Facultatea De Educație Fizică Și Sport

Departamentul: Sănătate și Dezvoltare Umană

Domeniul: Sănătate
Ciclul De Studii: Licență
Calificarea: Asistență Medicală Generală

Principiile bioeticii și utilizarea acestora

în decizia etică

Profesor îndrumător:
Prof. dr. Sandu Ștefan-Antonio

Student:
Polonic (Tabarcea) Adriana
AMG, an II, grupa 1523

1
 Considerații generale despre bioetică în domeniul medical

Termenul „bioetică” provine din alăturarea termenilor grecești bios, care înseamnă viață, și
ethos, etică, deci s-ar putea traduce ca etica vieții, bioetica reprezentând așadar o ramură de cercetare
particulară în cadrul mai larg al eticii aplicate.[1]
De la începuturile existenței sale, omenirea a resimțit nevoia stabilirii unor reguli general
valabile, care să ghideze și să organizeze conviețuirea tuturor celor prezenți în același areal. Aceste
norme au fost apoi dezvoltate și adaptate în funcție de domenii, astfel încât s-a ajuns la stabilirea unor
principii etice specifice pentru fiecare ramură de activitate, pentru fiecare societate, pentru fiecare
categorie de persoane etc.
Medicina are un specific aparte, fiind chemată să susțină condiția umană în eforturile și
aspirațiile sale spre mai bine. Ea are în vedere valoarea umană supremă, care este viața, precum și
starea ei cea mai valoroasă–sănătatea. Bioetica medicală evidențiază aptitudini și gândiri, valori morale
ale celor care muncesc în acest domeniu, prin raportare la viața lor personală, la dorința de a vindeca
omul bolnav, de a-l reda familiei și societății, precum și de a-i reda bolnavului plenitudinea forțelor
sale fizice și psihice, dar și încrederea și stima de sine.
Din prisma principiismului etic, sunt bine cunoscute, de-a lungul istoriei, o serie de coduri a
căror respectare se impunea ca și condiție sine qua non a existenței în societatea respectivă : codul lui
Hammurabi, codul samurailor, Decalogul vechi-testamentar etc. În creștinism, de pildă, se constată o
răsturnare radicală a comandamentelor din legea talionului, simultant cu instituirea legii iubirii de către
Iisus Hristos : ,,ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” versus ,,să iubești pe aproapele tău ca pe tine
însuți ” ; este eradicată deci legea talionului, care ridica pe piedestalul dreptății răzbunarea pentru răul
primit, fiind înlocuită cu principiul armoniei, al păcii, care este considerată a fi mai mare decât
dreptatea, întrucât ea aduce binele de amândouă părțile, atât pentru cel care a greșit, cât și pentru cel
care a iertat.
Este acesta un principiu de urmat? Sunt oamenii dispuși să întoarcă și celălalt obraz, fără să
simtă măcar dorința de răzbunare sau e vorba doar de un principiu, de o poruncă a cărei îndeplinire
rămâne la latitudinea fiecăruia?
Referindu-ne la domeniul medical, Jurământul lui Hypocrate ar putea fi considerat principiul
călăuzitor al cadrelor medicale, crezul în funcție de care își coordonează activitatea medicală.
Îndreptându-ne atenția spre latura practică a medicinei, spre bioetica medicală, principiismul bioetic
este perceput drept totalitatea regulilor etice pentru susținerea vieții, iar aceste prerogative au fost
2
stabilite din prisma influenței pe care o manifestă asupra beneficiarilor actului medical, acesta fiind
bazat pe activitate de cunoaștere a unor legi științifice, a unor procese biologice, fiziologice, fizico-
chimice și psihice ale bolnavului. Actul medical implică, deci, o temeinică organizare morală a celor
ce-l săvârșesc.
Principii bioetice

Cele patru principii bioetice se referă la :

1. Principiul beneficienței, care presupune ca întreaga activitate, științifică și practică a cadrelor
medicale să fie orientată spre a alege să faci binele, în orice situație și pentru orice persoană,
fără a se afla sub influența unor considerente privind naționalitatea, religia, culoarea, vârsta,
sexul, opiniile politice sau statutul social;
2. Principiul non maleficienței, non vătămării, care pornește de la premisa de a nu face rău în
activitatea medicală, de a întreprinde toate acțiunile necesare pentru a nu face rău pacientului;
3. Principiul respectării autonomiei persoanei, care are în vedere supremația respectării dreptului
pacientului de a decide asupra propriei vieți sau a condițiilor medicale în care își desfășoară
existența, în urma unei informări prealabile sau chiar a consultării unei a doua păreri ;
4. Principiul dreptății, a egalității de șanse pentru toți pacienții, care presupune egalitatea
persoanelor umane în ceea ce privește calitatea actului medical de care beneficiază, pornind de
la premisa echității de demnitate.

Dacă ar fi să extrapolăm discuția, am putea avea în vedere și o etică utilitaristă, care vizează
maximizarea binelui pentru o pondere cât mai mare a populației. Din această perspectivă, s-ar putea
ajunge la o anumită prioritizare a beneficiarilor actului medical în funcție de utilitatea anumitor
categorii pentru restul populației. Cuantificarea categoriilor de beneficiari ai actului medical, selectarea
lor în funcție de anumite criterii, lăsarea în derizoriu a celorlaltor categorii ar putea da naștere totuși
unor discuții privind încălcarea principiilor bioetice: a alege un targhet de pacienți presupune a neglija
nevoile celorlalți, ceea ce implică, pe de o parte, o inechitate de ordin social și etic, și, pe de altă parte,
o încălcare a principiului non maleficienței, chiar și involuntară.
Realizând o introspecție în conștiința profesională, ne adresăm totuși întrebarea dacă aceste
principii bioetice mai pot fi considerate actuale în contextul actual, cauzat de pandemia generată de
virusul SarsCov2? Mai putem vorbi de aplicarea acelorași principii pentru toate categoriile de
pacienți ? Putem aplica balanța dreptății, a echității sociale în orice situație, sau suntem nevoiți,
3
constrânși de gravitatea situației, să prioritizăm anumite persoane sau categorii? În ce măsură ne putem
detașa emoțional de o situație medicală astfel încât să acționăm cu maximă responsabilitate și cu
aceeași implicare indiferent de persoana asupra căreia săvârșim un act medical?
Personal, dacă ar fi să răspund la aceste întrebări, ar trebui să recunosc, cu părere de rău, că
gravitatea situației cu care ne-am confruntat i-a influențat pe mulți dintre colegii mei în sensul
nerespectării acestor principii, poate chiar și involuntar. Supraaglomerarea spitalului, numărul
insuficient de cadre medicale, în condițiile în care multe au fost infectate, lipsa unor echipamente de
protecție, mai ales în perioada de început a pandemiei, toate au colaborat la o imagine haotică a
sistemului medical, la impulsul de a acționa pe moment, din dorința firească de a găsi o ieșire, o cale de
scăpare. Sau poate din dorința intrinsecă de a respecta principiile bioetice… chiar și în aceste condiții.
Am putea vorbi poate de o contradicție în ceea ce privește aplicarea principiului beneficienței în
cadrul eutanasierii, spre exemplu? Dacă da, trebuie să ținem cont de faptul că viața este limitată totuși,
chiar dacă acest lucru se face la dorința pacientului, deci respectând principiul autonomiei. Dacă nu,
atunci ar trebui să vorbim despre o încălcare a principiilor bioetice, îndeosebi al non maleficienței?
Care este binele care primează în această situație ? Răul în acest caz ar fi suprimarea vieții pacientului
sau continuarea suferinței lui ?
Autonomia persoanei umane, dreptul ei de a decide asupra propriei vieți sunt premise de la care
pornește realizarea oricărui act medical. Fără consimțământul prealabil al pacientului, fără ca acesta să
cunoască realmente consecințele pozitive, dar și riscurile la care ar putea fi supus, actul medical nu ar
trebui să aibă loc. Dar dacă gravitatea situației impune luarea unei decizii urgente, a cărei amânare ar
putea pune în pericol viața pacientului ? Am putea face apel în acest caz la respectarea principiului
beneficienței, din prisma conștiinței medicale și a conștientizării importanței pe care actul medical o are
pentru pacient ? Sunt întrebări inerente cu care se confruntă cadrele medicale și la care doar respectarea
principiilor bioetice le poate aduce un răspuns corect din punct de vedere profesional și uman.
Mai putem vorbi despre respectarea principiului autonomiei persoanei în cazul pandemiei
actuale ? Mai are persoana dreptul de a decide asupra propriului traseu medical ? Carantinarea sau
izolarea pacienților suspectați sau confirmați aduce cu sine implicit respectarea principiului
beneficienței și al non maleficienței ? Putem vorbi de echitate de șanse în cazul pacienților cu alte boli,
decât Covid ? Dar în cazul celor transferați/evacuați din spitalele transformate în spitale Covid ?
Consider că lipsa informațiilor științifice referitoare la acest virus, unită cu exacerbarea situației
pandemice în mass media a indus haos, derută, revoltă în rândul pacienților și aparținătorilor lor.

4
 Dacă principiul beneficienței și al non maleficienței se suprapun aproape în totalitate, în sensul
că nu se exclud reciproc, ci se completează armonios, observăm că, în ceea ce privește aducerea
împreună a celorlaltor principii, uneori aceasta ridică semne de întrebare. Autonomia persoanei a fost
lăsată în plan secund pentru binele societății, la fel ca și echitatea socială. Etica utilitaristă vizează, pe
termen lung, asigurarea continuității în condiții normale, în toate domeniile ; dar, la momentul actual,
ar presupune poate și o inechitate socială, prin favorizarea doar a anumitor categorii socio-
profesionale ? Se poate vorbi despre principiul beneficienței în acest caz ?
Cert este faptul că gravitatea situației cu care s-a confruntat omenirea în acest context pandemic
a condus la situații extreme, în care cadrele medicale au fost nevoite să recurgă la soluții extreme pe
unitatea de timp. Respectarea simultană a principiilor bioetice sau prioritizarea unora dintre ele s-a
realizat în funcție de gravitatea situațiilor în fața cărora au fost puse cadrele medicale.

Concluzii
Personal, consider că unii dintre colegii mei ar fi vrut să poată face mai mult pentru fiecare
dintre pacienți, dar, din păcate, nu pot să susțin același lucru în totalitate și pentru alții… vor fi în
continuare cadre medicale mânate de orgolii proprii, de interese personale, stăpânite de frica de a nu se
infecta și cu înclinația spre a delega alte persoane pentru împlinirea actului medical, din dorința de a se
proteja pe ele însele.
Consultându-mi propria conștiință, afirm că am respectat principiile bioeticii chiar și în aceste
vremuri pandemice atât de tulburi pentru omenire, am susținut cât am putut pe cei din jurul meu –
cadre medicale și persoane din exteriorul sistemului sanitar – și am acordat îngrijiri medicale în mod
nediscriminatoriu.
Aș vrea să cred că am fost cu toții suficient de lucizi în această perioadă, că am acționat în
modul cel mai judicios cu putință în fiecare caz în parte, că au fost luate cele mai potrivite decizii
pentru pacienți, dar și pentru noi, personalul medical aflat pe baricadele luptei cu acest virus. Timpul va
dovedi acest lucru.
Doar propria conștiință rămâne martorul de netăgăduit al acțiunilor noastre, iar aceasta depinde
de valorile morale cultivate de fiecare dintre noi.

Bibliografie
Sandu, Antonio-Ștefan, „Bioetica în criză sau criza bioeticii ?”, Colecția Dezvoltare Școlară, Editura
LUMEN, 2020.
5