Melcul și cireșul

A fost odată ca niciodată într-o grădină foarte frumoasă un minunat cireș.

Cireșele arătau ca niște mici rubine și străluceau puternic de pe crengile cireșului. În grădina
aceasta trăia un mic melc fetită, o chema Shelly. Shelly era un melc fericit, primăvara și vara
se juca cu fluturii și privea pasările, dar în timpul iernii reci Shelly se ghemuia în cochilia ei
caldă și dormea buștean. Când iarna s-a terminat, Shelly s-a trezit din lungul ei somn și a ieșit
din cochilie.
S-a uitat afară să se asigure că venise primăvara cu adevărat, și spre încântarea ei așa era. A
văzut toate florile care se întindeau fericite către soare, privea albinuțele cum zburau sărutând
florile iar fluturii dansau întâmpinând primăvara în grădină. Cum se plimba Shelly prin
grădină admirând frumusețea, brusc i-a chiorăit stomacul.
-Uuuu! Am mâncat așa puțin pe timpul iernii, încât acum aș putea mânca orice. Dar ce găsesc
eu oare în grădină asta mare?
S-a uitat împrejur și ochii i-au căzut atunci pe cireșul cel mare.
-A! Cireșul! Cred că am să mănânc toate cireșele dulci și zemoase de pe el, sper că sunt
gustoase.
Astfel Shelly s-a târât către cireș și a început să urce.
Când a ajuns la rădăcinile lui, o broască țâșnii din spatele tufișurilor, era prietenul lui Shelly,
domnul Oac Oac .
-Bună,Shelly, unde te duci într-o dimineață atât de frumoasă?
-Oh! Bună domnule Oac Oac, mi-e foarte foame și vreau să mănânc cireșele care cresc pe
vârful pomului.
-Dar dragă mea Shelly, cireșul acesta abia dacă are câteva frunze.
-Poate nu acum,dar când voi ajunge eu în vârf vor fi câteva cireșe.
-Dacă ai avea așa picioare ca ale mele cu care să sari așa repede și sus ca mine, nu ar trebui să
te chinui atât. Am plecat să prind niște muște pentru mic dejunul meu, vrei să vi cu mine?
-Ehhh!! Nu, mersi, sunt sigură că muștele vor fi un mic dejun delicios.
-Ești sigură? Muștele sunt la fel de delicioase ca și cireșele, știi? Poate chiar îți plac mai mult.
-Da, sunt foarte sigură, nu vreau genul ăsta de delicatese. La revedere domnule Oac Oac,
trebuie să plec, poftă la mâncare.
Apoi a plecat și a sărit după o muscă, dar în înflăcărarea lui, a sărit așa de sus încât s-a izbit
direct de un copac.
-Ahhh, ce bine că nu sar, am să mă târăsc în ritmul meu!
S-a târât încet și a ajuns la marele trunchi al cireșului, acolo și-a întâlnit un alt prieten,
bondarul, Bondy. Bondy s-a apropiat bâzâind de îndată ce a văzut-o pe Shelly
-Shelly, tu ce faci aici? Ai venit să te bucuri de briză?
-Nu, Bondy am venit pentru că vreau să mănânc cireșele dulci care cresc sus pe cireșul acesta.
-Dar ele cresc doar vara, acum pe cireș sunt doar frunze, zise Bondy.
-Da, văd frunzele, știu diferența între frunze și cireșe, mersi, dar sunt înceată și până ajung eu
la cireșe va fi deja vară, zise Shelly.
-Serios?! Atunci am să te ajut eu, atunci când va fi timpul cireșelor, te sui pe spatele meu și
am să te duc eu repede prin aer.
-Nu, nu, mulțumesc, aș fi prea amețită dacă m-ai duce tu, aș putea chiar și să cad.
-N-ai putea să căzi deloc, ar fi un drum foarte sigur, dar foarte bine ,dacă nu vrei, atunci mai
bine nu, la revedere, și sper să dai de cele mai bune cireșe!
Și Bondy își luă zborul.
După aceea Shelly s-a întors și a început să urce încet și sigur, de-a lungul zilelor Shelly
obosea foarte tare uneori, dar ea se gândea la cireșele mari și roșii și începea să urce din nou.
Când se întuneca intră în cochilia ei și se odihnea bine, iar a două zi începea să urce din nou.
Ușor,ușor începea să se facă vară și michuta Shelly vedea că cireșul avea deja pe el flori, și în
timp ce se uită brusc a simțit o adiere puternică de vânt, era prietena ei, Aripioare.
-Bună, Aripioare, era cât pe ce să mă sufli de aici.
-Bună Shelly, ai venit să vezi bobocii de floare? arată foarte frumos, nu?
-Nu la fel ca gustul pe care îl vor avea când se vor transforma în cireșele pe care mi le doresc
atât de mult, zise Shelly.
-Cireșe?! Deasta ai venit tu aici? Dar aici sunt doar bobocii ăștia de floare, ai venit prea
devreme.
-Ha, ha, nu Aripioare, nu am venit prea devreme, am venit exact la timp.
-Dacă ai avea aripi la fel de mari și de frumoase ca ale mele tu ai putea zbura ușor spre vârf,
uite-te nu-i așa că sunt frumoase? Atunci o adiere puternică o făcuse pe Aripioare să își ia
zborul.
-La revedere, Aripioare! Ce bine că nu am aripi deloc, zice Shelly.
Shelly a continuat să meargă, era o singură direcție în care putea să meargă, în sus. Când a
ajuns la ramuri a văzut că cireșul era acum plin de flori albe minunate. Mirosul lor umplea
aerul și grădină, când s-a oprit să miroase florile a auzit două păsărele mici și frumoase care
vorbeau una cu altă.
-Hei , aia nu e Shelly?
-Da , ea e, cum a ajuns aici sus? Bună Shelly ,tu ce faci aici,atât de sus în copac,nu e prea
înalt pentru tine?
 -Bună, da, nu am mai fost nicioadata atât de sus, am venit pentru că voiam să mănânc cireșele
care cresc pe pomul acesta.
-Ai urcat tocmai până aici sus pentru cireșe? Nu a fost dificil?
-Sigur că a fost,urcușul a fost lung și mie îmi era foarte foame ,dar de fiecare dată când mă
gândeam la cireșe urcam mai departe, și a fost foarte distractiv pentru că am întâlnit foarte
mulți prieteni pe drum.
-Ai făcut o treabă admirabilă, dar îmi pare rău pentru tine, în cireș sunt numai flori.
-Nicio grijă, călătoria mea nu s-a terminat, încă mai am puțin de urcat, doar încă puțin. La
revedere, trebuie să îmi continui drumul.
Păsările și-au luat rămas bun de la Shelly în timp ce ea continuă să urce pe ramuri. În curând
a ajuns în vârful cireșului și era foarte obosită, dar când s-a uitat în jur era înconjurată de cele
mai frumoase cireșe roșii pe care le-a văzut vreodată.
-Uaau! Arată așa de zemoase, pe care dintre ele să o mănânc. Pe care?! Nu contează, am să le
mămânc pe toate.
Shelly a manacat și a mâncat până a fost atât de plină încât nu mai putea mânca și s-a făcut
la fel de rotundă ca o cireașă.
-Uff, sunt atât de plină! Mă bucur că nu am renunțat, urcarea a fost atât de lungă și grea ,dar
rezultatul este extrem de delicios.
Și întradevăr, Shelly era fericită, a lucrat din greu și a avut răbdare în urcarea și eforturile ei.
Shelly a înțeles că dacă vrei ceva cu adevărat nu trebuie să renunți niciodată.