CUPRINS

1. Generalităţi ..................................................................................................... 4
2. Conversia energiei solare în energie termică.................... 6
2.1. Generalităţi ....................................................................................... 6
2.2. Sisteme solare active şi pasive........................................ 7
2.3. Suprafeţe selective.......................................................... 7
2.4. Colectoare cu tuburi vidate....................... 8
2.5. Colectoare plane........................................ 11
2.6. Concentratoare solare........... 22
2.7.Amplasarea colectoarelor solare....................................................................... 23
2.8. Elemente de calcul ale eficienţei.................................. 23
3. Exemple de utilizare a sistemelor mixte pentru
conversia si utilizarea energiei solare ............................................................. 26
Bibliografie .................................................................................................... 34

1
1. Generalităţi

1. Unul sau mai multe colectoare solare, care pot fi plane, cu tuburi vidate,
sau cu tuburi cu încălzire directă a apei
2. Sistemul de transfer de căldura şi sistemul de (re)circulare; schimbătorul
de căldură (daca este cazul, în funcţie de tipul instalaţiei)
3. Sistemul de stocare a apei calde;
4. Sistemul de comandă şi control;
5. Sistemul auxiliar de încălzire, care furnizează căldură suplimentară în
situaţiile în care radiaţia solară nu este suficientă. De obicei acesta constă
într-o rezistenţă electrică sau un echipament de încălzire cu gaze naturale

2. Conversia energiei solare în energie termică

2.1. Generalităţi
Majoritatea formelor de energie regenerabilă au ca sursă primară energia
solară. Încalzirea diferenţiată a atmosferei şi a oceanului în diferite zone geografice
contribuie la formarea curenţilor de aer şi astfel, la generarea de energie eoliană.
Ciclul apei în natură şi prin urmare, existenţa apelor curgătoare, începe cu evaporarea
care se produce în principal la nivelul oceanului planetar tot ca urmare a radiaţiei
solare, făcând astfel posibilă valorificarea hidroenergiei. Dezvoltarea plantelor se
produce în urma unor procese biochimice al căror motor principal îl constituie radiaţia
solară care induce fotosinteza. Biomasa obţinută este utilă pentru producerea de

2
căldura sau biocombustibili. În Europa, energia razelor solare incidente este de 200…
1000 W/m2 , în funcţie de latitudine, perioada anului calendaristic şi condiţiile
climatice. Colectoarele solare se folosesc pentru captarea acestei energii radiante a
soarelui în vederea încălzirii unor spaţii închise, pentru producerea de apă caldă, sau
pentru utilizarea ca sursa de energie într-un sistem de refrigerare. De asemenea,
căldura obţinută poate fi folosită pentru a genera indirect energie electrică prin
producerea de abur şi utilizarea unor sisteme de tipul turbină-generator, sau prin
alimentarea cu aer cald a unor sisteme de tipul motor Stirling-generator. Aceste din
urmă aspecte vor fi discutate într-un capitol ulterior. Un sistem de conversie a
energiei solare în energie termică trebuie sa fie optim din punct de vedere al
performanţei, costurilor de achiziţie şi funcţionare şi durabilităţii. Structura clasică a
unui sistem de încălzire a apei folosind energia radianta solară constă în următoarele
componente
2.2. Sisteme solare active şi pasive
Sistemele solare de furnizare de căldura se pot încadra în două mari categorii:
active şi pasive. Cele active utilizează sisteme de comandă şi control şi pompe pentru
a circulă apa sau agentul termic prin colectorul solar şi se împart în două subcategorii
[4]: - Sisteme solare active directe, care pompează apa dedicată utilizării ulterioare
către colectorul solar. Sunt recomandate pentru utilizare în zonele geografice în care
nu există pericolul de îngheţ. În caz contrar se impune golirea sistemului înainte de a
începe perioada rece. - Sisteme solare active indirecte, care dispun de un circuit închis
prin care circulă un agent termic (apa, de obicei în amestec cu un antigel), din care
face parte şi colectorul solar. Figura 1.1 a prezintă un sistem activ indirect. Agentul
termic preia energia termică în zona panoului solar. Transferul de căldura de la
agentul termic către apa din rezervor se face prin schimbătorul de căldură aflat la
partea inferioară a rezervorului. În cazul în care agentul termic este un lichid antigel,
acest sistem este funcţional inclusiv în perioadele de iarnă, în condiţii de vreme
însorită. Pentru aplicaţii de mici dimensiuni, cum ar fi furnizarea de apă caldă pentru
3
locuinţe individuale, sistemele active indirecte includ un rezervor în care schimbătorul
de căldură se va afla la partea inferioară, recomandându-se ca rezistenţa electrică de
rezervă să fie amplasată la partea superioară. Diverse alte configuraţii sunt oferite de
furnizorii de echipamente, mai des întâlnite fiind rezervoarele cu două schimbătoare
de căldură, cel de-al doilea putând fi cuplat la o centrală cu funcţionare pe gaze
naturale sau pe biomasă. Sistemele pasive nu dispun de pompe şi pot fi de tip integrat
sau cu circularea apei prin efectul de termosifon. În cazul sistemelor integrate apa
circulă către colectorul solar datorită presiunii din reţeaua de alimentare. Principiul
termosifonului permite circulaţia naturală a apei, datorită diferenţelor de temperatură
dintre zonele calde şi cele reci ale circuitului, fără a necesita pompe. În figura 1.1. b
circulaţia apei între colector şi rezervor se face pe principiul termosifonului
Din punct de vedere al întreţinerii, fiabilităţii şi preţului de cost, sistemele
pasive sunt mai avantajoase decât cele active întrucât nu au componente electrice,
fiind mai simple constructiv. Există însă şi dezavantaje care trebuie luate în
considerare la achiziţionarea sau proiectarea unui sistem pasiv:
- Au o eficienţă mai scăzută decât sistemele active;
- Rezervorul de apă trebuie să fie amplasat mai sus decât colectorul solar.
- Întrucât nu există protecţie la îngheţ, nu funcţioneaza în caz de vreme rece (este
necesară evacuarea circuitului şi scoaterea din funcţiune în timpul iernii)
- În regiunile cu apă dură se formează în timp depuneri de calcar pe întregul
circuit al apei.
- Nu oferă protecţie în caz de supraîncălzire. Acest fenomen apare în zilele
însorite, când nu este consumată apa caldă produsă de sistem.

2.3. Suprafeţe selective

Suprafeţele selective sunt de o importanţă deosebita în ceea ce priveşte
randamentul colectoarelor solare. Selectivitatea permite absorbţia maximă a radiaţiei
solare cu lungimi de undă scurte şi impiedică pierderile de căldura prin radiaţie
4
termică proprie şi prin convecţie (figura 1.2). Radiaţia cu lungimi de undă cuprinse
între 0.3 şi 2 μm reprezintă 95% din spectrul radiaţiei solare. Radiaţia termică cu
lungimi de undă cuprinse între 3 şi 30 μm reprezintă 99% din radiaţia termică totală la
temperatura de 325 K (52°C) [5]. Pentru a obţine o suprafaţă selectivă cu
absorptivitate mare şi emitivitate redusă, materialul utilizat trebuie să aibă
reflectivitate redusă în domeniul lungimilor de undă din spectrul radiaţiei solare şi
reflectivitate mare în domeniul infraroşu (termic)
Cuprul, aluminiul şi nichelul prezintă reflectivitate mare în domeniul infraroşu
(peste 0.95 pentru suprafeţele polişate) şi absorptivitate solară redusă. Aceste
neajunsuri pot fi însă depaşite prin acoperirea cu un strat subţire de material (0.4 - 1.5
μm) cu absorptivitate solară mare şi factor de transmisie mare în domeniul radiaţiei
infraroşii.
Nichelul negru reprezintă un complex de sulfură de nichel şi zinc care
îndeplineşte cerinţele menţionate mai sus, putându-se obţine o absorptivitate de 0.96.
Substratul lustruit de nichel poate furniza o emisivitate scăzută (aproximativ 0.08). În
cazul peliculei de oxid de cupru pe o suprafaţă de cupru se poate obţine o
absorptivitate de 0.9 şi emisivitate de 0.15. Suprafeţele selective denumite “crom
negru” reprezintă de fapt un strat subţire de crom într-o matrice amorfă de oxid de
crom, care se depune pe o suprafaţă metalică lucioasă. Alternativ, se pot utiliza şi
unele materiale nemetalice cu reflectivitate mare în domeniul infraroşu în comparaţie
cu suprafeţele metalice. Se poate obţine o bună selectivitate prin combinarea unui
strat subţire din unul dintre aceste materiale cu un substrat cu absorptivitate mare a
radiaţiei solare.

2.4. Colectoare cu tuburi vidate

5
Colectoarele solare din această categorie sunt formate din tuburi colectoare dispuse
paralel (figura 1.4). Fiecare tub este realizat din sticlă borosilicat cu o bună rezistenţă
mecanică şi are perete dublu, spaţiul dintre pereţi fiind vidat pentru a întrerupe
pierderile de căldura prin transfer termic între interiorul tubului colector şi mediu.
Pentru a menţine vidul se depune în interiorul peretelui dublu, la capătul inferior, o
pelicula de bariu de culoare argintie. Aceasta va absorbi o serie de gaze care pot fi
emise pe parcursul ciclului de viata al tubului, cum ar fi CO, CO2, N2, O2, H2O şi
H2, menţinând astfel starea de vacuum. Atunci când această stare se pierde pelicula
îşi schimbă culoarea din argintiu în alb, oferind o modalitate facilă de identificare a
tuburilor defecte. Pornind de la aceste principii, au fost dezvoltate mai multe variante
constructive. În figura 1.5 se prezintă varianta în care tuburile sunt conectate la un
rezervor cilindric dispus la partea superioară a acestora. Pe peretele interior este
depusă o peliculă absorbantă pentru îmbunătăţirea randamentului. Datorită densitaţii
mai reduse, stratul de apă care primeşte căldură datorită radiaţiei solare se va ridica la
partea superioară a rezervorului iar apa rece va coborâ în tubul vidat, creîndu-se astfel
un circuit natural permanent (efectul de termosifon). Acest sistem prezintă avantajul
încălzirii directe a apei, fără necesitatea unui schimbător de căldură, dar nu poate fi

6
utilizat în cazul presiunilor mai ridicate întâlnite în reţelele de alimentare cu apă
datorită fragilitatii tuburilor de sticlă.

Acest dezavantaj a fost înlăturat prin utilizarea sistemelor prezentate în figura 1.6.
Ţeava de cupru prin care circulă apa (sau agentul termic, pentru sistemele cu
funcţionare în circuit închis) se află în contact cu o suprafaţă absorbantă, întregul
ansamblu fiind montat în interiorul tubului vidat. Se remarcă faptul că această soluţie
prezintă o similitudine constructivă cu panourile plane, având avantajul unei
diminuări mult mai eficiente a pierderilor termice. Ţeava de cupru este realizată cu
două circuite concentrice la interior, cu intrarea apei reci pe circuitul exterior şi ieşirea
apei calde pe circuitul interior.

2.5. Colectoare plane

Colectoarele plane sunt destinate încălzirii unui agent termic fluid (apă, aer sau
o soluţie cu lichid antigel) la temperaturi de până la 80 °C. De obicei se utilizează
pentru producerea de apă caldă pentru aplicaţii rezidenţiale sau comerciale, pentru
încălzirea piscinelor, a spaţiilor închise, dar şi pentru furnizarea de căldura pentru
unele procese industriale. Suprafaţa expusă radiaţiei solare este de obicei acoperită în
acest scop utilizandu-se sticlă solară securizata cu conţinut redus de fier, sau
policarbonat transparent, cu rezistenţă mecanică la grindină şi la încărcarea cu zăpadă,
7
fiind recomandat un grad de transparenţă cât mai ridicat (peste 90% pentru sticlă).
Materialele utilizate pentru acoperire trebuie să aibă transmitanţa cât mai mare în
domeniul vizibil al spectrului de lungimi de undă, dar cât mai mică în domeniul
radiaţiei infraroşii pentru a menţine în interior căldura re-radiată de absorbant. Alte
caracteristici importante ale materialelor de acoperire constau în absorptivitatea
scăzută a căldurii, stabilitate ridicată la temperaturile de lucru ale panoului, rezistenţă
la solicitari mecanice şi durabilitate la condiţii vitrege de mediu, precum şi un cost
redus. Variaţia transmitanţei prin radiaţie a materialelor transparente depinde de
procesul de fabricare, compoziţia chimică şi de structura moleculară. De exemplu,
majoritatea materialelor plastice au transmitanţa radiaţiei din domeniul vizibil mai
mare de 0.85 însă în cazul radiaţiei infraroşii, transmitanţa variază într-un domeniu
larg, de la 0,01 pentru polimetilmetacrilat la 0,77 în cazul polietilenei [5]. În prezent
cel mai utilizat material de acoperire este sticla, datorită transmitanţei mari în
domeniul vizibil al spectrului şi scăzute în domeniul radiaţiei infraroşii, precum şi
datorită stabilităţii în condiţii de temperaturi ridicate. Dezavantajele constau în
rezistenţa mecanică scăzută (în raport cu masele plastice), masa relativ mare şi preţul
de cost ridicat. Ca alternativă se pot utiliza masele plastice transparente, care au
rezistenţă sporită şi a căror masă reprezintă aproximativ 10% din masa unei suprafeţe
de sticlă ce acoperă aceeaşi arie. Pe de alta parte, materialele plastice ridică probleme
legate de stabilitate la temperaturile de funcţionare ale colectoarelor, dar şi de
durabilitate, ele degradandu-se în timp sub acţiunea radiaţiei solare ultraviolete. De
aceea au fost dezvoltate tehnologii de tratare chimică prin care o parte dintre
problemele enumerate pot fiă
Schema clasică a unui panou plan este prezentată în figura 1.3. Agentul termic
lichid rece pătrunde pe la partea inferioară (6) a panoului, circulă prin sistemul de
conducte (3) aflate în contact cu suprafaţa fierbinte a plăcii metalice absorbante (4) şi
este evacuată pe la partea superioară a panoului. Izolaţia termică şi carcasa etanşă
împiedică în mare măsură pierderile de căldură prin convecţie şi conducţie,
8
maximizând astfel transferul termic către agentul din sistemul de conducte. În acelaşi
scop, suprafaţa plăcii absorbante este acoperită cu un strat selectiv faţă de lungimea
de undă, de culoare închisă, care absoarbe energia solară şi împiedică pierderea
căldurii acumulate. Placa absorbantă poate fi metalică (aluminiu, oţel, sau cupru) sau
dintr-un polimer stabil din punct de vedere termic. Deşi este mai scump, cuprul are un
coeficient de schimb de căldură superior şi este mai puţin predispus la coroziune decât
aluminiul. Sistemul de transfer de căldură poate avea următoarele configuraţii: -
Conducte dispuse în sistem harpă (figura 1.3). Acestea sunt cuplate la o conductă de
colectare aflată la partea superioară a panoului. Sistemul este folosit în general pentru
instalaţiile care lucrează la presiuni scăzute, agentul termic putând fi antrenat prin
pompare sau circulând pe principiul termosifonului.
Mai rar întâlnite sunt colectoarele plate cu suprafaţa neacoperită, întregul
sistem fiind expus în mod direct radiaţiei solare. Materialul uzual pentru absorbant
este polipropilena, cauciucul siliconic sau cauciucul EPDM (Etilen-Propilen-Dien-
Monomer) cu stabilitate la radiaţia ultravioletă. Datorită pierderilor ridicate de căldură
prin convecţie, acestea se utilizează de obicei în situaţiile în care este necesară
obţinerea unor temperaturi mai scăzute ale fluidului, ca de exemplu încălzirea
piscinelor. Panourile plane pentru încălzirea aerului au o construcţie similară. În
interiorul carcasei este montată placa absorbantă. Aerul circulă de la partea inferioară
la cea superioară a panoului prin convecţie sau sub acţiunea unui ventilator, trecând
peste placa absorbantă de la care primeşte energie sub forma de căldură. Din punct de
vedere al transferului de căldura, eficienţa este mai redusă decât în cazul panourilor
pentru încălzirea apei sau a soluţiei de lichid antigel, însă sunt evitate problemele
legate de supraîncălzirea agentului termic care apar atunci când pompa de recirculare
a lichidului nu funcţionează. De asemenea este evitată folosirea lichidului antigel,
care necesită inlocuire la perioade cuprinse între 3 şi 5 ani în funcţie de tipul şi
caracteristicile acestuia şi de temperaturile la care a fost supus. În condiţii optime de

9
funcţionare, eficienţa tipică a acestor panouri este de 40-50%, însă aceasta variază în
funcţie de calitate şi de valoarea temperaturii care trebuie obţinută
Colectoarele solare din această categorie sunt formate din tuburi colectoare
dispuse paralel (figura 1.4). Fiecare tub este realizat din sticlă borosilicat cu o bună
rezistenţă mecanică şi are perete dublu, spaţiul dintre pereţi fiind vidat pentru a
întrerupe pierderile de căldura prin transfer termic între interiorul tubului colector şi
mediu. Pentru a menţine vidul se depune în interiorul peretelui dublu, la capătul
inferior, o pelicula de bariu de culoare argintie. Aceasta va absorbi o serie de gaze
care pot fi emise pe parcursul ciclului de viata al tubului, cum ar fi CO, CO2, N2, O2,
H2O şi H2, menţinând astfel starea de vacuum. Atunci când această stare se pierde
pelicula îşi schimbă culoarea din argintiu în alb, oferind o modalitate facilă de
identificare a tuburilor defecte. Pornind de la aceste principii, au fost dezvoltate mai
multe variante constructive. În figura 1.5 se prezintă varianta în care tuburile sunt
conectate la un rezervor cilindric dispus la partea superioară a acestora. Pe peretele
interior este depusă o peliculă absorbantă pentru îmbunătăţirea randamentului.
Datorită densitaţii mai reduse, stratul de apă care primeşte căldură datorită radiaţiei
solare se va ridica la partea superioară a rezervorului iar apa rece va coborâ în tubul
vidat, creîndu-se astfel un circuit natural permanent (efectul de termosifon). Acest
sistem prezintă avantajul încălzirii directe a apei, fără necesitatea unui schimbător de
căldură, dar nu poate fi utilizat în cazul presiunilor mai ridicate întâlnite în reţelele de
alimentare cu apă datorită fragilitatii tuburilor de sticlă.

10
 Fig.6. Colectoarele cu jgheaburi parabolice la Kramer Junction în California
Acest dezavantaj a fost înlăturat prin utilizarea sistemelor prezentate în figura
1.6. Ţeava de cupru prin care circulă apa (sau agentul termic, pentru sistemele cu
funcţionare în circuit închis) se află în contact cu o suprafaţă absorbantă, întregul
ansamblu fiind montat în interiorul tubului vidat. Se remarcă faptul că această soluţie
prezintă o similitudine constructivă cu panourile plane, având avantajul unei
diminuări mult mai eficiente a pierderilor termice. Ţeava de cupru este realizată cu
două circuite concentrice la interior, cu intrarea apei reci pe circuitul exterior şi ieşirea
apei calde pe circuitul interior.

Fig. 1.6 – Tub colector vidat, cu încălzirea directă a apei

Cele două soluţii prezentate au dezavantajul fragilităţii tuburilor de sticlă, în
ciuda rezistenţei superioare a acestora. În cazul deteriorării unui tub va fi afectat
întregul sistem. O variantă constructivă mai eficientă din acest punct de vedere constă
în amplasarea la interiorul tuburilor colectoare a unor ţevi de cupru închise la ambele
capete numite tuburi termice, în interiorul cărora se află un agent termic care trece în
stare de vapori sub acţiunea radiaţiei solare. Pe suprafaţa exterioara a tubului interior
de sticlă se depune un strat absorbant selectiv de culoare închisă, eliminându-se astfel
necesitatea utilizării unei placi absorbante. Capătul tubului termic aflat în afara
tubului vidat are rolul de condensator şi se află în contact termic (schimbător de
căldură) cu apa sau cu agentul termic din circuitul panoului. Substanţa în stare de
vapori se ridică spre acest capăt unde condensează în contact cu suprafaţa mai rece,
cedând căldura apei sau lichidului antigel din circuitul închis al panoului. Acest mod
de funcţionare poate fi observat în figura 1.7. Deteriorarea unui tub nu întrerupe
funcţionarea sistemului ci îi afectează doar capacitatea de încălzire. Deşi este o soluţie
mai costisitoare, randamentul este superior celorlalte variante constructive,
temperaturile realizate putând depaşi 180°C în interiorul tubului termic. În raport cu
panourile plane, tuburile vidate au o eficienţă uşor mai redusă în condiţii perfect
11
însorite, însă sunt mai eficiente în perioadele reci şi foarte reci, precum şi pe vreme
înnorată [6]. Pe parcursul unui an performanţa colectoarelor cu tuburi vidate poate fi
de până la două ori mai mare decât în cazul panourilor plane, la aceeaşi suprafaţă.

Fig.7. Principiile colectorilor focalizaţi

(a) covată parabolică, (b) covate Fresnel.
Centralele electrice solare focalizate au o structură modulară. Datorită acestei
caracteristici şi a formei câmpului solar, centralele electrice solare focalizate au fost
cunoscute în trecut sub numele de ferme solare.
În cele ce urmează, tehnologia centralelor electrice cu covată parabolică şi
colectori Fresnel şi toate componentele auxiliare vor fi descrise.
Elementele sistemului ce compun centralele electrice cu covată parabolică
cuprind colectori, filtre, fluid de transfer al căldurii şi blocaje de energie.
Colectorii. Colectorii care au în general 100 m, dar în zilele noastre pot atinge
si 150 m lungime, sunt dotate cu o singură axă de urmărire a soarelui. Pierderea
anuală de cosinus a covatelor parabolice poate varia între 10 şi 13 %, pe când
conceptele lui Fresnel sunt duble. După deducerea pierderilor optice şi termale în

12
interiorul colectorului de la 40 până la 70 % din radiaţia incidentă poate fi folosită
tehnic. Procentajul depinde de design, mărimea câmpului şi de poziţia geografică a
centralei electrice. În cele ce urmează tipurile principale de colectori sunt discutate.
Colectorii cu covata parabolică. Acest tip de colector este caracterizat de un
reflector parabolic care concentrează radiaţia incidentă într-un tub poziţionat pe linia
de focalizare.
Reflectorul în sine poate fi format dintr-o suprafaţă cu o folie reflectoare (folie de
metal, oglinzi subţiri de sticlă) sau din câteva segmente de oglinzi curbate aranjate
într-o structură legată; varianta recentă este aplicată comercial. Colectorii sunt montaţi
pe o structură şi urmăresc direcţia diurnă a soarelui printr-un sistem cu o singură axă
ce urmăreşte axa longitudinală.

Fig.8. Principiul funcţional al unei covate parabolice

Segmentele de oglindă au pe spate o sticlă albă de oţel argintat pentru a obţine
mari valori de reflectivitate în spectrul solar. Când segmentele de oglindă sunt curate
se ajunge la valori de reflectivitate solară de aproximativ 94%. Atât timp cât sticla
este anti apă reflectivitatea a reflectoarelor curăţate rămâne practic neschimbată.
Un colector (SCA) este compus dintr-un număr de elemente colectoare (SCE)
cu o lungime de 12 m fiecare. Cel mai mare colector construit la zi (Skal-ET) este

13
compus din 12 SCE (câte 6 pe fiecare parte a pilonului de conducere centrală). Are o
lungime totală de 150 m şi o deschizătură cu un dimetru de 5,77m.
Fiecare unitate colectoare este echipată cu un senzor poziţionat unghiular pentru a
urmări poziţia colectorului şi opţional se adaugă un senzor de soare. Primele motoare
electrice echipate cu cutie de viteză sau macarale de cablu erau folosite ca metode de
conducere. Pentru recentele colectoare LS-3 şi EuroTrough, au fost aplicate transmisii
hidraulice ce sunt mai eficiente /5-16/.
Colectoarele Fresnel. Pentru acest tip de colectoare profilul de parabolă este
aproximat cu segmentele individuale (Fig.7.b). Segmente individuale de oglinzi lungi
rectangulare de o lăţime de aproximativ 2 m urmăresc soarele la fel ca şi câmpurile de
heliostate, pentru a reflecta radiaţia incidentă la o linie focală obişnuită. Toate
segmentele sunt montate la acelaşi nivel (ori lângă pământ ori mai înalt pe structuri
montate). Datorită lăţimii lor mai mici ele sunt expuse unor cantităţi mai mici de bun
comparativ cu colectoarele cu covată parabolice. Cu toate acestea diferite segmente se
umbresc una pe cealaltă. Datorită geometriei lor specifice, colectoarele Fresnel sunt
caracterizate de concentrări mai mici şi o eficienţă optică mai mică comparate cu
colectoarele cu covată parabolică. Aceste pierderi pot fi cel puţin compensate de
poziţionarea alternativă a oglinzilor.
Fiecare segment care roteşte se roteşte în jurul centrului său de gravitate.
Segmentele sunt acţionate individual sau ca grup. Aşadar colectoarele Fresnel
necesită un sistem de control mai sofisticat decât colectorii cu covată deoarece trebuie
folosite un număr mai mare de drivere. De aceea colectoarele Fresnel au fost testate
până în prezent la o scară mică şi de asemenea au fost utilizate la o scară mică din
2004 în Liddell, Australia.
Absorberul Filtru / Elementul de colectare a căldurii (HCE). Tuburile
orizontale individuale sunt folosite pentru absorbere în linie focală a colectoarelor;
pentru colectoarele Fresnel se v-a folosi o grupare de tuburi deoarece au linia focală
mai mare. Astăzi tuburile de absorbţie din oţel inoxidabil ale colectorilor cu covată
14
(HCE) sunt închise în tuburi de sticlă pentru a minimaliza pierderile (Fig.9). în cazul
colectorilor cu covată vidul creat este de asemenea folosit pentru a proteja stratul
acoperit foarte sensibil. În zilele de azi aceste straturi selective rămân stabile până la
temperaturi de 450-500 °C; absorbţia solară este peste 95% şi la o temperatură de
400°C, umisiunitatea este sub 14% /5-18/.

Fig.9. Cilindrul absorbant Filtru tubic al unui colector cu covată parabolică

În plus faţă de designul testat HCE (Figura 10.a), Figura 10.b) şi c) arată două
variante în plus folosind un concentrator secundar şi un receptor ţevi grupate.
Amândouă opţiunile au fost propuse pentru optica colectoarelor Fresnel.

Fig.10. Designul principal al receptoarelor cu covată parabolică (a),

colectoarele Fresnel (b), lăţimea liniei focale (c)

Mediul de transfer a căldurii. Până în prezent uleiul termal sintetic cu grad

ridicat de fierbere a fost aplicat ca transfer mediu de căldură în tuburile de absorbţie.
Datorită stabilităţii termale scăzute a uleiului, temperatura maximă de lucru este
limitată la abia 400°C.. această temperatură necesită tinerea uleiului sub presiune

15
(aproximativ 12-16 bari). De aceea tuburile colectoare ca şi rezervoarele de
expansiune şi schimbătoarele de căldură trebuie să aibă un design rezistent la
presiune. Aşadar sunt necesare investiţii relativ mari.
De aceea sarea topită fost propusă pentru transferul mediu de căldură. Sarea
topită este caracterizată cu următoarele avantaje: costuri mici, o capacitate de căldură
mai mare absoarbe un potenţial ridicat de temperatură pe de o parte şi vâscozitatea
mare a temperaturii de topire mare si medie necesitând urma de căldură pe de alta.
Datorită capacităţii mai mari de căldură, necesarul de căldură pentru pompat este de
aşteptat să fie mai mic în comparaţie cu uleiul termal. Până în prezent au fost
construite numai prototipuri ale acestor variante.
Din acest motiv investigarea generării de abur direct în tuburile colectoare este
promovată deoarece costurile sunt reduse şi eficienţa este de aşteptat. Avantajele sunt:
temperatură ridicată de lucru a aburului pentru transferul mediu şi faptul că nu
necesită transfer de căldură fluid care include şi schimbările de căldură.
Problemele legate de evaporarea apei în tuburile orizontale (incluzând fluxul în
două faze şi de aceea transmisia de căldură diferită) pot fi rezolvate folosind
tehnologia valabilă pe piaţă (boiler cu circulaţie forţată cu o rată relativ mare de
recirculare şi separator apă/abur). Este aşadar posibil să generezi direct abur saturat de
colectoarele în linie. Totuşi presiunea mare a aburului (de obicei între 50-100 bari)
necesită o grosime a tubului mai mare, aşa că grupările de tuburi colectoare foarte late
ar fi mai indicate decât tubul individual /5-40/.
Câmpurile de colectoare. În zilele de azi câmpurile de colectoare sunt
compuse dintr-un anual număr de bucle cu o lungime aproximativă de 600 m fiecare.
Aceste bucle sunt fiecare conectate la un alimentare feed şi la o linie de deschidere.
Aceste colectoare sunt orientate nord-sud pentru a permite energia indicată si
constantă.
În legătură cu designul corpurilor colectoare o importanţă mare trebuie dată
distanţei dintre rândurile colectoare individuale. Distanţa determină umbra dimineaţa
16
şi după-amiază aşadar o reducere a eficacităţii întregului câmp. Mai mult,costul
pentru teren şi ţevi ca şi pierderile termale şi la pompă trebuie luate în considerare.
Deoarece efectele umbrei depind şi de latitudine,designul pentru fiecare umbră trebuie
optimizat condiţiilor fiecărui teren. Ca regulă distanţa dintre liniile centralei electrice
cu covată parabolică este de obicei de trei ori mai mare decât lăţimea optimă.
Colectoarele sunt poziţionate orizontal, este admisibilă şi o pantă de câteva
procente. Totuşi inegalitatea terenului trebuie ajustată.
Producţia termală a întregului câmp trebuie limitată de pierderile de presiune a
transferului mediu de căldură şi costul ţevilor. În ziua de azi, capacitatea termică a
unui câmp solar care foloseşte ulei termal este estimată la 600 MW.
O parte importantă din electricitatea termică solară este generată prin
intermediul uzinelor cu covată parabolică. În deşertul Mojave în California/ SUA
nouă aşa numitele uzine SEGS ( sisteme generatoare de electricitate solară) au fost
construite, a căror concepte sunt detaliate după cum urmează. În plus, mai multe
abordări sunt discutate.
Din 1985 până în 1991, nouă uzine SEGS (Tabelul 1) pentru o capacitate
electrică de 345 MW au fost construite în deşertul Californian Mojave. Toate uzinele
au fost operate pentru producerea de energie pe bază comercială încă de atunci.
Tabelul 1 Parametrii tehnici ai centralelor electrice cu covată parabolică
SEGS I SEGS II SEGS III SEGS IV SEGS V
Anul construcţiei 1985 1986 1987 1987 1988
Capacitatea în MWa 13.8 30.0 30.0 30.0 30.0
Status operativă operativă operativă operativă operativă
Date despre colector
Tipul colectorului LS1 / LS1 / LS2/
LS2 LS2
LS2 LS2 LS3

17
 Numărul de
608 1,054 980 980 1,024
colectoare
Suprafaţa totală în m2 82,960 190,338 230,300 230,300 250,560
Temp.max.lichid în
307 321 349 349 349
°C
Capacitatea de stocare
120
în MWh
SEGS VI SEGS VII SEGS VIII SEGS IX
Anul construcţiei 1989 1989 1990 1991
Capacitatea în MWa 30.0 30.0 80.0 80.0
Status operativă operativă operativă operativă
Date despre colector
Tipul colectorului LS2 /
LS2 LS3 LS3
LS3
Numărul de
800 584 852 888
colectoare
Suprafaţa totală în m2 188,000 194,280 464,340 464,340
Temp.max.lichid în
390 390 390 390
°C

Toate uzinele SEGS sunt operate cu ulei termal care este pompat prin
intermediu câmpului solar. Pentru prima uzină (SEGS I) uleiul mineral a fost selectat
că se poate opera la temperaturi mici şi nu necesită operare presurizată. Supra
încălzirea necesară pentru operarea turbinei de abur este oferită de un boiler alimentat
cu gaz care asigură operarea constantă a uzinei. Uleiul aplicat era aşa ieftin încât o
simplă stocare termală de 120 MW putea fi adăugată.
Pentru următoarele centrale electrice atât fluidul de transfer al căldurii cât şi
configuraţia uzinei au fost modificate. Uleiul termal, încă în folosinţă azi permite
18
maximul de temperaturi funcţionale de 400ºC, dar trebuie ţinută la o presiune mai
mică de cel puţin 12 bari.
De la uzina SEGS VI, s-a introdus un reîncălzitor solar care (împreună cu
parametri de abur) măreşte eficienţa termică a ciclului de energie de la 30.6 la 37.5%
(Figura 6).
Figura 5 arată un exemplu al eficienţei caracteristică acestui tip de centrală
electrică (i.e energia electrică oferită ca o funcţie a radiaţiei directe).

Fig. 11. Caracteristica performanţelor SEGS VI

Aburul necesar este generat direct sau indirect de un circuit secundar (Figura
6). parametri tipici ai aburului sunt aproximativ 100 bari/371°C pentru generarea
indirectă (datorită limitei de temperatură a transferului de căldură fluid) sau 80
bari/430°C pentru generare directă. Comparate cu ciclurile unei centrale electrice cu
aburi obişnuită,valorile indicate sunt joase. Totuşi acestea sunt compensate de un efort
tehnic mărit. Cu toate acestea pentru o uzină cu o asemenea capacitate necesită
îmbunătăţiri cum ar fi supra încălzirea intermediată şi preîncălzirea apei oferite.
Consecvent în ciuda parametrilor nefavorabili, de exemplu, uzina de 30 MW SEGS
IV până la SEGS VI ating eficienţe termale în blocajul de energie de până la 38%.
19
 Hibridizarea este posibilă prin integrarea de aprindere adiţională bazată pe
combustibil fosil sau biogenetic pentru a asigura operarea pe timpul fluctuaţiilor sau
când nu există radiaţie solară. Ca o alternativă, şi generatoarele de abur pot fi aplicate
în paralel; acest efort tehnic adiţional permite parametrii mai buni pentru abur şi
eficienţe mai mari electrice.
Conceptul uzinelor SEGS este aplicat pentru mai recentele centrale electrice cu
covată parabolică a cărui operare este asigurată predominant de generarea de energie
solară fără aprinderi majore adiţionale.

Figura 12. Diagramă a unei centrale electrice cu covată parabolică (SEGS VI şi VII)

Sistemul integrat solar de cicluri combinate. Pentru a spori disponibilitatea,

eficienţa şi controlul, câmpul solar poate fi încorporat într-o centrală electrică cu
cicluri combinate. Aburul solar este supra încălzit încă o dată până la o temperatură de
aproximativ 530ºC într-un boiler de recuperare a căldurii
Dacă un câmp colector solar este integrat în ciclul de abur a unui sistemul integrat
solar de cicluri combinate aburul „solar” este transferat într-un ciclu de înaltă presiune
al generatorului de abur. Combustibilul fosil necesar este redus pentru ca mai mult
abur să fie generat cu aceeaşi cantitate de combustibil sau chiar mai puţin pentru a
20
produce aceeaşi cantitate de abur. În acest mod operaţional, turbina pe gaz poate fi
operată la doar o parte din încărcătură; şi deci câmpul solar economiseşte combustibil
fosil. Partea de generare a energiei este între 3 şi 10 %.
Integrarea în centralele electrice convenţionale. O altă posibilitate de a
integra căldura solară în procesele centralelor electrice convenţionale este de a
încorpora căldura solară în apa oferită pentru a pre încălzi convenţionalele centrale
electrice pe abur. Pentru pre încălzirea internă a apei oferite, aburul din extracţia
turbinelor normale este necesar, care apoi nu mai e disponibil pentru expansiune în
turbină. Dacă căldura solară este disponibilă pentru pre încălzirea apei oferite, aburul
poate fi folosit pentru turbine.
În vara lui 2004, prima fază de pre încălzire solară prin mijloacele colectorilor
Fresnel a fost comisionată în Liddell, Australia. Pentru ultima configurare este
planificată ca ultima pre încălzire la presiune mare să fie exclusiv operată de căldura
solară. În plus, această uzină urmează a fi testată cu o adiţională generare de abur
Analiza economică. În următoarea analiză costurile de generare a energiei
pentru uzinele termale solare menţionate vor fi calculate. În linie cu precedentele
metode de apreciere aplicate prin intermediul acestei cărţi, costurile pentru construcţia
şi operare sunt determinate şi distribuite sub formă de anuităţi asupra vieţii tehnice a
uzinei. Bazat pe costurile anuale şi energia oferită, costurile generării de energie pe
kilowatt pe oră sunt calculate. Pentru a permite, pentru comparaţie, ca de obicei o
viaţă tehnică de 25 de ani şi o dobândă de 4.5% se iau în considerare.
Deoarece aceste uzine sunt construite doar în zone cu o mare parte de radiaţie
directă, de asemenea o zonă de referinţă a fost luată în calcul, care este caracterizată
de o radiaţie anuală directă de 2700kWh/m2.
Data cheie a celor 50 MW avuţi în vedere de centralele electrice cu covată

2.6. Concentratoare solare

21
 Colectoarele cu concentrarea radiaţiei solare utilizează oglinzi cu suprafaţa
curbată pentru a concentra radiaţia asupra unui receptor prin care circulă apa sau aerul
care trebuie încălzite. Cele mai utilizate sunt colectoarele parabolice şi cele de tip
Fresnel. În funcţie de forma utilizată, în continuare se prezintă pe scurt câteva
caracteristici şi performanţe ale acestor tipuri de concentratoare.
Concentratorul cu jgheab reflector parabolic concentrează fluxul de radiaţie solară
asupra unui receptor liniar (tub absorbant) amplasat în linia focala. Coeficientul de
concentrare C se poate afla în intervalul [70, 100] iar temperaturile realizate sunt
cuprinse între 65 şi 300°C. Ca receptor se utilizează un sistem de două tuburi, unul în
interiorul celuilalt. Suprafaţa tubului metalic interior, prin care curge agentul termic,
este acoperită cu o peliculă absorbantă selectivă. Tubul exterior este confecţionat din
sticlă borosilicat acoperită cu un strat antireflectorizant. Spaţiul dintre tuburi este
vidat în vederea reducerii pierderilor de căldură prin convecţie. În general dispun de
sisteme automate care le rotesc în jurul axei focale, urmărind evoluţia soarelui pe
parcursul întregii zile pentru o eficienţă maximă. Concentratorul parabolic compus
păstrează performanţele jgheabului reflector parabolic, dar nu impune necesitatea
urmăririi traiectoriei soarelui pe parcursul zilei, deşi varianta mobilă conferă
performanţe uşor superioare. Se simplifică astfel construcţia instalaţiei suport însă
realizarea reflectorului este mult mai complexă. Profilul acestuia reprezintă intersectia
a două parabole care au liniile focale coincidente. Dacă funcţioneaza în regim
staţionar, coeficientul de concentrare C se poate afla în intervalul [1, 5] iar
temperaturile realizate pot atinge 240°C. În regim mobil, de orientare automată,
temperaturile pot atinge valoarea de 300°C. Concentratoarele cu reflector cilindric au
o construcţie similară celor parabolice. Diferenţa constă în forma reflectorului care, în
sectiune, are formă cilindrică. Aceasta caracteristică geometrică face ca radiaţia solară
să fie concentrată într-un plan focal, ceea ce-i aduce unele diferenţe de performanţă în
raport cu concentratoarele parabolice, respectiv un coeficient de concentrare C în
intervalul [10, 50] şi temperaturi între 65 şi 270°C. Avantajul principal constă în
22
faptul că poate funcţiona în regim staţionar, eliminându-se necesitatea sistemului
automat de orientare. Concentratorul cu oglinda parabolică discoidală concentrează
fluxul de radiaţie solară asupra unui receptor aflat în punctul focal. Coeficientul de
concentrare C se poate afla în intervalul [1000, 3000] iar temperaturile realizate pot
depaşi 1000°C. Instalaţia trebuie orientată automat pentru a urmări traiectoria
soarelui, în acest scop având două grade de libertate. Acest tip de concentrator se
foloseşte cu precădere pentru producerea de energie electrică prin funcţionare în
tandem cu un motor Stirling sau prin vaporizarea apei şi utilizarea vaporilor pentru
antrenarea unei turbine.
Mai rar se utilizează pentru aplicaţii de producere a apei calde. Concentratorul cu
oglinda sferică este o variantă similară dar simplificată. Deşi are o eficienţă mai
redusă, aceasta soluţie utilizează o oglindă sferică, mai simplu de construit şi care nu
necesită urmărirea traiectoriei soarelui. Coeficientul de concentrare C se poate afla în
intervalul [100, 300] iar temperaturile realizate sunt cuprinse între 65 şi 730°C.

2.7. Amplasarea colectoarelor solare

Cantitatea de energie pe care o poate absorbi un colector depinde nu doar de
caracteristicile constructive ale acestuia ci şi de energia radiată de soare, specifică
zonei de amplasare, precum şi de orientarea colectorului. La limita superioară a
atmosferei, energia radiată de soare atinge valoarea de 1367 W/m2 [8] – o constantă
solară general acceptată, determinată cu ajutorul sateliţilor de cercetare ştiintifica.
Datorită interacţiunii cu atmosfera, o parte din această radiaţie este reflectată,
dispersată, absorbită de vaporii de apă, de particule şi de diverse gaze, astfel încât
fluxul de radiaţie care ajunge la suprafaţa Pământului este format din radiaţie directă
şi difuză şi are o valoare energetică mai mică decât valoarea constantei solare. Cu
excepţia concentratoarelor solare care folosesc doar radiaţia directă, celelalte
colectoare pot utiliza ambele tipuri de radiaţie. În Europa de Vest, Centrala şi de Est,
energia termică totală primită de la Soare, măsurată la nivelul solului pe o suprafaţă
23
perpendiculară pe direcţia razelor, poate atinge în general şi în condiţii optime 1000
W/m2 . Această valoare a fost stabilită în baza unor măsurători multianuale şi
reprezintă o medie a rezultatelor obţinute, ceea ce presupune că există unele zone şi
perioade în care valoarea respectivă poate fi mai ridicată. Într-o zi înnorata, când este
prezentă doar radiaţia difuză, energia maximă poate fi de 100…300 W/m2 [9]. Aceste
valori precum şi variaţia lor pe perioada unui an şi cu zona geografică constituie
parametri deosebit de importanţi în proiectarea şi alegerea colectoarelor solare. Figura
1.8 prezintă harta radiaţiei solare la nivelul Europei şi în particular, al României,
măsurată pe o suprafaţă orizontală la nivelul solului, putând fi utilizată pentru
evaluarea potenţialului energetic în diverse regiuni. O orientare corectă a colectorului
maximizează cantitatea de energie captată. Poziţia acestuia este definită de două
unghiuri: - unghiul de azimut, care se măsoara în raport cu axa Nord-Sud (în emisfera
nordică) (figura 1.9 a). Valorile pe care le poate lua acest unghi trebuie să se situeze
între ±40° pentru a nu afecta performanţele captatorului [10]. - Unghiul de înclinare
faţă de orizontală (figura 1.9 b). O recuperare a energiei solare de 90- 95% se poate
obţine pentru unghiuri de înclinare cuprinse între 5 şi 65° [10]. În situaţiile în care
condiţiile locale permit doar montarea verticală a captatorilor, dacă se menţine o
abatere de maxim ±20% faţă de direcţia Sud se poate recupera un procent de 80% din
radiaţia solară [10]. Se poate concluziona că unele variaţii de amplasare în afara
limitelor menţionate nu afectează în mod semnificativ performanţele. De asemenea, în
cazul în care se pune accent pe optimizarea performanţei în timpul iernii pentru
sistemele cu protecţie la îngheţ, se recomandă un unghi de înclinare spre limita
superioară, cu o uşoară reducere totuşi a performanţei pe parcursul verii.

24
 2.8. Elemente de calcul ale eficienţei
Cantitatea de energie termică pe care o produce un colector solar (Qcs) pe parcursul
unei zile se poate calcula cu următoarea ecuaţie 𝑄𝑐𝑠 = 𝑄𝑝 𝜂(1 − 𝑐1𝑇 + 𝑐2𝑇 2 ), unde:
- Qp este cantitatea medie de energie termică, în kWh/m2 , pe care o primeşte 1 m2 de
colector solar pe parcursul unei zile; - η reprezintă eficienţa colectorului plan şi
depinde de caracteristicile constructive ale acestuia; - c1 şi c2 sunt coeficienţi

25
determinaţi experimental, care de asemenea depind de caracteristicile constructive ale
colectorului; - T este un parametru (în °C) care depinde de temperatura agentului
termic (Tat) şi de cea a mediului înconjurator (Tm), putând fi calculat cu relaţia: 𝑇 =
𝑇𝑎𝑡 − 𝑇𝑚 𝐸𝑠𝑔 𝐸𝑔 În aceasta ultima relaţie, cele două mărimi de la numitor se
definesc ca fiind: - Esg este media zilnică de energie solară globală primită pe
parcursul unei luni de o suprafaţă orizontală de 1m2 (în kWh/m2 ) la nivelul solului;
Eg este media zilnică de energie solară globală primită pe parcursul unei luni de o
suprafaţă orizontală de 1m2 (în kWh/m2 ) în afara atmosferei terestre. Cantitatea de
energie Esg se poate calcula în funcţie de constanta solară, latitudine (φ în °), unghiul
de declinare al soarelui (δ, în grade) şi de energia solară radiantă maximă (Rmax, în
kWh/m2 ) asupra suprafeţei colectorului pe parcursul unei zile: 𝐸𝑠𝑔 = 4 ∙ arccos(𝑡𝑔𝜑
∙ 𝑡𝑔𝛿) 15𝜋 𝑅𝑚𝑎𝑥 Energia solară radiantă maximă se calculează cu relaţia: 𝑅𝑚𝑎𝑥 =
1367 ∙ [cos(𝛿) ∙ cos(𝜑) ∙ cos(ℎ) + sin(𝛿) ∙ sin(𝜑)], unde cos(h) reprezintă unghiul de
zenit al soarelui şi depinde de ora din zi la care se calculează. La amiază h=0, deci
unghiul de zenit va avea valoarea 1. Unghiul de declinare a soarelui se poate calcula
în funcţie de ziua din an (d; de ex. pentru 1 ianuarie d=1) utilizând următoarea 𝛿 =
𝑠𝑖𝑛−1 (sin(23.45) ∙ sin( 360 365 (𝑑 − 81)) Cu aceste mărimi introduse în prima relaţie,
se poate determina cantitatea de energie termică produsă de un colector solar într-o zi.
Pentru panourile plane, următorul tabel cuprinde valori orientative, cu caracter
informativ, ale randamentului şi coeficienţilor experimentali c1, respectiv c2.
Abaterile de la valorile prezentate pot fi semnificative, ele depinzând de tehnologia şi
de materialele utilizate pentru fabricarea colectorului. Pe site-urile unor laboratoare de
testare sau în literatura de specialitate pot fi găsite valori concrete.
Caracteristica η c1 c2
constructivă
Colector acoperit 0.80 10.7 23.3
cu un geam

26
Colector acoperit 0.95 6.9 12.7
cu două geamuri
Colector cu strat 0.70 5.7 8.7
selectiv, fără geam

3. Exemple de utilizare a sistemelor mixte

pentru conversia şi utilizarea energiei solare
În condiţiile dezvoltarii accentuate a tehnicii şi a gravelor deficite energetice,
utilizarea energiei solare devine o prioritate pentru din ce în ce mai multe domenii de
activitate, de la agricultura si până la cele mai de vârf domenii tehnologice. Pentru
exemplificare voi prezenta succint modalitatile de utilizare a energiei solare în
agricultura.
Conversia energiei solare în energie electrică:
- alimentarea în curent continuu de la un generator fotovoltaic a generatorului
de impulsuri de la gardul electric pentru păsune.
- actionarea instalatiei de muls la păsune.
- alimentarea în curent continuu de la un generator fotovoltaic a adăpătorii
pentru păsune.
- alimentarea în curent continuu de la un generator fotovoltaic a statiei de dozat
si distribuit ratii individuale de hrană, cu identificarea electronică a vacilor la păsune.

27
 - alimentarea cu generator fotovoltaic a unei instalatii de irigat prin picurare
pentru suprafete mici de culturi intensive.

Fig.15. Alimentarea unei instalatii de irigat

- alimentarea de la un generator fotovoltaic a consumatorilor de putere mică
într-o tabără de vară, de exemplu pentru stupi.

Conversia energiei solare în energie termică:

- folosirea colectoarelor solare plane pentru încălzirea apei calde menajere,
spălări tehnologice, prepararea hranei pentru vitei s.a.

Fig.16. Folosirea colectoarelor solare plane pentru incalzirea apei

- folosirea instalatiilor solare de uscare a cherestelei
28
 Fig.17. Instalatie de uscare a cherestelei
- folosirea colectoarelor solare plane pentru instalatii de uscare produselor
agricole
- masină solară de gătit.

Fig.18. Maşina solara de gatit

- folosirea instalatiilor solare de uscare a nămolului de epurare.
- instalatie solară de uscare pentru plante medicinale si aromatice.
29
 Fig.19. Instalatie solara de uscare

Aplicatii mixte de folosire a energiei solare:

Instalatia solară de uscare, cu actionare fotovoltaică, pentru uscarea fructelor,
legumelor si altor produse agricole

Fig.20. Instalatia solară de uscare, cu actionare fotovoltaică

30
 Fig.21.Instalatia solară de tip tunel, cu actionare fotovoltaică
Rezultate obtinute la Catedra de Mecanizarea agriculturii de la USAMV
Bucuresti în cercetările cu instalatia solară de tip tunel, cu actionare fotovoltaică,
model Hohenheim:
- participare la optimizarea instalatiei, alături de colegii de la Universitatea
Hohenheim din Stuttgart, Germania. Instalatia se găseste în prezent în peste 60 tări
din patru continente. tari ca Maroc, Turcia, Thailanda si multe altele, unde tăranii
dispun de asemenea instalatii, au reusit să devină mari exportatoare de fructe uscate.

Fig.22. Fructe uscate cu ajutorul instalatiilor solare mixte

31
 - elaborarea tehnologiei de uscare solară a prunelor (Dr. Alina Udroiu),
tehnologie solicitată pentru Bosnia-HerŃegovina, unde tăranii au primit prin
organismele internationale instalatii solare de uscare.
- elaborarea tehnologiei de uscare solară a tomatelor (Dr. Doru Epure),
tehnologie solicitată de specialistii germani pentru un proiect în Africa.
- elaborarea tehnologiilor de uscare solară a vinetelor, morcovilor, dovleceilor,
ciupercilor.
Actionarea fotovoltaică a ventilatoarelor uscătorului solar are roul de a limita în
mod automat temperatura aerului de uscare, atunci când radiatia solară are valoare
mare. In acest mod se obtine o calitate deosebită a produsului, care îsi va păstra
intacte aspectul si continutul.
Avantajul principal a folosirii instalatie constă în obtinerea unor produse de
calitate foarte bună, ecologice. Cantitatea de energie produsă este foarte mică.
Aplicatii cu folosirea combinată a generatoarelor fotovoltaice si a
generatoarelor eoliene de putere foarte mică:
- statie meteorologică de fermă.
Aplicatiile din categoria C constituie solutii tehnice de amploare, prin care se
contribuie consistent la asigurarea pentru societate a unei cantităti însemnate de
energie.
In agricultură pot fi instalate generatoare fotovoltaice si aparatura de conversie în
curent alternativ si adaptare la parametrii retelei în care este livrată energia electrică.
Fermierul dispune de suprafete suficiente, de exemplu pe acoperisurile clădirilor din
fermă, pentru montarea modulelor fotovoltaice. Vânzarea energiei electrice constituie
o sursă de venit.
Dintre tările din UE, în anul 2007 Germania avea o putere instalată nominală de
3846 MWp (peak), iar România 0,3 MWp.

32
 Fig.23. Hală în constructie, cu generator fotovoltaic

Fig.24. Remiză de utilaje agricole, cu acoperis generator fotovoltaic

Fig.25. Hală cu generator fotovoltaic

33
Fig.26. Generatoare fotovoltaice pe acoperisurile clădirilor din ferma agricolă

34
 Fig.27. Instalatie cu generator fotovoltaic de 200 kW

Fig.28. Fermă agricolă mixtă, cu animale si cu culturi de câmp,

care vinde în retea energie electrică de la generatoarele fotovoltaice
de pe acoperiş şi de la instalatia de biogaz

BIBLIOGRAFIE

1. Sârbu I., Kalmar F. – Optimizarea energetică, Editura Matrix Rom,

Bucureşti, 2002
2. World Energy Council – Survey of Energy Resources, 2001
35
 3. Lucrările celui de-al XVIII-lea Congres Mondial al Energiei, Buenos
Aires 2001
4. Directiva 77/2001/CE a Parlamentului European

36