SADHGURU

INGINERIA INTERIOARĂ
ghidul unui yoghin către starea de bucurie

„Magia” unora este ingineria altora

- Robert A. Heinlein

Cuvântul din patru litere

Să îţi spun o poveste... Un client care se pregătea să
intre în farmacia lui Shankaran Pillai a văzut afară un
bărbat care îmbrăţişa un stâlp. Ochii i se roteau
nebuneşte în cap.
După ce a intrat, el a întrebat:
- Cine este acel bărbat? Ce nu este în regulă cu el?
Shankaran Pillai i-a răspuns netulburat:
- O, acela... Este unul din clienţii mei.
- Dar ce se întâmplă cu el?
- Mi-a cerut un remediu pentru tuse măgărească. l-
am dat exact ce îi trebuia.
- Ce anume?
- O cutie cu laxative. L-am pus să ia unul chiar aici.
- Laxative pentru tuse măgărească?! De ce - Doamne
iartă-mă - i-ai dat aşa ceva?
- O, fii serios, doar l-ai văzut. Crezi că acum îi mai
pasă de tuse?
Cutia cu laxative a lui Shankaran Pillai este
emblematică pentru orice tip de soluţie oferită în lumea
modernă celor care caută fericirea. Acesta este
principalul motiv pentru care cuvântul „guru” a devenit
un cuvânt din patru litere (Această expresie este
consacrată în spaţiul anglo-saxon şi face referire la fuck,
respectiv la orice cuvânt pornografic, insultător,
degradant, (n. tr.)).
Din păcate, noi am uitat adevărata semnificaţie a
cuvântului. Literal, „guru” înseamnă „cel care alungă
întunericul”. Contrar credinţei populare, funcţia unui
guru nu este să predea, să îndoctrineze sau să
convertească. Gurul se află aici pentru a aduce lumină
asupra unor dimensiuni care transcend percepţiile
senzoriale şi dramele psihologice, cu alte cuvinte, a unor
dimensiuni care nu pot fi percepute în mod obişnuit. În
esenţă, gurul se află aici pentru a aduce lumină asupra
naturii înseşi a existenţei.
În lumea modernă există multe învăţături
periculoase în vogă. Una dintre acestea este: „trăieşte
clipa”. Prezumţia care pare să stea la baza acestei
învăţături este că dacă ai vrea, te-ai putea afla în altă
parte. Cum ar fi posibil aşa ceva? Momentul prezent este
singurul loc în care te-ai putea afla. Dacă trăieşti,
trăieşti cu siguranţă în acest moment. Dacă mori, mori
în acest moment. Momentul prezent este sinonim cu
eternitatea. Cum ai putea evada din el, chiar dacă ai
încerca?
Problema cu momentul prezent este că tu suferi din
cauza a ceea ce s-a întâmplat acum zece ani sau din
cauza a ceea ce s-ar putea întâmpla poimâine. Aceste
evenimente nu reprezintă adevăruri vii, ci doar un joc al
memoriei şi al imaginaţiei tale. Înseamnă acest lucru că
pentru a atinge starea de pace interioară trebuie să îţi
anihilezi mintea? Nici vorbă. Înseamnă doar că trebuie
să preiei controlul asupra ei. Mintea ta are o memorie
enormă şi o imaginaţie incredibilă, ambele fiind
rezultatul unui proces evoluţionist care a durat milioane
de ani. Dacă o poţi folosi atunci când doreşti, lăsând-o
deoparte atunci când consideri de cuviinţă, mintea poate
fi un instrument fantastic. Ignorarea trecutului şi
neglijarea viitorului ar însemna să nu te foloseşti de
această facultate minunată. În acest context, „trăitul
clipei” devine o restricţie psihologică limitativă, care îţi
neagă însăşi realitatea existenţială.
Un alt slogan popular folosit în literatura de
dezvoltare personală este: „rezolvă fiecare lucru pe
rând”. Ce rost are însă să te ocupi de un singur lucru în
condiţiile în care mintea este o maşinărie
multidimensională fenomenală, capabilă să opereze
simultan pe mai multe nivele de activitate? De ce ţi-ai
dori să o neutralizezi, în condiţiile în care ai putea să
înveţi să o struneşti? Ce rost are să optezi pentru o
lobotomie voluntară, în condiţiile în care te-ai putea
bucura la maxim de activitatea ta mentală?
O altă expresie care a devenit un clişeu prin
folosirea ei excesivă este cea care face referire la
„gândirea pozitivă”. Dacă este simplificată prea mult şi
transformată într-un fel de mantra de rezolvare rapidă a
problemelor, gândirea pozitivă devine o modalitate de
îndulcire sau de înălbire a realităţii. Dacă eşti incapabil
să procesezi informaţiile în timp real şi să îţi controlezi
dramele psihologice, tu apelezi la „gândirea pozitivă” ca
la un tranchilizant. La început, aceasta pare să îţi
confere o încredere nouă şi foarte mult optimism, dar în
esenţă rămâne limitată. Pe termen lung, dacă vei
continua să negi sau să amputezi anumite părţi ale
realităţii, vei rămâne cu o perspectivă deformată asupra
vieţii.
Mai există apoi străvechea afacere a exportării
bunăstării umane în rai, afirmând că esenţa universului
este iubirea. Iubirea este o posibilitate umană. Dacă
simţi nevoia unui curs de perfecţionare, ia lecţii de la
câinele tău. Acesta este plin de iubire! Nu trebuie să
ajungi în nu ştiu ce rai pentru a descoperi în el iubirea.
Toate aceste filozofii puerile derivă din prezumţia că
omul există în centrul existenţei. Această idee ne-a făcut
să ne pierdem complet bunul simţ, săvârşind câteva
dintre cele mai inumane şi mai hidoase crime din istorie.
Astfel de crime continuă să se producă inclusiv la ora
actuală.
În calitate de guru, eu nu am nicio doctrină de
propovăduit, nicio filozofie de împărtăşit şi nicio
convingere de propagat. Singura soluţie pentru toate
relele care afectează umanitatea este transformarea de
sine. Aceasta nu este totuna cu o îmbunătăţire graduală
de sine. Ea nu se realizează prin morală, etică sau
diferite schimbări ale atitudinii şi comportamentului, ci
prin experimentarea naturii nelimitate a esenţei noastre.
Transformarea de sine este de aşa natură încât nimic
din vechiul nostru eu nu mai rămâne. Ea reprezintă o
schimbare dimensională a felului în care percepem şi
experimentăm viaţa.
Yoga este înţelegerea acestui lucru. Yoghinul este cel
care îl pune în aplicare, iar gurul este cel care îl
călăuzeşte.
Scopul pe care mi l-am propus în această carte este
să te ajut să îţi faci din bucurie tovarăşa ta permanentă.
În acest scop, nu îţi voi oferi o predică, ci o ştiinţă. Nu îţi
voi oferi o învăţătură, ci o tehnologie. Nu îţi voi oferi un
precept, ci o cale. A sosit timpul să explorezi această
ştiinţă, să pui în practică această tehnologie şi să
păşeşti pe această cale.
Din perspectiva acestei călătorii, gurul nu este
destinaţia, ci harta. Dimensiunea interioară este un
teren necartografiat. Dacă trebuie să explorezi un teren
nefamiliar, nu ar fi mai bine să dispui de nişte
indicatoare? Probabil că ţi-ai putea găsi şi singur calea,
dar cine ştie de câte vieţi ai avea nevoie în acest scop?
Atunci când păşeşti pe un teren nefamiliar, cel mai bine
este să ai lângă tine o călăuză. Pe un anumit nivel,
acesta este singurul rol al gurului: de hartă, sau de GPS
- Guru Pathfinding System! (Sistemul de identificare a
căii oferit de guru. (n. tr.))
Aşa se explică de ce există acest cuvânt „infam” din
patru litere.
Ca să îţi uşurez şi mai mult înţelegerea, m-am
gândit să dublez acest număr de litere, transformând
cuvântul într-unul din opt litere...
...Sadhguru
Partea întâi
 O notă pentru cititor

Există multe modalităţi de a aborda o carte ca

aceasta.
Una constă în a trece direct la practică, fără a mai
aştepta. Pe de altă parte, această carte nu se pretinde
un manual de dezvoltare personală. Ea are într-adevăr o
orientare practică amplă, dar nu se rezumă la aceasta.
O altă modalitate de a o citi constă în a te rezuma la
latura ei teoretică. Nu trebuie să uiţi însă că această
carte nu este un simplu exerciţiu de retorică
intelectuală. Personal, nu am citit niciodată integral un
tratat de yoga. Tot ce ştiu provine din experienţa mea
lăuntrică. Abia în ultima parte a vieţii am ajuns să
răsfoiesc Yoga-Sutra-e\e lui Patanjali, un text yoghin
extrem de semnificativ. Mi-am dat seama atunci că
aveam deja un anumit acces la esenţa sa interioară,
întrucât îl abordam din perspectiva experienţelor mele,
nu doar din punct de vedere teoretic. A reduce o ştiinţă
sofisticată precum yoga la o simplă doctrină este la fel
de tragic ca şi reducerea ei la un simplu exerciţiu
cardiovascular.
În consecinţă, am împărţit această carte în două
secţiuni. Prima cartografiază terenul, iar cea de-a doua
te ajută să navighezi pe acesta.
În secţiunea de faţă nu vei găsi o lucrare de
expertiză academică, ci o serie de viziuni fundamentale
care reprezintă fundamentul sau temelia pe care poate fi
construită arhitectura părţii a doua a cărţii, cu o
orientare mai practică.
Aceste viziuni nu reprezintă precepte sau învăţături,
şi cu siguranţă nu reprezintă concluziile mele. Ele sunt
simple indicatoare ale unei călătorii pe care nu o poţi
face decât tu. La baza lor stă o perspectivă pe care am
dobândit-o în urma stării superioare de conştiinţă la
care am ajuns după o experienţă care mi-a transformat
viaţa şi pe care am trăit-o în urmă cu 33 de ani.
Această secţiune începe cu o notă autobiografică.
Vei afla astfel câte ceva despre autorul care te va însoţi
până la capăt, dacă vei opta pentru a continua să citeşti
această carte! în continuare, voi examina o serie de idei
de bază, explorând unele concepte larg folosite (uneori
de-a dreptul abuziv) precum destin, responsabilitate,
stare de bine, dar mai ales yoga, cel mai fundamental
dintre toate.
Unul din capitolele din această secţiune se încheie
cu o sadhana. Cuvântul sanscrit „sadhana” înseamnă
aparat sau instrument. Astfel de instrumente ale
explorării îţi oferă şansa de a pune în practică ideile
discutate în paginile respective, pentru a verifica astfel
în ce măsură funcţionează acestea în cazul tău. (Astfel
de sadhane vor apărea mai frecvent în partea a doua a
cărţii.)
Foarte mulţi oameni îmi spun că mă consideră un
guru „modern”. Răspunsul meu este inevitabil acelaşi:
eu nu mă consider nici modern, nici străvechi, nici New
Age, nici Old Age. Sunt contemporan cu ei, şi aşa au fost
toţi maeştrii în raport cu discipolii lor. Numai învăţaţii,
pundiţii şi teologii pot fi antici sau moderni. O filozofie
sau un sistem de convingeri poate fi vechi sau nou, dar
un guru este întotdeauna contemporan.
Aşa cum spuneam mai devreme, un guru este o
persoană care risipeşte întunericul, deschizând o uşă în
faţa ta. Nu are nicio relevanţă dacă voi deschide mâine o
uşă în faţa ta sau dacă am făcut-o ieri cu altcineva.
Singurul lucru care contează este deschiderea unei uşi
în faţa ta acum.
Prin urmare, putem spune că adevărul este
atemporal, dar tehnologia şi limbajul sunt întotdeauna
contemporane. Dacă nu ar fi astfel, nu ar merita să fie
puse în practică. Nicio tradiţie, indiferent cât de
străveche şi de onorată este, nu merită să îşi continue
existenţa altfel decât ca o piesă de muzeu dacă şi-a
pierdut relevanţa. În această carte, eu voi explora o
tehnologie străveche, dar care continuă să fie mai
actuală ca oricând.
Sincer să fiu, nu îmi propun să ofer cuiva ceva nou.
Ceea ce mă interesează pe mine este să le prezint altora
ceva autentic. Sper însă că vei întâlni în secţiunea care
urmează cel puţin câteva momente în care cele două
aspecte să conveargă. În astfel de puncte de intersecţie,
atunci când condiţiile sunt pregătite iar o viziune este
articulată din perspectiva conştientă a clarităţii
interioare, fiind receptată corect de către cititor, un
adevăr străvechi poate deveni incredibil de alchimic.
Subit, el capătă viaţă şi vitalitate, ca şi cum ar fi rostit şi
auzit pentru prima dată în istorie.
Am devenit atunci un bărbat
Care nu făcea decât să urce Dealul Aveam timp să
ucid
Dar nu am ucis decât ceea ce eram
Eu şi Al Meu.
Când Eu şi Al Meu au dispărut Mi-am pierdut
întreaga voinţă şi toate capacităţile lată-mă astfel un vas
gol în slujba Voinţei Divine Şi a puterii infinite a acesteia.
În oraşul Mysore există o tradiţie: dacă ai ceva de
făcut, trebuie să urci pe Dealul Chamundi. Dacă nu ai
nimic de făcut, trebuie să urci pe Dealul Chamundi.
Dacă te îndrăgosteşti, trebuie să urci pe Dealul
Chamundi. Dacă iubirea ta se destramă, trebuie să urci
pe Dealul Chamundi.
Într-o după-amiază, când nu aveam nimic de făcut,
iar una din iubirile mele se destrămase, am urcat pe
Dealul Chamundi. Mi-am parcat motocicleta şi m-am
aşezat pe o stâncă situată la circa două treimi de la baza
dealului. Aceasta a devenit pentru mine „piatra
contemplaţiei” mele. Între timp m-am dus de multe ori în
acest loc. O tufă de mur şi un copac îşi prinseseră cu
tenacitate rădăcinile într-o fisură a suprafeţei stâncoase.
Sub mine se întindea imaginea panoramică a oraşului.
Până în acel moment m-am identificat întotdeauna
cu corpul şi cu mintea mea. Acestea erau „eul” meu, iar
lumea exterioară era undeva „acolo”, diferită de mine.
Subit, nu am mai putut face diferenţa dintre mine şi
restul lumii. Continuam să îmi ţin ochii deschişi, dar
aerul pe care îl respiram, stânca pe care stăteam,
atmosfera din jurul meu - totul devenise una cu mine.
Eram una cu tot ceea ce exista. Eram conştient, dar îmi
pierdusem simţurile. Natura diferenţiatoare a simţurilor
mele nu mai exista. Cu cât încerc mai abitir să descriu
această experienţă, cu atât mai nebuneşte sună ea, căci
tot ce mi s-a întâmplat atunci a fost indescriptibil. Eu
existam pretutindeni. Această existenţă nu mai avea
graniţe şi hotare clar definite. Tot ce exista undeva
exploda şi devenea una cu tot restul existenţei. Am
devenit astfel o unitate adimensională, de o perfecţiune
absolută.
De atunci, viaţa mea nu a mai fost altceva decât o
prelungire indefinită a acelui moment.
Când mi-am revenit la simţurile normale, mi s-a
părut că nu trecuseră decât zece minute, dar ceasul îmi
arăta ora 7:30 seara! Trecuseră patru ore şi jumătate.
Ochii îmi erau în continuare larg deschişi, soarele
asfinţise, iar afară era întuneric. Eram plenar conştient,
dar tot ceea ce considerasem până atunci că sunt eu
dispăruse complet.
Nu am fost niciodată genul lacrimogen, dar iată-mă
acum, la vârsta de 25 de ani, pe o stâncă de pe Dealul
Chamundi, într-o stare de extaz atât de profundă încât
lacrimile îmi curgeau liber pe obraji, udându-mi complet
cămaşa!
Întotdeauna am fost un om fericit şi senin. Mi-am
trăit viaţa exact aşa cum mi-am dorit. Am crescut prin
anii 60, epoca Beatles-ilor şi a blugilor. Am citit cărţi de
filozofie şi de literatură europeană - Dostoievski, Camus,
Kafka şi aşa mai departe. Acum explodasem însă într-o
dimensiune complet diferită a existenţei, despre care nu
ştiam nimic, şi mă simţeam scăldat într-o emoţie la fel
de inedită - un fel de exuberanţă sau de extaz - pe care
nu mi-am imaginat-o niciodată până atunci. Când am
încercat să găsesc o explicaţie pentru ceea ce mi se
întâmpla cu ajutorul minţii mele sceptice, singurul lucru
pe care mi l-a putut spune aceasta a fost că poate
înnebuneam! Nu conta însă prea mult pentru mine: ceea
ce mi se întâmpla era atât de frumos încât nu doream să
mai pierd vreodată această stare.
Nu am putut niciodată să descriu ce mi s-a
întâmplat în acea după-amiază. Cred că cea mai corectă
modalitate de a-mi descrie experienţa ar fi să spun că
am urcat dealul, dar nu am mai coborât niciodată.
M-am născut la Mysore, un oraş princiar frumos din
sudul Indiei, capitala unui stat indian, renumită pentru
palatele şi pentru grădinile sale. Tata era medic, iar
mama casnică. Eu am fost cel mai mic din cei patru
copii ai familiei.
Şcoala mă plictisea. Îmi era imposibil să particip la
ore, întrucât îmi dădeam seama cu uşurinţă că
profesorii vorbeau despre lucruri care nu însemnau
nimic pentru viaţa lor. Când aveam doar patru ani, eram
însoţit la şcoală de guvernantă, căreia îi spuneam să mă
lase în faţa porţii de la intrare şi să nu intre în clădire.
De îndată ce pleca, mă aventuram în canionul cu care se
învecina şcoala şi în care exista o varietate incredibilă de
forme de viaţă. Am început să colectez foarte multe
insecte, broaşte şi şerpi, în sticle pe care le obţineam de
la cabinetul medical al tatălui meu. După câteva luni,
când părinţii mei au descoperit că nu mă duceam la
şcoală, au devenit mult mai puţin impresionaţi de
explorările mele biologice. Peste noapte, mi-au interzis
să mai merg în canion, în expediţiile mele. Copleşit, aşa
cum mă simţeam adeseori, de ceea ce mi se părea a fi
lumea rigidă şi lipsită de imaginaţie a adulţilor, mi-am
focalizat atenţia în alte direcţii şi mi-am găsit altceva de
făcut.
În anii care au urmat, am preferat să îmi petrec
zilele rătăcind prin pădure, unde prindeam şerpi,
pescuiam, mergeam pe cărări ascunse şi mă urcam în
copaci. Obişnuiam să mă caţăr până în vârful celor mai
înalţi copaci, aşezându-mă pe cea mai de sus creangă,
cu ghiozdănelul în care aveam prânzul şi sticla mea de
apă. Mişcarea unduitoare a ramurilor îmi inducea o
stare de transă, în care mi se părea că sunt adormit,
deşi eram cât se poate de treaz. Uitam complet de timp
atunci când eram căţărat într-un copac. Obişnuiam să
stau astfel de la 9:00 dimineaţa până la 4:30 după-
amiază, când suna clopoţelul şi elevii plecau acasă. Mult
mai târziu, mi-am dat seama că ceea ce făceam în
această etapă primară a vieţii mele era sinonim cu un
rudiment de meditaţie. Mai târziu, când am început să îi
învăţ pe oameni să mediteze, am folosit întotdeauna
tehnica legănatului. De bună seamă, la acea vârstă nu
auzisem încă cuvântul „meditaţie”. Pur şi simplu îmi
plăcea felul în care mă legăna copacul, făcându-mă să
intru într-o stare între cea de somn şi cea de veghe.
Orele de clasă mi se păreau în continuare
plicticoase, iar pe mine mă interesa orice altceva - felul
în care era construită lumea, structura solului, maniera
în care trăiau oamenii. Obişnuiam să merg cu bicicleta
pe drumurile noroioase de la ţară, făcând cel puţin 35 de
kilometri pe zi. Când ajungeam acasă, eram acoperit din
cap până-n picioare de noroi şi de praf. Îmi plăcea cu
deosebire să îmi construiesc hărţi mentale ale drumului
parcurs, astfel încât mai târziu, atunci când eram
singur, să pot închide ochii, redesenând în mintea mea
întregul peisaj pe care l-am văzut în după-amiaza
respectivă - fiecare piatră, recoltele de pe câmp şi
copacii. Eram fascinat de diferitele anotimpuri şi de
maniera în care se schimba pământul atunci când era
arat, şi mai târziu, atunci când începeau să germineze
plantele sădite. Această pasiune m-a atras către opera
lui Thomas Hardy, datorită descrierilor pe care le făcea
peisajelor englezeşti, care se întind pe pagini întregi. Şi
eu făceam acelaşi lucru cu lumea din jurul meu, în
mintea mea. Chiar şi astăzi, în mintea mea se derulează
filme video nesfârşite. Dacă doresc, pot viziona de la bun
început tot ce am observat de-a lungul anilor, cu o
claritate incredibilă.
Am fost multă vreme un sceptic absolut. Încă de la
vârsta de cinci ani, atunci când familia mea mergea la
templu, eu aveam foarte multe întrebări. Cine este
Dumnezeu? Unde se află El? Sus în cer? Unde este acest
cer? Pe la şapte ani aveam încă şi mai multe întrebări.
La şcoală ni s-a spus că Pământul este rotund. În acest
caz, de unde putem şti ce înseamnă „sus”? Nimeni nu
mi-a putut răspunde vreodată la aceste întrebări, aşa că
nu am mai intrat niciodată în templu. Din acest motiv,
părinţii mei erau nevoiţi să mă lase în grija celui care
supraveghea încălţămintea lăsată afară de cei care
intrau în templu. Acesta era tot timpul cu ochii pe mine,
conştient că la cea mai mică neglijenţă a sa, aş dispărea!
Mai târziu, nu am putut să nu remarc faptul că cei care
ies dintr-un restaurant par mult mai fericiţi decât cei
care ies dintr-un templu. Acest lucru m-a intrigat.
Deşi eram un sceptic, nu m-am identificat niciodată
cu această etichetă. Aveam foarte multe întrebări legate
de absolut orice, dar nu simţeam niciodată nevoia de a
trage concluzii. Mi-am dat astfel seama de la o vârstă
foarte fragedă că nu ştiam nimic despre niciun lucru. În
consecinţă, am devenit extrem de atent la toate lucrurile
din jurul meu. Dacă cineva îmi dădea un pahar cu apă,
mă uitam la el minute în şir. Dacă luam de pe jos o
frunză, aceasta mă fascina. Noaptea mă uitam pur şi
simplu la întuneric. Dacă priveam o pietricică, imaginea
acesteia se rotea la nesfârşit în mintea mea, astfel încât
ajungeam să îi cunosc fiecare aspect, din toate
unghiurile.
De asemenea, am înţeles de timpuriu că limbajul nu
este altceva decât o conspiraţie inventată de oameni.
Dacă cineva vorbea, el nu făcea decât să scoată anumite
sunete, cărora eu le atribuiam anumite sensuri. Prin
urmare, am încetat să mai atribui sunetelor sensurile
obişnuite, iar acestea au devenit dintr-odată foarte
amuzante. Puteam vedea cu ochii liberi cum din gurile
oamenilor ies tipare, nu simple sunete. Dacă mă uitam
fix la ei, aceştia se dezintegrau şi păreau să se
transforme într-un vârtej de energie. Singurele lucruri
care mai rămâneau în final erau tiparele!
Aflat în această stare la limita ignoranţei absolute,
aproape orice îmi putea capta atenţia. Fiind medic,
dragul meu tată s-a gândit că am nevoie de o evaluare
psihiatrică. După cum s-a exprimat el însuşi: „Acest
băiat se uită tot timpul în gol, fără să clipească. Cred că
şi-a pierdut minţile!” Mie mi s-a părut întotdeauna
uimitor faptul că oamenii nu păreau să realizeze
imensitatea stării de „nu ştiu”. Cei care distrug această
stare prin convingerile şi prin prezumţiile lor ratează
complet o posibilitate fantastică - aceea de a cunoaşte.
Ei uită că „nu ştiu” este singura poartă către
contemplaţie şi către cunoaştere.
Mama m-a învăţat să fiu atent la profesorii mei. Şi
am făcut-o. Le-am acordat o atenţie pe care nu cred că
au mai primit-o vreodată de la altcineva! Nu aveam nici
cea mai mică idee ce spuneau, dar atunci când mă
duceam totuşi la ore, mă uitam la ei cu o intensitate de
neclintit. Dintr-un motiv sau altul, niciunul nu a părut
foarte mulţumit. Unul dintre profesori a făcut tot ce i-a
stat în puteri pentru a obţine un răspuns de la mine.
Când a văzut că prefer să rămân tăcut, m-a prins de
umăr şi a strigat agresiv la mine: „Ori eşti un sfânt, ori
eşti diavolul pe Pământ”, după care a adăugat: „Eu cred
că eşti diavolul!”
Nu m-am simţit deloc insultat. Până în acel moment
am abordat tot ce exista în jurul meu - de la un fir de
praf şi până la Univers - dintr-o perspectivă a minunării.
În toată această reţea complexă de întrebări exista însă
întotdeauna o certitudine care nu dispărea niciodată:
„eu”. Acea izbucnire a profesorului meu a declanşat în
mine un nou set de întrebări. Cine eram eu? Eram om,
eram un sfânt, eram diavolul? Am încercat să mă
contemplu pe mine însumi pentru a afla răspunsul,
privindu-mă. Nu mi-a reuşit. Prin urmare, am închis
ochii şi am încercat să aflu astfel răspunsul. Minutele s-
au transformat astfel în ore, iar eu am continuat să stau
cu ochii închişi.
Când am deschis în sfârşit ochii, totul mă intriga:
fiecare furnică, fiecare frunză, norii de pe cer, florile,
întunericul - absolut totul. Spre uimirea mea, am
descoperit însă că atunci când îmi ţineam ochii închişi
erau mult mai multe lucruri care îmi atrăgeau atenţia:
maniera în care pulsează corpul, în care funcţionează
diferitele organe, canalele de-a lungul cărora curge
energia, maniera în care este aliniată anatomia şi faptul
că hotarele par limitate la lumea exterioară. Acest
exerciţiu m-a făcut receptiv la întreaga mecanică a fiinţei
umane. În loc să mă conducă la un răspuns simplu, în
sensul că eram „cutare” sau „cutare”, el m-a făcut să
realizez treptat că dacă îmi doream cu adevărat, puteam
fi absolut orice. Cu alte cuvinte, nu am ajuns la nicio
concluzie. Până şi certitudinea „eului” meu a dispărut.
Simultan s-a trezit însă în mine un simţ mai profund al
ideii de fiinţă umană. Dacă până atunci mă
considerasem o persoană autonomă, acum această
convingere a început să se destrame. Am devenit astfel o
fiinţă nebuloasă.
În pofida sălbăticiei mele, singurul lucru pe care am
reuşit să îl practic într-o manieră uimitor de disciplinată
a fost yoga. Am început să practic yoga într-o vacanţă de
vară, pe când aveam 12 ani. În fiecare an, familia mea se
întâlnea cu rudele noastre la casa ancestrală a
bunicului. În curtea acesteia se afla o fântână veche, cu
o adâncime de peste 45 de metri. În timp ce fetele se
jucau de-a v-aţi ascunselea, jocul preferat al băieţilor (eu
şi verii mei) era săritul în fântână şi căţăratul înapoi
până sus. Atât săritul cât şi căţăratul erau o provocare
pentru noi. Dacă nu săream corect, ne puteam lăsa
creierii pe zidul lateral al puţului. La întoarcere nu era
cu nimic mai uşor, întrucât nu existau trepte, aşa că
trebuia să ne împingem bine în suprafaţa de piatră,
pentru a nu aluneca înapoi. Din cauza acestei presiuni,
ajungeam adeseori sus cu degetele însângerate. Doar
câţiva băieţi puteau face acest lucru. Eu eram unu]
dintre ei şi adevărul este că mă pricepeam de minune.
Într-o zi, a apărut un bătrân de peste 70 de ani.
După ce s-a uitat o vreme la noi, a sărit în fântână. Am
fost convinşi că acolo şi-a lăsat oasele, dar el a ieşit
afară chiar mai rapid decât mine. Mi-am călcat atunci
peste mândrie şi l-am întrebat:
- Cum ai reuşit?
- Vino şi învaţă să practici yoga, mi-a răspuns el.
L-am urmat ca un căţeluş. Astfel am devenit adeptul
lui Malladihalli Swami (după cum era cunoscut
bătrânul), apucându-mă de yoga. În trecut, trezirea mea
în fiecare dimineaţă era un proiect al întregii familii.
Membrii acesteia se străduiau să mă facă să mă ridic
din pat, dar eu cădeam şi adormeam la loc. Mama îmi
dădea periuţa de dinţi, dar după ce mi-o băgăm în gură
adormeam. Disperată, mama mă împingea în baie, dar
adormeam şi acolo. La doar trei luni după ce m-am
apucat de yoga, corpul meu a început să se trezească
singur la 3:40 dimineaţa, fără să îmi propun acest lucru.
Acest lucru mi se întâmplă inclusiv astăzi. După ce mă
trezeam, practicile de yoga curgeau de la sine, indiferent
unde şi în ce situaţii mă aflam, fără să sar vreodată
peste vreo zi. Această formă simplă de yoga, numită
angamardana (un sistem de yoga fizică ce întăreşte
tendoanele şi membrele) - mă făcea să mă diferenţiez în
orice grup de oameni, din punct de vedere fizic şi
mental. Dar lucrurile se opreau aici. Sau cel puţin aşa
credeam eu.
 În timp, mi-am pierdut complet încrederea în
educaţia structurată. Nu se pune problema că
devenisem un cinic. Eram încă suficient de plin de viaţă
şi de energie pentru a mă implica în tot felul de lucruri,
dar principala mea calitate era - chiar şi la vârsta aceea
- claritatea mentală. Nu încercam în mod deliberat să
descopăr inconsistentele şi găurile în materia predată,
dar le vedeam pur şi simplu. Nu am căutat niciodată
ceva anume, în toată viaţa mea. Pur şi simplu mă uitam
în jurul meu, şi exact asta încerc să le predau astăzi
oamenilor: dacă doreşti să cunoşti cu adevărat
spiritualitatea, nu căuta ceva anume. Oamenii cred că
spiritualitatea înseamnă să îl cauţi pe Dumnezeu, să
cauţi adevărul sau absolutul. Problema este că în acest
fel, tu ţi-ai definit deja ce cauţi. În realitate, nu obiectul
căutării este important, ci facultatea inefabilă de a
căuta. Oamenii din lumea modernă au uitat complet de
capacitatea de a privi pur şi simplu, fără a avea un
motiv. Toţi oamenii sunt creaturi psihologice. Ei încearcă
să dea sens tuturor lucrurilor. Căutarea spirituală nu
are însă nimic de-a face cu căutarea unui obiect anume,
ci cu îmbunătăţirea percepţiei, a facultăţii
necondiţionate de a vedea.
După ce am terminat liceul, m-am înscris într-un
program de dezvoltare personală organizat la Biblioteca
Universitară din Mysore. Eram întotdeauna prima
persoană care venea la bibliotecă la 9:00 dimineaţa şi
ultima care era dată afară, la 8:30 seara. Între micul
dejun şi cină, nu mă hrăneam decât cu cunoaştere. Deşi
eram întotdeauna înfometat, am sărit peste prânz un an
întreg. Citeam tot ce îmi cădea în mână, de la Homer la
Mecanica pentru toţi, de la Kafka la Kalidasa, sau de la
Dante la Dennis the Menace (Carte de benzi desenate
pentru copii, (n. tr.)). Am încheiat acel an cu mai multe
cunoştinţe, dar şi cu mai multe întrebări ca oricând.
Lacrimile mamei m-au determinat să mă înscriu,
împotriva dorinţei mele, la Universitatea din Mysore, la
facultatea de literatură engleză. Am continuat să am
însă în minte un miliard de întrebări, pe care le purtam
pretutindeni cu mine, ca pe un nor întunecat. Nici
cunoaşterea pe care am dobândit-o la bibliotecă, nici
profesorii de la universitate nu au reuşit să îmi umple
acest gol interior. La fel ca în timpul şcolii, îmi
petreceam mult mai mult timp în afara sălilor de clasă
decât în interior. Mi-am dat seama rapid că singurul
lucru care se întâmpla la ore era dictarea şi luatul
notiţelor, şi cu siguranţă nu îmi doream să devin
stenograf! Am rugat odată o asistentă universitară să mă
lase să îi copiez la xerox notiţele, astfel încât să nu se
mai obosească să citească după ele, iar eu să particip la
ore. În cele din urmă am făcut un târg cu toţi profesorii
(care s-au dovedit mai mult decât fericiţi să nu mai
particip la orele lor). În fiecare zi a lunii, ei mă treceau
prezent în clasă. În ultima zi a lunii înregistrau
prezenţele studenţilor, iar eu verificam catalogul, pentru
a mă asigura că se ţineau de cuvânt!
Am început să mă întâlnesc cu mai mulţi colegi sub
un arbore banyan uriaş din curtea campusului. Cineva
ne-a numit Clubul Arborelui Banyan, iar numele a
rămas. Clubul avea un motto: „Nu facem decât ceea ce
ne distrează”. Obişnuiam să ne adunăm sub copac pe
motocicletele noastre, discutând ore în şir despre cele
mai variate subiecte, de la cum să ne facem
motocicletele Jawa să meargă mai rapid şi până la cum
să construim o lume mai bună. De bună seamă, nu ne
dădeam niciodată jos de pe motociclete, sub niciun
motiv. Acest lucru ar fi fost un sacrilegiu!
 Până să termin facultatea, am călătorit prin întreaga
ţară. La început, am mers prin sudul Indiei pe bicicleta
mea. Mai târziu am călătorit prin întreaga ţară pe
motocicletă. Am început apoi să trec frontierele
naţionale. Când am ajuns la frontiera dintre India şi
Nepal, mi s-a spus însă că actele motocicletei şi carnetul
de şofer nu îmi erau suficiente. Aveam nevoie de mai
multe acte. Visul meu a devenit să pot câştiga suficienţi
bani pentru a vedea lumea pe motocicleta mea. Nu era
doar un moft. Adevărul este că nu aveam astâmpăr. Îmi
doream să cunosc ceva. Nu ştiam exact ce şi nu îmi
dădeam seama unde trebuie să ajung pentru a obţine
cunoaşterea respectivă, dar în adâncurile fiinţei mele îmi
doream mai mult.
Nu m-am considerat niciodată un om impulsiv, dar
îmi doream să trăiesc la maxim. Îmi cântăream cu
siguranţă consecinţele acţiunilor, dar cu cât acestea se
dovedeau mai periculoase, cu atât mai mult mă
atrăgeau. Cineva mi-a spus odată că îngerul meu păzitor
trebuie să fi fost extrem, de activ, lucrând încontinuu
ore suplimentare! îmi doream tot timpul să mai depăşesc
o graniţă sau să mai traversez o prăpastie. Nu mă
întrebam niciodată ce şi de ce, ci doar cum. Privind
retroactiv acea perioadă din viaţa mea, îmi dau seama că
nu m-am gândit niciodată ce îmi doream să „devin când
voi fi mare”. Mă gândeam doar cum îmi doream să îmi
trăiesc viaţa şi eram conştient că eu eram singurul care
putea stabili acest lucru.
La acea vreme, în India s-a produs un mare boom
economic în domeniul creşterii puilor. Îmi doream să fac
nişte bani pentru a-mi finanţa dorinţa de a călători fără
restricţii, oriunde pofteam. Prin urmare, m-am apucat să
cresc pui. Tata m-a întrebat: „Ce le voi spune oamenilor,
că fiul meu creşte găini?” Eu mi-am construit însă ferma
de pui, şi asta de la zero, fără să apelez la nimeni.
Afacerea mea a prins aripi, iar profiturile au început să
curgă. Îmi dedicam patru ore în fiecare dimineaţă
afacerii. În restul zilei citeam şi scriam poezie, înotam,
meditam şi visam cu ochii deschişi sub un arbore
banyan uriaş.
Succesul m-a făcut şi mai aventuros. Tata se
plângea întotdeauna că fiii altor vecini deveniseră
ingineri, industriaşi, se înrolaseră în serviciul civil sau
plecaseră în America. Toţi cei pe care îi cunoşteam -
prietenii mei, rudele, foştii profesori de la şcoală şi de la
facultate - îmi spuneau: „O, credeam că vei face ceva cu
viaţa ta, dar nu faci decât să ţi-o risipeşti”.
Am acceptat această provocare. Împreună cu un
prieten inginer civil, am intrat într-o afacere de
construcţii. În doar cinci ani am devenit una din marile
companii de construcţii din Mysore. Tatei nu îi venea să
creadă, fiind extrem de încântat de mine.
Eram exuberant şi sigur pe mine, plin de adrenalină
şi gata oricând să răspund la orice provocare. Atunci
când ai tot timpul succes, începi să crezi că planetele se
învârt în jurul tău, nu al Soarelui!
Aceasta a fost perioada în care s-a produs acea
după-amiază fatidică din septembrie 1982, când m-am
decis să mă urc pe motocicleta mea şi să urc pe Dealul
Chamundi.
Ceea ce nu ştiam atunci era că viaţa mea nu va mai
fi niciodată la fel.
Mai târziu, când am încercat să discut cu prietenii
mei despre ceea ce mi s-a întâmplat în acea zi pe munte,
tot ce mi-au putut spune aceştia a fost: „Ai băut ceva? Ai
luat vreo pastilă?” Niciunul nu avea habar de această
nouă dimensiune care explodase subit în viaţa mea.
 Chiar înainte de a începe să procesez ce mi s-a
întâmplat, experienţa a revenit. Incidentul s-a produs o
săptămână mai târziu. Stăteam la masă cu familia mea.
Mie mi s-a părut că a durat doar două minute, dar a
durat şapte ore. Stăteam acolo perfect conştient, doar că
„eul” cu care mă identificam de regulă nu mai exista; tot
restul continua să existe. Iar timpul zbura.
Ceilalţi membri de familie mă băteau pe umăr, mă
întrebau ce s-a întâmplat şi mă invitau să mănânc. Eu
mi-am ridicat o mână şi i-am rugat să plece. Erau de
mult timp obişnuiţi cu felul meu ciudat de a fi, aşa că
m-au lăsat în pace. Abia la 4:15 după-amiaza am revenit
la simţurile mele „normale”.
Experienţa a început să se repete din ce în ce mai
frecvent. Atunci când se producea, nu mâneam şi nu
dormeam ore în şir. Nu făceam decât să rămân ancorat
în locul în care mă aflam. Într-o astfel de ocazie,
experienţa a durat 13 zile. S-a întâmplat să fiu într-un
sat când a început, copleşindu-mă cu acea linişte şi cu
acel extaz indescriptibile. Sătenii s-au adunat în jurul
meu şi au început să şuşotească: „O, trebuie să fie în
samadhi” (o stare beatifică ce transcende corpul fizic,
bine documentată în tradiţiile spirituale indiene). India
are o înţelegere tradiţională a spiritualităţii, despre care
eu nu aveam habar. Când am ieşit din acea stare, cineva
a dorit să îmi pună în jurul gâtului o ghirlandă.
Altcineva a dorit să îmi atingă picioarele. Mi se părea o
nebunie. Nu îmi puteam imagina de ce şi-ar dori cineva
să facă astfel de lucruri.
Altădată, îmi luam prânzul. Tocmai îmi
introdusesem o bucăţică de mâncare în gură, când acea
stare de conştiinţă a explodat în mine. În acel moment
am putut experimenta miraculoasa alchimie a digestiei
umane, procesul prin care o substanţă exterioară, o
bucăţică din această planetă, devine parte integrantă din
mine. Cunoaştem cu toţii acest proces din punct de
vedere intelectual. Noi ştim că planeta ne hrăneşte
trupul, pentru ca într-o bună zi acesta să redevină parte
integrantă din ea. Când am trăit însă această cunoaştere
prin experienţă directă, ea mi-a transformat pentru
totdeauna perspectiva fundamentală. Relaţia mea cu
lumea înconjurătoare, inclusiv cu planeta, a trecut
printr-o tranziţie dimensională.
Am devenit conştient de inteligenţa ieşită din comun
care există în noi toţi, fiind capabilă să transforme o
bucată de pâine sau un măr într-un ţesut din corpul
nostru, într-o singură după-amiază. Nu este deloc un
proces minor! Când am început să intru în contact în
mod conştient cu această inteligenţă care era sursa
creaţiei mele, în jurul meu au început să se producă
evenimente aparent inexplicabile. Lucrurile pe care le
atingeam se transformau într-o formă sau alta. Oamenii
se uitau la mine şi izbucneau în lacrimi. Mulţi dintre ei
erau convinşi că s-au eliberat de diferite suferinţe fizice
sau mentale doar uitându-se la mine. În doar câteva ore
mă vindecam eu însumi de afecţiuni a căror vindecare ar
fi durat luni de zile dacă aş fi apelat la sistemul medical.
Nu prea îmi păsa însă de aceste lucruri...
Această capacitate de a-mi transforma dramatic
realitatea externă şi internă a continuat să se amplifice
în mine şi în jurul meu, până astăzi. Nu am încercat
niciodată să obţin în mod conştient această capacitate,
dar atunci când cineva intră în contact cu această
dimensiune mai profundă a inteligenţei, care reprezintă
însuşi fundamentul existenţei noastre pe Pământ, viaţa
sa se transformă într-o manieră miraculoasă.
După circa şase sau opt săptămâni, această
experienţă incredibilă a devenit o realitate vie pentru
mine. În această perioadă din viaţa mea, totul s-a
schimbat dramatic în jurul meu. Însăşi forma mea fizică
- ochii, faţa, vocea şi chiar alinierea corpului meu - au
început să se transforme atât de profund încât oamenii
din jurul meu au remarcat la rândul lor acest lucru.
Ceea ce se întâmpla în interiorul meu era încă şi mai
fenomenal. În doar şase săptămâni, o cantitate uriaşă de
amintiri a pogorât asupra mea. Erau amintiri care nu
puteau fi adunate decât în vieţi la rând. Am devenit
astfel conştient de milioane de lucruri diferite care se
întâmplau în interiorul meu în fiecare moment. Era ca
un caleidoscop. Mintea mea logică îmi spunea că aceste
lucruri nu puteau fi adevărate, dar ceea ce vedeam în
interiorul meu era mai clar ca lumina zilei. În sinea mea
speram însă să fie lucruri false. Întotdeauna m-am
considerat un tânăr inteligent, dar dintr-odată m-am
trezit că sunt un prost inocent, şi nu mă puteam împăca
cu acest lucru. Spre durerea mea, tot ce îmi spunea
noua mea memorie s-a dovedit a fi adevărat.
Până în acest moment am refuzat întotdeauna să
accept acele lucruri din viaţa mea care nu se încadrau
într-un cadru de referinţă logic şi raţional. Încetul cu
încetul, am început să înţeleg însă că inteligenţa
supremă este viaţa însăşi. Intelectul uman nu este
altceva decât o deşteptăciune care ne ajută să
supravieţuim, dar adevărata inteligenţă este însăşi viaţa
şi sursa ei. Nimic altceva.
Oamenilor li s-a spus că Divinul este iubire şi
compasiune, dar dacă examinezi cu atenţie creaţia,
constaţi că sursa creaţiei este înainte de toate cea mai
înaltă inteligenţă care poate fi imaginată. În loc să ne
conectăm cu această inteligenţă atotputernică ce
vibrează în interiorul nostru, noi preferăm să ne folosim
de intelectul nostru logic, care este util în anumite
situaţii, dar în esenţă este extrem de limitat.
Am început să experimentez de asemenea o
sensibilitate amplificată în faţa sentimentelor celor din
jurul meu. Uneori, simpla vedere a unei persoane
necunoscute de pe stradă mă făcea să izbucnesc în
plâns, căci îi sesizam durerea sufletească. Nu îmi venea
să cred ce suferinţe atroce pot suporta oamenii, în
condiţiile în care eu dădeam pe-afară de extaz, fără
niciun motiv evident.
A durat o vreme până când am înţeles că ceea ce mi
se întâmpla era un fenomen „spiritual”. Am realizat cu
această ocazie că ceea ce mi se întâmpla mie era
considerat de tradiţiile sacre şi de scripturi experienţa
supremă, că ceea ce experimentam eu era cel mai
frumos lucru care i se poate întâmpla unei fiinţe umane.
În fiecare clipă, toate celulele corpului meu explodau
într-un extaz suprem. Oamenii moderni ridică în slăvi
copilăria, căci copiii pot râde şi se pot simţi fericiţi fără
niciun motiv evident. Eu am înţeles însă că şi adulţii se
pot simţi extatici. Această experienţă le este accesibilă
tuturor, căci totul vine din interiorul nostru.
Am început să înţeleg astfel că transformarea fizică
a formei mele era de fapt o realiniere cu constituţia mea
interioară. Am practicat posturile fizice (sau hatha-yoga)
încă de la vârsta de 12 ani. Cei 13 ani de practică yoga
au început să dea acum roade. În esenţă, yoga este o
tehnică de recreare a corpului, astfel încât acesta să
poată sluji unui scop superior. Corpul uman poate
funcţiona ca o simplă bucată de carne, sau ca însăşi
sursa creaţiei.
Există o întreagă tehnologie pentru transformarea
unui om într-o fiinţă divină. Coloana vertebrală a omului
nu reprezintă doar o colecţie de vertebre osoase, ci
însuşi axul central al Universului. Totul depinde de felul
în care îţi reorganizezi sistemul. În cazul meu, după ce
am fost o persoană extrem de fizică, am învăţat să îmi
port corpul ca şi cum acesta nu ar exista deloc. În acest
fel, corpul meu fizic a devenit extrem de relaxat.
Anterior, toată această intensitate era centrată în corpul
meu. Oamenii puteau simţi când intram într-o încăpere.
Eram orientat exclusiv către acţiune. Acum am învăţat
însă să îmi port corpul într-o manieră complet diferită.
Cu această ocazie, am înţeles că aceasta era
adevărata yoga: această experienţă a uniunii cu
existenţa, cu unitatea întregii vieţi, cu nemărginirea.
Mult timp am crezut că setul simplu de posturi yoghine
(sau asana-e) pe care le practicam zilnic îmi confereau
doar o anumită stare fizică de bine. După experienţa pe
care am trăit-o însă pe Dealul Chamundi, am înţeles că
ceea ce făceam era un proces care mă putea elibera într-
o dimensiune care transcende cu mult planul fizic. Peste
ani, aveam să le spun multor oameni: „Chiar dacă vă
apucaţi de yoga din motive greşite, aceasta dă oricum
roade!”
Există ceva în interiorul oricărui om care detestă
hotarele, tânjind să devină nemărginit. Natura umană
ne face să tânjim întotdeauna după ceva mai mult decât
suntem în momentul de faţă. Indiferent cât de multe
realizăm, noi ne dorim să fim întotdeauna mai mult.
Dacă am examina mai îndeaproape acest fenomen, am
constata că, de fapt, noi nu ne dorim să fim sau să avem
mai multe, ci să fim totul. Cu toţii ne dorim să fim
infiniţi. Singura problemă este că noi încercăm să
devenim astfel în rate.
Imaginează-ţi că eşti închis într-un cubicul de 1,5
pe 1,5 metri. Oricât de confortabil ar fi biroul tău, ţi-ai
dori să te eliberezi din el. Dacă ţi s-ar da a doua zi un
cubicul mai mare, de 3 metri pe 3, te-ai simţi cu
siguranţă mai bine o vreme, dar în scurt timp ai reveni
la dorinţa de a transcende şi aceste hotare. Nu contează
cât de extinse sunt hotarele între care trăieşti. În clipa în
care devii conştient de ele, dorinţa de a le transcende
apare instinctiv. În Orient, această aspiraţie este
recunoscută de toate culturile ca fiind ţelul suprem al
activităţii umane. Eliberarea - mukti sau moksha - este
considerată aici o aspiraţie naturală a tuturor oamenilor
şi destinaţia lor ultimă. Noi încercăm să ne împlinim în
rate această dorinţă supremă numai pentru că suntem
inconştienţi de ea. În consecinţă, noi încercăm să ne-o
satisfacem prin achiziţionarea de putere, de bani, de
iubire sau de cunoaştere. Sau prin marea pasiune a
zilelor noastre - cumpărăturile!
În momentul în care am înţeles că oamenii nu îşi
doresc ceva anume, ci doar să se dilate indefinit, în mine
a apărut o anumită claritate. Când am realizat că orice
om este capabil să trăiască ce trăiam eu, mi s-a părut
cât se poate de natural să îmi doresc să le împărtăşesc
celorlalţi toate aceste lucruri. Începând din acel moment,
singurul meu obiectiv a devenit să le transmit celorlalţi
modalitatea prin care puteau experimenta ce trăiam eu
şi să îi ajut să înţeleagă că nimeni nu le poate nega
această stare de bucurie, de libertate şi de nemărginire
atât timp cât nu se opuneau ei înşişi efervescenţei
naturale a vieţii.
Această condiţie a stării de bine extatice, pe care am
continuat să o experimentez începând din acea după-
amiază de pe Dealul Chamundi, nu reprezintă o
posibilitate vagă sau un vis efemer, capabil să se
împlinească doar într-un viitor îndepărtat. Ea poate
deveni o realitate vie pentru cei care doresc acest lucru,
întrucât este dreptul prin naştere al tuturor oamenilor.
Tot ce ai făcut până acum a fost urmărirea unui singur
lucru. Indiferent dacă ţi-ai propus să îţi construieşti o
carieră, dacă ai început o afacere, dacă ai acumulat bani
sau dacă ţi-ai întemeiat o familie, la baza tuturor acestor
acţiuni a stat dorinţa ta de a trăi starea de bucurie.
Din păcate, undeva de-a lungul drumului, viaţa ta a
devenit din ce în ce mai complicată.
Dacă nu te-ai fi născut ca om, lucrurile ar fi fost
mult mai simple pentru tine. Nevoile tale ar fi fost strict
fizice. Dacă ai fi avut stomacul plin, te-ai fi considerat
împlinit în ziua respectivă. Dacă ai un câine sau o
pisică, uită-te la ei: de îndată ce au stomacul plin,
animalele devin absolut împăcate.
Lucrurile nu stau însă la fel pentru oameni. Un
stomac gol reprezintă cu siguranţă o problemă: foamea.
Dar un stomac plin? Acesta reprezintă o sută de
probleme! Atunci când supravieţuirea devine o
problemă, ea ne ocupă întreaga atenţie, dar dacă nu mai
este o problemă, uităm cu desăvârşire de ea. În cazul
oamenilor, viaţa nu se rezumă la supravieţuire, ci doar
începe cu ea.
La ora actuală, procesul de supravieţuire al
generaţiei noastre este organizat mai bine ca oricând în
trecut.
Dacă doreşti, te poţi duce într-un supermarket şi
poţi cumpăra de aici tot ce îţi trebuie pentru întregul an.
Poţi face acest lucru chiar şi fără să ieşi din casă!
Niciodată în istoria umanităţii nu a fost posibil aşa ceva.
Lucruri pe care nici chiar regii nu şi le puteau permite
acum o sută de ani le sunt accesibile astăzi oamenilor de
rând. Suntem generaţia care trăieşte cel mai confortabil
de când există umanitatea pe Pământ. Problema este că
acest lucru nu ne face să ne simţim nici mai fericiţi, nici
mai plini de iubire, nici mai senini.
 De ce? Oamenii au încercat să schimbe la maxim
mediul exterior. Dacă ar forţa şi mai mult această
schimbare, probabil că am rămâne cu toţii fără planetă!
Chiar şi aşa însă, noi nu suntem cu nimic mai fericiţi
decât strămoşii noştri de acum o mie de ani. De vreme
ce aceste schimbări exterioare nu au dat rezultatele
scontate, nu crezi că a sosit timpul să vedem ce anume
nu este în regulă? Ce sens are să continuăm să facem
ceva care nu funcţionează de o mie de ani? Cât timp o să
continuăm să trăim urmând tipare care nu şi-au onorat
niciodată promisiunile?
A sosit timpul pentru o schimbare de paradigmă.
Să începem aşadar cu o întrebare simplă: ce
înseamnă pentru noi starea de bine?
Pe scurt, starea de bine este o senzaţie profundă de
plăcere interioară. Dacă organismul nostru simte o stare
de plăcere, noi numim acest lucru sănătate. Dacă starea
devine foarte plăcută, o numim confort. Dacă mintea
noastră simte o stare de plăcere, o numim pace. Dacă
starea devine foarte plăcută, o numim bucurie. Dacă
emoţiile noastre simt o stare de plăcere, o numim iubire.
Dacă starea devine foarte plăcută, o numim
compasiune. Dacă energia noastră vitală simte o stare
dc plăcere, o numim beatitudine. Dacă starea devine
foarte plăcută, o numim extaz. Oamenii nu caută
niciodată altceva decât plăcere - interioară şi exterioară
deopotrivă. Atunci când plăcerea derivă din interior, ea
este numită pace, bucurie, fericire. Dacă mediul exterior
devine la rândul lui plăcut, îl numim succes. Dacă nu
suntem interesaţi de aceste lucruri şi ne dorim să
ajungem în rai, ce căutăm de fapt? Acelaşi succes, dar în
lumea de dincolo! Aşadar, în esenţă întreaga experienţă
umană se rezumă la plăcere şi la neplăcere, în diferite
grade.
 De câte ori ţi s-a întâmplat însă să trăieşti o întreagă
zi într-o stare beatifică, fără nici cel mai mic moment de
anxietate, agitaţie, iritare sau stres? De câte ori ai trăit
într-o stare de plăcere absolută timp de 24 de ore? Când
a fost ultima oară când ţi s-a întâmplat aşa ceva?
Partea cea mai uimitoare este că în cazul celor mai
mulţi dintre oameni, aceştia nu au experimentat nici
măcar o singură zi în care lucrurile să se desfăşoare
exact aşa cum şi-au dorit ei! De bună seamă, nu există
om care să nu fi trăit când şi când o stare de bucurie, de
pace sau chiar de beatitudine, dar aceste momente sunt
întotdeauna extrem de efemere. Oamenii nu le pot
prelungi. Ei reuşesc să ajungă pe culme, dar apoi se
prăbuşesc. Şi nici măcar nu au nevoie de evenimente
prea dramatice pentru a se prăbuşi. Chiar şi cele mai
simple lucruri îi dezechilibrează, alungându-le pacea
interioară.
Lucrurile se petrec cam aşa. Să spunem că ieşi în
oraş şi cineva îţi spune că eşti cea mai frumoasă
persoană din lume. Simţi că pluteşti în al nouălea cer.
Ajungi apoi acasă, şi membrii familiei tale îţi spun cum
eşti cu adevărat, Dintr-odată, te prăbuşeşti!
Îţi sună familiar?
De ce simte omul nevoia de a experimenta o stare de
bine interioară? Răspunsul este evident: atunci când te
afli într-o stare de plăcere interioară, tu devii plăcut
pentru toţi ceilalţi din jurul tău. Nu ai nevoie de nici o
scriptură şi de nicio filozofie pentru a fi bun cu ceilalţi.
Aceasta este consecinţa naturală a faptului că te simţi
bine în sinea ta. Starea interioară de bine este cea mai
sigură cale dc a construi o societate senină şi o lume
fericită.
De asemenea, succesul tău în lumea exterioară
depinde fundamental de cât de bine îţi struneşti puterile
corpului şi ale minţii. Prin urmare, starea interioară de
bine reprezintă o premisă esenţială pentru a dobândi
succesul.
Dar mai presus de toate, există dovezi medicale şi
ştiinţifice substanţiale în lumea modernă că trupul şi
mintea funcţionează la apogeu atunci când te simţi bine
în sinea ta. Se spune că dacă poţi rămâne într-o stare de
fericire timp de 24 de ore, capacitatea ta intelectuală se
dublează. Este suficient să laşi mâlul interior să se
depună şi să laşi claritatea să iasă la suprafaţă pentru a
obţine această realizare.
Energia vitală pe care o numeşti „eu” se simte
uneori extrem de fericită, alteori profund nefericită,
uneori foarte împăcată, iar alteori extrem de agitată.
Aceeaşi energie a vieţii este capabilă de toate aceste stări
contradictorii. Dacă ai avea de ales între expresiile prin
care doreşti să îţi exprimi energia interioară, pe care ai
alege-o? Bucuria sau suferinţa? Plăcerea sau
neplăcerea?
Şi de această dată, răspunsul este evident. Căile pot
varia de la un om la altul, dar indiferent dacă încerci să
faci bani, să bei cât mai mult sau să ajungi în rai,
adevăratul tău scop rămâne starea interioară de bine.
Chiar dacă declari că nu eşti interesat de această lume
şi că singura ta menire în viaţă este să ajungi în rai,
ceea ce cauţi tu este aceeaşi stare interioară de bine.
Dacă ţi s-a spus din copilărie că Dumnezeu se află în
rai, dar acesta s-ar dovedi un loc oribil, ţi-ai mai dori să
ajungi în el? De bună seamă că nu! în esenţă, nivelul cel
mai înalt al stării interioare de bine este definit ca fiind
raiul. Iadul este nivelul suprem al neplăcerii interioare.
Unii îşi găsesc „raiul” în vin, iar alţii cred că singura
mântuire este Dumnezeu, dar toţi caută acelaşi lucru:
starea interioară de bine.
 Singurul lucru care stă între tine şi starea interioară
de bine este un aspect foarte simplu: tu le-ai permis
gândurilor şi emoţiilor tale să primească instrucţiuni de
la lumea exterioară, nu de la cea interioară.
Într-o bună zi, o femeie s-a dus la culcare. În somn,
ea a avut un vis. Se făcea că vede un bărbat voinic care
se uita la ea, apropiindu-se din ce în ce mai mult.
Bărbatul a ajuns atât de aproape de femeie încât
aceasta îi putea simţi respiraţia.
Ea a început să tremure, dar nu de teamă.
Apoi l-a întrebat:
- Ce ai de gând să îmi faci?
- Păi, cucoană, este visul tău!
Ceea ce se întâmplă în mintea ta este visul tău. În
mod normal, acesta ar trebui să se deruleze aşa cum îţi
doreşti tu, nu-i aşa? Chiar dacă lumea nu evoluează aşa
cum ţi-ai dori, măcar gândurile şi emoţiile tale ar trebui
să ia cursul dorit de tine. La ora actuală, ele nu primesc
instrucţiuni de la tine, căci tu operezi accidental
mecanismul uman.
Mecanismul uman este cea mai sofisticată formă
fizică de pe această planetă. Tu eşti o capodoperă
tehnologică, dar problema este că nu ştii unde se află
panoul de comandă. Este ca şi cum ai opera un super-
computer cu o şurubelniţă şi o cheie franceză! Din cauza
acestei ignoranţe, cele mai simple procese ale vieţii sunt
suportate cu greu de umanitate. La urma urmelor, ce au
de făcut oamenii? Să îşi câştige traiul, să se reproducă,
să îşi crească familia şi apoi să moară - mare brânză!
Este uimitor ce eforturi depun oamenii pentru a face
ceea ce realizează fără niciun efort orice vierme, insectă,
pasăre sau animal.
Metaforic vorbind, ecologia noastră interioară este
un haos. Noi credem că prin schimbarea condiţiilor
exterioare vom reuşi să ne rezolvăm toate problemele
interioare, dar ultimii 150 de ani dovedesc exact
contrariul: că tehnologia ne poate aduce un confort
sporit, dar nu şi starea interioară de bine. Noi trebuie să
înţelegem că atât timp cât nu vom face ceea ce trebuie, nu
ni se va întâmpla nimic bun. Acest lucru este valabil nu
numai în ceea ce priveşte lumea exterioară, ci şi lumea
interioară.

Într-o zi, un taur şi un fazan stăteau pe o pajişte.

Taurul păştea, iar fazanul culegea căpuşele prinse de
pielea lui. Cei doi alcătuiau un parteneriat perfect.
Privind copacul uriaş de la marginea câmpului, fazanul
a spus nostalgic:
- Vai mie, cândva puteam zbura până pe creanga
cea mai de sus. Acum nu mai am putere să ajung nici
măcar la creanga cea mai de jos.
Taurul i-a răspuns cu nonşalanţă:
- Mănâncă puţin din baliga mea în fiecare zi, şi vezi
ce se va întâmpla. În numai două săptămâni vei ajunge
din nou pe creanga de sus.
- Fugi de-aici, i-a răspuns fazanul! Astea-s prostii!
Ce vrei să spui cu asta?
- Încearcă şi vei vedea. Întreaga umanitate se
foloseşte de baliga mea.
La început ezitant, fazanul a început să ciugulească
din baligă. Într-adevăr, încă din prima zi el a reuşit să
zboare din nou pe prima creangă. După două
săptămâni, el a ajuns pe creanga cea mai de sus, unde a
rămas, bucurându-se de peisaj.
Bătrânul fermier, care se legăna pe balansoarul său
pe verandă, a văzut o pasăre frumoasă şi grasă în vârful
copacului, aşa că a împuşcat-o.
 Morala: Dacă mănânci rahat, poţi ajunge într-adevăr
în vârf, dar nu vei putea rămâne de prea mult timp
acolo!
Într-o manieră similară, dacă te pretezi la orice
pentru a trăi stări emoţionale mai intense, într-o primă
instanţă tu poţi ajunge la o anumită stare de bine, dar
aceasta nu va fi durabilă. Va fi suficientă schimbarea
vremii sau prăbuşirea bursei pentru a-ţi strica buna
dispoziţie. Şi chiar dacă bursa nu se va prăbuşi, simplul
gând că acest lucru s-ar putea întâmpla vreodată va fi
suficient! Cultivat încontinuu, acest gând poate deveni o
tortură, fiind chiar mai rău decât dezastrul propriu-zis.
Prin urmare, atât timp cât viaţa ta interioară va depinde
de conjuncturile exterioare, starea ta de spirit va rămâne
extrem de precară. Pur şi simplu nu se poate altfel.
În acest caz, care este calea de ieşire?
Calea de ieşire constă într-o simplă schimbare a
direcţiei. Tu trebuie să înţelegi că sursa şi fundamentul
experienţei tale există în interiorul tău. Experienţele
umane pot fi stimulate sau catalizate de situaţiile
exterioare, dar sursa lor rămâne în interior. Durerea şi
plăcerea, bucuria şi suferinţa, agonia şi extazul - nu se
pot petrece decât în interiorul tău. În nebunia lor,
oamenii încearcă întotdeauna să îşi extragă bucuria din
mediul exterior. Acesta poate fi folosit ca un stimul sau
ca un factor de declanşare, dar trăirea propriu-zisă
rămâne sută la sută interioară.
Tu ţii acum în mână o carte. Unde o vezi? Arată cu
degetul locul în care o vezi. Crezi că această imagine este
exterioară ţie?
Mai gândeşte-te.
Îţi mai aminteşti de la orele de biologie cum
funcţionează mecanismul vederii? Lumina cade pe carte.
Aceasta o reflectă, iar lumina ajunge în lentilele ochilor
tăi, unde este proiectată ca o imagine inversată pe retină
- cred că îţi mai aduci aminte... Prin urmare, tu vezi
cartea în interiorul tău.
Unde vezi întreaga lume exterioară?
La fel: în interiorul tău.
Tu ai experimentat tot ce ţi s-a întâmplat vreodată în
interiorul tău. Lumina şi întunericul, durerea şi plăcerea,
agonia şi extazul - toate s-au petrecut în interiorul tău.
Dacă cineva te ia de mână în momentul prezent, ţi se
pare că atingi o mână exterioară, dar de fapt tu nu
experimentezi decât senzaţiile din mâna ta. Întreaga
experienţă rezidă în interiorul tău. Toate experienţele
umane sunt sută la sută interne (create de sine).
Dacă este adevărat că gândurile şi emoţiile tale sunt
create de tine, înseamnă că le poţi modela aşa cum îţi
doreşti. La ora actuală există dovezi ştiinţifice care
atestă că omul se poate îmbăta singur, fără să consume
nicio picătură de alcool. La fel, că el poate ajunge la
starea de euforie fără să consume vreun drog. Chimistul
organic israelian Raphael Mechoulam şi echipa sa de
cercetători au iniţiat un proiect prin care au izolat o
„moleculă a beatitudinii” în organismul uman. În
termeni profani, ei au descoperit că creierul uman are
propriii săi receptori naturali ai canabisului. De ce?
Deoarece el este capabil să îşi producă propriile
narcotice. Organismul uman este capabil să îşi producă
propria beatitudine fără niciun stimul exterior, şi
desigur, fără mahmureala de după! Motivul pentru care
diferite substanţe chimice precum alcoolul sau drogurile
recreaţionale sunt considerate periculoase este că ele
reduc luciditatea, ruinează sănătatea, dau dependenţă şi
în ultimă instanţă te distrug complet. Există însă o
substanţă narcotică creată şi consumată de propriul
organism! Ea are un impact fantastic asupra sănătăţii şi
stării personale de bine! Cu alte cuvinte, sistemul uman
este construit atât de perfect încât îşi poate asigura tot
ce are nevoie. Mai recent au fost descoperite şi alte
substanţe chimice similare, dar cea de care vorbim a fost
numită „anandamidă”, pornind de la cuvântul sanscrit
ananda, care înseamnă beatitudine. Acest lucru ne face
să credem că fericirea nu este altceva decât consecinţa
chimiei interioare. La fel şi starea de pace interioară. De
fapt, orice senzaţie de bine pe care o experimentăm -
inclusiv pacea, bucuria sau extazul - au un
corespondent chimic. Yoghinii au ştiut dintotdeauna
acest lucru.
Există o tehnologie a stării interioare de bine, care
poate crea baza chimică necesară unei existenţe
beatifice. Aceasta este una din dimensiunile procesului
pe care eu îl numesc „ingineria interioară”. Dacă eşti
conştient, tu îţi poţi activa în aşa fel sistemul încât
simplul act al respiraţiei să îţi producă o plăcere
enormă. Tot ce trebuie să faci în acest scop este să fii
atent la mecanismul tău interior.
Pentru ca acest lucru să devină posibil, trebuie să îţi
modifici dramatic înţelegerea. Nu mai căuta o modalitate
exterioară de ieşire din starea de suferinţă. Nu există
decât o singură cale de ieşire din această stare, iar ea
este interioară.

Marea majoritate a oamenilor cred că obiectivele

vieţii spirituale sunt pacea şi bucuria. Această
convingere este greşită. Pacea şi bucuria sunt premisele
de bază ale unei vieţi trăite într-o stare de bine. Dacă
doreşti să te bucuri de cina din această seară, trebuie să
te simţi senin şi fericit.
Dacă doreşti să te bucuri de familia ta, de munca pe
care o prestezi şi de lumea în care trăieşti, trebuie să te
simţi senin şi fericit. Pacea şi bucuria nu sunt
obiectivele finale ale vieţii, ci însuşi fundamentul
acesteia. În cazul în care consideri că pacea este scopul
tău final, nu vei atinge această stare decât atunci când
„te vei odihni în pace”!
Cuvântul „spiritualitate” este unul dintre cele mai
puţin înţelese cuvinte din această lume. Nu păşi pe calea
spirituală pentru a te bucura de pace. Din păcate,
oamenii experimentează într-o măsură atât de mică
această stare fundamentală de spirit încât au ajuns să o
considere o aspiraţie supremă. În urmă cu câţiva ani, pe
când mă aflam la Tel Aviv, mi s-a spus că shalom este
salutul suprem. Am întrebat de ce. Mi s-a răspuns:
„Pentru că înseamnă pace”. „De ce trebuie să fie pacea
cea mai înaltă aspiraţie a omului, dacă nu trăieşti în
Orientul Mijlociu?”, am spus.
Dacă te-ai afla pe o insulă pustie şi ai răbda de
foame zece zile la rând, cum ţi-ai dori să apară
Dumnezeu în faţa ta: sub forma unei lumini
strălucitoare, sau a unei pâini? în India, anumite
comunităţi venerează hrana considerând-o divină,
întrucât au fost private de ea foarte mult timp. În
California, Dumnezeu este considerat a fi iubire! Lucrul
de care ai fost privat cel mai mult devine aspiraţia ta
supremă. Trebuie să înţelegi însă că primirea lucrului
respectiv nu te va satisface pe termen lung. Omul aspiră
către o expansiune nelimitată. Aceasta este singurul
lucru care îl poate satisface pentru totdeauna.
Procesul de căutare spirituală nu este o alegere
cultivată sau indusă din afară, ci o aspiraţie naturală.
Dacă nu îl gestionezi însă într-o manieră conştientă, el
nu va avea efecte durabile. Atunci când starea de pace,
de fericire şi de bucurie devine naturală (nu un efort),
omul începe în mod firesc să caute, dorindu-şi să
înţeleagă natura vieţii. Misticismul a evoluat pe această
planetă numai în acele locuri în care oamenii au învăţat
tehnologia extazului prin însăşi natura lor. Tu nu te poţi
afla într-o stare de receptivitate spirituală maximă dacă
nu te simţi beatific, şi astfel, nu vei încerca să explorezi
toate aspectele vieţii. Dacă nu te simţi din start beatific,
pur şi simplu nu vei îndrăzni să cauţi altceva, căci nu îţi
vei putea asuma alte provocări în condiţiile în care te
confrunţi cu marea provocare a suferinţei.
Să îţi spun o poveste... Un bărbat de 85 de ani a
plecat să pescuiască în Louisiana. Pe când se pregătea
să îşi încheie ziua, a prins o broască. Tocmai era pe
punctul de a-i da drumul înapoi în iaz, când broasca i-a
vorbit: „Sărută-mă cu pasiune, iar eu mă voi transforma
într-o tânără frumoasă”.
Bătrânul s-a uitat mult timp ta broască. Aceasta şi-
a deschis buzele, anticipând sărutul. În final, bătrânul a
pus broasca în bagajele sale.
- Nu m-ai auzit? a ţipat broasca. Dacă mă vei
săruta, mă voi transforma într-o tânără extrem de
frumoasă!
- La vârsta mea, i-a răspuns bătrânul, nu prea mai
pot face mare lucru cu o tânără frumoasă. Dacă m-aş
putea transforma eu însumi într-un prinţ tânăr şi
frumos sărutându-te pe tine, ar fi altceva. În schimb, o
broască vorbitoare... asta da, mi-ar putea aduce foarte
mulţi bani!
Alegerile pe care le faci din cauza neputinţei nu
reprezintă soluţii pentru viaţă. Incapacitatea de a te
bucura din cauza naturii tale poate face ca până şi cele
mai simple probleme ale vieţii să pară complexe şi greu
de soluţionat. La ora actuală, atingerea stării de pace şi
de bucurie este considerată cea mai importantă
problemă a existenţei umane. Din cauza dorinţei lor
obsesive de a atinge această stare, oamenii distrug
întreaga planetă.
Motivul pentru care lucrurile cele mai simple -
precum starea de pace, de bucurie şi de iubire - au
devenit aspiraţii supreme este că oamenii trăiesc fără a fi
conştienţi de procesul vieţii. Atunci când spun „viaţă”,
cei mai mulţi dintre ei se referă la accesoriile vieţii -
munca, familia, relaţiile, casa în care trăiesc, maşina pe
care o conduc, hainele pe care le poartă sau zeii la care
se roagă. Singurul lucru pe care îl ratează este viaţa
însăşi - procesul vieţii, care reprezintă însăşi esenţa lor.
Atunci când faci această greşeală fundamentală de a te
identifica cu ceva diferit de tine, viaţa tinde să devină o
luptă inutilă. Fundamentul stării de pace şi de
beatitudine nu constă în obţinerea unor lucruri
exterioare, ci în accesarea şi organizarea naturii tale
interioare.
Tu nu poţi experimenta altceva decât propriile tale
senzaţii interioare. Dacă îţi poţi dilata suficient de mult
aceste frontiere ale senzaţiilor, tu îi poţi experimenta pe
toţi ceilalţi ca fiind una cu tine. Poţi merge chiar mai
departe, experimentând întregul cosmos ca fiind propriul
tău corp.
Atunci când am trăit personal această experienţă,
am înţeles că scopul suprem al existenţei umane nu este
iubirea şi compasiunea. Viaţa trăită în empatie nu este
un principiu ezoteric, ci însăşi esenţa omului. Dacă vei
renunţa să te mai identifici cu ceea ce ai acumulat până
acum, inclusiv cu corpul şi cu mintea ta, vei putea să
experimentezi şi tu acest lucru.
Iluminarea nu este o realizare, ci o întoarcere acasă.
Simţurile tale îţi dau impresia că experimentezi lumea
exterioară, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
Atunci când vei înţelege că tot ce experimentezi rezidă în
interiorul tău, tu te vei întoarce acasă şi vei trăi starea
de iluminare.
Eu mi-am dedicat întreaga viaţă creării unor metode
care să le permită oamenilor să experimenteze această
stare de inclusivitate. Dacă ne dorim să creăm soluţii
relevante pentru toţi oamenii, noi trebuie să
experimentăm starea de inclusivitate absolută. Iar acest
lucru este perfect posibil.
Motivul pentru care oamenii nu sunt iluminaţi în
mod natural este că ei au împărţit lumea în bine şi rău,
în Dumnezeu şi în diavol, în sus şi jos, în sacru şi
sacrilegiu, în pur şi impur, în rai şi iad. Acestea sunt
linii paralele; ele nu se vor intersecta niciodată.
Dacă ţi-ai fracturat existenţa împărţind-o în acest
fel, tu nu vei putea obţine niciodată starea de bine şi
starea de libertate. Ţi s-a spus să îţi iubeşti duşmanul,
dar dacă începi prin a eticheta pe cineva drept duşman,
încercând apoi să îl iubeşti, ţi se va părea o tortură! Atât
timp cât ai fragmentat creaţia în acest fel, îţi va fi
imposibil să ajungi la starea de inclusivitate absolută.
Problema este că oamenii au uitat de distincţia
fundamentală dintre interior şi exterior, dintre existenţa
lor şi maniera lor de a tranzacţiona cu lumea exterioară.
Tranzacţiile sunt diferite, în funcţie de natura unei
situaţii sau a unei relaţii. Indiferent cât de intime sau de
distante parcele sunt guvernate întotdeauna de legi şi de
norme.
În ceea ce priveşte însă natura interioară, aceasta
nu este guvernată decât de un singur principiu: unitatea
fără limite. Lumea noastă fizică şi cea socială sunt
guvernate de existenţa hotarelor. Lumea interioară nu
are însă nevoie de astfel de frontiere. Pentru a atinge
extazul unităţii fără limite, care este starea ta naturală,
tot ce trebuie să faci este să te ghidezi după principiul că
întreaga experienţă umană este generată din interior, cu
sau fără suportul stimulilor externi. Asta-i tot. Dacă vei
înţelege la modul absolut acest lucru în interiorul tău,
consecinţele tranzacţiilor tale exterioare nu te vor mai
apăsa ca o povară.
Ce vreau să spun cu asta? Foarte mulţi oameni îmi
spun: „Poate că acest lucru este posibil pentru tine,
întrucât eşti yoghin, dar cum ne putem elibera noi, cei
care trăim în ,lumea reală’, de fricţiuni în interacţiunile
noastre?” Eu le reamintesc că nici eu nu trăiesc într-o
peşteră.
Eu însumi desfăşor o activitate extrem de intensă în
toată lumea, conducând peste un milion de voluntari.
Acest lucru nu este deloc simplu, căci fiind voluntari,
asta înseamnă că nu sunt antrenaţi pentru munca pe
care o prestează, şi că nu îi pot concedia! în consecinţă,
viaţa mea ar trebui să mi se pară mult mai
împovărătoare decât a lor! Cu toate acestea, eu nu mă
simt niciodată stresat, întrucât nu mă consider sclavul
lumii exterioare. Această realizare nu are nimic de-a face
cu lumea de dincolo. Toţi oamenii pot trăi în acest fel.
Dacă încă mai crezi că cineva „acolo sus” va veni să
te mântuiască şi să îţi rezolve toate problemele,
aminteşte-ţi că trăieşti pe o planetă rotundă, care se mai
şi învârteşte pe deasupra. Prin urmare, ori de câte ori te
uiţi „în sus”, tu te uiţi în direcţia greşită! Ce înseamnă
sus şi jos în acest cosmos imens, care continuă să se
dilate? Nicio parte din el nu conţine eticheta „cu această
parte în sus”! Singura distincţie pe care o poţi face în
momentul de faţă este „interior/exterior” (deşi pentru un
yoghin nici chiar această distincţie nu mai există).
Cu mii de ani în urmă, un yoghin a apărut pe un
munte din Himalaya. El a rămas cunoscut sub numele
de Adiyogi, primul yoghin, şi a lăsat ştiinţa yogăi unui
număr de şapte discipoli, care au răspândit-o apoi în
întreaga lume. Adiyogi le-a împărtăşit acestor discipoli
un sistem al explorării şi transformării de sine de o
profunzime inimaginabilă, bazat pe premisa radicală că
este posibil ca o fiinţă umană să evolueze conştient. Spre
deosebire de evoluţia biologică, ce se produce fără
participarea noastră conştientă, cea spirituală se poate
produce în mod conştient. Singurul lucru necesar este
voinţa, susţine Adiyogi.
Dacă ar fi să distilăm esenţa înţelepciunii în doar
câteva cuvinte, acestea ar fi următoarele: sus şi jos, bun
şi rău, sacru şi profan - toate aceste principii opuse sunt
asumate. Singurul context pe care îl putem cunoaşte şi
cu care putem lucra este dihotomia interior/exterior.
Aceasta a fost cea mai semnificativă contribuţie a lui
Adiyogi la evoluţia umanităţii, pe cât de profundă, pe
atât de durabilă: „Singura cale de ieşire se află în
interior”.
Să îţi spun o poveste... Cineva a venit să caute odată
Centrul de Yoga Isha din sudul Indiei. El a ajuns într-un
sat din vecini şi l-a întrebat pe un băiat localnic:
- Cât mai este până la Centrul de Yoga Isha?
Băiatul s-a scărpinat în cap şi i-a răspuns:
- 24.996 de mile.
Bărbatul a rămas şocat.
- Cât?! Atât de mult?
Băiatul i-a răspuns:
- Da, dacă mergi în direcţia în care te îndrepţi acum.
Dar dacă vei face cale întoarsă, nu sunt decât patru
mile.
Dacă te îndrepţi către exterior, te aşteaptă o
călătorie nesfârşită. Dacă te vei întoarce însă către
interior, călătoria ta nu va dura decât un singur
moment.
 În acel moment, totul se poate schimba. Nu numai
că nu vei mai căuta bucuria, dar viaţa ta va deveni o
expresie a bucuriei tale interioare. La o conferinţă
internaţională pe tema eliminării sărăciei de pe planetă
au luat parte mai multe personalităţi eminente aflate în
poziţii de responsabilitate publică, inclusiv numeroşi
laureaţi ai Premiului Nobel.
La un moment dat, un practicant a spus:
- De ce încercăm să rezolvăm aceste probleme? Nu
reprezintă ele voinţa divină?
I-am răspuns:
- Ba da. Dacă altcineva moare sau se simte
înfometat, este cu siguranţă voinţa divină, dar dacă
stomacul tău este gol sau copilul tău moare de foame, cu
siguranţă vei încerca să faci ceva în această privinţă, nu-
i aşa?
Ori de câte ori trebuie să facem ceva în privinţa
propriei noastre vieţi, noi preluăm rezolvarea problemei
în propriile noastre mâini. Atunci când vine vorba de
nenorocirile altor oameni, ne este mult mai uşor să le
explicăm printr-un singur cuvânt: destinul!
Acest cuvânt este foarte convenabil. Destinul este
ţapul ispăşitor universal, o modalitate simplă de a face
faţă eşecului, un şiretlic fatalist menit să ne reconcilieze
cu cele mai neconfortabile situaţii. Orientarea către
interior este primul pas de la pasivitate către acţiune, de
la statutul de victimă către cel de stăpân al propriului
destin.
Foarte multe boli considerate „voinţa lui Dumnezeu”
în urmă cu doar o sută de ani au ajuns astăzi sub
controlul nostru, pentru simplul motiv că ne-am asumat
responsabilitatea vindecării lor. Un astfel de exemplu
este poliomielita. Nu cu foarte mult timp în urmă, acest
cuvânt stârnea teroare. În copilărie, am văzut mulţi copii
de vârsta mea loviţi de poliomielită, la şcoală sau în
vecini, nevoiţi să îşi trăiască viaţa în scaunul cu rotile.
Această privelişte era ceva obişnuit, iar oamenii
considerau normal ca aceşti copii să nu mai poată merge
vreodată, în toată viaţa lor. Boala lor era privită ca un
act al lui Dumnezeu sau al destinului.
La începutul secolului XX, poliomielita era una
dintre cele mai temute boli din ţările industrializate,
paralizând ireversibil mii de copii. Vaccinurile care au
fost inventate au eliminat practic această boală prin anii
50-60. De îndată ce a fost recunoscută ca o problemă
majoră în ţările dezvoltate, acestea au dezvoltat
programe de imunizare împotriva ei. În anul 1988,
poliomielita a afectat 350.000 de copii din întreaga lume.
În anul 2013, numărul lor a scăzut la 416. În 2012,
India nu mai era pe lista ţărilor care sufereau de o
pandemie de poliomielită. Implicarea politică în
combinaţie cu parteneriatul public şi privat, cu
introducerea unor vaccinuri cu preţuri rezonabile, cu
participarea comunităţii şi cu specialiştii medicali au
dovedit că eradicarea bolii este posibilă chiar şi într-o
ţară atât de vastă ca India, reuşind să depăşească toate
obstacolele, în pofida greutăţilor întâmpinate.
A fi om înseamnă a putea modela situaţiile cu care
te confrunţi aşa cum doreşti. Din păcate, marea
majoritate a oamenilor moderni se lasă modelaţi de
situaţiile cu care se confruntă, nu invers. De fapt, ei nu
fac decât să reacţioneze la situaţiile care le ies în cale.
Întrebarea inevitabilă care apare este: „De ce am ajuns
în această situaţie? Nu este acesta destinul meu?” Ori de
câte ori nu dorim să ne asumăm responsabilitatea
pentru situaţiile cu care ne confruntăm şi pe care nu le
înţelegem, noi ne grăbim să le punem eticheta de
„destin”. Acest cuvânt ne consolează, dar ne şi privează
de puterea noastră.
Pentru a putea modela situaţiile aşa cum îţi doreşti,
trebuie să ştii mai întâi de toate cine eşti. Marea
problemă este că tu nu ştii cine eşti. Identitatea ta nu
are nimic de-a face cu suma totală a acumulărilor tale.
Tot ce numeşti la ora actuală „eu” este de fapt o
acumulare. Corpul tău este o acumulare de hrană.
Mintea ta este o acumulare de impresii, adunate cu
ajutorul celor cinci simţuri. Ceea ce acumulezi îţi poate
aparţine, dar nu este totuna cu tine.
În acest caz, cine eşti tu? Dacă nu cunoşti
răspunsul la această întrebare, înseamnă că nu ai trăit
încă experienţa identităţii tale de sine. Ea continuă să fie
inconştientă pentru tine. Tu încerci să îţi trăieşti viaţa în
funcţie de ceea ce ai acumulat, nu de ceea ce eşti. Mai
mult decât atât, tu nu eşti sută la sută conştient nici
măcar de tot ce ai acumulat vreodată!
De-a lungul anilor, tu ai dobândit anumite tendinţe,
în funcţie de impresiile acumulate. Acestea pot fi
transformate în totalitate. Dacă vei practica anumite
tehnici şi dacă vei implementa anumite tehnologii
interioare, tu te vei putea remodela complet, indiferent
de tendinţele tale actuale, de experienţele tale trecute, de
factorii genetici şi de mediul în care te afli!
Tot ce există se produce în mod natural, în funcţie
de o lege organică sau alta. Dacă ajungi să înţelegi
natura vieţii din interiorul tău, tu poţi prelua controlul
asupra acestui proces, dar numai în interiorul
parametrilor mai ampli creaţi de legile naturii. Ce vreau
să spun cu asta? Să luăm un exemplu concret. Deşi
suntem creaturi lipsite de aripi, noi am reuşit să zburăm
în ultima sută de ani. Cum? Nu prin încălcarea legilor
naturii, ci prin înţelegerea lor mai profundă. Într-o
manieră similară, tehnologia pe care o vom explora în
această carte face parte integrantă dintr-o ştiinţă mai
vastă, care îi permite adeptului să preia controlul asupra
procesului vieţii şi morţii sale.
Destinul tău este scris inconştient chiar de tine.
Dacă deţii controlul asupra corpului fizic, 15-20% din
viaţa şi din destinul tău se vor afla în mâinile tale. Dacă
deţii controlul asupra minţii tale, 50-60% din viaţa şi din
destinul tău se vor afla în mâinile tale. Dacă deţii
controlul asupra energiei tale vitale, întreaga ta viaţă şi
întregul tău destin se vor afla în mâinile tale.
Tu îţi alegi chiar acum viaţa pe care urmează să o
duci, dar faci acest lucru într-o inconştienţă totală. De
bună seamă, tu poţi face însă acest lucru inclusiv într-o
manieră conştientă, schimbându-ţi astfel viaţa într-un
mod dramatic. Aceasta este diferenţa dintre ignoranţă şi
luminare.
Neplăcerile din viaţa ta, care iau forma mâniei, fricii,
anxietăţii şi stresului, apar deoarece facultăţile tale de
bază - corpul, mintea şi energia ta vitală - evoluează pe
cont propriu. Mintea şi corpul nu există decât pentru a
sluji viaţa din interiorul tău. Atunci, de ce este această
viaţă sclava lor? Această distorsiune inversează
premisele după care ar trebui să funcţioneze viaţa.
Asumarea destinului în propriile mâini nu înseamnă
că se va întâmpla absolut tot ce îţi vei dori. Lumea
exterioară nu ţi se va supune niciodată în totalitate,
întrucât conţine mult prea multe variabile. Dorinţa de a
supune în totalitate lumea exterioară este calea cuceririi,
a tiraniei şi a dictaturii.
Să îţi spun o poveste... Shankaran Pillai (un domn
din sudul Indiei despre care am vorbit în introducere şi
pe care îl vei mai întâlni de câteva ori în această carte) a
ieşit odată la băut cu prietenii săi. Era convins că va bea
un păhărel-două şi că va ajunge acasă până la ora 8:00.
Şi chiar asta a făcut. A băut un păhărel, apoi încă unul,
şi încă unul. Şi încă unul. Când s-a uitat la ceas, era
deja 2:30 noaptea. (Alcoolul îi face pe oameni să uite de
timp, la fel ca yoghinii.) Shankaran s-a ridicat de la bar.
Lumea este atât de nedreaptă: oamenii trebuie să
meargă pe o planetă rotundă, care se mai şi învârte pe
deasupra! Shankaran a reuşit să se echilibreze cumva şi
şi-a început călătoria către casă.
În timp ce traversa parcul pentru a scurta drumul, a
căzut într-un tufiş de trandafiri. Faţa i s-a umplut de
sânge. A reuşit să se ridice şi a pornit-o din nou la
drum. A ajuns în sfârşit acasă, şi a încercat să găsească
gaura cheii. Din păcate, găurile moderne ale cheilor sunt
atât de mici! Aşa se face că procesul a mai durat 20 de
minute.
În cele din urmă, Shankaran a reuşit să intre în
casă şi s-a împleticit către baie. Din fericire, soţia sa
dormea tun. Shankaran s-a uitat în oglinda din baie.
Faţa îi era complet zgâriată. A deschis dulăpiorul cu
medicamente, a luat un dezinfectant şi nişte plasturi, pe
care şi i-a aplicat cum a putut el mai bine. Apoi s-a
băgat liniştit în pat.
A doua zi dimineaţa, soţia sa l-a trezit vărsând o
găleată cu apă rece ca gheaţa peste el.
Shankaran s-a trezit speriat, visând că se îneacă.
- De ce? De ce? şi-a întrebat el soţia. Astăzi e
duminică! - Nenorocitule, i-a strigat ea, iar te-ai apucat
de băut? - Nu, scumpa mea, i-a răspuns el, doar ţi-am
promis acum şase luni. De atunci nu m-am mai atins de
un strop de băutură.
Ea La tras de cămaşă, l-a târât în baie şi i-a arătat:
toţi plasturi erau lipiţi pe oglindă!
 Ori de câte ori simţi o stare de mânie, de durere sau
de suferinţă, uită-te în interiorul tău, nu în jurul tău.
Pentru a te bucura de starea de bine, singurul lucru pe
care trebuie să îl corectezi eşti tu. Nu uita că atunci când
eşti bolnav, tu ai nevoie de medicamente, nu altcineva.
Când îţi este foame, tu ai nevoie de mâncare. Singurul
lucru pe care trebuie să îl corectezi în viaţa ta eşti tu,
dar înţelegerea acestui lucru simplu poate dura uneori
vieţi la rând!
Crearea propriului destin nu înseamnă că trebuie să
controlezi absolut toate situaţiile din lume, ci doar să te
îndrepţi hotărât către binele tău şi către natura ta
supremă, indiferent ce îţi rezervă viaţa. Înseamnă de
asemenea să nu te laşi strivit de situaţiile şi de
evenimentele din jurul tău, ci să planezi pe deasupra lor.
Procesul spiritual nu are nimic de-a face cu
impunerea ideilor tale asupra existenţei, ci cu
transformarea ta în aşa fel încât întreaga creaţie şi
Creatorul ei, ba chiar fiecare atom al existenţei, să simtă
nevoia de a te asista. Atunci când îţi urmăreşti
preferinţele şi fugi de antipatii, tu te simţi singur în
această existenţă vastă. Te simţi tot timpul nesigur,
instabil şi pus la încercare din punct de vedere
psihologic. Dar dacă existenţa te asistă, tu ajungi
automat într-un loc al graţiei, în care fiecare pietricică,
fiecare stâncă, fiecare copac şi fiecare atom îţi vorbesc
într-un limbaj pe care îl înţelegi. În fiecare moment
există milioane de miracole care se întâmplă în jurul
tău: o floare care înfloreşte, o pasăre care ciripeşte, o
albină care bâzâie, o picătură de ploaie care cade sau un
fulg de zăpadă care pluteşte lin prin aer într-o seară
frumoasă. Magia te înconjoară de pretutindeni. Dacă vei
învăţa să te obişnuieşti cu ea, întreaga viaţă ţi se va
părea un miracol continuu.
 Indiferent cine ai fi, viaţa nu te va favoriza decât
dacă vei face ceea ce trebuie. Poate că te consideri un
om bun, dar dacă nu îţi uzi grădina, nicio floare nu va
înflori în ea. Dacă îţi doreşti să obţii rezultate, trebuie să
faci ceea ce trebuie. Judecăţile legate de bine şi de rău
sunt prin excelenţă umane şi condiţionate din punct de
vedere social. El sunt chiar foarte utile, dar numai ca
norme sociale. Existenţa nu este preocupată însă de
aceste concluzii. Ea nu judecă pe nimeni, ci îi tratează
pe toţi în acelaşi fel.
Într-o dimineaţă de iarnă, un bătrân din Michigan a
ieşit să pescuiască la copcă. Era 10:00 dimineaţa. El a
tăiat o gaură mică în gheaţă şi s-a aşezat pe marginea ei
cu o ladă de bere lângă el. Bătrânul ştia foarte bine că
pescuitul nu ţine doar de prinderea peştelui, ci este un
joc al răbdării. Prin urmare, el şi-a introdus firul undiţei
în apă şi a început să aştepte. Una câte una, sticlele de
bere au început să se golească, dar coşul pescarului
nostru a rămas tot gol.
Ziua a continuat să treacă. La 4:00 după-amiaza,
coşul pescarului era încă gol. La fel şi lada de bere.
La un moment dat, de bătrân s-a apropiat un băiat.
Acesta avea la el nişte boxe din care se auzea o muzică
heavy metal asurzitoare. El a tăiat o gaură în gheaţă şi
s-a aşezat să pescuiască, cu muzica bubuind.
Bătrânul s-a uitat la el cu un dispreţ de-abia
mascat. „Eu stau aici de azi-dimineaţă, în linişte, şi nu
am prins un singur peşte, iar prostovanul ăsta crede că
va prinde ceva cu muzica bubuind la maxim, la 4:00
după-amiaza! Nu există prost mai mare decât un prost
tânăr!”
Spre uimirea lui, după doar zece minute băiatul a
prins un păstrăv uriaş! Bătrânul nu l-a luat în seamă,
considerând acest lucru norocul începătorului, dar peste
alte zece minute băiatul a prins un alt păstrăv mare.
Acum, bătrânul nu îl mai putea ignora. El s-a uitat
Şocat la băiat. Chiar atunci, ca pentru a-i spori şi mai
mult uimirea, băiatul a mai prins un păstrăv uriaş.
Bătrânul s-a decis să îşi înghită mândria şi s-a
îndreptat încet către băiat.
- Care este secretul tău? l-a întrebat. Eu am stat aici
întreaga zi, iar coşul meu este gol. Tu ai prins deja trei
păstrăvi foarte mari. Cum este posibil?
Băiatul i-a răspuns:
- Ru ra ra ra ru ra rum.
Bătrânul şi-a dus mâna pâlnie la ureche şi l-a
întrebat:
-Ce?
Băiatul a dat muzica mai încet şi a repetat:
- Ru ra ra ra ru ra rum.
- Nu înţeleg nimic din ce îmi spui, i-a spus bătrânul
siderat.
Băiatul a scuipat ceva în mână şi i-a răspuns mai
clar:
- Trebuie să ţii viermii la căldură.
Dacă nu faci ceea ce trebuie, nu vei obţine ceea ce îţi
doreşti. Principiile şi filozofiile nu au decât cel mult
consecinţe sociale. A sosit timpul să te trezeşti şi să devii
o fiinţă existenţială, o fiinţă vie, nu doar un subiect
psihologic. În acest fel, tu îţi vei asuma propriul destin.
Acesta va fi al tău şi numai al tău, în proporţie de sută
la sută.
Aceasta nu este o simplă promisiune, ci un lucru
garantat.
 Acolo unde nu există hotare, nu există nici povară

Să îţi spun o poveste... Într-o seară, doi soţi au

început să se certe din cauza unei chestiuni arzătoare:
cine urma să încuie astăzi uşa de la intrare?
Nu era deloc o chestiune uşoară. Sau de râs... Astfel
de lucruri sunt foarte serioase în situaţiile domestice.
Cine urmează să încuie uşa de la intrare astăzi, cine
trebuie să stingă luminile din grădină, cine trebuie să
scoată câinele la plimbare - astfel de întrebări pot
conduce cu uşurinţă la un divorţ.
Cearta celor doi a devenit din ce în ce mai aprinsă.
Soţia a decis în sinea ei: „în fiecare zi, eu sunt cea care
mă dau bătută. Astăzi nu am de gând să fac acest
lucru”. Nici bărbatul nu era însă mai puţin hotărât: „Mă
trimite tot timpul de colo-colo, să fac diferite lucruri.
Astăzi nu mai am de gând să cedez, orice-ar fi”.
A fost unul din acele momente de cumpănă. La ora
actuală, orice cămin are propriul său sistem de rezolvare
a unor astfel de certuri. În familia despre care povestesc,
atunci când se confruntau cu un impas, cei doi soţi
optau pentru a păstra tăcerea. Cel care rostea primul
cuvânt trebuia să se ducă şi să încuie uşa.
Aşa se face ca cei doi au rămas într-o tăcere deplină.
Minutele care se scurgeau s-au transformat în ore.
Cina era pe masă. Dacă bărbatul ar fi spus că
doreşte să mănânce, ar fi trebuit să încuie uşa. Dacă
soţia ar fi fost cea care ar fi propus să înceapă să
mănânce, ea ar fi trebuit să încuie uşa.
S-a făcut astfel miezul nopţii. Cei doi continuau să
aştepte ca celălalt să cedeze. Nişte hoţi treceau prin faţa
casei. Ei au văzut uşa deschisă, luminile aprinse şi
faptul că în casă nu părea să fie cineva, întrucât tăcerea
era deplină. Dornici să vadă ce se întâmplă, ei s-au
apropiat de ferestre şi i-au văzut pe cei doi soţi stând
imobili, fără să spună ceva.
Hoţii i-au privit cu surpriză pe cei doi, după care au
decis că au o şansă excelentă de a jefui casa. Au intrat şi
au început să ia lucrurile valoroase din sufrageria în
care stăteau cei doi. Aceştia nu au spus niciun cuvânt.
Hoţii erau de-a dreptul amuzaţi. Din ce în ce mai
îndrăzneţi, ei s-au aşezat la masă şi au început să
mănânce. Cei doi soţi au păstrat cu eroism aceeaşi
tăcere.
Hoţii erau din ce în ce mai consternaţi. Ce naiba se
întâmpla în această casă? Devenind tot mai îndrăzneţi,
unul dintre ei a sărutat-o pe femeie. Niciunul dintre soţi
nu a spus însă nimic. La urma urmelor, cel care ar fi
rostit primul cuvânt ar fi trebuit să încuie uşa de la
intrare. Aşadar, miza era prea mare! Niciunul dinte ei nu
dorea să rişte şi să piardă.
Hoţii au început să se simtă deranjaţi de această
tăcere macabră. Ei au decis că a sosit timpul să plece,
dar nu înainte de a-şi lăsa o ultimă amprentă. În acest
scop, ei au decis să radă mustăţile bărbatului. Unul
dintre ei s-a apropiat de acesta cu un brici în mână.
Cu nervii întinşi la maxim, bărbatul a vorbit în
sfârşit: - Bine, la naiba! O să încui eu uşa!
Să nu îmi spui că în viaţa ta nu există situaţii de
acest fel, în care principala întrebare este „cine este
responsabil?”, chiar dacă scenariile diferă de la caz la
caz.
Cine este responsabil?
Nu este o întrebare oarecare. Haide să fim puţin mai
precişi: cine este responsabil pentru că te afli în situaţia
curentă?
 Genele tale? Tatăl? Mama? Soţia? Soţul? Profesorii?
Şeful? Soacra? Dumnezeu? Guvernul? Toţi aceştia, şi
alţii?
Această întrebare este universală. Dacă vei întreba
pe cineva: „De ce te afli în această situaţie?”, există
şanse mari ca el să îţi răspundă: „Ştii, când eram copil,
părinţii mei...” Este aceeaşi poveste veche, cu foarte
puţine variaţiuni.
Există o ştiinţă străveche referitoare la crearea
suferinţei, pe care oamenii o aplică cu sârg. Aproape că
nu există om pe Pământ care să nu fie un expert în acest
domeniu. Ei dau vina unii pe alţii, în o sută de maniere
diferite în fiecare zi. Străvechiul joc al proiectării
vinovăţiei a fost rafinat la nivel colectiv, devenind o artă
sublimă.
Calitatea vieţii noastre este determinată de
capacitatea noastră de a reacţiona în faţa situaţiilor
complexe cu care ne confruntăm. În cazul în care
capacitatea noastră de a reacţiona inteligent, cu
competenţă şi sensibilitate este compromisă de reacţia
noastră impulsivă sau obsesivă, noi devenim sclavii
situaţiei respective. Cu alte cuvinte, noi permitem
circumstanţelor exterioare să ne influenţeze natura
experienţelor personale, în loc să fim noi înşine cei care
stabilim ce fel de experienţe dorim să trăim.
Asumarea responsabilităţii plenare este sinonimă cu
o conştientizare plenară a lucrurilor. Corpul tău nu este
altceva decât suma totală a alimentelor pe care le-ai
ingerat de-a lungul vieţii. Mintea ta nu este altceva decât
suma totală a impresiilor pe care le-ai acumulat prin
intermediul simţurilor. Tu nu eşti una cu acestea, ci le
transcenzi. Cu alte cuvinte, tu eşti ceva ce nu ai
acumulat niciodată. A fi viu înseamnă a fi conştient. Toţi
oamenii sunt mai mult sau mai puţin conştienţi, dar nu
poţi intra în contact cu sursa conştiinţei decât atunci
când pătrunzi într-o dimensiune care transcende corpul
şi mintea. Cu această ocazie, îţi dai seama că întregul
univers este conştient. Tu locuieşti într-un cosmos viu.
Dimensiunea fizică şi cea psihologică aparţin lumii
polarităţilor: durere-plăcere, iubire-ură, masculin-
feminin şi aşa mai departe. Acestea nu pot exista
independent, căci sunt cele două faţete ale aceleiaşi
monede. Atunci când pătrunzi în dimensiunea
fundamentală a identităţii tale reale, tu transcenzi toate
polarităţile. Îţi recunoşti acum natura autentică, iar
acest lucru îţi conferă o stare de beatitudine. Devii astfel
stăpânul propriului destin.
A sosit timpul să ne asumăm excepţionala putere
transformatoare a responsabilităţii. Aplică această putere
în viaţa ta şi contemplă magia căreia îi dă naştere.
Pentru început, haide să vedem ce înseamnă acest
cuvânt. „Responsabilitate” este un concept foarte puţin
înţeles. El a fost folosit atât de des şi fără nicio
discriminare încât şi-a pierdut o bună parte din
semnificaţia lăuntrică. Asumarea responsabilităţii nu
înseamnă că trebuie să preiei asupra ta întreaga povară
a lumii. Ea nu înseamnă ca trebuie să accepţi vina
pentru ceea ce ai făcut sau nu; nici că trebuie să trăieşti
într-o stare permanentă de vinovăţie.
Responsabilitatea se referă pur şi simplu la
capacitatea ta de a reacţiona. Dacă iei decizia: „Sunt
responsabil”, tu ai capacitatea de a reacţiona. Dacă iei
decizia: „Nu sunt responsabil”, tu nu ai această
capacitate. Lucrurile sunt cât se poate de simple. Tot ce
trebuie să faci este să înţelegi că eşti responsabil pentru
tot ceea ce eşti sau nu eşti şi pentru tot ceea ce ţi se
întâmplă sau nu.
 Acesta nu este un joc al minţii, o strategie de
dezvoltare personală pentru o viaţă trăită mai comod sau
o teorie filozofică. Aceasta este realitatea însăşi.
Existenţa ta fizică este posibilă numai datorită
capacităţii absolute a corpului tău de a reacţiona în faţa
întregului Univers. Dacă organismul tău nu ar avea
această capacitate, tu nu ai putea exista nici măcar o
singură clipă. Poţi înţelege acest lucru?
Tu inspiri în momentul de faţă ceea ce expiră
copacii, şi expiri ceea ce inspiră ei. Acest schimb
continuă la infinit. Indiferent dacă eşti conştient sau nu
de acest lucru, jumătate din sistemul tău pulmonar
atârnă chiar acum pe creanga unui copac! Tu nu ai
experimentat niciodată această interdependenţă; cel
mult te-ai gândit la ea din punct de vedere intelectual.
Dacă ai fi experimentat direct această conexiune, crezi
că ar mai trebui să ţi se spună: „Plantează copaci,
protejează pădurile, salvează lumea în care trăim”? Ar
mai fi necesar acest lucru?
Asumarea responsabilităţii nu este o filozofie
convenabilă pentru a te reconcilia cu realitatea aşa cum
este ea. Este pur şi simplu o trezire la realitate. Această
capacitate de a reacţiona în faţa întregului Univers este
deja o realitate fizică. Ceea ce mai lipseşte este ca
gândurile şi emoţiile tale să devină conştiente de ea.
Să spunem că un proiect dă greş la locul tău de
muncă. Poate că eşti convins că acest lucru este
consecinţa incapacităţii unui coleg. Îl poţi mustra pe
acesta, îţi poţi pierde cumpătul sau îl poţi chiar
concedia. În acest fel, tensiunea îţi creşte, atmosfera de
la birou devine otrăvită, iar tu Şi colegii tăi veţi continua
să resimţiţi efectele furiei tale 2he şi săptămâni la rând
după acest incident. Dacă vei dori să restabileşti pacea
şi încrederea reciprocă la locul de muncă, va trebui să
munceşti din greu.
Tu ai însă şi o altă opţiune. Ai putea vedea situaţia
exact aşa cum este ea, asumându-ţi responsabilitatea
pentru ea. Aşa cum spuneam, asumarea
responsabilităţii nu înseamnă acceptarea vinovăţiei în
locul proiectării ei asupra altcuiva, ci doar o reacţie
conştientă în faţa unei situaţii. Atunci când îţi asumi
responsabilitatea, tu explorezi invariabil diferite
modalităţi de a corecta situaţia creată. Cu alte cuvinte,
începi să cauţi soluţii.
Dacă vei cultiva în permanenţă această stare de
spirit, capacitatea ta de a-ţi modela situaţiile vieţii aşa
cum îţi doreşti va continua să se amplifice. Această
competenţă sporită de a-ţi gestiona viaţa cu multiplele ei
complexităţi te va ajuta să te înalţi pe poziţii noi ale
puterii şi posibilităţilor. Dacă îţi asumi în sinea ta
responsabilitatea absolută pentru tot ce se întâmplă în
jurul tău, tu devii astfel centrul oricărei situaţii
petrecute acasă, la slujbă sau chiar în Univers. Dat fiind
că devii indispensabil pentru aceste situaţii, nu mai
simţi nicio nesiguranţă şi nu te mai consideri incomplet.
Tu nu te poţi bucura de libertatea de a te modela
aşa cum îţi doreşti să fii, nu ca o simplă reacţie la
situaţiile exterioare, decât dacă înţelegi că eşti
responsabil pentru ele. Reactivitatea înseamnă sclavie.
Asumarea responsabilităţii înseamnă libertate. Atunci
când devii capabil să te modelezi aşa cum îţi doreşti să
fii, tu îţi poţi crea viaţa pe care ţi-o doreşti. Chiar dacă
viaţa exterioară nu va fi întotdeauna sută la sută sub
controlul tău, cea interioară va fi.
Pe de altă parte, prima reacţie - mânia - conduce
inevitabil la o acţiune lipsită de inteligenţă. Mânia
înseamnă din start o înfrângere personală. Dacă îţi vei
contempla cu atenţie viaţa, vei observa că ai făcut cele
mai idioate şi mai stupide lucruri atunci când ai fost
mânios. Mai presus de orice, ai acţionat atunci împotriva
intereselor tale. Ori de câte ori îţi sabotezi singur
propriul bine, acţionând împotriva intereselor tale
personale, tu optezi în mod evident pentru lipsa de
inteligenţă ca mod de viaţă.
Ceea ce propun eu nu este un tip de morală. Nu
vreau să spun că nu trebuie să îţi pierzi firea, pentru că
acest lucru este greşit din punct de vedere etic. Dacă
mânia reprezintă o experienţă plăcută pentru tine, fă-ţi
de cap! La urma urmelor, de ce nu? Drama este însă că
mânia este o stare excesiv de neplăcută, atât pentru tine
cât şi pentru cei asupra cărora o proiectezi. În plus, este
contraproductivă şi extrem de ineficientă.
Eu nu propun nici o strategie de control al furiei sau
de management al iritării. Când am venit pentru prima
dată în Statele Unite, am auzit multă lume vorbind
despre „managementul stresului”, iar acest lucru m-a
uimit. De ce şi-ar dori cineva să îşi gestioneze stresul?
Am fost convins întotdeauna că noi ne gestionăm numai
lucrurile cele mai valoroase - banii, afacerile sau familia.
Am avut nevoie de timp ca să înţeleg că oamenii pornesc
de la premisa că stresul trebuie să facă inevitabil parte
integrantă din viaţa lor! Ei nu înţeleg că acesta este în
totalitate autocreat şi autoindus. Atunci când preiei
controlul asupra vieţii tale, stresul dispare complet.
Problema este că mânia este ancorată în falsa
percepţie că tu poţi schimba situaţia care te
nemulţumeşte pierzându-ţi firea. Experienţa de viaţă te
învaţă însă mereu şi mereu că lucrurile stau chiar pe
dos: că nicio situaţie nu poate fi schimbată în bine prin
ignorarea bunului simţ şi a inteligenţei. Mânia nu poate
decât să înrăutăţească şi mai mult lucrurile. Atunci
când înţelegi foarte clar acest lucru, Poţi spune că ai
făcut deja primul pas către schimbare.
De altfel, există dovezi medicale şi ştiinţifice
substanţiale care confirmă faptul că mânia otrăveşte
literalmente organismul. Acest lucru poate fi verificat
printr-o simplă analiză a sângelui. Atunci când eşti
furios, chimia ta interioară se schimbă, iar sistemul tău
organic devine toxic. Acest haos chimic poate reveni la
normal în timpul activităţii intense şi a somnului. Dacă
te înfurii însă foarte frecvent, tu te îndrepţi automat
către un dezastru fizic şi psihic. Nu există nicio îndoială
în această privinţă.
Există o convingere larg răspândită în faptul că furia
produce rezultate benefice; nimic nu se întâmplă în
această lume fără un flux de adrenalină şi fără furie. Un
personaj emblematic al Revoluţiei din Cuba, Che
Guevara, a făcut o declaraţie rămasă faimoasă: „Dacă
tremuri de indignare în faţa injustiţiei umane, eşti
camaradul meu”. Se prea poate, dar atunci când te
înfurii, tu devii una cu un anumit grup de oameni;
atunci când te calmezi, devii una cu Universul.
Să îţi spun o poveste... Odată, un domn cu un
bebeluş în braţe călătorea cu trenul de la Londra la
Bristol. Un alt bărbat a intrat în compartiment, a lăsat
jos cele două valize mari pe care le avea şi s-a aşezat
lângă el.
După cum ştii probabil, englezii nu intră foarte uşor
în vorbă unii cu ceilalţi. Prin urmare, primul gentleman
a aşteptat o vreme, din politeţe. În final, el s-a întors
către al doilea bărbat şi i-a spus:
- Ţinând cont de valizele tale, presupun că eşti un
vânzător ambulant. Şi eu sunt.
- Da, sunt un vânzător ambulant, i-a răspuns
bărbatul.
 A urmat o nouă pauză lungă, după care primul
pasager l-a întrebat pe vecinul său:
- Ce produse vinzi?
- Roţi zimţate, i-a răspuns acesta.
A urmat o nouă pauză, apoi al doilea bărbat l-a
întrebat pe primul:
- Şi tu, ce vinzi?
- Eu vând prezervative.
Şocat, al doilea gentleman i-a spus:
- Vinzi prezervative şi îţi iei fiul cu tine? Ţi se pare
adecvat?
- Acesta nu este fiul meu, i-a răspuns primul
pasager. Este o reclamaţie pentru un produs defect pe
care l-am vândut în Bristol.
Oamenii se ocupă tot timpul cu reclamaţiile. Le
poartă cu ei de parcă ar fi o insignă de onoare, un semn
al identităţii lor. Foarte mulţi oameni se lamentează că
viaţa a fost nedreaptă cu ei, mai mult decât cu alţii.
Pentru a-şi dovedi punctul de vedere, ei citează diferite
lucruri teribile care li s-au întâmplat, şansele pe care nu
le-au primit şi numeroasele nedreptăţi pe care le-au
suferit. Multe din aceste argumente pot fi adevărate.
Ceea ce uită cei mai mulţi dintre oameni este că
trecutul nu mai există decât ca o amintire. Amintirile nu
au o existenţă obiectivă. Ele nu sunt existenţiale, ci pur
psihologice. Dacă îţi controlezi reacţiile, amintirile din
trecut pot deveni un atu, dar dacă rămâi captiv în ciclul
compulsiv al reactivităţii, ele îţi pot distorsiona percepţia
momentului prezent, iar gândurile, emoţiile şi acţiunile
tale pot deveni disproporţionate prin comparaţie cu
stimulul.
Alegerea îţi aparţine întotdeauna. Tu poţi fie să
reacţionezi în mod conştient la ceea ce ţi se întâmplă în
momentul prezent, fie să reacţionezi compulsiv. Diferenţa
dintre cele două tipuri de reacţii este uriaşă, iar ele pot
conduce la rezultate la fel de diferite.
Dacă ţi s-au întâmplat diferite lucruri groaznice, în
mod normal ar trebui să fi devenit mai înţelept. Dacă ţi
s-au întâmplat lucruri mai groaznice decât altora, ar
trebui să fii mai înţelept decât ei. Din păcate, marea
majoritate a oamenilor nu devin mai înţelepţi în urma
nenorocirilor lor, ci doar mai răniţi în plan emoţional.
Atunci când reacţionezi conştient, tu te poţi folosi de
orice situaţie - oricât de neplăcută ar fi ea - ca de o
oportunitate pentru a creşte din punct de vedere
psihologic şi spiritual. Dacă porneşti însă de la premisa
că: „Sunt aşa cum sunt din cauza altora”, tu te foloseşti
de situaţiile vieţii doar pentru a te autodistruge sau
pentru a stagna.
Am auzit odată o poveste emoţionantă despre o
femeie care s-a folosit de una dintre cele mai oribile
situaţii care i s-ar fi putut întâmpla pentru a se
transforma într-o fiinţă umană absolut minunată. La
începutul celui de-al Doilea Război Mondial, mai mulţi
soldaţi nazişti au intrat cu forţa într-o casă din Austria.
Ei i-au luat pe adulţi, iar pe cei doi copii - o fată de 13
ani şi un băiat de 8 ani - i-au dus la gară. În timp ce
aşteptau împreună cu alţi copii sosirea trenului, băieţii
au început să se joace, aşa cum procedează toţi copiii,
ignorând soarta care îi aştepta.
În gară a oprit un tren de marfă, iar soldaţii i-au
vârât înăuntru pe cei mici. Fetiţa a observat că frăţiorul
ei a uitat să îşi ia pantofii. Era o iarnă austriacă, grea.
Dacă nu aveai pantofi în picioare, îţi puteai pierde
degetele. Fetiţa s-a enervat. Ea şi-a scuturat fratele mai
mic, l-a tras de urechi şi l-a certat:
 - Prostule! Nu avem şi-aşa destule probleme? Nu
ştim unde ne sunt părinţii, sau unde suntem duşi, iar
acum îţi pierzi pantofii? Ce o să mă fac cu tine?
La gara următoare, băieţii şi fetele au fost separaţi.
Acesta a fost ultima dată când s-au văzut fratele şi sora.
Trei ani şi jumătate mai târziu, fata a fost eliberată
dintr-un lagăr de concentrare. Ea a descoperit că era
singura supravieţuitoare din familia ei. Toţi ceilalţi
pieriseră, inclusiv fratele ei. Fetei nu îi mai rămăseseră
decât cuvintele grele pe care i le-a adresat fratelui ei
ultima dată când l-a văzut în viaţă.
În acel moment, ea a luat o decizie care avea să îi
schimbe întreaga viaţă: „Indiferent cu cine mă voi întâlni
de acum încolo, nu îi voi mai vorbi niciodată într-o
manieră pe care aş putea să o regret mai târziu, căci
această întâlnire ar putea fi ultima”. Fata şi-ar fi putut
petrece tot restul vieţii măcinată de regrete şi de
remuşcări, dar ea a preferat să ia această decizie simplă,
care i-a transformat dramatic viaţa. În acest fel, ea a
trăit o viaţă plină şi extrem de bogată.
Cele mai oribile lucruri din viaţă pot fi o hrană
spirituală dacă accepţi faptul că: „Sunt responsabil
pentru ceea ce sunt acum”. Chiar şi cele mai mari
adversităţi pot fi transformate într-o piatră de temelie
pentru creşterea personală. Dacă îţi asumi în proporţie
de sută la sută responsabilitatea pentru ceea ce eşti în
momentul prezent, este posibil ca ziua de mâine să fie
mai bună pentru tine. Dacă nu îţi asumi însă
responsabilitatea pentru momentul prezent, dând vina
pe părinţi, prieteni, soţ sau soţie, iubit sau iubită, colegi
etc., pentru că eşti aşa cum eşti - tu arunci un stigmat
asupra viitorului tău chiar înainte ca acesta să se
producă.
 Tu ai venit în această lume fără nicio posesiune, şi
vei pleca din ea cu mâinile goale. Bogăţia vieţii rezidă în
experienţele pe care le acumulezi. Din noroi poate creşte
cea mai plăcut mirositoare floare. Bălegarul pus la
rădăcina unui mangotier se poate transforma în aroma
fructelor de mango. Nicio adversitate nu poate deveni un
impediment dacă te afli într-o stare de reactivitate
conştientă. Indiferent cu ce situaţie te confrunţi, aceasta
nu poate decât să îţi îmbogăţească experienţa de viaţă,
dacă îi vei permite.
Resentimentele, mânia, invidia, durerea fizică sau
sufletească şi depresia sunt otrăvuri pe care le bei tu,
aşteptându-te apoi sa moară altcineva. Viaţa nu
operează însă în acest tel. Cei mai mulţi dintre oameni
au nevoie de vieţi la rând pentru a putea înţelege acest
adevăr extrem de simplu.
Acum că am stabilit ce este responsabilitatea, a
sosit timpul să vedem ce nu este ea. Haide să începem
prin a lămuri câteva erori fundamentale.
Pe de o parte, foarte mulţi oameni cred că asumarea
responsabilităţii le-ar compromite libertatea. Pe un nivel
foarte simplist, acest lucru pare să fie adevărat din
punct de vedere logic. La nivel existenţial însă, această
percepţie este complet greşită.
Haide să examinăm un scenariu concret. Să spunem
că îţi cade penarul de pe masă. Dacă porneşti de la
premisa că tu eşti cel responsabil pentru acest lucru, ai
din start câteva alegeri pe care le poţi face. Spre
exemplu, te-ai putea apleca, ridicând penarul. Dacă nu
poţi face acest lucru dintr-un motiv sau altul, ai putea
ruga pe altcineva să te ajute. Dacă nu te simţi înclinat
să acţionezi în momentul prezent, îl vei putea ridica mai
târziu. Pe scurt, ai o sumedenie de opţiuni.
 Pe de altă parte, dacă nu îţi asumi nicio
responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat, ce poţi
face? Absolut nimic.
În ce constă libertatea? În a avea mai multe opţiuni,
sau în a nu avea niciuna?
Mintea logică îţi spune: „Renunţă la orice
responsabilitate şi vei fi liber”, dar experienţa de viaţă te
învaţă că cu cât poţi reacţiona mai uşor la ceea ce se
întâmplă în jurul tău, cu atât mai liber devii!
Dimensiunea logică şi cea existenţială a vieţii operează
în direcţii diametral opuse. Logica nu este lipsită de
valoare, dar ea nu te poate ajuta decât să îţi gestionezi
mai bine aspectele materiale ale vieţii. Dacă îţi vei baza
întreaga viaţă numai pe logică, aceasta va deveni un
haos.
Pe de altă parte, foarte mulţi oameni confundă
responsabilitatea cu reactivitatea. Am arătat deja mai
devreme că există o mare diferenţă între cele două.
Prima se naşte din conştientizare, iar a doua din
inconştienţă. Prima echivalează cu libertatea, iar a doua
cu sclavia.
A sosit timpul să mai facem o distincţie.
Responsabilitatea nu reprezintă o reacţie, dar nici o
acţiune.
Responsabilitatea şi acţiunea aparţin unor
dimensiuni diferite. Capacitatea de a reacţiona îţi
conferă libertatea de a acţiona, dar şi de a nu o face. Ea
te pune în scaunul şoferului în ceea ce priveşte propria
ta viaţă, nu a pasagerului de lângă el. Îţi acordă puterea
de a decide natura şi intensitatea acţiunilor pe care
doreşti să le întreprinzi. Responsabilitatea nu este
totuna cu acţiunea impulsivă. Ea îţi conferă libertatea de
a-ţi alege acţiunile.
 Poţi face orice doreşti în lumea exterioară? Nu, dar
poţi reacţiona aşa cum doreşti. Acţiunea asumată
trebuie să fie judicioasă, depinzând de analiza atentă a
resurselor de care dispui: putere, capacităţi, energie,
vârstă, situaţie. Capacitatea ta de a acţiona este
întotdeauna limitată, dar nu şi aceea de a reacţiona.
Dacă doreşti, tu poţi reacţiona la absolut orice.
Spre exemplu, tu eşti responsabil pentru copiii tăi,
dar nu poţi face orice doresc aceştia. În caz contrar, le-ai
da complet peste cap viaţa. Simţul responsabilităţii te
determină să faci anumite lucruri pentru ei, dar nu şi
altele. În consecinţă, responsabilitatea nu este sinonimă
cu acţiunea fără discernământ. Dimpotrivă.
Probabil că te întrebi cum ai putea fi responsabil
pentru violenţa şi pentru nedreptatea din această lume?
Pentru războaie şi pentru vărsările de sânge, pentru
atrocităţile împotriva celor marginalizaţi şi lipsiţi de
privilegii? De bună seamă, nu eşti responsabil pentru
aceste lucruri, dar atât timp cât eşti conştient de ele, tu
poţi reacţiona, fie prin îngrijorare, iubire, afecţiune, ură,
mânie, indignare, fie chiar direct, prin diferite acţiuni.
Din păcate, astfel de reacţii sunt cel mai adesea
inconştiente. Dacă îţi asumi în mod conştient
responsabilitatea pentru reacţiile tale, în tine se naşte o
putere colosală. Geniul tău instinctiv începe să
înflorească.
Poţi reacţiona tu în vreun fel în faţa Lunii? De bună
seamă, nu, dar corpul şi energia ta vitală pot face acest
lucru. De vreme ce oceane întregi se înalţă ca reacţie la
ciclurile Lunii, crezi tu că apa din organismul tău nu o
face? Chiar dacă nu eşti astronaut şi nu poţi ajunge pe
Lună, tu poţi reacţiona în faţa acesteia. De fapt, o faci
deja. Întrebarea rămâne: o faci conştient sau
inconştient?
 Ajungem astfel la o a patra eroare comună: foarte
mulţi oameni cred că responsabilitatea este sinonimă cu
capacitatea de a trece la fapte.
Şi această convingere este greşită. Capacitatea de a
trece la fapte poate juca un anumit rol în ceea ce
priveşte acţiunea, dar reacţia interioară nu depinde
decât de voinţă.
Dacă vezi pe cineva care moare pe stradă, te poţi
considera responsabil pentru acest lucru?
Atât timp cât îţi doreşti să reacţionezi însă, tu poţi
explora mai multe opţiuni. Dacă eşti medic, poţi încerca
o intervenţie directă pentru a salva persoana
muribundă. Dacă nu eşti, poţi suna la 112. Dacă
altcineva face deja acest lucru, îţi poţi face cel puţin griji
pentru sărmana persoană. Dacă nu îţi asumi însă nicio
responsabilitate, nu vei face decât să stai acolo ca o
stană de piatră, privind cum cineva moare în faţa ta.
Capacitatea ta de a reacţiona ţine de existenţa ta.
Aceea de a acţiona este conectată cu lumea exterioară,
dar prima nu este. Responsabilitatea nu are nimic de-a
face cu vorbitul, gânditul sau acţionatul, ci cu existenţa.
Viaţa nu este o bula independentă, ci un dialog constant
cu Universul. Nu trebuie să faci ceva anume în acest
scop, ci doar să percepi realitatea aşa cum este ea.

Să mergem mai departe. Dacă este adevărat că

responsabilitatea este „capacitatea de a reacţiona” în
faţa unei situaţii, îngăduie-mi să îţi pun o altă întrebare:
este capacitatea ta de a reacţiona limitată sau
nelimitată?
Eşti tu capabil să reacţionezi în faţa unei plante?
Da, eşti.
În faţa unui străin pe stradă?
Da.
 În faţa Lunii?
Da.
În faţa Soarelui şi a stelelor?
Da.
În faţa întregului cosmos?
Da.
De fapt, aşa cum am văzut, fiecare particulă
subatomică din corpul tău reacţionează într-o manieră
nelimitată la marele dans al energiilor cosmice. Singurul
motiv pentru care nu experimentezi procesul vieţii în
toată măreţia şi profunzimea sa este starea ta curentă
de rezistenţă mentală. Structura ta psihologică este ca
un zid de piatră. Dacă ţi-ai dori acest lucru, fiecare
moment al vieţii tale ar putea fi o experienţă fantastică.
Simpla inspiraţie şi expiraţie ar putea deveni o poveste
colosală de iubire.
De ce opune mintea rezistenţă acestei
conştientizări?
Deoarece este distorsionată de propria sa logică
limitată, care îi spune: „Asumarea responsabilităţii
pentru o persoană sau două îmi dă dureri de cap. Dacă
mi-aş asuma responsabilitatea pentru întreaga lume, ce
s-ar întâmpla? Aş înnebuni!”
De-a lungul milioanelor de ani de evoluţie, natura
te-a prins în capcana anumitor hotare. Aceasta este
drama umană. Această închisoare nu funcţionează însă
decât la nivel biologic. La nivelul conştiinţei umane, tu
eşti practic o pasăre într-o colivie fără uşă. Ce ironie
tragică! Tu refuzi să îţi iei zborul din cauza unor
obişnuinţe vechi de mii de ani.
Viaţa a lăsat toate uşile deschise în aşa-zisa ta
închisoare. Existenţa nu blochează niciodată nimic,
pentru nimeni. Dacă doreşti, tu poţi avea acces la
întregul Univers. Cineva a spus odată: „Bate şi ţi se va
deschide”. Adevărul este că nici măcar nu trebuie să
baţi, căci nu există nicio uşă. Totul este deschis. Tot ce
trebuie să faci este să treci prin acest spaţiu. Asta-i tot.
Acesta este singurul scop al procesului spiritual.
Viaţa şi opera fiecărui ghid spiritual care a trăit vreodată
pe Pământ, în orice cultură, a constat în a le arăta
oamenilor că uşa coliviei nu există. Este alegerea ta
conştientă dacă preferi să îţi iei zborul sau dacă optezi
pentru a rămâne în interiorul coliviei.
Posibilitatea libertăţii supreme li se pare extrem de
ameninţătoare multor oameni. În realitate, ea nu
reprezintă o ameninţare decât pentru limitările lor. Tu ce
îţi doreşti? Să trăieşti o viaţă într-o închisoare
voluntară? Limitarea responsabilităţii personale
echivalează cu auto- sufocarea pe diferite nivele: fizic,
intelectual şi emoţional. Din păcate, foarte mulţi oameni
confundă această sufocare a vieţii cu siguranţa şi cu
securitatea.
Să luăm cazul unei seminţe. Dacă aceasta va
încerca în permanenţă să se salveze, ea nu va putea da
vreodată naştere unei vieţi noi. Sămânţa face tot ce îi stă
în puteri pentru a-şi pierde identitatea - siguranţa şi
integritatea - şi pentru a deveni vulnerabilă, astfel încât
din ea să crească un arbore maiestuos şi plin de crengi,
care să producă apoi frunze, flori şi fructe. Dacă
sămânţa nu şi-ar asuma această vulnerabilitate, această
deschidere voluntară în faţa transformării, ea nu ar
putea da naştere unei forme noi de viată.
Lina dintre cele mai mari probleme în lumea
modernă este singurătatea. Pare de-a dreptul incredibil!
Planeta găzduieşte şapte miliarde de oameni, dar aceştia
se simt singuri! Dacă cineva se simte bine în
singurătate, nu este nicio problemă. Drama este însă că
cei mai mulţi dintre oameni suferă din cauza
singurătăţii! Ei trec prin probleme psihice grave din
cauza ei. Dacă te simţi singur, acest lucru este
consecinţa faptului că ai optat pentru a fi o insulă.
Nimeni nu te obligă însă. Neasumarea responsabilităţii
te face incapabil să te înţelegi cu ceilalţi oameni. La
extremă, tu ajungi să nu te mai înţelegi nici măcar cu
tine însuţi. Tu ajungi să crezi astfel că nu eşti
responsabil nici măcar pentru ceea ce se întâmplă în
interiorul tău!
Ce uită mintea este că abilitatea de a reacţiona
reprezintă însuşi fundamentul vieţii. Dacă vei recunoaşte
în mod voluntar (conştient) această capacitate, tu vei
deveni beatific. Dacă nu o vei recunoaşte însă, te vei
simţi mizerabil.
Asumarea responsabilităţii echivalează cu asumarea
controlului asupra propriei tale vieţi. Ea înseamnă că ai
făcut un prim pas radical pentru a deveni o fiinţă umană
completă - plenar conştientă şi pe deplin umană. Atunci
când îţi asumi responsabilitatea şi îţi începi călătoria
către 0 viaţă trăită conştient, tu pui capăt vechilor tipare
ale proferării vinovăţiei asupra altora sau asupra lui
Dumnezeu. Începi astfel cea mai mare aventură pe care
o poate oferi viaţa: călătoria în interiorul tău.

Aşa cum probabil ai observat, această idee de

responsabilitate pare să conducă de la sine către un alt
concept, la fel de important şi având implicaţii uimitor
de asemănătoare. Cu toţii cunoaştem acest cuvânt,
poate chiar mult prea bine, întrucât este unul dintre cele
mai folosite, dar şi mai abuzate cuvinte din câte există.
Iubirea.
Cunoşti învăţăturile, desigur. În întreaga lume,
oamenilor li se spune că iubirea este valoarea supremă,
absolută, divină, că trebuie să ne iubim aproapele şi aşa
mai departe. Este o învăţătură minunată, dar atunci
când încerci să devii plin de iubire, ea se dovedeşte
extrem de dificilă şi adeseori sfârşeşte prin a părea
exagerată. Nu ai remarcat niciodată? Pare infinit mai
uşor să nu iubeşti deloc decât să încerci să pari plin de
iubire!
A fi plin de iubire nu este însă altceva decât dorinţa
de a reacţiona liber şi deschis. La ora actuală, ea este
limitată la o persoană sau două din viaţa noastră, dar
această capacitate poate fi extinsă astfel încât să
cuprindă întreaga lume.
Înseamnă acest lucru că trebuie să ieşi pe stradă şi
să îi îmbrăţişezi pe toţi cei care îţi ies în cale? Nu. Ar fi o
nebunie, ba chiar ceva iresponsabil. Aşa cum am mai
spus, responsabilitatea nu are nimic de-a face cu
acţiunea, ci reprezintă o stare existenţială. Iubirea nu
este un lucru pe care îl faci, ci un fel de a fi.
La ora actuală, tu ai lăsat o singură fereastră
deschisă în viaţa ta, pentru un număr mic de oameni. Ai
făcut acest lucru pentru că ţi-ai dat seama că dacă vei
închide complet fereastra, vei înnebuni. Singurele tale
opţiuni ar fi nebunia sau sinuciderea. Mai există însă o
modalitate de a aborda această problemă. Trebuie oare
să deschizi o altă fereastră, sau poate o uşă?
Eu îţi propun o soluţie mai eficientă: ce-ar fi să
dărâmi întregul zid?
Iubirea nu are nimic de-a face cu celelalte persoane.
Ea se referă exclusiv la tine. Iubirea este un mod de a
exista. În esenţă, ea constă în îndulcirea tuturor
emoţiilor tale. Dacă cineva drag ar călători într-o ţară
străină, l-ai mai iubi? Desigur. Dacă el ar muri, l-ai mai
putea iubi? De bună seamă. Chiar dacă cel drag nu mai
este lângă tine din punct de vedere fizic, tu continui să
fii capabil de iubire faţă de el. În acest caz, ce este
iubirea? Este o calitate care îţi aparţine în proporţie de
sută la sută. Tu te foloseşti de cealaltă persoană doar ca
de o cheie, pentru a deschide ceea ce există deja în
interiorul tău.
Ce rost are însă să cauţi chei în condiţiile în care nu
există nicio încuietoare, nicio uşă şi niciun zid? Tu îţi
creezi ziduri şi uşi iluzorii, iar apoi chei iluzorii, pe care
apoi începi să le cauţi! Atunci când găseşti o astfel de
cheie, eşti îngrozit la gândul că ai putea-o pierde!
În cazul celor mai mulţi dintre oameni, iubirea
începe ca o stare de bucurie, dar după o vreme se
transformă în anxietate. De ce? Deoarece această „cheie”
are picioare şi o voinţă proprie. Tu nu o poţi ţine în
buzunar şi nu ţi-o poţi atârna la gât. Dacă încerci să faci
acest lucru, relaţia ta se va îndrepta automat către un
dezastru!
Dacă apeşi butonul „Repetă” pentru bucurie, tu poţi
spune că ţi-ai actualizat tehnologia. Nu mai eşti sclavul
unei surse exterioare, indiferent dacă este vorba de o
persoană sau de o situaţie. Devii astfel capabil să iubeşti
şi sa fii fericit fără a face ceva anume, doar stând liniştit,
indiferent cum se comportă restul lumii. Dacă vei ajunge
să experimentezi această libertate interioară, nu vei mai
cunoaşte niciodată starea de nesiguranţă. De altfel, dacă
vei deveni o fiinţă umană beatifică, toţi ceilalţi îşi vor
dori în mod natural să se afle în preajma ta!
Beatitudinea înseamnă că viaţa se derulează într-o
manieră exuberantă. De altminteri, viaţa nici nu îşi
doreşte altceva.
Prin urmare, cum poate fi actualizată această
tehnologie interioară?
Vom răspunde pe larg la această întrebare în
capitolele următoare. Până atunci, vom aminti doar că
un pas fundamental ar consta în recunoaşterea
conştientă a unui fapt esenţial: „Capacitatea mea de a
reacţiona este nelimitată, dar cea de a acţiona este
limitată. Sunt sută la sută responsabil pentru tot ceea
ce sunt şi nu sunt, pentru capacităţile şi incapacităţile
mele, pentru bucuria şi suferinţa mea. Eu sunt cel care
determină natura experienţelor mele în această viaţă şi
în lumea de dincolo. Eu sunt creatorul propriei mele
vieţi”.
Nu ai nevoie de nimic altceva - de nicio reacţie, de
nicio acţiune, de nicio capacitate - decât să fii conştient
de faptul elementar că responsabilitatea ta este
nelimitată. Este suficient să stai liniştit şi să fii conştient
de acest lucru. La fel de bine, poţi merge pe stradă, fiind
conştient de el, sau poţi munci, găti ori sta în pat,
conştientizându-l.
Îngăduie-mi să îţi pun o altă întrebare: indiferent de
religia sau de mediul tău cultural, ce înţelegi tu prin
cuvântul „Dumnezeu”?
Formele, numele şi ideile sunt diferite, dar în esenţă,
atunci când spui „Dumnezeu” tu te referi automat la
sursa care este responsabilă pentru tot ceea ce există în
Univers. Gândeşte-te ce ar însemna dacă Dumnezeu ar
spune: „Nu am de gând să fiu responsabil pentru tine”.
Cu siguranţa l-ai concedia! Cuvântul „Dumnezeu”
înseamnă o responsabilitate nelimitată.
Aşadar, responsabilitatea nu este o învăţătură
morală, ci cea mai simplă şi mai uşoară modalitate de a-
ţi exprima propria divinitate.
Întregul demers al procesului spiritual constă în a
anula hotarele pe care ţi le-ai trasat singur şi în a-ţi
experimenta propria imensitate. Scopul său este de a te
debloca din identitatea limitată pe care ţi-ai creat-o
singur, din cauza ignoranţei, şi a trăi aşa cum te-a creat
Creatorul: într-o stare de beatitudine şi de
responsabilitate absolută.

După experienţa pe care am trăit-o pe Dealul

Chamundi mi-a devenit foarte clar un lucru: în viaţă nu
există „acesta” sau „acela”, ci doar „acesta” şi „acesta”.
Cu alte cuvinte, totul există aici şi acum. Accesul la
absolut orice există aici şi acum, şi rezidă în capacitatea
de a reacţiona - adică de a experimenta şi de a exprima
divinitatea.
Nu există „da” şi „nu”. Există numai „da” şi „da”!
Alegerea îţi aparţine. Tu ai libertatea de a reacţiona în
faţa vieţii prin „da” şi „nu”, adică prin divizarea perpetuă
a acestei existenţe, care stă la baza ciclurilor repetitive
ale conflictelor şi suferinţei, sau de a deveni tu însuţi un
mare DA spus vieţii.
Responsabilitatea limitată reprezintă o modalitate de
a trasa hotare. Tu nu crezi că eşti responsabil decât
pentru lucrurile din interiorul frontierelor trasate de
tine. Pentru celelalte nu te consideri responsabil.
Responsabilitatea nelimitată se extinde mult dincolo de
nivelul tău actual de înţelegere şi de percepţie. Viaţa
înseamnă infinit mai mult decât lucrurile de care eşti
conştient în momentul de faţă. Dacă optezi pentru a
deveni conştient de această realitate simplă - capacitatea
mea de a reacţiona este nelimitată - viaţa din interiorul
tău va începe să se recunoască într-o lumină complet
nouă, iar tu vei cunoaşte noi grade de libertate
înlăuntrul tău. În acest fel, viaţa ta va deveni o călătorie
sublimă şi exuberantă a descoperirii de sine.
Lumea exterioară a trăit multe revoluţii însângerate.
Acestea au fost violente deoarece unii oameni şi-au dorit
schimbarea, iar alţii nu. La nivelul vieţii interioare nu
există însă decât un singur tip de revoluţie, şi anume
una tăcută. Aceasta se referă la tranziţia de la lipsa de
voinţă la voinţă.
Întrebarea este: ce anume îţi doreşti să fii: o fiinţă
umană plenară sau una parţială? Dacă îţi limitezi
capacitatea de a reacţiona, scopul şi dimensiunea
experienţei tale vor fi previzibile, limitate şi înguste,
adică deloc surprinzătoare. A fi o fiinţă umană plenară
înseamnă a reacţiona cu o intensitate maximă la absolut
orice. Nu trebuie să faci ceva anume. Trebuie doar să
devii un fragment viu de viaţă în acest cosmos viu şi
glorios.
Responsabilitatea nu reprezintă o povară. Singura
povară este cea creată de hotare. Dacă îţi trasezi o
frontieră, indiferent dacă este vorba de o ideologie, de o
castă, de un crez, de o rasă sau de o religie, tu nu mai
poţi trece dincolo de ea, aşa că sfârşeşti prin a fi blocat,
deşi nimeni nu te obligă. Aceste hotare nu pot conduce
decât la teamă, la ură şi la mânie. Cu cât sunt mai
solide, cu atât mai împovărătoare devin ele. Dacă îţi
asumi însă o responsabilitate infinită, ce hotare ai mai
putea avea?
Acolo unde nu există hotare, nu există nici povară.
Aceasta este marea schimbare care trebuie să se
producă la nivelul conştiinţei umane.
Atunci când se va produce, cosmosul nu se va
schimba, dar tu vei deveni o fiinţă cosmică.

Această tranziţie nu are nimic de-a face cu

transcende- rea, ci reprezintă o simplă întoarcere acasă.
Nu trebuie să crezi tot ceea ce citeşti. Singura
modalitate de a afla dacă ceva este sau nu adevărat
constă în a experimenta respectivul lucru. Nu mai căuta
argumente interioare în favoarea sau în defavoarea sa, ci
testează-l direct. Calea yoghină nu este o cale a
convingerilor moştenite, ci una a experimentării.
Iată o modalitate pragmatică de a începe.
Cu prima ocazie în care mănânci ceva, nu mai vorbi
cu nimeni timp de 15 minute. Reacţionează conştient şi
activ la alimentele pe care le consumi, la aerul pe care îl
respiri şi la apa pe care o bei.
Aşa cum spuneam mai devreme, organismul tău
face oricum acest lucru, doar că tu nu eşti conştient de
el. Devino conştient. Nu mânca gândindu-te la altceva
decât la acest morcov, acest măr sau această pâine.
Dacă nu ai nimic de mâncare timp de două zile, cu
siguranţă nu te vei gândi la Dumnezeu, ci numai la
mâncare. Aceasta te hrăneşte şi îţi dă viaţă chiar în
acest moment. Ea reprezintă însăşi substanţa corpului
tău. În consecinţă, reacţionează la modul absolut în faţa
ei, acordându-i atenţia ta totală.
Acest fruct, acest ou, această pâine, această legumă
- toate fac parte integrantă din procesul vieţii, iar acum
doresc să se transforme în tine. Tu ai fi dispus să faci
acest lucru pentru altcineva? Nu cred. Cu siguranţă nu
eşti dispus să îţi pierzi identitatea şi să fuzionezi cu
altcineva. Nu cred că ai fi dispus să renunţi nici măcar
la degetul tău mic în favoarea altcuiva. La ora actuală
nu te abandonezi decât într-o măsură foarte mică, de
regulă atunci când ai nevoie de ceva. Poveştile tale de
iubire sunt consecinţa unei abandonări de sine, dar una
extrem de calculată. În schimb, hrana, care reprezintă
ea însăşi o formă de viaţă, ţi se dăruieşte în totalitate,
fiind dispusă să devină parte integrantă din tine.
Mai târziu, gândeşte-te (în sinea ta) la o idee simplă:
„Responsabilitatea mea este nelimitată. Dacă doresc, eu
pot reacţiona la absolut orice”. Fă acest lucru de-a
lungul întregii zile, până când adormi, iar a doua zi,
când te trezeşti din somn, reaminteşte-ţi acest gând.
Dacă vei reuşi să susţii în mod conştient această
idee timp de cel puţin un minut, în tine se va produce o
transformare fantastică. Un minut pare foarte puţin, dar
vei vedea că îţi trebuie un anumit efort de voinţă pentru
a putea susţine această idee. Un singur minut este
suficient pentru a te proiecta într-o dimensiune complet
diferită a experienţei şi a funcţionării. La ora actuală,
atenţia ta este haotică. Acum eşti conştient, iar în
momentul următor ai uitat de sine. Nu-ţi face probleme.
Reaminteşte-ţi o dată la fiecare oră. Experimentează cu
această luciditate, per- mite-i să se amplifice şi vezi ce se
întâmplă.
Reacţia conştientă te proiectează automat într-o
stare mai profundă şi mai durabilă de conectare cu viaţa
- nu doar cu o idee sau cu o emoţie, ci cu viaţa însăşi.
Prin această implicare activă şi conştientă în procesul
vieţii, tu te laşi îmbrăţişat de aceasta, iar această
îmbrăţişare te conduce direct către sursa creaţiei.
Nu ai nevoie de altceva pentru a-l atinge pe Creator -
decât de un act de voinţă conştientă.
 „... Şi acum Yoga”

Yoga-Sutra-ele lui Patanjali, una dintre cele mai

profunde lucrări despre ştiinţa yogăi, începe cu un rând
ciudat: „... Şi acum, yoga”.
Un document extrem de important despre viaţă
începe cu o jumătate de frază! De ce?
Deoarece nu poţi ajunge la yoga decât dacă înţelegi
că ceea ce îţi doreşti în esenţă este nemărginirea, şi că
nimic altceva nu te va satisface. Orice om trăieşte într-o
stare perpetuă de insuficienţă. Indiferent cine eşti şi ce
ai realizat, tu îţi doreşti mai mult decât ai la ora actuală.
Aşa funcţionează dorinţa umană. Dorinţa fundamentală
a oricărui om este expansiunea nemărginită.
Cei mai mulţi dintre oameni nu sunt conştienţi de
natura aspiraţiei lor. Atunci când aceasta îşi găseşte o
expresie inconştientă, noi o numim lăcomie, cucerire sau
ambiţie. Atunci când această expresie devine conştientă,
o numim yoga.
Dacă încă mai crezi că totul va fi bine atunci când îţi
vei găsi o nouă iubită, când vei primi o mărire de salariu
sau când îţi vei cumpăra o casă ori o maşină nouă,
înseamnă că încă nu eşti pregătit pentru yoga. Dacă ai
încercat toate aceste lucruri şi altele, şi ai ajuns la
concluzia că nici unul nu îţi va fi vreodată de ajuns,
înseamnă că eşti pregătit.
Deci acum, yoga.

Ce anume este yoga ?

Dacă închizi ochii şi te gândeşti la o imagine legată
de yoga, cel mai probabil aceasta descrie un corp răsucit
într-o postură aproape imposibilă. Foarte mulţi oameni
definesc yoga prin aceste posturi care par să îndoaie
oasele şi să înnoade muşchii, un fel de contorsionism
care te face să scrâşneşti din dinţi!
La ora actuală, acest trend tinde să se schimbe într-
o anumită măsură. Tot mai multe studiouri de yoga
predau de asemenea tehnici de respiraţie şi de meditaţie.
Prin urmare, pentru alţii imaginea yogăi este asociată cu
o faţă care zâmbeşte senin şi cu un corp perfect care stă
fără niciun efort în postura lotusului.
Atunci când vorbesc despre ştiinţa yogăi, eu nu mă
refer însă la aşa ceva.
Yoga nu este o practică sau o tehnică. Imaginile din
conştiinţa populară fac trimitere către o formă abreviată
şi redusă la extrem a yogăi, care s-a răspândit la o scară
globală. Ele nu reprezintă decât un travesti al unei
ştiinţe de o grandoare şi de o profunzime ieşite din
comun, care a apărut pe subcontinentul indian.
Pe scurt, ştiinţa yogăi este ştiinţa vieţii trăite într-o
aliniere perfectă, într-o armonie desăvârşită şi într-o
sincronizare absolută cu existenţa.
Numeroasele fluctuaţii ale lumii exterioare ne
influenţează pe toţi, dar yoga reprezintă ştiinţa creării
unor situaţii interioare exact aşa cum ni le dorim. Atunci
când îţi armonizezi întreaga viaţă interioară, astfel încât
totul ajunge să funcţioneze perfect înlăuntrul tău, aceste
capacităţi ieşite din comun tind să se proiecteze inclusiv
în afara ta.
Cu siguranţă ai remarcat faptul că atunci când te
simţi fericit, tu funcţionezi automat mai bine. Ţi se pare
că ai acces la o rezervă infinită de energie. Poţi continua
la nesfârşit cu ceea ce faci, chiar dacă nu mănânci şi nu
dormi. O cantitate oricât de mică de fericire te eliberează
de limitările obişnuite ale energiei şi capacităţilor tale.
 Atunci când corpul şi mintea ta se află într-o stare
de relaxare, este uşor inclusiv să te vindeci de diferite
afecţiuni extrem de neplăcute. Să spunem că te duci la
birou cu o durere de cap teribilă. Aceasta nu reprezintă
o boală gravă, dar pulsaţia pe care o simţi în interiorul
capului este suficientă pentru a-ţi reduce aproape
complet capacitatea de a munci şi entuziasmul legat de
ceea ce faci (uneori, chiar întreaga poftă de viaţă). O
simplă durere de cap poate transforma cele mai
importante lucruri pentru tine într-o sursă de iritare şi
chiar de suferinţă. (Mecanismul funcţionează inclusiv
invers: atunci când enervezi pe cineva drag, acesta îţi
poate da dureri de cap!) Atunci când practici yoga,
corpul şi mintea ta sunt menţinute pe nivelul lor maxim
de eficienţă şi de funcţionare.
Cu toate acestea, yoga nu este un simplu
instrument de dezvoltare personală pentru sporirea
eficienţei mentale şi fizice, inclusiv pentru vindecarea
durerilor de cap. Deşi are într-adevăr aceste efecte, ea
înseamnă mult mai mult.
Ştiinţa modernă ne spune că întreaga existenţă este
o energie care se manifestă în diferite maniere şi forme.
Cu alte cuvinte, aceeaşi energie care există aici sub
forma unei pietre se poate transforma în noroi, apoi se
poate înălţa sub forma unui copac, poate alerga sub
forma unui câine sau poate lua forma ta, citind această
carte. Aşadar, tu eşti un crâmpei din energia universală
care animă sistemul mult mai mare al cosmosului. Viaţa
ta nu este independentă de restul Universului. Tu nu
poţi trăi fără lumea exterioară, căci între tine şi aceasta
există un schimb profund, care se derulează în fiecare
moment.
Deşi tot ce există în Univers reprezintă aceeaşi
energie, aceasta funcţionează pe nivele extrem de diferite
şi în forme diferite. De pildă, într-o anumită plantă ea
poate da naştere unor trandafiri, iar într-o alta unor flori
de iasomie. Din materialul din care oamenii
confecţionau altădată oale din lut se construiesc la ora
actuală computerele, maşinile şi chiar navele spaţiale!
Materialul este acelaşi, dar oamenii au început să îl
utilizeze pentru posibilităţi din ce în ce mai înalte. În
esenţă, procesul evoluţiei naturale este un fenomen
similar: materialul planetei Pământ a realizat o călătorie
formidabilă, de la amibă la fiinţa umană!
La fel se petrec lucrurile şi cu energiile noastre
interioare. Yoga este tehnologia care permite
actualizarea, activarea şi rafinarea acestor energii
interioare, în vederea folosirii lor în scopuri mai înalte.
Subit, capacităţile tale pot atinge un nivel de strălucire
pe care nu ţi l-ai fi imaginat niciodată. O viaţă
accidentală şi limitată se poate transforma, devenind
aproape miraculoasă.
Yoga îndeplineşte însă şi alte funcţii, mult mai
profunde decât simpla asigurare a stării de bine fizice,
mentale şi energetice. La modul literal, ea înseamnă
„uniune” sau „fuziune”. Atunci când exişti în starea de
yoga, totul devine una în experienţa ta. Aceasta este
esenţa acestei ştiinţe, şi scopul ei suprem.
În ce constă această uniune? Cine se uneşte cu
cine?
În momentul de faţă, tu eşti conştient de un „eu” şi
de „ceilalţi”. Ceilalţi pot fi diferite grupuri de oameni,
întregi comunităţi şi naţiuni, dar în esenţă „eu” şi
„ceilalţi” reprezintă fundamentul oricărui conflict din
Univers. Întregul scop al yogăi este să te conducă la o
experienţă în care să nu mai existe „eu” şi „ceilalţi. Totul
devine „eu”! Orice proces care te ajută să atingi această
stare de unitate poate fi numit yoga.
 Cum poate fi atinsă această stare?
Există mai multe modalităţi. Să începem însă cu
începutul, respectiv cu ideile noastre legate de ceea ce
reprezintă un individ. Dacă ţi-aş spune nişte lucruri pe
care nu le cunoşti, ai avea de ales: să mă crezi sau să nu
mă crezi, în ambele cazuri, tu ţi-ai concretiza propriile
prezumţii, fie ele pozitive sau negative. Cu alte cuvinte,
tu te-ai folosi de imaginaţia ta pentru a-ţi justifica
propriile convingeri. Yoga este altceva. Ea te conduce
pas cu pas şi etapă cu etapă de la ceea ce cunoşti la o
lume complet necunoscuta. Yoga este o ştiinţă sută la
sută empirică. Ea nu îţi cere să crezi pe cineva pe
cuvânt, ci te invită să experimentezi pas cu pas calea
indicată de acesta.
Aşadar, haide să vedem ce înţeleg oamenii prin
cuvântul „eu”. În momentul de faţă, „eu” înseamnă
pentru tine corpul, mintea (care include gândurile şi
emoţiile tale) şi energiile tale. Chiar dacă nu îţi recunoşti
întotdeauna energiile, tu le poţi deduce: de vreme ce
corpul şi mintea ta funcţionează într-un anumit fel,
înseamnă că trebuie să existe o anumită formă de
energie care le dinamizează. Aceste trei calităţi - corpul,
mintea şi energia - sunt ceea ce cunoşti. Simultan, sunt
materiile prime cu care poţi lucra.
Yoga ne spune că noi suntem alcătuiţi de fapt din
cinci „învelişuri”, straturi, sau mai simplu, corpuri. Aşa
cum există o fiziologie medicală, există inclusiv una
yoghină, care ne conduce de la nivelul cel mai grosier al
realităţii la cel mai subtil. Ca de obicei, nimeni nu te
obligă să crezi în aceste lucruri, dar ele reprezintă o
premisă utilă pentru a ne începe explorarea. Principala
zonă de interes pentru tine sunt însă realităţile de care
eşti conştient.
 Primul înveliş sau strat asupra căruia insistă yoga
este corpul fizic - annamayakosha, sau mai literal,
corpul hranei. Ceea ce tu numeşti „corp” în momentul
de faţă este practic un cumul de alimente. El este
produsul tuturor alimentelor pe care le-ai consumat de-
a lungul anilor. De aici şi numele său.
Cel de-al doilea strat este manomayakosha sau
corpul mental. La ora actuală, medicii vorbesc foarte
mult despre bolile psihosomatice. Asta înseamnă că ceea
ce se întâmplă în interiorul minţii influenţează ceea ce se
întâmplă în interiorul corpului, pentru că „mintea” nu
este sinonimă cu creierul. Ea nu este localizată într-o
anumită parte a anatomiei umane. Fiecare celulă este
înzestrată cu propria sa inteligenţă. Prin urmare, există
un întreg corp mental şi o întreagă anatomie a minţii.
Tot ce se întâmplă în corpul mental se întâmplă
inclusiv în corpul fizic, şi invers. Orice fluctuaţie
produsă la nivelul minţii generează o reacţie chimică şi
orice reacţie chimică generează o fluctuaţie la nivelul
minţii.
Corpul fizic şi cel mental sunt similare unui
echipament hardware şi softului aferent. Cele două
echipamente nu pot face nimic dacă nu dispun de o
sursă de energie. Aşadar, al treilea strat al sinelui este
pranamayakosha sau corpul energetic. Dacă îţi menţii
corpul energetic într-un echilibru perfect, nicio boală nu
îţi va putea afecta corpul fizic sau cel mental. La ora
actuală există dovezi ştiinţifice care atestă că impactul
memoriei genetice asupra fiinţei umane nu este absolut.
Cu excepţia aspectelor cele mai fundamentale ale ADN-
ului, aproape orice poate fi schimbat, inclusiv trendurile
genetice ale predispoziţiei la diferite boli. Bolile
infecţioase apar din cauza unor organisme externe, dar
cele cronice sunt produse zi de zi de către oamenii înşişi.
Atunci când corpul energetic vibrează la maxim şi se află
într-un echilibru perfect, bolile cronice nu pot exista. Ţi-
aş putea prezenta mii de oameni care şi-au vindecat
diferite afecţiuni fizice şi psihice prin simpla practică a
unor tehnici simple de yoga. Aceste practici nu au fost
create pentru a vindeca diferite boli, ci doar pentru a
induce o stare de armonie şi de vitalitate la nivelul
corpului energetic.
Acestea sunt cele trei dimensiuni ale sinelui tău de
care eşti conştient în momentul de faţă: cea fizică, cea
mentală şi cea energetică. În esenţă, ele au o natură
fizică, deşi fiecare este mai subtilă decât cea precedentă.
Este ca şi cum am vorbi despre un bec, despre
electricitate şi despre lumină - toate sunt fizice. Pe unul
îl poţi ţine în mână, pe cealaltă o poţi simţi, iar pe a treia
o poţi experimenta cu ajutorul unui receptor sensibil la
lumină, cum ar fi ochii, dar în esenţă toate sunt fizice,
motiv pentru care le poţi experimenta prin intermediul
organelor simţurilor.
Există însă şi un al patrulea strat, numit
vijnanamaya-kosha, sau corpul eteric. Jnana înseamnă
„cunoaştere”. Vishesh jnana înseamnă „cunoaştere
extraordinară” - care transcende percepţiile simţurilor.
Această stare este de tranziţie. Ea nu este nici fizică, nici
nefizică, ci un fel de punte de legătură între cele două.
Nu o poţi experimenta pe nivelul tău actual de
conştiinţă, întrucât experienţa ta este limitată la cele
cinci organe ale simţurilor, care nu pot percepe
realitatea nefizică. Este posibil ca cei care descriu
experienţe în apropierea morţii să alunece accidental in
această stare de conştiinţă. Această experienţă apare
atunci când - dintr-un motiv sau altul - corpul fizic, cel
mental şi cel energetic al omului au devenit foarte
slăbite. Dacă poţi învăţa să capeţi un acces conştient în
această dimensiune, vei face un salt cuantic în
capacitatea ta de a cunoaşte fenomenele cosmice.
Mai există şi un al cincilea înveliş, aşa-numitul
ananda-Wayakosha, care transcende complet
dimensiunea fizică.
Ananda înseamnă „beatitudine” şi nu are nimic de-a
face cu lumea fizică. O dimensiune care transcende
lumea fizică nu poate fi descrisă în cuvinte sau definită,
aşa că yoga vorbeşte despre ea doar din perspectiva
experienţei. Atunci când ne aflăm în contact cu acest
aspect care transcende planul fizic, noi devenim
beatifici. Nu se pune problema că în interiorul structurii
fizice există o bulă de beatitudine, ci doar că atunci când
accesezi această dimensiune indefinibilă, tu
experimentezi o stare de fericire copleşitoare.
Beatitudinea nu este însă un scop în sine. Dacă vei
atinge dimensiunea non-existenţei, beatitudinea îţi va fi
garantată. În această stare tu nu mai contezi în propria
ta viaţă. Atunci când nu îţi mai pasă de tine însuţi, tu
poţi explora fără teamă ceea ce există în lumea de
dincolo.
Atunci când atingi această dimensiune care nu
poate fi definită, impactul timpului şi spaţiului dispare.
Aşa se explică numeroasele poveşti legate de yoghini
care stau nemişcaţi perioade foarte lungi de timp. Acest
lucru este posibil nu datorită unei rezistenţe fizice ieşite
din comun, ci pentru că atunci când ajung în această
stare, ei ies complet în afara timpului, atingând o
dimensiune care transcende toate contradicţiile din
lumea lui „aici şi acolo, acum şi atunci”. Această
dimensiune echivalează cu un ocean al vidului în care
nu mai există nici înlănţuire, nici eliberare, ci doar o
existenţă care transcende existenţa.
 Yoga nu îţi cere să lucrezi decât cu lucrurile pe care
le cunoşti. Ea îţi spune că atunci când corpul fizic, cel
mental şi cel energetic sunt perfect aliniate, tu poţi avea
acces la corpul tău beatific. De lucrat, nu trebuie să
lucrezi însă decât cu primele trei corpuri.
Când vine vorba de realitatea exterioară, capacităţile
oamenilor diferă de la unul la celălalt. Nu toţi pot face
ceea ce fac unii. Când vine însă vorba de realităţile
interioare, cu toţii avem aceleaşi capacităţi. În lumea
fizică nu există nicio garanţie că vei putea cânta, dansa,
urca un munte sau face bani numai pentru că îţi doreşti
acest lucru. În schimb, orice om este capabil să îşi
transforme lumea interioară într-una beatifică. Nimeni
nu îţi poate nega accesul la aceasta, dacă tu îţi doreşti
acest lucru. Dacă vei învăţa să controlezi anumite
tehnologii yoghine de bază ale stării interioare de bine,
călătoria ta prin viaţă poate continua fără nici cel mai
mic efort. Vei putea să îţi manifeşti astfel potenţialul
maxim fără nici cel mai mic stres. Vei putea să te joci cu
viaţa aşa cum vei dori, fără ca ea să te poată afecta în
vreun fel.

În consecinţă, singurul lucru de care ai nevoie

pentru a putea experimenta starea de bine este un
anumit control asupra celor trei dimensiuni: a corpului,
a minţii şi a energiei. Succesul în lumea exterioară
depinde de capacitatea ta de a controla cele trei
dimensiuni, în funcţie de nevoile generate de situaţiile
prin care treci şi de activităţile pe care doreşti să le
îndeplineşti. Yoga este ştiinţa care permite alinierea
acestor trei dimensiuni astfel încât să poţi atinge starea
supremă de uniune extatică cu viaţa însăşi.
Cum poate fi atinsă această uniune supremă?
 Yoga ne spune că există mai multe căi
fundamentale. Dacă te foloseşti de corpul fizic pentru a
atinge această stare de uniune absolută, vorbim despre
karma yoga, sau despre yoga acţiunii. Dacă te foloseşti
de inteligenţa ta pentru a-ţi cunoaşte natura supremă,
vorbim despre jnana yoga, sau despre yoga inteligenţei.
Dacă te foloseşti de emoţiile tale pentru a-ţi realiza
natura suprema, vorbim despre bhakti yoga, sau despre
yoga devoţiunii. În sfârşit, dacă te foloseşti de energiile
tale pentru a atinge această experienţă supremă, vorbim
despre kriya yoga, sau despre yoga transformării
energiilor.
Fiecare om este o combinaţie unică a acestor
ingrediente. Toate aceste aspecte - karma, jnana, bhakti
şi kriya - trebuie să funcţioneze într-o manieră integrată
pentru a putea ajunge la destinaţia dorită. Dacă cele
patru dimensiuni - corpul, mintea, emoţiile şi energia -
nu cooperează, rezultatul final va fi un haos
indescriptibil.
Să îţi spun o poveste... Patru bărbaţi mergeau odată
prin pădure. Primul era un jnana-yoghin, al doilea un
bhakti-yoghin, al treilea un karma-yoghin, iar al
patrulea un kriya-yoghin.
În mod normal, este aproape imposibil să strângi un
astfel de grup. Jnana-yoghinii dispreţuiesc toate celelalte
tipuri de yoga. Yoga pe care o practică ei este yoga
intelectului, şi la fel ca toţi intelectualii, ei îi dispreţuiesc
pe toţi ceilalţi oameni, îndeosebi pe cei cu o înclinaţie
devoţională, care se uită la cer şi cântă tot timpul
numele lui Dumnezeu. Aceştia li se par nişte idioţi celor
dintâi.
La rândul lor, bhakti-yoghinii sau devoţii cred că
jnana, karma şi kriya yoga reprezintă o pierdere de timp.
Ei îi deplâng pe cei care nu înţeleg că singurul lucru de
care au nevoie este să ştie că Dumnezeu există,
abandonându-se în mâinile sale. Din punctul lor de
vedere, toată această filozofie care despică firul în patru
şi toate aceste tehnici de yoga care îţi torturează corpul
sunt absurde.
Există apoi karma-yoghinii, oamenii dedicaţi
acţiunii. Aceştia cred că toţi ceilalţi oameni sunt pur şi
simplu leneşi. Viaţa lor li se pare o comoditate continuă.
Dar cei mai dispreţuitori dintre toţi sunt kriya-
yoghinii. Aceştia râd de toţi ceilalţi. Oare chiar nu înţeleg
aceştia că întreaga energie este energie pură? Dacă nu
îţi transformi energia nu se va întâmpla nimic, indiferent
dacă aspiri către Dumnezeu sau către orice altceva! Pur
şi simplu nu poate exista nicio transformare.
Aşadar, aceste patru tipuri de oameni nu se înţeleg
de regulă deloc. În cazul nostru, s-a întâmplat însă ca
patru dintre ei să se plimbe împreună printr-o pădure.
Subit, a început o furtună, care a devenit din ce în ce
mai violentă. Ploaia cobora în rafale. Uzi până la piele,
cei patru yoghini au început să fugă, căutând disperaţi
un loc în care să se adăpostească.
Bhakti-yoghinul (devotul) a spus:
- Dacă vom merge în această direcţie, vom da de un
templu vechi. Haideţi să mergem acolo. (Ca urmare a
orientării sale devoţionale, era extrem de bine
familiarizat cu geografia templelor.)
Cei patru au început să alerge în direcţia respectivă.
Ei au ajuns într-adevăr la un templu vechi, dar acesta
era aproape prăbuşit. Doar acoperişul mai rămăsese în
picioare, susţinut de patru coloane. Cei patru s-au
grăbit aşadar să intre în templu, nu din devoţiune faţă
de Dumnezeu, ci doar ca să se adăpostească de ploaie.
Chiar în centrul templului trona o zeitate din piatră.
Rafalele de vânt băteau din toate direcţiile, aşa că cei
patru nu prea aveau de ales decât să se apropie de
statuie. Aşa se face că au sfârşit prin a o îmbrăţişa, de
voie, de nevoie.
În clipa în care cei patru au îmbrăţişat idolul de
piatră, în faţa lor a apărut Dumnezeu.
În mintea tuturor celor patru a apărut instantaneu
aceeaşi întrebare: „De ce acum?” Iată cam ce gândeau ei:
„Am aplicat cele mai profunde şi mai subtile filozofii, ne-
am închinat la toate altarele sacre, mai mari sau mai
mici, am slujit cu altruism foarte mulţi oameni, am făcut
penitenţe greu de suportat, dar până acum nu ne-ai
apărut niciodată. Acum, când nu dorim decât să ne ferim

fie ploaie, ne-ai apărut în faţă. De ce?”

Dumnezeu le-a răspuns:
- În sfârşit, v-aţi unit, idioţilor!
Pe scurt, yoga este ştiinţa care îi uneşte pe cei patru
idioţi.
În momentul de faţă, cele patru dimensiuni sunt
aliniate în direcţii diferite în cazul celor mai mulţi dintre
oameni. Mintea ta gândeşte într-un anumit fel. Emoţiile
tale te trag în altă direcţie. Corpul tău fizic te conduce
într-o a treia direcţie, iar energia într-o a patra. În acest
fel, viaţa ta devine un dezastru iminent, un accident pe
punctul de a se produce. Tu eşti deturnat, tras în toate
cele patru direcţii cardinale.
A sosit timpul să te dedici aventurii alinierii de sine,
practicând remarcabilul sistem empiric numit yoga, care
îţi permite să devii în acelaşi timp un alchimist şi un
experimentator, un subiect şi un obiect.
Următoarea secţiune a cărţii va avea o valoare
pragmatică. După ce am cartografiat terenul, ne putem
îmbarca împreună în călătoria propriu-zisă, o călătorie
conştientă a descoperirii de sine şi a asumării. În acest
scop, vom explora în continuare natura şi posibilităţile
primelor trei straturi sau învelişuri de care vorbeşte
yoga: corpul, mintea (care include gândurile şi emoţiile)
şi energia. De asemenea, îţi voi prezenta strategiile care
îţi vor permite să te foloseşti de toate aceste straturi ca
de nişte unelte ale transformării şi ale cunoaşterii.
Problema este că nebunii religioşi din lumea
întreagă au exportat tot ce este frumos în legătură cu
fiinţa umană în lumea de dincolo. Dacă le vorbeşti
despre iubire, ei fac referire la iubirea divină. Dacă le
vorbeşti despre fericire, amintesc imediat despre
beatitudinea divină. Dacă le vorbeşti despre pace, insistă
asupra păcii divine. Ei au uitat că aceste calităţi sunt
prin excelenţă calităţi umane. Un om este perfect capabil
să experimenteze bucuria, iubirea şi pacea. Ce sens are
să exportăm aceste calităţi într-un rai ipotetic?
Motivul pentru care se vorbeşte atât de mult despre
Dumnezeu şi despre rai este exact acela că oamenii nu
au realizat încă imensitatea fiinţei umane. Este evident
că sursa supremă a vieţii vibrează în tine, într-un fel sau
altul. Simultan, ea este însă sursa tuturor celorlalte
forme de viaţă şi a întregii creaţii. Această dimensiune a
inteligenţei sau a conştiinţei există în noi toţi. Eliberarea
fiinţelor umane rezidă în descoperirea accesului la
această dimensiune a nemuririi.
Capacitatea de a fi fericit şi senin în fiecare moment
al vieţii şi de a percepe viaţa dincolo de limitările ei fizice
nu reprezintă nişte calităţi supraumane. Ele sunt pur şi
simplu nişte posibilităţi accesibile tuturor oamenilor.
A fi yoghin nu înseamnă a fi un supraom, ci a
realiza că nu există nimic mai sublim decât să fii om.
Partea a doua
 O notă pentru cititor

A doua secţiune a cărţii va fi mai specifică. Ea te va

conduce într-o explorare mai profundă a celor trei
învelişuri fundamentale ale identităţi de sine, cele pe
care le cunosc toţi oamenii. În consecinţă, ea va fi
împărţită în trei secţiuni: Corpul, Mintea şi Energia.
Scopul meu este să te ajut să îţi extinzi cu fiecare
secţiune citită ideile referitoare la ceea ce înseamnă
corpul fizic, cel psihologic şi cel pranic (sau energetic).
De-a lungul acestui proces, este posibil să începi să îţi
pui întrebări legate de anumite prezumţii de bază, să
renunţi la anumite clişee, să îţi redefineşti anumiţi
termeni (de uz curent) şi să explorezi anumite
perspective mai puţin obişnuite.
Nu trebuie să crezi însă nimic din cele citite în
continuare. Aşa cum am mai spus, yoga te invită să
experimentezi şi te încurajează să faci acest lucru fără
teamă. În consecinţă, această secţiune va oscila între
informaţii şi diferite sugestii de practici şi de exerciţii de
autoobservare. Ea va defini anumite concepte şi îţi va
sugera modalităţi de implementare a anumitor idei. De-a
lungul procesului, vei putea descoperi singur dacă
aceste concepte capătă noimă pentru tine sau dacă sunt
simple aiureli.
Care este cea mai bună modalitate de a aborda
această secţiune? Poate că nu te simţi înclinat să pui în
practică toate exerciţiile prezentate în casetele intitulate
„Sadhana ”. Nu-ţi face însă probleme. Motivul pentru
care vei găsi o gamă largă de practici şi de sfaturi este
exact acela de a avea de unde alege, de a opta pentru
cele pe care le preferi. Scopul acestor tehnici nu este
altul decât de a te ajuta să faci tranziţia de la teorie la
practică, de a-ţi oferi libertatea de a testa toate aceste
ipoteze în laboratorul vieţii tale de zi cu zi. Cu alte
cuvinte, scopul acestei secţiuni este de a te transforma
dintr-un cititor pasiv într-unul activ, dintr-un yoghin în
fotoliu într-un practicant dinamic al magiei unei vieţi
trăite în mod conştient şi aleasă în mod liber.
A sosit timpul să renunţi la ideile tale preconcepute
şi să începi fără inhibiţii o explorare a incredibilei vieţi
care reprezintă însăşi esenţa ta.
 Corpul
Maşinăria supremă

Partea cea mai intimă a creaţiei fizice este pentru

fiecare dintre noi propriul nostru corp. Acesta este
primul dar de care devenim conştienţi în această lume.
Totodată, el reprezintă o maşinărie incredibil de
sofisticată. Toate celelalte maşinării de pe planetă au
derivat într-un fel sau altul din el.
Aşa cum spuneam mai devreme, ştiinţele yoghine nu
vorbesc despre minte sau despre suflet. Ele vorbesc
exclusiv despre corpuri sau învelişuri, indiferent dacă ne
referim la corpul hranei, la cel mental, la cel energetic, la
cel eteric sau la cel al beatitudinii. Această perspectivă
conţine o înţelepciune extrem de profundă, întrucât nu
ne permite să evadăm în amăgitoarele stări psihologice
sau în abstracţiile metafizice, ci ne menţine ferm
ancoraţi în universul tangibil, chiar dacă ne conduce în
lumi din ce în ce mai subtile ale dimensiunii fizice, şi în
cele din urmă în lumea de dincolo.
Corpul fizic este conceput şi structurat astfel încât
să funcţioneze de la sine, fără prea multe intervenţii.
Spre exemplu, tu nu trebuie să îţi determini inima să îţi
bată, ficatul să îţi funcţioneze în toată complexitatea
operaţiunilor sale chimice, şi nici chiar să respiri. Tot ce
este necesar pentru buna funcţionare a existenţei fizice
se derulează de la sine.
Corpul este un instrument complet şi independent.
Dacă se întâmplă să fii fasciat de maşinării, află nu
există alta mai sofisticată decât propriul tău corp!
Aceasta este cea mai complexă maşinărie de pe această
planetă, care combină cel mai înalt nivel al mecanicii cu
un nivel la fel de înalt al electronicii şi cu cele mai
sofisticate circuite electrice pe care ţi le-ai putea imagina
vreodată.
Să spunem că în această după-amiaza mănânci o
banană. Până seara, aceasta a devenit deja una cu tine.
Charles Darwin susţine că a fost nevoie de milioane de
ani pentru ca o maimuţă să se transforme într-un om,
dar în doar câteva ore tu poţi transforma o banană sau o
bucată de pâine într-o fiinţă umană! în mod evident, cea
care funcţionează în interiorul tău este însăşi sursa
creaţiei.
Există o inteligenţă care operează în tine cu mult
dincolo de mintea logică, şi care poate transforma un
aliment în cea mai eficientă maşinărie tehnologică ce
există în natură. Dacă ai putea realiza această
transformare într-un mod conştient (nu inconştient),
respectiv dacă te-ai folosi măcar de un crâmpei din
această inteligenţă în viaţa ta de zi cu zi, tu ai putea trăi
într-un mod magic, fără să mai suferi, aşa cum se
întâmplă la ora actuală.
După ce a experimentat sursa creaţiei care vibra în
el, misticul indian Basavanna, care a trăit în secolul XII,
a numit corpul: un templu „în mişcare”. „Picioarele mele
sunt piloni, scrie el într-unul dintre cele mai cunoscute
versete din literatura mistică sud-indiană, corpul meu
este un altar, capul îmi este o cupolă de aur..”.

„Există în om un aspect căruia nu îi plac zidurile”

Este nevoie de multă luciditate pentru a înţelege

limitările acestei maşinării fantastice. De fapt, corpul
reprezintă o maşinărie impecabilă. Singura problemă
este că nu te poate conduce nicăieri. El se naşte din
pământ şi se întoarce în acesta.
 Nu este acest lucru suficient?
Dacă te uiţi la el strict din perspectiva fizică, acest
lucru este suficient. Şi totuşi, în acest mecanism
minunat s-a impregnat cumva o dimensiune care
transcende lumea fizică. Aceasta este însăşi sursa vieţii
şi reprezintă adevărata noastră identitate.
Viaţa este una, dar sursa vieţii este cu totul altceva.
Aceasta din urmă operează în toate creaturile, în toate
plantele şi în toate seminţele. Într-o fiinţă umană,
această sursă a vieţii este extrem de evidentă, în toată
măreţia şi gloria ei.
Din cauza ei, după o vreme toate darurile sublime
pe care ni le oferă corpul ajung să ni se pară irelevante
şi triviale. Sursa vieţii este motivul pentru care toţi
oamenii par să ducă o luptă constantă între planul fizic
şi dimensiunea care îl transcende. Deşi suntem
constrânşi cu toţii de planul fizic, conştiinţa noastră ne
face să ne dorim să transcendent acest plan.
În interiorul tău rezidă două forţe fundamentale. Cei
mai mulţi dintre oameni cred că acestea sunt
conflictuale. Unul este instinctul de autoconservare, care
te obligă să îţi construieşti ziduri în jur, pentru a te
proteja. Celălalt este dorinţa constantă de expansiune,
de a transcende hotarele. Aceste două aspiraţii - de a te
autoconserva şi de a te dilata - nu sunt forţe opuse, deşi
par să fie astfel. Ele sunt direct legate de două aspecte
diferite ale vieţii tale. Una din cele două forţe te ajută să
te ancorezi cât mai bine în viaţa trăită pe această
planetă, iar cealaltă te conduce în lumea de dincolo.
Autoconservarea trebuie limitată la corpul fizic. Dacă
dispui de suficientă luciditate pentru a separa cele două
instincte, între acestea nu mai există niciun conflict. În
schimb dacă te identifici cu planul fizic, în loc să
colaboreze, cele două forţe fundamentale vor deveni o
sursă de tensiune.
Toate conflictele de tip „material versus spiritual” ale
umanităţii derivă din ignoranţă. Atunci când spunem
„spiritualitate”, noi vorbim despre o dimensiune care
transcende planul fizic. Dorinţa umană de a transcende
limitările fizice este cât se poate de naturală şi de
firească. Fundamentul procesului spiritual este călătoria
de la corpul individual bazat pe hotare la sursa
nemărginită a creaţiei.
Zidurile ridicate astăzi de instinctul de
autoconservare devin zidurile închisorii de mâine. Tu vei
percepe hotarele pe care le-ai stabilit astăzi în viaţa ta
pentru a te proteja ca pe nişte constrângeri. Robert Frost
a sesizat un crâmpei dintr-un adevăr profund atunci
când a scris: „Există în om un aspect căruia nu îi plac
zidurile”.
Tu îţi construieşti inconştient aceste ziduri deoarece
instinctul tău de conservare îţi spune: „Fără ele, nu vei fi
în siguranţă”. Mai târziu, vei intra în conflict cu ele.
Acest ciclu nu are sfârşit. Creaţia nu refuză să deschidă
în faţa ta porţile ce conduc către lumea de dincolo.
Practic, nu cu un astfel de refuz te lupţi tu, ci cu zidurile
rezistenţei pe care ţi le-ai construit singur în jur.
Aşa se explică de ce sistemul yoghin nu vorbeşte
deloc despre Dumnezeu, despre suflet sau despre rai.
Astfel de discuţii conduc invariabil la halucinaţii. Yoga
nu vorbeşte decât despre barierele pe care şi le
construiesc singuri oamenii, învăţându-i că trebuie să
renunţe la această rezistenţă. Creatorul nu îşi doreşte
atenţia ta. Frânghiile care te leagă de zidurile care te
blochează sunt construite în totalitate de tine. Tot ce
trebuie să faci ca să te eliberezi este să le deznozi şi să te
desprinzi de ele. Tu nu ai o problemă cu existenţa în
sine, ci doar cu existenţa pe care ţi-ai creat-o singur.
Dacă ar fi să folosesc o analogie, aş vorbi despre o
suprapunere a gravitaţiei cu graţia. Am putea asocia
gravitaţia cu instinctul fundamental al autoconservării,
care există în orice fiinţă umană. Noi suntem ancoraţi pe
această planetă din cauza gravitaţiei. Avem un corp din
cauza acesteia. Gravitaţia încearcă să ne menţină în
sfera de forţă a planetei, în timp ce graţia încearcă să ne
tragă în sus. Dacă vei reuşi să te eliberezi de forţele fizice
ale rezistenţei, graţia te va învălui din toate direcţiile.
Ca şi gravitaţia, graţia este activă în permanenţă,
dar trebuie să o invoci. În cazul gravitaţiei, nu prea ai de
ales, întrucât eşti supus ei vrei nu vrei. Dacă te identifici
prea puternic cu planul fizic, tu nu cunoşti altceva decât
gravitaţia. În ceea ce priveşte graţia, aceasta trebuie
invocată. Trebuie să devii receptiv la ea. Indiferent ce
practici spirituale ai adoptat, ceea ce încerci tu este să
devii receptiv în faţa graţiei.
Atunci când te deschizi cu adevărat în faţa graţiei,
viaţa ta devine magică. Să spunem că ai fi singurul om
de pe planetă care poate merge cu bicicleta. Tu le-ai
părea celorlalţi oameni o creatură magică! La fel se
petrec lucrurile şi cu graţia. Dacă începi să te deschizi în
faţa ei, tu le apari celorlalţi oameni care o creatură
magică, dar în realitate nu faci decât să devii receptiv la
o nouă dimensiune a vieţii. Această posibilitate le stă la
dispoziţie tuturor oamenilor.

Sadhana

Este posibil să fi observat deja până acum că ori de

câte ori trăieşti o stare de bine interioară, tu îţi doreşti
să te dilaţi; în schimb, ori de câte ori trăieşti o stare de
teamă, tu îţi doreşti să te contracţi. Încearcă următorul
experiment: rămâi aşezat timp de câteva minute în faţa
unei plante, de pildă a unui copac. Reaminteşte-ţi că
inspiri aerul pe care îl expiră copacul şi că acesta inspiră
aerul pe care îl expiri tu. Stabileşte o conexiune
psihologică cu arborele, chiar dacă nu eşti încă plenar
conştient de aceasta. Repetă acest proces de mai multe
ori pe zi. După câteva zile, vei constata că te conectezi
altfel cu lucrurile din jurul tău. Cu alte cuvinte, nu te vei
mai limita exclusiv la copac.
Pornind de la acest proces simplu, noi, cei de la
Centrul de Yoga Isha, am creat o iniţiativă ecologică în
statul sud-indian Tamil Nadu, plantând 21 de milioane
de copaci începând din anul 2004. Am petrecut mai
mulţi ani plantând copaci în mintea oamenilor, care este
terenul cel mai dificil! Am continuat apoi cu
transplantarea acestor copaci înapoi în mediul lor fizic,
aproape fără niciun efort.

Simţul vieţii: cunoaşterea procesului vieţii

dincolo de simţuri
Cum percepe corpul fizic lumea exterioară? Care
este sursa cunoaşterii sale?
Răspunsul este evident: prin intermediul celor cinci
simţuri.
Tot ce ştii tu despre această lume sau despre sine
sunt informaţii pe care le-ai acumulat prin intermediul
celor cinci organe ale simţurilor: văzul, auzul, mirosul,
gustul şi atingerea. Dacă nu ai dispune de aceste
organe, tu nu ai putea cunoaşte lumea exterioară, şi nici
pe tine însuţi.
Atunci când adormi seara, oamenii din jurul tău
dispar. Întreaga lume dispare, inclusiv tu. Eşti încă în
viaţă, tot ce există în jurul tău rămâne neschimbat, dar
în experienţa ta personală totul pare să dispară, întrucât
cele cinci organe ale simţurilor devin „pasive”.
Organele simţurilor sunt limitate. Ele nu pot
percepe decât aspectele fizice ale realităţii. Dacă
percepţia ta este limitată la cele cinci simţuri, întregul
scop al vieţii tale va fi limitat automat la planul fizic. În
plus, simţurile nu pot percepe decât în relaţie cu altceva.
Spre exemplu, dacă eu ating un obiect de metal şi acesta
mi se pare rece, această senzaţie se datorează
temperaturii corpului meu, care este mai caldă. Dacă aş
reuşi să îmi reduc temperatura corpului suficient de
mult, obiectul mi s-ar părea cald.
Percepţiile simţurilor sunt nişte instrumente
excelente pentru supravieţuirea omului pe Pământ. Ele
sunt activate în momentul naşterii, fiind absolut
esenţiale pentru supravieţuirea în lumea exterioară.
Dacă îţi doreşti însă ceva mai mult decât doar să
supravieţuieşti, ele nu mai sunt suficiente. Simţurile
conferă o percepţie distorsionată a realităţii, întrucât
sunt extrem de relative (percepţiile lor depind unele de
altele).
Dacă eşti interesat cu adevărat să cunoşti viaţa în
toată profunzimea şi în toate dimensiunile ei, este foarte
important să priveşti în interior, nu în exterior. De ce?
Deoarece natura esenţială a vieţii nu rezidă în expresia
fizică sau psihologică a corpului şi a minţii, ci în sursa
lor. Privitul orientat către interior nu este însă foarte
uşor. Este nevoie de un anumit efort, căci tu nu dispui
încă de mecanismele perceptuale necesare pentru a privi
în interior. Marea problemă a oamenilor este
următoarea: sediul experienţei există în interiorul lor, dar
percepţia lor este orientată în totalitate către exterior.
Aşa se explică de ce există o deconectare atât de
profundă între interior şi exterior. Tu poţi vedea ce există
în exteriorul tău, dar nu şi ce există în interiorul tău.
Dacă cineva îţi şopteşte la ureche, tu îi poţi auzi şoapta,
dar enorma activitate care se derulează în interiorul
corpului tău eludează capacitatea auzului tău obişnuit.
Dacă ceva se târăşte pe pielea ta, tu îl poţi simţi imediat,
dar nu îţi poţi simţi propriul sânge care îţi curge prin
vene. Organele simţurilor tale nu pot înregistra decât
senzaţiile exterioare ale văzului, auzului, mirosului,
gustului şi atingerii, dar sursa tuturor experienţelor
rezidă în interiorul tău. O experienţă poate fi declanşată
de un stimul exterior, dar originea ei este întotdeauna
internă. Uneori, aceeaşi experienţă poate fi generată
chiar fără ajutorul unui stimul exterior.
Principalul scop al yogăi este amplificarea
experienţelor care transcend cele cinci simţuri. Într-
adevăr, există o dimensiune care transcende percepţiile
acestor simţuri. O poţi numi cum doreşti: „sine”, „divin”
sau „Dumnezeu”. Alegerea terminologiei nu depinde
decât de tine.
Chiar dacă nu te afli în căutarea divinului sau a
sinelui, amplificarea percepţiei poate juca un rol vital în
asigurarea nivelului fundamental al stării tale de bine.
Indiferent dacă eşti doctor, poliţist, inginer, artist, casnic
sau student, cea care îţi determină succesul şi eficienţa
activităţilor este calitatea percepţiei tale. De ea depind
toate lucrurile pe care le poţi face pe această planetă.
Expansiunea percepţiei senzoriale dincolo de hotarele
actuale ale simţurilor poate conduce la rezultate
fenomenale, aducând în viaţa ta o dimensiune nouă şi
aparent magică.
Întrebările care mi se pun cel mai frecvent sunt:
„Este extrem de dificil să îmi amplific percepţia? Trebuie
să mă retrag în Himalaya pentru a mă putea
interioriza?”
 Deloc. Această posibilitate nu devine actuală doar
atunci când stai pe un vârf de munte. Ea rezidă în
interiorul tău. Singurul motiv pentru care până acum ţi-
a rămas inaccesibilă este că ai fost prea preocupat de
ceea ce se întâmplă în lumea exterioară sau de propria
ta dramă psihologică interioară. Cea care le neagă
oamenilor posibilitatea de a descoperi ce rezidă în
interiorul lor este lipsa atenţiei lor.
Focalizarea către interior nu are nimic de-a face cu
gândurile, ideile, opiniile sau filozofiile. Cu alte cuvinte,
ea nu are nimic de-a face cu activitatea psihologică a
minţii tale. Amplificarea percepţiei se referă la
îmbunătăţirea capacităţii tale de a percepe viaţa exact
aşa cum este ea. Dacă eşti dispus să îţi consacri măcar
câteva minute pe zi acestei activităţi, vei constata
automat o schimbare. Simplul proces al focalizării
atenţiei asupra naturii tale interioare îţi va transforma
calitatea vieţii într-o manieră absolut remarcabilă.

Sadhana

Începe prin-ţi focaliza atenţia asupra tuturor

aspectelor cu care te identifici, înainte de culcare:
asupra gândurilor şi emoţiilor tale, asupra părului,
pielii, hainelor sau machiajului tău. Porneşte de la
premisa că nimic din toate acestea nu este una cu tine.
Nu te grăbi să tragi o concluzie referitoare la
„identitatea" ta reală şi la „adevărul" tău interior.
Adevărul nu este niciodată o concluzie. Dacă te vei baza
pe concluziile trase până acum, adevărul îţi va aluneca
printre degete. Experienţa nopţii este oarecum similară.
Soarele nu dispare cu adevărat în timpul nopţii; atâta
doar că planeta nu se mai uită la el. Tu gândeşti, citeşti
şi vorbeşti despre tine, dar numai pentru eşti prea
ocupat să priveşti în direcţia opusă! Nu ai fost niciodată
suficient de atent până acum pentru a şti cine este
şinele tău. Cu alte cuvinte, nu ai nevoie de o concluzie,
ci doar de o întoarcere a privirii. Dacă vei reuşi să
adormi în această stare de conştiinţă, se va întâmpla
ceva semnificativ. În timpul somnului nu vor mai exista
interferenţe exterioare, aşa că experienţa va continua,
devenind din ce în ce mai intensă, în timp, vei pătrunde
într-o dimensiune care va transcende tot ce ai acumulat
până acum în această viaţă.

Ascultarea vieţii
Există mai multe modalităţi de a atinge starea de
fericire durabilă şi de uniune supremă. Ele sunt diferite,
dar au fost create într-o manieră echilibrată şi integrată.
Nu există nicio diviziune sau ierarhie între aceste
abordări aparent diferite. Yoga este o ştiinţă
unificatoare: ea se foloseşte de toate aspectele fiinţei
umane pentru a te conduce la destinaţia ta ultimă.
Corpul reprezintă un aspect extrem de important al
identităţii tale curente, pe nivelul tău actual de
înţelegere. Ştiinţa folosirii corpului pentru a-ţi accelera
procesul evoluţionist se numeşte hatha yoga. Ha
înseamnă soare, iar tha înseamnă lună. Hatha yoga este
ştiinţa echilibrării celor două dimensiuni polar opuse în
sistemul uman.
Corpul are propriile sale atitudini, propria rezistenţă
şi propriul temperament. Să spunem că iei următoarea
decizie: „începând de mâine, mă voi trezi la 5:00
dimineaţa şi voi ieşi la plimbare”. îţi pui apoi alarma să
sune la această oră. Dimineaţa, alarma sună. Începi să
te agiţi, dar corpul tău mormăie şi îţi spune: „Taci şi
lasă-mă să dorm”. Cam aşa se întâmplă lucrurile, nu?
Hatha yoga este o modalitate de a lucra cu corpul, de a-l
disciplina, de a-l purifica şi de a-l pregăti pentru nivelele
energetice superioare şi pentru alte posibilităţi mai
măreţe.
Hatha yoga nu reprezintă un set de exerciţii fizice.
Scopul ei este să te ajute să înţelegi mecanica corpului
tău, să creeze o anumită atmosferă interioară şi să se
folosească de posturile fizice pentru canalizarea energiei
tale în anumite direcţii precise. Acesta este scopul
diferitelor asane sau posturi. Postura corporală care îţi
permite să îţi accesezi natura superioară nu este
niciodată întâmplătoare. Ea este o asana yoghină. Yoga
este ştiinţa alinierii geometriei interioare cu cea cosmică.
Pentru a înţelege mai uşor: prin simpla observare a
manierei în care stau oamenii, tu poţi afla enorm de
multe lucruri despre ceea ce se întâmplă cu ei, îndeosebi
dacă îi cunoşti suficient de bine. Aşa cum probabil ai
observat, atunci când te simţi furios tu stai într-un
anumit fel. Atunci când te simţi fericit, stai într-o cu
totul altă postură. Atunci când te simţi deprimat, la fel,
postura se schimbă. Pentru fiecare nivel de conştiinţă
sau stare psihologică, corpul are tendinţa naturală de a-
şi asuma anumite posturi. Asumarea conştientă a
posturilor corporale pentru a trăi anumite stări
psihologice sau spirituale specifice este ştiinţa asanelor.
Prin poziţionarea deliberată a corpului în diferite posturi,
tu îţi poţi eleva starea de conştiinţă.
Corpul poate deveni un instrument al creşterii
spirituale sau poate deveni un obstacol în calea acesteia.
Să presupunem că te doare o anumită parte corporală,
cum ar fi o mână, un picior sau spatele. Dacă durerea
este acută, este greu să aspiri către un nivel de
conştiinţă superior, căci durerea îţi domină viaţa. Dacă
în momentul de faţă te doare spatele, singura problemă
din univers care te preocupă este spatele tău. Chiar
dacă ceilalţi oameni nu înţeleg acest lucru, pentru tine
aceasta este cea mai mare problemă dintre toate. Dacă
Dumnezeu ar apărea în acest moment în viaţa ta,
singura rugăminte pe care i-ai adresa-o probabil ar fi să
îţi alunge durerea de spate! Nu i-ai cere nimic altceva,
atât de mare este puterea pe care o are asupra ta corpul
tău fizic. Atunci când acesta nu funcţionează aşa cum
trebuie, el îţi poate priva viaţa de orice altă aspiraţie.
Atunci când corpul suferă, toate celelalte dorinţe se
estompează până la dispariţie. Este nevoie de o voinţă
uriaşă pentru a căuta lumea spirituală în condiţiile în
care ai mari dureri, iar marea majoritate a oamenilor nu
dispun de o astfel de voinţă.
Există nenumăraţi oameni care au reuşit să îşi
vindece durerile coloanei vertebrale prin practicarea
unor asane simple. Medicii le-au spus că vor avea nevoie
de o operaţie chirurgicală, dar ei au reuşit să o evite
complet. Într-o manieră similară, tu îţi poţi vindeca atât
de bine spatele încât să nu mai ai niciodată nevoie de
vreo vizită la chiropractician. De altfel, nu doar coloana
ta vertebrală devine mai flexibilă cu această ocazie; tu
însuţi devii mai flexibil, şi astfel mai dispus să asculţi.
Nu este vorba de ascultarea discuţiilor altor persoane, ci
de ascultarea vieţii înseşi. A învăţa să asculţi reprezintă
esenţa vieţii trăite inteligent.
Consacrarea unui anumit efort şi a unui interval de
timp zilnic pentru ca trupul să nu devină un obstacol
este importantă. Un corp în dureri poate deveni un
obstacol, la fel ca un corp compulsiv. Chiar şi cele mai
simple obsesii, cum ar fi foamea sau pasiunea sexuală,
te pot influenţa atât de puternic încât nu-ţi vor permite
să cauţi dincolo de planul fizic. În aceste condiţii, este
uşor să uiţi că trupul este doar o componentă a ta, care
nu poate deveni niciodată totalitatea ta. Asanele te ajută
să îţi echilibrezi corpul, astfel încât acesta să revină la
rolul său natural, fără să te influenţeze excesiv.
Pe măsură ce avansezi către dimensiunile mai
profunde ale meditaţiei, energiile tale vor tinde să urce,
deschizându-te în faţa unor experienţe pe dimensiuni
din ce în ce mai profunde. În consecinţă, este foarte
important ca trupul să nu aibă canalele blocate. Dacă
acestea sunt blocate, energiile nu vor putea urca. Prin
urmare, pregătirea suficientă a corpului înainte de
trecerea la formele mai intense de meditaţie este extrem
de importantă. Hatha yoga are grijă ca organismul să
poată susţine fără probleme, ba chiar cu bucurie,
ascensiunea energiilor.
În cazul multor oameni, creşterea spirituală este
extrem de dureroasă, din cauză că nu şi-au pregătit
corpul fizic. Din păcate, marea majoritate a oamenilor s-
au lăsat modelaţi în totalitate de situaţiile externe. De
aceea, creşterea spirituală dureroasă tinde să devină din
ce în ce mai mult o normă în întreaga lume. Ea se poate
produce însă inclusiv într-o manieră beatifică, dar
numai prin pregătirea corespunzătoare a corpului şi a
minţii. Asanele te pregătesc în vederea creşterii şi a
transformării prin crearea unui fundament solid şi stabil
la nivelul corpului tău.
La ora actuală, hatha yoga pe care o învaţă oamenii
nu reprezintă această formă clasică de yoga în toată
profunzimea şi măreţia ei. „Yoga de studio” predată
astăzi nu include decât aspectele fizice ale acestei
ştiinţe. Predarea exclusivă a acestor aspecte echivalează
cu naşterea unui copil mort. Nu numai că este
ineficientă, dar reprezintă o veritabilă tragedie. Dacă ne
dorim un proces viu, yoga trebuie transmisă într-o
manieră care să includă şi celelalte dimensiuni ale yogăi.
 Hatha yoga nu înseamnă să stai pe cap sau să îţi ţii
respiraţia. Esenţa ei rezidă în maniera în care este
practicată. Într-o anumită epocă din viaţa mea, am
predat eu însumi hatha yoga în cadrul unui program de
două zile. De regulă, participanţii erau copleşiţi de
intensitatea acestor programe. Mulţi dintre ei ajungeau
să plângă cu lacrimi extatice, prin simpla practică a
asanelor. De ce nu trăiesc aceeaşi experienţă toţi cei
care practică hatha yoga? Deoarece această ştiinţă este
predată ca un scop în sine, nu ca un sistem pregătitor.
În consecinţă, deşi hatha yoga predată la ora actuală în
lume aduce într-adevăr o stare de pace interioară unora
şi de sănătate altora, pentru cei mai mulţi dintre
participanţi nu reprezintă altceva decât un circ dureros.
Ea le este de ajuns celor care nu îşi doresc altceva decât
o stare de pace şi de sănătate, dar dacă îţi doreşti să te
transformi într-un receptor al dimensiunii care
transcende cele cinci simţuri, va trebui să abordezi
hatha yoga în forma ei clasică.

Sadhana

Priveşte în jurul tău. Poţi spune că toţi cei din

familia ta, din rândul colegilor sau al prietenilor, au
acelaşi nivel al percepţiei? Observă-i cu atenţie. Dacă
identifici oameni cu o percepţie mai clară decât a altora,
observă-le posturile corporale. Vei constata că aceştia
adoptă adeseori anumite posturi, chiar dacă nu practică
yoga. Practica te poate conduce însă mult mai departe.
Dacă vei sta cu coloana vertebrală dreaptă timp de
câteva ore pe zi, vei constata că acest lucru are un efect
copleşitor asupra vieţii tale.
Vei începe să înţelegi astfel la ce mă refer eu atunci
când vorbesc despre geometria existenţei tale. Simpla
manieră în care îţi poziţionezi corpul determină aproape
tot ce te înconjoară.
O altă modalitate de a asculta viaţa constă în
focalizarea atenţiei asupra ei, dar într-o manieră directă,
nu intelectuală sau emoţională. Alege un aspect
personal, cum ar fi respiraţia, bătăile inimii, pulsul sau
degetul mic de la mână. Focalizează-ţi atenţia asupra
acestui aspect timp de 11 minute. Fă acest lucru de trei
ori pe zi. Concentrează-te asupra unei senzaţii şi
continuă atât timp cât îţi face plăcere (chiar mai mult de
11 minute, dacă simţi nevoia). În cazul în care constaţi
că ai uitat să te concentrezi la aspectul respectiv, nu-ţi
face probleme. Întoarce-te pur şi simplu
la starea de concentrare. Această practică te va
ajuta să treci de la simpla luciditate mentală la cea
existenţială/spirituală - la conştiinţa-martor. În acest
fel, calitatea experienţelor tale de viaţă va începe să se
schimbe.

Descărcarea cosmosului
Până recent, dacă trăiai în India, după fiecare
furtună trebuia să te urci pe acoperişul casei şi să îţi
ajustezi antena TV. Dacă aceasta nu era orientată într-o
anumită direcţie, restul lumii nu putea pătrunde în
sufrageria ta, prin intermediul televizorului. De multe
ori, chiar când îţi urmăreai telenovela favorită sau un
meci de fotbal, ecranul se umplea de purici şi nu mai
vedeai nimic.
Corpul uman este similar unei antene: dacă îl menţii
într-o anumită poziţie, el devine receptiv la tot ce există.
Dacă îl poziţionezi altfel, vei rata tot ce există în
dimensiunea care transcende cele cinci simţuri fizice.
Iată o altă analogie: corpul poate fi comparat cu un
barometru. Dacă ştii cum să îl citeşti, el îţi poate spune
tot ce doreşti despre tine însuţi şi despre lumea
înconjurătoare. Corpul nu minte niciodată. Yoga ne
învaţă să avem încredere în corpul nostru. Noi ne
transformăm corpul fizic astfel încât seria interminabilă
de obsesii compulsive ale cărnii, sângelui şi hormonilor să
devină un proces conştient, un instrument atotputernic al
percepţiei şi al cunoaşterii. Dacă ştii cum să îţi citeşti
corpul, acesta îţi poate vorbi despre potenţialul tău,
despre limitările tale, ba chiar şi despre trecutul,
prezentul şi viitorul tău. Aşa se explică de ce yoga
fundamentală începe întotdeauna cu corpul fizic.
Lucrurile sunt cât se poate de simple. Cu cât ştii
mai multe lucruri despre telefonul tău „inteligent” sau
despre un alt gadget electronic, cu atât mai bine te poţi
folosi de el. Cu câţiva ani în urmă, companiile de
telefonie mobilă au realizat un sondaj, în urma căruia
au descoperit că 97% din oameni nu foloseau decât
şapte procente din capacităţile telefonului. Şi nu vorbesc
acum despre telefoanele „inteligente”, ci despre cele
„stupide” (generaţia anterioară)! Deşi aceste aparate erau
relativ simple, oamenii nu foloseau decât 7% din
capacităţile lor.
Aşa cum spuneam mai devreme, corpul uman este
maşinăria supremă, un gadget care reprezintă o
veritabilă capodoperă tehnologică. Ce procent din
capacităţile acestei maşinării crezi că foloseşti tu?
Mult mai puţin de 1%! Pentru a-ţi asigura
supravieţuirea în această lume fizică, tu nu ai nevoie
nici măcar de un singur procent din capacităţile
corpului tău. Noi facem tot felul de lucruri triviale cu el
pentru că în momentul de faţă, percepţia noastră legată
de viaţă este limitată la natura fizică a existenţei. Corpul
tău este capabil să perceapă însă întregul Univers. Dacă
ţi-l vei pregăti în mod corespunzător, vei constata că el
poate cunoaşte tot ce există, întrucât - într-un fel sau
altul - tot ce există îţi influenţează corpul fizic.
În esenţă, întreaga creaţie fizică reprezintă o
geometrie perfectă. Fără geometrie, forma fizică nu ar
putea exista. Dacă înţelegem corect geometria corpului
uman, acesta poate reflecta geometria mai mare a
cosmosului în interiorul lui, permiţându-ne astfel să
experimentăm acest cosmos. Cu alte cuvinte, corpul
uman este capabil să descarce în sine întregul cosmos.

Sadhana

Aşează-te într-o postură confortabilă, cu coloana

vertebrală dreaptă (dacă este necesar, poate fi susţinută
de un spătar). Rămâi liniştit şi permite-i atenţiei tale să
se liniştească la rândul ei. Fă acest lucru timp de şapte
minute în fiecare zi. Vei observa astfel că respiraţia ta îşi
încetineşte ritmul.
Care este semnificaţia încetinirii ritmului respirator?
Să fie aceasta o simplă acrobaţie yoghină? Nu, nici
vorbă, în mod normal, un om respiră de 12-l5 ori pe
minut. Dacă respiraţia ta se stabilizează la 12 cicluri
inspiraţie/ expiraţie pe minut, tu poţi cunoaşte ce se
întâmplă în atmosfera Pământului (cu alte cuvinte, devii
sensibil la fenomenele meteorologice). Dacă ea se
stabilizează la 9 cicluri pe minut, tu poţi cunoaşte
limbajul celorlalte creaturi care trăiesc pe această
planetă. Dacă ea se stabilizează la 3 cicluri pe minut, tu
poţi cunoaşte însuşi limbajul sursei creaţiei. Nu vorbim
aşadar de o simplă amplificare a capacităţii tale
aerobice, şi încă şi mai puţin de o privare forţată de
oxigen. O combinaţie de hatha yoga cu o practică
yoghină avansată numită kriya îţi poate spori gradual
capacitatea pulmonară, dar mai presus de toate, te
poate ajuta să obţii o anumită aliniere, o anumită
uşurinţă, astfel încât sistemul tău să evolueze către o
stare de stabilitate perfectă, fără zgomote statice. În
această stare, tu poţi percepe absolut orice.

Intensitatea inactivităţii
Din punct de vedere logic, am putea crede că cineva
care nu face niciodată vreun efort cât de mic poate
deveni astfel maestrul lipsei de efort. Lucrurile nu stau
însă chiar aşa. Dacă doreşti să cunoşti cu adevărat ce
înseamnă lipsa efortului, va trebui să cunoşti mai întâi
ce înseamnă efortul. Atunci când ajungi la apogeul
efortului, ceea ce faci devine fără niciun efort. Numai
cine înţelege ce înseamnă să munceşti ştie ce înseamnă
să te odihneşti. În mod paradoxal, cei care se odihnesc
tot timpul nu pot cunoaşte odihna, ci se scufundă într-o
stare de letargie. Aşa funcţionează viaţa.
Întreaga viaţa a marelui balerin rus Nijinski a fost
concentrată în jurul dansului. În anumite momente ale
carierei sale, acesta făcea salturi în aer până la o
înălţime considerată imposibilă pentru un om. Chiar
dacă muşchii sunt foarte bine antrenaţi, omul nu poate
sări dincolo de o anumită limită naturală. În cazul lui
Nijinski, acesta părea să transceandă în anumite
momente această limită.
Foarte mulţi oameni l-au întrebat:
- Cum reuşeşti acest lucru?
- Eu nu aş putea face niciodată aşa ceva, le
răspundea el. Acest fenomen nu se întâmplă decât
atunci când Nijinski nu este prezent.
Atunci când cineva dă totul din el, apare inevitabil
un moment în care el îşi depăşeşte toate limitele şi în
care ajunge să acţioneze fără nici cel mai mic efort. Lipsa
de efort nu înseamnă că trebuie să stai nedezlipit de
canapeaua ta. Înseamnă să îţi transcenzi nevoia de
acţiune fizică. Acest lucru nu devine posibil decât atunci
când devii capabil să îţi întinzi corpul la maxim şi să
susţii un efort maxim. Există oameni în lumea modernă
care declară că preferă să opteze pentru calea spirituală
zen, întrucât li se pare că aceasta constă în a nu face
nimic! în realitate, zenul presupune o activitate enormă,
întrucât se confundă practic cu viaţa de zi cu zi. Spre
exemplu, un călugăr zen poate pierde săptămâni întregi
pentru a aranja pietricele într-o grădină zen. Prin astfel
de activităţi, tu poţi atinge o stare de non-acţiune, în
timpul căreia ajungi să transcenzi experienţa subiectului
care acţionează, într-o astfel de stare, tu poţi
experimenta un crâmpei din lumea de dincolo.
Dacă atingi o astfel de stare printr-o activitate
intensă, la fel ca Nijinski sau alţii ca el, aceste momente
vor fi considerate întotdeauna (de tine şi de alţii) magice.
Dacă ajungi însă în aceeaşi stare printr-o inactivitate
extrem de intensă, vorbim automat de o postură de yoga.
Avantajul este că această stare poate fi susţinută mult
mai mult timp.
Esenţa dhyana-ei sau a stării de meditaţie rezidă în
forţarea de sine pentru a atinge o stare de intensitate
maximă, până la dispariţia completă a efortului. În acest
fel, meditaţia nu mai este o simplă acţiune, ci consecinţa
naturală a intensităţii realizate. Tot ce îţi mai rămâne
acum de făcut este sa exişti pur şi simplu. O astfel de
stare existenţială necompulsivă creează atmosfera
necesară pentru transformarea individului într-o
posibilitate cosmică.
Dacă societatea şi indivizii vor continua să permită
trecerea momentelor fără crearea unei atmosfere
favorabile unei astfel de înfloriri, ei vor rata o posibilitate
colosală. Există foarte multe discuţii infantile despre rai
şi despre plăcerile care există în acesta, dar numai
pentru că aproape nimeni nu a explorat vreodată
imensitatea fiinţei umane. Dacă îţi vei duce la apogeu
umanitatea, divinitatea te va urma şi te va sluji, pentru
simplul motiv că nu are de ales.

Un fragment de Pământ
Aşa cum ne reaminteşte yoga, corpul fizic este
annamayakosha - un corp al hranei. În esenţă, el este
alcătuit din totalitatea alimentelor pe care le consumi.
La rândul lor, acestea nu sunt decât fragmente din acest
Pământ. Tu nu eşti altceva decât o mică recoltă a acestei
planete, care se plimbă de colo-colo, pretinzând că este o
entitate autonomă. Dat fiind că eşti o mică extensie a
Pământului, tot ce i se întâmplă planetei ţi se întâmplă
inclusiv ţie, într-o manieră mai mult sau mai puţin
subtilă.
Pe de altă parte, planeta Pământ face parte
integrantă dintr-un corp mai mare, pe care noi îl numim
sistemul solar. Tot ce i se întâmplă acestui sistem
afectează inclusiv planeta. La rândul lui, sistemul solar
face parte integrantă dintr-un corp mai mare, pe care
noi îl numim Univers. Chiar dacă la ora actuală ţi se
pare că nu poţi percepe în niciun fel Universul, realitatea
este că forma ta fizică face parte integrantă din planeta
Pământ, care face parte integrantă din Univers, deci tot
ce se întâmplă în orice colţ al Universului ţi se întâmplă
ţie, pe un anumit nivel!
Oricât de incredibil ar părea, dacă îţi vei menţine
corpul fizic într-un anumit fel, tu vei putea deveni
conştient de schimbările subtile care se produc pe
planetă şi în cosmos. Dacă vei deveni receptiv la acestea,
corpul tău va ajunge să perceapă tot ce se întâmplă în
jurul lui. Dacă îţi vei investi într-o mai mare măsură
timpul şi atenţia pentru a studia ce se întâmplă cu
Pământul, această receptivitate se va amplifica dramatic.
Personal, am trăit câţiva ani la o fermă. În satul meu
exista un bărbat surd, pe nume Chikkegowda. Neputând
auzi, el nu le răspundea niciodată oamenilor, care îl
considerau un idiot. Sătenii îl respingeau şi îşi băteau
joc de el. Eu l-am angajat însă ca mână de lucru la
fermă. Era un tovarăş plăcut pentru mine, căci nici eu
nu eram foarte vorbăreţ, iar el nu putea vorbi din cauză
că era aproape surd. Deci, nu aveam nicio problemă
unul cu celălalt! În acea epocă nu apăruseră încă
tractoarele agricole, aşa că aram cu plugul tras de boi.
Într-o zi, la 4:00 după-amiaza, l-am văzut pregătind
plugul.
- Ce se întâmplă? l-am întrebat.
- Pregătesc plugul, domnule, mi-a răspuns el pe
ghicite.
- Dar cum vei reuşi să ari? Astăzi nu plouă.
- Va ploua mai târziu.
M-am uitat pe cer. Era absolut senin.
- Ce prostie, i-am spus. Unde sunt norii?
- Nu, domnule, am spus că va ploua mai târziu.
Şi într-adevăr, a plouat.
Nu am putut dormi nopţi la rând după acest
incident. De ce nu am putut simţi eu însumi ce a simţit
acel om? Mi-am ţinut mâinile în diferite poziţii,
încercând să simt umiditatea şi temperatura aerului,
pentru a „citi” cerul. Am citit diferite cărţi despre
meteorologie, dar mi se părea că mă aflu în faţa unui
zid. Mai târziu, prin observarea atentă a corpului meu şi
a mediului înconjurător, am descoperit cea mai mare
greşeală pe care o facem cu toţii: faptul că noi privim
ingredientele din care este alcătuit corpul nostru, cum ar fi
pământul, apa, aerul şi hrana, ca pe nişte mărfuri, şi nu
ca pe un aspect organic al procesului vieţii.
După ce am perseverat timp de 18 luni, am înţeles
în sfârşit. La ora actuală, dacă afirm că o să plouă, în
95% din cazuri va ploua. Nu este vorba de astrologie sau
de magie, ci de simpla observare atentă a unui nivel
complet diferit al sistemului uman şi al interacţiunii
constante a acestuia cu planeta, cu aerul şi cu tot ce ne
înconjoară. Dacă urmează să plouă astăzi, în corpul tău
se va produce o schimbare. Marea majoritate a
orăşenilor nu mai pot simţi acest lucru, dar foarte mulţi
oameni care trăiesc la ţară îl percep. La fel şi insectele,
păsările şi animalele. Un copac ştie întotdeauna că
urmează să plouă.
Strămoşii noştri au recunoscut aceste schimbări
minore ale sistemului planetar şi au încercat să se
folosească de ele nu doar pentru a atinge o stare de bine,
ci chiar pentru a transcende acest plan fizic. Ecuatorul
magnetic al planetei trece prin India. Încă de acum
câteva mii de ani, yoghinii au indicat locul exact prin
care trece ecuatorul magnetic, construind un şirag de
temple în această zonă, din motive foarte precise. Unul
dintre cele mai faimoase temple din India de Sud este cel
de la Chidambaram, care a fost construit pentru cei ce
căutau starea de fuziune spirituală supremă. În epoca în
care a fost construit, templul era situat exact pe
ecuatorul magnetic (între timp, acesta şi-a schimbat
poziţia).
Foarte mulţi aspiranţi spirituali s-au adunat la
Chidambaram de-a lungul secolelor în acea epocă în
care planeta noastră avea o anumită poziţie. Unul din
altarele din acest templu a fost consacrat de Patanjali,
părintele yogăi, lui shoonya, un concept care se traduce
prin „starea de vid” sau de „nimic”. Nu este vorba de un
simplu simbolism. La nivelul ecuatorului magnetic,
atracţia către nord este neutralizată de cea către sud.
Prin urmare, câmpul magnetic devine zero, favorizând
un anumit echilibru şi o anumită detaşare în viaţa
aspirantului spiritual. Această detaşare poate fi un
instrument puternic pentru eliberarea de limitările lumii
fizice, motiv pentru care această regiune reprezintă o
locaţie geografică ideală pentru aspiranţii spirituali.
(Este important să reţii însă că ecuatorul magnetic este
diferit de cel geografic.)
O altă semnificaţie specială a templului de la
Chidambaram este localizarea acestuia la 11 grade
latitudine. Atunci când a fost construit, ecuatorul
magnetic a convers către această latitudine - întâmplare
rară, dar importantă. Înclinaţia axului planetei face ca
forţele centrifugale să devină aproape verticale, fapt care
împinge energia în sus, inclusiv cea din sistemul
fiziologic uman, în acest fel, ascensiunea energiei umane
- scopul întregii călătorii spirituale - este efectiv asistată
de natură. Fiind o sursă excepţională de încurajare
pentru aspiranţii spirituali, întreaga regiune a fost
considerată sacră. (Nu este deloc o coincidenţă faptul că
Centrul de Yoga Isha din India de Sud este localizat la
latitudinea de 11 grade.)
Sistemul spiritual descris mai sus se foloseşte de
fenomenele naturale pentru a susţine efortul uman al
creşterii spirituale. Un alt sistem - cel al meditaţiei sau
al interiorizării - ignoră complet schimbările care se
produc în creaţie şi insistă exclusiv asupra călătoriei
interioare. Acestea sunt cele două sisteme fundamentale
prin care poate fi abordată călătoria spirituală: tu poţi fie
avansa pas cu pas, într-un ritm foarte lent, acceptând
orice ajutor din partea naturii care îţi stă la dispoziţie,
fie ignora complet toţi paşii, făcând un salt în interior. A
doua cale presupune retragerea din situaţiile exterioare
oferite de viaţă; cea dintâi presupune însă o implicare
obligatorie în acestea. Oamenii sunt liberi să îşi aleagă
calea care li se potriveşte cel mai bine, în funcţie de
temperamentul lor. În epoca actuală, cea mai bună cale
rămâne de regulă cea de mijloc, care echilibrează cele
două extreme.

Sadhana

Corpul uman reacţionează în momentul în care

atinge pământul. Aşa se explică de ce indienii obişnuiau
să meargă cu picioarele goale şi să stea întotdeauna
direct pe pământ, într-o postură care să le permită un
contact cât mai mare cu acesta. În acest fel, corpul îşi
reaminteşte direct că face parte integrantă din această
planetă. Corpul nu trebuie să îşi uite niciodată originile.
În caz contrar, el începe să aibă pretenţii exagerate şi
absurde. Dacă i se reaminteşte însă constant de originea
sa, el îşi ocupă locul firesc. Acest contact cu pământul
echivalează cu o reconectare vitală a corpului cu sursa
sa fizică. Aceasta restaurează stabilitatea sistemului şi îi
amplifică organismului capacitatea de a se regenera. Aşa
se explică de ce foarte mulţi oameni susţin că viaţa lor s-
a transformat ca prin magie atunci când au început să
practice o activitate exterioară simplă, precum
grădinăritul.
La ora actuală, numeroasele maniere artificiale prin
care ne distanţăm de pământ - inclusiv pavajele şi
clădirile cu mai multe etaje, sau chiar tendinţa larg
răspândită de a purta pantofi cu tocuri înalte - conduc
la o alienare a omului de mediul său şi la o sufocare a
procesului vieţii, care se manifestă la scară globală prin
diferite boli autoimune şi alergii cronice.
 Dacă ai tendinţa de a te îmbolnăvi foarte uşor,
încearcă să dormi direct pe podea (eventual pe un preş
organic). Vei simţi imediat o diferenţă uriaşă. De
asemenea, încearcă să stai mai aproape de pământ
atunci când stai în poziţia şezând. Dacă întâlneşti un
copac care ţi se pare extrem de viu, în sensul că este
plin de frunze şi de flori, petrece mai mult timp în jurul
lui. Dacă este posibil, serveşte micul dejun sau prânzul
sub el. În timp ce stai sub copac, reaminteşte-ţi: „Acest
copac este corpul meu. Iau acest corp născut din
pământ şi i-l înapoiez pământului. O rog în mod
conştient pe Mama Pământ să mă susţină, să mă ia în
braţele ei şi să mă menţină sănătos." Vei descoperi astfel
că abilitatea corpului tău de a se vindeca este mult
îmbunătăţită.
Dacă nu îţi iese în cale niciun copac (căci oamenii i-
au transformat pe toţi în piese de mobilier), adună nişte
pământ proaspăt şi acoperă-ţi mâinile şi picioarele cu el.
Rămâi astfel timp de 20-30 de minute. Această tehnică
te poate ajuta şi ea foarte mult să te vindeci.

La unison cu Soarele
Surya namaskar este o suită de posturi familiară
multora dintre cei care au practicat sau ştiu câte ceva
despre yoga. În general, oamenii consideră această
tehnică un exerciţiu fizic. Alţii o privesc cu suspiciune,
considerând-o un fel de adoraţie a Soarelui. În realitate,
nu este nici una, nici alta. Este foarte adevărat că îţi
întăreşte coloana vertebrală şi musculatura, având
multe alte beneficii fizice, dar nu acesta este scopul ei.
În acest caz, care este scopul acestui aşa-numit
„salut al Soarelui”?
Mai întâi de toate, nu este vorba de un salut.
Tehnica Permite reorganizarea eficientă a energiilor
solare din fiinţa umană, pornind de la premisa logică
potrivit căreia toate formele de viaţă de pe această
planetă sunt susţinute de energia solară. Soarele este
sursa vieţii pentru planeta Pământ. Indiferent ce
mănânci şi ce bei, plus aerul pe care îl respiri - conţin
această energie solară. Tu nu poţi beneficia plenar de pe
urma acestui proces decât dacă ajungi să „digeri” mai
bine energia solară, integrând-o în sistemul tău.
Cei care practică în mod regulat surya namaskar
descoperă că bateria corpului lor durează mai mult
timp, având mai rar nevoie să fie reîncărcată. În plus,
surya namaskar contribuie la echilibrarea sau la
reorganizarea energiilor interioare din cele două părţi
laterale ale corpului, care corespund dimensiunii lunare
şi celei solare. În acest fel, ea conduce la un echilibru
fizic şi psihologic perfect, care este un mare avantaj în
viaţa de zi cu zi.
Aşa cum spuneam mai devreme, când eram copil,
mama făcea un efort fantastic ca să mă trezească din
somn. După ce am început să practic yoga, corpul meu
a început să se trezească singur la o anumită oră de
dimineaţă, fără niciun efort. De atunci, viaţa mea a
început să se deruleze infinit mai uşor.
În esenţă, tehnica surya namaskar armonizează în
aşa fel corpul uman încât ciclurile fizice ale acestuia
devin sincrone cu cele ale Soarelui, care durează 12 ani
şi un sfert. Nu este deloc accidental faptul că acest
exerciţiu conţine 12 posturi corporale. Dacă sistemul tău
va vibra pe o anumită frecvenţă şi va deveni suficient de
receptiv, ciclurile tale lăuntrice se vor sincroniza în mod
natural cu cele ale Soarelui.
Cele mai avantajate de această tehnică sunt femeile
tinere, care sunt sincronizate inclusiv cu ciclurile
lunare. Acesta reprezintă un mare avantaj, deşi multe
dintre ele îl consideră un blestem. Faptul că organismul
lor este sincronizat cu ambele cicluri (cu cel solar şi cu
cel lunar) reprezintă o posibilitate fantastică. Natura le-a
înzestrat pe femei cu acest avantaj deoarece ele au
responsabilitatea de a propaga rasa umană. De aceea,
ele au primit o serie de privilegii suplimentare. În mod
regretabil, acestea au ajuns să fie considerate la nivel
social nişte dezavantaje. Femeile nu ştiu cum să
fructifice energia suplimentară generată în aceste
momente, tratând-o ca pe un blestem, ba chiar ca pe un
fel de nebunie. (Aşa cum se ştie, cuvântul „lunatic”
(nebun) derivă de la „lunar”.)
Corpul fizic este o trambulină fantastică pentru
atingerea unor posibilităţi superioare, dar pentru cei mai
mulţi dintre oameni funcţionează ca un obstacol. Aceştia
nu reuşesc să îşi înalţe nivelul de conştiinţă din cauza
impulsurilor corpului lor. Practicarea tehnicii surya
natnaskar menţine starea de echilibru şi de receptivitate
fizică, transformând corpul într-un instrument extrem
de sensibil.
Între ciclul menstrual, care este cel mai scurt dintre
toate (durează 28 de zile), şi cel solar, care durează peste
12 ani, există numeroase alte tipuri de cicluri. Cuvântul
„ciclic” înseamnă repetiţie, dar şi învârtitul în cerc, fără
a ajunge nicăieri. Pe un anumit nivel, repetiţia înseamnă
într-adevăr un impuls compulsiv. Astfel de impulsuri nu
favorizează dezvoltarea conştiinţei.
Orice aspect fizic, de la atom la cosmos, este ciclic.
Nu există decât două posibilităţi: fie călăreşti ciclul, la fel
ca un val, fie te laşi strivit de el. Practica yoga te învaţă
întotdeauna cum să călăreşti ciclul, astfel încât să îţi
creezi un fundament stabil pentru evoluţia conştiinţei.
Nu trebuie să uiţi că natura repetitivă a mişcărilor
sau a sistemelor ciclice, pe care o numim în mod
tradiţional samsara, oferă stabilitatea necesară pentru
crearea vieţii. Dacă existenţa ar fi complet haotică, ar fi
imposibil sa creezi o maşinărie capabilă să susţină viaţa.
Ancorarea în natura ciclică a sistemului solar, dar şi a
individului, conferă un fundament solid şi o anumită
stabilitate vieţii. Însăşi natura lumii fizice este ciclică.
Când viaţa atinge însă nivelul de evoluţie al fiinţei
umane, este natural ca ea să aspire nu doar către
stabilitate, ci şi către transcendenţă. Pe acest nivel,
depinde de fiecare individ uman în parte dacă rămâne în
capcana ciclicităţii sau dacă doreşte să se folosească de
aceste cicluri pentru a-şi amplifica starea de bine, iar în
final pentru a transcende complet ciclicitatea.
Dacă eşti o fire compulsivă, situaţiile, experienţele,
gândurile şi emoţiile tale vor avea o natură ciclică. Ele
vor reveni la tine într-o formă asemănătoare la fiecare 6
sau 18 luni, la fiecare trei sau şase ani, în funcţie de
gradul tău de impulsivitate. Dacă îţi vei examina
retrospectiv viaţa, vei putea observa acest lucru. Dacă
aceste evenimente vor reveni doar o dată la 12 ani,
putem spune că dispui de un sistem foarte receptiv şi
perfect echilibrat.
Surya namaskar este un proces important, care
facilitează această echilibrare. Pe un nivel rudimentar, el
reprezintă un sistem complet de exerciţii fizice pentru
corp, pe care îl poţi practica fără vreo aparatură. Dar
mai presus de toate, el este un instrument important
pentru transcenderea tiparelor compulsive care au
tendinţa să se repete în viaţa ta.
Există mai multe variante ale acestei practici, în
funcţie de aspiraţiile fiecărui individ în parte. Cine îşi
doreşte mai degrabă un exerciţiu de fitness muscular
poate practica un proces de bază numit surya shakti.
Prin practică, el poate atinge un anumit nivel de
stabilitate şi de control asupra corpului său, caz în care
poate trece la practicarea unui proces mai puternic şi
mai semnificativ din punct de vedere spiritual, numit
surya kriya. În timp ce surya namaskar insistă mai mult
asupra echilibrării celor două dimensiuni - solară şi
lunară (masculină şi feminină) - în corpul uman, surya
kriya insistă asupra conectării acestor diviziuni
fundamentale în vederea continuării creşterii spirituale.

Un yoghin legendar
Raghavendra Rao, maestrul de yoga pe care l-am
cunoscut în copilărie, a trăit o viaţă pe care mulţi ar
putea-o considera supraumană după standardele
convenţionale. El a rămas cunoscut sub numele de
Malladihalli Swami, întrucât provenea dintr-un sat
numit Malladihalli, aflat în statul Karnataka, din India
de sud-vest.
Malladihalli Swami obişnuia să facă câte 1.008
tehnici de surya namaskar pe zi. Mai târziu, pe la 90 de
ani, a redus acest număr la 108 (nu pentru că nu mai
putea să facă mai multe exerciţii, ci pentru că nu mai
avea suficient timp). Aceasta a fost practica lui
spirituală.
Pe lângă faptul că era un maestru de yoga,
Malladihalli Swami era inclusiv un medic ayurvedic
minunat. Era unul dintre puţinii nadi vaidya care mai
rămăseseră - medici tradiţionali care diagnostichează
boala prin ascultarea pulsului. Îţi putea spune astfel nu
doar boala de care sufereai în ziua respectivă, ci şi bolile
de care vei suferi cel mai probabil în următorii 10-l5 ani.
Simultan, îţi indica anumite tehnici pe care trebuia să le
practici pentru a preveni bolile. Într-o anumită zi a
săptămânii, el putea fi găsit întotdeauna la ashramul
său, putând fi consultat ca un doctor ayurvedic.
Indiferent în ce loc din India se afla, el pleca întotdeauna
duminica seara către ashramul său, pentru a putea
consulta oamenii în ziua de luni. Dacă se întâmpla să se
aşeze într-un anumit loc la 4:00 dimineaţa, el rămânea
acolo până la 6:00 sau la 7:00 seara, fără să se mişte.
Diferiţi voluntari veneau în schimburi pentru a-l ajuta,
dar el nu se mişca din loc întreaga zi. Mai mult decât
atât, avea câte o glumă pentru fiecare pacient al său.
Mulţi pacienţi uitau astfel că veniseră la el pentru a
primi un tratament. Zilele de luni nu păreau zile de
consultaţii medicale, ci un veritabil festival!
Odată, când Malladihalli Swami avea 83 de ani, el se
afla într-o duminică seara într-o gară situată la 75 de
kilometri de ashramul său. Era însoţit de doi oameni.
Cei trei au aflat însă că în ziua respectivă angajaţii
companiei de căi ferate se aflau în grevă, aşa că nu
venea niciun tren. Angajamentul lui Malladihalli Swami
faţă de munca sa era atât de mare încât el şi-a părăsit
cei doi tovarăşi în gară şi a alergat pur şi simplu 75 de
kilometri de-a lungul căii ferate!
A doua zi la 4:00 dimineaţa, el se afla ca de obicei în
ashramul său, gata să îşi trateze pacienţii. Nicio
persoană din ashram nu şi-a dat seama că a alergat
până acolo. Abia când au ajuns cei doi prieteni ai săi a
aflat lumea ce făcuse Swamiji! Aşa se derula viaţa
incredibilă a acestui yoghin. Malladihalli Swami a trăit
până la vârsta de 106 ani şi a predat yoga până în
ultima zi.

O greşeală elementară
Viaţa este un joc alcătuit din doar cinci ingrediente.
Chiar şi o pizza are nevoie de mai multe ingrediente!
Yoga consideră însă că organismul uman şi cosmosul
sunt bazate pe magia a doar cinci elemente: pământul,
apa, focul, aerul şi eterul. Corpul este un fenomen
incredibil de complex, şi totuşi nu conţine decât cinci
variabile! Deloc surprinzător, cei care ating realizarea de
sine numesc adeseori viaţa o glumă cosmică.
Odată, pe când mă aflam la volanul maşinii după
miezul nopţii, m-am apropiat de un munte. În timp ce
mă apropiam de el, am văzut că aproape jumătate din
munte era în flăcări! Nu sunt genul care să fugă de
pericol, aşa că am continuat să mă apropii, dar cu
prudenţă, întrucât ştiam că mă aflam într-o maşină al
cărei rezervor era plin de combustibil inflamabil, iar pe
scaunul din spate se afla fetiţa mea. Era ceaţă, şi cu cât
avansam mai mult pe versantul muntelui, cu atât mai
departe părea focul. La un moment dat, mi-am dat
seama că deşi versanţii pe care îi vedeam de jos păreau
să fie în flăcări, atunci când mă apropiam de ei flăcările
dispăreau.
Când am ajuns la focul propriu-zis, am văzut un
camion tras pe dreapta din cauza unei defecţiuni.
Şoferul şi încă doi pasageri făcuseră un mic foc de
tabără, întrucât le era frig. Când ceaţa s-a condensat în
picături de apă care pluteau prin aer, fiecare acţionând
ca o prismă, ea a creat un fenomen iluzoriu care a
transformat micuţul foc într-un veritabil incendiu de
pădure. Privit de jos, părea că întregul munte este
cuprins de flăcări! Acest incident m-a uimit la culme.
Creaţia este un fenomen similar, mărit ca printr-o
lupă. Cei care au privit cu atenţie în interiorul lor au
înţeles că nu este necesar să privească versiunea macro
a Universului, întregul cosmos este o proiecţie mărită a
unui mic fenomen care se produce în interiorul tău:
jocul celor cinci elemente. Nu este nevoie de nimic
altceva pentru a deveni o fiinţă umană plenar realizată!
 Dorinţa ta poate fi individuală, sau poate fi
universală, dar indiferent dacă îţi doreşti să realizezi
potenţialul plenar al acestui mecanism uman sau să
fuzionezi cu mecanismul cosmic mai mare, ceea ce
trebuie să faci este să controlezi cele cinci elemente. În
caz contrar, nu vei cunoaşte nici plăcerea de a fi un
individ plenar realizat, nici beatitudinea fuziunii cu
cosmosul.
Corpul tău poate fi o trambulină sau un obstacol în
calea ta către starea de bine. Totul depinde de maniera
în care ştii să controlezi cele cinci elemente. Dacă
acestea nu cooperează, nu ţi se va întâmpla nimic
semnificativ, dar dacă ele cooperează, viaţa ta va deveni
subit o posibilitate colosală, de la cele mai joase la cele
mai înalte aspecte ale sale.
Corpul este ca o poartă. Dacă te uiţi tot timpul la o
poartă închisă, aceasta devine pentru tine un obstacol.
Dacă este însă întotdeauna deschisă, ea devine o
posibilitate. Se spune că durata unui minut depinde de
ce parte a uşii de la baie te situezi! Persoana din interior
spune: „Doar un minut, ies imediat”. Pentru cel situat
afară însă, acest minut pare o eternitate!
Orice practică spirituală din lume este asociată într-
un fel sau altul cu organizarea acestor cinci elemente.
Cea mai fundamentală practică din sistemul yoghin este
bhuta shuddhi - curăţarea elementelor din sistemul fizic
pentru ca acestea să opereze într-o manieră armonioasă.
Toate tehnicile yoghine sunt derivate în esenţă din
curăţarea acestor elemente. Fundamentul existenţei
individuale este memoria, care pătrunde adânc în aceste
cinci elemente. Curăţarea elementelor de tendinţele
compulsive generate de memoria mentală, genetică,
evoluţionistă şi karmică a individului conduce la crearea
unei armonii perfecte între individ şi cosmos. (Vom
examina mai detaliat rolul memoriei într-un capitol
ulterior.)
Atunci când atingi un anumit nivel de expertiză în
practica yoga, tu realizezi ceea ce se numeşte bhuta
siddhi - controlul asupra elementelor. Prin obţinerea
acestui control, viaţa îşi revarsă automat abundenţa
asupra ta. Nimeni nu te mai poate împiedica să te
bucuri de sănătate, fericire, claritate şi iluminare.
Aşadar, viaţa poate fi experimentată ca o mare
posibilitate sau ca un mare obstacol. Totul depinde de
măsura în care cele cinci elemente cooperează cu tine.
Eliberarea şi înlănţuirea depind de cele cinci elemente.
Existenţa te poate prinde în capcana iluziei, dar te poate
inclusiv susţine. Acesta este paradoxul procesului vieţii.
Iubirea şi ura, libertatea şi înlănţuirea, viaţa şi moartea
sunt interdependente. Dacă ar fi separate, nu ar exista
nicio problemă, fiind uşor de evitat sau de urmărit.
Problema este însă că ele sunt indisociabile. Dacă
încerci să eviţi viaţa, vei evita inclusiv moartea!
În India antică existau curtezane maestre în arta
seducţiei. Ele purtau bijuterii complicate, care păreau
imposibil de scos. Întregul lor corp era acoperit cu
ornamente. Dacă doreai să le scoţi una câte una, ar fi
durat foarte mult timp. Mânaţi de dorinţă, bărbaţii îşi
doreau să dezbrace rapid femeia aleasă, dar acest lucru
se dovedea imposibil. Curtezanele îi încurajau oferindu-
le de băut, dar cu cât beau mai mult, cu atât mai dificilă
se dovedea sarcina lor, aşa că în cele din urmă bărbaţii
adormeau epuizaţi. Secretul curtezanelor consta într-un
ac. Dacă îl scoteai, toate podoabele lor cădeau automat
de pe ele. Numai ele cunoşteau însă acest secret.

Sadhana
 Viaţa aminteşte de acest truc. Ea pare o reţea
incredibil de complexă, dar există un ac de care depinde
această complexitate, iar acesta este identitatea ta. Jocul
celor cinci elemente este incredibil de complicat, dar
secretul libertăţii este individualitatea limitată. Dacă o
scoţi din priză, aceasta dispare pur şi simplu, iar tu
devii liber. Dacă ştii cum să te deconectezi de ea,
întreaga complexitate a vieţii dispare şi totul devine
incredibil de simplu. Subit, te trezeşti perfect aliniat cu
existenţa.
Cel mai simplu lucru pe care îl poţi face pentru a-ţi
schimba starea de sănătate şi structura fundamentală a
corpului este să tratezi cele cinci elemente cu devoţiune
şi cu respect. Încearcă următorul exerciţiu: ori de câte
ori te afli într-un contact conştient cu unul din cele cinci
elemente (lucru care se întâmplă în fiecare moment al
vieţii tale), fă o încercare conştientă de a-l identifica cu
idealul tău spiritual suprem, indiferent dacă acesta este
Shiva, Ramna, Krishna, Dumnezeu, Allah (sau chiar
Marx!). În momentul de faţă tu eşti o fiinţă psihologică,
iar mintea ta este plină de ierarhii. Acest proces va
egaliza aceste ierarhii. După o vreme, ele nu vor mai
conta deloc pentru tine, iar numărul momentelor
conştiente din viaţa ta va creşte. Aceasta este marea
schimbare. Aerul pe care îl respiri, hrana pe care o
consumi, apa pe care o bei, solul pe care calci şi chiar
spaţiul care te susţine - toate reprezintă o posibilitate
divină pentru tine.

Construirea de temple pentru cele cinci

elemente
În India de Sud există cinci temple majore, care au
fost construite pentru cele cinci elemente. Aceste temple
nu au fost construite în scopul adoraţiei, ci pentru a
facilita un anumit tip specific de practici spirituale.
Spre exemplu, dacă doreşti să îţi purifici elementul
apă, trebuie să te duci la unul din aceste temple şi să
aplici anumite practici specifice. Pentru a-ţi purifica
elementul aer trebuie să te duci la un alt templu şi aşa
mai departe. În acest fel, au fost construite cinci temple
minunate pentru toate cele cinci elemente, impregnate
cu energia necesară pentru a facilita anumite practici
spirituale precise. În mod tradiţional, aspiranţii
spirituali călătoreau de la un templu la altul pentru a fi
iniţiaţi în practicile menite să le confere controlul asupra
celor cinci elemente, astfel încât să se poată bucura în
final de sănătate, mulţumire şi chiar transcendenţă.
Cele cinci temple au fost construite astfel încât să
funcţioneze ca un singur sistem. Tehnologia folosită a
fost absolut uimitoare. Cei care cunoşteau practicile
spirituale corecte se puteau folosi de acestea. Chiar şi
cei care nu le cunoşteau beneficiau de simpla lor
prezenţă în interiorul templului. Aceste temple continuă
să existe şi astăzi, şi chiar şi cei care nu le înţeleg
funcţia energetică se minunează de măreţia arhitecturii
lor.

Când rahatul a ajuns până la tavan

Să îţi spun o poveste... Într-o zi, împăratul Akbar şi-
a întrebat curtenii:
- Ce credeţi că îi oferă omului cea mai mare plăcere?
S-a auzit imediat un cor de răspunsuri. Spre
exemplu, unul din curteni i-a răspuns:
- Cea mai mare plăcere este slujirea lui Dumnezeu,
Măria Ta.
Toţi împăraţii sunt înconjuraţi de linguşitori, aşa că
un altul i-a răspuns:
 - Mărita Ta, slujirea ta este cea mai mare plăcere la
care mă pot gândi!
Un al treilea curtean i-a răspuns:
- Simpla privire a feţei tale îmi oferă bucura
supremă!
Şi astfel, curtenii s-au întrecut care mai de care să îi
ridice osanale împăratului. Numai înţeleptul Birbal tăcea
plictisit. Akbar l-a întrebat:
- Birbal, de ce eşti atât de tăcut? Tie ce anume îţi
oferă cea mai mare plăcere?
- Defecaţia, i-a răspuns Birbal.
Până atunci, Akbar se simţise excelent ascultând
răspunsurile pline de adoraţie ale curtenilor săi. Acum el
s-a enervat însă.
- Pentru că ai rostit o astfel de obscenitate la curtea
mea, i-a spus el, îţi dau ocazia să dovedeşti ce ai spus.
Dacă nu poţi dovedi acest lucru, îţi rişti capul.
- Acordă-mi două săptămâni, Măria Ta, i-a răspuns
Birbal, şi îţi voi dovedi.
- S-a făcut, i-a spus Akbar.
În weekendul următor, Birbal a organizat o
vânătoare pentru Akbar, având grijă să ia în pădure şi
toate femeile din palat, nu doar curtenii. El a organizat
tabăra în aşa fel încât cortul lui Akbar să fie situat chiar
în centru. În jurul lui a plasat diferitele familii, femeile şi
copiii. În continuare, a dat ordin bucătarilor să prepare
cel mai alese mâncăruri. Aceştia au creat nişte veritabile
delicatese, iar Akbar a mâncat foarte bine. La urma
urmelor, era în vacanţă.
În dimineaţa următoare, când s-a trezit din somn,
împăratul şi-a dat seama că nu exista niciun cort folosit
ca toaletă. El s-a întors în cortul său şi a început să se
plimbe de colo-colo, dar presiunea se acumula în
intestinele sale. A încercat să se ascundă în pădure, dar
Birbal avusese grijă ca femeile să se plimbe peste tot în
jur.
Presiunea din intestinele împăratului creştea de la o
clipă la alta. Pe la amiază, Akbar nu a mai putut-o
suporta. Era pe punctul să facă pe el. Birbal, care
asistase discret la întreaga scenă, a continuat să se
plimbe prin jur, murmurând: „Cortul-toaletă, unde să îl
plasez, unde să îl plasez...?” De fapt, nu făcea decât să
creeze o stare de confuzie şi să tărăgăneze şi mai mult
lucrurile.
Pe scurt, împăratul era plin de rahat, iar când nu
mai putea suporta nicio secundă, cortul-toaletă a fost în
sfârşit înălţat. Akbar s-a grăbit să intre în el şi a gemut
de uşurare. Birbal, care îl aştepta afară, l-a întrebat:
- Acum eşti de acord cu mine, Măria Ta?
- Chiar este cea mai mare plăcere dintre toate, i-a
răspuns Akbar.
Atunci când te eliberezi de ceva ce nu mai poţi ţine
în tine, aceasta este cea mai mare plăcere dintre toate,
nu-i aşa? Nu contează despre ce este vorba!
Aşadar, corpul poate deveni o problemă, şi încă una
foarte mare. El poate deveni o barieră dintre tine şi
bucuria de a trăi.
Dacă doreşti să îţi păstrezi corpul într-o stare de
sănătate, este important să fii atent la activităţile care îi
fac plăcere acestuia: alimentaţia, somnul şi sexul. Ne
vom ocupa de fiecare dintre acestea în paginile
următoare.

Sadhana

Este foarte important să nu mănânci întruna. Dacă

ai mai puţin de 30 de ani, trei mese pe zi sunt suficiente.
Dacă ai depăşit 30 de ani, cel mai bine este să reduci
numărul meselor la două pe zi. Corpul şi creierul
lucrează cel mai bine atunci când stomacul este gol. De
aceea, mănâncă uşor, astfel încât la două ore şi
jumătate de la masă stomacul să se golească complet,
iar în 12-l8 ore hrana să părăsească în totalitate
organismul. În acest fel, vei experimenta mult mai multă
energie, agilitate şi luciditate. Acestea sunt ingredientele
unei vieţi de succes, indiferent ce alegi să faci cu ea.

Hrana privită ca un combustibil

Corpul fizic nu este altceva decât o acumulare de
hrană. Yoga insistă foarte mult asupra hranei, pornind
de la premisa că aceasta are un impact uriaş asupra
corpului pe care ţi l-ai construit. Există o întreagă ştiinţă
yoghină în spatele alimentaţiei, care îţi spune ce, cum şi
când trebuie să mănânci. Calitatea alimentaţiei
determină calitatea corpului şi cât de confortabil se
simte acesta.
Tu îţi pregăteşti acest corp astfel încât să poţi alerga
graţios ca o gazelă, sau îl îndopi până nu mai poţi,
ajungând să cântăreşti o sută de kilograme? îţi
pregăteşti corpul astfel încât să îţi facilitezi stările
meditative superioare? Există alimente recomandate
pentru fiecare înclinaţie, în funcţie de ceea ce doreşti să
faci cu viaţa ta.
Maniera în care mănânci nu îţi determină numai
starea de sănătate fizică, ci şi gândurile, sentimentele şi
felul în care experimentezi viaţa. Adoptarea unei
alimentaţii inteligente presupune înţelegerea tipului de
combustibil de care are nevoie corpul tău şi furnizarea
acestuia, astfel încât organismul tău să funcţioneze la
modul optim.
Să spunem că ţi-ai cumpărat o maşină pe benzină,
dar pompezi în ea motorină (combustibilul pentru
motoare diesel). Aceasta poate funcţiona inclusiv cu
motorină, dar nu la capacitatea ei optimă. În plus,
durata ei de viaţă va fi semnificativ redusă. Într-o
manieră similară, dacă nu înţelegem pentru ce tip de
combustibil este conceput acest corp, forţându-l să
mănânce orice, el nu va funcţiona niciodată la
capacitatea sa optimă, iar longevitatea sa va fi
compromisă. Compatibilitatea combustibilului cu
maşinăria care îl foloseşte joacă un rol decisiv, îndeosebi
pentru cei care doresc să îşi calibreze corpul în anumite
scopuri precise.
Pentru ce tip de hrană este conceput organismul
uman?
Dacă mănânci anumite alimente, corpul tău se
simte fericit. Dacă mănânci altele, el devine letargic şi
inert, iar tu începi să dormi din ce în ce mai mult. Dacă
dormi opt ore pe noapte şi trăieşti o sută de ani,
înseamnă că ţi-ai petrecut o treime din viaţă dormind!
Alte 30-40 de procente sunt cheltuite pe alimentaţie,
toaletă şi alte necesităţi. În acest fel, îţi rămâne foarte
puţin timp pentru a trăi efectiv!
În principiu, omul mănâncă pentru a căpăta
energie. Ce simţi însă atunci când mănânci prea mult: te
simţi plin de energie, sau letargic? în funcţie de calitatea
hranei consumate, tu simţi la început o stare de letargie,
urmată treptat de una plină de energie.
De ce?
Unul din motive este că organismul tău nu poate
digera hrana gătită la foc fără ajutorul unor enzime. Nu
toate enzimele necesare sunt prezente în corp. Multe
dintre ele sunt conţinute direct de alimente. Atunci când
găteşti la foc alimentele, 80-90% din enzime sunt
distruse. În acest caz, corpul se vede nevoit să
înlocuiască el însuşi aceste enzime. Enzimele pe care le
distrugi prin gătire nu pot fi reconstituite niciodată în
totalitate, aşa că aproximativ 50% din hrana consumată
se transformă într-un deşeu.
Un alt aspect de care trebuie să ţinem seama este
stresul asupra sistemului. Corpul trebuie să proceseze
toată această hrană pentru a obţine o mică doză de
energie de care are nevoie pentru activităţile sale de zi cu
zi. Dacă am mânca alimente care conţin enzimele
necesare, sistemul uman ar funcţiona pe un nivel
superior de eficienţă, iar raportul hrană-energie ar fi
complet diferit. Consumul alimentelor naturale în starea
lor crudă (negătită la foc), în care celulele sunt încă vii,
conferă o sănătate şi o vitalitate enormă organismului
uman.
Este foarte uşor să faci experimente în această
direcţie. Nu-ţi mai întreba doctorul, nutriţionistul sau
instructorul yoga ce trebuie să mănânci. Întrebă-ţi
corpul ce alimente îl satisfac cel mai mult. Nu-ţi lăsa
însă limba (papilele gustative) să ia toate deciziile.
Alimentaţia ideală este întotdeauna cea care îţi
determină organismul să se simtă cel mai confortabil.
Învaţă să îţi asculţi corpul. Pe măsură ce vei deveni din
ce în ce mai conştient de corpul tău, vei înţelege din ce
în ce mai uşor cât de benefice îţi sunt diferite alimente.
Nici măcar nu va trebui să le mănânci. Există un tip de
sensibilitate care poate fi cultivată şi care îţi permite să
ştii ce impact poate avea un aliment asupra corpului tău
prin simpla lui privire sau atingere.

Sadhana

Fă următorul experiment: pregăteşte-ţi o masă

ideală, înainte de a începe să mănânci însă, enervează-te
dintr-un motiv oarecare, blestemă întreaga lume, apoi
mănâncă. Observă apoi cum te simţi după ce ai mâncat.
La masa următoare, tratează-ţi mâncarea cu respectul
cuvenit unui combustibil care alimentează însuşi
procesul vieţii în tine. Observă din nou cum te simţi
după ce ai mâncat. (De bună seamă, dacă eşti
hipersensibil, nu aplica decât partea a doua a
experimentului!)
Marea majoritate a oamenilor pot reduce hrana
consumată la o treime. În acest fel, ei se simt mult mai
plini de energie, şi nici măcar nu slăbesc. Totul depinde
de receptivitatea pe care şi-o cultivă. Corpul lor este atât
de receptiv cât îi permite conştiinţa. Dacă este adevărat
că poţi munci la fel de mult şi îţi poţi susţine toate
procesele corporale cu doar o treime din hrana
consumată, este evident că maşinăria corpului tău va
deveni mult mai eficientă.

Seminţele
Valoarea pranică a seminţelor de orice fel este
uriaşă, întrucât acestea reprezintă forme de viaţă extrem
de concentrate. La aceasta se adaugă şi o valoare
nutriţională fantastică. O nucă nu este altceva decât o
sămânţă, iar o sămânţă este o posibilitate sublimă. Ea
conţine în sine viitorul întregii plante. O singură
sămânţă este capabilă să umple întreaga planetă cu
vegetaţie. În consecinţă, consumul seminţelor de orice
fel poate îmbunătăţi sănătatea corpului uman pe foarte
multe nivele.
Dacă este posibil, înmoaie seminţele în apă timp de
6-8 ore înainte de a le consuma, îndeosebi dacă sunt
uscate. Toate seminţele au o autoprotecţie chimică
naturală. Înmuierea lor în apă scoate la suprafaţă aceste
substanţe toxice, care pot fi eliminate prin decojirea
seminţelor. În plus, procesul înmuierii le reduce
conţinutul proteic concentrat, care îngreunează uneori
digestia lor.

Bucătăria iadului
Există o dezbatere extrem de controversată între
susţinătorii vegetarianismului şi opozanţii lor. Foarte
mulţi oameni mă întreabă ce alimentaţie este mai bună.
Vegetarienii sunt adeseori înclinaţi să fie „mai
catolici decât Papa”, în timp ce non-vegetarienii susţin
că sunt mai robuşti şi mai bine pregătiţi pentru a face
faţă lumii exterioare, dat fiind că includ în meniul lor
toate speciile planetei. Au apărut chiar filozofii
importante pornind exclusiv de la alegerile alimentare.
Yoga nu priveşte alimentaţia dintr-o perspectivă
religioasă, filozofică, spirituală sau morală. Singurul
lucru care îi interesează pe yoghini este cât de
compatibilă este hrana cu tipul nostru de corp.
Această compatibilitate depinde de diferitele scopuri
pe care ni le propunem. Dacă îţi doreşti să fii mare, se
recomandă anumite tipuri de alimente. Dacă îţi doreşti
un corp care să susţină un anumit nivel de inteligenţă,
dar mai ales de conştiinţă, de luciditate şi de agilitate, ai
nevoie de cu totul alte alimente. Dacă nu te mulţumeşti
exclusiv cu o stare de sănătate relativ optimă şi cu
plăcerile obişnuite ale vieţii, ci îţi doreşti un corp
suficient de receptiv pentru a putea descărca întregul
cosmos, trebuie să îţi schimbi radical modul de a te
hrăni. Dieta trebuie gestionată în funcţie de aspiraţiile
tale. Dacă aceste aspiraţii implică şi alte dimensiuni,
este foarte important să îţi asiguri un anumit echilibru
alimentar.
Dacă facem însă abstracţie de scopuri şi de aspiraţii,
pentru ce tip de combustibil este conceput corpul
uman? Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui
să fim foarte atenţi la ceea ce îşi doreşte organismul
nostru. Modificările, ajustările şi adaptările pot veni mai
târziu. Dacă nu îţi doreşti decât să supravieţuieşti,
mănâncă orice vrei. Dacă nevoile de bază ale
supravieţuirii îţi sunt însă asigurate şi ai de ales, începe
să mănânci conştient. Nu te lăsa controlat numai de
impulsurile papilelor tale gustativele! ascultă-ţi corpul în
profunzime.
În lumea animalelor, acestea pot fi clasificate în
erbivore şi carnivore. Primele nu consumă decât plante,
iar celelalte sunt de regulă prădătoare, consumând
carnea altor animale. Între aceste două categorii de
creaturi există diferenţe fundamentale de design şi de
construcţie a sistemului fizic. De vreme ce ne propunem
să înţelegem mai bine alimentaţia, haide să explorăm
puţin sistemele digestive ale ambelor categorii. Canalul
alimentar este un tub digestiv care conduce de la gură la
deschizătura anală. Dacă analizăm acest tub, constatăm
că există diferenţe fundamentale între erbivore şi
carnivore. Să le analizăm pe cele mai semnificative.
Pe de o parte, dinţii carnivorelor nu le permit
acestora decât să taie, în timp ce cei ai erbivorelor le
permit inclusiv să mestece. Fiinţele umane au o dantură
asemănătoare cu a erbivorelor.
De ce există această diferenţă de design?
Dacă iei nişte orez negătit şi îl ţii în gură timp de un
minut sau două, poţi observa că acesta devine dulce.
Acest fenomen se datorează faptului că enzimele din
gură transformă carbohidraţii din orez în zahăr (acesta
fiind un aspect esenţial al procesului digestiv). Enzima
responsabilă este numită „ptialină” şi este conţinută în
salivă. Ptialina este prezentă în saliva tuturor
erbivorelor, dar nu şi în cea a carnivorelor. Prin urmare,
carnivorele trebuie să îşi taie hrana în bucăţi mai mici,
pe care le înghit, în timp ce erbivorele trebuie să o
mestece. Masticaţia presupune măcinarea alimentelor şi
amestecarea lor cu salivă. Aşa se explică forma
maxilarelor erbivorelor, care este diferită de cea a
carnivorelor.
Dacă procesul masticaţiei este realizat corect, circa
50% din procesul digestiv se încheie la nivelul gurii. Cu
alte cuvinte, stomacul se aşteaptă să primească o hrană
parţial digerată pentru a putea încheia în mod eficient
procesul digestiei. În viaţa modernă, oamenii sunt atât
de grăbiţi încât înghit „pe nemestecate” alimentele în
pauza de prânz, fără să apuce să le mestece suficient,
aşa cum ar necesita un proces digestiv corect.
Activitatea stomacului este îngreunată nu doar de
hrana nedigerată, ci şi de cea parţial distrusă.
Bucătăriile moderne au devenit nişte locuri în care
alimentele sunt distruse cu eficienţă. Alimentele pline de
substanţe nutritive şi de vitalitate sunt degradate
sistematic prin intermediul procesului de gătire, care le
privează de valoarea lor nutriţională şi de cea pranică
(respectiv, de capacitatea lor de a susţine viaţa
spirituală).
Mai departe, dacă examinăm lungimea canalului
digestiv, constatăm că erbivorele au un tub digestiv de
5-6 ori mai mare decât lungimea corpului lor. Tubul
digestiv al carnivorelor nu depăşeşte decât de 2-3 ori
lungimea corpului lor. Cu alte cuvinte, carnivorele au un
canal alimentar mult mai scurt decât erbivorele, iar
această diferenţă arată clar ce tip de hrană trebuie să
consume fiecare specie.
Atunci când consumi carne crudă, aceasta are
nevoie de 70-72 de ore pentru a trece prin sistemul
digestiv. Carnea gătită are nevoie de 50-52 de ore.
Legumele gătite au nevoie de 24-30 de ore, cele negătite
de 12-15 ore, iar fructele doar de 1,5-3 ore.
Dacă ţii carnea negătită afară timp de 70-72 de ore,
ea intră în putrefacţie. Este suficientă o bucăţică de
carne în putrefacţie pentru a te scoate afară din casă,
din cauza mirosului! Putrefacţia apare mult mai rapid
vara, când temperatura şi umezeala aerului o
favorizează. Stomacul uman este un loc „tropical”. Cu
alte cuvinte, carnea care rămâne în el timp de 72 de ore
intră într-un proces de putrefacţie foarte accelerat.
Activitatea bacteriană devine excesivă, iar organismul
trebuie să cheltuiască foarte multă energie pentru a
reduce acest nivel al microorganismelor, pentru ca el să
nu depăşească graniţa dintre sănătate şi o boală
infecţioasă.
Cu siguranţă, dacă vizitezi un prieten la spital, nu îi
duci o pizza sau o friptură. Marea majoritate a oamenilor
care fac vizite la spital le duc celor dragi fructe. Dacă te-
ai pierde în sălbăticie, ce alimente ai mânca înainte de
toate? Fructe, de bună seamă. (Până şi Adam a mâncat
un măr în grădina raiului, deşi ştim cu toţii câte
probleme i-a creat acest lucru!) Ar urma apoi rădăcinile,
uciderea unui animal, gătitul lui, şi în sfârşit cultivarea
unei recolte. Fructele sunt alimentele cele mai uşor de
digerat, şi toţi oamenii ştiu instinctiv acest lucru.
Majoritatea carnivorelor nu mănâncă în fiecare zi, şi
cu siguranţă nu de trei ori pe zi! Ele ştiu că hrana pe
care o consumă se mişcă foarte lent prin tubul lor
digestiv. Se spune că un tigru nu mănâncă decât o dată
la 6-8 zile. Atunci când îi este foame, el devine foarte agil
şi capturează o pradă, după care mănâncă o masă grea,
de 25 de kilograme de carne, după care dormitează sau
se plimbă leneş prin jur. O cobră mănâncă echivalentul
a 60% din greutatea corpului său la o singură masă, dar
nu mai des de o dată la 12-15 zile. Pigmeii din Africa
Centrală vânau cândva elefanţi, cărora le mâncau
organele şi carnea crudă, şi le beau sângele, după care
dormeau încontinuu peste 40 de ore. Pe măsură ce stilul
de viaţă a devenit mai urban şi mai sedentar, oamenii
nu au mai reuşit să susţină însă acest mod de viaţă.
Nimeni nu şi-ar putea permite astăzi să trăiască în acest
fel. Noi trebuie să mâncăm în fiecare zi şi să ne odihnim
în anumite momente specifice tocmai din cauză că tubul
nostru digestiv este similar celui al erbivorelor.

Dezbatere pe tema proteinelor

În zilele noastre se pune un accent foarte mare pe
consumul de proteine. Este important să înţelegi că
numai 3% din corpul nostru este alcătuit din proteine şi
că orice exces de proteine poate conduce la cancer.
Carnea este foarte bogată în proteine. Este suficientă o
cantitate foarte mică de carne pentru a acoperi
necesarul de proteine al omului. Diferenţa călătoreşte
foarte lent prin tubul digestiv şi poate conduce la o gamă
largă de probleme, cum ar fi activitatea bacteriană
excesivă, creşterea duratei somnului, o mai mare inerţie
la nivelul corpului şi o scădere a procesului de
regenerare celulară. La rândul lor, toate aceste
simptome pot reduce sensibilitatea percepţiei umane.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care carnea
nu este considerată favorabilă pentru procesul spiritual,
care îşi propune înainte de toate îmbunătăţirea
percepţiei dincolo de limitările fizice.

Drama digestiei proaste

Un alt aspect de care trebuie să ţinem seama este
acela că digestia anumitor alimente produce substanţe
alcaline, iar cea a altor alimente produce substanţe
acide. Dacă aceste alimente sunt amestecate, stomacul
devine confuz şi produce ambele tipuri de substanţe,
care se neutralizează reciproc, astfel încât sucurile
digestive îşi pierd puterea. În consecinţă, alimentele
rămân în stomac mai mult timp decât este necesar,
slăbind capacitatea organismului de a se regenera la
nivel celular.
Acelaşi mecanism conduce la tamas (un concept
yoghin care face referire la inerţie) la nivelul sistemului
energetic. De-a lungul timpului, acest lucru afectează
negativ calitatea fiinţei şi blochează transformarea în
bine a acesteia. În mod tradiţional, oamenii din sudul
Indiei obişnuiau să nu amestece între ele alimentele. La
ora actuală, foarte puţini oameni mai mănâncă de
dragul binelui lor. Alimentaţia a devenit un obicei social.
Oamenii mănâncă la restaurante şi dineuri, iar
varietatea hranei este considerată mai importantă decât
îmbunătăţirea stării de sănătate şi amplificarea stării de
vitalitate.
Principala întrebare nu se referă la ceea ce nu
trebuie să mănânci, ci la cantităţile benefice ale
alimentelor consumate. Nu este vorba de o simplă
chestiune morală, ci chiar de viaţa însăşi. Dacă trăieşti
la oraş, tu ai nevoie de o minte agilă şi eficientă, dar şi
de un echilibru fizic şi mental. În plus, foarte mulţi
oameni au aspiraţii spirituale, chiar dacă doar din când
în când! Prin urmare, fiecare individ trebuie să ajungă la
propriul său echilibru dietetic, nu prin asumarea unui
legământ, ci prin observaţia directă şi prin
conştientizare.
Este foarte important să nu te transformi într-un
obsedat al alimentaţiei. Hrana nu trebuie să devină
niciodată un subiect obsesiv. Practic, toate creaturile de
pe Pământ ştiu ce trebuie să mănânce şi ce nu. În aceste
condiţii, de ce este alimentaţia umană atât de
problematică? Deoarece oamenii nu sunt suficient de
lucizi şi nu ştiu să se informeze corect.
În esenţă, ştiinţa yogăi operează cu lumea interioară
a omului. Prin studierea profundă a mecanismului
uman, ea s-a divizat în timp în mai multe ramuri. Un
astfel de sistem derivat din yoga este Ayurveda, care
tinde să redevină extrem de popular în această epocă
modernă. Cuvântul ayur înseamnă „durată a vieţii”, iar
cuvântul veda înseamnă „ştiinţă” sau „cunoaştere”.
Aşadar, Ayurveda este ştiinţa extinderii vieţii umane. Ea
reprezintă un sistem care se foloseşte de viaţa vegetală şi
de elementele Pământului pentru a susţine sănătatea şi
pentru a corecta neregularităţile sistemice. Astfel de
sisteme ale cunoaşterii au fost create cu scopul de a-i
asista pe cei incapabili să aplice tehnicile necesare de
yoga pentru a ajunge la aceleaşi scopuri.

Sadhana

Consumul zilnic al unei linguri de unt clarificat (pe

care indienii îl numesc ghee) cu câteva minute înainte de
masă face minuni pentru sistemul digestiv. Dacă vei
mânca unt clarificat amestecat cu zahăr, el va fi digerat
şi se va transforma în grăsime, dar dacă îl vei mânca
fără zahăr, el îţi va curăţa, îţi va vindeca şi îţi va lubrifia
tubul digestiv. În plus, curăţarea colonului va conduce
foarte rapid la o revitalizare a pielii, care va începe
literalmente să strălucească. Chiar şi oamenii care
preferă să nu consume produse lactate pot face acest
experiment, întrucât untul clarificat trece prin sistemul
digestiv fără a fi digerat aproape deloc.
 Codul evoluţionist
Dacă nu te poţi abţine de la hrana nevegetariană,
cel mai recomandabil aliment este peştele. Pe de o parte,
acesta este uşor de digerat şi are o valoare nutriţională
foarte mare. Pe de altă parte, peştele lasă amprenta cea
mai redusă asupra ta.
Ce înseamnă acest lucru?
Corpul nostru - tot ceea ce mâncăm, excretăm şi
ceea ce este incinerat sau îngropat în final - este pământ
pur. Programul soft al sistemului nostru are grijă ca
dacă mănânci un fruct, acesta să fie transformat într-un
corp uman, nu într-unul de maimuţă sau de şoarece.
Eficienţa sistemului neutralizează programul care a
transformat solul într-un fruct şi creează un soft nou,
care transformă fructul într-o formă umană. În cazul
creaturilor mai evoluate, îndeosebi al mamiferelor, softul
acestora este mai distinct şi mai individualizat. În
consecinţă, sistemul uman are dificultăţi mai mari de a
neutraliza softul unor astfel de creaturi dacă le consumi
şi încerci să le suprapui programul personal cu unul
nou.
În rândul animalelor, peştele reprezintă o formă mai
timpurie de viaţă care a apărut pe această planetă, aşa
că are un cod de software mai uşor de neutralizat,
putând fi mai uşor de integrat în codul personal.
Animalele înzestrate cu o inteligenţă mai mare,
îndeosebi cele capabile de o gamă largă de emoţii (cum
ar fi vacile şi câinii), îşi păstrează propriile memorii. Cu
alte cuvinte, noi nu putem integra complet creaturile
mai evoluate, mai inteligente şi mai bine înzestrate cu
emoţii în sistemul nostru. În comunităţile mai primitive,
care rezonau mult mai bine cu pământul, oamenii vânau
şi consumau animale, dar reuşeau să neutralizeze într-o
mai mare măsura consecinţele printr-o activitate fizică
extrem de intensă. Oamenii moderni trăiesc însă o viaţă
în mare măsură sedentară. Pe fundalul acesteia, dieta
nevegetariană conduce la un nivel foarte mare de
aciditate, care explică în bună măsură stresul
neobişnuit de mare experimentat la ora actuală în lume.
În plus, animalele de talie mare, îndeosebi vacile, sunt
conştiente de măcelărirea lor iminentă cu mult timp
înainte de producerea acesteia. De aceea, ele
experimentează un mare stres, care le acidifică în mare
măsură propriul sistem. La rândul lui, acesta are un
mare impact negativ asupra celor care le consumă mai
târziu carnea.

Simţul gastronomic
Dacă vei observa ciclul natural al corpului tău, vei
descoperi că acesta include o mandala. O mandala este
un ciclu de 40-48 de zile prin care trece organismul
uman. În fiecare astfel de ciclu există trei zile în care
corpul nu are nevoie de mâncare.
Dacă eşti conştient de maniera în care funcţionează
corpul tău, îţi poţi da seama că în anumite zile acesta nu
are nevoie de mâncare. În aceste zile tu poţi renunţa fără
niciun efort la hrană. Chiar şi câinii sau pisicile au astfel
de zile în care nu mănâncă.
Ziua în care sistemul optează pentru a nu mânca
este o zi de purificare. Dat fiind că marea majoritate a
oamenilor nu sunt conştienţi de aceste zile, în
calendarul indian a fost fixată special în acest scop ziua
Ekadashi. Ekadashi este cea de-a 11-a zi a segmentului
lunar, repetându-se la fiecare 14 zile. Ea este
considerată în mod tradiţional ca o zi oportună pentru a
posti. Cei care nu sunt capabili să postească din cauza
activităţii fizice intense pe care o desfăşoară şi cei care
nu au o practică spirituală adecvată care să susţină
acest post pot opta pentru o dietă uşoară, bazată
exclusiv pe fructe.
Dacă te forţezi să ţii post fără a-ţi pregăti într-o
măsură suficientă corpul şi mintea, nu vei face decât să
îţi deteriorezi şi mai mult sănătatea. Pe de altă parte,
dacă mintea, corpul şi energia ta sunt pregătite în mod
corespunzător printr-o serie de practici adecvate, postul
îţi poate aduce mari beneficii.
Oamenii care consumă constant nicotină şi cafeină
descoperă rapid că postul este foarte dificil pentru ei. De
aceea, înainte de post pregăteşte-ţi corpul printr-o
alimentaţie adecvată, care să includă îndeosebi legume
şi fructe, adică alimente cu un conţinut ridicat în apă.
Nu toţi oamenii au de câştigat de pe urma postului, dar
dacă acesta este realizat corect, beneficiile lui pot fi
remarcabile.
Întregul scop al yogăi este spargerea coconului
corpului fizic şi trezirea corpului senzorial mai mare,
care permite experimentarea tuturor lucrurilor ca parte
integrantă din sine. Postul reprezintă o extensie a
acestei logici, o modalitate de a te hrăni fără nicio
ingerare activă. În zilele noastre el este practicat
adeseori ca un proces de detoxificare, dar adevărata lui
raţiune este aceasta. Aşa se explică de ce toate tradiţiile
spirituale din lume au fixat perioade de post pentru
adepţii lor. În tradiţia yoghină, perioada de post a fost
fixată în funcţie de ciclul lunar, întrucât capacitatea
fiinţei umane de a asimila energia apei, aerului şi
luminii solare este mai mare în anumite zile a ciclului
lunar. În unele religii, perioada de post a fost fixată în
toiul verii, când consumul de apă şi de energie solară
este ridicat în mod natural.
Străbunica mea, o bătrână adorabilă, considerată
adeseori excentrică de către cei care nu o cunoşteau
suficient de bine, îşi dăruia adeseori hrana furnicilor şi
vrăbiilor. Ori de câte ori făcea acest lucru, faţa i se
inunda de lacrimi de fericire. Oamenii din jur îi
spuneau:
- De ce nu mănânci, bătrâno?
- Pentru că sunt sătulă, le răspundea ea.
Una peste alta, cei care îi dădeau astfel de sfaturi au
murit cu mult timp înaintea ei. Străbunica mea a murit
la venerabila vârstă de 113 ani!
Şi mama a moştenit acest obicei. Înainte de a-şi
mânca micul dejun, ea hrănea cu o mână de mâncare
furnicile. Abia apoi se punea la masă. Această tradiţie
este foarte veche în rândul femeilor din numeroase
familii. Furnica este cea mai mică creatură vie pe care o
putem vedea în jur, cel mai lipsit de importanţă
organism la care ne putem gândi. De aceea, el este
primul care trebuie hrănit. Într-un fel, este o ofrandă
adusă nu zeilor sau altor fiinţe celeste, ci celei mai mici
creaturi pe care o cunoaştem. Această planetă le
aparţine acestora la fel de mult cum ne aparţine nouă.
Nu este greu de înţeles că toate creaturile de pe această
planetă au acelaşi drept de a trăi ca şi noi. Această
înţelegere ne poate ajuta să creăm în jurul nostru o
atmosferă mentală şi fizică oportună, care să ne
faciliteze creşterea conştiinţei.
Adeseori, un act simplu de acest fel este suficient
pentru a te elibera de identificarea cu corpul fizic. Cu cât
te identifici într-o mai mică măsură cu corpul, cu atât
mai mult ţi se amplifică luciditatea în ce priveşte
celelalte dimensiuni ale tale. Atunci când îţi este foarte
foame, singurul lucru pe care şi-l doreşte corpul tău este
să mănânce.
Aşteaptă însă două minute, şi vei constata o mare
diferenţă. Atunci când îţi este foarte foame, tu te
identifici exclusiv cu corpul. Dacă îi vei acorda însă
acestuia puţin spaţiu, vei constata subit că nu mai eşti
una cu el.
Gautama Buddha a mers până acolo încât a
declarat: „Dacă îţi este foarte foame, dar îi oferi altcuiva
mâncarea ta, vei deveni mai puternic”. Eu nu merg atât
de departe. Nu fac decât să te invit să aştepţi câteva
minute! îţi garantez că în final te vei simţi mai puternic.
Dacă acţionezi foarte compulsiv atunci când îţi este
foame, merită să sari în mod conştient peste câte o
masă, încearcă următorul lucru: într-o zi în care îţi este
foarte foame şi ai la dispoziţie câteva din mâncărurile
tale favorite, încearcă să sari peste masă. Nu îţi propun
acest lucru pentru a te tortura, ci dimpotrivă, pentru a
te elibera din camera de tortură în care se poate
transforma foarte uşor corpul tău.
Esenţa postului ţine de tipurile de alimente pe care
le mănânci, de cantităţile consumate, de felul în care
mănânci şi de transformarea alimentaţiei dintr-un act
compulsiv într-unul conştient.

Sadhana

Fă următorul experiment. Începe cu 25% alimente

vii, sută la sută naturale şi neprocesate (fructe şi
legume), iar în următoarele 4-5 zile creşte acest procent
până la 100%. Mănâncă în acest fel o zi sau două, iar în
următoarele cinci zile redu cantitatea de alimente crude
cu câte 10% pe zi, până când ajungi la 50%. Acest
procent este ideal pentru cei mai mulţi dintre oamenii
care îşi doresc să fie activi timp de 16-l8 ore pe zi.
Reţine: dacă vei mânca alimente gătite, vei avea
nevoie de 15 minute pentru a mânca o masă. Dacă vei
mânca însă crudităţi, vei avea nevoie de ceva mai mult
timp pentru a mânca aceeaşi cantitate de alimente,
întrucât va trebui să le mesteci mai mult timp. Natura
organismului uman este însă de aşa natură că după 15
minute corpul tău îţi va spune că nu mai are nevoie de
mâncare. În acest fel, oamenii au tendinţa de a mânca
mult mai puţin şi de a slăbi considerabil. În acest scop,
nu trebuie decât să fii puţin mai conştient de ceea ce
mănânci.

De la agitaţie la relaxare
Faptul că dormi noaptea face ca dimineaţa şi seara
să te simţi extrem de diferit. Diferenţa rezidă în nivelul
de relaxare pe care îl conferă somnul. Dacă ţi-ai putea
păstra relaxarea de-a lungul activităţilor zilei, seara te-ai
simţi la fel de plin de energie şi de entuziasm ca
dimineaţa.
Dacă te trezeşti plin de prospeţime dimineaţa, acesta
este un lucru bun, dar pe măsură ce nivelul tău de
relaxare se reduce, tu începi să te simţi treptat din ce în
ce mai stresat. Stresul nu are nimic de-a face cu munca.
Este foarte important să înţelegi acest lucru. Nu ceea ce
faci te stresează. Foarte multe slujbe creează provocări
dificile, indiferent dacă este vorba de un şef răutăcios, de
colegi certăreţi, de şedinţe interminabile sau de termene-
limită imposibile. Unii oameni trăiesc literalmente în
mijlocul unui război! Dar aceste situaţii nu sunt
stresante într-o manieră inerenta. Cea care ne stresează
este reacţia noastră compulsivă la situaţiile respective.
Stresul reprezintă un anumit nivel de fricţiune internă.
Mecanismul interior poate fi lubrifiat cu uşurinţă, cu
puţină muncă interioară şi cu ajutorul lucidităţii.
Aşadar, cea care te stresează cu adevărat este
incapacitatea ta de a-ţi gestiona propriul sistem. Pe un
anumit nivel, tu nu ştii cum să îţi gestionezi corpul,
mintea şi emoţiile. Aceasta este marea problemă.
Cum îţi poţi menţine sistemul eliberat de stres,
astfel încât să îţi păstrezi nivelul de entuziasm, de
relaxare şi de fericire, indiferent dacă este dimineaţa sau
seara?
Pulsul unui om obişnuit pe stomacul gol este de 70
sau chiar 80. O persoană obişnuită cu anumite practici
de meditaţie are un puls mult mai scăzut, de 30-40.
Chiar şi după un prânz copios, pulsul ei nu depăşeşte
cu mult 50 de bătăi ale inimii pe minut. Acest
parametru indică starea de relaxare pe care o
experimentează organismul în fiecare clipă. Starea de
relaxare defineşte practic capacitatea de regenerare şi de
reîntinerire a corpului.
Nu trebuie însă să îţi încetineşti sistemul prin
reducerea automată a activităţii. Ceea ce este necesar
este să îţi menţii sistemul astfel încât activităţile
practicate să nu îşi lase amprenta asupra lui. Chiar
dacă devii epuizat din punct de vedere fizic, nu trebuie
neapărat să fii afectat de stres. Dacă eşti capabil să fii
extrem de activ fără să îţi pierzi nivelul de relaxare, te vei
simţi infinit mai bine. Dacă vei începe anumite practici
simple de yoga, după 3-4 luni pulsul îţi va scădea cu cel
puţin 8-20 de bătăi pe minut. Acest lucru se traduce
printr-o eficienţă mult mai mare a corpului tău, dublată
de o stare de relaxare accentuată.
Corpul nu are nevoie de somn, ci de relaxare. Dacă
îţi menţii organismul extrem de relaxat de-a lungul zilei,
tu nu vei mai simţi o nevoie atât de mare de a dormi.
Dacă munca pe care o prestezi, plimbările sau exerciţiile
fizice te vor relaxa, vei simţi o nevoie încă şi mai mică de
a dormi.
 În zilele noastre, oamenii complică totul. Văd
adeseori oameni care se plimbă prin parc într-o stare de
tensiune interioară. Dacă tot te plimbi (sau chiar dacă
faci jogging), de ce nu ai face-o într-o stare de relaxare şi
de bucurie? în caz contrar, exerciţiul fizic îţi poate face
mai mult rău decât bine, întrucât îl practici ca şi cum ai
merge la război!
Nu te război cu viaţa. Gândeşte-te ca nu eşti
împotriva vieţii, ci pro-viaţă. Pune-te la unison cu ea şi
vei constata că vei trece mult mai lin prin ea. Cultivarea
stării de fit- ness şi de sănătate nu reprezintă o bătălie.
Fă ceva ce îţi place: joacă un joc, înoată, plimbă-te sau
aleargă. Dacă nu îţi place să faci altceva de-a lungul zilei
decât să mănânci cheesecake, ai într-adevăr o problemă!
în caz contrar, nu există nicio incompatibilitate între a fi
activ şi a fi relaxat în acelaşi timp.
De cât somn are nevoie corpul? Depinde de nivelul
de activitate fizică în care eşti angrenat. Nu trebuie să îţi
fixezi numărul caloriilor pe care le consumi sau al orelor
de somn. După părerea mea, este o prostie să îţi
programezi anticipat aceste lucruri. Lasă-ţi corpul să
decidă singur cât doreşte să mănânce astăzi. Nu o face
în locul lui. Dacă nu depui un efort fizic intens astăzi,
probabil că vei dori să mănânci mai puţin. Dacă mâine
vei depune un efort fizic mai intens, vei dori cu
siguranţă să mănânci mai mult. La fel se petrec lucrurile
şi cu somnul. Atunci când corpul se simte suficient de
relaxat, el se trezeşte, indiferent dacă este 3:00, 4:00 sau
8:00 dimineaţa. Când vine vorba de mâncare şi de somn,
cel mai bun judecător rămâne corpul.
Dacă organismul fizic ajunge la un anumit nivel de
conştientizare şi de luciditate, vei observa că se trezeşte
de îndată ce se simte odihnit - cel puţin dacă îşi doreşte
să trăiască la maxim. De bună seamă, dacă te foloseşti
de pat ca de un mormânt, poţi spune că ai o problemă.
Menţine-ţi corpul într-o formă fizică bună, astfel încât să
îşi dorească să se trezească cât mai devreme.

Sadhana

Dacă vei dormi fără pernă sau cu o pernă foarte

mică, ce nu permite îndoirea coloanei vertebrale,
regenerarea neuronală a creierului şi cea celulară a
sistemului neurologic vor fi mult mai bune. Dacă te
decizi să dormi fără pernă, cel mai bine este să dormi pe
spate, nu pe laterală. În yoga, această postură este
numită shavasana. Ea îmbunătăţeşte purificarea şi
regenerarea corpului, favorizează curgerea liberă a
energiilor şi conferă relaxare şi vitalitate. Nu trebuie însă
să devii prea dogmatic în această privinţă (măcar în
privinţa somnului, nu lua o poziţie!)

De la existenţa carnală la cea cosmică

Existenţa este un dans între lumea manifestată şi
cea nemanifestată. În momentul în care vorbim de
manifestare, vorbim automat de dualitate: de lumină şi
întuneric, de masculin şi feminin, de naştere şi de
moarte şi aşa mai departe. Deşi unitatea este principala
urzeală a creaţiei, dualitatea îi conferă acesteia textură,
design şi culoare. Toate manifestările pe care le percepi
în lumea exterioară sunt ancorate în dualitate. Atât timp
cât există două principii, vorbim deja de o multiplicitate.
Dacă nu ar exista decât un singur lucru, nu am putea
vorbi de o existenţă. Jocul vieţii nu începe decât atunci
când apare dualitatea.
Odată cu dualitatea apare şi sexul. Ceea ce noi
numim sex reprezintă două aspecte ale acestei dualităţi
care încearcă să devină una. Natura se foloseşte de acest
proces pentru a-şi îndeplini anumite funcţii, cum ar fi
procrearea şi perpetuarea speciei. Întreaga dualitate
aspiră către unitate, căci ceea ce a fost cândva una a
ajuns să se manifeste prin două aspecte. În consecinţă,
acestea aspiră în permanenţă să redevină una.
Această aspiraţie de a redeveni una îşi găseşte
expresia în multe feluri. Atunci când eşti tânăr şi
inteligenţa îţi este deturnată de hormoni, ea se
manifestă în principal sub forma sexului. Dacă nu mai
eşti atât de tânăr, iar inteligenţa îţi este deturnată de
emoţii, ea se manifestă în principal sub forma iubirii.
Dacă ai îmbătrânit şi hormonii nu mai sunt foarte activi
în tine, ea se manifestă sub forma rugăciunii. Indiferent
de vârstă însă, dacă transcenzi aceste nivele şi cauţi
unitatea pe un nivel mult superior de conştiinţă, vorbim
deja de yoga.
În cazul în care cauţi unitatea cu ajutorul corpului
fizic, trebuie să fii conştient că aceste corpuri rămân
întotdeauna două, orice ai face. Timp de câteva
momente apare o senzaţie de unitate, dar apoi cei doi
parteneri se despart. Dacă divorţul nu rezolvă lucrurile,
o va face moartea, mai devreme sau mai târziu. Acest
lucru este imposibil de evitat.
Sexul nu este altceva decât încercarea a doi
parteneri de a deveni una. Individualitatea nu se referă
numai la falsele hotare mentale pe care ţi le-ai creat
singur, legate de preferinţele şi de antipatiile tale, de
gusturi şi de opinii. Ea înseamnă inclusiv faptul că eşti
prins în capcana corpului tău fizic. Chiar dacă nu eşti
conştient de acest lucru, viaţa din interiorul tău încearcă
să transceandă aceste hotare. Dacă aspiri către
transcenderea hotarelor mentale, îţi doreşti să ai o
conversaţie serioasă, să citeşti o carte, să consumi alcool
sau un drog, ori să faci ceva ciudat. Dacă aspiri către
transcenderea hotarelor fizice, este posibil să îţi doreşti
să îţi faci un piercing sau un tatuaj, să îţi vopseşti părul
ori să recurgi pur şi simplu la vechea metodă: o partidă
de sex.
Intenţia sexului este excelentă, dar metoda este
inutilă. Sexul implică o stare de plăcere, deci atrage doi
oameni unul către celălalt. Ei nu pot atinge însă starea
de unitate decât pe moment. De aceea, ei încearcă în
celelalte domenii: cel al emoţiilor şi cel al intelectului.
Oamenii încearcă întotdeauna să găsească un numitor
comun: „Ne place acelaşi tip de îngheţată; suntem
amândoi blonzi; ne plac jocurile video; avem acelaşi
semn zodiacal; ne plac aceleaşi emisiuni TV...” Atât timp
cât nu veţi înţelege însă că nu puteţi deveni niciodată
una, nu veţi putea învăţa să vă bucuraţi de aspectul
polar opus.
Aceste două energii pe care noi, oamenii, le numim
„masculin” şi „feminin”, încearcă întotdeauna să se
unifice, dar sunt diametral opuse. Într-un fel, ele sunt
iubiţi şi inamici în acelaşi timp. În cazul în care caută
similitudini, nu prea găsesc multe, dar atracţia faţă de
aspectul polar opus nu dispare niciodată.
Foarte mulţi oameni nu suportă actul fizic propriu-
zis, pe care îl consideră murdar, aşa că au inventat tot
felul de decoraţiuni pentru a-l „înfrumuseţa”. Ei îi
adaugă întotdeauna emoţiile lor, fără de care îl consideră
hidos. Într-un fel, ei încearcă să îşi întunece viziunea
asupra realităţii cu ajutorul acestor decoraţii.
Sexul este ceva natural. El face parte integrantă din
corpul fizic. Sexualitatea este cu totul altceva; ea este
inventată de oameni, fiind un aspect psihologic. În clipa
în care sexul pătrunde în minte, el devine o perversiune.
Sexul nu are nimic de-a face cu mintea. El reprezintă un
aspect minor al corpului fizic, dar în lumea modernă a
devenit ceva uriaş. Mulţi îl confundă cu viaţa însăşi.
În societatea modernă, oamenii îşi cheltuiesc 90%
din energie fie urmărind, fie evitând sexul. Acesta nu
este altceva decât un truc al naturii, pentru a ne
reproduce. Dacă această atracţie a principiilor polar
opuse nu ar exista, speciile ar dispărea în scurt timp.
Oamenii au creat însă o distincţie atât de mare între
bărbaţi şi femei, de parcă aceştia ar fi specii diferite.
Nicio altă creatură de pe planetă nu are o problemă cu
sexul. Numai oamenii au. În cazul animalelor, nevoia
sexuală apare doar în anumite perioade de timp. În
restul timpului ele sunt eliberate de ea. În cazul
oamenilor, ea nu dispare niciodată din mintea lor.
Unul din motivele pentru care se întâmplă acest
lucru este că în trecut, foarte multe religii au negat acest
proces fizic simplu, făcând din el un păcat. Neputând să
accepte biologia umană, ele au încercat să nege complet
limitările procesului biologic, în loc să încerce să îl
transceandă. Dacă nu am avea o problemă cu biologia,
noi nu am face o distincţie atât de mare între bărbaţi şi
femei. Toţi oamenii ar fi cunoscuţi pentru valoarea lor
intrinsecă, indiferent de sexul pe care îl au. Exploatarea
femeilor a început atunci când oamenii nu au mai putut
accepta diferenţele fundamentale dintre bărbaţi şi femei.
Biologia nu trebuie sacralizată, dar nici nu trebuie
considerată murdară. Ea este un simplu instrument al
vieţii. Tu exişti în această lume datorită ei. Dacă ştii cum
să o trăieşti fără a o pune pe un soclu, dar şi fără a o
considera ceva murdar, vei constata că ea are o
frumuseţe inerentă a ei.
Senzualitatea este o invitaţie chimică pentru a
experimenta ceva ce nu face parte integrantă din tine să
devină una cu tine. Aceasta este maniera Naturii de a te
atrage către starea de unitate, sau de yoga. Deşi natura
senzualităţii este bucuria, ea este în acelaşi timp
discriminatorie. Atunci când doi indivizi trăiesc o
experienţă amoroasă, ei exclud tot restul lumii, ca şi
cum aceasta nu ar exista deloc pentru ei. Pentru ca
celebrarea să dureze, senzualitatea sau pasiunea
amoroasă trebuie să includă tot restul lumii. În acest
caz, o numim yoga. Aşadar, nu negarea este răspunsul;
singurul răspuns este expansiunea.
Dacă nu ai cunoscut senzualitatea respiraţiei
dătătoare de viaţă, pe care trebuie să o practici în fiecare
clipă a vieţii tale, cum ai putea cunoaşte un alt tip de
senzualitate? Experimentarea naturii orgasmice a
procesului respirator este numită ana pana sati yoga -
yoga inspiraţiei şi a expiraţiei. Ana pana înseamnă „în
interior” şi „în exterior”. Sati înseamnă „consoartă
feminină”. Aşadar, expresia face în mod clar referire la o
uniune orgasmică. Cu alte cuvinte, ana pana sati yoga
este un proces care te iniţiază într-o fuziune profundă şi
conştientă cu respiraţia ta, arătându-ţi cum poate
deveni inspiraţia şi expiraţia sursa unui extaz nenumit.

Sadhana

Posibilităţile superioare ale vieţii sunt găzduite de

corpul uman. Corpul fizic este o platformă care permite
experimentarea tuturor posibilităţilor, de la cele mai
grosiere la cele mai sacre. Spre exemplu, el îţi permite să
mănânci, să dormi şi să faci sex într-o manieră vulgară,
sau să realizezi aceleaşi acţiuni dintr-o perspectivă
sacră. Această sacralitate poate fi realizată prin
impregnarea acestor acţiuni cu gândurile, emoţiile şi
intenţiile tale. Mai presus de orice, aminteşte-ţi că
vulgaritatea sau sacralitatea unei acţiuni sunt decise în
mare măsură de inconştienţa şi de lipsa ta de voinţă,
versus conştientizarea şi exprimarea voinţei tale. Fiecare
respiraţie, pas, acţiune simplă, gând şi emoţie pot
căpăta o aură sacră dacă sunt realizate prin
recunoaşterea sacralităţii persoanelor sau obiectelor
implicate în ele.
Dintre actele pline de iubire pe care le pot realiza
oamenii, actul extrem de simplu al ţinerii de mână poate
deveni unul dintre cele mai intime. De ce? Deoarece
natura mâinilor şi picioarelor permite concentrarea
energiilor în aceste părţi ale corpului într-o manieră
absolut singulară.
Două mâini care se unesc pot genera o intimitate
mult mai mare decât contactul dintre alte părţi
corporale.
Poţi încerca acest lucru chiar acum. Nici măcar nu
ai nevoie de un partener diferit. Atunci când îţi uneşti
mâinile, cele două dimensiuni energetice ale tale (latura
dreaptă şi cea stângă, cea masculină şi cea feminină,
cea solară şi cea lunară, yin şi yang etc.) se conectează
într-o anumită manieră, iar tu începi să experimentezi o
senzaţie de unitate. Aceasta este logica salutului
(namaskar) indian tradiţional. Acesta reprezintă o
manieră de a-ţi armoniza sistemul.
Cea mai simplă modalitate de a experimenta această
stare de fuziune este aşadar yoga namaskar: uneşte-ţi
cele două palme şi focalizează-ţi atenţia plină de iubire
asupra unui obiect pe care îl foloseşti sau pe care îl
consumi, ori asupra oricărei forme de viaţă care îţi iese
în cale. Prin acest gest extrem de simplu, dublat de
conştientizare, tu poţi experimenta viaţa într-o manieră
pe care nu ai mai experimentat-o până acum. Există
chiar posibilitatea de a unifica întreaga lume prin simpla
unire a palmelor tale!
 Deturnarea hormonală
Cineva m-a întrebat odată: „Nu ţi se pare ciudat că
oamenii sunt mai obsedaţi de sex decât de orice altă
nevoie fizică?” Nu, nu mi se pare deloc ciudat. Acest
lucru se datorează deturnării hormonale despre care am
vorbit mai devreme. De altfel, nu sexul reprezintă nevoia
fizică cea mai puternică, ci foamea.
În cea mai mare parte a timpului, gândurile la sex
sunt doar un comportament compulsiv. Când erai copil,
nu îţi păsa ce organe sexuale are cineva. De îndată ce
sistemul hormonal s-a activat în tine, nu te-ai mai putut
gândi la altceva. După ce vei depăşi o anumită vârstă,
iar sistemul tău hormonal îşi va încetini activitatea,
această obsesie va dispărea de la sine. Îţi vei privi
retroactiv viaţa şi nu îţi va veni să crezi cât de obsedat
erai cândva în privinţa sexului.
Corpul nu este ceva rău, dar este limitat. De altfel,
nu este nimic rău nici măcar în a fi limitat. Dacă vei
merge exclusiv pe calea corpului, vei putea experimenta
anumite plăceri. Nu este o crimă să îţi doreşti să fii
limitat, dar nici nu vei trăi o viaţă cu adevărat împlinită.
Să spunem că printr-un act de magie, toate femeile
sau toţi bărbaţii din lume ar tânji după tine. Mai
devreme sau mai târziu, vei descoperi că acest lucru nu
te mai satisface. Vei experimenta anumite plăceri şi
anumite dureri, dar nu vei trăi decât în sfera de acţiune
a corpului tău. Acesta nu cunoaşte altceva decât
instinctul de supravieţuire şi cel de procreaţie.
Altminteri, el se îndreaptă direct către mormânt, căci nu
poate cunoaşte altă direcţie.
Corpul tău este doar un împrumut pe care ţi l-a
acordat această planetă. Ceea ce tu numeşti „moarte”
este doar înapoierea acestui împrumut Mamei Pământ.
Întreaga viaţă de pe această planetă este doar o reciclare
a planetei Pământ. Poate crezi că te îndrepţi către biroul
tău, către casă sau către un meci de fotbal, dar în
realitate corpul tău se îndreaptă cu fiecare pas către
mormânt. Poate că ai uitat acest lucru, dar încetul cu
încetul, pe măsură ce timpul va continua să treacă, îţi
va deveni din ce în ce mai evident, căci aceasta este
natura corpului. Dacă toată viaţa nu ai cunoscut altceva
decât corpul, pe care urmează să îl pierzi, anxietatea şi
teama te vor însoţi pretutindeni.
Tot mai mulţi oameni încep să creadă că teama
reprezintă un aspect natural al existenţei. Greşesc însă.
Teama este doar consecinţa unei existenţe incomplete.
Dacă nu ai explorat viaţa în toată măreţia şi
multidimensionalitatea ei, limitându-te la
experimentarea corpului tău fizic, teama te va însoţi
pretutindeni.
Ai auzit vreodată de George Best? Acesta a fost unul
dintre cei mai mari fotbalişti englezi ai epocii sale. Best
s-a decis să îşi trăiască viaţa la maxim. Mass-media a
vorbit adeseori despre el, întrucât se cupla tot timpul cu
o actriţă de cinema sau cu un super-model. Cu toate
acestea, la 35 de ani era falit, frustrat şi neîmplinit. La
59 de ani era mort. Moartea este inevitabilă, dar ceea ce
poţi schimba este maniera în care îţi trăieşti viaţa. La
prima vedere, George Best a avut la picioare întreaga
lume. Cu toate acestea, el a trăit o viaţă de nimic.
Aşa cum am mai spus, planul fizic este circumscris
de alte dimensiuni, mai înalte. În consecinţă, corpul fizic
nu poate juca decât un rol limitat în viaţa ta. Dacă
încerci să experimentezi întreaga viaţă cu ajutorul lui, tu
îi forţezi limitele şi îţi creezi o viaţă falsă. Viaţa cunoaşte
un milion de modalităţi de a te îngenunchea şi de a te
pune cu botul pe labe.
Hormonii nu sunt ceva rău în sine, dar dacă te
limitezi să îţi trăieşti viaţa într-o manieră compulsivă, tu
nu eşti altceva decât un sclav. Chiar dacă totul merge
bine în viaţa ta - afacerile, familia, relaţiile - pe măsură
ce devii sclavul impulsurilor tale compulsive tu începi să
te simţi din ce în ce mai mizerabil. Există în tine un
aspect care nu îşi doreşte să fie un sclav. Foarte mulţi
oameni sunt mânaţi către acţiuni disperate de dorinţa
lor obsesivă de a se îmbogăţi şi de a experimenta diferite
plăceri fizice. Este suficient să răzuieşti puţin pojghiţa
subţire a civilizaţiei umane pentru a descoperi cele mai
abominabile abuzuri. Oamenii nu îşi cruţă nici măcar
propriii copii. Acestea sunt consecinţele neintegrării
tuturor dimensiunilor umane şi ale limitării la domeniul
îngust al planului fizic.
În zilele noastre, oamenii suferă mai mult ca
oricând, din cauza fetişizării corpului lor. În mod
paradoxal, ei dispun de cele mai bune condiţii materiale
din istorie, în ceea ce priveşte îngrijirea sănătăţii,
asigurările, casele şi maşinile. Generaţia actuală
dispune de condiţii de confort mult superioare celor în
care au trăit generaţiile anterioare. Cu toate acestea,
niciodată în istorie nu a fost suferinţa atât de mare pe
Pământ. În societăţile bogate, un om din cinci ia
medicamente numai pentru a-şi păstra echilibrul
mental. Dacă trebuie să iei o pastilă în fiecare zi pentru
a-ţi păstra bunăstarea psihică, cu greu putem vorbi
despre bucuria de a trăi. Oamenii sunt pe punctul de a
ceda psihic, dintr-un motiv cât se poate de simplu: ei şi-
au redus întreaga viaţă la cel mai minor aspect al
acesteia: planul fizic.
 Mortalitate şi profunzime
Viaţa nu poate fi recunoscută în toată profunzimea
ei decât de către cei care îşi recunosc natura muritoare.
Abia atunci începe procesul spiritual.
Să îţi spun o poveste... Doi bărbaţi de peste 80 de
ani s-au întâlnit odată. Unul dintre ei l-a recunoscut pe
celălalt şi i-a spus:
- Nu ai luptat în cel de-al Doilea Război Mondial?
- Ba da, i-a răspuns al doilea.
- În ce batalion? l-a întrebat primul.
Al doilea bărbat i-a răspuns.
- Doamne! a exclamat cel dintâi. Nu mă recunoşti?
Am stat în aceeaşi tranşee.
Cel de-al doilea bărbat şi-a adus aminte. Şi astfel,
cei doi au început să depene amintiri. În realitate, ei nu
au stat împreună decât 40 de minute în timpul luptelor,
dar au discutat acum despre fiecare glonţ care le-a
trecut pe la urechi, ratându-i cu puţin. Au vorbit astfel
patru ore despre cele 40 de minute petrecute pe timpuri
împreună.
După ce au epuizat subiectul războiului, unul dintre
ei l-a întrebat pe celălalt:
- Şi ce ai făcut de la război încoace?
- A, în ultimii 60 de ani am fost un simplu comis-
voiajor.
Cele 40 de minute le-au definit celor doi viaţa din
cauză că mortalitatea lor le-a fost pusă la grea încercare
în fiecare moment. În timpul luptei, cei doi şi-au creat o
legătură extrem de profundă. În rest, viaţa bărbatului
care i-a răspuns celuilalt a putut fi sintetizată într-o
singură frază: a fost un simplu comis-voiajor.
Atunci când îţi realizezi natura muritoare, tu trăieşti
o experienţă extrem de profundă. Dacă nu ţi-ai realizat
natura eternă, cel puţin ţi-ai realizat-o pe cea muritoare.
Moartea nu reprezintă sfârşitul vieţii, ci doar al corpului
fizic. Dacă ţi-ai trăit întreaga viaţă identificându-te cu
corpul, apropierea morţii te va cutremura, căci ea va
marca sfârşitul corpului tău. Aspiraţia către transcende-
rea planului fizic nu devine cu adevărat autentică decât
atunci când îţi confrunţi propria mortalitate - sfârşitul
potenţial, dar inevitabil, al învelişului tău fizic.
 Mintea
Un miracol sau un haos?

Să îţi spun o poveste... Un bărbat şi-a propus odată

să dobândească puteri supranaturale. El s-a dus de la
un guru la altul, căutând disperat instrucţiuni. În cele
din urmă, a reuşit să ajungă la un ermitaj izolat în
sălbăticia munţilor Himalaya.
Gurul din ashram a ghicit imediat scopul străinului
şi a încercat să îl convingă să renunţe la el:
- Ce ai de gând să faci cu aceste puteri? La ce îţi va
folosi dacă vei învăţa să mergi pe apă? După trei zile, vei
constata că ţi-ar fi mai utilă o barcă! Nu-ţi irosi viaţa cu
aceste căutări irelevante. Învaţă mai bine arta meditaţiei.
Maestrul a făcut mai multe astfel de încercări de a-l
convinge pe eroul nostru, dar acesta a rămas neclintit.
În cele din urmă, gurul i-a spus:
- Bine, dacă eşti atât de ferm hotărât, scaldă-te în
râu mâine la 4:00 dimineaţa şi apoi vino la mine ca să te
iniţiez în secretele supranaturalului.
Bărbatul s-a umplut de entuziasm. El a făcut o baie
dimineaţa devreme în apa îngheţată a râului himalayan,
s-a învineţit, dar a venit şi s-a aşezat plin de speranţă în
faţa maestrului. Gurul i-a spus:
- Lucrurile sunt foarte simple. Cunosc o mantra
secretă. Dacă o vei rosti de trei ori pe zi în următoarele
40 de zile, vei dobândi toate puterile supranaturale.
I-a dezvăluit apoi mantra: „Asatoma sadgamaya”.
„Condu-mă de la ignoranţă la adevăr”.
Gurul i-a spus:
- Trebuie să repeţi această mantra sacră de trei ori
pe zi în următoarele 40 de zile şi vei dobândi toate
puterile supranaturale. Mai există însă un lucru foarte
important: atunci când rosteşti mantra, nu trebuie să te
gândeşti la maimuţe.
Bărbatul s-a minunat de simplitatea tehnicii.
- Asta-i tot? a întrebat el, plin de bucurie. Pot să
plec acum?
- Da, i-a răspuns gurul. Pleacă şi întoarce-te în 40
de zile.
Bărbatul a plecat, încântat la culme. „Ce prost mai e
şi gurul ăsta, s-a gândit el. Mi-a împărtăşit toate
secretele sale, fără măcar să îmi perceapă vreun tarif! Şi
mi-a mai şi spus să nu mă gândesc la maimuţe. De ce
m-aş gândi la maimuţe? Este ridicol!”
El a coborât la poalele munţilor şi a ajuns pe malul
râului Gange. A făcut o baie în râul sacru şi s-a aşezat
pe mal, pentru a-şi începe practica. Nici nu a apucat
însă să rostească cuvântul „asatoma” că a şi început să
se gândească la maimuţe! Ori de câte ori în minte îi
apărea imaginea unei maimuţe, el se scălda din nou în
râu. A încercat să repete mantra în diferite posturi de
yoga, dar de-abia apuca să rostească prima silabă că se
şi gândea la maimuţe. După o săptămână de practică
intensă, nici nu mai avea nevoie de mantra, căci mintea
sa nu se mai putea gândi la altceva decât la maimuţe.
Bărbatul trăia un coşmar. Hărţuit de nenumăratele
maimuţe şi incapabil să mai facă ceva, el s-a întors la
guru şi i-a spus:
- Nu îmi mai doresc nenorocitele alea de puteri
supranaturale. Tot ce vreau este să mă eliberezi de
maimuţele astea!
Dacă îţi spui că nu doreşti să te gândeşti la un
anumit lucru, exact la acela te vei gândi! Aceasta este
natura minţii umane.
 În zilele noastre s-au realizat foarte multe cercetări
referitoare la activitatea creierului. Dacă analizezi
maniera în care acţionează neuronii din creier, vei
constata că aceasta este foarte coerentă. Această
coerenţă se traduce prin funcţionarea eficientă a
corpului. Corpul realizează un miliard de activităţi
extrem de sofisticate datorită dansului perfect coordonat
şi extrem de complex al neuronilor.
Pe de altă parte, mintea celor mai mulţi dintre
oameni a devenit un circ. De fapt, această comparaţie
nu este foarte adecvată, căci circul este o activitate
extrem de bine coordonată, chiar dacă la prima vedere
pare haotică. Chiar şi clovnul este un gimnast foarte
bun. El joacă rolul unui bufon, dar investeşte în acest
rol un talent enorm şi foarte mult efort. Metafora
clovnului sintetizează perfect experienţa celor mai mulţi
dintre oameni legată de activitatea lor mentală.
Cum a devenit mintea un clovn, în condiţiile în care
este o gimnastă extrem de talentată? Cum s-a
transformat acest instrument miraculos într-o maşinărie
care produce atâta suferinţă?
Aşa cum am mai spus, ceea ce caută oamenii este o
stare de bine, interioară şi exterioară. Problema este că
lumea exterioară conţine un miliard de ingrediente, pe
care nimeni nu le poate controla în totalitate. În schimb,
lumea interioară nu conţine decât un singur ingredient:
eul. Tu poţi fi singurul arhitect şi creator al vieţii tale
interioare, dar nu ştii cum să faci. Aceasta este marea
dilemă. Dacă ai deţine cu adevărat controlul asupra
lumii tale interioare, cu siguranţă nu ai fi atât de
nefericit (nefericire pe care ţi-o produci singur). Una din
libertăţile fundamentale de care dispui este aceea de a
gândi absolut orice îţi doreşti. În acest caz, ce te opreşte
să emiţi gânduri plăcute?
 Problema este că mintea ta nu acceptă instrucţiunile
primite de la tine. Imaginează-ţi un om primitiv din
Paleolitic care loveşte cu pumnul tastatura unui
computer. De bună seamă, pe ecran nu vor apărea decât
nişte purici!
Yoga este o tehnologie care creează o distincţie între
tine şi mintea ta. Există un spaţiu între tine şi tot ce ai
acumulat în planul fizic şi în cel mental. Primul pas
către libertate constă în a deveni conştient de acest
spaţiu. Tiparele ciclice din viaţa ta actuală (şi chiar de
după aceasta) sunt cauzate de acest conţinut fiziologic şi
psihologic acumulat. Dacă poţi deveni conştient în
permanenţă de acest spaţiu dintre tine şi corpul,
respectiv mintea ta, tu te deschizi în faţa unei
dimensiuni a posibilităţilor nelimitate.
Nu există decât două forme de suferinţă în această
lume: cea fizică şi cea mentală. Dacă distanţa faţă de
corpul şi de mintea ta va deveni un factor constant al
experienţei tale, tu poţi spune că ai terminat pentru
totdeauna cu suferinţa. Odată cu eliminarea fricii de
suferinţă, vei putea explora cu alţi ochi viaţa, fără să te
mai temi de necunoscut. Capacitatea ta de a te folosi de
acest fenomen atât de sofisticat al ansamblului minte-
corp va pătrunde într-o dimensiune nouă, dacă vei reuşi
să te distanţezi de acestea. Poate părea paradoxal, dar
este adevărat. Cu cât spaţiul dintre tine şi mintea ta
devine mai mare, cu atât mai puţin haotică devine
mintea. Aceasta se transformă într-o simfonie măreaţă,
într-o posibilitate colosală care te poate conduce pe cele
mai înalte culmi.
Yoga este o călătorie către o realitate în care poţi
experimenta natura supremă a existenţei, care este
unitatea fără hotare. Această experienţă nu devine
posibilă decât dacă eşti capabil să susţii acest spaţiu
între tine şi corpul, respectiv mintea ta. Este foarte
important să îţi aminteşti că această unitate fără hotare
este o experienţă directă, nu o idee, o filozofie sau un
concept. Dacă priveşti unitatea Universului doar ca pe o
teorie intelectuală şi o expui altora, ea îţi poate aduce o
anumită popularitate la petreceri sau câteva aplauze la
un seminar. Cine ştie? Ai putea câştiga chiar Premiul
Nobel! Dar utilitatea ei se va opri aici. Pe de altă parte,
experienţa unităţii nemărginite te poate proiecta într-o
dimensiune complet diferită - o dimensiune a iubirii şi a
beatitudinii, care transcende cu mult activitatea
cerebrală.
Poate fi chiar periculos să consideri că totul este
una doar din punct de vedere intelectual. Oamenii au
inventat tot felul de teorii filozofice care spun că trebuie
să devii una cu întregul cosmos, să iubeşti întreaga
lume - până când viaţa îi învaţă o lecţie. Când vine vorba
de bani, graniţa dinte sine şi restul lumii este extrem de
clară. În acest caz, nimeni nu se mai consideră una cu
ceilalţi!
Să îţi spun o poveste... Shankaran Pillai s-a dus
odată la un curs de Vedanta. Vedanta este o şcoală de
metafizică indiană care vorbeşte despre non-dualitatea
sinelui şi a divinului. Maestrul, un filozof foarte învăţat,
avea o retorică foarte elocventă:
- Voi nu sunteţi cutare sau cutare. Sunteţi
pretutindeni. Nu există „al vostru” şi „al meu”. Totul este
al vostru, căci voi sunteţi totul. În esenţă, totul este una.
Ceea ce auziţi, ce vedeţi, ce mirosiţi, ce gustaţi şi ce
atingeţi nu este realitatea. Toate acestea sunt maya - o
simplă iluzie.
Această retorică vedantică l-a ameţit complet pe
Shankaran Pillai. Acesta s-a dus acasă şi a adormit
gândindu-se la ea. Dimineaţa, s-a trezit plin de energic.
De regula îi plăcea să doarmă mai mult dimineaţa, dar
din cauza gândurilor care îl obsedau, s-a dat imediat jos
din pat. Primul gând care i-a trecut prin minte a fost:
„Nu există nimic care să nu îmi aparţină. Toată această
lume este a mea, şi totul este maya. ”
Indiferent de gândurile filozofice ale omului, foamea
apare întotdeauna la ore regulate. Aşa se face că
Shankaran Pillai s-a dus la restaurantul său favorit, a
comandat un mic dejun copios şi l-a consumat cu
plăcere, spunându-şi: „Toată această mâncare este a
mea. Cel care mă serveşte sunt eu, la fel ca şi cel care
mănâncă”. Asta spune Vedanta!
Shankaran Pillai şi-a terminat micul dejun. Fiind
într-o stare de conştiinţă atât de „înaltă”, nici prin gând
nu i-a trecut să îl plătească însă, aşa că s-a ridicat şi a
ieşit din restaurant. Când totul este al tău, ce sens ar
mai avea să achiţi o notă de plată?
Pe când trecea pe lângă casierie, s-a întâmplat ca
proprietarul restaurantului să întoarcă privirea către
altcineva. Shankaran Pillai a văzut un morman de bani,
pe care i-a luat imediat, gândindu-se: „Totul este al meu.
Nu există nicio diferenţă între al meu şi al tău”. Dat fiind
că nu stătea tocmai bine cu finanţele, el şi-a umplut
buzunarele cu banii luaţi şi s-a grăbit să iasă din
restaurant. La urma urmelor, nu jefuia pe nimeni; nu
făcea decât să practice Vedanta!
Subit, câţiva oameni din restaurant au ieşit şi au
început să alerge după el, dar Shankaran Pillai le-a
spus:
- Pe cine încercaţi să prindeţi? Voi sunteţi cei care
aleargă după mine, dar sunteţi şi eu însumi. Cu alte
cuvinte, vă prindeţi practic pe voi înşivă. De vreme ce nu
există eu şi voi, pe cine aş putea plăti?
 Proprietarul restaurantului era însă furibund! El nu
ştia decât un singur lucru:
- Banii mei sunt în buzunarul tău!
Shankaran Pillai încercă însă să îi explice:
- Cel care mă prinde sunt eu. Tot eu sunt cel prins.
Proprietarul nu ştia cum să se descurce în această
situaţie încurcată. La capătul puterilor, l-a dus pe
Shankaran Pillai la tribunal. Aici, acesta şi-a continuat
argumentaţia filozofică. Judecătorul a încercat în fel şi
chip să îl convingă că a săvârşit un furt, dar în zadar. În
final, el a cedat şi l-a condamnat pe Shankarai la zece
lovituri de bici.
Prima lovitură... Shankaran Pillai a ţipat.
Judecătorul i-a spus însă:
- Nu-ţi face griji. Totul este maya. Nu există plăcere
şi durere.
A doua lovitură... Shankaran Pillai a ţipat:
- Ajunge!
Judecătorul i-a spus:
- Cel care te biciuieşte eşti chiar tu. Cel biciuit eşti
tot tu.
A treia lovitură... Shankaran Pillai a început să
strige:
-Opriţi-vă! Opriţi-vă!
- Nu există început şi oprire, i-a răspuns
judecătorul. Totul este maya.
Şi dialogul a continuat în acest fel de-a lungul celor
zece lovituri de bici. La sfârşitul acestora, în mintea lui
Shankaran Pillai nu mai exista nici urmă de Vedanta!
Înţelegerea intelectuală care nu este susţinută de
cunoaşterea prin experienţă directă poate conduce la
jocuri ale minţii şi la stări de amăgire. Dacă cineva
devine una cu realitatea la nivelul experienţei, el nu va
acţiona imatur. Dimpotrivă, acest proces mistic conduce
la o experienţă fabuloasă a vieţii, care te transformă
pentru totdeauna.
Universalitatea nu reprezintă o idee, ci un adevăr
existenţial. Doar individualitatea reprezintă o idee. Yoga
nu este altceva decât chitta vritti nirodha. Cu alte
cuvinte, dacă activitatea minţii tale încetează, dar
continui să rămâi lucid, tu te afli în starea de yoga.
Nu încerca însă să îţi opreşti forţat activitatea
mentală, căci rişti să înnebuneşti. În cazul minţii, toate
pedalele sunt de acceleraţie. Nu există frâne şi ambreiaj.
Nu ai observat niciodată până acum? Pe orice pedală ai
apăsa, mintea nu face decât să îşi accelereze viteza.
Dacă nu îi acorzi însă nicio atenţie, gândurile se liniştesc
mai devreme sau mai târziu, lăsându-te într-o stare de
tăcere extrem de bogată în semnificaţii.

Sadhana

Reaminteşte-ţi cel puţin o dată pe oră că toate

lucrurile pe care le duci cu tine - poşeta, banii, relaţiile,
povara din inimă şi corpul tău - sunt simple lucruri pe
care le-ai acumulat de-a lungul timpului. Dacă vei
deveni din ce în ce mai conştient de acest lucru
fundamental, înclinând din ce în ce mai mult către
dezidentificarea cu lucrurile, chiar dacă te implici din ce
în ce mai plenar în ele, te vei elibera progresiv de
suferinţa şi de nebunia specifice minţii umane,
apropiindu-te de starea de meditaţie.

Gândeşte-te că te situezi în afara vieţii

Tu nu poţi gândi decât pentru că exişti. Gândurile
tale au devenit însă atât de proeminente încât lumea ta
subiectivă nu mai este existenţială, ci psihologică.
Această inversare a devenit atât de acută încât ai ajuns
să crezi că exişti pentru că gândeşti! Fundamentele
filozofiei occidentale se bazează pe faimoasa axiomă a
filozofului francez Rene Descartes din secolul XVII:
„Gândesc, deci exist”.
A sosit timpul să reafirmi un adevăr fundamental:
exişti, deci poţi gândi. Acest adevăr este existenţial. El
nu are nimic de-a face cu filozofia, fie ea occidentală sau
orientală. Este pur şi simplu o realitate existenţială.
Tu poţi „exista” chiar dacă nu optezi pentru a gândi.
Cele mai frumoase momente din viaţă - cele de fericire,
de bucurie, de extaz sau de pace - au fost momente în
care nu te-ai gândit la nimic. Nu ai făcut decât să exişti.
Existenţa este, nefiind afectată de gânduri.
Ce sunt de fapt gândurile? Simple informaţii
acumulate şi reciclate. Crezi tu că eşti capabil să te
gândeşti la altceva decât lucrurile pe care le-ai acumulat
în mintea ta? Mintea umană nu face decât să recicleze
vechile date.
Aşadar, te întreb: tu ce îţi doreşti, să fii o simplă
fiinţă vie, sau o fiinţă gânditoare? în momentul de faţă,
în 90% din timp tu te gândeşti la viaţă, nu o trăieşti. De
ce ai venit în această lume: pentru a experimenta viaţă
sau pentru a te gândi la ea? Procesul mental este infim
prin comparaţie cu viaţa însăşi, dar el a căpătat o
importanţă absolută pentru tine. A sosit timpul ca
oamenii să reînveţe să experimenteze direct procesul
vieţii. Această necesitate este extrem de urgentă. Însăşi
viaţa noastră depinde de ea.
Să îţi spun o poveste... (Este aproape sigur o poveste
apocrifă, dar nu contează, întrucât pare adevărată.)
Aristotel, părintele logicii moderne şi marele intelectual
al Greciei antice, se plimba odată pe plajă. În faţa lui
soarele asfinţea magnific, dar el nu avea timp pentru
astfel de evenimente minore, întrucât se gândea foarte
serios la o problemă existenţială măreaţă. Pentru mintea
intelectuală, existenţa este întotdeauna o problemă, iar
Aristotel era pe punctul de a o rezolva. Pierdut în
gândurile sale solemne, el se plimba încolo şi încoace pe
plajă.
Pe aceeaşi plajă se mai afla însă un om, care făcea o
activitate extrem de intensă - atât de intensă încât după
o vreme chiar şi Aristotel l-a observat. Spun asta
deoarece oamenii care sunt scufundaţi în propria lor
realitate psihologică sfârşesc prin a ignora complet viaţa
din jurul lor. De regulă, ei nu au ochi pentru a privi o
floare, un asfinţit, un copil sau o faţă care zâmbeşte.
Dacă se trezesc în faţa unei feţe care nu zâmbeşte, ei nu
simt înclinaţia de a o face să zâmbească, căci nu
consideră că au o astfel de îndatorire sau preocupare
minoră în raport cu lumea exterioară! Sunt mult prea
ocupaţi cu rezolvarea marilor ghicitori ale existenţei.
Intensitatea acestui bărbat era însă atât de mare
încât nici chiar Aristotel nu l-a putut ignora.
Observându-l atent, el a remarcat că bărbatul se apropie
de ocean, iar apoi se întoarce, extrem de focalizat.
Aristotel şi-a întrerupt reflecţiile filozofice şi l-a întrebat:
- Ce faci, de fapt?
Bărbatul i-a răspuns:
- Te rog să nu mă deranjezi, întrucât fac ceva extrem
de important.
Şi-a continuat apoi activitatea în aceeaşi stare de
intensitate absolută.
Aristotel a devenit din ce în ce mai curios.
- Bine, dar ce faci, mai exact?
Bărbatul i-a răspuns:
 - Nu mă mai deranja. Este foarte important ce fac
eu.
- Dar în ce constă acest lucru atât de important?
Bărbatul i-a arătat o mică gaură pe care o săpase în
nisip şi i-a spus:
- Golesc oceanul şi îl mut în această gaură.
Avea în mână o linguriţă.
Aristotel a privit scena şi a început să râdă. Să ne
înţelegem: Aristotel era genul de om care putea să
petreacă un an întreg fără măcar să chicotească o dată.
Ai nevoie de inimă ca să râzi. Intelectul nu ştie să râdă.
Tot ce ştie el este să disece.
Chiar şi aşa, Aristotel a început să râdă, spunându-i
bărbatului:
- Este ridicol! Eşti cu siguranţă nebun. Ştii cât de
vast este oceanul? Cum l-ai putea goli, mutându-l în
această gaură infimă? Şi culmea, cu o linguriţă! Măcar
dacă ai fi avut o găleată, poate că tot mai aveai o şansă!
Renunţă la ce faci! Este o nebunie!
Bărbatul s-a uitat serios la Aristotel, a aruncat
linguriţa şi i-a spus:
- O, dar mi-am îndeplinit deja sarcina.
- Ce vrei să spui cu asta? l-a întrebat Aristotel. Nu
numai că nu ai golit oceanul, dar nici măcar nu ţi-ai
umplut gaura. Cum poţi spune că ţi-ai îndeplinit
sarcina?
Bărbatul i-a răspuns:
- Eu încerc să golesc oceanul de apă şi să îl mut în
această gaură cu o linguriţă, iar tu îmi spui că sunt
nebun, dar ce încerci tu să faci? Ştii cât de vastă este
existenţa? Aceasta poate conţine miliarde de astfel de
oceane, iar tu încerci să o goleşti şi să o muţi în mica
gaură a minţii tale, şi folosindu-te de ce? De nişte
linguriţe numite gânduri!! Renunţă. Este ridicol ce
încerci să faci.
Celălalt bărbat era Heraclit, celălalt mare filozof
grec. Prin demersul său, el i-a arătat lui Aristotel cât de
penibilă era existenţa sa atât timp cât încerca să îşi
extindă logica aplicând-o tuturor aspectelor vieţii.
Dacă doreşti să cunoşti dimensiunile concrete ale
vieţii, procesul mărunt al gândirii nu te va ajuta prea
mult. Chiar dacă ai avea creierul lui Einstein, procesul
gândirii tale ar fi surclasat, căci gândirea nu poate
circumscrie niciodată viaţa. Gândirea nu poate fi altfel
decât logică, funcţionând între două polarităţi. Dacă
doreşti să cunoşti viaţa în toată imensitatea ei, tu ai
nevoie de altceva, nu de intelect.
Tu ai de făcut o alegere fundamentală: fie poţi învăţa
să trăieşti la unison cu creaţia, fie îţi poţi confecţiona
propria ta creaţie în minte.
Ce opţiune preferi?
Această planetă se roteşte într-un ritm extrem de
precis. Acesta nu este un eveniment minor. Toate
galaxiile se descurcă de minune, păstrându-şi ritmurile
celeste, întregul cosmos se simte bine. Numai tu ai o
problemă din cauza unui gând minor care îţi trece prin
minte, şi brusc ai o zi proastă! Problema ta este că
trăieşti într-un spaţiu psihologic care nu are nicio
legătură cu realitatea. Din această cauză, te simţi
nesigur, căci lumea ta interioară se poate prăbuşi în
orice moment.
Dacă te raportezi la vastitatea şi la grandoarea
spaţiului cosmic, tu însemni mai puţin decât un fir de
praf, dar eşti convins că gândirea ta, care este mai puţin
decât un fir de praf ce există în interiorul tău, poate
determina natura existenţei! Asta arată că ţi-ai pierdut
perspectiva asupra vieţii. Aceasta este marea problemă.
 Ai auzit cu siguranţă de „Buddha”. Numele real al
acestuia era Siddhartha Gautama, şi el a devenit un
Buddha. Gautama nu a fost însă singurul Buddha.
Orice om care şi-a transcens intelectul - dimensiunea
discriminatorie şi cea logică a vieţii sale - este un
Buddha. Oamenii au inventat milioane de modalităţi de
a suferi. Toate acestea există însă numai în mintea lor.
Dacă nu te mai identifici cu mintea ta, tu poţi
experimenta viaţa dincolo de orice limitare. A fi un
Buddha înseamnă a deveni martorul propriului tău
intelect.
Aşa cum am mai spus, esenţa yogăi constă în a crea
un spaţiu între tine şi mintea ta. Dacă vei reuşi acest
lucru, viaţa ta va fi caracterizată de o claritate
superioară, o percepţie amplificată şi o libertate
absolută. Aceasta este naşterea adevăratei libertăţi.

Limitele logicii
Fără ajutorul gândirii logice, tu nu ai putea
supravieţui pe această planetă. La antipod însă, prea
multă logică echivalează cu sinuciderea. Să spunem că
te trezeşti mâine dimineaţă şi începi să gândeşti sută la
sută logic. Nu te gândi la răsăritul soarelui, la păsările
de pe cer, la faţa copilului tău sau la florile care înfloresc
în grădină. Doar gândeşte logic.
Ridică-te din pat, mergi la toaletă, spală-te pe dinţi,
mănâncă, lucrează, mănâncă, lucrează, mănâncă,
dormi. În dimineaţa următoare, fă aceleaşi lucruri. În
următorii 30, 40 sau 50 de ani, trebuie să faci exact
aceleaşi lucruri. După cum poţi constata, dacă gândeşti
sută la sută logic, tu nu ai practic niciun motiv de a trăi!
Odată, un bărbat din New York se întorcea seara
acasă de la serviciu. Subit, i-a venit o idee romantică. A
intrat într-o florărie, a cumpărat un buchet mare de
trandafiri roşii, s-a dus acasă şi a bătut la uşa de la
intrare. La răspuns soţia.
Cum l-a văzut, aceasta a început să se plângă: -
Astăzi am avut o zi groaznică. Robinetul a început să
curgă, subsolul s-a inundat, copiii s-au bătut cu
mâncare, iar eu a trebuit să curăţ casa, câinelui i-a fost
rău, mama nu se simte bine, iar tu ai tupeul să vii acasă
beat!
Dacă gândeşti sută la sută logic, nu poţi trăi cu
adevărat! Momentele de logică extremă sunt momente
suicidale. Viaţa nu devine cu adevărat frumoasă decât
dacă ştii când să te foloseşti de logică şi când trebuie să
o transcenzi.

Sadhana

Încearcă următoarea practică simplă. Deschide

foarte puţin robinetul, astfel încât să nu curgă decât 5-l0
picături pe minut. Încearcă să observi fiecare picătură în
parte: cum se formează, cum cade, cum se sparge când
se izbeşte de chiuvetă. Fă acest lucru timp de 15-20 de
minute pe zi. Vei constata astfel că vei deveni din ce în
ce mai conştient de multe lucruri din jurul tău de care la
ora actuală nu eşti conştient. Acest exerciţiu simplu
poate iniţia un proces de sensibilizare şi de amplificare a
puterii tale de concentrare, generând beneficii mult mai
mari decât îţi poţi imagina la ora actuală. Prin acest
proces simplu, tu explorezi practic o ramură faimoasă a
yogăi, numită dharana. În traducere, acest cuvânt
sanscrit înseamnă „care curge". El nu se referă însă la
apă, ci la atenţie, adică la conştiinţă. Scopul este să îţi
laşi atenţia să curgă şi să se conecteze cu obiectul
focalizării tale, în cazul de faţă apa. Acesta nu este un
exerciţiu de observare sau de apreciere, ci de atenţie,
transformând ceea ce este sporadic şi intermitent într-o
curgere continuă. (La o scară mai mare, apa şi cu tine
sunteţi deja una. Individualitatea ta nu reprezintă decât
o idee.)

Funinginea identităţii
Intelectul este precum un bisturiu. Funcţia lui este
să taie crâmpeie din realitate şi să te ajute să deosebeşti
lucrurile unele de altele. Dacă un cuţit poate tăia orice
fără niciun efort, este important să te asiguri că nimic
nu se lipeşte de el. Un cuţit lipicios devine un accesoriu
ineficient.
Să spunem că foloseşti un cuţit pentru a tăia o
prăjitură. A doua zi îl foloseşti pentru a tăia carne, iar în
următoarea zi pentru a tăia fructe. Dacă toate aceste
alimente ar lăsa reziduuri pe cuţit, în timp acesta ar
deveni un instrument inutil. Probabil că ţi s-a întâmplat
deja acest lucru. Dacă tai fructe de mango sau mere
după ce ai tăiat o ceapă, totul capătă gust de ceapă! Un
astfel de cuţit devine mai degrabă un inconvenient decât
un ajutor. În mod deliberat, atunci când intelectul se
ataşează de ceva, el devine înlănţuit în identificările sale,
lăsându-te cu o perspectivă complet distorsionată
asupra lumii.
Să îţi spun o poveste... Din motive politice, marele
împărat Akbar a fost separat în copilărie de mama sa. În
consecinţă, o altă femeie care dăduse recent naştere a
fost adusă pentru a-l alăpta. Aceasta l-a hrănit la sân pe
Akbar, iar mai târziu i s-a oferit o răsplată pentru
serviciile sale. Băiatul ei, care era încă un copil, cu doar
câteva săptămâni mai mare decât Akbar, a primit un
număr de sate şi a devenit un mic moşier. Peste ani,
Akbar a fost încoronat ca împărat. Fratelui său de lapte
îi lipseau însă inteligenţa şi capacităţile necesare unui
lider, aşa că şi-a irosit resursele, a pierdut tot ce avea şi
a sărăcit.
Într-o zi, pe când avea 32 de ani, i-a venit o idee
genială. El s-a gândit: „De vreme ce împăratul şi cu mine
am băut acelaşi lapte de mamă, suntem într-un fel fraţi.
Şi cum sunt mai mare decât el, înseamnă că eu sunt
fratele mai mare!”
După ce s-a gândit mult timp la acest lucru, s-a dus
la Akbar şi i-a spus ce gândea:
- Vezi tu, noi suntem fraţi, iar eu sunt mai mare
decât tine. Cu toate acestea, eu sunt sărac lipit, iar tu
eşti împărat! Cum mă poţi lăsa în această stare?
Akbar s-a simţit emoţionat. El l-a primit pe fratele
său de lapte la palat şi l-a tratat ca pe un rege. Acesta
nu era însă obişnuit cu ceremonialul curţii, aşa că a
făcut multe greşeli stupide. În generozitatea lui, Akbar l-
a iertat însă de fiecare dată, spunând: „Este fratele meu
mai mare. Am băut laptele aceleiaşi mame”. El a mers
până acolo încât l-a prezentat tuturor ca fiind fratele său
mai mare.
O vreme, lucrurile s-au oprit aici. La un moment
dat, bărbatul a trebuit să se întoarcă însă în satul său
pentru unele treburi. Akbar i-a spus:
- Fratele meu, tu ai pierdut satele care ţi-au fost
date în copilărie. Îţi voi da cinci sate noi pentru a domni
peste ele. În acest fel, vei avea propriul tău regat micuţ.
Bărbatul i-a răspuns:
- Trăind la curte, am constatat că ai un succes atât
de mare deoarece există foarte mulţi oameni inteligenţi
în jurul tău. Eu nu am pe nimeni cu care să mă
sfătuiesc, aşa că mă simt pierdut. Dacă aş fi avut la
rândul meu câţiva consilieri şi miniştri foarte pricepuţi,
mi-aş fi putut construi un imperiu măreţ. Mai presus de
toate, tu îl ai pe Birbal! Acesta este incredibil de
inteligent. Dacă aş fi avut şi eu pe cineva ca el, aş fi fost
un împărat la fel de măreţ ca tine.
În compasiunea lui, Akbar i-a răspuns:
- Dacă doreşti, poţi să îl iei pe Birbal cu tine.
El l-a chemat imediat la el pe Birbal şi i-a poruncit:
- Trebuie să mergi cu fratele meu mai mare.
Birbal i-a răspuns:
- Măria Ta, fratele tău mai mare merită pe cineva
mai bun decât mine. De ce nu l-ai trimite cu el pe fratele
meu mai mare?
Lui Akbar, ideea i s-a părut excelentă, căci nu îşi
dorea să îl piardă pe Birbal. În consecinţă, el i-a spus
încântat:
- Cheamă-l chiar acum.
A doua zi, „fratele” împăratului trebuia să
părăsească palatul regelui, aşa că la curte s-a organizat
o mare petrecere de rămas bun. Toată lumea aştepta cu
emoţie sosirea fratelui mai mare al lui Birbal.
În cele din urmă, Birbal a intrat în palat cu un taur.
- Ce înseamnă asta? l-a întrebat Akbar.
- Acesta este fratele meu mai mare, i-a răspuns
Birbal. Akbar era furios.
- Încerci să ne insulţi pe mine şi pe fratele meu?
- Nu, Măria Ta, i-a răspuns Birbal. Acesta chiar este
fratele meu mai mare. Amândoi am băut lapte de la
aceeaşi vacă.
Atunci când intelectul - sau buddhi, după cum este
numit el în limbajul conceptual yoghin - ajunge să se
identifice cu ceva, universul tău devine colorat de
această identificare. Toate gândurile şi emoţiile tale
derivă din această identificare. Să spunem că te
identifici ca bărbat. În acest caz, toate gândurile şi
emoţiile tale derivă din această identificare. Dacă te
identifici cu naţionalitatea sau cu religia ta, gândurile şi
emoţiile tale vor fi puternic influenţate de acestea.
Indiferent ce gânduri şi ce emoţii ai, aceste identificări îţi
generează anumite prejudecăţi. De fapt, mintea însăşi
reprezintă până la un punct o prejudecată. De ce?
Deoarece funcţionează bazându-se pe date limitate şi
este condusă de un intelect discriminativ. Din toate
aceste motive, mintea ta, care ar fi trebuit să fie un
instrument menit să te conducă la divin, rămâne
ancorată în mediocritate, ba chiar coboară când şi când
în iad.
Identificarea cu funcţiile intelectului este numită
ahamkara. Pentru a continua analogia anterioară cu
cuţitul, mâna care ţine cuţitul este identitatea. Cu alte
cuvinte, cea care îţi gestionează şi îţi controlează
intelectul este identitatea ta. Atunci când foloseşti un
cuţit, este important ca acesta să aibă nu numai o lamă
bine ascuţită, dar şi un mâner stabil. Fără un astfel de
mâner, te poţi tăia în o mie şi unul de feluri. Cea mai
mare parte din suferinţa oamenilor nu se datorează
situaţiilor exterioare. Acestea îi afectează, dar într-o
mică măsură. Suferinţa lor este amplificată însă de
propria lor minte!
Atunci când te identifici cu ceva ce nu eşti, mintea
devine un tren de mare viteză care nu mai poate fi oprit.
Dacă îţi pui mintea să lucreze la capacitate maximă, iar
apoi încerci să îi pui frână, vei constata că ea este de
neoprit. Dacă reuşeşti însă să te detaşezi de lucrurile cu
care te-ai identificat, fără a fi una cu ele (cu alte cuvinte,
dacă reuşeşti să te dez-identifici, cum s-ar spune), vei
constata că mintea ta devine complet goală. Atunci când
doreşti să te foloseşti de ea, o poţi face fără probleme,
dar în rest ea rămâne goală, fără niciun fel de
interferenţe psihologice. De altfel, acesta este
mecanismul normal. La ora actuală, tu te identifici însă
cu foarte multe etichete. Nu este de mirare că atunci
când încerci să îţi opreşti mintea, constaţi că îţi este
imposibil.
Indiferent cu ce te identifici, atunci când te
confrunţi cu moartea, toate identificările dispar. Dacă
oamenii ar învăţa să renunţe într-o manieră voluntară la
aceste identificări, viaţa lor ar deveni beatifică. Dacă nu
îţi mai încarci intelectul cu povara tuturor acestor
identificări - cu corpul, cu sexul, cu familia, cu
calificările tale, cu societatea, rasa, casta, crezul,
comunitatea, naţiunea şi chiar societatea umană -
natura ta supremă îţi este revelată într-un mod natural.
În caz contrar, moartea îţi va anihila oricum
identificările. Nu trebuie să ai nicio îndoială în această
privinţă!
Dacă încerci să îţi revelezi natura supremă
folosindu-te de inteligenţă, tu mergi pe o cale numită
jnana yoga, sau yoga cunoaşterii. Jnana-yoghinii nu îşi
pot permite să se identifice cu absolut nimic. În caz
contrar, ei ajung la capătul călătoriei lor. Din păcate,
susţinătorii jnana-yogăi (cel puţin din India) au ajuns să
cultive anumite convingeri deliberate: „Eu sunt Sufletul
Universal, Absolutul, Fiinţa Supremă”. Ei sunt convinşi
că le ştiu pe toate, identificând sufletul cu forma şi
mărimea Universului! Din păcate, ei au citit toate aceste
lucruri într-o carte. Aceasta nu este jnana yoga. Orice
informaţie care nu reprezintă o experienţă directă este
irelevantă. Oricât de sacră ar părea, ea nu te poate
elibera, ci doar înlănţui!
Odată, un taur păştea pe un câmp. El a intrat în
pădure, şi după câteva săptămâni de păscut iarba
bogată din aceasta s-a îngrăşat foarte tare. Un leu trecut
de mult de prima tinereţe, care avea dificultăţi cu
urmărirea prăzii, a văzut acest taur gras şi frumos, care
nu mai putea fugi foarte tare, pe de o parte din cauza
propriei grăsimi şi pe de alta din cauza copacilor, aşa că
a sărit pe el, l-a ucis şi l-a mâncat. Foarte satisfăcut de
isprava sa şi cu stomacul plin, el a scos un răget. Câţiva
vânători care treceau pe acolo au auzit răgetul, au
depistat leul şi l-au împuşcat.
Morala: dacă eşti plin de rahat de taur, nu-ţi
deschide gura!
Foarte puţini oameni au intelectul necesar pentru a
merge în proporţie de sută la sută pe calea jnana yogăi.
Cei mai mulţi dintre ei au nevoie de numeroase
preparative anterioare. Există un întreg proces yoghin
menit să ascută intelectul până când acesta devine ca o
lamă de ras, astfel încât să nu se lipească de nimic.
Procesul consumă însă foarte mult timp, căci mintea
este foarte lipicioasă.
Ea este capabilă să se ataşeze de un milion de iluzii.
Jnana yoga este o cale spirituală foarte bună, dar nu
merită să fie urmată ca o cale exclusivă, ci doar ca un
accesoriu (cu câteva excepţii).

Sadhana

Stai singur timp de o oră. Nu citi, nu te uita la

televizor, nu vorbi la telefon, nu comunica cu nimeni.
Contemplă-ţi gândurile dominante care îţi trec prin
minte, indiferent dacă se referă la hrană, la sex, la
maşină, la mobila din casă, la bijuterii sau la orice
altceva. În cazul în care con- staţi că te gândeşti în mod
recurent la anumite persoane sau lucruri, înseamnă că
te identifici în principal cu corpul. Dacă te gândeşti
preponderent la ceea ce îţi doreşti să faci în lumea
exterioară, înseamnă că te identifici mai mult cu mintea.
Toate celelalte gânduri ale tale derivă din această
identificare primară. Nu te judeca în funcţie de concluzia
la care ai ajuns. Aceasta reprezintă doar o evaluare a
etapei din viaţa ta în care te afli. Rapiditatea evoluţiei
tale de acum înainte depinde doar de alegerile tale.

Scufundă-ţi intelectul în luciditate (conştiinţă)

Potrivit sistemului yoghin de clasificare, mintea are
16 dimensiuni grupate în patru categorii. Astfel, vorbim
de capacitatea diferenţiatoare (care discerne) a minţii
sau de intelect (buddhi); de capacitatea de acumulare a
minţii sau de memorie (manas), care adună informaţii; şi
de luciditatea (chitta) minţii, care transcende intelectul şi
memoria. Despre a patra dimensiune a minţii,
abamkara, am discutat mai devreme. Acesta este
aspectul mental din care derivă simţul identităţii
personale.
Prima dimensiune - intelectul sau buddhi - este
absolut crucială pentru supravieţuirea ta. Tu nu poţi
discerne o persoană de un copac decât datorită
intelectului. Ştii că trebuie să treci printr-o uşă
deschisă, nu prin perete, numai datorită intelectului.
Fără această dimensiune a discernământului, tu nu ai
şti cum să supravieţuieşti pe această planetă. Pe nivelele
sale cele mai complexe şi mai sofisticate, intelectul a
contribuit enorm la cultura şi la civilizaţia umană.
Drama este că în zilele noastre intelectul a căpătat
un rol disproporţionat de mare. Educaţia modernă
încurajează dezvoltarea excesivă a acestui aspect al
minţii. Esenţa intelectului constă în a diviza. În
consecinţă, umanitatea s-a îmbarcat într-o călătorie a
diviziunilor, a discriminării şi a fragmentării. Oamenii au
ajuns să disece absolut totul. Chiar şi invizibilul atom a
fost divizat.
 Atunci când îi dai frâu liber intelectului tău, acesta
disecă tot ce întâlneşte în cale. El nu îţi permite să exişti
în totalitate. Deşi este un instrument minunat pentru
supravieţuire, intelectul reprezintă totuşi o barieră
teribilă între tine şi experienţa unităţii vieţii.
Cum putem rezolva această problemă?
Yoga oferă o cale de ieşire din acest impas. În epoca
noastră, ea nu reprezintă doar o strategie utilă, ci poate
singura cale de inversare a călătoriei care pare să ne
conducă spre autodistrugere.
Intelectul a devenit o barieră din cauză că este
ancorat în permanenţă în memorie (manas) - partea
acumulativă a minţii. Dacă îţi vei face o introspecţie, vei
constata că toate gândurile care îţi trec prin minte îşi au
rădăcinile în informaţiile pe care le-ai acumulat deja,
conştient sau inconştient. Cu alte cuvinte, intelectul tău
este scufundat în trecut. Prin urmare, el nu permite
nicio posibilitate nouă, devenind practic o capcană.
Metaforic vorbind, partea acumulativă a minţii este
coşul de gunoi al societăţii, o simplă sumă de impresii
acumulate din lumea exterioară. Toţi oamenii pe care i-
ai întâlnit vreodată au lăsat ceva în mintea ta, după care
şi-au văzut de drum: părinţii, profesorii, prietenii,
duşmanii, preoţii, ştiriştii de la televizor, absolut toţi. Tu
nu poţi face o alegere între persoanele de la care doreşti
să primeşti ceva şi cele de la care nu doreşti să primeşti
nimic. În clipa în care îţi spui: „Nu îmi place această
persoană”, tu primeşti mai mult de la ea decât de la alţi
oameni! Ce-i drept, ai capacitatea de a procesa
informaţiile receptate, dar atât. Atotputernicul intelect a
fost redus la un simplu instrument de reciclare a
gunoiului acumulat de-a lungul timpului.
Nenumăratele informaţii pe care le primeşte zilnic
mintea ta pătrund în aceasta exclusiv prin intermediul
celor cinci organe ale simţurilor. Aşa cum am mai spus,
acestea nu percep lucrurile decât prin comparaţie cu
altele. Ori de câte ori există o comparaţie, vorbim
automat de dualitate. Să spunem că îţi arăt mâna mea.
Deşi îi poţi vedea o latură, tu nu i-o poţi vedea pe
cealaltă. Dacă ţi-aş arăta cealaltă latură a ei, nu ai
putea-o vedea pe prima. Percepţia umană prin
intermediul organelor simţurilor este întotdeauna
fragmentată. Ea îţi poate conferi iluzia integralităţii, dar
în realitate nu poate înţelege totalitatea.
Atunci când îţi menţii intelectul ancorat în această
dimensiune limitată, fragmentată şi acumulativă a
minţii, tu tragi concluzii complet distorsionate legate de
viaţă. Cu cât devin mai ferm scufundaţi în gândirea lor,
cu atât mai puţin fericiţi devin oamenii. Această realitate
este foarte tristă. Doresc să clarific un lucru însă: nu
gândirea este marea problemă. Oamenii care gândesc în
mod lucid pot fi fericiţi. Din păcate, foarte mulţi oameni
devin incapabili să mai zâmbească numai pentru că
gândesc prea mult! Problema este că ei îşi reduc
facultatea discernământului la percepţiile simţurilor lor
limitate.
Intelectul poate fi însă ascuţit, prin scufundarea în
celălalt aspect al minţii: luciditatea sau chitta. Dacă
doreşti să îţi realizezi natura supremă cu ajutorul minţii,
trebuie să îţi transformi intelectul într-un instrument cu
adevărat discriminatoriu, în sensul absolut al
cuvântului. Acesta nu se referă la divizarea realităţii în
bine şi rău, corect şi greşit, sus şi jos, rai şi iad, sacru şi
profan etc. Ceea ce trebuie să faci este să înveţi să
discerni realitatea de iluzie, adică ceea ce este autentic
din punct de vedere existenţial de ceea ce este adevărat
doar din punct de vedere psihologic.
 Dacă îţi vei ancora intelectul în luciditate,
dimensiunea care discerne a minţii tale se poate
transforma într-un instrument miraculos al eliberării.
Ea poate deveni ascuţită ca o lamă de ras, separând
ceea ce este adevărat de ceea ce nu este şi prezentându-
ţi astfel o dimensiune complet diferită a vieţii.
Învaţă să îţi plasezi intelectul în teaca lucidităţii tale,
nu în sacul memoriei şi al identificării. Dacă vei face
acest lucru, acest instrument fabulos te va putea ajuta
să discerni fără probleme realitatea supremă de iluzie.

Sadhana

Dacă mergi în mod conştient pe sârmă, nu ai de ales

decât să fii extrem de atent. Dacă intelectul tău alege în
permanenţă între bine şi rău, el poate rămâne cu
prejudecăţi profunde. Dacă atenţia ta este focalizată
asupra împărţirii lumii în bine şi rău atunci când mergi
pe sârmă, vei cădea cu siguranţă de pe aceasta. Această
metaforă nu trebuie luată neapărat la modul literal.
Poate că nu încerci altceva decât să îţi induci o anumită
precizie mişcărilor tale corporale. (Dacă practici hatha
yoga, acest lucru se întâmplă de la sine, vrei nu vrei.)
Spre exemplu, dacă vezi o linie dreaptă pe jos, încearcă
să păşeşti strict peste ea, cu pasul uşor. Acest exerciţiu
nu cultivă conştiinţa de sine, ci precizia, încearcă să îţi
induci o precizie maximă fiecărei mişcări şi fiecărui gest
al tău. În acest fel, intelectul tău va avea tendinţa să se
ancoreze în luciditate (să devină mai conştient).

Luciditatea echivalează cu viaţa

De fapt, ce înseamnă cuvântul „luciditate”? La ce
face el referire, şi cum putem accesa această calitate?
 Mai întâi de toate, trebuie să facem o distincţie
importantă: luciditatea (conştiinţa) nu este totuna cu
atenţia (focalizarea) mentală. Atenţia mentală nu poate
decât să îţi amplifice capacitatea de a supravieţui în
această lume. Chiar şi animalele au acest tip de atenţie,
care este utilă pentru autoprezervare, dar nu şi pentru
expresia de sine. Luciditatea nu este ceva ce faci, ci ceva
ce eşti. Ea este sinonimă cu viaţa.
Dimensiunea minţii pe care societăţile moderne au
ajuns să o ignore complet, riscând distrugerea completă,
este luciditatea sau chitta. Aceasta poate fi definită ca o
inteligenţă care nu depinde în niciun fel de memorie.
Aceasta este dimensiunea cea mai profundă a minţii,
conectându-te cu însuşi fundamentul creaţiei. Atunci
când eşti în contact cu această dimensiune, tu te afli
într-o stare de luciditate sporită, care îţi permite să fii
plenar conştient şi să te simţi absolut beatific - fără a fi
stimulat de vreun stimul exterior! Atunci când înveţi să
îţi accesezi chitta, beatitudinea (fericirea) devine starea
ta naturală de spirit.
Somnul, starea de veghe şi moartea - sunt doar
nivele diferite ale lucidităţii. Să presupunem că dormi şi
cineva te trezeşte, scuturându-te. Bum! întreaga lume îţi
reapare în faţă, dintr-o singură mişcare! Acesta nu este
un lucru mărunt. Tu ţi-ai recreat practic întreaga
realitate, instantaneu. Lumea exterioară, pe care în
starea de somn nu o mai experimentai, reapare, şi nu în
şapte zile - ci într-o singură clipă.
Cum poţi şti dacă această lume există sau nu? Doar
prin experienţă. Nu există nicio altă dovadă. Aşadar,
luciditatea sau conştiinţa este cea care poate crea sau
anihila această existenţă. Atât de mare este magia
conştiinţei...
 Tu îţi poţi stimula luciditatea pe nivele diferite. Pe
măsură ce devii din ce în ce mai conştient, în faţa
experienţei tale se deschid noi şi noi dimensiuni ale
existenţei. Lumi pe care nu ţi le-ai fi imaginat nici în cele
mai fantastice vise ale tale devin acum o realitate vie
pentru tine.
Atunci când dormi, lumea exterioară nu mai există
pentru tine, întrucât nu eşti conştient de existenţa ei.
Cu toate acestea, nu eşti complet inconştient. Diferenţa
dintre o persoană care doarme şi una moartă rezidă în
luciditate, într-o manieră similară, între o persoană
aflată în stare de veghe şi una iluminată sau trezită din
punct de vedere spiritual există o anumită diferenţă. Un
om trezit din punct de vedere spiritual doarme la fel ca
unul neiluminat, dar o anumită parte a lui rămâne
trează. Organele simţurilor sale se închid, corpul său se
odihneşte mai bine, dar conştiinţa sa nu adoarme deloc,
căci luciditatea ei este mult mai mare decât a omului
obişnuit.
Luciditatea este un proces al incluziunii, o
modalitate de a îmbrăţişa întreaga existenţă. Ea nu
poate fi practicată, dar tu poţi crea condiţiile necesare
pentru ca ea să devină activă. Nu încerca să fii
conştient, căci nu va funcţiona. Dacă îţi vei menţine
corpul, gândurile, emoţiile şi energiile aliniate,
luciditatea va înflori de la sine în tine. Vei ajunge astfel
să te simţi mult mai viu decât în momentul de faţă.
Atunci când intri în mod deliberat în contact cu
conştiinţa/luciditatea ta, tu capeţi acces la cea mai
subtilă dimensiune a lumii fizice: akasha, Aşa cum am
mai spus, Universul nu este altceva decât un joc al celor
cinci elemente: apa, focul, pământul, aerul şi eterul.
Creaţia nu este altceva decât o combinaţie a acestor
elemente. În terminologia yoghină, eterul este numit
„akasha”. Toţi oamenii au o anumită dimensiune a
acestui al cincilea element în jurul lor. Celelalte
elemente se regăsesc chiar în corpul lor fizic, dar
dimensiunea eterică sau akashică circumscrie corpul, de
regulă până la o distanţă de 45-55 cm. Dat fiind că acest
element este totuşi fizic, el conţine informaţii. Tot ce se
întâmplă pe un anumit nivel de intensitate sau de
profunzime în viaţa ta este scris în acest câmp akashic
din jurul tău.
Atunci când capeţi acces conştient la conştiinţa ta,
tu capeţi automat acces la dimensiunea akashică din
jurul corpului tău, dar şi la cea din jurul planetei, a
sistemului solar şi a întregului Univers. Deşi nu
dispuneau de instrumentele tehnologiei moderne,
înţelepţii din India antică şi din alte părţi ale lumii au
reuşit să acumuleze foarte multe informaţii legate de
cosmos, prin accesul la chidakasha, sau la dimensiunea
akashică a inteligenţei umane.
Atunci când te afli în contact cu conştiinţa, tu nu
mai trebuie să încerci să realizezi ceva. Nu mai ai nici
măcar dorinţe sau vise, căci ţi se întâmplă inevitabil ce
este mai bine pentru tine. În literatura yoghină populară
se spune că dacă înveţi să ai acces la această
dimensiune, divinul devine „sclavul” tău. Cu alte
cuvinte, de acum înainte Dumnezeu lucrează pentru
tine. Ce înseamnă de fapt acest lucru? înseamnă că
dacă înveţi să te distanţezi de compulsivitatea generată
de informaţiile tale genetice şi karmice, viaţa ta devine
extrem de flexibilă, fără niciun efort. Cu alte cuvinte, tu
nu o mai percepi ca pe o povară. Această dimensiune
transcende intelectul, identificarea, memoria, judecata,
karma şi diviziunile de orice fel, căci vorbim de însăşi
inteligenţa existenţei. Pe acest nivel, viaţa se derulează
exact aşa cum ar trebui, cu uşurinţa absolută a unui
râu uriaş care curge fără ca ceva să îi stea în cale.

Sadhana

Dacă eşti conştient (lucid) în momentul morţii, vei

rămâne conştient şi după moarte. În acest scop, începe
să practici cu somnul. Somnul nu este altceva decât o
moarte temporară. În fiecare noapte, tu ai la dispoziţie o
posibilitate fabuloasă - de a deveni conştient de
dimensiunea de dincolo de moarte.
În această noapte, încearcă următorul experiment,
încearcă să rămâi conştient de momentul în care treci de
la starea de veghe la cea de somn. Dacă poţi rămâne
conştient până în ultimul moment al acestei tranziţii, vei
rămâne conştient inclusiv în timpul somnului.
Vei vedea în scurt timp că este nevoie de foarte
multă muncă, lată ce altceva mai poţi face. Dacă eşti
obişnuit să te trezeşti la sunetul unei alarme,
înlocuieşte-l cu o melodie sau un sunet care îţi
aminteşte să fii conştient. Nu este deloc greu să te
antrenezi astfel încât să faci această asociere. Sunetul
sau melodia respectivă poate deveni o alarmă pentru
conştientizare, nu pentru trezire.
De bună seamă, nu poţi folosi o alarmă pentru a
adormi, dar dacă nu te vei dez-identifica de corpul fizic,
nu îţi va fi uşor să treci în mod conştient de la starea de
veghe la cea de somn. De îndată ce te trezeşti, încearcă
să devii conştient de ceva, de pildă de respiraţia sau de
corpul tău. Acest lucru te va ajuta mai târziu, când vei
dori să te culci.
 Dacă vei reuşi să te trezeşti plenar conştient şi să
adormi la fel de conştient, vei deveni practic nemuritor.
Chiar dacă va trebui să îţi părăseşti la un moment dat
corpul fizic, tu o vei face plenar conştient. Chiar şi
simpla apropiere de această stare de conştiinţă îţi va
modifica funcţia corporală şi cea mentală, dar mai
presus de toate îţi va transforma dramatic calitatea
vieţii.

Cunoaşterea fără gândire

Ai privit vreodată de aproape un stup de albine?
Chiar dacă ai studiat ingineria pe nivelul cel mai
avansat, tot mai ai ceva de învăţat de la albine. Un stup
reprezintă o mostră de inginerie fără egal, cel mai ideal
complex de apartamente pe care ţi l-ai putea imagina,
fabulos conceput şi structurat, şi incredibil de rezistent.
Nu cred că ai văzut vreodată un stup de albine căzând
dintr-un copac, indiferent de vremea de afară.
Deşi stupul reprezintă o veritabilă capodoperă, nu
putem spune că albinele fac planuri şi planşe de
inginerie. Cu toate acestea, aceste planuri există în
corpul lor genetic. Albinele ştiu exact ce trebuie să facă,
întrucât au un tipar setat chiar în sistemul lor.
Cunoaşterea spirituală a fost transmisă
dintotdeauna în acest fel - nu prin gânduri sau prin
cuvinte, ci la fel cum îşi transmit albinele cunoaşterea
referitoare la construirea unui stup, de la o generaţie la
alta. Atunci când această cunoaştere este transmisă sau
„descărcată” (ca să ne folosim de un termen din
informatică), tot ce trebuie să ştii există deja în interiorul
tău. Atunci când descarci un anumit program de
software în computerul tău, tu nu trebuie să înţelegi în
totalitate cum funcţionează acesta. Cu alte cuvinte, nu
trebuie să citeşti fiecare cuvânt al softului. Este suficient
să apeşi pe o tastă şi vei obţine un anumit rezultat. Dacă
vei apăsa pe o altă tastă, vei obţine un rezultat diferit.
Subit, tu ai acces la un întreg fenomen.
Eu fac o distincţie între cunoştinţe şi cunoaştere. În
esenţă, cunoştinţele reprezintă informaţii acumulate.
Toate informaţiile din lume sunt legate exclusiv de
natura fizică a existenţei. Pe de altă parte, cunoaşterea
este o inteligenţă vie. Indiferent dacă ai sau nu acces la
ea, ea există. Tu ai opţiunea de a te situa în interiorul
sau în afara ei.
Există în tine o inteligenţă inerentă care, aşa cum
spuneam mai devreme, este capabilă să transforme o
bucată de pâine într-un ţesut al corpului tău. Această
maşinărie incredibil de sofisticată a corpului (inclusiv
creierul) a fost creată de această inteligenţă. În
momentul de faţă tu nu te foloseşti decât de o porţiune
limitată a creierului şi eşti convins că aceasta reprezintă
inteligenţa. Nu reprezintă. Există în tine o putere care
poate crea un întreg creier uman, în toată măreţia şi
complexitatea lui funcţională. Această putere
funcţionează complet altfel decât ştim noi. Spre
exemplu, eu nu gândesc cu capul, ci cu toate celulele
corpului meu. De aceea, gândirea mea este organică şi
integrată, întrucât implică întreaga mea fiinţă, nu doar
creierul meu. Dacă nu optez în mod deliberat pentru a
gândi, eu nu am în cap niciun gând.
La nivelul existenţei nu există niciodată ceva
nelalocul lui. Doar în societăţile umane există astfel de
dizarmonii. Noi putem compara o formă de viaţă cu o
alta, dar inteligenţa care stă la baza întregii vieţi nu are
un termen de comparaţie sau un context, căci nu mai
există nimic asemănător. De asemenea, nu putem spune
că în acest moment funcţionează sau nu, pentru că ea
funcţionează întotdeauna. Ar fi imposibil să fie altfel.
 Scopul yogăi este să te ajute să faci tranziţia de la
mica inteligenţă cerebrală la marea inteligenţă a
cosmosului. Oamenii fac o alegere tragică atunci când
optează pentru inteligenţa finită a creierului uman în
detrimentul cunoaşterii infinite a Universului.

Sadhana

Încearcă să îţi scoţi din minte ideea că gândirea este

sinonimă cu inteligenţa. Întregul proces al creaţiei, de la
atom la cosmos, nu este altceva decât o expresie
fantastică a inteligenţei. Chiar acum există în interiorul
corpului tău o inteligenţă vibrantă care reprezintă însăşi
sursa creaţiei. Deşi îi acorzi o importanţă atât de mare
intelectului tău, tu nu poţi înţelege în întregime nici
măcar activitatea unei singure celule din corpul tău.
Primul pas către eliberarea din capcana intelectului şi
către integrarea în inteligenţa cosmică este
recunoaşterea faptului că toate aspectele vieţii - de la un
fir de praf la un munte, de la o picătură la marele ocean
sau de la un atom la întregul cosmos - reprezintă o
manifestare a unei inteligenţe mult mai ample decât
măruntul nostru intelect. Dacă vei face acest pas, viaţa
îţi va apărea într-o lumină complet nouă.

Credinţă versus căutare

Să îţi spun o poveste... Într-o zi, doi irlandezi lucrau
pe stradă, în faţa unui bordel londonez. La un moment
dat, ei au văzut un preot protestant venind către ei.
Acesta şi-a ascuns gulerul caracteristic, şi-a aplecat
capul şi s-a strecurat în bordel.
Cei doi bărbaţi s-au uitat unul la celălalt şi au
exclamat: „Ai văzut? La ce altceva te-ai fi putut aştepta
de la un preot protestant?”, după care şi-au văzut de
muncă. Nu peste mult timp a apărut un rabin. Acesta
şi-a acoperit faţa cu un fular şi a intrat la rândul lui în
bordel. Cei doi bărbaţi au exclamat cu tristeţe: „Ce s-a
întâmplat? Vremurile s-au stricat de tot. Să vezi un om
religios într-un bordel! Lumea a luat-o razna!”
După o vreme a apărut şi episcopul local. Acesta s-a
uitat în stânga şi în dreapta, s-a înfăşurat mai strâns în
mantia lui şi s-a strecurat la rândul lui în bordel.
De această dată, unul din cei doi bărbaţi (care erau
catolici) i-a spus celuilalt:
- Probabil că una dintre fete este foarte bolnavă!
Atunci când te identifici foarte puternic cu ceva, tu
îţi pierzi perspectiva asupra vieţii! Ideile legate de bine şi
de rău, de corectitudine şi incorectitudine, sunt simple
constructe mentale. Ele nu au nimic de-a face cu viaţa.
Ceea ce era considerat moral în urmă cu o sută de ani
este considerat intolerabil astăzi. Copiii tăi dispreţuiesc
ceea ce tu consideri a fi foarte bun. Ideile tale legate de
bine şi de rău nu sunt altceva decât prejudecăţi la
adresa vieţii.
În clipa în care te identifici cu ideile tale limitate
legate de moralitate, tu devii complet distorsionat.
Intelectul tău jonglează cu aceste identificări în aşa fel
încât tu nu mai vezi lumea aşa cum este ea. Dacă îţi
doreşti un strop de spiritualitate în viaţa ta, primul
lucru pe care trebuie să îl faci este să renunţi la aceste
idei rigide legate de virtute şi de viciu, şi să înveţi să
priveşti viaţa exact aşa cum este ea.
Una dintre cele mai mari probleme în lumea de
astăzi este sistemul moral inflexibil inoculat în mintea
oamenilor încă din copilărie. Tu te identifici în mod
natural cu tot ceea ce consideri a fi bun. În cazul în care
consideri că ceva este rău, tu îl respingi automat.
Această atracţie şi această aversiune reprezintă
fundamentul oricărei identificări. Natura minţii umane
face ca aceasta să fie dominată exact de lucrurile pe care
le respinge. Moraliştii şi predicatorii le-au spus de sute
de ani oamenilor să îşi respingă „gândurile necurate”.
Din păcate, aceasta este cea mai sigură strategie de a
obţine efectul contrar! Dacă încerci să te opui unui gând
aşa-zis „necurat”, în mintea ta nu mai rămâne nici un
alt gând, decât acesta.
Ideea de superioritate morală a fost sursa prea
multor acte inumane pentru a putea fi ignorată. Este
foarte greu să trăieşti lângă cineva care se consideră
virtuos. Acesta îşi petrece întreaga viaţă încercând să
evite ceea ce consideră „greşit” sau „păcătos”, ceea ce
înseamnă că nu se gândeşte la altceva decât la aceste
lucruri. A evita un lucru nu echivalează cu eliberarea de
el. Acest gen de moralitate se bazează pe excluziune. La
antipod, spiritualitatea se bazează pe incluziune.
Natura esenţială a umanităţii a fost atât de
distorsionată şi de suprimată încât oamenii au inventat
substitutul „moralităţii”, pentru a readuce o oarecare
ordine şi puţin echilibru în viaţa lor. Acest lucru s-a
întâmplat deoarece aproape nimeni nu a făcut nimic
pentru a-şi menţine vie umanitatea. Dacă umanitatea
noastră ar fi vie, noi nu am mai avea nevoie de vreo
moralitate.
Moralitatea diferă întotdeauna de la un om la altul,
în funcţie de epocă, de loc, de situaţie şi de convenienţe.
În schimb, indiferent ce expresie şi-a găsit umanitatea
oamenilor, în orice moment al istoriei şi în orice cultură,
ea a fost întotdeauna aceeaşi, şi la fel va rămâne de-a
pururi. Pe un nivel superficial, oamenii sunt extrem de
diferiţi în ceea ce priveşte valorile, morala şi etica, dar
dacă am căuta suficient de adânc în ei pentru a le
descoperi umanitatea, am constata că sunt cu toţii la fel.
 Pentru a impune moralitatea, nu trebuie să te
implici în discuţii personale. Trebuie doar să impui
dictatele: „Fii bun. Vorbeşte cu blândeţe. Dacă vei vorbi
la mânie, consecinţele vor fi drastice”, şi aşa mai
departe. În schimb, dacă doreşti să aprinzi umanitatea
într-o persoană individuală, este nevoie de o implicare
mult mai mare. Acest lucru presupune o dăruire de sine.
Moralitatea este un lucru bun, întrucât contribuie la
menţinerea ordinii sociale. Pe de altă parte, ea poate
produce un veritabil haos interior. Dat fiind că nimeni
nu trăieşte la înălţimea standardelor propovăduite de
marea majoritate a religiilor, cea mai mare parte a
umanităţii trăieşte într-o stare de vinovăţie, ruşine şi
teamă permanentă. O astfel de existenţă este extrem de
chinuită şi de tragică. La antipod, cultivarea umanităţii
poate conduce la rândul ei la ordine socială, dar fără
nicio presiune din exterior.
Fă o listă cu toate lucrurile pe care marile religii ale
lumii le numesc „păcate” şi vei descoperi că simplul fapt
de a fi în viaţă reprezintă un păcat. Dacă te-ai născut pe
acest pământ, ai comis deja un păcat. Dacă te afli la
menstruaţie, comiţi un păcat. Dacă faci sex, la fel. De
fapt, chiar şi simplul consum al unei ciocolate reprezintă
un păcat. Dat fiind că însuşi procesul vieţii este un
păcat, tu ajungi să trăieşti într-o stare permanentă de
vinovăţie şi de teroare. Dacă oamenii nu ar fi atât de
schilodiţi de teamă şi de vinovăţie, templele, moscheile şi
bisericile lumii nu ar fi nici pe departe atât de arhipline
ca în prezent. Dacă te-ai simţi fericit în mod natural, tu
te-ai duce la plajă sau ai asculta foşnetul frunzelor. Tu
te simţi ruşinat de propria ta biologie pentru simplul
motiv că religiile te-au impregnat cu toată această teamă
şi ruşine! în consecinţă, simţi nevoia de a te duce într-
un loc „sacru” pentru a te spăla de ele.
 Oamenii găsesc întotdeauna modalităţi de a impune
valori, morale şi etici, dar dacă te simţi fericit în mod
natural, lumea din jurul tău ţi se pare plăcută.
Spiritualitatea nu presupune o îndepărtare de viaţă.
Dimpotrivă, presupune să devii sută la sută viu, la
modul cel mai plenar. Pe măsură ce avansezi în vârstă,
capacităţile tale fizice se pot diminua, dar bucuria de a
trăi poate rămâne aceeaşi. Dacă această bucurie intră în
declin, tu te sinucizi practic în rate.
Din păcate, în zilele noastre există tot felul de
sisteme de convingeri care trec drept spiritualitate.
Procesul spiritual este întotdeauna o căutare. Există o
diferenţă semnificativă între a crede şi a căuta. A crede
înseamnă a-ţi asuma ceva ce nu cunoşti. A căuta
înseamnă a realiza că nu cunoşti ceea ce cauţi. Această
perspectivă este infinit mai flexibilă. În momentul în care
crezi ceva, tu îi impui procesului vieţii o anumită
rigiditate. Aceasta nu este o simplă atitudine, ci are
repercusiuni asupra tuturor aspectelor vieţii tale,
generând o cantitate uriaşă de suferinţă. Societatea
umană reflectă experienţa lăuntrică a indivizilor care o
alcătuiesc. Crearea unor fiinţe umane flexibile şi dornice
să privească existenţa din jurul lor fără prejudecăţi, cu
ochi de copil, fără a fi prinse în închisoarea convingerilor
şi opiniilor lor, ar conduce la o societate complet diferită
de cea actuală.
Yoga este o metodă care a funcţionat perfect în cazul
meu, dar şi al multor milioane de oameni. Ea reprezintă
o metodă sută la sută ştiinţifică, neavându-şi originea în
credinţă sau în convingeri, ci într-o înţelegere profundă
a mecanismului uman. Ea nu derivă dintr-un optimism
naiv. Premisa de la care porneşte yoga este foarte
simplă: dacă ai o sămânţă bună şi creezi o atmosferă
propice, aceasta va germina. Yoga nu face altceva decât
să creeze o atmosferă propice pentru minte şi pentru
corp. În rest, nu mai ai nimic de făcut. Nu trebuie să
predici moralitatea sau să ţii un discurs metafizic. Dacă
umanitatea ta se trezeşte, tu devii o fiinţă umană
frumoasă.
Tot ce consideră lumea actuală că este negativ
derivă din limitare. Identitatea limitată pe care ne-o
impunem singuri se traduce prin „eu” versus „ceilalţi”.
Toate crimele şi toate formele de negativitate se nasc în
acest spaţiu al diviziunii şi al separării. Aşadar, aspiraţia
către infinitate reprezintă cea mai sigură garanţie
împotriva tuturor tendinţelor negative. Ca rasă,
umanitatea are nevoie la ora actuală de o viaţă eliberată,
nu de un control şi mai mare. Singura cale către fericire
este cea care conduce de la limitare la eliberare.

Copacul care împlineşte toate dorinţele

Mintea se poate afla în una din cinci stări posibile.
Ea poate fi inertă, respectiv complet inactivă. Această
stare este foarte rudimentară. Dacă primeşte energie,
mintea devine activă, dar împrăştiată. Dacă primeşte şi
mai multă energie, ea devine mai puţin împrăştiată, dar
foarte oscilantă. Dacă primeşte în continuare energie, ea
devine focalizată (unidirecţională). În sfârşit, dacă
primeşte suficientă energie, ea devine conştientă, şi
astfel viaţa devine magică, un veritabil miracol, o punte
de legătură cu lumea de dincolo.
Mintea inertă nu reprezintă o problemă. Oamenii cu
mintea simplă şi cu intelectul subdezvoltat nu consideră
că au probleme. Ei mănâncă şi dorm foarte bine. Doar
cei care gândesc prea mult îşi pierd somnul şi apetitul!
Oamenii simpli au un corp mult mai funcţional decât
aşa-zişii intelectuali. Ei se bucură chiar de o anumită
pace interioară, întrucât este nevoie de inteligenţă
pentru a crea tulburări şi haos. O minte inertă este mai
apropiată de natura animală decât de cea umană.
În momentul în care începi să îţi impregnezi mintea
cu energie, aceasta devine activă, dar împrăştiată. Când
cineva începe o practică spirituală, el experimentează o
efervescenţă mai mare, pe care nu o poate controla
întotdeauna, dacă nu trăieşte într-o atmosferă adecvată.
Mulţi oameni interpretează această efervescenţă mentală
dinamizată de nivelul lor energetic sporit ca pe o
tulburare. Există o paranoia foarte larg răspândită în
rândul oamenilor, care se tem de tot ce este nou. În
realitate, ei trec însă printr-un proces natural, de la
inerţie la un nivel superior al procesului vieţii.
Atunci când o persoană cu o minte foarte
împrăştiată începe practica spirituală, mintea ei devine
gradual mai puţin difuză. Pe de altă parte, ea începe să
oscileze: într-o zi se deplasează într-o anumită direcţie,
iar în ziua următoare în direcţia opusă. Chiar şi aşa,
acest proces reprezintă o îmbunătăţire radicală în raport
cu împrăştierea mentală, când mintea se deplasa în
fiecare moment în zece direcţii diferite.
În cazul în care continuă să primească energie,
mintea începe să oscileze din ce în ce mai puţin,
devenind din ce în ce mai concentrată, sau „focalizată
(unidirecţională)”, aşa cum spunem noi în yoga. Această
stare este mult superioară prin comparaţie cu cea
precedentă. Dar cea mai înaltă stare pe care o poate
atinge mintea este cea conştientă. Cel mai miraculos
instrument dintre toate nu este computerul, maşina sau
o navă spaţială, ci mintea umană - dar numai în măsura
în care este folosită într-un mod conştient. Motivul
pentru care unele persoane ating atât de uşor şi de
natural succesul, în timp ce altele trec dintr-un conflict
în altul, este că primele şi-au organizat mintea astfel
încât să se gândească numai la ceea ce îşi doresc, în
timp ce gândirea celorlalte se împotriveşte propriilor lor
interese.
O minte umană bine organizată este numită kal-pa-
vriksha - copacul care împlineşte toate dorinţele. Cine
are o astfel de minte îşi vede toate dorinţele îndeplinite.
Tot ce trebuie să faci în acest scop este să îţi dezvolţi
mintea până când aceasta devine un copac care
îndeplineşte toate dorinţele, nu o sursă de nebunie. O
minte care poate manifesta orice doreşte este descrisă în
yoga ca fiind o minte în starea de samyukti. Această
calitate derivă din starea de detaşare.
Atunci când gândurile devin perfect organizate,
emoţiile se mulează după ele. Încetul cu încetul,
energiile şi corpul fizic se organizează la rândul lor,
urmând aceeaşi direcţie. Ordinea organizării acestor
dimensiuni poate varia însă, în funcţie de lucrurile
pentru care eşti pregătit. Spre exemplu, în zilele noastre
marea majoritate a oamenilor nu sunt pregătiţi pentru
un sistem care nu le convinge mai întâi de toate
intelectul. În final, dacă toate gândurile, emoţiile,
energiile şi corpul sunt orientate în aceeaşi direcţie,
capacitatea de a crea şi de a manifesta ceea ce îţi doreşti
devine incredibilă.
Ştiinţa modernă a dovedit că întreaga existenţă este
o reverberare continuă a energiei, o vibraţie nesfârşită.
Gândurile noastre sunt acelaşi lucru. Dacă emiţi cu
putere un gând, acesta are tendinţa inevitabilă de a
deveni manifest. În acest scop, este important însă să nu
îl slăbeşti prin crearea unor tipare negative sau
autodistructive.
În general, oamenii se folosesc de credinţa lor
pentru a izgoni gândurile negative. Îndoielile macină
însă orice minte gânditoare. Mintea noastră are o astfel
de natură că chiar dacă ne-ar apărea în faţă Dumnezeu,
noi nu ne-am grăbi să ne abandonăm în faţa iui, ci ne-
am propune să facem o investigaţie pentru a ne convinge
că ceea ce vedem este adevărat, nu o halucinaţie.
Există însă o alternativă la credinţă, şi anume
angajamentul. Dacă te angajezi să creezi ceea ce îţi
doreşti cu adevărat, gândurile tale devin perfect
organizate. Ele curg liber către ceea ce îţi doreşti, iar
manifestarea dorinţei tale devine astfel o consecinţă
naturală.
Pentru a crea ceea ce îţi doreşti, primul lucru pe
care trebuie să îl faci este să îţi manifeşti dorinţa la nivel
mental. Îţi doreşti cu adevărat acest lucru? Gândeşte-te
bine. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să crezi că „asta
este - asta îmi doresc”, pentru ca atunci când dorinţa ţi
se împlineşte să constaţi că nu asta îţi doreai de fapt?
Aşadar, începe prin a explora ce anume îţi doreşti cu
adevărat. Dacă acest lucru îţi devine foarte clar şi eşti
perfect angajat să manifeşti această realitate, începe să
generezi un proces mental continuu în această direcţie.
Dacă îţi poţi menţine fluxul constant al gândurilor fără a
le schimba direcţia, dorinţa ta va deveni reală mai
devreme sau mai târziu.
Există procese yoghine care te ajută să atingi o altă
dimensiune a inteligenţei, nepângărită de memorie,
numită chitta, despre care am mai vorbit. Realizarea
puterii chitta-ei este numită chit shakti. Este vorba de un
proces simplu, dar puternic, prin care poţi avea acces la
însăşi sursa creaţiei din interiorul tău.

Mitul „cap versus inimă”

Foarte mulţi oameni susţin să mintea îi conduce
într-o anumită direcţie, în timp ce inima îi trage în alta.
În yoga, noi pornim de la premisa fundamentală că omul
este o singură persoană, o fiinţă unificată. În consecinţă,
nu există nicio separaţie între capul şi inima sa, căci el
este o totalitate.
Să vedem mai întâi ce se înţelege prin „cap” şi prin
„inimă”. În general, oamenii îşi asociază gândurile cu
capul şi emoţiile cu inima. Dacă analizăm însă cu
atenţie şi cu o sinceritate absolută ce se întâmplă,
constatăm că noi gândim întotdeauna ceea ce simţim, şi
invers. De aceea, yoga include gândurile şi emoţiile în
acelaşi corp, cel mental, sau manomayakosha.
Ceea ce tu numeşti în mod normal „minte” este de
fapt procesul gândirii, sau intelectul. Mintea are însă
mai multe dimensiuni. Una este aspectul ei logic; alta
este aspectul emoţional, mai profund. Intelectul este
numit buddhi. Dimensiunea mai profundă a minţii este
numită în mod convenţional inimă. În yoga, această
minte emoţională profundă este numită manas. Manas
este un amalgam complex de amintiri care ne modelează
emoţiile într-un anumit fel. Aşadar, ceea ce gândeşti şi
ceea ce simţi sunt activităţi ale aceleiaşi minţi.
Este foarte simplu. Dacă eu cred că eşti un om
minunat, voi emite emoţii pozitive legate de tine. În cazul
în care cred că eşti un om oribil, voi emite emoţii
negative legate de tine. Dacă încerci să îţi iubeşti un
duşman, vei constata că îţi este foarte greu. Nu are
niciun sens că complicăm inutil lucrurile.
Tu simţi ceea ce gândeşti, dar gândurile şi emoţiile
tale par foarte diferite. De ce? Deoarece gândurile au o
anumită claritate şi sunt mai rapide. Emoţiile sunt mult
mai lente. Astăzi, cutare persoană ţi se pare minunată,
aşa că nutreşti emoţii pline de iubire faţă de ea. Dacă
aceasta face ceva ce nu îţi convine, ţi se pare subit că
este oribilă. Gândurile tale iţi spun acest lucru, dar
emoţiile tale nu se pot schimba la fel de rapid. În tine se
dă astfel o luptă. Dacă te simţi bine in acest moment, nu
te poţi simţi rău în momentul următor.
Tu ai nevoie de timp pentru a-ţi schimba starea de
spirit. În funcţie de intensitatea emoţiilor tale, acestea
au nevoie de trei zile, de trei luni sau poate chiar de trei
ani pentru a se schimba, dar mai devreme sau mai
târziu o vor face.
Nu este deloc util să creezi un conflict între cap şi
inimă. Emoţiile nu sunt altceva decât partea cea mai
savuroasă a gândurilor. Te poţi bucura de dulceaţa lor,
dar cele care le conduc sunt gândurile tale, indiferent
dacă îţi dai sau nu seama de acest lucru. Emoţiile nu
sunt bătute în cuie. Ele oscilează, dar nu sunt la fel de
rapide ca gândurile. Dat fiind că au nevoie de mai mult
timp pentru a se schimba, iar intensitatea lor este de
regulă mult mai mare decât cea a gândurilor, ţi se pare
că emoţiile sunt diferite de acestea din urmă. În
realitate, ele nu sunt mai separate decât trestia de zahăr
de sucul său dulce.
În experienţa celor mai mulţi dintre oameni,
gândurile nu sunt la fel de intense ca emoţiile. (De cele
mai multe ori, oamenii nu gândesc la fel de intens ca
atunci când sunt furioşi, spre exemplu.) Există totuşi
posibilitatea de a genera un gând atât de intens încât
acesta să te copleşească în totalitate. Numai 5-10% din
populaţie este capabilă să genereze gânduri atât de
intense încât să nu mai aibă nevoie de emoţii. 90% din
populaţie nu poate genera decât emoţii foarte intense,
deoarece aceşti oameni nu au lucrat suficient de mult la
cultivarea gândirii lor. Aşa cum spuneam însă, există
oameni care au gânduri extrem de intense. Ei nu au
emoţii la fel de intense, dar sunt nişte gânditori extrem
de profunzi.
 Cel mai bine este să nu creezi o astfel de polaritate
în interiorul tău. În caz contrar, rişti să ajungi la război
civil şi la schizofrenie. Gândurile şi sentimentele nu sunt
fundamental diferite între ele. Primele sunt mai uscate,
iar celelalte sunt mai zemoase. Asta-i tot. Cel mai bine
este să le savurezi pe ambele.

Cunoaştere şi devoţiune
În cultura yoghină, cuvântul shi-va are două
aspecte, în sensul său literal, el înseamnă „ceea ce nu
există”. Tot ce există derivă din „ceea ce nu există”. Dacă
priveşti cerul nopţii, poţi observa multe stele şi alte
corpuri cereşti, dar cea mai mare prezenţă rămâne
spaţiul gol. Dansul creaţiei se derulează în sânul acestui
vid, care reprezintă fundamentul fără de care creaţia nu
ar putea exista. El este cel numit „shi-va”.
O altă dimensiune a lui Shiva este Adiyogi, primul
yoghin, cel care a revelat pentru prima oară incredibila
ştiinţă a yogăi umanităţii. Cultura yoghină oscilează
între invocarea lui shi-va ca fundament al creaţiei şi
invocarea lui Shiva ca prim yoghin. În acest fel, shiva a
devenit personificat sub forma lui Shiva.
Ţi se pare o contradicţie?
Nu este, căci atunci când apare starea de yoga sau
de unitate absolută, nu mai există nicio distincţie între
realitatea supremă şi cel care o experimentează. În acord
cu această logică, cultura yoghină prezintă două
modalităţi de a atinge starea supremă: a deveni una cu
totul şi a deveni una cu vidul - cu alte cuvinte, calea lui
jnana, cunoaşterea, şi calea lui bhakti, devoţiunea.
Dacă doreşti să experimentezi starea de shi-va, sau
dimensiunea care transcende planul fizic, trebuie fie să
te pui la unison cu legile care guvernează lumea nefizică,
fie să te dizolvi complet în această dimensiune,
eliberându-te astfel de legile care guvernează lumea
fizică. Dacă doreşti să experimentezi un vârf de munte,
poţi fie să te urci pe el, fie să îl contempli de la bază.
Acestea sunt cele două modalităţi fundamentale. În caz
contrar, nu ai avea cum să devii una cu muntele.
Cunoaşterea te ajută să aspiri către „ceea ce nu există”,
până când te întâlneşti faţă în faţă cu vidul. Devoţiunea
te ajută să îţi anihilezi personalitatea limitată şi rigidă,
evoluând către o stare mai flexibilă, de pe nivelul căreia
poţi aborda dimensiunea care transcende cadrul
preferinţelor şi antipatiilor tale (acestea reprezintă
fundamentul personalităţii tale individuale). Natura
nesfârşită a dorinţei umane reprezintă o expresie a
aspiraţiei către natura infinită a vieţii ce transcende
existenţa fizică. Infinitatea şi numărul zero nu sunt
altceva decât o expresie pozitivă şi respectiv negativă a
aceleiaşi realităţi.
Devoţiunea presupune renunţarea la dualitatea
preferinţelor şi antipatiilor, a ataşamentelor şi
aversiunilor. Ea arată că pentru tine nu mai există
„bine” şi „rău”, căci totul a devenit bine. Atunci când un
aspirant devoţional afirmă că „Dumnezeu există
pretutindeni” şi că „totul este Dumnezeu”, ceea ce vrea
să spună el este că „totul este bine”. Prin cultivarea
convingerii că Dumnezeu există pretutindeni, el ajunge
la o stare profundă de acceptare, care îl transformă şi îl
eliberează. Bhakti (calea devoţiunii) include totul în sine,
fără să facă discriminări. De altfel, chiar aceasta este
natura realităţii supreme.
Încă din cele mai timpuri, devoţiunea a fost
considerată cea mai importantă cale spirituală, întrucât
este cea mai rapidă. Ea are însă capcanele ei. Calea
cunoaşterii este mai dificilă, dar reprezintă o cale a
„ochilor deschişi”. Devoţiunea este o cale pe care te
aventurezi „cu ochii închişi”. Atunci când mergi pe calea
cunoaşterii, tu ştii încotro te îndrepţi la fiecare pas pe
care îl faci. Atunci când mergi pe calea devoţiunii, nu îţi
poţi da seama dacă te apropii de destinaţia finală a
eliberării sau dacă ai căzut într-o capcană.
În general, emoţiile sunt mult mai intense decât
gândurile. Aşa se explică de ce ele sunt ridicate în slăvi,
fiind considerate mai presus de celelalte căi. Fără o
înţelegere şi o înţelepciune adecvată, calea devoţiunii
poate conduce însă la tot felul de amăgiri. Devoţiunea
este un instrument ce permite transcenderea naturii
duale a logicii. Marele risc constă însă în negarea logicii,
în locul transcenderii ei. Aşadar, este foarte important să
îţi construieşti o platformă logică stabilă înainte de a te
arunca pe calea fluidă a devoţiunii.
Invers, foarte mulţi oameni cred că devoţiunea nu
are ce căuta în universul logicii. Acest lucru nu este
adevărat însă. În esenţă, logica este un instrument al
discernământului. Ea este ca o macetă bine ascuţită.
Atunci când analizezi ceva, tu divizi automat lucrul
respectiv. Pe de altă parte, dacă scalpelul logicii tale este
foarte bine ascuţit, poţi face o incizie mică, lăsând apoi
lucrul respectiv aparent neschimbat. Se spune că dacă
un spadasin iscusit taie în două un copac cu sabia sa,
nici măcar copacul nu ar trebui să îşi dea seama ce ^se
întâmplă, rămânând în picioare la fel ca până atunci.
Într-o manieră similară, dacă intelectul tău devine
extrem de rafinat, vei constata că devoţiunea se
integrează perfect cu logica ta.
Devoţiunea poate fi minunat de frumoasă, extatică
şi beatifică, dar fără claritatea cunoaşterii poate conduce
la stagnare. Pe de altă parte, fără emoţie, practicile
spirituale pot deveni aride, uscate şi lipsite de viaţă.
Fără bhakti, jnana devine pur şi simplu un exerciţiu de
despicare a firului în patru.
Aşa cum spuneam mai devreme, dacă îţi doreşti să
experimentezi un vârf de munte, trebuie fie să te urci pe
el, fie să îl contempli de la bază. Aspirantul devoţional
este conştient că dacă va reuşi să urce pe vârf, încă se
va afla lângă el. În schimb, dacă va deveni una cu valea,
va putea ţine întregul munte în poala sa.

Yoga şi beţia extatică

Potrivit legendei, Adiyogi a băut somarasa, sucul
îmbătător al Lunii. El s-a impregnat pur şi simplu cu
esenţa distilată a razelor de lună. Textele vorbesc despre
el afirmând că se afla în permanenţă într-o stare de beţie
extatică.
Yoghinii nu se împotrivesc plăcerii, dar nu se
mulţumesc cu plăcerile minore! Ei ştiu că dacă vei bea
un pahar de vin, acesta te va ameţi puţin, dar mâine te
va durea capul. Yoghinii nu se mulţumesc cu atât.
Pentru a savura cu adevărat o stare de beţie trebuie să
fii sută la sută beat (euforic), dar totuşi perfect lucid.
Personal, nu am consumat niciodată droguri
halucinogene, dar cine se uită în ochii mei îşi poate da
seama că eu sunt întotdeauna „drogat” (euforic). Sunt
sută la sută beat, dar totuşi perfect lucid. Aceasta este
una din marile plăceri pe care le oferă yoga.
Scopul final al yogăi nu este însă simpla beţie
extatică. Această stare beatifică elimină teama de
suferinţă. În această stare de extaz nenumit nu mai
exista griji legate de supravieţuire. Aşa se explică de ce
oamenii aflaţi în această stare de conştiinţă excepţională
pot realiza uneori acte care altora li se par supraumane.
Tu nu vei îndrăzni niciodată să explorezi plenar
viaţa până când nu te vei elibera de anxietatea generată
de instinctul de supravieţuire. În caz contrar, nu îţi vei
dori decât să îţi prezervi viaţa actuală. Odată eliminată
teama de suferinţă, te vei putea scufunda în orice
situaţie fără nicio ezitare. Chiar dacă ai fi condamnat la
iadul etern, te-ai duce bucuros acolo, căci nu te-ai mai
teme vreodată de suferinţă!
Într-o epocă în care toată lumea vorbea despre
mersul în rai, Gautama Buddha a declarat: „Voi spuneţi
că totul este bine în rai, dar ce aş avea eu de făcut
acolo? Eu prefer să merg în iad pentru a-i ajuta pe cei de
acolo, căci oricum eu nu pot cunoaşte suferinţa”.
Atât timp cât persistă teama de suferinţă, nu vei
îndrăzni niciodată să explorezi dimensiunile mai
profunde ale vieţii. Numai corpul fizic necesită protecţie.
Niciun alt aspect al fiinţei tale nu necesită. Dacă eşti
dispus să renunţi la ideile, filozofiile şi sistemele tale
actuale de convingeri (de care eşti ataşat), îţi poţi recrea
întreaga viaţă chiar în următorul moment.

Mantra iubirii
Ce putem spune despre iubire? Există într-adevăr
aşa-numita iubire necondiţionată? Pot două fiinţe
umane să se iubească în acest fel? Foarte mulţi oameni
îşi pun astfel de întrebări.
Într-o zi, Shankaran Pillai s-a dus în parc. El a
văzut aici o femeie atrăgătoare stând pe o bancă de
piatră. S-a aşezat imediat lângă ea. Peste câteva minute,
s-a tras mai aproape de ea. Femeia s-a îndepărtat însă
de el. Când el s-a apropiat din nou de ea, ea s-a tras
către marginea băncii. Shankaran Pillai s-a tras însă şi
mai aproape de ea şi a prins-o de mijloc cu un braţ.
Femeia l-a respins. Atunci, el s-a lăsat în genunchi, a
rupt o floare, i-a înmânat-o şi i-a spus:
 - Te iubesc aşa cum nu am mai iubit vreodată pe
cineva, în toată viaţa mea.
Soarele asfinţea. Shankaran Pillai avea o floare în
mână şi o privea pe femeie cu o privire topită. Una peste
alta, condiţiile erau ideale, aşa că femeia a cedat. Cei doi
s-au lăsat pradă instinctelor şi şi-au făcut de cap.
Înserarea a fost înlocuită de noapte. Shankaran Pillai a
ţâşnit brusc în picioare şi i-a spus femeii:
- Este ora 8:00. Trebuie să plec.
- Ce?! Tocmai acum? Parcă spuneai că mă iubeşti
mai mult decât ai iubit vreodată...
- Da, da, aşa este, dar mă aşteaptă nevastă-mea.
În general, noi ne construim relaţii într-un cadru
care ni se pare confortabil şi avantajos. Oamenii au
nevoi fizice, psihice, emoţionale, financiare şi sociale pe
care încearcă să şi le împlinească. În acest scop, una
dintre cele mai sigure metode constă în a-i spune
altcuiva „Te iubesc”. Această aşa-zisă iubire a devenit un
fel de mantra, de tip „Sesam, deschide-te”. Oamenii obţin
ceea ce îşi doresc prin simpla repetare a acestor cuvinte.
Iubirea este o calitate, nu ceva ce poate fi practicat
împreună cu altcineva. Orice acţiune a noastră
urmăreşte să ne împlinească o anumită nevoie. Dacă
poţi înţelege acest lucru, există o posibilitate ca iubirea
să crească în tine, transformându-se într-o calitate
naturală. Tu te poţi amăgi însă singur, spunându-ţi că
relaţiile pe care ţi le-ai făcut de dragul convenienţelor,
confortului şi binelui personal sunt relaţii de iubire. Nu
vreau să spun neapărat că iubirea nu are nicio legătură
cu relaţiile tale, ci doar că expresia ei este extrem de
limitată. Indiferent cât de des ţi-ai proclamat iubirea,
dacă aşteptările şi nevoile tale nu sunt împlinite, relaţia
ta se va destrăma. În esenţă, relaţiile dintre oameni sunt
aranjamente în beneficiul reciproc.
 În realitate, nu există o iubire condiţionată şi una
necondiţionată. Există doar condiţii exterioare şi iubire.
În sine, iubirea trebuie să fie necondiţionată. În clipa în
care începi să îi pui condiţii, tu o transformi într-o
tranzacţie. Poate fi o tranzacţie convenabilă, un
aranjament avantajos, dar cu siguranţă nu te va împlini
şi nu te va putea conduce într-o dimensiune superioară.
Este doar o convenienţă. De altfel, iubirea nu este
întotdeauna convenabilă. De cele mai multe ori nu este.
Ca să reziste, ea necesită o mare investiţie personală.
Practic, trebuie să îţi investeşti în ea întreaga ta viaţă, pe
tine însuţi.
Atunci când te îndrăgosteşti cu adevărat, tu nu mai
exişti. Expresia anglo-saxonă „a cădea în iubire” (To fall
in love - a te îndrăgosti, (n. tr.)) este extrem de
semnificativă. Oamenii nu simt că urcă atunci când se
îndrăgostesc. Ei nu simt că stau în picioare sau că
zboară, ci că se prăbuşesc. Într-adevăr, ceva din tine
trebuie să se topească pentru a putea fuziona cu
celălalt. Există o distincţie între o tranzacţie şi o poveste
de iubire. O poveste de iubire nu presupune neapărat o
altă persoană. Tu te poţi îndrăgosti de viaţă însăşi.
Ceea ce faci sau nu faci depinde de circumstanţele
în care te afli. Acţiunile noastre se mulează întotdeauna
după cerinţele pe care ni le impun situaţiile externe.
Iubirea este însă o stare lăuntrică, iar relaţia ta cu tine
însuţi poate fi necondiţionată. „Actele” de iubire pot
deveni obositoare şi stresante în timp, căci iubirea nu
este ceva ce poţi face, ci ceva ce eşti.

Sadhana

Iubirea nu este niciodată ceva care se întâmplă între

doi oameni. Ea devine manifestă strict în interiorul tău,
iar esenţa ta interioară nu trebuie să devină sclava
nimănui, încearcă următorul exerciţiu timp de cel puţin
15 minute: stai lângă un obiect care nu înseamnă nimic
pentru tine în momentul de faţă, cum ar fi un copac, o
pietricică, un vierme sau o insectă. Fă acest lucru câteva
zile la rând. După o vreme, vei descoperi că îl poţi privi
cu aceeaşi iubire cu care îţi priveşti soţul sau soţia,
mama sau copilul. Poate că viermele respectiv nu ştie
acest lucru, dar nu contează. Dacă poţi privi absolut
totul cu iubire, întreaga lume ţi se va părea frumoasă.

Devoţiunea: o schimbare dimensională

Marea majoritate a oamenilor trăiesc foarte prudent,
dozându-şi cu atenţie iubirea şi bucuria, de teama de a
nu le risipi, rămânând fără ele. Cea mai generoasă
manieră de a trăi constă în a da un exemplu restului
lumii prin trăirea vieţii la maxim şi fără nicio limitare.
Dacă eşti atât de contractat încât nu poţi iubi, râde sau
trăi în totalitate, înseamnă că eşti ceea ce indienii
numesc un kanjoos - un om sărman pe toate nivelele!
Devoţiunea înseamnă că nu eşti un kanjoos, că eşti plin
de ardoare! Un aspirant devoţional este o persoană care
încearcă să exploreze şi să experimenteze viaţa cât mai
plenar posibil.
Devoţiunea nu presupune disecarea vieţii, ci
îmbrăţişarea ei totală. Ea nu este o poveste de iubire, ci
o veritabilă nebunie. Iubirea însăşi este o nebunie, dar
care nu şi-a pierdut complet raţiunea. Dintr-o poveste de
iubire încă te mai poţi recupera. Aspiranţii devoţionali
experimentează viaţa în dulceaţa ei extremă. Ceilalţi
oameni îi consideră nişte idioţi, dar nimeni pe această
planetă nu se simte la fel de bine ca ei. Deci, cine este
adevăratul idiot?!
 Atunci când vorbesc despre „devoţiune”, eu nu mă
refer la credinţă. Credinţa este similară moralităţii.
Oamenii care au o credinţă fermă se consideră adeseori
superiori altora. În realitate, singurul lucru care se
întâmplă atunci când crezi cu tărie ceva este că prostia
ta capătă încredere în sine. Încrederea şi prostia
reprezintă o combinaţie extrem de periculoasă, dar merg
de multe ori mână în mână. Dacă vei privi cu atenţie
lumea din jurul tău, vei realiza că ceea ce ştii tu este
atât de infim încât nu ai cum să acţionezi cu încredere.
Un sistem de convingeri înlătură această problemă. El îţi
conferă o încredere enormă, dar nu te vindecă automat
de prostie.
Devoţiunea nu este un act. Ea nu este direcţionată
către un lucru sau altul. Obiectul devoţiunii este
imaterial. Devoţiunea conduce la dizolvarea întregii
rezistenţe din tine, astfel încât divinul să ţi se reveleze la
fel de uşor cum respiri. Divinul nu este o entitate care
există undeva acolo, ci o forţă vie care îţi animă fiecare
moment al vieţii. Devoţiunea te ajută să înţelegi acest
lucru.
Să îţi spun o poveste... La o cină tradiţională a unei
familii catolice, bărbatul casei a venit la masă, s-a uitat
la mâncare şi, ca de obicei, a început să o înjure pe
nevastă-sa şi tot restul lumii. După ce a terminat cu
insultele şi toată lumea s-a aşezat la masă, el a rostit
următoarea rugăciune catolică: „Dragă Doamne, îţi
mulţumesc pentru pâinea cea de toate zilele şi pentru
toate mâncărurile minunate de pe masă”.
Fetiţa lui în vârstă de cinci ani stătea pe un scaun
cu perne. Ştii cum sunt copiii de cinci ani: li se pun tot
felul perne pe scaun, dar tot nu ajung bine până la
farfurie. Aşadar, fetiţa noastră şi-a ridicat faţa micuţă
către tatăl ei şi l-a întrebat:
 - Taţi, Dumnezeu aude toate rugăciunile noastre?
„Creştinul” din bărbat s-a trezit pe loc, aşa că acesta
i-a răspuns imediat fetiţei:
- Da, sigur. El aude toate rugăciunile pe care i le
adresăm.
Fetiţa s-a lăsat mai jos pe scaun, afundându-se în
gândurile sale. După o vreme, ea a spus:
- Dar, tati, ascultă El şi celelalte lucruri pe care le
spunem?
- Da, Dumnezeu ascultă în fiecare moment tot ce
spunem şi vede tot ce facem.
Fetiţa s-a scufundat şi mai mult în pernele sale şi l-
a întrebat cu o voce micuţă pe tatăl ei:
- în acest caz, oare ce anume crede el mai mult, tati?
Spune-mi: ce ar trebui să creadă Dumnezeu:
rugăciunile sau înjurăturile tale? Probabil că este foarte
confuz, renunţând de mult să îşi mai bată capul cu noi,
oamenii. Noi sistematizăm sau instituţionalizăm
aspectele cele mai subtile ale vieţii, aşa că totul devine
arid şi anost pentru noi. Toată lumea repetă aceleaşi
cuvinte, ca nişte papagali, dar nimeni nu le mai acordă
vreo semnificaţie. Dacă rostim cuvinte care nu înseamnă
nimic pentru noi (sau cel puţin nu mare lucru), cuvintele
noastre au valoarea unei minciuni. Ar fi mai bine să
păstrăm tăcerea.
Noi încercăm întotdeauna să îi imităm pe cei pe care
îi considerăm mentorii şi modelele noastre. Atunci când
un astfel de mentor a spus ceva similar în urmă cu
2.000 de ani, el a făcut acest lucru pentru că a însemnat
ceva pentru el, pentru că inima lui deborda de pasiune
şi de viaţă, nu doar de dragul cuvintelor rostite.
Devoţiunea nu este o cale a blândeţii şi a moderaţiei.
Numai cei foarte aprigi, care trăiesc la maxim, o pot
practica. Ceilalţi risca să se consume complet în focul
arzător al devoţiunii.

Akka Mahadevi
În urmă cu 900 de ani, în India de Sud a trăit o
femeie mistică pe nume Akka Mahadevi, care şi-a
consacrat viaţa lui Shiva. Încă din copilărie, ea l-a privit
pe Shiva ca pe iubitul sau pe soţul ei. Nu a fost însă o
simplă fantezie, ci o realitate vie pentru ea.
Într-o zi, regele a văzut-o pe această femeie
frumoasă, aşa că s-a decis să o ia de soţie. Akka l-a
refuzat, dar regele nu a cedat şi i-a ameninţat părinţii,
aşa că Akka a sfârşit prin a accepta.
Ea s-a măritat cu regele, dar nu a acceptat să
întreţină relaţii intime cu el. Regele a încercat să o
constrângă, dar refrenul ei constant era: „Soţul meu este
Shiva”. Timpul a trecut, iar răbdarea regelui s-a redus
direct proporţional. Furios, el a încercat să o atingă, dar
Akka l-a refuzat din nou, spunându-i: „Am un alt soţ.
Numele lui este Shiva. Mă vizitează şi mă dăruiesc lui,
aşa ca nu pot fi cu tine”.
Dat fiind că pretindea că are un alt soţ, ea a fost
adusă în faţa tribunalului şi pusă sub acuzaţie. Se
spune că Akka a declarat în plin tribunal: „Faptul că
sunt regină nu înseamnă nimic pentru mine. Voi pleca”.
Văzând cu câtă uşurinţă renunţă la tot, regele a
făcut o ultimă tentativă de a-şi salva demnitatea.
El i-a spus:
- Tot ce ai pe tine - bijuteriile şi hainele -- simt ale
mele. Lasă-le aici şi pleacă.
Fără să ezite, Akka şi-a dat jos bijuteriile şi hainele
în mijlocul mulţimii, după care a plecat, complet goală.
Începând din acea zi, ea a refuzat să mai poarte haine,
deşi foarte mulţi oameni au încercat să o convingă. La
acea vreme părea neverosimil ca o femeie să meargă
goală pe străzile din India, iar Akka era tânără şi
frumoasă. Ea şi-a trăit viaţa ca o ascetă rătăcitoare şi a
compus o seric de poezii devoţionale de o rară
frumuseţe, care s-au păstrat până astăzi.
Într-un astfel de poem (tradus în limba engleza de A.
K. Ramanujan), ea spune:
Oamenii,
Bărbaţi şi femei,
Roşesc când veşmântul care le acoperă ruşinea
Cade la pământ.
Ce sens are însă această pudoare
În condiţiile în care Domnul
care a creat viaţa
Trăieşte în această lume fără să poarte o faţa?

Ce poţi ascunde de Domnul tău,

În condiţiile în care întreaga
lume rezidă în ochiul acestuia?

Astfel de adepţi devoţionali trăiesc în această lume,

dar nu fac parte integrantă din ea. Puterea şi pasiunea
cu care îşi trăiesc viaţa inspiră generaţii succesive de
oameni. Akka continua să fie o prezenţă vie în
subconştientul colectiv indian, iar poemele sale lirice au
rămas până astăzi parte integrantă din patrimoniul
literar al Indiei de Sud.

Acceptarea misterului
Numai o inteligenţă juvenilă analizează lucrurile şi
ajunge la o concluzie. Cei care au o inteligenţă suficient
de evoluată şi de matură înţeleg că cu cât analizezi mai
mult, cu atât mai mult te îndepărtezi de orice concluzie.
 Cu cât pătrunzi mai adânc într-un aspect al vieţii,
cu atât mai mult te îndepărtezi de orice concluzie. Viaţa
devine din ce în ce mai misterioasă pentru tine. Cu cât
te scufunzi mai plenar în viaţă, cu atât mai nemărginit şi
mai impenetrabil ţi se pare acest proces. Viaţa nu poate
fi înţeleasă cu intelectul limitat, căci tu eşti una cu ea.
Atunci când realizezi prin experienţă directă că fiecare
atom, fiecare fir de nisip, fiecare pietricică şi fiecare
formă de viaţă, de la cea mai mică la cea mai măreaţă,
sunt de nepătruns, vei sfârşi prin a te închina cu o
devoţiune absolută în faţa întregii realităţi. Chiar dacă
nu vei face altceva decât să stai şi să respiri, vei
cunoaşte viaţa mai bine decât prin orice analiză
intelectuală.
Atunci când disecăm totul, încercând să surprindem
adevărul ascuns de natura fizică, noi pătrundem în
dimensiunile infime ale ştiinţei particulelor. Ajungem
astfel la protoni, neutroni şi electroni, şi în continuare,
la neutrino, bozoni şi particulele super-simetrice,
pătrunzând din ce în ce mai adânc în profunzimile
materiei. Acestea ţin însă de natura fizică. Fizicienii
moderni susţin că Universul conţine mai multă materie
întunecată decât materie obişnuită. Această materie
întunecată nu este alcătuită din atomi, ci din particule
de un tip necunoscut.
Ia în mână un pahar cu apă şi priveşte-l. Ce poţi
cunoaşte în legătură cu el? Spre exemplu, de ce se
combină oxigenul cu hidrogenul pentru a produce apa?
Sau ia în mână o pietricică şi contempl-o îndelung. De
ce are ea această formă particulară, această greutate,
această mărime şi această textură? Mulţi oameni spun:
„Eu mă aflu în această lume datorită părinţilor mei”. Dar
de ce eşti aşa cum eşti? Ce anume îţi determină această
formă, acest corp şi această individualitate?
 În mod tradiţional, indienii consideră că trebuie să
te înclini în faţa tuturor lucrurilor din faţa ta. Nu
contează dacă îţi iese în cale un copac, o vacă, un şarpe
sau un nor - trebuie să te apleci în faţa sa. Atunci când
te înclini în faţa tuturor lucrurilor, fie eşti un idiot, fie
un iluminat care a înţeles natura vieţii în profunzimea
sa absolută. La prima vedere, diferenţa dintre un idiot şi
un iluminat nu este foarte mare. Cei doi par destul de
asemănători, dar între ei există o veritabilă prăpastie.
Un idiot nu trage concluzii deoarece este incapabil. Un
mistic nu le trage deoarece nu doreşte acest lucru.
Ceilalţi oameni, dintre aceste două extreme, se laudă cu
concluziile lor, pe care le consideră cunoştinţe. Idiotul
ştie să se bucure de cunoştinţele sale minore. Iluminatul
îşi savurează la maxim cunoaşterea absolută a vieţii.
Ceilalţi oameni trăiesc în conflict şi suferă.
Într-o dimineaţă, un individ a intrat în biroul său şi
i-a spus şefului său:
- Şefule, doresc să te informez că sunt vânat de trei
mari companii. Trebuie neapărat să îmi oferi o mărire de
salariu.
- Ce?! a exclamat şeful său. Ce companii? Cine te
vânează?
- Compania de electricitate, cea de telefonie şi cea de
gaze, i-a răspuns angajatul.
Oamenii aşa-zis inteligenţi, care au concluzii
răspicate legate de viaţă, nu pot sta o clipă locului. Ei
caută întotdeauna altceva. Un idiot poate sta fără
probleme liniştit. La fel şi un mistic. Ceilalţi oameni nu
pot însă.
Devoţiunea este metoda cea mai simplă de dizolvare
a obstacolelor întâlnite în cale. Dacă cei care au
probleme cu ţinerea sub control a „minţii agitate ca o
maimuţă” o apucă pe calea devoţiunii, dialogul lor
mental dispare pur şi simplu.
La prima vedere, înclinarea în faţa tuturor
lucrurilor, considerându-le mai presus decât tine, nu
pare de bun augur pentru respectul de sine, dar
devoţiunea anihilează rigiditatea, conferind foarte multă
flexibilitate. Copacul care se apleacă nu se rupe. (Acesta
este principalul motiv pentru care se recomandă să
practici hatha yoga în fiecare dimineaţă - pentru ca
trupul tău să rămână flexibil!) La fel se petrec lucrurile
şi cu tine.
Din păcate, în zilele noastre chiar şi aşa-zişii lideri
spirituali vorbesc despre respectul sau preţuirea de sine.
În realitate, atât „şinele (egoul)” cât şi respectul
reprezintă o problemă. Ambele sunt entităţi extrem de
limitate. Ambele sunt fragile şi ambele se simt nesigure.
Dacă nu ai niciun respect de sine, foarte bine. Dacă nu
mai ai nici măcar un ego, şi mai bine!

Sadhana

Atunci când te confrunţi cu ceva mult mai măreţ

decât tine, te vei înclina în mod natural în faţa lui. Dacă
doreşti să devii un aspirant devoţional, uneşte-ţi palmele
şi înclină-te în faţa obiectului sau persoanei din faţa ta,
cel puţin o dată de oră. Nu contează în faţa cui te înclini,
aşa că nu face alegeri. Poate fi vorba de un copac, de un
câine, de o pisică - de orice. Actul devoţional nu trebuie
nici măcar să fie fizic. Poate fi o acţiune lăuntrică. Ceea
ce contează este să îl repeţi o dată la fiecare oră. Dacă
poţi, practică-l mai des, poate chiar o dată pe minut.
Dacă îl practici atât de frecvent, nu mai trebuie să îţi
uneşti palmele şi să te înclini. Păstrează pur şi simplu o
atitudine de reverenţă interioară. Dacă ai reuşit să îţi
cultivi această stare de spirit, poţi spune că eşti un
aspirant devoţional.
Chiar dacă le-ai studia o viaţă întreagă, tu tot nu ai
putea să înţelegi o frunză, un elefant, o furnică sau un
atom. Nu poţi înţelege nici măcar o moleculă de ADN.
Tot ce nu poţi înţelege se află într-o stare de inteligenţă
existenţială mai înaltă decât tine. Dacă poţi înţelege
măcar acest lucru, te poţi considera un aspirant
devoţional.
Un aspirant devoţional este o persoană care aspiră
să se dizolve în obiectul devoţiunii sale. Dacă eşti un
aspirant devoţional al vieţii, tu poţi deveni una cu
aceasta. Nu privi procesul vieţii ca un outsider. Devino
un aspirant devoţional al lui. Dizolvă-te în el.
 Energia

Pe calea pranică
La ora actuală, oamenii se identifică cu corpul şi cu
mintea lor în foarte multe feluri. În esenţă, ceea ce tu
numeşti „eu” este doar un crâmpei de energie. Ştiinţa
modernă a dovedit dincolo de orice îndoială că întreaga
existenţă este alcătuită din aceeaşi energie, care se
manifestă în miriade de feluri diferite. Celebra formulă E
= mc2 a lui Einstein nu înseamnă altceva decât că tot ce
există în Univers poate fi privit ca o energie singulară.
Religiile din întreaga lume susţin acelaşi lucru, folosind
însă o terminologie diferită, atunci când spun că
„Dumnezeu este pretutindeni”.
Ştiinţa modernă a ajuns la concluziile sale prin
intermediul deducţiei matematice. Religia a ajuns la
propriile sale concluzii prin intermediul credinţei.
Yoghinul nu se mulţumeşte însă cu simplele deducţii
sau convingeri. El îşi doreşte să experimenteze realitatea
supremă prin intermediul percepţiei sale individuale
amplificate. În consecinţă, tradiţia yoghină nu îl
menţionează pe Dumnezeu, dar nici nu îl neagă. Omul
care doreşte să îşi dilate conştiinţa este o simplă
expresie a inteligenţei supreme lipsite de formă, care
reprezintă însăşi sursa noastră. În loc să găsim sursa
aspiraţiei noastre, noi încercăm să o manifestăm în
lumea exterioară. Dată fiind natura simţurilor noastre
orientate către exterior, noi suntem amăgiţi să credem
că această expresie exterioară ne va aduce împlinire.
Atunci când interpretăm greşit expresia, confundând-o
cu cauza, aceasta nu ne poate aduce decât înlănţuire,
nu eliberare.
 Singurul scop al energiilor vitale ale oricărui individ
este să atingă infinitatea - esenţa ultimă a existenţei
noastre. Acestea nu cunosc niciun alt scop. Mintea ta se
poate gândi la bani sau la o casă nouă; corpul tău îşi
poate dori hrană sau somn; dar energiile tale vitale
aspiră întotdeauna către spulberarea hotarelor create de
structura ta fizică şi de cea mentală. Încetul cu încetul,
de-a lungul vieţii, marea majoritate a oamenilor au
încetat să mai urmărească traiectoria energiilor lor
vitale, ajungând să creadă că sunt nişte entităţi separate
sau autonome.
În realitate, separarea nu reprezintă decât un
simplu mit. Întregul conţinut al corpului tău fizic şi al
celui mental a fost acumulat din exterior. Aceste corpuri
îţi aparţin, dar nu sunt una cu tine. Dacă doreşti să îţi
urmezi corpul, este bine să ştii că acesta se îndreaptă
glonţ către mormânt. La fel, tot ce cunoşti la nivelul
minţii este o sumă de cunoştinţe acumulate de-a lungul
timpului. Obiectivele minţii sunt create în întregime de
ea (într-o manieră egotică şi limitată). Chiar dacă ţi se
par în regulă în momentul de faţă, ele te vor îndepărta
cel mai probabil de procesul vieţii. În consecinţă, dacă îţi
urmăreşti mintea, trebuie să ştii că aceasta te va
conduce către o creaţie psihologică alternativă. Oricât de
fascinantă, de stimulativă sau de reconfortantă ţi s-ar
părea o vreme, ea nu are nimic de-a face cu realitatea
existenţială.
Întregul proces yoghin are drept scop alinierea ta cu
aspiraţia naturală a vieţii către dilatarea în nemărginire.
El nu face altceva decât să dea o expresie conştientă
acestei nevoi umane de bază. Diferitele practici spirituale
predate de ştiinţele yoghine îşi propun să asiste această
aspiraţie pe trei nivele: cel al corpului fizic, cel al
corpului mental şi cel al corpului energetic sau
pranamayakosha, cel de-al treilea strat sau înveliş al
mecanismului uman.
Yoga te ajută să experimentezi procesul mental şi cel
fizic într-o manieră distinctă, nu ca un fundament al
identităţii tale, ci ca ceva cauzat de tine. Dacă poţi
controla conştient aceste două instrumente (corpul şi
mintea), experienţele vieţii tale devin în proporţie de sută
la sută creaţia ta. Tot ce trebuie să faci în acest scop
este să îţi creezi o distanţă între tine şi tot ce ai
acumulat din lumea exterioară.
Tot ce ai acumulat în această viaţă te însoţeşte
oriunde te-ai duce. Aceste acumulări sunt profund
ataşate de tine, la fel cum tu eşti profund ataşat de ele -
pe un nivel inconştient. Din păcate, ele devin o povară,
căci tu nu ştii când să le laşi deoparte şi când să le ridici
din nou. Ele sunt ca un sac pe care îl duci tot timpul pe
umeri.
Este însă posibil să le laşi deoparte. În acest fel, vor
rămâne în continuare lângă tine, dar cel puţin nu te vor
mai apăsa la fel de tare! Este cu siguranţă posibil să
creezi o distanţă între tine şi ceea ce ai acumulat până
acum. Tu poţi folosi atunci când doreşti aceste
acumulări, dar nu eşti obligat să te identifici cu ele.
Dacă nu poţi menţine această distanţă, întreaga ta
viziune asupra vieţii devine neclară. Memoria şi
imaginaţia ta, care includ toate ideile, convingerile şi
emoţiile tale, aparţin universului tău psihologic. Viaţa nu
poate fi testată şi transcensă decât atunci când există o
distincţie între universul psihologic şi cel existenţial.
Procesul spiritual presupune o întoarcere la viaţă. El
presupune urmărirea inteligenţei profunde a energiilor
tale vitale. Există multe modalităţi de a recunoaşte
încotro doresc să meargă energiile tale vitale. Dacă te vei
dez-identifica de procesele tale psihologice şi fiziologice,
vei înţelege cu claritate acest lucru. Tu nu vei descoperi
detaşarea şi armonia decât atunci când îţi vei urmări
într-un mod conştient energiile vieţii. Numai atunci când
această stare devine stabilă poţi îndrăzni să explorezi
cele mai înalte nivele ale exuberanţei, aventurându-te în
misterele cele mai profunde ale vieţii.

Durere, nu suferinţă
Pe când obişnuiam să merg cu motocicleta, am
călătorit foarte mult prin India. Într-o zi, mă aflam într-o
zonă îndepărtată, când am avut un accident, iar
muşchiul gambei mi s-a despicat, lăsând să se vadă
osul. M-am dus imediat la clinica locală şi i-am cerut
doctorului să îmi vindece piciorul. Acesta mi-a examinat
rana şi mi-a spus că nu are cum să facă acest lucru,
întrucât nu dispune de o secţie de anestezie. Mi-a
sugerat apoi să merg la primul spital mai mare şi să
solicit asistenţă medicală de urgenţă. I-am răspuns că
nu am timp şi că trebuie să îmi continui călătoria,
întrucât trebuia să respect un anumit program. Am
încheiat spunându-i că trebuie să îmi vindece cu orice
preţ piciorul. Medicul m-a refuzat însă. Sângeram
puternic. aşa că în cele din urmă a cedat, căci făcusem
deja o baltă de sânge în jurul meu. Prin urmare, mi-a
pus muşchii secţionaţi la locul lor, fără nicio anestezie,
operaţie care a necesitat 52 de suturi pe trei nivele
diferite. De-a lungul întregului proces am continuat să
conversez cu el. Medicul a transpirat şi a pufnit tot
timpul operaţiei. La sfârşit, m-a întrebat şocat:
- Chiar nu te doare deloc?
Ba da, mă durea. Era o durere teribilă, de
nesuportat, dar durerea este un fenomen natural, deci
un lucru bun. Fără ea nu aveam de unde să ştiu dacă
piciorul îmi era amputat. Suferinţa este însă cu totul
altceva. Durerea este destul de rea în sine. Ce rost mai
are să o amplificăm printr-o suferinţă psihica? Suferinţa
este în întregime creată de minte, deci orice om are de
ales: să sufere sau nu. Nu cred că este nevoie de o
inteligenţă foarte mare pentru a alege a doua alternativă.

Enigma karmică
Să îţi spun o poveste... Într-o zi, Shankaran Pillai
stătea într-un bar cu amicii săi. Deodată, el a auzit
bătăile ceasului, care anunţa ora 8:00. Fără să spună
niciun cuvânt, Shankaran Pillai şi-a pus paharul jos, s-a
ridicat în picioare şi s-a îndreptat către uşă.
Prietenii săi l-au întrebat:
- Hei, ce se întâmplă? Unde pleci? De ce nu îţi
termini băutura?
Dar Shankaran Pillai a continuat să avanseze către
uşă, fără niciun cuvânt, mergând ca un zombi.
Prietenii săi au început să râdă şi i-au spus:
- Aha, am înţeles! Este ora 8:00 şi trebuia să fii
acasă. Te temi de nevastă-ta, nu-i aşa? Ce eşti tu,
bărbat sau şoarece?
Atunci, Shankaran Pillai s-a oprit, s-a întors şi le-a
răspuns amicilor săi:
- Eu sunt bărbatul casei. Dacă aş fi fost un şoarece,
nevastă-mea s-ar fi temut de mine!
După care şi-a văzut de drum. Regula impusă de
soţia sa era să ajungă acasă până la ora 8:00. Din
păcate, discuţia în contradictoriu cu prietenii şi mersul
împleticit (băuse destul) l-au împiedicat pe Shankaran
Pillai să ajungă acasă la timp. Aşa se face că soţia lui îl
aştepta pe verandă, cu nişte andrele periculoase în
mână. Ea s-a răstit la el:
- Măgarule, iar ai băut? Lasă că pun eu mâna pe
tine...
 Shankaran Pillai era un bărbat slăbuţ, dar foarte
agil. El s-a îndreptat aparent supus către nevastă-sa,
dar apoi s-a ferit de ea şi s-a strecurat rapid în casă.
Femeia s-a ridicat şi s-a grăbit să intre la rândul ei.
Shankaran a făcut-o să alerge după el prin întreaga
casă, convins că nu îl va prinde niciodată. După multă
alergătură, el s-a strecurat în dormitor şi s-a băgat sub
pat. Soţia lui l-a urmat îndeaproape, dar era o femeie
masivă, aşa că nu încăpea sub pat. În timp ce
Shankaran se simţea în siguranţă, ea i-a strigat cu
dispreţ:
- Laşule! Ieşi de sub pat! Ce eşti tu, bărbat sau
şoarece?
Shankaran Pillai i-a răspuns:
- Eu sunt bărbat în casa asta, aşa că am libertatea
de a sta oriunde doresc!
Acela era singurul loc din casă în care se simţea în
siguranţă, dar Shankaran simţea nevoia să îşi proclame
libertatea! Din păcate, marea majoritate a oamenilor fac
acelaşi lucru: ei îşi etichetează obsesiile compulsive şi
limitările drept alegeri personale. Dacă poţi face cu
bucurie ceea ce este necesar într-o situaţie dată, poţi
spune că te bucuri de libertate. Dacă te limitezi însă să
faci numai ce îţi place, acest mod de a trăi este incredibil
de compulsiv. Această compulsivitate este un truc al
karmei. Karma este un cuvânt străvechi a cărui
semnificaţie profundă a fost deturnată de folosirea lui
excesivă.
Ce este de fapt karma?
La modul literal, karma înseamnă „acţiune”.
Acţiunile sunt de trei feluri: corporale, mentale sau
energetice. Tot ce faci cu corpul, mintea şi energia ta
lasă o anumită amprentă reziduală. Aceasta creează un
tipar, pe care îl porţi tot timpul cu tine. Atunci când
acumulezi un număr uriaş de impresii de acest fel,
acestea dau în timp naştere unor tendinţe, iar tu devii
un fel de jucărie automată, sclavul propriilor tale tipare,
un fel de marionetă care repetă la infinit vechile tipare
din trecut.
Karma este ca un soft vechi pe care l-ai scris
inconştient pentru tine. În funcţie de acţiunile pe care le
realizezi, tu îţi scrii propriul soft, iar sistemul tău începe
să acţioneze în consecinţă. Informaţiile din trecut
generează tipare ale memoriei, care se activează într-o
manieră recurentă. Viaţa însăşi este ciclică.
Aşa se explică de ce vechile tipare tind să revină
mereu şi mereu în viaţa ta. Chiar dacă au mici variaţi-
uni, ele rămân în esenţă neschimbate, repetându-se de-
a lungul a generaţii întregi. După o vreme, această
tendinţă de a se repeta poate deveni letală. Este foarte
important să înţelegi că aceste tipare te conduc din
interior, nu din afară. Nu este deloc necesar ca altcineva
să exercite vreun control exterior asupra ta. Propriul tău
despot interior te conduce în permanenţă, iar tu nici
măcar nu crâcneşti. Chiar dacă ţi se pare că astăzi
trăieşti o zi nouă, în realitate tu eşti captiv în trecutul
tău. Circumstanţele exterioare par să se schimbe, dar
experienţele tale interioare sunt aproape identice cu cele
din trecut. Şi astfel, cu cât lucrurile se schimbă mai
mult, cu atât mai neschimbate rămân ele - nu la nivel
fizic, ci la nivelul experienţei! Asta înseamnă să fii prins
fără nicio scăpare în capcana rutinei karmice.
Libertatea interioară a ajuns o expresie lipsită de
semnificaţie, căci maniera în care gândeşti, simţi şi
înţelegi viaţa - chiar şi felul în care stai jos sau în
picioare, ori în care te mişti - sunt condiţionate de
impresiile tale trecute. Începând din clipa în care te-ai
născut, părinţii, familia, prietenii, educaţia primită, locul
în care ai trăit şi cele în care ai călătorit - toate au ajuns
să decidă pentru tine. Karma este gravată în toate
aspectele vieţii, în memoria ta mentală, în esenţa
corpului tău, în biochimia ta, în însăşi energia ta. Toate
acestea sunt sisteme de backup. Chiar dacă îţi pierzi
corpul sau mintea, tu nu îţi poţi pierde karma! Sistemele
de backup sunt incredibil de eficiente.
Ceea ce consideri a fi personalitatea ta - suma de
trăsături şi tendinţe care te definesc - nu este altceva
decât totalitatea informaţiilor pe care le-ai acumulat
inconştient. În mod tradiţional, acestea sunt numite
vasane. Literal, cuvântul vasana înseamnă „miros”. În
funcţie de gunoaiele adunate într-un coş, acesta va avea
un miros caracteristic. Într-o manieră similară, în
funcţie de mirosul pe care îl emiţi, tu atragi către tine
diferite situaţii concrete.
Să spunem că în coşul de gunoi există nişte peşte în
putrefacţie. Tu îl percepi ca fiind urât mirositor, dar alte
creaturi sunt atrase de el. În altă zi, dacă arunci la coş
nişte flori, el va mirosi diferit şi va atrage cu totul alte
creaturi.
Când am fost pentru prima dată la sud de oraşul
Coimbatore, în urmă cu aproape 30 de ani, am fost
găzduit de un medic. Acesta era plin de umor şi mi-a
povestit un incident care i s-a petrecut familiei sale.
Aceasta locuia în regiunea de coastă a Indiei, iar fiicei
sale mai mari îi plăcea în mod deosebit peştele. Fata era
studentă undeva în regiunea deluroasă Dehradun,
situată mai la nord, unde nu se găsea peşte, aşa că ori
de câte ori venea acasă în vacanţă dorea să mănânce
zilnic acest aliment. Soţia doctorului era vegetariană,
dar era nevoită să gătească zilnic peşte, deşi nu îl
consuma.
 Peştii micuţi şi uscaţi au un miros caracteristic, pe
care toţi locuitorii acelei zone îl recunosc cu uşurinţă. Ei
au un miros extrem de intens. Dacă sunt transportaţi cu
camionul, trebuie să conduci la trei kilometri în spate
sau să îţi ţii respiraţia atunci când depăşeşti un astfel de
camion. Prepararea acestor peşti acasă este o modalitate
ideală de a scăpa de vecini! Ei bine, exact acest tip de
peşte dorea să mănânce eroina poveşti noastre!
Când familia prăjea peşti uscaţi, întreaga casă părea
deratizată. Mirosul era atât de intens încât putea trezi şi
morţii! Mama intra în bucătărie şi le spunea bucătarilor
cum să pregătească peştele, dar de îndată ce mirosul
începea să iasă din tigaie, era nevoită să se refugieze
într-o altă cameră, întrucât atmosfera din bucătărie
devenea insuportabilă. În schimb, fata, care se afla în
camera ei, alerga în bucătărie, atrasă de miros. Din
cauză că alergau în direcţii opuse, fata şi mama se
ciocneau deseori, iar mama s-a ales chiar cu nasul spart
într-o astfel de ocazie!
Am menţionat acest incident nu ca o ilustraţie a
răsplăţii şi pedepsei karmice, ci pentru a descrie
consecinţele posibile ale ataşamentelor şi aversiunilor
foarte puternice. Atunci când îţi laşi viaţa dominată de
acestea, este inevitabil să intri într-o coliziune. Vasanele
sau tendinţele interioare sunt generate de numeroasele
impresii cauzate de acţiunile tale fizice, mentale şi
energetice. Ceea ce tu numeşti personalitate este doar o
expresie a acestor tendinţe.
Dacă faci ceva într-un anumit fel şi cineva te
întreabă de ce nu procedezi altfel, tu îi răspunzi:
„Aceasta este natura mea. De ce să nu fac ce îmi place?”
în realitate, nu aceasta este natura ta, iar tu nu faci ce îţi
place. Pur şi simplu urmăreşti nişte tendinţe care au
devenit compulsive (obligatorii) pentru tine. Practic, eşti
înlănţuit, urmând un soft pe care ţi l-ai scris singur,
inconştient. Odată softul scris, ţi se pare că nu mai poţi
merge decât pe o singură cale, toată viaţa ta, ca şi cum
destinul ţi-ar fi predeterminat. Procesul spiritual
presupune hotărârea de a rescrie în mod conştient acest
soft.
În India, karma este un cuvânt folosit foarte
frecvent. Dacă cineva are un comportament compulsiv,
cei din jurul lui declară imediat: „O, asta este karma
lui”. Cu alte cuvinte, şi-a făcut singur patul în care
doarme. Dulceaţa sau amărăciunea unei experienţe nu
ţin de evenimentul propriu-zis, ci de maniera în care îl
percepi şi în care reacţionezi în faţa lui. O experienţă
dureroasă pentru cineva poate fi extrem de plăcută
pentru altcineva.
Odată, un bărbat îndurerat stătea în faţa unei pietre
funerare, plângând amarnic şi izbindu-se cu capul de
ea.
- O, ce viaţă cumplită! Corpul meu nu mai este
decât o carcasă inutilă, acum că ai plecat din această
lume. Ce bine ar fi fost dacă ai fi trăit în continuare,
dacă soarta nu ar fi fost atât de crudă cu mine! Cât de
diferită ar fi fost viaţa mea dacă nu ai fi părăsit această
lume!
Un preot din apropiere l-a auzit şi i-a spus:
- Presupun că persoana îngropată aici a fost foarte
importantă pentru tine...
- Importantă? O, da, s-a jelit în continuare bărbatul,
plângând cu suspine. A fost primul soţ al soţiei mele!
Calitatea vieţii tale este decisă întotdeauna de
maniera în care îţi trăieşti viaţa, nu de ceea ce îţi oferă
aceasta.
Este important să îţi aduci aminte că acest cuvânt,
karma, nu este negativ. Karma este cea care conferă
stabilitate şi structură vieţii tale. Impresiile îţi inundă în
fiecare moment sistemul prin intermediul celor cinci
organe ale simţurilor, şi toate sunt înregistrate. Nu este
nimic rău în a acumula informaţii. Acestea îţi sunt
extrem de utile pentru supravieţuire. Dacă le-ai şterge
pe toate, tu nu ai şti cum să te descurci nici măcar în
cele mai simple situaţii de viaţă. Procesul spiritual nu îşi
propune să demoleze acest depozit de impresii karmice,
dar te ajută să devii mai conştient de ele şi să îţi creezi
un mic spaţiu, astfel încât să te situezi în afara lui.
Cu alte cuvinte, softul tău nu reprezintă în sine o
problemă. El nu devine o astfel de problemă decât dacă
ajunge să îţi controleze viaţa. A vorbi despre karma bună
sau rea este ca şi cum ai vorbi despre o înlănţuire bună
sau rea. Nu există aşa ceva. Karma este creaţia ta. Ea
nu este nici bună, nici rea. Este un simplu soft care îţi
poate fi extrem de util, dacă nu deţine controlul asupra
ta. Exact asta îşi propune procesul spiritual: să
slăbească chingile în care te ţine karma ta. Indiferent ce
karma ai acumulat în trecut, conştientizarea te poate
ajuta să preiei controlul asupra karmei tale curente.
Dacă îţi doreşti să te transformi şi să îţi vezi de
viaţă, tu trebuie să transcenzi tiparele ciclice ale karmei
tale. Tot ce este ciclic se mişcă încontinuu, dar nu
ajunge nicăieri. Dacă eşti o persoană foarte sensibilă în
faţa vieţii, cu siguranţă ţi-ai dat deja seama de acest
lucru până acum, încă din tinereţe. Dacă eşti mai puţin
sensibil, îţi vei da oricum seama mai devreme sau mai
târziu, pe măsură ce vei îmbătrâni. Dacă ai o karma
pozitivă, totul pare să îţi meargă bine: ai o viaţă
profesională înfloritoare, din ce în ce mai mulţi bani, o
familie armonioasă - dar tu nu avansezi nicăieri. Cu cât
obţii mai rapid succesul, cu atât mai rapid înţelegi acest
lucru. Atât timp cât te simţi nesatisfăcut, tu îţi faci iluzia
că totul va fi bine atunci când îţi vei împlini visele, dar
dacă toate visele ţi se împlinesc foarte rapid, tu îţi dai
seama că deşi ai obţinut tot ce ţi-ai dorit, continui să te
simţi neîmplinit şi îţi doreşti altceva.
Până când vei întrerupe acest ciclu, tu nu vei putea
face alegeri reale în viaţa ta. Uneori ţi se va părea că ai
experimentat o revelaţie. Lucrurile se vor schimba şi te
vei simţi excelent pentru câteva zile, dar apoi vei recădea
în aceeaşi rutină. De câte ori nu ţi s-a întâmplat deja
acest lucru? Explicaţia este simplă: atât timp cât eşti
înlănţuit de karma ta, tu nu dispui de o libertate
autentică a gândurilor, emoţiilor, acţiunilor tale, dar mai
presus de toate a experienţelor tale.
Pe de altă parte, nici evitarea cu orice chip a karmei
nu reprezintă un răspuns. Într-o primă instanţă, aceasta
îţi va conferi un anumit echilibru şi o anumită stabilitate
în viaţa de zi cu zi, dar pe termen lung ea te va face să îţi
pierzi pofta de viaţă şi bucuria. Nu poate exista o karma
mai negativă de atât. Negarea, suprimarea sau evitarea
vieţii reprezintă cea mai dură formă de înlănţuire. Ele nu
au nimic de-a face cu libertatea. Dorinţa „nu vreau să
îmi ispăşesc karma” reprezintă în sine o karma foarte
dură!
Procesul vieţii nu este altceva decât un proces de
disoluţie a karmei. Dacă îţi trăieşti viaţa la maxim în
fiecare moment, fără nicio rezervă, tu îţi dizolvi o
cantitate enormă de karma. Atunci când experimentezi
extrem de intens tot ce îţi iese în cale, cu o intensitate
absolută, fără să te laşi distras de gânduri sau de emoţii
şi fără să cazi pradă dramelor psihologice, tu eşti
eliberat de procesul vieţii şi al morţii. Nu numai că devii
mai viu, dar devii viaţa însăşi.
Yoga te învaţă să te distanţezi nu doar de karma ta,
ci chiar de sursa acesteia, care este intelectul
discriminatoriu.
 Ea îţi oferă în fiecare clipă posibilitatea de a alege
între a fi o victimă sau un spectator, pe de o parte, ori
stăpânul propriei tale vieţi, pe de alta parte. Cu puţin
efort şi cu puţină practică, tu îţi poţi rescrie softul vieţii,
astfel încât să trăieşti în bucurie şi în bunăstare.

Sadhana

Atunci când înţelegi că toate realizările materiale par

valoroase numai prin comparaţie cu oamenii care nu
dispun de ele, îţi dai seama că această bucurie derivă
din suferinţa altcuiva. Practic, aceasta nici măcar nu
poate fi numită o bucurie autentică. Ea pare mai
degrabă o boală care trebuie vindecată. Dacă ai fi singur
pe această planetă, ce ţi-ai dori? Pune-ţi această
întrebare şi vezi unde te conduce ea.
Încearcă acest exerciţiu: stai singur timp de cinci
minute şi întreabă-te cum ar fi viaţa ta dacă ai fi absolut
singur în această lume. Ce ţi-ai dori dacă nu te-ai mai
putea compara cu nimeni? Ce ar conta cu adevărat
pentru tine dacă nu ar exista nimeni care să te aprecieze
sau să te critice? Dacă vei practica zilnic acest exerciţiu,
te vei alinia cu aspiraţiile tale reale, distanţându-te de
hăţişul karmic cu care te identifici la ora actuală.

Mecanica vieţii
În esenţă, kriya înseamnă „acţiune internă”. O
acţiune internă este un act care nu implică mintea,
corpul sau dimensiunile fizice ale energiei. Aşa cum
spuneam mai devreme, corpul şi mintea îţi aparţin, dar
îţi sunt exterioare, fiind simple acumulări. Corpul este o
acumulare de hrană, iar mintea de idei. Chiar şi
amprentele din corpul energetic sunt o acumulare a
impresiilor primite prin intermediul celor cinci simţuri.
Dacă ai capacitatea de a realiza acţiuni cu aspectul
nefizic al energiei tale, acest lucru este numit kriya.
Poate suna ezoteric, dar adevărul este că tu nu poţi
practica o kriya decât dacă eşti ajutat de cineva care
controlează universul energetic.
Dacă acţiunile tale îşi asumă o acţiune exterioară
care implică trupul, mintea şi dimensiunile fizice ale
energiei, vorbim de karma, dar dacă te interiorizezi şi
realizezi o acţiune care transcende toate cele cinci
dimensiuni fizice, vorbim automat de kriya. Karma este
un proces care te înlănţuie, în timp ce kriya este
procesul care te eliberează. Aspectul cel mai semnificativ
al yogăi este realizarea de acţiuni care transcend
dimensiunile fizice ale energiei, între cele patru
dimensiuni ale universului fizic, tu eşti cel mai conştient
de acţiunile corpului tău, ceva mai puţin conştient de
cele mentale, încă şi mai puţin conştient de cele
emoţionale şi aproape deloc conştient de cele energetice.
Dacă vei învăţa să realizezi acţiuni cu aspectul nefizic al
energiei tale vitale, vei trece automat pe un nivel nou de
libertate interioară şi exterioară.
Cum poţi avea acces la aspectul nefizic al energiei
vieţii tale? Practicile de yoga precum posturile, exerciţiile
de respiraţie, cultivarea anumitor atitudini mentale şi
activarea energiei sunt orientate în principal către
alinierea primelor trei nivele ale corpului: cel fizic, cel
mental şi cel energetic. Tu nu poţi căpăta acces la
dimensiunile care transcend planul fizic, adică la energia
fundamentală a vieţii înseşi, decât prin alinierea lor.
Personal, am văzut foarte mulţi oameni care au
început să practice o kriya simplă, pentru a deveni apoi
atât de creativi încât au putut realiza lucruri pe care nu
şi le-ar fi imaginat niciodată posibile. Acest lucru a fost
posibil deoarece ei şi-au slăbit puţin fundamentul
karmic. Cu alte cuvinte, ei au început să opereze cu
energia vieţii, fără să mai fie prinşi în capcana proceselor
fizice ale corpului, minţii şi energiei lor. Toţi oamenii pot
învăţa să facă acest lucru.
Kriya yoga este un instrument foarte puternic pe
calea spirituală, dar şi extrem de solicitant. Cei mai
mulţi dintre oamenii moderni nu sunt obişnuiţi să îşi
folosească trupul la capacitatea lui maximă. De aceea,
kriya yoga li se pare acestora dificilă şi inumană. Într-
adevăr, kriya-ele sunt complexe şi presupun foarte
multă disciplină, focalizare şi exactitate. Cei mai mulţi
dintre oameni nu dispun de corpul, atitudinea şi
stabilitatea emoţională necesare pentru această cale de
yoga, îndeosebi pentru că s-au obişnuit să trăiască -
încă din copilărie - într-o stare perpetuă de efort. De
altfel, marea problemă nu constă în obişnuinţa cu
confortul fizic, ci în căutarea permanentă a acestuia.
Acest tip de atitudine şi de emoţie nu este adecvat
pentru calea kriya yoga.
Pe de altă parte, kriya yoga nu poate fi practicată de
oamenii care vorbesc tot timpul despre „libertate”. Ea nu
este potrivită pentru cei care întreabă agasant: „De ce nu
am libertatea de a mânca îngheţată? De ce nu mă pot
trezi atunci când doresc? De ce nu pot mânca, bea sau
face sex atunci când doresc, cum doresc şi cu cine
doresc?” Dacă mergi pe calea kriya, este strict necesar
să impui o anumită disciplină fundamentală tuturor
proceselor fizice, psihice şi emoţionale. Dacă doreşti să
ajungi pe culmea conştiinţei tale, acest tip de disciplină
este absolut esenţial. Nu poţi petrece până dimineaţa,
încercând să urci apoi pe Everest a doua zi! Aceeaşi
logică se aplică şi în acest caz.
 Atunci când maestrul îţi dă un regim de kriya yoga,
tu trebuie să îl respecţi. Poate că vei înţelege necesitatea
acestei discipline pe măsură ce vei avansa cu practica,
dar aceasta nu îţi poate fi explicată niciodată în
totalitate. De altfel, dacă nu poţi trăi fără aceste
explicaţii, tu ratezi practic esenţa kriya yogăi, căci
aceasta este un instrument de transcendere a logicii şi
experienţei pentru a avea acces la dimensiunile nefizice
considerate mistice sau spirituale.
Dacă mi-aş propune să te învăţ practicile kriya, mi-
ar fi simplu să le descriu într-o carte din care le-ai putea
învăţa şi memora. Pentru a fi însă un proces viu,
impregnat în sistemul tău într-un anumit fel precis,
kriya necesită o anumită disciplină, dedicaţie şi
receptivitate. Atunci când păşeşti pe un teren complet
nou, dacă nu ai încredere în cel care te ghidează,
călătoria ta poate deveni mult prea lungă şi dificilă.
În general, pe calea kriya majoritatea maeştrilor îşi
fac discipolii să aştepte. În mod tradiţional, atunci când
un aspirant mergea la un guru ca să înveţe kriya yoga, i
se spunea să măture podeaua timp de un an, iar apoi să
spele vasele timp de un alt an! Dacă încrederea
discipolului rămânea neclintită, gurul începea să se
gândească în mod serios să îl iniţieze în kriya yoga.
Există un motiv pentru toate acestea: dacă îi dai cuiva
puterea de a-şi face sistemul să vibreze dincolo de
standardele normale, el îşi poate face foarte mult rău
dacă atitudinea şi emoţiile sale nu sunt disciplinate
ferm. Din păcate, în lumea modernă este foarte greu să
găseşti oameni dispuşi să investească atât de mult timp
încât să ajungă la nivelul necesar de încredere pentru a-i
impregna aceste kriya-uri. Nu este absolut imposibil, dar
şansele de a găsi un astfel de om sunt foarte rare.
 Personal, mi-am petrecut 21 de ani din viaţă
transformând o kriya extrem de puternică numită
Shambhavi Mahamudra, pentru a o putea preda unui
număr cât mai mare de oameni moderni. În acest scop,
a trebuit să protejez anumite elemente ale tehnicii, care
le-ar da oamenilor puterea de a-şi face rău lor înşişi sau
altora, ori de a influenţa elementele din jurul lor. În
acest fel, nu au rămas decât beneficiile fizice, psihice şi
spirituale. În aceste două decenii m-am ferit în mod
deliberat de ieşirile în public, focalizându-mă în
principal asupra remodelării acestei kriya, pentru a mă
asigura ca o pot revela public fără a produce vreun efect
advers.
Kriya yoga este o cale spirituală în sine, extrem de
importantă pentru cei interesaţi să exploreze
dimensiunile mistice ale vieţii. Dacă nu eşti interesat
decât de starea de bine sau de o realizare minoră, kriya-
ele pot fi aplicate la scară mică. În acest caz, nu este
necesar să practici integral kriya yoga, căci aceasta
poate fi extrem de solicitantă.
Dacă urmezi calea kriya fără o ghidare din partea
unui maestru, vei avea nevoie de câteva vieţi la rând
pentru a obţine toate beneficiile ei. Dacă dispui însă de
un maestru care să te călăuzească activ de-a lungul
procesului, kriya poate deveni o cale minunată şi
puternică de explorare a fenomenelor mistice şi ale
naturii tale interioare. În caz contrar, ea devine un fel de
buclă pe care o repeţi la infinit. Această cale nu se
adresează celor care caută exclusiv starea de bine,
fericirea sau realizarea, ci celor care doresc să descopere
însăşi mecanica sau ingineria vieţii. De aceea, acest
proces este de lungă durată.
Oamenii care avansează pe calea kriya au o prezenţă
diferită de a celorlalţi, întrucât deţin controlul asupra
energiilor lor. Ei pot desface viaţa în bucăţi, montând-o
apoi la loc. Dacă mergi pe o altă cale, cum ar fi jnana, tu
îţi poţi ascuţi la maxim intelectul, dar nu vei putea face
mare lucru cu energiile tale. Într-o manieră similară,
dacă mergi pe calea bhakti (a devoţiunii), tu nu poţi face
mare lucru cu energiile tale. (De altfel, nici nu îţi pasă,
căci singurul lucru care te interesează este dulceaţa
emoţiilor tale, dizolvarea în obiectul devoţiunii tale.)
Dacă mergi pe calea karma yoga, tu poţi face multe
lucruri în lumea exterioară, dar nu şi în interiorul tău.
La antipod, kriya-yoghinii pot face absolut orice doresc
în lumea lor interioară, dar şi în cea exterioară.

Sadhana

Maniera în care operează structura karmică în

oameni este în esenţă ciclică. Dacă îi vei observa
îndeaproape, vei putea remarca imediat repetarea
acestor cicluri de-a lungul aceleiaşi zile. Dacă eşti foarte
atent, vei putea remarca spre exemplu că la fiecare 40
de minute tu treci printr-un ciclu fiziologic. Dacă vei
înţelege acest lucru, tu vei putea - printr-o
conştientizare sporită - să călăreşti acest ciclu,
depăşindu-i limitările şi avansând către transcendenţă.
Aşadar, viaţa îţi prezintă o oportunitate la fiecare 40 de
minute: aceea de a deveni conştient.
De asemenea, la fiecare 40-48 de minute respiraţia
dominantă se schimbă de la o nară la cealaltă. Ea
predomină în nara dreaptă un anumit interval de timp,
după care devine predominantă în nara opusă. Devino
conştient de acest lucru, astfel încât să ştii că ceva legat
de fiinţa ta s-a schimbat. Această conştientizare poate fi
dusă apoi mai departe, incluzând influenţele solare şi
lunare asupra corpului tău. Dacă îţi poţi armoniza
corpul fizic cu ciclurile solare şi lunare, sănătatea fizică
şi psihică ţi-e garantată.

Labirintul energiilor
Sistemul yoghin ne oferă o perspectivă
cuprinzătoare şi complexă asupra anatomiei corpului
energetic uman. Yoghinii au identificat 72.000 de canale
energetice (sau nadi-uri, după cum mai sunt numite) în
corpul nostru. Prana sau energia se deplasează prin
aceste canale. La rândul lor, aceste 72.000 de canale
derivă din doar trei canale principale. Cel din dreapta
este numit pingala, cel din stânga ida, iar cel central
sushumna.
Aceste trei canale reprezintă baza sistemului
energetic. Pingala este considerat simbolic un canal
masculin, iar ida un canal feminin. În cazul de faţă,
cuvintele „masculin” şi „feminin” nu fac referire la
diferenţele biologice, ci la anumite calităţi naturale
identificate în acest fel. Ele sunt reprezentate de aceste
două canale.
Dacă pingala unei persoane este foarte activă, ea va
avea calităţi exploratorii dominante, fiind interesată
îndeosebi de lumea exterioară. În cazul în care canalul
mai activ este ida, ea va avea calităţi receptive şi
reflexive dominante, fiind interesată îndeosebi de lumea
interioară. Nu contează dacă persoana respectivă este de
sex masculin sau feminin. Există bărbaţi care au ida
dominantă, la fel cum există femei care au pingala
dominantă.
Pingala şi ida sunt simbolizate de Soare şi de Lună.
Soarele reprezintă principiul masculin şi Luna principiul
feminin. Soarele este agresiv şi emisiv; Luna este
receptivă şi reflectorizantă. Ciclurile Lunii sunt
conectate într-o manieră intimă cu corpul feminin. La
nivelul minţii, pingala reprezintă dimensiunea logică, iar
ida cea intuitivă. Cele două dualităţi reprezintă
fundamentul sferei fizice a vieţii. Corpul uman nu este
complet decât atunci când cele două tipuri de energie -
cea masculină şi cea feminină - funcţionează plenar şi
sunt perfect echilibrate.
Sushumna, canalul central, este cel mai
semnificativ aspect al fiziologiei umane, dar rămâne în
mare măsură neexplorat. El este independent de cele
72.000 de nadi-uri, dar reprezintă axul central al
întregului sistem uman. Atunci când energiile pătrund
în sushumna, omul experimentează un anumit
echilibru, indiferent ce se întâmplă cu el. Este posibil ca
în momentul de faţă să fii relativ echilibrat, dar la cel
mai mic dezechilibru al situaţiei exterioare tu vei recepta
această perturbare. Atunci când energiile pătrund însă
în sushumna, lumea ta interioară nu mai depinde de
lumea exterioară, întrucât acest canal este independent
de cele 72.000 de nadi-uri.
În zilele noastre se vorbeşte foarte mult de chakre.
Cuvântul chakra înseamnă „roată” şi are o semnificaţie
foarte specifică în sistemul yoga. În lume există „centre
de aliniere a roţilor” care pretind că îţi echilibrează
chakrele, îţi elimină blocajele şi te vindecă de bolile din
trecut, prezent şi viitor. Foarte mulţi oameni „se ocupă”
de chakre în aceste zile. Acestea au devenit o modă
universală, dar lucrul cu ele poate fi periculos. A sosit
timpul ca acest subiect extrem de subtil să fie abordat
cu atenţie şi cu precizie.
Nadi-urile nu au manifestări fizice. Dacă tai corpul
şi te uiţi în interiorul lui, nu le poţi găsi, dar dacă devii
mai conştient, poţi observa că energia nu se mişcă la
întâmplare prin corpul tău, ci prin anumite canale foarte
precise.
 Chakrele sunt centri de forţă puternici ai fiziologiei
umane, în care nadi-urile se intersectează într-o
manieră particulară pentru a crea un vortex energetic.
La fel ca nadi-urile, şi chakrele au o natură subtilă şi nu
au o manifestare fizică. Ele au o formă de triunghi (nu
de cerc, aşa cum le sugerează numele). Părţile în
mişcare ale maşinăriilor au întotdeauna o formă de cerc,
întrucât mişcările acestuia generează cea mai mică
rezistenţă. Aceşti centri energetici sunt numiţi „roţi”
deoarece acestea sugerează mişcarea sau dinamismul.
Există 114 chakre în organismul uman. Două sunt
exterioare corpului fizic, iar 112 există în interiorul
acestuia. Intre cele din urmă, 7 chakre sunt considerate
principale. În cazul celor mai mulţi dintre oameni, doar
trei chakre sunt active. Celelalte sunt adormite sau
funcţionează foarte slab. Nu trebuie să îţi activezi toate
cele 114 chakre pentru a-ţi trăi viaţa fizică. Poţi trăi o
viaţă completă având doar câteva chakre activate. Dacă
ţi-ai activa toate cele 114 chakre, tu nu ţi-ai mai percepe
deloc corpul. Scopul yogăi este de a activa sistemul
energetic astfel încât conştiinţa corporală să se reducă în
permanenţă; cu alte cuvinte, pentru a rămâne în corp,
fără a te mai identifica cu el.
În India de Sud a trăit un yoghin legendar pe nume
Sadashiva Brahmendra. Acesta a fost un nirkaya, care
înseamnă literal „yoghin fără corp”, întrucât nu îşi
percepea deloc corpul. Unui om aflat în această stare de
conştiinţă nici măcar nu îi trece prin minte să poarte
haine. Prin urmare, Sadashiva umbla complet gol. De
asemenea, cei aflaţi în această stare de conştiinţă nu
simt nevoia să aibă o casă, proprietăţi sau hotare fizice.
Într-o zi, Sadashiva a nimerit în grădina regelui,
situată pe malul râului Kaveri. Regele se afla acolo,
relaxându-se cu reginele sale. Sadashiva Brahmendra s-
a plimbat prin grădină, inconştient de propria sa
nuditate. Când l-a văzut, regele s-a înfuriat.
- Cine este acest nebun care îndrăzneşte să se
plimbe gol prin faţa reginelor mele?
El şi-a trimis soldaţii după Sadashiva. Aceştia l-au
strigat din spate, dar el nu s-a întors către ei, ci a
continuat să se plimbe. Înfuriat, unul dintre soldaţi şi-a
scos sabia şi l-a lovit în plin, tăindu-i braţul drept.
Sadashiva Brahmendra nici măcar nu a tresărit, ci şi-a
continuat liniştit plimbarea.
Văzând acest lucru, soldaţii au intrat într-o stare de
şoc, dându-şi seama că nu aveau în faţă un om
obişnuit. În cele din urmă, regele şi soldaţii săi au
alergat după Sadashiva, s-au prosternat în faţa lui, i-au
cerut iertare şi l-au adus din nou în grădină. El şi-a trăit
restul zilelor în grădina regelui, iar în cele din urmă şi-a
lăsat corpul acolo.
Există nenumărate exemple de acest fel în tradiţia
yoghină. Atunci când energiile personale sunt foarte
purificate, simţul corpului fizic devine atât de rarefiat
încât poţi rezista fără hrană zile la rând.
Care este rolul exact al chakrelor în sistemul uman?
Există şapte chakre fundamentale: muladhara,
localizată în zona perineului, spaţiul dintre deschizătura
anală şi organele genitale; swadhishthana, situată chiar
deasupra organelor genitale; manipuraka, situată la 2
cm sub ombilic; anahata, situată în punctul în care
cutia toracică întâlneşte diafragma; vishuddhi, situată la
baza gâtului; ajna, situată în punctul central dintre
sprâncene; şi sahasrara sau brahmarandra, situată în
regiunea fontanelei din creştetul capului (locul moale la
nou-născuţi).
Chakrele reprezintă şapte dimensiuni diferite prin
care se pot manifesta energiile personale. Experienţele
subiective precum mânia, suferinţa, pacea, bucuria şi
extazul, reprezintă nivele diferite ale energiilor vieţii.
Dacă aceste energii sunt dominante în muladhara,
principalii factori din viaţa ta vor fi hrana şi somnul.
Dacă ele predomină în swadhishthana, caracteristica
dominantă a vieţii tale va fi plăcerea, ceea ce înseamnă
că vei savura realitatea fizică în diferite maniere. Dacă
energiile prevalează în manipuraka, vei fi un om de
acţiune, care va realiza multe lucruri în această lume.
Dacă energiile sunt dominante în anahata, vei fi un om
extrem de creativ. Dacă ele prevalează la nivelul lui
vishuddhi, vei avea o prezenţă puternică. Dacă ele
predomină la nivelul lui ajna, vei fi un om realizat în
plan intelectual. Această realizare îţi va conferi o
anumită pace şi stabilitate interioară, indiferent de ceea
ce se va întâmpla în lumea exterioară.
Acestea sunt nivele diferite de intensitate. Un om
care caută plăcerea îşi trăieşte viaţa mai intens decât
unul care se limitează să mănânce şi să doarmă. Un om
care iniţiază o acţiune menită să schimbe ceva în
această lume trăieşte mai intens decât unul care se
limitează la căutarea plăcerilor vieţii. Un artist sau un
om creativ trăieşte mai intens decât ceilalţi oameni pe
care i-am descris mai sus. Vishuddhi conferă o
intensitate şi mai mare a trăirii, iar ajna încă şi mai
mult. Când energia ajunge în sahasrara, omul trăieşte o
stare de extaz inexplicabil. El se simte fericit fără niciun
stimulent sau motiv exterior, pentru simplul motiv că
energiile sale au atins această culme.
Este greşit să vorbim despre chakre inferioare sau
superioare. Este ca şi cum am compara fundaţia unei
clădiri cu acoperişul. Acoperişul nu este superior, la fel
cum fundaţia nu este inferioară. Calitatea, durata vieţii,
stabilitatea şi siguranţa clădirii depind în mai mare
măsură de fundaţie decât de acoperiş. Într-o manieră
similară, energiile personale trebuie să rezide în
muladhara într-o anumită măsură. Mula înseamnă
rădăcină sau sursă, iar adbara înseamnă fundaţie. În
ingineria corporală, acest centru reprezintă temelia. Prin
urmare, dacă doreşti să creşti din punct de vedere
spiritual, tu trebuie să îţi întăreşti acest centru.
Chakrele au inclusiv o dimensiune spirituală, nu
doar una fizică. Dacă o conştientizezi în suficientă
măsură, muladhara poate fi transformată atât de mult
încât să nu mai ai deloc nevoie de hrană şi de somn.
Chakrele se încadrează în două dimensiuni diferite:
muladhara, swadhishthana, manipuraka şi chakrele
asociate cu ele menţin stabilitatea şi fundamentul
corpului. Ele reprezintă calităţi asociate cu pământul şi
cu instinctul de autoprezervare. Atunci când energiile
predomină în aceste chakre, calităţile tale sunt terestre
şi depinzi într-o mai mare măsura de natură. Chakrele
superioare - vishuddhi, ajna, sahasrara şi cele asociate
cu acestea - sunt centri de forţă care te trag în sus,
departe de atracţia Pământului. Ele manifestă aspiraţia
către infinitate, făcându-te receptiv în faţa unei forţe pe
care o numim de regulă graţie divină.
Chakra din mijloc, anahata, reprezintă puntea de
legătură dintre cele două dimensiuni. Ea face tranziţia
între chakrele de jos şi cele de sus, între instinctul de
supravieţuire şi cel de eliberare spirituală. În consecinţă,
această chakra este simbolizată de două triunghiuri care
se intersectează, unul cu vârful în jos şi celălalt cu
vârful în sus, care formează împreună o stea cu şase
colţuri. Multe tradiţii religioase folosesc steaua ca un
simbol sacru, pornind de la experienţa fiinţelor
iluminate din cultura respectivă, care şi-au realizat
natura primordială prin intermediul lui anahata,
descoperind în interiorul lor triunghiurile intersectate
ale acestei chakre.
Vishuddhi, chakra localizată la baza gâtului,
înseamnă literal „filtru”. Dacă această chakra devine
puternică, tu capeţi capacitatea de a filtra toate
informaţiile care pătrund în tine. Cu alte cuvinte, atunci
când vishuddhi devine foarte activă, tu devii atât de
puternic încât natura exterioară nu mai are nicio
influenţă asupra ta. Iconografia indiană îl prezintă pe
Adiyogi sau Shiva cu gâtul albastru, întrucât el era
capabil să filtreze toate otrăvurile din lumea exterioară,
împiedicându-le să pătrundă în sistemul său prin filtrul
de la nivelul gâtului.
Dacă energiile tale ajung în ajna, chakra localizată
în punctul central dintre sprâncene, tu devii iluminat
din punct de vedere intelectual, dar nu şi un eliberat
spiritual (în planul experienţei). Marele filozof mistic
indian Adi Shankara, care a trăit în secolul VIII, s-a
plimbat pretutindeni în India, înfrângând legiuni de
erudiţi în dezbateri metafizice. Logica sa era imbatabilă,
căci starea de conştiinţă la nivelul lui ajna conduce la o
viziune şi o percepţie intelectuală ieşită din comun.
Cea de-a şaptea chakra, sahasrara, este localizată
puţin în afara corpului. În cazul celor mai mulţi dintre
oameni, ea rămâne adormită. Această chakra poate fi
activată prin practica spirituală sau printr-o manieră
extrem de intensă de a trai. La nivelul lui sahasrara,
experienţa nu mai este intelectuală. Conştiinţa
explodează într-o serie de extaze inexplicabile şi în faţa
ei se deschid cele mai profunde lumi mistice. Dacă
practica spirituală nu este suficientă pentru a crea
echilibrul necesar între planul fiziologic şi cel psihologic,
unele stări extatice de acest fel se pot dovedi
inconfortabile. În tradiţia indiană, astfel de mistici
extatici erau numiţi avadhuta. Ei trăiau stări de
conştiinţă modificată atât de profunde încât trebuiau să
fie adeseori hrăniţi şi îngrijiţi de cei din jurul lor,
întrucât erau incapabili să se descurce singuri în lumea
exterioară.
În esenţă, orice calc spirituală poate fi descrisă ca o
călătorie de la muladhara către sahasrara, ca o evoluţie
de la o dimensiune Ia alta. Sistemul yoghin conţine o
gamă largă de practici spirituale care îi permit omului să
îşi mute energiile dintr-o chakra în cealaltă. De la ajna la
sahasrara nu mai există însă nicio cale. Fie faci saltul în
sus, fie te prăbuşeşti.
Acesta este unul din motivele pentru care în tradiţia
spirituală indiană se pune un accent atât de mare pe
gurii. Saltul de la ajna la sahasrara presupune o
credinţă enormă. Să spunem că te confrunţi cu un abis
fără fund şi cineva îţi cere să te arunci în el. Trebuie să
fii complet nebun, extraordinar de curajos sau să crezi
sută la sută în persoana respectivă pentru a face acest
lucru. Foarte puţini oameni sunt suficient de nebuni
pentru a-şi trăi
 INGINERIA INTERIOARĂ
viaţa într-o stare totală de abandon. Cei mai mulţi
dintre ei trăiesc cu grijă şi simt o nevoie copleşitoare să
îşi protejeze hotarele. De aceea, lucrul cel mai necesar în
viaţa a 99,9% din oameni este încrederea. Fără ea,
aceştia nu vor putea face niciodată marele salt.
De altfel, abisul nu trebuie asociat neapărat cu
imaginea terifiantă a unei prăpăstii. El nu este altceva
decât un spaţiu în care nu poate exista suferinţa, o
dimensiune complet nouă şi nerepetitivă, care
transcende comparaţiile şi contextul. Dacă te vei
scufunda în el, nu te vei mai conştientiza ca un simplu
individ, ci ca o fiinţă cu o natură infinită omniprezentă,
aflată într-o stare de pace interioară care transcende
chiar şi beatitudinea.
Aşadar, merită să faci acest salt. De fapt, el este
marele secret care transformă abisul fără fund într-o
libertate nemărginită.

Sadhana

Prin concentrarea cu ochii deschişi asupra unui

punct situat la 15-25 cm de punctul central dintre
sprâncene timp de 12-48 de minute, tu îţi poţi realiza
natura şi structura chakrelor tale individuale (în funcţie
de durată şi de nivelul de concentrare). Această
percepţie te poate ajuta să îţi stabilizezi mişcarea haotică
a chakrelor din fiziologia ta, generată de situaţiile
exterioare stresante. Acesta este doar unul din aspectele
unei forme extrem de sofisticate de kriya yoga, care îţi
permite să îţi accesezi dimensiunea eterică sau akashică
interioară.
 Calea necartografiată
Cea de-a şasea etapă a yogăi este numită dhyana şi
se referă în esenţă Ia transcenderea hotarelor fizice şi
mentale. Dhyana a ajuns din India în China, fiind
predată de călugării budişti. Ea a fost numită aici Ch’an.
Mai târziu, ea a ajuns în Japonia, trecând prin ţările din
Asia de Sud-Est, şi a ajuns să fie numită Zen, găsindu-şi
expresia sub forma unui sistem integral al percepţiei
directe, fără niciun accent pus pe doctrină. Zenul este o
cale spirituală fără scripturi, cărţi, reguli sau practici
rigide. Cu alte cuvinte, este o cale necartografiată.
Prima folosire înregistrată istoric a metodei numite
astăzi Zen a avut loc în urmă cu aproape 8.000 de ani,
cu mult timp înainte de epoca lui Gautama Buddha.
Regele Janaka a fost un om de geniu şi un aspirant
spiritual plin de ardoare, care îşi dorea cunoaşterea
spirituală mai presus de orice. Pentru a o dobândi, el a
chemat la el toţi maeştrii spirituali din regat, dar
niciunul nu l-a putut ajuta cu adevărat, întrucât toţi
predau cunoştinţe obţinute din cărţi. Janaka îşi dorea
să cunoască pe cineva care să deţină o cunoaştere
derivată din experienţa interioară directă.
Într-o zi, regele s-a dus la vânătoare. După ce a
avansat adânc în interiorul junglei, el a întâlnit un
yoghin, aşa că s-a oprit. Acesta era aşezat în faţa unui
mic ermitaj şi se numea Ashtavakra, fiind unul dintre
cei mai realizaţi maeştri yoghini şi spirituali ai epocii. În
consecinţă, Janaka s-a pregătit să se dea jos de pe cal
pentru a-l saluta. Tocmai când, era pe punctul de a
descăleca, Ashtavakra i-a spus:
- Opreşte-te!
Janaka a rămas în acea poziţie, cu un picior în aer.
Era o poziţie dureroasă, dar el a rămas nemişcat,
privindu-l pe Ashtavakra. Istoria nu ne spune cât l-a
ţinut gurul în această poziţie, ci doar că la un moment
dat, Janaka a atins iluminarea perfectă. Metoda folosită
de Ashtavakra era asemănătoare celei folosite de
maeştrii zen moderni.
Să îţi spun o poveste... A fost odată un maestru zen
extrem de respectat, dar care nu avea nicio învăţătură
de împărtăşit. El purta întotdeauna un sac mare pe
umeri, unde ţinea multe lucruri, inclusiv dulciuri. În
orice oraş sau sat ajungea, copiii se îngrămădeau în
jurul lui, iar el le împărţea dulciuri, după care pleca.
Oamenii îi cereau învăţături, dar el se mulţumea să râdă
şi îşi vedea de drum.
Într-o zi, un bărbat renumit el însuşi ca maestru zen
a venit să îl vadă. Scopul lui era să îl evalueze, pentru a
stabili dacă acest bărbat cu un sac în spinare era într-
adevăr un maestru zen sau nu. Prin urmare, el l-a
întrebat:
- Ce este zenul?
Eroul nostru şi-a lăsat imediat sacul jos şi a rămas
drept. Apoi, maestrul l-a întrebat:
- Care este scopul zenului?
Eroul nostru şi-a pus din nou sacul în spinare şi şi-
a văzut de drum.
Despre asta vorbeşte yoga şi orice altă practică
spirituală. Dacă îţi doreşti să ajungi la realizare prin
yoga sau prin zen, trebuie să îţi laşi jos povara, să te
eliberezi şi să rămâi vertical. Acest lucru este important.
Dacă îţi ţii povara în spinare, tu nu vei putea rămâne
niciodată perfect vertical. Şi care este scopul yogăi? Să
îţi asumi din nou această povara, de data aceasta
conştient însă. În acest fel, tu nu o vei mai percepe
niciodată ca pe o povară!

Ştiinţa sacră
 Ce înseamnă să sfinţeşti sau să consacri un spaţiu?
Cuvântul „consacrare” este folosit frecvent, dar
puţini mai cunosc astăzi semnificaţia lui profundă.
Pentru cei mai mulţi dintre oameni, el face referire la
diferite ritualuri care nu oferă decât cel mult o anumită
frumuseţe şi poezie vieţii noastre, dar nu îndeplinesc
nicio funcţie utilă. Alţii cred că este un simplu jargon
menit să dea strălucire procesului spiritual şi să
exploateze majoritatea oamenilor temători şi naivi. A
sosit timpul să uităm de această semnificaţie
superficială şi să căutăm sensul profund al cuvântului.
Dacă transformăm noroiul în hrană, noi numim
acest lucru agricultură. Dacă transformăm hrana în
carne şi oase, îl numim digestie. Dacă transformăm
carnea trupului nostru, sau chiar o simplă piatră ori
spaţiul gol, într-o posibilitate mai înaltă, noi numim
acest lucru consacrare.
Consacrarea este un proces viu. Cuvântul sanscrit
care îi corespunde este pratishtha. Aşa cum am mai
discutat, ştiinţa modernă susţine că tot ce există este
aceeaşi energie, care se manifestă în miriade de maniere
diferite. Dacă acest lucru este adevărat, ceea ce numim
divin, piatră, bărbat, femeie sau demon - reprezintă
aceeaşi energie, care funcţionează diferit în fiecare caz în
parte. Dacă dispui de tehnologia necesară, tu poţi
transforma chiar şi simplul spaţiu din jur într-o
experienţă beatifică şi divină. La fel, poţi lua o piatră şi o
poţi transforma într-un zeu sau într-o zeiţă. Acest
fenomen este numit consacrare.
S-a vorbit enorm despre consacrare, încă din cele
mai vechi timpuri, îndeosebi în India. Indiferent cât de
bună este viaţa ta sau cât de mult trăieşti, mai devreme
sau mai târziu aspiraţia fundamentală umană, de a
intra în contact cu sursa întregii creaţii, va deveni cu
siguranţă manifestă. Dacă nu este capabilă să le asigure
tuturor cetăţenilor săi posibilitatea de a avea acces la
aceste dimensiuni mai profunde, nu putem spune că
societatea le asigură acestora o bunăstare reală.
Pornind de la această premisă, societatea indiană a
construit nenumărate temple, pe fiecare stradă. Scopul
ei nu a fost acela de a crea o competiţie între temple, ci
de a le asigura tuturor cetăţenilor posibilitatea de a trăi
într-un spaţiu consacrat.
Nimic nu se compară cu viaţa trăită într-un spaţiu
consacrat. Atunci când trăieşti într-un astfel de spaţiu,
viaţa ta devine extrem de diferită. Poate că te întrebi:
„Bine dar nu pot trăi şi fără un astfel de spaţiu?” Ba da.
Dacă ştii cum să îţi transformi propriul corp într-un
templu, nu mai are niciun rost să te duci la un templu
real. Problema este însă: eşti tu capabil să îţi menţii
corpul în starea de consacrare?
Toate iniţierile spirituale au ca scop consacrarea
corpului uman pentru ca acesta să devină un spaţiu
asemănător unui templu. În continuare, el trebuie
menţinut însă în această stare. Aplicarea zilnică a unei
practici spirituale reprezintă una din modalităţile prin
care sistemul uman poate fi menţinut într-o stare
energetică înaltă după o iniţiere. Personal, am oferit
consacrări extrem de puternice unor oameni, în diferite
momente, uneori formal, iar alteori informai.
Consacrarea unui obiect neanimat, cum ar fi o piatră,
presupune un preţ enorm sub forma energiei vitale.
Transformarea unei fiinţe umane într-un templu viu este
mult mai puţin costisitoare şi mai prietenoasă cu mediul
înconjurător. În plus, fiinţele umane sunt mobile! Există
foarte multe avantaje, dar problema este că oamenii
trebuie să îşi dedice o anumită perioadă de timp, o
anumită cantitate de energie şi să investească o anumită
focalizare pentru a menţine energia înaltă a consacrării,
în caz contrar, nu va funcţiona.
Atunci când oamenii sunt prea distraşi şi nu doresc
să se transforme în temple vii, construirea de temple din
piatră devine o necesitate. Principalul scop al construirii
unui templu este de a le veni în ajutor marii majorităţi a
oamenilor, care nu au o practică spirituală. Dacă cineva
realizează o practică spirituală într-un astfel de spaţiu
consacrat, eficienţa ei se dublează. Un templu exterior
este nepreţuit, îndeosebi pentru cei care nu ştiu cum să
îşi transforme propriul corp într-un templu.
Consacrarea sau prathishtha se realizează în diferite
feluri, cele mai uzitate fiind ritualurile, mantrele,
sunetele, formele şi diferite alte ingrediente. Menţinerea
lui constantă este o necesitate absolută. Ritualurile din
temple nu sunt realizate de dragul enoriaşilor, ci pentru
a menţine vie zeitatea sau energia care le animă. Ce este
o zeitate? Aceasta este un instrument pentru un scop
specific: realizarea împlinirii în diferite aspecte ale vieţii.
Cuvântul tradiţional pentru zeitate este yantra, care se
traduce literal prin maşinărie sau formă energetică
funcţională. Înţelepciunea tradiţională i-a sfătuit
întotdeauna pe oameni să se ferească de idolii din piatră
aduşi acasă, căci energia acestora trebuie menţinută
zilnic prin anumite procese specifice. Dacă o zeitate este
consacrată cu ajutorul mantrelor, iar energia ei nu este
menţinută printr-o practică zilnică, zeitatea se retrage şi
poate face foarte mult rău oamenilor care trăiesc în
apropiere. Din păcate, foarte multe temple au devenit
simple ruine, nefiind întreţinute corespunzător de
oameni, care nu ştiu cum să le menţină vii.
Prana pratishtha este diferită, în sensul că se
foloseşte de propria energie vitală pentru a consacra
ceva. Atunci când consacri o formă în acest fel, ea nu
mai necesită niciun fel de întreţinere, durând de-a
pururi. Când mi-am împlinit menirea în viaţă, care a
constat în consacrarea lui Dyanalinga (o formă subtilă
de energie care permite operarea la capacitate optimă a
tuturor chakrelor, la Centrul de Yoga Isha din
Coimbatore, India de Sud, în anul 1999), am realizat
acest lucru prin prana pratishtha. Aşa se explică de ce
în acest templu nu se practică ritualuri. Pur şi simplu,
acestea nu se fac. Dhyanalinga nu necesită niciun fel de
întreţinere, întrucât vibraţia ei nu va oscila niciodată.
Chiar dacă am elimina structura de piatră a
ansamblului, forma lui energetică va rămâne aceeaşi.
Indiferent de schimbările fizice petrecute în timp,
această formă energetică nu va pieri niciodată, căci este
construită dintr-o dimensiune nefizică. Ea este practic
indestructibilă.
Templele indiene nu au fost niciodată locuri de
rugăciune. Tradiţia impunea să faci un duş dimineaţa
devreme şi să te duci direct la templu, să stai acolo o
vreme şi abia apoi să îţi începi ziua. Templul era un
spaţiu de încărcare a bateriilor. Foarte mulţi oameni din
zilele noastre au uitat de aceste obiceiuri. Ei se duc la
templu, cer ceea ce îşi doresc şi apoi pleacă. Această
practică este inutilă. Scopul este să stai în templu şi să
te încarci cu energia sa.
La Templul Yoghin Dhyanalinga din Coimbatore nu
ţi se cere să „crezi” în ceva anume pentru a obţine un
beneficiu.
Nu trebuie să te rogi sau să aduci vreo ofertă
rituală. Eşti încurajat doar să stai o vreme cu ochii
închişi în acest spaţiu. Dacă ai încerca acest lucru, ai
constata că experienţa este copleşitoare. Dhyanalinga
reprezintă forma cu cel mai înalt nivel de intensitate
posibil. Chiar şi cei care nu ştiu absolut nimic despre
meditaţie, dar vin aici, devin de la sine meditativi - atât
de eficient este acest instrument.
Dacă aş dispune de suportul necesar şi dacă aş avea
oportunitatea, mi-ar plăcea să consacru întreaga
planetă! Acesta este lucrul la care mă pricep cel mai
bine: să transform chiar şi aerul într-un spaţiu cu o
energie enormă, iar metalul sau piatra într-o
reverberaţie divină. Visul meu este că va veni o zi în care
întreaga umanitate va trăi într-un spaţiu consacrat.
Casa ta ar trebui să fie consacrată. La fel şi strada pe
care locuieşti, sau biroul tău. Toate locurile în care îţi
petreci timpul ar trebui să fie consacrate. Atunci când
trăieşti într-un astfel de spaţiu, procesul evoluţiei tale
iese din cadrul darwinist, iar tu poţi sări direct în etapa
stării de bine şi a libertăţii supreme.
În India, marea majoritate a templelor din vechime i-
au fost consacrate lui Shiva, adică „celui care nu există”.
Există mii de temple consacrate lui Shiva, marea
majoritate nea- vând vreun idol, ci doar un simbol
reprezentativ: un linga.
Cuvântul linga înseamnă „formă”. Atunci când
creaţia a început să devină manifestă din vidul
nemanifestat, prima formă care a apărut a fost un
elipsoid, adică o elipsă tridimensională. Această formă
este numită linga. Ulterior, ea şi-a asumat noi şi noi
forme. Dacă pătrunzi într-o stare de meditaţie foarte
profundă, vei descoperi că înaintea disoluţiei ultime,
energia îşi asumă din nou forma de linga. Cosmologii
moderni au identificat faptul că centrul oricărei galaxii
este întotdeauna un elipsoid.
În general, linga este considerat în yoga forma
perfectă şi fundamentală a existenţei. El reprezintă
prima formă, dar şi forma finală. În spaţiul dintre aceste
două forme se derulează creaţia. Ceea ce există dincolo
de creaţie este „ceea ce nu există”, adică shi-va. Aşadar,
forma de linga este o deschizătură în urzeala creaţiei.
Poarta din faţă care conduce la creaţia fizică şi cea din
spate, care permite ieşirea din această creaţie, este
întotdeauna un linga! Templul devine astfel o
deschizătură în urzeala lumii fizice. Dacă ieşi prin ea, tu
poţi ajunge într-o lume transcendentă. Tocmai de aceea
reprezintă linga o posibilitate atât de fantastică.
Simbolul linga apare peste tot în lume. În Africa
există astfel de forme din teracotă, folosite pentru
scopuri oculte. La Delfi, în Grecia, există un linga
subteran, numit „ombilicul Pământului”. Acesta este un
manipura-linga, fiind destinat promovării prosperităţii şi
bunăstării pur materiale. Când cineva mi-a arătat o
imagine a lui, mi-am dat seama pe loc ce fel de oameni
au consacrat acest linga. El a fost realizat cu siguranţă
de către yoghinii indieni, în urmă cu mii de ani. Nu am
nici cea mai mică îndoială în această direcţie.
Atunci când am consacrat „Adiyogi: Sălaşul Yogăi”
din Tennessee în anul 2015, evenimentul a reprezentat o
piatră de temelie pentru yoga clasică în lumea
occidentală, având un impact spiritual considerabil.
După ce am văzut mai multe locuri străvechi de interes,
sunt ferm convins că în toată America de Nord (ba chiar
în toată emisfera occidentală), în ultimii 3.000 de ani nu
a mai existat niciun loc cu o semnificaţie energetică atât
de profundă. Consacrat prin prana-pratishtha, acest
spaţiu îi este dedicat lui Adiyogi, primul yoghin al lumii.
Fiind dedicat exclusiv practicii yoga, acest spaţiu
reprezintă un templu viu al celui mai înalt nivel
energetic şi de exuberanţă, oferind o posibilitate
spirituală unică aspiranţilor spirituali din Occident.
Majoritatea linga-urilor din India reprezintă la ora
actuală doar o chakra, cel mult două. Ele sunt invariabil
consacrate bunăstării materiale. Există de asemenea
unele linga-uri pe anahata consacrate promovării stării
de pace şi de bucurie. Unicitatea Dhyanalinga constă în
faptul că acesta energizează la maxim toate cele şapte
chakre. Crearea a şapte linga separate pentru cele şapte
chakre ar fi fost mult mai uşoară, dar impactul lor nu ar
fi fost la fel de profund. În consecinţă, Dhyanalinga este
comparabil cu corpul energetic al unei fiinţe extrem de
evoluate, pe care cultura yoghină o numeşte „Shiva”,
care le stă la dispoziţie tuturor. Aceasta este cea mai
înaltă manifestare posibilă.
Dacă împingi energia pe un nivel maxim de
intensitate, aceasta nu îşi poate menţine forma decât
până la un anumit punct. În continuare, ea îşi pierde
complet forma, iar marea majoritate a oamenilor nu mai
sunt capabili să o experimenteze. Dhyanalinga a fost
astfel consacrat încât energia s-a cristalizat pe cel mai
înalt nivel, dincolo de care şi-ar pierde forma. În acest
fel, orice aspirant spiritual care stă aici trăieşte
experienţa intimităţii alături de un guru în viaţă.
Mai presus de orice, ceea ce transformă
Dhyanalinga într-o posibilitate spirituală imensă şi fără
precedent este faptul că el (Dat fiind că linga şi derivatele
sale sunt asociate în general cu principiul masculin
suprem (Shiva), am articulat acest cuvânt considerându-l
de gen masculin, (n. tr.)) reprezintă oportunitatea de a
experimenta viaţa în toată profunzimea şi plenitudinea
ei. Cine pătrunde în sfera sa de influenţă este afectat pe
nivelul corpului eteric sau akashic, numit
vijnanamayakosha. Dacă realizezi o transformare a
corpului, fizic, mental sau energetic, aceasta se poate
pierde de-a lungul vieţii, dar dacă o realizezi la nivelul
corpului eteric, ea rămâne pentru totdeauna. Chiar dacă
continui să te reîncarnezi, această sămânţă a eliberării
va aştepta oportunitatea ideală pentru a germina şi
pentru a înflori.
Mi-a luat trei ani şi jumătate, timp în care am
realizat un proces de consacrare extrem de intens,
pentru a încheia Dhyanalinga. Numeroşi yoghini şi
adepţi au încercat să creeze un astfel de linga, dar nu au
reuşit niciodată să atragă toate ingredientele necesare,
din diferite motive. De altfel, această realizare nu a fost
voinţa mea, ci a gurului meu. Deşi nu am avut decât un
contact de scurtă durată cu maestrul meu, aceasta mi-a
influenţat decisiv fiecare pas din viaţa mea, inclusiv
naşterea. Am reuşit să realizez astfel Dhyanalinga, prin
graţia gurului meu, dar şi cu ajutorul iubirii, susţinerii
şi înţelegerii foarte multor oameni, pe care mi le-au oferit
conştient sau inconştient. Le sunt recunoscător tuturor.

Sadhana

Dacă vei învăţa să aplici cele cinci elemente într-o

formaţie geometrică simplă, dar specifică, vei putea crea
un spaţiu energetic extrem de benefic pentru tine, lată
un exerciţiu simplu prin care poţi face acest lucru.
Desenează o figură precum cea de la pagina
următoare din făină de orez sau din alte cereale.
Plasează în centrul ei o lampă cu unt clarificat (ghee) în
centrul unei farfurii pline cu apă. Pune o floare în apă.
Ai creat astfel o figură geometrică prin folosirea
elementelor apă, foc şi aer. Floarea din apă simbolizează
pământul. De bună seamă, akasha sau eterul este
întotdeauna prezent.
Realizează acest proces simplu în fiecare seară. Vei
constata rapid că energia din camera ta se modifică într-
o manieră subtilă, dar puternică. În acest fel, tu îţi poţi
energiza zilnic camera sau biroul.
 Munţi de graţie
Marea problemă a foarte multor yoghini şi mistici a
fost incapacitatea de a împărtăşi fructele realizării lor cu
oamenii din jur. Nu este întotdeauna uşor să găseşti pe
cineva capabil să recepteze cunoaşterea la care ai ajuns.
Dacă poţi găsi măcar o singură persoană de acest fel, te
poţi considera norocos.
În consecinţă, majoritatea maeştrilor spirituali şi-au
descărcat cunoaşterea în locuri îndepărtate, dar nu
complet inaccesibile. Ei au ales adeseori culmi
muntoase, deoarece în astfel de locuri traficul şi
perturbaţiile specific umane sunt mult diminuate. Există
multe locuri sublime de acest fel în India. Locul în care a
fost depozitată foarte mult timp cantitatea maximă de
cunoaştere, într-o formă energetică, a fost Muntele
Kailash (o culme muntoasă din vestul Tibetului,
considerată un loc sacru cu o putere spirituală imensă).
Kailash este cea mai mare bibliotecă mistică de pe
planetă. Aproape toate religiile din Orient îl consideră un
munte extrem de sacru. În mod tradiţional, hinduşii îl
consideră sălaşul marelui zeu Shiva şi al consoartei
acestuia, Parvati. Budiştii îl consideră sacru deoarece
cred că trei din marii lor Buddha trăiesc aici. Jainiştii
cred că primul lor mare maestru (tirthankara) a atins
aici eliberarea spirituală. Religia Bon (religia cea mai
veche a Tibetului) consideră la rândul ei că acest munte
este sacru.
În ultimi 11 ani am condus multe pelerinaje la
Kailash. În anul 2007, am făcut acest lucru într-o stare
de sănătate foarte precară. Timp de câteva săptămâni,
am vizitat numeroşi medici din întreaga lume, care mi-
au pus o gamă largă de diagnostice, printre care:
malarie, febră dengue, febră tifoidă şi chiar cancer. În
disperare de cauză, unii medici mi-au pus diagnosticul
de „boală ezoterică” după ce mi-au văzut analizele
sângelui! în cele din urmă, m-am decis să lucrez eu
însumi pentru îmbunătăţirea stării mele de sănătate.
Câteva zile mai târziu, m-am dus la Kailash. Mă
simţeam deja mai bine, dar eram încă extrem de slăbit.
Când m-am uitat la munte, am văzut imediat că acesta
conţinea o cunoaştere uriaşă, care aştepta să fie
accesată. Mi-am racordat imediat sistemul energetic la
energia muntelui, folosind o anumită tehnică. Vitalitatea
mea s-a amplificat imediat, iar corpul meu energetic
golit (de cele aproape opt săptămâni de febră) a revenit la
normal. Am început să arăt mai tânăr, m-am simţit plin
de energie, ba chiar şi vocea mi s-a schimbat - şi totul
doar într-o jumătate de oră! Rezultatele au fost vizibile
pentru toată lumea (aproape 200 de oameni au asistat la
această scenă).
Există şi alte locuri cu o energie enormă în care
misticii au descărcat roadele practicii lor spirituale.
Astfel de spaţii sunt foarte des întâlnite în Himalaya.
Numeroşi mistici şi yoghini şi-au făcut sălaş în aceşti
munţi. Trăind aici, ei au lăsat în mod natural în urma
lor o anumită dimensiune energetică, iar munţii
Himalaya au căpătat un fel de aură.
 Spre exemplu, Kedarnath este un mic templu din
Himalaya. Nu există nicio zeitate aici, ci doar o stâncă,
dar acesta este unul dintre cele mai puternice locuri din
lume! Dacă încerci să îţi îmbunătăţeşti receptivitatea, iar
apoi vizitezi un astfel de loc, vei rămâne înmărmurit.
Există foarte multe astfel de locuri în Orient, dar munţii
Himalaya atrag cei mai mulţi oameni.
Mai există un loc numit Kumara Parvat, în statul
sud-indian Karnataka. Parvat înseamnă „munte”.
Kumara face referire la fiul lui Shiva, al cărui nume a
fost Kartikeya. El a dus multe lupte, încercând să
transforme lumea, dar când şi-a dat seama de
inutilitatea demersului său, a venit în acest loc. Aici, el
şi-a spălat sabia de sânge pentru ultima dată, înţelegând
că chiar dacă ar lupta încă o mie de ani, tot nu ar putea
schimba lumea, căci o soluţie violentă generează zece
probleme noi. Prin urmare, el s-a căţărat pe munte şi a
rămas pe culme. În mod normal, atunci când un yoghin
doreşte să îşi părăsească pentru totdeauna corpul, el stă
culcat sau şezând, dar fiind un războinic extrem de
semeţ, Kartikeya a rămas în picioare.
Atunci când cineva îşi poate părăsi la voinţă forma
fizică, fără a-i face vreun rău, acest lucru indică un
control absolut asupra procesului vieţii. Tradiţia indiană
numeşte acest proces: maha-samadhi sau „desprinderea
glorioasă”. În astfel de locuri traficul şi perturbaţiile
specific umane sunt mult diminuate. Există multe locuri
sublime de acest fel în India. Locul în care a fost
depozitată foarte mult timp cantitatea maximă de
cunoaştere, într-o formă energetică, a fost Muntele
Kailash (o culme muntoasă din vestul Tibetului,
considerată un loc sacru cu o putere spirituală imensă).
Kailash este cea mai mare bibliotecă mistică de pe
planetă. Aproape toate religiile din Orient îl consideră un
munte extrem de sacru. În mod tradiţional, hinduşii îl
consideră sălaşul marelui zeu Shiva şi al consoartei
acestuia, Parvati. Budiştii îl consideră sacru deoarece
cred că trei din marii lor Buddha trăiesc aici. Jainiştii
cred că primul lor mare maestru (tirthankara) a atins
aici eliberarea spirituală. Religia Bon (religia cea mai
veche a Tibetului) consideră la rândul ei că acest munte
este sacru.
În ultimi 11 ani am condus multe pelerinaje la
Kailash. În anul 2007, am făcut acest lucru într-o stare
de sănătate foarte precară. Timp de câteva săptămâni,
am vizitat numeroşi medici din întreaga lume, care mi-
au pus o gamă largă de diagnostice, printre care:
malarie, febră dengue, febră tifoidă şi chiar cancer. În
disperare de cauză, unii medici mi-au pus diagnosticul
de „boală ezoterică” după ce mi-au văzut analizele
sângelui! în cele din urmă, m-am decis să lucrez eu
însumi pentru îmbunătăţirea stării mele de sănătate.
Câteva zile mai târziu, m-am dus la Kailash. Mă
simţeam deja mai bine, dar eram încă extrem de slăbit.
Când m-am uitat la munte, am văzut imediat că acesta
conţinea o cunoaştere uriaşă, care aştepta să fie
accesată. Mi-am racordat imediat sistemul energetic la
energia muntelui, folosind o anumită tehnică. Vitalitatea
mea s-a amplificat imediat, iar corpul meu energetic
golit (de cele aproape opt săptămâni de febră) a revenit la
normal. Am început să arăt mai tânăr, m-am simţit plin
de energie, ba chiar şi vocea mi s-a schimbat - şi totul
doar într-o jumătate de oră! Rezultatele au fost vizibile
pentru toată lumea (aproape 200 de oameni au asistat la
această scenă).
Există şi alte locuri cu o energie enormă în care
misticii au descărcat roadele practicii lor spirituale.
Astfel de spaţii sunt foarte des întâlnite în Himalaya.
Numeroşi mistici şi yoghini şi-au făcut sălaş în aceşti
munţi. Trăind aici, ei au lăsat în mod natural în urma
lor o anumită dimensiune energetică, iar munţii
Himalaya au căpătat un fel de aură.
Spre exemplu, Kedarnath este un mic templu din
Himalaya. Nu există nicio zeitate aici, ci doar o stâncă,
dar acesta este unul dintre cele mai puternice locuri din
lume! Dacă încerci să îţi îmbunătăţeşti receptivitatea, iar
apoi vizitezi un astfel de loc, vei rămâne înmărmurit.
Există foarte multe astfel de locuri în Orient, dar munţii
Himalaya atrag cei mai mulţi oameni.
Mai există un loc numit Kumara Parvat, în statul
sud-indian Karnataka. Parvat înseamnă „munte”.
Kumara face referire la fiul lui Shiva, al cărui nume a
fost Kartikeya. El a dus multe lupte, încercând să
transforme lumea, dar când şi-a dat seama de
inutilitatea demersului său, a venit în acest loc. Aici, el
şi-a spălat sabia de sânge pentru ultima dată, înţelegând
că chiar dacă ar lupta încă o mie de ani, tot nu ar putea
schimba lumea, căci o soluţie violentă generează zece
probleme noi. Prin urmare, el s-a căţărat pe munte şi a
rămas pe culme. În mod normal, atunci când un yoghin
doreşte să îşi părăsească pentru totdeauna corpul, el stă
culcat sau şezând, dar fiind un războinic extrem de
semeţ, Kartikeya a rămas în picioare.
Atunci când cineva îşi poate părăsi la voinţă forma
fizică, fără a-i face vreun rău, acest lucru indică un
control absolut asupra procesului vieţii. Tradiţia indiană
numeşte acest proces: maba-samadhi sau „desprinderea
glorioasă”.
Când am vizitat Kumara Parvat în urmă cu foarte
mulţi ani, cei din grupul meu mi-au ridicat un cort mic.
Mi-am propus să dorm în el, dar când am încercat să mă
întind, corpul meu s-a ridicat involuntar în picioare,
dărâmând cortul. Nu am putut sta jos întreaga noapte,
căci corpul meu dorea să stea în picioare. Cu această
ocazie, am înţeles mai bine viaţa lui Kartikeya. Deşi
acesta a trăit în urmă cu 12.000 de ani, vibraţia pe care
a lăsat-o în urmă este mai vie ca oricând.
Acest tip de vibraţie nu mai poate fi anihilat. Atunci
când cineva creează ceva cu energiile sale vitale, el
produce o posibilitate care nu mai poate fi neutralizată
vreodată. Munca şi prezenţa unei persoane care a
experimentat cât de puţin cu dimensiunile interioare nu
mai poate fi distrusă vreodată.
Spre exemplu, se spune că Gautama Buddha a trăit
în urmă cu 2.500 de ani, iar lisus în urmă cu 2.000 de
ani, dar din punctul meu de vedere amândoi continuă să
fie realităţi cât se poate de vii. Atunci când creezi o operă
cu energiile tale vitale, aceasta rămâne permanentă la
nivel energetic, iar timpul nu o mai poate distruge. Dacă
lucrezi cu corpul tău fizic, acesta are o durată de viaţă
limitată. Dacă îţi foloseşti mintea, durata de viaţă a
operei tale este ceva mai lungă, dar dacă lucrezi cu
energiile fundamentale ale vieţii tale, opera ta va dăinui
de-a pururi.

Culmile argintii
Încă din copilărie, vedeam un anume vârf de munte
oriunde mă uitam în zare. Abia la 16 ani însă, când am
discutat cu prietenii mei, care mi-au spus: „Eşti nebun!
Unde vezi tu munţi?”, mi-am dat seama că nimeni
altcineva nu mai vedea munţi cu privirea lor periferică.
O vreme am crezut că aş putea localiza acest munte, dar
apoi am renunţat la idee.
Să spunem că ai o pată pe ochelari. După o vreme,
te obişnuieşti cu ea. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu
muntele pe care îl vedeam eu. Mult mai târziu, când mi-
am adus aminte de această poveste şi mă aflam în
căutarea unui loc pentru Dhyanalinga, am început să
caut în mod conştient muntele care mi-a dominat atâta
vreme privirea.
În acest scop, am călătorit pretutindeni. Am parcurs
drumul de peste 1.000 de kilometri dintre Goa şi
Kanyakumari (punctul cel mai sudic din India) de 11 ori.
În total, am călătorit mii şi mii de kilometri.
Întâmplarea a făcut ca într-o bună zi, cu mulţi ani
în urmă, să ajung într-un sat de lângă Coimbatore.
După ce am luat o curbă, în faţă mi-a ieşit A Şaptea
Culme a Munţilor Velliangiri. Aici am găsit muntele pe
care l-am văzut din copilărie. De îndată ce am văzut
muntele care îmi era atât de familiar, el mi-a dispărut
din privirea periferică, devenind o realitate vie. Subit, am
ştiut că acesta este spaţiul ideal pentru opera vieţii mele.
Dacă m-ai întreba: „Care este cel mai măreţ munte
de pe întreaga planetă?”, eu ţi-aş răspunde: „Velliangiri”,
căci m-am născut cu amprenta sa vizuală în ochi şi el
m-a bântuit întreaga mea viaţă. A trăit în mine şi a fost
sistemul meu de navigaţie, radarul meu interior. Acest
munte nu este doar un loc geografic pentru mine, ci
rezervorul întregii cunoaşteri de care aveam nevoie
pentru a crea Dhyanalinga.
Cuvântul „Velliangiri” înseamnă „munte argintiu”.
Acest lanţ muntos este numit astfel deoarece culmile
sale sunt învăluite de nori pe aproape întreaga durată a
anului. Mai este cunoscut şi sub numele de „Kailash”
din sud, întrucât Adiyogi sau Shiva însuşi a petrecut
peste trei luni în aceşti munţi. Când a venit aici, el nu se
afla în starea sa beatifică obişnuită. (Potrivit legendei,
era supărat pe sine din cauză că nu îşi putuse respecta
cuvântul în faţa uneia dintre cele mai devotate adepte
ale sale.) în consecinţă, el se afla într-o stare de spirit
extrem de intensă şi de cruntă, lucru care poate fi simţit
inclusiv astăzi. Nu întâmplător, yoghinii care au trăit
aici au creat o tradiţie mult mai furibundă decât altele.
Ei şi-au realizat aici practica spirituală şi au dobândit
această calitate a ardorii extreme. Practic, ei nu au fost
furioşi pe cineva anume, dar trăiau într-o stare de
intensitate fără egal.
Mai presus de toate, acest munte este important
pentru mine deoarece aici şi-a părăsit gurul meu corpul
fizic. Din această perspectivă, el este ca un templu viu
pentru mine, fiind echivalent cu un torent de divinitate
sau cu o cascadă de graţie.

Calea misticului
Există cercuri de oameni extrem de curioşi în
privinţa experienţelor mistice. Mulţi dintre ei pretind că
au trăit experienţe paranormale ieşite din comun, pe
care le citează ca o dovadă a evoluţiei lor spirituale.
Unul din cuvintele care au intrat în vocabularul
spiritual al oamenilor moderni este samadhi, o stare
considerată a fi certificatul realizării mistice.
Ce este de fapt starea de samadhi?
Este o stare de detaşare profundă în care intelectul
îşi transcende funcţia obişnuită a discriminării. Acest
lucru creează un spaţiu între om şi corpul său, slăbind
înlănţuirea de acesta.
Există mai multe tipuri de samadhi, care au fost
clasificate (mai mult din punct de vedere metodologic) în
opt categorii. Între acestea există două categorii
principale: savikalpa (starea de samadhi cu atribute sau
calităţi, care sunt întotdeauna extrem de plăcute,
beatifice sau extatice) şi nirvikalpa (o stare de samadhi
fără atribute sau calităţi, care transcende chiar şi
beatitudinea sau extazul), în cazul nirvikalpa-samadhi,
nu mai există decât un contact punctual cu corpul fizic.
Restul energiei este liberă şi neimplicată în planul fizic.
Astfel de stări sunt menţinute pe durata anumitor
perioade de timp, pentru a-i ajuta pe practicanţi să facă
o distincţie între sine şi corpul lor.
Samadhi reprezintă un pas important către evoluţia
spirituală, dar nu este destinaţia finală. Experimentarea
unui anumit tip de samadhi nu înseamnă că te-ai
eliberat de ciclurile existenţei, ci doar un nivel nou al
experienţei. Când erai copil, tu ai experimentat viaţa
într-un anumit fel. Când ai devenit adult, ai început să o
experimentezi pe un nivel nou. Deşi experimentezi
aceleaşi lucruri, tu le percepi diferit în momente diferite
ale vieţii tale. La fel se petrec lucrurile şi cu stările de
samadhi.
Unii oameni ajung pe un anumit nivel al stării de
samadhi, rămânând pe el ani la rând, din cauza plăcerii
pe care o simt. Ei nu mai percep timpul şi spaţiul şi nu
mai au probleme corporale, întrucât şi-au dizolvat într-o
anumită măsură barierele fizice şi psihice. Această stare
este însă temporară. În momentul în care aceşti oameni
ies din ea, toate nevoile lor fizice şi obişnuinţele lor
mentale revin neschimbate.
În general, prin comparaţie cu cineva treaz, un om
uşor beat experimentează o anumită exuberanţă şi o
experienţă diferită. Atunci când se trezeşte, aceste stări
dispar însă. O stare de samadhi nu este altceva decât o
modalitate de a trăi o astfel de euforie fără ajutorul
vreunei substanţe chimice. Dacă intri într-o astfel de
stare, în faţa ta se deschide o dimensiune nouă, dar tu
nu eşti transformat în totalitate. Cu alte cuvinte, tu nu
pătrunzi într-o realitate nouă. Nivelul experienţei tale
devine mai profund, dar tu nu devii liber în înţelesul
absolut al cuvântului.
 Fiinţele cele mai iluminate nu au rămas niciodată în
starea de samadhi. Gautama Buddha nu a rămas ani la
rând în starea de meditaţie după ce a atins iluminarea.
Mulţi dintre discipolii săi au făcut meditaţii prelungite,
dar Gautama nu, căci el a înţeles că acest lucru nu mai
era necesar pentru el. El a practicat şi a experimentat
toate cele opt tipuri de samadhi înainte de a atinge
iluminarea, dar apoi a renunţat la ele, declarând: „Nu
asta caut”. El a înţeles că aceste stări nu îl vor conduce
la realizarea spirituală. Samadhi nu este decât un nivel
superior de experienţă, un fel de LSD intern fără nicio
substanţă chimică, ce generează stări de conştiinţă
modificată. Riscul constă în a deveni obsedat de el, căci
este infinit mai savuros decât realitatea exterioară, dar
aşa cum ştim, chiar şi cele mai frumoase experienţe
devin plicticoase în timp.
Dacă ţi-ai făcut din realizarea spirituală principalul
scop în viaţă, tot ceea ce nu te apropie de libertatea
supremă îşi pierde semnificaţia. Să spunem că urci pe
Muntele Everest. Tu eviţi orice pas lateral, conştient că
ai nevoie de fiecare dram de energie pentru a ajunge în
vârf. Într-o manieră similară, dacă doreşti să ajungi pe
culmea conştiinţei tale, tu ai nevoie de fiecare picătură
de energie de care dispui. Şi tot nu este de ajuns! În
consecinţă, nu eşti dispus să faci nimic care te-ar putea
distrage de la scopul tău principal.
De fapt, ce înseamnă această realizare de sine? La
urma urmelor, oamenii nu îşi doresc altceva decât
sănătate, fericire, bogăţie, iubire şi succes. De ce ai avea
nevoie de realizarea de sine?
Există un răspuns foarte simplu. Pentru a-l înţelege
mai bine, vom începe cu o comparaţie: nu este adevărat
că cu cât ştii mai multe despre computerul tău, cu atât
mai bine îl poţi folosi? Capacitatea ta de a te folosi de un
instrument sau de un aparat este direct proporţională
cu cunoaşterea ta legată de acesta. Un adevărat expert
poate folosi un instrument bun într-o manieră aproape
magică. Ai văzut vreodată oameni care fac lucruri cu
totul ieşite din comun pe o placă de surfing? Ei se
folosesc de o simplă bucată de plastic, dar fac dovada
unei graţii şi a unei agilităţi aproape neverosimile!
Într-o manieră similară, cu cât înţelegerea ta legată
de mecanismul uman este mai profundă, cu atât mai
magică poate deveni viaţa ta. În toate culturile au existat
oameni care au realizat anumite acţiuni ce i-au făcut pe
ceilalţi să creadă în miracole. În realitate, astfel de
acţiuni au fost posibile datorită accesului mai mare al
acestor oameni la energia vieţii. Aşa cum am repetat în
nenumărate rânduri, acest acces le stă la dispoziţie
tuturor oamenilor, în măsura în care aceştia sunt
dispuşi să îl caute.

Tantra: o tehnologie a transformării

La ora actuală există numeroase practici asociate cu
ştiinţele oculte şi care se pretind procese spirituale.
Să spunem că eu trăiesc în India, iar tu în America.
Eu doresc să îţi trimit o floare, dar nu sunt dispus să
repet călătoria lui Cristofor Columb. Dacă reuşesc să
materializez floarea direct în poala ta, acest eveniment
este etichetat drept ocult. În realitate, el nu are nimic
spiritual, nefiind decât o modalitate diferită de a
gestiona dimensiunea fizică a vieţii.
În India sunt cunoscute numeroase procese oculte
sofisticate. Există oameni care pot privi o fotografie,
influenţând în bine sau în rău viaţa altei persoane. Ei
pot face ca persoana respectivă să contracteze o boală pe
care corpul ei nu ar fi contractat-o în mod normal într-
un interval atât de scurt de timp. Aceşti practicanţi
oculţi pot crea la fel de uşor starea de sănătate, dar din
păcate cei mai mulţi dintre ei îşi folosesc puterile în sens
negativ, întrucât sunt mult mai bine plătiţi. Nu contează
însă dacă aceste puteri sunt folosite într-un scop pozitiv
sau negativ. Ideea este că ele nu sunt recomandate.
Tradiţia yoghină este plină de poveşti legate de
marele yoghin Gorakhnath. Unii spun că acesta a trăit
în secolul XI, dar numeroase înregistrări istorice îl
plasează într-o epocă mult mai veche. El a fost un
discipol al lui Matsyendranath, un yoghin la fel de
ilustru. Nivelul său de realizare era atât de înalt încât
mulţi îl considerau o reîncarnare a lui Adiyogi sau a lui
Shiva. Literatura populară ne spune că Matsyendranath
a trăit circa 600 de ani. Acest lucru nu trebuie acceptat
la modul literal, dar nici respins ca atare. El indică doar
faptul că Matsyendranath a trăit o viaţă excepţional de
lungă şi că oamenii epocii sale îl considerau o legendă în
viaţă.
Gorakhnath a devenit discipolul lui
Matsyendranath, venerându-şi maestrul. El era un om
foarte intens. Matsyendranath a sesizat imediat acest foc
interior în discipolul lui, inclusiv faptul că acesta nu
avea un autocontrol pe măsură. Focul poate arde multe
lucruri bune, aşa că Gorakhnath şi-a ars zidurile
ignoranţei şi s-a trezit subit cu o putere foarte mare.
Matsyendranath şi-a dat seama că puterea discipolului
său era mai mare decât autocontrolul său, aşa că i-a
spus: „Pleacă şi nu te mai întoarce timp de 14 ani.
Trebuie să te îndepărtezi de mine, căci absorbi prea
multă putere de la mine”.
Acesta era cel mai greu lucru pe care i l-ar fi putut
cere lui Gorakhnath. Dacă Matsyendranath i-ar fi cerut
să îşi dea viaţa pentru el, ar fi făcut-o fără să ezite, dar
nu putea suporta ideea să se despartă de el. Dat fiind
însă că asta îi ceruse maestrul său preaiubit, l-a
ascultat şi a plecat.
Timp de 14 ani, el a numărat zilele şi orele,
aşteptând momentul întoarcerii. În clipa în care
perioada s-a scurs, el s-a grăbit să se întoarcă. A găsit
însă un discipol păzind peştera în care trăia
Matsyendranath. Gorakhnath i-a spus acestuia:
- Vreau să îl văd pe maestrul meu!
Yoghinul care păzea peştera i-a răspuns:
- Nu am primit nicio instrucţiune în această direcţie,
aşa că va trebui să aştepţi.
Gorakhnath s-a inflamat imediat:
- Am aşteptat timp de 14 ani, idiotule! Nu ştiu când
ai ajuns tu aici. Poate că ai venit abia alaltăieri. Cum
îndrăzneşti să mă opreşti?
El l-a împins pe yoghin la o parte şi a intrat în
peşteră. Matsyendranath nu era însă aici. Gorankhnath
a ieşit şi l-a zgâlţâit pe discipol, spunându-i agresiv:
- Unde este? Vreau să îl văd pe maestru chiar acum!
Discipolul i-a răspuns:
- Nu am primit nicio instrucţiune de a-ţi spune unde
este.
Gorakhnath şi-a ieşit din minţi. El s-a folosit de
puterile sale oculte, s-a uitat în mintea discipolului şi a
identificat locul în care se afla Mastyendranath. A pornit
imediat în direcţia respectivă. Gurul îl aştepta la
jumătatea drumului.
De îndată ce l-a văzut, Matsyendranath i-a spus:
- Te-am trimis departe de mine timp de 14 ani
deoarece am văzut că începeai să fii atras de ocultism,
uitând de procesul spiritual şi savurând puterile pe care
ţi le dădea acesta. Când te-ai întors, primul lucru pe
care l-ai făcut a fost să te foloseşti de ocultism pentru a
deschide mintea fratelui tău discipol. În consecinţă, va
trebui să mai aştepţi alţi 14 ani.
Aşa că l-a trimis din nou de lângă el.
Există multe poveşti despre rătăcirile lui
Gorakhnath prin acest tărâm interzis, numai pentru a fi
pedepsit apoi din nou şi din nou de către
Matsyendranath. În final, el a devenit însă cel mai mare
discipol al lui Matsyendranath.
Aşa a fost tratată practica ocultismului în cultura
yoghină. Ea nu a fost tratată niciodată cu respect, fiind
considerată doar o rătăcire în sfere interzise. Ocultismul
nu era practicat decât de către oamenii obsedaţi de
putere sau de bani.
Pe de altă parte, el nu este întotdeauna ceva rău. Şi-
a căpătat această reputaţie doar din cauza folosirii sale
greşite. În esenţă, ocultismul este o tehnologie. Nicio
ştiinţă şi nicio tehnologie nu este negativă în sine. Dacă
începem să ne folosim de o tehnologie pentru a ucide
sau pentru a tortura oameni, mai devreme sau mai
târziu ajungem să ne spunem: „M-am săturat de această
tehnologie nenorocită!” La fel s-au petrecut lucrurile şi
cu ocultismul. Mult prea mulţi oameni s-au folosit de el
în interesul lor personal. De aceea, marea majoritate a
maeştrilor spirituali îl resping.
Ceea ce numim în general ocultism poartă numele
de tantra. Din perspectiva societăţii, tantra foloseşte
metode neortodoxe şi inacceptabile din punct de vedere
social, dar în sensul său clasic, ea înseamnă pur şi
simplu „tehnologie”. Tantra nu are nimic de-a face cu
sexualitatea descătuşată. Este important să facem o
distincţie clară între tantra ocultă şi cea spirituală.
Acestea sunt numite „tantra de mâna stângă” şi „tantra
de mâna dreaptă” şi au naturi complet diferite.
 Tantra de mâna stângă presupune folosirea unor
ritualuri care li se par extrem de ciudate marii majorităţi
a oamenilor. Ea este o cale exterioară, care necesită
diferite materiale şi aranjamente elaborate. Practicile
oculte, numite în general tantra de mâna stângă, le
conferă oamenilor puterea de a comunica la mare
distanţă, de a apărea în două locuri diferite în acelaşi
timp şi de a-şi folosi energiile în beneficiul lor personal şi
în detrimentul altora. Tantra de mâna dreaptă este mult
mai interioară. Ea te ajută să îţi foloseşti energiile
pentru a produce diferite efecte. Această tantra se
foloseşte chiar şi de cele mai simple aspecte ale vieţii ca
de o ştiinţă subiectivă, cu scopul de a te ajuta să te
interiorizezi şi să te transformi. Tantra de mâna stângă
este o tehnologie rudimentară, care le stă cu uşurinţă la
dispoziţie celor neiniţiaţi, dar cea de mâna dreaptă este o
ştiinţă extrem de rafinată, care nu le stă la dispoziţie
decât celor care trec prin iniţieri puternice.
Tantra reprezintă o capacitate. Fără ea nu poate
exista un proces spiritual. Dacă nu dispui de tantra, tu
nu dispui de tehnologia necesară pentru a-i transforma
pe oameni. Nu dispui decât de cuvinte. Cuvintele pot
inspira şi orienta, dar nu pot transforma pe nimeni. Un
erudit nu poate fi confundat cu un guru. Fără o
tehnologie de transformare, nu putem vorbi de un
maestru. În consecinţă, nu există guru fără tantra. La
ora actuală, foarte mulţi oameni se pretind a fi guru, dar
marea majoritate nu fac altceva decât să citeze din
scripturi. Adevărata sarcină a unui guru este să reseteze
întregul mecanism uman pentru a-l elibera de tiparele
ciclice dobândite ale karmei şi pentru a-l orienta către
posibilitatea sa supremă. Ei aminteşte de munca unui
mecanic, cu diferenţa că gurul extirpă nodurile karmice!
Dacă un om nu deţine tantra sau tehnologia, el nu poate
fi considerat un guru.

Puterea şarpelui
La modul literal, cuvântul kundalini înseamnă
„energie”. El se referă la un anumit tip de energie din
interiorul fiinţei umane, care este în mare măsură
latentă şi nemanifestată. Kundalini a fost simbolizată
întotdeauna în tradiţia yoghină sub forma unei cobre
încolăcite.
O cobră încolăcită duce nemişcarea până la
perfecţiune. Atunci când un şarpe stă nemişcat, tu nu îl
poţi observa, chiar dacă este chiar în faţa ta. Tu nu îl
poţi vedea decât atunci când se mişcă. Aceste spire
ascund însă un dinamism extrem de volatil. Kundalini
este comparată cu o cobră încolăcită deoarece această
energie colosală există în interiorul oricărei fiinţe umane,
dar până când nu se pune în mişcare, nimeni nu îşi dă
seama că ea există acolo.
Pentru a trăi o viaţă fizică la modul plenar, este
suficientă o cantitate infimă din această energie fizică.
Ea nu trebuie cu adevărat trezită decât atunci când
apare nevoia de a transcende planul fizic, caz în care te
poate ajuta să ieşi din această realitate. Diferenţa este
similară celei dintre energia necesară pentru a călători
prin aer cu avionul şi cea necesară pentru a lansa o
rachetă. Zborul prin atmosferă este una, iar ieşirea în
afara barierei atmosferice şi călătoria în spaţiul cosmic
este cu totul altceva. Într-o manieră similară,
transcenderea planului fizic necesită o energie complet
diferită.
Nu există niciun templu indian în care să nu existe
imaginea unui şarpe. Acest lucru nu se datorează
faptului că indienii ar fi o cultură care venerează şerpii,
ci face referire la spaţiul sacru care permite posibilitatea
trezirii energiilor nemanifestate din interiorul fiinţei
umane.
Şerpii sunt creaturi extrem de perceptive. (Unul din
motive este că sunt complet surzi, neputând percepe
decât vibraţiile.) Ei sunt cu deosebire atraşi de
persoanele care meditează. Tradiţia susţine că dacă un
yoghin meditează undeva, în imediata lui apropiere se va
afla întotdeauna un şarpe. Atunci când energiile fiinţei
umane devin perfect liniştite, şerpii sunt atraşi în mod
natural de aceasta.
Deşi din perspectiva fizică diferenţa dintre un şarpe
şi un om este uriaşă, din punct de vedere energetic ea
este mult mai mică. Dacă întâlneşti o cobră în sălbăticie,
este foarte uşor să pui mâna pe ea, căci energiile voastre
sunt similare. Dacă chimia ta corporală nu reprezintă
un semnal de alarmă pentru el, şarpele nu are nicio
intenţie să te atace cu veninul său, care reprezintă
bogăţia sa (proprietăţile medicinale ale veninului de
cobră sunt recunoscute pe scară largă la ora actuală).
De-a lungul istoriei, şarpele a beneficiat de o
publicitate extrem de negativă, din cauza legendei biblice
a lui Adam şi Eva. Dacă vei examina însă cu atenţie
această legendă, vei înţelege că şarpele a fost cel care a
iniţiat viaţa pe această planetă. Dacă nu ar fi existat el,
Adam şi Eva ar fi rămas un cuplu de oameni tâmpi, care
nu ştiau ce să facă unul cu celălalt. Nici eu, nici tu, nu
am exista acum dacă nu ar fi existat acel şarpe minunat!
În ultimă instanţă, ascensiunea energiei kundalini
pune bazele unei percepţii mult mai vaste a vieţii.
Imaginile tradiţionale ale lui Adiyogi sau Shiva îl
prezintă pe acesta în compania unui şarpe, care arată că
percepţia sa era la apogeu. Numai atunci când energia
se ridică pe un anumit nivel de intensitate şi de volum
poate fi percepută realitatea în puritatea ei absolută. În
caz contrar, amprentele karmice (care merg până la
creatura unicelulară care am fost cu mii de ani în urmă)
interferează cu maniera în care percepem noi realitatea.
 Bucuria

Începutul

Bucuria este un vizitator foarte rar în viaţa

oamenilor.
Intenţia acestei cărţi a fost ca aceasta să îţi devină
un tovarăş de viaţă pe termen lung.
Bucuria nu este un scop spiritual evaziv, ci mediul
strict necesar pentru ca celelalte aspecte ale vieţii tale să
se dezvolte în cea mai magică şi mai sublimă manieră.
Dacă bucuria nu reprezintă fundalul vieţii tale, chiar şi
cele mai plăcute activităţi ale vieţii devin o povară.
Problemele care îţi ies în cale pot fi rezolvate în funcţie
de capacităţile tale, dar dacă bucuria este tovarăşa ta
constantă de viaţă, poţi spune cel puţin că tu nu mai
reprezinţi o problemă în viaţa ta. Viaţa devine astfel o
călătorie a unei celebrări şi descoperiri nesfârşite.
Pentru prima dată în istoria umanităţii, noi
dispunem de resursele, capacităţile şi tehnologia
necesare pentru a rezolva toate problemele planetei, cum
ar fi hrana, sănătatea, educaţia etc. Ştiinţa şi tehnologia
ne-au pus la dispoziţie instrumente fantastice, suficient
de puternice pentru a anihila de mai multe ori întreaga
lume. Dacă nu vom combina însă aceste instrumente cu
o compasiune profundă, cu cultivarea simţului
inclusivităţii, al echilibrului şi al maturităţii, noi ne-am
putea autodistruge la o scară globală. Urmărirea
constantă a bunăstării exterioare a adus deja această
planetă în pragul anihilării complete.
Nicio generaţie anterioară nu a cunoscut confortul şi
utilităţile din lumea modernă. Cu toate acestea, noi nu
suntem nici pe departe generaţia cea mai fericită sau
mai plină de iubire din istorie. Foarte mulţi oameni
trăiesc într-o stare constantă de anxietate şi de depresie.
Unii suferă din cauza eşecurilor lor, dar ironia face ca
foarte mulţi alţii să sufere consecinţele succesului lor.
Unii oameni suferă din cauza limitărilor, dar alţii suferă
din cauza libertăţii prea mari.
Ceea ce lipseşte este conştiinţa umană. Tot restul
creaţiei este la locul lui, dar oamenii nu sunt. Dacă ei nu
şi-ar mai bloca singuri calea către propria fericire,
celelalte soluţii le-ar sta cu uşurinţă la îndemână.
Această lume nu poate fi transformată fără a transforma
mai întâi indivizii.
Personal, mi-am dedicat întreaga viaţă pentru a-i
ajuta pe oameni să preia controlul asupra propriului lor
destin şi pentru a-i aduce într-o stare de inclusivitate,
astfel încât posibilitatea de a-şi realiza potenţialul
absolut să nu treacă pe lângă ei la nivelul întregii
noastre generaţii. Bucuria, suferinţa, iubirea, agonia şi
fericirea ta - se află în mâinile tale.
Aşa cum spuneam, există o cale de ieşire din impas,
iar aceasta constă în interiorizare. Numai prin
interiorizare vom putea crea noi o lume a iubirii, a
luminii şi a râsului. Această carte îşi doreşte să fie o
poartă de intrare în această lume.
Haide să o transpunem în practică.
 Glosar

Adiyogi Literal, primul yoghin. Omul care a revelat

pentru prima dată ştiinţa yogăi, cunoscut inclusiv sub
numele de Shiva.
Ahankara Simţul identităţii unei persoane. Una din
consecinţele sale este egoul.
Ajna Centrul cunoaşterii şi al iluminării. Este unul
din cei şapte centri energetici principali ai corpului
uman. La nivel fizic, este localizat în punctul central
dintre sprâncene. Mai este cunoscut sub numele de „al
treilea ochi”.
Akasha Eterul. Plan intermediar între cel al creaţiei
şi sursa acesteia. Akasha creează peisajul fizic subtil din
care derivă tot restul creaţiei.
Anahata Chakra sau centru energetic important din
sistemul uman. Este cunoscută sub numele de „chakra
inimii”. Este simbolizată de două triunghiuri care se
intersectează, dând naştere unei stele cu şase colţuri.
Triunghiul cu vârful în sus face referire la planul fizic,
iar cel cu vârful în jos la dimensiunea care transcende
acest plan.
Anandamayakosha Literal, corpul beatitudinii.
Unul din învelişurile energetice care alcătuiesc corpul
uman, potrivit fiziologiei yoghine. Dimensiune nefizică.
Ana pana sati yoga Sistem complet de yoga care
presupune conştientizarea respiraţiei.
Angamardana Serie de 31 de procese dinamice
menite să revigoreze corpul fizic astfel încât acesta să
atingă apogeul stării fizice de bine. Angamardana
înseamnă literal dobândirea unui control perfect asupra
membrelor, organelor şi celorlalte părţi ale corpului.
Tehnica revitalizează toate sistemele fiziologice, cum ar fi
cel muscular, cel osos, cel nervos, cel circulator şi cel
respirator.
Annamayakosha învelişul fizic în fiziologia yoghină.
Mai este cunoscut sub numele de corpul hranei, întrucât
corpul fizic este alcătuit în esenţă din alimentele
consumate.
Asana, Yogasana Yoga înseamnă uniune sau
fuziune, în timp ce asana înseamnă postură fizică. Face
referire la acele posturi care îi permit omului să obţină
starea de unitate cu natura sa superioară. Reprezintă
una din cele opt etape ale yogăi.
Avadhuta Om care s-a ridicat mai presus de
dualitate. În general, face referire la un yoghin sau la un
sfânt aflat într-o stare constantă de beatitudine.
Ayurveda, Ayurvedic Literal, ştiinţa vieţii. Sistem
nutriţional şi medicinal indian străvechi, care utilizează
plante medicinale şi alte elemente telurice pentru a
corecta dereglările sistemice şi pentru a promova starea
de sănătate şi de bine.
Bhakti yoga Literal, yoga devoţiunii. Face referire la
calea spirituală a realizării de sine prin intermediul
iubirii şi a devoţiunii. Este caracterizată prin dorinţa
arzătoare de unitate cu obiectul devoţiunii personale.
Este una din cele patru căi de yoga.
Bhuta shuddhi Cea mai importantă practică din
yoga, Bhuta shuddhi înseamnă purificarea celor cinci
elemente din interiorul sistemului uman.
Bhuta siddhi Stare în care omul dobândeşte
controlul asupra celor cinci elemente din interiorul
sistemului uman. Nivel de expertiză care favorizează
starea de bine şi capacitatea de a accesa dimensiunile
care transcend planul fizic.
 Brahmarandra Brahma înseamnă suprem, iar
randra înseamnă deschidere sau cavitate. Este un alt
nume pentru sahasrara chakra, care este localizată în
fontanela, punctul care corespunde locului moale din
creştetul capului bebeluşilor.
Buddhi Capacitatea de a discerne, a analiza, a gândi
logic şi raţional. Intelect.
Chakra Literal, roată. De asemenea, face referire la
intersectarea nadi-urilor (canalelor) din corpul energetic
uman. Deşi în general se vorbeşte de şapte chakre
asociate cu corpul uman, în total există 114 chakre, din
care două sunt exterioare corpului fizic.
Chidakash sau Chidakasha Dimensiunea eterică a
inteligenţei.
Chitta Inteligenţa pură, nepângărită de memorie.
Este cea mai profundă şi mai fundamentală dimensiune
a minţii umane. Se spune că cei aflaţi în contact cu
această dimensiune au acces la însăşi sursa creaţiei.
Chit shakti Literal, puterea minţii. Este de
asemenea o meditaţie concepută de Sadhguru pentru a
amplifica puterea minţii.
Dharana Proces yoghin prin care subiectul îşi
menţine o focalizare neîntreruptă asupra unui obiect,
creând astfel un contact cu el la nivelul experienţei
directe. Este una din cele opt etape ale yogăi.
Dhyana sau Dhyan Proces yoghin de menţinere a
focalizării, prin care subiectul şi obiectul concentrării
sale devin una. Este una din cele opt etape ale yogăi.
Dhyanalinga Formă energetică extrem de puternică
a Centrului de Yoga Isha din India. A fost consacrată de
Sadhguru exclusiv pentru scopul meditaţiei.
Guru Literal, cel care alungă întunericul. Maestru
spiritual; fiinţă realizată care îi călăuzeşte pe aspiranţii
spirituali către eliberare.
 Hatha yoga Formă de yoga care implică posturile şi
practicile fizice. Este folosită în scop de purificare, dar şi
de pregătire în vederea meditaţiei şi a dimensiunilor
superioare ale experienţei spirituale.
Ida Unul din cele trei canale pranice principale din
corpul uman. Este localizat în partea stângă a corpului.
Are o natură feminină şi intuitivă
Jnana, Jnana yoga Realizare a unei stări în care
inteligenţa este folosită pentru revelarea naturii
personale supreme. Este una din cele patru căi de yoga.
Kalpavriksha Literal, copacul care împlineşte
dorinţele. În yoga, face referire la o minte perfect
armonioasă, cunoscută şi sub numele de kalpavriksha.
Karma Literal, acţiune. Termen folosit cu referire la
expresia compozită a acţiunilor din trecut, care leagă
spiritul de corpul fizic şi determină multe din
caracteristicile persoanei.
Karma yoga Yoga acţiunii. Ştiinţa realizării de
acţiuni care eliberează, nu înlănţuie fiinţa umană. Este
una dintre cele patru căi de yoga.
Kriya, Kriya yoga Literal, acţiune internă.
Transformarea energiilor interioare în scopul realizării
naturii supreme. Este una dintre cele patru căi de yoga.
Kundalini Energia fundamentală a vieţii. Poate intra
în ascensiune prin practica yogăi. Este ilustrată sub
forma unui şarpe încolăcit la baza coloanei vertebrale.
Lingă Lit. Formă primară sau primordială. Elipsoid
perfect. Reprezintă forma fundamentală a geometriei
cosmice.
Mahasamadhi Cea mai înaltă formă de detaşare,
care presupune disoluţia sau neutralizarea completă a
aspectelor personale în principiul universal şi
transcenderea tuturor caracteristicilor individuale. Mai
este cunoscută şi sub numele de Nirvana sau
Mahaparinibbana în alte tradiţii spirituale orientale.
Manas Dimensiune a minţii, distinctă de intelect,
care reprezintă un amalgam complex de amintiri.
Modelează gândurile şi emoţiile.
Mandata Face referire la ciclul fizionomie de 40-48
de zile - o perioadă naturală pentru numeroase procese
fiziologice ale corpului.
Manipuraka Chakra sau centru energetic, localizat
puţin sub ombilic. Este asociată cu energia vitală
necesară pentru supravieţuire şi cu angrenarea activă în
lumea exterioară.
Manomayakosha Corpul mental. Unul din cele cinci
învelişuri în fiziologia yoghină.
Muladhara Localizată în zona perineului,
muladhara reprezintă fundaţia corpului energetic.
Nadi Canalele prin care circulă prana sau forţa
vitală prin corpul energetic.
Namaskar Practică indiană tradiţională care constă
în unirea palmelor pentru armonizarea celor două
dimensiuni ale persoanei (dreapta-stânga, masculin-
feminin etc.). Promovează unitatea şi suveranitatea la
nivelul sinelui, pe care le recunoaşte inclusiv în ceilalţi
oameni.
Nirvikalpa Literal, fără calităţi. Tip de samadhi sau
de detaşare care transcende toate calităţile şi atributele.
În această stare, contactul persoanei cu corpul său este
minimal.
Pingala Unul dintre principalele canale energetice
ale corpului. Este localizat în partea dreaptă a corpului.
Se consideră că Pingala are o natură masculină.
Prana Energia fundamentală a vieţii. Energie vitală.
Pranamayakosha Corpul energetic. Unul din cele
cinci învelişuri din fiziologia yoghină.
 Pratishtha Procesul de consacrare sau de
energizare a unui obiect sau a spaţiului. Aceste procese
sunt în principal de două feluri: mantra pratishtha, care
constă în incantarea unor mantre specifice şi
îndeplinirea anumitor ritualuri; şi prana pratishtha, care
constă într-un proces direct ce implică energia
personală, pra- na-shakti, sau energiile vitale ale
persoanei care face consacrarea.
Sadhana Literal, instrument sau unealtă. Practici
spirituale folosite pentru realizarea de sine.
Sahasrara Chakra sau centru energetic din sistemul
uman, localizat în zona fontanelei sau în creştetul
capului.
Samadhi Stare profundă de detaşare; una din cele
opt etape ale yogăi. Extrem de celebrată în tradiţia
spirituală indiană, starea de samadhi este terapeutică şi
are o natură puternic transformatoare.
Samsara Natura ciclică şi repetitivă a lumii fizice şi
domeniu al karmei, care conferă stabilitatea necesară
creării vieţii.
Samyukti Stare de armonie mentală, în care mintea
nu lucrează împotriva propriei fiinţe.
Savikalpa Literal, cu calităţi. Face referire la un tip
de samadhi - cea cu calităţi sau cu atribute.
Shavasana Literal, postura cadavrului. Una din cele
84 de asane descrise de yoga clasică. Este practicată
pentru capacitatea ei de a favoriza starea de relaxare şi
pentru impactul ei regenerator asupra sistemului
fiziologic uman.
Shi-va, Shiva Literal, cel care nu există. Face
referire la spaţiul nemărginit, dar şi la Adiyogi, primul
yoghin, care a experimentat o stare de uniune cu acest
spaţiu nemărginit.
 Sushumna Canalul central al corpului energetic,
prin care circulă kundalini sau forţa vitală.
Surya kriya Proces puternic de activare a soarelui
lăuntric. Surya înseamnă soare, iar kriya înseamnă
proces energetic intern. A fost conceput ca un proces
holistic pentru susţinerea sănătăţii şi a stării de bine
interioare, dar surya kriya este inclusiv un proces
spiritual complet.
Surya namaskar Practică yoghină străveche. Nu
numai că echilibrează sistemul, dar permite inclusiv
amplificarea receptivităţii faţă de energia solară, pornind
de la premisa că întreaga viaţă de pe Pământ este
susţinută de această energie.
Surya shakti Practică yoghină care stimulează
soarele lăuntric al omului.
Swadhishthana Literal, sălaşul sinelui; chakra sau
centru energetic situat chiar deasupra organelor
genitale.
Tamas Inerţie. Face referire la una din cele trei
calităţi ale existenţei. Celelalte două sunt: rajas sau
dinamismul şi sattva sau detaşarea.
Tantra Literal, tehnologie. Tehnologia transformării
spirituale.
Vasane Tendinţe sau înclinaţii. Trăsături
subliminale ale fiinţei umane. Reziduuri ale dorinţelor şi
acţiunilor.
Vedanta Literal, sfârşitul cunoaşterii perceptibile.
Filozofie sau învăţătură descrisă în Upanişade,
comentariile speculative şi metafizice ale Vedelor.
Vijnanamayakosha Unul dintre cele cinci straturi
ale corpului, considerat un corp de tranziţie. Facilitează
tranziţia de la planul fizic la cel nefizic.
Vishesh Jnana Cunoaştere ieşită din comun, care
transcende percepţia simţurilor.
 Vishuddhi Una dintre cele şapte chakre principale,
vishuddhi este centrul puterii şi al viziunii. Este localizat
la baza gâtului.
Yantra Literal, formă. Formă energetică ce poate fi
desenată şi consacrată în diferite feluri pentru a conferi
prosperitate şi fericire.
Yoga Literal, a înjuga sau a uni. Stare existenţială
în care individul experimentează o stare de uniune cu
existenţa. Poate face referire inclusiv la ştiinţa spirituală
străveche ce prezintă metodele şi tehnologiile necesare
pentru a atinge această stare.
Yoghin Persoană care a cunoscut unitatea
existenţei. Persoană aflată în starea de yoga.
 Ingineria Interioară Online

Conceput de Sadhguru, cursul de Inginerie

Interioară Online (Inner Engineering Online) este un curs
de şapte şedinţe care te ajută să îţi creezi viaţa pe care
ţi-o doreşti. El îţi oferă oportunitatea de a-ţi explora
lumea interioară prin folosirea unor metode care
reprezintă esenţa distilată a ştiinţelor yoghine, oferindu-
ţi numeroase tehnici şi învăţături practice menite să te
ajute să îţi gestionezi mai bine corpul, mintea, emoţiile şi
energia fundamentală a vieţii din interiorul tău.
Programul Ingineriei Interioare reprezintă pasul
următor pentru cei care doresc să îşi exploreze
dimensiunea interioară pentru a câştiga o profunzime
mai mare. Vizitează site-ul
www.InnerEngineering.com/BookNextStep pentru a
afla mai multe despre ofertele speciale pentru cititorii
cărţii de faţă.
Ingineria Interioară este oferită inclusiv sub forma
unui seminar de patru zile prezentat în diferite oraşe din
America de Nord, precum şi la Institutul Isha al
Ştiinţelor Interioare, într-un format pentru acasă.
Vizitează site-ul www.InnerEngineering.com pentru a
afla mai multe despre evenimentele live, despre datele şi
locaţiile în care se ţin acestea.
 Fundaţia Isha

Fondată de Sadhguru în anul 1992, Fundaţia Isha

este o organizaţie internaţională condusă de voluntari,
nereligioasă, nonprofit şi dedicată serviciului public,
care se adresează tuturor aspectelor bunăstării umane.
Are sediul în Statele Unite, la Institutul Isha al Ştiinţelor
Interioare, situat pe spectaculosul Podiş Cumberland
din centul statului Tennessee, şi la Centrul de Yoga Isha
din sudul Indiei, în luxurianta pădure tropicală de la
poalele Munţilor Velliangiri, de lângă Coimbatore.
Dincolo de frumuseţea lor naturală, spaţiile consacrate
din aceste locaţii conţin o energie extrem de puternică,
ce poate asista procesul creşterii individuale, oferind
numeroase beneficii pentru diferite aspecte ale vieţii.
Fundaţia este susţinută de peste trei milioane de
voluntari din întreaga lume, activităţile sale oscilând
între diferite proiecte umanitare globale din domeniul
sănătăţii publice, ecologiei şi educaţiei, şi programe de
yoga pentru indivizi, cu scopul transformării interioare.
Programul Acţiune pentru Regenerarea Rurală asigură
îngrijiri medicale gratuite şi programe de reabilitare a
comunităţii pentru mai bine de şapte milioane de
oameni din 4.600 de sate din sudul Indiei. Proiectul
GreenHands este un efort masiv de reîmpădurire,
voluntarii săi plantând peste 28 de milioane de copaci
până în prezent. Proiectul a intrat în Cartea Recordurilor
pentru cel mai mare număr de copaci plantaţi - peste
850.000 într-o singură zi - şi a primit cea mai înaltă
distincţie pentru activităţi ecologice a Indiei. Programul
Isha Vidya îşi propune să transforme viaţa copiilor
defavorizaţi din mediul rural, prin asigurarea unei
educaţii de bună calitate la un preţ redus pentru peste
70.000 de copii.
Principalul obiectiv al tuturor activităţilor Fundaţiei
este să îi ajute pe oameni să îşi realizeze potenţialul
suprem din interiorul lor, promovând un climat global al
inclusivităţii şi armoniei.
Vizitează site-ul isha.sadhguru.org pentru a afla mai
multe informaţii.
 CUPRINS
Partea întâi ................................................................... 7
O notă pentru cititor ............................................... 8
Acolo unde nu există hotare, nu există nici povară 52
Partea a doua .............................................................. 90
O notă pentru cititor ............................................. 91
Corpul .................................................................. 93
Simţul vieţii: cunoaşterea procesului vieţii
dincolo de simţuri ........................................... 98
Ascultarea vieţii ............................................ 102
Descărcarea cosmosului ............................... 107
Intensitatea inactivităţii ................................ 110
Un fragment de Pământ ................................ 112
La unison cu Soarele .................................... 117
Un yoghin legendar....................................... 121
O greşeală elementară .................................. 122
Construirea de temple pentru cele cinci
elemente ....................................................... 126
Când rahatul a ajuns până la tavan ............. 127
Hrana privită ca un combustibil ................... 130
Bucătăria iadului.......................................... 134
Drama digestiei proaste ................................ 138
Simţul gastronomic ...................................... 142
De la agitaţie la relaxare ............................... 146
De la existenţa carnală la cea cosmică .......... 149
Deturnarea hormonală ................................. 155
Mortalitate şi profunzime .............................. 158
Mintea ................................................................ 160
Gândeşte-te că te situezi în afara vieţii ......... 167
Limitele logicii .............................................. 172
 Funinginea identităţii ................................... 174
Scufundă-ţi intelectul în luciditate (conştiinţă)
..................................................................... 180
Luciditatea echivalează cu viaţa.................... 183
Cunoaşterea fără gândire ............................. 188
Credinţă versus căutare ............................... 190
Copacul care împlineşte toate dorinţele ........ 195
Mitul „cap versus inimă” ............................... 198
Cunoaştere şi devoţiune ............................... 201
Yoga şi beţia extatică .................................... 204
Mantra iubirii ............................................... 205
Devoţiunea: o schimbare dimensională ......... 208
Akka Mahadevi ............................................. 211
Acceptarea misterului ................................... 212
Energia ............................................................... 217
Pe calea pranică ........................................... 217
Durere, nu suferinţă ..................................... 220
Enigma karmică ........................................... 221
Mecanica vieţii .............................................. 230
Labirintul energiilor ...................................... 236
Calea necartografiată .................................... 245
Ştiinţa sacră ................................................. 246
Munţi de graţie ............................................. 255
Culmile argintii............................................. 260
Calea misticului ........................................... 262
Tantra: o tehnologie a transformării.............. 265
Puterea şarpelui ........................................... 270
Bucuria............................................................... 273
Începutul ...................................................... 273
Glosar ....................................................................... 275
Ingineria Interioară Online ........................................ 283
Fundaţia Isha ............................................................ 284