Iona

- Teatru postbelic -
 viziunea despre lume
de Marin Sorescu
Opera literară „Iona” de Marin Sorescu a apărut în perioada postbelică (1968). Este
piesa de debut a autorului şi face parte din trilogia dramatică „Setea muntelui de
sare”. Titlul trilogiei este o metafora care sugereaza ideea ca setea de adevar, de
cunoastere si de comunicare sunt caile de care are nevoie omul pentru a iesi din
absurdul vietii, din automatismul existentei.

Subintitulata ¨tragedie in patru tablouri¨, piesa nu respecta normele clasice. Aici

“tragedia” este inteleasa in sens existential ca lupta a individului cu destinul, in
incercarea de a-l schimba si de a se gasi pe sine, de a-si defini fiinta.

Ca specie literara, piesa este o parabola dramatica, o meditatie despre conditia

omului modern, dar si un monolog care cultiva alegoria si metafora.

Principala tema a piesei este singuratatea fiintei umane, potrivit indicatiilor scenice
din debutul textului: “Ca orice om foarte singur, Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi
pune întrebări şi-şi răspunde, se comportă, tot timpul, ca şi când în scenă ar fi două
persoane.” Problematica se diversifica prin revolta omului in fata destinului, raportul
dintre libertate si necessitate si lipsa comunicarii sociale, ca sursa a singuritatii.

Secvente ilustrative pentru tema solitudinii sunt, pe de o parte, aceea in care Iona
isi pierde ecoul, la inceputul tabloului I, fapt care pare a-I anula existenta:”Gata şi
cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a isprăvit. /S-a dus şi ăsta. /Semn rău”, iar pe de alta
parte, scena in care protagonistul scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata
de piele din podul palmei stangi (tabloul III). El incearca sa comunice cu lumea si
astfel sa gaseasca salvarea. Intr-un gest disperat, trimite scrisoarea, asemenea
naufragiatilor, punand-o intr-o basica de peste. Faptul ca tot el gaseste biletul si ca
nu-si recunoaste propriul mesaj accentueaza sentimental acut al singuratatii.
Instrainarea de lume conduce la instrainarea de sine.

Titlul operei are doar aparent legatura cu mitul biblic. In povestea biblica Iona e un
proroc din cartea cu acelasi titlu a Vechiului Testament. Pentru a-l verifica,
Dumnezeu il trimite in cetatea Ninive pentru a propovadui credinta. Iona refuza si
fuge pe o corabie catre Tarsis. Vazandu-i impotrivirea, Dumnezeu a iscat o furtuna
puternica pe mare, iar pentru a potoli urgia, ceilalti corabieri il arunca pe Iona in
apa. Acesta e inghitit de un chit (balena). Dupa 3 zile in care a stat in burta chitului,
avand timp sa mediteze asupra consecintele faptelor sale, a fost eliberat. Insa
teatrul modern reinterpreteaza miturile, iar pescarul Iona are un destin diferit.

Marin Sorescu pastreaza din mitul biblic doar numele eroului, Iona. Spre deosebire
de prorocul biblic, personajul din tragedie se afla de la inceput captiv in gura unui
peste fara posibilitatea de a fi salvat de divinitate si fara a fi savarsit vreun pacat.
Tragicul situatiei consta in faptul ca procesul cunoasterii se deruleaza intr-o lume
inchisa, abdomenul pestelui. In plus, spre deosebire de credinciosul Iona, om al
lumii vechi, care comunica direct cu divinitatea, monologul lui Iona reflecta
mentalitatea moderna, o lume demitizata, din care Dumnezeu s-a retras. Astfel, Iona
devine exponentul omului modern, instrainat de sacru, de ceilalti si chiar de sine.

Asemenea majoritatii dramaturgilor moderni, Marin Sorescu modifica regulile de

compozitie ale teatrului “clasic”. Scriitorul renunta la dialog si construieste piesa
sub forma unui monolog dialogat, sugestiv pentru tema singuratatii. Exista un singur
personaj activ, care-si da replica, fiind obligat sa “se comporte ca si cand in scena
ar fi doua persoane”, sa se dedubleze. Aceste conventii sunt precizate in lista cu
personajele, care cuprinde, pe langa pescarul Iona, alti doi pescari, “figuranti”
tacuti, si in notatiile autorului de la inceputul piesei. Consecintele dedublarii
personajului sunt disparitia conflictului si a intrigii traditionale si plasarea actiunii in
planul parabolei.

Piesa este alcatuita din patru tablouri, care prezinta etape ale cautarii in care se
afla personajul. Sugestiile planului exterior, din primul si ultimul tablou, sunt
dispuse simetric cu idea limitarii in planurile lumii interioare, din al doilea si al
treilea tablou.

Timpul si spatiul au valoare simbolica in teatrul modern. Precizat in indicatiile

scenice de la inceputul fiecarui tablou, spatiul cu valoare metaforica apartine
aproape exclusive imaginarului: acvariul, plaja, burtile pestilor, moara de vant.
Absenta timpului istoric, situarea in atemporal, demitizarea sunt aspect ale
tragicului modern, iar relatiile temporale reliefeaza, in principal, perspectiva
discontinua a timpului psihologic care potenteaza starile interioare ale personajului.

Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipseste din

tragedia lui Sorescu. Conflictul este, de fapt, drama existentiala a protagonistului
Iona. Imagine a omului modern, Iona traieste plenar un conflict interior de esenta
tragica cu propriul sine, intr-o intriga nascuta din discrepanta dintre ideal si
realitate de a trai intr-un orizont inchis ca un pantece de chit.

In tabloul I, in expozitiune, Iona, un pescar ghinionist, reprezinta tipul omului

obisnuit, conformist (“fiecare om trebuie sa-si vada de trebusoara lui(…) sa
priveasca in cercul sau”), care se lasa manipulate de viata, un autoiluzionat care
viseaza la “pestele cel mare”, dar sta “nepasator”, “intors cu spatele”, in gura
deschisa a unui monstru marin. Acesta il inghite pe Iona la sfarsitul tabloului I
(intriga).

Conflictul tragic dintre individ si destin este evidentiat de conditia personajului de

pescar fara noroc. Aflat in asteptarea pestelui visat, Iona incearca prin joc sa
pacaleasca soarta potrivnica cu ajutorul unui acvariu din care prinde pestisorii deja
captivi. Desi lumea pestisorilor nu este acvariul, in fond o inchisoare, ei “dau veseli
din coada”, parand a se fi adaptat la situatia anormala in care se afla. Este ceea ce
va face si Iona, odata inghitit de “gura imensa a pestelui” pe care o ignorase.
Caracteristica a limbajului poetic modern, ambiguitatea confera sensuri multiple
metaforelor: “marea” este o metafora a libertatii, dar si a greutatilor vietii, iar
“pestii” evidentiaza dubla ipostaza a fiintelor de vanat si vanator, de jucarie a
destinului si destin.

In tabloul II va constata cu uimire ca e “primul pescar pescuit” de monstrul marin,

ca raportul vanat-vanator s-a inversat.

Desfasurarea actiunii releva incercarile de salvare a personajului captive in burtile

unor pesti care se inghit unul pe altul, simbolizand constrangerile existentei. Iona
incearca diverse solutii de salvare, sa taie cu un cutit sau cu propria unghie o
“fereastra” in burtile pestilor, sa trimita un mesaj de naufragiat si vorbeste despe
valorile existentei umane: viata, moartea, cunoasterea, comunicare, iubire, familie,
libertate etc.

Cadrul tabloului II este interiorul Pestelui I, un spatiu – capcana, in care eroul

mediteaza asupra mortii si a timpului. Incearca sa se adapteze la noua situatie, sa
arunce navodul. Dar gaseste cutitul si, dupa o reflective la sinucidere, descopera
calea de salvare: sa taie o “fereastra” in burta chitului.

In tabloul III, “mica moara de vant” aflata in burta Pestelui II (care inghitise Pestele
I) si de care Iona se simte “atras ca de un vartej” constituie si ea un avertisment
simbolic. Intalnirea cu cei doi pescari cu cate o barna in spate, care raman muti la
intrebarile lui Iona simbolizeaza absenta comunicarii. Ei isi poarta crucea, isi duc
povara existentei resemnati. Iona taie, cu ajutorul unghiilor, o fereastra prin care
evadeaza din burta pestelui, dar constata ca Acela e inghitit de alt peste si mai
mare (Pestele III). Se gandeste sa-i scrie mamei sale un bilet prin care sa o roage
sa-l mai nasca o data. Scrie biletul pe o bucata de piele din podul palmei stangi, intr-
o alta incercare esuata de comunicare cu lumea.

Tabloul IV il surprinde pe Iona intr-o “gura de grota, spartura ultimului peste

spintecat”. “Barba lui Iona” care rasare la gura grotei “lunga si ascutita” este un
indice de timp, semn ca omul a petrecut o viata de cand incearca zadarnic sa
gaseasca solutia salvatoare. Imaginea orizonturilor concentrice care-l contin este
punctual culminant. Lumea ca imagine a “unui sir nesfarsit de burti. Ca niste
geamuri puse unul langa altul” genereaza spaima, eroul asumandu-si conditia
tragica. Simbol al omului modern, Iona sufera din cauza absentei semnelor divinitatii
din lume: “Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia.”

In cele din urma, Iona isi aminteste trecutul, isi redescopera identitatea, care
anuleaza sentimental tragic al instrainarii: “Cum mă numeam eu? (Pauză.) -
(Iluminat, deodată.) Iona. /- (Strigând.) Ionaaa! /- Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt
Iona.”

Deznodamantul, gestul sinuciderii, ca modalitate de a evada din limitele existentei,

trebuie interpretat in maniera simbolica: personajul gaseste calea mantuirii, a
iluminarii, in sine:”Gata, Iona? (Îşi spintecă burta.) Răzbim noi cumva la lumină.”

In opinia mea, atitudinea pescarului Iona, personaj principal al piesei cu acelasi

nume, este conforma situatiei omului modern, care se descopera singur in univers si
incearca, prin orice mijloc, să găsească un punct de echilibru prin care să poată
supravieţui.

In concluzie, “Iona” aduce o innoire radical in teatrul romanesc. Situarea in

atemporal, rescrierea mitului biblic cu trimiteri spre actualitate, limbajul metaforic
sunt trasaturi ale teatrului modern. Sensul ultim al textului este ideea ca singura
cale de a-ti proiecta viitorul este constientizarea trecutului.
 Iona
 particularitati de constructie a unui personaj
de Marin Sorescu
Iona este personajul principal si eponim al dramei omonime, pentru conturarea
caruia Marin Sorescu foloseste tehnica moderna a monologului dialogat. Iona se
dedubleaza pe tot parcursul piesei, dialogand cu sine insusi pentru a pune in valoare
numeroase idei privind existenta si destinul uman, prin exprimarea propriilor
reflectii, opinii sau conceptii.

Iona este un personaj neomodernist, care exprima strigatul tragic al individului

insingurat, care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului
de a inainta pe calea libertatii si de a-si asuma propriul destin.

Tabloul I il plaseaza pe Iona in “gura pestelui”, stand total nepasator cu spatele la

acesta si cu fata la imensa intindere de apa, marea, care sugereaza libertate,
aspiratie, iluzie. Iona este un pescar ghinionist,care, desi isi doreste sa prinda
pestele cel mare dar prinde doar “fâțe”. Pentru a nu se demoraliza din cauza
neputintei impuse prin destin, ia cu el un acvariu ca sa pescuiasca pestii care “au
mai fost prinsi o data”. Iona se simte ca un ratat, un damnat. Incearca, strigandu-se,
sa se regaseasca, sa se identifice pe sine insusi. Finalul tabloului il prezinta pe Iona
inghitit de pestele urias, cu care incearca sa se lupte, strigand dupa ajutor: “Eh, de-
ar fi macar ecoul!”

Tabloul II il gaseste in “interiorul Pestelui I”, in intuneric, ca semnificatie a

neputintei de comunicare. Iona vorbeste mult, monologul dialogat continua cu
puternice accente filozofice, exprimand cele mai variate idei existentiale care pun
stapanire pe gandurile lui. Iona doreste sa se simta liber, “fac ce vreau, vorbesc. Sa
vedem daca pot sa sit ac. Sa-mi tin gura Nu mi-e frica.” Gaseste un cutit, semn al
libertatii de actiune, se gandeste la sinucidere, cutitul sugerand o varianta, o cale
de iesire din aceasta situatie limita si anormala.

In tabloul 3, Iona se afla in “interiorul Pestelui II”, care inghitise Pestele I. Ideile
asupra carora mediteaza Iona in acest tablou se refera la viata, la conditia omului in
lume, la ciclicitatea existentiala a vietii cu moartea. Apar doi figuranti care “nu scot
niciun cuvant”, Pescarul I si Pescarul II, fiecare cu cate o barna in spate, pe care o
cara fara oprire, simbolizand oameni ce-si duc povara data de destin, dar care nici
nu cauta motivatii, fiind coplesiti de rutina. Dornic de comunicare, Iona vorbeste cu
ei, vrand sa le inteleaga aceasta conditie umilaa sumata ca o obligatie. Iona devine
increazator si ia cutitul, cu care incepe sa spintece burtile pestilor, cu intentia de a
iesi la lumina.

Tabloul IV il prezinta pe Iona in gura “ultimului peste spintecat”. Eroul respira acum
alt aer, nu mai vede marea, ci nisipul ca pe “nasturii valurilor”, dar nu este fericit,
pentru ca “fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie”. Singur in pustietatea
imensa, dar dornic de comunicare si de a se face auzit, Iona isi striga semenii: ”Hei,
oameni buni!”. Apar cei doi pescari care au in spinare barnele si Iona se intreaba de
ce intalneste mereu aceeasi oameni, sugerand limita omenirii captive in lumea
ingustata. Orizontul lui Iona se reduce, la o burta de peste, dupa care vede “alt
orizont”, care este o “burta de peste urias”, apoi “un sir nesfarsit de burti”, adica e
condamnat la un destin din care nu poate iesi. Iona iese pe o plajă pustie şi înţelege
că drumul este greşit şi gândeşte o cale inversă pentru a "ieşi la lumină". Îşi strigă
numele şi, în loc de a mai tăia burţi de peşte, în speranţa unei libertăţi iluzorii, îşi
spintecă propriul abdomen, cu sentimentul de a fi găsit, nu în afară, ci în sine,
deplina libertate: "Răzbim noi cumva la lumină". Decizia finala e surprinzatoare, dar
perfect logica: nedescoperind nicio cale de salvare din universul inchis, in care e
iremediabil captiv, el incearca sa caute iesirea in sens invers, adancindu-se in
propriul univers launtric. Gestul sinuciderii şi simbolul luminii din final sunt o
încercare de împăcare între omul singur şi omenirea întreagă, o salvare prin
cunoaşterea de sine, ca forţă purificatoare a spiritului. Gestul lui nu trebuie inteles
ca sinucidere, ci ca eliberare totala prin care isi rezolva criza.