Oltenia Studii Si Comunicari Arheologie

OLTENIA
STUDII ŞI COMUNICĂRI.
ARHEOLOGIE-ISTORIE
Vol. XXVIII / 2021
MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA

Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie – Istorie
Oltenia. Journal for Studies in Archaeology – History
Ilustrația de pe copertă: Clădirea Secției de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova

Cover Image: The Building of the Department of History – Archaeology of the Museum of Oltenia Craiova
COMITETUL ȘTIINȚIFIC / SCIENTIFIC COMMITTEE
Radu Băjenaru
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București - Institute of Archeology „Vasile Pârvan”, Bucharest
Sorin Liviu Damean

Universitatea din Craiova - University of Craiova
Adrian Ioniță
Viorel Emanuel Petac

Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române - Numismatic Cabinet of the Library of the
Romanian Academy
Constantin C. Petolescu
Membru corespondent al Academiei Române - Corresponding member of the Romanian Academy
Adrian Popescu
Departamentul de Monede și Medalii, Muzeul Fitzwilliam, Universitatea din Cambridge - Department of
Coins & Medals, The Fitzwilliam Museum, University of Cambridge.
Vlad Vintilă Zirra

Redactor Șef / Editor in Chief: Colegiul de Redacție / Editorial Staff:

Radu Gabriel Dumitrescu Valentina Popescu Gabriela Filip
Irina Vlad Cristian-Iulian Ceacîru
Secretari de Redacție / Secretaries of editorship:
Marius Bâsceanu
Lucian Popescu Vava Editor Tehnic / Technical Editor: Daniela Popescu
Responsabilitatea conținutului științific al lucrărilor aparține în întregime autorilor. Autorii trebuie să

țină cont de propunerile de revizuire sugerate de către recenzori.
The responsibility of the scientific content of the papers belongs entirely to the authors. Authors
should take into account the review proposals suggested by the reviewers.
ISSN 1454-6892
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXVIII/2021
CUPRINS / CONTENTS
ARHEOLOGIE/ ARCHAEOLOGY
TUȚULESCU Ion, CRISTEA Alina Cristina, CHIRILĂ Elena – Experimentul archeologic de

la Zătreni, județul Vâlcea. O încercare de reconstituire a unei vetre preistorice și a unei gropi de
ars ceramica. The archaeological experiment from Zătreni, Vâlcea County. An attempt to
reconstruct a prehistoric hearth and a pottery firing pit....................................................................... 5
PĂTROI Cătălin Nicolae, SZÜCS-CSILLIK Iharka, BEȘLIU Alexandru Cristian – Marea
incintă circulară de la Portărești, U.A.T. Giurgița, județul Dolj. The great circular enclosure from
Portărești, Giurgița village, Dolj County............................................................................................. 19
CRĂCIUNESCU Gabriel, VĂCUȚĂ Gavril Eugen – Nécropole de l'âge du Bronze de Gârla
Mare – „La dune”. Campagne 2010. Necropola din epoca bronzului de la Gârla Mare – „La
dune”. Campania 2010......................................................................................................................... 67
FILIP Gabriela – Oriental cults in Romula. An overwiew of the problem. Cultele orientale la
Romula. O trecere în revistă a problemei............................................................................................ 89
BONDOC Dorel – Notă privind o inscripție a Legiunii a V-a Macedonica din castrul roman de la
Slăveni. Note on an inscription of Legio V Macedonica from the Roman fort
Slăveni................................................................................................................................................. 110
NUMISMATICĂ / NUMISMATICS
TĂTARU Cristiana – Coins and jewelry from a small hoard from the beginning of the 17th
century found in Răsuceni, Giurgiu County. Monede și podoabe dintr-un mic tezaur de la
începutul secolului al XVII-lea descoperite la Răsuceni, județul Giurgiu.......................................... 117
TOMA Corina, MUNTEANU Claudiu – Fragmente de tezaure monetare din secolele XVI-
XVII păstrate în colecția Muzeului Brukenthal. Fragments of monetary hoards from the 16th-17th
centuries preserved in the collection of the Brukenthal Museum........................................................ 130
DUMITRESCU Radu Gabriel – Tezaurul monetar de la Fârtățești, jud. Vâlcea (sec. XVII-
XVIII). The monetary hoard from Fârtățești, Vâlcea County (17th-18th centuries)........................... 158
ISTORIE / HISTORY
VLAD Irina Maria – Evoluția brățărilor din sârme torsionate și împletite, cu plăcuțe la capete.
Secolele XVI-XVIII/XIX. The evolution of torsioned and knitted bracelets, with plaques at the
ends. 16th-18th/19th centuries............................................................................................................. 168
DAN Violeta – Aspecte ale învățământului românesc în sec. al XIX-lea la Muzeul Olteniei
Craiova. Aspects of Romanian education from the 19th century at the Museum of
Oltenia.................................................................................................................................................. 182
DUMITRAȘCU Lavinia – Realități craiovene în paginile „Gazetei de Transilvania” 1886-1894.
Craiova realities in the pages of „Gazeta de Transilvania” 1886-1894............................................... 211
FLORESCU Ștefan-Cristian – Tripla Alianță, România și relația cu Rusia țaristă (1883-1900).
The Triple Alliance, Romania and the relation with Tsarist Russia (1883-1900)............................... 221
3
POPESCU VAVA Lucian, GHIAȚĂ Isabela – Situația sanitar-veterinară a orașului Craiova

reflectată într-un document inedit de la începutul secolului XX. The sanitary-veterinary situation
of the city of Craiova reflected in an unpublished document from the beginning of the 20th
century................................................................................................................................................. 231
CEACÎRU Cristian Iulian – Aspecte din viața cotidiană din Craiova anilor neutralității (1914-
1916). Aspects from the daily life from Craiova during neutrality years (1914-1916)....................... 257
TRANDAFIR Marinela – Interesul manifestat de regimul comunist pentru monumentele istorice
naționale și locale în anii 1952-1964. The interest manifested by the communist regime for the
national and local historical monuments in the years 1952-1964........................................................ 263
TABĂRĂ Radu – Avantajele conferite posesorilor de titluri de onoare în România comunistă.
The advantages conferred to the holders of honorary titles in communist
Romania............................................................................................................................................... 268
RECENZII / REVIEWS
CEACÎRU Cristian Iulian – Gheorghe Banea, Zilele de lazaret: jurnal de captivitate și spital,
ed. a 2-a, Timișoara: Ariergarda, 2018, 184 p..................................................................................... 285
4
EXPERIMENTUL ARHEOLOGIC DE LA ZĂTRENI, JUDEȚUL VÂLCEA. O

ÎNCERCARE DE RECONSTITUIRE A UNEI VETRE PREISTORICE ȘI A UNEI GROPI
DE ARS CERAMICA
Ion Tuțulescu∗, Alina Cristina Cristea∗∗, Elena Chirilă∗∗∗
Rezumat: În studiul de față, autorii prezintă două experimente arheologice realizate în anul 2021 în
localitatea vâlceană Zătreni. Arheologia experimentală reprezintă cel mai probabil singura modalitate de a
înțelege anumite aspecte ale unor perioade îndepărtate. În raport cu vestul Europei, arheologia
experimentală este acceptată ca modalitate de documentare, relativ târziu, după anii ′90. Pentru realizarea
vetrei preistorice am preluat ca model instalația descoperită în timpul cercetărilor arheologice din așezarea
neolitică de la Copăcelu-Valea Răii. Referitor la groapa de ars ceramică, de un real ajutor ne-au fost
cercetările arheologice realizate de către regretatul Marin Nica la Cârcea și Hotărani. Experimentul
arheologic de la Zătreni a fost realizat în trei zile, informațiile obținute fiind prezentate în aceste rânduri.
Abstract: In the present study, the authors present two archaeological experiments made in 2021 in the
village of Zătreni from Vâlcea county. The experimental archaeology represents probable the only way to
understand some issues of an ancient period of time. If we compare it with Western Europe, the experimental
archaeology is accepted like a method of documenting, relatively late, after the ninethies. To create the
prehistoric heart, we took as a model the heating outfits discovered during the archaeological researches
from the neolithic dwelling situated at Copăcelu-Valea Răii. As we refer to the pit for firing pottery, for a
real help were the archaeological researches done by the late Marin Nica at Cârcea and Hotărani. The
archaeological experiment from Zătreni was made in three days, the information gathered being presented
in these lines.
Cuvinte-cheie: arheologie experimentală, instalație de încălzit, ceramică, ardere, neolitic.
Key-words: experimental archaeology, heating outfit, pottery, firing, Neolithic.
Introducere
Participarea la cursul de Arheologie Experimentală, master CCVPI din cadrul Universității „1
Decembrie” din Alba Iulia a înlesnit realizarea experimentelor arheologice ce vor constitui acest studiu1.
Arheologia experimentală în România a debutat relativ târziu. Prima încercare este atribuită
cercetătorului Dan Monah, cercetător care în anul 1985 a vizat reconstituirea unei locuinţe
cucuteniene (Casa Piticilor)2.
Perioada de după revoluția din anul 1989 a contribuit foarte mult la reluarea contactelor cu
universitățile din vest, arheologia experimentală începând să câștige teren. După anul 2000, aceasta
se dezvoltă datorită unor proiecte de interdisciplinalitate3. În ultima vreme, arheologia
experimentală este prezentă și în cadrul muzeelor, unde proiectele educaționale axate asupra unor
grupuri țintă de elevi, se bucură de un real succes4.
∗
Doctor, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, e-mail: iontutulescu@yahoo.com.
∗∗
Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, e-mail: cristeaa10@yahoo.com.
∗∗∗
Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, e-mail: elenachirila56@yahoo.com.
1
Cursul de arheologie experimentală din cadrul masteratului a fost coordonat de către domnul conf. univ. dr. Mihai Gligor.
2
Monah et al., 2004, pp. 65-67.
3
Anghel, 1999; Anghel 2003; Monah et al., 2004; Tencariu, 2004; Tencariu, Robu, 2004; Tencariu, 2006; Cotiugă,
2009; Tencariu, 2010a; Tencariu, 2010b; Tencariu, 2012; Lazăr, 2015; Mirea, 2015; Tencariu, 2015.
4
Ex. Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, Muzeul din Piatra Neamț, Muzeul Olteniei din Craiova etc.
5
TUȚULESCU Ion CRISTEA Alina Cristina CHIRILĂ Elena
Scurt istoric al cercetărilor asupra experimentelor arheologice cu referire la vetre și

gropi de ars ceramica
Pentru structurile de combustie cele mai importante proiecte de arheologie experimentală au fost
realizate în ultima vreme în România de către: Felix Adrian Tencariu, Dan Buzea și Dan Anghel.
Cercetătorul Felix Tencariu în perioada anilor 2002- 20095 a realizat la Isaiia și Cucuteni o
serie de experimente. Proiectele de etnoarheologie au fost axate în special pentru arderea ceramicii
în aer liber. Pentru realizarea acestor proiecte, au fost utilizate vetre. În anul 2009 s-a construit, din
lut local, o vatră cu gardină de mici dimensiuni (diametrul ~ 50 cm), direct pe pământ; vatra a fost
lăsată să se usuce timp de câteva zile6.
Proiectele prezentate de cercetător în publicații fac referire la procesul tehnologic de
obținere a ceramicii fără a face referiri la instalații de combustie.
Dan Buzea, având ca suport vetrele eneolitice și din epoca bronzului din așezarea de la
Păuleni Ciuc-Ciomortan, realizează între anii 2006-2009 o serie de proiecte de arheologie
experimentală la Păuleni și la Băile Figa.
Prima vatră a fost realizată în anul 20067 la Păuleni. A fost construită o instalație de încălzit
cu un pavaj de piatră, peste care s-a adăugat lut, acoperindu-se spațiile goale dintre pietre. Vatra a
fost lăsată la uscat o perioadă8, după care a fost pus uniform al doilea strat de lut. Partea superioară
a fost netezită cu ajutorul unei spatule din lemn. La o distanță de o zi, vatra a fost utilizată. După o
prima folosire s-a observat apariția „fagurilor de miere” sau a „mozaicului”9, așa cum se găsesc în
săpătura arheologică.
După utilizarea vetrei din anul 2006, aceasta a fost acoperită și refolosită în anul 2007 (fiind
refăcută în prealabil)10.
Vatra a fost folosită la pregătirea hranei, la încălzit și la arderea ceramicii.
Referitor la gropile de ars ceramica, cele mai concludente experimente au fost realizate de
către cercetătorul Felix Adrian Tencariu. Astfel, la Isaiia, în perioda anilor 2003 și 2010, a fost
realizat acest procedeu tehnologic11. Având ca model complexele de acest gen cercetate în Oltenia
și Transilvania, complexe datate pentru perioada neolitică, cercetătorul mai sus menționat a obținut
informații importante pentru obținerea ceramicii neolitice.
Experimentul arheologic de la Zătreni. Anul 2021.

Proiectul de arheologie experimentală a fost realizat în satul Săscioara, comuna Zătreni12.
Comuna Zătreni este aşezată în sud-vestul judeţului Vâlcea, la 55 km distanţă de oraşul
Drăgăşani şi la 20 km de orașul Bălceşti. Localitatea se învecinează la nord cu comuna Livezi, vest
comuna Dănciuleşti şi Ghioroiu, la sud cu Bălceşti, iar la est cu Tetoiu.
În prezent comuna deține 19 sate: Mecea, Dealul Văleni, Dealul Glămsia, Valea Văleni,
Văleni, Ciorteşti, Olteţul, Zătrenii de Sus, Zătreni, Butanu, Mănicea, Stanomiru, Făureşti,
Lăcustenii de Sus, Găneşti, Contea, Lăcusteni, Lăcustenii de Jos și Săscioara.
Punctul unde a fost realizat experimentul se află în lunca pârâului Matca, aici existând
materie primă pentru realizarea proiectului: piatră, lut, nisip (Pl. I/1-2).
Pentru a realiza cele două experimente, a trebuit indentificată sursa de materie primă pentru
lut și curățată zona de vegetație (Pl. I/2-3).
5
Tencariu, 2004.
6
Tencariu, 2015 , p. 173
7
Buzea et al., 2008.
8
O zi.
9
Crăpături ale părții superioare a vetrelor.
10
Buzea, Briewig, 2008-2009 (2010), p. 241.
11
Tencariu, Robu, 2004; Tencariu, 2015, pp. 175-178.
12
Pe această cale aducem mulțumiri familiei Litoiu din comuna Zătreni, familie care ne-a acordat tot sprijinul în
realizarea celor două experimente.
6
Lutul pentru vatră și vasele ceramice a fost luat din imediata apropiere a pârâului; lut de
bună calitate, de culoare galbenă cu puține impurități, pe care localnicii din zonă l-au folosit și încă
îl folosesc pentru sobe și lutuiala locuințelor cu cercuială din lemn.
Vatra preistorică.
Pentru realizarea unei vetre preistorice am optat pentru exemplarul descoperit în așezarea
neolitică de tip Starčevo-Criș de la Copăcelu-Valea Răii. În documentația de șantier, vatra
exterioară a fost descoperită lângă o locuință semiadâncită notată cu Br. 3.
Instalația de formă circulară a fost descoperită în stare fragmentară, cu un diametru de 1 m,
vatra având gardină. La secționare, s-a observat că instalația de combustie a fost amplasată pe un
pat de pietre de dimensiuni diferite, lutul având în compoziție paie tocate și pleavă de grâu. Vatra a
fost folosită pentru o scurtă perioadă de timp. În secționare, s-a observant că a fost fățuită o singură
dată, plăcuțele de vatră având o grosime de 2,5 cm.
Locul unde a fost amplasată vatra a fost nivelat cu unelte moderne (hârleț, sapă). Din
imediata apropiere a pârâului zonei, dar și de pe drumul care face legătura între strada principală și
luncă, a fost adunată piatră cât mai plată (Pl. I/4-5).
Cu două cuie și ață a fost trasată vatra cu diametrul de 1 m. În interiorul cercului trasat a fost
amenajat patul din piatră a instalației de încălzit (Pl. II/1-2).
Din raportul de cercetare arheologică, așa cum afirmam și mai sus, vatra de la Copăcelu-
Valea Răii conținea pleavă de grâu și paie tocate. În încercarea de a reda cât mai fidel această
instalație am ținut paie într-un recipient cu apă, paie care au fost mărunțite cu ajutorul unui topor
(Pl. II/3-4).
Pietrele au fost acoperite cu lut, care a fost întins cu mâinile, pentru a le acoperi în totalitate.
După acest procedeu, instalația a fost lăsată la uscare 8 ore. Din cauza soarelui, lutul s-a crăpat. (Pl.
II/5-6).
Partea superioară (al doilea strat de lut) a vetrei, inclusiv a gardinei, nu au mai avut în
componență paie tocate și pleavă de grâu. Într-o primă fază netezirea vetrei a fost realizată cu
mâinile. Netezirea vetrei nefiind uniformă, s-a folosit o bucată de lemn, pentru a obține o suprafață
plată (Pl. III/1-2). Vatra a fost lăsată la uscat până a doua zi.
A doua zi, vatra fiind uscată neuniform, s-a abordat o ardere simplă la început, pentru
aproximativ 1 oră, unde s-a utilizat material lemnos ușor, format din crengi adunate de pe malul
pârâului (Pl. III/3). S-a trecut la o ardere treptată și graduală a vetrei, utilizând lemne groase din
salcâm și fag (Pl. III/4). Focul a fost întreținut aproximativ 4 ore.
Pentru a verifica temperatura focului s-a utilizat un termometru digital profesional (Pl. III/5-6).
În timpul arderii s-a ajuns la o temperatură de 606 ºC. Vântul a avut un rol important în creșterea
și descreștera temperaturii. Valorile măsurate în timpul arderii au fost cuprinse între 492 – 606 ºC (Pl.
IV/1-2).
Din făină, apă și sare am obținut două lipii (turte). În aproximativ 30 de minute, turtele au
fost coapte (Pl. IV/3-5).
Groapă de ars ceramica

Pentru realizarea instalației de ars ceramica, am folosit ca model complexele cercetate de
regretatul Marin Nica în așezările neolitice de la Cârcea și Hotărani13. Acest tip are forma rotundă
sau ovală în plan orizontal (vatra cu diametrul între 0,60 - 1 m) și tronconică în secțiune verticală,
cu o singură cameră14.
Experimentul a fost realizat în patru mari etape:
- pregătirea lutului;
13
Nica, 1978, pp. 18-29.
14
Nica, 1978, p. 26.
7
- prelucrarea vaselor ceramice;

- realizarea gropii pentru ars ceramica;
- procesul tehnologic de ardere.
Pregătirea lutului.
Lutul a fost fărămițat pentru a alege impuritățile. S-a adăugat apă până la obținerea unei
paste (prin frământarea lutului cu mâinile și cu picioarele), îndepărtând din nou impuritățile (Pl.
V/1-2). Din lutul fărâmițat au fost obținute calupuri, care au fost târnosite15 cu o bucată de lemn
pentru scoaterea aerului, dar și pentru omogenizarea pastei, care a devenit mai elastică, mai ușor de
modelat (Pl. V/3-4)16.
Prelucrarea vaselor ceramice

După o nouă frământare din care s-au ales impuritătile rămase, s-a trecut la confecționarea
vaselor, fusaiolelor și a statuetelor antropomorfe (Pl. V/5-6; Pl. VI/1-2).
Realizarea gropii pentru ars ceramica

S-a săpat o groapă cu adâncimea de 1 m, de formă tronconică în profil, cu diametrul la
partea superioară de 0,75 m și 1,20 m la bază. După ce s-a obținut forma gropii, au fost adunate
pietre plate din apropierea pârâului, pentru a pava partea inferioară, în scopul de a favoriza creșterea
și menținerea temperaturilor ridicate (Pl. VI/3-6).
Procesul tehnologic de ardere

Înainte de a așeza vasele, s-a încălzit groapa cu crengi subțiri, pentru a evita încălzirea bruscă.
Timp de o oră, groapa a fost încălzită treptat, folosindu-se numai crengi subțiri, după care s-au folosit
numai lemne de esență tare, în scopul de a atinge o temperatură cât mai ridicată (Pl. VII/1-4).
Vasele au fost grupate spre centru, urmând ca lemnele să fie așezate de jur împrejur. Arderea a
durat 4 ore. În timpul arderii s-a atins o temperatură cuprinsă între 600 – 940 ºC (Pl. VII/5-6).
Câteva concluzii
Vatra preistorică
În urma acestui experiment s-a observat că vatra păstrează mult timp căldura. La aproximativ 2
ore după coacerea turtelor din făină, la o nouă măsurătoare, temperatura la plăcuțele de vatră era de 73
ºC. Jarul s-a păstrat până seara târziu când a fost stins pentru a preîntâmpina un eventual incediu.
Deși a fost utilizată continuu aproximativ 5 ore, lutuiala (partea superioară) a vetrei a
început să crape pe alocuri și a luat forma „fagurilor de miere” sau „mozaic”. Datorită unei uscări
rapide, gardina vetrei a suferit modificări, prin crăpături accentuate (Pl. VIII/1).
Funcţionalitatea multiplă a vetrei atrage o semantică plurivalentă; fiind un element central
atât în derularea unor activităţi zilnice, precum și în practici culturale cu destinaţie precisă
(descântece, incantaţii magice, rituri divinatorii, acte de consacrare a identităţii și apartenenţei
familiale, etc.). De-a lungul timpului, mentalul colectiv a recurs la forme de marcare spaţială a
locului destinat vetrei17.
15
Bătute.
16
Etnografic este cunoscut că meșterii olari, înaintea operațiunilor amintite mai sus, lasă vreme îndelungată lutul cu apa
la „dospit”, uneori peste iarnă, fiindcă înghețarea apei din interspațiile particulelor are ca efect ruperea consistenței
rigide a componentelor, desfacerea particulelor, obținerea plasticității și a unei consistențe maxime.
17
Băcueț-Crișan, Bejinariu, 2010, p. 76.
8
Groapa de ars ceramica

Prin experimentul arheologic realizat la Zătreni, se pot concluziona următoarele:
- în timpul procesului de ardere s-a obținut o temperatură constantă;
- timpul pentru prelucrarea lutului a fost insuficient, pasta obținută nu a deținut o omogenizare
specifică realizării unor vase mari;
- vasele au fost lucrate în special prin tehnica blocului din lut, din care s-a obținut forma;
- tehnica sulurilor (el colombin) nu a putut fi aplicată din cauza ridigității pastei. Pur și
simplu, sulurile din lut crăpau.
- două vase au crăpat în urma arderii;
- ceramica a fost uscată rapid în aer liber;
- produsele finite au culoarea cărămizie cu flecuri negre. Aceasta se datorează arderii oxidante
(Pl. VIII/2-6).
ABREVIERI
ActaTS − Acta Terrae Septemcastrensis. Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu.

Apulum − Apulum. Acta Musei Apulensis. Series Archaeologica et
Anthropologica, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia.
ArhMold − Arheologia Moldovei, Academia Română – filiala Iași, Institutul de
Arheologie, Iași.
BCŞS − Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti. Arheologie Istorie și
Muzeologie, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia.
BMJT − Buletinul Muzeului Județean Teleorman. Seria Arheologie, Muzeul
Județean Teleorman, Alexandria.
Carpica − Carpica, Complexul Muzea „Iulian Antonescu”, Bacău.
Drobeta. − Drobeta. Seria arheologie-istorie, Muzeul Regiunii Porților de
Fier, Drobeta Turnu-Severin.
EuroRea − (Re)construction & Experiment in Archaeology – European
Platform, Society for Experimental Archaeology, Hradec Králové.
MemAntiq − Memoria Antiquitatis. Acta Musei Petrodavensis, Muzeul de Istorie
și Arheologie, Piatra-Neamț.
Opţiuni − Opţiuni Istoriografice. Buletinul Alianței Studenților Români
Istoriografice (membră a Uniunii Studenților din România) și al Asociației
Tinerilor Istorici Ieșeni, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași.
RA − Revista Arheologică, Centrul de Arheologie al Institutului
Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei,
Chişinău.
BIBLIOGRAFIE
Anghel, D. 1999. Experiment privind realizarea unei arderi reducătoare. BCŞS 5, pp. 167-173.
Anghel, D. 2003. Contribuţii experimentale cu privire la metodele de utilizare a diferitelor
tipuri de instalaţii neo-eneolitice pentru arderea ceramicii. Apulum 40, pp. 523-534.
Băcueț-Crișan, S., Bejinariu, C. 2010. Scurte considerații etnografice privind rolul vetrei și
al luminii în locuirea neolitică. În H. Pop, I. Bejinariu, S. Băcueţ-Crişan, D. Băcueţ-Crişan (edit.),
Indentități culturale locale și regionale în context european. Studii de arheologie și antropologie
istorică. In memoriam Alexandri V. Matei. Cluj-Napoca: Mega, Porolissum, pp. 73-80.
9
Buzea, D., Cotruță, M., Briewig, B. 2008. Experimental Archaeology. The construction of a
fire installation (hearth) on the model of those discovered at Păuleni Ciuc – Ciomortan „Dâmbul
Cetăţii”, Harghita County. ActaTS 7, pp. 217-232.
Buzea, D., Briewig, B. 2008-2009 (2010). Experimente arheologice realizate la Păuleni Ciuc
şi Băile Figa în anii 2007-2009. MemAntiq 25-26, pp. 205-246.
Cotiugă, V. 2009. Experimental Archaeology: the burning of the Chalcolithic dwellings. În
V. Cotiugă, F. A. Tencariu, G. Bodi (edit.), Itinera in praehistoria. Studia in honorem magistri
Nicolae Ursulescu quinto et sexagesimo anno. Iaşi: Universitatea „Al. I. Cuza”, pp. 303-342.
Lazăr, C. 2015, Proiectul Archaeodrom în contextul arheologiei experimentale din România.
BMJT 7, pp. 193-199.
Mirea, P. 2015. Arheologia experimentală la Muzeul Județean Teleorman – o evaluare.
BMJT 7, pp. 179-191.
Monah, D., Cotiugă, V., Cotoi, O. 2004. Construcţii experimentale pentru culturile
Precucuteni şi Cucuteni. ArhMold 27, pp. 41-60.
Nica, M. 1978. Cuptoare de olărie din epoca neolitică descoperite în Oltenia. Drobeta 3, pp.
18-29.
Tencariu, F. A., 2004. Experiments on pottery manufacture. EuroREA 1, pp. 85-92.
Tencariu, F. A., 2006. Consideraţii privind tehnologiile neolitice şi eneolitice de ardere a
ceramicii. Opţiuni Istoriografice 7(1), pp. 8-25.
Tencariu, F. A. 2010a. Some Thoughts Concerning the Pottery Pyrotechnology in Neolithic
and Chalcolithic. În: N. Bolohan, F. Măţău, F. A. Tencariu (edit.), Signa Praehistorica. Studia in
honorem magistri Attila László septuagesimo anno. Iaşi: Universitatea „Al. I. Cuza”, pp. 119-140.
Tencariu, F. A. 2010b. Tehnologia arderii ceramicii in preistorie. „Enigme” arheologice,
informaţii etnografice, interpretări etnoarheologice. RA 6(2), pp. 147-162.
Tencariu, F. A., 2012. Ceramic ethnoarchaeology: concepts, possibilities, limits. În V.
Cotiugă, Ş. Caliniuc (edit.), Interdisciplinary Research in Archaeology. Proceedings of the First
Arheoinvest Congress, 10-11 June 2011, Iaşi, Romania. Oxford: Archaeopress, pp. 133-138.
Tencariu, F. A. 2015. Instalații de ardere a ceramicii în civilizațiile pre- și protoistorice de
pe teritoriul României. Iaşi: Universitatea „Al. I. Cuza”.
Tencariu, F. A., Robu, I., 2004. Experimente privind ceramica neolitică. Carpica 33, pp. 53-64.
10
2 3
4 5
Planșa I
11
1 2
3 4
5 6
Planșa II
12
1 2
3 4
5
6
Planșa III
13
1 2
3 4
Planșa IV
14
1 2
3 4
5 6
Planșa V
15
1 2
3 4
5 6
Planșa VI
16
1 2
3 4
5 6
Planșa VII
17
1 2
3 4
5 6
Planșa VIII
18
MAREA INCINTĂ CIRCULARĂ DE LA PORTĂREȘTI, U.A.T. GIURGIȚA,

JUDEȚUL DOLJ.
Cătălin Nicolae Pătroi*, Iharka Szücs-Csillik**, Alexandru Cristian Beșliu***
Rezumat: Situl de la Portărești – „Cetățuia” nu și-a dezvăluit pe deplin secretele. Scurte cercetări
arheologice au identificat o structură fortificată cu șanț și val de apărare ce prezintă un singur nivel de
cultură atribuit primei epoci a fierului. Există indicii (ceramică recuperată din cercetările arheologice) care
arată că părți din acest edificiu par să fie o creație a finalului eneoliticului sau epocii bronzului. Amprenta
sitului pe imaginile satelitare arată măreția acestui obiectiv compus din mai multe incinte circulare. O
analiză astronomică asupra orientării obiectivului indică faptul că acesta nu a fost trasat la întâmplare.
Constructorii de la Portărești au trasat cercul central în direcțiile principale solstițiale. Prin modelări și
analize matematice a fost identificat faptul că direcțiile principale folosite – direcția N-S, direcțiile
solstițiilor de vară și de iarnă la răsărit și la apus, precum direcția înclinată față de nord cu 15 grade spre
est – sunt legate de orientarea spre fluviul Dunărea. Acesta se află la circa la 25 km de fortificație și curge
dinspre vest spre est, iar în această zonă are o scădere de 15 grade față de direcția est-vest. Din această
cauză semiaxa longitudinală a fortificației probabil a fost orientată spre Dunăre.
Abstract: The site from Portărești – „Cetățuia”(„Hillfort”) did not fully revealed its secrets. Brief
archaeological researches have identified a structure fortified with a ditch and rampart that presents a single
cultural level attributed to the First Iron Age. There is evidence (pottery recovered from the archaeological
research) that parts of this edifice appear to be a creation of the Late Eneolithic or Bronze Age. The mark of the
site on satellite images shows the greatness of this objective composed of several circular enclosures. An
astronomical analysis of the orientation of the objective indicates that it was not elevated at random. The builders
from Portărești elevated the central circle in the main solstice directions. By modeling and mathematical analysis
it was identified that the main directions used - N-S direction, summer and winter solstice directions to the east
and west, as well as the direction inclined north to 15 degrees east - are related to the orientation of the Danube
river. It is located about 25 km from the fortification and flows from west to east, and in this area has a decrease
of 15 degrees from the east-west direction. Due to this, the longitudinal semi-axis of the fortification was probably
oriented towards the Danube.
Cuvinte-cheie: Portărești, incinte circulare, sistem de fortificație, șanț de apărare, elemente de astronomie.
Key-words: Portărești, circular enclosures, fortification system, defensive ditch, elements of astronomy.
În partea de sud a României, în regiunea Oltenia, în Câmpia Băileștiului, pe teritoriul satului

Portărești din comuna Giurgița, județul Dolj, se află un sit arheologic impresionant, cunoscut sub
numele „Cetățuia”. Puțin cercetat și exploatat științific, acest sit este încă bine conservat, la
suprafața solului păstrându-se o parte din elementele sale constitutive. Adevărata măreție a
edificiului se poate constata atunci când consulți imaginile satelitare ale zonei și identifici o serie de
incinte circulare concentrice ce se întind pe mai multe zeci de hectare (Pl. 2/2; Pl. 4/1; Pl. 10/2; Pl.
17/fig. 1,2; Pl. 29/1).
Câmpia Băileștiului este un sector de sud-vest al Câmpiei Române, unitate de relief puțin
studiată din punct de vedere arheologic, dar bogată în vestigii preistorice, dar și o parte a Câmpiei
Blahniței, areal în care am surprins noi situri (cu forme circulare/inelare) ce se aseamănă cu cele din
spațiul vecin.
*
Doctor, Direcția Județeană pentru Cultură Mehedinți, e-mail: tara_catalin@yahoo.com.
**
Doctor, Institutul Astronomic al Academiei Române, Observatorul Astronomic Cluj-Napoca, e-mail:
iharka@gmail.com.
***
Arhitect doctorand, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, e-mail:
cristibesliu@gmail.com.
19
PĂTROI Cătălin Nicolae SZÜCS-CSILLIK Iharka BEȘLIU Alexandru Cristian
Această câmpie se întinde de la abruptul din estul Drincei și până la Jiu și are cele mai lungi
și reprezentative terase1. Deoarece este traversată de râul Desnățui, uneori acestei subunități a
Câmpiei Olteniei i se mai spune și Câmpia Desnățuiului (Pl. 1/fig. 1).
Valea Desnățuiului are o direcție generală de orientare nord-sud și are malul stâng abrupt.
Cei mai mulți afluenți îi primește pe partea sa dreaptă (Brăgui, Jivanu, Baboia) cu care formează la
sud de Urzicuța o luncă mlăștinoasă. Terasele sale se dezvoltă în formă de evantai, cea mai mare
dintre acestea fiind Terasa Lipovu2. Alte văi prezente în Oltenia în arealul studiat sunt Valea Baboia
și Valea Cilieni.
Terasa Băilești este cea mai întinsă terasă a Dunării din cuprinsul Câmpiei Olteniei. Traseul
ei se poate observa la Drobeta Turnu Severin, Tismana, Izvoarele, Gârla Mare, Cetate, Maglavit și
Dăbuleni3.
În acest areal de sud al Câmpiei Olteniei se află numeroase depozite loessoide. Pe terasele
Dunării, de la Calafat la Corabia, este un loess eolian, cafeniu, poros, iar în partea de sud a
Podișului Getic, la contactul cu câmpia, pe interfluviul Sălcuța-Drănic, se găsește un loess deluvial
cu conținut de nisip4. Din punct de vedere geologic se întâlnesc în bază depozitele de vârstă
levantină reprezentate de marmă și argilă ce formează pătura impermeabilă5.
Râul Desnățui6, aflat la est de „Cetățuia” de la Portărești la mică distanță, curge către est,
apoi spre sud și are un bazin hidrografic puternic asimetric, traseul său aproximativ fiind în lungul
depresiunii Lom-Băilești-Filiași (încadrată de ridicarea Strehaia-Vidin la vest și periclinul ridicării
Optași-Balș-Leu la est).
Altitudinile pe teritoriul unității administrativ-teritoriale Giurgița, unde se găsește
„Cetățuia” de la Portărești, sunt cuprinse între 50-70 m în terasa superioară a Desnățuiului și 70-100
m în terasa medie a Dunării numită și Terasa Băilești7.
Din punct de vedere climatic zona se înscrie în regimul de climă temperat-continental, de
câmpie, cu o temperatură medie anuală de 11° C, vântul dominant având direcția VNV-ENE, fiind
ierni umede și reci și veri calde și uscate.
Localizarea sitului „Cetățuia” de la Portărești.

Situl se află pe malul drept al râului Desnățui, pe teritoriul administrativ al U.A.T. Giurgița,
în partea sa de vest.
Urmare a unui protocol de colaborare încheiat între Direcția Județeană pentru Cultură Dolj
(D.J.C. Dolj) și Muzeul Olteniei Craiova și Asociația „Alexis Project” din Filiași, în anul 2008 au
fost realizate deplasări în teren în vederea identificării siturilor arheologice cuprinse în Lista
Monumentelor Istorice a Județului Dolj. Cu această ocazie, echipa care a realizat diagnosticul de
teren a întocmit și un scurt raport arheologic semnat de către arh. dr. Florin Ridiche, cercetător al
Muzeului Olteniei din Craiova. Iată ce consemnează acel raport:
„Siturile arheologice „La Cetăţui” şi „La Dârvari” se află la 2,6 km nord-vest de satul
Portăreşti, comuna Giurgiţa, în vecinătatea fostei ferme zootehnice nr. 3 a IAS Segarcea.
Amplasamentul sitului cu codul LMI DJ-I-s-B-07893 este acelaşi cu amplasamentul din RAN, cod
72542.01, dar şi cu amplasamentul celorlalte trei situri amintite în aceeaşi localitate, în LMI, şi
care au codurile DJ-I-s-B-07894, DJ-I-m-B-07894.01, DJ-I-m-B-07894.02 şi RAN 72542.02,
diferenţa fiind dată doar de epocile sau culturile în care se datează materialul arheologic.
Localizarea geografică aproximativă dată atât în LMI cât şi în RAN nu corespunde situaţiei din
1
Cucu, Cucu, 1980, p. 32.
2
Coteț, 1957, p. 146.
3
Coteț, 1957, p. 85, 92.
4
Enache, Boengiu, 2000, p. 189.
5
Ion, 2016, p. 3.
6
Enciu, 2007, p. 24.
7
Ion, 2016, p. 3.
20
teren. Punctul „La Cetăţuia” şi nu „La Cetăţui” cum apare în LMI şi în RAN, nu se află la 5 km de
necropola hallstattiană, ci în imediata vecinătate a acesteia. Cimitirul medieval din punctul „La
Dârvari” se află de asemenea, în imediata vecinătate a cetăţii hallstattiene şi a necropolei aferente.
Localizarea „la 4 km nord de biserica Urzica Mare” este corectă. Situl se află pe teren arabil şi
este afectat de lucrările agricole, în special de arături. În concluzie, toate siturile menţionate, adică
„La Cetăţuia”, cu codurile LMI DJ-I-s-B-07893 şi RAN 72542.01, şi „La Dârvari”, cu codurile
LMI DJ-I-s-B-07894, DJ-I-m-B-07894.01, DJ-I-m-B-07894.02 şi RAN 72542.02, au aceeaşi locaţie
fiind distribuite astfel: necropola medievală „La Dârvari”, spre sud-est, necropola tumulară
hallstattiană „La Cetăţuia”, la mijloc, şi cetatea hallstattiană, de la care vine de fapt numele
ultimului punct menţionat, spre nord-vest.
Data: decembrie 2008. Întocmit, Dr. Florin Ridiche”8.
Raportul a fost ilustrat și de un set de imagini care surprinde situația din teren la nivelul
anului 2008 (Pl. 6/ fig. 1, 2).
Lucrările încredințate către Muzeul Olteniei Craiova au presupus identificarea în teren şi
cartarea sitului arheologic de la Portărești, PFA Şerban Aurel, autorizaţia ANCPI nr. DJ 088/2002,
autorizaţia OGR – 1796/2008, realizând documentația tehnică a obiectivului ca urmare a indicațiilor
primite de la arheologul prezent.
Mulțumesc pe această cale colegilor de la D.J.C. Dolj și Muzeul Olteniei Craiova care mi-au
pus la dispoziție aceste materiale. Iată concluziile din documentația tehnică pusă la dispoziția D.J.C.
Dolj și Muzeului Olteniei Craiova.
„Operaţiuni topo-cadastrale efectuate:

Aparatura cu care s-au efectuat măsurătorile este:
- Aparat GPS Magellan 500, cu o precizie, încadrabilă în marja de eroare de ± 3 m.
- Staţie totală Leica 407.
- Nivelă Sokia L 35.
6.1 - Planul a fost executat în Sistem de Proiecţie Stereografic 1970, cotele punctelor fiind în
Sistem de Referinţă Marea Neagră,
- Situl arheologic în suprafaţa de S=113966 mp, (din măsurători), este localizat pe direcţia N - V,
având orientarea geografică Ө = 330º. 69’60’’, (grade sexagesimale), şi distanţa d =2569 m, faţă
de Biserica Portăreşti,
- Situl arheologic este amplasat pe o suprafaţă de teren cu destinaţia:
- La Est - TEREN NEPRODUCTIV - (NN),
- La Vest - TEREN ARABIL - (A); situl arheologic este despărţit de un drum de exploatare.
Planul de amplasament şi delimitare a fost întocmit la scara 1:2000, în baza coordonatelor
punctelor culese în teren cu aparatul GPS Magellan 500, cu menţiunea că suprapunerea pe
ortofotoplanul din Trapezul 387-282, pus la dispoziţie de OCPI Dolj, nu acoperă zona măsurată.
Calculul suprafeţei a fost făcut prin metode de calcul geometric şi verificat în programul CivilCad.
Data: Decembrie 2008. Întocmit, Pr. Sp. Aurel Şerban”9.
Date istorice despre Portărești.

Satul își trage numele de la proprietarul de pământuri Portărescu, fiind mai vechi de anul
1827. La est de sat trecea Drumul Mare, care mergea de la Dunăre spre munte10. O informație
interesantă despre această localitate componentă a U.A.T. Giurgița este cea referitoare la sol, care
este un „pământ negru de cultură gros de 50 cm sub care se găsește argilă galben/roșu, acest strat
fiind de cca. 10-12 m, pe alocuri 20 m”11.
8
Ridiche, 2008, p. 1.
9
Șerban, 2008, pp. 2-3.
10
Laugier, 2019, p. 300.
11
Laugier, 2019, p. 301.
21
„Cetățuia” de la Portărești apare marcată pe hărțile austriece din secolul al XVIII-lea odată
cu integrarea Olteniei în Imperiul Habsburgic. Ulterior, în secolul al XX-lea, situl este indicat și pe
planurile directoare de tragere ale armatei (Pl. 1/fig. 2; Pl. 2/fig. 1; Pl. 12/fig. 1).
Situl de la Portărești a beneficiat și de cerecetări arheologice. La nord-est de Portărești, la o
distanță de cca. 3 km, în apropierea fostei ferme nr. 3 a I.A.S. Segarcea, se află 5 tumuli cercetați de
Muzeul Olteniei Craiova și Muzeul Câmpiei Băileștilor în anii 1972, 1973 și 1977-1979. Aici a fost
identificată o necropolă din prima epocă a fierului, din perioada timpurie, suprapusă de un cimitir
medieval din a doua jumătate a secolului al XIV-lea12.
La nord de acești tumuli se găsește un sit numit „Cetățuia” care a fost catalogat de cei care
au realizat cercetările arheologice drept „o așezare fortificată din prima epocă a fierului”13.
Locul unde este amplasat acest sit este un platou jos, de formă aproape rotundă, ce are
diametrul de 170 m. Acest sit este protejat de un val circular de pământ, iar în partea sa de sud se
află două șanțuri mari. C. M. Tătulea menționa faptul că situl dispune de un șanț de apărare mai
puțin adânc datorită nivelării terenului prin lucrări agricole. Pe latura de est a sitului, șanțul și valul
se întrerup pe o bucată de cca. 12 m, fapt ce a fost interpretat drept intrarea în așezare14.
Cercetările din anul 1979, constând în patru șanțuri realizate pe laturile de nord și vest, au
surprins un profil stratigrafic ce indică un singur nivel de locuire ce are o grosime de cca. 30-40 cm15.
C. M. Tătulea arată că valul de pământ are o înălțime de 2,5 m față de nivelul de călcare
antic și 4,5 m față de fundul șanțului, iar lățimea sa este de 7,5-8 m. Fragmente de cărbune
descoperite în șanț indică existența unei palisade16.
Prin secționare, valul a oferit detaliile tehnice folosite de către constructori la edificarea acestei
structuri17. Astfel, pe sol a fost amenajat un strat de pământ calcaros ce a fost tasat și nivelat pe o
lățime de 9 m. Trei rânduri paralele de lespezi și gresie se înșiruie de-a lungul valului. Primele două
rânduri, amplasate pe partea exterioară a valului, la o distanță de cca. 1-1,25 m au fost realizate din
pietre de mari dimensiuni (0,60 m), iar rândul interior (nr. 3) are o consistență alcătuită din pietre
sfărâmate de sâgă, iar lățimea sa este de 1,8-2 m. Peste cele două structuri exterioare componente ale
valului și în spațiul de până la șirul interior a fost pus pământ amestecat cu concrețiuni calcaroase.
Șirul interior format din piatra de sâgă nu a fost acoperit și a avut rol de parapet. O pantă ce coboară
lin pe o lungime de 4 m, pornind de la marginea exterioară a valului, și un șanț în formă de pâlnie,
larg de 17 m și adânc de 1,93 m, completează sistemul de fortificare. Un element distinctiv al
fortificației de la Portărești este acela că valul de pământ nu a fost ars18 (Pl. 7/fig. 1).
În campania arheologică a anului 1980 au fost continuate cercetările, dar de data aceasta pe
latura de sud-vest a fortificației, mai precis pe șanțul și valul de apărare. Și în secțiunile trasate a
fost identificat un singur nivel de locuire cu o grosime de cca. 0,25-0,35 m, ce a fost atribuit de
către C. M. Tătulea tot primei epoci a fierului19 (Pl. 7/fig. 2). Nucleele de locuire identificate sunt
tot în apropierea valului de apărare.
Datele pentru sistemul de fortificare identificat pe latura de sud-vest a sitului conțin
următoarele detalii tehnice:
- valul care înconjoară circular așezarea are lățimea de 8 m și se păstrează numai pe o
înălțime de 0.25-0.40 m. Același nucleu calcaros se află în mijlocul valului, de această dată distrus
de arături. În acest sector al fortificației se păstrează doar centura interioară, cea exterioară, alcătuită
12
Tătulea, 1981, p. 47; Tătulea, 1982, p. 121 și nota 1.
13
Tătulea, 1982, p. 121.
14
Tătulea, 1982, p. 121.
15
Tătulea, 1982, p. 121.
16
Tătulea, 1982, p. 121.
17
Tătulea, 1982, fig. 2; Zanoci, 2015, p. 75, fig. 7.
18
Tătulea 1982, p. 121, 124, fig. 3.
19
Tătulea, 1983, p. 149, fig. 2.
22
din lespezi fiind distrusă. Aceeași tehnică de construcție a fost folosită și pe acest sector al
fortificației.
- în fața valului se află berma lată de cca. 5 m, urmată de șanțul în formă de pâlnie, săpat în
trepte, larg de 13 m și adânc de 1,55 m față de nivelul de călcare actual20.
Două complexe, identificate de către C. M. Tătulea drept locuințe de suprafață de tip colibe,
se aflau în spatele valului de apărare în imediata apropiere. Suprafața acestora, dată de îngrămădirea
de chirpic a fost stabilită la 5-6 m2. Podina din pământ bătut în care se aflau și pietre, pereții lucrați
în sistem paiantă, vetrele lipsă indică un tip de construcție modestă.
Inventarul arheologic recuperat a constat în lame din silex și ceramică grosieră și fină.
Formele ceramice identificate, având același tip de material ca cele din secțiunea de nord, au fost
vasele borcan, vasele de provizii, vase suport cu aripi, urne cu corp bitronconic, vase cu pereți
drepți, etc. (pentru categoria grosieră) și străchinile cu marginea arcuită în interior, castroane, căni
tronconice, cești cu apucători supraînălțate (categoria fină de culoare neagră).
Canelurile late, oblice și rar „în ghirlande” dispuse pe zona mediană, precum și caneluri fine
dispuse verical și rar benzi hașurate, incizate și cerculețe concentrice alcătuiesc repertoriul tipurilor
decorative identificate la Portărești în secțiunea de sud-vest a fortificației. Și acest inventar
arheologic a fost atribuit de către C. M. Tătulea primei epoci a fierului ce își are originea în culturile
epocii bronzului local din Oltenia, Verbicioara V, Gârla Mare etc.21 (Pl. 18)
„Cetățuia” – Portărești. Date tehnice22.

Situl arheologic care face obiectul acestui studiu aparține, conform documentelor
arheologice din literatura de specialitate, perioadei aferente culturii timpurii Hallstatt (cca. sec. XII-
VIII a. Chr.) și se află amplasat în apropierea localității Portărești (jud. Dolj), la vest de cursul
râului Desnățui. În apropierea sitului cu incinte fortificate concentrice, se mai găsesc către sud-vest
două necropole, una dintre acestea fiind o necropolă tumulară ce aparține aceleiași perioade
Hallstatt, deci contemporană sitului studiat, iar cealaltă fiind aferentă perioadei medievale (Pl. 3).
Situl numit „Cetățuia” este alcătuit dintr-un număr de trei incinte cvasi-concentrice
delimitate de patru valuri de apărare succesive (Pl. 8). Incintele-platou cuprinse între valurile de
apărare sunt după cum urmează (Pl. 9):
- Incinta 1
Suprafață platou înscris în interiorul valului v1a ∼15.000 m2 (1,5 ha)
Val de apărare dublu cvasi-circular:
- v1a – val interior – diametru ∼ 150-160 m; lungime ∼ 465 m.
- v1b – val exterior – diametru ∼ 215-230 m; lungime ∼ 655m.
Distanță interax v1a – v1b ∼ 30-35 m.
- Incinta 2
Suprafață platou înscris între valul exterior al incintei 1 (v1b) și valul v2 ∼ 495.000 m2 (49,5
ha)
Val de apărare simplu cvasi-circular:
- v2 – diametru ∼ 800-900 m; lungime ∼ 2.650 m.
- Incinta 3
Suprafață platou înscris între valul exterior al incintei 2 (v2) și valul v3 ∼ 2.800.000 m2 (280
ha).
Val de apărare simplu cvasi-eliptic:
- v3 – diametru mic ∼ 1700-1800 m, diametru mare ∼ 2500-2600 m, lungime ∼ 7000 m.
20
Tătulea, 1983, pp. 150-151, fig. 1, 3.
21
Tătulea, 1983, pp. 151-153, fig. 4.
22
Prezentare de specialitate realizată de către arhitect Alexandru Cristian Beșliu.
23
Așezări similare de tip incintă circulară au mai fost consemnate în Câmpia Olteniei.
Diametrele aproximative ale unor astfel de așezări par să fie cuprinse, în general, între 100-200 m,
dimensiune similară Incintei 1 din situl de la Portărești. Există de asemenea și situații ale unor
așezări policentrice/satelitare configurate ca o înlănțuire de două, trei sau chiar mai multe astfel de
incinte tangente, secante sau doar amplasate unele lângă celelalte la distanțe relativ mici. Referindu-
ne tot la repertoriul vast de incinte circulare întâlnite în zona Olteniei, aflăm că situația unor așezări
cu val dublu este destul de rar întâlnită (Maglavit, Moțăței), cum și frecvența dispunerii de două sau
mai multe inele fortificate care delimitează incinte succesive este mică (Rast, așezare cu 2 incinte de
dimensiuni și proporții similare cu cele ale Incintei 1 și 2 din situl arheologic de la Portărești). Așa
se face că situația sitului „Cetățuia”, studiat aici, ajunge să fie una particulară; dispunerea succesivă
a celor trei incinte delimitate de un număr considerabil de inele succesive fortificate (patru la
număr) face ca acest sit să prezinte un deosebit interes (Pl. 11/fig. 1, 2).
Merită menționat totodată faptul că, de cele mai multe ori, astfel de inele fortificate se află în
apropierea unor tumuli sau chiar a unor zone care pot fi asimilate unor necropole tumulare și, în
unele situații aparte, găsim tumuli amplasați chiar în interiorul incintelor despre care vorbim
(Bistreț). O situație similară este și la Portărești dacă ne gândim la proximitatea necropolei aflate în
aceeași unitate administrativ-teritorială.
Ipoteza și reconstituirea scenariului unei posibile așezări23.

În lipsa unor cercetări de teren mai amănunțite și a unor studii aprofundate pe marginea
subiectului acestor așezări, putem doar să speculăm și să ne bazăm pe aproximări și analogii diverse.
De pildă, putem admite supoziția conform căreia, inițial, prima așezare de tip incintă de la
Portărești, identificată de noi ca „Incinta 1”, ar fi fost nucleul care ulterior să genereze expansiunea
prin întăriri succesive de dimensiuni din ce în ce mai mari (Pl. 13/ fig. 2). Acest prim nucleu ar fi
putut deveni ulterior un fel de „acropolă preistorică” sau, de ce nu, „observator astronomic”.
Ne putem imagina că civilizația care a construit astfel de incinte n-ar fi putut face asta în
lipsa unui anume rit întemeietor sau al unui mit cosmogonic și, de ce nu, chiar al unui cult al eroului
întemeietor (cazul tumulilor de dimensiuni mari aflați în imediata apropiere și chiar în interiorul
incintelor). În aceste condiții, nu este exclusă existența unei construcții de tip templu-megaron de
plan rectangular sau a unor altare ritualice în interiorul acestui prim nucleu fortificat. Astfel se poate
explica, de pildă, existența locuințelor fără vatră interioară și a vetrelor exterioare descoperite în
Incinta 1. Putem asimila aceste locuințe de tip colibă cu o singură încăpere unor camere de cult
anexate eventualului templu în jurul căruia se poate să fi existat vetre ritualice exterioare.
Dacă ne referim însă la incintele din afara valului v1b (incinta 2 și incinta 3) (Pl. 11), este
greu de crezut că efortul fortificării unor astfel de suprafețe vaste s-ar fi putut face în situația unei
locuiri provizorii de tip cetate de refugiu, așa cum s-a speculat în studii mai vechi ale acestui sit
arheologic, în lipsa unor săpături și cercetări a acestor două zone. Așadar, considerând aceste
aspecte pe lângă care mai adăugăm și existența unei necropole de dimensiuni relativ mari și
proximitatea unor terenuri cultivabile și a apei potabile, propunem ipoteza unei locuiri continue a
acestei așezări. În aceste condiții, vom îndrăzni să reconstituim acest scenariu prin analogie cu
tipologii de dispunere a unor locuințe neolitice/eneolitice întâlnite pe alte situri arheologice (Pl. 14;
Pl. 15/fig. 1, 2; Pl. 26-28).
Vom porni de la ipoteza primei incinte ca fiind un decupaj cu rol cultic/religios de tip
„acropolă” și a dispunerii grupărilor de locuințe din incintele 2 și 3 ca „ciorchini” dispuși într-o
manieră radială de jur-împrejurul incintei 1. Locuințele, construcții de grad 1, vor fi așezate de-a
lungul unor căi principale de acces care traversează radial așezarea și se ramifică în drumuri
secundare și spații pentru adunări/întâlniri în jurul unor construcții de grad 2, de dimensiuni mai
mari (Pl. 11/fig. 1). Pentru a putea avea o imagine cât mai fidelă, propunem, prin analogie,
23
Prezentare de specialitate realizată de către arhitect Alexandru Cristian Beșliu.
24
asimilarea locuințelor și presupusului templu unor cazuri cunoscute din aproximativ aceeași
perioadă (Pl. 27, 28). Prin urmare, ne vom închipui așezarea ca fiind ocupată de aproximativ 1500-
1700 de astfel de locuințe de formă rectangulară în plan, cu una sau două încăperi, cu sau fără
prispă, realizate pe structură din pari de lemn și închideri ale pereților din pământ simplu, sau în
amestec cu elemente vegetale cu rol de liant (stuf/trestie/paie) aplicate peste împletitură de nuiele.
Locuințele erau, de regulă, acoperite cu material vegetal de tip stuf/trestie/paie care era așezat în
snopi și fixat peste structura de lemn a șarpantei în două ape cu fronton sau, mai rar, în patru ape.
Templul-megaron (Pl. 27), ceea ce vom numi construcția de grad 3, aflat în interiorul incintei 1,
poate fi imaginat ca fiind o construcție de dimensiuni mai mari așezată într-o poziție și cu o
orientare privilegiată în funcție de un anume rit și o rânduială sacră. Presupunând deschideri mai
mari ale căpriorilor, ne putem imagina că templul ar fi putut avea sprijine verticale interioare ale
șarpantei sub forma unor șiruri suplimentare de coloane de lemn, pe lângă cele înglobate în pereții
perimetrali de închidere.
Admitem acest scurt episod de arheologie analogică, tradus printr-o serie de reconstituiri
tridimensionale digitale, cu condiția conștientizării faptului că nu însumează reprezentarea în
imagini a unor descoperiri istorice, ci invită la dezvăluirea imaginară/imaginată a unui vast capitol
al preistoriei de pe teritoriul Olteniei și, de ce nu, la ulterioare cercetări mult mai amănunțite care
vor pune bazele unui tablou mult mai clar detaliat (Pl. 11/fig. 1; Pl. 12/fig. 2; Pl. 13-15).
Discuții.
Într-un studiu din anul 2013 dedicat sistemelor de fortificații neolitice din Transilvania și
Banat, Gh. Lazarovici a prezentat și a discutat o structură circulară de la Bârca, jud. Dolj. În fapt
această structură nu este alta decât cea de la Portărești, U.A.T. Giurgița, punct „La Cetate”, care a
fost cercetată destul de puțin și care este atribuită epocii fierului (Hallstatt final)24.
Gh. Lazarovici spune că: „fortificația de la Bârca ar putea fi din Epoca Cuprului, din
vremea culturii Sălcuța. Asocierea ei cu o fortificație mai mare are analogii la Künzing. În
neoliticul din Europa centrală exista alte asemenea situații ca cele de la Iclod, cu șanțuri duble,
dacă ar fi să le ilustrăm doar pe cele de le Künzing și Svodín, dar exista alte numeroase situații”25.
La Portărești și Iclod se pare că existau patru intrări26.
Faptul că Gh. Lazarovici a indicat drept reper cronologic pentru situl de la „Bârca” (corect
Portărești), cultura eneolitică Sălcuța pare să nu fie chiar o întâmplare. Verficând puținele date
publicate despre cercetarea acestui sit27 am constatat existența unei planșe cu inventar arheologic
alcătuit din unelte și ceramică (Pl. 18). Primele patru piese sunt unelte fragmentare de silex despre
care autorul spune că sunt din Hallstattul timpuriu, însă la fel de bine pot fi eneolitice. Forma
castroanelor (Pl. 18/fig. 10, 12) este des întâlnită în cultura Sălcuța, iar decorul incizat tip „scară” se
regăsește printre elementele decorative întâlnite și în cultura Sălcuța28 pe fragmentele ceramice din
situl de la Ostrovul Corbului, jud. Mehedinți (Pl. 18/fig. 17), faza evolutivă Sălcuța III29. Prin
urmare există rezerve vizavi de încadrarea cronologică și culturală a acestui sit, fapt ce ar trebui
verificat prin noi cercetări arheologice. Mult mai interesant ni se pare fragmentul ceramic (Pl.
13/fig. 18) care indică un decor alcătuit din mai multe cercuri concentrice și care se aseamănă mult
cu forma circulară a sitului30.
Pentru încadrarea legată de prima epocă a fierului, fortificația cu ziduri de piatră, tipul II, are
analogii la Boldogkőváralja – „Tóhegy”, jud. Borsod-Abaúj-Zemplén, Ungaria, Călinești-Oaș –
24
RAN, 2018a; RAN, 2018b.
25
Lazarovici, 2013, p. 79.
26
Lazarovici, 2013, p. 78.
27
Tătulea, 1983, pp. 149-154.
28
Pătroi, 2015, p. 308.
29
Pătroi, 2015, p. 80.
30
Tătulea, 1983, p. 152, fig. 4/18.
25
„Dealul Hurca”, jud. Satu Mare, România, Fony – „Süllyedt Bánhegy”, jud. Borsod-Abaúj-
Zemplén, Ungaria, Garbuziv, reg. Ivano-Frankivsk, Ucraina, Lisichniki, reg. Ternopil, Ucraina,
Shelestovo – „Tupcha”, reg. Transcarpatia, Ucraina, Grădiștea – „Cetatea Muierii”, jud. Vâlcea,
România, Tușnad – „Vârful Cetăţii”, jud. Harghita, România, etc.31 (Pl. 20/fig. 2; Pl. 21).
Între sec. XII a. Chr. și începutul sec. VIII a. Chr., perioadă corespunzătoare primei epoci a
fierului în Oltenia, dar și în spaţiul dintre bazinele râurilor Tisa și Nistru, au existat mai multe
fortificații cu ziduri din piatră32. De fapt acel zid de piatră nu este altceva decât valul care se mai
păstrează și astăzi așa cum este cel la Portărești.
În Oltenia perioada corespunde grupului cultural Vârtop. Structura de piatră identificată la
Portărești, alcătuită din trei paramente, face parte din tipul II care cuprinde acele fortificații alcătuite
din două/trei paramente ridicate din piatră nefasonată, fără mortar, spațiul dintre acestea fiind
umplut cu pământ amestecat cu pietre mărunțite. Cu o lățime a paramentelor cuprinsă între 0,5-1,1
m, aceste paramente puteau fi înglobate într-o carcasă de lemn peste care se ridica ulterior palisada.
Se pare că cel de al treilea parament avea misiunea de a susține o rampă de acces și are similitudini
la Shelestovo – „Tupcha”.
Faptul că valul de pământ de la Portărești nu a fost ars îl lasează, din punct de vedere al
modului în care a fost realizat acest element al fortificației, mai aproape de siturile din prima epocă
a fierului de la Verbicioara, jud. Dolj, Șeica Mică, jud. Sibiu ori Sărățel, jud. Bistrița-Năsăud33.
Complexe arheologice identificate la Portărești.

Urmele unei locuințe au fost identificate în partea de nord a sitului, la o distanță de cca. 1 m
de val. Această structură, a cărei formă nu a putut fi identificată, nu avea vatră interioară și nici
podea amenajată. O vatră externă a fost găsită la 4,5 m sud de stratul de chirpic. Și alte aglomerări
asemănătoare de chirpic, resturi menajere și ceramică, situate tot în apropierea valului, sunt
asimilate de către C. M. Tătulea unor structuri de locuit.
Inventar arheologic: Au fost recuperate vase grosiere realizate dintr-un amestesc de lut,
pietricele și ceramică pisată. Culoarea ceramicii este cărămizie sau neagră. Dintre formele
identificate, C. M. Tătulea indică vasele de provizii de mari dimensiuni, vase borcan, castroane,
urne, vase suport cu aripi, etc. A fost găsită și ceramică fină prezentă într-o proporție mult mai
mică. De culoare neagră, aceasta apare sub forma vaselor-urnă, castroanelor, castroanelor-boluri,
străchinilor, cănilor, ceștilor, etc34. Constatarea lui C. M. Tătulea referitare la inventarul ceramic
este următoarea: „dacă la prima vedere ceramica pare să fie asemănătoare aceleia de tip Vârtop,
există numeroase indicii pentru o datare mai timpurie”35. Ceramica cu caneluri este prezentă, iar în
interior vasele sunt acoperite cu un strat albicios-cenușiu. Tehnica arderii la roșu în interior și negru
în exterior nu este foarte întâlnită, la fel nici decorurile în relief (proeminențe conice) încadrate de
caneluri ori ghirlande așa cum apar în grupurile Insula Banului, Balta Verde sau Vârtop36. Prin
formă și decor, situl de la Portărești își are tradițiile în epoca bronzului, în elementele de tip Gârla
Mare și Verbicioara, prezente intens în Oltenia, concluziona C. M. Tătulea37.
Autorii cercetărilor de la Portărești atribuie situl momentului cronologic Hallstatt A. Dintre
descoperirile făcute se remarcă două piese de bronz, un fragment de brățară și un ac tip
Rollenkopfnadel38 (Pl. 20/fig. 1). Acest tip de ac, numit și ac cu capul răsucit, a fost descoperit în
Oltenia la Ocnele Mari, punct „Cărpiniș” din jud. Vâlcea39.
31
Zanoci, 2015, p. 70, Tabel 1.
32
Zanoci, 2015, p. 70.
33
Tătulea, 1982, p. 124.
34
Tătulea, 1982, pp. 126-130.
35
Tătulea, 1982, p. 131.
36
Tătulea, 1982, p. 131.
37
Tătulea, 1982, pp. 131-132; Tătulea, 1983, p. 153.
38
Lazăr, 1999, p. 31, 36; Tătulea, 1982, p. 121.
39
Lazăr, 2012, pp. 226-227, 233, harta 2.
26
Simona Lazăr considera că din cele 38 de situri atribuite Hallstatt-ului timpuriu din Oltenia,
15 aparțin grupului Vârtop, 1 grupei Insula Banului și 22 grupului Basarabi.
Pentru zona Olteniei, cele trei grupuri culturale atribuite Hallstatt-ului timpuriu evoluează
cronologic astfel:
- o primă etapă a ceramicii canelate – sec. XII-XI a. Chr.
- etapa ceramicii imprimate de tip Insula Banului – Gornea –Kalakaca - sec. X-IX a. Chr.
- cultura Basarabi – sfârșitul sec. IX – începutul sec. VIII a. Chr.40.
O prezentare clară a relațiilor cronologice ale primei epoci a fierului timpuriu pentru
regiunea Olteniei nu poate fi făcută încă. Totuși, zonal, pentru arealul subcarpatic (județele Vâlcea
și Gorj) sau linia Dunării, pentru partea de sud a Olteniei, există noi repere cronologice41.
Descrierea sitului Portărești făcută de către C. M. Tătulea arată că locul unde este amplasat
acest sit este „[…]un platou jos, de formă aproape rotundă, cu diametrul de aproximativ 170 m.
Așezarea este apărată de un val de pământ, circular, precedat în partea de sud de două mari
șanțuri, ale căror urme sînt vizibile la suprafața solului […]”42.
Este evident faptul că la momentul în care au fost realizate cercetări ale acestei stațiuni
arheologice, autorul acestora nu a surprins decât o mică parte a sitului, nerealizând amploarea
acestuia. Descrierile par să facă referire la zona bastionară, cele două inele concentrice și valul de
apărare vizibil pe imagine satelitară și notat de noi cu nr. 4. Între valul nr. 2 și valul nr. 3 se observă
o posibilă structură sinusoidală orientată est-vest, notată de noi X1 și care este vizibilă doar pe
ortofotopalnul din anul 2014. Cum aceasta nu este vizibilă și pe alte surse satelitare, am convenit să
nu o integrăm discuției în acest studiu preliminar, cercetări viitoare și noi imagini satelitare putând
aduce noi date despre acest element secundar (Pl. 29-31). Nici ultima incintă și cea mai mare,
delimitată de valul nr. 4 nu i-a fost cunoscută lui C. M. Tătulea.
Măsurători realizate de noi pe imagine satelitară asupra celor două incinte circulare
concentrice indică un diametru de cca. 156 m pentru incinta 1 și un diametru de cca. 216 m pentru
incinta 2 (Pl. 17). Probabil C. M. Tătulea se referea la această parte a fortificației, cercetările sale fiind
realizate pe inelul interior nr. 1. Între primul și al doilea val de apărare este o distanță de cca. 28 m.
În ceea ce privește poarta, plasată de căre C. M. Tătulea pe latura de est, orientarea acesteia
este mai degrabă pe zona de sud-est, aspect observat pe imagine satelitară pentru care există
similitudini în literatură (Pl. 21/fig. 1, 2).
Una dintre constatările desprinse în urma lecturării celor două studii dedicate de către C. M.
Tătulea sitului de la Portărești este aceea că lipsesc aprecierile referitoare la momentul cronologic al
edificării întregului sistem de fortificare. Fiind vorba de mai multe valuri de apărare (patru la număr
identificate de noi, dintre care două circulare, cu rol de bastion, iar alte două ce nu se înscriu în
același registru), este posibil ca întregul edificiu să nu fi fost ridicat în același timp.
O altă observație este cea referitoare la structura identificată cu numele de locuință. Lipsa
vetrei interioare sugerează mai degrabă o altă destinație a acelui complex decât cea de locuit. Este
evident faptul că în perioadele de iarnă nu se putea sta în acele structuri fără o sursă de căldură.
Figurile ceramice reprezentate în planșa 18/fig. 5-9, atât prin formă, cât și prin decorul
alveolat ori crestat, dispus în brâuri orizontale imediat sub marginea vasului sau ceva mai jos, indică
o tradiție eneolitică.
Prima prezentare a sitului de către C. M. Tătulea în studiul din anul 1982 nu cuprinde și o
schiță a amplasamentului sitului în raport cu satul Portărești și nici marcarea acestuia pe un plan de
situație.
Situl de la Portărești nu este singurul de acest tip din arealul geografic al Câmpiei
Băileștiului, însă este cel mai mare. În jurul său, pe o distanță de cca. 6-7 km gravitează alte incinte
circulare, simple, concentrice, dispuse în grupuri de două sau mai multe structuri (Pl. 24-25).
40
Lazăr, 2005, p. 69.
41
Terteci, 2015, pp. 309-321.
42
Tătulea, 1982, p. 121.
27
Astfel, la nord-vest de „Cetățuia” de la Portărești, la limita dintre U.A.T. Giurgița și U.A.T.

Lipov, în punctul „Dealul Băldălui”43 se găsește o incintă ce este semicirculară la partea superioară
și are mai multe arce de cerc în partea inferioară. Această nouă structură se află la o distanță de cca.
2.410 m NV față de incinta centrală de la Portărești.
La vest, la o distanță de cca. 6.112 m față de incinta centrală de la Portărești, pe teritoriul
U.A.T. Afumați, se poate observa pe imagine satelitară amprenta semicirculară a unor structuri
concentrice ce au în imediata apropiere un tumul. Locul se numește „Măgura Cățelei” 44.
La sud-vest, la o distanță de cca. 5.095 m față de incinta centrală de la Portărești, pe
teritoriul U.A.T. Urzicuța, în punctul „La Ciolpan”, se poate observa pe imagine satelitară amprenta
circulară a unei structuri concentrice ce are în imediata apropiere trei tumuli45. Nu departe de acest
sit, însă la o distanţă mai apropiată de Portăreşti, la cca. 3.122 m de incinta centrală, se află două
incinte circulare ce au la sud un şir de tumuli. Cele două incinte, una mai mare, concentrică, spre
nord, şi alta mai mică, la sud, se găsesc între obiectivele din punctul „La Ciolpan” şi „Cetățuia” de
la Portăreşti46.
La sud de incinta centrală de la Portăreşti, pe teritoriul satului Curmătura, U.A.T. Giurgiţa,
pe Dealul Curmătura, la o distanţă de cca. 4.551 m, se găseşte o incintă circulară. În apropiere este
tell-ul eneolitic de la Curmătura, punctul „Măgura Curmătura”47. Aceaste structuri sunt la vest de
satul Curmătura, iar la est de aceeaşi localitate se găseşte o altă incintă circulară concentrică
poziţionată sud-vest față de incinta centrală de la Portărești. Distanța dintre „Cetățuia” - Portărești
și incinta de la est de Curmătura este de cca. 5.716 m.
Pentru ca tabloul să fie complet, trebuie spus că la sud de cele două structuri de la
Curmătura, la o distanță de cca. 2.000 m, pe teritoriul U.A.T. Bârca, se află alte două incinte
circulare. Locul în care acestea se află se numește „Cele Două Măguri” și este la nord-est de
localitatea Bârca48. Trebuie menționat și faptul că pe teritoriul localității Bârca, atât la est, cât și la
vest de sat, se mai află alte două locuri în care se găsesc incinte circulare simple ori concentrice.
La est de „Cetățuia” de la Portărești, pe teritoriul localității Urzicuța, poziționate în jurul Bălții
Giurgița, la o distanță de cca. 6.300-6.500 m, se găsesc nu mai puțin de nouă incinte circulare49.
Și la nord-est de Portărești, pe teritoriul localităților Cerăt și Segarcea sunt alte incinte
circulare. După cum putem observa „Cetățuia” este plasată cumva într-o zonă centrală, în jurul său
gravitând numeroase situri asemănătoare ca formă, distanța dintre acestea și „Cetățuia” fiind mai
mică de cca. 7.000 m. Prin dimenisiune, numărul incintelor fortificate cu șanț și val de apărare, dar
și orientarea astronomică, „Cetățuia” pare să fi fost locul în care întreaga populație din zona în care
au fost identificate incintele circulare și-a desfășurat o parte din activitățile ce țin de o relație de
subordonare față de un centru ce putea fi militar, administrativ, comercial, religios, etc.
În lipsa unor cercetări arhelogice mai cuprinzătoare în situl „Cetățuia”, această prezentare
își propune să atragă atenția asupra potențialului uriaș al acestui obiectiv dar și al celorlalte situri
din imediata apropiere. Numărul mare de tumuli din zonă indică și existența unei/unor necropole ce
par(e) a fi în strânsă legătură cu incintele circulare enumerate pe parcursul acestui studiu. Nu
excludem nici posibilitatea ca acest mare complex să fi fost centrul unor ceremonii rituale ale
comunităților din zonă. Urmare a colaborării cu colegii Iharka Szücs-Csillik (astronom) și Cristian
Alexandru Beșliu (arhitect) situl „Cetățuia” de la Portărești și-a dezvăluit măreția și datorită
numeroaselor elemente identificate ca urmare a unei analize asupra edificării întregului complex din
punct de vedere al indicatorilor astronomici și arhitecturali.
43
Pătroi, 2020, p. 16, 78, pl. 38.
44
Pătroi, 2020, p. 11, 85, pl. 45/1.
45
Pătroi, 2020, pp. 12, 84-85, pl. 44, 45/1.
46
Pătroi, 2020, pp. 11-12, 83, pl. 43/2-3.
47
Pătroi, 2020, pp. 8-9, 44-45, pl. 4-3, pl. 5-1, pl. 29/3.
48
Pătroi, 2020, p. 13, 49, pl. 9.
49
Pătroi, 2020, pp. 16-17, 74-75, pl. 34-35.
28
Portărești - „Cetățuia”: elemente de arheoastronomie și de etnoastronomie.

Un alt punct de vedere în cercetarea sitului de la Portărești sunt investigațiile
arheoastronomice, cele legate de orientarea fortificației în spațiu și timp. Mai mult, o analiză
etnoastronomică a practicii ritualului funerar aduce o mai bună înțelegere a mentalității strămoșilor
de la Portărești.
Situl de la Portărești este alcătuit în partea interioră din două cercuri concentrice cam de
200-230 metri în diametru, unde s-a găsit un tumul (Pl. 11/ fig. 2). Această parte interioară este
înconjurată de un val circular de apărare, aproximativ de 850 de metri în diametru. Cercurile
interioare concentrice se află în partea NV a cercului central și nu centrate în mijloc. În jurul acestui
complex se află un val de apărare de formă eliptică neregulată cu semiaxa lungă cam de 2,5 km,
înclinată față de nord cu 15 grade spre est și cu semiaxa mică de aproximativ 1,6 km. În urma unei
cercetări sumare a fost secționat valul de apărare. Lățimea acestuia este de 8 m, în fața sa este berma
lată de 5 m. Nucleul valului este din piatră calcaroasă. Pe latura de nord-vest au fost identificate
două centuri paralele. Înălțimea actuală a valului este de cca. 0,25-0,40 m. Șanțul este lat de 13 m și
are o adâncime de cca. 1,55 m. Menționăm că localnicii au mărturisit că în aceste valuri de apărare
au găsit oase, bucăți de lut, vase, etc. Incinta circulară se află în centrul elipsei deformate. Forma
șanțului exterior nu este întâmplător trasat. Prin modelări, analize matematice am tras concluzia că
aceste neregularități sunt în concordanță cu direcțiile principale folosite și anume direcția N-S,
direcțiile solstițiilor de vară și de iarnă la răsărit și la apus, precum direcția înclinată față de nord cu
15 grade spre est. Această ultimă direcție este legată de orientarea spre Dunăre, cel mai mare fluviu
din zonă care se află circa la 25 km de fortificație. În această zonă Dunărea are o scădere de 15
grade față de direcția E-V. Din această cauză putem spune că semiaxa longitudinală a fortificației a
fost orientat spre Dunăre (Pl. 16/fig. 1).
Modelând orientările enumerate mai sus și elipsele legate de aceste direcții am observat că
profilul, conturul exterior ale acestor elipse seamănă cu forma neregulată a elipsei exterioare. Deci,
forma neregulată a elipsei exterioare nu este întâmplătoare, ci bine gândită și trasată după direcțiile
de bază (Pl. 16/fig. 2, 3).
Pentru modelarea sitului am scris programe numerice în limbajul MATLAB folosind datele
de măsurători de pe planșa 16/figura 1. MATLAB foloseşte Symbolic Math Toolbox, un grup de
instrumente matematice simbolice folosit pentru crearea şi operarea cu expresii matematice
simbolice. În primul pas prin setul de puncte inițiale citite de pe planșa 16/figura 1, programul
numeric elaborat găsește cea mai bună fitare pentru o elipsă, dând parametrii elipsei ideale găsite.
La programarea numerică s-a folosit metoda matematică a celor mai mici pătrate, prin această
aplicație se determină cel mai simplu coeficienții unei funcții matematice care aproximează cât mai
bine un set de date. În pasul următor, programul rotește elipsa ideală, folosind ecuații
trigonometrice adecvate, în direcțiile N-S (cu diagonala albastră), în direcțiile solstițiale (cu
diagonala roșie) și în direcția 15 grade spre NNE și NNV (cu diagonala verde), precum trasează și
cercurile interioare concentrice și cercul circular central.
Mai mult, din calculele matematice reiese raportul numărului de aur (secțiunea de aur), care
este primul număr irațional descoperit și folosit în istorie, ϕ=1,618.
Dacă luăm diametrul cercului mic interior d = 201 m, a cercului central de D = 850 m, și o
valoare medie de s = 2.100 m pentru dimensiunea elipsei ideale obținem următoarele raporturi:
.
Adică, raportul celor trei forme în situl de la Portărești se poate defini astfel:
,
unde d, D, s sunt diametrele celor 3 forme circulare.
Precizăm că probabil localnicii au folosit lungimi standard la construcția fortificației.
Precum se vede din modelări și calcule matematice, situl de la Portărești nu poate fi trasat
numai la întâmplare. Posibil ca strămoșii de la Portărești să fi trasat cercul central în care au tras
29
direcțiile principale, solstițiale și cea spre Dunăre, apoi pe linia solstițiului de vară la apus au schițat
cele două cercuri concentrice, unde s-a găsit un tumul. Elipsa iregulară exterioră a fost marcată și
trasată după direcții, conturul iregular este asemănător cu conturul modelat (Pl. 16).
Din punctul de vedere al etnoastronomiei, orientările stabilite din analizele studiate
subliniază prezența practicării unor culturi, și anume cultul Soarelui, cultul apei și cultul morții prin
ritul de înmormântare.
• Direcțiile principale: E-V – linia echinocțiului (ziua este egală cu noaptea), N-S – Nordul
simbolizează partea umbrită, nevăzută, iar Sudul este legat de Soare, de partea luminată.
• Direcțiile solstițiale: solstițiul de vară (cea mai lungă zi a anului), solstițiul de iarnă (cea
mai lungă noapte a anului). Cele patru direcții (răsărit, apus) măsurate pe orizont sunt orientările
extremității mișcării aparente a Soarelui într-un an. În aceste extremități (solstiții) Soarele parcă se
oprește câteva zile și își schimbă direcția pe orizont. Zi și noapte simbolic este viață și moarte.
Aceste direcții poziționale și solstiționale erau importante pentru o cultură bazată pe agricultură și
creșterea animalelor50.
• Direcția Dunării, apa vieții: Apa simboliza pentru strămoșii noștri unul dintre cele patru
elemente din care s-a clădit lumea. În mitologia românească, precum și a altor popoare, elementul
apei este omniprezent. Miturile cosmogonice ne vorbesc despre apă ca materie fundamentală din
care a apărut universul și viața. Pentru strămoșii noștrii apa a fost un simbol al materiei prime, al
purificării şi al izvorului vieţii. Apa pentru localnicii de la Portărești era un preţuit simbol
ambivalent. Apa ca o esenţă primordială din care iau naştere toate cele văzute și în care acestea
revin prin dizolvare cum ar fi denumirile din mitologie, folclor: Apa Vie şi Apa Moartă.
Cultul morții – ritul înmormântării este legat de cercurile concentrice peste care imaginar
trasând direcțiile poziționale obținem simbolul Soarelui. Din timpuri preistorice găsim desene cu
simbolul Soarelui51 pe megaliți, precum construcții legate de venerarea Soarelui (ex. Stonehenge,
Sarmizegetusa Regia, etc.).
Cultul solar (reprezentat și de simbolul Soarelui, al cercurilor concentrice) apare legat și de
tumul, astfel și de înmormântare.Acest lucru ne subliniează și faptul că tumulul de sub cercurile
concentrice este așezat pe linia solstițiului de vară la apus.
Cultul apei este asociat de cultul morții prin direcția fluviului Dunăre. Cultul apei ca simbol
al purificării (ex. Apa mortului) sau ca izvorul vieții (ex. Apa vie). Precum știm, Dunărea era
venerată de daci. Ei înainte de a porni la lupte au băut din apa Dunării, fluviu considerat de ei un
zeu. Romanii aduceau numeroase ofrande Dunării pentru a câștiga bunăvoința zeului-fluviu. Apa,
lumina, cercurile sunt simbolic asociate cu trecerea în eternitate a sufletelor.
Cele trei culturi, și anume cultul morților, cultul solar și cultul apei erau strâns legate în
perimetrul fortificației de la Portărești, reprezentând simbolic un circuit al vieții – un mic univers.
Concluzii.
Situl de la Portărești nu este singurul de acest tip din arealul geografic al Câmpiei
Băileștiului, însă este cel mai mare. Așa se face că situația sitului „Cetățuia”, studiat aici, ajunge să
fie una particulară; dispunerea succesivă a celor trei incinte delimitate de un număr considerabil de
inele succesive fortificate (patru la număr) face ca acest sit să prezinte un deosebit interes (Pl.
12/fig. 1, 2).
Prin dimensiune, numărul incintelor fortificate cu șanț și val de apărare, dar și orientarea
astronomică, „Cetățuia” pare să fi fost locul în care întreaga populație din zona în care au fost
identificate incintele circulare și-a desfășurat o parte din activitățile ce țin de o relație de
subordonare față de un centru ce putea fi militar, administrativ, comercial, religios, etc.
50
Lăzărescu, Turcu, 2013; Szücs-Csillik, Comșa, 2017.
51
Pásztor, 2009; Pásztor, 2015.
30
S-a determinat raportul celor trei incinte în situl de la Portărești. Aceste calcule arată că situl
de la Portărești nu putea fi trasat la întâmplare. Elipsa iregulară exterioră a fost marcată și trasată
după direcții, astfel nici conturul iregular nu este la întâmplare, precum nici alinierea sitului și a
celor patru porți.
Este posibil ca unele părți din acest sit să fie anterioare primei epoci a fierului, fapt indicat în
acest moment prin forma primelor două incinte circulare concentrice, model întâlnit în partea de
sud-vest a Olteniei52 şi care are numeroase analogii în perioada eneolitică (pentru Oltenia – cultura
Sălcuța) şi epoca bronzului, pe întreg continentul european. Chiar şi o parte din inventarul
arheologic recuperat prin puţinele cercetări derulate în acest sit, şi în special în zona primelor două
incinte, are similitudini și tradiții în culturile eneolitice și din epoca bronzului.
Situl de la Portărești, la prima vedere ca un „ou ochi”, poate simboliza un miraculos
germene al vieții, ce ascunde în sine însuși una dintre enigmele esențiale ale existenței.
LISTA PLANȘELOR
Planșa 1. Fig. 1. Forme de relief din județul Dolj (după Stănescu, 2017). Fig. 2. Marcarea sitului de
la Portărești, punctul „La cetățuie” pe o hartă austriacă din secolul al XIX-lea (sursa imaginii:
https://mapire.eu/en/map/secondsurvey-
wallachia/?bbox=2620618.976406304%2C5468652.04189565
2%2C2638801.4345096406%2C5474384.81901704&map-list=1&layers=59).
Planșa 2. Fig. 1. Situl Portărești pe planurile directoare de tragere ale armatei (sursa imaginii:
Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Incintele centrale ale sitului
Portărești pe imagine satelitară (sursa imaginii: Google Earth).
Planșa 3. Fig. 1. Schița amplasării sitului de la Portărești, U.A.T. Giurgița, jud. Dolj. După C. M.
Tătulea 1981: 149, fig. 1.
Planșa 4. Fig. 1. Localizarea sitului „Cetățuia” de la Portărești (sursa imagini:
https://earthexplorer.usgs.gov/). Fig. 2. Inventar set coordonate Stereo70 sit Portăreşti, U.A.T.
Giurgiţa, jud. Dolj (după Ion, 2016).
Planșa 5. Fig. 1-2. Imagini alb-negru declasificate ale sitului de la Portărești (sursa imaginilor:
https://earthexplorer.usgs.gov/).
Planșa 6. Fig. 1. Situl de la Portărești, U.A.T. Giurgița, jud. Dolj, punct „La Cetate” (sursa
imaginii: MOC). Fig. 2. Zona adiacentă sitului de la Portărești, U.A.T. Giurgița, jud. Dolj, văzută
de pe inelul central (bastionar) al punctului „La Cetate” (sursa imaginii: MOC).
Planșa 7. Fig. 1. Profilul peretelui de nord din șanțul secțiunii II/1979 al fortificației de la Portărești
(după Tătulea, 1982). Fig. 2. Profilul stratigrafic al secțiunii I/1980, partea de vest, sit Portărești
(după Tătulea, 1983).
Planșa 8. Delimitarea celor trei incinte ale sitului „Cetățuia” de la Portărești. Scara grafică
suprapusă cu linii punctate are pasul la 100 m (liniile gri), respectiv 1000 m (liniile roșii) (autor: Al.
C. Beșliu).
Planșa 9. Propunere de reconstituire a sistemului de fortificații alcătuit din valuri și șanțuri de
apărare al sitului „Cetățuia” de la Portărești (autor: Al. C. Beșliu).
Planșa 10. Fig. 1. Măsurători ale incintelor sitului de la Porătrești (autor: Al. C. Beșliu). Fig. 2.
Propunere de reconstituire 3D a sitului „Cetățuia” de la Portărești (autor: Al. C. Beșliu).
Planșa 11. Fig. 1. Propunere de reconstituire 3D a sitului „Cetățuia” de la Portărești (autor: Al. C.
Beșliu). Fig. 2. Dimensiunile fortificației de la Portărești (lat. 44o.047, long. 23o.608) (autor: I.
Szücs-Csillik).
Planșa 12. Fig. 1. Amprenta sitului de la Portărești, jud. Dolj, pe planurile directoare de tragere ale
armatei (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2.
52
Pătroi, 2020; Pătroi, 2021.
31
Reconstituire planimetrică 3D a sitului de la Portărești, jud. Dolj (autor: Al. C. Beșliu, sursa
imaginilor: Google Earth).
Planșa 13. Fig. 1-2. Propunere reconstituire incinte și fortificații ale sitului de la Portărești (autor:
Al. C. Beșliu).
Planșa 14. 1. Perspectiva 3D dinspre V cu zoom și 2. perspectiva 3D aeriană dinspre NE a sitului
de la Portărești (autor: Al. C. Beșliu).
Planșa 15. Perspectiva 3D dinspre SE și perspectiva 3D aeriană dinspre SE a sitului de la Portărești.
(autor: Al. C. Beșliu).
Planșa 16. Fig. 1. Orientarea pe direcția S-SV a sitului Portărești în raport cu cursul Dunării (autor:
I. Szücs-Csillik). Fig. 2-3. Modelarea fortificației de la Portărești prin elipse (autor: I. Szücs-
Csillik).
Planșa 17. Fig. 1-2. Măsurători ale diametrelor incintelor centrale circulare ale sitului de la
Portărești pe imagine satelitară (sursa imaginii: Google Earth).
Planșa 18. Inventar arheologic recuperat din situl de la Portărești (după Tătulea, 1983).
Planșa 19. Fig. 1. Portărești - „Cetăţuie” (sursa imaginii: Google Earth); Fig. 2. Secţiune prin zidul
de incintă (după Zanoci, 2015).
Planșa 20. Fig. 1. Distribuția acelor de bronz de la finalul epocii bronzului și începutul epocii
fierului în Oltenia și zona învecinată (după Lazăr, 2012). Fig. 2. Fortificații cu ziduri de piatră
similare cu cele din situl de la Portărești (după Zanoci, 2015).
Planșa 21. Fig. 1. Tipologia porților din cadrul fortificațiilor cu ziduri din piatră din prima epocă a
fierului (după Zanoci 2015a). Fig. 2. Tipologia porților din cadrul fortificațiilor cu ziduri din piatră
din prima epocă a fierului. Tipul I a (după Zanoci 2015a).
Planșa 22. Analogii pentru porțile similare tipului Ia din situl de la Portărești, jud. Dolj (după
Zanoci 2015a).
Planșa 23. Fortificația de la Orosháza (Ungaria) (după Zanoci 2015a).
Planșa 24. Fig. 1. Cartarea incintelor circulare din imediata vecinătate a sitului Portărești (autor: C.
N. Pătroi, sursa imaginii: Google Earth). Fig. 2. Cartarea incintelor circulare aflate la vest și nord-
vest de Portărești (autor: C. N. Pătroi, sursa imaginii: Google Earth).
Planșa 25. Fig. 1. Incinte circulare din imediata vecinătate a sitului Portărești (sursa imaginii:
Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Incinte circulare din imediata
vecinătate a sitului Portărești (sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural
Național).
Planșa 26. Fig. 1. Diverse funcționalități ale incintelor circulare concentrice preistorice din siturile
sud-est europene de la Okolište, Iclod și Moshurlv (după Hofmann et al., 2019). Fig. 2. Organizarea
spațiului în așezarea culturii neolitice Cucuteni de la Hăbășești (după Curinschi Vorona, 1976).
Planșa 27. Reconstituirea templului megaron din epoca bronzului de la Sălacea, jud. Bihor (după
ICCPDC, 1989).
Planșa 28. Reconstituiri ipotetice ale unor locuințe neolitice (după ICCPDC, 1989).
Planșa 29. Fig. 1. O posibilă structură planimetrică sinusoidală identificată pe ortofotoplanul din
anul 2014 al sitului de la de la Portărești (autor: Al. C. Beșliu, sursa imagini: Server Cartografic
pentru Patrimoniu cultural Național). Fig. 2. Structură planimetrică sinusoidală X1 din situl de la de
la Portărești orientată est-vest (autor: Al. C. Beșliu, sursa imaginii: Server Cartografic pentru
Patrimoniu cultural Național).
Planșa 30. Fig. 1-2. Imaginea unei posibile structuri planimetrice sinusoidale identificată pe
ortofotoplanul din anul 2014 al sitului de la de la Portărești integrată întregului sit (autor: Al. C.
Beșliu, sursa imaginii: Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național).
Planșa 31. Marcaj al structurii planimetrice sinusoidale X1 în raport cu structurile circulare
concentrice ale sitului de la Portărești integrată întregului sit. (autor: Al. C. Beșliu, sursa imaginii:
Server Cartografic pentru Patrimoniu cultural Național).
32
ABREVIERI
AICSUCSNP - Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S.

Nicolăescu-Plopşor”, Institutul de Cercetări Socio-
Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova.
AnB - Analele Banatului, serie nouă, arheologie-istorie,
Muzeul Național al Banatului, Timișoara.
AO, S.N. - Arhivele Olteniei, Serie Nouă, Institutul de Cercetări
Socio-Umane “C.S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova.
Buridava - Buridava. Studii și materiale, Muzeul Județean
„Aurelian Sacerdoțeanu”, Râmnicu Vâlcea.
ICCPDC - Institutul Central de Cercetare, Proiectare și
Directivare în Construcții, București
MCA - Materiale și Cercetări Arheologice, București.
MOC - Muzeul Olteniei Craiova, Craiova.
Oltenia - Oltenia. Studii și Comunicări. Arheologie-Istorie,
Muzeul Olteniei, Craiova.
Proceedings of the International - Proceedings of the International Astronomical Union,
Astronomical Union International Astronomical Union, Cambridge University
Press.
PZ - Prähistorische Zeitschrift, De Gruyter, Berlin-New
York.
RA - Revista Arheologică, Centrul de Arheologie al
Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de
Științe a Moldovei, Chişinău.
RoAJ - Romanian Astronomical Journal, Institutul Astronomic
al Academiei Române, București.
StComSM - Studii și Comunicări. Seria Arheologie. Muzeul
Judeţean Satu Mare, Satu Mare.
SympThrac - Symposia Thracologica, Institutul de Arheologie
„Vasile Pârvan” – Centrul de Tracologie, București.
Th.-D. - Thraco-Dacica, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”
– Centrul de Tracologie, București.
Tyragetia - Tyragetia. Arheologie. Istorie Antică, serie nouă, Muzeul
Național de Istorie a Moldovei, Chișinău.
BIBLIOGRAFIE
Coteț, P. 1957. Cîmpia Olteniei. București: Științifică.

Cucu, V., Cucu, P. A. 1980. Judeţul Mehedinţi. Bucureşti: Academia R.S.R.
Curinschi-Vorona, G. 1976. Istoria universală a arhitecturii ilustrată. București: Tehnică.
Enache, C., Boengiu, S. 2000. Geografia Cuaternarului. Craiova: Sitech.
Enciu, P. 2007. Pliocenul și Cuaternarul din vestul Bazinului Dacic. Stratigrafie și evoluție
paleogeografică. București: Academia Română.
Hofmann, R., Medović A., Furholt F., Medović I., Stanković Pešterac T., Dreibrodt S.,
Martini S., Hofmann A. 2019. Late Neolithic multicomponent sites of the Tisza region and the
emergence of centripetal settlement layouts. PZ 94(2), pp. 351-378, disponibil la
https://doi.org/10.1515/pz-2019-0003 (ultima oară accesat 15.11.2021).
33
ICCPDC (coord.). 1989. Locuința sătească din România: studii de arhitectură tradițională
în vederea conservării și valorificării prin tipizare. București.
Ion, I. 2016. Plan urbanistic general – comuna Giurgița. Memoriu general, disponibil la
http://www.anpm.ro/documents/19431/3777361/Memoriu+general_PUG+Comuna+Giurgita_2016.
pdf/2b8fd6a1-cf61-49c7-8bc2-e0cb241fdadf (ultima oară accesat la 27.09.2021).
Laugier, C. H. 2019. Sănătatea în Dolj. Monografie sanitară. Craiova: Alma.
Lazarovici, G. 2013. Despre sistemele de fortificații neolitice din Transilvania și Banat
(Partea I. A. Fortificațiile neolitice). StComSM 29(1), pp. 55-110.
Lazăr, S. 1999. Contribuții la repertoriul arheologic al județului Dolj. Hallstatt-ul timpuriu și
mijlociu. AO, S.N. 14, pp. 19-37.
Lazăr, S. 2005. Cultura Vârtop în Oltenia. Craiova: Fundația „Scrisul Românesc”.
Lazăr, S. 2011. Sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului în sud-vestul României.
Craiova: Universitaria.
Lazăr, S. 2012. Piese de podoabă din perioada finală a epocii bronzului și începutul epocii
fierului în Oltenia și zonele învecinate. AICSUCSNP 13, pp. 222-234.
Lăzărescu, V. A., Turcu, V. 2013. Anotimpuri ale morții. Date despre o metodă arheologico-
astronomică pentru studierea riturilor funerare antice. AnB 21, pp. 129-144.
Pásztor, E. 2009. The significance of the Sun, Moon and celestial bodies to societies in the
Carpathian basin during the Bronze Age. Proceedings of the International Astronomical Union
5(S260), pp. 127-134, disponibil la https://www.cambridge.org/core/journals/proceedings-of-the-
international-astronomical-union/article/significance-of-the-sun-moon-and-celestial-bodies-to-
societies-in-the-carpathian-basin-during-the-bronze-
age/FE614AA84EC9416D3A09C20628C899E3 (ultima oară accesat 15.11.2021).
Pásztor, E. 2015. Celestial Symbolism in Central European Later Prehistory – Case Studies
from the Bronze Age Carpathian Basin. În: C. L. N. Ruggles (edit.), Handbook of
Archaeoastronomy and Ethnoastronomy. New York: Springer Science & Business Media, pp.
1337-1348, disponibil la https://doi.org/10.1007/978-1-4614-6141-8_129 (ultima oară accesat
15.11.2021).
Pătroi, C. N. 2015. Cultura Sălcuța în Oltenia. Craiova: Sitech.
Pătroi, C. N. 2020. Noi informații despre siturile eneolitice din Câmpia Băileștiului și o
primă repertoriere a structurilor circulare prezente în partea de sud-vest a regiunii Oltenia. Oltenia
27, pp. 7-87.
Pătroi, C. N. 2021. The Catalogue of the Prehistoric Circular Enclosures
in Oltenia Region, Romania. Drobeta Turnu Severin, disponibil la
https://gumroad.com/catalinpatroi?recommended_by=search#CnlTI.
RAN. 2018a. Aşezarea hallstattiană de la Giurgiţa - La Cetăţuia [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=giurgita-giurgita-dolj-asezarea-hallstattiana-de-la-giurgita-
lacetatuia-cod-sit-ran-72542.01 (ultima oară accesat la 01.10.2021).
RAN. 2018b. Necropola de la Giurgiţa - La Dârvari [online], disponibil la
http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=giurgita-giurgita-dolj-asezarea-hallstattiana-de-la-giurgita-
lacetatuia-cod-sit-ran-72542.01 (ultima oară accesat la 14.10.2020).
Ridiche, F. 2008. Raport arheologic. Localizare geografică sit arheologic. Locaţie: comuna
Giurgiţa, sat Portăreşti – extravilan. Punct: “La Cetăţuia”, “La Dârvari”. UAT – comuna Giurgiţa
– judeţul Dolj. Craiova: Muzeul Olteniei Craiova.
Stănescu, I. 2017. Memoriu de Evaluare de Mediu pentru Planul pentru Prevenirea,
Protecţia și Diminuarea Efectelor Inundațiilor în Bazinul Hidrografic JIU, versiunea 8 [online].
Disponibil la http://www.anpm.ro/documentatii-procedura-sea-si-ea/-/asset_publisher/HR6qSxze9Q
2j/content/planul-pentru-prevenirea-protectia-si-diminuarea-efectelor-inundatiilor-in-bazinul-hidro
grafic-jiu-v8 (ultima oară accesat la 12 octombrie 2021).
34
Szücs-Csillik I., Comșa, A. 2017. Solar arc method for the analysis of burial places in
Eneolithic. RoAJ 27(3), pp. 211-221, disponibil la http://www.astro.ro/~roaj/27_3/17-solararc2.pdf
(ultima oară accesat la 12 octombrie 2021).
Șerban, A. 2008. Documentație tehnică. Localizare geografică sit arheologic. Locaţie:
comuna Giurgiţa, sat Portăreşti – extravilan. Punct: “La Cetăţuia”, “La Dârvari”. UAT – comuna
Giurgiţa – judeţul Dolj. Craiova: Muzeul Olteniei Craiova.
Tătulea, C. M. 1981. Cercetări în cimitirul medieval de la Portărești, județul Dolj. Oltenia 3,
pp. 47-60.
Tătulea, C. M. 1982. Cercetări în așezarea hallstattiană timpurie de la Portărești, jud. Dolj.
Th.-D. 3, pp. 121-133.
Tătulea, C. M. 1983. Săpăturile din aşezarea hallstattiană timpurie de la Portăreşti (jud.
Dolj). MCA XV, pp. 149-154.
Terteci, C. 2015. Notă cu privire la prima epocă a fierului în Oltenia în lumina noilor
cercetări. Buridava 12(1)/SympThrac 10, pp. 309-321.
Zanoci, A. 2015. Tipologia şi evoluţia zidurilor din piatră ale fortificaţiilor hallstattiene
târzii din spaţiul tiso-nistrean. RA 11(1-2), pp. 68-81.
Zanoci, A. 2015a. Typology and evolution of gates and access into early hallstattian
fortresses in Tisa-Dniester space. Tyragetia 9 [24] (1), pp. 7-27.
35
Planșa 1
36
Planșa 2
37
Planșa 3
38
Planșa 4
39
Planșa 5
40
Planșa 6
41
Planșa 7
42
Planșa 8
43
Planșa 9
44
Planșa 10
45
Planșa 11
46
Planșa 12
47
Planșa 13
48
Planșa 14
49
Planșa 15
50
Planșa 16
51
Planșa 17
52
Planșa 18
53
Planșa 19
54
Planșa 20
55
Planșa 21
56
Planșa 22
57
Planșa 23
58
Planșa 24
59
Planșa 25
60
Planșa 26
61
Planșa 27
62
Planșa 28
63
Planșa 29
64
Planșa 30
65
Planșa 31
66
NÉCROPOLE DE L’ÂGE DU BRONZE DE GÂRLA MARE – „LA DUNE ”.

CAMPAGNE 2010
Gabriel Crăciunescu*, Gavril Eugen Văcuță**
Rezumat: La Gârla Mare au fost descoperite două necropole aparținând culturii Žuto Brdo-Gârla Mare, la
km. fluvial 836+400, respectiv km. fluvial 839+300. În prima necropolă au fost executate cercetări
arheologice în anii 2010, 2012 și 2013. Aici sunt prezentate rezultatele din campania 2010 când au fost
descoperite cinci morminte din care unul triplu. În urna doi a mormântului triplu au fost descoperite mai multe
piese de bronz culese de pe rugul de incinerație. Mormintele unu și patru aveau oasele incinerate depuse în
groapă, iar mormântul doi le avea depuse în urnă și groapă. Un castron din mormântul doi avea decorul
realizat din linii incizate, spre deosebire de tehnica specifică acestei culturi. În mormântul trei au fost găsite
fragmente dintr-un vas cu pereții groși, posibil un creuzet. Între piesele metalice din mormântul trei a fost
găsit și un ac de tip Hülsenkopfnadel. Asemenea ace sunt numeroase în necropola Aunjetitz de la Miškovice
de lângă Praga. Ținând seama de datarea necropolei de la Miškovice, de prezența în număr semnificativ a
mormintelor cu oasele incinerate depuse în groapă și urnă din necropola de la km. fluvial 836+400, este
propus intervalul 1550-1500 a. Chr. pentru pătrunderea acestei culturi la est de Porțile de Fier.
Résumé: A Gârla Mare, deux nécropoles appartenant à la culture Žuto Brdo-Gârla Mare ont été découvertes,
au km. fluvial 836+400, respectivement km. fluvial 839+300. Des fouilles archéologiques ont été menées dans
la première nécropole en 2010, 2012 et 2013. Ici sont présentées les résultats de la campagne 2010 au cours
de laquelle cinq tombes ont été découvertes, dont une triple. Dans la seconde urne de la triple tombe ont été
découvertes plusieurs pièces de bronze provenant du bûcher de crémation. Les tombes un et quatre avaient
des ossements incinérés déposés dans la fosse, et la tombe deux les avait déposés dans l'urne et la fosse. Un
bol de la tombe deux avait le décor fait de lignes incisées, contrairement à la technique propre à cette culture.
Des fragments d'un récipient à paroi épaisse, peut-être un creuset, ont été trouvés dans la troisième tombe.
Une aiguille de type Hülsenkopfnadel a été trouvée parmi les pièces métalliques de la tombe trois. De telles
aiguilles sont nombreuses dans la nécropole d'Aunjetitz à Miškovice près de Prague. Compte tenu de la
datation de la nécropole de Miškovice, la présence d'un nombre important de tombes avec des ossements
incinérés déposés dans la fosse et l'urne de la nécropole au km. fluvial 836+400, l'intervalle 1550-1500 a. J.-
C. est proposé pour la pénétration de cette culture à l'est des Portes de Fer.
Cuvinte-cheie: Cultura Žuto Brdo–Gârla Mare, Gârla Mare, sud-vestul Olteniei, necropole de incinerație,
epoca bronzului.
Mots-clés: Culture Žuto Brdo – Gârla Mare, Gârla Mare, sud-ouest de l'Olténie, nécropoles de crémation,
âge du bronze.
La culture Žuto Brdo-Gârla Mare a reçu son nom a partir de nom des localités où les premières
découvertes furent signalées au cours des fouilles archéologiques1. La première contribution
roumaine appartient à L. Franz2, suite a des recherches engagées sur l'île Gârla Mare, située en face
de la localité éponyme du département de Mehedinți. Durant une assez longue période, les auteurs
roumains3, serbes4 et bulgares5 ont rendu connue cette culture, surtout par ses nécropoles. Livrant un
matériel beaucoup plus varié que les nécropoles, les découvertes des sites sont plus récentes6.
*
Doctor, Drobeta Turnu Severin; e-mail: gabriel_crăciunescu@yahoo.com.
**
Restaurator; Muzeul Regiunii Porților de Fier, Drobeta Turnu Severin; e-mail: gabi.vacuta@gmail.com.
1
Morintz, 1978, p. 28.
2
Franz, 1922, pp. 89-98.
3
Berciu, Comșa, 1956, pp. 251-489; Dumitrescu, 1961; Săcărin, 1993, pp. 75-81; Nica, 1994, pp. 178-206; Șandor-
Chicideanu, 2003; Crăciunescu, 2006a, pp. 67-76; Roman, 2008, pp. 111-118.
4
Letica, 1973-1974 (1975), pp. 163-175; Krstić, 1983, pp. 19-29.
5
Filipov, 1976; Bonev, 1999, pp. 2-35.
6
Crăciunescu, 1980, pp. 43-58; Crăciunescu, 1992, pp. 43-47; Hänsel, Roman, 1984, pp. 188-229; Nica, 1987, pp. 16-38.
67
CRĂCIUNESCU Gabriel VACUȚĂ Gavril Eugen
Dans l'intervalle des années 1976-2013 Gabriel Crăciunescu a recherché constamment la zone
de la localité Gârla Mare. Vu les problèmes entraînés par l'existence de la frontière, l'accès sur l'île
était interdit avant 1990; après cette date, une équipe d'archéologues du Musée de la Région des Portes
de Fer s'y est rendu à maintes reprises pour des fouilles. Un riche matériel céramique récolté à ces
occasions témoigne de la présence des porteurs de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare7. Sur la rive
roumaine, dans la zone des km fluviaux 839-840, furent trouvés des fragments céramiques
appartenant à cette culture8. Il était difficile de préciser s’il s'agissait d'un site ou d'une nécropole, à
cause de la hauteur du bord enherbé et du niveau rehaussé des eaux du Danube au moment de notre
exploration. En 2013 les fouilles ont mené à la découverte d'une urne funéraire contenant des
ossements humains calcinés. Le vase, un volumineux kantharos9 est apparu dans la berge érodée du
fleuve, au km fluvial 839+300. De cette zone provient également une urne, de découverte fortuite
antérieure, de forme peu commune, contenant des ossements humains incinérés qui malheureusement
ne furent pas retenus pour une analyse de laboratoire10. La présence d'une défense de sanglier,
mesurant 15 cm en longueur, déposée au-dessus des ossements, a été aussi signalée. La question qui
se posera dans les années suivantes sera d'établir l'étendue de cette nécropole, c'est à dire : s'étend-t-
elle vers l'intérieur de terre ferme, ou, en réalité, elle a été détruite par les eaux érosives, comme dans
le cas d'autres nécropoles du sud-ouest d'Olténie11.
Les fouilles de l'an 2009 ont visé la zone du km fluvial 836+400, nommée La dune. Là-bas, à
300 m distance du Danube, le sable très fin de la dune était excavé, en laissant voir beaucoup de
fragments céramiques. J’ai appris ensuite que dans le même endroit allait être découverte une
sépulture quadruple12, dont on ignorait alors l'inventaire. Toujours après j'ai appris que la dune avait
été sectionnée en quelque sorte, sans aucun résultat. Au fait, j’apprécie ce creusage correct, jusqu'au
niveau des sépultures. Au fond, le terrain avait été endommagé par la négligence de ceux qui
exploitaient le sable de la région. La découverte de la sépulture quadruple appartient à un groupe
d'étudiants de la Faculté dʼHistoire de Pitești, se trouvant alors sur un chantier archéologique d'époque
romaine à Gârla Mare13. Grace à la recherche plus attentive de la dune j'ai constaté que dans le sable
qui se dispersait sur la pente, deux sépultures avaient été partiellement dégagées et je me suis
empressé d'en dresser le relèvement et les observations de rigueur.
La dune portant cette nécropole du km fluvial 836+400, située à 300 m distance du Danube,
a été successivement recherchée en 2010, 2012, 2013. Vu le fait que provisoirement l'immeuble du
Musée de la Région des Portes de Fer, en train de réhabilitation, ne dispose plus de ses espaces du
Laboratoire, et que la restauration de toutes les pièces découvertes lors de ces 3 années a été
impossible, j’ai décidé de limiter la présentation des résultats obtenus à la fin de la campagne 2010.
En 2010 notre groupe de spécialistes du Musée de la Région des Portes de Fer14 s’est engagé
dans une recherche de sauvetage de la nécropole et du site correspondant à celle-ci qui se trouvait à
même la rive du Danube. Le traçage des sections destinées à l’exploration de la nécropole s’est fait
en tenant compte des cratères formés par l’exploitation du sable d’une période antérieure à notre
recherche. L’orientation en direction est-ouest de la dune ou se trouve la nécropole a imposé la
disposition générale des sections (Pl. I). La première section S1, mesurant 2x11m, a été disposée à
l’extrémité sud du cratère formé par l’excavation du sable et du gravier. Comme la parcelle de terrain
épargnée était plus large à l’est, une deuxième casette, mesurant 3,3x1, 5m, a été pratiquée. A la
surface la dune présente une couche de sable blanc à l’épaisseur moyenne de 0,45 m, sous laquelle il
7
Crăciunescu, 2009, pp. 91-104; Crăciunescu et al., 2010, pp. 99-110.
8
Crăciunescu, 2013-2014.
9
Crăciunescu, 2013-2014, Pl. IV/1.
10
Rus, Stîngă, 2005, pp. 134-137 et Fig. 6.
11
Crăciunescu, 2012a, pp. 32-53.
12
Crăciunescu, 2012b, pp. 33-48.
13
Stângă, 2006, pp. 192-197.
14
Du groupe ont fait partie, G. Crăciunescu – dirigeant scientifique et les archeologues M. Stângă, O. M. Neagoe et les
representants du Laboratoire Conservation-Restauration: E. G. Văcuță et E. M. Marcu.
68
y a une autre, en couleur brune. Plus épaisse à l’est, la couche blanche se réduit vers l’ouest, une
possible explication étant la direction dominante ouest-est du vent. Dans l’aire de la première
sépulture la couche de sable blanc contenait plusieurs fragments céramiques provenant de différents
types de vases. Très dispersés, ceux-ci se trouvaient seulement à l'intérieur de la couche de sable
blanc. Ils ne pouvaient pas provenir des sépultures dérangées, ou détruites par ces dernières
inhumations contenues par la couche brune à plus grande profondeur. En plus, la couche de sable
blanc n’était pas mélangée à celle de sable brun, preuve d’absence des excavations. La seconde
section, SII, a été tracée en prolongement de SI, avec un léger déplacement de 0,45m vers le nord et
avec un témoin de 0,50 m par rapport à SI. Les dimensions de la seconde section étaient de 9x2 m,
avec un creusage en profondeur de 1,55 m côté ouest, et environ 2 m côté est. La couche de sable
blanc avait l’épaisseur de 0,60 m à l’extrémité ouest de la section et de 1,50 m à l'extrémité est. Sous
le sable blanc il y avait la couche de sable brun. Aucune sépulture ne fut trouvée dans cette section.
La troisième section, mesurant 2x8 m, a été tracée au bout de SII, orientée nord-sud. Dans cette
section, dans la couche de sable brun, sont apparus plusieurs fragments céramiques et quelques silex
de dimensions réduites. La couche de sable brun présente une pente légère en direction est-ouest,
ainsi que dans la direction nord-sud. Dans cette section ont été découvertes les sépultures nos. 2, 3, 4
et no. 5. La section SIV a été tracée au sud de SII, dans l’intention de vérifier cette parcelle qui
semblait faire partie de la dune. Les sections SV et SVII ont été tracées parallèlement à la SIII; la
section SVI en prolongement de SII. Toute cette disposition des sections s’est fait dans le but de
couvrir une surface maximale du terrain détérioré par l’exploitation du sable et du gravier. En plus,
nous signalons le fait que la partie est de la dune est compromise par l’ancien aménagement
stratégique d’une casemate en béton. Durant une période, à présent révolue, des relations tendues
roumaines- yougoslaves, la rive gauche du Danube a été munie, dans la zone olténienne de frontière
avec la Bulgarie et la Yougoslavie, de divers types de casemates, disposées même en double rang de
défense. Ce genre de constructions a endommagé fortement les sites archéologiques, situés,
habituellement sur les positions dominantes de la zone.
Dans la partie est de la première section a été découverte la sépulture 1 (M1) (Pl. I), dans les
carreaux 5-6, à une profondeur de 1,15cm. C'est une sépulture d’incinération, avec les ossements
déposés épars dans la fosse. L’inventaire se compose de trois petits vases déposés du côté ouest de
l’amas d’ossements, suivant à peu près une direction nord-sud. Les vases étaient remplis de sable, ce
qui leur a permis une bonne conservation. Le premier est une amphore en miniature (Pl. II/3), no. inv.
I 6777, ayant les dimensions suivantes: diamètre du bord (DB)=10, 2 cm; hauteur (H)=10,7 cm;
diamètre du fond (DF)=4,8 cm; diamètre maximal (DM)=14,8 cm. Le vase est de couleur brune,
travaillé en pâte sablonneuse, de cuisson insuffisante. La pièce a le fond concave, le corps bi
tronconique, la gorge tronconique, le bord nettement évasé. Sous la panse, une simple bande, depuis
laquelle montent deux larges anses. Entre celles-ci, suivant la bande, se trouvent deux boutons en
forme approximative de têtes d’animal. La pièce est décorée de lignes et cercles concentriques. Le
second vase, toujours une amphore en miniature (Pl. II/1, 2), no. inv. I 6778, a les dimensions
suivantes: DB=10,2 cm; H=12 cm; DF=5,1 cm; DM=14,9 cm. Le vase, en couleur brun foncé, est
travaillé en pâte sablonneuse, d’aspect grossier à l'intérieur, de cuisson insuffisante. Le fond du vase
est légèrement concave, le corps bi tronconique, la gorge tronconique, le bord évasé. Sur la panse,
deux anses larges, courbées court. Entre elles deux boutons d’aspect plat. Le décor présente des
combinaisons de lignes, guirlandes, cercles concentriques ou spirales. Le troisième vase est une tasse
(Pl. II/4), no. inv. I 6779, aux dimensions suivantes: DB=5,7 cm; H=8,1 cm; DF=3,2 cm; DM=8,2
cm. Le vase est de couleur brune, en pâte mêlée de sable fin, mais mal pétrie et de cuisson insuffisante.
Il a un support profilé de forme annulaire, le corps bi tronconique triangulaire, la gorge tronconique,
le bord évasé. Une anse de profil triangulaire descend du bord jusqu’à l’épaule. De la partie supérieure
de l’anse monte un protomé légèrement aplati. Le décor est composé de combinaisons de lignes,
guirlandes, cercles, triangles hachurés, spirales.
69
Dans la section SIII ont été découvertes plusieurs sépultures. La sépulture 2 (M 2) a été
découverte dans le carreau 3 de cette section, à la profondeur de 1,40 m et était située dans la partie
supérieure de la couche de sable brun. On n’a pas observé la fosse de la sépulture et l’urne s’était
cassée à cause de la pression terrestre. La quantité d’ossements calcinés était assez réduite. Ceux-ci
étaient déposés à l'intérieur d’une amphore (Pl. II/5), mais également en dehors de celle-ci. Les
dimensions de la pièce sont les suivantes: H=16,2 cm; DF=8 cm; DM=38 cm ; La couleur du vase est
brune, avec taches grisâtres, la pâte, de qualité, mais de finissage négligeant. Le fond est plat, le corps
étagé, avec une bande dans la zone de contact des deux parties, d’où descendent quatre larges anses.
Le vase manque de gorge. Le décor couvre la partie extérieure et les anses et comporte de simples
lignes, spirales, cercles concentriques, des zigzag et guirlandes. La seconde pièce, qui probablement
servait de couvercle, était un bol trouvé en état fragmentaire (Pl. II/6). Il s’était déplacé, étant trouvé
de côté. Les dimensions de la pièce sont: H=13,4 cm; DM=32 cm; la couleur est brune, le vase est
travaillé en pâte fine, sablonneuse. De cuisson insuffisante, il a le corps tronconique et manque de
fond. Son bord est légèrement aplati et décoré. Le corps est décoré de lignes et triangles, deux lignes
parallèles sous le bord sont incises.
La sépulture 3 (M 3) est apparue dans le carreau 4; c’était une sépulture triple (Pl. VII/1),
dont la profondeur a la base de 1,50 m. Les trois urnes étaient remplacées suivant les côtés d’un
triangle, la base vers le nord et les autres vases autour. C’était l’unique sépulture où l’on a pu observer
la fosse, situation due à l’existence des couches de sable blanc et brun. La fosse de la sépulture a
dépassé en profondeur la couche de sable brun et au moment de la combler, la couche de sable blanc
s’est mêlée à celle de sable brun. Le profil retient la forme de la fosse qui avait le fond large de 1,25
m et le diamètre de plus de 2 m. Ces dimensions des fosses de sépultures s’expliquent par
l’écroulement constant du sable, ce qui exigeait d’ouvertures plus larges. Ainsi s’explique le niveau
différent de position des vases, constamment dérangé par l’écroulement du sable qui comblait la
fosse.
1. La première urne est une amphore (Pl. III/1), no. Inv. I 6810, de couleur brun foncé,
travaillée en pâte sablonneuse et de cuisson légère. Ses dimensions sont les suivantes: DB=21 cm;
H=29,3 cm ; DF=8, 6 cm; DM=32,5 cm. Le fond de la pièce est plat, le corps étagé, avec une bande
dans la zone de superposition et deux larges anses qui en descendent. De forme approximative
cylindrique, deux proéminences apparaissent sur la bande. La gorge de l’amphore est bi tronconique
et le bord évasé, décoré d’une ligne en zigzag. Le corps du vase est décoré de guirlandes, spirales et
lignes, la gorge, de cercles concentriques.
2. La deuxième urne est toujours une amphore (Pl. III/2), no. Inv. I 6814, de couleur brune,
travaillée en pâte sablonneuse, bien ouvragée et cuite. Dimensions: DB=27 cm; H=37 cm; DF=10,5
cm; DM=42 cm. Le fond de la pièce est plat, le corps bi tronconique, la gorge tronconique et le bord
évasé. De la panse descendent tout court deux larges anses, entre lesquelles deux larges proéminences,
la pointe en bas. Au-dessus de celles-ci, deux petites anses rattachent la gorge et le corps du vase. La
pièce manque de décor. L’inventaire de la sépulture est complété par quelques pièces en métal (Pl.
VIII; IX). Tout d’abord il faut préciser le contexte de leur découverte. Elles se trouvaient dans la
partie supérieure de l’urne, sous quelques fragments osseux. Je considère que ces pièces avaient été
ramassées dans un matériel textile et placées dans cette partie de l’urne. L’aspect particulier du sable,
auquel se mêlaient les objets métalliques, fait penser à un matériel textile pourri qui aurait pu modifier
la composition du sable. Dans ce contexte il est évident que les restes de l’incinération étaient
ramassés seulement après le refroidissement du bûcher. Moins clair me semble le fait qu’une série de
pièces céramiques portant des signes évidents d’oxydation secondaire sur le bûcher, soient
partiellement trouvées au moment de la découverte des sépultures. Ces fragments ne pouvaient pas
être omis au moment du ramassage de l’inventaire du bûcher, parce qu’il y a aussi de pièces de
dimensions réduites qui sont mises dans l’urne. Ces pièces de métal se trouvaient sur le bûcher
d’incinération, les découvertes montrent qu’un bon nombres de celles-ci se sont déformées ou
fondues. Les restes des pièces métalliques suggèrent le fait qu’elles avaient été pliées avant d’être
70
déposées sur le bûcher et leur ramassage, comportant un certain ordre, probablement dans un sachet.
Au fond du sachet auraient été déposés les fragments d’une pièce assez longue (Pl. VIII/1; IX/15),
une aiguille du type Hülsenkopfnadel (Pl. VIII/6; IX/1), d’autres objets de parure (Pl. VIII/3-4; IX/2-
5), et, dans la partie supérieure, neuf fragments de saltaleone (Pl. VIII/2; IX/6-14). Au moment de la
découverte, de haut en bas, ces pièces avaient une disposition inverse.
3. La troisième urne est représentée par une amphore (Pl. III/3)) très fragmentée. Elle a été
travaillée en pâte de couleur brune, mêlée de débris pilés et de cuisson assez légère. Dimensions:
H=35 cm; DB=25 cm; DF=12 cm; DM=45 cm. Le fond de l’amphore est plat, le corps étagé, elle
avait quatre anses larges arquées et une bande incise, la gorge tronconique, le bord évasé. Sur l’épaule
du vase, correspondant à chaque anse, il y a une proéminence. Le décor est disposé sur la moitié
supérieure du vase, sur la gorge et le bord, et comporte des cercles concentriques, guirlandes et
spirales.
A l’exception des pièces qui ont servi d’urnes, l’inventaire des sépultures contenait plusieurs
vases, qu’on ne peut pas attribuer à l’une ou à l’autre sépulture, vu leur disposition.
4. Le premier vase présenté est une tasse (Pl. III/4), no. Inv. I 6821. De couleur brun foncé,
est travaillé en pâte de qualité, bien ouvragée, mais de cuisson légère. Dimensions: DB=7 cm ; DF=3
cm; DM=10 cm. La pièce a un support annulaire profilé, le corps bi tronconique de section
triangulaire, la gorge tronconique, le bord évasé. Depuis le bord descend jusqu’à l’épaule une anse
étroite du genre ansa lunata.
5. Une autre pièce est un bol, ayant une forme peu commune (Pl. III/5), no. Inv. I 6812. De
couleur brun foncé, le bol est travaillé en pâte mêlée de sable grumeleux, de finissage négligeant.
Dimensions: DB=37,4 cm; H=16,6 cm; DF=12 cm. Le fond est plat, la forme est ovale, le corps
tronconique, le bord resserré. Justement de sous le bord descend une anse large et courte. Le corps
est décoré de lignes, guirlandes et spirales et la partie supérieure du bord est couverte d’un zigzag à
double dessin. Le décor garde des traces faibles de couleur blanche.
6. De la même sépulture provient une amphore en miniature (Pl. IV/3)) no. Inv. I 6822. De
couleur brune, elle est travaillée en pâte mêlée de sable grumeleux et tessons pilés, négligemment
ouvragée, de cuisson légère. Dimensions: DB=7,3 cm; H=9,3 cm; DF=5,5 cm; DM=11,3 cm. La
pièce a le fond plat, le corps bi tronconique, la gorge tronconique, le bord légèrement évasé. Deux
boutons se trouvent sur la panse du vase qui manque de décor.
7. La pièce suivante est un bol de couleur brune (Pl. IV/1), travaillé en pâte de bonne qualité,
bien pétrie et cuite. Le fond est légèrement concave, le corps bi tronconique, la gorge tronconique, le
bord en quatre angles, avec une anse large descendant de la gorge jusqu’à l’épaule. L’extérieur du
bol est couvert d’un décor de guirlandes, lignes, cercles concentriques et spirales. Le fond de la pièce
est aussi décoré de cercles concentriques (Pl. IV/2), entourés d’une guirlande. Le décor conserve la
substance blanche d’incrustation.
8. Un autre bol, conservé en état fragmentaire, no. Inv. I 6811, de couleur brune, travaillé en
pâte de bonne qualité, bien ouvragé, a les dimensions suivantes: H=11,2 cm; DF=7,9 cm; DM=19,7
cm. La température du bûcher d’incinération a causé la déformation de la pièce et, par suite, seulement
une moitié a été récupérée (Pl. IV/4). Le fond est plat, le corps bi tronconique, le contour du bord
dessiné par quatre angles. Le fragment trouvé manque de traces d’anse, probablement il aurait dû en
avoir une. Le corps est couvert d’un décor formé par des guirlandes, lignes, spirales et cercles
concentriques. Le fond de la pièce présente les fragments de deux guirlandes. Le décor est mis en
évidence par la quantité de substance blanche d’incrustation.
9. Le troisième bol est toujours fragmentaire (Pl. IV/5), no. Inv. I 6813. De cuisson
superficielle et couleur brune, il est travaillé en pâte mêlée de sable grumeleux, négligemment pétrie.
Dimensions: H=11 cm; DF=9,2 cm. Il a un fond plat, le corps bi tronconique et manque de bord et de
décor.
71
10. La dernière pièce, dont quelques fragments se sont conservés, est un petit bol. De couleur
brune et pâte mêlée de sable grumeleux, mal pétrie, négligemment ouvragée, la cuisson incomplète a
causé le cassage en plusieurs fragments qu’on n’a pas pu récupérer.
La sépulture 4 (M 4) était située dans le carreau 2 de la section SIII, ayant la base à une
profondeur de 1,60 m. Les restes de la crémation étaient déposés sur une surface plane, considérée le
fond de la fosse sépulcrale, et quatre vases avaient été déposés du côté nord-ouest des ossements
dispersés (Pl. VII/2).
1. Le premier vase, situé au centre d’un triangle formé par trois autres vases, est un
pot de forme peu commune, no. Inv. I 6820. De couleur brune, en pâte contenant des tessons broyés,
celui-ci est mal ouvragé et cuit. Les dimensions sont: DB=11,4 cm; H=8,4 cm; DF=5,8 cm; DM=16
cm. La pièce a le fond plat, légèrement profilé, le corps bi tronconique, la gorge tronconique et le
bord droit (Pl. V/4). Deux larges anses montent de la panse du vase.
2. Une autre pièce découverte dans cette sépulture est un bol de couleur brun foncé (Pl. V/1),
no. Inv. I 6819. Comme la plupart des pièces de cette nécropole ce bol a été travaillé en pâte mêlée
de sable, de finissage soigné, mais de cuisson insuffisante. Les dimensions de la pièce sont les
suivantes: DB=13,8 cm; H=6,8 cm; DF=5,8 cm. Le fond de la pièce (Pl. V/2) est ovale, le corps bi
tronconique, la gorge tronconique et le bord au contour rectangulaire. Un décor formé de guirlandes,
lignes et spirales couvre la surface extérieure.
3. La pièce suivante est une amphore miniature (Pl. V/3). Pièce étagée, qui manque de la
moitié supérieure, a les dimensions suivantes: H=16,3 cm; DF=6 cm; DM=14,8 cm. Elle est travaillée
en pâte mêlée de tessons broyés, mal homogénéisée, de cuisson légère. La pièce a le fond plat, le
corps en deux étages, la gorge tronconique et le bord évasé. De la ligne médiane, légèrement marquée
et séparant les deux moitiés, descendent quatre larges anses.
4. La dernière pièce de l’inventaire de cette sépulture est une amphore miniature (Pl. V/5),
fragmentaire. Dépourvue de la partie supérieure, elle a la couleur brun fonce, est travaillée en pâte
mêlée de tessons broyés; la pâte mal homogénéisée, légèrement cuite. Le fond plat, légèrement
profilé, le corps bi tronconique presque globulaire, deux larges anses descendent de la panse et se
rattachent tout court.
La sépulture 5 (M 5) est apparue près du carreau 4, à une profondeur de 1,40 m. Difficile à
découvrir, on a du pratiquer dans ce but une petite casette du côté est de la section (Pl. VII/4).
L’unique pièce de la sépulture est une amphore très brisée (Pl. VI/1). Les dimensions de la pièce sont
les suivantes: H=29,7 cm; DF=9 cm; DM=36,5 cm. Le vase a la couleur brune, a été travaillé en pâte
mêlée de tessons broyés, mal homogénéisée et cuite. Le fond de l’amphore est plat, le corps bi
tronconique, la gorge tronconique, le vase manque de bord. Quatre larges anses s’arquent sur la panse.
La moitie supérieure de la vase est décorée de guirlandes, lignes, cercles concentriques.
CONCLUSIONS
A la fin de cette première campagne de recherches nous remarquons quelques éléments qui
individualisent cette nécropole, mais qui la rattachent à d’autres découvertes de la région sud-ouest
d’Olténie. Les sépultures 3 et 4 contiennent chacune un bol à fond ovale (Pl. III/5; V/2), une situation
identique dans la nécropole dʼOstrovul Mare-km. fl. 86115. Un fond d’amphore de forme ovale,
couvert de décor, a été découvert dans l'île Gârla Mare. Deux bols provenant de la nécropole de Gârla
Mare, des sépultures 3 (Pl. IV/1), respectivement 4 (Pl. V/1), ont une seule anse et le bord dessiné en
forme rectangulaire. Ce type de bols se retrouve aussi dans la nécropole de Gruia16 et semble être
propre à une certaine micro zone. L’assertion concernant l'existence des micros zones comporte
plusieurs observations. Observé depuis quelque temps, un aspect se réfère à la plastique de cette
15
Crăciunescu, 2007, nr. cat. 23.
16
Crăciunescu, 2006a, Fig. 2/1, 2; 3/1, 2; 5/6.
72
culture17, plus ou moins riche en représentations dans diverses stations de la culture Gârla Mare. Un
autre aspect pourrait se rapporter au fait que dans le cas des bols, par exemple, des différences assez
visibles se font remarquer entre ce qui existe dans les nécropoles de Ostrovul Mare–Bivolării18 et
Balta Verde19, où il s’agit de pièces de dimensions réduites, dépourvues de décor, et ce qu’on trouve
dans la nécropole de Gruia20, où les bols sont décorés et de taille moyenne. Deux bols de la sépulture
3 de Gârla Mare ont le fond couvert de décor (Pl. IV/2,4), situation qui se retrouve, comme nous
venons de montrer, dans le cas d’un fragment du fond d’une grande amphore découverte dans l'île de
cette localité. Au sujet du décor je dois préciser que celui visible sur le corps du bol de la sépulture 2
(Pl. II/6), a été réalisé par incisions, non pas par piqures successives, décelables dans le cas de toute
la céramique de la culture Žuto Brdo- Gârla Mare. Cette modalité de réaliser le décor par des incisions
se retrouve sur trois fragments céramiques Žuto Brdo- Gârla Mare, découverts dans un autre endroit
de la localité, au km. fl. 839-84021. Des formes céramiques particulières se remarquent parmi les
découvertes de la nécropole. Il s’agit d’un bol de la sépulture 2, M 2 (Pl. II/6), et d’un autre, de la
sépulture 3, M 3 (Pl. III/5), lesquelles présentent d’évidentes analogies avec un exemplaire découvert
à Cârna22 et avec d’autres, découverts à Balta Verde23. Un fragment semblable, mais de petite taille,
a été découvert dans le site d’Ostrovul Mare24. Nous supposons, vu les dimensions réduites, qu’il
s’agit d’un fragment d’écuelle. Ces vases, ayant le bord ovale ou rond, fragmentaires ou intactes,
présentent un élément commun, un bord élargi dans la partie supérieure, décoré de lignes en zigzag
ou d’autres motifs. Leur support constitue l’élément distinctif: annulaire et profile pour les pièces de
Cârna et Balta Verde, plat pour celles de Gârla Mare.
Dans la sépulture 3 sont apparus quelques restes d’un vase de petite taille, ayant de grosses
parois. En Roumanie le cuivre a été utilisé depuis le Néolithique25, natif ou obtenu par réduction du
minéral. Beaucoup plus proches de la région en question sont les mines de cuivre26 serbes et
bulgares27. Tenant compte du fait qu’en Olténie l’exploitation du cuivre n’est pas connue pour l’Age
du Bronze, je rappelle quand même les découvertes, datables dans le Bronze Moyen et Tardif, comme
des petites tourteaux de bronze informes, sur le territoire d’Olténie28, de Dobroudja29, et de
Moldavie30. A Dobra, dans le département de Mehedinți, dans un site de la culture Verbicioara a été
découvert un vase/moule31, de forme allongée, vert à l'intérieur, dans lequel le bronze fondu était
coulé, dans le but d’obtenir des plaques métalliques épaisses, destinées à l’ouvrage, par martelage, de
différents objets de dimensions réduites. A Rogova, dans un autre site de cette culture, a été découvert
une grande cuillère, avec une fente pour le coulage32 et un tout petit bol, a parois epaisse33. Ce
récipient ne pouvait avoir autre destination que le coulage du métal fondu. Pour conclure, je considère
que le vase fragmentaire provenant de la sépulture mentionnée ne pouvait avoir, à son tour, autre
destination que le coulage du métal fondu.
17
Crăciunescu, 2011b, p. 38.
18
Berciu, 1953, Pl. XXV.
19
Berciu, Comșa, 1956, Fig. 28/3; 36/2.
20
Crăciunescu, 2006a, Fig. 2/1, 2; 3/1, 2; 5/6, 9.
21
Crăciunescu, 2013-2014, Pl.I/6; II.
22
Dumitrescu, 1961, Pl. LXXXVII/362.
23
Berciu, Comșa, 1956, Fig. 26; 27/3; 31.
24
Crăciunescu, 2006b, Pl. IX.
25
Vulpe,1973, pp. 217-237.
26
Jovanović, 1971.
27
Nikolov, 1974, pp. 41-50.
28
Crăciunescu, 2004, p. 86 et Pl. XCI/7, 8.
29
Aricescu, 1965, Fig. 4/16; 5/20-23; 9/22-23.
30
Melinte, 1975, Fig. 2/4-6.
31
Crăciunescu, 2002, Pl. XII/3.
32
Crăciunescu, 2005, Pl. XVII/3.
33
Crăciunescu, 2000, Pl. XI/3.
73
De retour à l’inventaire métallique de la sépulture 3, il faut dire que les fragments de la pièce
à forme allongée ont été collés et l’objet résulté (Pl. VIII/1; IX/15) ressemble en quelque sorte à une
scie, fait remarqué lors d’une rencontre en septembre 2013, par mon collègue Tudor Soroceanu.
Concernant l’aiguille du type Hülsenkopfnadel, on en conserve seulement la tête, par suite on ignore
la forme de la tige absente : retordue ou droite. Ce type d’aiguille est signalé depuis longtemps dans
la culture Aunjetitz34; sur le territoire roumain des pièces de ce type sont apparues à Novaci35, dép.
dʼIlfov, dans la station éponyme de la culture Wietenberg36, dans la nécropole de Liubcova-Țiglărie37
et à Glăvăneștii Vechi, dép. d’Iași38. La dernière pièce mentionnée a une tige droite, elle a été
découverte dans un niveau appartenant à la première phase de la culture Noua et est considérée
comme signe de tardive persistance dans ce milieu cultural. L'auteur39 d’une analyse du début du
XXI-ème siècle considérait que les pièces de ce type, ayant la tige droite, précèdent celles ayant la
tige retordue. Pour la pièce découverte à Wietenberg on ne dispose pas d’un contexte clair de
découverte40. Elle est semblable à une autre pièce découverte dans une tombe de Vršac, datée par
l’auteur41 du Bronze Reinecke B1. La pièce de Novaci représente une découverte fortuite dans un
endroit où des fouilles ultérieures42 ont livré des matériels appartenant aux cultures Glina et Tei,
phases II, III, IV. A. Oancea, auteur qui a communiqué la pièce de Novaci, considère qu’elle peut
être attribuée à la phase II (ou III) de la culture Tei, du moment qu’on avait démontré que les phases
II et III de la culture Tei sont parallèles à la phase II de la culture Wietenberg43. Cette datation sera
agréé plus tard, lorsqu’on discutera en marge des pièces métalliques de la culture Tei44. Une datation
plus précise de ce type de découvertes bénéficie des résultats d’une importante découverte de Banat45,
appartenant à la phase finale Periam-Pecica46. Une aiguille comparable fut découverte dans cette
zone, au cadre de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare, faisant partie de l’inventaire d’une tombe de la
nécropole de Liubcova-Țiglărie47. L'existence des pièces semblables est signalée sur les territoires de
la Hongrie48 et de Serbie49.
Les recherches récentes sur le territoire tchèque, dans la nécropole Miškovice de la culture
Unetice (Aunjetitz)50, située à la périphérie de la ville de Prague, ont mené à la découverte, entre
autres, des aiguilles du type Hülsenkopfnadel. Pour une meilleure évaluation des découvertes
archéologiques on a utilisé la méthode 14C et des études métallographiques. Les sépultures de cette
nécropole ont été groupées et numérotées depuis A jusqu’à F. Les groupes A et F appartiennent a la
culture Aujentitz classique51, encadrée dans l’intervalle 2000-1750 av. J.-C52., les autres dans une
phase proto Aunjetitz. Ces découvertes confirment des observations antérieures53, dans le sens que la
34
Scránil, 1921, p. 106.
35
Oancea, 1972, Fig.1.
36
Horedt, 1960, p. 129, Fig. 13/2.
37
Gumă, 1997, Pl. LXXVII/3.
38
Florescu, 1967, p. 82, Fig. 14/11.
39
Scránil, 1928, p. 101.
40
Horedt, 1960, pp. 107-137.
41
Garašanin, 1954, p. 61, Fig.7.
42
Vulpe, Veselovschi-Bușilă, 1967, pp. 83-112.
43
Chidioșan, 1968, p. 17.
44
Leahu, 1988, pp. 223-241, Fig. 5/4.
45
Soroceanu, 1991, Pl. 18/10, 11.
46
Șandor-Chicideanu, 2003, p. 149.
47
Gumă 1997, Pl. LXXVII/3
48
Moszolics, 1967; Bóna, 1975, Pl. 27/14, 15; 36/9, 10; 47/19.
49
Tasić, 1996, Pl. VI/6.
50
Ernée et al., 2009, pp. 355-410.
51
Ernée et al., 2009, p. 361.
52
Ernée et al., 2009, p. 390.
53
Scránil, 1928, p. 101.
74
pièce à tige droite, découverte dans la sépulture no. 25, appartenant à la phase proto Aunjetitz, est
plus ancienne que la pièce de la sépulture 31, datée de la phase classique de cette culture54.
Concernant le site de Gârla Mare, je rappelle la découverte, dans la zone des km fluviaux 439-
840, d’une aiguille du type Hülsenkopfnadel55. A partir de certaines similitudes et tenant compte du
cadre chronologique des cultures Verbicioara et Gârla Mare, j’ai attribué cette pièce au milieu culturel
Verbicioara. A mentionner là-dessus une quantité appréciable de céramique du type Verbicioara,
existante dans la zone de ces km fluviaux. La situation diffère dans les circonstances d’une
indiscutable provenance sépulcrale de cette seconde pièce fragmentaire. Le plus simple serait de
considérer que la première pièce aurait son origine dans le milieu Gârla Mare, éventuellement la
deuxième nécropole de Gârla Mare56. Autrement la découverte de ce type d’artéfact dans les
nécropoles de Liubcova et Gârla Mare pourrait représenter un autre argument pour une proposition
de ˮbaisserˮ la chronologie de la culture Gârla Mare. Les datations par C14 des cultures, avec
lesquelles la culture Žuto Brdo-Gârla Mare entre en contact, ont mené à la proposition, pour le début
de cette culture, de la date 1650 av. J.-C. La dernière proposition dans ce sens place l’évolution de
la culture Žuto Brdo-Gârla Mare57 dans l’intervalle 1900-1400 av. J.-C. Tenant compte de
l’encadrement chronologique de la nécropole de Miškovice, près de Prague58, dans l’intervalle 2000-
1750 av. J.- C., établi par analyses avec C14 et métallographiques, une datation antérieure pour les
débuts de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare pourrait être prise en compte. Dans ce cas l’aiguille du
km fluvial 839-840 pourrait appartenir à la culture Gârla Mare. Un problème survient, rattaché à la
succession des deux cultures Verbicioara et Gârla Mare dans la zone du Danube. Depuis quelque
temps, on le sait, on a émis, et en quelque sorte on a accepté l’opinion selon laquelle les porteurs de
la culture Gârla Mare occupent les rives du Danube durant la phase III de la culture Verbicioara59. La
pièce de la sépulture 3 de Gârla Mare est unique à l’est des Portes de Fer à jouir de conditions certaines
de découverte. Sur plan local, à Gârla Mare, doivent être renforcées les recherches engagées dans
l’éclaircissement de la phase de développement interne de la culture Žuto Brdo-Gârla Mare. Au bout
des recherches approfondies une opinion pertinente pourra être formulée.
Une autre catégorie de pièces métalliques est représentée par six fragments de saltaleone (Pl.
VIII/2; IX/6-14), ayant différentes tailles. Ce genre de parure, au cadre de cette culture, a été
découvert également dans d’autres nécropoles de la région orientale des Portes de Fer : Cârna-
Ostrovogania et Plosca-Cabana de metal60 et Gruia, dép. de Mehedinți61. Ce type de pièces manque
de valeur chronologique et se rencontrent aussi dans d’autres périodes et cultures. La pièce suivante
que nous présentons est fragmentaire (Pl. VIII/3 ; IX/4), on en conserve seulement la ˮcorneˮ gauche
faisant partie d’un pendentif semi-lunaire. Dans la nécropole dʼ Ostrovul Mare-Bivolării, une telle
pièce a été découverte; mentionnée par D. Berciu, il la considère semblable à celles découvertes à
Vatina, à Vršac et dans les champs d’urnes de Hongrie62. Cet auteur la rappelle à plusieurs reprises,
en présente l’image photographique témoignant quʼelle était entière63, malheureusement la pièce
n’existe plus dans l’inventaire du Musée de Drobeta Turnu Severin, où à présent à sa place figure une
tasse. La description pour no. Inv. I 457, figurant dans le catalogue de D. Berciu64 demeure en unique
témoignage : ˮparure en bronze (lunula) long. 1,8 cm, larg. 1,9 cm, Age du Bronze, culture des
champs dʼurnesˮ…. Des pièces semblables à celle de Gârla Mare ont été découvertes à Satu Mare,
54
Ernée et al., 2009, pp. 374-375, Fig. 18/12, 13.
55
Crăciunescu, 2005b, pp. 439-442.
56
Crăciunescu, 2013-2014.
57
Motzoi-Chicideanu, 2011, p. 497.
58
Ernée et al., 2009, pp. 355-410.
59
Morintz, 1978, p. 27; Hänsel, Roman, 1984, p. 198; Vukmanović, Popović, 1986, pp. 12-13.
60
Șandor-Chicideanu, 2003, p. 145.
61
Crăciunescu, 1998, Pl. XV/21, 23.
62
Berciu, 1939, p. 136.
63
Berciu, 1953, Pl. XXXV/8.
64
Berciu, 1953, p. 623.
75
Decusigu, dép. dʼArad65. La plupart des archéologues proposent une datation dans le Bronze Moyen,
mais la controverse subsiste, au sujet de l’attribution culturelle : cultures Vatina, Mureș ou groupe
culturel Cornești-Crvenka66. Au point de vue chronologique on propose pour le dépôt en entier, une
datation au Bronze Moyen67. Du même département d’Arad , de la localité Șagu68, provient une pièce
semblable, de découverte récente, datable dans une période plus tardive. D’une forme comparable à
notre fragment de pièce s’avèrent être également les fragments découverts à Săpânța69, encadrés dans
le Bronze Moyen, siècles XVI-XIV av. J.-C. En plus, le fragment présenté suscite des analogies avec
une pièce en bronze découverte à Nagyrozvágy70, au nord-est de la Hongrie, dans le milieu
Füzesabony. Une découverte fortuite de Balta Verde, ˮ…parure semi-circulaire, ayant un bras
perpendiculaire sur le corps de la semi lune, datée de la période moyenne du Bronzeˮ71. Représente
un type de pièce ultérieur à celui découvert dans la sépulture de Gârla Mare.
De retour à l’inventaire des pièces métalliques de la sépulture de Gârla Mare, je précise que
la température du bûcher d’incinération a causé la déformation de certaines pièces. L’une de ces
pièces, dont l’aspect initial est difficile à établir, d’une forme ronde, avec nodosités (Pl. VIII/4; IX/2),
avait été retordue à mi- longueur et, en plus, affectée par la température du bûcher. Deux autres
fragments de bronze (Pl. IX/3,5) font partie d’un objet de parure fondu en telle mesure que sa forme
initiale est difficile à identifier. La déformation des objets de parure par la température du bûcher
d’incinération se retrouve chez les fragments découverts dans la nécropole de Gruia72, sépulture 16,
urne 2. Cette position sur le bûcher funéraire des pièces métalliques de petite taille se retrouve dans
les nécropoles de Balta Verde73 et Cârna-Grindul Tomii74. Toutes ces pièces avaient été affectées par
la température du bûcher d’incinération.
Ayant en vue l’encadrement chronologique de quelques pièces métalliques de Gârla Mare,
particulièrement l’aiguille du type Hülsenkopfnadel de la sepulture 3, tenant compte de la datation de
ce même type d’aiguille dans la nécropole de Prague, de leur vitesse et direction de propagation,
j’opine pour l’intervalle 1550-1500 av. J.-C. comme date de pénétration de la culture Žuto Brdo-
Gârla Mare dans la zone à l’est des Portes de Fer.
ABRÉVIATIONS
ArhMold Arheologia Moldovei. Academia Română – filiala Iași, Institutul de
Arheologie, Iași.
Arkheologiya Arkheologiya. Natsionalniya Arkheologicheski Institut s Muzeĭ – BAN,
Sofia.
Banatica Banatica. Muzeul Banatului Montan, Reșița.
Buridava Buridava. Studii și materiale. Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu”,
Râmnicu Vâlcea.
Dacia, N.S. Dacia, nouvelle série. Revue d’Archéologie et d’Histoire Ancienne.
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti.
Đerdapske sveske Đerdapske sveske. Cahiers de Portes de Fer, Beograd.
Drobeta. Drobeta. Seria arheologie-istorie. Muzeul Regiunii Porților de
Fier, Drobeta Turnu-Severin.
65
Soroceanu, 2012, Pl. 32/24, 25.
66
Soroceanu, 2012, p. 102.
67
Petrescu-Dîmbovița, 1977, p. 43.
68
Hurezan et al., 2012, Pl. 4/3.
69
Petrescu-Dîmbovița, 1977, p. 44 et Pl. 11/2, 3.
70
Koós, 2003, p. 302 et Pl. 1/2.
71
Berciu, Comșa, 1956, p. 264.
72
Crăciunescu, 1998, pp. 115-138, Pl. XV/18-20, 22.
73
Berciu, Comșa, 1956, Fig. 39/1-5.
74
Dumitrescu, 1961, Pl. CLXIII/1-9.
76
Germania Germania: Anzeiger der Römisch-Germanischen Kommission des

Deutschen Archäologischen Instituts, Berlin.
M. A. Materiale Arheologice privind Istoria Veche a R.P.R., București.
PZ Prähistorische Zeitschrift. De Gruyter, Berlin-New York.
RPRP Reports of Prehistoric Research Projects. International Institute of
Anthropology, Sofia.
RVM Rad vojvođanskih muzeja. Vojvođanski muzej, Novi Sad.
SCIV(A) Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie). Institutul de
Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti.
Starinar, N.S. Starinar, nouvelle série. Institut Archéologique, Beograd.
Th.-D. Thraco-Dacica. Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – Centrul de
Tracologie, București.
Tibiscum, S.N. Tibiscum. Acta Musei Caransebesiensis, serie nouă. Muzeul Județean de
Etnografie și al Regimentului de Graniță, Caransebeș.
WPZ Wiener Prähistorische Zeitschrift. Wiener Prähistorischen Gesellschaft,
Viena.
ZborMuzBeograd Zbornik Narodnog muzeja. 1. Arheologija. Narodni Muzej, Beograd.
Ziridava Ziridava. Studia Archaeologica. Complexul Muzeal Arad, Arad.
BIBLIOGRAPHIE
Aricescu, A. 1965. Depozitele de bronzuri din Dobrogea. SCIV 16(1), pp. 17-42.
Berciu, D. 1939. Arheologia preistorică a Olteniei. Craiova: Ramuri.
Berciu, D. 1953. Catalogul muzeului arheologic din Turnu-Severin. MCA 1, pp. 589-691.
Berciu, D., Comșa, E. 1956. Săpăturile arheologice de la Balta Verde și Gogoșu (1949 și
1950). MCA 2, pp. 251-489.
Bóna, I. 1975. Die mittlere Bronzezeit Ungarns und ihre südöstlichen Beziehungen.
Budapesta: Akadémiai Kiadó.
Bonev, A. 1999. The LBA cremation graveyard of Orsoja (A Typology of the Ceramic Finds
and Problems of Interpretations). RPRP 2-3, pp. 2-35.
Chidioşan, N. 1968. Beiträge zur Kenntnis der Wietenbergkultur im Lichte der neuen Funde
von Derşida. Dacia, N.S. 12, pp. 155-175.
Crăciunescu, G. 1980. Noi descoperiri arheologice din epoca bronzului de la Ostrovul Mare.
Drobeta 4, pp. 43-58.
Crăciunescu, G. 1992. Așezare a culturii Gîrla Mare la Izvoarele. Th.-D., 13(1-2), pp. 43-47.
Crăciunescu, G. 1998. L’Âge du Bronze moyen et final au nord du Danube, à l’est des Portes de
Fer. Dans C. Schuster (red.), Die Kulturen der Bronzezeit in dem Gebiet des Eisernen Tores: Kolloquium
in Drobeta-Turnu Severin [November 1997]. București: S. C. Vavila Edinf SRL, pp. 115-138.
Crăciunescu, G. 2000. Cultura Verbicioara la Rogova, jud. Mehedinți. Drobeta 10, pp. 9-64.
Crăciunescu, G. 2002. Stațiunea din epoca bronzului de la Dobra, jud. Mehedinți. Drobeta
11-12, pp. 78-104.
Crăciunescu, G. 2004. Cultura Verbicioara în jumătatea vestică a Olteniei. Craiova: MJM.
Crăciunescu, G. 2005a. Mărturii ale practicării metalurgiei și obiecte de metal în cadrul
culturii Verbicioara. Drobeta 15, pp. 57-101.
Crăciunescu, G. 2005b. Une épingle à tête gainée d’Oltenie. Dans: C. I. Popa, G. Rustoiu
(eds.), Omagiu profesorului Ioan Andriţoiu cu prilejul împlinirii a 65 de ani. Studii şi cercetări
arheologice. Alba Iulia: Altip, pp. 439-442.
Crăciunescu, G. 2006a. La nécropole de crémation de l’Âge du Bronze de Gruia, dép. de
Mehedinţi. Dans V. Lungu, G. Simion, Fl. Topoleanu (eds.), Pratiques funéraires et manifestations
de l’identité culturelle (Âge du Bronze et Âge du Fer). Actes du IVe Colloque International
77
d’Archéologie Funéraire organisé à Tulcea, 22-28 mai 2000. Tulcea: Publications de l'Institute de
Recherches Éco-Muséologiques, pp. 67-76.
Crăciunescu, G. 2006b. Despre locuirile bronzului mijlociu din Ostrovul Mare. Drobeta 16,
pp. 143-164.
Crăciunescu, G. 2007. Sfârșitul epocii bronzului în sud-vestul României. Cultura Gârla Mare:
expoziţie organizată in capitala culturală europeană Sibiu, 7-30 iunie 2007. Catalog de expoziţie.
Craiova: Universitaria.
Crăciunescu, G. 2009. Epoca bronzului în insula Gârla Mare. Drobeta 19, pp. 91-104.
Crăciunescu, G. 2011a. Observaţii asupra mormintelor culturii Gârla Mare din zona de sud-
vest a Olteniei. Tibiscum, S.N. 1, pp. 37-42.
Crăciunescu, G. 2011b. Despre plastica culturii Gârla Mare din insula Ostrovul Mare. Drobeta
21, pp. 35-41.
Crăciunescu, G. 2012a. Necropolele culturii Žuto Brdo-Gârla Mare din sud-vestul Olteniei.
Drobeta 22, pp. 32-53.
Crăciunescu, G. 2012b. Un mormânt de incineraţie descoperit la Gârla Mare, judeţul
Mehedinţi. Tibiscum, S.N. 2, pp. 33-48.
Crăciunescu, G. 2013a. Žuto Brdo-Gârla Mare necropolis from Gârla Mare, Mehedinți
county. Dans V. Sîrbu, R. Ștefănescu (eds.), ‟Necropolises, Cult places, Religion, Mythology” - The
Tracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages. Proceedings of the 12th International
Congress of Thracology, Târgoviște, 10th-14th September 2013, vol. II. Brașov: Istros, pp. 99-113.
Crăciunescu, G., 2013-2014. Descoperiri din epoca bronzului la Gârla Mare, km fluviali 839-
840. Buridava 11, pp. 54-63.
Crăciunescu, G., Neagoe M. I., Manea C., Văcuță, E. G. 2010. O locuință din epoca bronzului
în insula Gârla Mare. Drobeta 20, pp. 99-110.
Dumitrescu, V. 1961. Necropola de incinerație din epoca bronzului de la Cîrna. București:
Academia RPR.
Ernée, M., Müller, J., Rassmann, K. 2009. Ausgrabung des frühbronzezeitlichen Gräberfelds der
Aunjetitzer Kultur von Prag-Miškovice. Vorläufige Auswertung und erste Ergebnisse der
naturwissenschaftlichen Untersuchungen: 14C-Daten und Metallanalysen. Germania 87(2), pp. 355-410.
Filipov, T. 1976. Nekropol ot bronzova epoha pri s. Orsoja, Lomsko. Sofia: Septemvri.
Florescu, A. C. 1967. Sur le problèmes du bronze tardif carpato-danubien et nord-ouest
pontique. Dacia, N.S. 11, pp. 59-94.
Franz, L. 1922. Vorgeschichtliche Funde aus Rumänien. WPZ 9(3-4), pp. 89-98.
Garašanin, M. 1954. Jedan prilog hronologiji bronzanog doba u Banatu. RVM 3, pp. 57-65,
disponibil la https://www.muzejvojvodine.org.rs/lat/rad-muzeja-vojvodine/ (ultima oară accesat
19.11.2021).
Gumă, M. 1997. Epoca bronzului în Banat. Orizonturi cronologice și manifestări culturale.
Timișoara: Mirton.
Hänsel, B., Roman, P. 1984. Siedlungsfunde der bronzezeitlichen Gîrla Mare-Gruppe bei
Ostrovu Corbului östlich des Eisernen Tores. PZ 59(2), pp. 188-229.
Horedt, K. 1960. Die Wietenbergkultur. Dacia, N.S. 4, pp. 107-137.
Hurezan, P., Mărginean, F., Sava, V. 2012. Late Bronze Age Metal Artifacts discovered in
Șagu Site A1-1. Arad - Timișoara highway (km 0+19.900 - 0+20.620). Ziridava 26(1), pp. 83-107.
Jovanović, B. 1971. Metalurgija eneolitskog perioda Jugoslavije. Beograd: Arheološki Institut.
Koós, J. 2003. Über die Chronologie der Spätphase der Mittelbronzezeit (Füzesabony-Kultur)
in Nordostungarn. Dans C. Kacsó (edit.), Bronzezeitliche Kulturerscheinungen im Karpatischen
Raum. Die beziehungen zu den benachbarten Gebieten. Ehrensymposium für Alexandru Vulpe zum
70. Geburtstag, Baia Mare 10.-13. Oktober 2001. Baia Mare: Casa Corpului Didactic, pp. 301-326.
Krstić, D. 1983. Karakteristike sahranjivanja na nekropoli bronzanog doba u Korbovu 9.
ZborMuzBeograd 11(1), pp. 19-29.
78
Leahu, V. 1988. Obiecte de metal și mărturii ale practicării metalurgiei în aria culturii Tei.
SCIVA 39(3), pp. 223-241.
Letica, Z. 1973-1974 (1975). Praistorijska nekropola „Pesak” kod Korbova. Starinar, N.S.
24-25, pp. 163-174.
Melinte, G. 1975. Depozitul de bronzuri de la Ghermănești (jud. Vaslui). ArhMold 8, pp. 309-
313.
Morintz, S. 1978. Contribuții arheologice la istoria tracilor timpurii. I. Epoca bronzului în
spațiul carpato-balcanic. București: Academia RSR.
Motzoi-Chicideanu, I. 2011. Obiceiuri funerare în epoca bronzului la Dunărea Mijlocie și
Inferioară. București: Academia Română.
Mozsolics, A. 1967. Bronzefunde des Karpatenbeckens. Depotfundhorizonte von
Hajdúsámson und Kosziderpadlás. Budapesta: Akadémiai Kiadó.
Nica, M. 1987. Locuințe de tip Gârla Mare și hallstattiene descoperite în așezarea de la Ghidici
(jud. Dolj). Th.-D. 8(1-2), pp. 16-38.
Nica, M. 1994. Date noi cu privire la cronologia și periodizarea grupului cultural Gârla Mare,
pe baza descoperirilor din așezarea și necropola de la Ghidici, punctul „Balta Țarovei“. Dans P.
Roman, M. Alexianu (eds.), Relations thraco-illyro-helléniques. Actes du XIVe Symposium national
de thracologie à participation internationale, Băile Herculane 14-19 septembre 1992. Bucureşti:
Institutul român de tracologie, pp. 178-206.
Nikolov, B. 1974. Trouvailles de la fin de l'âge du Bronze de la région de Vraca. Arkheologiya
1, pp. 41-50.
Oancea, A. 1972. Un ac de tip „Hülsenkopfnadel” descoperit la Novaci. SCIV 23(3), pp. 449-452.
Petrescu-Dîmbovița, M. 1977. Depozitele de bronzuri din România. București: Academia RSR.
Roman, P. 2008. Morminte de incineraţie din epoca bronzului. Dans P. Roman, Ann Dodd-
Opriţescu (eds.), Ostrovul Corbului între km. fluviali 911-912. Morminte şi unele aşezări preistorice.
București: Academia Română, pp. 111-118.
Rus, R., Stîngă, M. 2005. Noi descoperiri arheologice întâmplătoare pe teritoriul judeţului
Mehedinţi. Drobeta 15, pp. 134-137.
Săcărin, C. 1993. Descoperiri Gârla Mare în zona Porţilor de Fier. Banatica 12, pp. 75-81.
Scránil, J. 1921. Studie o vzniku kultury bronzové v Čechách: Étude sur l'origine de l'âge du
bronze en Bohême. Praga: V. & A. Janaty.
Scránil, J., Obermaier, H. 1928. Die Vorgeschichte Böhmens und Mährens. Mit einem
Einleitungskapitel über die ältere Steinzeit. Berlin & Leipzig: Walter de Gruyter & Co.
Soroceanu, T. 1991. Studien zu Mureș-Kultur. Buch am Erlbach: VML.
Soroceanu, T. 2012. Die Kupfer- und Bronzedepots der frühen und mittleren Bronzezeit in
Rumänien. Depozitele de obiecte din cupru și bronz din România. Epoca timpurie și mijlocie a
bronzului. Cluj-Napoca: Accent.
Stîngă, I. 2006. Lampes à huile et moules pour lampes à huille découvertes dans la villa rustica
de Gârla Mare, dép. de Mehedinți (II-III siècles ap. J. Chr.). Drobeta 16, pp. 192-197.
Șandor-Chicideanu, M. 2003. Cultura Žuto Brdo-Gârla Mare. Contribuții la cunoașterea
epocii bronzului la Dunărea Mijlocie și Inferioară. Cluj-Napoca: Nereamia Napocae,.
Tasić, N. 1996. Das Problem der Funde von Szeremle im Banat und ihre Chronologie. Dans
N. Tasić (ed.), The Yugoslav Danube basin and the neighbouring regions in the 2nd millenium B. C.
Beograd-Vršac: Srpske akademije nauka i umetnosti, Balkanološki institut, pp. 147-162.
Vukmanović, M., Popović, P., 1986. Recherches archéologiques sur la localité „Livade” près
de Mala Vrbica. Đerdapske sveske 3, pp. 7-26 .
Vulpe, A. 1973. Începuturile metalurgiei aramei în spațiul carpato danubian. SCIV 24(2), pp.
217-237.
Vulpe, A., Veselovschi-Buşilă, V. 1967. Date noi privind periodizarea culturii Tei şi culturii
Basarabi (Săpăturile de la Novaci, 1961). SCIV 18(1), pp. 83-112.
79
Planche I
80
Planche II
81
Planche III
82
Planche IV
83
Planche V
84
Planche VI
85
Planche VII
86
Planche VIII
87
Planche IX
88
ORIENTAL CULTS IN ROMULA. AN OVERVIEW OF THE PROBLEM 1
Gabriela Filip ⃰
Rezumat: În articolul de față au fost abordate cultele orientale de la Romula, ținând cont de obiectele ce fac
referire la această problemă. Este vorba despre inscripții, piese sculpturale, bronzuri figurate, vase
ceramice cu reprezentări ori pietre gravate.
Abstract: In the following article, the oriental cults from Romula were approached, taking into account the
objects that refer to this problem. It is about inscriptions, sculptural pieces, bronze figurines, ceramic vessels
with representations or engraved gemstones.
Cuvinte cheie: Romula, Cybele, Attis, Serapis, Isis, Ataragatis, Turmasgades, Mithras, Sol, gnosticism.
Key-words: Romula, Cybele, Attis, Serapis, Isis, Ataragatis, Turmasgades, Mithras, Sol, Gnosticism.
In Romula, as in the whole of the Roman Empire, oriental cults2 were widespread3. This
process was most likely favored primarily by the presence of soldiers from the Numerus Surorum4
auxiliary unit and most likely from the Cohors I Flavia Commagenorum5 (rather a detachment than
the entire unit). The first of the two units is attested in Romula by two inscriptions, the first being
put by Cl(audius) Montanus, imm(unis) ex n(umero) Sur(orum) sag(ittariorum)6, the other by
Antonios Zoilos, actarius7 of the same troop.
To these can be added settlers, merchants, slaves, etc., who worked in a relatively receptive
environment from a religious point of view, such as the Roman Empire. If we take into account the
fact that Romula was the capital of the province (Dacia Inferior), then we must accept the
multiethnic and cosmopolitan character of its population.
In general, going beyond the commercial relations, the main source regarding the spread of
the oriental cults, refers to the soldiers recruited from the Orient, who arrived in our area in the
auxiliary units mentioned above. It cannot be omitted that these oriental cults always respected the
priority of the cult of the Roman emperor, thus not conflicting with the traditional Roman order.
Finally, it must be said that with the exception of Christianity and Judaism, the Roman authorities
were generally tolerant of other beliefs.
In the following pages, the oriental cults from Romula were approached, taking into account
the objects that refer to this problem. It is about inscriptions, sculptural pieces, bronze figurines or
ceramic vessels with representations. In 19748, at Romula were known the following discoveries,
with oriental specificity: Mithras: 13 objects; Serapis: one; Cybele: one; Jupiter Turmasgadis: two;
Jupiter Dolichenus: one; Atargatys: one.
According to the latest statistics9, however, it would be about 26 monuments of Mithraic
worship, four representations of the goddess Cybele, six depicting the god Sol, two for
⃰ Phd. Student, Oltenia Museum, Craiova, e-mail: gabryela1982@yahoo.com.

1
About the oriental cults practiced at Romula, it was written in several specialized works, articles or short notes (see the
bibliography at the end of this paper). In the present pages, the problem has been approached through the prism of
objects referring to oriental cults, all obviously coming from Romula.
2
Egyptian, Syrian, Palmyrene, African-Semitic, micro-Asian and Iranian cults were included in the category of oriental
cults (see Sanie, 1981, p. 8).
3
Tătulea, 1994, pp. 118-121.
4
Russu, 1972, p. 76, no. 82; Petolescu, 2002, pp. 143-144, no. 78.
5
Tudor, 1978, p. 334; Vlădescu, 1983, p. 35, no. 5.
6
IDR, II, pp. 158-159, no. 350, with bibliography.
7
IDR, II, pp. 153-154, no. 341.
8
Petolescu, Chițu, 1974, p. 63.
9
Tătulea, 1994, p. 118.
89
FILIP Gabriela
Turmasgades and one mentioning the goddess Atargatys (a statue of Dolichenus comes from
Amărăștii de Jos). For all that, the figures presented here are relative, as they represent only the
research stage.
Obviously, the number of discoveries has increased in the meantime. There has been no
question of an exhaustive approach to this subject, but the most significant findings will be listed
below.
1. THE CULTS FROM ASIA MINOR, are represented at Romula by the goddess Cybele
and Attis. The myths and mysteries of the two deities promised salvation in the afterlife and
experienced certain popularity, the relationship between the two and the tragic end of the latter
being notorious10.
1.1. As early as 1935, Prof. Dumitru Tudor published a sculptural monument with an
inscription, dedicated to Cybele11 (fig. 1), later resumed in the monograph dedicated to Roman
Oltenia12, but also in other specialized works13. The goddess was rendered in her usual position,
sitting on a throne flanked by two lions. The photo below was taken from the published literature and
is not of the highest quality. Also, neither this inscription M(atri) [D(eum) M(agnae)] = The Great
Mother of the Gods, which, on top of everything, is fragmentary, has not been preserved very well.
A similar piece comes from Cioroiu Nou, and a temple dedicated to Cybele was built in
Drobeta14, a hypothesis based on an inscription seen by Mezerzius in the early sixteenth century15.
In addition to the representation described briefly above, from Romula come three other
16
pieces , it is about two terracotta figurines of Cybele, as well as a votive relief, fragmentary
preserved17 (fig. 2). Regarding the latter, it was appreciated (D. Tudor) that it would be about a
common representation (an association) of the Thracian Horseman - Cybele.
Cybele = The Great Mother of the Gods, was worshiped as a protector of nature and
fertility, goddess of caves and the Earth. She formed a couple with Attis, who ended up cheating on
her, in which context he was punished with madness, self-emasculated and died.
It is difficult to say who were the worshipers of the goddess Cybele at Romula, but given the
fact that from the Greek cities (Histria, Tomis) on the west coast of Pontus Euxinus, comes a
significant number of such representations18, we could assume that we have dealing with a
population group of Greek culture.
1.2. A ceramic representation (fig. 3-4) applied as a decoration on a vessel from
Romula19, was initially interpreted as a hypostasis of the god Pan20. Subsequently, this identification
was revised, eventually the representation being attributed to the god Attis21.
The representation depicts a young man standing with his lower half of his body naked. His
head is slightly tilted to the left, and his hair is curly. On his forehead he wears a ribbon tied around
his neck. The character is at rest with his legs crossed.
The significance of this vessel was most likely a cultic one and perhaps it is significant that
it is a drinking glass. In the context of the processions dedicated to the Cybele-Attis couple, it seems
very possible to use such ceramic vessels, a hypothesis that can only be assumed at this time.
10
Briefly about this divine couple, see Floca, 1935, pp. 205-206.
11
Tudor, 1935, p. 38, no. 31.
12
Tudor, 1978, p. 366, fig. 100/4.
13
Berciu, Petolescu, 1976, p. 27, no. 4.
14
Rusu-Pescaru, Alicu, 2000, p. 135.
15
IDR, III/3, no. 239.
16
The evidence of the pieces belongs to Tătulea, 1994, p. 120.
17
Bordenache, 1969, p. 106, no. 222.
18
Bordenache, 1969, pp. 31-38, no. 39-59; Bâltâc et al., 2015, pp. 123-124.
19
Popilian, 1997, fig. 20/3.
20
Bondoc, 2005, p. 33, no. 23.1.
21
Alexandrescu, 2006, p. 28.
90
2. EGYPTIAN CULTS at Romula; in this regard we must mention here inscriptions and
representations of the gods Serapis and Isis22. There are no attested Egyptian communities in
Oltenia, but they certainly must have existed.
The god Serapis was worshiped mainly as a thaumaturgical, healing deity, but he also had
other attributes (light, sun). He took over some of the attributes of Osiris, the husband of the
goddess Isis.
2.1. Two representations of the Egyptian god Serapis at Romula are known to date (fig. 5).
The first consists of a bronze statuette23 (fig. 5, left side), which depicts the god sitting, dressed in a
draped garment and wearing sandals. Curly hair, bushy beard and a calathos decorated with olive
branches on the head are other features of the representation.
*. Another representation of the god Serapis from Romula was depicted (applied) in the
hoop of a bronze ring24 (fig. 5, right side). The representation is in the form of an old man, with rich
hair and beard, wearing a calathos on his head.
As for the cult of the goddess Isis, it was widespread in the Greek world during the
Hellenistic period, from where it easily penetrated the Italian peninsula. It represented the fecundity
and fertility of the agrarian world, the sky, motherhood, birth, etc., attributes that allowed an easy
syncretization with other deities (Luna, Ceres, Fortuna, Venus25). Thanks to this complex
personality, she was named Isis Myrionyma (= the one with a thousand names).
2.2. At Romula, Isis was rendered by a figurine made of clay26 (fig. 6), but also on three
gemstones, on two of them in the company of Serapis27 (fig. 8). Strictly referring to the ceramic
figurine, one can notice the crescent worn on the head, and the knot on the chest ("the knot of Isis"),
with which the cape worn on the shoulders is tied, is again a feature. The goddess also stands out,
through the ostentatious wearing of jewelry, it is about earrings, bracelets and a necklace around her
neck.
*. A recent discovery (research by Prof. Gh. Popilian, 1995)28 (fig. 7) confirms the existence
of a series production of figurines with the representation of the goddess Isis, especially since it is
similar to the previous, and obviously, a group of worshipers.
2.3. If Placida Regina can identify with Isis29, then it is attested in Romula by the
inscription of a limestone shrine (fig. 9), as follows30: To the Gentle Queen, the horsemen gladly
worshiped her, through Proculus princeps and Gaius, optio.
3. THE SYRIAN CULTS at Romula they were spread mainly by the soldiers of the Syrian
auxiliary unit, stationed here. Very curious, at Romula we do not know until now inscriptions or
representations of Iupiter Dolichenus31.
The inscriptions and sculptural pieces discovered document the worship of the following
deities:
3.1. Dea Syria / Ataragatis32;
The adoration of this goddess at Romula is known to us thanks to an inscription engraved on
the base of a clay figurine (fig. 10), first published by Dumitru Tudor33. The re-examination of the
22
About the representations of the goddess Isis on the territory of Oltenia, see Tudor, 1978, p. 375; about her
attestations in Dacia, see Sanie, 2004, pp. 62-68; about the two deities in general, see Floca, 1935, pp. 219-220.
23
Petolescu, 1972, pp. 80-81.
24
Bondoc, Dincă, 2003, p. 16.
25
Nemeti, 1999, pp. 73-78.
26
Berciu, Petolescu, 1976, p. 30, no. 11.
27
Tudor, 1967, p. 213, no. 11; Berciu, Petolescu, 1976, p. 32, no. 16.
28
Popilian, 2006, p. 415, no. 27.
29
Sanie, 2004, p. 63.
30
IDR, II, p. 152, no. 328, with discussions and bibliography.
31
For the discoveries related to Iupiter Dolichenus from Oltenia, see Tudor, 1971, p. 662, footnote 20.
32
Floca, 1935, p. 214; Sanie, 1981, pp. 106-113.
91
FILIP Gabriela
piece led to the conclusion that it is a dedication made by a worshiper of the goddess Atargatis, as
Silviu Sanie convincingly demonstrated34. According to him, the inscription reading is: Gift for
Atargatis, for the health (life) of Ragysbel. It was dated to the end of the 2nd century AD.
It was considered that the followers of his cult were mainly Syrian and Commagene
soldiers35, as evidenced by an inscription from Micia36.
3.2.Turmasgades; the Syrian deity with this name is quite little known37; he could be
considered a god of mountains, of heights, but also with other attributes. His syncretization with
Iupiter is quite clear from an inscription from Micia, put by Cohors II Flavia Commagenorum38.
The discoveries at Micia and Romula leave no room for doubt about his Syrian origins
(Commagene). Turmazgades was worshiped at Romula, as it turns out from the presence of two
monuments39 (fig. 11-12).
*. The first is actually an eagle representation, with an inscription engraved on the pedestal40
(fig. 11): To Turmasgada. Maximus Maximinus and Iulianus Maximinus fulfilled their promise. The
eagle, the general symbol of the Roman army, was portrayed as a predator, holding a hunted animal
in its strong claws, most likely a deer..
*. Another monument attributed to Turmasgada, is a representation of an eagle holding a
deer in its claws (?)41 (fig. 12). The piece is fragmentary and does not allow other comments for the
time being.
4. THE CULT OF THE GOD MITHRAS42 representing the sun and light, the symbol of
immortality, the victory of good over evil and last but not least the salvation of mankind, was a
religious belief of the utmost importance in the Roman imperial period. Especially in the third
century, it experienced an unparalleled popularity (except for that of Christianity).
We have unverified but very probable information regarding the existence of a mithraeum at
Romula, dug in the bank of the river Teslui43, the one that passes through the middle of the locality.
The information was recorded by the engineer Popovici, so there is no reason to doubt its
truthfulness. On the same note, the large number of Mithraic discoveries from Romula can be
invoked here44. Likewise, a significant number of vessels decorated with snakes were also attributed
to the practices of the worship of Mithras45.
*. The attention on the Mithraic cult at Romula was attracted since 1913, the date when
Vasile Pârvan published an important inscription46 (fig. 13). The inscription was later resumed with
the following translation into Romanian47: To the Invincible Sun Mithra, they put (the shrine), the
accountants (librarii) together with Antonius Zoilus, the head of the chancellery of the commander
of the unit of the numerus of Syrians.
The fact that in the inscription Mithras is congratulated with the epithet Sol Invictus could
suggest the association (syncretization) of the two deities. In any case, we have proof that at least in
part, the Syrian archers at Romula worshiped Mithras.
33
Tudor, 1958, p. 99, fig. 29/1.
34
Sanie, 1966, p. 357.
35
Tudor, 1978, p. 360.
36
IDR, III/3, p. 142, no. 136.
37
See anyway, Sanie, 1981, pp. 99-103.
38
IDR, III/3, pp. 144-145, no. 138.
39
Tudor, 1945, pp. 412-414; Tudor, 1948, pp. 271-272; Tudor, 1978, p. 379.
40
Bordenache, 1969, pp. 79-80, no. 157; IDR, II, p. 153, no. 340.
41
Tudor, 1948, pp. 271-272; Bordenache, 1969, p. 80, no. 158; Berciu, Petolescu, 1976, p. 39, no. 27.
42
Regarding the cult of Mithras, see Vermaseren, 1956.
43
Odobescu, 1878, p. 49; Berciu, Petolescu, 1976, p. 16; Tudor, 1978, p. 388; Tătulea, 1994, p. 119.
44
Tudor, 1978, p. 385: 26 monuments and images of Mithras.
45
Popilian, Poenaru-Bordea, 1973, pp. 239-257.
46
Pârvan, 1913, pp. 20-21, no. 24.
47
IDR, II, pp. 153-154, no. 341.
92
*. A monument with the representation of Mithras petrogenitus type48 (fig. 14), 0.70m high,
alludes to the birth of the god from a rock. It was provided in the central part with a hole for
draining water (through which a water distribution pipe probably passed 49), so we are dealing with
a decorative representation for a fountain. The inscription that was written on tabula ansata has not
been preserved (it may have been made with paint), but we note its patronage over the fountain in
particular and over the springs in general.
*. The discussion on the cultic attribution of vessels decorated with snakes is a very
complicated one. Such vessels have been discovered in various archaeological contexts. The ones
from Romula were attributed to the cult of the god Mithras50, but a large vessel with snakes from
Porolissum was also decorated with representations of the gods Liber Pater and Libera51.
Below are some of these vessels decorated with snakes (fig. 15), from Romula. It is true that
a human face appears on some vessels, which could be identified with Mithras, but this is only a
hypothesis.
*. No less than six Mithraic cult plates were discovered at Romula, most of them
fragmentary, all made with representations arranged horizontally in three registers.
The representation that has been preserved intact52 (fig. 16) is 36 cm high and has in the
center the rendering of the scene of the slaughter of the bull by Mithras, flanked by the two
dadophores, Cautes and Cautopates, the first with the torch up symbolizing the sunrise, the second
with the torch down (the sunset). To the left and right of the head of Mithras are representations of
Sol and a raven (left), as well as the Moon and Mithras petrogenitus. At the top were rendered
several hypostases of the god with the sacrificed bull, and in the lower register is found in the
company of Sol.
*. Another dedication belonging to the same cult was made on a marble slab53 (fig. 17a,b).
The fragmentary preserved representation, however, allows the recognition of the mithraic sacrifice.
The god Mithras, kneeling on the bull's neck, stabs the bull, and a dog jumps on the victim's neck.
To the right was one acolyte of Mithras, namely Cautes.
The inscription has been preserved in the same way, fragmentary: To the Sun God,
invincible, for his health, Phoebus paid homage to his divinity.
One can easily guess from the text of the inscription, the takeover by Mithras of the
attributes of the god Sol. Also important, the dedication was put to health, which may suggest the
healing quality of Mithras.
5. SOL INVICTUS 54; the worship of this god in Romula is known to us mainly due to the
representations on the gemstones and lamps. The explanation could be that the cult of Sol Invictus
was often confused with that of Mithras55, with which it has many elements in common, ending up
being completely absorbed by the latter.
The attempt to separate the representations and inscriptions of god Mithras from those of
Sol, is difficult, but not impossible, and the medallion discovered at Locusteni, proves that the solar
divinity was worshiped in the rural environment of Dacia56. It is true that the representations on the
ceramic objects are much more detailed than those on the gemstones, obviously due to the space
available. God Sol was rendered bust, naked and standing or leading the quadriga, with the head
48
Pârvan, 1913, p. 57, no. 23; Tudor, 1978, p. 387, fig. 113/2.
49
Băeștean, 2007, p. 94.
50
Popilian, Poenaru-Bordea, 1973, pp. 239-257.
51
Matei, 1982, pp. 17-22.
52
Pârvan, 1913, p. 56, no. 22; Tudor, 1978, p. 387, fig. 113/1; Tătulea, 1994, fig. 30/6.
53
IDR, II, p. 154, nr. 342, with bibliography.
54
Sanie, 1974-1975, pp. 331-340; Sanie, 1981, pp. 123-139.
55
Tudor, 1978, p. 383.
56
Popilian, 1980, p. 30, tomb no. 117.
93
FILIP Gabriela
always decorated with sun rays. In opposition to these hypostases we retain the usual worship
scene, of slaughtering the bull (see above).
The rise of Sol Invictus reached its peak in the early third century, with the reign of Emperor
Helagabalus57 (218-222) and continued until the time of Emperor Aurelian58 (270-275). In the book
written by Silviu Sanie are mentioned only two gems with representations of Sol, from Romula. So
far, seven such pieces have been processed, with three distinct iconographic types: half-length
portrait, standing on two feet and leading a quadriga (fig. 18)59.
6. GNOSTICISM.
It is attested in Romula by two gemstones, both published in the form of a drawing (photos
of the pieces were not accessible to me). The presence of such objects has been related to what is
commonly called primitive Christianity. These are paleo-Christian manifestations, most likely
dating from the third century, being attributed to the Christian heretical sect of Basilides, who used
them as signs of recognition.
The representations on their surface consist in the rendering of fantastic beings (anatomical
combinations of people, birds and snakes), accompanied by cryptographic, enigmatic formulas such
as Abrasax and Ablanabla. They can be included in the category of oriental cults, especially since
the center of the Gnostic sect was in Alexandria (Egypt).
The Gnostics believed that the world was not created by divinity, but by an intermediary
between the world and divinity. They demanded total knowledge and demanded the reconciliation
of religion with philosophy, and the fantastic representations on the surface of the Gnostic
gemstones give way to the interpretation that they practiced magic. As a result of the anti-state
attitude, anti-Judaism, asceticism, denial of the divine origin of Christ, etc., Gnosticism turned into
a strong and lasting heresy60.
*. The first of the Gnostic gemstones from Romula, published by Gh. Popilian61 and later
resumed in the repertoire of Christian discoveries in României62, has engraved on the main face a
fantastic being, with a head of a bird, a human bust and snake-shaped legs. He holds a whip in his
right hand and a shield in his left. An inscription was engraved on the other side: Aβρασας. A
gemstone with a similar engraved formula comes from Orlea63.
*. Another gemstone of the same type was published by Doina Benea64, as a piece with an
unknown place of discovery, but which comes with some certainty from Romula65. A fantastic
creature similar to the one described above (head of o bird, armored human bust and snake-shaped
legs, with shield and whip in his hands) was depicted on the main face. Stars and several scattered
letters were engraved around the representation, making up the inscription ABPACAZ.
The following inscription can be read on the other side: ABΛANAΘANA ABAXAREY,
surrounded by another: Iaω MAPIA, perhaps related to the name of Yahweh.
*
In Dacia, as in the rest of the Empire, religion was formed and developed around the
inhabitants. Reliefs, statues and statuettes, made of stone, marble, bronze or burnt clay, some true
works of art, others modest achievements, expressed the feelings of the people towards the gods.
Therefore, it is important not to study the cults mainly, but the motivation to practice them.
57
Historia Augusta. Vita Antonini Heliogabali, II, pp.104-177.
58
Najdenova, 1998, pp.171-178.
59
Filip, 2020, pp. 245-249, footnote 7 with bibliography.
60
Gudea, Ghiurco, 1988, pp. 94-95, footnote 10.
61
Popilian, 1971, pp. 211-213.
62
Gudea, Ghiurco, 1988, p. 162, no. 3, with bibliography.
63
Tudor, 1960, p. 378, no. 7; Tudor, 1968, p. 541, no. 479.
64
Benea, 1972, pp. 346-347.
65
IDR, II, pp. 256-257; Gudea, Ghiurcă, 1988, pp. 162-163, no. 4.
94
All these data about the oriental cults and artistic currents, encountered and practiced in
Romula, finally demonstrate the mixed character of the population in this city, which, together with
the Roman customs, kept the old, traditional rules, specific to the places of origin.
BIBLIOGRAPHY
Alexandrescu, C. 2006. O posibilă reprezentare a lui Attis pe un vas decorat cu relief

aplicat de la Romula. D. Bondoc (ed.), In honorem Gheorghe Popilian. Craiova, pp. 24-37.
Bâltâc, A., Știrbulescu, C., Ștefan, A. 1915. Muzeul Național de Istorie a României.
Catalogul colecției lapidarium. I. Piese greco-romane. București.
Benea, D. 1972. O gemă gnostică din colecţia Muzeului Porţilor de Fier. Revista Muzeelor
4, pp. 346-347.
Berciu, I., Petolescu, C.C. 1976. Les cultes orientaux dans la Dacie méridionale. Leiden.
Bordenache, G. 1969. Sculture greche e romane del Museo Nazionale di Antichita di
Bucarest. București.
Bondoc, D. 2005. Figurine ceramice romane. Muzeul Olteniei Craiova. Craiova.
Bondoc, D., Dincă, D. R. 2003. Bronzuri figurate romane. Muzeul Romanațiului Caracal.
Craiova.
Cociş, S., Ruscu, D. 1996. Reliefmedallions und Tonmatrizen aus Dakien. ActaRCRF 34,
pp. 121-135.
Filip, G. 2020. A new representation of the God Sol on a gemstone from Romula. Varia
Archaeologica. I. Tradiție și inovație în cercetarea arheologică din România și Republica Moldova.
Cluj-Napoca, pp. 245-249.
Floca, O. 1935. I culti orientali nella Dacia. Ephemeris Dacoromana VI, pp. 204-239.
Gudea, N., Ghiurco, I. 1988. Din istoria creștinismului la români. Mărturii arheologice.
Oradea.
Historia Augusta. Vita Antonini Heliogabali, II. https://ryanfb.github.io/loebolus-
data/L140.pdf, accesat la 28.09.2021.
IDR, II - Inscriptiones Daciae Romanae / Inscripţiile Daciei romane. vol. II, București,
1977.
IDR, III / 3 - Inscriptiones Daciae Romanae / Inscripţiile Daciei romane. vol. III/3,
București, 1984.
Matei, A. 1982. Vasul decorat cu șerpi descoperit la Porolissum. ActaMP 6, pp. 17-22.
Najdenova, V. 1998. Nouvelles évidences sur le culte de Sol Augustus à Novae (Mésie
Inférieure). Les empereurs illyriens. Actes du colloque de Strasburg (11-13 octobre 1990) organisé
par le Centre de Recherche sur Europe centrale. Strasburg, pp.171-178.
Nemeti, S. 1999. Isis-Afrodita „impudica” de la Romula. Contribuții la studiul iconografiei
Isidei în Dacia romană. Arhivele Olteniei 14, s.n., pp. 73-78.
Odobescu, Al. I. 1878. Anticuitățile Județului Romanați. București.
Pârvan, V. 1913. Ştiri nouă din Dacia Malvensis. AARMSI 36, pp. 39-68.
Petolescu, C.C. 1972. Știri noi privind cultele egiptene în Dacia Inferior. SCIVA 23, 1, pp.
79-81.
Petolescu, C.C., Chițu, Ș. 1974. Noi monumente de la Romula. Revista muzeelor și
monumentelor istorice 3, București, pp. 61-65.
Petolescu, C.C. 2002. Auxilia Daciae. București.
Popilian, G. 1971. O gemă gnostică de la Romula. SCN 5, pp. 211-213.
Popilian, G., Poenaru-Bordea, G. 1973. Date noi privind cultele de la Romula-Malva în
lumina vaselor cu figuri în relief. SCIV 24, 2, pp. 239-257.
Popilian, G. 1980. Necropola daco-romană de la Locusteni. Craiova.
95
FILIP Gabriela
Popilian, G. 1997. Les centres de production ceramique d΄Oltenie. D. Benea (coord.),

Études sur la ceramique romaine et daco-romaine de la Dacie et de la Mesie inferieure. Timişoara,
pp. 7-20, pl. I-XLVIII.
Popilian, G. 2006. Centrul coroplastic de la Romula. L. Mihăilescu-Bârliba, O. Bounegru
(eds.), Studia Historiae et religionis daco-romanae. In honorem Silvii Sanie. București, pp. 409-
437.
Russu, I.I. 1972. Auxilia Provinciae Daciae. SCIV 1, pp. 63-78.
Rusu-Pescaru, A., Alicu, D. 2000. Templele romane din Dacia. Deva.
Sanie, S. 1966. O inscripție siriacă la Romula. Arh.Mold. IV, pp. 355-359.
Sanie, S. 1974-1975. Cultul lui Sol Invictus în Dacia. Sargeția XI-XII, pp. 331-340.
Sanie, S. 1981. Cultele orientale în Dacia romană. 1. Cultele siriene și palmiriene.
București.
Sanie, S. 2004. Cultele egiptene în Dacia romană. Arh.Mold. XXVII, pp. 62-68.
Tătulea, C.M. 1994. Romula-Malva. București.
Tudor, D. 1935. Monumente inedite din Romula. Buletinul Comisiunii monumentelor
istorice XXVIII, p. 83.
Tudor, D. 1941-1944 (1945). Monuments de pierre de la collection Cezar Bolliac au Musée
National des Antiquités de București. Dacia IX-X, pp. 412-414.
Tudor, D. 1945-1947 (1948). Jupiter Turmasgadis a Romula. Dacia XI-XII, pp. 271-272.
Tudor, D. 1958. Oltenia romană. ed. a II-a, București.
Tudor, D. 1960. Șapte pietre gravate romane de la Celei și Orlea. SCN III, pp. 375-382.
Tudor, D. 1967. Pietre gravate descoperite la Romula. Apulum VI, pp. 209-229.
Tudor, D. 1968. Oltenia romană. ed. a III-a, București.
Tudor, D. 1971. Sirienii în Dacia Inferioară. Apulum 9, pp. 659-664.
Tudor, D. 1978. Oltenia romană. ed. a IV-a, București.
Turcan, R. 1998. Cultele orientale în lumea romană. București.
Vermaseren, M.J. 1956. Corpus Inscriptionum et monumentorum religionis mithriacae,
Haga.
Vlădescu, C.M. 1983. Armata romană în Dacia Inferior. București.
LIST OF ILLUSTRATIONS
Fig. 1. Representation of the goddess Cybele from Romula (after I. Berciu, C.C. Petolescu, 1976,
pl. II/4).
Fig. 2. The Thracian Horseman (left) and Cybele (right), after G. Bordenache, 1969.
Fig. 3. Vessel with the representation of Attis from Romula, after Gh. Popilian, 1997.
Fig. 4. Vessel with the representation of Attis, after C. Alexandrescu, 2006.
Fig. 5. Representations of the god Serapis, from Romula. Left: statuette, photo G. Filip; right: ring
with the representation of the god on the hoop, after D.Bondoc, D.R.Dincă, 2003.
Fig. 6. Romula. Ceramic figurine with the representation of the goddess Isis, after I.Berciu,
C.C.Petolescu 1976.
Fig. 7. Romula. Ceramic figurine with the representation of the goddess Isis, after Gh. Popilian,
2006.
Fig. 8. Romula. Gemstone with the representation of the gods Serapis and Isis. Photo after I.
Berciu, C.C. Petolescu, 1976; drawing after D. Tudor, 1967.
Fig. 9. Shrine dedicated to the goddess Placida Regina (after IDR, II, p. 152, no. 328).
Fig. 10. Syrian inscription from Romula, după S. Sanie, 1966 and IDR, II.
Fig. 11. Sculptural monument with inscription dedicated to Turmasgades (photo after Gabriela
Bordenache 1969, drawing after C.M. Tătulea 1994).
Fig. 12. Sculptural monument dedicated to Turmasgades, after D. Tudor.
96
Fig. 13. Romula. Shrine dedicated to the god Mithras, after V. Pârvan, 1913.
Fig. 14. Representation of Mithras petrogenitus type, photo after V. Pârvan, 1913, drawing after
C.M. Tătulea 1994.
Fig. 15. "Vessels with snakes" from Romula, after Gh. Popilian, Poenaru-Bordea, 1973.
Fig. 16. Mithraic cult plate, photo after V. Pârvan 1913; drawing after C.M. Tătulea, 1994.
Fig. 17a. Marble slab with the representation of the mithraic sacrifice; photo after IDR, II, no. 342.
Fig. 17b. Marble slab with the representation of the mithraic sacrifice; drawing after C.M. Tătulea,
1994.
Fig. 18. Gemstones from Romula with the representation of god Sol, illustration after G.Filip (top)
and D. Tudor (bottom).
Fig. 19. Lamps and ceramic medallion with the representation of the god Sol. Photo after I.Berciu,
C.C. Petolescu, 1976; drawing after S.Cociș, D.Ruscu, 1994.
Fig. 20. Gnostic gemstone from Romula, after Gh. Popilian, 1971.
Fig. 21. Gnostic gemstone from Romula, after IDR, II, no. 661.
97
FILIP Gabriela
Fig. 1. Representation of the goddess Cybele from Romula

(after I. Berciu, C.C. Petolescu, 1976, pl. II/4).
Fig. 2. The Thracian Horseman (left) and Cybele (right), after G. Bordenache, 1969.
98
Fig. 3. Vessel with the representation of Attis from Romula, after Gh. Popilian, 1997.
Fig. 4. Vessel with the representation of Attis, after C. Alexandrescu, 2006.
99
FILIP Gabriela
Fig. 5. Representations of the god Serapis, from Romula. Left: statuette, photo G. Filip;
right: ring with the representation of the god on the hoop, after D. Bondoc, D. R. Dincă, 2003.
Fig. 6. Romula. Ceramic figurine with the representation of the goddess Isis, after I. Berciu,
C.C. Petolescu 1976.
100
Fig. 7. Romula. Ceramic figurine with the representation of the goddess Isis,
after Gh. Popilian, 2006.
Fig. 8. Romula. Gemstone with the representation of the gods Serapis and Isis. Photo after I.
Berciu, C.C. Petolescu, 1976; drawing after D. Tudor, 1967.
101
FILIP Gabriela
Fig. 9. Shrine dedicated to the goddess Placida Regina (after IDR, II, p. 152, no. 328).
Fig. 10. Syrian inscription from Romula, after S. Sanie, 1966 and IDR, II.
102
Fig. 11. Sculptural monument with inscription dedicated to Turmasgades (photo after Gabriela
Bordenache 1969, drawing after C.M. Tătulea 1994).
Fig. 12. Sculptural monument dedicated to Turmasgades, after D. Tudor.
103
FILIP Gabriela
Fig. 13. Romula. Shrine dedicated to the god Mithras, after V. Pârvan, 1913.
Fig. 14. Representation of Mithras petrogenitus type, photo after V. Pârvan, 1913,
drawing after C.M. Tătulea 1994.
104
Fig. 15. "Vessels with snakes" from Romula, after Gh. Popilian, Poenaru-Bordea, 1973.
105
FILIP Gabriela
Fig. 16. Mithraic cult plate, photo after V. Pârvan 1913; drawing after C.M. Tătulea, 1994.
Fig. 17a. Marble slab with the representation of the mithraic sacrifice; photo, after IDR, II, no. 342.
106
Fig. 17b. Marble slab with the representation of the mithraic sacrifice:
drawing, after C.M. Tătulea, 1994.
Fig. 18. Gemstones from Romula with the representation of god Sol,
illustration after G.Filip (top) and D. Tudor (bottom).
107
FILIP Gabriela
Fig. 19. Lamps and ceramic medallion with the representation of the god Sol.
Photo after I.Berciu, C.C. Petolescu, 1976; drawing after S.Cociș, D.Ruscu, 1994.
108
Fig. 20. Gnostic gemstone from Romula, after Gh. Popilian, 1971.
Fig. 21. Gnostic gemstone from Romula, after IDR, II, no. 661.
109
NOTĂ PRIVIND O INSCRIPȚIE A LEGIUNII A V-A MACEDONICA

DIN CASTRUL ROMAN DE LA SLĂVENI
Dorel Bondoc*
Rezumat: O inscripție cu locul necunoscut al descoperirii, publicată cu câteva decenii în urmă, a fost
identificată recent într-un jurnal al sitului arheologic Slăveni. Mai exact, inscripția a fost găsită în timpul
săpăturilor arheologice din sectorul Porta Praetoria al castrului, unde fusese refolosită ca material de
construcție.
Este un fragment dintr-o stelă funerară aparținând mormântului unui beneficiarius, veteran al Legiunii V
Macedonica. Dacă există vreo legătură între această inscripție și țiglele ștampilate ale legiunii descoperite
în castru, în sensul prezenței unui detașament al legiunii la Slăveni, rămâne de văzut.
Abstract: An inscription with the unknown place of discovery, published a few decades ago, was recently
identified in a diary of the Slăveni archeological site. Specifically, the inscription was found during the
archaeological excavations in the porta praetoria sector of the fort, where it had been reused as construction
material.
It is a fragment of a funerary stele belonging to the tomb of a beneficiarius, a veteran of the Legio V
Macedonica. If there is any connection between this inscription and the stamped tiles of the legion
discovered in the fort, in the sense of the presence of a detachment of the legion in Slăveni, it remains to be
seen.
Cuvinte-cheie: Inscripţie, Legiunea V Macedonica, trupe auxiliare romane, castru, Slăveni.
Key-words: Inscription, Legio V Macedonica, Roman auxiliary, fort, Slăveni.
Castrul roman de la Slăveni este unul dintre cele mai cunoscute monumente de acest gen din
Oltenia. Locația sa în cadrul limesului alutan, dimensiunile mari (este cel mai mare castru de piatră
din Oltenia), precum și bogăția și diversitatea materialelor arheologice îl recomandă din toate
punctele de vedere.
Până în prezent, nu era cunoscută nici o inscripție pe piatră a legiunii V Macedonica, care să
fi fost descoperită la Slăveni1. Sunt binecunoscute în schimb țiglele ștampilate cu numele abreviat al
acestei unități militare2, descoperite în castru.
În urmă cu ceva vreme, publicam un fragment dintr-o stelă funerară de calcar (fig. 1-2) de
la Muzeul Olteniei Craiova, cu loc de descoperire necunoscut3; în lipsa oricăror indicii sau
informații presupuneam atunci (eronat), că piesa ar putea proveni de la Sucidava.
Text păstrat:
...........................
...N……….DVS
...G V M EX
........OS VIX
...........................
Propunere de completare:
* Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: dorelbondoc@yahoo.com.

1
Despre castrul și așezarea romană de la Slăveni: Tudor et al., 2011.
2
Tudor, 1974-1975, pp. 13-22; IDR, II, p. 208, nr. 522; Bondoc, 2010, pp. 38-53.
3
Bondoc, 1997, p. 274, nr. 5; Bondoc, 2004, p. 89, nr. 124.
110
BONDOC Dorel
[D(is) M(anibus)]
........................................................
..............N............................................dus
[vet(eranus) le]g(ionis) V M(acedonicae) ex
[b(ene)f(iciario)(?) c]o(n)s(ularis) vix(it)
[an(nis)...] mil(itavit)
[an(nis)...]
Zeilor Mani. ...N...dus, veteran al legiunii a V-a Macedonica, fost beneficiar consular, a
trăit ... ani, a luptat ... ani.
Defunctul fusese beneficiarius consularis și veteran al legiunii a V-a Macedonica.

Beneficiarii consularis erau subofiţerii aflaţi în slujba guvernatorului unei provincii, cu însărcinări
speciale4, având atribuţii legate de paza şi întreţinerea drumurilor, a comunicaţilor poştale şi a
încasării taxelor de circulaţie.
Examinarea carnetelor de săpături ale profesorului D. Tudor redactate pe șantierul
arheologic Slăveni5, mi-a relevat faptul că inscripţia respectivă a fost descoperită în acest castru, în
timpul săpăturilor arheologice din anul 1975. Piesa a fost practic găsită în zidăria porţii praetoria a
castrului, fiind reutilizată acolo ca material de construcţie.
Fig. 1. Inscripția unui fost beneficiar consular, veteran al legiunii a V-a Macedonica,
descoperită în porta praetoria a castrului Slăveni. Foto (după Bondoc, 2004).
4
Ardevan, 1991, p. 163, cu bibliografia veche; mai recent: Nelis-Clément, 2000.
5
Tudor, 1975, mss., p. 145.
111
Fig. 2. Inscripția unui fost beneficiar consular, veteran al legiunii a V-a Macedonica,
descoperită în porta praetoria a castrului Slăveni. Desen (după Bondoc, 1997).
Reutilizarea unui monument funerar ca material de construcție reprezintă în primul rând o

profanare a mormântului căruia i-a aparținut (Iulius Paulus, I, 21, 86). Dacă mai ținem cont și de
faptul că în cazul de față este vorba despre un fragment al respectivei stele funerare, atunci ne
putem gândi că a fost mai întâi extrasă din zona sepulcrală, apoi spartă în mai multe bucăți și abia
după aceea s-a trecut la refolosirea sa secundară. Așadar, în pofida legislației romane ce proteja
proprietatea funerară, se pare că au existat abateri de la aceste reguli și nu discutăm aici despre
furturi sau vandalizări.
Pe de altă parte, zidirea unui fragment de monument funerar în poarta unui castru, așadar
într-o construcție militară romană, ne sugerează că avem de-a face cu o operațiune oficială sau
cumva autorizată. Și cu siguranță, așa cum se va vedea mai jos, nu a fost singura de acest fel. De ce
au procedat autoritățile romane de pe granița provinciei Dacia Inferior la o atare operațiune,
urmează să discutăm în continuare. Începem prin a trece în revistă și alte manifestări de acest gen,
în zonele învecinate.
Vom începe cu Romula, capitala provinciei, acolo unde din necropola de nord a orașului au
fost spoliate mai multe monumente funerare spre a fi folosite ca materiale de construcție în zidul lui
Filip Arabul; constatări ale acestui fapt au fost făcute în timpul săpăturilor din anul 19687, 19708 și
20079. Mai mult, există situații în care mai multe morminte au fost afectate (tăiate sau suprapuse) de
amenajarea zidului10. Momentul cronologic în care s-a petrecut acest fapt este anul 248, adică
imediat după războiul cu carpii din anul 247.
În castrul roman de la Răcari, în pavajul turnului de nord (din dreapta intrării11) al porții
praetoria a fost reutilizat ca material de construcție, un fragment de stelă funerară din secolul al II-
6
Non vidi, apud https://droitromain.univ-grenoble-alpes.fr/Anglica/Paul1_Scott.htm, accesat în data de 30.08.2021.
7
Popilian, 1968, mss.
8
Tudor, 1970, mss.
9
Negru et al., 2007, p. 110; Petolescu, 2016, pp. 84-85.
10
Babeș et al., 2020, pp. 106-107, mormintele C 220, C 223, C225, C 227 și C 228.
11
Florescu, 1931, p. 18.
112
BONDOC Dorel
lea12. O piesă similară, de data asta de la împăratul Caracalla a fost descoperită în zidăria portei
principalis dextra13. De asemenea, un leu funerar și un alt fragment de stelă funerară au fost
refolosite la o construcție din piatră în sectorul latus sinistrum14, cândva la mijlocul secolului al III-
lea. În sfârșit, o a treia bucată de stelă funerară a fost reutilizată la repararea incintei vestice a
castrului, pe sectorul retentura dextra15.
Mai putem invoca aici o situație analoagă din termele castrului roman de la Drobeta. Astfel,
în timpul săpăturilor arheologice din perioada interbelică conduse de Al. Bărcăcilă a fost descoperit
un bogat material arheologic, între care și o stelă funerară reutilizată aici ca material de
construcție16. Într-o vreme de normalitate așa ceva ar fi fost de neconceput.
Cele patru situații surprinse la Romula, Răcari, Drobeta și Slăveni (mai sunt și altele)
reflectă o situație existentă în sudul Daciei pe la mijlocul secolului al III-lea, anume, deposedarea
cimitirelor de monumentele funerare realizate din piatră, în vederea reutilizării acestora la ridicarea
ori repararea unor construcții cu caracter militar. De la această regulă nu a făcut însă excepție, nici
restul provinciei17. Practic, funcția funerară pentru care au fost realizate respectivele monumente a
fost ignorată sau anulată, iar memoria defuncților și sacralitatea mormintelor nu au contat.
Monumentele funerare erau cele care practic asigurau memoria defuncților, care în acest fel a fost
dată uitării.
Evenimentul pare greu de înțeles pentru o civilizație care și-a realizat cele mai
reprezentative monumente și edificii din cărămidă și piatră, cea din urmă adusă uneori de la mare
distanță. Pe de altă parte, trebuie spus că orice construcție, fie ea și de piatră, după o perioadă de
timp necesita lucrări de reparații și mentenanță18. Asta înseamnă materiale de construcție (piatră,
cărămizi, țigle, var) și forță de muncă, lucruri de care romanii nu au dus niciodată lipsă. De ce a fost
nevoie de profanarea cimitirelor și devalizarea lor de monumentele funerare? În lipsa unor
informații scrise, nu ne rămâne decât să judecăm în funcție de contextul istoric și de descoperirile
arheologice.
Legislația romană făcea distincție între mormântul propriu-zis (sepulchrum) și monumentul
funerar de deasupra sa (monumentum)19. În ambele situații legile romane prevedeau cumva
inviolabilitatea lor, în cazul nerespectării acesteia aplicându-se pedepese drastice. Existau însă și
excepții de la această regulă (Digestae, XI, 8, 5.120; Marcianus, Institutes, Book III21), astfel că fără
îndoială decizia extragerii monumentelor funerare din cimitire și utilizarea lor ca materiale de
construcție a putut fi motivată juridic.
Altfel, a fost emisă și ipoteză mult mai rezonabilă, conform căreia aceste monumente
funerare ar fi fost luate din cimitire (sau sectoare ale acestor cimitire) care erau abandonate și lăsate
în paragină22, ceea ce nu este absolut deloc exclus. Situații de genul acesta trebuie să se fi întâmplat
frecvent. Au existat multe cazuri când anumite unități militare au primit ordin să-și schimbe sediul
de garnizoană. Militarii acestor unități și-au putut lua cu ei familiile și bagajele, morții însă nu.
Cimitire întregi trebuie să fi rămas abandonate și în paragină, neavând cine să le îngrijească.
Monumentele lor au constituit astfel, o sursă de materiale de construcții, lesne de accesat. Până în
zilele noastre inclusiv, pot fi întâlnite astfel de situații cu cimitire abandonate, mai ales dacă o
așezare a fost părăsită.
12
IDR, II, p. 91, nr. 164.
13
Tudor, 1968, p. 302, și p. 534, supplementum epigraphicum, nr. 427.
14
Bondoc, Gudea, 2009, p. 144, nr. 23 și p. 146, nr. 37.
15
Inedit, săpături 2017.
16
Bărcăcilă, 1939, pp. 153-154, nr. 2; IDR, II, pp. 38-39, nr. 35, cu bibliografia.
17
Hügel, 2003, pp. 74-78.
18
Isac, 2006-2007, p. 132.
19
Despre aceste aspecte (Ulpianus): Thomas, 2004, pp. 46-48; Mureșan, Mureșan, 2016, pp. 844-845.
20
Non vidi; apud https://www.thelatinlibrary.com/justinian/digest11.shtml.
21
Non vidi; apud https://droitromain.univ-grenoble-alpes.fr/Anglica/D47_Scott.htm#XII.
22
Hügel, 2003, p. 76.
113
Încercând să depășim această dilemă, momentul trebuie să fi fost totuși unul de criză majoră,
probabil nemaiexistând timpul și cadrul necesar exploatării și aducerii pietrei din carierele aflate la
oarecare distanță. Într-o altă ordine de idei, ne putem închipui că forța de muncă (armata) capabilă
să efectueze astfel de operațiuni, nu-și mai permitea această activitate, fiind angrenată în războaie
pe termen lung.
Singurul moment ce întrunea toate aceste impedimente, nu poate fi altul decât cel imediat de
după războiul cu carpii de la mijlocul secolului al III-lea. Această constatare este valabilă cel puțin
pentru teritoriul Daciei Inferior (vestul Olteniei). Nu mai puțin de cinci inscripții de la Romula -
capitala provinciei- atestă ridicarea zidului lui Filip Arabul din jurul orașului, în anul 24823. La
ridicarea zidului au fost reutilizate monumente funerare romane spoliate din necropola de nord a
orașului24. Profitând de concentrarea unor forțe militare considerabile (aduse din alte provincii
precum Moesia Superior sau Germania Superior), împăratul a dispus ridicarea zidului care-i poartă
numele (denumirea zidul lui Filip Arabul este modernă). Rezultă că aceasta este data la care pe
limesul Oltului inferior au fost efectuate reparații ale fortificațiilor, utilizându-se monumente
funerare (sau votive) romane mai vechi.
Castrul de la Slăveni se află la numai 19 km sud de Romula, prin urmare nu putea avea o
situație mai fericită. Reutilizarea monumentului funerar ce a constituit prilejul acestei discuții se va
fi făcut în aceeași vreme în care la Romula era ridicat zidul lui Filip Arabul.
Nu putem exclude nici posibilitatea ca acest eveniment sau alte evenimente similare să se fi
petrecut mai devreme, însă toate argumentele ce le avem la îndemână, converg spre această datare.
Momentul ridicării zidului lui Filip Arabul în anul 248, se poate constitui într-un reper cronologic,
în acest sens.
*
La o primă vedere ar fi tentant să corelăm inscripția funerară reutilizată la porta praetoria a
castrului de la Slăveni, cu țiglele ștampilate ale legiunii a V-a Macedonica25 descoperite în castru
(fig. 3-4). Asta ar însemna cumva o acreditare a prezenței unui detașament al legiunii a V-a
Macedonica, la Slăveni. Dar drept este și faptul că între această inscripție și țiglele ștampilate de
cărămidarii legiunii, nu este obligatoriu să existe neapărat o relație.
Fig. 3. Țiglă cu ștampila legiunii a V-a Macedonica descoperită în castrul de la Slăveni

(desen, după IDR, II).
23
IDR, II, pp. 144-148, nr. 324-328; Tudor, 1978, p. 184.
24
Babeș et al., 2020, pp. 164-165.
25
Despre legiunea a V-a Macedonica: Ritterling, 1925, col. 1572-1585; Bărbulescu, 1987, pp. 16-18.
114
BONDOC Dorel
Fig. 4. Fragment de țiglă cu ștampila legiunii a V-a Macedonica, descoperită în castrul de la Slăveni
(foto după Bondoc, 2010).
BIBLIOGRAFIE
Ardevan, R. 1991. Beneficiarii în viața civilă a provinciei Dacia. Ephemeris Napocensis 1,

pp. 163-171.
Babeș, M., Bondoc, D., Nicolae, C. 2020. Necropola plană birituală de la nordul orașului
Romula. Craiova.
Bărbulescu, M. 1987. Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica și
castrul de la Potaissa. Cluj-Napoca.
Bărcăcilă, A. 1939. Știri noi din preajma Porților-de-Fier: Drubeta, Transdrubeta,
Transdierna. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice 32, pp. 152-174.
Bondoc, D. 1997. Câteva piese sculpturale şi epigrafice aflate la Muzeul Olteniei Craiova.
Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie 3, 48, pp. 271-275.
Bondoc, D. 2004. Inscripţii şi piese sculpturale. Muzeul Olteniei Craiova / Roman
inscriptions and sculptural pieces. The Museum of Oltenia, Craiova. Craiova.
Bondoc, D. 2010. The detachement of Legio V Macedonica from the Roman fort of Slăveni.
Arheologia mileniului I p. Chr. Cercetări actuale privind istoria şi arheologia migraţiilor.
Bucureşti, pp. 38-53.
Bondoc, D., Gudea, N. 2009. Castrul roman de la Răcari. Încercare de monografie. Cluj-
Napoca.
Florescu, G. 1931. Castrul roman de la Răcari-Dolj. Săpăturile arheologice din 1928 şi
1930. Craiova.
Hügel, P. 2003. Ultimele decenii ale stăpânirii romane în Dacia (Traianus Decius –
Aurelian). Cluj-Napoca.
IDR, II. 1977: Florescu, G., Petolescu, C.C. (eds.). Inscripţiile Daciei romane, II. Oltenia şi
Muntenia. Bucureşti.
Isac, D. 2006-2007. Reparații și reconstrucții în castrele Daciei romane în a doua jumătate a
secolului III p. Chr. (o nouă analiză a fenomenului). Ephemeris Napocensis XXVI-XXVII, pp. 131-163.
Mureșan, L. M., Mureșan, I. 2016. Violatio sepulchri - between the legal concept and
Roman funerary practice in the Balkans. D. Micle, A. Stavilă, C. Oprean, S. Forțiu (eds.), In
Honorem Adrian Bejan. Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie. Szeged, pp. 843-860.
115
Nelis-Clément, J. 2000. Les Beneficiarii: Militaires et administrateurs au service de

l’Empire (Ier s. a.C. - VIe s. p.C.). Paris - Bordeaux.
Negru, M., Gherghe, P., Amon, L., Mihai, G. 2007. Noi informații cu privire la centura de
apărare a orașului Romula (jud. Olt). Campania 2007. Drobeta XVII, pp. 109-115.
Popilian, G. 1968. Romula. Jurnal de şantier, anul 1968 (în manuscris).
Ritterling, E. 1925. Leg. V Macedonica. Paulys Realencyclopädie der classischen
Altertumswissenschaft XII.2, Stuttgart, col. 1329-1829.
Thomas, Y. 2004. Res Religiosae: On the Categories of Religion and Commerce in Roman
Law. A. Pottage, M. Mundy (eds.), Law, Anthropology and the Constitution of the Social Making of
Persons and Things. Cambridge, pp. 40-72.
Tudor, D. 1968. Oltenia romană. ediția III-a, București.
Tudor, D. 1970. Raport de activitate despre săpăturile arheologice de la Romula-Reşca în
1969. Bucureşti (în manuscris).
Tudor, D. 1974-1975. Trupele din castrul roman de la Slăveni pe Olt. Studii și materiale de
muzeografie și istorie militară 7-8, pp. 13-22.
Tudor, D. 1975. Slăveni. Jurnal de săpătură, anul 1975 (în manuscris).
Tudor, D. 1978. Oltenia romană. ediția IV-a, București.
116
COINS AND JEWELRY FROM A SMALL HOARD FROM THE BEGINNING OF THE
17TH CENTURY FOUND IN RĂSUCENI, GIURGIU COUNTY
Cristiana Tătaru
Rezumat: Acest articol prezintă un tezaur de monede și bijuterii, descoperit cu ajutorul unui detector de
metale în anul 2014, în Răsuceni, jud. Giurgiu. Tezaurul cuprinde 20 de monede, dintre care cinci sunt emise
de Uniunea Polono-Lituaniană și 15 emisiuni ale Imperiului Otoman și patru podoabe specifice regiunii
balcanice. Ascunderea tezaurului pare să coincidă cu anul 1600, când estul Țării Românești ajunge sub
stăpânirea lui Simion Movilă, pus pe tron cu sprijinul armatei poloneze, în timp ce susținătorii lui Mihai
Viteazul se retrag în Oltenia.
În articol este prezentată structura tezaurului, cu un catalog al monedelor și o discuție despre tipul acestora
și despre prezența lor în circulația monetară locală. O parte separată a articolului este dedicată bijuteriilor
păstrate în tezaurul de la Răsuceni.
Abstract: The paper discusses a hoard of coins and jewelry found with a metal detector in 2014, in Răsuceni,
Giurgiu County. The hoard consists of 20 coins: five of the Polish-Lithuanian Commonwealth and 15 of the
Ottoman Empire and four jewelries, specific to the Balkan area. The concealment of the hoard seems to
coincide with the year 1600, when the eastern part of Wallachia comes under the rule of Simion Movilă,
enthroned with the help of the Polish army, while the supporters of Michael the Brave retreat to Oltenia.
In the paper is presented the structure of the hoard, with a catalogue of the coins and a discussion about the
types of coins and their presence in the local monetary circulation. A different part of the paper is dedicated
to the jewelry preserved in the Răsuceni hoard.
Cuvinte-cheie: Țara Românească, circulație monetară, tezaurizare, Imperiul Otoman, Polonia, podoabe.
Key-words: Wallachia, coin circulation, hoarding, Ottoman Empire, Poland, jewelries.
1. Introduction
From the perspective of the monetary circulation or coin types the small hoard that is presented
in this paper is not very impressive, the coins are common in the monetary landscape of the late 16th
century and early 17th century Wallachia, being at the same time extremely worn out. On the other hand,
the jewelry batch, which consists of four artefacts (an aigrette, a massive ring and fragments of two
temple earrings), is somewhat notable, the head decoration being unique in the Wallachian space, while
it can be easily deduced that the massive silver ring belonged to a rich noble man.
It is kind of unusual to have such a blend of items, given the fact that the jewelry can be
associated with someone with an important status, while the coins are for the most part petty cash,
while generally the coins withdrawn from the circulation in order to be hoarded tend to be of good
quality and more valuable.
The treasure was found by Cristian Dragomir in the springtime of the year 2014 with a metal
detector. The hoard came to light in the forest localized in the proximity of the Răsuceni commune,
Giurgiu County. All the pieces were scattered on a surface of approximatively 5 m2 and it was hard
to establish if this was the initial structure of this small fortune, even if a larger area was researched
with the metal detector at the moment of finding. It is also difficult to determine which is the cause
that determined the scattering of the pieces over such a large area, given the fact that in almost all the
cases the pieces that form the hoard are buried all together. In the case of this hoard, it can be assumed
that the soil slid over the centuries due to the climate conditions or vegetation growth. However,
despite the fact that the temple earring was severely damaged due to the medium they were preserved
for such a long time (moist soil covered with leaves), the other pieces do not present traces of

Phd., National History Museum of Romania, e-mail: cristiana.tataru@mnir.ro.
117
TĂTARU Cristiana
corrosion as it would be expected. It is important to mention that the pieces were not cleaned after
the finding moment, all of them being covered by soil traces.
2. The coins
The hoard consists of 20 coins of which five are triple groschens struck for the city of Riga
and for Poland, 14 akçes and one Ottoman dirhem. One triple groschen was struck in the name of the
king Stephan Bathory in the year 1586, while the other four were struck in the name of the king
Sigismund III Vasa in the years 1595 and 1596.
Catalog
Ottoman Empire, Süleyman I (1520-1566)

1. Akçe, 1520-1540 (926-947 AH), Kratovo mint, inv. no. 348205 (Pl. 2, fig. 1).
Silver; 0.68 g; 11.80 mm x 13.60 mm; .
Ob. Sultan Süleyman bin Selim […]
Rv. Azze nasrühü duribe Kratovo sene 92[…]
Reference: Srećković III – Ob. B1 / Rv. III.
2. Akçe, 1520-1540 (926-947 AH), Kratovo mint, inv. no. 348207 (Pl. 2, fig. 2).
Silver; 0.69 g; 13.50 mm x 13.90 mm; .
Ob. […]tan […]an […]
Rv. Azze nasrühü duribe Kratovo sene 926
Reference: Srećković III – Ob. C2 / Rv. II.
3. Akçe, 1540-1555 (947-962 AH), probably Kratovo mint, inv. no. 348206 (Pl. 2, fig. 3).
Silver; 0.76 g; 12.30 mm x 13.50 mm; .
Ob. Sultan Süleyman Se[…]
Rv. Azze nasrühü duribe […]
Reference: Srećković III – Ob. D / Rv. -
4. Akçe, 1555-1566 (962-974 AH), Edirne mint; inv. no. 348209 (Pl. 2, fig. 4).
Silver; 0.65 g; 13.90 mm x 14.20 mm; .
Ob. […] Süleym[…] Selim […]an
Rv. Azze nasrühü duribe […]dirne sene 92[…]
Reference: Srećković III – Ob. G / Rv. I
5. Akçe, 1555-1566 (962-974 AH), Novaberda mint; inv. no. 348211 (Pl. 2, fig. 5).
Silver; 0.50 g; 12.80 mm x 13.10 mm; .
Ob. Sultan S[…] S[…]
Rv. [… ] nasrühü duribe Novaberda sene […]
Reference: Srećković III – Ob. H / Rv. V
6. Akçe, 1555-1566 (962-974 AH), Mudava mint; inv. no. 348210 (Pl. 2, fig. 6).
Silver; 0.62 g; 12.50 mm x 12.90 mm; .
Ob. […] Selim han
Rv. […] Muda[…] sene […]26
Reference: Srećković III – Ob. I / Rv. II
7. Akçe, 1555-1566 (962-974 AH), Sidrekapsi mint; inv. no. 348212 (Pl. 2, fig. 7).
Silver; 0.68 g; 13.50 mm x 14.60 mm; .
118
Ob. Sult[…] Süleyman bin Selim ha[…]

Rv. […] duribe Sidrekapsi sene 926
Reference: Srećković III – Ob. F1 / Rv. V.
8. Akçe, 1556-1557 (963-964 AH), Kuçayne mint; inv. no. 348208 (Pl. 2, fig. 8).
Silver; 0.71 g; 12.30 mm x 14.60 mm; .
Ob. Sulta[…] Süleym[…] / azze / […] / […]
Rv. […] / […] / […] / Kuçayna sene 926
Reference: Srećković III – ob. S3 / Rv. Xa or Xb
Ottoman Empire, Murad III (1574-1595)

9. Akçe, 1574-1595 (982-1003 AH), Konstantiniye mint; inv. no. 348213 (Pl. 2, fig. 9).
Silver; 0.54 g; 11.60 mm x 13.60 mm; .
Ob. […]ltan Murad bin Selim han
Rv. […] duribe […]onstantiniye 982
Reference: Srećković IV - Ob. A / Rv. V.
10. Akçe, 1574-1595 (982-1003 AH), illegible mint; inv. no. 348214 (Pl. 2, fig. 10).
Silver; 0.69 g; 11.30 mm x 13.80 mm; .
Ob. Sultan Murad […] Seli[…] […]a[…]
Rv. Azze nasrühü duribe […]
Reference: Srećković IV – Ob. A / Rv. II.
Suleyman I or Selim II
11. Akçe, Nova Berda, inv. no. 348216 (Pl. 2, fig. 11).
Silver; 0.61 g; 12.90 mm x 14.40 mm; .
Ob. Sultan S[…] […]
Rv. […] Novaberda […]
12. Akçe, illegible mint, inv. no. 348217 (Pl. 2, fig. 12).
Silver; 0.61 g; 13.40 mm x 14.10 mm; .
Ob. Su[…] S[…] […]
Rv. Azze nasara duribe […]
Silver; 0.63 g; 12.30 mm x 13.80 mm.
Ob. Sulta[…] - double strike
Rv. Azze […] duribe […]
Silver; 0.43 g; 11.60 mm x 13.20 mm.
Ob. […]
Rv. Azze nasara duribe […]
15. Dirhem, 1574-1595 (982-1003 AH), Erzurum mint; inv. no. 348215 (Pl. 2, fig. 15).
Silver; 3.632 g; 19.60 mm x 27.40 mm.
Ob. Sultan Murad bin Sel[…]
Rv. Duribe Erzurum / halledalahü mülkehü ve sultanehü sene 982 […]
Reference: Nuri Pere 288.
119
TĂTARU Cristiana
Stephan Bathory (1576-1586)

16. 3 groschen for Riga, 1586, Riga mint, Hermana Wulffa, inv. no. 348200 (Pl. 3, fig. 16).
Silver; 2.16 g; 19.25 mm x 20.15 mm; .
Ob. Crowned bust facing right surrounded by the legend - STEP۰D۰G۰REX۰P[…]L
Rv. Castle under crossed keys surrounded by linear legend - 15 – 86 / GR – OS / ARG۰TRIP /
CIVI۰RI۰ / ⁺GE⁺
Reference: Iger 2008: R.86.2/d.
Sigismund III Vasa (1587-1629)

17. 3 groschen for Poland, 1595, Bydgoszcz mint, Jan Firley, inv. no. 348201 (Pl. 3, fig. 17).
Silver; 2.36 g; 20.70 mm x 21.50 mm; .
Ob. Crowned bust facing right surrounded by the legend – SIGIIIDGR - POLONMDL
Rv. Eagle, Vasa family coat of arms, Pogoń in the upper area and mint master’s marks in the lower
area, separated by linear legend - ·III· / GROS·ARG / ˙TRIP·REG˙/ ˙POLONI95 / F.S.
Reference: Kopicki 713 var. SIG III.
18. 3 groschen for Poland, 1596, Olkusz mint, Jan Firley, inv. no. 348202 (Pl. 3, fig. 18).
Silver; 2.30 g; 20.30 mm x 20.50 mm; .
Ob. Crowned bust facing right surrounded by the legend - SIGIIID·G·REXPOMDL
Rv. Eagle, Vasa family coat of arms, Pogoń in the upper area and mint masters mark in the lower
area, separated by linear legend - III / GROS•ARG / TR•R•POLO: / NI - 96·/ I – F 
Reference: Iger O.96.1/i.; Kopicki 519.
19. 3 groschen for Polonia, 1596, Olkusz mint, Jan Firley, inv. no. 348203 (Pl. 3, fig. 19).
Silver; 2.29 g; 20.30 mm x 20.70 mm; .
Ob. Crowned bust facing right surrounded by the legend - SIGIIID·G·REXPOMDL
Rv. Eagle, Vasa family coat of arms, Pogoń in the upper area and mint masters mark in the lower
area, separated by linear legend - ˖III˖ / GROS˙ARG / TRˑRˑPOLO: / NI - ˑ96ˑ·/ ˑI – Fˑ
Reference: Iger O.96.1/i-j obverse and O.96.1/l for reverse; Kopicki 518-519.
20. 3 groschen for Riga, 1596, Riga mint, Henryka Wulffa, inv. no. 348204 (Pl. 3, fig. 20).
Silver; 2.35 g; 20.60 mm x 21.10 mm; .
Ob. Crowned bust facing right surrounded by the legend - SIG˟III˟D:G˟REXPO˟D˟LI
Rv. Castle under crossed keys surrounded by linear legend - ˟III˟ / GR - OS˙/ ARG˟TRIP / CIVI˟RI
/ ˟GE†ˑ
Reference: Iger R.96.1/e; Kopicki 1419 var.
3. Discussion
With regard to the geographic distribution of the mints where the Ottoman coins of the
Răsuceni hoard were struck, I would like to underline that they are not concentrated in a specific
region, covering a large area of the Balkan Peninsula and originating also from the Asia Minor region,
as is the case of the dirhem from Murad III (Pl. 1, Fig. 1).
The presence of a rare coin struck in the Mudava mint (Pl. 2, fig. 6) must be highlighted. This
mint was localized by the historians in the area of the Romanian settlement from Moldova Veche,
Caraș Severin County. If the location of the mint did not give rise to many discussions, when it comes
to the operating period of the mint there are some different hypotheses proposed in the literature.
According to the numismatist Slobodan Srećković, it was opened around the year 1560, as soon as
the region of Banat fell under the Ottoman authority, being operational only for a few years during
120
the reign of Suleyman I1. In the opinion of other historians, the opening of Mudava mint should be
linked to the cash necessity for financing the military troops engaged in the Szigetvár campaign of
the year 1566 led by the sultan Suleyman himself2. The choice of this place was explained through
its strategic location, this quite remote and fortified settlement being located in the proximity of the
silver mining center and mints from Serbia, and established at the same time on the main transit area,
the Danube River3. It is considered that Mudava had a privileged position, being a good point for the
collecting of the silver coming from Wallachia and Timișoara, in a period when the Ottoman Empire
was under the pressure of a deficit of currency and silver4. The akçe from the Răsuceni hoard belong
to the I type according to the classification of Slobodan Srećković, which is one of the most common
types of silver coins minted in Mudava, despite this the Mudava akçes are still a numismatic rarity.
Coins struck in Mudava mint were identified in the structure of the hoards from: Radu Vodă, Giurgiu
County5, Bălești, Vaslui Count6, Budești, Bacău County7, Leușeni-Cărpineni, Republic of Moldavia8,
Onești, Republic of Moldavia9, and three other hoards from the Republic of Moldavia - Rezina10,
Stahnaia and Topala11. As it can be seen, most of the Mudava akçes known due to the literature come
from hoards found in the historical region of Moldavia, but the scarcity of this type of coins in
Wallachia is for sure due to the incomplete publishing of the Ottoman coins hoards. However, it can
be observed that the coins struck in the mint of Mudava are preserved in a very low number (between
one and three pieces), even if the hoards comprises of hundreds of akçes. An exceptional number of
akçes struck in the mint from Mudava were identified in the hoard found in the Serbian village
Šetonje, where of the 3992 pieces, 29 come from the mint located north of the Danube12. From the
Serbian area it should also be mentioned an akçe from Mudava that was signaled in Čukovica hoard,
comprised of a total number of 116 coins13. However, the low presence of these monetary issues in
these hoards that seem to be hidden in a relatively contemporary period, even if geographically they
are quite scattered, indicate that the Mudava mint has been active for a short time, being known that
at least in 1572 there was not an active mint, as it is proved by the denied request of the defterdar of
Timișoara regarding the opening of a mint in this location14.
Another akçe that is worth being highlighted is the one minted in Kuçayne (Pl. 2, Fig. 8),
which according to the classification made by Slobodan Srećković belongs to the special coinage
series. It seems that this type of akçes, with a different design of the obverse and reverse than the
regular coinage and which was inspired by the design of the akçes struck by Murad II, was issued
with the occasion of the construction of the Süleymania Mosque in Istanbul, between 1550-155715.
Kuçayne, like Mudava mint, was opened during the reign of Süleyman I, in the proximity of the silver
mines in Serbia. The historical sources record its opening in 1553 and it had a long activity, striking
1
Srećković, 2003, p. 130.
2
Maxim et al., 1995, p. 230; Nicolae, 2000, p. 1279.
3
Maxim et al., 1995, pp. 230-231.
4
Maxim et al., 1995, p. 231.
5
Nicolae, Păunescu, 1993, pp. 109-135.
6
Nicolae, 2000, p. 1280.
7
Toma et al., 2016, p. 72, cat. 45-47, fig. 45-47.
8
Toma et al., 2018a, p. 59, cat. 67, fig. 67.
9
Toma et al., 2018b, p. 101, cat. 51, fig. 51.
10
Boldureanu et al., 2001, pp. 161-167.
11
Nicolae, 2000, p. 1281.
12
The authors of this study indicate that in the structure of the hoard were identified 22 akçes from Mudava struck by
Süleyman I, as well as other seven akçes marked with the name of Mudava, but for which they were not able to identify
the issuer. Given the fact that the only sultan who struck coins in Mudava was Süleyman I, in this paper, I indicated the
total number of Mudava coins (29 coins), presuming from the very beginning that even the last seven silver pieces were
struck by the same sultan. See Marić-Jerinić, Nešić, 2001-2002, p. 235, cat. 4.
13
Marić-Jerinić, Nešić, 2001-2002, pp. 247-248, cat. 25.
14
Nicolae, 2000, p. 1280.
15
121
TĂTARU Cristiana
gold, silver and copper coins also for the descendats of Süleyman I: Selim II, Murad III and Mehmed
III16.
The presence in the hoard from Răsuceni of an Ottoman dirhem is not unusual (Pl. 2, fig. 15),
being identified in several hoards from Wallachia and being also mentioned in the documents of the
late 16th century early 17th century17. It seems that this type of coin, penetrates the local monetary
market with the beginning of the war between the Ottoman Empire and Safavid Empire (1578-1590),
being brought especially by the merchants engaged in trade in the main centers of the empire and by
the janissaries as well18. At that moment the dirhem was a much stronger coin than the devalued
akçes, which meant that it tended to be replaced gradually by this oriental coin. Therefore, it started
to be used for the important transactions as it was the payment of the Wallachian tribute in 1588/1589,
when a șahî / dirhem was equated with eight akçes or the amount of money estimated at 105000
florins with which the Wallachian tribute for the Ottoman Empire was to be paid, but with which
Prince Petru Cercel ran in Transylvania19. Dirhems were preserved in the hoards from: Bercioiu,
Vâlcea County, which contains 11 dirhems struck for Murad III in the Erzurum mint20, Tăriceni,
Călărași County, Gălbinași, Călărași County, Râmnicu-Vâlcea, Vâlcea County21, Viișoara,
Teleorman County22, Urziceni, Ialomița County23, Pietrele, Giurgiu County and Târgoviște24.
Dirhems from Murad III that are supposed to be part of a hoard found in the area of Wallachia were
presented by Eugen Nicolae in a paper dedicated to a strange dirhem struck with the reverse dies of
the mints from Dimașk and Erzurum25. It appears that many dirhems found in Wallachia were struck
in the Erzurum mint, the significant number of this coins being explained by the fact that the Ottoman
military troops stayed for long periods, during the winter, in this east-Anatolian city (1578-1579,
1586-1587, 1587-1588, 1588-1589)26. For a comparative perspective with neighboring countries, it
must be noted that in Transylvania the presence of dirhams has not yet been noticed27, while for
Moldavia were signaled a lot less pieces found in the settlements from Costișa and Baia and in the
structure of the hoard from Păun28.
With these three types of coins in its structure, the hoard from Răsuceni is illustrative for the
coin circulation in Wallachia in the last decade of the 16th century and the beginning of the 17th
century, marking the changes occurred in the composition of the cash in circulation. While the akçes
preserved in this hoard are a good example for the massive debasement of this type of silver coins
which dominated the local monetary market for almost two centuries, the five pieces of triple
groschen from Stephan Bathory and Sigismund III Vasa mark the penetration of this new strong
Polish coinage that in a relatively short time replaced the Ottoman dirhems29 struck in the oriental
16
17
Maxim, 1983, pp. 133-137.
18
Murgescu, 1996, pp. 94-96. Bogdan Murgescu analyse in the chapter dedicated to dirhems all the hypothesis about the
penetration of these coins in Wallachia.
19
Maxim, 1983, p. 134; Maxim, 1975, pp. 409-411; Murgescu, 1996, p. 92.
20
The fragmentary recovered hoard contains a total number of 83 dirhems, of which 50 bear the name of Murad III. See
Nicolae, Custurea, 1983-1985, pp. 309-327.
21
Isăcescu, 1976-1980, pp. 331-339; Nicolae, Custurea, 1983-1985, p. 319.
22
Vîlcu, Păunescu, 2001, pp. 175-176.
23
Știrbu et al., 1991, p. 183.
24
The last two hoards are mentioned by Aurel Vîlcu in Vîlcu, Păunescu, 2001, p. 176
25
Nicolae, 2001, pp. 157-159.
26
Nicolae, Custurea, 1983-1985, p. 323.
27
Murgescu, 1996, p. 90.
28
Boldureanu, 2013, p. 64.
29
It must be mentioned the existence of dirhems in the structure of two hoard closed with a coin dated in 1664 and
respectively in 1675 (Urziceni hoard and Guruieni hoard, Teleorman County) (Știrbu et al., 1991, pp. 163-164). The
presence of this coin in this hoard is singular up to this moment, therefore it doesn’t mean that it was still present in the
monetary circulation of the last quarter of the 17th century, but as coins with good quality silver content that were hoarded
/ preserved for a long period.
122
mints of the empire30. The hoard comprises one triple groschen struck for Riga in 1586, three triple
groschen struck for Poland in 1595 and 1596 and another triple groschen for Riga dated in 1596. The
triple groschen started to be minted as a result of the monetary reform of Stephan Bathory during the
year 1578-1580, whose main purpose was the monetary unification of the region after the union of
Poland and Lithuania in 1569. It is important to underline the fact that the three coins from Sigismund
III Vasa bearing the year 1596 are the pieces that close the hoard, marking the terminus post quem of
the concealment of this treasure.
In terms of the historical context of hiding of this hoard, it can be linked with the turmoil
caused by the attack of the Polish troops led by Jan Zamoyski in 1600, when Michael the Brave was
defeated in several battles. It is beyond dispute that the removal of Michal the Brave from Wallachia
caused the departure of many of his supporters, being known that many of them fled to the western
part of Wallachia, in Oltenia.
One outstanding feature of the Ottoman coins of the Răsuceni hoard that caught my eye is the
fact that all of them are pierced. Even if it is a common thing to find pierced coins among the pieces
of the medieval hoards it is quite unusual to have such a large number. Most of the pierced coins
come from the medieval or early modern necropolises, many coins being punched in order to be
attached through textile yarns to the hands or fingers of the deceased.
In general terms, the perforations of the coins from the Răsuceni hoard can be classified in
three groups, based on their shape. Therefore, nine pieces, including the dirhem, present circular
perforations, other five coins present perforations shaped as triangle or tear drop and only one has a
square shaped perforation. The piercing of the coins is generally associated either with the idea of
perforation as a means to transform the coins in decorations either in order to put them on a wire as a
means to preserve them easier, compared to inside a bag for example. Some times the pierced coins
are believed to be taken out of circulation, a point which might be contradictory by virtue of the fact
that the official withdrawal from circulation of a coin consists in the melting of the old coin and
striking of a new one with the recovered precious metal. The identification of the real purpose of the
perforations is all the more difficult as the explanations listed above represent different stages of the
„life” of a coin and each one would bring a different perspective on the understanding of the use of
the coin. The fact that the coins of this hoard are associated with jewelries might suggest that the
Ottoman pieces were also used as a jewelry, but by looking at the good quality of the jewelry items
it can be observed that the owner of these goods had invested significant amounts of money in these
pieces. Therefore, in this situation it is quite difficult to understand the interaction between the owner
and the pierced coins, if they had a symbolic meaning, a monetary value or if they were a simple way
to store value.
4. The jewelries
As I already mentioned above, three jewelry items are part of the Răsuceni hoard: an aigrette
or panache, a ring and fragments of what are most probably two temple earrings. The most remarkable
piece of these three is the hat ornament (inventory number 348225; Pl. 3, fig. 21), a sorguç, a jewelry
type of Ottoman origin, worn initially by the sultans and later by the janissaries as a sign of their
status. Over time, the sorguç became a princely symbol, in Transylvania the sorguç being offered to
the newly enthroned prince during the investiture ceremony, alongside a kaftan and a sword in the
presence of an audience consisting of noble people. In Wallachia, the earliest mention of a sorguç is
recorded in the „The teachings of Neagoe Basarab to his son Theodosie”, where after the death of his
son, Neagoe Basarab says that he donated the crown and the sorguç of Theodosie for turning them in
a jewelled bookbinding for a religious book31. It seems that starting with the 17th century the panache
became a very fashionable jewelry, being also worn by the noble ladies. Up to this moment, from the
30
Vîlcu, Păunescu, 2001, p. 171.
31
Anton-Manea, 2014, p. 49.
123
TĂTARU Cristiana
area of Wallachia, only three aigrettes were recovered: two from the Coveiu hoard, Dolj County32
and one from Urziceni, Ialomița County33. Unfortunately, one of the two aigrettes from Coveiu was
lost, regarding the other aigrette and the one from Urziceni, they are quite similar in the decoration
approach. Both of them consists of a plaque, one circular and one shaped as a tear-drop, which are
decorated with glass fixed in square settings and present on their back three conical supports for the
plumes welded on the back of the plaques. The sorguç from Răsuceni, is a little bit smaller and more
delicate than the ones from Coveiu and Urziceni. It consists of a circular plaque made of a tin silver
plate, with a conical support for the plume welded on the front of the aigrette and six cartridges in
which colored stones, lost today, used to be fixed. The plaque is pierced, presenting three small
circular perforations, which were used for the sewing of the aigrette to the hat. The surface of the
plaque is decorated by the „ au repoussé” technique with animals: two peacocks, one wolf and
probably a rabbit, while the background is covered with small circular punches. The motifs used for
the decoration of the aigrette indicate that the piece was produced most probably in a workshop from
Serbia or Kosovo area. The bestial ornamentation is preferred for the Ottoman drinking bowls made
of silver produced in this region, being a decoration of Byzantine inspiration, where, for example, the
peacock was a common symbol linked to the paradise garden. Another sorguç decorated with animals
(four lions), very similar in shape and style with the aigrette from Urziceni, is preserved in the
collections of the National Museum of Hungary34. The hat ornament weights 15.15 g, has a diameter
of 51.70 mm and a total height of 68.80 mm.
The ring from the Răsuceni hoard impresses through its massiveness (inventory number
348224; Pl. 3, fig. 22). This jewelry made of gilded silver consists of a hoop and elevated chaton
(bezel) cast together. The hoop is slightly flattend, while its slightly flared shoulders form the bezel.
Both the shoulders and the exterior part of the bezel are decorated with vegetal motifs. The bezel is
adorned with a rectangular setting still preserving a square shaped white glass. Similar rings were
found in the hoard from Sihleanu, Brăila County35 and in a tomb (no. 34) from the Hobaia Suslănești
necropolis36. It is quite interesting the fact that the ring from Suslănești, which is also similar in
dimensions with the Răsuceni ring, was found in the tomb of a noble lady, wearing gold earrings and
clothes adorned with gilded silver buttons37. The ring has a weight of 15.39 g, with a height of 32.80
mm and a width of 28.40 cm. The setting with the white glass has a width of 12.30 mm and a length
of 11.50 mm.
The small fragments of jewelry found together with the other pieces are very intriguing, due
to the fact that from the chronological perspective they seem to be produced much earlier, than the
other artifacts. It can be deduced that they were part of two different pieces. The silver link might be
associated with the hemstitched spherical pendant, that still preserves on its sides, parts of the original
circular link decorated with filigree. This hemstitched spherical pendant adorned with granules and
filigree and which is slightly flattened, is constituted of two hemispheres welded around a silver
ring38. On the other hand, the other two fragments represent one decorative pendant, more exactly a
polyhedral mounting, with triangular faces, covered with pyramids made of granules. This type of
pendant might have been attached to a circular temple earring, to a lock earring type, as the ones
recovered in the Sihleanu hoard, Brăila County39 and Brânceni hoard, Teleorman County40.
The dimensions of the earring fragments are:
32
Nicolaescu-Plopșor, 1928, pp. 495-509; Romanescu, 1946, pp. 19-39.
33
Anton-Manea, 1997, pp. 655-656.
34
Anton-Manea, 1997, p. 660, fig. 8.
35
Neamțu, 1980, p. 342, cat. I, fig. 1/2.
36
Rosetti, 1972, p. 34, fig. 6/4, 7/3.
37
Rosetti, 1972, p. 38, cat. 34.
38
For examples of temple earrings decorated with hemstitched spherical pendants see Oța, 2020, pp. 181-190.
39
Neamțu, 1980, p. 342, cat. III, fig. 1/5 and 1/6.
40
Țânțăreanu, 2012, pp. 227-238.
124
1. Link (inventory number 348221; Pl. 3, fig. 24) – silver – weight: 1.29 g; length: 28.25 mm.
2. Hemstitched spherical pendant (inventory number 348223; Pl. 3, fig. 23) – gilded silver –
weight: 4.97 g; length: 40 mm; diameter: 18.25 x 13.15 mm.
3. Fragment with two pyramids made of granules (inventory number 348220; Pl. 3, fig. 25) –
silver – weight: 1.75 g; length: 20 mm; width: 10.80 mm.
4. Polyhedral pendant (inventory number 348222; Pl. 3, fig. 26) – silver – weight: 3.88 g;
length: 21.75 mm x 13.65 mm x 17.80 mm; height of the pyramid: approximatively 6.50 mm.
BIBLIOGRAPHY
Anton-Manea, C. 1997. Despre surguci în secolele XVI-XVII. Apulum XXXIV, pp. 653-660.
Anton-Manea, C. 2014. Garnituri de podoabe nobiliare din Transilvania. Capodopere din
patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României 2014, București, pp. 48-59.
Boldureanu, A. 2013. Moneda otomană în Moldova în perioada 1512-1603. Biblioteca
„Tyragetia” XXIV, Chișinău.
Boldureanu, A., Tabuica, R., Nicolae, E. 2001. Un tezaur din epoca lui Mihai Viteazul
descoperit în fostul raion Rezina. Simpozion de numismatică dedicate împlinirii a patru secole de la
prima unire a românilor sub Mihai Voievod Viteazul Chișinău, 28-30 mai 2000. București:
Enciclopedică, pp. 161-167.
Isăcescu, E. 1976-1980. Tezaurul monetar din a doua jumătate a secolului al XVI-lea,
descoperit la Rîmnicu Vîlcea. BSNR 70-74, pp. 331-339.
Marić-Jerinić, M., Nešić, M. 2001-2002. Оставе са новцем Османског Царства у збирци
народног Музеја у Београду. Numizmatičar 24-25, pp. 233-251.
Maxim, M. 1975. Considérations sur la circulation monétaire dans les Pays Roumains et
l’Empire Ottoman dans la seconde moitié du XVIe siècle. RESEE 13.3, pp. 407-415.
Maxim, M. 1983. O luptă monetară în secolul al XVI-lea: Padișahî contra aspru. CN 5, pp.
129-152.
Maxim, M., MacKenzie, K. M., Niculae, E. 1995. Mudava – le seul atelier monétaire ottoman
en Murgescu, B. 1996. Circulația monetară în Țările Române în secolul al XVI-lea. București:
Enciclopedică.
Neamțu, E. 1980. Le trésor d’objets de parure et de monnaies découvert á Sihleanu (comm.
Scorțaru Nou, Dép. De Brăila). Dacia XXIV, pp. 341-353.
Nicolae, E. 2000. Aspres ottomans de Mudava en Moldavie. XII. Internationaler
Numismatischer Kongress Berlin 1997, II. Berlin, pp. 1279-1282.
Nicolae, E. 2001. Un șahiu ottoman hibrid din vremea lui Murad al III-lea (1574-1595).
Simpozion de numismatică dedicate împlinirii a patru secole de la prima unire a românilor sub Mihai
Voievod Viteazul Chișinău, 28-30 mai 2000. București: Enciclopedică, pp. 157-159.
Nicolae, E., Custurea, G. 1983-1985. Tezaurul monetar din secolul al XVI-lea descoperit la
Bercioiu, jud. Vîlcea. BSNR 77-79, pp. 309-327.
Nicolae, N., Păunescu, E. 1993. Un tezaur din secolul al XVI-lea descoperit la Radu Vodă,
comuna Izvoarele, jud. Giurgiu. SCN XIII, pp. 109-135.
Nicolaescu-Plopșor, C.S. 1928. Tezaurul de la Coveiu, Dolj. AO VII.2, pp. 495-509.
Oța, S. 2020. Earrings decorated with hemstitched spherical pendants found on the territory
of Romania, Moldavia and Serbia Banat. ‘One Her Wing Is Silver, The Other One Is Made of Gold…’.
Selected papers in memory of Svetlana Ryabtseva. Chișinău, pp. 181-190.
Romanescu, M. 1946. Tezaurul de la Coveiu. RIR XVI, pp. 19-39.
Rosetti, D. V. 1972. Vestigiile feudale de la Suslănești (jud. Argeș). BMI XLI, pp. 27-38.
Roumanie. Histoire économique et sociale de l’Empire Ottoman et de la Turquie (1326-1960).
Actes du sixième congrès international tenu à Aix-en Provence du 1er au 4 juillet 1992. Daniel Panzac
(ed.), VIII, Paris, pp. 227-233.
125
TĂTARU Cristiana
Srećković, S. 2002. Ottomans mints and coins. Belgrad.

Srećković, S. 2003. Akches (volume three). Süleyman I Kanunî 926-974 AH. Belgrad.
Srećković, S. 2005. Akches (volume four). Selim II Sari – Murad III 974-1003 AH. Belgrad.
Știrbu, C., Velter, A.-M., Păunescu, E. 1991. Circulația talerilor în secolele XVI-XVII în Țara
Românească – problema falsurilor (tezaurul de la Urziceni, jud. Ialomița). CN 6, pp. 162-188.
Țânțăreanu, E. 2012. Tezaurul de la Brânceni, jud. Teleorman, un tezaur medieval cu monede
şi podoabe. Buletinul Muzeului Județean Teleorman 4, pp. 227-238.
Toma, C., Boldureanu A., Tătaru, C. 2016. Budești, comm. de Plopana, dép. de Bacău.
Decouvertes monetaires du Complex Museal «Iulian Antonescu» Bacău. Iași, pp. 69-100.
Toma, C., Tătaru, C., Tabuică, R. 2018a. Leușeni-Cărpineni, district de Hîncești, République
de Moldavie; 1968. Monnaies et parures du Musée National d’Ethnographie et d’Histoire Naturelle
de Chișinău. Chișinău, pp. 56-81.
Toma, C., Tătaru, C., Tabuică, R. 2018b. Onești, district de Hîncești, République de
Moldavie; mai 1954. Monnaies et parures du Musée National d’Ethnographie et d’Histoire Naturelle
de Chișinău. Chișinău, pp. 99-113.
Vîlcu, A., Păunescu, E. 2001. Un tezaur monetar din secolele XVI-XVII, descoperit la
Viișoara, jud. Teleorman. Simpozion de numismatică dedicate împlinirii a patru secole de la prima
unire a românilor sub Mihai Voievod Viteazul Chișinău, 28-30 mai 2000. București: Enciclopedică,
pp. 169-194.
ABBREVIATIONS
AO – Arhivele Olteniei
BMI – Buletinul Monumentelor Istorice
BSNR – Buletinul Societății Numismatice Române
CN – Cercetări Numismatice
RESEE – Revue des Etudes Sud-Est Européennes
RIR – Revista Istorică Română
SCN – Studii și cercetări de numismatică
126
Plate 1 – Geographic distribution of the Ottoman mints identified in the Răsuceni hoard
127
TĂTARU Cristiana
Plate 2
128
Plate 3
129
FRAGMENTE DE TEZAURE MONETARE DIN SECOLELE XVI-XVII

PĂSTRATE ÎN COLECȚIA MUZEULUI BRUKENTHAL
Corina Toma*
Claudiu Munteanu**
Rezumat: Articolul prezintă trei loturi de monede păstrate în colecția Muzeului Național Brukenthal din
Sibiu. Ele reprezintă fragmente de tezaure formate din denari maghiari bătuți de Ferdinand I, Maximilian al
II-lea și Rudolf al II-lea, la care se adaugă, în număr mic, emisiuni mai vechi (Matia Corvin, Vladislav al II-
lea și Ludovic al II-lea) sau mai noi (Matia al II-lea și Ferdinand al II-lea). Două dintre ele au o structură
caracteristică tezaurelor transilvănene ascunse între anii 1579-1619. Celălalt lot, care conține denari bătuți
de Matia al II-lea și Ferdinand al II-lea, poate fi atribuit tezaurelor transilvănene îngropate între anii
1625/1626-1668.
Abstract: The article presents three lots of coins kept in the collection of the Brukenthal National Museum
in Sibiu. They represent parts of hoards which contain Hungarian denars struck by Ferdinand I, Maximilian
II and Rudolf II, to which are added, in small numbers, older issues (Matia Corvin, Vladislav II and Louis II)
or later (Matthias II and Ferdinand II). Two of them have a structure characteristic of the Transylvanian
hoards hidden between the years 1579-1619. The other lot, which contains denars issued by Matthias II and
Ferdinand II, can be attributed to the Transylvanian hoards buried between the years 1625/1626-1668.
Cuvinte cheie: Muzeul Brukenthal, fragmente de tezaure, denari maghiari, weisspfennigi boemieni, secolele XVI-
XVII.
Key-words: Brukenthal Museum, parts of hoards, Hungarian denars, Bohemian weisspfennigs, 16th-17th
centuries.
În colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu se află mai multe tezaure medievale
formate exclusiv din denari maghiari din secolele XV-XVII. Dintre acestea, patru au locul de
descoperire cunoscut și au fost publicate - Armeni și Vurpăr (județul Sibiu)1, Seliștat (județul
Brașov)2 și Banat3. În privința celorlalte tezaure de denari, în număr de cincisprezece, nu este
menționat nicăieri locul descoperirii, dar proveniența lor nu poate fi decât Transilvania, mai precis
zona de sud a provinciei. Faptul că nu a fost notat locul descoperirii arată că el nu a fost cunoscut la
momentul intrării loturilor în muzeu. Aceasta ne face să credem că au fost donații din partea unor
persoane private, poate colecționari, sau că au fost achiziționate la poarta muzeului, probabil cu
ocazia târgului săptămânal din Piața Mare din Sibiu, prilej pentru participanți să aducă la muzeu
monedele găsite în regiune. Situația nu este singulară. În colecția veche a muzeului se mai află
câteva tezaure monetare medievale pentru care locul de proveniență nu este menționat.
Aceste cincisprezece tezaure sunt, cu siguranță, inedite. Niciunul nu este menționat în
publicațiile de limbă germană din secolele XVIII-XIX, când bănuim că au fost descoperite. O
explicație poate fi faptul că acest tip de monedă nu prezenta interes, fiind socotite prea recente, spre
deosebire de monedele antice din aur și argint, foarte căutate și apreciate de colecționarii din
Imperiu. Cel mai probabil, unele sunt fragmente de tezaure, rezultat al selecției denarilor, socotiți a
fi cu valoare mică sau fără valoare, și a păstrării de către descoperitori și colecționari a nominalelor
mai puțin frecvente sau a celor mai mari și mai valoroase.
Cele cincisprezece tezaure formate din denari medievali au fost denumite generic
Transilvania Med I-XV. Prezentăm mai jos trei dintre acestea, formate din 59, 33 și 79 de monede.
* Doctor, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, e-mail: corinatoma00@yahoo.com.

** Doctor, Muzeul Național Brukenthal Sibiu.
1
Toma, Munteanu, 2015, pp. 29-43.
2
Oargă, 2021 (în curs de apariție).
3
Tătaru, Munteanu, 2020, pp. 109-119.
130
TOMA Corina MUNTEANU Claudiu
Lotul: Transilvania Med II
Regatul Ungariei
Matia Corvin (1458-1490)

Denar
Av: · M · MATHIA · R · HVNGARIE
Rv: PATRON - VNGA, în câmp marca monetărie
1482-1490, Baia Mare
Huszár, 1979, p. 113/720.
1. Nr. inv. T 1285/1011: 0,6 g.; 14,6 x 15,1 mm; axa 5 (Pl. I/1).
Ludovic al II-lea (1516-1526)

Denar
Av: LVDOVICVS · R · VNG · 152(...)

Rv: PATRONA (HK în ligatură) VNGARIE, în câmp marca monetară A – V
1520, 1525 sau 1526
Huszár, 1979, p. 130/841.
2. Nr. inv. T 1285/974: 0,7 16,5 x 16,6 g.; mm; axa 10 (Pl. I/2).
Av: LVDOVICVS · R · VNG (...)

Rv: PATRONA VNGARIE, în câmp marca monetară B – A
1526, Buda
Huszár, 1979, p. 130/841.
3. Nr. inv. T 1285/975: 0,56 g.; 16 x 16,4 mm; axa 11; batere dublă (Pl. I/3).
Ferdinand I (1526-1564)
Denar
Av: FERDINAND · D · G · R · VNG · 1528 ·

Rv: PATRONA - VNGARIE, în câmp marca monetară K – B
1528, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
4. Nr. inv. T 1285/976: 0,48 g.; 14,7 x 15 mm; axa 4 (Pl. I/4).
5. Nr. inv. T 1285/977: 0,38 g.; 14,4 x 15 mm; axa 11.

1531, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
6. Nr. inv. T 1285/978: 0,44 g.; 15,1 x 15,4 mm; axa 6.

Rv: PATRONA ··· VNGARIE, în câmp marca monetară K – B
1534, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
7. Nr. inv. T 1285/979: 0,59 g.; 15,8 x 15,9 mm; axa 1.
131

Rv: PATRONA ·floare cu cinci petale· VNGARIE, în câmp marca monetară K – B
1535, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
8. Nr. inv. T 1285/980: 0,6 g.; 15,3 x 16 mm; axa 11 (Pl. I/5).

1536, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
9. Nr. inv. T 1285/981: 0,52 g.; 15 x 15,4 mm; axa 6.
10. Nr. inv. T 1285/994: 0,48 g.; 15,3 x 16,2 mm; axa 4.

1537, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
11. Nr. inv. T 1285/982: 0,55 g.; 15,7 x 15,8 mm; axa 3.

1538, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
12. Nr. inv. T 1285/984: 0,45 g.; 15,6 x 15,7 mm; axa 6.
13. Nr. inv. T 1285/985: 0,59 g.; 15,6 mm; axa 1.
14. Nr. inv. T 1285/1010: 0,4 g.; 15 x 15,7 mm; axa 8.

1540, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
15. Nr. inv. T 1285/983: 0,58 g.; 15,1 x 15,5 mm; axa 7.
Av: FERDINAND · D · G · R · VNG · 1541·

1541, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
16. Nr. inv. T 1285/988: 0,6 g.; 15,4 x 15,6 mm; axa 8.

Rv: PATRON(...) VNGARIE, în câmp marca monetară K – B
1542, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
17. Nr. inv. T 1285/1006: 0,75 g.; 15,4 x 15,7 mm; axa 4; probabil argintată.
Av: FERDINAND · D · G (...) NG · 1543·

Rv: PATRONA – VNG(...)IE, în câmp marca monetară K – B
1543, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
18. Nr. inv. T 1285/989: 0,39 g.; 13,3 x 15,5 mm; axa 6.
132
19. r. inv. T 1285/995: 0,38 g.; 11,8 x 15,7 mm; axa 10.

1544, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
20. Nr. inv. T 1285/990: 0,49 g.; 14,7 x 15,4 mm; axa 10.
21. Nr. inv. T 1285/991: 0,58 g.; 15,5 x 15,9 mm; axa 9.

1545, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
22. Nr. inv. T 1285/993: 0,52 g.; 14,4 x 15,4 mm; axa 3.

1546, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
23. Nr. inv. T 1285/1005: 0,5 g.; 15,3 x 15,7 mm; axa 10.

1547, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
24. Nr. inv. T 1285/996: 0,52 g.; 15,2 x 15,5 mm; axa 7.

1548, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
25. Nr. inv. T 1285/997: 0,63 g.; 14,7 x 15,7 mm; axa 6.

1549, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
26. Nr. inv. T 1285/998: 0,61 g.; 15,1 x 15,4 mm; axa 12.
27. Nr. inv. T 1285/999: 0,39 g.; 14,7 x 15,1 mm; axa 9.

1550, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
28. Nr. inv. T 1285/1002: 0,44 g.; 14,9 x 15,5 mm; axa 9; perforată (Pl. I/6).
29. Nr. inv. T 1285/1003: 0,46 g.; 14,7 x 15,5 mm; axa 12.
30. Nr. inv. T 1285/1001: 0,49 g.; 14,5 x 15 mm; axa 9.
31. Nr. inv. T 1285/1004: 0,54 g.; 14,8 x 15,6 mm; axa 4.
133

1551, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
32. Nr. inv. T 1285/1007: 0,51 g.; 13,6 x 14,7 mm; axa 8.

1552, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
33. Nr. inv. T 1285/1009: 0,46 g.; 13,6 x 14,3 mm; axa 9.

1553, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
34. Nr. inv. T 1285/992: 0,52 g.; 14,1 x 15,1 mm; axa 3.
35. Nr. inv. T 1285/1008: 0,48 g.; 14 x 15,2 mm; axa 7 (Pl. I/7).
Av: FERDINAND · D · G · R · VNG · 1553(?)·

1553(?)·Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
36. Nr. inv. T 1285/1013: 0,32 g.; 15,5 mm; axa 12; probabil argintată.

Rv: PATRONA – VNGARIE, în câmp marca monetară K – B
1554, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
37. Nr. inv. T 1285/973: 0,52 g.; 14,7 mm; axa 5.
38. Nr. inv. T 1285/1014: 0,51 g.; 14,7 x 15,6 mm; axa 6.

1555, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
39. Nr. inv. T 1285/1018: 0,31 g.; 14,7 x 15 mm; axa 4; probabil argintată.

1557, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
40. Nr. inv. T 1285/1012: 0,49 g.; 15,3 x 15,4 mm; axa 12.

1558, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
41. Nr. inv. T 1285/1015: 0,42 g.; 13,9 x 15,1 mm; axa 12.
42. Nr. inv. T 1285/1016: 0,46 g.; 14,9 x 15,5 mm; axa 12.
134
43. Nr. inv. T 1285/1017: 0,47 g.; 14,4 x 15,5 mm; axa 2.
Av: FERDINAND · D · G · R · VNG · 15(...)0 ·

An incert, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
44. Nr. inv. T 1285/987: 0,42 g.; 14,9 x 15,1 mm; axa 9; lipsă părți din flan.
Av: FER · D · G · E · RO · I · S · AV · GE · HV · B · R, în câmp, deasupra scutului 1560

1560, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.
45. Nr. inv. T 1285/986: 0,48 g.; 15,1 x 15,6 mm; axa 5.

1562, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.
46. Nr. inv. T 1285/1019: 0,43 g.; 15 x 15,4 mm; axa 3.

1564, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.
47. Nr. inv. T 1285/1020: 0,58 g.; 14,9 x 15,7 mm; axa 7.
Obol
Av: milesimul 1550 deasupra scutului
Rv: marca monetăriei K-B
1550, Kremnica
Huszár, 1979, p. 146/964.
48. Nr. inv. T 1285/1000: 0,27 g.; 11,4 x 11, 5 mm; axa 4 (Pl. I/8).
Maximilian al II-lea (1564-1576)

Denar
Av: MAX · II · D · G · E · RO · I · S · AV · G · HV · B · R, în câmp, deasupra scutului 1567

1567, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.
Av: MAX · II · D · G · E · RO (...) G · HV · B · R, în câmp, deasupra scutului 1569

Rv: PATRONA ·floare cu cinci petale· (...)GARIE, în câmp marca monetară K – B
1569, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.
135
Av: MAX · II · D · G · E · RO · I · S · AV · G · HV · B · R, în câmp, deasupra scutului 1571

1571, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.
51. Nr. inv. T 1285/1023: 0,48 g.; 14,7 x 16,3 mm; axa 10.
Av: MAX · II · RO · I · S · AV · GE · HV · BO · R, în câmp, deasupra scutului 1576

1576, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/993.
53. Nr. inv. T 1285/1026: 0,62 g.; 16 x 16,1 mm; axa 5.

1577, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/993.
54. Nr. inv. T 1285/1025: 0,41 g.; 14 x 15,2 mm; axa 6 (Pl. I/12).
Rudolf al II-lea (1576-1608)

Denar
Av: RVD · II · RO · I · S · AV · G · H · B · R
Rv: PATR · 1580 · HVNG, în câmp marca monetară K – B
1580, Kremnica
Huszár, 1979, p. 161-162/1055 sau 1059.
55. Nr. inv. T 1285/1027: 0,4 g.; 13,8 x 14 mm; axa 7 (Pl. II/13).
1584, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
56. Nr. inv. T 1285/1028: 0,48 g.; 14,4 x 14,8 mm; axa 5 (Pl. II/14).
1588, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
57. Nr. inv. T 1285/1029: 0,47 g.; 14,1 x 14,7 mm; axa 3.
Matia al II-lea (1608-1619)

Denar
Av: MAT · D · G · RO · I · S · AV · GE · HV · B · R, în câmp marca monetară K – B
Rv: PATRO · HVNGA · 1617
1617, Kremnica
Huszár, 1979, p. 173/1141.
136
Ferdinand al II-lea (1619-1637)

Denar
Av: FER · II · D · G · R · I · S · A · G · 15(...)0 ·, în câmp N-B
Rv: PATRON · VNGA 16(...)
1631-1634, Baia Mare
Huszár, 1979, p. 182-183/1206 (?).
59. Nr. inv. T 1285/1031: 0,54 g.; 12,8 x 14,3 mm; axa 4; argintată (Pl. II/16).
Lotul: Transilvania Med V
Regatul Ungariei
Denar

1533, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
1. Nr. inv. T 1285/8933: 0,56 g.; 15,43 x 15,86 mm; axa 1.

1539, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.

1541, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.

1543, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
4. Nr. inv. T 1285/8936: 0,59 g.; 16,07 x 15,57 mm; axa 7.

1544, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
5. Nr. inv. T 1285/8937: 0,53 g.; 15,62 x 15,77 mm; axa 9.

1546, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
137
6. Nr. inv. T 1285/8938: 0,44 g.; 15,95 x 15,46 mm; axa 7.

7. Nr. inv. T 1285/8948: 0,44 g.; 15,50 x 15,20 mm; axa 1.
Av: FERDINAND · D · G · R · VNGA · 1548 ·

1548, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.

1553, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
9. Nr. inv. T 1285/8942: 0,45 g.; 15,26 x 15,06 mm; axa 1.

1556, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
10. Nr. inv. T 1285/8943: 0,45 g.; 16,24 x 15,93 mm; axa 9.

1558, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
12. Nr. inv. T 1285/8945: 0,61 g.; 15,55 x 15,57 mm; axa 8.

1560, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.
13. Nr. inv. T 1285/8946: 0,39 g.; 15,87 x 15,67 mm; axa 2.

Rv: PATRONA ·-· VNGARIE, în câmp marca monetară K – B
1562, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.
14. Nr. inv. T 1285/8953: 0,44 g.; 16,08 x 15,19 mm; axa 10.

Rv: PATRONA ·floare cu cinci petale· VNGARIE, în câmp marca monetară H – P
Huszár, 1979, p. 144/948.
15. Nr. inv. T 1285/8941: 0,40 g.; 14,73 x 15,23 mm; axa 12.

Denar
Av: MAX · II · D · G · E · RO · I · S · AV · G · HV · B · R, deasupra scutului 1565

1565, Kremnica
138
Huszár, 1979, p. 150/992.


1566, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.

1570, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.

1577, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/993.
19. Nr. inv. T 1285/8947: 0,37 g.; 15,22 x 16,85 mm; axa 4.
20. Nr. inv. T 1285/8950: 0,51 g.; 16,06 x 15,37 mm; axa 1.

Groș
Av: RVDOL · II · D · G · RO · IM · S · AV · GE · HV · B · R, în câmp marca monetară K – B
Rv: MONETA · NOVA · ANNO · DOMINI · 1591
1591, Kremnica
Huszár, 1979, p. 161/ 1048.
22. Nr. inv. T 1285/8963: 2,47 g.; 27,17 x 27,18 mm; axa 3; dublă perforație (Pl. III/25).

Denar
Av: RVDO · II · RO · I · S · AV · G · H · BO · R, în cîmp, deasupra scutului 1578.

1578, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1058.
23. Nr. inv. T 1285/8954: 0,46 g.; 15,57 x 15,02 mm; axa 2 (Pl. III/26).
Av: RVDO · II · RO · I · S · AV · G · H · BO · R, în câmp, deasupra scutului 1579.

1579, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1058.
1580, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
139
1584, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1585, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1586, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1589, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
29. Nr. inv. T 1285/8961: 0,6 g.; 16 x 15,26 mm; axa 3.
1592, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1596, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
Av: RVDOL · II · D · G · R · IMP ·S · A · G · H · B · R, în câmp deasupra scutului 1581

Rv: PATRO · - · HVNG, în câmp marca monetară N – B
1581, Baia Mare
Huszár, 1979, p. 163/1064.
Lotul: Transilvania Med XV
Regatul Boemiei
Vladislav al II-lea (1471-1516)

Weisspfennig
Av.: WLADISLAVS SECUNDVS R
Donnebauer, 1889, p. 94/962
140
1. Nr. inv. T 1323/74: 0,34 g.; 13,9 x 14,3 mm; axa 12 (Pl. IV/36).
Ludovic I (1516-1526)
Weisspfennig
Av.: LVDOVICVS PRIMVS
Kuttenberg
Donnebauer, 1889, p. 98/996
3. Nr. inv. T 1323/21: 0,27 g.; 12,9 x 15,1 mm; axa 12.
Ferdinand (1527-1564)
Weisspfennig
Av.: FERDINAND PRIM
Kuttenberg, Johann Jeptiška von Bieschin și Paul von Podiwic (1527-1534)
Donnebauer, 1889, p. 107/1074
4. Nr. inv. T 1323/37: 0,22 g.; 13,2 mm; axa 12 (Pl. IV/38).
Maximilian (1562-1576)
Weisspfennig
Av.: MAX D G RO IM 1563
Praga, Hans Harder (1564-1576)
Donnebauer, 1889, p. 124/1277

Weisspfennig
Av.: RVDO - SECVN 84
Kuttenberg, Georg Šatný von Olivet (1576-1592)
Donnebauer, 1889, p. 145/1521
6. Nr. inv. T 1323/49: 0,34 g.; 13 x 13,5 mm; axa 12 (Pl. IV/40).
Regatul Ungariei
Vladislav al II-lea (1490-1516)

Denar
Av.: WLADISLAI R VNGARI, de-o parte și de alta a scutului, o floare cu cinci petale
Rv.: PATR (...), în câmp marca monetară
1500-1502, Kremnica, Hans Thurzó (?)
Huszár, 1979, p. 125/variantă inedită
7. Nr. inv. T 1323/10: 0,46 g.; 15,5 x 15,8 mm; axa 9; dublu perforată (Pl. IV/41).
Denar

1535, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
8. Nr. inv. T 1323/17: 0,5 g.; 15,7 x 16,4 mm; axa 11.
141

1536, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
9. Nr. inv. T 1323/67: 0,75 g.; 14,8 x 15,4 mm; axa 1.

1537, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
10. Nr. inv. T 1323/11: 0,49 g.; 15,2 x 15,6 mm; axa 5.

1538, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
1538
11. Nr. inv. T 1323/50: 0,6 g.; 15,7 x 16,1 mm; axa 8.

1539, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
12. Nr. inv. T 1323/65: 0,49 g.; 15,4 x 15,8 mm; axa 6.

1540, Kremnica
Huszár 1979, p. 143/935.
13. Nr. inv. T 1323/26: 0,5 g.; 15,5 x 15,8 mm; axa 8.

1541, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
14. Nr. inv. T 1323/23: 0,52 g.; 14,8 x 15,4 mm; axa 10.
15. Nr. inv. T 1323/56: 0,55 g.; 14,7 x 15,8 mm; axa 4.

1542, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
16. Nr. inv. T 1323/73: 0,48 g.; 15,2 x 15,6 mm; axa 8.

1543, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
17. Nr. inv. T 1323/69: 0,53 g.; 15,4 x 15,6 mm; axa 7.
142

1544, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
18. Nr. inv. T 1323/4: 0,47 g.; 15,7 mm; axa 3.
19. Nr. inv. T 1323/9: 0,46 g.; 13,7 x 14,4 mm; axa 5.

1545, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
20. Nr. inv. T 1323/8: 0,5 g.; 15,1 x 15,2 mm; axa 2.
21. Nr. inv. T 1323/27: 0,52 g.; 14,8 x 15,4 mm; axa 9.

1546, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
22. Nr. inv. T 1323/62: 0,47 g.; 14,9 mm; axa 10.

1547, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
23. Nr. inv. T 1323/61: 0,5 g.; 14,7 mm; axa 1.

1548, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
24. Nr. inv. T 1323/76: 0,42 g.; 15,1 x 15,3 mm; axa 12.

1549, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
25. Nr. inv. T 1323/75: 0,49 g.; 15,6 x 15,9 mm; axa 3.

1550, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
26. Nr. inv. T 1323/18: 0,39 g.; 15,5 mm; axa 12.

1551, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
27. Nr. inv. T 1323/53: 0,47 g.; 14,7 x 15,3 mm; axa 5.
143

1552, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
28. Nr. inv. T 1323/30: 0,47 g.; 14,1 x 14,4 mm; axa 12.

1553, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
29. Nr. inv. T 1323/58: 0,38 g.; 14,1 x 15,1 mm; axa 12.

1554, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
30. Nr. inv. T 1323/40: 0,45 g.; 14,1 x 15,8 mm; axa 5.
31. Nr. inv. T 1323/41: 0,5 g.; 14,5 x 14,8 mm; axa 10.

1555, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
32. Nr. inv. T 1323/55: 0,53 g.; 15,1 x 15,2 mm; axa 9.

1556, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
33. Nr. inv. T 1323/14: 0,5 g.; 15,8 x 16,1 mm; axa 9.
34. Nr. inv. T 1323/64: 0,44 g.; 15,5 x 16,4 mm; axa 12.

1557, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.
36. Nr. inv. T 1323/33: 0,49 g.; 14,9 x 15 mm; axa 2.

1558, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/935.

1559, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.
38. Nr. inv. T 1323/31: 0,5 g.; 15,1 x 15,9 mm; axa 11.
144

1560, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.

1561, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.

1562, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.

1563, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.

1564, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.
43. Nr. inv. T 1323/52: 0,53 g.; 15,1 mm; axa 10 (Pl. V/48).

1565, Kremnica
Huszár, 1979, p. 143/936.
44. Nr. inv. T 1323/2: 0,48 g.; 15,5 x 15,9 mm; axa 3 (Pl. V/49).

Denar

1565, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.

1566, Kremnica
Huszár,1979, p. 150/992.
46. Nr. inv. T 1323/25: 0,48 g.; 14,8 x 15,2 mm; axa 3.
145

1567, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.

1568, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.

1569, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.
49. Nr. inv. T 1323/22: 0,44 g.; 15,2 x 16 mm; axa 11 (Pl. V/53).

1570, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.
50. Nr. inv. T 1323/39: 0,46 g.; 15,7 mm; axa 5.

1571, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.
51. Nr. inv. T 1323/35: 0,47 g.; 15,6 x 16 mm; axa 11 (Pl. V/54).

1572, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.
52. Nr. inv. T 1323/60: 0,55 g.; 15,1 x 16,1 mm; axa 3.

1573, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.

1574, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.

146
1575, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/992.
55. Nr. inv. T 1323/47: 0,52 g.; 14,9 x 15,9 mm; axa 3.

1576, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/993.

1577, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/993.
58. Nr. inv. T 1323/16: 0,49 g.; 15 x 16,3 mm; axa 2 (Pl. V/59).
Av: MAX · II · RO · I · S · AV · GE · HV · BO · R, în cîmp, deasupra scutului 1578.

1578, Kremnica
Huszár, 1979, p. 150/993.
59. Nr. inv. T 1323/44: 0,46 g.; 15,1 x 15,4 mm; axa 12 (Pl. VI/60).

Denar
Av: RVDO · II · RO · I · S · AV · G · H · BO · R, în câmp, deasupra scutului 1579.

1579, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1058.
60. Nr. inv. T 1323/19: 0,39 g.; 14,9 x 15,4 mm; axa 10.
1580, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1581, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
62. Nr. inv. T 1323/45: 0,42 g.; 14,6 x 15,9 mm; axa 1.
1582, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
147
1583, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1584, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
65. Nr. inv. T 1323/15: 0,41 g.; 14 x 15,4 mm; axa 8.
1585, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1586, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1587, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
68. Nr. inv. T 1323/29: 0,61 g.; 13,9 x 14,7 mm; axa 5.
1588, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
69. Nr. inv. T 1323/36: 0,51 g.; 14,9 mm; axa 2 (Pl. VI/66).
1589, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
70. Nr. inv. T 1323/48: 0,36 g.; 15,8 mm; axa 3 (Pl. VI/67).
1590, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
71. Nr. inv. T 1323/38: 0,52 g.; 14,1 mm; axa 11.
148
1591, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
72. Nr. inv. T 1323/12: 0,52 g.; 13,8 x 15,4 mm; axa 3.
73. Nr. inv. T 1323/68: 0,45 g.; 14,5 x 15 mm; axa 9.
1592, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1593, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
75. Nr. inv. T 1323/46: 0,44 g.; 14,9 mm; axa 9.
1594, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
76. Nr. inv. T 1323/5: 0,49 g.; 14,5 x 15 mm; axa 5 (Pl. VI/69).
1595, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
1596, Kremnica
Huszár, 1979, p. 162/1059.
78. Nr. inv. T 1323/57: 0,6 g.; 13,2 x 15,7 mm; axa 11.
Regatul Poloniei
Ioan Albert (1492-1501)

Jumătate de groș
Av.: MONETA I ALBERTI
Rv.: REGIS POLONIE
Gumowski, 1960, p. 103/467
***
Cele trei loturi de monede reprezintă fragmente de tezaure formate din serii de denari
maghiari bătuți de Ferdinand I, Maximilian al II-lea și Rudolf al II-lea, la care se adaugă, în număr
mic, emisiuni mai vechi (Matia Corvin, Vladislav al II-lea și Ludovic al II-lea) sau mai noi (Matia
al II-lea și Ferdinand al II-lea).
149
Structura lotulurilor Transilvania Med V și Transilvania Med XV este caracteristică

orizontului de tezaurizare delimitat între anii 1579-16194. În tezaurele acestei perioade domină
denarii lui Ferdinand I de Habsburg, urmați de cei ai succesorilor săi. Emisiunile regilor Matia
Corvin, Vladislav al II-lea și Ludovic al II-lea sunt încă prezente. În ciuda structurii cvasi-unitare,
cele două loturi de monede nu pot fi atribuite orizontului de tezaurizare anterior (anii 1551-1578),
cu tezaure formate aproape în exclusivitate din denari maghiari. Structura omogenă a tezaurelor
transilvănene dispare spre începutul deceniului nouă, odată cu pătrunderea monedei poloneze, dar
moneda maghiară continuă să dețină o poziție dominantă. Distribuția pe nominaluri a denarilor din
tezaurele îngropate în perioada 1579-1619 indică, așa cum era de așteptat, prevalența emisiunilor lui
Ferdinand I de Habsburg, urmate de emisiunile lui Maximilian al II-lea, Rudolf al II-lea și, mai rar,
Matia al II-lea. Rămânerea în circulație a denarilor lui Matia Corvin, Vladislav al II-lea și Ludovic
al II-lea este oglindită de loturile Transilvania Med II și Transilvania Med XV. Lipsa de
omogenitate a tezaurelor îngropate în perioada 1579-1619 se datorează apariției monedelor venite
din teritoriile poloneze, Prusia vasală, teritoriile sileziene și cele est-germane: groșii cu multiplii și
submultiplii lor (emisiuni poloneze, lituaniene, de Gdańsk, Riga și Elbląg), groși de Prusia, de
Liegnitz-Brieg și de Brandenburg-Neumark, jumătăți de groși de Swidnica și weisspfennigi
boemieni. Weisspfennigii boemieni și emisiunea poloneză de o jumătatea de groș care apar în
compoziția lotului Transilvania Med XV reflectă acest fenomen și plasează îngroparea tezaurului
între anii 1579-1619.
Prezența denarului bătut de Ferdinand al II-lea în compoziția lotului Transilvania Med II
ridică probleme. Denarii acestui emitent sunt specifici tezaurelor transilvănene atribuite orizontului
următor (anii 1625/1626-1668). Structura diferită a tezaurelor din această perioadă este determinată
de un nou aflux de monedă poloneză, care a avut loc în prima jumătate a deceniului patru a
secolului al XVII-lea5. Procentul monedei maghiare a scăzut drastic, din cauza dispariției lor în
contextul crizei monetare din prima jumătate a deceniului trei și a slabei alimentări cu denarii bătuți
de Matia al II-lea, Ferdinand al II-lea și Ferdinand al III-lea. Denarii maghiari de la Matia Corvin la
Rudolf al II-lea apar în câteva tezaure ascunse între anii 1625/1626-1668 (i.e. Șieu I, Iacobeni,
Huedin II, Ghighișeni), dar aceste tezaure au o structură arhaică, diferită de a tezaurelor de
circulație6. Prin prisma acestor observații, lotul Transilvania Med II poate fi atribuit unui tezaur
atipic, ce ține de orizontul de tezaurizare discutat (anii 1625/1626-1668), dar rămâne și posibilitatea
ca denarul lui Ferdinand al II-lea să fi fost adăugat, accidental, după descoperire, unui fragment de
tezaur aparținând orizontului precedent (anii 1579-1619).
BIBLIOGRAFIE
Donebauer, M. 1889. Beschreibung der Sammlung böhmischer Münzen und Medaillen.

Praga.
Gumowski, M. 1960. Handbuch der polnischen Numismatik. Graz.
Huszár, L. 1979. Münzkatalog Ungarn von 1000 bis heute. Budapest-München.
Oargă, O. 2021. Monede din tezaurul de la Seliștat, județul Brașov. Cl. Munteanu (ed.),
Studia archaeologica et numismatica in memoriam Samuelis baronis de Brukenthal. Sibiu (în curs
de apariție).
Tătaru, C., Munteanu, C. 2020. Un tezaur monetar medieval descoperit în Banat. CN 26, pp.
109-119.
Toma, C., Munteanu, C. 2015. 16th-Century Coin Hoards Discovered at Armeni and Vurpăr
(Sibiu County). AMN/ Historica 52/II, pp. 29-43.
4
Toma, 2016, pp. 84-104.
5
Toma, 2016, pp. 148-151.
6
Toma, 2016, pp. 127-132. Pentru bibliografia acestor tezaure vezi Appendix F: p. 381/4 (Șieu I), p. 384/18 (Iacobeni),
pp. 387-388/38 (Huedin II), pp. 399-400/80 (Ghighișeni).
150
Toma, C. 2016. Tezaure monetare și tezaurizare în Transilvania secolelor XV/XVI-XVII.

Oradea.
Lista ilustrațiilor:
Planșa I: Monede din lotul Transilvania Med II. Denari maghiari bătuți de Matia Corvin (1),
Ludovic al II-lea (2-3), Ferdinand I (4-7) și Maximilian al II-lea (9-12). Obol bătut de Ferdinand I
(8).
Planșa II: Denari maghiari din lotul Transilvania Med II bătuți de Rudolf al II-lea (13-14), Matia al
II-lea (15) și Ferdinand al II-lea (16); Denari maghiari din lotul Transilvania Med V bătuți de
Ferdinand I (17-20) și Maximilian al II-lea (21-24).
Planșa III: Monede din lotul Transilvania Med V. Groș maghiar bătut de Rudolf al II-lea (25).
Denari maghiari bătuți de Rudolf al II-lea (26-35).
Planșa IV: Monede din lotul Transilvania Med XV. Weisspfennigi boemieni bătuți de Vladislav al
II-lea (36), Ludovic I (37), Ferdinand I (38), Maximilian I (39) și Rudolf al II-lea (40). Denari
maghiari bătuți de Vladislav al II-lea (41) și Ferdinand I (42-47).
Planșa V: Denari maghiari din lotul Transilvania Med XV bătuți de Ferdinand I (48-49) și
Maximilian al II-lea (50-59).
Planșa VI: Monede din lotul Transilvania Med XV. Denari maghiari bătuți de Maximilian al II-lea
(60) și Rudolf al II-lea (61-70). Jumătate de groș polonez bătută de Ioan Albert (71).
151
152
153
154
155
156
157
TEZAURUL MONETAR DE LA FÂRTĂȚEȘTI, JUD. VÂLCEA (SEC. XVII-XVIII)
Radu Gabriel Dumitrescu*
Rezumat: În toamna anului 1970, cu prilejul unor lucrări agricole pe raza satului Dozești, com. Fârtățești,
jud. Vâlcea, a fost descoperit un tezaur de monede medievale din argint. Tezaurul, care se compunea din
circa 25-28 de piese, a fost împărțit între descoperitori, 15 monede fiind recuperate și păstrate într-o colecție
privată din Craiova.
Din analiza tezaurului de la Fârtățești rezultă că acesta este compus exclusiv din monede din sistemul
kreuzer-ului austriac și se încadrează în intervalul cronologic 1670-1715. Din punct de vedere al
nominalului, tezaurul cuprinde piese de 6 și 15 kreuzer bătute în atelierele din Kremnitz, Pressburg, Viena,
Mainz, Breslau, Friedberg, Olmütz și Öls.
Descoperirea de la Fârtățești a fost semnalată într-un studiu privind circulația monetară din Oltenia în
perioada 1601-1716 și publicată ulterior. Publicarea sumară și cu erori ne-a determinat să reluăm studierea
fragmentului de tezaur, care este pus acum în circuitul științific cu detalii și ilustrație. Neidentificarea unei
monede de către primul editor al tezaurului l-a determinat pe acesta să plaseze cea mai recentă monedă în
anul 1696. Odată cu reexaminarea celor 15 piese am putut stabili că cea mai recentă monedă a acestui
fragment de tezaur este din anul 1715. În plus, redeterminarea monedelor a corectat o serie de erori de
identificare a câtorva exemplare și a relevat o emisiune rar întâlnită în tezaure sau descoperiri izolate din
România.
Abstract: In the autumn of 1970, on the occasion of some agricultural works in the area of Dozești village,
Fârtățești commune, Vâlcea County, a hoard of medieval silver coins was discovered. The hoard, which
consisted of about 25-28 coins, was divided between the discoverers, 15 coins being recovered and kept in a
private collection in Craiova.
From the analysis of the Hoard from Fârtățești, it results that it is composed exclusively of coins from the
Austrian kreuzer system and falls within the chronological interval 1670-1715. From a nominal point of
view, the hoard includes 6 and 15 kreuzer pieces struck in the workshops in Kremnitz, Pressburg, Vienna,
Mainz, Breslau, Friedberg, Olmütz and Öls.
The discovery from Fârtățești was reported in a study on the money circulation in Oltenia between 1601-
1716 and published later. The summary and error-free publication determined us to resume the study of the
hoard fragment, which is now placed in the scientific circuit with details and illustration. The non-
identification of a coin by the first publisher of the hoard determined him to place the most recent coin in
1696. With the re-examination of the 15 pieces we could establish that the most recent coin of this hoard
fragment is from 1715. In addition, the redetermination of the coins corrected a series of identification errors
of several specimens and revealed a rare issue in isolated hoards or discoveries in Romania.
Cuvinte-cheie: Oltenia, tezaur, colecție privată, Leopold I, kreuzer.
Key-words: Oltenia, hoard, private collection, Leopold I, kreuzer.
În toamna anului 1970, cu prilejul unor lucrări agricole pe raza satului Dozești, com.
Fârtățești, jud. Vâlcea, a fost descoperit un tezaur de monede medievale de argint. Tezaurul, care se
compunea din circa 25-28 de piese, a fost împărțit între descoperitori, 15 monede fiind recuperate și
păstrate într-o colecție privată din Craiova. Descoperirea a fost semnalată într-un studiu privind
circulația monetară din Oltenia în perioada 1601-17161 și publicată ulterior2. Publicarea sumară și
cu erori ne-a determinat să reluăm studierea fragmentului de tezaur, care este pus acum în circuitul
științific cu detalii și ilustrație. Neidentificarea unei monede de către primul editor al tezaurului l-a
determinat pe acesta să plaseze cea mai recentă monedă în anul 1696. Odată cu reexaminarea celor
15 piese am putut stabili că cea mai recentă monedă a acestui fragment de tezaur este din anul 1715
* Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: rgdumitrescu@mail.com.

1
Ciobotea, 1986, p. 106.
2
Stoica, 1997, pp. 99-101.
158
DUMITRESCU Radu Gabriel
(cat. nr. 15). În plus, redeterminarea monedelor a corectat o serie de erori de identificare a câtorva
exemplare (cat. nr. 8-10, 12) și a relevat o emisiune rar întâlnită în tezaure sau descoperiri izolate
din România. Ne referim la piesa de 6 kreuzer emisă de orașul imperial Friedberg (cat. nr. 12).
Din analiza tezaurului de la Fârtățești rezultă că acesta este compus exclusiv din monede din
sistemul kreuzer-ului austriac, noile coordonate cronologice fiind anii 1670-1715. Din punct de
vedere al nominalului, tezaurul cuprinde piese de 6 și 15 kreuzer bătute în atelierele din Kremnitz,
Pressburg, Viena, Mainz, Breslau, Friedberg, Olmütz și Öls.
Se remarcă lotul de piese emise în atelierele imperiale pentru Ungaria reprezentând aproape
jumătate din totalul monedelor din tezaur (46,66 %), monetăria de la Kremnitz deținând ponderea
cea mai mare. Producția acestui atelier a fost una considerabilă, aici avându-și originea majoritatea
emisiunilor imperiale descoperite în Țările Române3.
Este de semnalat și piesa emisă la Mainz (cat. nr. 10), emisiunile provenind din această
monetărie reprezentând apariții rare chiar și în circulația monetară din Transilvania4.
Lipsa informațiilor privind celelalte monede componente ale tezaurului, care la un moment
dat erau expuse la școala din Fârtățești, ne determină să fim prudenți cu privire la momentul
îngropării sale. Putem fi tentați să plasăm acest lucru odată cu ofensiva antiotomană din anii 1716-
1718 și ocuparea Olteniei de către austrieci5, dacă avem în vedere că cea mai recentă monedă din
tezaur este din anul 1715, dar mai degrabă înclinăm să credem că tezaurul a fost ascuns în urma
războiului austro-turc din anii 1736-1739, care pune capăt stăpânirii austriece în Oltenia. În timpul
acestui conflict Oltenia a ajuns teatru de operații militare6 fiind cunoscute alte două tezaure
îngropate în această perioadă, cel de la Craiova-Manutanță7 și cel de la Drăgășani8, care este la
mică distanță de Fârtățești. Totodată, compoziția tezaurului și faptul că unele monede de la Leopold
I nu mai aveau valoare circulatorie fiind perforate sunt argumente care întăresc ideea că acest mic
depozit este posibil să fi fost îngropat în deceniul al patrulea al secolului al XVIII-lea.
IMPERIUL ROMANO-GERMAN
Leopold I (1657-1705)
Ungaria
1. 6 kreuzer, 1670.
Atelier: Kremnitz.
Av. Legenda circulară: LEOPOLDVS · D : G · R · – I · S · A · GE · HV · B · REX ·. Bustul
împăratului Leopold I, laureat, cu armură și mantie, în profil spre dreapta. În partea de jos,
despărțind legenda, valoarea nominală.
Rv. Legenda circulară: PATRONA · HV – NGARIÆ · 1670 ·. Madona cu pruncul aureolați,
așezați pe tron, totul într-o semilună. De o parte și de alta sigla atelierului: K – B. În partea de jos,
despărțind legenda, scutul încoronat al Regatului Ungariei.
AR, 25,2 x 26,6 mm, 2,73 g., axa 12.
Bibliografie: Stoica, 1997, p. 99, nr. 1.
Referințe: Herinek, 1972, p. 116, nr. 1240; Jungwirth, 1975, p. 31, nr. 11k.
3
Murgescu, 1996, p. 105 (nota 1), 110.
4
Chirilă et al., 1980, p. 129.
5
Papacostea, 1998, pp. 13-22.
6
Papacostea, 1998, p. 306.
7
Rădulescu, 2009, pp. 171-184.
8
Persu, 1972, pp. 384-393.
159
2. 6 kreuzer, 1671.
Atelier: Kremnitz.
Rv. Legenda circulară: PATRONA · HV – NGARIÆ · I67I ·. Madona cu pruncul aureolați,
AR, 25 x 26,4 mm, 2,57 g., axa 12.
Referințe: Herinek, 1972, p. 116, nr. 1245; Jungwirth, 1975, p. 33, nr. 12i.
3. 6 kreuzer, 1673.
Atelier: Kremnitz.
Rv. Legenda circulară: PATRONA · HV – NGARIÆ · I673 ·. Madona cu pruncul aureolați,
AR, 26 x 25,2 mm, 2,87 g., axa 12.
4. 15 kreuzer, 1676.
Atelier: Pressburg.
Maestrul monetăriei: Georg Cetto.
Av. Legenda circulară: LEOPOLDVS · D · G · R · I · – S · A · G · H · B · REX. Bustul
Rv. Legenda circulară: PATRONA – · HVNGARIÆ · 16 – 76 ·. Madona cu pruncul aureolați,
așezați pe tron, totul într-o semilună. În partea de jos, despărțind legenda, scutul încoronat al
Regatului Ungariei, iar de o parte și de alta sigla atelierului și inițialele maestrului monetar.
AR, 30 x 29,9 mm, 5,71 g., axa 12.
Bibliografie: Stoica, 1997, p. 99, nr. 4 (fără indicarea atelierului).
Referințe: Herinek, 1972, p. 105, nr. 1101 (variantă); Jungwirth, 1975, p. 43, nr. 11m.
5. 15 kreuzer, 1682.
Atelier: Kremnitz.
Av. Legenda circulară: LEOPOLD · D : G · R · I – · S · A · G · H · B · REX ·. Bustul
Rv. Legenda circulară: PATRONA · – HVNGARIÆ · 16 ┼ 82 ·. Madona cu pruncul aureolați,
AR, 30,1 x 29,5 mm, 5,73 g., axa 12.
160
6. 15 kreuzer, 1688.
Atelier: Kremnitz.
Av. Legenda circulară: LEOPOLD · D · G · R · I – S · A · G · H · B · REX ·. Bustul împăratului
Leopold I, laureat, cu perucă, armură și mantie, în profil spre dreapta. În partea de jos, despărțind
legenda, valoarea nominală.
Rv. Legenda circulară: PATRONA · HUN – GARIÆ · 1688 ·. Madona cu pruncul aureolați,
AR, 30,4 x 29,5 mm, 5,55 g., axa 12. Perforată.
Referințe: Herinek, 1972, p. 101, nr. 1057 (variantă); Jungwirth, 1975, p. 69, nr. 11i.
7. 15 kreuzer, 1696.
Atelier: Pressburg.
Maestrul monetăriei: Christoph Siegmund Hunger.
Av. Legenda circulară: LEOPOLDVS · D · G · R · I · S · – · A · G · H · B · REX ·. Bustul
împăratului Leopold I, laureat, cu perucă, armură și mantie, în profil spre dreapta. În partea de jos,
Rv. Legenda circulară: PATRONA · – · HVNGARIÆ · 16 – 96 ·. Madona cu pruncul aureolați,
așezați pe tron, totul într-o semilună. De o parte și de alta inițialele: C – H. În partea de jos,
AR, 27,1 x 27,5 mm, 5,12 g., axa 12.
Referințe: Herinek, 1972, p. 106, nr. 1104; Jungwirth, 1975, p. 90, nr. 10c.
Austria
8. 6 kreuzer, 1681.
Atelier: Viena.
Maestrul monetăriei: Matthias Mittermayer.
Av. Legenda circulară: LEOPOLDVS · D · G · R · I · S – [A] · G · H · B · REX ·. Bustul
împăratului Leopold I, laureat, cu armură și mantie, în profil spre dreapta. Între bustul împăratului și
legendă, în partea de jos, valoarea nominală.
Rv. Legenda circulară: ARCHI[D] · AVS – · DVX · B · CO · TYR · 16 – 81 ·. Acvila bicefală
încoronată, cu scut heraldic pe piept, ținând sceptru și spadă în gheare. În partea de jos, despărțind
legenda, monograma maestrului monetar: MM.
AR, 25,2 x 25 mm, 2,94 g., axa 12. Perforată.
Bibliografie: Stoica, 1997, p. 99, nr. 8 (determinare greșită).
Referințe: Herinek, 1972, p. 111, nr. 1141; Jungwirth, 1975, p. 52, nr. 12a.
9. 6 kreuzer, 1690.
Atelier: Viena.
Maestrul monetăriei: Matthias Mittermayer.
Av. Legenda circulară: LEOPOLD · D · G · R · I · S · – A · G · H · B · REX ·. Bustul
împăratului Leopold I, laureat, cu perucă, armură și mantie, în profil spre dreapta. Între bustul
împăratului și legendă, în partea de jos, valoarea nominală.
Rv. Legenda circulară: ARCHID · AVS · – · DVX · B · CO · TYR · 16 – 90 ·. Acvila bicefală
legenda, monograma maestrului monetar: MM.
AR, 25,5 x 24,9 mm, 2,72 g., axa 12.
Referințe: Herinek, 1972, p. 111, nr. 1150; Jungwirth, 1975, p. 72, nr. 12a.
161
Rinul de Jos
10. 15 kreuzer, 1685.
Atelier: Mainz.
Maestrul monetăriei: Ulrich Burkhard Wildering.
Av. Legenda circulară: LEOPOLDUS : D : G · R · I · – · S · A · G · H · B · REX ·. Bustul
Rv. Legenda circulară: ARCHID · AUS · – DUX · B · CO · TYR · 16 – 85 ·. Acvila bicefală cu
scut heraldic pe piept, ținând sceptru și spadă în gheare. De o parte și de alta, inițialele maestrului
monetar: VB – W. În partea de jos, despărțind legenda, sigla atelierului monetar.
AR, 28,4 x 28,2 mm, 5,48 g., axa 4.
Referințe: Herinek, 1972, p. 106, nr. 1108 (variantă); Jungwirth, 1975, p. 62, nr. 10a.
Silezia
11. 15 kreuzer, 1694.
Atelier: Breslau.
Maestrul monetăriei: Martin Maximilian Wackerl.
Av. Legenda circulară: LEOPOLDVS · D · G · R · – I · S · A · G · H · & · B · R :. Bustul
împăratului Leopold I, laureat, cu perucă, armură și mantie, în profil spre dreapta. În partea de jos,
Rv. Legenda circulară: ARCHIDVX · AV – DVX · BVR · & · SIL · 16 – 94 ·. Acvila bicefală
legenda, inițialele maestrului monetar: M · MAW.
AR, 29,2 x 27,9 mm, 5,76 g., axa 12.
Referințe: Herinek, 1972, p. 98, nr. 1023 (variantă); Jungwirth, 1975, p. 82, nr. 11c.
ORAȘUL IMPERIAL FRIEDBERG

Phillipp Adolf Rau von Holzhausen (1685-1692)
12. 6 kreuzer, 1688.

Atelier: Friedberg.
Maestrul monetăriei: Johann Reinhard Arnold.
Av. Legenda circulară: ⁕ MONETA · NOVA · CAST · – · FRIB · WETT · S ·. Bustul lui
Phillipp Adolf Rau von Holzhausen cu armură, perucă și mantie, în profil spre dreapta. În partea de
jos, despărțind legenda, valoarea nominală.
Rv. Legenda circulară: LEOPOLDUS · D : G · ROM · I · S · AUG : 16 – 88 ·. Acvila bicefală cu
scut heraldic pe piept, având de o parte și de alta, inițialele maestrului monetar: R – A.
AR, 26 x 25,9 mm, 2,31 g., axa 6. Perforată.
Bibliografie: Stoica, 1997, pp. 99-100, nr. 11 (determinare greșită).
Referințe: SCWC, 2011, p. 535, KM # 57.
MORAVIA
Episcopatul de Olmütz
Karl II von Liechtenstein-Kastelkorn (1664-1695)
13. 6 kreuzer, 1675.
Atelier: Olmütz.
Av. Legenda circulară: CAROLVS · D · G · EPVS · – · OLOMVCENSIS ⁕. Bustul episcopului
în profil spre dreapta. În partea de jos, despărțind legenda, valoarea nominală.
162
Rv. Legenda circulară: DVX · S · R · I · PCEPS · – RE · CA · BO · COM – 16 – 75. Scut mare

împărțit în patru câmpuri și un scut central. În cele patru câmpuri armele Episcopatului de Olmütz:
șase respectiv patru conuri cu vârful în sus, în câmpurile I și IV, câte un vultur în câmpurile II-III.
În scutul central, împărțit în patru câmpuri, armele episcopului, câte un leu în fiecare câmp. În
centru un con cu vârful în jos. Deasupra scutului mare o mitră episcopală și o coroană de principe,
încadrate în stânga, de cârja episcopală, în dreapta de o sabie, din care se vede doar mânerul.
AR, 26 x 26,2 mm, 2,89 g., axa 12.
Referințe: SCWC, 2011, p. 84, KM # 236.2.
DUCATUL WÜRTTEMBERG-ÖLS
Sylvius Friedrich (1664-1697)
14. 6 kreuzer, 1674.
Atelier: Öls.
Directorul monetăriei: Samuel Pfahler.
Av. Legenda circulară: SYLVI FRID · D · G · DVX · – WIRT · T · EC · I · S · OLS ·. Bustul
ducelui Sylvius Friedrich, cu perucă și mantie, în profil spre dreapta. În partea de jos, despărțind
Rv. Legenda circulară: CO · MONTB · DO · I · HEID · STERN · & · ME · 1674 ·. În câmp,
vulturul silezian cu semiluna pe piept având de o parte și de alta inițialele directorului monetăriei: S
– P.
AR, 25,8 x 26 mm, 2,30 g., axa 12.
Karl Friedrich (1704-1744)

15. 6 kreuzer, 1715.
Atelier: Öls.
Directorul monetăriei: Christian von Loh.
Av. Legenda circulară: D · G · CAR · FRID · DVX · – WURT · T · I · S · OLSB ·. Bustul
ducelui Karl Friedrich, cu perucă și mantie, în profil spre dreapta. În partea de jos, despărțind
Rv. Legenda circulară: COM · MONTB · DOM · I · HEID · ST : & M · 17 – 15 ·. În câmp,
vulturul silezian cu semiluna pe piept având în partea de jos inițialele directorului monetăriei: C – V
– L.
AR, 26,8 x 25,4 mm, 2,86 g., axa 12.
Bibliografie: Stoica, 1997, p. 100, nr. 15 (neidentificată).
BIBLIOGRAFIE
Chirilă, E., Gudea, N., Lazăr, V., Zriny, A. 1980. Tezaure și descoperiri monetare din
Muzeul Județean Mureș. Târgu Mureș.
Ciobotea, D. 1986. Circulația monetară în zona Olteniei între 1601-1716. AO 5, s.n., pp.
100-106.
Herrinek, L. 1972. Österreichesche Münzprägungen von 1657-1740. Wien.
Jungwirth, H. 1975. Corpus Nummorum Austriacorum. V. Leopold I-Karl VI (1657-1740).
Wien.
Murgescu, B. 1996. Circulația monetară în Țările Române în secolul al XVI-lea. București:
Enciclopedică.
163
Papacostea, Ș. 1998. Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1739). București:

Enciclopedică.
Persu, E. 1972. Două tezaure feudale descoperite în localitățile: Verguleasa județul Olt și
Drăgășani județul Vâlcea. Buridava 1, pp. 339-394.
Rădulescu, T. 2009. Tezaurul de monede și podoabe din secolele XVI-XVIII descoperit la
Craiova-Manutanță. Monedă și comerț în sud-estul Europei 3, pp. 171-184.
SCWC. 2011. Standard Catalog of World Coins 1601-1700. Iola: Krause Publications.
SCWC. 2013. Standard Catalog of World Coins 1701-1800. Iola: Krause Publications.
Stoica, O. 1997. Un tezaur monetar feudal descoperit la Fârtătești (jud. Vâlcea). Oltenia.
Studii. Documente. Culegeri, s. III, an I, nr. 1, pp. 99-101.
164
1 av 1 rv
2 av 2 rv
3 av 3 rv
4 av 4 rv
5 av 5 rv
6 av 6 rv
165
7 av 7 rv
8 av 8 rv
9 av 9 rv
10 av 10 rv
11 av 11 rv
12 av 12 rv
166
13 av 13 rv
14 av 14 rv
15 av 15 rv
167
EVOLUȚIA BRĂȚĂRILOR DIN SÂRME TORSIONATE ȘI ÎMPLETITE, CU PLĂCUȚE

LA CAPETE.
SECOLELE XVI – XVIII / XIX
Irina Maria Vlad*
Rezumat: În categoria podoabelor pentru brațe se remarcă o gamă variată de brățări, acestea constituind
unul dintre tipurile des întâlnite de bijuterii în toată perioada Evului Mediu. De-a lungul evoluției lor,
brățările din sârme torsionate și împletite nu s-au schimbat semnificativ. Brățările analizate în prezentul
studiu au fost întâlnite în România, Peninsula Balcanică, Rusia, de-a lungul unei perioada destul de lungă:
evoluția tipului de bază poate fi fixată între secolele XI-XVI, ulterior formele târzii fiind asimilate în arta
populară a zonelor de la nord și sud de Dunăre și în alte regiuni ale Imperiului Otoman. Ultima etapă
evolutivă din decursul secolelor XVI - XVIII al brățărilor cu plăcuțe la capete sunt piese de dimensiuni
masive, mai grele, influențate de moda otomană.
Problema acestui tip de brățări a fost puțin cercetată în literatura de specialitate, datorită asimilării în
arta etnografică. În articol vor fi prezentate șapte brățări medievale târzii aflate în colecțiile Muzeului
Olteniei Craiova.
Abstract: Within the category of arm jewelry, there is a wide range of bracelets, these being one of the most
common types of jewelry produced throughout the Middle Ages. During their evolution, twisted and braided
wire bracelets have not changed significantly. The bracelets which are analyzed in this study were found in
Romania, the Balkan Peninsula, Russia, over a considerable long period of time: the evolution of the basic
type can be fixed between the XI-XVI centuries A.D., while the later bracelets forms being assimilated in the
popular and folkloric art from the North and South of the Danube and in other regions of the Ottoman
Empire. The last evolutionary stage of bracelets, between the 16th - 18th centuries A.D., which were
decorated with plates at both ends are massive, heavier pieces, with increased dimensions, clearly influenced
by Ottoman fashion from that time.
Due to the fact the bracelets were assimilated by the popular folkloric cultures, there are few studies
focusing on them in the research literature. This article will present seven late Medieval bracelets which are
currently held in the collection of the History Museum of Oltenia.
Cuvinte cheie: brățară, influență bizantină, modă otomană, masivitate, Peninsula Balcanică.
Key-words: Bracelet, Byzantine influence, Ottoman fashion, Massiveness, Balkan Peninsula.
În categoria podoabelor pentru brațe se remarcă o gamă variată de brățări, acestea

constituind unul dintre tipurile des întâlnite de bijuterii în toată perioada Evului Mediu, purtate atât
de femei cât și de bărbați. În izvoarele iconografice (portretele în frescă: Pl. I) se evidențiază pe
costum, ca piese separate de decor, îndeplinind un rol practic (de a fixa mâneca). O dată cu apariția
modei otomane, când mânecile au devenit mai largi și-au câștigat rolul de bijuterii independente.
De-a lungul evoluției lor, acest tip de brățări nu s-au schimbat semnificativ. Brățările
analizate în prezentul studiu au fost întâlnite în România, Peninsula Balcanică, Rusia, Crimeea și
Europa centrală (etapa timpurie), de-a lungul unei perioada destul de lungă: evoluția tipului de bază
poate fi fixată între secolele XI-XVI, ulterior formele târzii fiind asimilate în arta populară a zonelor
de la nord și sud de Dunăre și în alte regiuni ale Imperiului Otoman.
Fiind un grup de bijuterii de foarte lungă durată s-a căutat punctul de pornire, forma de bază.
În această discuție se întâlnesc două direcții: fie au o certă tradiție bizantină, fie una veche rusească.
Într-un studiu din perioada interbelică, Herbert Jankuhn prezintă o descoperire din Silezia1.
Arheologul german, în urma analizei stilistice, consideră că asemenea tipuri de brățări ce provin din
* Doctorand, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: popescuirinamaria@yahoo.fr.

1
Localizarea nu este foarte sigură, vezi discuția la Nowakowski, 2012, p. 175.
168
VLAD Irina Maria
regiunile baltice, sileziene și din Rusia kieveană ar aparține unui orizont de descoperiri nord-
germanice2. Supoziția acestuia este contrazisă atât de cercetătorii slavi cât și de cei români.
În literatura română brățările torsionate și împletite cu plăcuțe la capete sunt considerate a
avea o tradiție bizantină, în zonă având loc o „renaștere a civilizației bizantine”, atât prin
revigorarea orfevrăriei de tradiție bizantine la Dunărea Inferioară cât și după căderea
Constantinopolului3. Ele sunt analizate recent în cadrul studiilor privind podoabele medievale din
perioada secolelor X/XI - XV de către Luminița Dumitriu4, Silviu Oța5 și Svetlana Reabțeva6 .
Răzvan Theodorescu7 cel care, pentru prima dată, încearcă o sistematizare a acestei categorii
de brățări și implicit o cronologie a tipurilor ce au circulat pe teritoriul actual al României. Acesta
distinge patru etape evolutive de-a lungul a nouă secole.
Etapa I (secolele X-XI): Cele două brățări de argint descoperite la Dinogeția (Garvăn, jud.
Tulcea)8 reprezintă una din variantele timpurii, datate în secolul XI; corpul brățărilor este format din
șase fire groase, răsucite două câte două în formă de șnur și ulterior împletite cu un alt „șnur” mai
subțire, iar extremitățile sunt aplatizate prin ciocănire. Capetele lățite sunt decorate în tehnica niello.
L. Dumitriu plasează prima variantă a acestui tip de brățări între secolele XI-XII.
Acestei etape îi corespund descoperirile din Bulgaria (Ghiurghendjik9, Ruse10), Silezia,
Rusia kieveană (Novgorod)11, Letonia12.
Etapa II (secolele XII-XIII) se caracterizează prin accentuarea aplatizării capetelor brățării
cu tendința de a lărgi placa, forma întâlnită fiind cea ovoidală și triunghiular-trapezoidală. Păstrează
firul torsionat din epoca anterioară și butonii mari pe plăcuțele terminale, motiv decorativ ce se
combină cu granule (un decor nou apărut) poziționate cruciform și triunghiular13.
Brățările de aur și argint din com. Mihail Kogălniceanu, jud. Tulcea, este socotită a face
trecerea de la forme întâlnite la sfârșitul de secol XII/început celui următor la cele din prima
jumătate a secolului XIV14. Butonul aflat la locul de întâlnire al extremităților cu corpul piesei se
mărește, iar ceilalți butoni de mai mici dimensiuni sunt dispuși ovoidal.
A doua variantă a brățărilor cu plăcuțe la capete răspândită în Dobrogea (com. Mihail
Kogălniceanu15), Transilvania (localitate neprecizată16), Moldova (Oțeleni – jud. Iași17, Voinești – jud.
Iași18) și Țara Românească (Runcu – jud. Gorj19). Este încadrată, de L. Dumitriu, în decursul secolului
al XIII-lea, în așa numitul „orizont de tezaure” ce se manifestă sub impactul invaziei tătare20.
2
Theodorescu, 1979, p. 105.
3
Dumitriu, 2001, p. 154.
4
Dumitriu, 2001.
5
Oța et al., 2010. Autorii clasifică brățările cu corpul torsionat și împletiv pe categorii; astfel, primele se împart în trei
tipuri mari și câteva subtipuri iar cele împletite tot în trei tipuri.
6
Reabțeva, 2014.
7
Theodorescu, 1979, pp. 104-111.
8
Comșa, Bichir, 1960, pp. 229-231, pl. III fig. 1, 8; Theodorescu, 1979, p. 105; Popescu, 1970, p. 23, 26 fig. 18;
Dumitriu, 2011, p. 64, Pl. 14/9-10; Oța et al., 2010, p. 157, Pl. 1/3.
9
Theodorescu, 1979, pp. 105; Dumitriu, 2001, p. 64.
10
Stančev, 1962, pp. 6-9.
11
Comșa, Bichir, 1960, p. 230; Dumitriu, 2001, p. 64.
12
Latviešu senās rotas, 1973, pp. 23-24.
13
14
15
Iliescu, Simion, 1964, p. 219, fig. 2; Popescu, 1970, p. 56; Dumitriu, 2001, p. 64, 111, 150, Pl. 16/12-15; Oța et al.,
2010, p. 157, Pl. 2/1.
16
Oța et al., 2010, pp. 156-157, Pl. 1/1-2.
17
Teodor, 1964, pp. 345-347; Popescu, 1980, p. 54; Oța et al., 2010, pp. 157-158, Pl. 2/3-4; Reabțeva, 2014, p. 102, fig.
65/5-6.
18
Teodor, 1961, p. 247, fig. 2/4; Popescu, 1970, p. 27, 55, fig. 51; Oța et al., 2010, p. 158, Pl. 2/5-7; Reabțeva, 2014, p.
102, fig. 65/1-2.
19
Ioniță, 2005, p. 87, 141, 220, fig. 48/25; Oța et al., 2010, p. 159, Pl. 4/1.
20
Dumitriu, 2001, p. 149.
169
Pe teritoriul Republicii Moldovei este cunoscut un fragment de brățară de acest tip, al cărui
loc de descoperire nu poate fi stabilit cu precizie, el făcând parte dintr-o colecție privată21. Stilistic,
în această categorie se înscriu și descoperirile din spațiul rusesc și Bulgaria (Varna22).
Etapa III (secolul XIV) constituie perioada de maximă distribuție: în Dobrogea (Păcuiul lui
Soare23), Moldova (Voinești24), Oltenia (Gogoșu25, Șușița26 - jud. Mehedinți, Basarabi27 - Dolj,
Schela Cladovei28, Jiana Mare29 - jud. Mehedinți), în Banat (loc de descoperire necunoscut)30,
Bulgaria (Zdravec, German, Šumen, zona Tărgovište, Velingrad, Gorna Bela Rečka31, Baniska -
Ruse32, Pliska, Sofia, Arčar, Vidin tezaurul de la Nikopol33, Dolište34, Dragiževo35, Sliven36,
Popovo37), Serbia38 (Kladovo39, Juhor40, tezaurul de la Prahovo41) dar și în Ungaria42 și Macedonia
(Prilep43).
L. Dumitriu consideră că brățările cu corp răsucit și plăcuțe terminale evoluează într-o fază
„barocizantă” caracteristică prin lățirea pronunțată a plăcuțelor, de cele mai multe ori sudate și
decorul dominat de filigran și granulație44. În această perioadă datată XIV-XV45 întâlnim două
subgrupe: prima în secolul XIV iar cea de-a două în ultimul sfert al veacului – începutul lui XV
(aceeași pagină ca trimitere). În sec. XV are loc o diversificare tipologică a pieselor de podoabă
însoțită de o creștere calitativă și cantitativă. Spre secolul XV dispar brățările împletite, iar la cele
torsionate sârma devine mai groasă și este puternic răsucită. În locul sârmei filigranate pentru
decorul plăcuțelor sau a corpului brățărilor este folosită sârma reiată46. Granulele sunt redate prin
gravare, capetele brățării devin mai mari în raport cu corpul neted și regulat. Pentru decorarea
plăcuțelor se folosesc ornamente în formă de crin, iar bordurile sunt marcate de un model în
zigzag47.
21
Reabțeva, 2014, pp. 102-103, fig. 66/3.
22
Neševa, 1985, p. 116, Pl. II/5.
23
Diaconu, Baraschi, 1977, p. 125; Dumitriu, 2001, p. 65, Pl. 20/3; Oța et al., 2010, p. 157, Pl. 2/1; Reabțeva, 2014, pp.
103, 164-165.
24
Oța, 2020, p. 271.
25
Bărcăcilă, 1939, p. 129, tab. XIII/1-3; Popescu, 1970, p. 57; Dumitriu, 2001, p. 65, 124, Pl. 35/20-21; Oța et al.,
2010, p. 158, Pl. 3/4-5; Oța, 2020, p. 270.
26
Roșu, Popilian, 1964, pp. 327-328, fig. 1; Popescu, 1970, p. 56; Dumitriu, 2001, p. 65, 134, 137, Pl. 50/8; Oța et al.,
2010, p. 159, Pl. 4/3; Reabțeva, 2014, p. 104; Oța, 2020, pp. 270-271.
27
Popilian, 1968, p. 4; Dumitriu, 2001, p. 65, 114, Pl. 23/1-3; Oța et al., 2010, p. 158, Pl. 3/1-2; Reabțeva, 2014, p. 104;
Oța, 2020, pp. 268-269, Pl. III-VIII.
28
Rădulescu, Turturică, 1984, pp. 71, 76, 84-85; Dumitriu, 2001, pp. 65, 134-135, Pl. 49/4; Oța et al., 2010, p. 159, Pl.
4/2; Reabțeva, 2014, p. 104.
29
Dumitriu, 2001, p. 65, 127, Pl. 40/1-2, 111; Oța et al., 2010, p. 158, Pl. 3/6; Reabțeva, 2014, p. 104.
30
Oța, 2020, p. 270.
31
Pentru toate acestea a se vedea Oța, 2020, p. 271.
32
Reabțeva, 2014, pp. 105, 329-330, fig. 68/5-8.
33
Stančev, 1962, p. 10, fig. 4-6; Dumitriu, 2001, p. 65.
34
Reabțeva, 2014, pp. 104, 329-330, fig. 67/3-8.
35
Stančev, 1962, p. 8, fig. 7-8.
36
Stančev, 1962, p. 8, fig. 9.
37
Stančev, 1962, p. 9, fig. 10; Dumitriu, 2001, p. 64.
38
Dumitriu, 2001, p. 64.
39
Oța, 2020, p. 271.
40
Bikić, 2010, pp. 86-87.
41
Bikić, 2010, pp. 86-87; Reabțeva, 2014, p. 329, fig. 67/3-8.
42
Oța, 2020, p. 270.
43
Dumitriu, 2001, p. 65.
44
Dumitriu, 2001, p. 153.
45
Pentru Dumitriu, 2001, p. 154 perioada cuprinsă între sfârșitul secolului XIV și prima jumătate a secolului XV este
încadrată în grupa cronologică IV.
46
Reabțeva, 2014, p. 103.
47
Reabțeva, 2014, p. 104.
170
VLAD Irina Maria
Etapa IV (secolele XVI-XVIII) – forma brățărilor este turnată, plăcile terminale au o

decorație cu arabescuri, încrustații, smalț. Se caracterizează prin supraîncărcarea decorului și
tendința spre masivitate: „plăcile terminale devin mai mici, rotunjite spre interior, corpul este și el
mai mic, dar mai proeminent, răsucirea fiind sugerată prin tăieturi în metalul piesei, ce prezintă și
butoni marginali de o mărime exagerată în raport cu celelalte elemente decorative”48. Piese
asemănătoare se întâlnesc în Oltenia dar și la sudul Dunării și în Imperiul Otoman.
Sistematizarea brățărilor din metal medievale de stil și model bizantin se bazează pe forme
care apar în zonele bizantine din secolul al XI-lea. Analiza elementelor decorative bizantine ale
unui asemenea grup de bijuterii, a cărui evoluție are o îndelungată existență, este îngreunată de
cercetarea deficitară a siturilor medievale din zonele native ale Bizanțului dar și de publicarea
insuficientă a materialului descoperit.
În ceea ce privește originea și modelul bizantin al brățărilor de argint cu capete deschise,
trapezoidale, din secolele XIII-XIV, arheologul sârb Vesna Bikić49 o consideră o problemă
controversată, ce nu este încă lămurită clar.
Decorul brățărilor împletite și cele realizate prin răsucire își găsește modele în tradiția
bizantină, însă forma specifică este considerată ca provenind din Est, unde se păstrează neschimbată
pentru o perioadă lungă de timp. Forma de plecare o reprezintă brățările din tezaurele Rusiei
kievene de la sfârșitul secolului al XI-lea - începutul secolului ala XII-lea, ale căror capete sunt sub
formă de mici plăci eliptice cu granule mari50.
Cercetătorul polonez Wojciech Nowakowski51 reia problema brățării provenite din Silezia,
datată între secolele XI-XII, în contextul prezentării acestei piese și a uneia asemănătoare din
colecțiile Muzeului din Berlin. Ca și brățara publicată de H. Jankuhn, cea de-a doua piesă are
declarată proveniența din Silezia, de lângă Jägerndorf, fiind transferată din „colecția privată
Falkenhausen” din cadrul muzeului Prusiei52. Autorul susține că brățările provin din spațiu sud-rus,
împărtășind opinia Tatianei I. Makarova53.
În studiul despre tehnica decorativă niello, T.I. Makarova aduce argumente conform cărora
la sfârșitul secolului al XI-lea se poate vorbi de stăpânirea și dezvoltarea acestei tehnicii de către
meșteșugari ruși. Brățările de argint, ale căror capete erau decorate cu niello (golurile gravurii sunt
umplute cu niello sau fundalul decorului era înnegrit), sunt împărțite în două tipuri: răsucite și
împletite.
Brățările răsucite, din punct de vedere al motivelor ornamentale pot fi grupate în trei
subtipuri. Cele trei subtipuri se mai diferențiază prin formă (aplatizate, formă curbată sau
migdalată) și modul în care sunt atașate extremitățile sau prin decorul suplimentar: filigranare sau
imitarea acestui procedeu.
Această categorie de podoabe este datată în secolele XI-XII. Tipul de brățări răsucite și
împletite continuă în secolele XIII-XV, dar fără a mai fi decorate cu niello.
Prezentând o parte din descoperirile rezultate din cercetările neautorizate ale celor ce caută
„comori” cu detectorul de metale, așa numita „arheologie neagră”, Igor M. Koval și Ivan F.
Myronyuk54 atestă originea veche rusească a brățărilor din sârme torsionate cu plăcute la capete,
decorate cu granule. Existența atelierelor de bijutieri din Kiev este un argument în problema
realizării acestora pe plan local. O asemenea brățară din tezaurul de la Krylos, raionul Ivano-
Frankivsk, Ucraina (aflat în apropierea unui important centru cultural și comercial al Rusiei kievene
48
49
Bikić, 2010, pp. 82-87.
50
Bikić, 2010, pp. 86-87.
51
Nowakowski, 2012.
52
Nowakowski, 2012, p. 174.
53
Makarova, 1986.
54
Koval, Myronyuk, 2015.
171
– Halyci, capitală a principatului Galiția-Volânia în perioada medievală a secolelor XII-XIV) este

datată în secolul al XII-lea. Tezaurul, atribuit unui comerciant, a fost îngropat în condițiile
campaniilor militare ale triburilor nomade, dinainte de invazia mongolă.
O ultimă etapă evolutivă, în decursul secolelor XVI - XVIII a brățărilor cu plăcuțe la capete
sunt piesele de dimensiuni masive, mai grele, influențate de moda otomană. Păstrează aceleași
motive ornamentale: filigranul sau pseudo-filigranul, granulele, dar dispunerea lor arată o „un alt
simț estetic, un alt gust”55. Masivitatea corpului și decorul încărcat cu arabescuri al plăcuțelor, scot
în evidență acest tip de podoabă.
Tipul acesta de podoabă este comun, din punct de vedere al purtării, diferența o face
materialul din care sunt confecționate: argint, argint aurit sau alamă. Aceste bijuterii, răspândite în
perioada medievală târzie, sunt masive și opulente, dar adesea de o mărime (dimensiune) mică.
Problema acestui tip de brățări a fost puțin cercetată în literatura de specialitate, datorită
asimilării în arta etnografică. În spațiul românesc tipul este încadrat, din punct de vedere stilistic și
cronologic, de R. Theodorescu în etapa a patra a evoluțiilor brățărilor din sârme torsionate și
împletite, cu plăcuțe la capete. Alte două exemplare din colecția Muzeului de Artă al României sunt
prezentate în volumul consacrat podoabelor medievale56. Articolele și studiile ce tratează piese de
acest gen din colecțiile muzeale sunt reduse la număr, ceea ce nu înseamnă că brățările din epoca
medievală târzie nu se regăsesc în mai multe depozite muzeale57.
Corpul brățărilor este scurt, semicircular, este decorat cu motive dispuse transversal, iar
benzile și canelurile ce sugerează răsucirea, pot primi la rândul lor hașuri. Partea centrală putea fi
ornamentată cu cruce de tip grecesc (cu patru brațe de dimensiuni egale), element întâlnit mai ales
pe exemplarele de la sfârșitul secolului al XVIII dar și în secolul următor.
Plăcuțele terminale sunt sudate la capete, iar la punctul de contact al acestora cu corpul
brățării este fixat, de o parte și de alta, câte un buton semisferic de mari dimensiuni. Decorul pe care
îl primește acest buton este fie un decor cu motive vegetale (se păstrează vechiul motiv al florii de
crin: Mahmudia, Galați, Guruieni, Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul de Artă, Serbia, Bulgaria), fie
sub formă de rozetă (Alexandria) sau ancoră (Muzeul Olteniei Craiova) (Pl. V). În centrul emisferei
este lipită o alta, de dimensiunea celor dispuse pe plăcuțele terminale.
Capetele sunt aplatizate, placa în formă de limbă are marginile răsfrânte, îndoite spre
interior. Decorul este aglomerat, granule mari dispuse în potcoavă încadrează o nervură centrală.
Granulele pot fi anturate de altele mai mici, de mici cercuri de sârmă de argint sau de o incizie ce
imită torsada. Pe unele piese, emailul verde sau albastru sporește efectul decorativ al brățării
(Mahmudia, Muzeul de Artă, Galați, Muzeul Olteniei Craiova, Guruieni, Serbia). O piesă din
colecțiile Muzeului Național din Belgrad are pietre semiprețioase pe plăcuțele terminale58.
Despre piesele aflate în colecția Muzeului Olteniei Craiova nu se cunosc informații

referitoare la locul de proveniență sau descoperire, doar în cazul celor mai timpurii, ce fac parte din
două tezaure, amândouă din județul Dolj: Bucovăț și Desa.
1. Tezaurul de podoabe de la Bucovăț este alcătuit din două inele, două perechi de cercei
(din argint aurit) și două brățări cu capetele deschise, diferite. Mențiunile despre acest „tezaur” sunt
55
Popescu, 1970, p. 24.
56
Popescu, 1970, p. 57 cat. 87, fig. 43.
57
Nanu, 1984-1985, pp. 88-98: trei brățări identice din secolul XVIII; Vasiliu, 1996, p. 228, Pl. III, fig. 3: o piesă de
secol XVIII descoperită la Mahmudia; Mirea, Pătrașcu, 2006, pp. 25-26, fig. 54/8: piesă de argint aurit, descoperită
întâmplător în Alexandria, datată în secolul XVIII - începutul secolului XIX; Exponatul lunii 2017, p. 70: tot o
descoperire întâmplătoare în satul Guruieni, jud. Teleorman. Brățara din argint aurit face parte dintr-un tezaur monetar
din prima jumătate a secolului XVII, care, împreună cu o aplică, a fost depus într-un vas de lut.
58
Ivanić, 1995, p. 103.
172
VLAD Irina Maria
sumare, nu se știe cu exactitate dacă piesele au fost găsite împreună sau separat în cadrul cimitirului
bisericii din localitate. Ele au fost donate muzeului în anul 1993, ca un lot.
Corpul brățării este scurt, având ca decor central incizate o semilună și o stea, anturate de
motive vegetale. Plăcuțele de la capete, întoarse înspre interior, în formă de limbă, au marginile
drepte și sunt sudate de corpul propriu-zis. Sunt decorate cu câte 10 flori, al căror centru este format
din granule. Ele sunt împărțite în câte două registre de un șir de granule, mai mici, registrul central
fiind lis. Înspre corpul piesei se află doi bumbi, de dimensiuni mari ce sunt decorați pe registre, în
trepte, despărțite de o torsadă, primul având volute iar cel de-al doilea o floare cu patru petale.
Datare: secolul XVI; alamă; turnare, filigranare, granulare, sudare, incizare. Dimensiuni: D
max. = 4,8 x 6,7 cm; G = 59,18 g. Nr. inv. I 42419 (Pl. V).
2. Tezaurul de la Desa are în componența sa o brățară, o pereche de cercei și 18 monede
emise între 1513-1720. Îngroparea acestuia are loc probabil la sfârșitul anului 1721, datorită
abuzurilor armatei austriece sau a raidurilor conduse de pașa de Vidin în regiunea Dunării59.
Brățara este masivă, cu corpul torsionat și capetele deschise și lățite. Plăcuțele de la capete,
în formă de pară, alungite, sunt sudate de corpul piesei; sunt decorate cu granule, una centrală și alte
12 urmând conturul piesei dar și cu cercuri. Marginea piesei este ușor supraînălțată. Înspre corpul
piesei și plăcuțele terminale se află doi bumbi, de dimensiuni mari ce sunt decorați cu o rozetă cu
șase laturi, ce are central un alt bumb. Mijlocul brățării este hașurat.
Datare: primul sfert al secolului al XVII-lea; argint; turnare, gravare, incizare, granulare,
aurire. Piesa a intrat în colecția de artă medievală în 1979, în urma donației primită de la Școala cu
clasele I-VIII din Desa. Dimensiuni: D max. = 6,8 cm; gr. = 1,8 cm; G = 157,42 g. Nr. inv. I 13094
(Pl. IV).
Următoarele piese reprezintă exemplare mai modeste, fiind realizate din alamă. Toate cele
cinci brățări fac parte din fondul vechi al Muzeului Olteniei Craiova.
3. Brăţara are corpul gros, scurt, ornamentat cu alternativ, cu un registrul lis, urmat de un
altul decorat cu linii în zig-zag și are central o cruce. Crucea are brațele egale, cu capetele rombice,
ce au înscrise hașuri. Un alt romb incizat și hașurat se află în centrul crucii. Plăcuțele de la capete,
cu marginile răsfrânte, sudate de corp sunt decorate cu câte 8 bumbi înconjurați de 3 cercuri
filigranate, fiecare registrul despărțit de cel de lângă el prin două mici granule. Central, decorul
prezintă tije de flori, mărginite de un cordon împletit. Bumbul supradimensionat se constituie ca o
floare cu 4 petale stilizate.
Datare: secolul XVIII; alamă; turnare, granulare, sudare, incizare. Dimensiuni: D max. = 5,7
x 6,6 cm; gr. = 0,5/1,2 cm; G = 62,93 g. Nr. inv. I 1088 (Pl. III).
4. Înspre corpul brățării, plăcuțele terminale sunt decorate cu linii în zig-zag, incizate. Ele
sunt decorate cu câte 10 bumbi, fiecare fiind despărțit de cel de lângă el prin 2 mici granule.
Central, decorul prezintă o floare, redată printr-un alt bumb, cu frunze și două spirale, mărginite de
un cordon împletit. Bumbul supradimensionat se constituie ca o floare cu 4 petale stilizate, cea
dinspre corpul brățării primind și un romb hașurat. Corpul piesei este decorat, alternativ, cu un
registrul lis, urmat de un altul decorat cu linii în zig-zag și are central o cruce. Crucea are brațele
egale, cu capetele rombice, ce au înscrise linii incizate și un „x” central. Se păstrează urme de smalț
verde.
Datare: secolul XVIII; alamă; turnare, granulare, sudare, incizare. Dimensiuni: D max. = 5,9
x 6,9 cm; gr. = 0,4/1,5 cm; G = 71,98 g. Nr. inv. I 1090 (Pl. IV).
5. Brăţara lucrată prin turnare este formată dintr-un corp scurt, masiv, proeminent și terminat
la extremități cu câte o placă de formă trapezoidală, rotunjită. Capetele piesei sunt decorate cu câte
10 flori redate prin granule, din care nouă așezate sub formă de potcoavă. Cel de-al zecelea bumb,
ornamentat ca și celelalte cu linii incizate curbate, pleacă către interior o frunză. Înspre corpul piesei
se află doi butoni mai mari, ce constituie centrul unei flori cu șase petale, dispuse trei câte trei,
59
Dumitrescu, Rădulescu, 2014, p. 85.
173
alternativ. Centrul piesei este decorat cu linii hașurate și are central o cruce. Crucea are brațele
egale, sub forma unor vârfuri de lance, hașurate, având la mijloc un bumb.
Datare: secolele XVIII-XIX; alamă; turnare, granulare, sudare, incizare. Dimensiuni: D
max. = 6 x 6,9 cm; gr. = 0,5/1,3 cm; G = 90,38 g. Nr. inv. I 1086 (Pl. II).
6. Piesă asemănătoare celei dinainte, cu singura mențiune că decorul crucii de pe corpul
piesei diferă prin faptul că în centrul acesteia se află un cerc incizat și nu un bumb.
max. = 5,2 x 6,8 cm; gr. = 0,6/1,3 cm; G = 95,93 g. Nr. inv. I 1087 (Pl. II).
7. Brățară cu corp scurt, gros, la capătul căruia au fost sudate două plăci în formă de limbă,
pe care sunt dispuse, sub formă de potcoavă, 10 granule decorate cu linii incizate curbate. Median,
într-un cadru ce urmează conturul plăcuței, se află o floare din care pleacă o frunză. Înspre corpul
piesei se află două semisfere, ce constituie centrul unei flori cu șase petale. Centrul piesei este
decorat cu linii hașurate și are central o cruce. Crucea are conturul trasat continuu, dublat, al cărui
mijloc îl constituie un romb hașurat.
max. = 5 x 6 cm; gr. = 0,4/1,2 cm; G = 85,48 g. Nr. inv. I 1089 (Pl. III).
Istoria și dezvoltarea obiectelor de podoabă din Muntenegru, Dalmația, Croația, Serbia,

Bulgaria, Albania trebuie urmărită în contextul bijuteriilor din Peninsulă, zona fiind punctul de
întâlnire a două lumi: occidentală și orientală, primind influențe din amândouă. Influențele de decor
din Orientul Mijlociu a bijuteriilor balcanice din secolul XVII-XVIII sunt evidente și predominante.
Invazia otomană din secolul XVI favorizează, paradoxal, meșteșugul producerii obiectelor de
podoabă, influențele bizantine medievale fiind neglijate sau complet abandonate, către sfârșitul
perioadei în discuție.
Dualitatea constantă și influența turcească asupra decorului se regăsește pe piesele aflate în
colecțiile Muzeului Național din Belgrad. Brățările, încadrate în perioada secolelor XVI-XVIII, sunt
considerate de către autorul catalogului podoabelor de secole XV-XIX drept lucrări tipice ale modei
turcești60.
În Bulgaria, orfevrăria din epoca turcească, continuă să se dezvolte și să creeze noi tipuri de
bijuterii, tehnici și ornamente, dar tipul de brățară rămâne același („kubelia”), arătând o tradiție
persistentă de-a lungul mai multor secole61. Trei piese, pentru care nu există date exacte despre
datarea lor (încadrate larg în perioada secolelor XV-XVII), sunt localizate în regiunea Sofia: satul
Opitsvet, regiunea Plevna: satul Gorni Dăbnik și regiunea Botegrav – satul Bojenița62.
Existența în capitala bulgară a unui atelier metalurgic de prelucrarea metalului prețios în
secolul XVI este susținută de descoperiri arheologice. În primul rând, în timpul cercetărilor
arheologice din centrul Sofiei, din anul 1953, au fost descoperite patru matrițe utilizate la turnarea
vaselor din argint63. O altă matriță, de data aceasta din ardezie verde, folosită pentru realizarea de
bijuterii, a fost găsită în anul următor. Matrița de formă paralelipipedică, are gravată o inscripție
turcească, în negativ, anii 1640-1641 însoțind textul64. În cadrul acelorași lucrări din anul 1954, s-au
descoperit și patru brățări asemănătoare din argint, ce diferă două câte două doar prin dimensiunile
lor. Brățările sunt forjate, decorate cu filigran sunt de tipul brățărilor deschise cu plăcuțe la capetele,
lățite și rotunjite. Corpul pieselor este răsucit, fiind format dintr-o tijă crestată, decorat cu sârmă
filigranată. Plăcuțele au un decor filigranat, separat de un fir gros în două câmpuri dispuse simetric.
În câmp sunt dispuse rânduri de granule iar spațiul dintre acestea este umplut cu mici boabe de
argint, realizate din sârmă dublu răsucită. Un bumb de dimensiuni mai mari se găsește la punctul de
60
Ivanić, 1995, pp. 102-103.
61
Stančev, 2014, p. 23.
62
Stančev, 1962, p. 10.
63
Stančeva, 1970, p. 311.
64
Stančeva, 1970, pp. 311-312, fig. 1-2.
174
VLAD Irina Maria
joncțiune al plăcilor cu copul. Datate în a doua jumătate a secolului XVI, piesele îți găsesc analogii
cu descoperirile de la Vidin, Arčar, Nikopol sau Opitsvet, lângă Sofia. O ușoară diferență între
forma plăcutelor de la capete poate fi atribuită diferențelor locale între lucrările aurarilor din nord-
vestul Bulgariei și cele din Sofia65.
De remarcat faptul că descoperirile de brățări cu plăcuțe la capete din zona de la sud de
Dunăre sunt întotdeauna câte două.
Brățările au fost purtate constant în perioada medievală. Această categorie de podoabe ce

pot fi simple, fără ornament sau decorate au fost realizate din sticlă sau metal. În funcție de forma
lor se grupează în două mari categorii: brățări închise sau cu capetele deschise. Ultimele pot fi
circulare/lenticulare/romboidale în secțiune, lamelare, din platbandă, torsadate sau împletite.
Brățările din sârme torsionate și împletite, cu plăcuțe la capete se dovedesc un tip durabil cu o largă
distribuție. Ca bijuterie de lux sau de uz comun, realizată prin tehnici ce imită modelele prețioase,
acest tip de podoabă arată o tradiție persistentă de-a lungul mai multor secole.
BIBLIOGRAFIE
***. 1973. Latviešu senās rotas. Riga: Latvijas PSR Vēstures muzejs.
Bărcăcilă, A. 1939. Tezaurul medieval de la Gogoși-Mehedinți. CNA 14, pp. 124-134.
Bikić, V. 2010. Vizantijski nakit u Srbiji – modeli i nasleđe. Beograd: Arheošloki Institut
Beograd.
Diaconu, P., Baraschi, S. 1977. Păcuiul lui Soare. Aşezarea medievală (secolele XIII–XV) II.
Bucureşti: Academiei.
Dumitrescu, R.G., Rădulescu, T. 2014. The hoard of coins and jewelry discovered at Desa,
Dolj District (16th -18th century). Coinage and commerce in Southeast Europe VI, pp. 79-94.
Dumitriu, L. 2001. Der Mittelalterliche Schmuck des Unteren Donaugebietes im 11.-15.
Jahrhundert. București: Muzeul Național de Istorie a României.
Comșa, E., Bichir, G. 1960. O nouă descoperire de monede și obiecte de podoabă din
secolele X-XI în așezarea de la Garvăn (Dobrogea). SCN III, pp. 223-242.
Iliescu, O., Simion, G. 1964. Le grand trésor des monnaies et lingits des XIIIe–XIVe siècles
trouvé en Dobroudja septentrionale. RÉSEE 2, 1–2, pp. 217–228.
Ioniţă, A. 2005. Spaţiul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunărea Inferioară în secolele XI–
XIII. Bucureşti: Academiei.
Ivanić, B. 1995. NAKIT iz zbirke Narodnog Myzeja od 15. do početka 19. Veka. Katalog
zbirke Umetnost pod turskom vlašʹ̱u. Belgrad: National Museum.
Koval, I., Myronyuk, I. 2015. Suchasna arkheolohiya knyazhoho Halycha i Halytsʹkoyi
Zemli. „Nova Zorya”.
Makarova, T.I. 1986. Chernevoye delo drevney Rusi. Moskva: „Nauka”.
Mirea, P., Pătrașcu, I. 2006. Alexandria repere arheologice şi numismatice. Ploiești: Musica
Viva.
Nanu, D.-B. 1984-1985. Semnalizări privind câteva piese medievale târzii pe teritoriul
județului Galați. Danubius XI-XII, pp. 87-98.
Neševa, V. 1985. Srednovekovit nakiti ot Varnenskija Musei. Izvestija Varna 21 (36), pp.
114-120.
Nowakowski, W. 2012. Die Geschichte von Golden ringen aus Berliner Museum. Światowit
4 (45), Fasc. B, pp. 173-176.
Oţa, S., Dragotă, A., Rustoiu, G.T. 2010. Brăţări din sârme torsionate şi împletite, lăţite la
capete (secolele X–XV). MCA (serie nouă) VI, pp. 155–171.
65
Stančeva, 1970, p. 313, fig. 3-4.
175
Oța, S. 2014. Podoabe de tradiţie bizantină descoperite în aşezările rurale şi târguri de la

nordul Dunării (secolele XI-XIV). Revista Arheologică X, s.n. nr. 1-2, pp. 165-173.
Oța, S. 2020. Observații asupra unor brățări din tezaurul de la Basarabi (jud. Dolj).
Aparaschivei, D., Bilavschi, G., Pîrnău, L. (ed.) 2020. Varia Archeologica (I) Tradiție și inovație în
cercetarea arheologică din România și Republica Moldova. Cluj-Napoca: Mega, pp. 267-281.
Popescu, M.M. 1970. Podoabe medievale în țările române. București: Meridiane.
Popilian, G. 1968. Tezaurul medieval de la Basarabi. Comunicări. Seria numismatică 2, pp.
3–22.
Reabțeva, S. 2014. Piese de podoabă și vestimentație din Moldova și Țara Românească în
contextul relațiilor cultural-istorice (secolele XIV-XVII). Brăila: Istros.
Rădulescu, T., Turturică, R. 1984. Tezaurul de monede şi podoabe feudale de la Schela
Cladovei, secolele XIV–XV. AO 3, pp. 70–88.
Roşu, L., Popilian, G. 1964. Tezaurul medieval de la Şuşiţa. RevMuz 1, 4, pp. 326–329.
Stančev, S. 2014. Katalog kŭm Fotoizlozhba Nakiti ot Istoricheski Muzeĭ Dŭlgopol.
Dălgopol.
Stančev, S. 1962. Stara traditsiya v edin naroden nakit. Arheologija Sofia IV 2, pp. 5–11.
Stančeva, M. 1970. Novi danni za srednovekovnoto zlatarstvo v Sofiya. Izvestiyana
Arkheologicheskiya Institut XXXII, pp. 307-314.
Teodor, D.G. 1961. Tezaurul feudal timpuriu de obiecte de podoabă descoperit la Voineşti-
Iaşi. ArhMold 1, pp. 245–263.
Teodor, G. 1964. Obiecte de podoabă din tezaurul feudal timpuriu descoperit la Oţeleni.
ArhMold 2–3, pp. 343–358.
Theodorescu, R. 1979 Itinerarii medievale. București: Meridiane.
Torcică, I. 2017. Brățara de la Guruieni, Exponatul lunii – 100. Un proiect de valorificare a
patrimoniului muzeul teleormănean. Târgoviște: Cetatea de Scaun.
Vasiliu, I. 1996. Obiecte de podoabă și accesorii vestimentare medievale din colecțiile
Muzeului de Arheologie din Tulcea. Peuce XII, pp. 225-242.
Abrevieri
ArhMold – Arheologia Moldovei, Iași.

AO – Arhivele Olteniei, Craiova.
CNA – Cercetări numismatice și arheologice, București.
MCA – Materiale și cercetări arheologice, București.
Peuce – Peuce. Studii și cercetări de istorie și arheologie, Tulcea.
RÉSEE – Revue des Études Sud-Est Européennes, București.
RevMuz – Revista Muzeelor, București.
SCN – Studii și cercetări de numismatică, București.
Lista ilustrațiilor
Planșa I – Tablourile votive ale lui Mircea cel Bătrân (Mănăstirea Cozia) și ale lui Neagoe
Basarab și a doamnei Despina (Mănăstirea Curtea de Argeș).
Planșa II – Brățări din colecția Muzeului Olteniei Craiova: I 1086, I 1087.
Planșa III – Brățări din colecția Muzeului Olteniei Craiova: I 1088, I 1089.
Planșa IV – Brățări din colecția Muzeului Olteniei Craiova: I 1090, I 13094.
Planșa V – Brățară din colecția Muzeului Olteniei Craiova: I 42419; decor central.
176
VLAD Irina Maria
177
178
VLAD Irina Maria
179
180
VLAD Irina Maria
181
ASPECTE ALE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC ÎN SEC. AL XIX-LEA LA

MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA
Violeta Dan*
Rezumat: Sunt prezentate aspecte ale învățământului românesc extrase din cărți aflate sub oblăduirea
Muzeului Olteniei Craiova: profesori craioveni, Regulamentul școlilor publice din Principatul Țări
Românești în anul 1832, tipografiile și posesorii cărților prezentate. Se pune accent pe rolul important al
școlii românești în formarea tinerelor generații, făcându-se referire mai ales la școala craioveană. La sfârșit
prezint un catalog alfabetic al cărților tipărite între anii 1787-1866.
Abstract: Aspects of Romanian education extracted from books under the auspices of the Oltenia Museum
Craiova are presented: Craiova teachers, the Regulation of public schools in the Principality of Wallachia
in 1832, the printing houses and the owners of the books presented. Emphasis is placed on the important role
of the Romanian school in the formation of the young generations, referring especially to the Craiova
school. At the end I present an alphabetical catalog of books printed between 1787-1866.
Cuvinte cheie: Muzeul Olteniei, manuale, profesori, regulament al școlilor, catalog.
Key-words: Museum of Oltenia, textbooks, teachers, school regulations, catalog.
În anul 1821 Constantin Diaconovici-Loga, în calitate de profesor al Școlelor Preparande

Romanești din Arad1, propune să fie predate în școlile românești următoarele materii: Teologia
dogmatică și morală, Istoria vechiului și noului testament, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii, Cântarea
bisericii cu Tipicul, Gramatica românească, Epistolografia sau învățătura cum se fac tot felul de
scrisori și zapisuri, Pedagogia și Metodica, Aritmetica, Geografia matematică, fizică și politică,
Citirea și scrierea limbii slovenești, nemțești și ungurești, împreună cu regulile gramatice.
La Craiova, în școala de învățătură obștească de la Mănăstirea Obedeanu, devenită în 1822
școală publică sub numele de Școala Domnească, cu curs primar și clase superioare, se învățau
limbile română, franceză și greacă. În primăvara anului 1825, dascălii Stanciu Căpățâneanu și
Grigore Pleșoianu, înființează la Biserica Obedeanu Școala Națională de Limbă Română. Din 20
mai 1826 Școala Domnească este trecută sub controlul direct al Eforiei Școalelor, devenind o școală
cu caracter național. Grigore Pleșoianu numește aceste școli drept „școalele de științe pe limba
românească”2.
Școala primară de fete Lazaro-Otetelișanu3 și Liceul internat de fete4, astăzi Liceul Elena
Cuza, au fost înființate în anul 1837. Pe fațada clădirii de lângă Liceul Elena Cuza se află o plăcuță
cu inscripția următoare: „Așezămintele școlare Lazaro-Otetelișanu. În această clădire a funcționat
cu începere din anul 1841 Școala Externă – prima școală publică din Țara Românească. Ctitori:
Vornicul Iordache Otetelișanu și Marele Aga Grigore Otetelișanu. Activitatea școlii este continuată
în prezent de Colegiul Național “Elena Cuza”.1 Decembrie 2000”
În Țara Românească învățământul cuprindea în anul 1837 două colegii în București și
Craiova, patru seminarii în patru Episcopii și cca 20 de școli începătoare sau normale prin toate
județele, institute și pensionate5. Înainte de 1840 învățământul craiovean particular număra trei școli
* Muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: violeta.stanescu@yahoo.com.

1
Diaconovici-Loga, 1821, p. 4. La p. 5 autorul anunță următoarele cărți care sunt gata de tipar: Gramatica, Epistologia,
Tipicul cu cântările, Plutarh pentru creșterea pruncilor, Viața marelui viteaz Velizarie.
2
„Școalele de științe pe limb'a Romanească, s'aŭ deschis' ân Craiov'a de D. Stanciŭ Căpățineanul' Profesor' Național',
la 1826, maiŭ20.” Pleșoianul, 1828, p. III, nota de subsol.
3
Institutul Lazaro-Otetelișanu a fost înființat în 1837 de către frații „Iordache și Gregoriu Otetelișianu”. Două
inscripții, 1934, p. 422.
4
Liceul internat de fete Elena Cuza a fost fondat în 1837 de către „Lazaro și Otetelișanu”. Două inscripții, 1934, p. 422.
5
Almanahu, 1837, p. 176.
182
DAN Violeta
grecești cu 77 de elevi și cinci românești cu 130 de școlari.6O parte dintre profesorii craioveni ai
anilor 1837, 1842 și 1848 sunt menționați în câteva almanahuri din colecția de carte veche și rară a
Muzeului Olteniei, după cum urmează:
Carcalechi, Zaharie-Almanahu statului din Prințipatul a toată Țara Romanească pe anul
1837, Buda. P. 95: Școala Centrală din Craiova.7/ Inspectorul Școalelor. / D. Sluger Stanciu
Căpățâneanu. / Profesorĭ din Clasele de Umaniore. / D. Constandin Carbovici, Profesor de Geo- /
grafie și Hronologie. / D. Lizamont, Prof: de Linba Franțozască: / D. Constandin Leca, Profesor de
Caligra- / fie și desen. / D. Pitar C. Mondaniotu, Prof: de Linba / Elinească. / Școalele începătoare.
/ D. G. Călinescu, Profesor de Cl: III. / D. G. Mihăiescu, Prof: de Cl: I. și II. / Comitetul de
Inspecția Școalelor din Craiova. / D. Alecsandru Racoviță, Clucer Mare. / D. Georgie Oteteleșanu,
Clucer Mare.
P. 176:„ Cultura / de acum stă în Ïnstrucția publică ce are doă / marĭ colegiĭ, în Bucureștĭ și
Craiova; patru / Seminare în patru Episcopiĭ, și alte vre o 20 / școlĭ publice începătoare sau
normale, prin / toate județile; institute și penzionate pen- / tru creșterea și educația tinerilor copiĭ și
/ fete, ș. al.”
Almanah al statului pentru anul 1842, București, 1842. P. 146: Profesoriĭĭ școaleĭ centrale
din / Craiova. / Inspectorul aceștiĭ școlĭ. / D. Ioan Maiorescu, Inspector și Profesor de sti- / lul
scrieriĭ și istorii. / - G: Mihăescu Prof: Cl: I și al II de âncepătorĭ. / - Georgie Călinescu Prof: Cl:
III idem. / - Pitaru D: Sergiad – de grămatica Romănească. / - Chiriță Barbovici – de Geografie și
Aritmet: / - Pitaru C. Mondaniotu de limba Grecească. / - Constantin Leca - de Caligrafie și Desen.
/ - Defur – de Franțozește.
Almanah al statului pe anul 1848, În al 10-lea An, București, 1848.
P. 132: Școala Centrală din Craiova. / D. Sedar Ioan Maiorescu, inspector. / - Y.
Panaiotescu, scriitor. / - C. Tăpislăvescu, epistat.
P.-le 132-133, Clase Gimnaziale. / D. Diufur, professor de limba Franceză și / Latină. / -
Raimond, idem de limba Franceză. / - Pitar Constantin Mondani, professor de limba / Elinească. / -
Pitar Constantin Leca, professor de caligra- / fia și desemnu. / - Țimerman, professor de limba
Germană.
P. 133, Clase Elementare. / A. Pitar S. Turnavitu, professor I. / - Pitar Grigorie Mihălescu,
Profesor II.
P. 133, Școală esternă de fete numită / Oteteleșană. / D. professor de carte romănească, G.
Panaiotescu. / Învățătoare de cusăturĭ și de alte lucrărĭ / de mână, D-a Drăgoiasca.
P. 133, Școalele elementare… Pitar I. Brezoianu, profesor I. la Craiova. / - V. Burdeanu,
profesor II. idem.
La 7 decembrie 1831 începeau cursurile școlii craiovene după normele Regulamentului Organic.
Din pleiada dascălilor craioveni ai anilor 1826 - 1865 îi amintesc pe următorii: Stanciu Căpățâneanu, (la
1826 profesor de gramatică și aritmetică), Grigore Pleșoianu (profesor de caligrafie, aritmetică), Aaron
Florian8 (la 1831 prof. de geografie și istoria sfântă, istorie universală), Alexe Marinovici9, C.
Montaniotul10 (limba grecească), Mitrănescu Malin11 (limba grecească), Gr. Mihăescu, Visamont
(limba franceză), Chiriță Barbovici (geografie și hronologie, aritmetică), Constantin Leca12 (prof. de
desen și caligrafie), Grigore Bucureșteanu13 (1835), F. Gros (limba franceză), Ioan Maiorescu (istorie și
6
Rev. înv., 1912, p. 537.
7
Pentru delimitarea rândurilor citate s-au folosit bare oblice.
8
Popescu, 1931a, p. 370.
9
Popescu, 1931a, p. 389.
10
Popescu, 1931a, p. 391.
11
Popescu, 1931a, p. 395.
12
Oltenia, 1943, p. 424.
13
Rădulescu, 2020, p. 223.
183
stilul scrierii), Vasile Maiorescu (limba latină), Dimitrie Serghiadi (gramatică), Dufour (limba franceză
și limba latină), Constandin Carbovici, (geografie și hronologie), Gh. Călinescu, Dimitrie Scriicescu14
(înv. lancasterian la școla privată de la bis. Sf. Gheorghe vechi), Ștefănescu Dimitrie15 (înv. la școala
privată de la biserica Mântuleasa), Gheorghie loan16 (înv. la școala privată de la biserica Hagi Enuș),
Florea Nicolae17 (înv. la școala privată de la biserica Sf. Ioan), Petrescu Dimitrie18 [înv. la școala privată
de la biserica Bășica (Toți Sfinții)], Chiriță Rosescu (la 1841 profesor la Mănăstirea Obedeanu)19,
Theodor Margot (în 1842 profesor la Școala Centrală), G. Panaiotescu (sau Iorgu Panaiotescu, în 1848
prof. de carte românească la Școala Otetelișanu), Raimond (limba franceză), G. Țimerman (limba
germană), pitarul S. Turnavitu, Drăgoiasca (în 1848 învățătoare de cusăturĭ și de alte lucrări de mână,
Școala externă de fete Otetelișanu), I. Brezoianu, V. Burdeanu, C. Hristescu (limba latină, română și
geografia), A. Drăgoescu (limba română, latina, istoria, geografia), Gh. Arnold (limba germană), Vasile
Calloianu (istoria și geografia), Mih. Angelescu (religie), M. Amzulescu (religie), M. Petrescu (muzică
vocală), Dumitru Valerian, Grigore Mirescu, Ioan Pârvulescu, C. Cristescu și Simion Mihale (științe
naturale), Ion Faur (limba română șilimba latină), Ion Grecescu și Gh. Cernătescu (matematică), Mihail
Anghelescu (religie), George Marin Fontanin (limba română, limba latină, filosofie. La 185120 era prof.
de geografie, fizică, matematică si istorie sfântă), Ion Bombăcilă (filosofie), Gh. Cantorichi (limba
germană), Șt. Nicopolu (muzică), Vasile Puianu, Anne D'Hauterie (limba franceză), Ana Merișescu
(licențiată, prof. de stiințe naturale), Zoe Sentner (licențiată, prof. de științe matematice)21.
Legea Instrucțiunii Publice din noiembrie 1864 a pus bazele învățământului modern. Astfel,
învățământul era împărțit în învățământ primar, obligatoriu și gratuit pentru băieți și fetede 8-12 ani
și învățământ secundar, compus din ciclul inferior sau gimnaziul de patru ani și ciclul superior,
liceul propriu-zis, de încă trei ani.
După anul 1905 Spiru Haret a introdus instrucția militară în școlile normale22.
Reformele ortografice din 1862 au permis un sistem unic de educație pe tot teritoriul țării.
În anul 1866 este adoptat primul Regulament de ordine și disciplină pentru licee și
gimnazii, iar în 1870 regulamentul similar pentru școlile primare. Regulamentele au stabilit
obligațiile și drepturile elevilor și ale profesorilor, normele de conduită în școală și în afara ei,
sistemul de pedepse și recompense.
Anii 1880 au fost marcați de alte reforme, ministrul educației Spiru Haret creează un
program de reformă și modernizare în învățământ, care a reușit alfabetizarea zonelor rurale.
În anul 1831 Petrache Poenaru (absolvent al Școlii Obedeanu) era profesor de matematică la
Sf. Sava și Director al Școlilor din Muntenia. El a întocmit legea școlară din 1832 adaptată la
Regulamentul Organic23, a întemeiat colegiile naționale din București și Craiova. Structura școlii
românești după adoptarea Regulamentului Organic reiese de la p.-le 71-73, Cap I îmvățăturile ce
sau așăzat în școalele naționale, extras din Regulament al școalelor publice din Prințipatul Țări
Rumânești , București, [183224]:
Secțïa I-a Școalele începătoare
1-iŭ Școalele naționale să vor împărți în patru ramurĭ deosebite, adică 1-iŭ Școale
începătoare, 2-lea Umaniore, 3-lea Îmvățăturĭ complementare, 4-lea Cursurĭ speciale.
2-lea Școalele începătoare vor coprinde patru clasurĭ de un an fieșĭ care.
14
Rev. înv., 1912, p. 538.
15
Rev. înv., 1912, p. 538.
16
Rev. înv., 1912, p. 539.
17
Rev. înv., 1912, p. 538.
18
Rev. înv., 1912, p. 538.
19
20
Popescu, 1931a, p. 399.
21
22
Popescu, 1912, pp. 456-460.
23
Segescu, 1943, p. 137.
24
Muzeul Olteniei Craiova, nr. inv. I 5187(125). Vezi și Pospai, 2003, p. 140.
184
DAN Violeta
3-lea În Clasul întâiŭ copii vor începe a îmvăța să citească și să scrie după metodul
lancastric; în cel d'al doilea să vor deprinde după același metod, a scrie dictando, și a citi slobod
pe deosebite cărțĭ ce să vor hotărâ pentru aceasta, să vor deprinde încă la acele patru lucrărĭ ale
Aritmetici, făcând socoteală din gând cu numere simple; această deprindere va da maĭ la urmă
școlaruluĭ multă înlesnire a face curând orĭ ce socoteală.
4-lea Metodul lancastric să va întrebuința numaĭ la aceste doă dintâiŭ clasurĭ.
5-lea În clasul al treilea copii vor îmvăța una după alta catihismul legiĭ ortodocse,
elementurile Gramaticiĭ rumâneștĭ, Geografiĭ și de Aritmetica practică, până la frângerĭ inclusiv.
6-lea În clasul al patrulea, să vor îmvăța începuturĭ de Geometrie și de Mihanică practică;
să vor deprinde la scriere prin regule gramaticeștĭ, vor îmvăța încă începuturĭ de deseniu liniar, și
de cântarea bisericească.
Aceste îmvățăturĭ vor fi trebuincioase maĭ ales tinerilor cariĭ nu vor putea să urmeze maĭ
departe ale lor îmvățăturĭ care însă eșind dintr'acest clas să vor da la vr'un meșteșug. Acestora să
vor da numaĭ cunoștințele cele maĭ simple de Geometrie, și de mihanică care sânt de neapărată
trebuință pentru lucrarea din toate zilele la zidărie, dulgerie și cele lalte.
Secțïia II Umanïore
7-lea Umaniorile să vor împărți iarășĭ în patru clasurĭ.
8-lea În Clasul întâiŭ să va îmvăța grămatica rumânească pe deplin, caligrafia, deseniu, și
începuturĭ de limba franțozească.
9-lea În Clasul al doilea să vor face teme pentru aplicația Gramaticiĭ rumâneștĭ, să vor
îmvăța elementurile Geografieĭ și ale hronologiĭ, să va urma deseniu; să va face încă analisul
grămatici de limba franțozească.
10-lea În Clasul al treilea să va face partea întâiŭ de istoria universală, să va începe cursul
de aritmetică rezonată, și să va întinde până la frângerĭ inclusiv, să va urma desiniu, să va face
analisul logic al limbi franțozeștĭ, în cea maĭ după urmă să va începe cursul limbelor greceștĭ și
latineștĭ.
11 În al patrulea clas cursul de Istorie și de Aritmetică să va sfârși, să va aplica aritmetica
la ținerea registrurilor, să va urma deseniŭ, să va săvârși și cursul limbi franțozeștĭ prin lețiĭ de
Literatura aceștiĭ limbĭ, să va urma cursul limbilor greceștĭ și latineștĭ.
Secțïia III Îmvățăturĭ complementare.
12 Îmvățăturile complementare să împart în treĭ clasurĭ.
13 În cel dintâiŭ să va îmvăța Ritorica, și îmvățăturile slobode, Geometria, algebra, și să va
săvârși cursul limbelor greceștĭ și latineștĭ.
14 În clasul al doilea să va îmvăța istoria literatureĭ, Logica și Fisica.
15 În clasul al treilea să va îmvăța moralul arheoligia, și Himiia.
Secțïia IV Cursurĭ specïale.
16 Aceste cursurĭ vor coprinde legile, matematica aplicată, și agricultura practică.
17 Cursul legilor va fi compus de treĭ clasurĭ.
18 În cel dintâiŭ să va urma dreptul civil și comercial.
19 În cel d'l doilea să va îmvăța dreptul criminal, și procedura.
20 În cel d'l treilea istoria dreptuluĭ, și economia politică.
21 Cursul de matimatică aplicată va fi compus iarășĭ de treĭ clasurĭ.
22 În cel dintâiŭ să va îmvăța trigonometria aplicată, la meșteșugul de râdicarea placurilor,
și Algebra superioră.
23 În clasul al doilea să va îmvăța maĭ întâiŭ calculul diferențial și integral, pe urmă
Geodesia, pe cât poate fi trebuincioasă la triangulația cea mare pentru râdicarea planupelor
Topografice.
24 În clasul al treilea să va îmvăța Mehanica și arhitectura.
25 Cursul de agricultura practică să împarte în treĭ clasurĭ.
185
26 În cel dintâiŭ să vor îmvăța principurile cultureĭ de obște, Botanica și Mineralogia

aplicată la agricultură.
27 În clasul al doilea să va îmvăța meșteșugul veterinariŭ, și îmvățătura de iconomia
pădurilor.
28 În al treilea clas să va îmvăța iconomia industrială, și practica în tot felul de lucrurĭ
folositoare ce să pot da pământuluĭ în țara Rumânească.
Secțïia V Cursurĭ slobode.
29 Osebit de aceste cursurĭ vor fi și alte îmvățăturĭ slobode care nu intră în nicĭ una din
despărțirile de maĭ sus arătate. Acestea vor fi cursurile de istoria naturală, de limba grecească
vorbitoare, slavonească și Rusească.
30 Îmvățăturile începătoare fiind deobște maĭ de trebuință, să va așăza în fieșĭ care Oraș de
căpetenie duprin județe câte o școală începătoare cu cele dintâiŭ treĭ clasurĭ.
31 Localul trebuincios pentru aceste școale duprin județe să va închiria și mobila cu
cheltuiala lăcuitorilor acelor orașe.
32 Clasul al 4-lea să va așăza de o camdată numaĭ în școala din Bucureștĭ și din Craiova.
33 Umaniorile să vor așăza numaĭ în școala din Craiova, și din Bucureștĭ. La una
dintr'aceste școale după voința părinților vor merge școlari ce vor trece clasurile în școalele
începătoare, și vor voi aș urma maĭ departe îmvățăturile.
34 Clasurile de îmvățăturĭ complementarĭ, și de cursurĭ slobode să vor face numaĭ în
Bucureștĭ.
Se observă cu ușurință faptul că școala craioveană în anul 1832 era foarte importantă, fiind
pe locul al doilea, după București. Sintetizând expunerea de mai sus, la Școlile începătoare, formate
din 4 clase, se predau materiile: citire și scriere (cl. I); scriere după dictare și citire liberă,
matematică (cl. a II-a); catehismul ortodox, gramatica românească, geografia, aritmetica practică
(cl. a III-a); geometrie și mecanică practică, scriere, desen liniar, cântare bisericească (cl. a IV-a).
Școlile umaniore, formate tot din 4 clase, cuprindeau materiile: gramatica românească,
caligrafie, desen, limba franceză (cl. I); gramatica românească, geografieși hronologie, desen,
analiza gramaticii franțuzești (cl. a II-a); istorie universală, aritmetică, desen, analiza logică a limbii
franțuzești, limba grecească și limba latină (cl. a III-a); istorie, aritmetică, desen, literatura limbii
franțuzești, limba grecească și limba latină (cl. a IV-a). Învățăturile complementare erau formate din
3 clase unde se predau lecții de: retorică, geometrie, algebră, limbă grecească și limbă latină (cl. I);
istoria literaturii, logica și fizica (cl. a II-a); morala, arheologia și chimia (cl. a III-a). La cursurile
speciale se învățau: legile, matematică aplicată, agricultură practică, fiecare dintre aceste materii
studiindu-se câte 3 ani. Cursurile libere aveau în componență: istoria naturală, limba grecească
vorbită, limba slavonă și limba rusă.
Din regulamentul școlilor publice în anul 1832 reiese faptul că în fiecare oraș reședință de
județ se înființează Școli începătoare care își desfășoară activitatea în locații închiriate și mobilate
cu cheltuiala locuitorilor.
În Călindariu așăzat pă șapte planete, Ed. a V-a, [București], 1842, la f. 5n. sunt tipărite
Númele a maĭ múlțĭ Bărbáțĭ șì Tínerĭ ce au contribuít sau au figurát la regeneráțïa Límbeĭ. Tátă a
Grămátícïĭ rumâneștĭ, Ienáche Văcăréscul. Cel dintâiŭ cáre a supús límba súpt régulile Poezíeĭ șì
va slujì de modél clásic, Iáncul Văcăréscul. Fondatóriul Șcóalïĭ din sf[â]ntul Sávva șì întâiul
învățătóriŭ a ștïínțelor în límba Pátrïeĭ, Geórgïe Lázar. Cél dintâiŭ aducătór al metóduluĭ
Lancasterïán în Țára rumânească, Dimítrïe Víle. Cél dintâiŭ traducătór, al acéstuĭ metód șì
încercătór al púne în lucráre, Danïíl Toméscul. - Pedécele 'lau făcut așĭ părăsì Pátrïa, șì au murít
în sărăcíe între Școlárïĭ Univeritățïĭ din Búda. Cél dintâiŭ cáre au pús în lucráre metódul acésta în
límba rumânească, T. Paládi. Sprijinitóriul șì stăruitóriul de ase întemeia Șcóalele ștïincífice în
límba Pátrïeĭ, Bánul C. Bălăceanul. Restatornicitóriul șì înfrumsețitóriul Șcóaleĭ din s. Sávva, cúm
186
DAN Violeta
șì reazămul șì sprijinitóriul Eĭ, răposátul Dómn Grigórïe Ghíca. Istóricïĭ Rumânĭ despre începútul
șì întâmplările Rumânilor: Prínțul Moldávïeĭ Cantimír, Vórnicul Moldávïeĭ Uréche, Pétru Máïor,
Șíncaĭ, F. Aaron. Cél dintâiŭ Literátur Rumân, întreprinzetór a arătà orígina fïeșcărïa zícerĭ, șì
míjlocul cúm póate cultivà șì îmbogățì límba, P. Iorgovícĭ. Céĭ dintâiŭ discíplïĭ la Matimátică șì
Filosofíe în límba rumânească súpt Geórgïe Lázăr, Ióan Pándele (mórt în Itálïa) Ióan Mâĭnescul.
Ióan Crăsnárul, Danïíl Toméscul, Constantín Páncul, I. Elïád. Céĭ dintâĭ Tínerĭ trimíșĭ spre
învățătúră în Európa cu cheltuiala Pátrïĭ: Prt. Efrosín Potéca, I. Pandéli, S. Marcovícĭ, C. Moróiŭ.
Reorganizatóriul Șcóalelor națïonále șì îndreptătóriul pe o régulă șì sistéma unifórmă, P.
Poïenárul, Directóriul lor în fïínță.
Muzeul Olteniei deține în cadrul colecției de carte veche și rară lucrări semnate de către:
Radu Tempea, Anton Pann, Stanciu Căpățâneanu, Grigore Pleșoianu, Nicolae Dimitrie Darvari,
Petru Maior, Samuel Micu-Clain, Vamva Neofit, Ianache Văcărescu, Theodor Aaron, Florian
Aaron, Dinicu Golescu, Ștefan Piscupescu, Eufrosin Poteca, Damaschin Bojincă, Nicolae
Chiriacopul, Constantin Diaconovici-Loga, Timotei Cipariu, Iacob Cihac, Moise Fulea, Thomas
Thorthon, Ianache Papazoglu și alții, care au fost folositoare învățământului românesc, multe dintre
ele fiind cărți didactice în cadrul școlilor craiovene. Unele dintre aceste cărți sunt unicat sau foarte
rare pe teritoriul județul Dolj.
Exemplific câteva din cărțile școlare aflate la Muzeul Olteniei, ordonate cronologic:
Grigore Pleșoianu, considerat inițiatorul literaturii pentru copii, profesor la Școala Centrală din
Craiova a prelucrat și a tradus din limba franceză, după P. Blanchard, cartea: Cele dintâi
cunoștințe, edițiile din 1828 și 1833;
Cihac - Istoria naturală, Eșii, 1837. Primul manual de istorie naturală tipărit în limba română,
recomandat de către autor învățătorilor. La p. 1 se află Înaintecuvântare, din care extrag
următoarele: „Cercetarea cu de amăruntul a natureĭ, prin care tinerimea îmvață a cunoaște
puterea, înțălepciunea și bunătatea luĭ Dumnezeŭ, pe lângă îmvățăturile Sf: Religieĭ, este de socotit
ca un temeiŭ, pe care să razămă toate celelante științe și măestriĭ. Fiind că în limba Românească
încă nu să află dată la lumină Istoria Naturală, apoĭ mam sirguit a alcătui o asemine carte
sistematică, pe care am potrivito maĭ mult pentru Shoale. Decĭ încredințăz îmvățătorilor o
compunere mâno-ducătoare, în care toate obieturile Istorieĭ Naturale îndeobștie să află
sistematicește așezate, și întracest chip arăt calea, pe care iĭ, în împărtășirea acesteĭ științe, aŭ a
păși cu aĭ lor Sholerĭ…”;
Florian Aaron - Manual de istoria Principatului României, Buc., 1839. F. 2.n., Precuvîntare,
semnată pe verso: Autorul. Extras de la f. 1n.r.: „ ... Motivele care m'aŭ îndemnat a întreprinde
această lucrare sînt: întîĭ neapărata trebuință ce o simte tinerimea care se îndeletnicește la
învățătura istorieĭ patrieĭ sale, și al doilea dorința tuturor acelora care voesc a dobîndi o idee
deplină de întîmplările aceștiĭ țărĭ. …”. Autorul amintește de introducerea metodei Lancaster în
cadrul învățământului românesc în timpul celei de-a treia domnii a lui Alexandru Șuțu. Tot acum
sunt trimiși la studii în străinătate, pe cheltuiala statului, tineri români25. Citez de la p.-le 186-187: „
… Alecsandru Șuțu, după cum era singur învățat și cinstitor de științe, 'șia aruncat între altele,
privirea și asupra școalei obșteștĭ, și, printr-o îngrijire de aproape 'ia dat o organizație nouă,
potrivită cu duhul vremiĭ și trebuința ce se simțea. Cu prilejul acesta, pentru maĭ multă întindere a
învățăturiĭ, s'a întrodus și metodul Lancasterian, cu acăruia așezare s'a adus țăriĭ o jărtfă foarte
mare.Cu toate că aceste măsurĭ luate privea maĭ cu seamă asupra întinderiĭ și desvoltăriĭ limbiĭ
Greceștĭ, dar și limba Romănească a făcut înaintare mare în vremea aceasta. … boeriĭ patrioțĭ,
împreună cu Mitropolitul și chiar și Prințul domnitor, aŭ trĭmis cu chieltuiala țăriĭ vreo-cîțĭva tineri
25
Vezi mai sus Călindariu așăzat pă șapte planete, Ed. a V-a, [București], 1842, f. 5n.
187
Romăni ca să se desăvîrșească în științe pe la Academiile streine, și peurmă întorcînduse în patriea

lor, să împărtășească compatrioților talantul în limba națională ….”;
Donescu, C. - Epistolariu, [Partea I], Bucuresti, 1840. P.-le 1-3, dedicaţie adresată Domnului
Marelui Spataru C. Ghica Capul oștilor romăneștĭ și cavaler a maĭ multor ordine etc. etc. etc.,
semnată la p. 3: Al domniei tale prea plecat și prea suppus serv C. Donescul. Autorul recunoaște
meritele familiei domnitoare Ghica și în special ale răposatului Domn Grigore Ghica, care a fondat
școlile românești. Din cadrul dedicație extrag următoarele: „Fericita protecție ce aŭ artele în
această epohă de regenerație ce aŭ addus nuoăle așăzăminte, și în capul căria este prea strălucitul
și augustul D. T. frate, Prea-înălțatul nostru Domnu, a ajuns să înființeze nădejdile Romănilor. Toțĭ
sânt mișcațĭ de această protecție, și inimile tuturor sânt pătrunse de recunoștință. Strălucita familie
a D. Tale tot d'auna a lăsat marĭ și nestinse suvenirĭ, prin încuragiarea și ajutorul ce a făcut
înaintăriĭ acestuĭ pământ. Aceste școale rumăneștĭ cunosc de fondator pe strălucitul răposat Domn
Grig. Ghica. Suindune maĭ de parte, vedem că scriitoriĭ afla protecție în sânul familieĭ D. Tale.
Scriitorĭ străinĭ și vrednicĭ de cinstea și recunoștința celor ce îĭ citesc, pre cum: Evgenie, Teotoche
se văd grăbinduse a'șĭ închina scriile întru protecția aceștiĭ familiĭ iubitoare de îmvățătură. …”.
În Prefață (p.-le III-VII) Donescu aduce lămuriri asupra stilului folosit în cadrul
Epistolarului, care este preluat după francezul Louis Philipon de La Madelaine (p. III): „ … în
partea I-a: am tradus toate instrucțiile date de Domnu Fhilipon de-la Madelaine, atăt asupra
stiluluĭ epistolar în de obște, adică asupra calităților ce trebue a avea acest stil, căt și asupra fieștĭ-
căruia fel de scrisorĭ în parte, aplicăndule întru toate cu firea limbeĭ noastre….”;
Goldsmith - Istoria Greciei, Iași, 1842. Tradusă după cea a Doctorului Goldsmit de Postelniceasa
Catinca Asachi. La f. 1n. se află tipărită o Prefaţă în cadrul căreia traducătoarea accentuează
necesitatea tipăririi unei istorii a Greciei în limba românească. Redau integral prefața: „Cunoștința
Istorieĭ neamurilor, care face pre omul gânditor contimpuran întămplărilor interesante din toate
epohele, este pentru uniĭ o vistierie mănoasă de îmvățăturĭ și de povețe; iar pentru alțiĭ o icoană,
care prin văpsele feliurite și încântătoare âĭ desfătează fantasia și'ĭ umple de plăcere minutele
îndeletnicireĭ sale. Lipsa ce avem în limba noastră de o istorie specială a Grecieĭ, carea să
cuprindă făptuirĭ și cugetărĭ clasice a geniuluĭ omenesc, m'aŭ îndemnat a aduce pe românie astă
operă a faĭmosuluĭ Englez Oliver Goldsmit, și a o prosfora compatrioților meĭ ca părga
îndeletnicireĭ literare în folosul luminăreĭ. Binevoiască cetitoriul a priimi cartea cu îngăduința ce
se cuvine tuturor lucrărilor începătoare. Iaşiĭ, 25 Noemvrie 1839”;
Poenar, P.; Aaron, F. și Hill, G. - Vocabular Franțezo-Romănesc, Tomul Întîiu. A-H, București,
1840. „după cea din urmă ediţie a dicţionarului de Academia Franţozească, cu adăogare de multe
ziceri, culese din deosebite dicţionare de P. Poenar, Director al şcoalelor naţionale, F. Aaron şi G.
Hill, Profesorĭ la Colegiul Sf. Sava”. P.-le I-III, Prefaţă, nesemnată. Citez de la p.-le: I, III un
fragment în care se menționează necesitatea publicării dicționarului și eforturile depuse de autori
pentru realizarea acestui demers: „ …Spre îmtîmpinarea aceștiĭ trebuințe, maĭ mulțĭ cunoscătorĭ de
amîndoaă limbile, și maĭ ales cîțĭ-va din profesori romînĭ întreprinseseră o ast-fel de lucrare
ostenitoare, … Cu toate acestea ostenelile lor n'aŭ rămas zadarnice, pentru că începutul ce se
făcuse de dînși s'a întrebuințat cu folos la întîia pornire în lucrarea acestuĭ Vocabular ce acum iasă
la lumină; … Asemenea ne bucurăm să vedem, că ușorul preț ce 'ĭ s'a pus înlesnește pe fie-care
doritor de a'l dobîndi, fiind maĭ eftină această carte decît orĭ-care alta de acest fel și de volumul eĭ
în orĭ-ce limbă. …”;
Tâmpeanul, Scarlat [Barbu] - Geografia Ţării Rumânești, București, 1840. P.-le I-V, cuprind o
Prefață în cadrul căreia autorul se plânge de inexactitățile remarcate în lucrările de geografie
tipărite, referitoare la Țara Românească și Moldova. Citez de la p.-le II-III: „ … descrierile cele
188
DAN Violeta
greșite ce le daŭ geografiĭ la lumină: precum pentru pildă neștine poate vedea în geografia luĭ
Gutri cât ieste depărtată de adevăr descrierea țăriĭ rumâneștĭ și a Moldaviĭ. Portul, năravurile,
obiceiurile rumânilor le are de rând cu ale Asiaticilor: Apoĭ pentru orașul Bucureștiĭ zice că ieste
întărit foarte bine, în vreme ce acest oraș dela clădirea luĭ aŭ fost dășchis, fără șanțurĭ precum să
vede în zioa dă astăzĭ. Pentru orașul Craiova capitala Valahiĭ-micĭ nimic nu pomenește, și toate
cele lalte rodurĭ și bunătățĭ ale pământuluĭ le lasă la tăcere. …”;
Repei, L. - Istorie elementară pentru trebuința tinerimei moldo-rumânești, București, 1841.

Cuprinde: „Istoria Imperiuluĭ de răsărit, Imperiuluĭ de apus, Imperiuluĭ germanic şi a Monarhii
franţozeştĭ”. La filele 3 n.r.-4 n.v. autorul dedică volumul: A son Altesse Sérénissime, monseigneur
le prince régnant de Valachie Alexandre Dem. Ghica și semnează la f. 4n.v.: L. Repey. P.-le II-IX,
Precuvântare. Citez de la p.II un pasaj în care autorul se scuză pentru tipărirea întârziată cu doi ani
a acestui manual tipărit bilingv (limba română și limba franceză): „ Uvrajul, ce aicĭ înfățișez
tinerimeĭ Moldo-rumâneștĭ, trebuia să iasă de sânt doĭ anĭ, dar niște împrejurărĭ au întârziat,
împrotiva voințiĭ mele, obștirea. Îndreznesc a nădejdui, că persoanele care, cu un duh de
patriotismu luminat, s'au abonat la această carte, vor bine voi a crede la temeĭnicia motivelor ce au
pricinuit această zăbavă. Îmvățătura Istoriĭ s'a făcut una din cele maĭ dintâĭ baze ale instrucțiĭ, ce
trebue să dobândească în zilele noastre orĭ care om luminat. …”.
Rus, Ioan (Profesorul de Hronologie, Geografie şi Istoriea Universală, în Liceul episcopesc din
Blaj) - Icoana Pamentului sau Carte de Geografie, Tom. I, Blaj, 1842. La p.-le I-XXII este tipărită
o Precuvântare, semnată la p.XXII: Blaj 2(14) Septemvrie, 1842. Autorul. Aici se vorbește despre
dorința de a avea în Ardeal școli românești legate de biserică, clerul românesc numărând mai bine
de 2000 de nobili, cetățeni, oameni slobozi. Având în vedere faptul că în Transilvania anului 1842
trăiesc peste 1.000.000 de români și doar 550.000 de unguri și secui, se naște imperios necesitatea
predării în limba română și deci a dascălilor români. Citez de la p.-le: I, III-V, VIII-IX și XXI: „…
Cugetul mĭ au fost a scrie o Carte de Geografie, maĭ cu samă pentru Rumâniĭ din Transilvania.
…Lăsațĭ dară, ca și noĭ un milion și maĭ bine de oamenĭ, să avem parte în orânduirea scoalelor
noastre; că scoalele, maĭ cu samă cele de jos, spre a fí folositoare, trebue să fie legate cu beserica,
și așa sânt și a Domniilor voastre. Lucru acesta este maĭ împortătorĭu de cât să putem priví la el cu
mânile în sân, și săĭ așteptăm urmarea cu ne păsare. El atinge soartea noastră viitoare, viața
sufletească a unuĭ popor de un milion și maĭ bine.Să cercăm dară: au sar putea înființa cultura
Rumânilor prin limba ungurească? Convingerea mea este de tot din contră, și zic, că aceasta nu
numaĭ ar fí opăcitoare; ci tocma împedecătoare scopuluĭ.Voesc totușĭ a însămna, că prin cultura
Rumânilor, înțăleg cultura mulțimiĭ, în carea așĭ voí a se cuprinde și Clerul; ĭară nu cultura unor
fețe, care voesc așĭ cerca aplecare în deregătoriile cetățeneștĭ. Uniĭ ca acestĭa plineascășĭ gătirea
în scoalele înalte a Catolicilor sau a altora; …Zic dară, că Rumâniĭ nu se pot cultiva prin limba
ungurească; pentru că nu se poate afla ceva modru, prin care să învețe eĭ acea limbă întru atâta, ca
să le poată fí mijloc spre cultură. Nu o pot învăța prin conversarea cu Unguriĭ; că în Transilvania
se află numaĭ la 550,000 Ungurĭ și Săcuĭ, dintre cariĭ acestĭ de pre urmă lăcuesc o parte de țară
maĭ de tot despărțițĭ de Rumânĭ, și Unguriĭ din Comitaturĭ știu maĭ toțĭ rumânește; că o parte mare
a Rumânilor lăcuește în pământul crăĭesc, între Sasĭ, unde nu au ajuns limba ungurească, și unde
nice o ar putea folosí; că și în Comitaturĭ se află marĭ ținuturĭ, în care e limba aceea numaĭ unora
cunoscută. … Dară putem înființa ceva literatură maĭ mică, și aceasta ne va fí maĭ folositoare, ca
alta străină; și oare orășeniĭ din Aiud, fiind că nu sânt în stare a face un bal strălucit ca cetățeniĭ
din Cluj, pentru aceea să nu facă? Noĭ avem un Cler numaĭ în Transilvania maĭ mare de 2000 fețe,
mulțĭ nobilĭ, cetățenĭ, bărbațĭRumânĭ din inimă în deregătoriĭ înalte ostășăștĭ și cămăreștĭ, oamenĭ
slobozĭ între Sasĭ, și doară vom avea și Dascălĭ. Apoĭ în vecinătatene doaă țărĭ rumâneștĭ, din a
cărora literatură nădăjduim, că ne vom putea în viitorĭu împărtășí maĭ ne împedecațĭ ca până
acum. … Spre a întrebuința maĭ cu folos această Geografie este încă de lipsă un Atlas, sau maĭ
189
puțin un anumit număr de Harte.Noĭ nu am fost în stare a da pre acestea; că de ne am și afla în alte
împregĭurărĭ, acelea ar mărí tare prețul cărțiĭ.Apoĭ ast felĭu de marfe se află întoate librăriile, de
tot prețul, și cetitoriul va alege după gust și prindereĭ; că se vând Atlasurĭ cu 2, 3, 5, - 40 fiorinĭ în
argint.A scrie în toate adevărul mĭ am ținut ceamaĭ strânsă deregătorie, nice am cruțat orĭ câtă
osteneală în cercarea luĭ. Despre maĭ multe lucrurĭ totușĭ am fost sâlit a da cunoștințele, cum le am
căpătat, fără a putea sta bun pentru adevărul lor; că vin întâmplărĭ, unde înștiințările sânt cu
prepus, sau contrare, unde nu ne stă alta în putere, fără a alege aceea, ce se pare maĭ aproape de
adevăr. …”;
[Eliade-Radulescu, Ion] - Elemente de istoria universala, Partea anteea, Bucuresci, 1843. P.-le
III-VI, Prefaça, în care Eliade reclamă prezența în școlile românești a profesorilor francezi care nu
știu prea bine limba română. Menționează însă faptul că la clasa I, pentru limba franceză, predau
profesori români. Autorul recomandă manualul de istorie universală atât învățătorului străin cât și
școlarilor. Citez de la p.-le III-VI: „… S'a băgat de seamă că școlariĭ ce învăță limbafranțozească,
trecănd din clas în clas, și avănd cea maĭ mare parte învățătorĭ străinĭ ce nu sunt deprinșĭ cu limba
romănească, se încurcă la traducțiĭ: unul le traduce o vorbă, într'un chip și altul într'altul, încăt eĭ
eșind din clase pentru multe vorbe n'aŭ o idee curată, nicĭ un termen fics romănesc care să
correspunză cu cel franțozesc. Această carte, fiind de povață și învățătoruluĭ străin și școlarilor, va
putea împlini trebuința și unuia și altora. … Cartea întăiŭ a acesteĭ părțĭ coprinde istoria națiilor și
popoarelor antice alle Afreceĭ și Asieĭ, iar cartea a doa Istoria Grecieĭ cu mitologia zeilor și
semizeilor maĭ principalĭ. În cartea cea d'ăntăiŭ nu s'a păzit atăt esactitatea traducțieĭ, căcĭ
profesorul clasuluĭ ăntăiŭ al limbeĭ franțozeștĭ, fiind romăn știe bine limba romănească, și poate
povățui pe școlarĭ la înțelegerea franțezeĭ și la justa traducție a vorbelor. În cartea a doa ănsă
păzinduse cu scumpătate traducția s'a prevăzut și trebuința profesorilor străinĭ ce nu sunt deprinșĭ
a citi pe literile slavone, și li s'a tipărit traducția cu litere romane. Partea a doa a acesteĭ scrierĭ, va
cuprinde Istoria Romeĭ, și Istoria Modernă.”;
Aron, F. – Elemente de istoria lumi, București, 1846. „Pentru trebuinţa tinerimei începătoare din
aşezămintele de învăţătură şi creştere publice şi private. F. Aron, Profesor de Istoria generală a lumi
în Colegiul Naţional St. Sava din Bucureştĭ.” P.-le 3-4, Prefaţă, semnată: Autorul. Aici Aron F.
recomandă manualul școlarilor începători. Citez de la p.-le 3-4: „ … Pentru cel din tîiŭ studiŭ
istoric nicĭ că poate fi potrivită o istorie maĭ întinsă și desvoltată sistemati ce; pentru-că despre o
parte prin îmbilșugarea materii ar înneca ținerea de minte a tinerimeĭ începătoare; iar despre alta
prin forma cea legată și strînsă iar slăbi puterea judicățiĭ, și o ar face să piarză gustul pentru
istorie. … Scopul ce' l am avut înainte la lucrarea acestor elemente de istoria lumi a fost folosul
timerimeĭ începătoare. …”;
Delavigne, A. - Manualde Filosofie, București, 1846. „lucratŭ după Programma Universităţiĭ dela
Paris din 1840. … tradusŭ de A. Treb. Laurianu. Prof. de Filosofie în Colegiul Naţional.” F. 2n.,
Prefaţă, semnată: Traducătoriul. Citez de la f. 2n.r.: „ … Cartea aceasta e scrisă într'unŭ stilŭ
simplu, pecîtŭ póte fi stilul filosificŭ, principiele sînt desvoltate fără parțialitate, cuprinsul îĭ este
scurtŭ, și totul e ordinatŭ după programa Universitățiĭ dela Paris din anul 1840, și din această
causă va puté să servéscă totŭ de o dată și de ajutoriŭ junilorŭ nostri cari aŭ mijlóce de a 'șĭ urma
cursul învățăturilorŭ în Franța. …”.
Vahmann, I. (profesor de muzică vocală în colegiul naţional) - Principuri generale de muzică

europeenească-modernă, București, 1846. „În trebuinţa şcolarilor clasiĭ de muzică vocală a
colegiuluĭ naţional din Sf. Sava şi acelor ce doresc să dobândească o dreaptă cunoştinţă a acestiĭ
arte. ”La filele 2n.r.-3n.r. se află o Prefaţă, semnată: Autorul. Vahman tipărește acest manual ca
urmare a înființării unei catedre de muzică într-o școală publică nou deschisă, menționând însă
190
DAN Violeta
numărul mare de manuale de muzică franțuzești și nemțești aflate la vânzare pe piața de carte. Citez
de la filele 2n.v.-3n.r.: „ … ne bucurăm din suflet că pentru întinderea aceștiĭ arte, din partea Mării
sale Prea înnălțatuluĭ nostru Domnŭ, Protectorul tuturor artelor, s'a deschis o școală publică și ne
silim să ne arătăm că și noĭ merităm înnalta facere de bine cu zeloasa asiduitate la învățătura
aceștiĭ arte atât de estimată și trebuincioasă. La deschiderea uneĭ catedre de muzică a fost de
neapărată trebuință o gramatică de muzică, pentru ca școlari auzind leția în școală să o maĭ
repeteze și a casă; autorulaceștiĭ Gramăticĭ ar fi putut, cu maĭ multă înlesnire să traducă o
gramatică oare care din marea sumă de gramăticĭ bune ce se găsescŭ în limba Franțeză și
Germană, dar văzând că cu una numaĭ dintr'acestea nu se înplinea trebuința noastră, nesocoti o
osteneală maĭ mare ce 'ĭ trebui spre compunerea uneĭ gramăticĭ după un plan deosebit; …Metodul
acesta poate folosi nu numaĭ pe ceĭ ce nu știŭ, ci și pe aceia ce sânt ceva înnaintațĭ în muzică. …”;
Pann, Anton - Anastasimatar, București, 1847. Anton Pann Profesor de Muzică Bisericească în
Seminarul Sf. Mitropolii. F. 2n. cuprinde o dedicaţie adresată Cuviosuluĭ protosingel Dionisie
Romanov Inspectorul Seminarului Sf. Mitropolii, semnată pe verso: Al Cuvioşiĭ-voastre prea plecat
Anton Pann. În cadrul dedicației autorul amintește de condițiile grele de trai din acele timpuri, așa
încât doar săracii și văduvele își înscriau copiii la școala de cântăreți, dar chiar și aceștia preferau
să-i facă ucenici într-un atelier specializat, pentru o perioadă de 7-8 ani, neavând bani de hrană,
îmbrăcăminte sau cărți: „… Decât voĭ să arăt că, Ea (cartea) este lucrată și întocmită după planul
Cuvioșiĭ-voastre, pentru care mațĭîndemnat maĭ de multe orĭ, cum și tipărită cu ajutorul care bine
ațĭ voit a da, ca să o poată dobândi cu un preț maĭ ușor Candidațiĭ și alțĭ școlarĭ cu nedare de
mână; fiind că nicĭ un bogat nu'șĭ dă copilul săŭ să'l facă cântăreț, ci numaĭ săraciĭ și văduvele,
care nu aŭ nicĭ hrana de toate zilele; și ne înlesninduse ale cumpăra cărțĭ și ale îngriji de hrana și
îmbrăcămintea lor, maĭ bucuros îșĭ iaŭ copii de la școală și îĭ daŭ la alte meseriĭ ucenicĭ pe 7, 8 anĭ
de zile, știind că se scutesc de toate câte ar trebui să cheltuiască cu dânșiĭ țiinduĭ acasă; pentru
care pricină și cântărețiĭ saŭ înpuținat cu totul și abĭa să găsesc icĭ, colea câte unul maĭ bunișor.
De aceea vă rog bine voițĭ a o priimi și a o împărtăși celor doritorĭ, cu prețul care vețĭ hotărâ
Cuvioșia-voastră;…”.
La p. 120 se află câteva recomandări pentru tinerii școlari care vor „să urmeze la Muzica
Bisericească”, sub titlul: Pentru predarea și urmarea lețiilor din cartea această. Pann îndeamnă
tinerii școlari să-și achiziționeze de la Iordache Zosima, secretarul Mitropoliei din București,
manuale de muzică bisericească precum: Docsastarul, Catavasierul, Herovico-Chinonicarul,
Gramatica Muzicii Bisericești, dar și Anastasimatarul întreg care este la un "preț ușor": „ … Iar cel
ce va avea dorință a ști cum se cântă toate troparele Dumineciĭ afie căruia Glas, să nu se
scumpească a'șĭ cumpăra Anastasimatar întreg, care se dă cu un preț foarte ușor de către
Secretarul Sf. Mitropoliĭ D. Marele Paharnic Iordache Zosima. Unde poate găsi și din câte saŭ
tipărit maĭ în urmă, adică: Docsastarul, Catavasierul, Herovico-Chinonicarul, Gramatica Muziciĭ
Bisericeștĭ și ce. l. Sfârșit.”;
Bălășescu, Nicolau - Grammatică Română, Ed. I, Sibiiu, 1848. Pp. I-X cuprind o dedicaţie Cătră
Învăţătorĭ şi Învăţăceĭ, datată și semnată la p. X: Sibiiŭ 2. Fevruarie 1848. N. Bălăşescu, Profesorŭ.
Autorul, profesor la Seminarul Mitropoliei din București încă din anul 1835, a folosit manuscrisul
acestei gramatici drept manual de limbă română pentru școlarii seminariști până când a fost posibilă
tipărirea acestuia în anul 1848. Andrei Șaguna, Arhimandrit al Sf. Mânăstiri Covilu, proaspăt așezat
în scaunul de Episcop al Ardealului în anul 1848, și-a dat acordul pentru tipărirea acestui manual de
gramatică română pentru a putea fi introdus și în școala clericală din Sibiu, urmând a fi folosit în
"seminarii și clase mai înalte române" din Ardeal. Citez din cadrul dedicației: „… Autorul aceștiĭ
Gramaticĭ cu începutul a. 1835 la așezarea sa de Profesorŭ în Seminariul S. Mitropoliĭ din
Bucureștĭ avândŭ cea dintâie comisiune a datoriilor sale încredințată de Eminenția sa înaltŭ Prea
Sfințitul Domnŭ Neofitŭ, Arhi-Episcopul și Mitropolitul țăriĭ Româneștĭ, de acelŭ cunoscutŭ mare
191
Protectorŭ al literaturiĭ române, ca să scrie o Gramatică română potrivită cu trebuinciósele

înprejurărĭ ale timpuluĭ, - a scrisŭ pre aceasta, care dup'aceea ia fostŭ Manualul limbiĭ române
pentru scolariĭ săĭ Seminariștĭ, învățânduo cu destul bunŭ sporiŭ în restimpŭ de maĭ mulțĭ anĭ, dar
numaĭ în Manuscrisŭ. Acum însă de câtva timpŭ aflânduse în Sibiiŭ pentru tipărirea Dicționariuluĭ
său Latino-Românŭ, în carele Maiestatea sa Prea înduratul înpăratŭ pentru vacanta Eparhie
Greco-Răsăriteană din Ardealŭ bine voii a denumi de Vicariŭ Generalŭ pre Înaltŭ Preasfințitul
Domnŭ Episcopŭ Andreiŭ Șaguna, atuncĭ ca Arhimandritul Sf. Mânăstirĭ Covilŭ, pe acestŭ bărbatŭ
activŭ și zelosŭ înaintătoriŭ al învățăturilor; carele îndată după ce veni, și'șĭ primi înalta sa
diregătorie, demândă, ca candidaților de Preoție în șcóla clericală din Sibiiŭ întră cele-l-alte
științe săse predea și Gramatica română. … Autoriul acestia cu ocasiunea aceasta înfățișindușĭ
manuscrisul de Gramatică mareluĭ acestuĭ Mecenatŭ, carele privindul, și cercetândul, cu plăcere'l
primi săse tipărească, și să fie Studiu prescrisŭ de Gramatică pentru Seminariĭ și Clase maĭ înalte
române. …”
La p. X data de 2 februarie are o trimitere la următoarea notă de subsol: „Zi însemnată
pentru Autorul, 1) pentru că în 2. Fevr. 1836 / s'a deschisŭ Seminariul S. Mitropoliĭ din Bucureștĭ,
fiindŭ / dânsul Profesorŭ primariŭ. 2) În 2. Fevr. 1848 a venitŭ / la Sibiŭ știrea acea înbucurătóre
despre întărirea Înaltŭ / Prea Sfințieĭ Sale D. Andreiŭ Șaguna de Episcopŭ al / Ardealuluĭ. Și așa
această zi de 2 Fevr. în tótă pri- / vința este zi Aniversară pentru Românĭ.”
Referindu-se la diferențele din limba română scrisă în diferite zone geografice, autorul
spune următoarele (p. XXX, nota de subsol): „… Cândŭ vom vedé și dintre Românĭ o Soțietate spre
acel nobilŭ și necesariŭ scopŭ!! Daicĭ vine de Scriitoriĭ Românĭ se deosebescŭ așa de multŭ în
limbă. Ceĭ dela Bucureștĭ și Craĭova cu ceĭ dela Iașŭ nu se potrivescŭ; amândoĭ de Sibienĭ se
deosebescŭ, și toțĭ aceștia de ceĭ din partea Clujuluĭ; dar mergândŭ maĭ departe, stricarea limbeĭ
este totŭ maĭ mare, în câtŭ pela Oradia mare, Sălagiŭ, Satmarŭ, Cióră, Maramurășŭ până în
Bucovina; și iar într'astă laltă parte; pe la Aradŭ, Timișóra și Logoșŭ, și maĭ vârtosŭ pe la Vârșetŭ
limba română este cu totul stricată.”
De la pp. XXIV-XXV extrag un fragment unde se afirmă faptul că Marele ban al Craiovei
Barbu Văcărescu a dăruit școlilor venitul Băniei sale pe un an, în valoare de 90000 lei26: „…
Dumnealuĭ Marele Banŭ ”Barbu Văcărescu a dăruit venitul Bănieĭ sale de ”p'unŭ anŭ (90000 Leĭ)
șcólelor, și tóte acestea ”totŭ pentru luminarea și îndreptarea tinerilor ”românĭ, ș. a. ”…”
Bărbătescu, Joan - Cursul dreptului civil român, București, 1849. „dupe ordina pravileĭ luĭ
Caragea. Opŭ coprinzătoriŭ de principe, termenĭ de jurisprudenţă, paragrafele legilorŭ civile
Române, desvoltărĭ a le acestor paragrafe, şi modele de contracte”. La p. 3, cartea este dedicată
„Onorabiluluĭ Domn Joan Cîmpineanul, logofăt al credinţiĭ şi cavaler al maĭ multor ordine. Dedică
acestŭ opŭ în semnŭ de marea sa recunoștință pentru salutarile consiliĭ și ajutoarele ce a priimitŭ
spre a studia.Autorul.”;
Leferbure de-Fourcy - Tratatie asupra geometriei descriptive, Tomul întâiu, București, 1851.
„Traducţie din Franţuzeşte de Arhitectul Alecsandru Oresco. Profesor aceştiĭ ştiinţe în specialitatea
Inginerieĭ Civile”. La pp. 3-4 este tipărită o dedicaţie adresată Tinerimeĭ studioase și semnată:
Traducătorul. Redau integral p.4: „Dedic lucrarea mea tinerimeĭ studioase îndemnânduĭ a urma
această învățătură cu pătrundere, în cât cunoscând importența, vor simțĭ în scurt și rezultatele, și
se vor pătrunde de recunoștință, pentru îngrijirea unuĭ guvern părintesc, unuĭ guvern progresiv,
care maĭ pre sus de orĭ-ce, țintează la răsplătirea înaintăriĭ și a merituluĭ. Traducătorul.”;
26
„P'atuncĭ 90000 leĭ făceaŭ maĭ multŭ decâtŭ acum 400000 leĭ.” (p. XXV, nota de subsol)
192
DAN Violeta
Goldsmith - Istoria Greciei, Ed. a II-a, Iașii, 1853. Tradusă de către Postelniceasa Catinca Asachi
după Doctorul Oliver Goldsmit. La f. 2n.r. se află o Prefață tipărită bilingv, în limbile franceză și
română, în care traducătoarea arată motivele retipăririi acestui manual și anume epuizarea primei
ediții, dar și aprecierea cititorilor. Redau prefața integral: „ Istoria Grecieĭ a renumituluĭ Olivie
Goldsmit, care am fost tradus'o în limba Romănă, s'aŭ tipărit la anul 1842 spre folosul acesteĭ
clasice învățăturĭ. Îndemnată de primirea îngăduitoare a acesteĭ cărțĭ, a căreia esemplare de tot
s'aŭ trecut, și' s'aŭ părut de nevoe a aŭtoriza retipărirea eĭ în astă ediție cu oarecare îndreptărĭ,
care o supunŭ binevoințeĭ compatrioților. Catinca Asachi. Iassi 1850.”;
Pann, Anton - Irmologiu Catavasier, Ed. II, București, 1854. Pp. 1-2, dedicație Către cântătoriĭ
eclisiasticĭ, semnată la p. 3: Tot d'auna gata spre servire Anton Pann. Manualul în prima ediție s-a
tipărit cu cheltuiala Arhimandritului Spiridon Tismăneanul, iar acum cu ajutorul abonaților și
elevilor interni din Seminarul Mitropoliei București. Citez din cadrul dedicației: „… iar la sfârșitul
cărțiĭ am adăogat o Evangelie și un Apostol pentru cererea enternilor din Seminarul sfinteĭ
Mitropoliĭ, spre ale sluji de model pentru citirea Evangeliilor și Apostolilor: cariĭ și pe lângă ceĭ
lalțĭ Onorabilĭ abonațĭ, au alergat cu râvnă îmflăcărată care de care maĭ nainte a'șĭ depune
ajutorul la Tipărirea cărțiĭ. Nu trebue să uĭtăm însă că acest Irmologiŭ-Catavasier s'a dat la
lumină pentru întâĭa ediție cu cheltĭala răposatuluĭ întru fericită pomenire Arhimandritul Spiridon
Tismaneanul; …”;
Pann, Anton - Nuoul Anastasimatar, București, 1854. „Tr'adus şi compus după sistema cea veche
a Serdaruluĭ Dionisie Fotino Şi Didicat Prea Sfinţituluĭ şi de Dumnezeŭ alesuluĭ Episcop D. D.
Filoteĭ Buzăul.”. F. 2n., dedicaţie adresată Prea sfinţituluĭ şi de Dumnezeŭ alesuluĭ episcop D. D.
Filoteĭ Buzăul, semnată pe verso: al Prea Sfinţiĭ voastre cu supunere gata spre servire A. Pann.
Autorul este îndemnat de către Chesarie să întocmească Anastasimatarul, mai întâi în limba
grecească și apoi în limba românească. A. Pann amintește și de un eveniment dureros, acela în care,
după terminarea manuscriselor celor două anastasimatare, cel în limba grecească a ars la anul 1847
în Biserica Sf. Dimitrie, iar cel romănesc a așteptat să fie dat la lumină până la anul 1854. Citez din
cadrul dedicației: „… alegânduse și puinduse în scaunul Pastoresc Chesarie Buzăul, și văzând că
cu totul a rămas în uĭtare acest Anastasimatar, cunoscând și meșteșugita compunere și Duĭoasa
Melodie ce se coprindea în trânsul, și foarte dorind a se cânta de Cântărețiĭ săĭ, am fost chemat și
îndemnat ca, maĭ în tâiŭ săl traduc în origina sa limba Grecească, a poĭ și în limba Romănească,
vrând săl tipărească și săl dea la Lumină; poruncindumĭ totd'odată ca să mă apuc și de Prosomiile
saŭ Asemănândule Serilor și ale Diminețelor din Toate Mineele să le regulez după Ritmĭ și Tonurĭ
în tocma ca cele greceștĭ, după cum este și Prohodul Domnuluĭ nostru Is. Hs. și după cum sânt
Asemănândele în acest Anastasimatar. Când însă îșĭ luară săvârșirea amândoă Anastasimatarele,
prea sfinția sa mutânduse la vecinicile lăcașurĭ, Anastasimatarul cel în limba grecească a ars la
Anul 1847, întâmplânduse în Biserica Sf. Dimïtrie; iar cel romănesc a rămas până astăzĭ, a aștepta
pre doritorul săŭ al da la lumină. …”;
Fontaninu, G. Mar. (professoriu si Inspectoriu la Collegiulu din Craiova) - Cursu elementariu de

Geografia fisica si matematica, Buccuresci, 1855. Cartea este dedicată Scolariloru mei din annulu
scolasticu 1851-52. (p. III), Spre adducere a minte. (p. IV). Autorul accentuează în Prefață lipsa
manualelor școlare de geografie din Craiova și București, adăugând faptul că Geografia lui I.
Geniliu folosită în gimnaziul din București este foarte rară. Fontaninu menționează ca surse de
inspirație, în afară de Geografia lui I. Geniliu, „operĭ francesĭ și germane” și „Elementele de
Cosmografiă alle lui E. Cortambert”. Manualul de geografie al lui Fontaninu a fost împărțit în trei
părți, primele două tipărindu-se în anul 1853, până la plecarea sa din București, ultima parte fiind
cea publicată în anul 1855. De asemenea, autorul arată faptul că limba și ortografia folosite la
tipărirea acestui manual sunt cele adoptate în Gimnaziul din Craiova, de la reînființarea sa de către
193
Guvern în anul 1851. P.-le VII-VIII cuprind o Prefatiune semnată: Buccureştĭ, în Octobre 1855.
Autoriulu, redată integral mai jos: „ În annulŭ scolasticŭ 1851-52, avîndŭ a propune la Gimnasiulŭ
din Craiova (în classea III) între alte obiecte și Geografia fisică și matematică, și fiîndŭ Geografia
(istorică, astronomică, naturale și civile) de I. Genliu, după care se propuneà aceste obiecte în
Gimnasiulŭ din Buccureștĭ, încă pre atuncĭ atîtŭ de rară, încîtŭ numai pre la scolarii de acì se mai
aflà în puține essemplarie vechie, - mă văzui necessitatŭ a scrie și dictà aceste pagine în usulŭ
scolarilorŭ mei. Urmîndŭ însă ca proponimentele de acelle-a-șĭ obiecte să fiă în amîndóue
Gimnasiele țărrii (în Buccureștĭ și Craiova) după putință uniforme, la compunerea dictatelorŭ
melle m'am adoperatŭ a luà în considerare, precîtŭ se puteà de cuviință, memorata carte
geografică. Pre lîngă acéstă-a mă usai încă de verĭcîtevà operĭ francesĭ și germane, ce mĭ erà a
mînă; între altele (în partea matematică) și de Elementele de Cosmografiă alle lui E. Cortambert.
În annulŭ următoriŭ, aflîndu-mă cu occasiunea ferielorŭ scolastice în Buccureștĭ, și văzîndŭ că
lipsa unei manualĭ de Geografiă fisică și matematică devenisse și acì nu mai puținŭ simțită ca în
Craiova, la îndemnulŭ unorŭ amicĭ mă resolui a pune suptŭ tipariŭ manuscrissulŭ cursului meu,
deșì nu-lŭ scrissessem de locŭ pentru publicitate, - dorindŭ prin acéstă-a a întîmpinà în cîtŭvà lipsa
de față a tinerimii scolastice de o carte de genulŭ acestŭ-a, pînă ce se va publicà și în limba romînă
verĭ-o altă opere mai completă. Din trei făscióre, în carĭ s'au publicatŭ acestŭ opusculŭ, celle dóue
d'întîiŭ s'au tipăritŭ încă în acelle-a-șĭ ferie și annŭ (1853), pînă la plecarea mea dela Buccureștĭ
remîiîndŭ făscióra a treia a se tipărì mai pre urmă. Însă o seriă de circunstanțe și întîmplărĭ
contrarie, a cărorŭ specificare acì nu ar fi de verĭ-o interesse, au întărziuatŭ tipărirea acestei
făscióre din urmă, pre lîngă tótă părerea de rău din partea mea, - pînă în annulŭ de față! Cîtŭ
pentru limba și ortografia cărticellei, acì nu am ce zice, decîtŭ că è limba și ortografia adoptată în
Gimnasiulŭ din Craiova, dela reînființarea sa în annulŭ 1851 prin Guvernulŭ actuale. Ca adjutórie
grafice pre lîngă acéstă manuale se potŭ adusà între altele collecțiunile de planurĭ, relative la
Geografia fisică și la Cosmografia lui E. Cortambert. Buccureştĭ, în Octobre 1855. Autoriulu.”.
Cartea prezintă și o dedicație olografă adresată „Domnului D. M. Aga Gr. Otetelişanu cu
profundu respectu autoriului”. (p. I, cerneală neagră);
Melhisedec, Protosinc. (Magistru şi Profesor de Teologie în Seminaria Centrală) - Teologia

dogmatică, [Iași], 1855. „Publicată în limba romănă, pentru shoalele maĭ înalte clericale d 'in
Principatul Moldavieĭ. La p. II aflăm numele oblăduitorului volumului: „Cu bine-cuvăntarea Înalt
prea sfinţituluĭ D. D. Sofronie Miclescu, Mitropolitul Moldavieĭ şi a Suceveĭ Şi Cavalerŭ a maĭ
multor ordine.”. P. IV prezintă numele finanţatorului cărţii: „S'aŭ tipărit cu baniĭ afierosiţĭ de
răposatul Arhimandritŭ German Vida27.”;
Anastasimatar bisericesc, Ed. a II-a, Buzău, 1856. „Întocmaĭ după modelul al celuĭ întru pomenire
răposat Macarie Ieromonahul Dascăl de musichie”. Cartea a fost tipărită pentru folosul tinerilor, dar
mai ales al seminariștilor. F. 2n. cuprinde o Procuvântare semnată pe verso astfel: Al tuturor către
Dumnezeŭ fierbinte rugător Filoteiŭ Episcopul Buzăuluĭ. Sunt amintiți și lăudați regretații
Ieromonahul Macarieși Anton Pann, continuând cu enumerarea unor cărți care urmează a se tipări
după Anastasimatarul bisericesc și anume: Gramatica răposatului Macarie așa cum se află în ediția
de Iași; Anastasimatarul cu adăogiri; Irmologiul lui Anton Pann cu adăogiri; Antologia în două
tomuri, culeasă din diverși autori atât din România cât și din Moldova; Paresimierul cu cântările
trebuincioase pentru Postul cel mare. Citez din Procuvântare: „… Lăsând la o parte pe toțĭ ceĭ-l-
alțĭ bărbațĭ acărora numele va pomeni cu recunoștință de veacurile următoare, însemnăm aici pe
vrednicul de pomenire și recunoștință bărbatŭ pe roposatul în fericire Ieromonahul Macarie, care
27
Gherman Vida, mort în anul 1853, a lăsat întreaga avere (300 de galbeni) Seminarului Veniamin pentru a publica
cărți scolastice. S-au tipărit: Teologia dogmatică, Istoria sfințită (1855), Teologia morală (1855), Sfințita ermineutică
(1856), Introducerea în sfintele cărți (1860). Chindriș, 1997, pp. 63-64.
194
DAN Violeta
toată viața sa cu ne auzită neinteresare 'și a jerfit'o întru a traduce și a compune cântărĭ
Bisericeștĭ, din care multe aŭ văzut lumina, iar altele încă staŭ ne tipărite pe la uniĭ alțiĭ. Pe urmele
acestuia a pâșit și răposatul Anton Pan, deosibite cărțĭ musicale traducând și dând la lumină. Dar
fiind că cărțile de musichie a luĭ Macarie astăzĭ sânt foarte rarĭ, și unile dintr'ânsele prea întinse,
asemenea și ale luĭ Anton Pan sânt nu numaĭ volumoase, dar și prea costisitoare, de aceia noĭ spre
lauda luĭ Dumnezeŭ și folosul tinerimeĭ filomuse, am voit a da la lumină un curs de cântărĭ
musicale maĭ puțin volumos, coprinzător de tot ce este trebuincios, și tot o dată maĭ puțin costisitor,
privind numaĭ la folosul și putința de a le a vea tineriĭ Clericĭ doritorĭ de cântătile Bisericeștĭ; Ast-
fel am hotărât a tipărĭ Gramatica răposatuluĭ Macarie așa cum se află în ediția de Iaș,
Anastasimatarul cu ce-va adăogăminte; Iermologiul luĭ Anton Pan cu ce-va adaose, și apoĭ o
Antologie în doă tomurĭ, în care să se coprinză tot ce este de trebuință pentru tot cursul anuluĭ,
culeasă din deosebițĭ autorĭ, atât din România, cât și din Moldavia, Parasimierul cu cântările
trebuincioase pentru Postul cel mare, și acum de o cam dată se dă de supt Tipar maĭ întâiŭ
Anastasimatarul, iar cele-l-alte vor urma după el. Voindŭ a tipări un asemenea cursŭ anualŭ de
cântărĭ maĭ prescurtatŭ, dar coprinzătorŭ de orĭ ce este trebuință, am țintatŭ numaĭ la lesniciosulŭ
folosŭ a tinerimeĭ și maĭ cu deosebire a seminaristilor, a cărora mijloace nu'ĭ iartă de a plătĭ costul
cărților musicale a bărbaților maĭ susŭ pomenițĭ. …”;
Campe, [Ioachim Heinrich] - Moralulu copiilor, Craiova, 1856. Traducătorul din limba germană
este „G. P (anaiotescu). Profesoru la Așezămintele Lazaro-Otetelișane din Craiova”. La ff. 2n.r.-
3n.v. este tipărită o dedicaţie adresată Onorabiluluĭ Domnŭ Mareluĭ Agă Grigorie Otetelişanu.
ş.ce.l. ş.ce.l., semnată la f. 3n.v.: Al D. Voastre. Prea plecatŭ şi supusŭ Servŭ G. Panaiotescu. Citez
un pasaj în care traducătorul elogiază meritele fraților Iordache și Grigore Otetelișanu, în sprijinirea
învățământului românesc (f. 3n.): „… am socotitŭ că'm împlinescŭ o datorie de a o dedica D.
Voastre care în toată vremea a'țĭ consacrat și stare și ostenelĭ spre ajutorința tinerimeĭ, și care
recomandațĭ cu stăruință ca niște asemenea îmvățăturĭ să se întipărească în fragetele inimĭ a le
scolarelorŭ ce'șĭ priimescŭ creșterea în Institutele înființate în capitala Romanieĭ micĭ decătre
răposatulŭ Marele Vornicŭ Iordache Otetelișeanulŭ iubitulŭ D. Voastre frate, și reorganisate în
urmă și susŭ-ținute prin a D. Voastră părintească îngrijire. …”;
Scriban, Filaret Stavropoleos (Rectorul Seminarieĭ Centrale şi Magistru de Teologie) - Sfințita

Ermineutică saŭ ştiinţa de a înţălege şi ecsplica Sfânta Scriptură, Iașii, 1856. Oblăduitorul cărții
este Mitropolitul Sofronie Miclescu iar finanțatorul răposatul Arhimandrit Gherman Vida (f. 2n.r.):
„Cu învoirea şi binecuvăntarea Înalt Preasf. Mitropolit al Moldavieĭ şi Arhiepiscop Suceveĭ, D. D.
Sofronie Miclescu,cavaleriŭ a maĭ multor ordine, Publicată pentru întrebuinţarea în Seminariĭ.
Tipărit cu cheltueala hărăzită de răposatul profesor al Seminarieĭ Arhimandritul Germano.”
Bălășescu, Nifonu (Profesor de Teologie) - Epistolele și Evangheliile dumineciloru și ale

sărbătoriloru, Partea I, București, 1858. La pp. 5-6 se află o Precuvântare, semnată: Autorulŭ. Aici
autorul face recomandări detaliate cu privire la regulile de predare ale acestei materii. Citez de la p.
5: „ … În tóte Scólele cele bine organizate, fie acestea publice orĭ private; de băiețĭ orĭ de fete,
această carte de Evangeliĭ și Epistole se dă în mâna Scolarilorŭ deodată cu Catehismulŭ. Din
această Carte Învățătoriulŭ cu Scolariĭ săĭ, Sâmbăta și în ajunulŭ uneĭ Sărbătorĭ marĭ, aŭ să
citească de dóă saŭ de treĭ orĭ Epistola și Evangelia următóreĭ zile, pr'in Scolariĭ ceĭ maĭ bunĭ
cetețĭ; maĭ întâiŭ rarŭ, curatŭ și la înțelesŭ, d'in periodŭ în periodŭ, în formă de perorare retorică;
după aceea în glasulŭ bisericiĭ; apoĭ se va cerceta și căuta Sujetulŭ saŭ rezumatulŭ (cuprinderea pe
scurtŭ) a lorŭ, și maĭ pe urmă Profesorulŭ va face o esplicare pe scurtŭ d'in stihŭ în stihŭ a
acelora. … Din esperiența cea îndelungată, ca Profesorŭ vechiŭ de Teologie de dóăzăci și cincĭ de
anĭ, pătrunsŭ de această neapărată trebuință, amŭ întocmitŭ acestŭ Manualŭ …”;
195
Bălășescu, Nifonu (Profesorŭ de Teologie şi Rectorŭ a maĭ multorŭ Seminariĭ în ambele

Principate) - Isagogica sau întroducerea în cărțile sfintei scripturi, București, 1858. La pp. III-IV
este tipărită o dedicaţie intitulată: Cătră cetitoriŭ și semnată: N. Bălăşescu Profesorŭ. Autorul
menționează că a tipărit acest manual pentru „tinerimea d'in Seminariĭ și scoale catehetice”,
sperând să suplinescă lipsa cărților din școlile românești. Citez de la p. IV: „… Autorulŭ aceștiĭ
cărțĭ numite „Isagogica saŭ Întroducerea ân cărţile S. Scripturĭ, a le Vechiuluĭ şi Nouluĭ
Testamentŭ” ca Profesorŭ vechiŭ de Teologie, pătrunsŭ de a eĭ trebuință, o a compusŭ, și o a și
predatŭ scolarilorŭ săĭ ân Seminariĭ, și acumŭ ândemânânduse, iată o dă și la lumină, crezândŭ, că
pr'in aceasta a âmplinitŭ lipsa ce se simte ân Seminariile române de cărțĭ scolastice, sperândŭ, că
tinerimea d'in Seminariĭ și scoale catehetice, (*) cariĭ după Programă sânt datorĭ a ânvăța
conoștința S. Scripturĭ (Scripturistica), vorŭ saluta cu bucurie eșirea eĭ la lumină. …”.
Bălășescu apreciază demersul Înalt Preasfinţiei sale Filaret Scriban, Arhiepiscop
Stavropoleos și rector al Seminarului central din Moldova (Socola), pentru organizarea a
treisprezece școli catehetice în Moldova (p. IV, nota de subsol): „(*) Nu se poate destulŭ lăuda
buna ântocmire a celorŭ 13 Scoale Catehetice d’in Moldova, ân capitala fieşte căruia ţinutŭ
(judeţŭ) câte una; care cu dreptŭ cuvântŭ se potŭ numi totŭ atâtea Seminariĭ; căcĭ întrânsele
ânvăţăturile se predaŭ totŭ cele d’in Seminariĭ, ceva maĭ prescurtate. Întâia Idee a acestorŭ
aşezăminte, şi meritulŭ pentru bărbăteasca stăruinţă de a se ântocmi, se cuvine Înaltŭ Preasfinţieĭ
sale D. Filaretŭ Scribanŭ Arhiepiscopulŭ Stavropoliĭ, Rectorulŭ Seminaruluĭ Centralŭ din Moldova
(Socola). Să se bucure dreptŭ aceea clerulŭ Moldoveĭ, şi toată ţara de aceste aşezăminte frumòse,
căutândŭ d’in câtŭ se va putea a le maĭ îmbunătăţi.”;
Mihăescu, Grigore - Carte metodică pentru a învăța limba francesă, Ed. a III-a, Craiova, 1858.
„De pe a luĭ F. Bozzi, prelucrată şi îmbunătăţită de Roberto şi Julvêcourt. Tradusă în Romîneşte și
înavuţită… de Grigorie Mihăescu”. La pp. III-IV se află o Prefaţă, semnată: Gr. Mihăescu. Extrag
un fragment prin care autorul justifică tipărirea acestui manual în trei ediții datorită cererii acestuia
pe piața de carte (p. IV): „ … Acestŭ uvragiŭ se tipări în limba Romînă pentru întîea-oară în anul
1844. Așteptarea mea nu fu amăgită, căcĭ meritulŭ eĭ se recunoscu așa de curîndŭ de către amatoriĭ
de a învăța limba Franceză, în cîtŭ peste puținŭ mi se ceru a o retipări. …”;
Cipariu, T. - Elemente de Filosofia, vol. I, Blasiu, 1861. După Wilhelm Traugott Krug. Pp. 3-4,
Prefatiune, semnată: Blasiu 15 Aug. 1861. T. C. Motivul tipăririi acestui manual, arată autorul, a
fost reînceperea unui Curs de Filosofie care încetase între anii 1848-1861. Totodată Cipariu pune
accentul pe greutățile întâmpinate în traducerea acestui manual din limba germană, începută de
către Laurianu. Citez din prefață (pp. 3-4): „ Ocasiunea mai de aprope de a scote la lumina acesta
carte e reinceperea unui cursu de Filosofia, care dela 1848 pan' acumu se incetase, …Opulu inse
mai intregu e numai traductiune dupa unu Manuale germanu alu autoriului numitu pre titlulu
cartei, si carele incepuse a se traduce si de D. Lauriani. … Multa greutate se semtî traducundu,
pentru defectulu nu numai in terminii filosofici romanesci, ci si in cuvente ce semneza idee astracte,
cuvente cari in limb'a germana si in cele clasice se afla copiose, er' intru a' nostra mai rare. In aste
cercustari ne folosiramu cu termini latini, mai raru grecesci, dupa esemplulu altoru limbe chiaru si
mai avute de câtu a' nostra; si de aceea credemu, cà vomu fí si scusati.”;
[Nifon, Mitropolitul] - Manual de pravilă bisericească, Ed. a III-a, Râmnicul Vâlcii, 1861.
„întocmaĭ după cea de Sf. Mitropolie din Anul 1854. ”. La f. 2n.r. este tipărit un cuvânt adresat
Cucernicilor Protopopĭ şi Preoţĭ din păzita de Dumnezeŭ Eparhia noastră!, pentru care semnează:
Callinicŭ Râmnicu. Citez (f. 2n.r.):„ Dorind noĭ ca orĭ care, din cucernicia-voastră, să aĭbă un
conductor necesar misieĭ luĭ, care să'ĭ arate legile, atât Bisericeștĭ, cât și politiceștĭ, am și tipărit
acest Manual, întocmaĭ după cel de sfânta Mitropolie din Anul 1854; însă, numaĭ la datoria
196
DAN Violeta
Preoților despre ținerea Condicilor Acturilor civile, s'a modificat, conform cu instrucțiile date de
noĭ pentru aceasta. …”;
Panaiotescu, G. - Istoria-a sacra elementaria a testamentu-lui vechiu și nouu, Ed. a II-a, Craiova,
1861. Ff. 2n.r.-4n.v. cuprind o dedicaţie adresată Onorabile-i domne Maria Otetelişianca., semnată
la f. 4n.v.: G. P(anaiotescu). Aici autorul, profesor la Școala Lazaro-Otetelișanu timp de 20 de ani,
închină manualul D-nei Maria Otetelișanu, soția lui Grigore Otetelișanu, lăudând grija purtată în tot
acest timp față de tinerele fete din Școala Lazaro-Otetelișanu. Având în vedere cererea mare și
epuizarea primei ediții (1851) de mai bine de doi ani, Panaiotescu tipărește acum a doua ediție.
Redau integral dedicația: „Respectabile Dómna! Suntŭ doui anni trecuţi de cândŭ nu se mai afflă
din essemplarie-le istorie-i sacre ce s'au fostŭ impressŭ şi dedicatŭ D-vóstre la annu-lŭ 1851.
Importanţiă-a acceste-i cârţi şi metodică-a iei impărţire care facilitaa studiu-lŭ eleve-lorŭ din
scólă-a Lazaro-Otetelişiană au făcutŭ pre mai mulţi părinţi, ba âncŏ şi pre multe din foste-le melle
eleve, carĭ astă-ḑi suntŭ mame essemplarie in societate, se-mĭ céră cu stăruinţiă a iei reimprimere.
Accéstă propunere am acceptatŭ-uă şi eu cu mulţiănnire, şi am pusŭ suptŭ pressă reimprimere-a
acceste-i cârţi utili dedicându-uă érŏ-şĭ D-vóstre ca une-i addeverate mame spirituali care, pre
câtŭ am cunnoscutŭ, in cursŭ de dóue-ḑeci de anni câtŭ am fostŭ professore la accéstă scólă ve
interessaţi de apprópe de progressu-lŭ ce facu in stuḑiu şi moralitate june-le Române ce stuḑiéḑiă
in accéstă scólă, prin a câre-i-a organisaţiune, adausŭ de fondŭ şi părintéscă-a veghiare assupra
progressu-lui, Onorabile-le Domnie-i vóstre consorte Domnu Gregoriu Otetelişianu şĭ au făcutŭ
nume-le nemuritoriu in ânime-le fiitorie-lorŭ mame de familiă ce-şĭ recepu crescere-a in accestŭ
institutŭ. G.P.;
Spinazzola, O. (Professore în Gimnasiulŭ Sântuluĭ Sava) - Grammatica limbei italene, Librariŭ

editorŭ G. Ioanid, Bucuresti, 1862. Actul prin care această carte este aprobată ca manual școlar este
tipărit la p. 2. Redau integral acest document în cele ce urmează: „Principatele-Unite. Bucurescĭ
1861. Luna Noembre 28. Eforia Instrucțiuniĭ Publice din Țérra Romanéscă. No. 3286. Domnule,
Commissiunea însârcinată de Eforia Instrucțiuniĭ Publice cu esaminarea manuscriptuluĭ de
Grammatică Italiană elaborată de D-tea, prin rapportulŭ înregistratŭ la No: 3417 se pronunțiă în
favorea aceluĭ Opŭ, Eforia déră, în virtutea încuviințăriĭ date de numită Commissiune, approbă
elaboratulŭ D-tele, și autoriză întroducerea luĭ ca carte didactică în Classele Gimnasiale. Poenaru,
I. Heliade, S. Marcovicĭ, I. Zallomit. Secretariŭ A. Ionescu. D-luĭ Professoriŭ O. Spinazzola.”;
Spinazzola, O. (Professore in Gimnasiulŭ Sântuluĭ Sava) - Florea literaturei italiane, Bucuresci,

1862. „Opŭ autorisat de Onorabila Eforie a instrucțiuneĭ publice pentru usulŭ Șcólelorŭ din
Romania întrégă”. La p. III, este tipărit documentul prin care această carte este aprobată ca manual
școlar: „Bucurescĭ annulu 1862. Luna Marti 20. Eforia Instrucțiuniĭ Publice din Romania. No. 572.
Domnule, În virtutea relațiunilor date de Commissiunea însârcinată cu esaminarea manuscriptuluĭ
D-téle, intitulatŭ „Flórea, Literatureĭ Italiane” Eforia Instrucțiuniĭ Publice 'țĭ face cunoscut că
manuscriptul D- téle se approbă a servi de Carte didactică pentru trebuința Classelor Gimnasiale.
Director I. Zallomit P. Secretariŭ P. Chintescu. D-luĭ Professoriŭ O. Spinazzola.”;
Bassero, A. H. - Cursu elementariu de antropologie și de medicina populariâ practicâ,

Bucuresci, 1863. „Lecţiunĭ predate la Seminariulŭ Centralŭ din Socola de A. H. Bassero Doctorŭ de
Medicină, Medicŭ la acestŭ Institutŭ Primariŭ la Spitalulŭ Centralŭ Sf. Spiridonŭ, Cavalerŭ a
Legiuneĭ de Onóre”. La filele 2n.r.-3n.r. se află o dedicaţie adresată „Domniei-sale Domnuluĭ
Doctorŭ Davila Inspectorŭ Generalŭ Serviciului Sanitarŭ din Principatele-Unite; Fundatorulŭ
Scóleĭ de Medicină din Bucurescĭ;Cavalerŭ a Legiuneĭ de Onóre; etc. etc. etc”. Redau integral
dedicația: „ Domnule! O Carte destinată la învăţătură Medicală, şi scrisă în limba Română, nu póte
fi maĭ bine dedicată, de cât aceluĭ, care atîta a făcutŭ pentru desvoltarea Studiilorŭ Medicale, şi
197
organisaţiunea Serviciuluĭ de Sănătate în patria sa adoptivă. Daţi’mĭ dar voea, ve-rogŭ, de a o

pune subtŭ patronagiulŭ Domnieĭ-Vóstre. Décă opulŭ meŭ arŭ putea trage óre care valóre, din
consciinţa ce amŭ, că am lucratŭ pentru unŭ scopŭ folositorŭ, apoĭ m'aşĭ socoti prea norocitŭ,
deacă aţĭ bine voi a recunósce că, după Esemplulŭ Domnieĭ-Vóstre, amŭ căutatŭ şi Eŭ, într'o sferă
maĭ mărginită, de a aduce o piatră, spreconstruirea Edificiuluĭ, care a costisitŭ, şi costiseşte în tóte
ḑilele Domnieĭ- Vóstre, o muncă atîtŭ de ostenitóre şi ne precurmată; şi care, o sperezŭ, va fi
pentru Domniea-Vóstră, unŭ titlu nemoritorŭ, la recunosciinţa tutulor acelora în adevărŭ iubitorĭ
de patriă. Autorulŭ.”
Pp. III-XII cuprind Prefaţa de cititŭ, datată la Iassiĭ 1861. Autorul laudă demersul
Guvernului de a introduce în clasele superioare ale seminariilor „cursŭ de medicină poporană”, cu
scopul de a suplini, pe cât este posibil, lipsa medicilor de la sate. Citez de la pp. IV-V: „… Într'o
țară ca Principatele-Unite-Române, în care populația împrăștiată pe o întindere de pământŭ ce
ușorŭ ar cuprinde și unŭ numerŭ îndoitŭ, nu înfățișéḑă medicilor ce ar voi a se așeḑa în mijlocul eĭ
închipuirĭ îndestulătóre, și în care numerul acestorŭ de pe urmă, chiar pré multŭ restrînsŭ pentru
totalitatea locuitorilor, e concentrată pe la orașe, unde eĭ se află pré grămădițĭ fără ca, pe lîngă
acesta, se vroească ale părăsi. Se înțelége că depărtarea și lipsa de adjutorŭ trebue se espuiă pe
nenorociți locuitoriĭ la tóte speculațiile șarlatanismuluĭ, și la inconvenientele cele serióse ce potŭ
resulta pentru dînșiĭ din întrebuințarea prea mareĭ ignorante a leacurilor care, câte odată
folositóre, nu o tăgăduescŭ, sunt cel maĭ desŭ, trebue iarășĭ să o ḑicŭ, insuficiente și chiar
periculóse. O așa stare a lucrurilor a vrutŭ Guvernul se o preîntîmpine instituindŭ pentru Eleviĭ din
clasele superióre al seminariilorŭ unŭ cursŭ de medicină poporană, cu care a bine-voitŭ a me
însărcina pentru Seminariul din Socola. Preoțiĭ ce vor eși din aceste Institute, și cariĭ și vor înțelege
misiunea, vor fi, din causa influențeĭ ce potŭ se aĭbă asupra țăranilorŭ, maĭ bine în stare de cât orĭ
și cine de a 'i face să se foloséscă din bine-facerile acesteĭ nouĕ ramure, adăogită la educațiunea
lorŭ.”.
O parte din cărțile tipărite după anul 1830 poartă semnăturile olografe sau litografiate ale
autorilor:
Pleșoianu, G. - Cele din tâi Cunoştince, Ed. a II-a, [Sibiu], 1833. Semnătura litografiată: G.
Pleşoianu (f. 2n.v.);
Marcovici, Simeon - Curs de retorică, Bucureşti, 1834. Semnătură olografă: Simeon Marcovici
(chir., p. 2, cerneală neagră);
Donescu, C. - Epistolariu, [Partea I], Bucuresti, 1840. Semnătură olografă: C. Donescu. (chir., f.
1n.v., cerneală neagră);
A. Vaillan - Vocabular purtăreț rumânescu- frantozescu și frantozescu-rumânesc, București, 1839.
Semnătură olografă: A. Vaillant. (f. 3n.v., cerneală neagră);
Ioanid, Georgie - Gramatică de limba elinească, Bucureştĭ, 1843. Semnătură olografă: F. Ioanid
(lat., f. 1n.v., cerneală neagră);
KOΛOKOTIΔOΥ, IΩANNOΥ - AIΣΩΠOΥ, București, 1857. P. 4, semnătura olografă: I.
Colocotidu. (chir., p. 4, cerneală neagră);
Mihăescu, Grigore - Carte metodică pentru a învăța limba francesă, Ed. a III-a, Craiova, 1858.
Semnătură olografă: Mihăescu. (chir., p. I, cerneală neagră).
Cărți care prezintă ștampila Eforiei Școalelor Naționale:

Leferburede-Fourcy – Tratatie asupra geometriei descriptive, Tomul întâiu, București, 1851;
Desduits, L. M. - Elemente de geometrie teoretică și practică, București, 1852;
Sonnet, [Hippolyte] – Întîile elemente de algebra, București, 1852;
Geniliu, I. – Principe de geografie, București, 1855;
Geniliu, I. - Principe de Geoghrafie pentru tinerimea studiosă, Ed. a IV-a, Bucureshti, 1856;
Stilescu, V. - Elemente degrammaticaromână, Ed. a IX-a, Bucuresci, 1865;
198
DAN Violeta
Laurianu, A(ugust). Treb(oniu). - Elemente de istoria romanilor, Ed. a VI-a, Bucuresci, 1866;
Vlădescu, Gr. - Elemente de geografiă, Ed. a XII-a, Bucuresci, 1866.
Foști posesori:
1. Cărți care au aparținut lui Grigore Otetelișanu / Institutul Lazaro-Otetelișanu: ex-libris: „1834 G.
O.”, sau „G. O. 1854”, ordonate cronologic:
Tempea, Radu - Grammatică Românească, Sibii, 1797;
Micu-Clain, Samuel - Logica, Buda, 1799;
Povățuire către economia de câmp, Buda, 1806;
Învățătură pentru agonisirea viței de vie, Buda, 1813;
Învățătură pentru ferirea și doftorirea boalelor, Buda, 1816;
Povățuire către aritmetică, Buda, 1816;
Darvari, Dimitrie - Mai nainte gătire spre cunoștința de Dumnezeu, Buda, 1818;
Govdela - Elemente de aritmetică, Iași, 1818;
Manuductor pentru învățătorii sholasticești, Buda, 1818;
Fulea, Moise - Bucoavne, Ed. a II-a, Sibiu, 1820;
Macarie, Ieromonahul - Anastasimatariu bisericesc, Viena, 1823;
Macarie, Ieromonahul - Irmologhion, Viena, 1823;
Macarie, Ieromonahul - Theoriticon, Viena, 1823;
Dion, Filosoful -Cuvinte, Buc., 1825;
Staghiritul, Atanasie -Prescurtarea istoriei universale, Buc. , 1826;
Golescu, Dinicu -Adunare de pilde, Buda, 1826;
Chiriacopul, Necolae - Douăsprezece învățături folositoare pentru femeile acele îngrecate, Iași,
1827;
Neofit, Vamva - Elementuri de filozofie morală, Buc., 1827;
Pleșoianu, Grigore - Cele dintâi cunoștințe pentru trebuința copiilor care încep a citi, Sibiu, 1828;
Heineccius, Gotlieb - Elemente de filozofie, logică și etică, Buda, 1829;
Bojincă, Damaschin - Diregătoriul bunei creșteri, Buda, 1830;
Căpățineanul, Stanciu - Mitologie, Sibiu, 1830;
Pleșoianu, Grigore - Dialoguri francezo-române, Sibiu, 1830;
Francoeur, L. B. - Aritmetica, Buc., 1832;
Pleșoianu, G. - Cele din tâi Cunoştince , Ed. a II-a, [Sibiu], 1833;
Popp, Gh. - Deprinderi asupra cititului, Ed. I, Buc., 1833;
Marcovici, Simeon - Curs de retorică, Bucureşti, 1834;
Yung - Culegere din cele mai frumoase nopți ale lui Yung, Ed. a II-a, Buc., 1835;
Cihac - Istoria naturală, EȘII, 1837;
Aaron, F. - Manual de istoria Principatului Romaniei, București, 1839;
Campan, Doamna - Pentru educația copiilor, București, 1839;
[Marin, Alexe] - Moș Pătru sau învățătorul, Tomul III, București, 1839;
Epistolar de mână, Craiova, 1840;
Donescu, C. - Epistolariu, [Partea I], Bucuresti, 1840;
Tâmpeanul, Scarlat [Barbu] - Geografia Ţării RumâneștiI, București, 1840;
Appeltauer - Elemente de algebră, București, 1841;
Repei, L. - Istorie elementară pentru trebuința tinerimei moldo-rumânești, București, 1841;
Rus, Ioan - Icoana Pamentului sau Carte de geografie, Tom. I, II, III, Blaj, 1842;
[Eliade-Radulescu, Ion] - Elemente de istoria universala, Partea anteea, Bucuresci, 1843;
Aron, F. - Elemente de istoria lumi, București, 1846;
Vahmann, I. - Principuri generale de muzică europeenească-modernă, București, 1846;
[Travanet, Marchizul de] - Rudimentu agricolu universalu, București, 1850;
[Brezoianu, Ioan] - Manualul mumelor, București, 1851;
199
Sonnet, [Hippolyte] - Întîile elemente de algebra, București, 1852;

Goldsmith - Istoria Greciei, Ed. a II-a, Iașii, 1853;
Fontaninu, G. Mar. - Cursu elementariu de geografia fisica si matematica, Buccuresci, 1855;
Geniliu, I. - Principe de geografie, București, 1855.
2.Cărți care au aparținut lui Serapion Gheorghescu, teolog și artist plastic de la mănăstirea
Căldărușani, Mitropolia Bucureștilor și schitul Lahovari:
Durui, Victor - Istoria sfîntă, București, 1852. Sigiliu dreptunghiular: S(erapion). G(heorghescu).
(lat., f.: 1n., 245v., 275, 389, tuş albastru);
Pann, Anton - Irmologiu Catavasier, Ed. II, București, 1854;
Bălășescu, Nifon - Epistolele și evangheliile dumineciloru și ale sărbătoriloru, Partea I, București,
1858. Semnătură olografă: Arhimandrit Serapion Gheorghescu: 1886. (chir., p. 3, creion chimic).
3. Școala normală de învățători28:
Delavigne, A. - Manual de Filosofie, București, 1846. Ştampilă ovoidală (2,3 x 4 cm.): Şc. Normală
de inv.- Craiova / Biblioteca Sc. de Aplicaţie / No... (lat., cop.1, f.1n., p. 100, tuş albastru).
4. Lazăr Cornelia Luminița, Craiova:
Pann, Anton - Anastasimatar, București, 1847.
Ursescu, Vasiliu - Manualu de stilu epistolariu, Ed. a II-a, Bucuresci, 1860.
5. Elena Titu Nicolin și Vera Crăsnaru, Craiova:
Spinazzola, O. - Grammatica limbei italiene, Bucuresti, 1862.
6. Maria Dăbuleanu, Craiova:
Lexicon româno-latino-ungaro-german, Buda, 1825.
Tipografiile unde au fost tipărite cărțile prezentate sunt următoarele: Tipografia lui Petru
Bart, Sibiu; Tipografia lui Ioann Bart, Sibiu; Crăiasca Tipografie a Universității Ungurești;
Privelegiata Tipografie din Brașov prin Tipograful Fridrihi Herfurt; Privelegiiata Tipografie din
București; Tipografia Sfintei Mitropolii a Moldovei, Iași; Tipografia dela Cișmea, București;
Tipografia lui Eliad, București; Tipografia Colegiului Naţional, București; Institutul Albinei, Iași;
Buciumul Roman,Iași;Tipografia grecească din Iași; Tipografia Româno-Franceză, Iași; Tipografia
Sfintei Episcopii Buzău; Imprimeria Statului, București; Privilegiata Tipografie alui Georgiu de
Clozius; Tipografia Lessicografică, București; Tipografia lui Iosef Copainig, București; Tipografia
Bisericească din Sfânta Mitropolie, București; C. A. Rosetti şi Vinterhalder, București; Tipografia
lui Iosif şi Iancu MoiciCraiova;Tipografia Callinicu Râmnicu; Crăiasca Tipografie Orientalicească a
Universității din Pesta; Tipografia Seminariului, Blaj; Tipografia lui Costantin Leca, Craiova;
Tipografia lui Friderih Valbaum, București; Tipografia sfintei Episcopii Buzău; Tipografia de
Muzică Bisericească Anton Pann, București; Imprimeria a lui Stephan Rassidescu, București;
Tipografia Pitarului Constandin Pencovici, București; Tipografia Naţională a lui J. Romanow et
Comp., București.
Traducători: Grigore Pleșoianu, I. Sergiescu, Gheorghe Pop, Safta Știrbei, I. Repei, I. Eliad,
C. Donescu, Ioan Penescu, Safta Știrbei, Alexandru Oresco, Grigore Mihăescu, I. Voinescu,
Costachi Gane, I. D. Negulici, A. Treb. Laurianu, Simeon Marcovici, Dimitrie Pavel, Ioan
Brezoianu, Al. I. Cretiescu; Gheorghe Panaiotescu, Eufrosin Dimitrie Poteca, Ianache Papazoglu,
Anton Pann, Dinicu Golescu, Ion Voinescu II, Ieromonahul Macarie, Constandin Radovici,
Grigorie Igumen al Mănăstirii Sf. Ioan din București, Samuel Micu Clain, Gheorghe Panaiotescu,
Timotei Cipariu, D. Laurianu, Adolf Radvani, Petrache Poenaru, Ecaterina Asachi.
28
Școala Normală de învățători din Craiova a luat ființă la 1 oct. 1870, la îndemnul Ministrului Instrucțiunii de atunci
Gheorghe Chițu, printr-o hotărâre a Consiliului județean Dolj. Ulterior, aici a existat și o școală de aplicație.
200
DAN Violeta
Catalog alfabetic:
1.ANASTASIMATAR BISERICESC, Ed. a II-a, În Tipografia sfintei Episcopii Buzău, BUZĂU, 1856.
Nr. inv. I 5145(83). Bibl.: Poslușnicu, Mihail Gr. - Istoria muzicei la români, Buc., [1928], p. 63;
2.ARON, F. (Profesor de Istoria generală a lumi în Colegiul Naţional St. Sava din Bucureştĭ) -
ELEMENTE DE ISTORIA LUMI, În Tipografia Colegiului St.-Sava, BUCUREŞTI,
184629.„Pentru trebuinţa tinerimei începătoare din aşezămintele de învăţătură şi creştere publice şi
private”. Nr. inv. I 5731(642). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 3, nr. 7;
3.AARON, F. - ELEMENTE DE ISTORIA LUMI, În Tipografia Colegiului St.-Sava, BUCUREŞTI,
1847. Nr. inv. I 5785(696), I 5773(684), I 5761(672). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 3, nr. 8;
4. AARON, F. - MANUAL DE ISTORIA PRINCIPATULUI ROMANIEI, În Tipografia
Colegiului St.-Sava, BUCUREŞTI, 1839. Nr. inv. I 5816(727). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 4, nr. 47;
5. APPELTAUER - ELEMENTE DE ALGEBRĂ, În Tipografia Colegiului St.-Sava,
BUCUREŞTI, 184130.„Tradusă din latineşte cu oarecare modificaţiĭ de P. Poenaru. Directorul
Şcoalelor Naţionale”. Nr. inv. I 5390(328). Bibl.: B.R.M., I, (A-C), p. 144, nr. 2912; B.R.M., III,
(L-Q), p. 895, Poenaru, Petre (Petrache). Traduceri;
6. BASSERO, A. H. (Doctorŭ de Medicină, Medicŭ la acestŭ Institutŭ Primariŭ la Spitalulŭ
Centralŭ Sf. Spiridonŭ, Cavalerŭ a Legiuneĭ de Onóre) - CURSU ELEMENTARIU DE
ANTROPOLOGIE ŞI DE MEDICINA POPULARIÂ PRACTICÂ, Imprimeria Statului,
BUCURESCI,1863. „Lecţiunĭ predate la Seminariulŭ Centralŭ din Socola”. Nr. inv. I 50698. Bibl.:
B.R.M. I, (A-C), p. 282, nr. 5297;
7. BĂLĂŞESCU, NICOLAU (Profesorŭ)-GRAMMATICĂ ROMÂNĂ, Ed. I, În privil. Tipografie
alui Georgiu de Clozius, SIBIIU, 184831. „pentru seminariĭ şi clase maĭ înalte. (Grammatica Daco-
Romana.)”. Nr. inv. I 5405(343). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 303, nr. 5656;
8. BĂLĂȘESCU, NIFONU (Nifonŭ Bălăşescu Emeritŭ Profesorŭ de Teologie şi Rectorŭ a maĭ
multorŭ Seminariĭ în ambele Principate, şi Cavalerŭ) - EPISTOLELE ŞI EVANGHELIILE
DUMINECILORU ŞI ALE SĂRBĂTORILORU, Partea I, Tipografia Lessicografică,
BUCUREŞTI, 1858. „Pentru Seminariĭ, Scòle Publice şi Private, şi familiĭ Evlavióse”. Nr. inv. I
5382 (320). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 303, nr. 5652;
9. BĂLĂŞESCU, NIFONU (Profesorŭ de Teologie şi Rectorŭ a maĭ multorŭ Seminariĭ în ambele
Principate) - ISAGOGICA SAU ÎNTRODUCEREA ÎN CĂRŢILE SFINTEI SCRIPTURI,
Tipografia Lessicografică, BUCUREŞTI, 1858. Nr. inv. I 5873(784). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 303,
nr. 5659;
10. BĂLĂŞESCU, NIFONU (smeritulŭ Monahŭ din S. Monast. Neamţulŭ, Profesorŭ) -ISTORIA
BIBLICĂ A TESTAMENTULUI VECHIU ŞI NOU, În Tipografia Româno-Franceză, IAŞII,
1853. „pentru trebuinţa tinerilorŭ din scólele gimnasiale”. Cartea este „Lucrată după ordinaţiunea
Onor. Depart. alŭ Cultuluĭ şi alŭ Instrucţiuneĭ Publice dată în 19 Sept: anul 1852 No 4526”.
(f.1n.v.). Nr. inv. I 5891(802). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 303, nr. 5660;
11. BĂRBĂTESCU, JOAN - CURSUL DREPTULUI CIVIL ROMÂN,Tipărit în Tipografia lui
Iosef Copainig, BUCUREŞTI, 1849. „dupe ordina pravileĭ luĭ Caragea”. Nr. inv. I 5370(308). Bibl.:
B.R.M. I, (A-C), p. 311, nr. 5783;
12. BLANQUI, A. - TRACTATU ELEMENTARIU DE ECONOMIE POLITICÂ, Tipografia
Bisericească din Sf. Mitropolie, BUCUREŞTI, 1855. „Tradusă din Franțozește de I.
Sergiescu.Profesoru Publicu”. Nr. inv. I 5406(344). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 371, nr. 6772; B.R.M.
IV, (R-Z), p. 243, Sergiescu, Thoma. Traduceri;
13. [BREZOIANU, IOAN] - MANUALUL MUMELOR, Tipărit la C. A. Rosetti şi Vinterhalder,
BUCUREŞTI, 185132. „pentru educaţia copiilor, culesŭ şi aşezatŭ astfel de doĭ prieteni a tinerimii.”.
Nr. inv. I 5397(335), 10540. Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 473, nr. 8580;
29
Preţul este doi sfanţĭ. (Pagina de titlu).
30
Prețul este 6 sfanțihĭ. (Cop. a 4-a).
31
Prețul de 6.30 lei. Calendar, 1852, pp. 1n.-3n.
201
14. BOJINCĂ, DAMASCHIN - DIREGĂTORIUL BUNEI CREȘTERI, La Crăiasca Tipografia

Universitatei Ungurești, BUDA, 183033. „spre îndreptarea multor părinți și bunfolosul tinerimei
Romane”. Nr. inv. I 5400(330). Bibl.: B.R.V. III, p. 674, nr. 1472; Chindriș et al., 2016, pp. 581-582;
15. BUCOAVNĂ, În Privelegiiata Tipografie din Brașov prin Tipograful Fridrihi Herfurt,
BRAȘOV, 181634. „Pentru învățătura pruncilor de a să deprinde atât la cunoașterea slovelor la
slovenire și la cetanie, cât și la rânduiala vecerniei, utreniei și a sfintei liturghii”. Nr. inv. I
5886(797). Bibl.: B.R.V.III, p. 139, nr. 900; Chindriș et al., 2016, pp. 354-355;
16. CAMPAN, DOAMNA - PENTRU EDUCAŢIA COPIILOR, În Tipografia Colegiului Sf:
Sava, BUCUREŞTI, 1839. „Scrisă în limba franţozească de Doamna Campan şi tradusă în
rumîneşte de o mumă pe care Esperienţa a povăţuit'o a adăoga şi de la sine oare-care însemnărĭ”.
Nr. inv. I 5726(637). Bibl.: B.R.M. I, (A-C) p. 543, nr. 9764; B.R.M. IV, (R-Z) p. 500, Știrbei
Safta. Traduceri;
17. CAMPE, [IOACHIM HEINRICH] - MORALULU COPIILOR, Tipografia lui Iosif şi Iancu
Moici, CRAIOVA, 1856. Cartea este tradusă din limba germană de G. Panaiotescu. Nr. inv. I
5890(801), I 54215. Bibl.: B.R.M. I (A-C), p. 543, nr. 9770; B.R.M. III (L-Q), p. 722, Panaitescu,
G. Traduceri;
18. CĂPĂȚINEANUL, STANCIU (Profesor Școalelor Naționale din Craiova) - MITOLOGIE,
SIBIU, 1830. P. 2, Către cetitori: „… m'am socotit a mulțămi mai cu deosebire pe tinerii și tinerele
ce iubesc învățătura…”. Nr. inv. I 5979(890). Bibl.: B.R.V. III, p. 683, nr. 1479; Chindriș et al.,
2016, pp. 825-826;
19. CHIRIACOPUL, NECOLAE (Doftorul din Spitalul Sfintei Monastiri Precista din Roman) -
DOUĂSPREZECE ÎNVĂȚĂTURI FOLOSITOARE PENTRU FEMEILE ACELE
ÎNGRECATE, În Tip: Sf: Mi: Mol:, IAȘI, 1827. I 5838(749). Bibl.: B.R.V. III, p. 529, nr. 1304;
20. CIHAC - ISTORIA NATURALĂ, Institutul Albinei, EȘII, 1837. Primul manual de istorie
naturală tipărit în limba română. Nr. inv. I 5407(345). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 694, nr. 12540;
21. CIPARIU, T. - ELEMENTE DE FILOSOFIA, vol. I, II, Cu Tipariulu Seminariului
Diecesanu, BLASIU, 1861, 1863. „dupa W. T. Krug”. Nr. inv. 3385. B.R.M. I, (A-C), p. 706, nr.:
12768, 12768a; B.R.M. II, (D-K), Krug, Wilhelm Traugott, p. 890;
22. CIPARIU, T. - GRAMATECA LATINA PENTRU II. III SI IV. CLASE a gimnasiului de
diosu, Partea I, Cu tipariulu Seminarului, BLASIU, 1857. „dupa M. Schinagl”. Nr. inv. I 5796(707).
Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 707, nr. 12774; B.R.M. IV, (R-Z), p. 209, Schinnagl, M.;
23. CIPARIU, TIM. (canonicu gr. catolicu etc.) - ELEMENTE DE LIMB'A ROMANA dupa
dialecte si monumente vechi, Cu tipariulu Sem. Diecesanu, BLASIU, 1854. Nr. inv. I 5795(706).
Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 707, nr. 12769;
24. DARVARI, DIMITRIE - MAI NAINTE GĂTIRE SPRE CUNOȘTINȚA DE DUMNEZEU,
În Crăiasca Tipografie a Universitatei Ungariei, BUDA, 1818. „Tălmăcită din limba grecească de
smeritul întră Ieromonahi Eufrosin Dimitrie Poteca; acum întâia oară tipărită cu cheltuiala Înaltei
Școale Domnești pentru întâia învățătură a pruncilor din Principatul Țărei Romanești”. Nr. inv. I
5850(761). Bibl.: B.R.V. III, p. 218, nr. 977; Chindriș et al., 2016, pp. 510-511;
25. DELAVIGNE, A. - MANUAL DE FILOSOFIE, Cu tiparul Colegiului
Naţional,BUCUREŞTI, 1846. „tradusŭ de A. Treb. Laurianu. Prof. de Filosofie în Colegiul
Naţional. Bucureştĭ”. Nr. inv. I 5728(639). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 44, nr. 16853; B.R.M. III, (L-
Q), p. 20, Laurian, August Traboniu. Traduceri;
26. DESDOUITS, L. M. - ELEMENTE DE GEOMETRIE TEORETICĂ ŞI PRACTICĂ, În
Tipografiea Colegiului Naţional, BUCUREŞTI, 1852. Traducător slugerul G. Pop, Profesor de
aritmetică şi geometrie în Colegiul Naţional şi în Şcoala ostăşască de cadeţi. Nr. inv. I 5401(339), I
32
Prețul de 4.20 leĭ. Calendar, 1852, pp. 1n.-3n.
33
Gata de tipar în anul 1829 la prețul de 36 cr. Biblioteca, 1834, p. 56. Unicat. Florescu, 2000, p. 517, nr. 2098.
34
Unicat. Florescu, 2000, p. 439, nr. 1596.
202
DAN Violeta
5402(340). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 76, nr. 17413; B.R.M. III, (L-Q), p. 920, Pop, Gheorghe.
Traduceri;
27. DION, FILOSOFUL - CUVINTE, La Privelegiiata Tipografie din București. Subt Eforiia
Dumnealor Boerilor Răducanul Clinceanul Biv Vel Stolnic și Dimitrache Topiliceanul Biv Vel
Serdar, BUCUREȘTI, 1825. „Tălmăcire depre limba Ellinească de Ianache Papazoglu medelnicer ”.
Nr. inv. I 5363(301). Bibl.: B.R.V. III, p. 460, nr. 1239;
28. DONESCU, C. - EPISTOLARIU, [Partea I], In Tipografia lui Eliad, BUCURESTI, 1840. Nr.
inv. I 5613(524). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 141, nr. 18470;
29. DURUI, VICTOR - ISTORIA SFÎNTĂ, Tipografia Sfintei Mitropolii, BUCUREŞTI, 1852.
Cartea este tradusă de „Ioan Penescu. Profesor în Seminarul Sfinteĭ Mitropoliĭ. … Tipărită pentru
învăţătura studenţilor şcoalelor şi seminarelor publice”. Nr. inv. I 5885(796). Bibl.: B.R.M. II, (D-
K), p. 213, nr. 19737; B.R.M. III, (L-Q), p. 813, Penescu, Ioan. Traduceri;
30. DURUY, VICTOR - ELEMENTE DE ISTORIA GENERALE, Tomu. I, În Tipografia
Colegiului Natzionalu, BUCURESHTI, 1856. „lucrate în limba francéscă suptŭ directiunea Dluĭ
Victor Duruy, dupo ultima programă a universitâtii din Parisi pentru învetiămêntulŭ lyceelorŭ
Franciei. Tradusse si adausse pentru usulŭ classilorŭ de istoriă alle gymnasiului din Tiérra
Romănéscă”. Nr. inv. I 5603(514). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 213, nr. 19733; B.R.M. I, (A-C), p.
871, Crețescu (Crețiescu), A. I. Traduceri;
31. [ELIADE-RĂDULESCU, ION] - ELEMENTE DE ISTORIA UNIVERSALA, PARTEA
ANTEEA, In tipografia lui Eliade,BUCURESCI, 184335. „culeasâ şi tradusâ în românesce”. Nr. inv.
I 5809(720). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 233, nr. 20039;
32. EPISTOLAR DE MÂNĂ cu Îmvăţăturile trebuincioase pentru Stilul Familier şi pentru facerea
scrisorilor; la care se maĭ adaogă şi alte bucăţĭ morale şi de folos, În tipografia lui Costantin Leca,
CRAIOVA, 1840. „Pentru Îmvăţătura Şcolarilor. traduse de G. C. Craiova”. Nr. inv. I 5604(515), I
5662(573). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 252, nr. 20375;
33. EUSTATIU, GEORGIU (CIOCANILLI) (Professore de acéstă Classă în capitală) -
GEOMETRIĂ ELEMENTARIĂ, Ed. a III-a,Imprimeria Statului, BUCURESCI, 1863. „conformŭ
programmuluĭ classilorŭ primarie. spre usulŭ classeĭ IV.”. Coligat. Nr. inv. I 50698. Bibl.: B.R.M.
II, (D-K), p. 267, nr. 20625;
34. FONTANINU, G. MAR. (Professoriu si Inspectoriu la Collegiulu din Craiova) - CURSU
ELEMENTARIU DE GEOGRAFIA FISICA SI MATEMATICA, Tipografia Collegiului
Nationale, BUCCURESCI, 1855. „In usulu tinerimii studiose”. Nr. inv. I 5427(365). Bibl.: B.R.M.
II, (D-K), p. 345, nr. 21947;
35. FRANCOEUR, L. B. - ARITMETICA, În Tipografia lui I. Eliad, BUCUREŞTI, 183236.
„Tradusă şi pusă în lucrare în şcoala naţională din St-Sava. de I. Eliad”. Nr. inv. I 5412(350). Bibl.:
B.R.M. II, (D-K), p. 351, nr. 22033; B.R.M. II, (D-K), p. 236, Eliade-Rădulescu, Ion (1802-1872),
Traduceri;
36. FULEA, MOISE (Directorul Școalelor Naționalicești neunite din Ardel) - BUCOAVNE, Ed. a
II-a, În Typografiia lui Ioann Bart, SIBIU, 182037.„pentru trebuința pruncilor românești neuniți din
Ardeal”. Nr. inv. I 5900(811). Bibl.: B.R.V. III, p. 330, nr. 1072; Chindriș et al., 2016, pp. 791-792;
37. GENILIU, I. -PRINCIPE DE GEOGRAFIE pentru tinerimea studioasă, Tipografia
Colegiului, BUCUREŞTI, 1855. Nr. inv. I 5778(689). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 407, nr. 22964;
38. GENILIU, I. - PRINCIPE DE GEOGHRAFIE pentru tinerimea studioasă, Ed. a IV-a,
Tipoghrafiia Colegiului Natzionalu, BUCURESHTI, 1856. Nr. inv. I 5372(310). B.R.M. II, (D-K),
p. 407, nr. 22965;
35
Prețul de 14 leĭ. Sand, 1847, f. 1n.
36
3 Sfanțihĭ. Moliere, 1836, pp. 165-168. 3 sfanț. Culegere, 1836, ff. 1n.-2n. 6 leĭ. Sand, 1847, f. 1n.
37
203
39. GOLDSMITH - ISTORIA GRECIEI, Ed. I și a II-a, Institutul Albinei, IAȘII, 1842, 1853.
Traducerea: Postelniceasa Ecaterina Asachi. Nr. inv. I 5317(255) și I 5433(371). Bibl.: B.R.M. II,
(D-K), p. 497, nr. 24479; B.R.M. I, (A-C), p. 167, Asachi Ecaterina. Traduceri;
40. GOLESCU, DINICU - ADUNARE DE PILDE, În Crăiasca Tipografie a Universitatei Ungur:,
BUDA, 1826. „… tălmăcite de pre limba grecească în cea romanească”, „spre folosul învățăturii
celor de mai mare vârstă copii”. Nr. inv. I 5683(594). Bibl.: B.R.V. III, p. 489, nr. 1274; Chindriș et
al., 2016, pp. 553-554;
41. GOVDELA (Dimitrie Panaiotadi) - ELEMENTE DE ARITMETICĂ, Tipărită în Tipografia
grecească din IAȘI, 181838. Nr. inv. I 5561(499). Bibl.: B.R.V. III, p. 263, nr. 998;
42. HEINECCIUS, GOTLIEB - ELEMENTE DE FILOSOFIE, LOGICĂ ȘI ETICĂ, În
Crăiasca Tipografie a Universitatei Ungariei, BUDA, 182939.„…traduse în limba ellinească de
Dumnealui Marele Ban Grigorie Brâncoveanul, iar acum în limba românească de Eufrosin Dimitrie
Poteca Ierom. și Profesor de Filosofie dela București spre povățuire la lețiile sale de filosofie”. Nr.
inv. I 5310(248), I 5311(249), I 5414(352). Bibl.: B.R.V. III, p. 628, nr. 1420; Chindriș et al., 2016,
pp. 575-576;
43. HILL, G. (Professorŭ) - GRAMMATICA LIMBEI LATINE, In tipoghrafia Collegiului
Natzionalu, BUCURESHTI, 1856. „în comparatziâ cu limba Romînâ”. Nr. inv. I 5319(257). Bibl.:
B.R.M. II, (D-K), p. 622, nr. 26499;
44. IOANID, GEORGIE (Profesorul de această limbă într'acest Colegiŭ) - GRAMATICĂ DE
LIMBA ELINEASCĂ, Tipografia Curţii a lui Fred. Valbaum, BUCUREŞTI, 1843. „În treĭ părţĭ.
Spre întrebuinţarea claselor colegiuluĭ Naţional de Sf. Sava”. Nr. inv. I 5626(537). Bibl.: B.R.M. II,
(D-K), p. 691, nr. 27682;
45. ISTORIA SFÂNTĂ, Ed. I,Tipografia lui C. A. Roseti și Vinterhalder, BUCUREȘTI, 1846.
„tradusă din franțozește de Ioan Voĭnescu II”. Nr. inv. I 5398(336). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 800,
nr. 29568; B.R.M. IV (R-Z), p. 785, Voinescu II, Ioan. Traduceri;
46. ISTORIA SFÂNTĂ, Ed. a II-a,Tipografia lui C. A. Rosetti şi Vinterhalder, BUCUREŞTI,
185140. Nr. inv. I 5293(231). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 800, nr. 29569; B.R.M. IV, (R-Z), p. 785,
Voinescu II, Ioan. Traduceri;
47. ISTORIA SFÂNTĂ, Ed. a III-a, În Tipografia sfintei Opiscopii, BUZĂU, 1854. Nr. inv. I
5446(384). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 800, nr. 29571; B.R.M. IV, (R-Z), p. 785, Voinescu II, Ioan.
Traduceri;
48. ÎNVĂȚĂTURĂ CREȘTINEASCĂ, Crăiasca Tipografie a Universității Ungurești, BUDA,
1806, „pentru folosul Școalelor Românești celor din Țara Ungurească și din părțile eii împreunate”
(pagina de titlu). Nr. inv. I 5389(327). Bibl.: B.R.V. II, p. 485, nr. 700; Chindriș et al., 2016, pp.
414-416;
49. ÎNVĂȚĂTURĂ PENTRU FERIREA ȘI DOFTORIREA BOALELOR, La Crăiasca Tipografie
a Universitatei Ungariei, BUDA, 181641. Nr. inv. I 5882(793), I 5899(810). Bibl.: B.R.V. III, p.
149, nr. 909; Chindriș et al., 2016, pp. 491-492;
50. KOΛOKOTIΔOΥ, IΩANNOΥ - AIΣΩΠOΥ, Tipografia Collegiuluĭ Natzionalŭ,
BUCUREŞTI, 1857. Nr. inv. I 5511(449). Bibl.: B.R.M. II, (D-K), p. 879, Kolokotidis, Ioannis.
Editări de texte;
51. LAURIANU, A(UGUST). TREB(ONIU). - ELEMENTE DE ISTORIA ROMANILOR, Ed. a
VI-a, Imprimeria Statului, BUCURESCI, 1866. „pentru classele primarie”. Coligat Nr. inv. I 50698.
Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 27, nr. 31465;
38
39
Preț 2 fl. Biblioteca, 1834, p. 56.
40
„Cumpărată cu lei 4: şi p: 20 din oraşul Craiova. 1857 Ianuarie 15". (Însemnare chir., p. 1, cerneală neagră).
41
Muzeul Olteniei deține două exemplare, singurele semnalate pe raza județului Dolj. Florescu, 2000, p. 439, nr. 1599-
1560.
204
DAN Violeta
52. LAURIANU, A(UGUST). TREB(ONIU). (Inspectoriŭ general alŭ scolelorŭ din Principatulŭ
Moldavieĭ) - ISTORIA ROMANILORU, Partea I, II, III, Buciumul Roman, IAŞI, 1853. Nr. inv. I
5740(651), I 5565(503), I 5565(503), I 5739(650). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 27, nr. 31479,
31479a, 31479b;
53. LEFEBURE DE-FOURCY, [LOUIS-ETIENNE] - TRATATIE ASUPRA GEOMETRIEI
DESCRIPTIVE, TOMUL ÎNTÂIU, În Tipografia Colegiului Naţional, BUCUREŞTI, 1851.
Traducător arhitectul Alexandru Oresco. Nr. inv. I 5394(332). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 47, nr.
31826; B.R.M. III, (L-Q), p. 697, Orescu, Alexandru. Traduceri;
54. LEXICON ROMÂNO-LATINO-UNGARO-GERMAN, Crâiesca Tipografie din Buda, BUDA,
1825. Lucrat în cursul a peste trezeci de ani, de către mai mulți bărbați precum: Samuil Clein,
Vasile Colosy, Samuil Vulcan, Ioan Corneli, Petru Maior, Ioan Theodorovics, Alesandru Theodori.
55. MACARIE, IEROMONAHUL (Portarie al Sfintei Mitropolii a Bucureștilor Dascălul Școalei
de Musichie) - ANASTASIMATARIU BISERICESC, VIENA, 1823. „Alcătuit după cel grecesc
pre limba Romanească”. Nr. inv. I 5228(166), I 5195(133). Bibl.: B.R.V. III, p. 414, nr. 1183;
Chindriș et al., 2016, pp. 931-932;
de Musichie) - IRMOLOGHION, VIENA, 1823. „Alcătuit Romanește pre așăzământul sistimii
ceii noao dupre cel grecesc”. Nr. inv. I5156(103). Bibl.: B.R.V. III, p. 417, nr. 1184; Chindriș et al.,
2016, pp. 933-934;
de Musichie) - THEORITICON, VIENA, 1823. „Tălmăcit după Grecește pre limba Romanească”.
Nr. inv. I 5193(131). Bibl.: B.R.V. III, p. 425, nr. 1185; Chindriș et al., 2016, pp. 934-935;
58. MANUDUCTOR PENTRU ÎNVĂȚĂTORII SHOLASTICEȘTI sau îndreptare cătră
cuviinciosa împlinire a diregătoriei învățătorești, Cu Tipariul și chieltuiala Crăeștei Tipografii a
Universitatei Ungariei, BUDA, 181842. Nr. inv. I 5706(617). Bibl.: B.R.V. III, p. 223, nr. 982;
Chindriș et al., 2016, pp. 512-515;
59. MARCOVICI, SIMEON (Profesorul acestuĭ Curs în Colegiul din Sf. Sava) - CURS DE
RETORICĂ, În Tipografia lui Eliad, BUCUREŞTI, 183443. Nr. inv. I 5704(615), I 5693(604), I
5655(566). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 203, nr. 34553;
60. [MARIN, ALEXE] - MOŞ PĂTRU SAU ÎNVĂŢĂTORULDE SAT. Convorbiri asupra
Geometriei, TOMUL III, Tipografia Colegiului Sf. Sava, BUCUREŞTI, 183944. Nr. inv. I
5391(329), I 5392(330), I 5690(601). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 219, nr. 34831;
61. MARTIN, L. AIMÉ - EDUCAŢIA MUMELOR DE FAMILIE, VOL. I, Tiparit în Tipografia
lui Fr. Valbaum, BUCUREŞTI, 1844. „Scriere încoronată de Academia Franţeză. Tradusă slobod
după a patra ediţie de I. D. Negulici”. Nr. inv. I 5334(272), I 5762(673). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p.
240, nr. 35160; B.R.M. III, (L-Q), p. 579, Negulici, Ioan D. Traduceri;
62. MARTIN, L. AIMÉ - EDUCATIA MUMELOR DE FAMILLIE, VOL. II, In tipografia lui I.
Eliade, BUCURESCI, 1846. „Scriere încoronatâ de Academia Françesâ Tradusă liber dupŏ a patra
ediţie de I. D. Neguleci”. Nr. inv. I 5334(272). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 240, nr. 35160a; B.R.M.
III, (L-Q), p. 579, Negulici, Ioan D. Traduceri;
63. MELHISEDEC, PROTOSINC. (Magistru şi Profesor de Teologie în Seminaria Centrală) -
TEOLOGIA DOGMATICĂ a Bisericeĭ Ortodocse Catholice de răsărit, Buciumul Roman, [IAŞI],
1855. „Publicată în limba romănă, pentru shoalele maĭ înalte clericale d 'in Principatul Moldavieĭ”.
Nr. inv. I 5367(305). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 287, nr. 35996;
42
43
Prețul de 6 Sfanțihĭ. Moliere, 1836, pp. 165-168. Prețul de 6 sfanț. Catalog, 1836, ff. 1n.-2n.
44
Vezi și ediția din 1981.
205
64. FRIEDRICH CHRISTIAN BAUMEISTER - LOGICA, În Crăiasca Tipografie

Orientalicească a Universitatei Peștii, BUDA, 1799. Tradusă de Samuel Micu-Clain. Nr. inv. I
5705(616). Bibl.: B.R.V. II, p. 416, nr. 622; Chindriș et al., 2016, pp. 375-376;
65. MIHĂESCU, GRIGORIE - CARTE METODICĂ PENTRU A ÎNVĂŢA LIMBA
FRANCESĂ, Ed. a III-a, Editoru Iosif Samitca, În Tipografia lui Iosif şi Iancu Moise, CRAIOVA,
185845. „De pe a luĭ F. Bozzi, prelucrată şi îmbunătăţită de Roberto şi Julvêcourt. Tradusă în
Romîneşte şi înavuţită”. Nr. inv. I 5320(258). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 331, nr. 36767; B.R.M. I,
(A-C), Bozzi, F., p. 445;
66. MITTERPACHER, LUDOVIC - ÎNVĂȚĂTURĂ PENTRU AGONISIREA VIȚEI DE VIE,
Cu Tipariul Crăeștei Tipografii a Universitatei Ungurești din Pesta, BUDA, 181346. Nr. inv. I
5765(676). Bibl.: B.R.V. III, p. 81, nr. 830; Chindriș et al., 2016, pp. 461-462;
67. NEOFIT,VAMVA - ELEMENTURI DE FILOSOFIE MORALĂ, Tipografia dela Cișmea,
BUCUREȘTI, 182747. „… pentru iubitoarea de învățătură tinerime a Grecilor … și tălmăcite în
limba Românească spre folosul tinerilor Români de Constandin Radovici dintre Golești”. Nr. inv. I
5685(586), I 5686(597). Bibl.: B.R.V. III, p. 532, nr. 1307;
68. [NIFON, MITROPOLITUL] - MANUAL DE PRAVILĂ BISERICEASCĂ, Ed. a III-a,
Tipografia Callinicu Râmnicu, RÂMNICUL VÂLCII, 1861. Nr. inv. I 5189(127). Bibl.: B.R.M. III,
(L-Q), p. 634, nr. 41886;
69. PANAIOTESCU, G. - ISTORIA-A SACRA ELEMENTARIA A TESTAMENTU-LUI
VECHIU ŞI NOUU, Ed. a II-a,Tipografia lui Iosef Samitca şi Iancu Moise, CRAIOVA,186148. Nr.
inv. I 50698. Bibl.: În B.R.M. III (L-Q), p. 721, Panaiotescu Gheorghe, Traduceri, este menționată
doar prima ediție din 1851;
70. PANN, ANTON (Profesor de Muzică Bisericească în Seminarul Sf. Mitropoliĭ) -
ANASTASIMATAR, Întru asa Tipografie de Muzică Bisericească, BUCUREŞTI, 1847. Nr. inv.: I
54198, I 5281(219). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 729, nr. 43427;
71. PANN, ANTON - IRMOLOGIU CATAVASIER, Ed. II, În Tipografia lui Anton Pann,
BUCUREŞTI, 1854. Nr. inv. I 5249(187). Bibl.: Dimitrie Iarcu, Bibliografia chronologica romana
sau catalogu generalu de cartile romane, Ed. a II-a, 1873, p. 70; Teodorescu G. Dem., Operele lui
Anton Pann. Recensiune bibliografică, Bucurescĭ, 1891, p. 49;
72. PANN, ANTON - NUOUL ANASTASIMATAR, În Tipografia lui Anton Pann, BUCUREŞTI,
1854. „Tr'adus şi compus după sistema cea veche a Serdaruluĭ Dionisie Fotino Şi Didicat Prea
Sfinţituluĭ şi de Dumnezeŭ alesuluĭ Episcop D. D. Filoteĭ Buzăul”. Nr. inv. I 5199(137). Bibl.:
B.R.M. II, (D-K), p. 348, Fotino, Dionisiu; Dimitrie Iarcu, Bibliografia chronologica romana sau
catalogu generalu de cartile romane, Ed. a II-a, 1873, p. 70; Teodorescu G. Dem., Operele lui
Anton Pann. Recensiune bibliografică, Bucurescĭ, 1891, pp. 118-122; Poslușnicu, Mihail Gr. -
Istoria muzicei la români, Buc., [1928], p. 43;
73. PLEȘOIAN, G. - CELE DIN TÂI CUNOŞTINCE, A DO'Ă EDIȚIE, Sibiu49, 1833. „pentru
îmvăţătura tinerilor şcolarĭ cariĭ încep a citi. Traduse din franţuzeşte şi adăogate … Maĭ îndreptată
şi maĭ adăogată de însuşĭ traducătorul”. Nr. inv. I 5966(877). Bibl.: B.R.M. I, (A-C), p. 371,
Blanchard, P.; B.R.M. III, (L-Q), p. 888, nr. 45968;
74. PLEȘOIANU, GRIGORE („Profesorul' de âmprumutat'a âmvățătură al' școalelor' Naționale
din Craiov'a”) - CELE DINTÂI CUNOŞTINȚE PENTRU TREBUINȚA COPIILOR CARE
ÎNCEP A CITI, Sibiu50, 1828. „…traduse din franțozește” și prelucrate după P. Blanchard”. Nr.
inv. I 5384(322). Bibl.: B.R.V. III, p. 600, nr. 1377; Chindriș, 1977, pp. 812-813;
45
Preţul unuĭ eczemplarŭ legatŭ 4½ Sfanţĭ. (Tipărit pe cotorul cărții).
46
47
Muzeul Olteniei deține trei exemplare, fiind singurele pe raza județului Dolj.
48
Preţulu acestei cărţi este par. Doue-deci şi patru. (f. 2v.).
49
Pentru localitate vezi Bălășescu, 1848, pp. XI-XXX, nr. 13.
50
Bălășescu, 1848, pp. XI-XXX, nr. 13.
206
DAN Violeta
75. PLEȘOIANU, GRIGORE („Professor de grammatecă al' Școalelor Naționale din Craiov'a”) -
DIALOGURI FRANCEZO-ROMÂNE, 183051. „Carte făcută într'a dins' pentru pregătirea tinerilor,
ce vor' se intre la îmvățătur'a grammaticii franțezo-romanești”. Nr. inv. I 5967(878). Bibl.: B.R.V.
III, p. 701, nr. 1494;
76. POENAR, P.; AARON, F. ȘI HILL, G. - VOCABULAR FRANŢEZO-ROMĂNESC,
TOMUL ÎNTÎIU. A-H, În Tipografia Colegiuluĭ Sf. Sava, BUCUREŞTI, 1840. Nr. inv. I
5284(222). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 895, nr. 46085; B.R.M. I, (A-C), p. 5. Aaron Florian. În
colaborare; B.R.M. II, (D-K), P. 622, Hill, George. În colaborare;
77. [POPP, GHEORGHE] - DEPRINDERI ASUPRA CITITULUI, Ed. I, În Tipografia lui Eliad,
BUCUREŞTI, 1833. „spre întrebuinţarea tinerilor din Şcóálele Începătóare”. Nr. inv. I 5902(813), I
5907(818). Bibl.: B.R.M. III, (L-Q), p. 919, nr. 46537;
78. RADVANI, ADOLF - METODUL PRACTIC SPRE A ÎNVĂŢA LIMBA GERMANĂ MAI
CU ÎNLESNIRE, Tipografia lui Iosef Copainig, BUCUREŞTI, 1848. „Culese din maĭ multe Cărţĭ
folositoare şi traduse în limba romană, spre folosul naţieĭ … Cu aprobaţia onorabiliĭ Eforii a
instrucţii publice pentru usul claselor de limba germană. Tipărit cu cheltuieala D-luĭ George
Ioanid”. Nr. inv. I 5753(664). Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 14, nr. 49990;
79. POVĂȚUIRE CĂTRE ARITMETICĂ, Tipărită cu cheltuiala Crăeștei Tipografii a Universitatei
Ungurești, Buda 181652. „ spre folosul Școalelor Românesti celor din Țara Ungurească și din Părțile
ei împreunate”. Nr. inv. I 5823(734). Bibl.: B.R.V. III, p. 139, nr. 899; Chindriș et al., 2016, p. 494;
80. [ȘINCAI, GHEORGHE] - POVĂȚUIRE CĂTRE ECONOMIA DE CÂMP, În Crăiasca
Tipografie a Universității Ungurești, Buda, 180653. „pentru folosul Școalelor Românești celor din
Țara Ungurească și din părțile ei împreunate” (pagina de titlu). Nr. inv. I 5689(600). Bibl.: B.R.V.
II, p. 486, nr. 702; Chindriș et al., 2016, pp. 420-421;
81. REPEI, L. - ISTORIE ELEMENTARĂ PENTRU TREBUINŢA TINERIMEI MOLDO-
RUMÂNEŞTI, Tipărit la Fr. Valbaum, BUCUREŞTI, 184154. „pentru trebuinţa tinerimeĭ Moldo-
rumâneştĭ”. Nr. inv. I 5867(778). Bibl.: B.R.M. IV (R-Z), p. 77, nr. 60199, cu mențiunea că este
greșită paginația: /4/ f. IX p., 372 p., 1f., fiind de fapt 327 p.;
82. RUS, IOAN (Profesorul de Hronologie, Geografie şi Istoriea Universală, în Liceul episcopesc
din Blaj) - ICOANA PAMENTULUI sau CARTE DE GEOGRAFIE, TOM. I, II, III, În
Tipografiea Seminariului, BLAJ, 184255. Nr. inv. I 5442(380), I 5354(292), I 5443(381), I
5444(382), I 5354(292). Bibl.: Dimitrie Iarcu, Bibliografia chronologica romana sau catalogu
generalu de cartile romane, Ed. a II-a, 1873, p. 45;
83. SCRIBAN, FILARET STAVROPOLEOS (Rectorul Seminarieĭ Centrale şi Magistru de
Teologie) - SFINŢITA ERMINEVTICĂ, Tipografia Buciumului Romanu Proprietari Tipografiei
Buciumului Romanu. T. Codresco & D. Gusti, IAŞII, 1856. Nr. inv. I 5396(334). Bibl: B.R.M. IV,
(R-Z), p. 225, nr. 62590;
84. SFÂNTA SCRIPTURĂ PE SCURT, Ed. a II-a,Tipografia lui Iosif Copainig, BUCUREŞTI,
1847. „pentru toţĭ Creştiniĭ, şi maĭ ales pentru şcolariĭ din Seminare, şi pentru preoţĭ, încă şi de
sfătuire ostaşilor… Tălmăcite din greceşte de Efrosin Poteca, Arhimandrit Motrean”. Nr. inv. I
5302(240). Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 253, nr. 63037; B.R.M. III, (L-Q), p. 1036, Poteca, Eufrosin
(Dimitrie). Traduceri;
51
52
53
Unicat. Florescu, p. 379, nr. 1290.
54
Prețul de 6 leĭ. Calendar, 1852, pp. 1n.-3n.
55
P. 2, notă explicativă: Cătră T. T. Subscriitorĭ: „…Tomul I cuprinde maĭ bine de 23 coale; de unde după înştiinţare
ĭar fí preţul pe hârtie de rând 1 fior. 10 cr., pe velină 1 fior. 33 cr.; numărul subscriitorilor totuşĭ maĭ mare de cum l'am
fost nădăjduit la pornirea acesteĭ întrăprinderĭ, m'au pus în stare a scărí preţul acestuĭ Tom, pe hârtie de rând la 1 fior.
4 cr. pe velină la 1 fior. 20 cr. banĭ de argint. Tomul II să va găta pe capetul luniĭ Noemvrie. Câteva zecĭ de exemplare
s'au tipărit peste numărul subscriitorilor, şi din acestea maĭ putem serví şi la alţiĭ, tot cu acel preţ. Autorul.”
207
85. SONNET, [HIPPOLYTE] - ÎNTÎILE ELEMENTE DE ALGEBRA, În Tipografiea

Colegiului Naţional, BUCUREŞTI, 1852. Nr. inv. I 5362(300). Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 314, nr.
64066; B.R.M. III, (L-Q), p. 782, Pavel (Pavlici), Dimitrie. Traduceri;
86. SPINAZZOLA, O. (Professore in Gimnasiulŭ Sântuluĭ Sava) - FLOREA LITERATUREI
ITALIANE, BUCURESCI, 1862. „Opŭ autorisat de Onorabila Eforie a instrucțiuneĭ publice pentru
usulŭ Șcólelorŭ din Romania întrégă”. Nr. inv. 3572. Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 325, nr. 64268;
87. SPINAZZOLA, O. (Professore în Gimnasiulŭ Sântuluĭ Sava) - GRAMMATICA LIMBEI
ITALIENE, Librariŭ editorŭ G. Ioanid, Imprimeria a luĭ Stephan Rassidescu, BUCURESTI, 1862.
Nr. inv. 3572. Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 325, nr. 64271;
88. STAGHIRITUL, ATANASIE - PRESCURTAREA ISTORIEI UNIVERSALE, Privilegiata
Tipografie din București subt Eforia Dumnealor boerilor Răducanul Clinceanul biv vel Stolnic și
Dimitrache Topiliceanul biv vel Serdar, BUCUREȘTI, 1826. „Tâlmăcită după cea ellinească în
limba noastră Romănească … sau tipărit spre trebuința școalelor noastre și obștescul folos al
neamului romănesc de Cuviosul Igumen al Mănăstirii Sfintului Ioan din București chir Grigorie”.
89. STILESCU, V. - ELEMENTE DE GRAMMATICA ROMÂNĂ, Ed. a IX-a, Imprimeria
Statului, BUCURESCI, 1865. „pentru classile primarie. Lucrată dupe programmulu adoptatu pentru
aceste classi”. Coligat. Nr. inv. I 50698. Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 383, nr. 65278;
90. TÂMPEANUL, SCARLAT [BARBU] - GEOGRAFIA ŢĂRII RUMÂNEŞTI, Tipografia
Pitarului Constandin Pencovici, BUCUREŞTI, 1840. Nr. inv. I 5898(809). Bibl.: B.R.M., IV, (R-Z),
p. 528, nr. 67783;
91. TEMPEA, RADU („Directorul Școlelor Neunite”) - GRAMMATICA ROMÂNEASCĂ, În
Tipografia lui Petru Bart, SIBII, 1797. Nr. inv. I 5860(771). Bibl.: B.R.V. II, p. 394, nr. 612;
Chindriș et al., 2016, p. 715;
92. [TRAVANET, MARCHIZUL DE] - RUDIMENTU AGRICOLU UNIVERSALU,
BUCUREŞTI, Tipărit în Tipografia lui Iosef Copainig,185056. Nr. inv. I 5815(726). Bibl.: B.R.M.
IV, (R-Z), p. 608, nr. 69100; B.R.M. I, (A-C), p. 473, Brezoianu(l), Ioan. Traduceri;
93. URSESCU, VASILIU (Professorŭ de classea IV primariă din Pitescĭ) - MANUALU DE
STILU EPISTOLARIU, EDIȚIUNEA A DOUA, Tipărită în Tipografia Collegiului Naționalu,
BUCURESCI, 1860. „pentru trebuința scólelorŭ primare”. Nr. inv. I 54209. Bibl.: B.R.M. IV, (R-
Z), p. 672, nr. 70249;
94. URZESCU, V. - EPISTOLAR SAU MODELE DE SCRISORI, TOMUL I, În Tipografia Pitarului
Constandin Pencovici, BUCUREŞTI, 1840. „Tipărit cu chieltuiala DD. Librerĭ Ï. Romanov, şi
Poppvicĭşi Visarion Rusu”. Nr. inv. I 5616(527). Bibl.: B.R.M., IV, (R-Z), p. 672, nr. 70248;
95.VAHMANN, I. (profesor de muzică vocală în colegiul naţional) - PRINCIPURI GENERALE DE
MUZICĂ EUROPEENEASCĂ-MODERNĂ, Tipografia lui C. A. Roseti şi Vinterhalder,
BUCUREŞTI, 184657. Nr. inv. I 5868(779), I 5876(787). Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 806, nr. 72443;
96. VAIS, COLONELUL DE (Vechiŭ Bailif de Mudon şi mădulariŭ a maĭ multor Academiĭ) -
PRINŢIPII FILOSOFICE POLITICE ŞI MORALE, TOM. II, Tipografia: Institutul Albinei,
IAŞII, 1847. „Tradusă din limba franţeză de Comisul Costachi Gane”. Nr. inv. I 5347(285). Bibl.:
B.R.M. IV, (R-Z), p. 813, nr. 72542; B.R.M. II, (D-K), p. 379, Gane, Costachi. Traduceri;
97. VALIAN, J. A. - VOCABULAR PURTĂREȚ RUMÂNESCU-FRANŢOZESC şi
FRANŢOZESCU- RUMÂNESC, În Tip. Lui Friderih Valbaum, BUCUREȘTI, 1839. Nr. inv. I
5911(822). Bibl.: B.R.M. IV (R-Z), p. 683, nr. 70360;
98. VĂCĂRESCU, IANACHE (Dicheofylax a Bisericii cei mari a Răsăritului și Mare Vistieru a
Prințipatului Valahiei) - GRAMMATICĂ RUMÂNEASCĂ, Tipografia Sfintei Episcopii a
Râmnicului, 1787. Nr. inv. I 5403(341). Bibl.: B.R.V. II, p. 394, nr. 612;
56
3 țvanșihi. B.R.M. IV, p. 608, nr. 69100. Prețul de 6.30 leĭ. Calendar, 1852, pp. 1n.-3n.
57
Prețul de 4.20 lei. Calendar, 1852, pp. 1n.-3n.
208
DAN Violeta
99. VIDA, GHEORGHIE (Roman nobïl din Marmaţïa) - GRAMMATICĂ PRACTICĂ

ROMANO-FRANŢOZASCĂ, Tipariul Crăeştii Universităţi, BUDA, 1833. „spre folosul Tinerimeĭ
Romaneştĭ”. Nr. inv. I 5353(291). Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 754, nr. 71485;
100. VLĂDESCU, GR. - ELEMENTE DE GEOGRAFIĂ, Ed. a XII-a, Imprimeria Statului,
BUCURESCI, 1866. „pentru classele II şi a III primarie. Lucrată după programulu classiloru
primarie”. Coligat Nr. inv. I 50698. Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 778, nr. 71911;
101. VOINESCU, I. - CURS ELEMENTAR DE ISTORIA ARTEI MILITARE, Tipografia
Naţională a lui J. Romanow et Comp, BUCURESTI, 1857. „Ecstras din franţozeşte şi predat în
Scoală de Colonelŭ I. Voinescu”. Nr. inv. I 5735(646). Bibl.: B.R.M. IV, (R-Z), p. 784, nr. 72027;
102. YUNG, [EDWARD] - CULEGERE DIN CELE MAI FRUMOASE NOPŢI ALE LUI
YUNG, Ed. a II-a, În Tipografia lui Eliad, BUCUREŞTI, 183558. „Priimită de Consiliul Profesoral
pentru deprinderea tinerimeĭ la analisurĭ şi la compunerĭ.”. Nr. inv. I 5825(736). Bibl.: B.R.M. IV,
(R-Z) p. 834, nr. 72875; B.R.M. III, (L-Q), p. 203, Marcovici, Simeon. Traduceri.
ABREVIERI
B.R.M.: Bibliografia Românească modernă

B.R.V.: Bibliografia Românească veche
bibl.: bibliografie
buc.: bucăți
chir.: caractere chirilice
cop.: copertă
f.: fila
înv.: învățător
lat.: caractere latine
n.: nenumerotată
nr. inv.: număr de inventar
p.: pagina
prof.: profesor
r.: recto
v.: verso
unicat: carte unicat în județul Dolj.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru-Ionuț, M. 2014. Instituțiile de învățământ din Craiova în a doua jumătate a

secolului al XIX-lea. Oltenia. Studii. Doc. Cercet 2, pp. 39-45.
Almanahu statului a toată Țara Romanească pe anul 1837.
Andrei, N. 2005. Istoria învățământului din Craiova. Craiova.
Bălășescu, N. 1848. Istorie pe scurtŭ a Literatureĭ gramatice române. Bălășescu, N.
Grammatică Română. Sibiu, pp. XI-XXX.
Bănescu, N. 1910. Pagini din trecutul școalei române. Învățământul public din Valahia la
1832. Revista generală a învățământului V, nr. 8, pp. 592-599.
Bănescu, N. 1915. Un dascăl uitat: Grigore Pleșoianu. București.
Bibliografia Românească modernă (1831-1918). 1984, 1986, 1989, 1996. vol. I (A-C), II
(D-K), III (L-Q), IV (R-Z). București.
58
Prețul de 6 Sfanțihĭ. Moliere, 1836, pp. 165-168. Prețul de 6 sfanț. Catalog, 1836, ff. 1n.-2n.
209
Bianu, I., Hodoș, N., Simonescu, D. 1903, 1910, 1912-1936, 1944. Bibliografia
Românească veche (1508-1830). vol. I (1508-1716), II (1716-1808), III (1809-1830), IV (Adăogiri
și îndreptări), București.
Biblioteca, 1834. Cărțile ce s'au tipărit în anul 1829. Biblioteca Românească II, Buda, p. 56.
Calendar, 1852. Lista cărțiilor oferite spre vânzare aflate în Librăria C.A. Rosetti și
Vinterhalder. Calendarulu popularu pentru anul 1852. București, pp. 1n.-3n.
Catalog, 1836. Catalog De Cărțile ce se-află în Tipografia luĭ Eliad și de cele ce sânt a se-
tipări. Culegere din scrierile lui I. Eliad. Bucurescti, ff. 1n.-2n.
Chindriș, I. 1977. Chipuri din hronicul neamului. București: Albatros.
Chindriș, I., Iacob, N., Mârza, E. 2016. Cartea românească veche în Imperiul habsburgic
(1691-1830). Cluj.
Diaconovici-Loga, C. 1821. Chemare la tipărirea cărților românești. Buda.
Două inscripții, 1934. Arhivele Olteniei XIII, nr. 74-76, p. 422.
Filitti, I. C. 1934. Scrisori inedite ale lui Petrache Poenaru. Arhivele Olteniei XIII, pp. 266-276.
Florescu, A. 2000. Tezaur carte românească veche 1557-1830. Craiova: Aius.
Fortunescu, C. D. 1933. Un vechi dascăl craiovean: G. M. Fontanin. Arhivele Olteniei XII,
pp. 316-342.
Iarcu, D. 1873. Bibliografia chronologica romana sau catalogu generalu de cartile romane.
Moliere, 1836. Catalog. De cărţile ce se-află în Tipografia lui Eliad şi cele ce sânt a se-tipări.
Moliere, Sgârcitul. București, pp. 165-168.
Năsturel, P. V. 1912. Corespondența dintre Petrache Poenaru și unchii săi George (Iordache)
și Gr. Otetelișanu. Revista generală a învățământului VII, nr. 8, pp. 490-495; nr. 9, pp. 549-552.
Pleșoianul, G. P. 1828. Cele din tâiu cunoștințe.
Popescu, M. 1931a. Documente privitoare la începuturile școalelor din Craiova. Arhivele
Olteniei X, nr. 56-58, pp. 347-402.
Popescu, G. 1912. Instrucția militară în școalele normale. Revista generală a învățământului
VII, pp. 456-460.
Popescu, M. 1931b. Din trecutul învățământului la Craiova. Arhivele Olteniei X, nr. 56-58,
pp. 273-290.
Poslușnicu, M. G. 1928. Istoria muzicei la români. București.
Pospai, M. 2003. Memoria Băniei. Craiova.
Rădulescu, T. 2020. Aspecte sociale și demografice din istoria Mahalalei Obedeanu din Craiova
în secolul al XIX-lea. Oltenia. Studii și comunicări. Arheologie-istorie XXVII, pp. 218-269.
Revista generală a învățământului VII, nr. 9, 1912.
Sand, G. 1847. Bibliografie. Sand, G. Secretarul intimu. Bucuresci, f. 1n.
Segescu, P. 1943. Contribuții oltene la desvoltarea științei în România. Oltenia, p. 137.
Teodorescu, G. D. 1891. Operele lui Anton Pann. Recensiune bibliografică. Bucurescĭ.
210
REALITĂŢI CRAIOVENE ÎN PAGINILE „GAZETEI DE TRANSILVANIA”

1886-1894
Lavinia Dumitrașcu *
Rezumat: Ce aflau și care erau subiectele de care erau interesați românii din Transilvania în ceea ce
privește realitățile craiovene? Mai ales într-o perioadă fără evenimente majore – 1886-1894. Preluând de la
presa din România, dar având și corespondenți în Craiova, „Gazeta de Transilvania” – sufletul
românismului din Imperiul Austro-Ungar – oferă știri privind personalitățile Craiovei, expoziții și congrese,
acțiunile de sprijinire a românismului din Transilvania ale Ligii pentru Unitatea Românilor și alte
evenimente și momente ale realităților din societatea craioveană.
Abstract: What were the popular topics concerning Romanians from Transylvania regarding life in Craiova?
Even more so in a time period spared of any major events – 1886 to 1894. Taking over from the Romanian press,
but also having correspondents in Craiova, “Gazeta de Transilvania” – the metaphorical soul of Romanianism in
the Austro-Hungarian Empire – offers news on Craiova's notable public figures, exhibitions and congresses.
Additionally, actions to support Romanianism in Transylvania of the League for Romanian Unity are published
among other events and daily occurrences in Craiova's society.
Cuvinte-cheie: Gazeta Transilvaniei, Transilvania, românism, Craiova.
Key-words: „Transylvania's Gazette”, Transylvania, Romanianism, Craiova.
„Gazeta de Transilvania”, primul ziar politic și informativ al românilor din Transilvania,

întemeiat de George Barițiu, a apărut la Brașov, pe 12 martie 1838, sub titlul de „Gazeta de
Transilvania”. Sediul redacției era în casa familiei Mureșanu. De altfel, succesori ai lui Barițiu au fost
Iacob Mureșanu, Aurel Mureșanu și Andrei Mureșanu. De-a lungul timpului, numele periodicului se
modifică: de la 3 ianuarie 1849, s-a numit „Gazeta transilvană”, de la 1 decembrie 1849, „Gazeta
Transilvaniei”. Periodicul a avut două suplimente: „Foaie literară” (1 ianuarie-25 iunie 1838) și
„Foaie pentru minte, inimă și literatură“, supliment cultural de sâmbătă și duminică (2 iulie 1838-24
februarie 1865).1 Sufletul românismului din Transilvania se regăsește în acest periodic, care devine
unul dintre cei mai importanți pioni ai apărării drepturilor românilor. „Gazeta de Transilvania” și-a
încetat apariția în 1944.
Perioada la care m-am oprit - 1886-1894 - nu este una cu evenimente deosebite în România.
În acest context, este interesant de știut ce află și de ce sunt interesați românii din Transilvania
despre frații lor din Craiova.
Știrile sunt transmise de corespondenți particulari („Un visitator”, „George”, „Mihai”,
„M”) sau preluate din presa din Țară: „România”, „România liberă”, „Curierul național”,
„Românul”, „Pruncul român” din București, „Olteanul”, „Dreptatea”, „Cooperatorul român” din
Craiova, „Gazeta Săteanului” din Râmnicu Sărat etc.
Cele mai multe articole din „Gazetă” se opresc asupra sopranei craiovene Elena Teodorini2
și a Teatrului „Teodorini” din Craiova3. Artista este urmărită prin concertele pe care le susține în
toată lumea. Am selectat, însă, doar știrile care privesc Craiova.
*
C.Ș. III; doctor, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța; președinte al filialei Constanța a Societății de
Științe Istorice din România; e-mail: laviniagh@yahoo.com.
1
Răduică, Răduică, 1995, p. 210.
2
Elena Teodorini (1857-1926) – În 1871, este admisă la Conservatorul din Milano. La doar 30 de ani, este prima
soprană româncă pe scena faimoasei Scala din Milano. Au urmat spectacole în alte orașe din Italia, Spania, Franța,
Portugalia, Rusia, țări din America Latină. În 1915, devine director al Conservatorului Guvernamental din Buenos
Aires. A întemeiat, la Paris, în 1908, Academia lirică Română și, în 1918, Escola superior de canto „Ars et vox” la Rio
de Janeiro. În orașul natal, Craiova, a refăcut, pe cheltuiala sa, teatrul întemeiat de tatăl său.
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Elena_Teodorini; https://ro.wikipedia.org/wiki/Elena_Teodorini.
211
DUMITRAȘCU Lavinia
Preluând știrea de la ziarele „România”, „România liberă”, „Gazeta de Transilvania”

prezintă vizita Elenei Teodorini în Craiova, din martie 1886. Aceasta a fost primită la gară de mai
mult de 100 de craioveni. Seara, membrii mai multor societăţi din localitate, însoțiți de torţe şi
muzică, s-au deplasat la domiciliul cântăreței, unde preşedintele societăţii „Ajutorul“, D. Grecescu,
i-a urat bun venit, în aclamațiile mulțumii. Ieșind la balcon, profund mișcată, Elena Teodorini le-a
mulțumit concetățenilor săi pentru primirea făcută și s-a declarat mândră că este româncă și, mai
ales, craioveancă. De asemenea, aceasta a promis că va contribui la dezvoltarea teatrului ce purta
numele tatălui său. A doua zi, a fost, din nou, sărbătorită, la concertul pe care l-a susținut. „Gazeta
de Transilvania” informează că, înainte de a pleca la Viena, pentru a susține câteva concerte, Elena
Teodorini urma să dea o reprezentație la Craiova în folosul săracilor. Se mai amintește de aprecierea
de care se bucură la Casa regală, de la care a primit cadou o diademă.4
Peste doi ani, periodicul transilvan amintea despre promisiunea făcută de cântăreață
privitoare la participarea la restaurarea teatrului Teodorini, „amenințat de ruină și morală și
materială”. Preluând știrea din „România liberă”, „Gazeta” scrie că „D-ra Teodorini a
transformată legenda în fapt”, teatrul fiind restaurat în stil modern, înzestrat cu lumină electrică,
așteptând ca prima care să-l umple cu minunata sa voce să fie Elena Teodorini.5
În septembrie 1888, Elena Teodorini își exprima intenția de a participa la inaugurarea
teatrului, ocazie cu care vroia să dea o reprezentație concert, împreună cu o primadonă, un tenor, un
bariton, șeful orchestrei de la București și actori locali. Spectacolul urma să cuprindă: „Norma”,
„Travatore”, „Traviata”, „Freischüts”, „Faust”, „Elisir d’Amôre”, „Aida”, „Africana”, „Vespri
siciliane”, fragmente din „Cid” şi „Herodiada”. Reprezentațiile erau fixate pentru zilele de 2, 6 şi 9
septembrie. În primul concert, urma să se cânte un act din opera „Gioconda“, creaţiei a Elenei
Teodorini. Pentru spectacolul de pe 3/15 septembrie, era invitată și presa de la București. 6
Inaugurarea Teatrului „Elena Teodorini” s-a făcut pe 3/15 septembrie 1888. După ce a avut
un succes deosebit la spectacolul prezentat, vestita soprană l-a rugat pe prefect să sprijine teatrul ce-
i poartă numele, înființat de părinții săi, să aibă grijă de mama sa și a declarat că, indiferent în ce
țări a concertat, ea a rămas tot româncă și că va veni cât de des va putea în țară, unde vrea să se
stabilească definitiv. „Gazeta de Transilvania” preia de la „Românul” descrierea teatrului: are 3
rânduri de câte 24 loje, este luminat prin electricitate şi e construit cu mult gust. De asemenea,
prezintă și toaleta elegantă a marii artiste: „în partea I a representaţiunei ea a apărută acoperită de
brilante, purtând medalia benomerenti la estremitatea unui şerpe de briliante, care pleca dela
umărul cel drept şi se termina la cel stâng”.7
O altă știre despre Elena Teodorini, privitoare la despărțirea sa de orașul natal și de carieră,
se referă la căsătoria acesteia, în 1893, cu Georges de Coquel, proprietarul unor mari plantaţii din
America de Sud și Madagascar.8
Și alte personalități ale Craiovei sunt prezentate în paginile „Gazetei de Transilvania”. Între
acestea, George Fontanină, „unul din profesorii secundari cei mai cunoscuţi din România, fost
director al liceului din Craiova şi membru al Academiei”. „Fontanină făcea parte din școala
etimologiştilor absoluţi, cari ar fi dorită, ca limba română să devină limbă ciceroniană şi cari pe
timpurile lor, prin astfel de încercări, în plus de latinitate, arătară învăţaţilor străini originea
3
Teatrul „Teodorini” își are originea – ca o continuitate, de fapt - în 1854, când la conducerea teatrului din Craiova vine
Theodor Teodorini. Acesta ridică un edificiu nou, după incendiul care a mistuit clădirea. În 1873, când acesta trece în
neființă, lasă „un nou local de teatru, un inventar repertorial cu 325 de lucrări…”. La conducerea instituției a urmat
soția lui Theodor Teodorini, Maria, care, ajutată de fiica sa, Elena, a întărit trupa de artiști cu nume mari ale scenei
românești, „a restaurat localul teatrului, introducând și lumina electrică…. și la 15 ianuarie 1888 s-a deschis
stagiunea unui teatru aproape nou”. Cf. http://www.operacraiova.ro/.
4
XLIX, nr. 66, 21 mar./3 apr. 1886, p. 3.
5
LI, nr. 122, 2/14 iun. 1888, p. 1.
6
LI, nr. 163, 26 iul./7 aug. 1888, p. 2; nr. 185, 23 aug./4 sep. 1888, p. 2; 28 aug./9 sep. 1888, p. 3.
7
LI, , nr. 198, 8/20 sep. 1888, pp. 2-3.
8
LVI, nr. 160, 23 iul./4 aug. 1893, p. 3.
212
limbei nostre. Mai jos de Laurianu şi Maximu, împreună cu etimologiştii dela Blaşiu, Fontanină îşi
va avea locul său în istoria literară a fazei etimologiste în limba română.” Pe 2/15 aprilie 1886, se
anunța decesul acestuia, după o boală, grea, la București.9
Din domeniul artei dramatice, preluând, în 1886, din periodicul „Olteanul” din Craiova,
„Gazeta de Transilvania” informează că „domnișoara Pişcă (?), care a terminată şcoala dramatică
din Viena, i s-a propus un angajament în Amsterdam. Un alt angajament i s-a propus şi în Statele-
Unite. Acest din urmă angajament a fost şi încheiat pe timp de un an, cu începere dela 15 Octomvre
1886. D-ra Pişcă va primi un salar lunar de 400 dolari şi se vor da în beneficiul ei patru
representaţiuni”.10 Nu știm cine este această „domnișoară Prișcă”, dar știrea se încadrează în rândul
acelora care informează despre reușitele junilor români, atât de prezente în paginile „Gazetei”.
„Gazeta de Transilvania” se oprește, în mai multe numere și destul de amănunțit, la
expozițiile naționale și internaționale care au avut loc la Craiova și, în mod special, la Expoziția
cooperatorilor din România din 1886, amânată pentru 188711. Pentru acest eveniment, „Gazeta de
Transilvania” a trimis un corespondent special, care semnează „Un visitator”. Alte surse de
informare provin de la „Cooperatorul român”, „România liberă”, „Românul”.
Expoziția urma să se deschidă pe 15 septembrie 1886 și pentru înscriere era indicată adresa
lui D. Butculescu, din București, strada Clemenţei, No. 11, căruia trebuia să-i fie specificată
suprafața de care expozanții aveau nevoie pentru prezentarea produselor lor. 12
Până pe 12 iulie, se înscriseseră „viticultori, cufărari, cizmari, tipografi, alămari, plumbieri,
sculptori, perieri, croitori, fabricanţi de conserve, de pălării, de lichioruri, de teracotă, de postavă,
de paste făinoase, de rahat, de perii, de sfori şi frânghii, de bere, etc.”, iar Fabrica de bere din
Turnu-Severin şi cofetăria „Universelle” din Galaţi închiriaseră pavilioane speciale, care costau mii
de lei.13
Înscrierile la Expoziția Cooperatorilor s-au prelungit și s-a înființat și o secțiune
internațională, la care se înscriseseră ca expozanţi fabricanţi de maşini agricole şi industriale din
Anglia şi, mai ales, din Viena şi Pesta. Fabricanții din Austro-Ungaria care doreau să participe la
Expoziție trebuiau să prezinte, până pe 15 septembrie, președintelui expoziției obiectele lor, pentru
a obține biletele necesare, care implicau: scutirea de taxe vamale la trecerea în România, scutirea cu
50% din prețul transportului pe calea ferată română până la Craiova. Expozanților li se dădeau
gratis 2 m2 și ceea ce trecea peste se plătea cu 5 lei metrul pătrat. Mai multe informații se puteau
obține de la preotul Bartolomeu Baiulescu, preşedintele Asociaţiei române de meserii în Braşov.14
Deschiderea lucrărilor pentru Expoziția Cooperatorilor este prezentată pe larg în paginile
„Gazetei”. Acesta informează că „marțea trecută… s-a pus piatra fundamentală a espozițiunei din
Craiova” și că D. Butculescu, președintele expoziției, a oferit, cu acest prilej, o mică cină, la care
prefectul a ținut un toast în cinstea industriei românești, Butculescu le-a mulțumit craiovenilor
pentru primirea făcută, iar Nae Romanescu, deputat al Craiovei, a ridicat paharul pentru D.
Butculescu, „care a făcut mari sacrificii pentru ridicarea industriei române”.15
Însă deschiderea propriu-zisă a expoziției a fost amânată. Președintele Expoziția
Cooperatorilor din România anunța, la începutul lunii octombrie 1886, că deschiderea s-a amânat
pentru luna mai 1887, conform hotărârii unanime a consiliului general și comitetului executiv. S-au
luat măsuri pentru asigurarea produselor trimise de expozanţi până la data deschiderii. Localul
expoziţiei urma să fie finalizat în toamnă.16
9
LI, nr. 122, 2/14 iun. 1888, p. 1.
10
XLIX, nr. 186, 20aug./1 sep. 1886, p. 2.
11
Despre acest subiect, vezi https://craiovadeieri.wordpress.com/2017/01/02/craiova-in-anul-expozitiei-cooperatorilor-
din-tara/
12
XLIX, nr. 133, 15/27 iun. 1886, p. 2; nr. 143, 28/10 iun. 1886, p. 2.
13
XLIX, nr. 155, 12/24 iul. 1886, p. 2.
14
XLIX, nr. 186, 20 aug./1 sep. 1886 pp. 2-3.
15
XLIX, nr. 189, 23aug./4 sep. 1886, p. 2.
16
XLIX, nr. 2, 3/15 oct. 1886, p. 2.
213
DUMITRAȘCU Lavinia
Apoi, din nou, amânare pentru august 1887. Se spera că vor fi prezenți la secțiunea
internațională mai mulţi fabricanţi francezi la secţiunea internaţională. De asemenea, Iacob
Mureşianu, emerit profesor de canto la Seminarul din Blaj, a compus un marş triumfal pentru
viitoarea Expoziţie a Cooperatorilor din Craiova, intitulat Marșul Cooperatorilor, care a fost
dedicat președintelui fondator al Societăților Cooperativelor române. Acest marș, în stil „pur
românesc trans-carpatin”, urma să fie dat curând publicităţii și să se vândă cu 1,50 lei bucata la
toate librăriile din ţară. 17
Pentru acoperirea cheltuielilor acestei expoziţii, s-au pus la vânzare biletele loteriei
expoziţiei, pentru care s-au emis 50 000 numere. Lotul cel mare este de 10 000 lei. Depozitarii au
avut un beneficiu de 10%. Preşedintele comitetului loteriei în Craiova a fost N. Grecescu.18
Din „Gazeta de Transilvania” din 1 mai 1997, cititorii află că la expoziție se înscriseseră
mai bine de 1 000 industriaşi şi agricultori mari din ţară și mai multe fabrici de maşini industriale
din străinătate. Se aștepta să se realizeze planul expoziţiei, care urma să se publice în periodicul
„Cooperatorul Român“.19 Peste câteva zile, ziarul transilvan completează participarea la expoziție
cu industriași din Serbia, fiind așteptați și din Macedonia și Albania20, din Rusia și Franța. De
asemenea, se comunică faptul că „Marșul Cooperatorilor“ al lui Iacob Mureșianu urma să fie în
curând imprimat.21
Expoziția economică și industrială a Cooperatorilor români, pentru care s-a lucrat timp de
doi ani, s-a inaugurat la Craiova, de Sfânta Maria, pe 15 august 1887. Corespondentul special al
„Gazetei de Transilvania” informează că aceasta este cea de-a treia expoziţie a Societăţii
Cooperatorilor - prima s-a ținut la București, următoarea la Iaşi. Făcând o comparație între ultima și
celelalte două, corespondentul special constată progresul făcut de industria română, progres ce va
putea fi observat și din articolele scrise de specialiști și publicate în cele patru ziare mari din
capitală.
Autorul articolului face o expunere a deschiderii expoziției. Fiind o zi de mare sărbătoare a
lumii creștine, Sfânta Liturghie a fost oficiată, în biserica „Madona Dudu”, de episcopul
Râmnicului, Ghenadie Enăceanu, asistat de preoţii bisericii şi de doi diaconi. Apoi, s-a ținut un „Te
Deum” și s-au sfinţit steagurile diferitelor secţiuni ale Societății Cooperativelor din România. În
continuare, episcopul și preoțimea prezentă, urmați de o mulţime imensă, în frunte cu membrii
Comitetului Expoziţiei, au defilat pe strada principală a oraşului, până la localul Expoziţiei. Înaintea
lor au mers steagurile şi muzica militară a Regimentului l Infanterie, care a cântat „Marşul
Cooperatorilor” al lui Iacob Mureșianu, „Aida“ şi a terminat cu „Deşteaptă-te, Române“. Au
urmat discursurile susținute de primarul orașului, de D. Butculescu - preşedintele Expoziţiei -, N.
Romanescu – consilier al Primăriei şi deputat de Craiova. Autorul articolului se oprește asupra
discursului lui Romanescu, „un tânăr talentat şi foarte zelos în tot ce privește Românismul în
genere, (care-n.a.) trecu în discursul său peste marginile Regatului”, referindu-se la domeniul
economic și nu la cel politic. Solemnitatea deschiderii se termină cu „Mântuește, Doamne, poporul
tău!“, cântat de corul Catedralei. Prefectul judeţului Dolj a luat, neoficial, la deschiere.
Expoziția va fi interesantă, afirmă autorul, deşi nu era terminată, iar multe obiecte nu erau
încă aranjate. Dar se vedeau multe lucruri „eşite din mâni de Români şi Române, de o perfecţiune şi
fineţă încât nu lasă mult de dorit. Dacă e de criticat ceva…, apoi mie unuia nu-mi place expunerea
Vinerei prea desbrăcată, din punct de vedere al pudorei şi, dacă voiţi, chiar al moralei publice,
tocmai în faţa intrării în exposiţie, unde nu intră numai oameni maturi, ci şi copii şi copile, iar la
piciorele ei un strengariu neapolitan cu pipa în gură. Destulă suntem de sensuali, nu este trebuinţă
a mai provoca sensualitatea în cei încă inocenţi. Apărerea obiectelor este scrisă în 4 limbi:
17
L, nr. 5, 9/21 ian. 1887, p. 2; nr. 21, 28 ian./9 feb. 1887, p. 2.
18
L, nr. 69, 28 mar./9 apr. 1887, p. 2.
19
L, nr. 95, 1/12 mai 1887, p. 3.
20
L, nr. 111, 21 mai/2 iun. 1887, p. 2.
21
L, nr. 120, 3/15 iun. 1887, p. 2.
214
românesce, frănţuzesce, englesesce şi nemţesce. În loc de englesesce, era mai bine să se fi scrisă
italienesce, căci Italieni sunt mulţi p’aici, iar Englesi mai de loc“. Preţul intrării a fost, la
deschidere, 3 lei, în alte zile, 1 leu; „dumineca şi de sărbătoare, 50 bani“.22
Pentru vizitatorii Expoziției de la Craiova veniți din alte părți ale țării, Direcția Căilor Ferate
Române a dispus să se vândă bilete dus-întors, valabile 6 zile. Deși erau mulți doritori veniți de
departe, nu le ajungeau cele 6 zile, rămânându-le doar una rămânea pentru vizitarea expoziției, a
orașului și împrejurimilor. Și, transmite gazeta transilvană, ar fi în interesul Căilor Ferate Române,
al Expoziției și al orașului Craiova, ca biletele dus-întors să fie valabile 15 zile. Ziarul spera ca acest
demers să fie susținut și de ziarele din România.23
La Expoziția Cooperatorilor din 1887 au fost premiați cu medalii de aur învăţătorii ardeleni
George Moiană şi Candida Muslea pentru obiectele pe care le-au confecționat: „din paie - pălării şi
coşuleţe colorate şi necolorate; din papură - coşuri (corfe) de diferite forme şi pentru diferite
scopuri, sticle pentru călătorie îmbrăcate; din nuele: unu căruţa pentru purtat copii, colorată şi
aurită, şi alte diferite coşuleţe parte colorate şi lăcuite, parte aurite; din păr - lanţuri pentru
ceasornice de buzunar, inele, cercei diferiţi; din lemn: rame aurite, atât cu lustru câta şi fără
lustru, şi un stup de observaţie.” Medalie de bronz au primit Iosif Moianu - elev al școlii de stat de
sculptură de la Săcele - și Ioan Popea - fabricant de lumânări din ceară și de torțe -, ambii din Satu
Lung. 24
În mai 1888, „Gazeta de Transilvania” publica premiile obținute de transilvăneni la
Expoziția Cooperatorilor de la Craiova: medalie de aur cu diplomă obținută de G. Moianu și C.
Mușlea, „pentru diferite producțiuni de galantăriă, de împletituri de nuele etc.”; medalii de argint
cu diplomă pentru: Iacob Mureșianu și imnul său, G. Moianu pentru manualul Economia câmpului
şi grădinăritului; o medalie de bronz cu diplomă pentru Iosif Moianu pentru confecționarea ramelor
sculptate în lemn. Diplomele și medaliile sunt foarte frumoase și elegante. Medaliile aveau pe avers
emblema Societății Cooperativelor din România: semnele industriilor, „căciula curcană” și, sub
aceasta, două mâini încleștate – simbol al frățietății -, la margine fiind inscripționat „Societatea
cooperativă a constructorilor şi meseriaşilor români“. Pe revers, se citește inscripția „Concursul
general-anual 15 August 1887“, iar, în mijloc, într-o carte deschisă, sunt înscrise devizele „Toţi
printr-unul şi Dumnezeu cu noi“ și „Te înalţi prin muncă şi cultură“. Diploma pentru medalia de
aur prezenta un câmp verde mai deschis, cea pentru medalia de bronz - câmp verde închisă, iar cea
pentru medalia de argint - câmp gălbui.25
În mai 1890, „Gazeta de Transilvania”, își informează cititorii despre Congresul și
expozițiunea de vinuri din Craiova, organizat de agricultorii din oraș. Preluând de la „Curierul
național” și „Românul”, ziarul enumeră temele care urmau să se dezbată, specificând că congresul
avea un program variat, iar expoziția vinicolă promitea a fi una dintre cele mai interesante expoziții
speciale pe plan național. Ambele erau considerate cu atât mai importante cu cât erau opera
Societății de Agricultură din Craiova, prezidată de Sava Șomănescu. L. Păsăreanu, inițiator și
stăruitor pentru organizarea expoziției, anunța că aceasta era pe cale să ajungă internațională. Deja
se înscrisese ca participant șeful pepinierelor de vițe de la Nicotin (Serbia), Troianovici.26
Românii transilvăneni sunt informați și despre congresele care au loc la Craiova. De
exemplu, Congresul Studenților urma să se țină în timpul Expoziției cooperatorilor din România,
adică între 6 și 8 septembrie 1887. Înscrierile s-au făcut între 29 august și 3 septembrie, la casierul
filialei București a Asociației Generale a Studenților Universitari Români, „strada Rahovei nr. 60,
orele 5-7 seara”.27
22
L, nr. 183, 21 aug./2 sep. 1887, pp. 1-2; nr. 192, 2/14 sep. 1887, p. 2.
23
L, nr. 185, 23 aug./4 sep. 1887, pp. 2-3.
24
L, nr. 254, 18/30 nov. 1887, p. 3; nr. 256, 20 nov./2 dec. 1887, p. 2; nr. 275, 13/25 dec. 1887, p. 3.
25
LI, nr. 117, 27 mai/8 iun. 1888, p. 3; nr. 158, 19/31 iul. 1888, p. 2.
26
LIII, nr. 99, 3/15 mai 1890, p. 2; nr. 211, 21 sep./3 oct. 1890, p. 2.
27
L, nr. 175, 11/23 aug. 1887, p. 2; nr. 191, 1/13 sep. 1887, p. 2.
215
DUMITRAȘCU Lavinia
Câteva articole ale revistei sunt dedicate Congresului Corpului didactic din România,
sesiunea a IX-a, care s-a ţinut la Craiova, în zilele de 30 martie și 1 aprilie 1892. Știrile sunt
transmise din Craiova, pe 1 aprilie 1892, fiind semnate „Mercur”. Tematica pusă în discuție:
Metode de predare a istoriei naționale și geografiei în învățământul primar.
Direcția CFR a acordat, și pentru acest eveniment, bilete dus-întors cu preț redus.
După terminarea lucrărilor congresului, cei prezenți au vizitat școala militară din Craiova, la
care învățau 200 de elevi, viitori sublocotenenți. Oaspeții au fost întâmpinați de generalul
Angelescu – comandantul Corpului I al Armatei Române -, de locotenentul colonel Vas Ionescu –
directorul școlii. Aceștia au prezentat școala, cu „toate apartamentele, salele de curs, musee,
laboratoriu, dormitoare, infirmeria etc. Toate le-am găsit în stare escelentă, atât din punct de
vedere pedagogic, cât și higienic.” Generalul Anghelescu, personal, a dat explicații privitoare la
școala militară care „poate face onoare ori cărui stat civilizat din occident.” Surpriza pentru oaspeți
a fost orchestra elevilor, care i-a delectat pe cei prezenți cu piese muzicale bine executate, dovadă
că această școală, dincolo de studiile militare, punea accent și pe dezvoltarea gustului artistic,
muzical. Acest concert s-a ținut în Sala de exerciții militare, unde, pentru insuflarea sentimentelor
naționale, se află bustul lui Alexandru Ioan Cuza, și, consideră „Mercur”, un astfel de bust ar fi
binevenit și în centrul Craiovei. Din câte cunoștea autorul articolului, în nicio școală militară sau
civilă din România nu exista o orchestră de elevi, și cea de la Școala miliară din Craiova se datora
generalului Anghelescu și corpului profesoral.
În discursul său, generalul Anghelescu a arătat importanța pe care învățătorul o are în
cultivarea culturii naționale, acesta transmițând tinerilor nu doar cunoștințe, ci și sentimentul
național și de moralitate. Au urmat toasturi ale profesorului Cernătescu, în cinstea conducerii școlii
și armatei române.
Congresul s-a încheiat cu un banchet ținut pe 1 aprilie, la care s-au ținut numeroase toasturi.
Este redat toastul profesorului T. Cartianu de la Școala de Agricultură din Slatina. 28
Liga Unităţii Culturale a Românilor. Secţiunea Craiova se înființează în ianuarie 1891.
Știrea este transmisă în Transilvania prin intermediul „Gazetei”, care oferă și amănunte: comitetul e
format din 15 persoane, care și-a ales biroul format din: președinte P. Chițu; vicepreședinți: M.
Măldărescu și Bumbăilă; casier: G.I. Eșia; secretari: Chețianu și Caloceanu.
În ședința de constituire s-a hotărât ca ziua de 24 ianuarie să se serbeze printr-o mare
întrunire publică, în care mai mulți oratori urmau să arate scopul și mijloacele acestei activități ale
societății. Scopul Ligii era îmbrățișat de toți craiovenii, cu cea mai mare căldură și însuflețire.29
De altfel, o corespondență particulară a „Gazetei Transilvaniei”, transmisă din Craiova, pe
14/26 februarie 1893, sub forma unei scrisori către directorul revistei, semnată „Românu”, descrie
modul în care Liga Culturală craioveană a sărbătorit ziua de 24 ianuarie. Din anumite motive, deși
comitetul Ligii luase măsurile din timp, pregătind un bal, scoțând un ziar și pregătind alte surprize,
nu s-a putut ține pe 24 ianuarie, fiind amânată pentru 13/25 februarie. În ciuda sărbătoririi întârziate,
lumea aștepta cu nerăbdare evenimentul și la acesta a luat parte „tot ce are Craiova mai bun”.
Teatrul Teodorini s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulțime.
Corespondentul amintește că secțiunea de la Craiova a Ligii Culturale serbează, în fiecare
an, „cu o adevărată regiositate”, două sărbători naționale: 24 ianuarie și 3/15 mai, „în amintirea
memorabilei adunări a fraților noștri Transcarpantini, de pe ‹‹Câmpul libertății›› de la Blaj, din
1878”. Pentru că, „în aceste două zile, inimile și gândurile noastre sunt îndreptate departe, peste
hotarele regatului, la frații noștri, cari ne sunt atât de scumpi, și cari în același timp sunt atât de
nenorociți. Câte ilusiuni, câte speranțe! în aceste două zile!”
Sărbătoarea a început cu marșul Ligii, operă a colonelului Glogoveanu, cântat, în gară, de
orchestra militară locală, primită cu mare entuziasm de populaţie. Apoi, trupa teatrului craiovean a
28
LV, nr. 83, 14/26 mar. 1892, pp. 2-3; nr. 84, 19/31 mar. 1892, p. 2; nr. 85, 16/28 apr. 1892, pp. 2-3.
29
LIV, nr. 26, 3/15 feb. 1891, p. 2.
216
jucat, în costume naționale, două jocuri transilvănene, Mureșiana și Românul, piese primite cu
furtunoase aplauze. Balul care a urmat a fost animat și a ținut până la 6 dimineața. Cele mai multe
doamne și domnișoare erau îmbrăcate în costume populare. Unele dintre ele vindeau, în folosul
Ligii, flori și ziarul festiv apărut cu acest prilej, intitulat 24 ianuarie 1859 - autorul corespondenței
trimite un exemplar „Gazetei de Transilvania”. Reușita acestei sărbătoriri s-a datorat, în primul
rând, soției generalului Angelescu, Elena, care se punea mereu în slujba „fraților noștri asupriți”,
în fruntea Asociației Doamnelor Craiovene. 30
Liga pentru Unitatea Culturală filiala Craiova organizează o serbare, în 1893, cu prilejul
zilei de 3/15 mai. Știrea transmisă „Gazetei de Transilvania” este semnată „George”.
La Catedrala Madona-Dudu s-a oficiat un „Te Deum“, unde au fost prezenți membri ai Ligii
cu drapelul acesteia în frunte, un numeros public, studenți de liceu și din clasele primare, cu
profesorii și drapele lor. Corul Catedralei a cântat „Deșteaptă-te, române!“. „Te Deum“ a fost
oficiat de protoiereul județului Dolj, C. Ionescu, și de preoții Catedralei. De aici, cântând arii
naționale, autoritățile și craiovenii s-au deplasat la Teatrul Național, care s-a dovedit a fi
neîncăpător. După „Deșteaptă-te, române!“, dr. Drăgescu a ținut conferința „Despre însemnătatea
citatei zile și despre dușmanii neamului românesc“. A fost aclamat până la domiciliul său, unde
președintele Comitetului Ligii l-a felicitat în mod oficial.31
Cauza românilor din Transilvania este susținută și de studenții universitari români din Iași,
care făceau excursii și conferențiau despre cauza naţională în diferite orașe ale țării, bucurându-se
de simpatia tuturor. În acest sens, corespondentul particular al „Gazetei de Transilvania” – care
semnează „Mihai” - transmite din Craiova, pe 4 iulie 1893, unde delegați ai studenților au ținut
conferințe. Au fost primiți de o mulțime de cetățeni, în frunte cu vicepreședintele Ligii Unității
Românilor din Craiova, I. Faur, care, împreună cu un elev al liceului din localitate, Constantinescu
Mircea, au ținut o alocuțiune de bun venit. Corul liceului, condus de S.I. Ilarianu, au cântat imnul
„Deșteptă-te, române!“. G. Băileanu, președintele delegației și Societății studenților, le-a mulțumit,
iar seara, la Grădina Barbu Ionescu (Belle-vue), „plină ochi”, a ținut o conferință despre
„legitimitatea mișcării naționale”. Fanfara militară a cântat cântece naționale.
După conferință, Baiuleanu a citit publicului o scrisoare de susținere adresată președintelui
Comitetului Național de la Sibiu, Ion Rațiu, care a fost semnată de toți cei prezenți. Studenții au
vizitat localul băilor comerciale, podul Jiteanului pe Jiu și Biserica „Sf. Ilie”.32
În 1892, în cancelaria liceului din Craiova, s-au întrunit membri Ateneului din Craiova în
vederea organizării sesiunii 1892-1893. Sunt enumerați participanții și înscrișii până la acel
moment.33
Un alt subiect abordat de „Gazeta de Transilvania” privește realizarea unei statui a lui
Tudor Vladimirescu. În octombrie 1886, ziarului „Românul” i se transmite din Craiova că la
expoziția din acel oraș va fi expusă statuia „marelui oltean” Tudor Vladimirescu, un bust de 3 m,
realizat de sculptorul G. Iolnay-Marian/Jolnay Marian. Via „Dreptatea” din Craiova, se anunță că
deja s-a instituit un comitet pentru ridicarea statuii și, în acest sens, se făcea apel „la toți Românii
cari vor să venereze memoria oamenilor mari”. Bustul, așezat pe un piedestal de marmură, era
lucrat în „teracotă” și urma să fie turnat în bronz, la Paris.34
Alte știri despre evenimente din Craiova sunt prezente în paginile „Gazetei de
Transilvania”.
O reușită a unui june craiovean este anunțată și românilor de peste munți, periodicu preluând
informația din „Operațiunea”. G. Vasilescu din Craiova, care studia, de doi ani, sculptura în Italia
30
LVI, nr. 42, 24 feb./ 8 mar. 1893, p. 2.
31
LVI, nr. 114, 27 mai/8 iun. 1893, p. 2.
32
LVI, nr. 148, 8/20 iul. 1893, pp. 1-2.
33
LV, nr. 217, 2/14 oct. 1892, p. 2.
34
XLIX, nr. 222, 3/15 oct. 1886, p. 2; nr. 235, 19/31 oct. 1886, p. 2; nr. 248, 4/16 nov. 1886, p. 2; Știrea se regăsește
și în „Familia” din Oradea, XXII, nr. 43, 7 nov. 1886, p. 518.
217
DUMITRAȘCU Lavinia
cu artiştii Ferrari și Dalzotto, a primit premiul întâi la un concurs organizat de Academia Regală din
Veneţia, la care au luat parte 87 de concurenţi.35
Despre un turneu al trupei italiene a lui Francesci Mici Bruna, care urma să aibă
reprezentații la Brașov, se anunță că a trecut și prin orașe din România, printre care și Craiova.36
O altă știre, din 1890, informează că Teodor Masinca, profesor la școala comercială din
Craiova, a lăsat Academiei Române, prin testamentul făcut în Corfu, casele sale din Craiova.37
M. Străjanu, doctor în filozofie, profesor de limba și literatura română la cursul superior din
Craiova, anunță profesorii de limba română curs secundar că a publicat Principie de literatură sau
manual de stilistică și retorică cu esemple și deprinderi de composițiune. Manualul este pentru
clasa V, conform programei oficiale. Regulile de stil și composițiune se pot folosi și în cursul
inferior, iar exemplele și materialul de composițiune sunt necesare și la clasele VI și VII. Având în
vedere lipsurile cu care se confruntă românii din Transilvania, din acest punct de vedere, cererile lor
pentru această carte, pentru gramatica română și gramatica italiană semnate de Străjanu se piteau
adresa lui și librăriei Windwar din Craiova. Prețul Principelor e de 3 lei și al Gramaticei de 2,50.38
În aprilie 1887, un profesor din București, V. Mândreanu, făcea apel la „foştii fii sufletesci,
aflători astăzi în România, ai fostului protopop al Braşovului şi actualului episcop român al
dieocesei Caransebeşului Ioanu Popazu”, în încercarea de a strânge bani prin liste de subscripții
pentru eternizarea numelui acestui arhiereu prin înființarea Fundaţiei episcopului Ioan Popazu.
Apelul se adresa, în mod special, comercianților, profesorilor, inginerilor din Brăila, Craiova,
Buzău, Mizil, Ialomiţa, Dobrogea etc.39
La Institutul de editură „Raliau şi Ignat Samitca” din Craiova a apărut, în 1894, romanul lui
Traian Demetrescu, „Iubita“, de 140 pagini.40
Cititorii „Gazetei” află și despre scoaterea la concurs a două posturi de pedagogi repetitori la
o instituție privată de băieți din Craiova și condiții pe care trebuiau să le îndeplinească.41
În 1893, „Gazeta de Transilvania” informează despre punerea pietrei de temelie a unui nou
liceu în Craiova. Serviciul religios a fost realizat de un arhiereu, în prezența ministrului Cultelor,
Take Ionescu, a inspectorilor școlari și directorului liceului, Mateescu, profesori, magistrați și
notabilități ale orașului. După terminarea slujbei religioase și discursuri, ministrul Take Ionescu,
luând un șorț și o mistrie, a pus piatra fundamentală și a fost semnat „pergamentul”. La 8 seara, s-a
dat un banchet, la care au participat peste 150 persoane, între care miniștrii Alexandru Lahovary și
Take Ionescu.42
Ca un motiv de mândrie, „Gazeta de Transilvania” informează despre invenția unui român,
mecanicul Antigou Hurmuzi, care, la concursul Cercului agricol din Craiova, sub președinția
ministrului Agriculturii, Comerțului și Industriei, a prezentat jurului o mașină de „ciurnuit” și
vânturat grâul. Această mașină vântura pe zi 100 kg, alegând și separând pe fiecare în parte, aduna
din acesta secara, neghina și alte materii străine.43
Altă știre privește Societatea „Crucea Roșie” din România, despre care se scrie că „a
început să dea semne de viaţă”. Se încerca obținerea de fonduri prin organizarea de baluri şi loterii
în mai multe orașe importante din țară, între care și Craiova.44
Preluând din „Gazeta Săteanului”, periodicul transilvănean informează că preşedintele
Comisiei interimare din Craiova i-a anunțat pe localnici despre dorința regelui României ca
35
LI, nr. 160, 22 iul./3 aug. 1888, p. 3.
36
L, nr. 101, 8/25 mai 1887, p. 2.
37
LIII, nr. 125, 5/17 iun. 1890, p. 2.
38
LV, nr. 141, 26 iun./ 8 iul. 1892, p. 3.
39
L, nr. 80, 12/24 apr. 1887, p. 2.
40
LVII, nr. 256, 23 nov./ 5 dec. 1894, p. 3; nr. 269, 9/21 dec. 1894, p. 3.
41
L, nr. 172, 6/18 aug. 1887, p. 2.
42
LVI, nr. 210, 23 sep/5 oct. 1893, pp. 2-3.
43
LII, , nr. 246, 3/15 nov. 1889, p. 2.
44
L, nr. 24, 1/12 feb. 1887, p. 3.
218
municipalitățile să nu cheltuiască banii contribuabililor pentru serbarea de 10 Mai 1888 și de acești

bani să cumpere porumb pentru sătenii săraci.45 Peste doi ani, regele și regina României au dat
dispoziție ca, din banii lor personali, să se împartă, de Sărbătorile Pascale, ajutoare la săracii din
București, Craiova, Galați și Iași.46
De asemenea, periodicul oferă informații despre manevrele de toamna ale armatei române,
care se vor face lângă Craiova, începând cu 18 septembrie 1888.47
„Gazeta de Transilvania” prezintă un proiect de lege pentru restaurarea monumentelor
istorice din România, supus la vot, pentru a doua oară, în Camera Deputaților, care stipula, la
punctul 4, continuarea și terminarea definitivă a reconstruirii bisericii „Sf. Dumitru” din Craiova, a
decorațiunii interioare și exterioare a bisericii, neprevăzute la ansamblul construcției, cuprinzând
toate cheltuielile pentru direcție, personal, transporturi etc., dar fără mobilierul necesar instalării, de
355.547.03 lei.48
O corespondență din Craiova, sub semnătura „M”, scrie despre un scandal provocat la
Congresul antisemit ținut la Craiova, pe 13 septembrie 1886. Participanții s-au retras în sala „La
Ienci”, pentru a face o dare de seamă despre concluziile congresului. Au participat mulți oameni,
„oameni de tot felul”. Oratorii au fost conduși acasă de public, cu muzică, steaguri și urale, alții
alipindu-se grupului, pe drum. Între aceștia, „erau și închinători ai lui Bachus, niște ștrengari, niște
amețiți, urmați de niște băiețandrii de pre prăvălii începură a arunca cu pietre în ferestrile Evreilor
și ale sinagogei, și printre acestea și în ferestrile Românilor de prin apropiere”. A intervenit
poliția, care a restabilit liniștea. Evenimentul este urmărit și prin preluarea știrii din „Pruncul
român”, care adaugă faptul că forțele de ordine au făcut arestări.49
„Gazeta de Transilvaniei” informează despre o telegramă din Viena, în care se comunică
dispariția președintelui Tribunalului de Comerț din Craiova, Urdăreanu, care, aflat într-o călătorie
de plăcere în Viena, a plecat de la hotel și nu s-a mai întors.50
Periodicul prezintă și știri diverse. De exemplu, o furtună, care a decopertat case și șuri,
acoperișul Hotelului Stăncescu fiind luat de vânt și dus la distanță mare. De asemenea, hala din
piață a devenit ruină, Palatul Justiției a fost descoperit, turnul bisericii din mahalaua Hagienus a fost
dărâmat. Numărul caselor din mahalale distruse a fost foarte mare. Toate grădinile de verdețuri au
fost inundate.51
Și o curiozitate, preluată din periodicul „Olteanul” din Craiova, despre o femeie din
localitate – i se dă chiar și numele și adresa – care a născut doi gemeni, o fată care a murit la naștere
și un băiat cu malformații, „un monstru” – se dau toate amănuntele posibile - și care a trăit 24 de
ore, fiind „pus în spirt” de un doctor – i se dă numele – de la Spitalul Stirbey.52
Informațiile primite de românii din Transilvania, prin intermediul „Gazetei de Transivania”
din Craiova sunt diverse. Analizând tematica, observăm că ştirile ce țin de cultură și de economie
interesează cel mai mult periodicul. Însă și implicarea Ligii Culturale a Românilor filiala Craiova în
problema naţională a românilor din Transilvania – ca și a filialelor din întreaga țară, de altfel – este
adusă spre cunoștință cititorilor „Gazetei”.
45
LI, nr. 107, 143/26 mai 1888, p. 2.
46
LIII, nr. 64, 20 mar./1 apr. 1890, p. 2.
47
LI, nr. 167, 30 iul./11 aug. 1888, p. 1.
48
LV, nr. 95, 29 apr./1 mai 1892, pp. 2-3.
49
XLIX, nr. 196, 2/14 sep. 1886, p. 2; XLIX, nr. 199, 5/17 sep. 1886, p. 2.
50
L, nr. 170, 4/16 aug. 1887, p. 2.
51
LVI, nr. 114, 27 mai/8 iun. 1893, p. 2.
52
XLIX, nr. 244, 30 oct. /11nov. 1886, p. 3.
219
DUMITRAȘCU Lavinia
BIBLIOGRAFIE
Gazeta Transilvaniei
Răduică, G., Răduică, N. 1995. Dicționarul presei românești (1731-1918). București:
Științifică.
- http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Elena_Teodorini.
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Elena_Teodorini.
- http://www.operacraiova.ro/.
- http://craiovadeieri.wordpress.com/2017/01/02/craiova-in-anul-expozitiei-cooperatorilor-
din-tara.
220
TRIPLA ALIANȚĂ, ROMÂNIA ȘI RELAȚIA CU RUSIA ȚARISTĂ

(1883-1900)
Ștefan-Cristian Florescu*
Rezumat: Acest articol analizează evoluția relațiilor româno-ruse în perioada 1883-1878. După încheierea
Congresului de la Berlin, România își dorea afirmarea în cadrul Marilor Puteri cât și consolidarea
independenței. Într-o perioadă dificilă din punct de vedere al intereselor prezente în spațiul european, unde
atât interesele ruse cât și cele austro-ungare doreau să se impună, România avea să găsească în spatele
scutului oferit de către Puterile Centrale avantajele politice și economice oferite de către statul de membru
în cadrul Triplei Alianțe. Adoptând o poziție moderată și după aderarea la Tripla Alianță ți în același timp
moderând conferința de pace pentru încheierea războiului dintre sârbi și bulgari, România a demonstrat
Europei faptul că Regatul român era singurul stat consolidat din zona Balcanilor ce putea menține pacea și
ordinea în zonă. Îmbunătățirea relațiilor cu Rusia aveau să devină din ce în ce mai bune, odată cu trecerea
timpului iar acest lucru a devenit vizibil odată cu vizita Regelui în capitala țarilor.
Abstract: This article analyzes the evolution of Romanian-Russian relations between 1883-1878. After the
end of the Berlin Congress, Romania wanted to assert itself within the Great Powers as well as to
consolidate independence. In a difficult period in terms of interests in the European space, where both
Russian and Austro-Hungarian interests wanted to impose themselves, Romania would find, behind the
shield offered by the Central Powers, the political and economic advantages offered by the Member State in
the Triple Alliance. Adopting a moderate position after joining the Triple Alliance and at the same time
moderating the peace conference to end the war between Serbs and Bulgarians, Romania demonstrated to
Europe that the Romanian Kingdom was the only consolidated state in the Balkans that could maintain
peace and order in the area. The improvement of relations with Russia would become better and better as
time passed and this became visible with the King's visit to the capital of the countries.
Cuvinte-cheie: România, Rusia, Puterile Centrale, Tripla Alianță, Relații Internaționale.
Key-words: Romania, Russia, Central Powers, Triple Alliance, International Relations.
Chiar dacă România și-a câștigat independența, în urma războiului dintre Imperiul Rus și
Imperiul Otoman, dintre anii 1877-1878, război în care armata română a luptat alături de armata
țaristă, deși nu se stipulase acest fapt în convenția cu Rusia (1877)1, relațiile ruso-române au intrat
într-o perioadă tensionată, imediat după încheierea campaniei din Balcani (1878).2 Pe lângă
neîncrederea asupra politicii duse de către vecinul de la Est cu privire la menținerea status-quo-ului
în regiunea Balcanilor, un alt factor ce a dus la tensionarea relațiilor dintre cele două țări a fost
preluarea celor trei județe din sudul Basarabiei de către Rusia, problema delimitării frontierei de la
sudul Dobrogei, dar și intrarea Bulgariei sub protectorat rusesc, după finalizarea lucrărilor
Congresului de la Berlin (iulie 1878). Poziția în care au fost puși oficialii români în cadrul
Congresului de la Berlin (iunie-iulie 1878)3, a convins personalitățile politice, cât și pe domnitorul
Carol, că integrarea României în cadrul unor alianțe le va facilita promovarea intereselor țării cât și
forța necesară de a rezista în fața presiunilor externe, mai ales că, în urma cuceririi independenței de
*Doctorand, Universitatea din Craiova, e-mail: florescu.cristian10@yahoo.com.

1
Convenție ce garanta trecerea trupelor țariste pe teritoriul României, cu obligația Rusiei de a respecta drepturile
politice și integritatea României; Ionașcu et al., 1971, p. 399.
2
La data de 19 februarie/3 martie 1878 este semnat Tratatul de pace de la San Stefano, între Imperiul Otoman și Rusia,
fără ca oficialii români să fie prezenți și fără avea cunoștință de conținutul documentului. A se vedea Damean, Oncescu,
2015, p. 206.
3
În timpul desfășurării ședintelor Congresului de la Berlin, primirea delegației române la discuții era pusă sub semnul
întrebării de către Marile Puteri. Delegația românească a fost totuși susținută de către reprezentantul Angliei, marchizul
Salisbury, iar audierea lui Mihail Kogălniceanu și Ion C. Brătianu a avut loc la data de 19 iunie/ 1 iulie 1878. A se
vedea detalii la Damean, 2011, pp. 69-71.
221
FLORESCU Ștefan-Cristian
stat a țării „nicio putere nu mai avea dreptul de a interveni în afacerile interne ale țării noastre și
nici să-i impună sau să-i controleze relațiile externe”4.
După războiul de independență (1877-1878) și implicit după finalizarea lucrărilor
Congresului de la Berlin (1878), politica externă a României „a urmat calea statului european
mic”5, dorindu-și afirmarea în cadrul Marilor Puteri cât și o consolidare a independenței de stat. O
astfel de convingere putea fi pusă în practică adoptând o poziție de neutralitate sau prin încheierea
unei alianțe cu o mare putere, care să îi asigure stabilitate. În cadrul politic european, după
încheierea lucrărilor Congresului de la Berlin, cancelarul Germaniei a devenit fără drept de apel
liberul arbitru al problemelor ce se iscau în Europa, „iar în orice problemă importantă se cerea
concursul puternicului Imperiu german”6.
Perioada de pace europeană de după Congresul de la Berlin a coincis cu o perioadă de
reașezare a sistemului relațiilor internaționale de pe continentul european. În cadrul acestui sistem,
atât România cât și statele din sud-estul Europei au rămas „obiectul expansiunii marilor puteri
europene”7, în special al Rusiei, Austro-Ungariei și Germaniei.
La câțiva ani de la Tratatul de la Berlin, marile puteri au pus în discuție chestiunea
prelungirii mandatului Comisiei Europene a Dunării (C.E.D.), pe fondul împotrivirii Rusiei și
Austro-Ungariei. Imperiul țarist considera că C.E.D. îi bloca intențiile de a stăpâni în exclusivitate
gurile Dunării, iar brațul Chilia era împărțit cu România. Austro-Ungaria dorea să-și aroge în
exclusivitate, în dauna țărilor riverane, cu mai multă îndreptățire, întrucât erau situate chiar pe
porțiunea respectivă a Dunării - Bulgaria, România, Serbia -, rolul preponderent între Turnu Severin
și Marea Neagră. În aceste împrejurări la 27 ianuarie/8 februarie 1883 s-a deschis la Londra,
Conferința marilor puteri pentru prelungirea duratei de activitate a C.E.D, pe care diplomația țaristă
o considera organismul internațional care-i blocase intențiile de a stăpâni în exclusivitate gurile
Dunării8.
În ședința din 30 ianuarie/10 februarie 1883 la propunerea Germaniei, Italia alături de
celelalte mari puteri, a votat contra dreptului României de a fi reprezentată cu vot deliberativ,
delegatul României Ion Ghica fiind doar consultat9. Însă, Ion Ghica a declinat această „ofertă”,
declarând neobligatorii pentru România hotărârile ce vor fi luate fără participarea ei10.
Marile puteri și-au făcut reciproc concesii, semnând la 10 martie 1883 Tratatul de la Londra,
prin care competențele C.E.D. se prelungeau pe 21 de ani (1883-1904) și apoi automat din trei în
trei ani11, începând cu 24 aprilie 1883. Stipulațiile tratatului de la Londra aveau să încalce grav
suveranitatea României. Articolul 1 prevedea extinderea jurisdicției C.E.D. până la Brăila12.
Articolele 3-6 favorizau interesele Rusiei la brațul Chilia. Articolul 7 aproba Regulamentul de
navigație și poliție fluvială, elaborat la 2 iunie 1882 de către C.E.D.13, România continuând să-și
exercite activitatea de supraveghere și poliție pe partea Dunării cuprinsă între Porțile de Fier -
Brăila14. Dar acum, în această porțiune, se vedea bătălia României pentru păstrarea suveranității ei
și, cum nu erau fixate măsuri coercitive pentru respectarea prevederilor de la Londra, statul român
și-a exercitat practic deplina autoritate în apele sale teritoriale de la Turnu Severin până la Galați15.
4
Istoria României, vol. IV, 1964, p. 638.
5
Vesa, 1975, p. 7.
6
Ciachir, 1996, p. 120.
7
Căzan, Rădulescu-Zoner, 1979, p. 5.
8
Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2006, p. XXVII; Ciachir, 1998, p. 294.
9
Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2006, p. 97.
10
Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2006, pp. 99-100.
11
Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2006, pp. 153-156.
12
Brătescu, 2011, p. 39.
13
Rădulescu-Zoner, 1971, p. 152.
14
Rădulescu-Zoner, 1982, p. 88; Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2006, p. 156.
15
Ciachir, Bercan, 1998, pp. 406-407; Ciachir, 1996, p. 294; Oncescu, Stanciu, 2009, p. 119.
222
După mai bine de trei ani, în care România s-a aflat în momente tensionate pe plan
internațional, în urma situațiilor neplăcute în cadrul Chestiunii Dunării, realizarea unei alianțe nu
era foarte la îndemână. Cum statele din sud-estul Europei aveau interese comune cu ale României,
Regele Carol I avea doar alternativa unei alianțe cu una dintre Marile Puteri. Chiar dacă în rândul
opiniei publice românești, Franța era văzută ca favorită pentru stabilirea unei alianțe, atitudinea
acesteia în cadrul Congresului de la Berlin față de România, a dus la reanalizarea situației, un motiv
în plus fiind dat și de izolarea diplomatică a acesteia. Rusia, pe de altă parte, era privită ca un
inamic „și deci un candidat foarte puțin probabil pentru o alianță”16.
Alinierea politicii externe a României alături de cea a Germaniei și a Imperiului Austro-
Ungar reprezenta totuși o contradicție, existența a unui număr de aproximativ trei milioane de
români ce se aflau între granițele Austro-Ungariei. Urmărind stoparea dezvoltării a unei influențe
ruse din ce în ce mai puternică atât în România cât și în Peninsula Balcanică, Germania, a sprijinit
Austro-Ungaria, fără a scoate din ecuație interesul propriu. Într-o perioadă în care sud-estul
european reprezenta tabla de șah, unde interesul austro-ungar avea ca oponent interesul Imperiului
Țarist, România avea să aleagă adăpostul scutului oferit de către Puterile Centrale. Avantajele pe
care le căutau cercurile politice responsabile din România, politice și economice, au fost găsite în
cadrul Triplei Alianțe17 dintre Germania, Austro-Ungaria și Italia. O alianță cu Puterile Centrale îi
oferea României „garanții de siguranță și, totodată, posibilitatea de a se concentra asupra
dezvoltării economice, sociale și instituționale”18.
Fiind ce mai mare forță militară la acel moment și luând în considerare legăturile dinastiei
de Hohenzollern-Sigmaringen cu Germania, aceasta a reprezentat fără îndoială punctul principal de
atracție din cadrul Triplei Alianțe19.
Având în vedere atitudinea diplomației de la Viena în Chestiunea Dunării, o posibilitate a
unei alianțe cu Imperiul Austro-Ungar a stârnit nemulțumiri, însă „de la Berlin se precizase clar că
orice alianță a României cu Germania trebuie să treacă pe la Viena”20. Prin vizitele întreprinse de
către Carol I la Berlin în luna august 1883, cât și de către Ion C. Brătianu la Viena în luna
septembrie a aceluiași an, au fost puse bazele aderării țării la Tripla Alianță21. Iar în opinia lui I.C.
Brătianu, pe care a exprimat-o într-un discurs la începutul lunii octombrie, nu trebuia „pierdut din
vedere faptul că guvernul român era guvernul unui mic stat, iar statele mici nu pot face politică
europeană; ele nu creează evenimentele, nu pot să le provoace, nici să le anuleze sau să le întârzie.
Evenimentele ne parvin, create de marile puteri și ne sunt impuse. De aceea politica noastră ne e
impusă”22.
Pentru Austro-Ungaria, o alianță cu România reprezenta îngrădirea influenței rusești, dar și
faptul că gurile Dunării erau sub stăpânirea unui prieten23.
Aderarea României la Tripla Alianță s-a concretizat la data de 30 octombrie 1883, moment
în care din partea României, D.A Sturdza a semnat tratatul bilateral cu Austro-Ungaria, acesta
având caracter defensiv, iar conform articolului 224, „Austro-Ungaria se obliga să-i ofere sprijin și
16
Bărbulescu et al., 1998, p. 412.
17
În luna Mai 1882 a fost semnat tratatul de alianță între Germania, Austro-Ungaria și Italia și conform acestuia cele
trei țări se angajau la apărarea celorlalte prin acordarea ajutorului militar, în cazul în care una din celelalte puteri
semnatare s-ar afla în război. Cele trei țări se angajau să se sprijine atât pe plan economic cât și politic. Pentru a se
stabili clar faptul că alianța era constituită împotriva Franței și Rusiei, o săptămână mai târziu a fost semnată o
declarație prin care se arăta clar, că alianța nu era împotriva Marii Britanii (Căzan, Rădulescu-Zoner, 1979, pp. 28-29.)
18
Oncescu, 2011, p. 92.
19
Damean, Oncescu, 2015, p. 232.
20
21
Cristescu, 2007, pp. 49-54.
22
Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale, București, Colecția Microfilme Franța, Rola 49, cadrul 252.
23
24
Oncescu, 2011, p. 507.
223
asistență”25, iar noii aliați „au promis să nu se alăture unei alte alianțe îndreptate împotriva unuia
dintre ei”26. Printr-un acord separat, în aceeași zi, a aderat la proiect și Germania. Pentru a nu
reprezenta o provocare la adresa Imperiului Rus și a nu declanșa proteste ale oamenilor politici cât
și a opiniei publice, care la acea vreme își manifestau interesul față de Franța, acordul nu a fost
ratificat de către parlament, acesta fiind menținut secret la insistența Regelui Carol și a lui I.C
Brătianu.
Tratatul de alianță a reprezentat ieșirea țării din izolarea în care se afla pe plan internațional
și a reprezentat piatra de temelie a politicii externe practicate de București până la izbucnirea
primului război mondial, având totodată garanția Marilor Puteri în acordarea ajutorului în cazul
unui atac din partea vecinului estic, chiar dacă Rusia nu era numită explicit ca și inamic în cadrul
textului tratatului. Pentru Carol I, anul 1883 a reprezentat unul dintre decisivii ani ai domniei lui
deoarece în acest an, Regele, a pus bazele „orientării externe a României în următoarele trei
decenii”27.
„Prin aderarea României la acest tratat Germania și Austro-Ungaria aveau posibilitatea să
controleze cursul inferior al Dunării, precum și gurile fluviului”28 prin simpla poziționare
geografice a țării noastre, care se afla între Rusia și Bulgaria, acest lucru reprezentând o necesitate
politică.
În plan internațional, anul 1885, aducea la masa discuțiilor concertului european, situația din
zona balcanică (conflictul dintre Bulgaria și Turcia), Bulgaria dorindu-și obținerea independenței,
la fel cum făcuse și România în cadrul reuniunii de la Berlin. La fel ca în cazul țării noastre, pentru
Bulgaria, Congresul de la Berlin „a ținut cont prea puțin de interesele și aspirațiile popoarelor din
zonă și a lăsat numeroase probleme nerezolvate”29. Bulgaria „era organizată ca principat autonom
sub suzeranitate otomană, iar în Rumelia Orientală exista un guvernator creștin numit de Imperiul
Otoman”30.
În august 1885, granița de sud a Dobrogei, mai ales zona Silistra, s-a transformat într-un
punct de maximă tensiune în relațiile balcanice. Fără avertisment prealabil, autoritățile bulgare au
ocupat Arab-Tabia, instalând aici un pichet și un punct de vamă, iar la cererea guvernului român, de
retragere și restabilire a bunelor relații, bulgarii au răspuns cu o altă provocare, anexând și o
porțiune strategică între Ostrov și Silistra, în apropierea pichetului românesc31.
Întrucât protestele diplomatice s-au dovedit ineficiente, România a amenințat cu folosirea
forței. Astfel, la 22 august/3 septembrie 1885, subunitatea română de grăniceri din zonă a primit
ordin să ia în stăpânire Arab Tabia, „limitându-se strict la teritoriul românesc”. Bulgarii au părăsit
punctele ocupate și zona. Rusia s-a dovedit însă şi acum principala instigatoare a conflictului. Pe un
ton imperativ, țarul a cerut principelui Alexandru Battenberg „să fie menţinute drepturile bulgarilor
asupra împrejurimilor Silistrei și a fortificațiilor Arab-Tabiei”, solicitând în acest scop punerea
armatei bulgare pe picior de război, apelându-se chiar la rezerviști32.
Cabinetul țarist pusese la punct un plan după care trupele bulgare urmau să fie sprijinite
îndeaproape de regimente rusești, chemate „la cererea” principelui bulgar, pentru ca Rusia „să se
sustragă observațiilor puterilor străine”. Dacă România ar fi refuzat să cedeze, urma deschiderea
imediată a unui „conflict armat”, se arăta în instrucțiunile din 31 august 1885 ale directorului
Departamentului asiatic al Ministerului Afacerilor Străine al Rusiei către consulul general rus de la
Rusciuk. Populația din Rumelia Orientală era antrenată și ea în conflict prin „proclamații”, pentru a-
25
26
Bărbulescu et al., 1998, p. 413.
27
Cristescu, 2007, p. 43.
28
Ciachir, 1996, p. 125.
29
Cain, 2021, p. 54.
30
Ceobanu, 2017, p. 128.
31
Bușă, 2007, p. 67.
32
Bușă, 2000, pp. 738-739.
224
i ajuta „cu arme și voluntari” pe frații lor în lupta împotriva „dușmanului comun”, care se înțelege,
era România. Deși trupele ruse ar fi sprijinit pe bulgari, guvernul imperial păstra în principiu „o
neutralitate strictă”, pentru a îndepărta posibilitatea unei intervenții a vreunei puteri străine. În
planurile ruse se prevedea, în cazul unei victorii bulgare, obligarea guvernului român la plata unor
daune de război, fie printr-o contribuție bănească, fie prin abandonarea unei părți din teritoriu, „fie
chiar prin ambele mijloace”33. Intențiile perfide ale Rusiei față de România si chiar față de Balcani,
crezându-se pe deplin stăpânitoare în Principatul autonom al Bulgariei, aveau să fie însă spulberate
de desfășurarea altor evenimente.
La data de 6/18 septembrie 1885, guvernatorul general al orașului Filipopoli, Gavril Pașa, a
fost informat că serviciile sale, din postura de guvernator al Rumeliei Orientale, numit de către
Imperiul Otoman nu mai sunt necesare, în urma revoltei urmând ca Bulgaria să se unească cu
provincia34.
În ciuda faptului că mișcarea de unificare a celor două Bulgarii, reprezenta o încălcare gravă
a tratatului de la Berlin, împins de presiunea sentimentului naționalist care se intensificase în
principal, principele Alexandru I de Battenberg a preluat conducerea mișcării unioniste.
Conducătorii imperiului rus au fost luați prin surprindere de către evenimentele petrecute la sudul
Dunării, N. Giers fiind în vacanță iar țarul, Alexandru al III-lea, aflându-se în Danemarca35.
Urmare a revoluției din luna septembrie, oficialii ruși din cadrul armatei bulgare au fost retrași de
către țar36.
Văzându-se „între cele două Rusii”37, România își urmărea propriul interes, acela de a nu își
vedea teritoriul transformat într-un teatru al operațiunilor militare orchestrate de Rusia sau alte mari
puteri. Având relații amiabile cu vecinii de la sudul Dunării, la momentul izbucnirii conflictului,
poziția guvernului a fost una de expectativă, mai târziu dezvoltându-se într-o poziție clară de
neutralitate. Referitor la poziția adoptată, Carol I menționa, într-o scrisoare către Maria de Flandra
în luna octombrie, faptul că „noi lăsăm evenimentele să-și urmeze cursul și în niciun caz nu vom
turna caz pe foc. De aceea Europa ne este recunoscătoare pentru atitudinea noastră”38.
În luna noiembrie 1885, Marile Puteri au ținut o conferință la Constantinopol pentru a lua în
considerare această încălcare a tratatului de la Berlin, unde Rusia a cerut ca unirea Bulgariei să nu
fie luată în considerare și anulată, sugestie la care Anglia s-a opus.
Unirea celor două state bulgare (Bulgaria autonomă și Rumelia Orientală) a zdruncinat
balanța de putere din zona Balcanilor, iar Milan al Serbiei nu ar fi putut fi de acord cu acest lucru
fără a obține compensații39.
Încercările Puterilor Centrale de a restabili pacea în zonă și de a ține sub control criza
bulgară au fost sortite eșecului, astfel că la data de 14 noiembrie 1885, teritoriul bulgar este invadat
de către Serbia40. „Acest act agresiv s-a făcut cu consimțământul Austro-Ungariei, care avea
prilejul să-și arate bunele oficii față de aliata sa.”41.
Având superioritate din punct de vedere militar și profitând de „rechemarea ofițerilor ruși
din armata Bulgariei”42, Serbia dădea impresia că va înfrânge armata bulgară, însă după bătălia de
la Slivnița, ofensiva bulgară a fost stopată de intervenția diplomatică a Austro-Ungariei43.
33
Bușă, 2007 pp. 68-69.
34
Marriott, 1917, p. 313.
35
Ceobanu, 2017, p. 128.
36
Patrick, 2010, p. 80.
37
Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2010, p. X.
38
Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2010, p. XIII; Vezi pe larg, Cristescu, 2005, p. 201.
39
Jelavich, 1983, p. 371.
40
Datorită faptului că la finalitatea lucrărilor așa zisei Conferințe a Ambasadorilor nu se anunțau sancțiuni, Milan a
folosit ca pretext atacarea posturilor sârbești de către statul bulgar. A se vedea Catană, 2012, p. 89.
41
42
Ceobanu, 2017, p. 133.
225
Invadarea Bulgariei de către Serbia a avut o contribuție enormă în reușita unificării celor
două Bulgarii și acest lucru a scos în evidență faptul că rezultatul ce se dorea în urma conferinței de
la Constantinopol nu putea fi atins. La data de 30 decembrie 1885/11 ianuarie 1886, reprezentanții
marilor puteri au adresat guvernului sârb o notă colectivă, la recomandarea Rusiei, prin care
solicitau demobilizarea generală și căutarea unei soluții pașnice pentru a pune capăt conflictului44.
În aceeași zi, ministrul României la Belgrad, Emil Ghica, trimitea către ministrul român al
afacerilor externe o notă informativă în care menționa faptul că Serbia este de acord cu propunerea
Rusiei, referitor la încetarea conflictului și că este de acord ca negocierile să se desfășoare la
București45.
Atât Serbia cât și Bulgaria au căzut de comun acord ca negocierile de pace să aibă loc la
București, astfel că în luna februarie a anului 1886, au fost deschise lucrările conferinței ce au avut
loc în sediul Ministerului de Finanțe46.
Alegerea Capitalei României ca loc de desfășurare a lucrărilor conferinței de pace pentru
încheierea războiului sârbo-bulgar, a fost rezultatul poziției moderate pe care a avut-o guvernul
român vis-a-vis de conflictul de la sud de Dunăre, care „a dat dovadă de mult calm și tact și dorea
ca acest conflict să fie cât mai repede aplanat”47, acest lucru reprezenta „prestigiul la care ajunsese
regatul român care demonstrase Europei că dintre toate statele balcanice este singurul stat
consolidat ce poate servi ca bază pentru menținerea păcii și ordinii în zonă”48.
La data de 19 februarie/3 martie 1886 negocierile de la București au luat sfârșit, iar tratatul
semnat în capitala României „conținea un singur articol: restabilirea păcii dintre Serbia și
Bulgaria”49.
În urma realizării unirii, vecinul României de la sud de Dunăre, a fost transformat în câmpul
de luptă pentru obținerea influenței între Rusia țaristă și Austro-Ungaria50.
Pentru România semnarea tratatului de încheiere a conflictului sârbo-bulgar (1886) a
însemnat recunoașterea statutului internațional pe care statul român îl dobândise în urma cuceririi
independenței sale51.
Semnarea Tratatului de Pace de la București și a Acordului de la Thopane52 nu a însemnat și
rezolvarea crizei Balcanice. Situația principelui Alexandru de Battenberg nu era deloc ușoară53,
administrația de la Petersburg fiind în continuare nemulțumită de acesta. Dorind să iese din izolarea
pe plan extern produsă de către Rusia, Alexandru de Battenberg a efectuat o vizită la București, la
începutul lunii iunie 1886, unde a fost primit de către Regele Carol I54. În cadrul discuțiilor purtate,
principele bulgar i-ar fi sugerat regelui României, crearea unei „confederații româno-bulgară”55 care
să aibă o politică externă proprie și prin care să stopeze influența Rusiei în Balcani56.
43
Datorită sprijinului acordat de către milițiile rumeliote, armata bulgară a mutat teatrul de război pe teritoriul Serbiei
ceea ce a dus la amenințarea din partea Austro-Ungariei cu sprijinul acordat Serbiei (Catană, 2012, p. 90).
44
45
46
Dinu, Ceobanu, 2013, p. 138.
47
Ciachir, 1996, p. 127.
48
49
Ceobanu, 2017, p. 134.
50
Moisuc, Calafeteanu, 1979, p. 124.
51
Catană, 2012, p. 106.
52
Prin semnarea Acordului de la Thopane la finele luniii martie 1886, Imperiul Otoman îi conferea funcția de
guvernator general al Rumeliei Orientale, fără însă a-i preciza numele. Vezi Ceobanu, 2017, p. 134.
53
În urma unificării Bulgariei principelui Bulgar i-au fost retrase decorațiile ruse și calitatea de ofițer al armatei țariste.
Vezi Căzan, Rădulescu-Zoner, 1979, p. 133.
54
55
Ceobanu, 2017, p. 135.
56
Căzan, Rădulescu-Zoner, 1979, pp. 133-134.
226
În urma discuției Carol I l-a sfătuit pe conducătorul bulgar „să accepte lupta fără teamă,
căci ar trebui să se știe până la urmă cine este stăpân în Bulgaria”57 și a refuzat oferta acestuia
fiind convins că Rusia nu ar fi acceptat materializarea acestui lucru.
În luna august a anului 1886, printr-o lovitură de stat organizată de către ofițeri filoruși din
armata bulgară, principele Battenberg a fost obligat să părăsească tronul Bulgariei și să părăsească
țară. În urma abdicării, puterea a fost preluată de către un guvern condus de Stambulov58 care era
„un adversar al amestecului Rusiei în Bulgaria”59.
Nemulțumit de cele întâmplate în Bulgaria, cabinetul de la Petersburg s-a implicat direct în
afacerile interne ale Sofiei, astfel că generalul Kaulbars a fost trimis în capitala Bulgariei pentru a
prezenta cererile cabinetului rus în vederea restabilirii relațiilor dintre cele două țări60. În urma
ruperii relațiilor ruso-bulgare de către guvernul condus de Stambulov, la finele anului 1886, la
sugestia Austro-Ungariei a fost adus pe tronul Bulgariei Ferdinand de Saxa-Coburg61. De altfel,
Rusia a încercat să intervină la Poartă, dar puterile occidentale i-au sfătuit pe turci să nu întreprindă
vreo acțiune contra. Anglia și Austro-Ungaria au amenințat Rusia cu război în cazul unei
intervenții62.
Sprijinul oferit de către cabinetul diplomatic de la București în favoarea lui Ferdinand de
Saxa-Coburg pentru preluarea tronului bulgar au alimentat disensiunile dintre relațiile româno-ruse,
iar în același timp cu scăderea influenței ruse în zona balcanilor, în capitala României încă exista
temerea de o intervenției a Rusiei asupra țării. La începutul anului 1887 pericolul unei noi
confruntări în Europa se întrezărea la orizont și acesta părea că de data aceasta va răsări din apusul
continentului. Zvonurile precum că Germania lui Bismarck se considera îndreptățit să atace Franța
coroborate cu mobilizarea armatei germane erau din ce în ce mai pertinente63. Contrar „crizei
intervenite la nivelul relațiilor franco-germane”64, relațiile româno-ruse de la începutul anului 1887
se regăseau într-o oarecare normalitate, la acest lucru contribuind și atitudinea României față de
conflictul de la sud de Dunăre65.
Rusia a fost profund marcată de eșecul ei în Bulgaria și de creșterea influenței României în
regiune. La 20 mai/l iunie 1887, Mihail Alexandrovici Hitrovo, ministru plenipotențiar al imperiului
țarist în România în perioada 1886-189166 atrăgea atenția premierului I.C. Brătianu asupra
eventualității intervenției trupelor ruse în Bulgaria prin România. La 20 mai/l august 1887, noul
principe bulgar era primit, în drum spre Viena, cu onoruri oficiale, de către autoritățile române la
Turnu Severin. Rusia nu s-a împăcat cu eliminarea fostului principe Battenberg, pe care la un
moment dat chiar ea îl renegase.
Între 1887-1890 a existat o încordare în relațiile dintre marile puteri. Germania se străduia
tot timpul să „neutralizeze” Franța și chiar să-i minimalizeze autoritatea atât în Europa, cât şi în
zonele coloniale unde interesele coloniale germano-franceze se ciocneau în obținerea de profituri
comerciale și teritoriale. La 5 ani de la înființarea Triplei Alianțe, tratatul a fost reînnoit. În același
timp, Germania a încheiat cu Anglia și Italia acorduri privind „status-quo”-ul în mările Mediterană,
Adriatică, Egee și Neagră. Bismark, datorită abilității sale diplomatice, mai reușește încheierea unui
57
58
Ceobanu, 2017, p. 135.
59
60
Ceobanu, 2017, p. 136.
61
Moisuc, Calafeteanu, 1979, p. 124.
62
Babeș, Calafeteanu, 1986, p. 144; Prodan, 1997, p. 206.
63
64
65
Ceobanu, 2017, p. 141.
66
Relațiile diplomatice româno-ruse din această perioadă au fost deosebit de tensionate, ca urmare a venimentelor din
14/26 martie 1888, de la Palatul Regal, când secretarul legației ruse Lermontov a fost rănit, precum și din cauza arestării
și expulzării din România în 1888-1889 a unor „supuși ruși, de profesiune iconari și juganari”. (A se vedea Ceobanu,
2001, pp. 153-154).
227
„tratat de reasigurare”, pe 3 ani, cu Rusia. Era reînnoirea „Alianței celor trei împărați”, îndreptat
practic împotriva monarhiei austro-ungare și republicii franceze. În unele puncte, el venea în
contradicție cu obligațiile Germaniei în cadrul Triplei Alianțe. Tratatul asigura mari avantaje Rusiei
în Balcani și în zona Strâmtorilor dintre Marea Neagră și Mediterana67.
În anul 1890, din cauza sănătății tot mai precare, cancelarul Bismark avea să se retragă din
viața politică, acest fapt schimbând obiectivele politicii externe germane. Noul cancelar, von
Caprivi, a refuzat în 1891 prelungirea „Tratatului de reasigurare” și a căutat să boicoteze
economico-financiar Rusia. În aceste condiții avea să se producă apropierea dintre Franța și Rusia68.
Strângerea relațiilor dintre cele două țări a ajuns de la vizite reciproce: a țarului în mai 1891 la
Expoziția franceză de la Moscova, a escadrei amiralului francez Gervois la 22 iulie 1891 la
Kronstadt, până la negocierea și ratificarea unei convenții militare ruso-franceze, între 1892 și 1894.
Este interesant numărul de militari cu care se angajau cele două state în cazul unui război cu
Germania sau cu alte forțe ale Triplei Alianțe: cca. 1.000.000 pentru Franța și până la 800.000
pentru Rusia69. Aici își are originea cel de-al doilea bloc politico-militar. Disputele pentru
reîmpărțirea zonelor de influență, pentru colonii, dintre marile puteri la sfârșitul secolului al XIX-
lea, au determinat și schimbări în cadrul partenerilor Germaniei contra Rusiei, între care Anglia și
Italia. Anglia, având interese în Extremul Orient (Japonia), nu mai găsea necesară o înțelegere cu
Germania. Rusia însă, care avea de asemenea interese în spațiul japonez, a căutat să tempereze
intențiile engleze.
După încheierea alianței dintre Rusia și Franța, în cadrul alianței puterilor centrale
importanța României a crescut și datorită faptului că țara noastră acoperea flancul sudic al frontului
germano-austro-rus70. În luna iulie a anului 1892, la Sinaia, prin semnătura lui Alexandru Lahovary
și a contelui Goluchowski a fost înnoit tratatul de alianță dintre România și Austro-Ungaria71. În
aceeași lună, tratatul, a fost ratificat de către Francisc Joseph, împăratul Austro-Ungariei, urmând
ca la începutul lunii august aceluiași an acesta să fie ratificat și de regele României72. Odată cu
semnarea actului de aderare al Germaniei în luna noiembrie, cât și ratificarea aderării Italiei la
tratatul de alianță secret în luna decembrie, pentru România se încheia o perioadă dificilă de
tratative cu puterile centrale pentru înnoirea înțelegerilor73.
În următorii ani relațiile româno-ruse aveau să se îmbunătățească, iar după căsătoria
prințului moștenitor, Ferdinand, acestea erau chiar mulțumitoare74 și odată cu urcarea pe tron al
noului țar, Nicolae al II-lea, regele Carol „era convins că, în primii ani, nu se vor produce mutații
spectaculoase”75.
Ameliorarea relațiilor cu Rusia a devenit perceptibilă odată cu vizita regelui României în
capitala țarilor în luna iulie 189876, acest lucru confirmând „dorința românilor de a trăi în pace cu
vecinul de la răsărit”77, chiar dacă societatea „românească și liderii săi politici resimțeau încă
pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei.”78.
67
Ciachir, Bercan, 1986, pp. 414-415.
68
Ciachir, Bercan, 1986, p. 416.
69
Ciachir, Bercan, 1986, pp. 416-418.
70
Ciachir, 1996, p. 136.
71
72
73
74
Ceobanu, 2017, p. 221.
75
Ceobanu, 2017, p. 222.
76
77
Ceobanu, 2017, p. 221.
78
Dinu, Ceobanu, 2016, p. 24.
228
BIBLIOGRAFIE
I. Surse inedite
Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, colecţia Microfilme Franţa, rola 49 (1883-
1884).
II. Surse edite

Dinu, R., Ceobanu, A.B. 2013. Alexandru Em. Lahovari. Note, Amintiri, Corespondență
diplomatică oficială și personală (1877-1914), Paris, Petersburg, București, Roma. Iași:
Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Dinu, R., Ceobanu, A.B. 2016. Gheorghe Rosetti-Solescu, Corespondență diplomatică
personală și oficială (1895-1911). Petersburg. Iași: Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Cristescu, S. 2005. Carol I. Corespondența privată (1878-1912). București: Tritonic.
Ionașcu, I., Bărbulescu, P., Gheorghe, G. 1971. Relații internaționale ale României în
documente (1368-1900). București: Politică.
Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2006. Documente diplomatice
române. Seria I, vol. 11 (1883), volum realizat de Ciupală, A., Dinu, R., Lukács, A., Cuvânt înainte
de Mihai Răzvan Ungureanu, București: Academiei.
Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2010. Documente diplomatice
române. Seria I, vol. 12 (1884-1885), volum realizat de Ciupală, A., Dinu, R., Lukács, A., Râmnicu
Vâlcea: Conphys.
Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, 2014, Documente diplomatice
române. Seria I, vol. 13 (1886), volum realizat de Ciupală, A., Lukács, A., Trăușan-Matu, L.,
București: Monitorul Oficial.
Oncescu, I. 2011. Texte și documente privind istoria modernă a Românilor (1774-1918).
Târgoviște: Cetatea de Scaun.
Scrisorile Regelui Carol I din arhiva de la Sigmarigen (1878-1905). Studiul introductiv,
stabilirea textului, traducerea, adaptarea și notele de Cristescu S. 2010, București: Paideia.
III. Lucrări generale

Bărbulescu, M., Deletant, D., Hitchins, K., Papacostea, Ș., Teodor, P. 1998. Istoria
României. București: Enciclopedică.
Ciachir, N. 1996. Marile Puteri și România (1856-1947). București: Albatros.
Ciachir, N. 1998. Istoria Slavilor. București: Oscar Print.
Damean, S.L., Oncescu, I. 2015. O istorie a românilor de la Tudor Vladimirescu la Marea
Unire (1821-1918). Târgoviște: Cetatea de Scaun.
Istoria României. vol. IV, 1964, coordonatori Constantinescu-Iași, P., Maciu, V.,
Cheresteșiu, V., Berindei, D., Constantinescu, N. N., Lungu, T., București: Academiei.
Moisuc, V., Calafeteanu I. 1979. Afirmarea statelor naționale independente unitare din
Centrul și Sud-Estul Europei (1821-1923). București: Academiei.
Oncescu, I., Stanciu, I. 2011. Introducere în istoria modernă a Românilor (1821-1918).
Târgoviște: Cetatea de Scaun.
Politica externă a României. Dicționar cronologic. Coord. Babeș, M., Calafeteanu, I. 1986,
București: Științifică și Enciclopedică.
IV. Lucrări speciale

Brătescu, L. 2011. Diplomația românească (1878-1888). Realizări și eșecuri, Diplomație și
destine diplomatice în lumea românească. Târgoviște: Cetatea de Scaun.
Bușă, D. 2000. Stabilirea frontierei sudice a României după Congresul de la Berlin, Fațetele
istoriei. Existente, identități, dinamici. București: Universității București.
229
Bușă, D. 2007. Relații româno-bulgare în perioada 1878-1914, Români și bulgari.

Provocările unei vecinătăți. București: Cartea Universitară.
Catană, B. 2012. Relații româno-sârbe (1875-1913). Târgoviște: Cetatea de Scaun.
Cain, D. 2012. Diplomați și diplomație în sud-estul european. Relații româno-bulgare la
1900. București: Academiei Române.
Căzan, G. N., Rădulescu-Zoner, Ș. 1979. România și Tripla Alianță (1878-1914). București:
Științifică și Enciclopedică.
Ceobanu, A.B. 2011. Diplomați ruși la curtea regelui Carol I, Cultură, politică și societate în
timpul lui Carol I. 130 de ani de la proclamarea Regatului României. Iași: Casa Editorială Demiurg.
Ceobanu, A.B. 2017. Politică și Diplomație la Sfârșitul secolului XIX. Din istoria relațiilor
româno-ruse (1878-1899). Iași: Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Ciachir, N., Bercan, G. 1986. Diplomația europeană în epoca modernă. București:
Științifică și Enciclopedică.
Cristescu, S. 2007. Carol I și politica României (1878-1912). București: Paideia.
Damean, S.L. 2011. România și Congresul de pace de la Berlin (1878). București: Mica
Valahie.
Jelavich, B. 1983. History of the Balkans. Eighteenth and Nineteenth Centuries. Cambridge
University Press.
Marriott, J.A.R. 1917. The Eastern Question. An Historical Study in Diplomacy. Oxford.
Oncescu, L. 2011. Relațiile României cu Italia în anii 1878-1914. Târgoviște: Cetatea de
Scaun.
Prodan, C. 1998. Aspecte privind alianțele politico-militare românești (1878-1914). Anuarul
Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară, III, pp. 57-73.
Rădulescu Zoner, Ș. 1971. La souverainete de la Roumanie et le probleme du Danube apres
le Congres du Berlin. Revue des etudes sud-est europeennes, IX, 1, pp. 131-153.
Vesa, V. 1975. România și Franța la începutul secolului al XX-lea-1900-1916. Cluj-Napoca.
230
SITUAȚIA SANITAR-VETERINARĂ A ORAȘULUI CRAIOVA REFLECTATĂ

ÎNTR-UN DOCUMENT INEDIT DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX
Lucian Popescu Vava∗, Isabela Ghiață∗∗
Motto: „Medicul uman salvează omul, iar medicul veterinar salvează omenirea”
Louis Pasteur
Rezumat: Modernizarea orașului Craiova la sfârșitul secolului al XIX-le și începutul secolului XX a

început anevoios și a alternat, cu perioade de progres rapid urmate de stagnare. Ori, în condițiile creșterii
numărului populației dar și a necesităților acesteia, se impunea administrației comunale demararea
proiectelor de dezvoltare și modernizare ale Craiovei. Pe această linie s-au înscris: construirea Abatorului
comunal începând cu anul 1892, fiind îmbunătățit în anii următori și construirea instalațiilor frigorifere.
Aceste două realizări aveau să aibă un impact deosebit de benefic asupra alimentării constante cu carne a
populației.
Pe lângă acestea au existat o serie de rapoarte întocmite de medicii reprezentați în Consiliu care aveau
menirea de a clarifica unele aspect ce depășeau competențele celorlalți membri. Un astfel de exemplu,
inedit, descoperit în cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale, filiala Dolj, este raportul pe anul
1908 al medicului veterinar Vucol Augustin care ne dezvăluie radiografic situația sanitar-veterinară a
orașului Craiova cu posibilitatea descifrării evoluției sănătății publice din oraș.
Abstract: The modernization of the city of Craiova at the end of the 19th century and the beginning of the
20th century began with difficulty and alternated, with periods of rapid progress followed by stagnation. Or,
in the conditions of increasing the number of population but also of its necessities, it was necessary, for the
communal administration, to start the development and modernization projects of Craiova. The following
were included in this line: the construction of the communal slaughterhouse starting with 1892, being
improved in the following years and the construction of the refrigeration installations. These two
achievements would have a particularly beneficial impact on the constant meat supply of the population.
In addition, there were a number of reports drawn up by the doctors represented on the Council aimed at
clarifying some issues that went beyond the competences of the other members. Such a unique example,
discovered within the County Service of National Archives, Dolj branch, is reported in 1908 by veterinarian
Vucol Augustin who does not radiographically reveal the sanitary-veterinary situation of Craiova with the
possibility of deciphering the evolution of public health in the city.
Cuvinte-cheie: Craiova, sănătate publică, 1908, situația sanitar-veterinară, Vucol Augustin.
Key-words: Craiova, publics health, 1908, sanitary-veterinary situation, Vucol Augustin.
Medicina veterinară, ca artă de a vindeca bolile animalelor, a apărut odată cu domesticirea

acestora de către om şi, o perioadă îndelungată de timp, s-a dezvoltat paralel cu medicina umană
fiind practicată de aceleaşi persoane multă vreme.
Această ramură a medicinei este ştiința care se ocupă de prevenirea şi combaterea bolilor la
animale, de controlul produselor de origine animală şi de protecţia sănătăţii oamenilor contra bolilor
transmisibile de la animale (zoonoze).
Medicina veterinară are drept scop apărarea sănătăţii animalelor. Ea cuprinde cunoştinţe
referitoare la bolile animalelor, prevenirea apariţiei acestor boli, combaterea şi tratamentul lor,
igiena animalelor şi adăposturilor, precum şi la ansamblul de măsuri contra epizootiilor şi pentru
protecţia sănătăţii oamenilor faţă de bolile care se pot transmite de la animale: turbare, tuberculoză,
salmoneloză.
∗
Doctorand, muzeograf, Universitatea din Craiova, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: lucianpopescuvava@yahoo.com
∗∗
Studentă, Universitatea din Craiova, e-mail: izabelaghiata@gmail.com.
231
POPESCU VAVA Lucian GHIAȚĂ Isabela
În România, printre pionierii acestei științe îi regăsim pe doctorii N. Gusi, Vasile Lucaci și
energicul Carol Davilla, care s-au implicat în perioada 1855-1865, în constituirea primei școli
veterinare românești1. Astfel, la 15 mai 1861, se deschidea Școala veterinară, ca secție a Școlii de
medicină din București2.
În practică, la mijlocul secolului al XIX-lea, serviciul veterinar era încredințat medicilor
județeni, fapt ce îngreuna activitatea acestora, determinându-i să recurgă de nenumărate ori la
activități administrative și empirice.
Un pas important în dezvoltarea acestei ramuri medicale a fost marcată de Legea sanitară
din 1874, în urma căreia veterinarii obțineau un statut similar cu cel al medicilor. Totodată între
membri Consiliului de Igienă și Salubritate Publică al județului Dolj, dar și în cel al orașului
Craiova, regăsim câte un reprezentat al medicilor veterinari3. Modificarea legislativă din 1885
introducea Consiliul superior de epizooti și Comisia veterinară care ofereau asistență Consiliului
sanitar superior4. Mergând pe firul evoluției legislative observăm că modificarea întreprinsă în
1893, extindea atribuțiile medicilor veterinari și în domeniul igienei alimentare, impunându-le
conlucrarea cu medicii umani5 dar se prevedea și introducerea unor regulamente locale referitoare la
serviciul veterinar.
Revenind la subiectul demersului nostru menționăm că, în cadrul dezbaterilor ce aveau loc
în cadrul Consiliul de Igienă și Salubritate Publică al orașului Craiova, medicii veterinari au fost
solicitați deseori să întocmească rapoarte în diverse materii, pentru a clarifica unele aspecte ce
depășeau competențele celorlalți membri. Acesta a fost determinta principală a apariției acestui
raport inedit pe care îl redăm în integralitate. Autorul său, medicul veterinar Vucol Augustin, a făcut
parte din Consiliul de Igienă și Salubritate Publică al orașului Craiova în perioada 1893-1910, adică
odată cu modificarea legii sanitare din 1894, atunci când numărul membrilor fusese extins și până la
apariția noii legi sanitare din 1910. Încă de la prima ședință, din 24 iulie 1893, la care a participat a
avut o atitudine progresistă, reformatoare, militând pentru reglementarea modernă și eficientă a
activităților comerciale ce implicau direct sau adiacent produsele animale. S-a implicat în mod
constant în organizarea și funcționarea abatorului, în elaborarea sau dezbaterile premergătoare
adoptării diferitelor regulamente locale, a făcut parte din comisii însărcinate cu inspectarea
farmaciilor, a piețelor, instalațiilor de sacrificare sau de creștere a animalelor6. Dar, de departe una
dintre cele mai importante realizări ale carierei sale a fost implicarea și stăruința sa, începând cu
anul 1901, în construirea instalațiilor frigorifere7, de care orașul Craiova, în condițiile creșterii
populației, avea nevoie stringentă pentru reglarea fluxului de alimentare cu carne a populației, în
particular și a îmbunătățirii condițiilor de viață și a sănătății publice, în general. Începând cu 1883 s-
a înființat un abator în Craiova, amplasat în apropierea bălții Geanoglu, lucru care va suscita
numeroase dezbateri legate de insalubritatea zonei. Acest abator de mici dimensiuni a rămas, până
în 1893, singurul loc în care se sacrificau cornute mici, fiind situat în capătul străzii 10 Mai,
deasupra unui canal de scurgere alimentat de izvoarele unor cișmele. Acesta era format dintr-un
singur pavilion și mai avea o încăpere unde se sacrificau păsările, folosită în special de comunitatea
israelită.
Nu exista un regulament local care să oblige ca sacrificarea animalelor să se efectueze în
locuri special amenajate și, prin urmare, unii măcelari profitau de lipsa vigilenței autorităților,
amenajând instalații improvizate și improprii în gospodăriile proprii, practicând sacrificarea
1
Iacob, 1901, p. 20.
2
Simionescu, 1981, p. 278.
3
Șuta et al., 2009, p. 54.
4
Șuta et al., 2009, p. 73.
5
Șuta et al., 2009, p. 121
6
Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale (în continuare se va cita SJAN Dolj), fond Serviciul Sanitar Craiova,
dosar 1/1896, passim.
7
SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1901, f. 42-44.
232
sistematică, ceea ce încălca însă Regulamentul industriilor insalubre. Uneori, controalele efectuate
de comisarii Poliției scoteau la iveală starea precară și insalubră în care se efectua această activitate.
La 7 iulie 1892 comisarul G.M. Stancovici menționa într-un proces verbal încheiat cu ocazia
inspecției din strada Bechetului, că I. Drăgulescu „ce i se zice și Tăbăcitu” deținea în curtea caselor
sale „murdării și [efectua] tăiere de vite”, arătându-se îngrijorat de amploarea infecției provocate
odată cu venirea căldurilor. Ca măsuri punitive s-a dispus darea în judecată prin Tribunal, evacuarea
animalelor și „punerea localului în starea cea mai bună de curățenie”8.
Începând cu 1 aprilie 18939 s-a dat în folosință abatorul de la Mofleni (pl. 1), considerată
una dintre cele mai importante investiții ale autorităților craiovene, prin realizarea unor instalații de
sacrificare a animalelor într-un mod salubru și organizat, care să asigure un flux constant și igienic
de alimentare cu carne proaspătă a consumatorilor din oraș. Construirea acestuia în apropierea Jiului
a fost motivată de considerente legate de eliminarea rapidă și lejeră a resturilor.
Funcționarea Abatorului a presupus și elaborarea de către medicul veterinar Vucol Augustin
a unui Regulament de funcționare, adoptat în ședința din 14 iunie 1892, a Consiliului de Igienă și
Salubritate Publică al orașului Craiova, în cadrul căreia s-a dezbătut și adoptat conținutul acestuia10.
Se stabilea existența unui medic veterinar care să supravegheze și să coordoneze activitatea de
funcționare a abatorului, separat de medical veterinar al orașului, decizie benefică pentru evoluția
ulterioară a unității.
Totuși, în primii ani de funcționare, abatorul a fost limitat de capacitatea, calitatea și
eficiența termică a spațiului de depozitare a produselor. O perioadă de aproape zece ani s-a folosit
gheața naturală, amenajându-se un loc special pentru depozitarea acesteia, cu scopul conservării de
scurtă durată a cărnii. Serviciul tehnic al orașului recomanda ca pentru o păstrare îndelungată a
gheții pe tot parcursul anului, până la ciclul următor să se folosească paie pentru a izola cât mai bine
gheața de temperatura exterioară, nu înainte de a se presăra o cantitate de 200 kg de sare vânătă care
să scadă temperatura naturală a gheții11.
Beneficiile înființării și funcționării abatoarelor din oraș au fost însă enorme. Cu toate
lipsurile și problemele ivite încă de la înființare, de-a lungul timpului aceste stabilimente au
îmbunătățit alimentația populației craiovene, atât cantitativ, dar mai ales calitativ, integrând-o în era
profesionalizării.
Din punct de vedere sanitar, populația era mult mai protejată de eventuale zoonoze sau de
toxinfecții alimentare. Încă din 1898, pentru a preveni posibilitatea introducerii în oraș, dar și la
abator, a vitelor cu o proveniență necunoscută și respectiv a epizootiilor, s-a dispus printr-o
Ordonanță a Primăriei Craiova interzicerea tuturor vitelor fără certificate de proveniență eliberate de
autoritățile comunale12 și totodată nu s-a mai permis intrarea în oraș a căruțelor cu carne, în afară de
cele provenind de la abator sau cele care posedau o constatare medicală efectuată înainte de
sacrificare13.
În ceea ce privește raportul de față, astfel de dări de seamă erau întocmite anual de medicul
veterinar fiind prezentate și supuse aprobării în cadrul Consiliului de Igienă al orașului. Foarte
puține rapoarte veterinare sau păstrat în arhive, acesta fiind, de altfel, singurul identificat provenind
din primul deceniu al secolului XX. Structurat în 9 părți, conținutul raportului radiografiază situația
orașului dintr-o multitudine de planuri începând cu date generale referitoare la situația demografică,
la condițiile meteorologice și câteva observații referitoare la flora întâlnită pe terenurile virane sau
cultivate. Urmează câteva considerații legate de igiena și alimentația animalelor, precum și o
prezentare a bolilor care s-au manifestat în rândul acestora în cursul anului, succedate de
8
SJAN Dolj, fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, dosar 102/1892, f. 49.
9
Monitorul comunei Craiova, nr. 48, 31 decembrie 1892.
10
SJAN Dolj, fond Serviciul sanitar Craiova, dosar 1/1892, f. 11-12.
11
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Tehnic, dosar 26/1893, f. 2.
12
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 5/1898, f. 78.
13
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 5/1898, f. 84.
233
prezentarea activității serviciului de ecarisaj. Un deziderat rămânea în continuare preocuparea legată

de îmbunătățirea raselor de cai, vite de lapte sau râmători, lipsind măsurile și instrumentele
necesare. Un alt aspect reliefat era comerțul intern și extern cu animale realizat, în special, în cadrul
Târgului de Săptămână, dar și comerțul alimentar desfășurat în piețele orașului prin inspectarea
halelor, pescăriilor și a lăptăriilor. Referința la asistența veterinară gratuită ne dezvăluie limitele de
acțiune ale acestui serviciu și neputința de a controla practicarea medicinei veterinare empirice.
În privința situației animalelor întrebuințate de diversele servicii ale orașului, care se ridicau
la un număr însemnat (136 de animale) este menționată demararea construirii unor grajduri
sistematice și corespunzătoare, dar rămânea în continuare un deziderat asigurarea hranei acestora cu
produse locale. Ultima parte a raportului tratează sumar activitatea abatoarelor locale, menționându-
se cantitatea de carne prelucrată de-a lungul anului, problemele create de colmatarea canalului
deversor al abatorului de la Mofleni și apariția unei ordonanțe municipale care punea ordine în
privința metodei de separare a pielii mieilor sacrificați. Totodată se preciza valoarea despăgubirilor
acordate de autorități proprietarilor de animale bolnave sacrificate la abator și se reliefa
funcționarea benefică a instalațiilor frigorifere din oraș.
Din păcate, tabelele și statisticile adiacente acestei dări de seamă nu s-au păstrat, lipsindu-ne
de unele date concrete, dar cu toate acestea, „Darea de seamă” reprezintă un instrument util pentru
viitoare cercetări dedicate evoluției sănătății publice a orașului Craiova la începutul secolului XX, a
dezvoltării medicinei veterinare locale, a relevării impactului noilor tehnologii alimentare adoptate
pe plan local asupra unor categorii sociale și nu în ultimul rând, studierea relevanței economice a
societății craiovene.
„DARE DE SEAMĂ DE MERSUL SERVICIULUI SANITAR-VETERINAR AL ORAȘULUI

CRAIOVA14
1. Considerațiuni generale
Populațiunea umană a orașului Craiova se cifrează la 50000 loc.
Populațiunea animală se cifrează la sumele rezumate în Tabela nr. 1.
Anii buni sau anii răi agricoli nu au așa mare influență asupra numărului animalelor unui
oraș mare, căci trebuințele sale rămân staționare sub toate împrejurările, de unde urmează că și
fluctuațiile numerice sunt mai potrivite.
Condițiunile meteorologice din cursul anului au fost:
Vânturile predominante au fost de la W și s-au observat de 224 ori.
Temperatura maximă a fost +38 grade C, la 8 și 9 Iunie.
Temperatura minimă a fost -27 grade C, la 22 Decembrie.
Cantitatea totală de apă căzută a fost: 475 mm.
Ploile cele mai abondente au fost la 16 Iulie cu 47 mm.
Rezultă din cantitatea de apă căzută în 1908, că anul acesta a fost mult mai puțin secetos ca
anul 1907 (diferență de 206 mm).
Deși numărul lor descrește din an în an, orașul Craiova mai procură încă locuri virane
numeroase și întinse. Mare parte din aceste locuri sunt împrejmuite, sunt însă încă multe
neîmprejmuite, iar serviciul tehnic neavând planurile lor, nu putem cunoaște nici suprafața lor.
Restricțiuni severe ar trebui să apese asupra acestor din urmă, în folosul fondului sanitar.
Flora locurilor virane necultivate, este cea obișnuită, plante viroase și spinoase și prea
puține alimentare. Predomină speciile fugere, urtica, cicuta, datura și alte solancie și umbelifere.
Locurile virane cultivate sunt ocupate de grădinarii cu plante potagere și alimentării, pomi
fructiferi, florării și unele din ele cultivate cu cereale.
2. Igiena
Locuințe, alimentațiunea și îngrijirea animalelor.
14
Textul este reprodus fidel, păstrându-se neconcordanțele sintactice, grafia și prescurtările autorului.
234
Descripțiunea acestei chestiuni, necesăminte și din nenorocire se repetă îm fiecare an.

Cauza? Puținul progres ce se înregistrează sub acest raport. Igiena animalelor, stă în raport direct
cu igiena locuitorilor, sau mai bine zis cu starea lor economică și gradul lor de cultură, zicem
astfel, căci dacă în multe cazuri locuitorii se bucură de locuințe bune și salubre iar igiena
animalelor este neglijeată, cu atât mai mult această igienă este neglijeată, când însuși proprietarii
animalelor stau rău sub acest raport.
În ce privește igiena grajdurilor, modul și materialul lor de construcțiune, prezintă
variațiunele cele mai extreme : de la grajdurile cele mai luxoase, unde toate perceptele igienice
sunt observate și pun în practică, până la cele mai mizerabile coșare în care toate perceptele
igienei sunt nesocotite.
Ventilațiunea și lumina, în majoritatea cazurilor este neglijentă sau lipsește cu desăvârșire.
Grajduri propriu zise pentru îngrășarea vitelor, nu sunt: iar măcelarii au grajduri numai
pentru întreținerea provizorie a vitelor până la tăiere, hrana lor consistând în acest timp din fân,
paie și coceni.
Animalele unui oraș mare ca Craiova sunt întreținute în majoritate pentru transport și
muncă, iar întreținerea lor făcându-se mai mult în grajduri, urmează că alimentațiunea lor este mai
mult uscată: fân de livezi naturale și foarte puțin de livezi artificiale, orz sau ovăz, porumb, tărâțe,
pae, coceni, etc.
Calculul rațiunilor de întreținere și de producțiune – pentru toate animalele – este o
operațiune necunoscută de proprietari și singură rutina și mijloacele materiale îi călăuzește în
această privință.
Pentru vitele de lapte aceiași alimentațiune, cu variantă că li se mai dă în cursul verii:
regim verde, administrat în grajduri sau la pășune prin învoire sau pe locurile de cultură, sau pe
islazurile particulare care împrejmuiesc orașul. Suprafața acestor locuri de pășune este limitată.
Comuna Craiova nu are islazuri proprii pentru pășunat, iar vitele de lapte pasc pe islazul
statului (poligonul de tir al armatei cu o suprafață de 250 pogoane) sau islazuri particulare – de-a
valma - cu alte vite ale locuitorilor comunelor învecinate.
Pentru un cap de vită mare se plătește 15-20 lei pe an, pentru un cap de oaie se plătește 2
lei 60 b., în plus pentru fiecare sută de oi - 1/4 kg brânză.
Flora acestor pășuni este aceia comună terenurilor silicioase (sărace).
Seceta a influențat grozav aceste pășune, reducându-le în terenuri aride, iar locuitorii sunt
siliți atunci a întreține de timpuriu vitele în grajduri cu alimente uscate, plătite și acestea destul de
scump.
Cerealele întrebuințate pentru hrana animalelor, au avut anul acesta următoarele greutăți
pe hectolitru:
- maximum 70 kg. 800 gr.
Orzul - minimum 50 kg. 300 gr.
- media 60 kg. 600 gr.

Ovăzul - minimum 27 kg. 600 gr.

Porumb - minimum 63 kg. 800 gr.
Adăparea atât iarna cât și vara, se face în grajduri sau la fântâni.
Fântâni publice se găsesc în oraș 96 dintre cari: 4 cu pompă, 16 cu izvoare sau cișmele și
76 fântâni cu găleată și jghiaburi de adăpat.
Am căutat pe cât posibil ca gălețile de la fântâni să fie pregătite cu parete în cruce, pentru a
235
împiedica adăparea directă din găleți; de asemenea am căutat ca să suprim pe cât mi-a fost cu
putință jghiaburile și a sili pe locuitori la adăparea animalelor cu găleți individuale, jghiaburile
fiind adese ori mijlocul mai propice pentru transmiterea maladiilor contagioase de la animal la
animal.
Analiza bacteriologică a acestor ape, arată că nu conțin mai mult ca 300 bacterii
nepatogene pe cm3 analiza chimică însă acuză 1 gr. 50 ctgr. principii fixi la 1000 și prin urmare
aparțin categoriei apelor văroase: sunt grele, indigeste și în general improprii de băut.
Aducerea apei în Craiova – pentru care lucrările sunt în curs – este așteptată numai de
locuitorii orașelor ca un progres pe calea îmbunătățirilor sanitare, dar și de animale.
Îngrijirea animalelor de muncă speculativă, lasă mult de dorit pentru chirigii, căruțași,
birjari, camionieri, în general, bunul tratament al animalelor le este puțin cunoscut, munca este în
disproporție cu puterile lor, iar maltratările intră în obiceiurile lor ca o a doua natură.
Opera umanitară și intervenirile S.P.A. ajung la puține rezultate și este necesară o
intervenire mai activă și mai energică a organelor polițienești, secondată de o educațiune morală a
publicului care și-l face mai puțin indiferent la spectacolul scenelor barbare de maltratări.
Inspecțiunea periodică a sănătății animalelor se face în diferite împrejurimi din cursul unui
an.
Astfel pentru cai: a) prin adunări speciale de inspecțiune, b) cu ocaziunea facerii
recesământului, c) cu ocaziunea clasării anuale a cailor, d) cu ocaziunea eliberării de
autorizațiuni, e) pentru sacagii cu ocaziunea inspecțiunilor sanitare a sacalelor și f) cu orice alte
ocaziuni.
În orașul Craiova sunt înregistrate: 128 birji, 207 căruțași, chirigii și camionieri și 90
sacagii.
Pentru vitele de lapte, inspecțiunea sanitară se face primăvara și toamna pe la locuințele
lor; asemenea cu ocaziunea tuberculinizărilor.
În acest oraș sunt: 71 lăptari cu 145 vaci și 126 bivolițe.
3. Maladii epizootice și contagioase. Poliția sanitară veterinară
Printre maladiile epizootice și contagioase care au infectat animalele în cursul anului
expirat făcând necesare aplicarea măsurilor de poliție sanitare veterinară semnalăm:
a) Turbarea
Mișcarea epizootice de turbare este specificată în Tabela nr: 12.
Din această tabelă rezultă că turbarea la câini a fost constatată sporadic în 16 cazuri,
dintre care: 9 cazuri la câini cu stăpân și în 7 cazuri la câini ai căror stăpâni nu s-au putut dovedi.
În toate aceste cazuri s-a aplicat uciderea ca măsură de poliție sanitară veterinară,
autopsirea cadavrelor, trimiterea creierului spre confirmarea diagnozei la institutul de
bacteriologie din București, împreună cu persoanele mușcate spre tratament.
În total au fost trimse la acest institut 42 persoane mușcate, în acest număr se cuprind 17
persoane mușcate de câini vagabonzi dispăruți.
În sechestrațiune de observațiune s-au pus 87 câini și sàu dat în judecată 22 proprietari
care nu s-au conformat ordonanțelor administrative și ai cărora câini fiind liberi au mușcat diferite
persoane. Serviciul de ecarissagiu și de împuținare a câinilor vagabonzi a funcționat în cursul
anului 1908 însă cu mari întreruperi ocazionate de lipsa personalului și vom vedea și din ce cauză.
După cum l-am descris și în raportul anului trecut, stabilimentul de ecarissagiu s-a clădit în
vecinătatea abatorului al orașului, comuna Balta Verde și prin modul său dispozitiv și al
confortului față cu necesitățile acestui serviciu, cred că este unul din stabilimentele bine reușite și
în orice caz unic până acum în țara noastră.
Totul este prevăzut: cabine pentru întreținerea câinilor prinși, camere de asfixie și aparate
de asfixie prin gaze narcotice și hilariante pentru câini nereclamați, sală de autopsie cu
instrumentarul necesar, sală de aducere a cadavrelor, apă suficientă, cimitir îngrădit pentru
îngroparea animalelor, materiale de distrucțiune a cadavrelor și de desinfecțiune a produselor
236
animale brute extrase de la cadavre, etc.

Acest stabiliment pus sub direcțiunea de conducere tehnică a Dlui Medic Veterinar al
abatorielor, funcționează pe baza unui regulament special, intitulat: „Regulament pentru profilaxia
și combaterea turbării pentru limitarea numărului câinilor, cu exterminarea câinilor vagabonzi și
pentru serviciul de ecarissagiu”.
Acest regulament satisface toate cazurile eventuale pentru bunul său mers și mulțumirea
generală a publicului.
Statistica de mersul acestui serviciu care urmează, arată activitatea desfășurată în cursul
anului expirat. Din această statistică rezultă o activitate nu tocmai remarcabilă, din cauză că
acestui serviciu nu i s-a dat de autoritățile în drept tot sprijinul, întreaga latitudine și putință
complectei executări a regulamentului în chestiune.
Oamenii însărcinați cu executarea acestui serviciu au fost în repetate moduri maltratați și
bruscați și nu de către cei mai inculți dintre cetățeni, ba chiar unii din acei cu situațiuni sus puse,
cu mari pretențiuni de cultură dar și cu sensibilități unilaterale exagerate.
Faptul dar că acest serviciu nu a putut lucra așa cum trebuia, explică pentru ce câinii care
circulă liberi pe stradă și fără botnițe, sunt încă foarte numeroși, și mai explică încă, marele număr
de persoane în cursul anului și al cazurilor de turbare constatate.
Cadavrelor animale, cu atat mai mult cu cât, prin desfințarea barierelor, intrările și ieșirile
fiind libere, nu s-a putut stabili nici o ordine în această privință.
Aceste grave inconveniente, urmează a dispare prin înființarea serviciului de adunare și
distrugerea cadavrelor și al cimitirului de animale anexat stabilimentului de ecarissagiu. S-au dat
ordonanțe în această privință ca pe de o patre cadavrele să nu mai fie aruncate sau transportate fie
unde, iar pe de altă parte ca ele să se transporte la locul de destinațiune.
Este de dorit ca această ordonanță să se execute cu toată vigoarea.
Statistica serviciului de ecarissagiu arată activitatea sa pe anul 1908.
4. Zootechnie
Ameliorarea raselor. Mijloacele actuale întrebuințate pentru ameliorarea diferitelor specii
de animale sunt:
1) Pentru epe, proprietarii lor recurg: a) la armăsarii neproducători ai depozitului local, al
căror număr și calitate este fixat în fie care an de autoritățile superioare militare și b) la armăsarii
neproducători particulari.
În urma trecerii acestor depozite sub administrațiunea Ministerului de Agricultură rămâne
a se ști a se cunoaște modalitățile de montă ce se vor stabili pentru anul curent.
Rassele la care aparțineau acești armăsari sunt: pur sânge, jumătate sânge și varietatea
rusă. Reproducțiunea epelor este urmărită la țară de către proprietari cu mijloace și mai mult
accidental – în oraș – pentru a le stâmpăra căldurile spre a se putea folosi liniștiți de forțele lor.
La acești din urmă, creșterea mânzilor se face detestabil, în general vânzându-i de timpuriu
și numai arare-ori îi întrețin până la vârsta adultă în care caz punerea lor la muncă este iarăși
prematură.
2) Pentru vitele de lapte locuitorii ca și lăptarii recurg la taurii proprietarilor cari au moșii
în comunele rurale din acest județ. În acest scop și când nu au loc și alte învoieli, se plătește 2-5
lei.
3) Pentru râmători, nu se urmărește reproducțiunea și înmulțirea lor în oraș, căci chiar
ocoalele din jurul orașului, nu servesc decât pentru creșterea și îngrășarea lor și nici de cum pentru
reproducțiunea și înmulțirea lor.
4) Creșterea oilor este foarte restrânsă și numărul lor este supus la mare fluctuațiuni, căci
mare parte din ele sunt întreținute numai vara și toamna pentru fabricarea iaurtului și mai târziu a
brânzei și sunt vândute spre iarnă pentru măcelărie.
Puține din ele rămân pentru reproducțiunea mieilor. De altfel sunt puțini la număr locuitorii
care se ocupă cu creșterea și înmulțirea lor. Rasa obișnuită a oilor este țurcană și tot acestei rase
237
aparțin și berbecii întrebuințați pentru mârlire.

Este foarte probabil că secetile consecutive din ani precedenți a influențat defavorabil
asupra numărului general al animalelor, față și cu scumpetea extraordinară a furajelor.
Lipsa de cultură a furagiului de livezi artificiale se resimte tot mai mult.
În ce privește gospodăria particulară a orașului Craiova, menționăm că în anul expirat,
epele pinzgau din serviciul municipal au fost bătute de armăsarul de aceiași rassă proprietate
asemenea a orașului, astfel că pentru anul corent așteptăm fructele acestor împerecheri. Este de
regretat însă, că până acum nu s-a luat nici un fel de măsuri sau de dispozitive indispensabile unui
întreprinderi de prăzilă de cai de valoare.
Pentru vitele de lapte ale locuitorilor și pentru procurarea taurilor necesari mențin cererea
ce am făcut Administrației Comunale, ca în contractele ce va face cu arendașii moșiilor ce le
administrează, să introducă aceiași clauză pe care o are statul cu număr de tauri din rasele admise
de Ministerul de Agricultură și în proporțiune cu numărul vacilor locuitorilor, în plus 1-2 tauri,
care la epoci determinate se vor aduce în oraș și vor servi la împerechierea cu vacile de lapte ale
locuitorilor.
5. Comerțul cu animale și produsele lor brute
Târgul de vite se ține săptămânal și are loc în fiecare Miercuri.
Târgul este situat în interiorul orașului către periferia E și este împrejmuit peste tot.
Oboarele de vite propriu zise, sunt asemenea împrejmuite și în număr de 3: pentru cai, pentru vite
mari și pentru vite cornute mărunte și porci.
Controlul sanitar al animelelor se face de către noi, iar al actelor ce le însoțesc se face la
intrarea și ieșirea din obor prin mijlocirea agenților polițienești comunali, și al revizorului de vite
care anulează și certificatele de sănătate.
Este necesar ca la aceste oboare să se înființeze registre de bilete de proprietate pentru
preschimbarea acelora cari au deja o vânzare efectuată și a nu se mai înscrie pe contrapagină cel
de al 3-lea proprietar.
În cursul anului expirat am dat în judecată 492 locuitori cari au venit cu vite în obor fără a
fi însoțite de certificate de proveniențe în regulă, precum și 45 primari rurali care au eliberat de
asemenea certificate în neregulă.
Povara oboarelor și înființarea de dispozițiuni proprii pentru legarea vitelor, sunt iarăși
necesare, căci în condițiunile actuale controlul sanitar devine foarte dificil și uneori imposibil.
Numărul vitelor vândute, se specifică în tabela statistică nr: 3.
Tabela nr: 4, ne arată numărul animalelor pe specii și categorii, precum și al produselor lor
brute, cari sàu transportat în țară, însoțite de certificate.
Tabela nr: 5 specifică produsele brute exportate, țările importatoare, precum și numărul și
felul animalelor exportate.
6. Controlul sanitar al alimentelor
Controlul sanitar al halelor, pescărielor și al laptelui se face zilnic.
Starea halelor lasă de dorit: hala Marșeu din piața nouă a devenit neîncăpătoare pentru
marele număr de măcelari cari s-au îngrămădit acolo; celulele sau gheretele de carne, deja prea
mici, au câte 1-2 subarendatori; cărnurile stau îngrămădite fără nici o estetică sau precauțiuni
sanitare, astfel că supracontrolul sanitar devine aproape imposibil. Starea materialului de
construcțiune a gheretelor – lemnăria mai cu seamă – este cu desăvârșire deteriorată astfel că
starea de curățenie lasă foarte mult de dorit chiar dacă am face abstracțiune de indolență
măcelarilor.
Este timpul ca municipalitatea orașului să se gândească la construirea unui alte hale, tot în
acea piață sau în altă parte, și la reformarea cu lărgirea gheretelor actuale de măcelărie,
construindu-le cu material nou și în bună stare.
În piața de pescărie s-au adus multe și mari îmbunătățiri de confort și de ordin sanitar. Este
însă necesar pentru bune ordine, conservarea construcțiunilor și menținerea unui stări higienice
238
bune, cu o posibilitate și ușurință de control și de executare, este necesar zicem că să se

regulamenteze funcționarea acelei piețe.
Noi am propus Primăriei orașului un proiect de regulament sau ordonanțe (înaintat cu rap.
Nr: 124 din 5 Iunie 1908) dar până astăzi nu l-am văzut nici aprobat nici pus în executare, este
regretabil.
În oraș sunt 4 fabrici de mezeluri autorizate, cu 9 localuri de vânzare în detail.
Controlul stabilimentelor de conserve animale, cârnățării, etc. se face periodic atât la
localul de fabricațiune, cât și la localul de desfacere și acest control cuprinde: starea igienică a
stabilimentului cât și salubritatea fabricatelor.
În cursul anului s-a dat în judecată proprietarul unui cârnățări deschisă în mod clandestin
dispunându-se și închiderea atelierului.
Tabela statistică nr: 6 arată confiscările efectuate în pieți și hale, asupra produselor
animale de alimentațiune. Se mai specifică încă că s-au dat în judecată 3 măcelari pentru tăiere
clandestină în oraș și punere în consumațiune de cărnuri bolnave (cisticercosice).
Laptele care alimentează locuitori orașului Craiova și care este procurat din comerciu, este
produsul a aproape două vite de lapte, însă marea majoritate aparțin locuitorilor satelor vecine.
Laptele se controlează la locurile orașului prin lacto-densimetre, de către agenți polițienești anume
instruiți, cari apoi plumbuiesc vasele de lapte (construite toată după acelaș model tip) și care se
constată bun.
Un supracontrol se face apoi prin piețe și stradele orașului, fie de către noi, fie de către
agentul nostru sanitar veterinar. Ridicarea plumburilor se face numai la barieră.
Până la 1 Aprilie 1908, funcționând pe lângă serviciul sanitar al orașului un laborator de
analise chimice, cu un chimist special, pentru toate cazurile suspecte de alte falsificațiuni ale
laptelui de cât adăugiri cu apă, se esecută analize complete în acel laborator. De atunci însă și
până la redeschiderea unui laborator de chimie controlul laptelui se face în mod succint, prin
aparate simple.
În total în cursul anului s-a confiscat o cantitate de 413 litri lapte constatat falsificat cu apă
și s-au dat în judecată 17 vânzători de lapte din această cauză.
Brânzării și lăptării propriu zise nu există în oraș. Iaurgerii sunt în număr de 16 și timp de
primăvară produce iaurtul care se debitează în oraș de către iaurgii.
Laptele întrebuințat de aceștia este de oaie și e pocurat în cea mai mare parte de la oile care
în turme numeroase, trece prin vecinătate Craiovei, fie ducându-se, fie întorcându-se de la munte și
numai o mică parte din lapte este procurat de oile locuitorilor acestui oraș.
Controlul nostru sanitar s-a întins și asupra acestor iaurgii.
Suntem în așteptarea elaborării și punerei în aplicare a unui „Regulament general pentru
controlul laptelui, derivatelor sale și al vitelor de lapte” conform noilor cerințe sanitare și în acord
cu rezoluțiunile votate de Congresele internaționale de lăptărie care regulament va ridica și preciza
măsurile de control.
7. Asistența veterinară gratuită
Asistența veterinară gratuită – consultațiuni și operațiuni – sau dat de către serviciul nostru
în 222 cazuri cu 10 operațiuni după cum se specifică în tabela statistică nr: 7. S-au eliberat 2 acte
medico-legale pentru cazurile aparținând legislațiunei veterinare.
Asistența veterinară gratuită s-a dat asemenea cailor jandarmilor de poliție.
Pentru medicamente gratuite, acestea s-au dat în foarte limitate cazuri.
În legătură cu asistență veterinară se găsește exercițiul profesional al medicinei veterinare.
Empirismul. Este cu neputință a se face constatarea cazurilor de construcțiune sau altor
operațiuni efectuate în oraș; este destul a spune că empiricii (jugănarii) au la activul lor în special
în ce privește castrațiunea, mare parte din aceste operațiuni, cu toate consecințele fatale ce au
decurs de multe ori după urma lor, precum de altmintrelea chiar pentru multe cazuri de boala ale
animalelor.
239
Proprietarii animalelor convin foarte greu a-i da în judecată și a face responsabili de

accidentele provocate, iar pentru acei supuși de noi judecatei, numai o singură dată sentința
tribunalului a fost mai severă (caz de recidivă) astfel ele au fost mai totdeauna prea indulgente sau
de nul efect din cauză ca ei nu au domiciliu stabil și faptele lor constituind simple contravențiuni
(delicte) căutarea lor pe cale administrativă este neglijată. De astfel este greu a se combate
empirismul în medicina umană necum în medicina veterinară, unde este vorba de valori.
În această privință, legislațiunele cu judecată și sentințe sumare, imediat executabile, pot
singure să aducă un mare serviciu și sa-i suprime cu desăvârșire.
8. Serviciul veterinar grajdurilor municipale.
Grajdurile. O mare îmbunătățire igienică generală și specială, pentru animale de muncă ale
serviciului municipal este pe cale de a se realiza, prin clădiri de grajduri sistematice și igienice în
strada Știrbey-Vodă.
Până acum animalele, după serviciile speciale ce aveam de îndeplinit, erau risipite prin
diferite grajduri, detestabile din toate punctele de vedere; supravegherea întreținerii lor ca și a
serviciului lor este greu de îndeplinit și lăsau mult de dorit; toate aceste inconveniente vor dispare
prin această nouă îmbunătățire dată serviciului municipal .
Efectivul animalelor de muncă a primăriei orașului este: 104 cai, 30 boi, 1 asin și 1 cârlan.
La acest efectiv am avut în căutare medicală un număr de 293 afecțiuni interne și chirurgicale, nu a
murit nici un cal dar s-au reformat 3 cai pentru infirmități care-i făceau improprii serviciului.
Raportul nr: 8 specifică numărul cazurilor și natura boalelor tratate.
Costul medicamentelor se urcă la suma de circa 357 lei, 20 b.
Administrațiunea comunală trebuie să mediteze și să nu negligeze propunerea ce noi am
făcut-o adică: cultivarea și aprovizionarea proprie cu furagiul necesar hrană animalelor, se va
introduce alimentarea sistematică în alimente preparate din furage de livezi naturale și artificiale.
Pe lângă marele avantagiu că s-ar realiza o mare economie financiară, dar alimentarea
animalelor s-ar face în mai bune condițiuni de calitate, aprovizionarea și depozitarea furagelor s-
ar face la timp, evitându-se avariile și pierderile colosale rezultând din depozitări pe timpuri
nefavorabile.
9. Serviciul veterinar al abatorilor.
Pentru redescrierea stabilimentelor de abatori ale orașului Craiova, al lipsurilor sau
necesitățile de serviciu, al numărului animalelor tăiate și al confiscărilor de cărnuri sau organe
bolnave etc., etc., dau loc în original, descrierei și darei de seamă pe care o face titularul
serviciului, Dl. Medic Veterinar N. Dimitrie.
Din acest raport rezultă că: chestiunea canalului de scurgere al abatorului și al îndepărtării
dejecțiunilor care rezultă din tăiere, ocupă primul loc între acele ale căror remedieri se cere
neapărat și de urgență. Chestiunea umflăriei mieilor a fost deja rezolvată încă din anul trecut prin
darea darea unei ordonanțe municipale prin care se interzice umflarea mieilor astfel decât prin
mijloace mecanice (aparate speciale de insuflațiune); rămâne ca cel puțin pentru anul curent
această ordonanță să se aplice cu rigurozitate.
Statistica anexată la Darea de seamă a serviciului abatorilor, ne arată pe lângă numărul și
specia animalelor tăiate și confiscările de cărnuri și organe în urma maladiilor constatate la
cadavre.
De remarcat sunt confiscările cu dreptul la despăgubire; în această categorie intră
Tuberculosa. Despăgubiri au fost acordate asupra cărnurilor animalelor constatate atinse de
tuberculosă generalizată și anume în 10 cazuri (9 boi si 1 vacă) asupra cărora s-a confiscat 2003
kg carne, pentru care s-a plătit din casa comunală despăgubiri în sumă de 249 lei echivalează
cantității de 1050 kg carne socotit a 70 b. kilogramul; pentru restul de cărnuri proprietarii au
renunțat la despăgubiri, neglijându-și drepturile.
Toate celelalte confiscări expuse în Tabela statistică au fost fără drept la despăgubire.
Pentru conservarea cărnurilor și al peștelui, orașul posedă instalațiuni frigorifice în apropiere de
240
hala principală; camera frigorifică pentru conservarea cărnurilor posedă 22 celule de sârmă, care
se închiriază anual cu câte 200 lei fiecare.
Camera pentru conservarea peștelui este deosebită de camera pentru cărnuri.
Frigul artificial este produs printr-un sistem de mașini de construcțiune Elvețiană și prin
evaporare de acid carbonic lichid.
Anexată frigoriferilor și uzând de aceleași mașini se găsește o fabrică de ghiață artificială
care produce o ghiață din apă de puț, în cele mai perfecte condițiuni igienice. Atât instalațiunea
frigorifică cât și fabrica de ghiață funcționează astăzi perfect.
Greutatea totală a cărnurilor eșită din abatoriele orașului, se calculează pentru anul
expirat după cum urmează:
Specia bovină: 1.627.286 kgr.
Specia ovină: 594.390 kgr.
Specia caprină: 23.810 kgr.
Specia porcină: 581.012 kgr.
Total general: 2.826.498 kgr.
Pentru stabilirea unui calcul de consumațiuni pe zi sau pe cap de locuitori din orașul
Craiova, este foarte greu chiar aproximativ, pentru următoarele cuvinte:
1) Nu se poate cunoaște exact cantitățile de cărnuri ce se consumă în oraș și care au altă
proveniență de cât din abator;
2) Din cantitatea de mai sus sà transportat în stare proaspătă o mare cantitate în afară de
oraș de către locuitori rurali;
3) Furniturile pentru armată, școli, spitale, aziluri, penitenciare, etc. încurcă ori și ce
calcul.
Vucol Augustin
Medicul Veterinar al Orașului”15
BIBLIOGRAFIE
Monitorul comunei Craiova, nr. 48, 31 decembrie 1892.

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, filiala Dolj, fond Prefectura Dolj, Serviciul
Administrativ, dosar 102/1892.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, filiala Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul
Tehnic, dosar 102/1892.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, filiala Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul
Administrativ, dosar 5/1898, 143/1908.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, filiala Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar
1/1892, 1/1896, 1/1901.
Iacob, F. 1901. Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea și la starea ei la începutul
secolului al XX-lea. București: Institutul de arte grafice Carol Gobel.
Simionescu, C. 1981. De la vindecătorii empirici la primii medici veterinari. Trecut și viitor
în medicină, București: Medicală.
Şuta, A.I., Tămaş, O.M., Ciupală, A., Bărbulescu, C., Popovic, V. 2009. Legislația sanitară
în România modernă (1874-1910). Cluj: Presa Universitară Clujeană.
15
SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 143/1908, f. 53-59.
241
LISTA PLANȘELOR
Figura 1. Dare de seamă de mersul serviciului sanitar-veterinar al orașului Craiova, pagina 1.

Figura 10. Dare de seamă de mersul serviciului sanitar-veterinar al orașului Craiova, pagina 10
Figura 13. Abatorul de la Mofleni – vedere generală. Colecția de fotografii a Muzeului Olteniei
Craiova, nr. inv. 22728.
Figura 14. Abatorul de la Mofleni – aspect din interior. Colecția de fotografii a Muzeului Olteniei
Craiova, nr. inv. 22731.
Figura 15. Carte poștală Piața Nouă „Marșeu” din Craiova. Colecția de cărți poștale a Muzeului
Olteniei Craiova, nr. inv. 11665.
242
Figura 1.
243
Figura 2.
244
Figura 3.
245
Figura 4.
246
Figura 5.
247
Figura 6.
248
Figura 7.
249
Figura 8.
250
Figura 9.
251
Figura 10.
252
Figura 11.
253
Figura 12.
254
Figura 13.
Figura 14.
255
Figura 15.
256
ASPECTE DIN VIAȚA COTIDIENĂ DIN CRAIOVA ANILOR NEUTRALITĂȚII

(1914-1916)
Cristian-Iulian Ceacîru∗
Rezumat: La începutul secolului XX, Craiova era unul dintre cele mai importante orașe din Regatul
României, fiind un important centru economic, cultural și chiar sportiv. Izbucnirea Primului Război Mondial
s-a resimțit asupra locuitorilor în primul rând prin scumpirea produselor de bază. Prezentul articol își
propune să redea aspecte din viața de zi cu zi a craiovenilor, indiferent dacă erau oameni simpli sau făceau
parte din elita orașului. Sunt prezentate modul în care se desfășurau sărbătorile oficiale, banchetele private,
greutățile pe care le întâmpinau cetățenii, instituțiile culturale și activitatea acestora în timpul neutralității
țării (1914-1918).
Abstract: At the beginning of the 20th century, Craiova was one of the most important cities from the
Kingdom of Romania, being an important economic, cultural and even sports center. The outbreak of the
First World War was felt on the inhabitants primarily by making basic products more expensive. This article
aims to present aspects of the daily life of the people of Craiova, regardless of whether they were ordinary
people or were part of the city elite. It presents the way were organized the official holidays, the private
banquets, the difficulties faced by the citizens, the cultural institutionsand their activity during the neutrality
of the country (1914-1916).
Cuvinte cheie: neutralitate, Craiova, sărbători oficiale, viață culturală, sport.
Keywords: neutrality, Craiova, official holidays, cultural life, sport.
La sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, orașele României au cunoscut o

puternică dezvoltare, fiind ridicate numeroase clădiri grandioase și începându-se realizarea rețelelor
de utilități publice. Între centrele urbane românești Craiova, alături de București și Iași, ocupa un rol
de prim rang, prin importanța sa economică și culturală.
În viața urbei craiovene un rol important îl aveau diversele sărbători oficiale în care erau
implicați o bună parte din locuitori. De exemplu, la 2 aprilie 1915, începând cu ora 11, la biserica
Sfânta Treime din oraș, s-a oficiat un serviciu religios în amintirea regelui Carol. La acesta au
participat autoritățile civile și militare precum și localnici1. Spre sfârșitul aceleiași luni (22 aprilie),
fiind aniversarea numelui ei, tot la respectiva biserică, s-a oficiat un Te-Deum în onoarea reginei
Maria2. La 11 august 1915, a fost rândul regelui Ferdinand să fie omagiat tot prin oficierea unui Te-
Deum în catedrala din localitate3, fiind aniversarea zilei sale de naștere.
În cadrul ceremoniilor oficiale un rol însemnat l-au avut și comemorările legate de acțiunile
armatei române în războiul de independență și în al doilea război balcanic. La 12 ianuarie 1915 s-au
împlinit 37 de ani de la bătălia de la Smârdan. Cu această ocazie membrii Societății veteranilor
grade inferioare din Oltenia „Smârdan”4 au organizat un Te-Deum, precum și un parastas pentru
pomenirea regelui Carol I. Ceremonia s-a ținut la biserica Sf. Treime, începând cu ora 10.30,
participanții, printre care erau numeroase oficialități, fiind în ținută de mare doliu. După săvârșirea
slujbei religioase veteranii au fost trecuți în revistă de către președintele de onoare al societății,
∗
Doctorand, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: iulianc01@gmail.com.
1
SJAN Dolj, Fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, Dosar 120/1915, f. 16.
2
3
4
Societatea veteranilor grade inferioare din Oltenia „Smârdan” a fost înființată la date de 11 mai 1908. La data
respectivei ceremonii, comitetul de conducere al filialei craiovene era format din Ilie R. Opran (președinte), Gheorghe
Constantineanu, Nicu Gelep (vicepreședinți); Constantin Gardo (secretar); Gheorghe Basta, Nicu Ioachimescu,
Gheorghe Buzgure, Nae I. Nicolau, Ștefan Ștefănescu, Văduva Nicolae, Nenu Stanciu, Ioan Măndoiu, membri (SJAN
Dolj, Fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, Dosar 120/1915, f. 8).
257
CEACÎRU Cristian-Iulian
generalul Petre Gigurtu5 ulterior și defilând în fața acestuia. De remarcat faptul că la respectiva
ceremonie au fost invitați și directorii și elevii Liceului Carol I, ai Școlii Normale și ai Școlii de
Meserii.
O altă festivitate organizată de veterani a avut loc la 29 iunie 1915, dată la care se
împlineau doi ani de când trupele române trecuseră Dunărea în Bulgaria. În același timp se împlinea
însă și un an de la înființarea Societății veteranilor grade inferioare „Avântul Țării”6 inițiatoarea
manifestării. Evenimentul, care a cuprins oficierea unui Te-Deum și a unui parastas în memoria
regelui Carol I și soldaților morți în campania din 1913, s-a desfășurat tot în biserica Sf. Treime,
începând de la ora 10 dimineața, în prezența a numeroase autorități civile și militare7.
Autoritățile craiovene participau și la festivitățile organizate de reprezentanțele diplomatice
din oraș8. La 14 ianuarie 1915, cu ocazia aniversării zilei de naștere a împăratului Wilhelm al II-lea
al Germaniei, autoritățile au fost invitate să participe la un eveniment organizat de către consulatul
german din Craiova. Ceremonia a constat într-un Te-Deum oficiat, începând de la ora 10, la
Biserica Germană Evanghelică din localitate. Chiar dacă nu puteau fi prezente în persoană la
festivitate, cum a fost cazul prefectului județului Dolj din acea vreme, autoritățile desemnau o
persoană care să reprezinte instituția la ceremonie9. La rândul său consulatul Austro-Ungariei din
Craiova, a organizat un Te-Deum la Biserica Catolică din oraș, la 18 august 1915, dată la care se
aniversa ziua de naștere a împăratului Francisc Josef I10.
La toate solemnitățile care aveau caracter oficial, demnitarii craioveni erau obligați să
participe, să fie prezenți. Însă, mai existau cazuri când aceștia, justificat sau nu, lipseau de la
respectivele manifestări, atrăgându-și mustrări din partea superiorilor11. Existau însă, chiar între
ministere, momente de sincopă în ceea ce privește colaborarea în ceea ce privește organizarea
diverselor ceremonii oficiale. La 7 februarie 1915 Ministerul de Interne a trimis o notă tuturor
prefecturilor în care a precizat că, în multe localități din țară, autoritățile civile au refuzat să
participe la Te-Deum-ul organizat de unitățile militare, motivând că nu au ordine de la minister. Ca
atare, în respectiva notă, ministrul de interne a cerut tuturor prefecților să informeze instituțiile
subordonate ca pe viitor să participe necondiționat la solemnitățile organizate de militari.12
Cu deosebită grijă erau pregătite, de către oficialii craioveni, vizitele membrilor familiei
regale a României în oraș. Într-o telegramă adresată maiorului adjutant G. Athanasescu, primarul
Craiovei Nicolae Romanescu, îi cerea informații despre o proiectată vizită a principelui Carol în
localitate. Romanescu voia să afle care este programul vizitei principelui și ce protocol trebuie să
urmeze, menționând că în conformitate cu tradiția și organizarea statului, moștenitorul tronului a
fost primit și condus „în cetate” de către primar13.
Unul din principalele orașe ale Regatului României, Craiova s-a remarcat nu numai prin
amploarea ceremoniilor oficiale, ci și prin fastul sindrofiilor. După cum aflăm din publicațiile
5
Petre Gigurtu (1846-1918), general, absolvent al Școlii Militare St. Cyr (1871). În timpul războiului de independență a
făcut parte din Statul Major al Corpului I de armată. A fost de asemenea comandant al diviziilor III și IV infanterie.
6
În textul originar din document, denumirea societății este „Avântul Țărei”.
7
SJAN Dolj, Fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, Dosar 120/1915, f. 39
8
În Craiova aveau la începutul secolului XX, existau următoarele consulate: austro-ungar ( str. Movila, nr. 20), belgian
(str. Panduru, nr. 7), german (str. Banu Manta, nr. 4), francez (Str. Unirii, nr. 128) (Ghidul …, 1911, p. 26)
9
10
Ghidul …, 1911, p. 44.
11
„Domnule, la toate solemnitățile cu caracter oficial am observat lipsa d-voastră, deși a-ți fost întotdeuna oficial
invitat. Chiar în ziua de 11 August aniversarea nașterei M.S. Regelui Ferdinand, am observat lipsa d-voastră. Vă rog
ca pe viitor să nu mai lipsiți sub nici un cuvânt de la aceste ceremonii oficiale.” (SJAN Dolj, Fond Prefectura Dolj,
Serviciul Administrativ, Dosar 120/1915, f. 49. Această atenționare a prefectului Doljului a fost adresată revizorului
școlar, medicului județului, avocatului județului, medicului veterinar a județului și inginerului județului. În fondul
arhivistic a fost identificat răspunsul avocatului județului care a motivat absența de la respectiva manifestare cu faptul
că trebuie să fie prezent la un proces ca reprezentant al orașului Craiova.
12
13
258
vremii, una din acestea a avut loc în seara de 23 ianuarie 1916, amfitrioni fiind familia Ștefan
Popescu. La banchet au participat peste două sute de persoane, practic toată protipendada orașului.
Având fundalul muzical, Am schonen Donau, asigurat de către orchestra Regimentului I Dolj,
oaspeții familiei Popescu au început banchetul cu un vals grațios. La ora 2.30 s-a servit un supeu
„copios” asigurat de foarte cunoscuta, în epocă, Casă Andronescu. După terminarea supeului
invitații s-au lăsat iarăși purtați pe ariile valsului, petrecerea terminându-se, spre regretul general,
odată cu sosirea zorilor14. Probabil că, respectivul banchet a fost ultimul de asemenea anvergură
înainte de război, jurnalistul încheind articolul cu o frază care se va dovedi de-a dreptul profetică,
după cum a demonstrat evoluția ulterioară a evenimentelor15.
Pentru craioveanul de rând însă, viața în anii neutralității nu era atât de simplă, în condițiile
în care prețurile la produsele de bază creșteau continuu. La 20 februarie 1915, cinci dintre servitorii
Palatului Administrativ, plângându-se de salariul mic pe care îl aveau (50 lei) și de scumpirea
traiului, solicitau prefectului să li se mai acorde ceva în plus la leafă16. O cerere asemănătoare au
întocmit, la 2 martie 1915, și telefonistele din aceeași instituție, arătând că le este foarte greu să-și
ducă traiul cu indemnizația pe care o primeau17.
Dar pentru locuitorii Craiovei, fie că făceau parte din protipendadă sau erau oameni simpli,
viața își continua cursul, edilii străduindu-se să administreze cât mai bine orașul. Nu erau lăsate
deoparte nici chestiunile de mai mică importanță, dar care în timp puteau deveni probleme grave,
cum ar fi cea a câinilor din oraș. Printr-o ordonanță din 2 aprilie 1915, emisă de primarul I.V.
Barliba s-a adus la cunoștința cetățenilor că toți câinii din localitate, cei din afara curților, trebuie să
poarte botnițe18.
Proprietarilor de câini de rasă, de vânătoare, li s-a oferit de către Primărie, în schimbul unei
taxe anuale de doi lei, o cocardă de metal care trebuia agățată de zgarda lor. Aceștia nu mai trebuiau
să poarte zgardă pe străzile orașului, dar în schimb trebuiau să fie supravegheați cu atenție de către
proprietarii lor. Toți ceilalți câini găsiți pe stradă erau prinși de către hingheri și duși la serviciul de
ecarisaj. De aici puteau fi recuperați de către proprietari în schimbul unei taxe de 2 lei (câinii de
rasă) respectiv 1 leu (câinii obișnuiți)19. Măsura aceasta s-a dovedit a fi salutară, în condițiile în care
câinii erau purtătorii virusului turbării, care netratat la timp duce la o moarte în chinuri groaznice.
O altă problemă avută în vedere de către administrația loca a fost aceea a reglementării
circulației birjelor (trăsurilor de piață), care erau mijlocul de transport cel mai des folosit de
craioveni. Atitudinea birjarilor față de clienți nu era tot timpul una din cele mai bune, fapt care a dus
la modificarea articolului 19 din regulamentul de circulație a trăsurilor de piață. În noul articol din
regulament se menționa că sub nici o formă birjarii nu trebuiau să refuze un client să-l ducă la orice
timp la destinație în orice parte a orașului. De asemenea era strict interzisă cererea unei sume
14
Protestarea, an II, nr. 28, 28 ianuarie, 1916.
15
Astfel, jurnalistul precizează despre Craiova că, demult nu a mai „avut o altfel de serată dansantă și desigur că va
trece timp îndelungat ca ea să fie ștearsă din inimile acelora cari au luat parte la ea”. Într-adevăr, în nici un an a urmat
instalarea ocupației germane cu vexațiunile aferente, participanții la balul respectiv gândindu-se probabil cu nostalgie la
acesta.
16
„Subsemnații servitori ai acestui Palat Ad-tiv plătiți cu o diurnă lunară de lei 50 care față cu scumpirea traiului și
cum leafa noastră este mică ne putând face față cheltuielilor necesare existenței zilnice, mai ales că pe lângă curățenia
pe care o facem ziua, și noaptea facem serviciul de camerieri.
Vă rugăm, cu profund respect, Domnilor Consilieri a se avea în vedere această rugăciune pe care o facem spre a ne
mai adăoga ceva la salariul nostru care este destul de mic în actualele timpuri grele.” (SJAN Dolj, Fond Prefectura
Dolj, Serviciul Administrativ, Dosar 24/1915, f. 33).
17
„Subsemnatele telefoniste având serviciul cel mai greu trebuie să stăm încontinuu la aparatul telefonic atât în zilele
de lucru cât și în zilele de sărbătoare--- și cum s'a scumpit cu totul traiul, iar salariul nostru a rămas tot același de 80
de lei lunar cu care este foarte greu a face față cheltuielilor zilnic, cu respect vă rugăm a dispoza ca în budgetul viitor
a ni se spori și nouă acel salariu la cel puțin 100 lei lunar ( SJAN Dolj, Fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ,
Dosar 24/1915, f. 32).
18
SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, Dosar 19/1915, f. 2.
19
259
nejustificat de mare, situație în care clientul se putea adresa oricărui organ polițienesc20. Cei care nu
respectau aceste reguli, drept pedeapsă erau opriți de a mai presta servicii de transport pe o perioadă
cuprinsă între una și treizeci de zile. O sancțiune drastică primeau cei care recidivau: li se interzicea
pentru totdeauna de a mai activa21.
Măsurile coercitive luate de autorități nu i-au disciplinat prea mult pe birjari, de vreme ce
incidente în care aceștia au fost implicați au avut loc și după schimbarea articolului din
regulamentul respectiv. La 14 iunie 1915, Prefectul poliției înainta o adresă primarului Craiovei, în
care îl informa despre atitudinea a doi birjari, care fiind liberi și în trecere pe stradă, au refuzat să-l
ia pe generalul Manolescu. Având în vedere importanța persoanei căreia i se refuzase o cursă, se
pare că împricinații au scăpat destul de ieftin, reprezentantul poliției propunând să fie opriți din
activitate o singură zi22.
Încă de la începutul secolului XX, în țară au început să se răspândească timid, apoi din ce în
ce mai mult mijloace de transport individuale precum bicicletele și apoi motocicletele. Edili
craioveni nu au scăpat din vedere existența în localitate a acestora într-un număr semnificativ, fiind
nevoie de existența unor reguli de urmat. Conform unei ordonanțe emise la 1 mai 1915, toți
proprietarii de biciclete și motociclete trebuiau să plătească la Serviciul de Percepție din cadrul
Primăriei o taxă anuală de 10, respectiv 50 de lei. Cu ocazia achitării taxei le erau înmânate și
plăcuțele cu numerele de identificare ale bicicletelor și motocicletelor23.
În viața de zi cu zi a urbei, în afara serbărilor oficiale sau private, însemnate erau și
reuniunile diverselor asociații profesionale existente în localitate. Fiind centrul uneia din cele mai
importante regiuni cerealiere a României, nu este surprinzătoare existența în Craiova a unui sindicat
agricol. Membrii acestuia se întâlneau periodic și analizau problemele pe care le întâmpinau în
domeniul lor de activitate.
Astfel, toți membrii Sindicatului Agricol al județului Dolj, au fost convocați, la data de 28
februarie 1916, pentru a lua parte la adunarea generală ordinară. Evenimentul a avut loc la ora
10.30, desfășurându-se în incinta Băilor Comerciale din oraș. Pe ordinea de zise aflau: darea de
seamă asupra activităților sindicatului pe 1915, ratificarea alegerii cenzorilor, darea de seamă asupra
situației financiare a organizației, raportul cenzorilor, aprobarea bugetului pentru anul 191624.
Craiovenii pasionați de cultură aveau mai multe opțiuni de petrecere a timpului liber. În
primul rând exista Teatrul Național, care în anii neutralității țării, se afla la apogeul dezvoltării sale
artistice. După cum aflăm din presa vremii, în stagiunea 1915-1916, repertoriul era format din
piesele: Chemarea Codrului, Casa de lut, Asasinul, Vițelul de aur, Fracul, Fără sprijin, Casa în
ordine, Gazetarii, Crai de ghindă, Suspendat, Hamlet, Fata de la Cozia, Zozo, Amicii falși, Avarul,
Răpirea sabinelor, Onoarea, Sărac dar mândru, Necunoscuta, Nevinovata, Înșiră-te mărgăritare,
Heidelbergul de altădată, Institutorii, Fântâna Blanduziei etc. În același timp în rândurile trupei de
actori craiovene veniseră nume care păreau să promită mult precum Natalia Angelescu, Margareta
Cârjeanu, artiștii Popeea și Constantiniu25.
Melomanii aveau și ei motive de a fi mulțumiți de spectacolele care aveau loc pe scenele din
oraș. În acest sens o vie activitate a desfășurat-o Școala de Muzică Elena și Elefterie Cornetti. La
finalul anului școlar 1914-1915 elevii acesteia au susținut un spectacol, interpretând fragmente
muzicale din opera lui Bethoveen, Chopin, Liszt, Mendelson etc26. La 23 octombrie 1915, la Sala
Marinescu din localitate, a susținut un concert violonistul craiovean Jean Bobescu acompaniat de
pianista Jeny Constantinescu. La 3 noiembrie a fost rândul susținerii unui spectacol de către
20
21
22
23
24
25
Protestarea, an I, nr. 15, 6 septembrie 1915.
26
Radu, Roșianu, 2009, p. 70.
260
membrii Societății Muzicale Române Armonia, din program făcând parte piese create de Wagner,
Bach, Zaman, Arensky etc27.
Filiala locală a Societății Prietenii Științei prin conferințele organizate venea înaintea unui
auditoriu dornic să afle cât mai multe lucruri noi din domenii variate ale cunoașterii. De exemplu o
foarte interesantă conferință, cu tema „Problema alimentației în răsboiu” a fost ținută de
economistul N. Angiulescu, în amfiteatrul Liceului Carol I. La conferința menționată, ca de altfel la
toate evenimentele de tipul acesta, au participat persoane care făceau parte din elita intelectuală a
Craiovei: avocați, ofițeri, medici, cadre didactice28.
În afara vizionării pieselor de teatru, a spectacolelor craiovenii se mai puteau delecta din
punct de vedere cultural și cu vizitarea expozițiilor artistice, care se țineau cu regularitate. Una din
acestea a fost inaugurată în decembrie 1915, conținând 34 de tablouri ale pictorului craiovean M.
Gelep. Tablourile care reprezentau peisaje, mânăstiri, case țărănești și impresionau prin naturalețea
culorilor și prin modul în care artistul a reușit să redea scenele respective29. Expoziția de pictură a
lui Gelep a fost urmată de expozițiile pictorilor Horațiu Dimitriu și Henry Visconte. La sfârșitul
lunii martie 1916, la Craiova s-a inaugurat expoziția de caricaturi a lui Iosif Iser, fapt care a fost
bine primit de către presa locală 30.
Înaintea Primului Război Mondial, Craiova începuse să devină nu numai un reper economic
și cultural pe harta Regatului României, ci și unul sportiv. La începutul secolului XX, în România
pătrund sporturi noi (rugby, sporturi de iarnă), în timp ce unele iau amploare (automobilismul), iar
altele sunt readuse la viață (ciclismul). În aceste condiții s-a făcut tot mai mult simțită nevoia unei
organizații centrale care să coordoneze activitățile sportive la nivel național, să organizeze
campionate etc. Ca o urmare firească a situației existente, la 1 decembrie 1912 a apărut
Federațiunea Societăților Sportive din România (F.S.S.R.). Președinte de onoare al acesteia era
principele moștenitor Ferdinand iar secretar general era principele Carol, organizația fiind formată
dintr-un comitet central și din comisii pentru fiecare sport în parte31.
La numai un an de la înființarea F.S.S.R, la Craiova, sub conducerea lui Nicolae Balaban, s-
a constituit un comitet regional al acesteia32. În cursul lunii mai 1915 conducerea comitetului
regional din oraș se schimbă , acesta fiind coordonat de următoarele persoane: Emanuel Mendel
(președinte), Constantinescu (vicepreședinte, era maestru de gimnastică); Săvulescu (locotenent de
infanterie) N. Muszinsky (profesor), membri33.
Printr-o invitație adresată primarului Craiovei, Comitetul Regional al Federațiunii
Societăților Sportive din România, îl informa pe acesta că pe data de 8 mai, va inaugura parcul
sportiv de la hipodromul Bibescu. Cu această ocazie urma sa aibă loc si o grandioasă demonstrație
sportivă. La respectivul eveniment urmau să participe principele Carol și o delegație a
federațiunii34. Manifestarea era benefică nu numai pentru impulsionarea mișcării sportive locale ci
și pentru bugetul primăriei, de vreme ce jumătate din încasările de pe urma biletelor de intrare
urmau să-i revină35.
În urma evenimentului din parcul Bibescu sportul craiovean a început să se dezvolte vizibil.
În octombrie 1915 nu mai puțin de șapte societăți sportive locale erau deja afiliate la forul central:
27
Radu, Roșianu, 2009, p. 73.
28
Protestarea, an II, nr. 32, 28 februarie 1916.
29
Protestarea, An I, Nr. 26, 20 decembrie 1915.
30
Protestarea, Anul II, Nr.36, 29 martie 1916.
31
În momentul înființării existau comisii pentru următoarele comisii: atletism, fotbal, rugby, tenis de câmp, scrimă,
ciclism, tir, sporturi de iarnă, canotaj, natație, gimnastică, oină. De remarcat faptul că unele din aceste comisii au fost
practic artificial înființate, neavând activitate în final s-au autodesființat, precum cele de natație, canotaj și gimnastică
(Ghibu, Todan, 1970, pp. 42-43).
32
Daneș, 1978, p. 12.
33
34
35
261
Oltenia, Generala, Excelsior, Rapid, Adler, Tinerimea, Gloria. În cadrul tuturor acestor societăți
sportul practicat era fotbalul, meciuri cu un public numeros, ținându-se în fiecare duminică36.
Dintre societățile sportive craiovene mai sus enumerate prima care a apărut și apoi, s-a
afiliat la organizația centrală a fost Excelsior. Într-o confruntare cu mult mai titrata echipă a
societății bucureștene Colentina, echipa craioveană a făcut o impresie foarte bună, câștigându-și
respectul adversarilor. Principele Carol, care era secretarul general al F.S.S.R., a fost atât de
impresionat de prestația echipei oltene încât a acordat asociației, în mod excepțional, o plachetă
comemorativă37.
După cum aflăm din presa locală craioveană un alt meci a avut loc între cele două echipe, tot
la București, în noiembrie 1915. Echipa craioveană avea următoarea compunere: slt. Săvulescu,
Leoveanu, Teodorescu, Iancă, Georgescu, Leoveanu, Benvenisti, Titi Săvulescu, Beligrădean.
Meciul a fost unul palpitant, echipa bucureșteană dovedindu-și în final talentul, învingând, și pe
baza epuizării fizice a jucătorilor craioveni, cu neverosimilul scor de 5 la 138.
ABREVIERI
SJAN Dolj - Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Filiala Dolj.
BIBLIOGRAFIE
Arhive
SJAN Dolj, Fond Prefectura Dolj, Serviciul Administrativ, dosare: 24/1915, 120/1915,
79/1916.
SJAN Dolj, Fond Primăria Craiova, serviciul Administrativ, dosare: 19/1915, 69/1915,
9/1916.
Periodice
Protestarea 1915-1916
Lucrări generale și speciale
***. 1911. Ghidul orașului Craiova. Craiova: Tipografia David J. Benvenisti, 1911.
Avram et alii. 2016. Războiul de Întregire: 1916-1918: comandanți militari români.
București: Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei.
Daneș, A. 1978. Istoria sportului craiovean. Craiova: [f. e.].
Ghibu, E., Todan, I. 1970. Sportul românesc de-a lungul anilor. O istorie a sportului din
România. București: Stadion.
Radu, A., Roșianu, C. C. 2009. Școala „Cornetti”. Anuar 1911-1935. Craiova: Sim Art.
36
Protestarea, an I, Nr. 18, 1 Octombrie 1915.
37
Protestarea, an I, Nr. 18, 1 Octombrie 1915.
38
Protestarea, an 1, Nr. 23, 8 Noiembrie 1915.
262
INTERESUL MANIFESTAT DE REGIMUL COMUNIST PENTRU MONUMENTELE

ISTORICE NAȚIONALE ȘI LOCALE ÎN ANII
1952 – 1964
Marinela Trandafir∗
Rezumat: Pornind de la surse primare de arhivă, lucrarea de față, cu titlul științific menționat mai sus, se
referă la interesul pe care Partidului Comunist l-a manifestat cu privire la monumentele istorice din țara
noastră, la măsurile și hotărârile luate vizavi de acestea în perioada 1952-1964. Acest interes pentru artă și
monumentele istorice se manifestă încă din momentul preluării totale a puterii, în anul 1948, și cuprinde
atât lucrările realizate înainte de 23 august 1944 cât și cele realizate după această dată. Diferența pe care o
putem observa în realizarea monumentelor înainte și după 23 august 1944 este gustul și rafinamentul pentru
frumos. Dacă operele realizate în perioada monarhiei aveau un stil arhitectural desăvârșit, stilul adoptat de
comuniști a dat naștere unor lucrări fără o valoare sentimentală. Ele conțineau elemente care ne apropia cât
mai mult de Uniunea Sovietică pentru că acesta era și scopul, acela de a împrumuta și a folosi cât mai multe
elemente ale socialismului.
Abstract: Starting from primary archival sources, this paper, with the scientific title mentioned above, refers
to the Communist Party's interest in historical monuments in our country, the measures and decisions taken
against them during 1952- 1964. This interest in art and historical monuments has been manifested since the
time of total takeover, in 1948, and includes both works made before August 23, 1944 and those made after
that date. The difference we can observe in the realization of the monuments before and after August 23,
1944 is the taste and refinement for beauty. If the works made during the monarchy had a perfect
architectural style, the style adopted by the communists gave rise to works without sentimental value. They
contained elements that brought us as close as possible to the Soviet Union because that was its purpose,
that of borrowing and using as many elements of socialism as possible.
Cuvinte-cheie: monumente istorice, regimul comunist, legislație, artă, patrimoniu.
Keywords: historical monuments, Communist regime, legislations, the art, patrimony.
Regimul Comunist Român prin viziunea artistică proprie abordată și impusă prin
propaganda dusă cu toate mijloacele specifice lor în domeniul cultural, urmărea să contribuie la
dezvoltarea și conștiința socialistă a oamenilor muncii, pentru a-i determina să creadă în noua
ideologie cu spirit sovietic. Pentru Regimul Comunist acest domeniu era agreat deoarece nu se
impunea schimbarea fundamentală a creațiilor deja existente ci doar schimbarea viziunii adaptată
percepțiilor lor ideologice.
În Ordinul Consiliului de Miniștri din data de 23 februarie 1963 se menționează faptul că:
„Monumentele istorice, arheologice, de arhitectură și de artă plastică, respectiv monumente de
cultură, reprezintă dovezi materiale ale dezvoltării culturii unei țări și fac parte integrantă din
patrimoniul cultural al acesteia. Monumentele de cultură din țara noastră au o deosebită valoare
artistică, reflectând talentul meșterilor noștri constructori”1.
Apărarea patriotismului cultural, conform acestui Ordin al Consiliului de Miniștri era
asigurat printr-o serie de dispoziții legale, iar nerespectarea lor precum și prejudicierea acestuia se
sancționa conform dispozițiilor legale în vigoare. Conținutul acestui Ordin mai cuprindea listele și
regulamentul de aplicare al hotărârilor luate precum și măsurile adoptate pentru punerea lor în
aplicare după cum urmează:
∗
Doctorand, muzeograf, Universitatea „Valahia” din Târgoviște / Muzeul Județean Buzău, email:
marinelatrandafir932@yahoo.com.
1
Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale (în continuare se va cita SJAN Buzău), fond Sfat Popular, Raionul Buzău,
secția culturală, dosar 6/1963, doc. nr. 50457, copie a Ordinului Consiliului de Miniștri din 23 februarie 1963, f. 17.
263
TRANDAFIR Marinela
„Monumentele de cultură sunt cuprinse în listele aprobate prin H.C.M nr. 1160/1955 și nr.
1619/1957 și se află sub protecția statului conform H.C.M nr. 661/1955 și regulamentul de aplicare
al acestei hotărâri. Potrivit aceleași H.C.M nr. 661/1955, paza, protejarea, consolidarea și
restaurarea monumentelor de cultură constituie o sarcină permanentă pentru Comitetele Executive
ale Sfaturilor Populare iar controlul acestei activități revine Academiei R.P.R., Comitetului de Stat
pentru Cultură și Artă (C.S.C.A), precum și Comitetului de Stat pentru Construcții, Arhitectură și
Sistematizare (C.S.C.A.S), care avizează toate lucrările privind monumentele de cultură astfel că:
a) Demolarea monumentelor de cultură se realiza numai cu aprobarea Consiliului de
Miniștri;
b) Pentru asigurarea întreținerii monumentelor erau vizate organele centrale și locale ale
administrației de stat precum și organizațiile obștești;
c) Pentru conservarea monumentelor de cultură și pentru a se evita distrugerea lor,
folosirea acestora se face numai în baza unei „obligații de folosință” încheiată pe timp de 2 ani
între beneficiari și Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare cu aprobarea prealabilă a C.
S.C.A.S.”2.
Prin impunerea noilor măsuri, Regimul Comunist vroia să distragă atenția de la răul ascuns
și urmărea transmiterea unui mesaj eroic, naționalist al faptelor mărețe. Puterea se afla în mâinile
sale iar câștigul noului regim consta în impunerea deplină a ideilor socialiste atât în păstrarea și
conservarea patrimoniului deja existent cât și în viitoarele lucrări ce se urmărea a fi realizate.
În ședința plenară din 10 iulie 1963, Consiliul Artelor Plastice a luat în dezbatere și a analizat
activitatea de creație în domeniul artei monumentale constatând rezultate bune în crearea lucrărilor de
artă monumentală pe litoral și în alte orașe, dar și în realizarea de monumente și busturi monumentale.
Aici s-a hotărât ca cei care activează în acest domeniu să își sporească eforturile pentru a ridica acest
sector de creație la cel mai înalt nivel ideologic realizându-se și un plan de măsuri în scopul
îmbunătățirii activității în domeniul creației în arta monumentală de către Consiliul Artelor Plastice.
Planul redactat conținea următoarele:
Întocmirea unui studiu pentru statuile monumentale și lucrărilor de artă monumentală
ridicată înainte și după 23 august în București și celelalte regiuni dar și crearea de noi monumente,
statui, busturi monumentale, grupuri statuare și decorative. Acest studiu trebuia încheiat până în
primul trimestru al anului 1964; Asigurarea colaborării dintre arhitecți și artiștii plastici încă de la
proiectarea clădirii sau ansamblul arhitectural care urma a fi decorat cu lucrări de artă
monumentală; Consiliul Artelor Plastice trebuia să completeze comisia de artă monumentală cu noi
membri. Aceasta trebuia să își repartizeze membrii pentru urmărirea lucrărilor începând din faza
inițială și până la finalizarea lucrării; Fondul Plastic urma înființarea unui studiu de experimentare a
unor tehnici și materiale noi pentru utilizarea lor în practica monumentală. Urma a se trimite, în
anul 1964, în străinătate la specializarea în artă monumentală, pentru o perioadă de 2 luni, 4 artiști
plastici, responsabilitatea acestora era de a efectua o documentare în țările unde s-au obținut cele
mai bune realizări în acest domeniu, însă nu era specificat și numele țărilor. Consiliul Artelor
Plastice împreună cu U.A.P (Uniunea Artiștilor Plastici), urma să facă propuneri Ministerului
Învățământului pentru îmbunătățirea învățământului artistic în vederea creării condițiilor pentru
formarea de cadre de artiști specializați în arta monumentală. Fiecare lucrare trebuia să corespundă
culturii socialiste pentru a-și aduce aportul la educația socialistă și patriotică a oamenilor muncii, la
educarea gustului estetic al maselor3.
Conform surselor din documente, Comitetele Executive nu au dat dovadă de responsabilitate
și nu au luat în serios rolul important pe care îl aveau în activitatea de protejare și conservare a
monumentelor de cultură astfel încât s-a ajuns la situații unde s-au demolat monumente fără
2
SJAN Buzău, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, secția culturală, dosar 6/1963, f. 18-19.
3
SJAN Buzău, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, secția culturală, dosar 6/1963, copie Plan de măsuri privind
îmbunătățirea și dezvoltarea activității în domeniul artei monumentale, f. 4-6.
264
aprobarea Consiliului de Miniștri, s-au efectuat lucrări fără avizul C.S.C.A.S. sau fără respectarea
recomandărilor acestei autorități, au fost atribuite utilizări improprii fără încheierea obligațiilor de
folosință, nu au fost date fonduri pentru întreținerea acestor, nu s-au respectat zonele de protecție
ale monumentelor de cultură de către unele autorități din cadrul Sfaturilor Populare.
În urma acestor constatări și pentru a elimina deficiențele apărute urmau a se lua
următoarele măsuri:
1. Atragerea atenției Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare subordonate, asupra sarcinii
ce le revin în legătură cu monumentele de cultură, asupra necesității urmăririi îndeaproape a
îndeplinirii acestora, precum și asupra consecințelor penale și civile ce decurg din
nerespectarea dispozițiilor legale. Controlul se va organiza din partea D.S.A.P.C. (Direcția
pentru Sistematizare, Arhitectură și Proiectarea Construcțiilor) privind obținerea avizelor în
prealabil pentru lucrările de întreținere a monumentelor de cultură;
2. În planurile anuale de cheltuieli ale Sfaturilor Populare se vor prevedea fondurile
necesare lucrărilor de întreținere a monumentelor de cultură și se vor lua măsuri de
încadrare a acestora în planurile anuale de lucrări ale T.R.C.L. În primul trimestru al
fiecărui an se va înainta la C.S.C.A.S. copie de pe planul anual de lucrări și de fonduri
destinate întreținerii monumentelor de cultură. În scopul asigurării pazei și întreținerii
monumentelor și a zonelor de protecție, se va asigura încadrarea personalului necesar
îndeplinirii acestei sarcini potrivit schemelor aprobate;
3. În vederea asigurării conservării monumentelor de cultură, Sfaturile Populare vor
încuviința utilizarea acestora numai pe baza obligațiilor de folosință încheiate cu avizul
C.S.A.S. În acest scop se vor lua măsuri ca până la 31 decembrie 1963să se încheie
obligațiile de folosință pentru toate monumentele de cultură;
4. Comitetele executive ale Sfaturilor Populare vor asigura întocmirea fișelor de
inventariere a monumentelor de cultură până la data de 1 iulie 1963 potrivit
regulamentului de întreținere a D.S.A.P.C.
5. În cazul constatării distrugerii sau avarierii monumentelor de cultură, comitetele
executive ele sfaturilor populare vor stabili cuantumul pagubelor, cu avizul C.S.C.A.S și
vor urmări recuperarea lor utilizând sumele respective pentru înlăturarea stricăciunilor”4.
Aceste măsuri au fost redactate de către Direcția pentru problemele organelor locale ale
Administrației de Stat sub semnătura lui Gheorghe Stoica, unul din fondatorii Partidului Comunist
Român, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
Ordinului prezentat mai sus îi este atașat o anexă în care sunt punctate o serie de aspecte
pozitive sau negative în ceea ce privesc monumentele istorice după cum urmează:
a) Dărâmături de monumente efectuate fără aprobarea Consiliului de Miniștri.
Exemple: Cula Buzeștilor din comuna Vlădaia, raion Vânju Mare, regiunea Oltenia, a fost
dărâmată în 1954 din ordinul președintelui sfatului popular al comune; Cula Olănească din comuna
Olănești raion Rm. Vâlcea, Regiunea Argeș, a fost dărâmată fără aviz din ordinul G.A.C
(Gospodăria Agricolă Colectivă), Bulevardul de cornișe din Galați a fost construit cu demolarea
fără aviz a bisericii fortificate Sf. Gheorghe datând din sec. XII ș. a.
b) Lucrări efectuate la monumente fără avizul C.S.C.A.S. sau fără respectarea
recomandărilor avizelor C.S.C.A.S.
Exemple: Castelul Hallor din Cetatea de Bală din Raionul Târnăveni - Regiunea Mureș -
Autonomia Maghiară, au fost executate fără aviz compartimentări interioare, modificarea finisajelor
interioare și alipirea unei remize la poarta de intrare în castel. De asemeni castelul este lipsit de
întreținere. Și exemplele continuă cu Primăria veche din Brașov care a fost zugrăvită integral fără
aviz, în 1960, păstrându-se acoperirea cu var a ancadramentului de piatră și vopsindu-se cu ulei
4
SJAN Buzău, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, secția culturală, dosar 6/1963, doc. nr. 50457, copie a Ordinului
Consiliului de Miniștri din 23 februarie 1963, f. 18-19
265
TRANDAFIR Marinela
stema sculptată în piatră a orașului ceea ce denaturează monumentul devalorizându-l; Casele din
cetatea Sighișoara, al căror colorit, original, variat, constituie una din notele distinctive ale acestui
pitoresc ansamblu sunt zugrăvite periodic în galben uniform, cu toate sesizările C.S.C.A.S.
c) Atribuirea unor utilizări improprii monumentelor de arhitectură, fără încheierea
obligațiilor de folosință și fără obținerea prealabilă a aprobării C.S.C.A.S.
Ca exemple pozitive au fost date Sfaturile Populare din Regiunea Hunedoara și Brașov
deoarece au ținut cont de îndrumările primite, celelalte Sfaturi Populare ne luând măsuri pentru
îndeplinirea sarcinilor conform îndrumărilor venite din partea C.S.C.A.S. încă de la apariția H.C.M.
nr. 661/1955 și a regulamentului de aplicare. Astfel ca urmare a atribuirii unor destinații improprii
fără aprobarea C.S.C.A.S. și fără încheierea obligației de folosință s-au deteriorat și nu sunt
accesibile vizitatorilor monumente ca: Bastionul porții din Brașov utilizat ca depozit de materiale
feroase; Castelul din Vințu, Raion Alba - Regiunea Hunedoara și Castelul din Criș, Raion
Sighișoara – Regiunea Brașov, utilizate ca depozite de cereale și lipsite de întreținere; Bastionul
Porții din Brașov utilizat ca depozit pentru cereale; Palatul Brâncovenesc din Potlogi, Regiunea
București restaurat din anii 1934 – 1957, utilizat ca depozit de cereale etc.
d) Lipsa de întreținere a monumentelor de cultură și neprevederea fondurilor anuale
necesare.
În cazul acestei constatări explicația a fost că Sfaturile Populare în general nu prevăd fonduri
anuale pentru lucrările de întreținere a monumentelor de cultură sau prevăd fonduri insuficiente,
ceea ce determină întreruperea lucrărilor și astfel dăunează construcțiilor.
Unele organe centrale ale administrației de Stat nu prevăd fonduri pentru întreținerea
monumentelor utilizate și astfel s-au deteriorat.
Ca exemple ne sunt date: Castelul din Sântamaria Orlea, Raionul Hațeg - Regiunea
Hunedoara, castelul Korniș, Raionul Dej - Regiunea Cluj, fosta Mănăstire Comana, Regiunea
București; Cetățile: Poienari, Rupea, Feldioara, Șoimuș - Regiunea Banat, cetatea Severinului -
Regiunea Oltenia și cetatea Aiud - Regiunea Cluj; Incintele fortificate ale orașelor: Mediaș, Bistrița
și Oradea; Bisericile dezafectate din Giurgiu, Teiuș și Galda Raion Alba – Regiunea Hunedoara;
Bisericile din lemn dezafectate din Regiunile: Maramureș, Cluj, Mureș Autonomie Maghiară,
Crișana și Oltenia.
e) Nerespectarea zonelor de protecție a monumentelor de cultură.
Exemple: La complexul medieval din Sebeș - Alba - Regiunea Hunedoara a fost împărțită
arbitrar curtea bisericii, pentru separarea curții școlii de pe latura de vest, executându-se fără aviz un
gard înalt de lemn, un grup de closete și un teren de sport, deși în fața școlii exista spațiu necesar
creării unei curți de recreație; La Strehaia în zona de protecție a monumentului s-a construit un
depozit de benzină fără avizul C.S.C.A.S. Pe lângă nerespectarea zonelor de protecție, nu se asigura
nici paza la unele monumente precum: Cetatea Râșnov - Regiunea Brașov, cetatea Deva, cetatea
Alba Iulia - Regiunea Hunedoara, Biserica Romană din Cisnădioara - Regiunea Brașov.
În Regiunea Ploiești – Raion Buzău, exista o listă întreagă cu monumente de cultură pentru
care trebuia să se completeze formulare pentru „Obligații de folosință„ și stabilirea „Zonei de
protecție„ majoritatea dintre acestea fiind biserici și mănăstiri.
Astfel ca urmare a ordinului nr. 05/724 din 16 noiembrie 1963, în legătură cu „obligațiile de
folosință” și stabilirea „zonei de protecție” a monumentelor de cultură Sfatul Popular Regional
Ploiești comunică următoarele:
„Formularele privind actele menționate vor fi aduse de către delegatul acestei direcțiuni și
vor fi completate de către Sfaturile Populare comunale în prezența sa; Întrucât lucrările necesită
urgență, vă rugăm a dispune ca listele executive ale sfaturilor populare comunale, să stabilească
din timp care sunt beneficiarii monumentelor utilizate și vor cere ca cine va semna formularele în
calitate de împuternicit al beneficiarului să posede pregătită delegația eliberată în scopul de mai
sus; Pentru monumentele de arhitectură religioasă indiferent de starea sau situația în care se
266
găsesc, actele vor fi semnate ca beneficiar de către conducătorul local al unității de cult respective,
în baza articolului 7 din H.C.M. nr. 661/1955;
Toate actele vor fi semnate personal de către tov. președinte al Sfatului Popular comunal
pe teritoriul căruia se găsește monumentul; Pentru înlesnirea formalităților cerute de art. 7 din
Regulamentul H.C.M. nr. 661/1955, comitetele executive ale sfaturilor populare comunale vor
dispune ca la sosirea delegatului D.S.A.P.C. să se găsească executat câte un plan de situație pe
calc, în câte trei exemplare pentru fiecare monument în parte și care să cuprindă de la delimitarea
suprafeței proprietate a monumentului până la drumurile de acces, construcții învecinate și
celelalte elemente geografice”5.
Pe lângă evidența monumentelor istorice și interesul manifestat, în urma hotărârii Plenarei
Consiliului Așezămintelor culturale din 4 iulie 1963 s-a decis alcătuirea unei evidențe precise a
plăcilor comemorative existente pe teritoriul întregii țări. Astfel până la data de 1 decembrie 1963
trebuiau întocmite aceste evidențe cu plăcile comemorative din fiecare Raion în parte și înaintate
Comitetului pentru Cultură și Artă Regional. Pentru fiecare placă comemorativă trebuia să se
întocmească 3 fișe în câte două exemplare iar lucrările trebuiau întocmite de cadre de specialitate
din cadrul muzeelor raionale și regionale, profesori de istorie, membri ai Comitetului pentru Cultură
și Artă și alți activiști culturali.
Din extrasul instrucțiunilor C.S.C.A.S., acțiunea de evidență a monumentelor de cultură de pe
teritoriul Republicii Populare Române, trebuia să se realizeze la un nivel calitativ superior deoarece nu
servea la cunoașterea monumentelor, a valorii lor istorice ci la întocmirea planului de perspectivă și de
investiții în domeniul restaurării monumentelor istorice. Trebuiau întocmite echipe de cercetare formate
dintr-un arhitect și un istoric ce făcea parte din personalul calificat al muzeelor regionale si raionale și
din învățământ. Înainte de a face deplasarea pe teren trebuia fixat un itinerariu bine precizat care sa
cerceteze minuțios câte un microraion sau bazin hidrografic pentru a căpăta o privire de ansamblu
asupra arhitecturii unei regiuni geografice. Dacă echipa cercetătoare va aprecia că un imobil aflat în lista
oficială nu întrunește caracteristicile unui monument istoric, îi va întocmi fișa și își va exprima punctul
de vedere întru-un memoriu scris. Pentru clădirile modificate în trecut dar care se mai păstra un
fragment din decorația originală, se înregistra într-un tabel anexat lucrării și se fotografia. În cazul în
care pe teren se va constata că un monument care figurează pe listă nu mai există din diferite motive, se
va încheia un proces verbal de constatare în două exemplare, arătând cauzele care au dus la dispariția
monumentului. La final, fișele completate trebuiau puse în plicuri, un exemplar împreună cu schițele de
releveu și clișeele fotografiilor trebuiau trimise la C.S.C.A.S. – Direcția Monumentelor Istorice, celălalt
exemplar rămânând în folosința regiunii6.
Concluzii: Prin prezentul articol am vrut să aduc în atenția cititorilor numeroasele aspecte
legislative adoptate de Regimul Comunist, în perioada 1952-1964, în ceea ce privesc monumentele
istorice. Noile aspecte legislative adoptate în cadrul Consiliului de Miniștri au reușit să își pună
amprenta pentru o lungă perioadă de timp asupra monumentelor istorice, noile construcții realizate fiind
după gustul și criteriile pe care le vroia regimul. Sub aspect estetic monumentele istorice care aveau o
strânsă legătură cu trecutul, nu erau pe placul comuniștilor deoarece acestea păstrau trăirea spirituală a
poporului român în schimb cele ridicate sub stăpânirea lor aduceau un suflu rece, ideologic neadaptabil
pentru viața românilor.
BIBLIOGRAFIE
Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, secția
culturală, dosar 6/1963.
5
SJAN Buzău, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, secția culturală, dosar 6/1963, f. 20 - 22
6
SJAN Buzău, fond Sfat Popular, Raionul Buzău, secția culturală, dosar 6/1963, Extras de instrucțiuni C.S.C.A.S +
D.M.I, f. 116 - 121.
267
AVANTAJELE CONFERITE POSESORILOR DE TITLURI DE ONOARE ÎN ROMÂNIA

COMUNISTĂ
Radu Tabără∗
Rezumat: Titlurile de onoare au fost instituite în România după preluarea puterii de regimul comunist, fiind
strâns legate de influența sovietică existentă în țara noastră la momentul respectiv. Cea mai mare parte a lor
au fost instituite în intervalul 1950-1960, când influența sovietică era la apogeu.
Ele au fost o formă de recunoaștere a unor merite, care a funcționat complementar și pe alocuri s-a suprapus
cu sistemul național de decorații. În linii mari titlurile de onoare reprezintă o varietate mare de adjective / epitete
asociate unui domeniu de activitate sau unei profesii, care aveau rolul de a indica recunoașterea unor merite
superioare mediei deținute de posesorul titlului respectiv. Prin adaptare la vocabularul din perioada comunistă,
cel mai adesea titlurile au în componență termenii de „fruntaș”, „evidențiat”, „emerit”, „pentru merite” și
„laureat”. Nu toate au avut aceeași relevanță, unele fiind foarte importante și prestigioase, altele complet
irelevante. Câteva au fost parte integrantă a sistemului național de decorații („Erou al muncii socialiste”, „Erou
al RSR”, „Erou al noii revoluții agrare” și „Mamă eroină”), altele la limita lui, dar cu un prestigiu recunoscut în
epocă (precum titlul de „laureat al Premiului de stat” sau „artist al poporului”), în timp ce majoritatea nu au
avut o poziție clară, dar au fost folosite cu rol similar decorațiilor, de recompensă și stimul.
Titlurile de onoare au avut două roluri distincte. Unul simbolic, de a aduce România mai aproape de
practicile sovietice, al doilea practic, de a suplimenta sistemul național de decorații. Ele au oferit regimului
comunist un instrument de recompensare flexibil, care a oferit posibilitatea fiecărui domeniu de activitate să
își instituie propriile titluri, cu criterii de acordare și recompense adaptate propriilor nevoi.
Obținerea unui titlu de onoare putea aduce o serie de avantaje, care variau de la semnificative la
simbolice. Recompensele pot fi împărțite în mai multe categorii: beneficii financiare directe (ex. acordarea
unor sume de bani odată cu decernarea titlului, sau a unor indemnizații lunare); avantaje financiare
indirecte (ex. reduceri sau scutiri de impozit, reducerea taxelor școlare); alte avantaje (care variau de la
semnificative, precum oferirea unui spațiu locativ suplimentar și prioritate la promovarea în funcție, până la
simbolice – bilete de intrare la spectacole și abonamente la reviste).
Abstract: Honorary titles were established in Romania after the communist regime came to power, being
closely linked to the Soviet influence existing at that time. Most of them were established between 1950 and
1960, when Soviet influence was at its height.
Honorary titles were a form of recognition of merits, which worked complementary and in some places
overlapped with the national system of decorations. Broadly speaking, honorary titles represent a wide variety of
adjectives / epithets associated with a field of activity or a profession, which had the role of indicating the
recognition of merits higher than the average. Not all of them had the same relevance, some being very important
and prestigious, others completely irrelevant. Some were an integral part of the national decoration system
("Hero of Socialist Labor", "Hero of RSR", "Hero of the New Agrarian Revolution" and "Heroine Mother"),
others at its limit, but with a prestige recognized at the time. (such as the title of “winner of the State Prize” or
“artist of the people”), while most did not have a clear position, but were used with a role similar to decorations.
Honorary titles had two roles. One symbolic, to bring Romania closer to Soviet practices, the second
more pragmatic, to supplement the national system of decorations. They offered a flexible instrument, which
allowed each domain to establish its own titles, with award criteria and rewards adapted to their own needs.
Obtaining a honorary title could bring to the decorated person a number of advantages, which ranged from
significant to symbolic. Rewards can be divided into several categories: direct financial benefits (eg granting
sums of money when the title was awarded, or monthly allowances); indirect financial benefits (eg tax
reductions or exemptions, reduction of school fees); other advantages (ranging from significant, such as
providing additional living space and priority to promotion in office, to symbolic - entrance tickets to events
and subscriptions to magazines).
Cuvinte cheie: Titluri de onoare, laureat al Premiului de Stat, artist al poporului, emerit.
Key-words: honorary titles, laureate of the State Prize, artist of the people, emeritus.
∗
Doctorand al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, e-mail: radutabara@yahoo.com.
268
TABĂRĂ Radu
Titlurile de onoare au fost instituite în România după preluarea puterii de regimul comunist.
Originea și dezvoltarea lor a fost strâns legată de influența sovietică puternică existentă în țara
noastră la momentul respectiv.
Primul aspect de clarificat este „ce sunt titlurile de onoare”. Răspunsul nu este simplu. În
elaborarea sa trebuie prezentate și analizate o serie de aspecte, dar într-un mod sintetic, putem spune
că au fost o formă de recunoaștere a unor merite, care au funcționat complementar și pe alocuri s-a
suprapus cu sistemul național de decorații. În linii mari titlurile de onoare reprezintă o varietate
mare de adjective / epitete asociate unui domeniu de activitate sau unei profesii și care aveau rolul
de a indica recunoașterea unor merite superioare mediei deținute de posesorul titlului respectiv.
Posesorii acestor titluri aveau statutul de exemplu atât pentru cei care activau în același domeniu de
activitate, cât și pentru întreaga societate.
Prin adaptare la vocabularul din perioada comunistă, cel mai adesea aceste titluri au în
componență termenii de „fruntaș”, „evidențiat”, „emerit”, „pentru merite” și „laureat” (desigur,
gama este mai largă, dar acestea sunt cele mai frecvente și ușor de recunoscut). Cu toate acestea, nu
toate titlurile de onoare au avut aceeași relevanță, unele fiind foarte importante și prestigioase, altele
complet irelevante. Câteva titluri au fost parte integrantă a sistemului național de decorații („Erou al
muncii socialiste”, „Erou al RSR”, „Erou al noii revoluții agrare” și „Mamă eroină”), altele la limita
lui, dar cu un prestigiu recunoscut în epocă (precum titlul de „laureat al Premiului de stat” sau
„artist al poporului”), în timp ce majoritatea nu au avut o poziție clară, dar au fost folosite cu rol
similar decorațiilor, de recompensă și stimul.
În linii mari, titlurile de onoare pot fi considerate un sistem de decorații secundar, situat pe o
treaptă imediat inferioară ordinelor și medaliilor. Acest sistem nu a fost, însă, oficializat într-o
formă structurată, ierarhizată și unitară, cum s-a procedat în cazul decorațiilor. Asocierea sa cu un
sistem paralel de decorații nu este deplasată, având în vedere nivelul înalt de la care erau acordate o
mare parte a acestor titluri (Prezidiul Marii Adunări Naționale, Consiliul de Miniștri, ministere),
precum și beneficiile importante pe care le aduceau unele dintre ele.
Originea titlurilor de onoare este de factură sovietică, aspect ușor de stabilit pe baza a două
detalii majore: denumirea și aspectul unora dintre ele le copiază fidel pe cele sovietice (ex. titlul de
„Erou al Muncii Socialiste” avea ca însemn o piesă similară celei folosite în URSS pentru titlul
omonim; situația este asemănătoare și în cazul titlului „Radist de onoare”).
Cel de-al doilea detaliu este forma însemnelor titlurilor de onoare, care în numeroase cazuri
sunt similare unor insigne. Insignele au fost un mijloc larg răspândit și apreciat în Uniunea
Sovietică ca mijloc de recompensă, dar fără tradiție în România, motiv pentru care nu au avut o
priză foarte largă în țara noastră. Acest detaliu este valabil inclusiv pentru domenii în care portul
insignelor și însemnelor era normal, precum cel militar, unde aspectul poate fi ușor de sesizat,
Armata Română folosind un număr redus de insigne pentru a recompensa meritele militarilor și
limitând numărul insignelor care puteau fi purtate simultan. Pentru comparație este suficient să
analizăm pozele unor militari sovietici și români, în care invariabil cei sovietici poartă diverse
insigne, în timp ce la români sunt mai mereu absente1. Această situație s-a reflectat și la nivelul
societății, insignele primite, indiferent de natura lor, fiind rar purtate.
Cea mai mare parte a titlurilor de onoare au fost instituite în intervalul 1950-1960, când
influența sovietică era la apogeu. Numărul celor apărute ulterior este relativ mic.
După trecerea în 1968 de la Republica Populară Română (RPR) la Republica Socialistă
Română (RSR), care presupunea modificarea însemnelor titlurilor de onoare (prin înlocuirea stemei
RPR sau inițialelor „RPR” cu cele RSR), multe dintre ele dispar. Situația sugerează că la momentul
respectiv folosirea lor se redusese semnificativ sau fusese chiar abandonată, modificarea lor nefiind
necesară. Pe baza experienței acumulate până la momentul respectiv, autoritățile au preferat ca
pentru majoritatea titlurilor acordate la nivel de ministru să mențină doar titlurile, fără a mai realiza
1
Pentru detalii suplimentare vezi Tabără, Mihai, 2016.
269
și o insignă aferentă. S-a ajuns la concluzia că celor distinși le erau suficiente beneficiile oferite de
conferirea titlurilor, fără a simți nevoia de a etala deținerea lor printr-un însemn. Suntem convinși că
autoritățile au luat decizia de a nu emite un nou set de însemne și ca urmare a frecvenței reduse cu
care erau purtate cele vechi, aspect care nu justifica investiția. Dacă însemnele aferente titlurilor de
onoare at fi fost purtate și apreciate în perioada anterioară, considerăm plauzibil ca ele să fi fost
emise în continuare. Cel mai probabil însemnele titlurilor nu erau considerate suficient de
somptuoase pentru a fi purtate, insignele fiind percepute, mai degrabă, drept un apanaj al copiilor,
sau utile doar pentru a marca un anumit moment festiv (în general cel în care erau acordate), nu
pentru a fi purtate zilnic.
Subliniem că trebuie făcută o distincție clară între titlu și însemnul său. Faptul că însemnele
nu au avut trecere, nu însemnă că situația este valabilă și pentru titlurile în sine. Din contră, la
momentul respectiv, deținerea unui titlu de „fruntaș” era considerată o onoare deosebită, mai ales în
rândul muncitorilor, așa cum rezultă și din mărturiile celor care au obținut titluri de onoare „titlul de
om al muncii era ca și cum ai deține titlul de lord”2 (situația era aplicabilă și titlurilor de onoare
instituite pentru a stimula „oamenii muncii”).
Rolul titlurilor de onoare
Titlurile de onoare au avut două roluri distincte. Unul a fost simbolic, de a aduce România
mai aproape de practicile sovietice în materie de recompense, model considerat dezirabil de la
instaurarea regimului comunist în țara noastră și până la începutul anilor ′60. După acest moment
România a început să adopte un curs mai independent în raport cu Moscova, care în timp s-a
accentuat.
Al doilea rol a fost unul practic, de a suplimenta sistemul național de decorații. Din acest
punct de vedere trebuie avut în vedere că în 1948, când comuniștii au preluat puterea, a fost demarat
un proces accelerat de înlocuire a ordinelor și medaliilor preluate din perioada monarhiei. Înlocuirea
nu s-a putut face „peste noapte”, ci în decurs de câțiva ani, pe măsura instituirii unui număr
suficient de decorații de factură comunistă.
Primul decret referitor la noul sistem de decorații a fost emis în anul 1953, când autoritățile
au considerat că există un număr suficient de ordine și medalii pentru a fi reunite într-un act
normativ ce reglementa noul sistem de decorații de factură comunistă (Decretul nr. 13 referitor la
aprobarea Regulamentului privitor la distincțiunile, titlurile de onoare, ordinele și medaliile,
publicat în B. Of. nr. 5 din 3 februarie 1953). Doi ani mai târziu a fost emis și Decretul nr. 325/1955
privind reglementarea modului de conferire a decorațiilor persoanelor decorate cu ordine și medalii
în perioada 23 august 1944 – 30 decembrie 1947, publicat în B. Of. nr. 26 din 23 septembrie 1955.
Prin acest act normativ sistemul de decorații din perioada monarhiei a fost complet înlăturat.
Sistemul de decorații din 1953 a continuat să fie dezvoltat pe întreaga durată a regimului
comunist, ultima distincție, titlul de „Erou al noii revoluții agrare” fiind instituit în 1987 (deși
trebuie subliniat că după 1970 ritmul instituirii de noi decorații a scăzut semnificativ).
Abrogarea sistemului de decorații monarhist și dezvoltarea relativ lentă a celui comunist a
lăsat neacoperite numeroase domenii, distincțiile existente nefiind suficient de cuprinzătoare.
Aspectul a fost repede remarcat de noile autorități, care au încercat să îl remedieze prin instituirea
unor distincții intermediare. Un astfel de exemplu este distincția „Act de mulțumire” creată în 1950
și acordată de Consiliul de Miniștri3. În expunerea de motive care însoțea hotărârea de instituirea a
distincției se specifica explicit existența unei categorii din ce în ce mai numeroase de persoane
cărora „deși nu este cazul să li se acorde decorații pentru activitatea lor, merită totuși o răsplată
morală pentru recunoașterea oficială a efortului și devotamentului dovedit în muncă”4.
2
Episodul „Școala din uzină - despre școlile profesionale din comunism” din cadrul seriei de emisiuni „Adevăruri
despre trecut” realizat de TVR, preluat de pe internet la 8 iulie 2021.
3
HCM nr. 467/1950.
4
ANIC, Fond Consiliul de Stat, Decret nr. 3/1950, vol. I, f. 196.
270
TABĂRĂ Radu
Aproape necunoscută în prezent, distincția „Act de mulțumire” era conferită de Consiliul de

Miniștri la propunerea oricărui membru al său „oamenilor muncii care se evidențiaseră în mod
deosebit prin efortul și capacitatea lor, cât și prin abnegație, aducând contribuții importante în
domeniul activității economice, tehnice, științifice și culturale”. Distincția purta semnătura
președintelui consiliului de miniștri și a unuia dintre vicepreședinți5.
Distincția avea forma unei diplome și nu era însoțită de o insignă sau un alt însemn. Din
studiul legislației ulterioare rezultă că această distincție a fost conferită, inclusiv unor cetățeni
străini6. Distincția „Act de mulțumire” nu a fost un titlu de onoare, dar am insistat asupra sa întrucât
este un bun exemplu al unei forme de recompensă instituită pentru a umple un gol și completa
sistemul de decorații.
Un rol similar l-au avut și titlurile de onoare, de a recompensa eforturile unor persoane ale
căror fapte nu se calificau pentru a primi ordine și medalii, dar care erau demne de luat în
considerare.
Titlurile de onoare au oferit regimului comunist un instrument de recompensare flexibil și mai
adaptat unor domenii de activitate și categorii socio-profesionale comparativ cu ordinele și medaliile,
care aveau un rol mai generic și puțin specializat (ex. o mare parte a meritelor în baza cărora erau
acordate numeroase titluri de onoare aveau drept corespondent doar „Ordinul și medalia Muncii”).
Această flexibilitate oferea posibilitatea fiecărui domeniu de activitate să își instituie
propriile titluri de onoare, cu criterii de acordare și beneficii / recompense adaptate propriilor nevoi.
Din considerentele menționate, putem relua afirmația potrivit căreia titlurile de onoare s-au
constituit într-un sistem paralel de distincții celui al sistemului național de decorații, având un rol și
principii de funcționare similare:
- recompensau meritele oamenilor muncii;
- pentru primirea lor era necesară îndeplinirea unor criterii de performanță (unele definite
generic, cu spațiu larg de interpretare, altele cuantificabile și clare);
- în general erau însoțite de beneficii și recompense pragmatice, de factură materială sau sub
forma unor avantaje;
- conferirea lor era un motiv de prestigiu pentru cei care le primeau, similar decorațiilor.
În plus față de decorații, unele titluri de onoare aveau și o latură stimulativă mult mai
pronunțată, care derivă din două caracteristici:
- erau mai ușor de obținut decât decorațiile, a căror acordare avea un caracter politic mai
pronunțat. Cei care le primeau erau, în general, muncitori, nu persoane cu funcții de conducere cum
se întâmpla mai frecvent în cazul decorațiilor (care aveau rolul de a recompensa realizări mai
importante). Astfel, ei deveneau exemple „tangibile” pentru ceilalți colegi de muncă;
- o mare parte a acestor titluri au fost asociate Întrecerii Socialiste, fiind un mijloc de
recompensă în cadrul acestei competiții, care urmărea creșterea competitivității și productivității
muncii. Întrecerea era larg popularizată, iar titlurile oferite câștigătorilor și numele lor erau
mediatizate. Tot ca parte a strategiei de popularizare și stimulare, cei recompensați cu titluri de
onoare în cadrul Întrecerii Socialiste, dar nu numai, erau popularizați la locul de muncă, prin
înscriere pe „panoul de onoare” și articole în presa locală și centrală;
- nu în ultimul rând, o parte a titlurilor de onoare (și o dată cu ele și beneficiile aferente)
aveau un caracter temporar, fiind menținute doar cât timp erau îndepliniți anumiți indicatori de
performanță.
Apărute sub influență sovietică, titlurile de onoare au avut un rol important în
recompensarea și stimularea persoanelor, mai ales în primii ani ai regimului comunist. După 1965-
1970 rolul lor s-a diminuat semnificativ, mai ales al celor cu o importanță secundară, dar au rămas
în uz până în 1989. Un alt argument referitor la reducerea rolului și vizibilității lor în a doua parte a
5
HCM nr. 467/1950, art. 2 și 3.
6
HCM nr. 558/1952 în ANIC, Fond CC al PCR, Secția cancelarie, Dosar 371/1952, ff. 1-2.
271
perioadei comuniste (în plus față de cele prezentate anterior), este că marea lor majoritate au fost
abrogate târziu după 1989, fiind probabil uitate (prin comparație, unele decorații comuniste cu o
vizibilitate mai mare, au fost scoase din uz oficial imediat după decembrie 1989, unele chiar în
ianuarie 1990).
Avantaje materiale sau de altă natură aduse de conferirea titlurilor de onoare
Recompensele financiare care au însoțit acordarea unora dintre titlurile de onoare au
cunoscut numeroase modificări și variații de-a lungul perioadei comuniste, dar tendința generală a
fost de diminuare a lor în timp. Existența recompenselor financiare constituie de altfel, și un mijloc
de diferențiere și ierarhizare a titlurilor de onoare, criteriu important având în vedere că autoritățile
nu au stabilit o ierarhie oficială a lor, considerându-le o categorie generică și egală.
De asemenea, titlurile pentru care nu erau oferite recompense în bani pot fi sub-împărțite în
funcție de importanța recompenselor de altă natură acordate. Unele dintre acestea erau mai
relevante / consistente (prioritate la promovare în funcție; reduceri de taxe școlare; sejururi gratuite
în concedii etc.), în timp ce altele aveau o valoare simbolică (ex. abonamente la reviste sau bilete
gratuite la spectacole).
Recompensele financiare pot fi împărțite în mai multe categorii mari:
- acordate o singură dată, la conferirea titlului;
- acordate ca indemnizație lunară după primirea titlului;
- creșteri salariale;
- indirecte (titularul nu primea o sumă de bani, dar beneficia de scutiri de taxe și impozite
pentru veniturile realizate sau reducerea unor taxe, precum cele școlare).
În cazul titlurilor de onoare cu statut superior, (ex. Erou al muncii socialiste”, „artist al
poporului”), primirea lor aducea în paralel atât avantaje financiare directe, cât și indirecte.
I. Beneficii financiare directe constau în acordarea unor sume de bani o dată cu primirea
titlului, a unor indemnizații lunare, sau a unor creșteri salariale.
1) Recompense în bani la acordare. Acest avantaj financiar era asociat mai multor titluri de
onoare, însă el putea să fie acordat sub diverse forme (ex. sumă unică la decorare, indemnizații
lunare, sau acordarea unor premii în bani în funcție de îndeplinirea unor indicatori).
Aceste tip de recompensă a fost introdusă abia în anul 1977 și menținută până în 1989, iar de
ea beneficiau doar titlurile care erau parte a sistemului național de decorații, după cum urmează:
- „Eroul al RSR” – 3.500 de lei (cea mai mare sumă acordată la primirea unei decorații
românești);
- „Erou al Muncii Socialiste” – 3.000 de lei;
- „Mamă Eroină” – 2.000 de lei7.
Recompense financiare erau acordate și pentru următoarele premiile de stat, conform
tabelului de mai jos:
Laureat al Premiului de Stat

1949-1952 1952-1961 1961-1989
1. cls. I - 500.000 lei cls. I – 25.000 lei Între 20.000 și
cls. a II-a cls. a II-a 15.000 50.000 lei
200.000 cls. a III-a 7.500
2. Premiile Academiei RPR – 200.000 lei
titular - 50.000 lei
3. Premiul Național
laureat – 250.000 lei
7
Decret nr. 190/1977, art. 16.
272
TABĂRĂ Radu
2) Recompense financiare acordate în funcție de îndeplinirea unor indicatori. Acest tip de

recompensă este specific titlurilor cu caracter temporar, adică a celor care erau retrase dacă
beneficiarul nu mai îndeplinea criteriile de acordare. Din această categorie fac parte:
a) „Miner fruntaș”. Cuantumul și modul de acordare au variat în timp. În intervalul
octombrie 1950-aprilie 1951 era acordat un premiu trimestrial în valoare de 10.000 de lei8. După
aprilie 1951 primeau un premiu egal cu salariul tarifar lunar al persoanei recompensate, inclusiv
sporul de intrare în mină. Acest beneficiu era plătit ori de câte ori minerul realiza trei luni
consecutive o depășire a planului cu cel puțin 40% și era retrasă dacă respectivul nu realiza ulterior
această normă chiar și pentru o singură lună9.
b) muncitorii din întreprinderile fruntașe pe țară primeau o cotă parte din premiile în bani
acordate întreprinderilor respective. Aceste sume erau repartizate astfel:
- 1/3 pentru premierea fruntașilor, din care 30% pentru cea a tehnicienilor și funcționarilor și
70% pentru cea a muncitorilor;
- 2/3 pentru îmbunătățiri socio-culturale (adică un beneficiu indirect, de care se bucurau toți
angajații întreprinderii respective).
Cuantumul sumelor acordate întreprinderilor era (cele de mai jos sunt valabile pentru anul
1952 și sunt prezentate pentru exemplificare, valoarea premiilor fiind actualizată periodic prin
hotărâre a Consiliului de Miniștri):
- locul I – 1.000.000 de lei;
- locul al II-lea – 750.000 de lei;
- locul al III-lea – 500.000 de lei.
3) Creșteri salariale. De ele se bucurau explicit doar cei care obțineau titlul de „Maestru în
arta culinară”, prin încadrarea după obținerea sa pe o treaptă salarială superioară. De asemenea,
actul normativ prin care a fost instituit acest titlu, mai prevedea și posibilitatea acordării unor
sporuri de până la 25% celor care primeau acest titlu.
4) O formă particulară de recompensă financiară erau sumele acordate localităților fruntașe
în întrecerea socialistă. Acest premiu era acordat în bani, dar fără ca o persoană anume să
beneficieze de ei. Banii erau folosiți pentru diverse proiecte utile comunității din localitatea
respectivă, precum amenajarea de spații verzi și parcuri.
5) Indemnizațiile lunare de care se bucurau cei distinși cu anumite titluri. Aceste
indemnizații nu puteau fi cumulate, cei distinși cu două sau mai multe titluri trebuind să opteze
pentru una dintre ele (desigur, cea mai favorabilă). Indemnizațiile erau acordate indiferent de
nivelul veniturilor persoanei respective, sau dacă era angajată sau pensionară10.
Cuantumul acestor recompense a variat în timp. De asemenea, ele nu au fost acordate de-a
lungul întregii perioade comuniste, ci doar în anumite intervale. În intervalul 1962-196811 valoarea
indemnizațiilor era următoarea: „om de știință emerit” – 1.000 lei; „profesor emerit” (în
învățământul superior) – 600 lei; „profesor emerit” (învățământ preuniversitar) – 400 lei; „învățător
emerit” – 250 lei; „medic emerit” – 400 lei; „artist al poporului” – 1.000 lei; „maestru emerit al
artei” – 500 lei; „artist emerit” – 400 lei; „maestru emerit al sportului” și „antrenor emerit” – 250 lei
fiecare. Astfel de indemnizații au fost acordate și în intervalul 1958-1962, dar cuantumul lor nu a
putut fi stabilit (au fost identificate doar referiri la actele normative prin care au fost acordate, nu și
textul complet al acestora). Pentru perioada anterioară anului 1958 nu deținem date.
De indemnizație lunară au beneficiat și persoanele distinse cu titlul de Erou al Muncii
Socialiste, însă numai în intervalul aprilie 1966-iunie 1968. Cuantumul acestei indemnizații a fost
de 1.500 de lei.12 Indemnizațiile nu erau impozitate și nu se transmiteau urmașilor.
8
HCM nr. 1.057/1950, art. 2.
9
HCM nr. 255/1951, art. 7.
10
HCM nr. 1.270/1962, art. 2 și 3.
11
HCM nr. 1.270/1962 art. 1.
12
Indemnizația a fost introdusă prin HCM nr. 527/1966, art. 1 și retrasă prin HCM nr. 1.230/1968.
273
După cum se poate observa, plata pentru toate indemnizațiile lunare a încetat în anul 1968,
probabil ca o măsură de a aduce economii la bugetul de stat. Actul normativ prin care au fost
desființate indemnizațiile, stipula că „întreprinderile la care sunt angajate persoanele distinse cu
titluri de onoare vor avea în vedere stimularea acestora atât prin încadrarea lor potrivit calităților
profesionale reale, cât și prin acordarea unor stimulente materiale legate de rezultatele concrete
obținute în muncă, în conformitate cu reglementările legale în vigoare”13. Un aspect interesant este
că hotărârea în cauză, abroga indemnizațiile pentru doar opt din cele nouă titluri care beneficiau de
indemnizație lunară: „profesor emerit”; „învățător și educatoare emerită”; „medic emerit”; „artist al
poporului”; „maestru emerit al artei”; „artist emerit”; „maestru emerit al sportului” și „antrenor
emerit”. După cum se poate observa, singurul care nu apare pe listă este titlul de „om de știință
emerit”. Nu ne putem pronunța dacă acest aspect a reprezentat o omisiune a legiuitorului sau a fost
intenționată. Totuși, având în vedere enumerarea nominală a titlurilor pentru care înceta acordarea
indemnizației lunare, în locul unei prevederi generale de genul „indemnizațiile acordate în baza art.
1 al HCM nr. 1.270/1962”, indică probabil intenția unei eliminări selective, idee întărită de titlu
actului normativ prin care au fost sistată plata, ce face referire la „unele indemnizații nelegate de
muncă”, nu la „indemnizațiile nelegate de muncă”.
În baza celor prezentate mai sus, rezultă că singura indemnizație lunară care a continuat să
fie acordată după iulie 1968 a fost cea aferentă titlului de „om de știință emerit”. În stadiul actual al
cercetărilor nu am reușit să stabilim dacă ea a fost la rândul său sistată la un moment ulterior, sau a
continuat să fie acordată pe toată durata regimului comunist.
II. Avantaje financiare indirecte reunesc beneficiile care nu aduceau bani direct, ci
reduceri sau scutiri de impozit, reduceri de taxe școlare sau diverse alte gratuități relevante (nu au
fost luate în considerare abonamentele gratuite la reviste sau biletele gratuite la spectacole și
evenimente sportive).
1) Scutiri de impozit pentru veniturile realizate din muncă (deci nu și pentru cele de altă
natură, cum ar fi, de exemplu, cele din chirii) au fost acordate celor distinși cu titlul de Erou al
Muncii Socialiste, în intervalul 1953-1977.14
În intervalul 1954-1968 au fost scutiți de plata impozitului pe venit și laureații Premiului de
Stat, dar numai pentru valoarea premiul respectiv, nu și pentru alte venituri15. După 1968 premiile
au fost impozitate cu o cotă similară veniturilor din salarii16.
2. Reducerile de impozit. Au fost acordate, potrivit legii, persoanelor decorate cu ordine și
medalii în cuantum de 50%, începând cu anul 1953 17 . Din această prevedere rezultă că de ea
beneficiau cei distinși cu:
- Erou al RPR / RSR;
- Mamă eroină;
- Erou al noii revoluții agrare;
- Erou al Muncii Socialiste (după anul 1977, anterior având bucurându-se de o reducere de
100%).
Reducerea a fost menținută pe toată durata regimului comunist. După 1968, reducerea se
acorda celor distinși cu ordine cls. I18. Titlurile menționate mai sus erau acordate în clasă unică, deci
nu există referiri explicite la ele, dar considerăm că reducerea a fost menținută în același cuantum
(nu puteau avea o recompensă inferioară, întrucât ocupau primele locuri în ierarhia distincțiilor
comuniste, iar în absența altor prevederi putem emite această supoziție).
13
HCM nr. 1.504/1968, art. 1.
14
Drept acordat prin Decretul nr. 190/1953, art. 1. Decretul 190/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 153/1954, care
menține, scutirea de impozit prin art. 2, lit. a). Scutirea de impozit a fost abrogată prin decretul nr. 190/1977, art. 26.
15
Decret nr. 153/1954, art. 2, lit. d).
16
Decretul nr. 564/1968, art. 1.
17
Decret nr. 153/1954, art. 9, lit. a).
18
274
TABĂRĂ Radu
De asemenea, din anul 1968 până în 1989, au beneficiat de o reducere cu 50% a impozitului
și persoanele distinse cu titlul de „emerit” sau „artist al poporului”19:
- om de știință emerit;
- profesor emerit;
- învățător emerit;
- medic emerit;
- maestru emerit al artei;
- artist emerit;
- maestru emerit al sportului;
- antrenor emerit;
- educatoare emerită;
- institutor emerit;
- maistru instructor emerit;
- conferențiar emerit;
- profesor universitar emerit.
Ultimele cinci au beneficiat de această reducere doar din anul 1973, când au fost instituite.
3. Scutiri sau reduceri de taxe școlare pentru copii în învățământul mediu și superior. Deși
în prezent se consideră că învățământul în perioada comunistă a fost gratuit, nu a fost mereu așa. În
primii ani ai regimului comunist elevii și studenții plăteau o taxă care varia în funcție de rezultatele
școlare, veniturile și originea socială a părinților. Nivelul acestor taxe a fost stabilit prin HCM nr.
3.145/195320. Pentru a înțelege mai bine mentalitatea și spiritul perioadei respective, redăm mai jos
principalele prevederi ale acestui act normativ:
„Art. 1 – Taxele școlare pentru elevi și studenți se stabilesc ținându-se seama de rezultatele
obținute la învățătura și de veniturile lor, ale părinților sau susținătorilor legali și pe baza criteriilor
de la articolele următoare.
Art. 2 – Pentru elevii și studenții copii de muncitori industriali, țărani colectiviști, muncitori
agricoli, țărani organizați în întovărășiri pentru lucrarea în comun a pământului, copii de țărani
muncitori cu gospodării mici și mijlocii, copii de militari, de ingineri sau tehnicieni din producție,
funcționari, pensionari și meseriași cooperatori, taxele se stabilesc astfel:
a) 100 lei taxa anuală pentru elevii din clasele VIII-X ale școlilor medii de 10 ani (și clasa a
XI-a), din anii I-IV ai școlilor pedagogice și medii tehnice.
b) 200 lei taxa anuală pentru studenți.
Art. 3 – Sunt scutiți de taxa școlară:
- elevii și studenții bursieri;
- elevii și studenții prevăzuți la art. 2 care obțin la majoritatea obiectelor nota cinci [n.n. la
momentul respectiv evaluarea rezultatelor școlare se făcea după sistemul sovietic, prin care
rezultatele școlare erau evaluate cu note de la 1 la 5] sau calificativul foarte bine, iar la celelalte
obiecte nota patru sau calificativul bine și au purtare foarte bună;
- copiii foștilor deținuți politici și luptători antifasciști din ilegalitate;
- copiii celor căzuți în lupta pentru eliberarea patriei de sub jugul fascist și capitalist;
- copiii învățătorilor și profesorilor emeriți;
- copiii mamelor distinse cu titlul de mama eroina;
- elevii și studenții îndreptățiți la scutire de taxă pe bază de dispoziții legale speciale.
Art. 4 – Beneficiază de reduceri de taxa școlară prevăzută la art. 2, următorii elevi și
studenți:
a) Reducere de 75% din taxa școlară:
- copiii decoraților cu ordinele RPR;
19
20
HCM nr. 3.145/1953.
275
- copiii stahanoviștilor;
- copiii oamenilor artei, științei, culturii care au obținut titlul de „emerit” și care nu sunt
scutiți de taxe școlare pe bază de dispoziții legale speciale;
- copiii de muncitori mineri, copiii de țărani colectiviști în primii trei ani de la intrarea în
G.A.C. și copiii de învățători care nu au alt venit decât plata muncii la catedră, în cazul când nu sunt
scutiți de taxe școlare prin dispoziții legale speciale.
b) Reducere de 50% din taxa școlară:
- elevii prevăzuți la art. 2 ai căror părinți au un venit total lunar până la 600 lei (2.400 lei anual
pentru muncitori agricoli, țărani organizați în întovărășiri pentru lucrarea în comun a pământului,
țărani muncitori cu gospodării mici și mijlocii), în cazul că nu se încadrează în aliniatul „a”.
c) Toți cei care prin dispoziții legale speciale sunt îndreptățiți la reducere de taxa școlară.
Art. 5 – Pentru toți ceilalți elevi din clasele VIII-X ale școlilor medii de 10 ani (și clasa XI),
din anii I-IV ai școlilor pedagogice și medii tehnice necuprinși în art. 2 se stabilește o taxa anuală de
300 lei, iar pentru studenții necuprinși în prevederile art. 2, se stabilește o taxă de 500 lei.
Aceste taxe pot fi reduse cu 50%, de la caz la caz, pentru elevii și studenții care obțin la
majoritatea obiectelor nota cinci sau calificativul foarte bine, iar la celelalte obiecte nota patru sau
calificativul bine și au purtare foarte bună.
Art. 6 – Elevii și studenții de la cursurile serale și din învățământul fără frecventa vor plăti
50% din taxele școlare stabilite pentru elevii și studenții de la cursurile de zi.
Art. 7 – Pentru părinții sau susținătorii legali care au mai mulți copii în școli medii sau în
instituții de învățământ superior, se poate acorda posibilitatea de a plăti pentru fiecare copil numai o
cotă-parte din taxă, rezultată din împărțirea taxei cu numărul copiilor pe care îi au în aceste instituții
școlare.
Art. 8 – La stabilirea cuantumului taxei școlare se va ține seama de actele cerute pentru
acordarea burselor.
Taxele școlare se vor plăti la instituțiile școlare respective de către elevi și studenți pentru
anul școlar respectiv în doua rate egale; prima rata până la 15 octombrie, a doua rata până la 25
februarie a anului școlar respectiv.
Conducătorii școlilor și instituțiilor de învățământ de orice fel sunt răspunzători de stabilirea
și încasarea la timp a taxelor școlare.
Art. 9 și 10 – […]”.
Gratuitatea învățământului a fost instituită prin Legea nr. 11/1968 privind învățământul în
RSR, care la art. 7 prevedea că „învățământul de toate gradele este gratuit”.
Pe baza prevederilor acestui act normativ și ale altora care făceau referiri pe această temă,
beneficiau de scutire sau reducere a taxelor școlare cei distinși cu următoarele titluri de onoare:
- Profesorii și învățătorii fruntași21 (scutire de taxe);
- Învățători și profesori emeriți22 (scutire de taxe);
- „Mamă eroină” (titlu acordat mamelor care născuseră 9 copii – scutire de taxe);
- „Erou al Muncii Socialiste” (reducere 75%);
- „Om de știință emerit”, „medic emerit” 23 , „maestru emerit al artei”, „medic veterinar
emerit”, „zootehnist emerit” (reducere 75%). Din formularea art. 4, lit. a) din HCM nr. 3.145/1953
rezultă că nu beneficiau de această scutire cei care deținea titlul de „maestru emerit al sportului” sau
„antrenor emerit”, întrucât actul normativ făcea referire doar al „copiii oamenilor artei, științei,
culturii care au obținut titlul de „emerit”, nu și la cei din domeniul sportului;
- Stahanoviștii (reducere 75%);
- „Fruntașii în producție” beneficiau de o reducere a taxelor școlare pentru copiii lor care
urmau o școală medie sau un institut de învățământ și doar în anul acordării titlului, nu pe întreaga
21
Decretul 717/1956, art. 3, lit. b).
22
Regulamentul distincțiilor din RPR, art. 21.
23
276
TABĂRĂ Radu
durată a studiilor, cum era cazul celor de mai sus. În cazul lor reducerea este menționată prin HCM
nr. 1.015/195124, care însă nu îi precizează cuantumul.
Referitor la cei care dețineau titlul de „stahanovist” și „fruntaș în producție”, legislația este
neclară și confuză. HCM nr. 1.015/1951 preciza că „fruntașii în producție beneficiază de reducerea
taxelor școlare pentru copiii lor în anul acordării titlului”, în schimb HCM nr. 3.145/1953 prin care
erau reglementate taxele școlare, menționează existența unei reduceri cu 75% a valorii acestor taxe
pentru copii stahanoviștilor, fără nicio referire la „fruntașii în producție”. Un alt aspect care
generează confuzie, este cu HCM nr. 3.145/1953 nu prevede abrogarea eventualelor dispoziții
contrare din ale acte normative, ci posibilitatea ca și alte categorii să beneficieze de reduceri pe taxe
în baza unor acte normative speciale. Având în vedere cele prezentate mai sus rezultă că cei care au
fost distinși cu titlul de „stahanovist” au beneficiat de o reducere semnificativă a taxei școlare,
nelimitată doar la anul în care primiseră titlul, deși conform HCM nr. 1.015/1951 ar fi trebuit să se
bucure doar de „întâietate la burse pentru copiii lor care urmează o formă de învățământ”. De
cealaltă parte, „fruntașii în producție”, care ar fi trebuit să beneficieze de o reducere pentru copiii
lor, nu sunt menționați în actul normativ care reglementează aceste reduceri. Nu ne putem pronunța
asupra motivelor care au generat aceste prevederi neclare în ceea ce îi privește pe „fruntașii în
producție” și cum au fost ele rezolvate în epocă, adică dacă li s-a acordat reducerea, sau s-a
considerat că la această facilitate ar trebui să aibă dreptul doar cei care dobândeau titlul de
„stahanovist”, ce se situa pe o treaptă ierarhică superioară față de „fruntașii în producție”, fiind cel
mai înalt titlu individual acordat în cadrul Întrecerii Socialiste.
Învățătorii și profesorii emeriți este posibil să fi beneficiat de acest avantaj doar în intervalul
1953-1957, deoarece ele au fost introduse prin Regulamentul distincțiilor din RPR din anul 1953,
nu prin actul normativ prin care au fost instituite aceste titluri. În 1957, Decretul nr. 550 pentru
modificarea Regulamentului distincțiilor din 1953, prevedea că „capitolul VI [recompense]
cuprinzând art. 19-23 inclusiv … se suprimă”. Capitolul respectiv era înlocuit cu un nou articol 36,
care stipula că „drepturile celor decorați sau distinși cu titluri RPR, sunt cele prevăzute de
dispozițiile legale în vigoare”. Întrucât nu am identificat un alt act normativ care să preia/prevadă
acest avantaj pentru profesorii și învățătorii emeriți (deși nu îi putem exclude existența), este posibil
ca respectivii să nu mai fi beneficiat de această gratuitate după anul 1957, când prevederile în baza
cărora aveau dreptul la ea au fost abrogate.
4. Alte avantaje financiare indirecte
a) călătorii gratuite cu trenul la cls. I pentru deplasările în interes de serviciu sau privat,
pentru cei cărora le fusese acordată distincția „Pentru merite ceferist”.
b) Trimiterea gratuită, împreună cu soția și copiii la casele de odihnă sau sanatoriile
Confederației Generale a Muncii pentru cei distinși cu titlul de „Cei mai buni stahanoviști pe
ramură de producție”.
c) De gratuitate la casele de odihnă și tratament beneficiau și cei care primiseră titlul de
„stahanovist”, dar în cazul lor nu se preciza „împreună cu soția și copiii”, de unde rezultă că
gratuitatea li se aplica doar lor.
d) „Fruntașii în producție” beneficiau de o reducere cuprinsă între 25-75% la trimiterea la
case de odihnă și tratament. Pe baza celor prezentate la literele b)-d) referitoare la facilitățile
acordate cu ocazia trimiterii la case de odihnă, se observă o creștere graduală de la „Fruntașii în
producție”, care beneficiau doar de o reducere de preț pentru ei, până la „Cei mai buni stahanoviști
pe ramură de producție”, care aveau gratuitate pentru întreaga familie.
III. Alte avantaje oferite posesorilor de titluri de onoare. Aceste avantaje pot fi împărțite
în două categorii: semnificative și simbolice.
1. Avantaje semnificative
24
Hotărârea nr. 1.015/1951 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român și a Consiliului de Miniștri al
Republicii Populare Române cu privire la stahanoviștii și fruntașii în producție și stimularea lor morală și materială.
277
a) Acordarea unui spațiu locativ suplimentar era un drept de care se bucurau cei distinși cu:
- titlul de „Erou al Muncii Socialiste” (între 1952-1973);
- ordine ale RPR/RSR (în cazul nostru posesorii titlurilor de „Mamă eroină”, „Erou al RSR”
și „Erou al noii revoluții agrare” – aceștia din urmă au fost în număr limitat, titlul fiind acordat
preponderent unor entități precum ferme, stații de mașini și tractoare, GAS-uri sau județe);
- titlul de „om de știință emerit”;
- titlul de „artist al poporului”;
- titlul de „artist emerit”;
- titlul de „maestru emerit ai artei”;
- titlul de „profesor sau învățător emerit”.
Deși acest avantaj pare ușor amuzant în prezent, raportat la perioada comunistă, prevederea
avea o importanță deosebită. Într-o societate în care acordarea locuințelor era strict reglementată și
supravegheată de stat (spațiul locativ era acordat în funcție de numărul membrilor unei familii), a
beneficia de o cameră în plus sau una mult mai mare, reprezenta un avantaj care nu trebuie
minimalizat. Din contră, dintre toate avantajele de natură nefinanciară de care puteau beneficia cei
recompensați cu titluri de onoare, acesta poate fi considerat cel mai important.
Pentru a înțelege mai bine situația din perioada respectivă, menționăm că în intervalul 1952-
1973 suprafața locativă care îi revenea unei persoane era de 8 m2, indiferent de vârstă25.
În anul 1973 această suprafață este mărită la 10 m2 de persoană26.
Potrivit legii, prin „suprafață locuibilă” se înțelegea „suprafața camerelor, care determinate
ca atare prin construcția lor, servesc pentru locuit, inclusiv holurile, și camerele de trecere”.
Dependințele erau încăperile care deserveau suprafața locuibilă, cum ar fi: baia, bucătăria, cămara,
pivnița, balconul, holul etc27.
Legislația din 1973 prevedea că „la închiriere se va ține seama, pe cât posibil, ca într-un
apartament să locuiască o singură familie. În cazul în care apartamentul depășește nevoile locative
ale unei familii cu cel puțin o cameră separată, acesta poate fi închiriat mai multor familii. Prin
cameră separată se înțelege acea încăpere care nu servește de trecere pentru locatari, pentru intrare
sau ieșire, ori pentru folosirea dependințelor28”. Și Decretul din anul 1952 avea prevederi relativ
similare, dar ceva mai stricte, stipulând că „suprafață excedentară consta dintr-una sau mai multe
camere neizolate sau camere de trecere și care pot fi transformate în camere separate, constituie, de
asemenea, suprafețe disponibile, dar numai după efectuarea transformărilor”29.
Cu alte cuvinte, unei familii formate din două persoane îi revenea o cameră de 16 m2 până în
1973 și de 20 m2 după 1973, adică o garsonieră, sau o cameră într-un apartament decomandat.
Familiile cu trei membri aveau teoretic dreptul la un apartament cu două camere, raportat la
suprafața camerelor din locuințele construite în perioada comunistă).
În practică, cazurile de locuire a mai multor familii într-un singur apartament au fost
comune în perioada anilor ′50, pe fondul migrării masive a populației din mediul rural spre cel
urban în contextul procesului de industrializare, însă ulterior a scăzut progresiv, pe măsura
construirii de noi blocuri, devenind rare spre sfârșitul perioadei comuniste. Situația a fost una
complet diferită față de URSS, unde acest mod de locuire (comunalka) a continuat să fie folosit pe
scară destul de largă până la sfârșitul perioadei comuniste.
Decretul 78/1952, la art. 7, prevedea că „au dreptul la o suprafață pentru locuit suplimentară,
peste norma locativă:
a) eroii muncii socialiste și cei decorați cu ordine;
25
26
Legea nr. 5/1973, art. 6.
27
Decretul nr. 78/1952, art. 2, paragr. 1-2 și Legea nr. 5/1973, art. 2, paragr. 1-2.
28
Legea nr. 5/1973, art. 3, paragr. 2-3.
29
Decretul nr. 78/1952, art. 12, paragr. 1.
278
TABĂRĂ Radu
b) oamenii de știință emeriți, artiștii poporului, artiștii emeriți, maeștrii emeriți ai artei,
profesorii emeriți, învățătorii emeriți;
c) ….”.
Conform art. 8 din același act normativ. „suprafața locativă suplimentară la care au dreptul
cei enumerați mai sus, va fi pusă la dispoziția acestora sub forma unei camere separate. Dacă nu se
poate acorda o cameră suplimentară, se acordă o suprafață suplimentară de 10 m2, cu excepția celor
de la lit. b) și c), pentru care suprafața poate ajunge până la 20 m2”.
După 1973, dreptul la o suprafață locativă suplimentară este menținut doar pentru cei
prevăzuți mai sus la art. 7 literele b) și c), posesorii titlului de „Eroul al Muncii Socialiste” fiind
excluși de la acest beneficiu. Prevederile nu au mai fost modificate ulterior până în anul 1989,
rămânând în vigoare și o perioadă destul de lungă după înlăturarea regimului comunist.
Analiza prevederilor legislative pe acest domeniu, arată că cei distinși cu titlurile de onoare
menționate mai sus, aveau dreptul la o suprafață locativă dublă, sau chiar triplă, transpusă în
practică, preferabil, sub forma unei camere în plus, deci beneficiul era substanțial și demn de
invidiat în perioada respectivă.
b) Acordarea cu prioritate de credite pentru construirea sau cumpărarea unei locuințe
proprietate personală, drept de care se bucurau cei cărora le fuseseră conferite ordine (adică
„Mamă eroină” – care primea ordinul „Gloria maternă” și ”Erou al RSR” – care primea automat
„Ordinul Victoria” sau titlul de „Erau al muncii socialiste” – primea ordinul „Secera și ciocanul”).
Despre titlul de „Eroul al noii revoluții agrare” nu ne putem pronunța, întrucât nu avea
asociat și un ordin (la acordarea sa nu se conferea automat și un ordin, cum este cazul celor
menționate mai sus). În practică, acest aspect are o relevanță scăzută, întrucât acest titlu a fost
acordat preponderent unor entități (întreprinderi, județe, CAP-uri etc.) și foarte rar unor persoane.
De acest drept se mai bucurau persoanele distinse cu titlul de „stahanovist” sau „cel mai bun
stahanovist pe ramură de producție”.
c) Repartizarea în condițiile legii, cu prioritate, de locuințe din fondul locativ de stat de care
beneficiau cei distinși cu titlurile menționate la punctul anterior. Având în vedere sistemul rigid pe
baza căruia erau acordate locuințele în perioada comunistă, și dificultatea cu care putea fi obținut un
spațiu de locuit satisfăcător pentru o familie, avantajul de a avea prioritate pe lista de așteptare, era
unul important.
d) Acordarea unor zile suplimentare de concediu de care beneficiau cei care primiseră titlul
de „Erou al muncii socialiste” (patru zile în anul conferirii)30.
De asemenea, „Artiștii poporului”, „Maeștrii emeriți ai artei” și „Artiștii emeriți” aveau un
concediu anual de 40 de zile lucrătoare31.
e) Trimiterea cu prioritate la casele de tratament și odihnă era un drept întâlnit frecvent și
asociat unui număr mare de titluri de onoare:
- Medic emerit32;
- Evidențiat în munca culturală de masă;
- Învățător și profesor emerit33;
- Fruntaș în comerțul de stat (în cazul căruia se preciza în plus „în condiții cât mai
avantajoase”)34;
- Fruntaș în sistemul financiar.
În cazul persoanelor distinse cu titlurile enumerate mai sus, trimiterea la casele de odihnă nu
se făcea cu titlu gratuit, ci contra-cost, respectivii având doar prioritate în fața celorlalți. De
asemenea, deși nu se specifică explicit decât în cazul unui singur titlu, în măsura posibilităților este
30
Decret nr. 190/1977, art. 17, pct. 4, lit. b).
31
Carsian, 1966, p. 152.
32
33
Regulamentul distincțiilor din RPR, art. 21.
34
HCM nr. 2.208/1953, alin 5, lit. b).
279
probabil să fi beneficiat de condiții mai avantajoase (deși conform obiceiurilor din perioada
respectivă, obținerea unor „condiții mai avantajoase” depindea destul de mult și de relațiile
personale avute de cel care urma să plece la casa de odihnă).
f) Prioritate la trimiterea la cursuri de calificare de care se bucurau cei distinși cu
următoarele titluri:
- „Medic emerit”;
- „Evidențiat în munca culturală de masă”;
- „Evidențiat în munca medico-sanitară”35.
Raportat la numărul titlurilor de onoare acordate pe categorii de activități, precum și rolul
lor, atât de recompensă, cât și de stimul, pare ciudat că posibilitatea de ridicare a nivelului
profesional este menționată explicit doar în cazul a trei titluri. Motivele nu sunt cunoscute, fiind,
probabil, influențate de „imaginația” celor care au redactat textele actelor normative prin care au
fost instituite aceste distincții. După cum se poate observa, două dintre ele au ca numitor comun
faptul că erau acordate în domeniul medicinei.
g) Prioritate la acordarea unor funcții. Această prioritate se referea doar la funcțiile care nu
făceai obiectul ocupării prin concurs și care aveau legătură cu domeniul pentru care fusese acordat titlul,
detalii menționate explicit în actele normative prin care fuseseră instituite care aduceau acest drept:
- „Evidențiat în munca culturală de masă”;
- „Evidențiat în munca medico-sanitară”.
h) Reducerea la jumătate a stagiului minim pentru avansare era prevăzută în cazul titlurilor
„medic emerit”, „profesor emerit” și „învățător emerit”.
În cazul învățătorilor și profesorilor emeriți este posibil să fi beneficiat de acest avantaj doar
în intervalul 1953-1957, întrucât el le-a fost acordat prin Regulamentul distincțiilor din RPR din
anul 1953, nu prin actul normativ de instituire al acestor titluri. În 1957 actul normativ prin care
beneficiau de aceste drepturi a fost modificat36, secțiunea „Recompense” unde erau prevăzute fiind
eliminată, cu mențiunea că drepturile aferente urmau să fie „cele prevăzute de dispozițiile legale în
vigoare”. Întrucât nu am identificat un alt act normativ care să preia/prevadă acest avantaj pentru
profesorii și învățătorii emeriți (deși nu îi excludem existența), este posibil ca respectivii să nu mai
fi beneficiat de acest drept după 1957, când prevederile în baza cărora le era acordat au fost
abrogate.
2. Avantaje simbolice
Numeroase titluri de onoare aveau prevăzute oferirea unor obiecte sau alte avantaje cu titlu
gratuit, dar de o valoare sau chiar și relevanță scăzută. Principalele mijloace de recompensare din
această categorie erau oferirea de cărți, broșuri și abonamente la ziare / reviste pe o anumită
perioadă (în general 6 luni), precum și oferirea de bilete gratuite pentru spectacole culturale sau
activități sportive.
a) Cărți, reviste, broșuri și abonamente la reviste sau ziare oferite cu titlu gratuit. În lista de
mai jos sunt prezentate titlurile care beneficiau de acest drept, după fiecare fiind specificată
perioada pentru care erau acordate abonamentele gratuite:
- „Fruntaș în comerțul de stat” (6 luni);
- „Fruntaș în sistemul financiar” (6 luni);
- „Stahanovist” (3 luni);
- „Cei mai buni stahanoviști pe ramură” (6 luni).
Acest mijloc de recompensare avea și rolul de a populariza și ajuta la răspândirea revistelor
ideologice, dar și a celor de specialitate.
b) Acordarea de bilete gratuite la spectacole de teatru, cinematograf sau activități sportive
de care beneficiau cei distinși cu titlurile de:
35
HCM nr. 635/1953, art. 4.
36
Prin Decretul nr. 550/1957.
280
TABĂRĂ Radu
- „Fruntaș în comerțul de stat” (în semestrul în care obțineau titlul, numărul biletelor nefiind
specificat);
- „Fruntaș în sistemul financiar” (9 bilete);
- „Fruntaș în producție” (nu beneficiau de gratuitate, ci de reducere 60% pentru 9 bilete în
cursul semestrului următor celui în care primeau titlul);
- membrii „echipelor, brigăzilor sau turelor de serviciu fruntașe în producție (similar
„fruntașilor în producție” de mai sus);
- „stahanoviști” (9 bilete în trimestrul următor obținerii titlului);
- „cei mai buni stahanoviști pe ramura de producție” (18 bilete în semestrul următor obținerii
titlului).
Oferirea biletelor gratuite (sau reduse) la activități cu caracter cultural sau sportiv, era parte
a unei strategii mai ample a regimului, prin care se urmărea creșterea nivelului cultural al
muncitorilor și încurajarea practicării sportului pe scară largă.
În cadrul aceleiași strategii se înscriau și programele de alfabetizare a muncitorilor și
militarilor în termen; înființarea de brigăzi artistice în majoritatea întreprinderilor; participarea la
complexul GMA (Gata pentru muncă și apărare – manifestare amplă cu caracter sportiv); înființarea
de biblioteci în întreprinderi; dezvoltarea învățământului seral pentru muncitori etc.
c) Oferirea unor obiecte de uz practic era prevăzută ca formă de recompensă doar pentru cei
distinși cu „Pentru merite în răspândirea presei”, în cazul căreia acesta era și singurul beneficiu
menționat (poate părea ciudat că respectivii nu primeau și reviste sau abonamente la ziare).
d) Alte beneficii. În această categorie pot fi reunite o serie de recompense care nu aveau o
formă materială / tangibilă, ci numai rolul de a evidenția prestigiul celor care le primeau.
Cea mai frecventă recompensă de acest tip era înscrierea în cartea de onoare a
întreprinderii / ministerului în care activa persoana distinsă. Această formă de recompensă este
întâlnită în cazul unor titluri de „fruntaș” (ex. Fruntaș în acțiunea de economisire”, „Fruntaș în
acțiunea de economisire”, „Fruntaș în cooperația de consum”, uneori ca unic beneficiu menționat
explicit pentru cei care primeau titlul respectiv), precum și în cazul titlurilor acordate în cadrul
Întrecerii Socialiste.
Invitarea cu prioritate la manifestările social-politice cu caracter oficial organizate cu
prilejul sărbătoririi unor evenimente de importanță națională, era considerată o formă de recompensă
pentru cei care primiseră titluri de onoare care erau și parte a sistemului național de decorații.
Ridicarea unui bust din bronz era o prevedere inedită, ce îi viza pe cei distinși pentru a doua
oară cu titlul de „Erou al muncii socialiste”. Bustul era amplasat în localitatea natală a persoanei
recompensate, pe el fiind înscrise și meritele aferente37. Prevederea a fost valabilă în intervalul
1952-1972, fiind eliminată o dată cu modificarea Decretul nr. 168/1951, în sensul actualizării sale38.
Nu deținem date statistice referitoare la cât de frecvent această prevedere a fost transpusă în
practică. Cert este că acest mijloc de recompensă a fost adoptat sub influența sovietică și avea rolul
de a evidenția importanța acestei distincții și prin extensie a „omului nou” creat de sistemul
comunist și a faptelor sale. Caracterul său atipic pentru societatea românească rezultă din faptul că
în anul 1972, în contextul actualizării criteriilor de acordare și rolului titlului de „Erou al muncii
socialiste” în sistemul național de decorații, prevederea a fost abandonată, la momentul respectiv
fiind, probabil, deja desuetă. Nu în ultimul rând, eliminarea sa a fost o consecință a reașezării
sistemului național de decorații, titlul de „Erou al muncii socialiste” ne mai ocupând prima poziție
ierarhică, ci pe cea secundă, după titlul de „Erau al RSR” (busturile ar fi fost realizate pentru
persoane care nu mai erau decorate cu cea mai înaltă distincție a ierarhiei comuniste).
37
Decretul nr. 168/1951, art. 4, alin 2.
38
Decretul nr. 140/1972.
281
Popularizarea în presa centrală și locală era un ultim mijloc de recompensare a unora

dintre cei distinși cu titluri de onoare. Ea este întâlnită în cazul a numeroase titluri de onoare
acordate pe domenii de activități, precum și în cazul Întrecerii Socialiste.
IV. Avantajele asociate titlurilor colective
Această categorie de titluri puteau aduce atât beneficii de ansamblu pentru colectivul în sine,
cât și pentru fiecare membru. În general aceste premii aveau atât o latură de recompensare, dar mai
ales una de stimulare, membrii unei echipe având dreptul la recompense individuale, doar dacă
mențineau ridicată performanța grupului timp de mai multe luni consecutiv, sau doar dacă ajungeau
în fazele superioare ale Întrecerii Socialiste.
Aceste situații au fost prezentate pe larg în paginile anterioare pentru fiecare tip de
recompensă în parte. La această secțiune vor fi reluate într-o formă sintetică și ușor de înțeles.
Menționăm că nu toate titlurile colective aveau asociate și alte avantaje. În cazul titlului de
„Colectiv artistic emerit”, era prevăzut explicit în actul normativ prin care a fost instituit că
„acordarea titlului nu atrage niciun fel de drept special pentru membri individuali ai colectivului”39.
Celelalte titluri puteau aduce fie avantaje colective pentru o anumită entitate, fie atât
avantaje colective cât și individuale pentru membrii echipei respective.
Avantaje de natură exclusiv colectivă erau aduse de titlurile „oraș, raion de oraș, comună
fruntașă în întrecerea patriotică între comune și orașe”. Premiul în bani acordat celor clasate pe
locuri fruntașe fiind folosite ulterior pentru proiecte de interes local.
În cazul tuturor celelalte titluri colective „echipă, brigadă sau tură de producție fruntașă”,
„secție sau șantier fruntaș pe întreprindere”, „întreprindere fruntașă pe ramură de producție” și
„întreprindere fruntașă pe țară”, valoarea premiilor putea varia de la simbolice la semnificative
(importanța recompensei creștea odată cu importanța titlului). Premiile aveau atât rolul de a crește
prestigiul grupului, cât și coeziunea membrilor săi. De asemenea, aceste recompense aveau mai
multe laturi:
- caracter solemn (ex. oferirea unor drapele, diplome sau fanioane),
- de popularizare (afișare la panoul de onoare a grupelor cu rezultate bune – nominal a
membrilor, și popularizarea în mass media locale);
- caracter colectiv (ex. folosirea unei mari sume de bani din cuantumul premiului primit
pentru activități social-culturale sau sportive utile întregului personal).
Acordarea de beneficii individuale membrilor unei entități distinse cu un premiu colectiv era
condiționată de obținerea unor performanțe superioare timp de mai multe luni consecutiv, ca mijloc
de a-i încuraja să persevereze în obținerea de rezultate bune o perioadă cât mai îndelungată. Astfel,
membrii „echipelor, brigăzilor sau turelor de producție fruntașe”, beneficiau de drepturile „fruntașilor
în producție” doar dacă își mențineau realizările în producție timp de 6 luni consecutive. Tot ca mijloc
de stimulare, titlul echipei era retras dacă realizările respective nu erau menținute.
În cazul titlurilor de „întreprindere fruntașă pe ramură de producție” și „întreprindere
fruntașă pe țară”, pentru obținerea cărora era nevoie de o muncă susținută pe durata unui an întreg,
cei care avuseseră contribuții importante în obținerea lor („fruntașii”), aveau dreptul să fie
recompensați cu o cotă de 1/3 din valoarea premiului în bani primit de întreprindere.
V. Titluri care nu aveau asociat nici un avantaj.
Considerăm demn de a sublinia că o analiză a actelor normative prin care au fost instituite
titlurile de onoare, scoate în evidență că au existat și titluri care nu aduceau nici un beneficiu /
avantaj suplimentar în afară de titlul în sine (nici măcar de natură simbolică). Acestea erau:
- „Fruntaș în paza avutului obștesc”;
- „Pentru merite în serviciul de pază”;
- „Radist de onoare”;
- „Fruntaș în PCI”;
39
Decretul nr. 449/1954.
282
TABĂRĂ Radu
- „Gospodar fruntaș oraș/sat”;

- „Pentru merite în serviciul poștei și telecomunicațiilor”;
- „Pentru merite milițienești”.
Nu deținem date pentru a realiza o analiză mai profundă a cauzelor care au generat această
situație, titlurile respective neavând nici un numitor comun. Motivele pot varia de la o simplă
omisiune a celor care au redactat textele actelor normative prin care au fost instituite, până la
percepția că titlul de onoare și insigna aferentă reprezentau în sine o recompensă suficientă. În cazul
distincțiilor „Pentru merite milițienești” și „Fruntaș în PCI”, putem presupune că erau un echivalent
aproximativ al distincției „Militar de frunte”, folosită în armată, care era în sine un mijloc de
recompensă, ce nu aducea alte avantaje.
Menționăm că la această secțiune au fost enumerate doar titlurile de onoare mai importante /
relevante (acordate de la nivel ministerial), nu și cele inferioare, acordate de diverse asociații sau
întreprinderi.
BIBLIOGRAFIE
Carsian, A. 1966. Decorațiile, titlurile de onoare și alte distincții ale Republicii Socialiste
România. București: Științifică.
Tabără, R., Mihai, I.-T. 2016. Insigne și însemne militare românești 1948-1989. Cluj-
Napoca: Grinta.
ANIC, Fond Consiliul de Stat, Decret nr. 3/1950, vol. I, f. 196.
ANIC, Fond CC al PCR, Secția cancelarie, Dosar 371/1952, ff. 1-2.
Decretul nr. 168/1951 pentru instituirea titlului de Erou al Muncii Socialiste din RPR,
publicat în B. Of. nr. 97 din 28 septembrie 1951.
Decretul nr. 168/1951 pentru instituirea titlului de Erou al Muncii Socialiste din RPR,
republicat în B. Of. nr. 55 din 16 mai 1972.
Decretul nr. 78/1952 pentru normarea, repartizarea și folosirea suprafeței locative și
reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași, publicat în B. Of. nr. 17 din 5 aprilie 1952.
Decretul nr. 121/1953 pentru înființarea titlului de „Medic emerit al RPR”, publicat în B. Of.
nr. 9 din 8 martie 1953.
Decretul nr. 190/1953 pentru scutirea de impozit a Eroilor Muncii Socialiste, publicat în B.
Of. nr. 17 din 30 mai 1953.
Decretul nr. 153/1954 privitor la impozitul pe venit al populației, publicat în B. Of nr. 22 din
11 mai 1954.
Decretul nr. 449/1954 privind modificarea și completarea Decretului nr. 203/1950 pentru
înființarea titlurilor ce se pot acorda oamenilor de știința, tehnicienilor și artiștilor, publicat în B. Of.
nr. 1 din 12 ianuarie 1955.
Decretul 717/1956 privind instituirea titlului de „Învățător fruntaș” și „Profesor fruntaș”,
publicat în B. Of. nr. 2 din 16 ianuarie 1957.
Decretul nr. 550/1957 pentru modificarea Regulamentului distincțiilor din 1953, publicat în
B. Of. nr. 32 din 26 noiembrie 1957.
Decretul nr. 564/1968 privind modificarea unor prevederi referitoare impozite și taxe,
publicat în B. Of. nr. 87 din 5 iulie 1968.
Decretul nr. 140/1972 privind modificarea Decretului nr. 168/1951 pentru instituirea titlului
de Erou al Muncii Socialiste din RSR și a Regulamentului privind titlul de Erou al Muncii
Socialiste, publicat în B. Of. nr. 39 din 19 aprilie 1972.
Decret nr. 190/1977 privind distincțiile de stat în RSR, publicat în B. Of. nr. 65 din 9 iulie 1977.
HCM nr. 467/1950 privind instituirea distincției „Act de mulțumire”, publicată în CHD nr.
28 din 31 mai 1950.
283
HCM nr. 1.057/1950 privind măsurile pentru îmbunătățirea salarizării și condițiunilor de trai
ale muncitorilor care lucrează în subteran, în minele de cărbuni, publicat în B. Of. nr. 86 din 3
octombrie 1950.
HCM nr. 255/1951 privind măsuri pentru îmbunătățirea activității în exploatările de
minereuri, Publicată în B. Of. nr. 40 din 4 aprilie 1951.
Hotărârea nr. 1.015/1951 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român și a
Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române cu privire la stahanoviștii și fruntașii în
producție și stimularea lor morală și materială, publicat în B. Of. nr. 102 din 9 octombrie 1951.
HCM nr. 635/1953 privind înființarea insignei „Evidențiat în munca medico-sanitară”,
publicată în CHD nr. 16 din 9 martie 1953.
HCM nr. 2.208/1953, Regulament pentru acordarea distincției „Fruntaș în comerțul de stat”,
publicată în CHD nr. 46 din 11 iulie 1953.
HCM nr. 3.145/1953 privind stabilirea taxelor școlare în școlile medii (de 10 ani),
pedagogice, medii tehnice și în instituțiile de învățământ superior, publicat în CHD nr. 60 din 22
septembrie 1953.
HCM nr. 1.270/1962, privind plata indemnizațiilor pentru persoanele distinse cu unele
titluri, publicată în CHD nr. 39 din 27 dec. 1962.
HCM nr. 527/1966 privind indemnizația pentru persoanele distinse cu titlul de „Erou al
Muncii Socialiste din RSR”, publicat în B. Of. nr. 12 din 4 aprilie 1966.
HCM nr. 1.230/1968 pentru abrogarea HCM nr. 527/1966 privind indemnizația pentru
persoanele distinse cu titlul de „Erou al Muncii Socialiste din RSR”, publicată în B. Of. nr. 76 din
11 iunie 1968.
HCM nr. 1.504/1968 privind desființarea unor indemnizații nelegate de muncă, publicată B.
Of. nr. 94 din 13 iulie 1968.
Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre
proprietari și chiriași, publicată în B. Of. nr. 47 din 31 martie 1973.
Regulamentul distincțiilor din RPR, publicat în B. Of. nr. 5 din 3 februarie 1953.
284
Gheorghe Banea, Zile de lazaret: jurnal de captivitate și spital, Ed. a 2-a, Timișoara: Ariergarda,
2018, 184 p.
Cristian-Iulian Ceacîru∗
Motto: Nu-i da Doamne omului câte poate să ducă!
Intrarea României în Primul Război Mondial a avut drept scop eliberarea teritoriilor locuite
de români, aflate sub stăpânire străină și edificarea statului național unitar român. Însă, până la
realizarea acestor obiective, a trebuit parcurs un lung drum al Golgotei, populația și armata
trebuind să treacă prin numeroase suferințe și sacrificii. Unii dintre eroii, asupra destinului cărora de
multe ori s-a lăsat un nemeritat văl al uitării, au fost militarii români care au fost prizonieri de
război în țările Puterilor Centrale.
Printre aceștia s-a numărat și sublocotenentul Gheorghe Banea, ajuns în captivitatea bulgară
în urma dezastruoasei bătălii de la Turtucaia. Memoriile sale, intitulate Zile de lazaret: jurnal de
captivitate și spital au fost publicate pentru prima dată în anul 1938, doi ani mai târziu fiind
premiate de către Academia Română cu premiul Ion Heliade Rădulescu. O adevărată cronică a
suferinței, dar în aceeași timp și a speranței, cartea a fost întâmpinată de contemporani cu un real
entuziasm.
Deși descrie de multe ori scene greu de digerat de cititor, operei lui Banea nu-i lipsesc nici
unele accente comice, începând chiar cu apelativele amabile pe care și le adresează doi răniți,
autorul și un soldat bulgar (- Do-mnu Mămă-ligă-res-cu! / - Bulgar, cap de măgar!, p. 11). Nu
lipsesc nici alte scene tragi-comice despre desfășurarea operațiilor militare sau gradul de pregătire
al armatei pentru intrarea în război (Colonelul regimentului se așeză pe spate și începu să tragă cu
o pușcă în el. Noroc că nu era bun ochitor, căci aeroplanul era românesc, p. 20).
Fiind grav rănit în urma luptelor, autorul trece prin mai multe spitale militare, fiind uneori
tratat de-a dreptul neomenos de către sanitarii bulgari. Ura acestora față de români era dată de
implicarea României în cel de-al doilea război balcanic. De altfel, din cartea lui Banea răzbate un
puternic amestec de sentimente negative față de vecinii de la sud de Dunăre, care sunt considerați a
fi un popor aspru, sălbatic, reticent la orice modernizare. Existența acestei atitudini, care se
regăsește și la alți memorialiști1 care au fost prizonieri în Bulgaria, se datorează tratamentului
adesea inuman avut față de captivii de război. (Mai pe urmă au mai adus un ofițer român, care
venise cu picioarele goale pe viscol și ger tocmai din lagăr vreo doi kilometri, p. 90). Datorită
acestor rele tratamente, mortalitatea în rândurile prizonierilor români a fost una înfiorător de mare,
cu mult peste a prizonierilor francezi sau englezi, de exemplu.
Cu toate acestea, autorul creionează cu multă simpatie chipurile acelor bulgari care s-au
purtat chiar prietenește față de el, ajutându-l nu o dată în situații dificile. (Dar Bencef nu era
răutăcios. Dimpotrivă, chipul lui deschis, cu o gură cam mare, arăta bunătatea. Era student în
drept, însurat cu o învățătoare. Îmi spunea că ar fi bucuros dacă am rămâne prieteni…, p. 67).
Banea nu generalizează asupra trăsăturilor negative ale poporului vecin ci descrie cât poate de
obiectiv atât suferințele prin care au trecut cât și pe acele persoane care s-au purtat omenește, în
condițiile unui război și ale unor privațiuni care păreau să nu se mai termine.
Eliberat din captivitate în urma unui schimb de prizonieri și ajuns pe teritoriul românesc, s-
ar părea că pentru eroul nostru toate suferințele s-au încheiat. Dar nu, trebuie să susțină o nouă
bătălie, de data aceasta pentru a-și căpăta identitatea, el fiind considerat decedat în urma luptelor de
la Turtucaia. Are de-a face cu atitudinea obtuză a unor așa ziși camarazi de arme, în condițiile în
∗
Doctorand, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: iulianc01@gmail.com.
1
Amintim în aceste sens operele lui George Topârceanu (Pirin Planina: episoduri tragice și comice din captivitate,
1936, republicată în 2014) și Constantin Vlădescu (Bulgarii. Memoriile unui ofițer român prizonier în Bulgaria, 1926).
Pictorul Constantin Vlădescu, asemenea lui Banea, a trecut prin lagărele de la Haskovo și Kardjali.
285
care rănile nu i se vindecaseră fiind infirm. (- Domnule colonel, uite acesta a venit din captivitate.
Dar la noi e trecut mort. Eu zic să-l trimitem la Curtea Marțială, să explice el acolo, cum a făcut,
să fie mort când el s-a dat prizonier./ - Ce ești nebun, mă Grigore? Cum să trimeți băiatul la
Curtea Marțială? Pă ce? Numai că a înviat din morți? La drept vorbind, el ar avea dreptul să ne
judece, că l-am trecut mort, când el este viu, p. 155). În cele din urmă, birocrația dusă la absurd este
învinsă, iar chestiunea anulării actului de deces se rezolvă, scenă descrisă nu fără o tentă de umor
negru de către autor (- Ei acum că am înviat și în acte, pot să mor deabinelea./ - Zi doamne ferește
și pune mâna pe lemn./- Zic și doamne ferește și uite că țin și bastonul de lemn în mână. p. 183).
Deși experiențele trăite de autor îi sunt de multe ori din cele mai potrivnice, el nu-și pierde
nici o clipă speranța și se luptă pentru viața sa. Deși sunt descrise evenimente uneori de-a dreptul
oribile, din cele relatate nu lipsesc optimismul și credința nestrămutată în umanitatea semenilor. Din
acest motiv, cartea lui Gheorghe Banea constituie o lectură interesantă nu numai pentru cei
pasionați de istorie, ci și pentru publicul larg.
286

Oltenia Studii Si Comunicari Arheologie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Oltenia Studii Si Comunicari Arheologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

OLTENIA

Vol. XXVIII / 2021

MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA

Ilustrația de pe copertă: Clădirea Secției de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova

COMITETUL ȘTIINȚIFIC / SCIENTIFIC COMMITTEE

Sorin Liviu Damean

Viorel Emanuel Petac

Vlad Vintilă Zirra

Redactor Șef / Editor in Chief: Colegiul de Redacție / Editorial Staff:

Responsabilitatea conținutului științific al lucrărilor aparține în întregime autorilor. Autorii trebuie să

TUȚULESCU Ion, CRISTEA Alina Cristina, CHIRILĂ Elena – Experimentul archeologic de

POPESCU VAVA Lucian, GHIAȚĂ Isabela – Situația sanitar-veterinară a orașului Craiova

EXPERIMENTUL ARHEOLOGIC DE LA ZĂTRENI, JUDEȚUL VÂLCEA. O

Ion Tuțulescu∗, Alina Cristina Cristea∗∗, Elena Chirilă∗∗∗

Cuvinte-cheie: arheologie experimentală, instalație de încălzit, ceramică, ardere, neolitic.

Key-words: experimental archaeology, heating outfit, pottery, firing, Neolithic.

Scurt istoric al cercetărilor asupra experimentelor arheologice cu referire la vetre și

Experimentul arheologic de la Zătreni. Anul 2021.

Groapă de ars ceramica

- prelucrarea vaselor ceramice;

Prelucrarea vaselor ceramice

Realizarea gropii pentru ars ceramica

Procesul tehnologic de ardere

Groapa de ars ceramica

ActaTS − Acta Terrae Septemcastrensis. Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu.

MAREA INCINTĂ CIRCULARĂ DE LA PORTĂREȘTI, U.A.T. GIURGIȚA,

Cătălin Nicolae Pătroi*, Iharka Szücs-Csillik**, Alexandru Cristian Beșliu***

În partea de sud a României, în regiunea Oltenia, în Câmpia Băileștiului, pe teritoriul satului

Localizarea sitului „Cetățuia” de la Portărești.

„Operaţiuni topo-cadastrale efectuate:

Date istorice despre Portărești.

„Cetățuia” – Portărești. Date tehnice22.

Ipoteza și reconstituirea scenariului unei posibile așezări23.

Complexe arheologice identificate la Portărești.

Astfel, la nord-vest de „Cetățuia” de la Portărești, la limita dintre U.A.T. Giurgița și U.A.T.

Portărești - „Cetățuia”: elemente de arheoastronomie și de etnoastronomie.

AICSUCSNP - Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S.

Coteț, P. 1957. Cîmpia Olteniei. București: Științifică.

NÉCROPOLE DE L’ÂGE DU BRONZE DE GÂRLA MARE – „LA DUNE ”.

Gabriel Crăciunescu*, Gavril Eugen Văcuță**

Germania Germania: Anzeiger der Römisch-Germanischen Kommission des

ORIENTAL CULTS IN ROMULA. AN OVERVIEW OF THE PROBLEM 1

⃰ Phd. Student, Oltenia Museum, Craiova, e-mail: gabryela1982@yahoo.com.

Alexandrescu, C. 2006. O posibilă reprezentare a lui Attis pe un vas decorat cu relief

Popilian, G. 1997. Les centres de production ceramique d΄Oltenie. D. Benea (coord.),

Fig. 1. Representation of the goddess Cybele from Romula

Fig. 4. Vessel with the representation of Attis, after C. Alexandrescu, 2006.

Fig. 12. Sculptural monument dedicated to Turmasgades, after D. Tudor.

NOTĂ PRIVIND O INSCRIPȚIE A LEGIUNII A V-A MACEDONICA

Cuvinte-cheie: Inscripţie, Legiunea V Macedonica, trupe auxiliare romane, castru, Slăveni.

Key-words: Inscription, Legio V Macedonica, Roman auxiliary, fort, Slăveni.

* Doctor, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: dorelbondoc@yahoo.com.

Defunctul fusese beneficiarius consularis și veteran al legiunii a V-a Macedonica.

Reutilizarea unui monument funerar ca material de construcție reprezintă în primul rând o

Fig. 3. Țiglă cu ștampila legiunii a V-a Macedonica descoperită în castrul de la Slăveni

Ardevan, R. 1991. Beneficiarii în viața civilă a provinciei Dacia. Ephemeris Napocensis 1,

Nelis-Clément, J. 2000. Les Beneficiarii: Militaires et administrateurs au service de

Key-words: Wallachia, coin circulation, hoarding, Ottoman Empire, Poland, jewelries.

Ottoman Empire, Süleyman I (1520-1566)

Ob. Sult[…] Süleyman bin Selim ha[…]

Ottoman Empire, Murad III (1574-1595)

Stephan Bathory (1576-1586)

Sigismund III Vasa (1587-1629)

Srećković, S. 2002. Ottomans mints and coins. Belgrad.

Cătălin Nicolae Pătroi, Iharka Szücs-Csillik, Alexandru Cristian Beșliu