Sunteți pe pagina 1din 2

LA ȚIGĂNCI

de Mircea Eliade

Rezumat

Acțiunea are loc în București, în perioada interbelică. Într-o zi de vară


extrem de călduroasă, profesorul de pian Gavrilescu se îndreaptă cu tramvaiul spre
casă, în urma unor meditații la pian pe care le oferise elevei sale Otilia Voitinovici.
În drumul său, Gavrilescu abordează o serie de subiecte pe care le dezbate
împreună cu ceilalți călători. Ei discută despre arșița de afară, despre colonelul
Lawrence. Apoi, Gavrilescu se confesează tovarășilor de drum spunând că vocația
sa este de artist, nu de profesor de pian.
Trecând pe lângă grădina țigăncilor, călătorii își îndreaptă atenția asupra
acestui spațiu misterios, în care niciunul nu intrase vreodată, dar care le stârnea
curiozitatea. Gavrilescu făcea acest drum de trei ori pe săptămână și admite că
mereu a auzit vorbindu-se de grădina țigăncilor. Aceștia își pun întrebări cu privire
la apariția țigăncilor și la sursele lor de venit, dar nu au informații suficiente.
Gavrilescu își amintește că a uitat servieta cu partituri la eleva sa, Otilia, și decide
să coboare pentru a lua tramvaiul în sens invers. Aflat lângă grădina țigăncilor,
personajul este atras de răcoarea și umbra acestui spațiu ademenitor, și, fără să-și
dea seama, ajunge în fața porții țigăncilor.
Gavrilescu intră în grădina țigăncilor, fiind invitat de una dintre fete. La
intrare, o bătrână îi numește câteva dintre fetele pe care le-ar putea alege „o
țigancă, o grecoaică, o nemțoaică”, iar acesta refuză categoric nemțoaica. Ulterior,
baba îi cere taxa, „trei sute de lei”, echivalentul a trei lecții de pian și îi spune că va
putea alege dintre o țigancă, o grecoaică și o evreică. Fata de la poartă îl
avertizează să țină minte bine fetele. Gavrilescu deschide subiectul carierei lui
ratate, confesându-i-se de această dată bătrânei. Discuția pe tema timpului
evidențiază faptul că, în acest spațiu sacru, timpul stă în loc.
Protagonistul este condus de fata de la poartă la bordei, nu înainte de a-l
avertiza să nu bea multă cafea. Cu toate acestea, profesorul de pian încalcă
interdicțiile fetei și se lasă purtat de instincte. El încearcă să ghicească identitatea
fetelor care l-au întâmpinat în bordei, dar greșește de fiecare dată. De asemenea, își
amintește de Hildegard, iubirea vieții sale, la care renunțase însă în tinerețe.
Agățarea de trecut îl împiedică să ghicească fetele și îl tulbură profund. Fetele îl

1
învârt în cerc fără ca Gavrilescu să se poată împotrivi. Apoi, se trezește ca dintr-un
somn adânc, îmbrăcat altfel și îi cere explicații fetei care îl însoțea, încercând să
înțeleagă ce i s-a întâmplat. Își amintește din nou de Hildegard, însă e întrerupt de
grecoaică și dus la celelalte fete, printr-o serie de încăperi ca un labirint. E pus din
nou la încercare, dar greșește și de această dată identitatea fetelor, deoarece
trecutul îl copleșește. El le spune fetelor povestea tristă care i-a marcat viața: a
iubit-o în tinerețe pe Hildegard, dar a părăsit-o în favoarea Elsei, alături de care a
trăit în București.
Gavrilescu încearcă să scape din labirintul în care era captiv. El rătăcește
prin camere, se lovește haotic de obiecte ciudate, simte că e strâns ca într-un
giulgiu și e terorizat de tot ceea ce îl înconjoară. Sufocat de căldură, Gavrilescu
încearcă să găsească ieșirea. Se trezește vorbind cu baba despre cele întâmplate,
apoi, ca într-o halucinație, aude huruitul tramvaiului, își dă seama că e târziu și că
trebuie să-și recupereze servieta cu partituri. Astfel, Gavrilescu pleacă din grădina
țigăncilor, luându-și rămas-bun de la babă.
Apoi, aflat în tramvai, profesorul abordează aceleași teme de discuție, legate
de căldură și de colonelul Lawrence. Când prezintă controlorului biletul,
Gavrilescu observă faptul că bancnota era ieșită din uz. Ulterior, este evidențiată
neliniștea personajului care, ajuns la domiciliul elevei sale, află faptul că în locul
doamnei Voitinovici locuiește doamna Georgescu. Mai mult, i se spune că eleva sa
se mutase acum opt ani, în urma căsătoriei. Ajunge acasă, unde află că soția sa,
Elsa, a plecat în Germania acum doisprezece ani, după dispariția lui. Confuz,
dorește să se reîntoarcă la țigănci pentru a se lămuri asupra acestor aspecte pe care
nu le înțelege. Pornește apoi, dinspre casă înspre bordeiul țigăncilor, călătoria fiind
parcursă alături de un birjar de noapte, fost dricar. Adoarme, apoi se trezește la
poarta țigăncilor.
Ajuns în grădina țigăncilor, Gavrilescu plătește taxa, fiind sfătuit de babă să
numere șapte uși, iar când ajunge la a șaptea să bată de trei ori și să spună că l-a
trimis baba. Deși se încurcă în numărarea ușilor, profesorul o reîntâlnește pe
Hildegard. În final, cei doi se îndreaptă înspre pădure, conduși de birjar. Gavrilescu
simte că se află prins într-un vis, iar iubita lui îi zâmbește, spunându-I că așa
începe totul ca un vis.

S-ar putea să vă placă și