Pornind de la ideile surprise în textul de mai jos și de la modelele de leadership studiate,

comentați descriptiv cele trei competențe de bază, manifeste la un lider școlar:

diagnosticare, adaptare, comunicare.

Personalitatea este un produs al interacțiunii sociale, în care evoluează, dar și un produs

al interacțiunii intrapsihice (Golu P.,1989, p.28). Este vorba despre corelarea între
sisteme, subsisteme, structuri psihice, între diferitele însușiri autonome raportate la cele
generale prin integrări și ierarhizări repetate până se ajunge la un format constituit
coerent, armonic al personalității mature.

Pornind de la ideile autorilor citați mai sus, consider termenul ,,leadership’’ sinonim al
managementului, deoarece ambele noțiuni definesc procesul de acțiune eficientă în vederea
stabilirii și țintirii unor scopuri educaționale.

În România sistemul de învățământ și toate organizațiile educaționale sunt ghidate de

politicile stabilite la nivel național de Ministerul Educației. Cu toate acestea pentru
funcționarea eficientă a procesului educațional în fiecare instituție, rolul tipului de
management practicat are un mare impact, astfel, din punctul meu de vedere, liderii buni,
trebuie să urmărească implementarea politicilor educaționale în instituțiile pe care le
manageriază, în acord cu nevoile existente pe plan local. Pornind de la o analiză a nevoilor
instituției, liderul are datoria să elaboreze viziunea, misiunea și obiectivele școlii, conform
nevoilor existente ale beneficiarilor instituției respective. În elaborarea acestor etape,
managerul, în funcție de valorile sale personale, de viziunea sa și de stilul de leadership care îl
caracterizează, asigură un bun demers în vederea unei dezvoltări instituționale cu efect
pozitiv. Părerea mea personală este că liderii care reușesc dezvoltări instituționale de succes,
practică un management colegial sau altfel spus unul dintre tipurile de leadership aferente
acestui model, precum leadershipul participativ, transformațional, vizionar sau leadershipul
distribuit. Spun acest lucru deoarece așa cum amintea și Harris, J. (1995), liderul este
preocupat de stabilirea viziunii, a misiunii și a obiectivelor strategice în timp ce
managementul urmează să se ocupe de operaționalizarea obiectivelor stabilite. În cazul în care
liderii instituțiilor educaționale ar practica un tip de leadership bazat pe noncolegialitate,
obiectivele ar fi mai greu de atins în timp ce în cazul stilurilor de leadership participativ,
vizionar, transformațional și distribuit, echipa existentă în organizație colaborează eficient în
vederea operaționalizării țintelor strategice, stabilite inițial.
Pornind de la premisa conform căreia tot personalul implicat în procesul de educație, existent
în organizațiile educaționale, este caracterizat de valori profesionale și personale
asemănătoare, precum empatie, adaptabilitate, creativitate, responsabilitate, integritate dar și
de abilități profesionale care-l fac să fie dăruit prin respect profesiei practicate, colaborativ și
centrat pe nevoile beneficiarilor în slujba cărora este, pot spune că modelele de leadership
bazate pe colegialitate sunt cele mai potrivite a fi practicate în sistemul de învățământ, fiind în
mod clar superioare modelelor formale. Studiile de specialitate subliniază patru tipuri de
leadership ca fiind asemănătoare modelului de management bazat pe colegialitate, astfel în
leadershipul transformațional, leadershipul participativ, leadershipul distribuit și cel vizionar
sunt evidențiate valorile și interesele comune ale tuturor profesorilor. Personal, consider că
un lider nu poate fi puternic, practicând doar unul dintre cele trei stiluri ci armonizând
caracteristici din toate cele trei tipare, în vederea dezvoltării unei organizații educaționale, în
mod eficient.

Două dintre stilurile de leadership, enumerate mai sus , leadershipul vizionar și lidershipul
distribuit prezintă asemănări, astfel o primă similitudine a celor două modele este evidențiată
de faptul că atât liderii vizionari cât și cei distributivi acordă responsabilități în procesul
decizional tuturor angajaților din organizație. În acest context, liderii reprezentativi
leadershipului vizionar despre care se spune că sunt persoane caracterizate de inspirație și în
activitatea lor urmăresc creșterea eficienței prin transferarea responsabilității de luare a
deciziilor în echipă, prezintă una dintre particularitățile dorite de liderii distributivi care
urmăresc ca activitatea lor să se desfășoare într-un proces de colaborare colegial. Spre
deosebire de liderii vizionari care deleagă atribuții sub forma ,, directorat delegat’’ dar
încearcă să controleze tot ei activitățile atribuite, la polul opus reprezentanții leadershipului
distribuit optează pentru ,,redistribuirea puterii ’’ către toți membrii echipei instituționale.

O altă asemănare a celor două modele este evidențiată de faptul că ambele fac parte din stilul
de conducere democratic, în cadrul cărora comunicarea colegială este unul dintre factorii ce
conduc spre eficientizarea și eficacitatea rezolvării sarcinilor propuse.

Orice stil de leadership practică, un bun lider prezintă anumite competențe de bază,
competențe de natură cognitivă și comportamentală, precum diagnosticarea, adaptarea și
comunicarea, care-l ajută să înțeleagă întreg procesul managerial în care se află. Prima
competență , diagnosticarea, este evidențiată în situații problematice sau procese decizionale
care-i facilitează acestuia o mai bună înțelegere a situației contextuale. Abilitățile de
comunicare sunt parte necesară din eficiența oricărui lider, în interacțiunile cu cei din jur,
competență de proces care susține selectarea potrivită a canalelor de comunicare, astfel încât
atât transmiterea cât și receptarea informațiilor să fie realizate în mod eficace. De asemenea în
orice situație s-ar afla, liderul puternic trebuie să aibă capacitate de adaptare comportamentală
și procedurală la situația în sine, evitând situații de blocaj.