Creșterea calității actului educațional

Butunoi Daniela Georgiana, Școala Gimnazială Nr. 1 Ivești, județul Vaslui

Teoria și practica educațională prezintă în present schimbări radicale în ceea ce
privește proiectarea și realizarea activității de învățare și de dezvoltare a personalității
elevului. Acestea presupun activități de transformare și inovare în toate domeniile și
structurile sistemului de învățământ, educația fiind factorul de bază în transmiterea și crearea
de noi valori culturale și umane. Învățământul actual crează posibilitatea cercetării și aplicării
celor mai noi metode în actul de predare-învățare. Calitatea vieții, a omului și a
învățământului sunt în strânsă legătură, iar misiunea școlii este să dea un impuls de
autoperfecționare fiecărui om și să îl ajute să îți descopere predispozițiile și aptitudinile.
Legea calităţii arată că „asigurarea calităţii educaţiei exprimă capacitatea de a oferi
programe de educaţie, în conformitate cu standardele societăţii  actuale”. Dacă realizăm o
educaţie de calitate, vom avea și un produs de calitate. Pentru majoritatea sistemelor de
educație din lume, obiectivele prioritare urmărite sunt: egalitatea de şanse în faţa educaţiei şi
asigurarea unui învăţământ de calitate. Aceste obiective sunt realizate și în sistemul de
învăţământ din România. Cele două obiective sunt distincte, dar nu pot fi separate: un sistem
de învăţământ nu poate fi considerat accesibil doar pentru că asigură educația la toate
nivelurile, ci şi dacă toţi elevii au acces la acelaşi tip de cunoştinţe, la aceeași cantitate și
calitate educațională şi condiţiile de desfăşurare a procesului instructiv-educativ sunt
asemănătoare. Realizăm un învățământ de calitate dacă avem mulți elevi cu rezultate foarte
bune pe parcursul anului școlar, mulți elevi care participă la concursuri și olimpiade, atât
naționale cât și internaționale și obțin rezultate  deosebite, dacă nivelul de abandon școlar se
află aproape de zero, dacă o parte mare dintre absolvenții de licee au promovabilitate mare la
admiterea la facultate, dacă absolvenții diferitelor forme de învățământ se pot integra
socioprofesional.
Există totuși și factori exteriori care influențează calitatea în învățământ și anume:
mediul familial, social, economic din care provine elevul, educația și ocupația părinților dar și
factori care țin de școală și anume: cadrele didactice, tipul de școală, condițiile de învățare,
baza tehnico-materială etc. Dacă părinții nu se implică pentru a obține succesul educațional al
elevilor, școala este cea care poate să intervină. Astfel, reducerea numărului de elevi dintr-o
clasă, creșterea nivelului de pregătire ale cadrelor didactice, modernizarea instituțiilor de
învățământ, implicarea părinților și a comunității în activitățile școlii reprezintă câteva
metode de îmbunătățire a calității. Un rol important asupra performanțelor elevilor îl au
cadrele  didactice  prin    organizarea procesului instructiv-educativ, prin relațiile pe care le
stabilesc în interiorul școlii, cu familiile elevilor, cu comunitatea, prin activitățile
extracurriculare organizate în școală. Calificativele și notele obținute de elevi la evaluările
inițiale, curente, periodice, finale, precum și rezultatele la evaluările naționale, concursuri,
olimpiade sunt rezultate ale calității educației și  reprezintă nivelul de pregătire al elevilor.
Pentru obținerea de către elevi a unor rezultate deosebite la învățătură, cadrele didactice
trebuie să fie bine pregătite din punct de vedere pedagogic, psihologic, să transmită
cunoștințe, priceperi, deprinderi conform noilor metodologii, să asigure calitatea prin
activități didactice centrate pe elev, permanent să colaboreze cu familia și să nu evite 
participarea la cursurile de formare și perfecționare, pentru a putea fi la curent cu  noutățile și
modificările apărute în sistemul de învățământ.
Pentru o creștere a calității în educație, un rol deosebit îl are procesul instructiv-
educativ, modul lui de organizare, atmosfera plăcută din școală, relațiile bune dintre școală și
familie, așteptările cadrelor didactice și ale părinților privind performanța elevilor. O

1
răspundere  destul de mare pentru cadrele didactice o reprezintă gestionarea clasei de elevi și 
de aceea ele au sarcina de a stabil norme, reguli, ceea ce le  este permis elevilor și ceea ce le 
este interzis, care sunt recompensele pe care le vor primi dacă au un comportament pozitiv și
cum sunt sancționați dacă vor avea un comportament inadecvat. Nu doar folosirea unor
mijloace didactice moderne, a unor metode moderne de predare  duc la creșterea calității
învățământului, ci și implicarea  elevilor în crearea materialelor. Întotdeauna profesorii
trebuie să îmbine tradiționalul cu modernul, pentru a obține un  act educațional eficient, iar
elevii să fie responsabili în educația proprie printr-o  implicare activă. Dacă se selectează
conţinuturile învăţării  din  sfera  de  interese  ale  elevilor, în concordanţă  cu  programa
şcolară, atunci rezultatele  procesului  instructiv – educativ  sunt  de calitate.  Elevii sunt  mult
mai  atenţi şi mai receptivi la informaţiile  care  vin din, despre şi pentru aspiraţiile generaţiei
lor.
Calitatea  actului  educaţional crește dacă activitățile extracurriculare sunt folosite
cât mai des, cât mai variate și dacă scopurile şi obiectivele acestora au fost realizate. Cadrele
didactice, prin activitățile procesului instructiv-educativ urmăresc: prevenirea situaţiilor de
criză a elevilor (personală, educaţională şi socială), dezvoltarea personală a acestora,
cultivarea imaginilor de sine pozitive, creşterea capacităţilor de luare a deciziilor,
responsabilizarea faţă de societate, încercarea păstrării echilibrului în situaţii de succes sau
eşec, creşterea rezistenţei la frustrare, la critică, autoevaluarea propriului potențial,
cunoaşterea calităţilor personale şi a punctelor slabe, construirea unei baze solide de valori, a
optimismului în împlinirea visurile lor. Elevii  se pregătesc pentru viaţă, să  fie capabili să se
descurce singuri, să se afirme  în mod independent sau în cadrul grupului din care fac parte.
O altă necesitate pentru creșterea calității învățământului o reprezintă parteneriatul
școală-familie. În cadrul școlii se face decât o parte din educația copilului, cealaltă parte
făcându-se în afara ei. Influența familiei are un mare impact asupra rezultatelor  școlare ale
elevilor și asupra motivației învățării și de aceea trebuie să colaboreze permanent cu școala,
participând la diverse activități ale acesteia(ședințe, lectorate cu părinții, activități de
consiliere a  părinților, serbări școlare).  Printre alte sarcini, ale școlii, se află și identificarea
situațiilor – problemă din familiile copiilor și dirijarea pe cât este posibil a strategiilor
educative în favoarea elevului. De aceea, colaborarea dintre școală şi familie, presupune nu
numai o informare cu privire la tot ceea ce face elevul la școală, în cadrul procesului
instructiv-educativ, ci şi informarea părinţilor cu toate problemele pe care le are elevul. Nu
puține sunt actele de violență dintre elevi, personal didactic și persoanele din afara școlii,
consumul de droguri, acte de delincvență juvenilă, situații cărora școala trebuie să le facă față.
Astfel, acţiunea educativă a familiei devine eficientă dacă aceasta participă cu regularitate la
acțiunile școlii, există o legătură permanentă între cele două iar obiectivele urmărite de
acestea se subordonează idealului  educaţional. S-a constatat că a crescut destul de mult
numărul copiilor inadaptaţi social datorită carenţele educative ale familiei și s-au luat măsuri
privind necesitatea pregătirii copiilor pentru viață. Între  relațiile școală-familie trebuie  să
existe o strânsă legătură pentru beneficiciul copiilor, trebuie găsite modalități prin care să se
comunice permanent cu familia, deoarece siguranța și securitatea elevilor, atât în școală, cât și
în afara ei, este primordială. atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

Bibliografie:
1. Cristea, Sorin, Calitatea în educație, 2015, Tribuna învățământului;
2. Enătescu, A.M. și Enătescu, M., Calitate.Terminologie comentată, Ed.Tehnică, București,
2000,  p. 296;
3. Ţîțu, M., Oprean, C., Managementul calităţii, Piteşti, Editura Universităţii din Piteşti, 2007