Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Diagnosticul diferenţial al apendicitei acute cu ocluzia intestinală, infecţia toxico-alimentară,


limfadenita mezenterială acută, colica renală pe dreapta.
 Ocluzia intestinală are simptoame caracteristice care ne îngăduie să o deosebim de apendicită. Problema
diagnosticului diferenţial se ridică numai în formele de apendicita acuta însoţite de ileus paralitic. Durerea în ocluzia
intestinală se răspândite pe întreg abdomenul şi poartă un caracter paroxistic, în intervalele libere abdomenul nu este
dureros la apăsare.
Balonarea este la început localizai numai la o parte de abdomen, fapt care poate fi constatat la inspecţia generală
(asimetrie laterală), la percuţie (timpanita), auscultaţie - peristaltism exagerat. Această triadă poartă numele de
simptomul Wahl. In timpul colicelor se pot vedea unde peristaltice (simptomul Şlanghe). Spre deosebire de
apendicită tranzitul este oprit brusc şi complet, vărsăturile sunt repetate la început sunt alimentare, mai târziu
bilioase şi în sfârşit – fecaloid; temperatura nu este modificată, contractura musculară lipseşte.
Din semnele paraclinice poate fi utilizată radiografia de orientare (simptomul Kloiber - niveluri orizontale de
lichid în intestine cu gaze de asupra) şi de contrast (se vizualizează locul de obstacol).
 Toxicoinfecţia alimentară poate trece prin crize de indigestie acută şi ridică uneori probleme destul de delicate
de diagnostic. De obicei apare după o alimentaţie abundentă şi exagerată. Colicele sunt violente, dar sunt anticipate de
vărsături, diaree, transpiraţii reci şi alte semne de intoxicaţie. Limba este saburată şi rău mirositoare. Diagnosticul
diferenţial este mai dificil când indigestia se însoţeşte de febră şi leucocitoză. Lipsa de localizare concretă a
durerilor sau sediul lor mai mult în jurul ombilicului este în favoarea indigestiei. Contractura abdominală lipseşte,
dar din cauza durerilor este destul de greu să ne dăm seama de aceasta. La o palpare mai profundă, dar prudentă
găsim un cec zgomotos.
În cazuri de toxicoinfecţie, provocată de salmonellatyphosa, întâlnită foarte rar, constatăm erupţii
cutanate, bradicardie necorespunzătoare şi însămânţări pozitive.
 Colica renala are o seamă de semne comune care pot duce la confuzie cu apendicita acută. Are însă
unele semne, care înlesnesc diagnosticul: intensitatea mult mai mare a durerii, care poate duce la lipotimie, apariţia
durerilor după un efort sau după o zdruncinare, cu iradiere spre organele genitale şi fiind însoţite de vomă repetată
şi dizurie, micro- mai rar macrohematurie, lipsa febrei, neliniştea bolnavului; colica încetează de obicei brusc prin
eliminarea calculului (simptomul lui Spasocucoţki).
Suplimentar pot fi utilizate: radiografia abdomenului, urografia, ultrasonografia, renogramla prin izotopi.
Durerea dispare sau diminuează vădit în urma blocajului Lorin-Epştein a cordonului spermatic.
 Limfadenita mezenterială acută. Pentru aceasta este caracteristică vârsta fragedă (10-20 ani) cu antecedente de
răceală, amigdalită. Cu mult înainte de acces bolnavul acuză dureri nedesluşite în abdomen. În debut se întâlneşte
durere abdominală însoţită cu temperatura (38-390C) uneori cu herpes labial. Adeseori întâlnim greţuri, vomă;
durerile poartă un caracter de acces. Abdomenul de cele mai dese ori e moale, dar pot fi întâlnite şi contracţii
musculare regionale. Se depistează simptomul Ştemberg – localizarea durerii la palparea abdomenului pe traiectul
bazei mezenteriului (din hipocondrul stâng spre fosa iliacă dreaptă). De multe ori depistăm leucocitoză cu
deviere spre stânga. Din cauza acestei afecţiuni uneori se efectuează apendicectomii neîntemeiate, mai ales la
copii.

2. Hernia inghinală congenitală: tabloul clinic, particularităţile herniotomiei, operaţia


Winkelmann.
Hernia inghinală oblică exsternă congenitală se caracterizează prin persistenţa canalului peritoneo-vaginal.
Este ştiut că către luna a VII de dezvoltare embrionară testicolul se află la ieşirea din canalul inghinal, iar la
momentul naşterii (luna a IX ) testiculul se află în scrot înconjurat de tunica vaginalis propria şi tunica
vaginalis comunis (fascia transversalis). Procesul vaginal peritonial (vaginala) către momentul acesta se
obliterează şi formează un tract fibres (ligamentul Cloquet). În unele cazuri obliteraţia n-are loc şi canalul
peretoneo-vaginal rămâne deschis, unde patrund viscerele abdominale (intestinul). Testiculul în aceste cazuri
se află la fundul sacului herniar împreună cu intestinul, formând unul din pereţii sacului.

Operaţia de hernie (herniotomie) prevede 3 timpi operatori:

1.punerea în evidenţă şi izolarea sacului herniar de celelalte învelişuri, până la nivelul


colului;deschiderea sacului, 2.tratarea conţinutului (reintroducerea în cavitatea abdominală, rezecţie parţială de
epiplon, intestin strangulat şi necrozat ş.a.) şi 3.rezecţia sacului până la nivelul inelului herniar; refacerea
peretelui abdominal printr-o tehnică care variază în funcţie de tipul herniei şi în funcţie de starea peretelui
abdominal şi a ţesuturilor adiacente.
Anestezia cea mai răspândită este cea locală (novocaină 0,25-0,5% - procedeuA.V.Vişnevski) sau loco-
regională. În hernii mari, în cele strangulate, la pacienţii sensibili, la copii, se preferă anestezia generală sau
epidurală.

In herniile inghinale congenitale sacul herniar nu se înlăturează în întregime – se înlatură partea liberă,
iar marginile peritoneului rămas se suturează pe partea dorsală a testicolului şi cordonului spermatic
(operaţia tip Vinchelman).

3. Complicaţiile degenerative ale litiazei biliare: simptomatologie, diagnosticul, tratamentul,


profilaxia.

Complicaţiile litiazei biliare pot fi împărţite convenţional în 3 grupuri: mecanice, infecţioase şi


degenerative.
Complicaţiile degenerative.
Litiaza trebuie considerată ca o boală precanceroasă. În practica cotidiană trebuie să se ţină seama de
următoarea realitate: 8-10% din întreg lotul de colelitiază se malignizează, iar 90% din cancerele veziculei
se depistează la vechii litiazici în vârsta de peste 60 de ani.
Simptomatologia este de imprumut, de aceea diagnosticul preoperator nu este posibil.
Tabloul clini poate fi de:
-colecistita acuta, chiar hidrops sau piocolecist
-colecistita cronica litiazica cu colici tot mai frecvente si cu senzatie dureroasa persistenta in
hipocondrul drept
-in forme avansate apare sindromul de impregnare maligna si se palpeaza o tumora cu suprafata
neregulata in hipocondrul drept.

Ecografia evidentiaza peretele ingrosat fara insa a-i putea stabili natura tumorala.
Diahnosticul se pune cel mai des introperator. Daca formatiunea e extirpabilase impune excizarea in ic a
patului hepatic si indepartarea ganglionilor limfatici ai pedicolului hepatic. Chiar si postoperator
supravietuirea e pina la 1 an.

4. Mastopatiile: etiopatogenia, metode clinice şi paraclinice de diagnosticare, diagnosticul


diferenţial. Tratamentul conservativ şi chirurgical.
Toate afecţiunile glandei mamare pot fi incluse în următoarea schemă:
Afecţiuni congenitale
Amastia – lipsa totală a glandei mamare (uni- sau bilaterală). Este o anomalie destul de rară şi se
asociază cu cea a ovarelor sau cu alte montruozităţi. Tratamentul se reduce la operaţii plastice.
Atelia – lipsa mameloanelor, de asemenea este un viciu rar întâlnit.
Aplazia (micromastia) – dezvoltarea incompletă a unei sau a ambelor glande; este însoţită de
incompetenţă funcţională.
Hipermastia (macromastia) – este determinată de depuneri masive de ţesut lipomatos sau de
hipertrofia ţesutului glandular. Există în 3 forme: în perioada puerpetală, în cea de maturitate sau în
timpul gravidităţii. Poate fi tratată medicamentos (hormoni androgeni) cu rare succese dealtfel
sau chirurgical – rezecţia parţială sau totală a glandei.
Politelia (hipertelia) – surplus de mameloane, care sunt situate pe traiectul aşa ziselor “linii de
lapte” (linia lactee), care merge din axila la organele genitale externe. De cele mai dese ori
mamelonul auxiliar este situat sub glanda mamară pe linia de trecere. Sub aspectul oncoprofilaxiei –
tot ce e în plus se înlătură pe cale chirurgicală.
Polimastia – apariţia glandelor mamare auxiliare, situate tot pe traiectul liniilor de lapte (de cele
mai dese ori în fosa axilară). Fiind lipsite de mameloane nu funcţionează. Este indicată operaţia de
înlăturare ca moment de profilaxie a cancerului.

Afecţiuni infecţioase şi parazitare


Acute – mastita acută; flegmonul şi gangrena glandei mamare. Boala Mondor – tromboflebita
venelor superficiale a sânului.
Cronice – mastita cronică. Galactocelul – colecţie inflamatorie apărută după întreruperea alăptării
prin obstrucţia unui canal galactofor.
Specifice – tuberculoza mamară şi sifilisul mamar.
Leziuni parazitare – actinomicoza mamară, sporotricoza mamară, chistul hidatic al sânului.
Hiperplaziile dishormonale – mastopatiile

Tumorile sânului
Tumori benigne – adenofibromul, lipomul;
Tumori maligne – cancerul, sarcomul etc.

Semnele de bază ale mastopatiilotr sunt: durerea, induraţia sânului şi eliminări din mamelon.
Durerile pot avea diversă intensitate cu nuanţă de împunsătură, pulsaţie dureroasă, senzaţie de ferbinţeală
etc. , cu iradiere în umăr şi gât. În multe cazuri se observă eliminări colostrale, seroase sau sangvinolente.
Deosebim forma difuză şi nodulară. Forma difuză la început se manifestă prin semnele
susnumite numai în timpul menstrelor. Mai târziu periodicitatea dispare, durerile scad în intensitate, iar
induraţia devine permanentă.

DIAGNOSTICUL este înlesnit de următoarele investigaţii: citologia exudatului, biopsia punctatului,


radiografia, termografia, ultrasonografia glandei mamare. Forma nodulară necesită o diferenţiere
minuţioasă cu cancerul sânului. Acesta din urmă are unele semne specifice, cum sunt: apare mai des după 40-
50 ani, nu este dureros, este mult mai dur decât ţesuturile adiacente şi nu-i bine delimitat; nodul este puţin
flexibil, concrescut cu ţesuturile adiacente şi cu pielea, ultima are aspectul “coarjei de portocală” şi
manifestă semnul “capitonajului” (derma este rigidă şi nu se încreţeşte). Mamelonul deseori este în stare
de retracţie şi prezintă eliminări sangvinolente. De regulă, depistăm adenopatie exilară asociată (ganglionul
Zorghius). Dubiile diagnostice pot fi înlăturate prin intermediul examenului histologic (biopsia
punctatului).