1

Tema 9. Determinarea prețului bursier

9.1. Esența și noțiunea de cotații bursiere

Cotațiile bursiere sunt de obicei considerate din două perspective:

1) cotația ca un mecanism de stabilire a prețurilor în procesul de negocieri;
2) cotația ca o prelucrare a datelor despre prețurile, care au fost stabilite pe parcursul
tranzacționărilor bursiere, pregătirea lor pentru publicarea în buletinul bursier sau în comunicate
informative și prezentarea lor ofertanților.
Apariția prețului în procesul comerțului bursier este rezultatul interacțiunii dintre dealerii
înregistrați, astfel bursa determină prețurile, contribuind în mod obiectiv la formarea lor.
Bursa concentrează cererea și oferta pentru cumpărarea și vânzarea titlurilor de valoare, definește
relația dintre cererea curentă și oferta curentă și ca rezultat este fixat prețul ca o expresie a echilibrului
temporar și alternativ, dar sufucient pentru executarea tranzacțiilor.
Prețul, la care sunt încheiate tranzacțiille, iar valorile mobiliare trec dintr-o mână în mână, este
numit curs. Iată de ce cursurile sunt folosite ca punct de reper la încheierea tranzacțiilor bursiere și
extrabursiere. Licitația „în grupă” stabilește un preț unic, care va exista până la următoarea licitație, iar
licitația neîntreruptă va determină raportul dintre cererea curentă (prețul cererii este prețul cel mai
mare oferit de către cumpărător) și oferta curentă de titluri de valoare (prețul ofertei este prețul
minimal oferit pentru vânzarea valorilor mobiliare).
Reglementările și legislația cu privire la burse, ca regulă, nu prevăd ordinea de formare a
prețurilor bursiere la titlurile de valoare. În funcție de principiile, care stau la baza licitațiilor, pot fi
folosite diferite moduri de stabilire a prețurilor.
De regulăi, la burse se înregistrează nu toate prețurile tranzacțiilor, ci doar prețurile-limită, sau
plafoanele, care caracterizează cel mai bine dinamica prețurilor în procesul zilei de tranzacționare.
Plafoanele tarifare sunt luate pe secțiuni verticale și orizontale: cel mai mare și cel mai mic preț în
timpul zilei de tranzacționare, primul preț în primul minut, iar prețul final – la sfârșitul zilei de
tranzacționare.
Analizând datele de înregistrare a tranzacțiilor și aplicațiile investitorilor, comisia de cotare
stabilește limitele superioare și inferioare de preț la diferite tipuri de valori mobiliare. Comisia exclude
prețurile nerelevante pentru conjunctura pieței.
Prețul bursier, care este inclus în fișa de cotare la bursele mari din lume, este prețul de închidere
sau prețul ultimei tranzacții. Prin urmare, în mass-media apar următoarele date, care caracterizează
prețul bursier (vezi tabelul 9.1).

Tabelul 9.1
Prețul de închidere sau prețul ultimei tranzacții

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
52 week Yld Р-Е Sals (flotarea cursului acțiunilor în Nе +
(perioada unui an bursier) decursul zilei) schimbări în
Stook High max Zow Div (с/о) Venit net/ 100$ High Zow Close compa-rație
(denumi-rea (cursul maxi (cursul (suma (norma cursul (numărul cu ziua
com-paniei, -mal) minimal) dividen- dividen- acțiunilor tranzacțiil prece-dentă
codul ei delor) delor) or)
ISB 10 5 44 5,5 10 144 10 9 9 +1/2
Scod 4 1/2 23 2,3 3 900 2 1/4 1 -1/4
А&Ерf 85 48 3 5,4 - 38 57 56 56 +1

Deci, care preț trebuie considerat drept preț bursier? Prețul de închidere nu poate fi considerat
drept preț bursier, din cauza că în unele zile pot să nu fie tranzacții deloc sau poate fi numai o singură
tranzacție. Deaceea la multe burse de valori se ia în considerație prețul mediu ponderat pe oferte, dar
 2

mai adesea prețul bursier este prețul mediu calculat pe baza prețulurilor medii de oferte la cumpărare
și vânzare.
La bursele de capital din țările dezvoltate din vest tranzacțiile cu valori mobiliare se realizează
prin intermediul sistemelor automate, care permit să se întroducă cererile de cumpărare sau vânzare a
valorilor din mai multe posturi. Dacă prețurile oferite coincid, atunci tranzacția este executată în mod
automat și informațiile despre afacerea încheiată este direcționată la locul de muncă al brokerului
(postul), și, de asemenea, apare pe ticker – aparat bursier, care oglindește cotațiile bursiere.
Excesul cursului acțiunii asupra valorii ei nominale se numește agio, iar abaterea de la rata
nominală în jos - disagio.

9.2. Stabilirea prețului la licitație

Eficacitatea mecanismului de organizare a comerțului la bursă este determinat de capacitatea sa

de a stabili un preț echilibrat la licitație.
Tranzacțiile bursiere și comerțul bursier. Organizarea tranzacționărilor la bursă pe parcursul
sesiuniilor bursiere are un impact semnificativ asupra stabilității și lichidității pieței bursiere. Formele
de tranzacționare la bursă depind în mare măsură de starea pieței de capital, și anume de adâncimea,
amploarea și fiabilitatea ei.
Cu cât este mai mare volumul cererii și ofertei titlurilor de valoare, cu atât mai de amploare este
piața; cu cât este mai mare volumul aplicațiilor investitorilor și mai concentrate cererea și oferta, cu
atât mai mare este piața secundară. Fiabilitatea este asociată cu diapazonul prețurilor, în care
participanții la piață sunt dispuși să cumpere sau să vândă titluri de valoare. În cazul în care condițiile
de funcționare a pieței se schimbă, există un decalaj între cerere și ofertă și prețul poate fi afectat de
mai mulți factori, atunci tranzacționarea la bursă este organizată sub forma unei licitații. Clasificarea
lor este prezentată în fig. 9.1.

Clasificarea licitațiilor

Concurența dintre cumpărător Concurența dintre ambele părți ale

și vînzător – o parte a pieței pieței: a cumpărătorului și vînzătorului

Licitație simplă Licitație dublă

Prețul pe parcursul licitației După timpul desfășurării comerțului

Crește Scade Este stabilit Licitație în grup Licitație continuă

reeșind din
(Concurează (concurează (piața de (neîntreruptă)
numărul
cumpărătorii vînzătorii) aplicațiilor împrumut)
) înaintate

După modul de înfăptuire a licitației

Liitație Licitație Licitație Licitaț Licitaț Licitaț Licitație pe baza:
comenzi;
engleză olandeză „oarbă” ie ie ie în
2. afișaj;
”cu orală scris
2. afișaj;
comenzi;
ui de
registrul

.afișaj

mulțimii

3. mulțimii
strigăt și în
” scris

Figura 9.1. Clasificarea licitațiilor

Dacă numărul cererilor și ofertelor este nu prea mare, atunci comerțul este organizat sub forma
unei licitații simple Astfel de licitație poate fi organizată sau de vânzătorul care primește oferta
 3

cumpărătorilor (licitația vanzatorului), sau de cumpărătorul care este în căutarea de oferte mai
avantajoase de la un număr de potențiali vânzători (licitația cumpărătorului).
În Republica Moldova comerțul la bursă a început de la licitații simple de tip englez, când
vânzătorii înainte de licitație depun cereri de vânzare a valorilor la preț inițial. Ele sunt acumulate în
buletinele de cotare distribuite participanților la comerțul bursier. În timpul licitației, în cazul în care
există concurență între cumpărători, prețurile cresc pas cu pas (mărimea pasului licitației este
determinat înainte de începerea ei), până când nu rămâne decât un singur cumpărător și titlurile de
valoare sunt vândute după cel mai mare preț oferit (vezi fig. 9.1).
Este posibilă și licitația olandeză, la care prețul inițial cerut este maximal și managerul
comerțului propune prețuri scăzute treptat, până ce el este acceptat de către un cumpărător. În acest
caz, valorile mobiliare sunt vândute primului cumpărător, căruia îi convine prețul propus.
La licitația „oarbă” toți cumpărătorii ofera prețurile simultan, și câștigă acel care a oferit cel mai
înalt preț (vezi fig. 9.1).
Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova plasează obligațiuni guvernamentale de tezaur (pe
un termen de 21, 91, 182, 273 și 364 zile) pe baza licitațiilor „oarbe”. Cumpărătorii (persoanele fizice
și juridice prin intermediul băncilor autorizate și băncilor comerciale pentru portofoliul lor) prezintă
simultan ofertele lor la termenul stabilit și plasarea se înfăptuiește conform prețurilor specificate în
cerere. Aceste prețuri sunt mai mari decît prețurile cut-off, decât prețul cel mai mic de plasare a
acestor obligațiuni sau este egal cu acesta.
Licitația simplă presupune concurența sau a vânzătorilor la licitație (în condițiile când există o
ofertă excesivă de titluri de valoare și lipsa unor cereri eficiente), sau a cumpărătorilor (când există un
exces de cereri și vânzătorii dețin monopolul de valori mobiliare). În absența acestor factori, având o
profunzime și amploare suficientă a pieței de valori, sistemul cel mai eficient este licitația dublă.
Licitația dublă presupune concurența între vânzători și cumpărători. Licitațiile duble ca formă de
tranzacționare reprezintă cel mai bine natura pieței de valori. Ele sunt împărțite în licitații în grup și
licitații neântrerupte (vezi fig. 9.1).
Situația pieței titlurilor de valoare, și anume lichiditatea acesteia, predetermină alegerea formei
de licitație dublă. În cazul în care tranzacțiile pe piață se desfășoară nu prea des, există un decalaj mare
între prețul cumpărătorului și vânzătorului, numit „spread”, iar fluctuațiile prețurilor de la o tranzacție
la alta sunt mari și poartă un caracter regulat, o astfel de piață nu poate fi considerată lichidă și
comerțul la bursă nu poate fi organizat sub forma unei licitații continue, neîntrerupte.
Forma cea mai acceptabilă este organizarea tranzactionărilor la burse după tipul comerțului în
grup cu pas rar. Cu cât mai puțin lichidă este piața, cu cât mai rar este pasul licitației și mai lungă
perioada de acumulare a cererilor pentru cumpărarea și vânzarea de valori mobiliare, cu atât devine
mai posibilă o licitație cu succes, când în sală tranzacțiile se petrec fulgerător și simultan. Când piața
este volatilă, ea se confruntă cu fluctuații bruște de preț, în scopul de a obține o stabilitate relativă, și
atunci licitația se oprește temporar. Acest lucru este eficient la o licitație dublă.
În ceea ce privește tehnologia de licitație, ea poate fi cu strigăt sau orală (vezi fig. 9.1). La
această licitație se adună intermediarii pentru a prezenta oral cererile clienților din portofoliul lor.
Acest lucru se face în scopul de a stabili un echilibru între ofertele de cumpărare și ofertele de vânzare
(ultimele cu aceiași parametri sunt executate în procesul de licitare). În atmosfera zgomotoasă ce
domină pe piață, ar fi dificilă înțelegerea fără a recurge la anumite gesturi, care s-au stabilit pe
parcursul istoriei licitațiilor bursiere, unde, de exemplu, „licitația prin strigare” are rădăcini istorice
adânci.
Guvernul federal al SUA în 1790 a emis 80 de milioane de obligațiuni pentru a refinanța datoria
sa asociată cu războiul pentru independență. Obligațiunile au trezit un mare interes în rândul
speculatorilor și, în curând comerțul neformal în cafenele și birouri a fost înlocuit cu licitații
organizate în mod periodic pe Wall Street la amiaza zilei.
 4

Licitatorul înconjurat de public striga titlurile hârtiilor de valoare unul după altul. După
anunțarea emiterii participanții strigau pe rând propunerile lor: unii strigau prețul la care erau dispuși
să cumpere anumite titluri de valoare („prețul cumpărătorului” – bid price), alții – prețul la care doreau
să vândă („prețul vânzătorului” – ask price).
Pieței în grup îi corespunde așa o configurație temporară cum ar fi licitația on call. Înaintând
cererea de participare în prealabil, brokeul nu poate schimba comanda inițială, astfel încât prioritatea
de timp, care acționează în orice licitație orală, în cazul unei cereri scrise este lipsită de sens. Ca
urmare, este determinat prețul de clearing, la care cumpărătorii și vânzătorii sunt de acord să
tranzacționeze.
Astfel, fiecare licitație on call eliberează piața de cea mai mare cantitate de comenzi. Când piața
este lichidă, astfel de licitații sunt efectuate de mai multe ori pe zi. Cele mai mari piețe de acest fel
sunt în Austria, Belgia, Germania și Israel. Licitațiile frecvente indică existența constantă a cererii și
ofertei titlurilor de valoare, demonstrează lichiditatea pieței, permite să treacă la o licitație continuă,
care, la rândul său, are trei tipuri de licitații (vezi fig. 9.1).
Primul dintre acestea este utilizarea unui registru de comenzi, în care se înscriu cererile
brokerilor transmise oral, apoi împuternicitul bursei le execută, controlând dacă volumele și prețurile
corespund celor comandate.
Astfel are loc selecția comenzilor (vezi fig. 9.1), datorită căreia cumpărătorii concreți
tranzacționează cu anumiți vânzători și la tranzacție pot participa mai multe comenzi. O comandă
voluminoasă de cumpărare poate fi executată prin mai multe comenzi de vânzări și vice-versa.
Al doilea tip de licitație continuă este afișajul, care indică cea mai bună pereche de preț pentru
fiecare emisiune (cel mai mare – în cazul cumpărării, cel mai mic – în cazul vînzării). Brokerul
grupează cererile primite și stabilește pentru fiecare tip de titluri de valori cine și ce oferte are (prețul
mai mare la cumpărare și cel mai mic la vânzare). Aceste prețuri sunt afișate pe un tablou sau ecranul
brokerlui de la locul lui de muncă. De exemplu, pe ecranul Bursei din New York (NYSE) este indicat
cursul acțiunilor unei corporații „17 și 3/8 la 17 și ¾”, sau „3/8, 3/4”. Aceasta înseamnă că 17 și 3/8
este cel mai bun preț al cererii, iar 17 și 3/4 este cel mai bun preț al ofertei.
Aceste prețuri servesc drept bază pentru ajustarea propriilor comenzi și formării strategiei jocului
în procesului comerțului la bursă. După analizarea situației, brokerii afișează pe tablou prețurile, care
sunt vizibile pentru toți comercianții din sala de tranzacționare. Comenzile sunt plasate pe ecran în
ordine cronologică, deci prioritatea timpului joacă un rol decisiv. Comanda poate risca să nu fie
executată, în cazul în care ordine (comenzi) similare pentru același preț au venit mai devreme și au
absorbit comenzile din partea opusă a pieței.
Cauza neexecutării comenzii date poate fi înaintarea prea devreme a cererii pentru procurarea
acțiunilor. În cazul în care decalajul de preț este mare, brokerul poate face ajustări pe parcursul
comerțului bursier, excluzând comenzile care diferă prea esențial de prețurile cererii și ofertei.
Organizarea comerțului bursier permite creșterea lichidității pieței prin stabilirea „spread-ului limită”.
Al treilea tip de licitație continuă este licitația „în mulțime” (vezi fig. 9.1). Comercianții se adună
în jurul unui functionar autorizat al băncii, care anunță ce fel de titluri de valoare vor fi prezentate, și
apoi strigă cotațiile lor, pentru a găsi cumpărătorii potențiali. Tranzacțiile „în mulțime” sunt încheiate
la prețuri diferite, iar cumpărătorul poate negocia cu diferiți furnizori, fără a încerca să definească
prețuri comune. E greu de imaginat tranzacții „în mulțime” la bursele mari, echipate cu tehnologii
moderne și calculatoare, vânzând active ale companiilor mari. Cu toate acestea, chiar și acest tip de
licitație continuă are anumite avantaje, care constau în posibilitatea acumulării comenzilor pentru
piețele de credit, care permite să le „curețe” de titluri de valoare, mărind la maxim numărul de
comenzi executate.
Astfel, urmărim că licitația „în grup” contribuie la formarea unui preț unic și corect din punct de
vedere al pieței. La licitațiile continue prețul variază de la o tranzacție la alta, deaceea aplicarea acestui
 5

tip în piețele cu un volum redus al cererii și ofertei sau unde numarul de participanți este limitat,
aceasta poate duce la creșterea fluctuației prețurilor de la o tranzacție la alta în virtutea sosirii
neregulate de cereri, și, eventual, la crearea panicii la bursă.
Organizarea comerțului la bursă și eficacitatea sa depinde nu numai de forma de licitație,
acceptată la anumite burse, ci și de rolul intermediarilor bursieri în procesul comerțului.
În cazul în care tranzacția la bursă este încheiată și de vânzător, și de cumpărător din numele
clientului și pe cheltuiala sa, brokerul este numai reprezentantul – agentul clientului, atunci astfel de
piața, care înfăptuiește aceste tranzacții se numește piață de agenți (vezi fig. 9.2). În Germania un
client care dorește să cumpere sau să vândă titluri de valoare se adresează la bancă. Banca va acționa
ca agent al clientului la încheierea tranzacției la Bursa din Francfurt sau la una din cele șapte burse
regionale.

Piața de agenți (A) Piața de dealeri (B)

Clientul cumpărător Clientul

Banca Brokerul
(ценные бумаги)
Încheierea
Executarea
Maklerul tranzacției

încheiată între ei
comenzii

Tranzacția este
între ei

Banca (banii)

Clientul Dealerul
vînzător

Figura 9.2 . Schema piețelor de agenți și de dealeri

În alte țări europene băncile nu au o poziție decisivă de monopol în piața de valori ca în

Germania, iar agenți ai clientilor la executarea comenzilor sînt brokerii. Din moment ce
tranzacționarea la burse constituie o combinație de diferite tipuri de piețe, procesul comerțului la
aceeași bursă include și piața de agenți, și piața de dealeri.
Drept exemplu al unei astfel de combinații poate servi munca brokerilor „de comisioane” și „de
doi dolari” la Bursa din New York. Brokerul „de comosioane” este un angajat al companiei-membră a
bursei, care lucrează în sala bursei pe „ring”. Brokerul de doi dolari (engl. two-dollar broker) este un
broker independent în sala de comerț a bursei: în trecut acești brokeri luau un comision în valoare de 2
dolari pentru fiecare 100 de unități vândute de valori mobiliare.
După primirea comenzii clientului, brokerul de comisioane se duce de regulă la specialistul
profesional al acestor acțiuni. Dacă acesta este ocupat la moment, el poate transmite comanda unuia
dintre brokerii de doi dolari. Fiind dealeri independenţi, ei percep o taxă pentru fiecare tranzacție la
care au ajutat să o execute. Aceste comisioane sunt plătite de către firma de brokeraj „de sus”. Datoria
brokerilor de comisioane și de doi dolari este de a oferi cele mai bune preturi posibile pentru acele
comenzi, pe care le-au primit de la firma de brokeraj „de sus”.
Aducând comanda la specialist, brokerul din sala de tranzactionare (fie el broker de comisioane
sau de doi dolari) el poate alege una dintre mai multe posibilități. El determină cele mai bune prețuri
 6

oferite și solicitate (cel mai mare preț oferit și cel mai mic preț solicitat) pentru anumite acțiuni; de
obicei, el găsește această informație la specialist sau o citește pe ecranul electronic afișat la locul lui de
muncă. Pe ecran este de asemenea afișat numărul de acțiuni (plasarea de cereri), oferite pentru
cumpărare sau vânzare cu prețul specificat.
Înarmat cu aceste informații, brokerul poate planifica strategia executării comenzii. În cazul în
care, de exemplu, brokerul are misiunea să achiziționeze 1200 de acțiuni, el poate aprecia cel mai bun
preț solicitat și numărul de acțiuni oferite spre vânzare la acest preț. În cazul în care numărul acțiunilor
nu este mai mic de 1200 și dacă brokerul consideră acest preț atractiv, el poate striga că vrea să
accepte oferta. În acest caz, tranzacția este executată imediat.
Dacă se dovedește că cea mai bună ofertă vine de la brokerul din ringul sălii de tranzacționare,
care de asemenea se află în apropiere de acest loc, acești doi brokeri fac schimb de nume ale
companiilor pe care le reprezintă și discută detaliile tranzacției. În acest caz, tranzacția are loc fără
implicarea directă a experților, și fiecare broker este remunerat de către firma de brokeraj pe care o
reprezintă (cu excepția cazului în care aceștea primesc un salariu fixat). Specialistul bursei în acest caz
nu primește nici un comision de la tranzacție.
În cazul în care cel mai bun pret este oferit în propunerea „limită”, lăsată la un specialist spre
realizare, atunci brokerul din sala de tranzacționare venit să achiziționeze câștigă un comision (ca mai
sus) și specialistul tot câștigă un comision de la firma de brokeraj, care i-a lăsat propunerea limită.
Dacă specialistul vinde 1200 de acțiuni din propria rezervă, atunci el nu primește nici un comision.
Brokerul care a ptimit comanda de a cumpăra 1200 de acțiuni nu trebuie s-o facă imediat, ci să aștepte
și poate obține un preț mai bun.
În cazul în care brokerul din sală primește o comandă limită, și nu una de piață, iar prețul stipulat
este cu mult peste sau sub prețul pieței, el poate prefera să transmită această comandă specialistului
spre executare când condițiile de piață vor fi mai favorabile. În acest sens, brokerul din sala de
tranzacționare renunță la posibilitatea de a câștiga comisioane din această tranzacție de la firma de
brokeraj.
Executând comanda limită, transmisă de brokerii de comisioane și de doi dolari, specialistul
câștigă un comision de la firma de „sus”. Desigur, brokerul din sală poate să rămână lângă specialist în
căutare de oportunități pentru a executa comanda limită la un preț mai bun decât cel stabilit de
investitor. În acest caz brokerul, nu specialistul, va primi comisionul de la firma de brokeraj de „sus”.
Brokerii din sala de tranzacționare și specialiștii câștigă un comision numai în cazul când în realitate
efectuiază servicii de mediere. De exemplu, majoritatea specialștilor Bursei din New York primesc
pentru executrarea unei comenzi o taxă egală cu 1,5 - 2,0 dolari pentru 100 de acțiuni. Brokerii de doi
dolari câștigă în medie de la 1,0 până la 1,5 dolari la 100 de acțiuni.
Spre deosebire de dealer, brokerul se află în partea opusă a pieței, adică cumpără și vinde titluri
de valoare pe cont propriu sau pe contul firmei pe care o reprezintă. Executând comanda de achiziție,
dealerul vinde o parte din stocul său de rezervă, iar executând comanda de vânzare, cumpară pe cont
propriu, apărând în rolul de principal. Piața unde la efectuarea tranzacțiilor unul din contragenți este
un dealer, este numită piață de dealeri.
Diferențele dintre aceste piețe nu sunt atît de formale cum ar putea părea la prima vedere, adică
dealerul poate oferi cotațiile sale, poate menține lichiditatea pieței, poate asigura ordinea și
corectitudinea tranzacțiilor. Dealerul care posedă anumite rezerve de capital, fiind un profesionist bun,
poate contribui la o mai mare lichiditate a pieței.
Deosebit de ilustrativ poate fi un astfel de exemplu istoric. În 1875, conform legendei, o
accidentare la picior, primită de brokerul James Boyd, a contribuit la implementarea practicii, care a
devenit o trăsătură distinctivă a burselor americane moderne. Fiind incapabil să umble prin sala bursei,
J. Boyd a decis să ofere servicii de brokeraj pentru un singur element de acțiuni - și anume acțiunile
companiei Western Union.
 7

Efectuând de fapt funcțiile unui centru de clearing, J. Boyd curând a constatat că a crescut
abilitatea lui de a cumula comenzile de cumpărare și vânzare a acțiunilor. El a început să primească
mai multe comenzi de la alți brokeri, mai ales de la aceia dintre ei, cărora clienții lor le-au încredințat
să efectueze tranzacții cu acțiunile „Western Union Company” la prețuri mai joase sau mai mari decât
cele ce dominau pe piață. Pentru a executa alte tranzacții în diferite părți ale sălii bursei, brokerii îi
lăsau lui J. Boid acțiunile companiei „Western Union” ca el să le realizeze pe măsura posibilităților.
Astfel, J. Boyd a devenit primul „expert”, specialist la Bursa din New York. Acel tip de comenzi,
pe care el le efectua pentru alți brokeri, a devenit cunoscut sub denumirea de „ordin limită”.
Urmărind beneficii similare, și alți brokeri au început să copieze practica lui J. Boyd, alegând un
anumit tip de actiuni. În curând ei și-au dat seama că îndeplinind rolul casei de clearing, brokerii
capătă informații privilegiate cu privire la cererea și oferta de valori mobiliare. Aceste informații
puteau fi folosite pentru oferte competitive pe cont propriu. Prin urmare, experții au început să
acționeze nu doar ca intermediari în tranzacții, dar, de asemenea, și în calitate de principali sau dealeri.
Astfel, îmbinarea formelor de organizare a tranzactionărilor pe piața cu agenți și piață de dealeri
constituie baza mecanismului bursier și determină caracteristicile fundamentale de tranzactionare a
actiunilor la fiecare bursă din lume. Cele mai multe dintre ele constituie o îmbinare de piață de agenți
și de licitație.
De exemplu, la Bursa din Frankfurt se poate observa piața de agenți în colaborare cu piața on
call, aceasta din urmă având un „pas” foarte frecvent, iar după nivelul de lichiditate nu diferă aproape
deloc de piața continuă. De la 10.30 dimineața până la 13.30 în fiecare zi piața on call merge cu un pas
frecvent. Prețul activelor variază în medie de 30-40 de ori. La acțiunile inactive prețul de negociere
este stabilit o dată pe zi printr-o „salvă” la ora 12.
Bursa de capital din Tokyo este un exemplu de piața a agenților, iar licitația continuă este
organizată cu ajutorul registrului de ordine-limită și afișărilor pe tablourile electronice.
Bursele din SUA și Canada sunt în mare parte piețe de dealeri, în care licitația continuă este
asigurată de fiecare dealer responsabil pentru emisie, care anunță pretul cumpărătorului și
vânzătorului, adică susține în continuu comerțul bilateral prin vânzarea sau cumpărarea acțiunilor pe
cont propriu, dacă apare un dezechilibru temporar de cerere și ofertă. Toți dealerii respectă anumite
reguli.
În conformitate cu normele Bursei din New York fiecare specialist este responsabil de executarea
efectivă a comenzilor de intermediere încredințate. Astfel, specialistul se va stărui să execute
comenzile clienților la cel mai bun preț posibil. Deaceea el face publice prețurile cele mai înalte oferite
și cele mai mici solicitate pentru acțiunile care îi sunt încredințate. Într-o singură tranzacție un
specialist nu poate fi și mediator, și principal.
În conformitate cu normele bursei, specialistul trebuie să se abțină de la implicarea în comerț în
rol de principal în cazul, în care rolul de dealer nu este necesar la executarea comenzilor. De exemplu,
în cazul în care pentru o anumită acțiune au fost primite simultan oferte de cumpărare și de vânzare
pentru prețul, să zicem, de 32 de dolari.
Oricare ar fi prețul, expertul trebuie să dea prioritate la executarea ordinelor clientului în
defavoarea propriului interes. Și dimpotrivă, dacă e dificil de cumulat ordinele clientului, regulile
sugerează că specialistul le va executa în calitate de principal în măsura posibilităților rezonabile.
Cu toate acestea, în cazul lipsei ofertelor publice specialistul trebuie să facă oferte publice de
cumpărare/ vânzare din numele propriu. Aici el este liber în stabilirea diferenței sau „spread-ului”
dintre valorile prețurilor de cerere și ofertă. În cazul în care diferența este mare, specialistul poate
câștiga bine la revânzarea acțiunilor, cumpărate în prealabil cu prețul lor cel mai jos. Dacă diferența
este mică, atunci câștigul va fi mai scăzut, dar, e probabil ca din cauza prețurilor atractive la operațiuni
vor participa mai mulți investitori.
 8

Licitațiile electronice. Tranzacționarea la bursă există de secole, se dezvoltă și se perfecționează

în permanență. Între timp s-au îmbunătățit regulile de comerț și de clearing, a crescut viteza achitărilor
și executărilor de afaceri. În paralel la burse se perfecționa tehnologia organizării comerțului.
În prezent, sistemul electronic de tranzactionare este un concurent destoinic în sala bursei. În
lupta pentru supraviețuire va învinge acel sistem de tranzacționare, care va asigura pe baza celui mai
ieftin mecanism stabilirea prețurilor corecte și reale, fiabilitatea durabilă a tranzacțiilor și executarea
lor rapidă.
Ce este atractiv în organizarea comerțului electronic?
Mai întâi de toate, comerțul electronic permite sporirea lichidității pieței de valori. Dacă la bursă
piața unor acțiuni este „creată” de către un specialist, atunci în sistemul electronic de tranzacționare la
crearea pieței participă rețele întregi de „brokeri și dealeri”, care sunt în esență producătorii sau
creatorii de piață. Acest nume de „brokeri-dealeri” se datorează faptului că pe piața electronică
extrabursieră majoritatea firmelor funcționează atât ca brokeri, cât și ca dealeri. Aceste firme primesc
comenzi pentru vânzare/cumpărare a titlurilor de valoare la propria alegere, fără a combina într-o
singură operație funcția de dealer și de broker. Unii brokeri și dealeri execută comenzi voluminoase cu
mii de acțiuni, care potrivit standardelor bursiere nu pot circula la bursă.
Capacitățile tehnice ale sistemei electronice permit tranzacții zilnice cu milioane de acțiuni.
Avantajul de tranzacționare computerizată constă în posibilitatea de a procesa rapid un volum
foarte mare de operațiuni bursiere. Odată cu extinderea pieței este mai simplu și mai ieftin de a mări
astfel capacitatea de lucru a pieței.
Al doilea avantaj este posibilitatea operatorului de piață de a lucra individual cu investitorii. Căut
Căutând nd acțiuni pentru cumparare, agentul de obicei contactează cu brokerul său. Dacă acesta nu
este un „producător” al pieței pentru aceste titluri de valoare, el primește comanda clientului,
informându-l că la executarea cererii el va acționa în calitate de broker si va trimite comanda altor
participanți la piața extrabursieră prin întroducerea datelor necesare în sistemul informatic. La
executarea comenzii participantul la piața extrabursieră, acționând ca broker, primește un comision, de
obicei, nu mai mare de 5% din costul tranzacției.
Iar dacă el acționează pe piața acțiunii date ca dealer, adică dispune de o anumită rezervă din
acțiunile specificate, atunci el îndeplinește comanda clientului de a cumpăra în detrimentul rezervelor
curente, și comanda de a vinde – pe propriul cont: executarea comenzilor duce la creșterea rezervelor
dealerului. În acest caz executarea comenzii reprezintă o simplă tranzacționare a principalului,
recompensa reprezintă o taxă de dealer standardă. Această taxă este de asemenea stabilită în
regulamentul bursei.
Impactul comerțului electronic asupra îmbunătățirii calității pieței poate fi monitorizat
examinând experiența sistemului automatizat de cotare al Asociație naționale de dealeri de valori
mobiliare NASDAQ [NASDAQ (сокр. от англ. National Association of Securities Dealers
Automated Quotation — Служба автоматизированных котировок Национальной ассоциации
дилеров по ценным бумагам) — американская биржа, специализирующаяся на акциях
высокотехнологичных компаний (производство электроники, программного обеспечения и т.
п.). Основана 8 февраля 1971 года. На данный момент на NASDAQ торгуют акциями более 3
200 компаний]. Până în anul 1971 - anul apariției acestui sistem, piața extrabursieră, piața OTC (Over
the counter Market) sufereau din cauza abuzurilor și imposibilitatea unei supravegheri stricte a
tranzacționărilor. În absența transparenței pieței, deseori tranzacționările pe piață erau efectuate de
companii fantome.
În momentul de față la comerțului prin NASDAQ sunt acceptate doar acei emitenți, care
îndeplinesc anumite cerințe, cu toate că prețurile acțiunilor în sistemul NASDAQ sunt mai joase decât
a companiilor similare la bursele de valori. Restricții și mai severe exista la Bursa RTS (Federația
Rusă), unde la comerț sunt admise doar aproximativ 15 emitenți din Rusia.
Experiența externă arată că sistemul de comercializare este format din trei module:
- matching-ul (verificarea automată și selecția contractantului);
 9

- acceptarea;
- raportarea (darea de seamă).
Sistemul matching prevede că brokerii trebuie să întroducă în calculator codul titlului de valoare,
natura tranzacției (cumpărare sau vânzare), prețul și cantitatea de valori mobiliare. Astfel de cereri pot
fi întroduse pe parcursul a 24 de ore, iar sistemul electronic înregistrează în mod automat ora
întroducerii și îi atribuie un număr.
De obicei, cererea nu va fi acceptată spre executare dacă nu a fost asigurată în prealabil printr-un
depozit bănesc necesar pentru executarea ordinului de cumpărare, sau prin valori mobiliare în cazul
vânzării. Prin confruntarea continuă a cererilor întroduse în sistemul automat, ele sunt verificate dacă
există comenzi valide potrivite. Comenzile care au fost înaintate pentru cumpărarea și vânzarea
aceleiași valori mobiliare sunt numite contraordine. Comenzile pentru achiziționare se confruntă cu
cererile de vânzare și vice-versa.
Contraordine valide sunt considerate acelea, în care prețul de vânzare nu este mai mare decât cel
specificat în cererea de achiziție, iar prețul din cererea de cumpărare depusă nu este mai mic decât cel
specificat în cererea de vânzare. Dacă există cereri potrivite valabile, încheierea tranzacției are loc
imediat, și nu este necesar acordul suplimentar al participantului la licitația electronică.
Statistica BVM la 08 Aprilie 2014:

Hirtii de valoare 722 -93,86%

Tranzactii 7 +40,00%

Volumul (lei) 14 150,00 -46,78%

Volumul (usd) 1 052,94 -46,78%

Rata USD 13,44 +0,00%

Sursa: http://www.moldse.md/ site oficial al Bursei de valori a Moldovei

Tranzacția este încheiată cu primul contraordin valid potrivit, care este primul în lista de
executare. Ordinea încheierii tranzacției este stabilită, de regulă, în dependență de prețul declarat și
timpul depunerii cererii. Deși se admit și alte priorități – cum ar fi, de exemplu, cantitatea lor.
Numărul de valori mobiliare incluse în cererile înaintate și valide, odată cu încheierea
tranzacților treptat se reduce și continuă până când ultimul ordin nu va fi executat, sau nu va rămâne
nici o cerere potrivită (matching-up).
Folosirea modulului „accept” poate fi comparată cu o tablă de anunțuri electronică. Brokerul
ofertant întroduce aplicația sa în sistemul electronic în aceleași condiții ca și în modul „matching”. Cu
toate acestea, alți brokeri pot intra în negocieri cu el privind prețul sau volumul acțiunilor oferite.
Tranzacția se consideră încheiată după ce ei reușesc să cadă de acord, adică un broker acceptă oferta
altuia. În rezultatul negocierilor, oferta de cumpărare/vânzare diferă de datele inițiale întroduse în
sistemul electronic, odată cu apariția unor noi condiții de tranzacție.
Un sistem similar este folosit la Bursa RTS (Federația Rusă), unde pentru toți participanții la
sesiunea de tranzactionare cotațiile sunt stabile.
Cotația stabilă înseamnă că participantul la piață a acceptat de a negocia strict în condițiile
cuprinse în acest fel de tranzacții. Ea poate fi unilaterală (conține sau oferta de cumpărare, sau oferta
de vânzare a valorilor mobiliare a emitentului, indicând numărul de acțiuni, prețul lor, moneda în care
se va achita și termenul necesar pentru înregistrarea transferului de proprietate), precum și bilaterală,
 10

care anunțâ concomitent despre intenția de cumpărare și vânzare a valorilor mobiliare ale unui emitent.
Fiecare dintre cotații este declarată sub numele unui singur participant la tranzacționarea electronică și,
prin urmare, anume el este responsabil dacă cotațiile stabilite de dânsul corespund celor din sistemul
electronic de tranzactionare.
Mai mult ca atât, afişând cotația, participantul la licitația electronică se angajează să încheie
tranzacții în condițiile specificate în prețul de cotare și să asigure executarea lor cuvenită. Tranzacția
într-un astfel de sistem are loc prin acordul (acceptul) a doi participanți la licitație, dintre care cel puțin
unul a întrodus în sistemul electronic de tranzactionare ordinul pentru cumpărare/vânzare a titlurilor de
valoare. Tranzacțiile trebuie să fie încheiate conform cotațiilor stabile, dar, uneori se permit și afacerile
în sistemul RTS conform cotațiilor indicative (în practica mondială ele se numesc cotații declarate).
Cotațiile declarate nu implică obligația participantului de a încheia tranzacții în condițiile
cuprinse în acestea și, prin urmare, la bursa RTS afacerile cu astfel de cotații sunt încheiate în afara
sedintei de tranzactionare.
În practica străină cel de-al treilea modul al sistemului – raportarea – este, de asemenea, utilizat
pentru tranzacții în afara sistemului de licitații, de exemplu, prin telefon. La sfârșitul tranzacționărilor,
ambele părți sunt obligate să întroducă raportul despre încheierea afacerii în sistemul electronic în 90
de secunde.
Tranzacționările electronice de tip „matching” și „raportare” sunt utilizate în general pentru
încheierea tranzacțiilor majore, în timp ce comenzile mici sunt adesea procesate în sistemul „accept”.

9.3. Metoda stabilirii cursului unic

Metoda stabilirii cursului unic se bazează pe stabilirea prețului unic, sau prețului tipic. El este
utilizat, de exemplu, la bursele de valori din Germania, bazat pe licitația dublă închisă. În acest caz,
pentru a stabili prețurile acțiunilor sunt luate în considerare doar tranzacțiile încheiate prin intermediul
așa-numiților brokeri oficiali, sau brokeri de curs.
Pentru fiecare grup de valori există brokeri specializați, care primesc ordinele de cerere și ofertă.
La un moment dat ei se întâlnesc într-un anumit loc din sala bursei și în prezența tuturor persoanelor
interesate de aceste titluri de valoare încep să formeze cursul, prin care ar fi în măsură să acopere suma
maximă de cereri și oferte.
Dacă există un deficit de aplicații de pe o parte a pieței, ei anunță astfel de cereri în sală, care ar
ajuta la echilibrarea pieței. În cazul în care această solicitare este susținută de un broker liber și el ar
dori s-o afișeze din numele său, atunci brokerul de curs întroduce datele sale în computer, și piața
devine mai echilibrată.
La stabilirea cursului trebuie să se respecte următoarele reguli:
- cursul de schimb se stabilește la un nivel, capabil să asigure cel mai mare număr de tranzacții;
- toate cererile de tipul „vinde la orice curs”, „cumpăra la orice curs” se execută odată cu apariția
primului preț oferit;
- toate cererile care conțin niveluri maximale pentru vânzare și niveluri minimale pentru
cumpărare sunt executate;
- toate cererile care conțin niveluri de preț apropiate de cele maximale la cumpărare și prețuri
apropiate de cele minimale la vânzare, sunt executate parțial;
- toate cererile care specifică prețuri de cumpărare mai joase decât cursul dat sau prețuri de
vânzare mai înalte de cursul dat, nu se execută;
Ordinele primite pentru achiziționarea titlurilor de valoare la orice preț, pot fi executate la pretul
de 555, deaceea numărul total de comenzi la acest preț este de 150 (80 +70). În mod similar, cei
dispuși să cumpere la un preț de 555 vor fi fericiți să încheie tranzacția și la prețul de 554 etc.
Calculele finale pentru determinarea ratei unice la bursă le putem observa în tabelul 9.2.
 11

Tabelul 9.2
Calculele finale pentru determinarea ratei unice la bursă

Cereri Numărul posibil

Numărul total de acțiuni Ordine de Prețurile limită Ordine de Numărul total de de cereri de
spre vînzare cumpărare (nr) acțiuni spre cumpărare, care pot
vînzare (nr) indicate în cumpărare fi satisfăcute
cereri
X X De cumpărat cu 80 X X
orice preț

(390+20) 410 20 555 70 150 (80+70) 150

(350+40) 390 40 554 60 210 (150+60) 210
(330+20) 350 20 553 40 250 (210+40) 250
(300+30) 330 30 552 40 290 (250+40) 290
(280+20) 300 20 551 20 310 (290+20) 300
(210+70) 280 70 550 40 350 (310+40) 280
(150+60) 210 60 549 30 380 (350+30) 210
(100+50) 150 50 548 30 410 (380+30) 150
(30+70) 100 30 547 20 430 (410+20) 100
X 70 De vândut cu X X X
orice preț

În ceea ce privește ordinele de vânzare observăm că suma de comenzi este executată în ordine
inversă - de la cel mai mic preț în conformitate cu doleanțele vânzătorilor de a vinde mai scump.
Cel mai mare număr de tranzacții, și anume 600 (300+300 ) este satisfăcut la cursul de 551. El
este înregistrat ca fiind unic. Cu toate acestea, poate exista o situație în care, de exemplu, 600 de
tranzacții vor fi executate la cursul de 550 și 551.
De ce priorități ne ghidam în acest caz? Măiestria brokerului de curs constă în a menține piața cât
mai lichidă, a stimula creșterea solicitărilor în acea parte a pieței, unde ele sunt cel mai puține. Astfel,
dacă sunt mai puține cereri de cumpărare decât de vânzare, este rezonabil să se stabilească un curs de
550, dar în cazul contrar – 551.
La prețul de 551 (vezi tabelul 9.2) avem de 10 ori mai multe comenzi pentru achiziționare, decât
comenzi pentru vânzare .
Care dintre ele vor fi satisfăcute? În primul rând cererile care conțin ordinul de a cumpăra „la
orice preț”, precum și aplicațiile cu oferte mai mari decât cursul unic – 555; 554; 553; 552. Dar
aplicațiile cu un curs de 551 avem numai 20; din ele vor fi satisfăcute primele 10 după data de
înregistrare, urmând regula „primul reclamant este satisfăcut în primul rând”.
Astfel, la stabilirea prețurilor la bursă prin metoda cursului unic (prețului unic) nu este necesară
procesarea suplimentară și pregătirea pentru editarea lor în mas-media. Trebuie să urmărim numai
mișcarea prețurilor: creșterea sau scăderea lor în comparație cu tranzacționările precedente.
Licitațiile simple și continue utilizează cotarea conform metodei de înregistrare. În buletinul
bursei sunt întroduse (înregistrate) prețurile reale ale tranzacțiilor încheiate pe parcursul unei perioade
date (pe parcursul zilei).

9.4. Fixing-ul – metodă de stabilire a prețurilor

Fixing-ul este o astfel de situație la licitație, când volumul cererilor la vânzare a valutei este
egală cu cea a cererilor de cumpărare. Momentul atingerii punctului de fixare înseamnă finalizarea
licitației. Fixarea înseamnă un anumit nivel al raportului valutei străine față de valuta națională, care
 12

devine un curs unic de tranzacții și de achitări la această licitație. Fixarea nu se realizează în mod
automat. Există anumite reguli, după care are loc fixarea cursului valutei.
1. Dacă oferta excede (este mai mare decât) cererea, brokerul scade cursul valutei; dacă cererea
este mai mare decât oferta, atunci dimpotrivă, brokerul mărește cursul valutei străine în raport cu cea
națională.
De exemplu, valoarea de achiziție este de 1200 de unități convenționale de valută, iar volumul
vânzărilor este de 800, adică volumul de cumpărare depășește volumul de vânzare, ceea ce creează
condiții pentru creșterea cursului de schimb. In acest caz, pentru a realiza fixarea este necesar de:
- a reduce volumul de cumpărare;
- a crește volumul de vânzări.
În cazul în care valoarea de achiziție va fi de 800 de unități convenționale de valută, iar de
vânzări - 1200, volumul de vânzări va depăși valoarea de achiziție, adică rata începe să cadă. În acest
caz, pentru a realiza fixarea e necesar de a:
- reduce cantitatea de valută expusă la vânzări;
- crește cantitatea de valută ce urmează a fi cumpărată.
2. Nu se admite schimbarea direcției de mișcare a ratelor de schimb ale valutei străine în raport
cu cea națională după prima schimbare a cursului inițial (de start).
3. Unitatea de schimb a cursului valutei străine în raport cu cea națională în procesul licitației
este determinată de brokerul de curs. În funcție de diferența dintre cerere și ofertă, ea poate fi stabilită
începând de la 0,1 până la 10 unitati.
4. Aplicațiile (ordinele) suplimentare pentru schimbarea volumului de cumpărare sau vânzare
sunt înaintate de către ofertanți prin intermediul dealerilor (reprezentanților).
5. Reglarea aplicațiilor suplimentare îndreptate spre schimbarea raportului dintre cerere și ofertă
se referă la acea parte, care nu ajunge pentru satisfacerea acestui raport.
La reglarea acestui raport se folosesc cererile de următoarele tipuri:
- cereri care vor adăuga valută spre vânzare;
- cereri care vor mări volumul de cumpărare a valutei;
- cereri care vor reduce volumul achizițiilor de valută;
- cereri care vor elimina valuta din vânzare.
Dacă un anumit tip de cerere vine concomitent din partea a mai multor dealeri, atunci de
prioritate se bucură acea cerere, care are o mărime maximală.
Reieșind din regulamentul formării fixării cursului, sunt posibile două opțiuni alternative pentru
stabilirea cursului de schimb.
Prima opţiune. Potrivit ordinelor primite la bursă înainte de începerea licitației, brokerul de
schimb valutar (persoana oficială a bursei) stabilește limitele superioare și inferioare (rate de curs), în
cadrul cărora se presupune a fi fixat cursul final al licitațiilor. De exemplu, pentru 1 USD – 19- 20
MDL; 20 MDL – este cursul vânzătorului (pentru acest curs a optat cel mai mare număr de ordine de
vânzare); 19 MDL – este cursul cumpărătorului (pentru acest curs a optat cel mai mare număr de
ordine de cumpărare).
Să examinăm acțiunile brokerului și participanților la licitație.
Acțiunile brokerului. Fiecare 3 minute brokerul schimbă leul în direcția creșterii (dacă cererea
depășește oferta) sau scăderii (dacă oferta depășește cererea). Brokerul de schimb valutar (sau
asistenții lui) fixează toate modificările apărute în procesul de licitație, întroduse de participanți
privind cantitatea de valută declarată și condițiile de vâzare a acesteia.
Acțiunile participanților la licitație. După anunțarea „ratei de curs”, participanții la licitație
înaintează cereri noi sau le retrag pe cele prezentate anterior prin dealerii aflați în sala bursei, cu care
ei lucreaza prin intermediul comunicațiilor. Depunerea aplicațiilor noi și retragerea celor vechi are loc
periodic (la fiecare 3 min), odată cu modificările apărute în cursul de schimb valutar.
 13

Depunerea aplicațiilor (ordinelor bursiere) noi și retragerea celor vechi depinde de raportul între
cerere și ofertă.
Dacă cererea depășește oferta:
- vânzătorii de valută pot doar să mărească cantitatea de valută propusă și să schimbe condițiile
ordinelor depuse anterior în direcția creșterii leului pentru a echilibra cererea și oferta;
- cumpărătorii pot doar reduce cantitatea de valută achiziționată si șă modifice condițiile cererilor
depuse anterior în direcția micșorării cursului leului față de dolar.
Dacă oferta depășește cererea:
- vânzatorii reduc, de obicei, cantitatea de valută expusă spre vânzare, precum și modifică
condițiile ordinelor depuse anterior, în direcția creșterii cursului dolarului;
- cumpărătorii au tendința de a mări cantitatea de nalută achiziționată, precum și modifică
condițiile ordinelor înaintate anterioar în direcția reducerii cursului dolarului.
La fixare brokerul de schimb valutar se angajează să asigure satisfacerea unui număr maximal de
ordine bursiere depuse la un curs unic.
Ooţiunea a doua. Licitația începe de la cursul inițial. Reglementarea cererii și ofertei are loc în
cadrul diferenței între cerere și ofertă. În momentul când nivelul de cerere și oferta se echilibrează sau
diferența dintre ele este inversată, atunci are loc fixarea cursului și licitația se încheie.
Toate tranzacțiile concrete, încheate după sumele incluse în ordinele bursiere, sunt realizate după
un curs fixat (vezi tabelul 9.3).
Tabelul 9.3
Determinarea cursului de schimb al valutei străine

Nr. Cursul Cursul licitațiilor Vînzarea valutei Cumpărarea Numărul de

d/o licitațiilor precedente curente valutei participanți la
licitație

1 1900 1900 417 892 _

2 _ - - -100 06
3 — 1901 417 792 -
4 _ - - -5 01
5 — - - -50 01
6 — 1902 417 737 -
7 — - - -50 01
8 - 1903 417 687 -
9 - - - -50 01
10 _ - - -20 06
11 — 1904 417 617 -
12 — - +20 - 41
13 — - +40 - 01
14 — 1905 477 617 -
15 — - +30 - 01
16 — - +30 - 10
17 - - +20 - 12
18 - 1906 557 617 -
19 — - +60 — 12
În total 1907 617 617 -

De exemplu, dacă cererea este de 892 milioane de ruble rusești, iar oferta - 417 milioane ruble.
După fixarea cursului, el se înscrie imediat în tablourile electronice ale sălii bursei, bursa organizează
publicarea promptă a cursului de vânzare și de cumpărare în mass media.
Regulamentul Bursei de Valori a Moldovei stabilește următoarea ordine de evaluare a prețului de
piață:
„Preţul valorilor mobiliare se calculează pentru fiecare valoare mobiliară în parte prin algoritmul
de fixing, care identifică preţul la care cea mai mare cantitate de valori mobiliare ale unui emitent (de
o anumită clasă) va putea fi tranzacţionată în baza ordinelor de bursă introduse în SAIT.
În anumite circumstanţe, acest algoritm va da mai multe preţuri sau nu va da preţul de deschidere
a pieţei. În asemenea cazuri se aplică următoarele reguli:
 14

1. În cazul în care un volum maxim de tranzacţii s-ar putea efectua la mai multe preţuri, preţul de
piaţă va fi cel, la care numărul cumulativ de valori mobiliare din ordinele posibile la vânzare va fi egal
cu numărul de valori mobiliare posibile la cumpărare. Dacă această cerinţă este satisfăcută de mai
multe preţuri, atunci se alege preţul vânzătorului.
2. Dacă numărul cumulativ de valori mobiliare din ordinele posibile la vânzare şi cumpărare,
care pot fi citaţionate, nu sunt egale la orice preţ posibil de deschidere, atunci va fi ales preţul, la care
numărul cumulativ de ordine la vânzare va fi mai mare decât numărul cumulativ de ordine la
cumpărare. Dacă această cerinţă este satisfăcută de mai multe preţuri, atunci se alege preţul
vânzătorului.
3. În cazul în care primele două reguli nu oferă preţul de deschidere a pieţei, atunci se va alege
preţul la care diferenţa dintre numerele cumulative de ordine la vânzare şi cumpărare este mai aproape
de zero. Dacă această cerinţă este satisfăcută de mai multe preţuri, atunci se alege preţul vânzătorului.
Dacă formula aplicată nu va da preţul de deschidere a pieţei, atunci se va calcula mărimea medie
ponderată a cel puţin 10 ordine de sens opus, care va servi drept preţ de deschidere a pieţei. Dacă în
registrul de ordine al SAIT-ului sunt mai puţin de 10 ordine de sens opus pentru o singură valoare
mobiliară, atunci preţul de piaţă nu poate fi calculat şi ordinele de bursă pentru respectivele valori
mobiliare vor fi transferate pentru şedinţa următoare de tranzacţionare”.

Bibliografia

1. Lege privind bursele de marfuri: nr. 1117-XIII din 26.02.97. In: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 70 din 25.07.1998;
Закон Республики Молдова «О товарных биржах» №1117 от 26.02.97 г. In: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 70 din 25.07.1998.
2. Lege privind piaţa de capital: nr. 171 din 11.07.2012. In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 193-197/665 din 14.09.2012 (a intrat în vigoare la 15.03.2015);
Закон о рынке капитала №171 от 11.07.2012 г. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr. 193-197/665 din 14.09.2012 (вступил в силу с 15.03.2015 г.).
3. Lege privind Comisia Nationala a Pietei Financiare [Titlul modificat prin Legea nr. 129-XVI
din 07.06.2007, in vigoare 06.07.2007]: nr. 192-XIV din 12.11.98. In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 117-126BIS din 14.08.2007, pag. 3; Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 22-
23/91 din 04.03.1999;
Закон Республики Молдова «О Национальной комиссии по финансовому рынку»
[Название изменено Законом №129-XVI от 07.06.2007, вступившим в силу 06.07.2007] №192-
XIV от 12.11.98. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 117-126BIS din 14.08.2007, p. 3;
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 22-23/91 din 04.03.1999.
4. Codul Civil al Republicii Moldova: nr. 1107 din 06.06.2002. In: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 82-86 din 22.06.2002;
Закон Республики Молдова «Гражданский кодекс» №1107-ХV от 6 июня 2002 г. In:
Мonitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86 / 661 din 22 iunie 2002;
5. Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 64/4 din 31.12.2008 „Referitor la
aprobarea instrucțiunii cu privire la oferta publică a valorilor mobiliare pe piața secundară”. In:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 53-54/215 din 13.03.2009;
Постановление Национальной комиссии по финансовому рынку №64/4 от 31 декабря 2008
г. «Об утверждении Инструкции о публичном предложении ценных бумаг на вторичном
рынке». In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 13 марта 2009, nr. 53-54, ч. III, ст. 215.
 15

6. Инструкция о тендерном предложении ценных бумаг (утверждена Постановлением

Национальной комиссии по финансовому рынку №2/6 от 18 января 2001 г.). In: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 18 августа 2001, nr. 100-101.
7. Hotărâre Băncii Naţională a Moldovei nr. 96 din 21.11.1996. Suplimentul nr. 40/08-02 la
Instrucţiunea Ministerului Finanţelor şi a Băncii Naţionale „Cu privire la plasarea hîrtiilor de valoare
de stat pe termen scurt în formă de înscrieri în conturi” nr. 3/3-2/08207/8 din 20 ianuarie 1995
Nr.40/08-02. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 05 decembrie 1996, nr. 78.
Постановление Национального банка Молдовы №. 96 от 21.11.1996 г. Дополнение
№40/08-02 la Instrucţiunea Ministerului Finanţelor şi a Băncii Naţionale „Cu privire la plasarea
hîrtiilor de valoare de stat pe termen scurt în formă de înscrieri în conturi” nr. 3/3-2/08207/8 din 20
ianuarie 1995 Nr.40/08-02. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 05 decembrie 1996, nr. 78.
8. Галанов, В.А., А.И. Басов. Биржевое дело: Учебник. – М.: Финансы и статистика, 2000,
с. 166-184.

Anexa 1 la tema 9
Preturi bursiere

Pretul unei actiuni la bursa se formeaza din intalnirea cererii cu oferta. Astfel, in sistemele
electronice de tranzactionare ale bursei, cumparatorii de actiuni introduc ordine de cumparare la
anumite preturi specificate, iar vanzatorii introduc ordine de vanzare la anumite preturi specificate.
O tranzactie se realizeaza in momentul in care un vanzator se hotaraste sa vanda actiuni
cumparatorului cu pretul cel mai bun (cel mai mare), sau un cumparator se hotaraste sa cumpere
actiuni de la vanzatorul cu pretul cel mai bun (cel mai mic). Astfel, cererea se intalneste cu oferta.
In sistemele electronice de tranzactionare sectiunea de ordine de cumparare se numeste BUY sau
BID (oferta), iar sectiunea cu ordine de vanzare se numeste SELL sau ASK (cererea). Pretul celui mai
bun ordin de cumparare (deci pretul cel mai mare in randul ordinelor de cumparare) se numeste BEST
BID, iar pretul celui mai bun ordin de vanzare (deci pretul cel maimic) se numeste BEST ASK.
Un exemplu de structura de ordine de vanzare si cumparare in sistemul de tranzactionare este
prezentata mai jos.

Ordinele din coloana BUY reprezinta sectiunea BID, iar pretul de 2.380 este BEST BID.
Ordinele din coloana SELL reprezinta sectiunea ASK, iar pretul 2.400 reprezinta BEST ASK.
Structura ordinelor pe o actiune este o informatie pretioasa, pentru ca aceasta poate arata tendinta pe
termen scurt a pretului actiunii: daca exista un interes mai mare pe cumparare („presiune pe
cumparare”), caracterizat prin volume mai mari si ordine mai numeroase decat cele de pe vanzare,
atunci aceasta poate indica o evolutie ascendenta a cursului pe termen scurt. Invers, o presiune pe
vanzare poate indica o evolutie descendenta.
Pretul celei mai recente tranzactii din piata se numeste LAST PRICE (ultimul pret) si reprezinta
pretul actiunii la momentul curent (atentie, este pretul celei mai recente tranzactii, nu neaparat ultimul
pret al zilei). Pretul ultimei tranzactii dintr-o anumita zi este PRETUL DE INCHIDERE al zilei
respective (CLOSING PRICE). Pentru actiunile listate la BVB pretul de inchidere este si PRETUL
 16

DE REFERINTA al actiunii pentru ziua respectiva. Preturile de referinta sunt cele folosite de regula
la analiza actiunilor, trasarea graficelor si calculul cresterilor.
Celelalte preturi raportate pentru o actiune intr-o anumita zi sunt: pretul minim la care s-a realizat
o tranzactie cu actiunile respective, pretul maxim, pretul de deschidere (pretul primei tranzactii din
ziua respective, numit si OPEN) si pretul mediu al actiunii din ziua respectiva.
Alte preturi bursiere utilizate in analiza sunt: 52W MAX (pretul maxim inregistrat de actiunea
respectiva in ultimul an) si 52W MIN (pretul minim inregistrat in aceeasi perioada).
Toate aceste preturi ar trebui sa ne ajute sa luam cea mai buna decizie, nu-i asa? In saptamana ce
va urma, speram ca workshop-urile ne vor ajuta sa intelegem mai bine cat de importanta este analiza
acestor preturi, precum si ce anume le influenteaza.