Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE


PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ
DREPT

DISCIPLINA:
DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE
TEMA DE CERCETARE :
DREPTUL LA ÎNVĂȚĂTURĂ

 
PROFESOR COORDONATOR,
LECT. UNIV. DR. NIȚĂ A. J.
STUDENT,
COSTACHE ALEXANDRU-MARIN
 

CONSTANȚA
2021/2022
Dreptul la învățătură este reglementat în art.32 din Constițutia României și costituie cea
mai importanta parte a dreptului la educatie, fiind principalul mijloc de formare si perfectionare a
forței de muncă, de educație si de civilizatie1.Art.32:

(1)Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin


învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme
de instrucţie şi de perfecţionare.

(2)Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii,


învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

(3)Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi


dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor
drepturi se stabilesc prin lege.

(4)Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii
copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.

(5)Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi


confesionale, în condiţiile legii.

(6)Autonomia universitară este garantată.

(7)Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui


cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

Prin conținutul său, dreptul la învățătură este un drept social-cultural. Este un drept social
datorită numărului mare al destinatarilor săi și este un drept cultural datorită scopului său, acela
al educării copiilor și tinerilor. Datorită importanței lui, acest drept este reglementat atât la nivel
intern, cât și la nivel internațional printr-o serie de pacte și conventii internaționale.2

Astfel, Declarația Universală a drepturilor Omului prevede în art. 26 ,,Orice persoană are
dreptul la invățătură Învățământul trebuie să fie gratuit, cel puțin în ceea ce privește învățământul
elementar și general. Învățământul tehnic și profesional trebuie să fie la îndemana tuturor, iar
învățământul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit.
Învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea
respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale.
1
https://graduo.ro/referate/drept/dreptul-la-invatatura-313522
2
Ștefan Deaconu, Drept constituțional, Ed. C.H. Beck p. 212
El trebuie să promoveze întelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate
grupurile rasiale sau religioase, precum și dezvoltarea activității Organizației Națiunilor Unite
pentru menținerea păcii. Părinii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învătățământ pentru
copiii lor minori".

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale conține în


Protocolul 1 la art. 2 prevederea conform căreia ,,Nimănui nu i se poate refuza dreptul la
instruire. Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și al
invătământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ
conform convingerilor lor religioase și filosofice".

Formele de realizare a învățământului sunt: învățământul general, învățământul liceal,


învățământul profesional, învățământul superior, precum și alte forme de instrucție și de
perfectionare, prevăzute de lege, de exemplu formele de pregătire continuă a funcționarilor
publici. Toate aceste forme de invățământ pot fi de stat, confesionale și particulare.

Constituția conține reguli cu privire la modul de realizare a învățământului:

1) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română. Această regulă trebuie


interpretată prin prisma caracterului oficial al limbii de art. 13 din Constituție. Constituția dă însă
posibilitatea ca, prin lege, statul să poată decide ca învățământul să se desfășoare și într-o limbă
de circulație internatională. Această regulă arată deschiderea pe care statul o dă tinerilor de a se
instrui și într-o altă limbă decât limba oficială a statului. Avantajul este acela al posibilității
tinerilor de a intra în contact cu tineri din alte țări, posibilitatea școlilor din România de a face
schimburi de experiență cu școli din alte țări, precum si facilitatea tinerilor de a studia ulterior în
universități din alte state. Cunoașterea unei limbi de circulație internațională reprezintă o șansă
pentru tineri de a se integra mult mai ușor în societate și de a se adapta regulilor internaționale de
acces pe piața muncii. Datorită protecției pe care statul român o acordă tuturor cetățenilor și,
inclusiv celor care aparțin minorităților naționale, și pentru punerea în aplicare a principiului
egalității, Constituția prevede dreptul persoanelor aparținând minorităilor naționale de a învăța
limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă. Statul garantează acest drept
prin pregătirea cadrelor didactice care să poată preda tinerilor în limba lor maternă și crearea de
școli sau clase cu predare în limba maternă a persoanelor aparținând minorităților naționale.

3
Ștefan Deaconu, Drept constituțional, Ed. C.H. Beck p. 213
2) Învățământul de stat este gratuit, în condițiile legii. Textul constituțional are în vedere
doar gratuitatea învățământului de stat. Pentru învățământul privat și cel confesional statul nu
garantează gratuitatea. De asemenea, nu tot învățământul de stat este gratuit. Constituția lasă
posibilitatea ca legea să stabilească regulile aplicabile în materie de gratuitate a învământului. Ca
urmare a acestui fapt, Constituția prevede că statul acordă burse sociale de studii copilor și
tinerilor proveniți din famili defavorizate și celor instituționalizați. Acordarea de burse copiilor și
tinerilor proveniți din familii defavorizate și celor instituționalizați oferă acestora șansa de acces
la educație având în vedere caracterul social al statului român. Ca regulă generală, invățământul
obligatoriu este și gratuit.3

3) Învățământul superior beneficiază de autonomie universitară. Autonomia universitară


are în vedere posibilitatea universităților de a-și stabili propriile reguli de conducere, de a
exercita libertatea academică fără niciun fel de ingerințe politice, ideologice, religioase, de a-și
asuma un ansamblu de competențe și obligații în Concordanță cu opțiunile și orientările
strategice naționale ale învățământului universitar (un exemplu de regulă ce ține de autonomia
universitară este dreptul universităților de a-și stabili propria curriculă universitara).3

4) Învățământul religios este organizat și se desfășoară potrivit cerințelor specifice


fiecărui cult. Conform acestei reguli, se are în vedere, pe de o parte, modul de realizare și
organizare a învățământului religios în școlile de stat, iar pe de altă parte modul de organizare și
funcționare a învățământului confesional, care este tot în invățământ religios. Din punct de
vedere al realizării și organizrii învățământului religios în școlile de stat, trebuie ținut cont de
respectarea libertății conștiinței fiecărei persoane și evitarea îndoctrinrii sau obligarea unor
persoane să îmbrățișeze anumite religii sau dogme religioase. De asemenea, trebuie avut în
vedere că nimeni nu poate fi obligat să urmeze cursurile învățământului religios pentru a fi
respectată libertatea conștiinței fiecărei persoane. Din punct de vedere al modului de organizare
și funcționare a învățământului confesional, trebuie să se țină cont de pregătirea profesională a
dasclilor în acord cu cerințele generale ale fiecărui cult.3

Termenul de discriminare cuprinde orice distincție ,excludere, limitare întemeiată pe


rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie publică,origine naționala si socială,situație economică și
are ca rezultat suprimarea egalității de tratament în privința învățământului,dar mai ales:

3
Ștefan Deaconu, Drept constituțional, Ed. C.H. Beck p. 213
 Înlăturarea unui grup sau a unei persoane de la accesul la diversele tipuri sau
grade de învățământ;

 Limitarea la un nivel inferior a educației unei persoane sau grup;

 Instituirea sau mentinerea unor sisteme sau instituții de învățământ separate


pentru persoane sau grupuri;

 Plasarea unei persoane sau grup într-o situație incompatibilă cu demnitatea


umană.

Unele situații, în cazul în care sunt admise de stat,nu sunt considerate discriminări:

 Crearea sau menținerea de sisteme sau instituții de învățământ separate pentru


elevii de cele două sexe, dacă acestea prezinta mijloace egale de acces la
învățământ,dispun de cadre didactice cu aceeași calificare, localuri si rechizite de
acceași calitate si urmează aceleași programe de studii sau programe de studii
echivalente;

 Crearea sau menținerea, din motive de ordin lingvistic sau religios, de sisteme și
instituții separate în care se preda un învățământ ce corespunde alegerii parinților
sau tutorilor legali ai elevilor,dacă frecventarea acestor instituții este facultativă,
iar învățământul predat este in conformitate cu normele impuse de stat;

 Crearea sau menținerea de instituții de învățământ particulare,dacă acestea nu au


ca obiect excluderea unui grup oarecare,ci înmultirea posibilităților de învățământ
pe care le oferă puterea publică, dacă funcționarea lor corespunde acestui scop și
învățământul predat este în conformitate cu normele legale.

Statul are obligația de a lua unele măsuri pentru a preveni sau elimina orice discriminare:

 Să abroge orice dispoziții legislative și administrative și să elimine orice practici


administrative ce ar putea atrage o discriminare în domeniul învățământului;

 Să ia măsurile necesare, chiar legale, pentru a nu se face nici o discriminare la


admitera în instituțiile de învățământ a elevilor
 În privința cheltuielilor de școlarizare , atribuirea de burse sau alte forme de
ajutorare ,autorizații pentru a studia in străinătate să nu admita nici o diferență de
tratament între naționalități din partea autorităților;

 Să nu admită nici o preferință sau restricție bazată pe faptul că elevii aparțin unui
grup determinat,indiferent de ajutorul dat, sub orice forma, de către autoritățile
publice instituțiilor de învățământ;

 Să acorde cetățenilor străini care locuiesc pe teritoriul statului același acces la


învățătură ca și propriilor cetățeni;

Decizii C.C.R. în legătură cu art.32

Asigurarea de către stat da dreptului la învățătură nu este afectată de acordarea pensiei de


urmaș, în anumite condiții, cu atât maim ult cu cât alin. (4) al art.32 din Constituție prevede
gratuitatea învățământului de stat, precum și acordarea de burse sociale de studii copiilor și
tinerilorproveniți din familii defavorizate4.

Norma constituțională care prevede gratuitatea învățământului trebuie înțeleasă în sensul


că procesul de învățământ în unitățile de învățământ de stat nu poate să fie condiționat de niciun
fel de taxe de școlarizare. Or, stabilirea unui semncare să individualizeze și să diferențieze elevii
diverselor unități de învățământ nu afectează caracterul gratuit al învățământului, deoarece
sumele necesare pentru aceasta nu au o asemenea destinație, ci au ca finalitate creșterea
siguranței în unitățile de învățământ.5

Nu există un drept constituțional al instituțiilor din învățământul preuniversitar particular


și confesional de a primi finanțare de la stat, motiv pentru care, în aceeași măsură, este
constituțională și reglementarea unor prorogări - cel puțin din motive financiare – ale aplicării
măsurii legislative privind asigurarea de către stat a finanțării de bază pentru învățământul
preuniversitar particular și confessional acreditat. Potrivit art. 32 alin. (1) din Constituție, dreptul
la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin
cel professional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și
perfectionare, iar potrivit alin (5) al aceluiași articol, învățământul de toate gradele se desfășoară

4
Decizia nr.852 din 8 iulie 2008, M. Of. nr. 563 din 25 iulie 2008
5
Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, M. Of. nr. 495 din 2 iulie 2008
în unități de stat, particulare și confesionale, în condoțiile legii. Or, legea fundamentală instituie
prin art.32 alin. (4) norma potrivit căreia numai ,,învățământul de stat este gratuit, potrivit
legii,, , învățământului particular ori confessional nefiindu-le atribuit acest caracter. De
asemenea, instituțiile de învățământ particular și confesional, desi beneficiază formal de aceleași
finanțări asemenea instituțiilor de stat, nu se află în aceeași situație juridică ce să impuna
aplicarea unui tratament identic. Astfel potrivit art. 60 alin. (3) și (7) din Legea nr. 1/2011,
,,Unitățile particulare de învățământ sunt unități libere, deschise, autonome atât din punct de
vedere organizatoric, cât și economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată,
garantată de Constituție,, , iar ,, Directorii unităților de învățământ particular sunt numiți de
conducerea persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competență. Actul de
numire se aduce la cunoștința inspectoratului școlar pe raza căruia își desfășoară activitatea
unitatea respectivă,,. Totodată, potrivit dispozițiilor art.101 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, în
învățământul preuniversitar particular, spre dosebire de cel de stat, se percep taxe de școlarizare a
căror menire constă, potrivit art. 102 alin. (2) din aceeași lege, în finanțarea învățământului
respectiv (fie ca este particular, fie ca este confesional), fără ca prin aceasta să fie excluse și alte
forme de finanțare din fonduri publice ori alte surse.6

Legea fundamentală nu exclude posibilitatea învățământului de stat cu taxă, ci, în virtutea


principiului autonomiei universitare consacrat prin art.32 alin. (6), lasă libertatea instituțiilor de
învățământ superior de stat de a pregăti, alături de cursanții care beneficiază de gratuitatea
studiilor, și cursanții care acceptă să plătească o taxă de studii.7

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (3) din Constituție, persoanelor aparținând minorităților
naționale le este garantat dreptul de a învăța în limba lor maternă și de a putea fi instruite în
această limbă; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. Or, Legea
nr.1/2011 nu face altceva decât să dea expresie exigenței constituționale mai sus enunțate, motiv
pentru care ,, În cadrul învățământului preuniversitar cu predare în limbile minorităților
naționale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepția disciplinei Limba și
literatura română,, (a se vedea art. 46 din lege). Deși dreptul persoanelor aparținând
minorităților naționale de a-și menține propria identitate poate fi realizat dacă acestea dobândesc
o bună cunoaștere a limbii lor materne în timpul procesului educațional, ele au totuși

6
Decizia nr. 266 din 23 aprilie 2014, M. Of. nr. 487 din 3 iulie 2015
7
Decizia nr. 165 din 1 aprilie 2004, M. Of. nr. 431 din 13 mai 2004
responsabilitatea de a se integra în societatea națională largă prin intermediul însușirii limbii
statului ai cărui cetățeni sunt.

6
Decizia nr. 266 din 23 aprilie 2014, M. Of. nr. 487 din 3 iulie 2015
7
Decizia nr. 165 din 1 aprilie 2004, M. Of. nr. 431 din 13 mai 2004
Unul dintre principiile care guvernează învățământul preuniversitar și superior, precum și
învățarea pe tot parcursul vieții din România, prevăzut de art.3 lit.i) din Legea nr. 1/2011, este
,,principiul recunoașterii și garantării drepturilor aparținând minorităților naționale, dreptul la
păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea indentității lor etnice, culturale, lingvistice și
religioase,,. De aceea, acestea au dreptul să studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate
nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii, iar critica potrivit
căreia dispozițiile contestate sunt discriminatorii nu poate fi primită, întrucât ele nu diminuează
egalitatea șanselor, ci, dimpotrivă, instituie măsuri suplimentare de egalizare a lor, dându-se
posibilitatea unei părți a cețățenilor aceleiași țări să folosească, în funcție de libera lor voință, și
altă limba decât cea oficială. Prin urmare, cetățenii aparținând minorităților naționale pot alege să
urmeze cursurile unei unități de învățământ cu predare în limba română sau ale unei unități de
învățământ cu predare în limba maternă. În situația în care elevul urmează o școală cu predare în
limba română, el poate opta să studieze limba și literatura maternă, dându-se astfel eficiență
prevederilor constituționale ale art. 32 alin. (3). În acest caz, elevul nu este obligat de prevederile
legale să susțină șa examenul de bacalaureatprobele de Limbă și literatură maternă.8

Legea fundamentală a consacrat prin art. 32 alin. (6) principiul autonomiei universitare,
fară să definească însă această noțiune, de unde, văzând și prevederile alin. (5) ale aceluiași
articol, în conformitate cu care învățământul de toate gradele se desfășoară în condițiile legii,
rezultă că legiuitorul constituant a lăsat legiuitorului ordinar libertatea de a stabili elementele
autonomiei universitare și condițiile în care acesta se exercită.9

Prevederile Constituționale consacră și garantează o singură formă de autonomie, și


anume cea universitară, indiferent că este vorba despre învățământul superior de stat sau despre
învățământul superior particular, autonomie al cărei conținut trebuie să fie indentic în ambele
cazuri. În aceste condiții și având în vedere faptul ca aceste instituții fac parte din sistemul
național de învățământ, principiul constituțional al autonomiei universitare trebuie sa se reflecte,
în egală măsură, în organizarea și funcționarea procesului de învățământ, în statutul cadrelor
didactice, în promovarea în funcție a acestora, în norma didactică etc.10

Fără a nega fundamentul economic al universităților particulare, proprietatea privată a


acestora, înființate prin lege, fără scop patrimonial și cu afecțiune specială, acest fundament nu

8
Decizia nr. 670 din 20 octombrie 2015, M. Of. nr. 891 din 27 noiembrie 2015
9
Decizia nr. 161 din 8 februarie 2011, M. Of. nr. 304 din 3 mai 2011
10
Decizia nr.731 din 7 mai 2009, M. Of. nr. 395 din 11 iunie 2009
poateconstitui si fundamentul instituirii unei forme de autonomie diferite de cea consacrată de
art.

8
Decizia nr. 670 din 20 octombrie 2015, M. Of. nr. 891 din 27 noiembrie 2015
9
Decizia nr. 161 din 8 februarie 2011, M. Of. nr. 304 din 3 mai 2011
10
Decizia nr.731 din 7 mai 2009, M. Of. nr. 395 din 11 iunie 2009
32 alin. (6) din Constituție. Principiul Constituțional al autonomiei universitare trebuie să își
găsească reflectarea, în egală măsură, asupra organizării și funcționării procesului de învățământ,
a statutului cadrelor didactice, a promovării în funcție a acestora, a normei didactice etc. Prin
urmare, principiul autonomiei universitare nu poate dobândi o semnificație diferită în funcție de
patrimoniul pe care se întemeiază universitatea.11

Principiul autonomiei universitare dă dreptul comunității universitare să își stabilească


miniunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea
proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, dar toate acestea trebuie realizate cu
respectarea strictă a legislației în vigoare, în limitele și condițiile impuse de aceasta.12

În cadrul autonomiei universitare, revine fiecărei instituții de învățământ superior sarcina


de a aprecia cu privire la activitatea desfășurată de fiecare cadru universitar.13

Autonomia universitară nu se confundă cu independența. În acest sens, Curtea, prin


Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011, publicată în M. Of. nr. 136 din 23 februarie 2011, analizând
situația la nivel european, a arătat ca autonomia universitară nu echivaleazăcu independența și că
,,statul sau organele administrației publice locale/au destule competențe care îi/le permit să se
asigure că universitățile respectă standardele de calitate necesare pentru realizarea Spațiului
European al Învățământului Superior,, .14

11
Decizia nr. 731 din 7 mai 2009, M. Of. nr. 395 din 11 iunie 2009
12
Decizia nr. 161 din 8 februarie 2011, M. Of. nr. 304 din 3 mai 2011
13
Decizia nr. 444 din 26 octombrie 2004, M. Of. nr. 15 din 5 ianuarie 2005
14
Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, M. Of. nr. 246 din 7 aprilie 2014
BIBLIOGRAFIE:

 Tudorel Toader şi Marieta Safta Constituţia României - decizii CCR,


hotărâri CEDO, hotărâri CJUE, legislaţie conexă , Ed. Hamangiu;
 Ștefan Deaconu, Drept constituțional, Ed. C.H. Beck;
 Iancu Gheorghe, Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale in
Romania, Editura All Beck;
 Mazilu Dumitru, Drepturile omului-concept, exigente si realitati
contemporane, Editura Lumina Lex;
 https://legalup.ro/dreptul-la-invatatura-pe-baza-de-abonament/