.

Obiectul comisiei rogatorii

Potrivit prevederilor legii, prin comisie rogatorie se poate solicita şi audierea


părților din dosar iar normele aplicabile sunt cele naționale, așadar și audierile prin
videoconferință se vor realiza cu respectarea strictă a prevederilor normelor române
de drept procesual penal, în condiţiile în care în legea specială nu se dispune altfel.
Codul de procedură penală stabilește regulile obligatorii ce trebuie respectate
pentru audierea inculpatului, declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului,
numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din
ansamblul probelor existente în cauză.
Executarea cererii de comisie rogatorie ce are ca obiect audierea inculpatului
creează responsabilităţi directe pentru autorităţile judiciare române implicate în ceea
ce priveşte procedura în sine, aşa că aceasta se va desfăşura în conformitate cu
prevederile Constituţiei României, ale Codului de procedură penală, a altor legi care
garantează dreptul la apărare.
Astfel, în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure
părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condiţiile prevăzute de lege şi
să administreze probele necesare în apărare.
Dacă în cazul audierii inculpatului în unele situaţii, asistenţa juridică este
facultative (în sensul că audierea poate avea loc fără a fi asistat de apărător, dacă
inculpatul este de acord), există şi cazuri speciale consfinţite de Codul de procedură
penală în care audierea asistată de apărător este obligatorie, iar în aceste situaţii
particulare, apreciem că asistenţa juridică este obligatorie în cazul unei comisii
rogatorii ce urmează a fi executată de organele judiciare române.
Cât privește audierea suspectului sau inculpatului în dispozițiile legii speciale,
aceștia pot fi audiați ca și martorii și experții, dacă există persoana în cauză își
exprimă consimțământul și dacă există un acord în acest sens între autoritățile
judiciare române și cele ale statului solicitant.
Dacă înfăţişarea în persoană a unui martor sau expert este solicitată
autorităţilor române de un stat străin, în cazul în care martorul sau expertul declară
că se va înfăţişa personal, acesta poate solicita acordarea unui avans în cuantumul
cheltuielilor de călătorie şi de şedere. Instanţa va indica prin încheiere suma de bani
solicitată de martor sau expert, unitatea bancară unde urmează să se consemneze,
suma de bani, consemnarea fiind făcută pe numele martorului sau expertului, la
dispoziţia autorităţii judiciare române competente. Încheierea instanţei, precum şi
declaraţia scrisă a martorului sau expertului se vor comunica statului solicitant, pe
una din căile menţionate anterior.
În cazul în care martorul sau expertul nu s-a prezentat în urma primirii citaţiei
de înfăţişare, acesta nu va putea fi supus, chiar dacă citaţia va cuprinde un ordin
categoric, niciunei sancţiuni sau măsuri de constrângere, în afară de cazul în care el
va reveni din proprie iniţiativă pe teritoriul statului român solicitant şi dacă va fi din
nou citat aici, în mod legal.
Dacă un martor care dă curs citaţiei şi se prezintă în faţa unei autorităţi
judiciare române refuză să depună mărturie în totalitate sau în parte, nu poate fi supus
vreunei măsuri de restrângere a libertăţii sau împiedicat în alt mod să părăsească
România, chiar dacă, potrivit legii române, un asemenea refuz, ar constitui o
infracţiune sau ar putea atrage măsuri coercitive.
Comisiile rogatorii având ca obiect percheziţiile, ridicarea de obiecte şi
înscrisuri şi sechestrul sunt supuse, potrivit legii, următoarelor condiţii:
a) infracţiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da
loc la extrădare în România ca stat solicitant;
b) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibilă cu legea statului român.
De menţionat este faptul că cele două condiţii menţionate mai sus trebuie
îndeplinite cumulativ și pot atrage aplicarea regulii reciprocităţii.
De asemenea, o a altă condiție ce trebuie îndeplinită este cea prevăzută de art.
3 din lege, care menţionează că „aplicarea prezentei legi este subordonată protecţiei
intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor interese ale României,
definite prin Constituţie”, așadar îndeplinirea comisiei rogatorii să fie compatibilă
cu legea statului român, adică infracțiunea care motivează comisia rogatorie să fie
susceptibilă de a da loc la extrădare în România, ca stat solicitat (practic, o verificare
a îndeplinirii condiției dublei incriminări).
Deci orice percheziţie domiciliară solicitată de un stat străin se va efectua pe
teritoriul României, numai în conformitate cu prevederile legii române, pornind de
la prevederile Constituţiei României. Instituţia percheziţiei, ca procedeu probatoriu
de descoperire şi de ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă, a
cunoscut modificări succesive prin Legea nr. 281/2003, O.U.G. nr. 109/2003 şi prin
Legea nr.356/2006 (pentru vechiul cod de procedură penală).
Condiţiile necesare dispunerii percheziţiei, organele cu atribuţii în acest
domeniu şi tipurile percheziţiei sunt stipulate în C.proc.pen..
În îndeplinirea unei comisii rogatorii, statul român va putea amâna remiterea
obiectelor, a dosarelor și a documentelor care îi sunt necesare pentru o procedură
penală în curs sau în caz că se remit, acestea îi vor fi restituite cât mai curând posibil
dacă nu renunță la ele.
Dispozițiile legii speciale se completează cu cele ale Codului de procedură
penală în sensul că și alte măsuri procesuale și acte procedurale se pot efectua pin
intermediul comisiei rogatorii, între acestea: confruntarea, cercetarea la faţa locului
şi reconstituirea, expertizele, constatarea tehnico-ştiinţifică, constatarea medico-
legală, transmiterea de informaţii, interceptările şi înregistrările audio şi video se
realizează, de asemenea, în conformitate cu prevederile legii statului solicitat,
examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor specializate, transmiterea
mijloacelor materiale de probă şi comunicarea de documente sau dosare.

Audierile prin videoconferință


Audierea prin videoconferinţă reprezintă o altă formă de asistenţă judiciară
internaţională în materie penală prevăzută în legislaţia noastră.
Normele după care se desfășoară audierile prin videoconferințe au fost
preluate în legislația națională din Convenţia europeană de asistenţă judiciară în
materie penală și mai ales din cel de-al doilea Protocol adiţional din 8 noiembrie
2001 care a adus o serie de modificări şi completări Convenţiei europene de asistenţă
judiciară în materie penală.
Astfel, potrivit prevederilor acestui instrument european adoptat în domeniul
asistenţei judiciare în materie penală, audierea prin videoconferinţă este recunoscută
ca formă de asistenţă judiciară în materie penală, procedura fiind menţionată în
cadrul art. 9, intitulat sugestiv „audierea prin videoconferinţă”.
Potrivit prevederilor parag. 1, dacă o persoană care se află pe teritoriul unei
părţi trebuie să fie audiată ca martor sau ca expert de către autorităţile judiciare ale
altei părţi, aceasta din urmă poate cere, dacă este inoportun sau imposibil pentru
persoana care urmează a fi audiată să compară personal pe teritoriul său, ca audierea
să aibă loc prin videoconferinţă.
Partea solicitată consimte la audierea prin videoconferinţă dacă sunt
îndeplinite cumulativ două condiţii, şi anume: recurgerea la această metodă să nu fie
contrară principiilor sale fundamentale de drept și partea solicitată să dispună de
mijloacele tehnice necesare. Dacă partea solicitată nu dispune de mijloacele tehnice
care să permit videoconferinţa, partea solicitantă poate pune la dispoziţia acesteia
aparatura necesară.
În ceea ce priveşte cererile de audiere prin videoconferințe, menţionăm că
acestea trebuie să conţină, pe lângă informaţiile indicate la art. 14 din convenţie (care
se referă practic la conţinutul oricărei cereri de asistenţă judiciară în materie penală),
motivul pentru care nu este oportun sau nu este posibil ca martorul sau expertul să
fie present personal la audiere, denumirea autorităţii judiciare şi numele persoanelor
care vor efectua audierea.
Autoritatea judiciară a părţii solicitate citează în vederea comparării persoana
respectivă, conform prevederilor legislaţiei sale.
Acestea se vor executa de către autorităţile judiciare române la cererea statului
solicitant, în conformitate cu prevederile legii române; dispozițiile din Codul de
procedură penală referitor la : cercetarea la faţa locului şi reconstituirea, constatarea
tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală”, expertizele .

Cu ocazia audierii, vor fi respectate următoarele reguli:


- audierea are loc în prezenţa unei autorităţi judiciare a părţii solicitate, asistată,
dacă este necesar, de un interpret; această autoritate este, de asemenea
responsabilă cu identificarea persoanei audiate cu respectarea principiilor
fundamentale de drept ale părţii solicitate. Dacă autoritatea judiciară a părţii
solicitate consideră că principiile fundamentale de drept ale părţii solicitate nu
sunt respectate în timpul audierii, aceasta ia imediat măsurile necesare pentru
a veghea ca această audiere să se desfăşoare conform principiilor menţionate;
- autorităţile competente ale părţii solicitante şi ale părţii solicitate convin,
eventual, asupra măsurilor referitoare la protecţia persoanei care urmează a fi
audiată
- audierea este efectuată direct de către autoritatea judiciară a părţii solicitante
sau sub conducerea ei, conform dreptului său intern;
- la cererea părţii solicitante sau a persoanei care urmează a fi audiată, partea
solicitată veghează ca această persoană să fie, dacă este necesar, asistată de
un interpret;
- persoana care urmează a fi audiată poate invoca dreptul de a nu depune
mărturie care îi va fi recunoscut fie de legea părţii solicitate, fie de legea părţii
solicitante.
În legislația română națională, această formă de asistenţă judiciară în materie
penală este descrisă în cadrul art. 235 din legea specială.
Astfel, potrivit prevederilor legii, atunci când o persoană care se află pe teritoriul
României trebuie să fie audiată ca martor sau expert de către autorităţile judiciare
ale unui stat străin şi este inoportun sau imposibil pentru acea persoană să se
înfăţişeze personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să
aibă loc prin videoconferinţă.
Statul străin va solicita mai întâi printr-o cerere audierea acestor categorii de
persoane pe teritoriul său iar după primirea cererii, autorităţile române vor proceda
la identificarea persoanei solicitate, ocazie cu care va constata dacă acea persoană,
poate sau nu să fie audiată pe teritoriul statului solicitant.
Atunci când nu există niciun impediment, persoana în cauză va fi audiată pe
teritoriul statului solicitant de către autorităţile sale judiciare competente cu
respectarea procedurilor examinate anterior. În cazul în care din diferite motive
prezentarea acelei persoane pe teritoriul statului solicitant este inoportună sau
imposibilă, statul român va comunica despre aceasta statului străin, care va solicita
statului român audierea prin videoconferinţă.
Statul român va accepta acest mod de audiere, dacă (în afara situaţiei
menţionatei sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii:
‐ procedura de audiere ca atare, nu contravine principiilor fundamentale de drept
român;
‐ să existe mijloacele tehnice care să permită efectuarea audierii prin videoconferinţă

Cererea de audiere prin videoconferinţă trebuie să cuprindă:


a) denumirea autorităţii judiciare solicitante şi denumirea autorităţii judiciar
solicitate obiectul şi motivele cererii;
b) calificarea juridică a faptelor;
c) datele de identificare a suspectului, inculpatului sau condamnatului ori a
martorului sau expertului, după caz;
d) încadrarea juridică şi prezentarea sumară a faptelor;
e) motivul pentru care nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul
să fie prezent personal la audiere;
f) denumirea autorităţii judiciare şi numele persoanelor care vor proceda la audiere.
Autorităţile judiciare competente în acest caz sunt Curţile de apel în cursul
judecăţii, şi Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cursul urmăririi
penale.
Fără a se aduce atingere oricărei măsuri convenite în ceea ce priveşte protecţia
persoanelor, autoritatea judiciară a părţii solicitate întocmeşte la sfârşitul audierii un
proces-verbal în care se consemnează data şi locul audierii, identitatea persoanei
audiate, identităţile şi calităţile oricăror alte persoane ale părţii solicitante care au
participat la audiere, informaţii privind depunerea jurământului şi condiţiile tehnice
în care s-a desfăşurat audierea. Documentul în cauză este trimis autorităţilor
competente a părţii solicitante.
Persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune
mărturie, care îi este conferit fie de legea română, fie de legea statului solicitant.
Fără a se aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţie, autoritatea
judiciară română va întocmi un proces-verbal, în care se vor consemna următoarele:
data şi locul audierii; identitatea persoanei audiate; informaţii privind depunerea
jurământului; condiţiile tehnice în care s-a desfăşurat audierea.
Procesul-verbal va fi transmis autorităţilor judiciare competente ale statului
solicitant .
Dispoziţiile menţionate mai sus se pot aplica şi în cazul în care asistenţa este
solicitată de autorităţile judiciare române precum şi în cazul audierii suspecților sau
inculpaţilor, dacă persoana în cauză consimte şi dacă există un acord în acest sens
între autorităţile judiciare române şi cele ale statului solicitant.
Audierea prin videoconferinţă între statele membre ale Uniunii
Europene
Această formă de asistenţă judiciară în materie penală a fost introdusă prin
Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală
între statele membre ala Uniunii Europene şi Protocolul adiţional al acesteia, din 16
octombrie 2001, intrată în vigoare pentru România la 1 decembrie 2007.
Potrivit prevederilor instrumentului internaţional menţionat, dacă o persoană
se află pe teritoriul unui Stat Membru şi dacă trebuie să fie audiată în calitate de
martor sau expert de autorităţile judiciare ale unui alt Stat Membru, aceasta din urmă,
în situaţia în care nu este recomandabil sau posibil ca acea persoană care trebuie să
fie audiată să se prezinte personal pe teritoriul său, poate solicita ca audierea să aibă
loc prin videoconferinţă.
Statul Membru solicitat cu o asemenea cerere va fi de acord ca audierea să se
realizeze prin videoconferinţă, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
‐ folosirea acestui sistem să nu contravină dreptului său intern;
‐ să dispună de mijloace tehnice necesare
‐ persoana vizată își expimă expes acordul.
Dacă o persoană se află pe teritoriul unui Stat Membru şi dacă trebuie să fie
audiată în calitate de martor sau de expert de autorităţile judiciare ale unui alt Stat
Membru, aceasta din urmă, în cazul în care nu este recomandabil sau posibil ca acea
persoană care urmează să fie audiată să se prezinte personal pe teritoriul său, poate
solicita ca audierea să
aibă loc prin videoconferinţă.
Audierea prin videoconferinţă se va realiza cu respectarea următoarelor
reguli:
a) autoritatea judiciară a statului solicitat va fi prezentă pe parcursul audierii, asistată
de interpret (în cazul în care este posibil), fiind responsabilă să asigure atât
identificarea persoanei care urmează să fie audiată, cât şi respectarea principiilor
fundamentale de drept ale statului solicitat;
b) în cazul în care autoritatea judiciară a statului solicitat consideră că în cursul
audierii principiile fundamentale de drept ale statului solicitat sunt încălcate, va lua
măsuri pentru continuarea audierii în conformitate cu respectarea acestora;
c) dacă se consideră necesar, măsurile pentru protecţia persoanei ce urmează a fi
audiată vor fi luate de autorităţile celor două state implicate;
d) audierea va avea loc direct, fiind ţinută de sau sub îndrumarea autorităţii judiciare
a statului solicitant în conformitate cu propriile sale legi;
e) la cererea statul solicitant sau a persoanei care urmează să fie audiată, statul
solicitat va lua măsuri ca persoana care va fi audiată să fie asistată de un interpret,
dacă este necesar;
f) persoana care urmează să fie audiată poate recurge la dreptul său de a nu depune
mărturie, drept la care recurge în conformitate fie cu legile din statul solicitat sau
cele din statul solicitant.
Cererile de audiere prin videoconferinţă vor conţine în afara informaţiilor
menţionate în articolul 14 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie
penală şi la articolul 37 din Tratatul Benelux, următoarele informaţii:
‐ motivul pentru care nu este recomandabil (sau posibil), ca martorul sau expertul să
se deplaseze în ţară pentru a fi audiat personal;
‐ numele autorităţii judiciare solicitante;
‐ numele persoanelor care vor efectua audierea.
Aşadar, că cererea de audiere prin videoconferinţă va trebui să conţină o serie
de informaţii suplimentare faţă de o cerere normală de asistenţă judiciară în materie
penală.
Procedura de audiere prin videoconferinţă impune respectarea următoarelor
reguli, şi anume:
‐ persoana în cauză (care urmează să fie audiată) va fi citată de către autoritatea
judiciară a Statului Membru, cu respectarea procedurilor stabilite în normele interne
de drept;
‐ autoritatea judiciară a Statului Membru solicitat va fi prezentă pe parcursul audierii,
iar dacă se va considera necesar va fi asistată de un interpret;
‐ autoritatea judiciară a Statului Membru solicitat va răspunde atât de identificarea
persoanei care urmează să fie audiată, cât şi de respectarea principiilor fundamentale
de drept (ale statului solicitat);
‐ în cazul în care autoritatea judiciară a Statului Membru solicitat apreciază că în
cursul audierii sunt încălcate principiile fundamentale de drept (ale Statului Membru
solicitat), va lua măsurile ce se impun pentru a asigura că audierea continuă să se
realizeze cu respectarea acestor principii;
‐ măsurile pentru protecţia persoanei care urmează să fie audiată vor fi convenite,
dacă este necesar, între autorităţile competente ale celor două state implicate;
‐ audierea va avea loc direct, fiind ţinută de sau sub îndrumarea autorităţilor judiciare
a Statului Membru solicitant în conformitate cu propriile sale legi;
La cererea Statului Membru solicitant sau a persoanei care urmează să fie
audiată, Statul Membru solicitat va lua măsuri ca persoana care trebuie să fie audiată
să fie asistată de un interpret, dacă este necesar.
Persoana care urmează să fie audiată poate recurge la dreptul său de a mi
depune mărturie, drept la care poate recurge în conformitate fie cu legile din Statul
Membru solicitat, fie cu acelea din Statul Membrii solicitant;
La încheierea audierii, autoritatea judiciară a Statului Membru solicitat va
întocmi un proces-verbal în care se va menţiona:
‐ data şi locul audierii;
‐ identitatea persoanei audiate;
‐ identităţile şi funcţiile tuturor celorlalte persoane din Statul Membru solicitat care
au luat parte la audiere;
‐ orice declaraţii sub prestare de jurământ luate;
‐ condiţiile tehnice în care a avut loc audierea.
Procesul-verbal astfel întocmit va fi trimis de autoritatea competentă a
Stalului Membru solicitat autorităţii competente a Statului Membru solicitant.
Fiecare Stat membru va lua măsurile necesare pentru a asigura că, în cazul în
care martorii sau experţii sunt audiaţi pe teritoriul său în conformitate cu cele
menţionate mai sus şi refuză să depună mărturie dacă are obligaţia de a depune
mărturie sau de a nu depune mărturie în conformitate cu adevărul, dreptul său
naţional se aplică în acelaşi mod ca şi cum audierea ar avea loc în cadrul unei
proceduri naţionale.
Statele membre pot, la discreţia lor, aplica de asemenea prevederile acestui
articol, acolo unde este cazul şi cu acordul autorităţilor lor judiciare competente, la
audierile care au loc prin videoconferinţă, şi care implică un inculpat. În acest caz
decizia de a organiza videoconferinţa şi modul în care videoconferinţa va avea loc
vor fi în funcţie de acordul dintre Statele Membre în cauză, în conformitate cu legile
lor naţionale şi cu instrumentele internaţionale relevante, inclusiv cu Convenţia
Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Dacă o persoană se află pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene şi
trebuie să fie audiată în calitate de martor sau de expert de către autorităţile judiciare
ale unui altstat membru al Uniunii Europene, acesta din urmă, în cazul în care legile
sale naţionale prevăd aceasta, poate solicita asistenţa primului Stat Membru pentru
a permite ca audierea să aibă loc prin teleconferinţă.
Procedurile practice în ceea ce priveşte audierea vor fi convenite între cele
două state. Cu această ocazie, statul solicitat se va angaja:
‐ să trimită o notificare martorului sau expertului în cauză în legătură cu data şi
locul audierii;
‐ să asigure identificarea martorului sau expertului;
‐ să verifice dacă martorul sau expertul este de acord ca audierea să aibă loc prin
teleconferinţă

S-ar putea să vă placă și