INTERNATIONALIZAREA

AFACERILOR –
PRINCIPALA PREMIZA
AGLOBALIZARII
ECONOMICE
Referat

Cicero
„Oamenii nu înţeleg că sursa de câştiguri se află în spiritul de economie.”

Georgian Marian Necula

georgianaa201620@univnt.ro
Cuprins
1. Introducere..........................................................................................................................2
2. Globalizarea........................................................................................................................2
3. Globalizarea economică......................................................................................................4
4. Dreptul afacerilor şi fenomenul globalizării.......................................................................5

1. Introducere
Globalizarea şi afacerile sunt componente esenţiale ale realităţii zilelor noastre.
Globalizarea este „numele dat procesului de creştere a conectivităţii şi interdependenţei

1
pieţelor lumii şi afacerilor”1. Practic, noţiunea de globalizare, apărută în anii 90, este astăzi în
centrul dezbaterilor politice şi a preocupărilor din mediile universitare, ale oamenilor de
afaceri şi ale mass media. În timp ce acest concept este tot mai prezent în dezbaterea publică,
se constată că el nu este uşor de definit. Într-adevăr, el provine dintr-o realitate pe cât de
difuză pe atât de complexă. Temele ce intră în sfera sa sunt caracterizate prin eterogenitate:
liber-schimb al mărfurilor, liberă circulaţia a capitalurilor, inegalităţi între ţări, delocalizarea
întreprinderilor, degradarea mediului, avântul noilor tehnologii ale informaţiei şi
comunicaţiilor, ameninţarea sănătăţii publice sunt tot atâtea faţete ale acestui fenomen.
Actorii dezbaterii publice asupra acestui fenomen sunt divizaţi în tabere pro sau
antiglobalizare.

2. Globalizarea
Globalizarea este adesea percepută ca o ameninţare impusă din exterior în prezenţa
cărora statele, ca şi organizaţiile internaţionale sunt neputincioase. În acest mod, ea îşi asumă
un rol de ambasador al schimbărilor uneori brutale ce impun deschiderea pieţelor şi cea mai
mare concurenţă între economii. De asemenea, ea este făcută responsabilă de inegalităţile
dintre ţările dezvoltate şi ţările în dezvoltare. Totodată, globalizarea apare ca o puternică
pârghie a dezvoltării şi redistribuirii bogăţiilor.
În cursul anilor 90, opinia publică, conducătorii statelor şi organizaţiile internaţionale
au conştientizat existenţa problemelor transnaţionale ce impun răspunsuri globale: lupta
împotriva emisiei de gaze cu efect de seră, protecţia stratului de ozon, poluarea apelor mărilor
şi oceanelor, pandemiile. Astfel, globalizarea se referă la un ansamblu de fenomene
caracterizate prin existenţa interdependenţelor şi a interacţiunilor între actori repartizaţi pe
cuprinsul întregului glob. De asemenea, suscită din ce în ce mai mult reacţii în sânul opiniei
publice care se traduc prin apariţia mişcărilor antimondialiste care au acreditat puţin câte
puţin ideea emergenţei unei societăţi civile mondiale ce alimentează teza caracterului depăşit
al statelor naţionale de altfel pusă în discuţie prin influenţa crescândă a actorilor
transnaţionali reprezentaţi de firmele multinaţionale şi organizaţiile non guvernamentale.
Manifestarea cu putere a efectelor globalizării a generat nelinişte în rândul unor
categorii largi de oameni, a unor state, îndeosebi în dezvoltare şi a unor organizaţii ale
societăţii civile. Aceasta întrucât globalizarea descrie o realitate complexă şi difuză – de la
fenomene atât de diverse precum crizele financiare, delocalizările întreprinderilor,

1
Raluca Constantinescu, Globalizarea şi influenţa acesteia asupra securităţii naţionale, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2008, p. 934.

2
standardizarea culturii, dereglările climatice la ameninţările privind biodiversitatea,
emergenţa actorilor transnaţionali (organizaţii internaţionale, firme multinaţionale) şi
interdependenţa sporită a economiilor ce creează oamenilor sentimentul că centrele de decizie
se îndepărtează din ce în ce mai mult de ei. Pe bună dreptate sau nu, globalizarea cristalizează
astfel numeroase temeri şi opoziţii devenind simbolul unei modernităţi impuse din afară şi
împotriva căreia este imposibil de luptat.
Această reprezentare a globalizării explică importanţa temerilor pe care ea o suscită în
cadrul opiniei publice. De altfel, ea tinde să alimenteze acest clivaj, semnificativ artificial
între pro şi antiglobalizare. Într-o opinie2, neliniştile suscitate de globalizare au două
consecinţe principale: o atenţie mai mare ce se va acorda de acum înainte organizaţiilor
internaţionale şi deciziilor lor. Este vorba înainte de toate de Organizaţia Naţiunilor Unite
(ONU), Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi
Banca Mondială; guvernele ţărilor lumii trebuie să se aştepte la apariţia de noi organizaţii ce
vor mobiliza importante facţiuni ale opiniei în jurul subiectelor ce se raportează la
globalizare.
Deşi, globalizarea este asociată, de cele mai multe ori cu o serie de efecte negative în
plan economic (dereglementările, delocalizările, creşterea concurenţei, emergenţa firmelor
multinaţionale), social (diminuarea implicării statului în protecţia socială a populaţiei -
educaţie, sănătate, transport public), cultural (uniformizarea culturală), totuşi, realitatea
dovedeşte că ea aduce cu sine şi beneficii, globalizarea a deschis calea investiţiilor străine.
Unul din principalele reproşuri adresate globalizării este cel al unei măriri a ecartului
de bogăţie şi dezvoltare în lume. Dacă în anii 1990 acest ecart se ridica la 25% şi trebuia să
ajungă la 15% până în 2015, dată reţinută de Adunarea Generală a ONU pentru realizarea
obiectivelor mileniului ce tinde să reducă sărăcia în lume. Desigur, această ameliorare globală
nu trebuie să ascundă agravarea ecartului dintre ţările cele mai bogate şi ţările cele mai sărace
ale lumii. În prezent, se menţin puternice disparităţi între aceste ţări. Dacă Brazilia, India,
China şi ţările din Sud – Estul asiatic sunt beneficiare semnificative ale mişcării de
liberalizare a schimburilor de bunuri şi servicii, ţările cele mai puţin avansate îşi văd situaţia
degradându-se.
Globalizarea, atât ca fenomen complex şi multidimensional, cât şi ca proces dinamic
şi de durată are un impact consistent şi semnificativ asupra afacerilor, respectiv asupra
politicilor economice adoptate, la un moment dat, de un stat sau altul. Aceasta pentru că
2
Raluca Constantinescu, Globalizarea şi influenţa acesteia asupra securităţii naţionale, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2008, p. 935.

3
fenomenul globalizării cuprinde totalitatea domeniilor existenţei, de la ştiinţă, ideologie şi
religie, până la cultural, social, juridic şi politico-economic. Multe dintre acestea, împreună
cu infrastructurile create pentru materializarea lor, au implicaţii profunde asupra vieţii
sociale, economice, politice, culturale şi religioase şi, implicit, asupra mediului de afaceri.

3. Globalizarea economică
În principiu, globalizarea, este asociată cu o structură globală, dinamică, în evoluţie,
de facilitare şi constrângere. Structura este puternic stratificată, de vreme ce globalizarea este
profund inegală. Aceasta reflectă atât inegalităţile existente şi generează noi procese de
includere şi excludere, noi învingători şi învinşi. Deschiderea spre nou, viziunea dar şi
„antreprenoriatul în afaceri ” se pot constitui în elemente de reuşită pentru cei care înţeleg că
startul mileniului trei pe care l-am început a fost dat de trei revoluţii – revoluţia
informaţională, revoluţia globalizării şi revoluţia în afacerile militare – care se află în relaţie
de înlănţuire: revoluţia informaţională accentuează globalizarea şi amândouă determină o
revoluţie în afacerile militare.
Globalizarea este un fenomen emergent fără de care nu ne putem imagina viitorul
pentru că toate premisele mediului în care trăim, cu mijloacele şi practicile uzuale
(„networking-ul”, reţele şi infrastructuri mega-gigantice de conectare la orice şi oricând etc.)
duc spre evidentul rezultat: o lume interconectată, în care informaţia înseamnă putere şi
cantitatea nu mai este într-atât de mult o calitate ca în secolele trecute. După cum bine ştim cu
toţii, tendinţa de a îngloba entităţi diferite într-un întreg şi a le standardiza a existat decât s-au
„ciocnit” primele civilizaţii, numai că toate acele acţiuni nu se numeau aşa.
Globalizarea, ca fenomen multidimensional este o etapă viitoare a procesului general
de dezvoltare politico - economică şi culturală a omenirii. Aceasta întrucât, mai întâi de toate,
globalizarea este un proces geo-economic şi mai apoi geopolitic şi geo-cultural. Acest proces
nu este doar o apropiere, o integrare a economiilor mai multor ţări, ci o schimbare a
caracteristicilor calitative ale acestor economii care se transformă din nişte sisteme închise în
elemente constitutive ale unui sistem mondial.
Totuşi, globalizarea are un potenţial enorm de a genera creştere, dar, în acelaşi timp,
ea provoacă „status quo”, adică slăbeşte reglementarea socială, politică, economico-
financiară naţională fără a furniza o alternativă satisfăcătoare.
În concluzie, globalizarea este un fenomen complex, omniprezent şi
multidimensional, care afectează toate domeniile de activitate umană şi implicit toate statele.
Unii autori îl socotesc un fenomen capabil să aducă fericirea şi bunăstarea pentru toată lumea,

4
în timp ce alţii îl apreciază ca fiind dăunător umanităţii, prin efectele pe care le generează
asupra actorilor globalizării.

4. Dreptul afacerilor şi fenomenul globalizării

Procesul de raliere la Uniunea Europeană şi de adaptare la valorile europene prin
adecvarea vieţii economice, sociale, politice, economice şi juridice reprezintă unul dintre
paşii spre globalizare. Astfel, în timp ce schimbarea socială a fost iniţial abordată în cadre
locale, regionale şi naţionale, acum centrarea este asupra internaţionalizării şi globalizării. A
crescut interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile teritoriale şi lumea ca întreg, discuţiile
purtându-se asupra problemelor cu privire la „legătura micro-macro”, „raportul local-global”
şi la analize multi-nivel. Problema care rămâne deschisă este cea referitoare la modul în care
s-ar putea merge dincolo de enumerarea simplă a diferiţilor indicatori ai globalizării precum
operaţiunile corporaţiilor multinaţionale şi transnaţionale, comunicaţiile prin satelit, existenţa
unei limbi universal acceptată, problemele ecologice ale lumii actuale sau abordarea globală a
afacerilor.

Globalizarea conceptelor şi a instrumentelor juridice apare ca o necesitate obiectivă,

având în vedere caracterul de universalitate al unei materii care ignoră frontierele, iar dreptul
afacerilor joacă rol major în materie de mondializare, permiţând stabilirea legăturilor, pe de o
parte, cu globalizarea economică, ce deschide frontierele pieţei practicilor, în primul rând
comerciale, dar şi celor infracţionale transnaţionale, iar, pe de altă parte, cu dreptul
drepturilor omului, care postulează existenţa şi afirmarea unor valori umane universale ce
impun o protecţie de tip supranaţional.