Carp Theodor

Grupa 12, Seria A, MG

Solul – proprietăți fizice

INTRODUCERE
Solul este definit ca stratul de la suprafata scoartei terestre format din particule,
materii organice, apa, aer si organisme vii, fiind un sistem foarte dinamic ce indeplineste
multiple functii si este vital pentru activitatile umane si pentru supravietuirea ecosistemelor.
Ca interfata dintre pamant, aer si apa, solul este o sursa neregenerabila, care
indeplineste functii vitale: producerea de hrana si biomasa, depozitarea, filtrarea si
transformarea multor substante; sursa de biodiversitate, habitate, specii si gene, serveste drept
platforma mediu fizic pentru oameni si activitatile umane; surse de materii prime, bazin
carbonifer si patrimoniu geologic si arheologic.
Notiunea de sol este indisolubil legata de productivitatea, care depinde de ciclul de
conversie, adica de viteza repunerii in circulatie a materiei si a energiei din habitatul complex
pe care-l formeaza biocenozele solului care, la randul lor sunt influentate, printre altele, de
chimizarea in exces si unilaterala, ca si de pesticidele ajunse in sol.
Solul reprezinta suprafata fizica utilizata ca loc de asezare a colectivitatii umane.
Solul are ca functie capitala aceea de suport si de mediu pentru plantele terestre, mijloc
principal de productie vegetala-baza existentei omului insusi.
Însuşirile fizice influenţează regimul aerohidric al solurilor şi dezvoltarea sistemului
radicular al plantelor. Textura solului reprezintă însuşirea cea mai importanta a solului în
funcţie de aceasta se alege tehnologia de cultura cea mai adecvată, aplicarea irigaţiei şi a
fertilizării sunt condiţionate de textuara solului.
Aplicarea unui management defetuos atrage după sine distrugerea structurii solurilor,
creşterea compactităţii solului cu repercursiuni negative asupra dezvoltării plantelor.
Principalele proprietati fizice ale solului sunt urmatoarele:temperature, textura, structura
solului, permiabilitatea, umiditatea, filtrarea, densitatea si capilaritatea.
Solul - reprezintă principalul mijloc de producţie în agricultură, care este
nereproductiv şi inextensibil, de aceea el trebuie gospodărit cu mare grijă, asigurarea
maximei sale rodnicii constituind preocuparea de bază a fiecărei ţări, a tuturor specialiştilor
din domeniu. Realizarea acestui deziderat impune ca cei care îşi desfăşoară activitatea în
domeniul agricol să cunoască temeinic solul, care, dacă este folosit raţional, permite
realizarea unor recolte mari, sigure şi stabile, în orice condiţii de climă.
 CUPRINS

 Temperatura solului
Sursa de energie care provoacă încălzirea solului este in primul rând energia solară şi
în mică măsură energia provenită din interiorul Pământului sau cea cauzată de diferitele
procese exotermice din sol (descompunerea resturilor organice sau hidratarea).
Cantitatea de energie depinde în primul rând de latitudine, scazând cu cât ne
deplasam de la ecuator catre pol, deoarece în aceeaşi direcţie scade şi unghiul de incidenţă al
razelor solare. Un rol important în distribuţia energiei solare îl are relieful prin înclinarea şi
direcţia expoziţiei suprafeţelor sale, versanţii orientaţi către sud primind mai multă energie
decât cei cu alte orientări. De asemenea, o influenţă ridicată o are şi starea de umiditate a
atmosferei. Astfel, cu cât atmosfera este mai umedă cu atât ea reţine mai multă energie
calorică, apa având cea mai ridicată capacitate calorică.
Temperatura solului este una din proprietăţile importante ale solului. În primul rând,
de ea depind posibilităţile de creştere ale plantelor, şi asta pentru că sub 0° C nu poate exista
activitate biotică, iar pentru cele mai multe plante germinarea seminţelor şi dezvoltarea lor se
poate realiza doar la temperaturi ale solului mai mari de 5° C. La fel, fauna din sol are şi ea
nevoie de o anumită temperatură pentru a putea trăi. De asemenea, în funcţie de temperatură
este şi intensitatea cu care se desfaşoara în sol diferitele procese fizice, chimice şi biologice.

 Textura (compozitia granulometrica) reprezinta proportia in care particulele de sol de diferite

marimi (de la cele coloidale de argila si pana la cele grosiere de nisip si de pietris) paticipa la
alcatuirea solului.
Faza solidă a solului, care reprezintă circa 50% din volumul total, este alcătuită din
substanţe organice şi minerale. Partea minerală este formată din particule elementare de
diferite mărimi, ce îndeplinesc fiecare anumite funcţii şi conferă însuşiri specifice solului.
Deoarece alcătuirea fazei solide a solului este foarte complexă din punct de vedere fizic,
chimic şi mineralogic, interesează în special mărimea particulelor elementare ale solului.
Particula elementară reprezintă o particulă solidă minerală silicatică, care nu poate fi
divizată în alte particule mai mici în urma unor tratamente fizico-chimice simple ci numai
prin sfărâmare sau dispersie. În cadrul părţii minerale silicatice se separă o serie de
componente după mărimea particulelor elementare numite fracţiuni granulometrice. Acestea
sunt reprezentate prin partea fină alcătuită din particule cu dimensiuni mai mici de 2 mm
(argilă, praf şi nisip) şi partea grosieră formată din materiale cu dimensiuni mai mari de 2
mm, care reprezintă scheletul solului. Solurile evoluate, cu orizonturi bine diferenţiate sunt
 alcătuite in principal din fracţiuni granulometrice cu dimensiuni < 2 mm, care determină
textura solului.
Gradul de fragmentare a părţii minerale în componente de diferite mărimi şi proporţia
cu care acestea participă la alcătuirea solului, reprezintă una dintre cele mai importante
însuşiri, care influenţează majoritatea proprietăţilor solului şi anume textura solului.
Textura solului prezintă o importanţă deosebită în legătură cu capacitatea de
producţie a solului, caracteristicile agronomice şi cele ameliorative. Textura este însuşirea cea
mai stabilă a solului, în funcţie de care trebuiesc adaptate toate tehnologiile de cultură şi
măsurile agropedoameliorative privind ameliorarea însuşirilor negative ale solurilor
determinate de texturi extreme.

 Structura solului
Particulele elementare de nisip, praf şi argilă, care determină textura solului, sunt
organizate la nivel superior în formaţii complexe cu diferite forme şi mărimi, denumite
agregate structurale ce constituie structura solului.
Particulele care alcătuiesc agregatele structurale sunt legate prin intermediul unor agenţi, care
au rolul de lianţi de legătură, cum sunt coloizii (argila, humusul, oxizii de fier) şi carbonaţii
de calciu.
Principalele tipuri morfologice de agregate structurale întâlnite la solurile structurate
din ţara noastră sunt următoarele: structura glomerulară, grăunţoasă (granulară), poliedrică
angulară, poliedrică subangulară, sfenoidală, prismatică, columnară, columnoidă, foioasă sau
lamelară.

 Permiabilitatea este caracteristica solului de a fi străbătut de aer şi apă. Permiabilitatea pentru

aer depinde de granulometrie (dimensiunile granulelor). Solurile formate din granule mari
sunt foarte permeabile pentru aer. Cu cât cantitatea de aer din sol este mai mare cu atât creşte
salubritatea acestuia, deoarece sunt asigurate procesele de biodegradare.
Permiabilitatea pentru apă este determinată de granulometrie şi de porozitate (spaţiile
libere rămase între granule). Permiabilitatea solului pentru apă este importantă pentru
acumularea rezervelor de apă subterană şi pentru asigurarea apei necesare vegetaţiei.

 Umiditatea solului reprezinta cantitatea de apa a solului la momentul determinarii si care

poate fi indepartata prin uscare la temperatura de 105-110oC. Umiditatea se exprima in
grame si se raporteaza la 100 g sol uscat.
 Filtrarea este capacitatea solului de a reţine în porii săi diferite impurităţi care îl străbat. Cu
cât solurile sunt mai greu permeabile cu atât reţinerea este mai mare. Această particularitate a
solului are o importantă mare igienico-sanitară deoarece asigură protecţia apelor subterane.

 Densitatea si densitatea aparenta

Densitatea solului (D) reprezinta masa unităţii de volum şi se exprima in g / cm 3.În
general, orizonturile superioare ale solurilor minerale au o densitate de 2,65 – 2,68 g / cm 3,
iar orizonturile inferioare de 2,70 – 2,72 g / cm 3. Materialele ce au continuturi ridicate de
materie organica prezinta o densitate mai mica, ce poate cobori pana la 1,80 – 2,00 g / cm3.
Densitatea aparenta (DA) reprezintă raportul dintre masa unui corp şi volumul lui,
limitat la suprafaţa exterioară, adică inclusiv volumul porilor.
Pentru determinarea densitatii aparente se recolteaza o proba de sol in asezare
nemodificata. Densitatea aparentă depinde în mare măsură de conţinutul de materie organică
al solului, de compoziţia mineralogică, de gradul de structurare sau de cel de compactare pe
care îl prezintă solul. Densitatea aparenta influenţează multe din insusirile fizice ale solului,
cum este capacitatea de reţinere a apei, porozitatea, aeraţia solului, permeabilitatea sau
rezistenţa mecanică la pătrunderea rădăcinilor plantelor sau a uneltelor la efectuarea lucrărilor
agricole.
Pentru principalele soluri agricole din România, densitatea aparenta pe primii 100 cm
variază între 0,90 g / cm3şi 1,50 – 1,65 g / cm3. Cele mai mici densităţi aparente, valori
subunitare, se înregistrează la solurile turboase, precum şi la cele formate pe cenuşi vulcanice
(andosoluri şi soluri andice).

 Capilaritatea reprezinta capacitatea acestuia de a permite apei subterane catre straturile

superficiale. Aceasta insusire este invers proportionala cu permeabilitatea, dar direct
proportionala cu porozitatea.
S-a constatat ca in solurile cu porozitatea mica (nisip), timpul de urcare al apei este
mic iar in solurile cu porozitatea mare (argila), ridicarea apei este lenta cateva ore, dar
inaltimea este mai mare (1,5 - 2m).
Capilaritatea solului reprezinta o proprietate fizica a solurilor in raport invers cu
permeabilitatea acestora (permeabilitate scazuta insemana capilaritate mai mare). Aceasta
proprietate conduce ca apa din straturile inferioare sa se ridice, prin capilare, spre stratul
superior.
 Capilaritatea solului poate influenta salubritatea constructiilor (igrasie). Fundatiile
pot fi afectate atat de temperaturile joase din jurul casei dar si de prezenta apei in terenul de
sub casa. Daca influenta temperaturilor asupra fundatiilor se reduce prin termoizolarea
exterioara a acestora. Influenta apei care se gaseste in terenul de sub casa poate avea efecte
din cele mai neplacute asupra interiorului, daca nu sunt luate masuri pentru a impiedica
ridicarea acesteia pana la nivelul placii din beton.
Aceste masuri se utilizeaza doar in cazul constructiilor fara subsol, fara probleme de
inundare si pe soluri care nu se deformeaza in prezenta umiditatii. Umezeala si umiditatea
care pot proveni din diverse surse, constituie una din principalele cauze ale degradarii
cladirilor. Pastrarea uscata a tuturor elementelor constructive este un obiectiv important
pentru orice tip de proiect.
PA = PT – Cc x DA (PT - %, CC - %, DA - g/cm3

CONCLUZII

Odata cu intensificarea tehnologiilor agricole de catre om prin modificarea

ecosistemului, solurile au suferit modificari atât în sens pozitiv cât si negativ.
În urma fertilizarii cu îngrasaminte organice si minerale a solurilor agricole, se reface
consumul de nutrienti în sol care au fost îndepartati odata cu ridicarea recoltei. Introducerea
sistemelor de irigatii compenseaza deficitul de apa din punct de vedere climatic dar totodata
pot produce cresteri ale umiditatii în sol si saraturarea acestuia ca urmare a utilizarii apei
necorespunzatoare.
Prin înlocuirea sistemelor naturale cu agroecosisteme se modifica regimul hidric al
solurilor prin înlocuirea vegetatiei naturale cu culturi care pot produce aparitia excesului de
umiditate dupa defrisarea padurilor. Pe versanti sunt intensificate procesele de eroziune ale
solului sau favorizarea deflatiei eoliene în cazul solurilor nisipoase. În ultima perioada
datorita industrializarii accelerate, mari suprafete de soluri sunt afectate mai mult sau mai
putin de diferite procese de degradare, în care solurile pot suferi o acidifiere pronuntata si o
contaminare cu metale grele sau substante chimice provenite din emisiile industriale.
Extractiile de petrol pot produce poluari ale solului cu petrol sau apa sarata. Cu toate
ca solul este considerat un sistem depoluator, care actioneaza ca un filtru biologic, capacitatea
sa de depoluare este limitata. De asemenea, suprafete însemnate sunt scoase din circuitul
agricol pentru exploatari miniere de suprafata, constructii, drumuri etc. care modifica
ecosistemul zonal.
 BIBLIOGRAFIE
1. Prejbeanu Ileana, Igiena mediului, Ed. SITECH, Craiova, 2014.
2. Friptuleac Gr., Igiena mediului, Ed. CEP Medicina, Chisinau, 2012
3. Curs 6. Poluarea de natură fizică si impactul ei asupra starii de sanatate a populatiei. Conf.
Dr. Albu Adriana
4. Mihalache M., Pedologie - geneza, proprietăţile şi taxonomia solurilor. Ed. Ceres, Bucureşti,
2010
5. Alexa Lucia, Gavăt Viorica, Melinte C. Curs de igienă. Iasi Litografia UMF, 1993
6. Gavăt V. Sănătatea mediului şi implicaţiile sale în medicină Ed. “Gr. T. Popa” Iaşi, 2007
7. Lupea A et al. Fundamente de chimia mediului. București: Editura Didactică şi Pedagogică,
2008
8. Mănescu S., Tănăsescu Gh., Dumitrache S.,Cucu M. Igienă , Bucureşti Ed. Medicală, 1991
9. Blaga Gh., Filipov F., Rusu I., Udrescu S., Podologie, Ed. Academic Press, Cluj, 2012
10. Bongiorno, G., Postma, J., Bünemann, E. K., Brussaard, L., de Goede, R. G. M., Mäder, P.,
Thuerig, B. Soil suppressiveness to Pythium ultimum in ten European long-term field
experiments and its relation with soil parameters. Soil Biology and Biochemistry, 133, 174-
187, 2019.
11. Leroy, Ben & Sutter, Nancy & Ferris, Howard & Moens, Maurice & Reheul, Dirk. (2009).
Short-term nematode population dynamics as influenced by the quality of exogenous organic
matter. Nematology. 11. 23-38, 2009.