TULBURAREA DE STRES POSTTRAUMATIC

Pentru a înțelege cum poate fi folosită o anumită abordare terapeutică în tratarea

unei tulburări, este necesar să avem o reprezentare cât mai clară asupra
tulburării.
Ce este și cum apare tulburarea de stres post-traumatic?
Tulburarea de stres post-traumatic sau PTSD este o tulburare ce implică o
traumă și un factor declanșator; astfel, PTSD se poate instala în urma expunerii
la un eveniment traumatizant extrem. Specialiștii includ la capitolul traume
următoarele fenomene: acte de violență, inclusiv violența domestică, viol, abuz
emoțional, sexual sau fizic, experiența războiului, moartea neașteptată a cuiva
drag, accidente, dezastre naturale, atacuri teroriste. Poți trăi direct un eveniment
traumatizant, poți fi expus în mod repetat la detalii legate de un eveniment
traumatizant, ori poți fi martorul unui asemenea eveniment imprevizibil.
Care sunt simptomele pentru a pune un diagnostic de PTSD:
Diagnosticul de tulburare de stres post-traumatic este unul complex, ce
urmărește simptome care se încadrează în următoarele 4 categorii:
– intruziune, prin simptome de tipul: amintiri dureroase recurente, ce apar
involuntar; vise recurente despre evenimentul în cauză; flashback-uri; stres
psihic intens și reacții fiziologice în cazul expunerii persoanei la detalii sau
scene care îi amintesc de evenimentul în cauză.
– evitare și amorțeală, prin simptome de tipul evitării sau depunerii de efort în
scopul evitării gândurilor, sentimentelor sau amintirilor cu privire la eveniment
(înnăbușirea lor); evitare sau depunerea efortului în scopul evitării
declanșatorilor externi care ar trezi în persoana respectivă suferință psihică și
fizică în legătură cu evenimentul.
– modificări negative ale cogniției și dispoziției, prin simptome de tipul:
incapacitatea persoanei de a-și aminti aspecte importante în legătură cu
evenimentul traumatizant; convingeri negative persistente și exagerate despre
sine și lume; cogniții disfuncționale persistente legate de cauza și consecințele
evenimentului, care duc la autoînvinovățire; lipsa interesului de a face anumite
activități, altădată importante; detașare și înstrăinare de ceilalți; incapacitatea de
a trăi emoții pozitive pe o perioadă mai lungă de timp;
– stimulare și reactivitate, include simptomele: comportament iritabil sau
izbucniri furioase; imprudență și comportament autovătămător; vigilență
exagerată; reflexul de a tresări; probleme de concentrare; tulburări ale somnului.
Un diagnostic de PTSD presupune instalarea a cel puțin unui simptom din
categoria celor intruzive, a cel puțin unui simptom din categoria evitare și
amorțeală, două sau mai multe simptome ce presupun modificări negative ale
cogniției și dispoziției, două sau mai multe simptome din categoria stimulare și
reactivitate. În plus, simptomele trebuie să fi apărut de cel puțin o lună, timp în
care gradul de funcționalitate tipică a persoanei să fi cunoscut o depreciere, iar
simptomele prezente să nu poată fi atribuite altor cauze medicale sau pe seama
consumului de substanțe.
Tulburarea de stres post-traumatic și creierul:
Pentru a înțelege atât tulburarea, cât și modul de acționare al terapiei EMDR
(adică prin desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare), trebuie să privim
în interior, la structura și funcționalitatea creierului. Astfel, modelul trinitar
prezintă creierul uman ca fiind împărțit în 3 structuri principale: creierul
reptilian (format din trunchi cerebral și cerebel; acesta este răspunzător de
răspunsul luptă-sau-fugi și are rol în supraviețuire), creierul limbic (cuprinde
sistemul limbic; acesta reglează emoții, amintiri și obiceiuri) și neocortexul
(format din creierul mare și cortexul pre-frontal; acesta este răspunzător de
limbaj, concepte abstracte, conștiință și imaginație).
Atunci când creierul se confruntă cu o sursă de stres psihic, ca răspuns la un
eveniment traumatizant, creierul reptilian și cel limbic preiau controlul, încetând
funcționalitatea superioară a neocortexului. Răspunsul natural al corpului, de
tipul luptă-sau-fugi, intervine, iar creierul inundă corpul cu adrenalină și
cortizol. Activitatea creierului se reduce, astfel, la a anticipa, preveni sau proteja
persoana de posibilele pericolele; trece pe pilot-automat, bazându-se exclusiv pe
procese automate care ocolesc zonele creierului responsabile de funcții psihice
superioare, cum ar fi învățarea și emiterea de judecăți în cunoștință de cauză.
Tulburarea de stres post-traumatic se instalează atunci când creierul suferă un
șoc, și nu mai este capabil să se reseteze după un eveniment traumatizant.
Creierul trece în modul de supraviețuire, se blochează în acest stadiu și nu se
mai poate autoregla. Devine incapabil să diferențieze între a-și imagina și a trăi
efectiv respectivul eveniment traumatizant. Simpla închipuire a evenimentului
va declanșa în creier aceiași stimuli pe care i-a declanșat trăirea evenimentului.
Ce este EMDR?
Terapia EMDR (desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare) a fost
dezvoltată în anul 1987 de către Francine Shapiro, cu scopul de a atenua
efectele negative ale tulburării de stres post-traumatic. EMDR este o terapie
holistică, având o abordare somatică, ce se concentrează pe conexiunea dintre
minte și corp.
EMDR se bazează pe modelul adaptativ de procesare a informației: acesta
propune că în creierul nostru există un sistem fiziologic de procesare care
stochează informațiile noi. Dacă informația referitoare la un eveniment
traumatizant nu este procesată deplin, percepțiile dureroase inițiale vor fi stocate
și menținute intacte, dimpreună cu oricare alte gânduri sau percepții
distorsionare resimțite în momentul petrecerii evenimentului. Dacă aceste
percepții dureroase inițiale nu sunt procesate corect, ele vor deveni baza
gândurilor și sentimentelor disfuncționale ce caracterizează tulburarea de stres
post-traumatic. Simptomele PTSD vor dispărea numai prin procesarea completă
în creier a tuturor acestor elemente.
Folosind o metaforă, funcționalitatea EMDR poate fi explicată astfel: atunci
când mănânci sănătos, sistemul tău digestiv procesează mâncarea și elimină
resturile toxice. Dar atunci când consumi un fel de mâncare gras, corpul tău nu
poate să-l digere ușor. Te simți inconfortabil, ghiftuit sau tulburat. Urmând
același model, terapia EMDR oferă creierului un sprijin pentru a digera
amintirile copleșitoare și traumatizante și să asimileze materialul toxic.
EMDR și creierul uman. Pașii de aplicare
EMDR folosește mișcări oculare bilaterale, precum acelea care apar în faza de
somn REM, pentru a stimula ambele emisfere ale creierului și pentru a activa
centrii de procesare a informației pe care PTSD i-a blocat. Aceste mișcări ale
ochilor au rolul de a scădea intensitatea imaginilor și emoțiilor asociate
evenimentului traumatizant. Pe măsură ce creierul trece prin această
desensibilizare de stresul psihic trăit, se deschide calea spre a procesa amintirile
traumatizante împreună cu informații pozitive noi și adaptative, care urmează să
fie stocate apoi în memorie.

Terapia EMDR cuprinde opt faze, cu repetarea celor cuprinse între trei și opt în
cadrul majorității ședințelor. Această terapie poate dura câteva luni.
Fazele I și II: în prima fază, consilierul află istoricul traumei, evaluează măsura
în care clientul este pregătit pentru schimbare și dezvoltă un plan de tratament.
În faza a doua se stabilește relația consilier-client, clientul comunică așteptările
privind tratamentul, consilierul îi explică parcursul tratamentului.
Faza a III-a: Acum începe procesarea amintirilor dureroase, cu evaluarea
elementelor senzoriale, cognitive și afective ale amintirii dureroase vizate.
Clientul descrie imaginile vizuale asociate cu amintirea. Ulterior este rugat să
identifice convingerea negativă despre el însuși pe care i-o provoacă această
imagine. De exemplu, clientul poate spune: Sunt un ratat. Clientul este rugat
apoi să indice o convingere pozitivă pe care dorește să o asocieze acestei
imagini. În funcție de cât de credibil sună asocierea aceasta pentru el, îi va da o
notă de la 1 la 7. Apoi este îndemnat să combine mintal imaginea tulburătoare
cu respectiva convingere negativă. Acest pas îi va activa rețeaua de amintiri și
va aduce la suprafață emoții puternice. Clientul este pus, ulterior, să identifice
aceste emoții și să le dea o notă, de la 0 la 10, în funcție de cât de tulburătoare
este fiecare. Prin etichetarea acestor emoții, clientul reușește pentru prima dată
să articuleze acele sentimentele pe care nu a fost capabil să le exprime până în
acest moment. Tot acest moment va reprezenta o bază de lucru pentru consilier,
care va monitoriza schimbările de intensitate a acestor emoții. În final, clientul
identifică și localizează senzațiile corporale pe care i le declanșează amintirile
traumatizante.

Faza a IV-a: clientul este direcționat să se concentreze pe imaginea vizuală, pe

convingerea negativă și pe senzația corporală, fiind îndemnat să le simtă așa
cum vin. Apoi, consilierul își mișcă degetele înainte și înapoi în fața clientului,
declanșând mișcarea bilaterală a ochilor. Această mișcare durează între 15-20
de secunde. Mai pot fi aplicate și bătăi ușoare pe mâini sau picioare. După
repetarea acestui proces de câteva ori, clientul este rugat să indice ce senzații
simte în corp și ce imagini are acum în minte. Pe măsură ce imaginile și
convingerile negative devin din ce în ce mai difuze, se creează loc pentru
convingeri noi și pozitive.

Fazele V și VI: faza a cincea se aplică în momentul în care clientul poate accesa
amintirea fără să mai simtă acel stres psihic. Clientul este rugat să se gândească
la prima amintire dureroasă în timp ce se gândește la noile convingeri pozitive.
Scopul acestui pas este de a încorpora și întări cogniția pozitivă până ce clientul
începe să creadă în ea. În faza a șasea, clientul este rugat să observe dacă
resimte tensiune. Procesul este considerat încheiat numai în momentul în care
clientul se poate gândi la amintirea respectivă fără să mai resimtă senzații
negative în corp.
Fazele VII și VIII: în faza a șaptea, consilierul evaluează dacă amintirea a fost
procesată pe deplin. Clientul este informat de faptul că procesul de
reprogramare și reprocesare va continua și în afara ședinței, astfel că este rugat
să noteze senzațiile, gândurile, stările într-un jurnal. În faza a opta, care se
petrece la începutul fiecărei noi ședințe, consilierul îl îndeamnă pe client să se
gândească la amintirea respectivă pentru a evalua în ce măsură tratamentul dă
roade. Tot în această fază, revizuiește și jurnalul clientului pentru a identifica
posibili noi factori declanșatori.

Eficiența EMDR
Încă din 1998, Asociația Psihologilor Americani a evaluat eficacitatea EMDR
ca fiind mai mare decât a tratamentelor alternative. Unii specialiști chiar pun
această terapie pe picior de egalitate cu terapia cognitiv-comportamentală
(CBT), cunoscută ca fiind standardul de aur în tratarea PTSD. Cu toate acestea,
terapia EMDR s-a dovedit mai eficientă în cazul traumelor civililor, nu a celor
marcați de război.