ATRIBUTIVA

Atributiva constituie, în frază, o realizare propozițională a atributului.

Răspunde la întrebările: care?, ce fel de?.

Regentul unei propoziții subordonate atributive poate fi:

-un substantiv comun sau propriu: Scriitorii1/pe care i-am citit2/ m-au impresionat.1/; Lucian
Blaga,1/care este un poet modern,2/ a scris despre frumusețea umană1./;

-un pronume: Acela1/care vorbește2/ a câștigat un premiu de poezie.1/;

-un numeral cu valoare pronominală: Dintre acele fete, a treia,1/care nu participă la discuție,2/
scrie compuneri frumoase.1/

Contragerea constă în transformarea unei propoziții în partea de propoziție corespunzătoare,

cu păstrarea intactă a sensului.

Expansiunea constă în transformarea unei părți de propoziție în propoziția subordonată

corespunzătoare, cu păstrarea intactă a sensului. Se opune contragerii.

Elementele de relație prin care poate fi introdusă propoziția atributivă sunt:

-pronume relative în nominativ, acuzativ, dativ, genitiv (Poezia1/pe care ai citit-o2/ este
frumoasă.1/);

-adjective pronominale relative (Hotărârea1/ce cărți să citim2/ ne aparține.1/);

-pronume și adjective pronominale nehotărâte (Plăcerea1/ oricui scrie poezie2/ este de a avea
cititori.1/);

-adverbe relative (Momentul1/când ne vom întâlni2/ l-am stabilit deja.1/);

-conjuncții subordonatoare (Nu ascundea dorința1/ să meargă la un spectacol.2/).

Atributiva este introdusă prin adverbe relative numai când determină substantive care
exprimă ideea de loc, de timp sau de mod. Când introduce o atributivă, conjuncția compusă
subordonatoare ca ... să se folosește numai disociată de alte părți de propoziție (Dorința
profesorului1/ ca toți elevii să ia note mari2/ este puternică.1/)