SECTIUNEA 1 -CONTEXT LEGISLATIV SI DE PRACTICA

Începând cu anul 1990, dispozitiile procesual-penale în materia perchezitiei

au suferit o serie de modificari adoptate, în principal, prin urmatoarele acte
normative: Decretul-lege nr. 12/1990, Legea nr. 32/1990, Legea nr. 104/1992,
Legea nr. 45/1993 si Legea nr. 141/1996.1) .
Urmare acestor numeroase modificari, astfel cum s-a prevazut în articolul IV
al Legii nr.141/1996, Codul de procedura penala (C.proc.pen.) a fost republicat.2).
În reglementarea anterioara, arestarea preventivasi perchezitia, în faza de urmarire
penala, puteau fi dispuse de catre organul de urmarire penala, respectiv procurorul,
iar în faza de judecata de catre instanta de judecata. Perchezitia putea fi totusi
efectuata în lipsa autorizarii procurorului sau a instantei de judecata, în caz de
infractiune flagranta ori daca persoana la domiciliul careia urma a fi efectuata
perchezitia consimtea în scris la aceasta.
Legea nr. 281/2003 si-a propus sa armonizeze prevederile Codului de
procedura penala cu principiile, recomandarile si reglementarile cuprinse în
documentele internationale în domeniul justitiei penale si sa transpuna în legislatia
nationala prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale si a Protocoalelor sale aditionale3), precum si jurisprudenta Curtii
Europene a Drepturilor Omului. Schimbarea de substanta, produsa în urma acestei
modificari a Codului de procedura penala a constat în faptul ca judecatorului i-a
revenit (printre altele) competenta exclusiva de a dispune arestarea preventivasi de
a autoriza efectuarea perchezitiei, atât în faza de urmarire penala cât si în faza de
judecata.
În contextul acestor frecvente schimbari legislative, noile atributii ale
instantelor judecatoresti au creat în mod obiectiv dificultati în interpretarea si
aplicarea unitara a textelor de lege.

Pagina 1
 Consideratii introductive

Recentele si probabil nu ultimele dintre amendamentele în materia arestarii

preventive si a perchezitiei sunt cuprinse în Legea nr. 356/2006 si Ordonanta de
Urgenta a Guvernului nr. 60/2006.
Modificari ce prezinta importanta din punct de vedere practic sunt enumerate
exemplificativ în cele ce urmeaza. Dezbaterea detaliata si argumentata a
reglementarilor problematice este prezentata, pe larg, în capitolele urmatoare.

Perchezitia

a. Perchezitia domiciliara poate fi dispusa, în cursul urmaririi penale, numai

de judecatorul de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima
instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie
se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau
supravegheaza urmarirea penala.
b. Cuprinsul autorizatiei de perchezitie este prevazut în mod expres în
art. 100 alin. (41) C.proc.pen.
Aceasta trebuie sa contina:
- denumirea instantei emitente;
- data si locul emiterii;
- numele, prenumele si calitatea persoanei care emite autorizatia de
perchezitie;
- perioada pentru care aceasta este emisa;
- locul;
- numele persoanei la domiciliul sau resedinta careia se efectueaza

Pagina 2
 perchezitia;
- numele învinuitului sau inculpatului.
Asadar, perioada pentru care s-a emis autorizatia se stabileste de catre judecator si
se indica în autorizatie.
c. Autorizatia poate fi folosita o singura data.
d. S-a reglementat perchezitia asupra vehiculelor care, ca regim
juridic, se aseamana cu perchezitia corporala.

PERCHEZITIA: ASPECTE PROBLEMATICE ALE PRACTICII

2.1.1. Obligativitatea începerii urmaririi penale înainte de solicitarea emiterii

unui mandat de perchezitie .Sub aspect terminologic, trebuie facuta pentru început
distinctia cuvenita între perchezitiile cu caracter judiciar, care cad sub incidenta
Codului de procedura penalasi activitatile extrajudiciare supuse unor reglementari
speciale, ca de exemplu, perchezitia vamala, perchezitia antiterorista la patrunderea
pe un aeroport, perchezitionarea în vederea dezarmarii unui infractor periculos, ori
perchezitia corporala obligatorie la primirea în arest a retinutilor, arestatilor
preventiv sau condamnatilor.
Consideratiile juridice ce urmeaza se refera la perchezitia cu caracter
judiciar.
Potrivit art. 100 alin. (6) C.proc.pen., pentru a solicita emiterea unei
autorizatii de perchezitie este necesara începerea urmaririi penale. Cerinta legala de
a situa astfel, din punct de vedere procedural, perchezitia în cadrul procesului penal
este pe deplin justificata.

Pagina 3
 Efectuarea unei perchezitii vizeaza unul dintre drepturile fundamentale ale
omului – inviolabilitatea domiciliului sau a persoanei – si autorizarea sa nu se
poate situa în afara procesului penal. Este necesar sa existe un minim de date cu
privire la savârsirea unei infractiuni care sa permita începerea urmaririi penale.
Procedura începerii urmaririi penale este, în general, simplasi sumarasi nu ar trebui
sa reprezinte un obstacol pentru realizarea operativa a unei perchezitii domiciliare.
În opinia practicienilor care efectueaza urmarirea penala, de la momentul
comiterii unei infractiuni si pâna la finalizarea actelor premergatoare în vederea
începerii urmaririi penale, precum si pâna la data obtinerii mandatului de
perchezitie, trece în general o perioada mare de timp, fapt care duce, de cele mai
multe ori, la pierderea momentului operativ, propice efectuarii perchezitiei. Mai
mult, în acest interval lung de timp, probele ce se cauta pot disparea sau pot fi
distruse..
De asemenea, exista posibilitatea ca faptuitorul sa ia cunostinta, prin
intermediul celorlalte persoane implicate în procesul penal (martori, partea
vatamata, etc.), de activitatile desfasurate de organele de ancheta, fapt ce îl poate
determina sa scunda, sa înstraineze ori sa distruga mijloacele de proba necesare
solutionarii cauzei.
O alta situatie semnalata de practica se refera la distinctia facuta de unele
nstante între începerea urmaririi penale in rem si in personam. Desi izolat, exista în
practica judiciara solicitari de autorizare a perchezitiei respinse de catre instantele
de judecata, cu motivarea ca urmarirea penala nu a fost începuta in personam sau
ca nu vizeaza persoana ce urmeaza a fi perchezitionata.
Analizând dispozitiile legale în aceasta materie, în sprijinul infirmarii unei
asemenea practici s-ar putea aduce urmatoarele argumente:
• Art. 100 alin. (6) C.proc.pen. nu distinge cu privire la tipurile de începere a
urmaririi penale, deci nici instanta nu ar trebui sa o faca;

Pagina 4
 • Urmarirea penala priveste fapta si nu faptuitorul, astfel încât este irelevant
daca s-a început urmarirea cu privire la persoana cunoscuta si presupusa a fi comis
fapta, sau mai întâi cu privire la fapta, urmând a se identifica ulterior faptuitorul;
• Probele ridicate în cursul efectuarii unei astfel de perchezitii pot conduce la
identificarea faptuitorului si, deci, la începerea urmaririi penale si in personam;
• Sunt des întâlnite situatiile în care instantele de judecata au autorizat
perchezitionarea unui domiciliu apartinând unei alte persoane decât cea
care este cercetata.

Autorizarea perchezitiei

Potrivit art. 100 alin. (3) C.proc.pen., „perchezitia domiciliara poate fi

dispusa numai de judecator, prin încheiere motivata, în cursul urmaririi penale, la
cererea procurorului, sau în cursul judecatii”.
În cursul urmaririi penale, perchezitia domiciliara se dispune de judecator în
camera de consiliu, fara citarea partilor, participarea procurorului la sedinta de
judecata fiind obligatorie. Astfel, în cursul urmaririi penale doar procurorul poate
solicita judecatorului dispunerea unei perchezitii domiciliare.
Chiar daca persoana vatamata sau organul decercetare penala ar aprecia utila
efectuarea unei astfel de proceduri, acestea nu pot solicita în mod direct
judecatorului efectuarea actului procesual. Ei vor trebui sa se adreseze procurorului
care, daca va considera ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege, va înainta o
cerere în acest sens judecatorului.
Potrivit art. 203 alin. final C.proc.pen., procurorul poate solicita emiterea
autorizatiei de perchezitie la propunerea motivata a organelor de cercetare penala
sau din oficiu.

Pagina 5
 Opinia trebuie considerata în contextul schimbarilor legislative intervenite,
cu implicatii asupra prerogativelor organului de urmarire penala care multa vreme
a avut posibilitatea de a dispune efectuarea unei perchezitii.
Cererea procurorului trebuie motivatasi elaborata sub forma scrisa. Din
considerente legate de tactica efectuarii perchezitiei si de reusita acesteia, unii
practicieni au opinat ca cererea procurorului poate fi facuta si prin nota telefonica
sau telegrafica.
Cererea procurorului va fi înregistrata în registrul general de dosare al
instantei, dar si în registrul de evidenta a sesizarilor privind autorizarea efectuarii
perchezitiei date de judecator în cursul urmaririi penale, registru tinut separat de
grefierul-sef al instantei.
Instanta va solutiona cererea procurorului de efectuare a perchezitiei
domiciliare în sedinta din camera de consiliu ce va avea loc fara citarea partilor si
cu participarea procurorului, dupa verificarea existentei vreunui caz de
incompatibilitate si a competentei de solutionare a cererii (materiale, teritoriale sau
dupa calitatea persoanei).
În masura în care o apreciaza ca fiind întemeiata, instanta de judecata o va
admite sau, în caz contrar, o va respinge. Instanta de judecata se va pronunta
asupra solicitarii procurorului prin încheiere motivata, care trebuie sa cuprinda
mentiunile prevazute la art. 305 alin. (1) C.proc.pen. cu
exceptia celor de la 305 alin. (1) lit. e), f), g) C.proc.pen.
Daca cererea procurorului este admisa, judecatorul emite autorizatia de
perchezitie care se comunica procurorului pentru a proceda la efectuarea
acesteia. Art. 100 alin. (41) C.proc.pen. prevede care sunt datele pe care
trebuie sa le cuprinda autorizatia de perchezitie.
Încheierea prin care judecatorul solutioneaza cererea procurorului de
autorizare a efectuarii perchezitiei este, conform art. 311 C.proc.pen., o hotarâre

Pagina 6
judecatoreasca. Practicienii au dezbatut problema daca ea trebuie sa cuprinda sau
nu mentiunea pronuntarii în sedinta publica prevazuta de art. 310 alin. (1)
C.proc.pen.:
Daca s-ar aprecia casi aceasta încheiere trebuie pronuntata în sedinta
publica, s-ar aduce, în acest fel, atingere principiului lipsei de publicitate a fazei de
urmarire penala, scopul acestei faze procesuale fiind tocmai acela al strângerii în
conditiuni propice a probelor.
Este util de semnalat faptul ca exista instante de judecata la care minuta unei astfel
de încheieri data în sedinta din camera de consiliu se consemneaza în Registrul de
evidenta a sesizarilor privind autorizarea efectuarii perchezitiilor date de judecator
în cursul urmaririi penale-care nu este destinat publicitatii - fara consemnarea
acesteia în condica sedintelor de judecata1 aflata la Arhiva instantei si pusa la
dispozitia publicului.

Înaintarea sesizarii împreuna cu dosarul de urmarire penala

Spre deosebire de procedura luarii, mentinerii sau prelungirii masurii

arestarii preventive, procedura emiterii autorizatiei de perchezitie reglementata de
art. 100 alin. (3) si (4) C.proc.pen., nu specifica expres necesitatea prezentarii de
catre procuror a propunerii de autorizare a perchezitiei însotita de dosarul de
urmarire penala.
Se poate evidentia, cu aceasta ocazie, oportunitatea oferita de lege practicii
de a reglementa aceasta procedura dupa principiul eficientei si managementului
rational al timpului si dosarului. În aceste conditii, practica instantelor si
parchetelor (din Bucuresti) a variat în functie de modalitatea aleasa de catre
procuror sau de instanta de judecata.

Pagina 7
“Perchezitia domiciliara poate fi dispusa numai de judecator, prin încheiere
motivata, în cursul urmaririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecatii
(...)”. În continuare, alin. (4) precizeaza: “Perchezitia domiciliara se
dispune în cursul urmaririi penale în camera de consiliu, fara citarea partilor.
Participarea procurorului este obligatorie.”
Procedura cel mai des întâlnita: se prezinta judecatorului, alaturi de referatul
de sesizare a instantei în vederea emiterii autorizatiei de perchezitie, întregul dosar
de urmarire penala.
Argumentele aduse de catre instante în favoarea unei astfel de interpretari a
dispozitiilor legale s-au circumscris considerentelor urmatoare:
a. necesitatea ca instanta de judecata sa aiba posibilitatea sa efectueze
verificarile necesare la sesizarea instantei, precum si
b. necesitatea ca instanta de judecata sa îsi formeze convingerea cu
privire la existenta indiciilor temeinice din dosarul de urmarire penala;
formarea unei astfel de convingeri a judecatorului va conduce la decizia
cu privire la necesitatea sau oportunitatea luarii unei astfel de masuri
pentru descoperirea si strângerea probelor;
c. necesitatea ca judecatorul sa poata verifica orice act al cauzei pe care îl
apreciaza relevant – mai ales sub aspectul legalitatii - în vederea
fundamentarii deciziei.
Exista si reprezentanti ai organelor de urmarire penala care sunt în favoarea
unei astfel de practici, apreciind ca documentarea cât mai amanuntita a instantei de
judecata este necesara pentru obtinerea rezultatului dorit, acela al autorizarii
perchezitiei si valorificarii momentului operativ.
Practica a semnalat dificultati ce pot interveni în instrumentarea dosarelor de
urmarire penala care contin un volum mare de informatii (dosare de urmarire

Pagina 8
penala cu mai multe volume) cum sunt cele în care se investigheaza infractiuni
economice sau de crima organizata.

În aceste situatii, instanta de judecata se confrunta cu reale dificultati în a

examina si selecta, într-un timp de cele mai multe ori extrem de scurt, cantitatea
enorma de informatii continuta în filele dosarului de urmarire penala, pentru a
identifica acele informatii certe si indicii temeinice care pot sta la baza emiterii
sau, dimpotriva, infirmarii necesitatii emiterii unei astfel de autorizatii de
perchezitie.
(2)Cu o frecventa redusa, se întâlneste situatia prezentarii, o data cu
sesizarea nstantei, a unui referat motivat al procurorului ce solicita autorizarea
perchezitiei.
Linia argumentarii folosite în sustinerea acestei practici are urmatoarea
desfasurare:
a. Legea procedural penala nu prevede exact natura actului prin care
procurorul sesizeaza instanta cu propunerea de efectuare a perchezitiei.
Data fiind tacerea legii, este asadar în interesul bunei derulari a urmaririi
penale ca aceasta cerere sa aiba la baza un referat motivat al procurorului, în care
sa fie indicate în mod expres probele sau indiciile temeinice care justifica în opinia
parchetului autorizarea perchezitiei si necesitatea acestui act procedural în
ansamblul probator al cauzei;
b. Asadar, referatul trebuie sa învedereze instantei de judecata indiciile
temeinice apreciate de catre organul de urmarire penala a exista în dosar si care pot
conduce la concluzia ca se impune emiterea unei astfel de autorizatii pentru
descoperirea si strângerea de probe necesare aflarii adevarului în cauza.
In sustinerea celor afirmate, organul de urmarire penala va atasa la actul de
sesizare si copiile acelor acte procesuale relevante din dosarul de urmarire penala,

Pagina 9
pe care le va certifica pentru conformitate. O astfel de practica ar fi benefica
deopotriva organelor de urmarire penalasi instantelor de judecata, deoarece:
organele de urmarire penala care cunosc în detaliu continutul dosarului, pot
proceda în consecinta la o selectare relativ rapida a informatiilor din dosar si la
prezentarea sistematizata numai a acelora care prezinta relevanta pentru formarea
convingerii judecatorului ca autorizarea perchezitiei este oportuna.
c. În egala masura, la examinarea unui astfel de referat motivat (însotit de
actele doveditoare ale indiciilor temeinice existente în faza investigativa a
cauzei), instanta de judecata se afla în fata unei administrari judicioase si
eficiente a timpului necesar studierii unui astfel de dosar, acordându-se astfel
maximul de timp procesului deliberarii.
d. Solutia prezinta un interes deosebit mai ales în contextul actual nefericit al
supraîncarcarii cu dosare a instantelor de judecatasi al cautarii de solutii pentru
degrevarea judecatorului.
e. Nu în ultimul rând, trebuie subliniate înca o data caracterul de celeritate si
suplete al unei astfel de proceduri a carei finalitate este aceea de utilizare
judicioasa a momentului operativ. Se apreciaza, în consecinta, ca o astfel de
practica vine în consonanta cu o astfel de finalitate.
Practica judiciara adopta frecvent forma primei situatii descrise, care se afla
în acord cu principiul privind independenta si impartialitatea instantei de judecata:
procurorul nu poate fi acela în masura sa decida ce acte trebuie sa examineze
instanta de judecatasi ce acte de procedura ar fi relevante în autorizarea
perchezitiei. Aceasta apreciere trebuie sa o faca nemijlocit instanta de judecata.
Contraargumentele aduse de practicieni împotriva argumentarii celei de a
doua situatii sunt urmatoarele:
a. Procurorul se adreseaza cu o cerere („la cererea procurorului”). Este evident ca
cererea trebuie sa cuprinda motivarea în fapt si în drept si, de dorit, indicarea

Pagina 10
actelor relevante din dosar, pentru a usura sarcina de verificare a instantei. Deci,
ideea unui referat motivat nu are suport legal. De altfel, referatul este un act de
procedura specific mai mult organului de cercetare penala.
b. Practica de a prezenta instantei – ca autoritate decizionala, acte de urmarire
penala în copie nu are suport legal si poate fi privita cel putin ca un
adaos la lege, daca nu chiar ca fiind contrara prevederilor nou introduse ale art. 205
alin.2 C.proc.pen.21), anume acelea ca la solutionarea oricaror cereri sau propuneri
facute de procuror în cursul urmaririi penale, acesta este cel care pastreaza copii
pentru a-si continua urmarirea penala.
Asadar problema pare a fi transata de noua reglementare, care contribuie la
celeritatea urmaririi penale, desfasurarea acesteia nefiind întrerupta pe perioada în
care dosarul se afla la instanta.
Nimic nu se opune însa initiativei procurorului de a ajuta instanta, cu ocazia
prezentarii întregului dosar, indicând în propunerea sa actele de procedura pe care
îsi bazeaza sesizarea, cu scopul facilitarii identificarii actelor relevante pentru
examinarea la care va proceda judecatorul.
Desi foarte rar întâlnita în practica, existasi o a treia situatie care se
limiteaza la prezentarea instantei de judecata doar a referatului întocmit de
organul de urmarire penala. Apreciem ca, în masura în care un astfel de referat este
foarte bine motivat, el poate veni în sprijinul accelerarii procesului decizional, dar
nu va putea sta singur la baza unei decizii a instantei de judecata în dosarul
respectiv. Dupa cum am aratat, este esential ca instanta de judecata sa îsi formeze
convingerea si sa îsi bazeze decizia pe actele existente în dosarul de urmarire
penala cu privire la indicii temeinice sau date certe ca este necesara
perchezitionarea locuintei respective.
Uniformizarea unor astfel de practici presupune însa o coeziune subiectivasi
obiectiva de perceptii si, respectiv, de cunostinte teoretice si practice între

Pagina 11
reprezentantii celor trei organe judiciare implicate în derularea procesului penal:
organele de cercetare penala, cele de urmarire penalasi instanta de judecata.
Este necesara convingerea si încrederea judecatorului în profesionalismul
rganelor de cercetare penalasi al celor de urmarire penala.
Buna credinta, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale
cetateanului, respectarea legii sunt principii ce trebuie sa calauzeasca
organele judiciare în înfaptuirea actului de justitie.
Este necesara o simetrie completa de întelegere între organele de
urmarire penalasi instantele de judecata cu privire la notiunile de indicii
temeinice sau date certe. Întrucât acestea sunt definite destul de echivoc
în lege, este necesara o întelegere similara a acestor notiuni precum si o
delimitare clara a lor de notiunea de probe.
Nu în ultimul rând, este necesara o pregatire profesionala de specialitate a
judecatorilor care instrumenteaza astfel de cauze, în sensul familiarizarii lor cu
specificitatea probatoriului necesar instrumentarii acestui tip de cauze.

Calea de atac împotriva încheiereii prin care s-a dispus cu privire la

autorizarea perchezitiei.

Încheierea prin care s-a dispus autorizarea perchezitiei nu are cale de atac.
Legiuitorul a omis sa reglementeze separat o astfel de cale de atac a
încheierii prin care s-a dispus autorizarea perchezitiei sau s-a respins cererea
organelor de urmarire penala formulata în acest sens. În consecinta, potrivit art.
361 alin. (2) C.proc.pen., încheierea va putea fi atacata doar o data cu fondul.
O astfel de lacuna legislativa nu contravine însa principiilor garantate de
Constitutia României, întrucât art. 129 din Constitutie precizeaza faptul ca
împotriva hotarârilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot

Pagina 12
exercita caile de atac, în conditiile legii. Cum legea tace însa în aceasta materie,
spre deosebire de materia masurilor preventive, unde exista dispozitii speciale atât
în Codul de procedura penala, cât si în textul Constitutiei României, practicienii au
confirmat faptul ca o astfel de încheiere nu este susceptibila de o cale de atac
separata.
Se poate subîntelege într-o oarecare masura intentia legiuitorului de a
reglementa o procedura rapida în cazul unor astfel de cauze care au nevoie de
valorificarea rapida a momentului operativ. Legea prevede posibilitatea reiterarii
unei astfel de cereri atunci când se apreciaza de catre organele de urmarire penala
ca exista indicii cu privire la existenta în locuinta respectiva a unor probe necesare
aflarii adevarului în cauza.

Perioada de valabilitate a mandatului de perchezitie

În prezent nu exista o limitare în timp a duratei de valabilitate a unei

autorizatii de perchezitie emisa de instanta de judecata. În baza alin. (41) al art. 100
C.proc.pen.25, instantele emit autorizatii de perchezitie indicând totusi în cuprinsul
acestora perioada de valabilitate a acesteia.
Si anterior acestei reglementari au existat instante de judecata (de ex.,
Tribunalul Bucuresti) care, la solicitarea organului de urmarire penala, au emis
autorizatii de perchezitie valabile o anumita perioada de timp, expres indicata în
cuprinsul autorizatiei emise (de ex., pentru o perioada de 7 zile).
Majoritatea practicienilor au apreciat ca instanta de judecata ar trebui sa fie
în masura sa stabileasca, în functie de complexitatea cauzei, perioada de
valabilitate a autorizatiei emise.

Pagina 13
 Acest lucru este oportun tocmai pentru a permite organelor de urmarire
penala sa efectueze acest act de procedura în intervalul de timp cel mai potrivit.
Desi pâna la interventia Legii nr.356/2006 Codul de procedura penala nu
prevedea un termen de valabilitate al autorizatiei de perchezitie, Regulamentul de
ordine interioara al instantelor judecatoresti prevede, în art.83 pct.8, printre
categoriile de registre care se întocmesc si se pastreaza pentru evidenta activitatii
instantelor, registrul de evidenta a sesizarilor privind autorizarea efectuarii
perchezitiei date de judecator în cursul urmaririi penale.
În acest registru se fac urmatoarele mentiuni:
- numarul curent;
- numarul si data adresei parchetului;
- numarul dosarului instantei;
- numarul si data încheierii de autorizatie;
- data si ora emiterii;
- numele si prenumele persoanei;
- sediul unitatii publice sau al persoanei juridice la care se efectueaza
perchezitia, a sistemelor informatice si a suporturilor de stocare a datelor
informatice;
- perioada de valabilitate;
- numele si prenumele judecatorului.

Perioada de timp în cursul zilei când poate fi efectuata perchezitia

Potrivit art.103 din Codul de procedura penala, perchezitia se poate face

între orele 6:00-20:00, iar în celelalte ore numai în caz de infractiune flagranta sau

Pagina 14
când perchezitia urmeaza sa se efectueze într-un local public.Termenul de
infractiune flagranta este cel definit în art. 465 C.proc.pen.
În ceea ce priveste efectuarea perchezitiei într-un local public, în raport de
dispozitiile art. 27 alin. (4) din Constitutie, art. 103 C.proc.pen. nu-si mai gaseste
aplicabilitatea. Este vorba de o abrogare implicita a acestui text de lege, dat fiind
ca Legea fundamentala interzice perchezitiile din timpul noptii, afara de cazul
delictului flagrant.

Nu aceeasi este situatia perchezitiilor începute între orele 6:00-20:00, care

pot continua si în timpul noptii din motive de oportunitate. O asemenea
reglementare se justifica, deoarece o perchezitie întrerupta nu si-ar putea atinge
scopul.
Pâna la reluarea perchezitiei, persoanele vizate pot sa distruga sau sa
ascunda într-un alt loc obiectele cautate de organele judiciare.
Dispozitiile mentionate mai sus nu sunt în dezacord cu Legea fundamentala,
câta vreme patrunderea în domiciliul persoanei s-a facut înainte de momentul de la
care se considera ca începe noaptea.
În literatura juridica de specialitate, prin sintagma ”în timpul noptii” se
întelege timpul când întunericul este efectiv instalat. Amurgul nu face parte din
noapte (întunericul nu s-a instalat, atentia oamenilor nu este influentata de noapte),
pe când zorile da (deoarece întunericul mai persista si, mai ales, pentru ca trecerea
de la starea de somn la cea de activitate cotidiana influenteaza capacitatea de
atentie a oamenilor).
Fara îndoiala ca dispozitiile mentionate se refera la perchezitia domiciliara,
întrucât în cazul celei corporale legiuitorul a prevazut limitari doar cu privire la
persoana care o efectueaza (sa fie de acelasi sex cu persoana perchezitionata).

Pagina 15
 Existasi unele opinii potrivit carora eficienta masurii ar fi asigurata pe deplin
în cazul în care procurorul ar fi cel care, în cursul urmaririi penale, ar dispune
perchezitia (ca în reglementarea anterioara Legii nr. 281/2003), excluzându-se
posibilitatea unor abuzuri, dat fiind ca,orice act al procurorului este supus cenzurii,
potrivit art. 275-2781 din Codul de procedura penala.
Pe aceeasi linie a eficientei se înscrie si propunerea de lege ferenda, conform
careia analiza solicitarii autorizatiei de perchezitie ar urma sa se faca exclusiv pe
baza referatului întocmit pe propria raspundere de catre procuror, indicându-se
inclusiv bunurile ce se intentioneaza a fi gasite.

Problematica martorilor asistenti la derularea perchezitiei

Potrivit art. 104 alin. (2) si (3) C.proc.pen., perchezitia domiciliara se face în
prezenta persoanei la care se efectueaza perchezitia, iar în lipsa acesteia, în
prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei sau a unui vecin având
capacitate de exercitiu. Pentru a exista garantia ca aceasta activitate se desfasoara
în coordonatele legii, operatiunile de perchezitionare se efectueaza de catre organul
judiciar în prezenta unor martori asistenti.
Dificultatile ivite în practica privind asigurarea prezentei martorilor asistenti
(locatii aflate în zone mai putin circulate, atitudinea refractara a unor persoane de a
comparea ca martori într-o cauza penala) au conturat opinia conform careia, în
situatia actului efectuat de catre procuror, se poate opta între consfintirea
rezultatelor perchezitiei prin semnarea de catre martorii asistenti a procesului-
verbal si înregistrarea prin mijloace audio-video a perchezitiei.
De interes pentru acest din urma aspect ar fi o posibila viitoare interventie a
legiuitorului, în sensul reglementarii situatiei în care nu persoana perchezitionata ci

Pagina 16
organul judiciar este cel care vrea sa faca o înregistrare video în domiciliul unei
persoane.
Înfiintarea unui serviciu independent, pe lânga primarii, de contactare a
persoanelor care sa participe în calitate de martori asistenti la efectuarea
perchezitiei prezinta însa, pe lânga avantaje, inconvenientul crearii unor “martori
de profesie”.

Particularitati ale derularii perchezitiei

A: Infractiunile flagrante si de crima organizata

Potrivit art. 27 alin. (4) din Constitutia României, perchezitiile în timpul

noptii sunt interzise, în afara de cazul infractiunilor flagrante.
Codul de procedura penala nu prevede în mod expres maniera în care se
dispune ori se efectueaza perchezitia în cazul infractiunilor flagrante, adoptându-se
aceeasi procedura (care poate fi numita de drept comun) si pentru aceste tipuri de
infractiuni.
Art. 280 alin. (1) C.proc.pen. stipuleaza faptul ca, în caz de infractiune
flagranta, organul de urmarire penala este obligat sa constate savârsirea acesteia,
chiar în lipsa plângerii prealabile. În situatia infractiunilor flagrante însa este
necesara, de cele mai multe ori, si efectuarea imediata a perchezitiei domiciliare
sau corporale pentru a ridica probele deja existente la fata locului.
Au existat discutii cu privire la posibilitatea aplicarii în aceasta situatie a
dispozitiilor prevazute de art. 213 C.proc.pen., invocând urgenta în astfel de cazuri,
precum si dispozitiile prevazute de art. 467 alin. (2) C.proc.pen., care stipuleaza ca
în cazul infractiunilor flagrante, cu ocazia întocmirii de catre organele de urmarire

Pagina 17
penala a procesului-verbal de constatare a infractiunii, „daca este necesar, organul
de urmarire penala strânge si alte probe”, incluzându-se în aceasta situatie si
efectuarea unei perchezitii.
Practicienii au apreciat ca o astfel de interpretare nu este însa acceptabila,
întrucât dispozitiile art. 213 C.proc.pen. se refera la acte efectuate de organele de
cercetare penala, iar cele prevazute de art. 467 alin. (2) C.proc.pen. se refera la
activitatea organelor de urmarire penala de a strânge probe care se afla deja la fata
locului, fara a fi necesara efectuarea unei perchezitii pentru ridicarea lor.
Trebuie mentionat faptul ca, pe timpul efectuarii perchezitiei, organul
judiciar este obligat sa se limiteze numai la ridicarea obiectelor si înscrisurilor care
au legatura cu fapta savârsita. Obiectele sau înscrisurile a caror circulatie sau
detinere este interzisa se ridica întotdeauna. În acelasi timp, trebuie luate masuri
pentru ca faptele si împrejurarile din viata personala a celui la care se face
perchezitia si care nu au legatura cu cauza, sa nu devina publice.
În cazul infractiunilor de crima organizata care presupun, uneori, situatia
urmaririi si desfasurarii anchetei sau actiunii operative privind presupusul infractor
(sau presupusii infractori) pe teritoriul mai multor judete, se ridica problema
competentei teritoriale a instantei care poate emite un mandat de perchezitie. În
acest caz, pentru a valorifica momentul operativ planuit si pregatit pentru a
descoperi bunuri rezultate din savârsirea de infractiuni, organul de urmarire penala
va trebui sa actioneze rapid, solicitând astfel eliberarea unei autorizatii de
perchezitie de la instanta de la locul unde se presupune ca se afla bunurile.
Prevederile art. 100 alin. (3) C.proc.pen., astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 356/200628), au instituit criteriile de competenta potrivit carora este
desemnata instanta competenta sa autorizeze perchezitia domiciliara. Astfel,
instanta competenta sa judece cauza în prima instanta sau instanta corespunzatoare

Pagina 18
în grad acesteia, în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face
parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala
O buna cooperare între organele judiciare implicate într-o astfel de cauza ar
putea asigura sesizarea prompta a instantei competente potrivit legii, putându-se
pregati anume un astfel de moment procesual, pentru a fi operativ si eficient.

B: Perchezitia în sisteme informatice

Art.56 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea
transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul
de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei prevede ca „ori de câte ori pentru
descoperirea si strângerea probelor este necesara cercetarea unui sistem informatic
sau a unui suport de stocare a datelor informatice, organul competent prevazut de
lege poate dispune emiterea unei autorizatii.”
Alin. (3) al articolului stipuleaza ca „în cazul în care, cu ocazia cercetarii
unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se
constata ca datele informatice cautate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic
sau suport de stocare a datelor informatice si sunt accesibile din sistemul sau
suportul initial, se poate dispune, de îndata, autorizarea efectuarii perchezitiei în
vederea cercetarii tuturor sistemelor informatice sau suporturilor de stocare a
datelor informatice cautate”, alin. (4) al aceluiasi articol indicând ca dispozitiile din
Codul de procedura penala referitoare la efectuarea perchezitiei domiciliare se
aplica în mod corespunzator.
Rezulta asadar ca, pentru efectuarea unei perchezitii informatice este
necesara o autorizatie de perchezitie emisa de judecator, la solicitarea procurorului,
dupa examinarea temeiniciei acestei cereri, în sedinta din camera de consiliu, care

Pagina 19
are loc fara citarea partilor si cu participarea obligatorie a procurorului conform art.
100 alin. (4) C.proc.pen.

C: Perchezitia autovehiculelor

Codul de procedura penala nu prevedea, anterior Legii nr. 356/2006, în mod

expres, maniera în care se dispune ori se efectueaza perchezitia autovehiculelor,
creând astfel dificultati semnificative practicienilor confruntati frecvent cu astfel de
situatii.
Desi alin. (2) al art. 100 C.proc.pen. omite a enumera perchezitia
vehiculelor, noua formulare a alin. (5) al aceluiasi articol30) mentioneaza faptul ca
perchezitia vehiculelor urmeaza regimul perchezitiei corporale.

Perchezitia fara mandat: lipsa reglementarii unor situatii de

exceptie

Întrucât norma constitutionala nu permite nici un fel de derogari în materie,

se constata lipsa exceptiilor de la aceasta procedura, adica lipsa reglementarii
speciale a acelor situatii în care perchezitia ar putea fi efectuatasi fara existenta
unui mandat.
Exista opinia necesitatii reglementarii unei astfel de exceptii, cu precadere în cazul
constatarii sau investigarii unor infractiuni flagrante. În aceste situatii speciale,
rapiditatea comiterii faptelor de natura penala reclama existenta unei proceduri
rapide si eficiente care sa permita valorificarea momentului operativ.

Pagina 20
 Reglementarea detaliata, continuta în art. 110 si art. 111 C.proc.pen. nu este
de natura a facilita eficient atingerea scopului unei astfel de proceduri, respectiv
acela de identificare si strângere a probelor necesare aflarii adevarului în cauza.
Motivatia reglementarii unei astfel de exceptii consta în faptul ca, o data cu
întocmirea procesului-verbal de constatare a infractiunii flagrante, organul de
cercetare penalasi cel de urmarire penala pot constata direct si nemijlocit existenta
acelor indicii temeinice din care rezulta ca efectuarea perchezitiei este necesara.
Timpul necesar întocmirii procesului-verbal, sesizarii instantei si înaintarii
dosarului acesteia duc, în mod evident, la pierderea momentului propice efectuarii
perchezitiei.

Totodata, majoritatea practicienilor au subliniat necesitatea utilizarii în aceste

cazuri a mijloacelor simple si rapide de comunicare cu instanta, solutie ce ar fi în
acord cu normele constitutionale. Faxul, telefonul, corespondenta electronica sunt
instrumente care permit derularea în timp util a procedurii si operatiunii de
efectuare a perchezitiei.

Dispozitii legale lipsite de utilitate sau eficienta

În conformitate cu art. 102 alin. (1) C.proc.pen., perchezitia domiciliara

poate fi efectuata si în cursul judecatii, instanta putând proceda la efectuarea
acesteia cu ocazia unei cercetari locale. Asa cum a fost mentionat anterior, în
raport cu aceasta dispozitie, instanta nu poate efectua perchezitia ca act procedural
autonom.
Dat fiind caracterul public al sedintei de judecata, o asemenea masura devine
ineficientas i permite, datorita publicitatii, posibilitatea distrugerii sau ascunderii
bunurilor cautate prin perchezitie.

Pagina 21
 În raport cu aceste aspecte, practicienii au apreciat ca dispozitia legala ce
reglementeaza perchezitia domiciliara în cursul judecatii este fara utilitate si
ineficienta.

IMUNITATEA PARLAMENTARA ÎN MATERIA

PERCHEZITIEI

Conform dispozitiilor din Regulamentul Senatului si cel al Camerei

Deputatilor, atât senatorii cât si deputatii se bucura de imunitate parlamentara pe
durata exercitarii mandatului, de la data eliberarii certificatului doveditor al
alegerii, sub conditia validarii. Acest privilegiu are drept scop garantarea libertatii
de exprimare a parlamentarului si protejarea acestuia împotriva unor atitudini
sicanatoare.
Conform articolului 72 din Constitutia României, nici voturile sau opiniile
politice exprimate în exercitarea mandatului nu atrag raspunderea
juridica a celui care le-a exprimat.
Aspectele imunitatii parlamentare care se refera la chestiunile legate de
perchezitionarea parlamentarilor sunt reglementate de art. 193 din Regulamentul
Camerei Deputatilor si art. 172 din Regulamentul Senatului.
Deputatii pot fi urmariti si trimisi în judecata penala pentru fapte care nu au
legatura cu voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului însa
nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara încuviintarea Camerei
Deputatilor, dupa ascultarea lor.
Cererea de retinere, arestare sau perchezitie se adreseaza presedintelui
Camerei Deputatilor de catre ministrul justitiei. Presedintele Camerei aduce la
cunostinta deputatilor cererea, în sedinta publica, dupa care o trimite de îndata

Pagina 22
Comisiei Juridice, de Disciplinasi Imunitati spre examinare, care va stabili, prin
raportul sau, daca exista sau nu motive temeinice pentru aprobarea cererii.
Astel cum este reglementata aceasta institutie în legislatia româneasca, ea a
generat si genereaza controverse, dat fiind ca permite savârsirea de catre
parlamentari a unor infractiuni de drept comun, la adapostul imunitatii
parlamentare.
Practicienii români au apreciat ca distinctiile facute între demnitari alesi
(parlamentari) – care se bucura de imunitati -si demnitari numiti (membrii
executivului) nu justifica un asemenea privilegiu, câta vreme protectia primilor
trebuie sa vizeze activitatea desfasurata în exercitarea mandatului încredintat de
electorat, nu savârsirea de infractiuni pentru care sa nu poata fi trasi la raspundere
ca oricare cetatean.
Aceasta reglementare instituie un tratament juridic preferential al unei
anumite categorii sociale. Astfel, desi prevazuta de Legea fundamentala a statului,
nu se poate însa ignora faptul ca institutia în sine - în actuala sa reglementare -
creeaza discriminari între cetateni, încalcându-se flagrant articolul 16 al aceleiasi
Legi fundamentale care consacra egalitatea cetatenilor în fata legii
Spre deosebire de legea româna, în alte legislatii exista nuantari cu privire la
institutiile retinerii, arestarii preventive si perchezitiei, care dau eficienta dar, în
acelasi timp, si pertinenta imunitatii parlamentare.
Astfel, legislatiile tarilor din Uniunea Europeana acorda niveluri diferite de
imunitate parlamentarilor:
- in Olanda, parlamentarul nu are mai multe drepturi decât oricare cetatean,
înca din 1884. El poate fi perchezitionat si trimis în judecata fara ca Parlamentul sa
aiba vreun cuvânt de spus.
- parlamentarii britanici nu au avut niciodata imunitate în fata legii penale.
- o situatie asemanatoare (lipsa imunitatii) exista si în Irlanda.

Pagina 23
 Alte legislatii europene, care asigura imunitatea parlamentarilor în ceea ce
priveste retinerea si arestarea, nu îi protejeaza împotriva perchezitiilor sau a altor
acte investigative.
În Belgia, Franta, Grecia si Portugalia perchezitionarea parlamentarilor poate
fi facuta fara a fi nevoie de o aprobare a Parlamentului. Pentru arestare sau alte
proceduri penale este nevoie de acceptul alesilor. Atât în Franta cât si în Belgia
imunitatea parlamentara a fost restrânsa în ultimii ani astfel încât urmarirea penala
sa poata începe fara acceptul Parlamentului.
Austria, Danemarca, Germania, Italia, Luxemburg, Spania si Suedia le
acorda parlamentarilor protectie în fata oricarei proceduri de ordin administrativ
sau penal. Este adevarat ca „aprobarea cererii de catre Comisia Juridica“ a Camerei
din care face parte respectivul parlamentar este o conditie prealabila sesizarii
judecatorului cu solicitarea de perchezitie sau arestare preventiva. Dar la fel de
adevarat este ca verificarea existentei motivelor temeinice de admitere a cererii de
catre puterea legislativa, printr-una dintre comisiile sale, reprezinta o imixtiune în
actul de justitie, un amestec între puterile statului, respectiv între cea legislativasi
cea judecatoreasca.
Mai mult, aceasta imixtiune este deplin conturata în reglementarea situatiilor
prevazute de art. 194 din Regulamentul Camerei Deputatilor si art. 172 alin. (5)
teza finala din Regulamentul Senatului, cu privire la erijarea puterii legislative în
instanta de judecata în situatia aprecierii temeiniciei retinerii unui parlamentar.86)
Asa cum se poate observa, nu poate fi vorba de o sedinta de judecata, în care
sa se respecte principiul contradictorialitatii, nu se prevede o cale de atac si nici
actul prin care puterea legislativa hotaraste cu privire la o masura luata de
autoritatea judecatoreasca, fiind asadar mai mult decât o încalcare a dispozitiilor
legale în materie, chiar o justitie paralela.

Pagina 24
 Controverse a generat si distinctia pe care legiuitorul a facut-o, în aceleasi
reglementari normative, între urmarirea si trimiterea în judecata a parlamentarilor
care se efectueaza în baza dreptului comun si retinerea, perchezitionarea si
arestarea preventiva care nu se pot efectua fara încuviintarea Camerei din care
acestia fac parte. Explicatia consta în caracterul masurilor, ultimele trei fiind
masuri restrictive de drepturi si, ca atare, mai grave.
Total nejustificata apare si prevederea conform careia cererea de retinere,
arestare sau perchezitie se înainteaza grupului parlamentar din care face parte
deputatul iar acesta îsi va exprima punctul de vedere într-un raport scris în termen
de 5 zile de la data sesizarii, conform art. 193 alin. (5) din Regulamentul Camerei
Deputatilor. Se observa caracterul vadit partinic al masurii.

STUDIU DE CAZ

Situatia 1

Parchetul de pe lânga Tribunalul M. a cerut Tribunalului M. emiterea unei

autorizatii de perchezitie la domiciliul numitei S.G., sora inculpatului S.T., întrucât
dinprobele administrate rezulta ca la domiciliul acesteia se afla mai multe acte
financiar-contabile ale firmei comerciale la care inculpatul S.T. este asociat unic si
administrator (inculpatul tagaduind existenta acestor documente).
Domiciliul numitei S.G. se afla în afara orasului, la mare distanta de
localitate.
Aflându-se în efectuarea anchetei, la intrarea în domiciliul acesteia,
procurorul M.S. a constatat ca numita S.G. tagaduieste faptul ca ar detine
documente financiar contabile ale firmei comerciale a inculpatul S.T. În aceasta

Pagina 25
situatie, procurorul M.S. a adresat telefonic instantei de judecata cererea de
autorizare a perchezitiei, aceasta fiind consemnata de grefierul instantei sub forma
unei note telefonice. Cu ocazia convorbirii telefonice, procurorul M.S. a indicat
actele de urmarire penala pe care îsi întemeia solicitarea. R.D., un coleg procuror
care era prezent în instanta, a prezentat dosarul si a pus concluzii.
Procurorul R.D., care a participat la judecarea cererii, a solicitat ca
autorizatia sa fie acordata pentru o perioada de 7 zile, sustinând ca instanta nu
poate sa cenzureze perioada de valabilitate a autorizatiei ceruta de procuror.
Judecatorul a admis cererea si a dispus ca perchezitia sa fie efectuata în termen de
48 de ore. Încheierea a fost pronuntata în Camera de Consiliu.
Ulterior, în faza de judecata, inculpatul a invocat la primul termen nulitatea
absoluta a încheierii de admitere a cererii de autorizare a perchezitiei, pe motiv
ca pronuntarea nu se facuse în sedita publica.

Situatia 2

Parchetul de pe lânga Tribunalul T. a cerut Tribunalului T. emiterea unei

autorizatii de perchezitie la domiciliul numitului V.R., cu motivarea ca „ar detine
unele dintre bunurile despre care se sustine ca sunt sustrase prin savârsirea unei
infractiuni de tâlharie”.

Cererea a fost însotita de câteva dintre actele din dosarul de urmarire penala
(în fotocopie) pe care procurorul le-a apreciat ca relevante pentru instanta de
judecata.

Pagina 26
 Cererea a fost respinsa de catre instanta de judecata, apreciind motivele
invocate ca nefiind probate. Mai mult, în motivarea instantei s-a aratat ca, în lipsa
dosarului de urmarire penala, pe care procurorul a refuzat sa îl prezinte integral, pe
motiv ca faza de urmarire penala nu este publica, instanta de judecata nu a putut sa
verifice si sa constatate daca exista indicii sau probe care sa conduca la concluzia
ca s-ar fi savârsit infractiunea pentru care era începuta urmarirea penala.În
motivarea încheierii, instanta a mai aratat ca urmarirea penala a fost începuta „in
rem”, si din acest motiv nu se putea dispune perchezitionarea domiciliului
numitului V.R.

Pagina 27
 CUPRINS:

SECTIUNEA 1 -CONTEXT LEGISLATIV SI DE PRACTICA.............................1

Consideratii introductive...........................................................................................2
Perchezitia..............................................................................................................2
PERCHEZITIA: ASPECTE PROBLEMATICE ALE PRACTICII.....................3
Autorizarea perchezitiei.........................................................................................5
Înaintarea sesizarii împreuna cu dosarul de urmarire penala.................................7
Calea de atac împotriva încheiereii prin care s-a dispus cu privire la autorizarea
perchezitiei...........................................................................................................12
Perioada de valabilitate a mandatului de perchezitie...........................................13
Perioada de timp în cursul zilei când poate fi efectuata perchezitia....................14
Problematica martorilor asistenti la derularea perchezitiei..................................16
Particularitati ale derularii perchezitiei................................................................17
A: Infractiunile flagrante si de crima organizata..............................................17
B: Perchezitia în sisteme informatice...............................................................19
C: Perchezitia autovehiculelor..........................................................................20
Perchezitia fara mandat: lipsa reglementarii unor situatii de exceptie.................20
Dispozitii legale lipsite de utilitate sau eficienta.................................................21
IMUNITATEA PARLAMENTARA ÎN MATERIA PERCHEZITIEI..................22
STUDIU DE CAZ ..................................................................................................25
Situatia 1..............................................................................................................25
Situatia 2..............................................................................................................26

Pagina 28