Rețele sociale

În prezent, socio-antropologii și sociologii manifestă un interes crescut pentru ideea de ‚ ‘rețele

sociale’, percepută ca un modalitate de înțelegere a comportamentului social analizat în cadrul
unor comunități mari, complexe.

Studiul lui J. Clyde Mitchell vine în completarea scrierilor lui Aronson și ale lui Boissevain , ale
căror cercetări se bazează pe abordarea ‘rețelei’. O contribuție deosebită în domeniu aparține
cercetătoarei Elizabeth Bott care susține că performanța rolului conjugal este legată de densitatea
rețelelor sociale cu persoane din afara familiei ale fiecăruia dintre soți. Cele mai proeminente
lucrări ce tratează acest subiect sunt considerate lucrările lui Barnes și ale lui Whitten & Wolfe,
ce conțin bibliografii extinse ale celor mai importante contribuții până la data publicării.

Cea care a fundamentat noțiunea de ‘rețele sociale’ este Barnes a cărei cercetări era inițial mai
degrabă de natură conceptuală, ideologică, decât empirică, care să se bazeze pe colectarea și
analiza datelor colectate. Acest lucru a atras după sine apariția unor nenumărate păreri,
perspective și teorii, unele chiar nefondate, care au creat confuzie terminologică în privința
acestui subiect.

Analiza conceptuală a lui Barnes explică modul în care anumite ‘perechi de noduri ale rețelei’
influențează ceea ce se întâmplă în ‘noduri adiacente’, mai precis, modul în care relaționează
soții într-o căsnicie este indirect influențat de relaționarea fiecăruia dintre parteneri cu cei din
exteriorul familiei.

Pornind de la teoria lui Barnes, au fost experimentate diverse etape de cercetare cu impact
semnificativ asupra evoluției în analiza conceptului de ‘rețele sociale’ în contexte și comunități
mari, variate, astfel: Barnes și Bott și-au extins cercetările în comunități din vestul Europei,
Adrian Mayer în contextul politic modern din India, iar Philip Mayer într-un oraș din Africa de
Sud.

Studii antropologice elocvente, însă în cadrul unor comunități tradiționale mai mici din SUA, au
experimentat și cercetătorii Whitten și Wolfe, ale căror rezultate sunt foarte asemănătoare cu cele
realizate în cadrul comunităților mari. Așadar, studii independent realizate referitoare la analiza
conceptului de ‘rețele sociale’ în contexte și comunități diferite au generat concluzii perspective
comune ce au pus bazele unei teorii socio-antropologice, și anume, ‘teoria rețelelor sociale’.

Problema teoriei rețelelor sociale

În încercarea de corelare a noțiunii de rețele sociale cu teoria antropologică socială generală au

rezultat anumite controverse, întrucât unii antropologi considerau inadecvată abordarea teoretică
structural-funcțională a rețelei în comunități mici, considerând a fi relevantă și pertinentă doar
pentru societățile complexe, de mari dimensiuni.

În urma acestor manifestări de nemulțumire vizavi de teoriile structurale au rezultat două

perspective. Pe de o parte unii teoreticieni considerau inadecvată abordarea teoriilor structurale
în modificarea conceptelor deja existente, pe de altă parte a apărut o nouă abordare ce vizează
comportamentul indivizilor unul față de celălalt, ulterior numită teoria tranzacțională.

În clasificarea teoreticienilor tranzacționali s-au distins câteva tipologii:

- G.M. Forster și Eric Wolf au pus accentul pe relațiile binare: patron-client, relații de
intermediere/comisionare/ brokeraj,
- Thibaut și Kelly sau Homans și Blau au dezvoltat abordări de tranzacții sociale,
- Barth Bailey, Boissevain, Nicholas și Adrian Mayer, teoreticieni preocupați ’de acțiune’,
și anume de modul în care indivizii și-au manipulat relațiile sociale pentru a putea atinge
anumite scopuri.

Dat fiind faptul nu s-au pus bazele unei teoretizări concrete și solide bazate pe cercetări
empirice, au existat doar diverse orientări și percepții legate de interacțiunea socială ce au
derivat din noțiunea de rețele sociale.

O părere pertinentă vine din partea sociologului Lawrence Crissman care susține faptul că
teoretizările de rețea trebuie să fie făcute în acord cu teoria varietății rolurilor și tipologiilor
de grupuri. Spre exemplu, mai multe roluri pot coexista într-o singură rețea, astfel încât din
punct de vedere operațional accentul trebuie pus pe contexte instituționale în care oamenii își
extind legăturile de rețea.

Perspective structurale şi tranzacţionale

În prezent nu se poate argumenta că diferiţii autori care au raportat date din teren în termeni
de concepte derivate din reţele sociale operează fie cu un set solid de idei teoretice, fie cu un
set solid de concepte.

Banck sugerează că până acum reţelele sociale au fost folosite în două feluri. Într-una din
abordări, comportamentul unui actor este interpretat în lumina tiparului legăturilor, atât
interacţionale, cât şi morfologice, din reţeaua sa socială. În aceste studii, ceea ce trebuie
explicat este comportamentul, iar ceea ce oferă explicaţia este reţeaua socială. Aceste studii
se bazează pe teoria interacţiunii, ca şi căutare a solidarităţii şi consensului. În cealaltă
abordare, comportamentul actorului este văzut prin modul în care el manipulează legăturile
pe care le are pentru obţinerea unui scop. Aici, reţeaua socială este ceea ce trebuie explicat,
iar scopul este ceea ce oferă explicaţia. Aceste studii au fost mai mult în domeniul acţiunii
politice şi teoriei jocurilor. Ca atare este clar că unii utilizatori de reţea tind să vadă
tranzacţiile ca pe o consecinţă a structurii reţelei şi nu văd reţeaua ca pe o consecinţă a
tranzacţiilor.

Se poate deci concluziona că astăzi tranzacţionaliştii predomină printre cei care folosesc
reţelele pentru a raporta date din teren, fie în mod primar, fie secundar.

Din punct de vedere funţional-structural, reţelele au fost văzute ca o elaborare de noţiuni de

bază structural-funcţionale care ar putea oferi explicaţii asupra realizării consensului bazat pe
normă şi a comportamentului direcţionat de normă.

Boissevain adoptă o abordare mai degrabă structurală decât structural-funcţională, atunci

când explică comportamentul a două persoane şi a soţiilor lor în special prin recurgerea la
structura reţelelor persoanelor implicate.

Autori mai recenţi îşi bazează abordările pe modelul tranzacţional, deci pe modul în care
anumite legături dintr-o reţea socială pot fi activate de către o persoană-ancoră pentru un
scop anume. În multe dintre studii sunt aparente două caracteristici ale abordării
tranzacţionale. Mai întâi se examinează baza selectării unei anumite persoane. Pentru un
anume scop, un anume actor are in minte faptul că o anumită gamă de contacte pe care le are
au mai multă relevanţă decât altele. Cei activaţi de către persoana-ancoră sunt aleşi pe baza
unui principiu pe care analistul trebuie să-l elucideze. După ce au fost stabilite unităţile sau
elementele din reţea şi folosind o abordare de reţea, analistul explică modul în care acţiunea
este influenţată de o anumită înlănţuire de oameni selectaţi. Aici devin relevante conceptele
elaborate în legătură cu reţelele sociale. Analistul de reţea studiază influenţa naturii strânse a
relaţiilor, multiplexitatea, caracterul direct şi intensitatea legăturilor asupra tranzacţiilor în
care sunt implicaţi actorii.

Toţi autorii raportează materiale din teren folosind abordarea reţelelor sociale, dar puţini
colectează date în teren deliberat în termenii conceptelor de reţea.