1.

Definiţia şi drepturile proprietăţii intelectuale

Noţiunea dreptului proprietăţii intelectuale  are o evoluţie istorică îndelungată, care deşi este
folosită cu această denumire încă nu şi-a găsit definirea precisă. Dumirea de drept al proprietăţii
intelectuale a născut controverse în literatura juridică de specialitate, unele opinii punînd sub
semnul întrebării corectitudinea noţiunii menţionate, deoarece drepturile asupra produselor
spiritului uman nu pot fi asimilate pe deplin cu drepturile de proprietate.

Lipsind o reglementare specială a creaţiilor spirituale, în perioada secolelor XV-XVIII de

cristalizare a regimurilor privind dreptul asupra creaţiilor intelectuale, s-a încercat să se aplice
regulile dreptului comun pentru a se asigura protecţia acestuia. Soluţia cea mai eficientă şi mai
îndemînă pentru vremurile respective nu reprezintă astăzi o idee ce poate fi apreciată de
specialiştii în domeniu, întrucît între noţiune de drept de proprietate ca drept real absolut şi
drepturi intelectuale morale şi patrimoniale, există diferenţe clare de regim şi caractere juridice.
Alţi autori consideră că denumirea de proprietate intelectuală îşi are originea în preluarea şi
traducerea greşită în dreptul francez  a cuvîntului anglo-american “property”, dîndui-se sensul
de proprietate.  În dreptul american însă noţiunea de “property” este mai largă decît sensul de
proprietate, incluzînd şi drepturi personale.

Denumirea adoptată pentru categoria de drepturi născute din creaţiile spiritului este criticabilă şi
din alte puncte de vedere, astfel subliniem că instituţiile care formează ramura dată, nu se referă
întotdeauna la creaţiile intelectuale, în sensul că sunt rezultate produse ale spiritului. Avem în
vedere mărcile şi indicaţiile geografice, care sunt instituţii ale dreptului proprietăţii intelectuale,
însă ele nu sunt legate de creaţiile spirituale.

În al doilea rînd, regimul juridic al creaţiilor intelectuale diferă de regimul proprietăţii din dreptul
comun şi dreptul mare, considerăm că în loc de “proprietate intelectuală” este de preferat
“noţiunea de drepturi intelectuale”, însă fiind faptul că noţiunea de proprietate intelectuală este
utilizată în cuprinsul legilor naţionale şi al Convenţiilor naţionale, nu putem folosi noţiunea în
cauză.

Dreptul proprietăţii intelectuale – este un ansamblu de norme juridice care reglementează

relaţiile sociale prinvind crearea şi valorificarea rezultatelor activităţii intelectuale a oamenilor.

 Obiectul dreptului proprietăţii intelectuale. Dreptul proprietăţii intelectuale desemnează

totalitatea

drepturilor legate de protecţia relaţiei intelectuale a autorilor de opere ale spiritului şi ale
rezultatelor activităţii de creaţie sub formele cele mai variate, precum şi protecţia celor mai
importante semne distinctive ale activităţii de comerţ.

Elementele constitutive ale proprietăţii intelectuale sunt:

a) dreptul de autor şi drepturile conexe:

-dreptul de autor ca instituţie juridică cuprinde totalitatea normelor juridice, care reglementează
raporturile privind realizarea şi protecţia operelor literale, artistice sau ştiinţifice.
-drepturile conexe — includ drepturile artiștilor apărute ca urmare a interpretării , drepturile
legate de înregistrările efectuate de producătorii de fonograme și drepturile apărute urmare a
emisiei programelor de radio și televiziune.

b) dreptul proprietăţii industriale  -ca instituţie juridică reprezintă totalitatea normelor juridice,
care reglementează raporturile privind creaţiile intelectuale aplicabile în industrie şi la semnele
distinctive ale acestei activităţi.

2. Dreptul proprietăţii intelectuale din perspectivă istorică

În antichitate dreptul proprietăţii intelectuale se reducea la dreptul autorului asupra manuscrisului

operei, astfel, în digestele (opera) cercetătorii au găsit referiri la furtul de manuscrise considerate
altfel decît alte bunuri, care făceau obiectul unor acte de sustragere. Manuscrisele nu erau
considerate doar bunuri cu valoare economică, ci şi opera legată de persoana creatorului,
considerată creaţie a spiritului.

În Alexandria de exemplu plagiatorii erau sancţionaţi prin “blam public” (condamnare publică
pentru ceva). Deci, drepturile morale se bucurau de o anumită recunoaştere, chiar dacă nu erau
protejate legal. În Grecia antică manuscrisele erau difuzate la mari depărtari şi drepturile
autorilor erau limitate de dreptul asupra manuscrisului. Comerţul cu manuscrise nu asigura şi
protecţia drepturilor autorilor acestor manuscrise.

În evul mediu i-a amploare industria copiştilor şi dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor.
O lungă perioadă de timp asupra acestei activităţi au ţinut monopol călugării pentru ca mai tîrziu
să devină o industrie în mîna universităţilor. Abia, la sfîrşitul sec. XVII apare conceptul de
proprietate intelectuală, iar la începutul sec. XVIII este întîlnit şi conceptul de drept de autor.
Începe să prindă contur ideea, potrivit căreia autorii creînd opera oferă colectivităţii servicii cu
mult mai importante decît tipografii care le comercializează. În 1709 în Anglia a fost adoptată
prima lege a dreptului de autor care avea drept scop  încurajarea ştiinţei şi culturei, prin
conferirea autorilor de cărţi, dreptul la copie pentru cărţile tipărite. Începe să se impună ideea că
opera rămîne un bun al autorului chiar după vînzarea unor exemplare.

În SUA dreptul de proprietate intelectuală a evoluat diferit faţă de cel european. Congresul SUA
a adoptat în 1870 un act normativ prin care se recunoştea autorului un drept de folosinţă asupra
operei sale pe o perioadă de 14 ani cu posibilitatea prelungirii o singură dată cu aceeaşi perioadă.
În SUA s-a impus sistemul de “copyright”, în care protecţia dreptului de proprietate intelectuală
depinde de înscrierea în registrul de “copyright”.

3. Natura juridică a dreptului proprietăţii intelectuală

Natura juridică a dreptului de proprietate intelectuală reprezintă una din cele mai controversate
probleme. În funcţie de clasificările folosite, punctele de vedere susţinute în literatura de
specialitate pot fi grupate în două mari teorii. Dreptul asupra proprietăţii intelectuale este
apreciat ca un drept de proprietate, sau ca un drept distinct ce formează o categorie specială.

1) După prima opinie — dreptul de creaţie intelectuală este caracterizat ca un drept de

proprietate. În această concepţie, creaţia intelectuală este considerată cea mai personală, legitimă
şi sacră din toate proprietăţile.
Teoria drepturilor intelectuale a preconizat ideea unei noi categorii de drepturi. La diviziunea
clasică a drepturilor în personale, obligaţionale şi reale consacrate de dreptul roman, Edmond
Picard a adăugat încă o grupare a drepturilor intelectuale. Ideea drepturilor intelectuale, ca o
categorie specială, s-a bucurat de un succes deosebit, fiind preluată şi susţinută în diverse
variante. Drepturile intelectuale au un caracter patrimonial, conferă titularului un monopol de
exploatare şi sunt opozabile tuturor. Spre deosebire de drepturile reale, drepturile intelectuale au
ca obiect activitatea şi gîndirea omului.

Drepturile intelectuale au o valoare pecuniară, fără să aibă ca obiect bunuri corporale şi fără să
constituie creanţe în raporturile cu debitorii, fiind formate din creaţii intelectuale, literare,
artistice, invenţii, desene şi etc. Prin opozabilitatea în faţa tuturor, drepturile intelectuale se
înrudesc cu drepturile reale.

După o teorie, dreptul asupra creaţiei intelectuale este un drept complex, care cuprinde în
conţinutul său atributele personale nepatrimoniale şi atribute patrimoniale. Aceste prerogative
sunt indisolubil legate între ele, fără să existe un primat al unora asupra celorlalte.

2) După o altă teorie – dreptul asupra creaţiei intelectuale este un drept personal nepatrimonial
ce dă naştere, pe cale de consecinţă, şi la drepturi de ordin patrimonial. Drepturile de ordin
patrimonial, fiind împletite organic cu cele de ordin personal nepatrimonial, formează un tot
unitar.

1. Izvoarele interne ale dreptului proprietăţii intelectuale

Izvoarele interne tipice:

1) Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

2) Legea nr. 161 din 12.07.2007 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale

3) Legea nr. 461 din 18.05.1995 privind brevetele de invenţie

4) Legea nr. 50 din 07.03.2008 privind protecţia invenţiilor

5) Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor

6) Legea nr. 655 din 29.10.1999 privind protecţia topografiilor, circuitelor integrate.

Izvoare interne atipice:

— Constituţia Republicii Moldova

— Codul Civil al Republicii Moldova

— Codul Penal al Republicii Moldova

— Codul Contravenţional al Republicii Moldova

 2. Izvoarele internaţionale ale dreptului proprietăţii intelectuale

Republica Moldova este parte la următoarele convenţii internaţionale în domeniul dreptului de

autor şi al drepturilor conexe:

1) Convenţia de la Berna cu privire la protecţia operelor literare şi artistice, din 09.09.1886

(Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.511- XIII din 22.06.1’995);

2) Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor interpreţilor, ale producătorilor de

fonograme şi ale organizaţiilor de difuziune, semnată la Roma la 26.10.1961 (Republica
Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 510- Xllldin 22.06.1995);

3) Convenţia mondială cu privire la drepturile de autor, semnată la Geneva la 06.09.1952

(Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1318-XII din 02.03.1993);

4) Convenţia de constituire a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Inte lectuale, semnată la

Stockholm la 14.07.1967 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1328-
Xlldin 11.03.1993);

5) Convenţia privind protecţia producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a

fonogramelor lor, semnată la Geneva la 29.10.1971 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea
Parlamentului nr. 796-XIV-din 10.02.2000);

6) Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, semnat la

Marrakech la 15 aprilie 1994 (Republica Moldova a aderat prin Legea pentru aderarea Republicii
Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului nr. 218-XV din 01.06.2001);

7) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind dreptul de autor, semnat la

Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotă- rârea Parlamentului nr. 1452-
Xllldin 28.01.1998);

8) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind inter pretările, execuţiile şi

fonogramele, semnat la Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea
Parlamentului nr. 1452-XIII din 28.01.1998);

9) Acordul cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de au tor şi a drepturilor

conexe, semnat la Moscova la 24.09.1993 {Republica Moldova a aderat prin Hotărârea
Parlamentului nr. 206-XIVdin 25.11.1998);

10) Hotărârea Consiliului şefilor de guverne al Comunităţii Statelor Independente cu privire la

Regulile controlului vamal asupra trecerii peste frontiera vamală a mărfurilor ce conţin obiecte
ale proprietăţii intelectuale, semnată la Moscova la 28.09.2001 {Republica Moldova a aderat
prin Hotărârea Guvernului nr. 1094 din 19.08.2002);

11) Acordul privind colaborarea în domeniul protecţiei juridice şi apărării proprietăţii

intelectuale şi crearea Consiliului Interstatal pentru problemele protecţiei juridice şi apărării
proprietăţii intelectuale, semnat la Sankt Petersburg la 19.11.2010 {Republica Moldova a aderat
prin Hotărârea Guvernului nr. 442 din 16.06.2011).
Directive europene în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe:

a) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2009/24/CE din 23 aprilie 2009 privind
protecţia juridică a programelor pentru calculator (versiune codificată);

b) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/115/CE din 12 decembrie 2006

privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în
domeniul proprietăţii intelectuale (versiune codificată);

c) Directiva Consiliului nr. 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind coor donarea anumitor
dispoziţii referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin
satelit şi retransmisiei prin cablu;

d) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/116/CE din 12 decembrie 2006

privind durata de protecţie a dreptului de autor şi a anumi tor drepturi conexe (versiune
codificată);

e) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 96/9/CE din 11 martie 1996 privind
protecţia juridică a bazelor de date; > Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr.
2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi
drepturilor conexe în societatea informaţională;

f) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/84/CE din 27 septembrie 2001

privind dreptul de suită în beneficul autorului unei opere de artă originală;

g) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind
respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

În literatura autohotnă au fost enumerate următoarele principii:

1) principiul libertăţii de creaţie – acest principiu îşi găseşte reglementare atît în Constituţia
RM, Cod Civil al RM, cît şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Conform art. 33 alin (1)
din Constituţie, libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată, creaţia nu este supusă
cenzurii.

La art. 32 alin. (1) al Constituţiei se stipulează că “oricărui cetăţean îi este garantată libertatea
gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt
mijloc posibil”. Aceste prevederi se referă şi la cetăţenii străini şi apatrizii, care se află pe
teritoriul RM, deoarece aceştia au aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cetăţenii RM cu excepţiile
stabilite de lege (dreptul de a alege şi de a fi ales şi de a fi înrolat în forţele armate).

Drepturile de autor şi drepturile conexe la art. 5 prevede că “beneficiază de protecţie toate

operele, exprimate în orice formă obiectivă din domeniul literar, artistic şi ştiinţific indiferent de
faptul, dacă acestea au fost sau nu aduse la cunoştinţa publicului”.  Autorul beneficiază de
protecţia dreptului de autor asupra operei sale prin însăşi faptul de creare a ei, pentru apariţia şi
exercitarea dreptului de autor nu este necesară înregistrarea operei, nici alt act de notificare sau
alte formalităţi.
2) principiul egalităţii în drepturi a operelor obţinute prin activitatea de creaţii  (art. 16 alin. (2)
din Constituţie) conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice,
fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă
politică, avere sau de origine socială.

3) principiul echităţii – în reglementarea relaţiilor de creare şi valorificare a obiectelor

proprietăţii intelectuale, acest principiu derivă din principiul egalităţii.

4) principiul îmbinării intereselor autorului cu cele ale societăţii  — rezultă din prevederile
Constituţiei RM, conform căruia “libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea
sau dreptul altei persoanela viziune proprie, orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.”

5) principiul realităţii şi garantării drepturilor – reiese din prevederile Constituţiei “Republica

Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile
lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori
supreme şi sunt garantate”.

Principii internaţionale a dreptului proprietăţii intelectuale:

1. a) principiul tratamentului naţional – (este consacrat în art. 2 din Convenţia de la Paris)

potrivit acestui principiu, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii intelectuale, cetăţenii
oricărei ţări care face parte din Uniune vor beneficia în toate celelalte ţări ale Uniunii, de
avantajele pe care legile respectivelor ţări le acordă în prezent şi le vor acorda în viitor
naţionalilor, fără a fi încălcate drepturile speciale stabilite de către Convenţie. Pe cale de
consecinţă, resortizanţii vor beneficia de aceeaşi protecţie ca şi naţionalii şi de aceleaşi
mijloace de apărare împotriva oricăror atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva
îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor impuse naţionalilor.

De asemenea şi în cazul Convenţiei de la Berna există dispoziţii prin care străinul este asimilat
cu naţionalul. Astfel, potrivit art. 5 al Convenţiei de la Berna, operele literale, artistice şi
ştiinţifice ale resortizanţilor sunt supuse regimului stabilit pentru operele naţionale în ţările
Uniunii, altele decît ţara de origine a operei. Reglementarea întinderii protecţiei, precum şi a
mijloacelor procedurale garantate autorului pentru apărarea drepturilor sale intelectuale îşi are
sediul în legislaţia ţării în care se reclamă protecţia.

1. b) dreptul de prioritate – reglementat de art. 4 din Convenţia de la Paris şi prevede

situaţia privilegiată a unei persoane care a efectuat într-o ţară a Uniunii de la Paris, un
prim depozit reglementar, de a depune cereri cu acelaşi obiect pentru a obţine protecţie în
celelalte ţări membre ale Uniunii. Potrivit acestui principiu, resortizantul sau succesorul
său în drepturi care a depus un brevet de invenţie, o marcă de fabrică sau comerţ, un modl
de utilitate, desen sau model industrial într-una din ţările Uniunii, va beneficia în celelalte
ţări de un drept de prioritate de a efectua depozitul. Pentru a exista un drept de prioritate,
trebuie ca primul depozit să aibă valoarea unui depozit naţional reglementar care
îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională a fiecărei ţări membre a Uniunii
de la Paris.

Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru a stabili data
la care a fost depusă cererea în ţara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a cererii.
 1. c) independenţa mărcilor –  este consarcat de art. 6 din Convenţia de la Paris, potrivit
căruia, condiţiile de depunere şi de înregistrare a mărcilor de fabrică sau de comerţ vor fi
stabilite de fiecare ţară a Uniunii prin legislaţie naţională. Înregistrarea reglementară a
unei mărci în una din ţările Uniunii prin legislaţie conferă caracter independent faţă de
mărcile înregistrate în celelalte ţări ale Uniunii, inclusiv faţă de marca înregistrată în ţara
de origine.
2. d) independenţa brevetelor – este consacrat de art. 4 bis al Convenţiei de la Paris,
conform căruia, cererile de brevete pentru aceeaşi invenţie depuse în diferite ţări ale
Uniunii, nu depind unele de altele. Brevetele cerute de cetăţeni ai Uniunii în diferite ţări
ale acesteia, vor din independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în
celelalte ţări care sunt sau nu membre ale Uniunii de la Paris.

1. Noţiunea şi particularităţile dreptului de autor

Dreptul de autor în sens obiectiv sau ca instituţie juridică este un sistem de norme juridice
stabilite prin lege care protejează operele creaţiei intelectuale din domeniul literaturii, artei şi
ştiinţei exprimate într-o formă obiectivă ce permite a le reproduce, atît publicate cît şi
nepublicate, indiferent de forma, destinaţia şi valoarea fiecărei opere, precum şi de procedeul de
reproducere a ei.

Dreptul de autor se extinde asupra:

a) operelor indiferent de locul primei lor publicări al căror titular este o persoană fizică sau
juridică din RM;

b) operelor publicate pentru prima dată în RM, indiferent de domiciliul sau sediul titularului
dreptului de autor asupra respectivelor opere;

c)  altor opere în conformitate cu tratatele internaţionale la care RM este parte, exprimate în

forma:

                              1) scrisă (manuscris, text dactilografiat, partitură);

2) orală (interpretare publică);

3) imprimare audio sau video (mecanică, magnetică, digitală, optică, etc);

4) de imagine (desen, schiţă, pictură, plan, fotocard etc);

5) tridimensională (sculptură, model, machetă, construcţie, etc);

6) în alte forme.

În literatura de specialitate se consideră că pentru a beneficia de protecţie în contextul dreptului

de autor, o operă trebuie să respecte 3 condiţii esenţiale:

a) opera trebuie să fie originală (adică rezultatul unei activităţi creatoare a omului);
b) să îmbrace o formă concretă de exprimare (verbală, de imagine şi etc);
c) să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publicului.

2. Obiectele dreptului de autor

Cadrul normativ în vigoare atribuie la categoria drepturilor de autor:

1. opere literare (povestiri, eseuri, poezii, romane);

2.  programele pentru calculator care se protejează ca şi operele literare.
3.  operele ştiinţifice;
4.  operele dramatice şi dramatico-muzicale, scenariile, proiectele de scenarii, libretele,
sinopsisul filmului.
5.  operele muzicale cu sau fără text;
6.  operele coregrafice şi pantomimele;
7.  operele audiovizuale;
8. opere de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică;
9.  operele de arhitectură, urbanistică şi de artă horticolă;
10. operele de artă aplicată;
11.  operele fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu analog fotografiei;
12. bazele de date;
13. hărţile, planşele, schiţele şi lucrările tridimensionale din domeniul geografiei, topografiei,
arhitecturii şi din alte domenii ale ştiinţei;
14. alte opere.

Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea se protejează prin dreptul
de autor şi operele derivate şi intergrante la baza cărora stau una ori mai multe opere şi/sau
oricare alte materiale preexistente şi anume:

1) traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale

operelor literare, artistice sau ştiinţifice cu condiţia că constituie rezultate ale creaţiei
intelectuale;

2) culegerile de opere literare, artisitice ori ştiinţifice (enciclopediile sau antalogiile, compilaţiile
altor materiale sau date) cu condiţia că din considerentul de selectare şi sistematizare a
conţinutului lor, constiuie rezultate ale creaţiei intelectuale.

Prin dreptul de autor deasemenea se protejează o parte componentă, ori un alt element al operei
(inclusiv titlul sau personajele operei) care reprezintă în sine o creaţie intelectuală.

Nu se extinde protecţia dreptului de autor asupra:

1. documentelor oficiale cu caracter normativ, administrativ sau politic (legi, hotărîri

judecătoreşti, alte documente, precum şi asupra traducerilor oficiale ale acestora);
2. simbolurilor de stat şi a semnelor oficiale ale statului (drapele, steme, decoraţii, semne
băneşti etc.);
3. expresiilor folclorice;
4. noutăţilor zilei şi a diverselor fapte ce reprezintă o simplă informaţie;

3. Subiectul dreptului de autor

Subiectul dreptului de autor este persoana în baza muncii creatoare a căreia este alcătuiră opera
literară, de artă sau ştiinţifică, precum şi persoana care a primit acest drept.

În calitate de autor poate fi persoana fizică sau juridică:

a) persoana fizică indiferent de cetăţenie sau dacă opera a fost editată pentru prima dată pe
teritoriul RM;

b) persoana juridică din RM sau străinătate va fi subiect, dacă vor fi luate în consideraţie

Convenţiile şi Tratatele internaţionale la care RM este parte (dacă a fost creat la comanda
persoanei juridice, ea devine titular al dreptului de autor).

În doctrină subiecţii dreptului de autor se împart în două grupe:

1) subiect primar – care este autorul nemijlocit, creatorul operei;

2) subiect derivat – este persoana care a dobîndit în virtutea unor anumite împrejurări unele
prerogative ale dreptului de autor, care aparţin în mod normal autorului originar (moştenitorii sau
succesorii, studiourile de cinema, alte organizaţii şi statul).

Este necesar să menţionăm că pot fi transmise de către subiectul primar către subiectul derivat
numai drepturile patrimoniale, drepturile nepatrimoniale nu pot fi transmise.

Cînd opera a fost publicată anonim sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului,
editura al cărei nume este indicat pe operă, se consideră, în absenţa unei probe contrare,
reprezentant al autorului, avînd în această calitate dreptul să protejeze şi să exercite drepturile
autorului.

Persoana fizică sau juridică a cărei nume ori denumire apare pe o operă audiovizuală,
videogramă sau fonogramă, se consideră, pînă la proba contrară producător al operei
audiovizuale, videogramei sau al fonogramei respective.

4. Conţinutul dreptului de autor

Conţinutul dreptului de autor implică atît existenţa a unor drepturi morale, cât şi existenţa unui
ansamblu de drepturi patrimoniale. Potrivit art. 10 alin. (1) al legii privind drepturile de autor şi
drepturile conexe, autorul unei opere beneficiază de următoarele drepturi morale:

a) dreptul la paternitate (dreptul la calitatea de autor) – dreptul de a se considera autor şi de a

cere o atare recunoaştere, inclusiv prin indicarea numelui său pe fiecare exemplar de operă
publicată sau la interpretarea în public a operei, dacă aşa ceva este posibil;

b) dreptul la nume – este dreptul autorului de a decide cum va figura numele său în timpul
valorificării operei (numele adevărat, pseudonimul sau anonim);

c) dreptul la respectarea integrităţii operei (dreptul la respectul operei sau dreptul la

inviolabilitatea operei) presupune dreptul la protecţia operei sale contra oricărei denaturări,
schimonosiri sau oricărei altei atingeri aduse operei, care prejudiciază onoarea sau reputaţia
autorului. Conţinutul acestui drept constă în interdicţia de a include careva modificări, atît în
conţinutul operei, cât şi în titlul ei.

d) dreptul la divulgarea operei sau dreptul de a da publicităţii opera sa, sau de a interzice
publicarea ei sub orice formă – este recunoscut de legislaţiile statelor lumii, fiind considerat un
drept discreţionar al autorului, prin care însuşi autorul decide în ce mod poate da publicităţii
opera sau şi sub ce formă.

e) dreptul la retractarea operei – este dreptul autorul de a retrage opera sa din circuitul
comercial, despăgubindu-l pe titularul dreptului de valorificare, dacă acesta este prejudiciat prin
retractare.

Pe lîngă drepturile morale, autorul unei opere, literare, artistice sau ştiinţifice beneficiază şi de
anumite drepturi patrimoniale. Potrivit al art. 10 al legii cu privire la dreptul de autor şi drepturile
conexe “autorului sau altui titular al dreptului de autor îi aparţine dreptul exclusiv, la
valorificarea operei, în orice formă şi prin orice procedeu”.

Dreptul exclusiv presupune dreptul de a efectua, de a permite sau de a înterzice următoarele

acţiuni:

a) reproducerea operei;

b) distribuirea originalului sau a exemplarului operei;

c) închirierea exemplarelor operei (cu excepţia operelor de arhiterctură) şi a operelor de artă

aplicată;

d) importul exemplarelor operei în vederea distribuirii, inclusiv al exemplarelor confecţionate cu

consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor;

e) demonstrarea publică a operei;

f) interpretarea publică a operei;

g) comunitarea publică a operei prin eter, inclusiv prin satelit (tele, radio, difuziune) sau prin
cablu;

h) retransmiterea simultană şi fără modificări prin eter sau prin cablu a operei transmise prin eter
sau prin cablu;

i) punerea la dispoziţie în regim interactiv a operei;

j) traducerea operei;

k) transformarea, adaptarea, aranjamentul sau alte modificări ale operei, cu excepţia cazurilor
cînd efectuarea unor acţiuni din cele enumerate la lit. a)-k) nu se încadrează în forma de
exprimare a operei şi pentru care nu pot fi stabilite sancţiuni.
5. Contractele de autor

Autorii sau alţi titulari ai dreptului de autor pot transmite prin contract de cesiune, drepturile
patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor. În urma unei asemenea
cesiuni, titular de drepturi devine cesionarul. Drepturile patrimoniale, de asemenea pot fi
transmise prin acordarea de licenţe exlusive sau neexclusive. Dacă în contractul de licenţă nu se
stipulează expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră neexclusivă.

-Licenţa exclusivă – presupune transmiterea drepturilor de valorificare a operelor literare,

artistice sau ştiinţifice, într-u anumit mod unei persoane concrete care are doar ea dreptul să
valorifice.

-Licenţa neexclusivă – presupune transmiterea drepturilor de valorificare a operelor literare,

artistice sau ştiinţifice, într-u anumit mod mai multor persoane concrete.

De ex. un autor a creat un roman, dreptul de valorificare adică de comercializare a fost transmis
prin licenţa exclusivă unei singure edituri, avînd doar ea dreptul să primească devidente în urma
vînzării operei date. În cazul licenţei neexclusive, de ex. casele de discuri au dreptul de a
comercializa CD-ul unei interpret.

Condiţiile şi forma contractului de autor. Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă

scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei, termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a
dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare
a operei, condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le
consideră esenţiale. Contractul de autor privind valorificarea operelor în ziare şi în alte publicaţii
poate fi încheiat şi în forma verbală.

            În cazul în care contractul de autor care prevede acordarea unei licenţe nu este indicat
termenul său de valabilitate, contractul de autor se consideră încheiat pe un termen de 3 ani de la
data încheierii, dacă se referă la valorificarea unei opere adaptate sau altfel modificate sau
traduse.

Clauzele contractului de autor care contravin prevederilor legii se consideră nule şi în locul
acestora se aplică condiţiile prevăzute de legge. Orice clauze ale contractului de autor care îl
limitează pe autor de a crea în viitor opere pe o anumită temă sau într-un anumit domeniu se
consideră nule.

În contractul de autor, remuneraţia de autor se stabileşte în cote procentuale din venitul obţinut
ca urmare a valorificării în modul corespunzător sau sub forma unei taxe forfetare, sau în
conformitate cu tarifele remuneraţiei aprobate de organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor
patrimoniale, sau în oricare alt mod. Guvernul aprobă tarifele minime ale remuneraţiei de autor
în procente sau sub formă de taxe forfetare.

6. Drepturile conexe

Drepturile conexe au evoluat  în jurul operelor protejate prin dreptul de autor, nu aduc atingere
drepturilor autorilor şi conferă protecţie pentru:

a) artiştii interpreţi sau executanţi pentru propriile interpretări sau execuţii;

b) producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audio-vizuale pentru propriile
înregistrări;

c)  organismele de radio difuziune şi de televiziune pentru propriile emisiuni şi servicii de

programe;

Subiecţi ai drepturilor conexe sunt interpreţii, producătorii de fonograme, producătorii de

videograme, şi organizaţiile de difuziune prin eter sau prin cablu.

Drepturile conexe se exercită fără a prejudicia dreptul de autor. Pentru apariţia şi exercitarea
drepturilor conexe nu este necesară respectarea vreunei formalităţi. În absenţa unei probe
contrare, persoana fizică sau juridică al cărei nume sau denumire apare în mod obişnuit pe o
imprimare a interpretării, pe o fonogramă, videogramă sau pe o imprimare a unei emisiuni se
consideră interpret, producător de fonogramă sau videogramă, respectiv, organizaţie de difuziune
prin eter sau prin cablu.

Pentru a informa publicul despre drepturile lor, interpreţii şi producătorii de fonograme sau
videograme, organizaţiile de difuziune prin eter sau prin cablu pot indica, pe fiecare exemplar
sau ambalaj al fonogramei, videogramei, emisiunii, simbolul protecţiei drepturilor conexe, care
constă din trei elemente:
     a) litera latină “P” inclusă în cerc;
     b) numele sau denumirea titularului de drepturi conexe exclusive;
     c) anul primei publicări a interpretării, fonogramei, videogramei, emisiunii.

Drepturile interpretului se protejează în conformitate cu prezenta lege dacă:

a) interpretul este cetăţean al Republicii Moldova;
b) interpretarea a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova;

c)  interpretarea a fost imprimată pe o fonogramă sau videogramă;

d) interpretarea nu este imprimată pe o fonogramă sau videogramă, dar este inclusă într-o
emisiune a organizaţiei de difuziune prin eter sau prin cablu.

Drepturile producătorului de fonograme sau videograme se protejează în conformitate cu

prezenta lege dacă: â

a) producătorul de fonogramă sau videogramă este cetăţean al Republicii Moldova sau persoană
juridică cu sediul permanent în Republica Moldova;
b) fonograma sau videograma a fost publicată pentru prima dată în Republica Moldova sau a fost
publicată pe teritoriul ţării în decurs de 30 de zile de la data primei ei publicări în altă ţară.
Drepturile organizaţiei de difuziune prin eter sau prin cablu se protejează în conformitate cu
prevederile prezentei legi dacă organizaţia respectivă are sediul permanent în Republica
Moldova şi difuzează programe de la un transmiţător amplasat pe teritoriul Republicii Moldova.
Drepturile conexe ale interpreţilor, producătorilor de fonograme sau videograme şi ale
organizaţiilor de difuziune prin eter sau prin cablu străine se protejează în conformitate cu
prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Interpretul beneficiază de următoarele drepturi morale în privinţa interpretării sale:

a) dreptul la paternitate – dreptul de a se considera interpret şi de a cere o atare recunoaştere,
inclusiv prin comunicarea sau indicarea numelui său la fiecare valorificare a interpretării sale,
dacă prin prezenta lege nu sînt stabilite alte prevederi sau excepţii;
b) dreptul la nume – dreptul interpretului de a decide cum va figura numele său la valorificarea
interpretării (numele adevărat, pseudonimul sau anonim);
c) dreptul la respectarea integrităţii interpretării – dreptul la protecţia interpretării sale contra
oricărei denaturări, schimonosiri sau contra oricăror altor atingeri care pot prejudicia onoarea sau
reputaţia interpretului.
Interpretul are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni:
a) imprimarea interpretării sale încă neimprimate;
b) reproducerea imprimării interpretării sale;
c) distribuirea imprimării interpretării sale;
d) închirierea imprimării interpretării sale;
e) comunicarea publică prin eter sau prin cablu a interpretării sale, cu excepţia cazului cînd
interpretarea este ea însăşi o interpretare televizată ori radiodifuzată sau este executată de pe o
imprimare;
f) punerea la dispoziţie în regim interactiv a interpretării sale imprimate.

Interpretul sau, în cazul unei interpretări colective, conducătorul ori o altă persoană împuternicită
de acest colectiv poate permite utilizatorului acţiunile prin contract încheiat în formă scrisă cu
acesta. Încheierea contractului de creare a unei opere audiovizuale între interpret şi producătorul
operei audiovizuale, dacă contractul nu prevede altfel, atrage transmiterea de către interpret a
drepturilor sale.

În cazul în care un interpret a transmis sau a cesionat unui producător de fonograme, videograme
sau de opere audiovizuale dreptul său de închiriere,  interpretul îşi păstrează dreptul la o
remuneraţie echitabilă, asupra căreia părţile vor conveni de comun acord, pentru închirierea
fonogramei, videogramei sau a operei audiovizuale ce conţine interpretarea sa. Acest drept este
inalienabil şi se exercită exclusiv prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a
drepturilor patrimoniale.

Producătorul de fonograme are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni
în privinţa fonogramei sale:

a) reproducerea fonogramei;

b) distribuirea exemplarelor de fonogramă;

c) închirierea exemplarelor de fonogramă;
d) importul, în scop de distribuire, al exemplarelor de fonogramă, inclusiv al exemplarelor
executate cu consimţămîntul producătorului de fonograme;
e) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a fonogramei;
f) adaptarea sau orice altă transformare a fonogramei.

Producătorul de videograme are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele

acţiuni în privinţa videogramei sale:  a) reproducerea videogramei;
b) distribuirea originalului sau a exemplarelor de videogramă;
c) închirierea exemplarelor de videogramă;
d) importul, în scop de distribuire, al exemplarelor de videogramă, inclusiv al exemplarelor
executate cu consimţămîntul producătorului de videograme;                  e) punerea la dispoziţia
publicului în regim interactiv a videogramei.
Organizaţia de difuziune prin eter sau prin cablu are dreptul exclusiv să permită sau să
interzică următoarele acţiuni în privinţa emisiunilor sale:
a) imprimarea emisiunii;
b) reproducerea unei imprimări a emisiunii;
c) distribuirea imprimării emisiunii;
d) comunicarea publică prin eter sau prin cablu a emisiunii;
e) retransmiterea emisiunii;
f) comunicarea publică a emisiunii în locuri accesibile publicului cu plată pentru intrare;
g) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a imprimării emisiunii.
Valorificarea fonogramelor publicateîn scop commercial. Fără consimţămîntul producătorului
fonogramei publicate în scop comercial şi al interpretului a cărui interpretare este imprimată pe o
asemenea fonogramă, dar cu plata unei remuneraţii echitabile, asupra căreia părţile vor conveni
de comun acord, sînt permise următoarele acţiuni:

a) interpretarea publică a fonogramei;

b) comunicarea publică a fonogramei prin eter sau prin cablu;

c) retransmiterea simultană şi fără modificări prin cablu a fonogramei;

Dreptul la remuneraţia echitabilă poate fi exercitat prin intermediul unei organizaţii de gestiune
colectivă a drepturilor patrimoniale.
Termenele de protecţie a drepturilor conexe.  Drepturile interpretului la paternitate, la nume şi
la respectarea integrităţii interpretării se protejează pe un termen nelimitat. Drepturile
interpretului se protejează timp de 50 de ani de la data interpretării. Însă: a) dacă, în această
perioadă, imprimarea interpretării, alta decît fonograma, a fost legal publicată sau comunicată
public, drepturile interpretului se protejează timp de cel puţin 50 de ani de la data efectuării celei
mai vechi dintre aceste acţiuni;
b) dacă, în această perioadă, imprimarea interpretării pe o fonogramă a fost legal publicată sau
comunicată public, drepturile interpretului se protejează timp de cel puţin 70 de ani de la data
efectuării celei mai vechi dintre aceste acţiuni.

Drepturile producătorului de fonograme se protejează timp de 50 de ani de la data imprimării

fonogramei. Însă: a) dacă, în această perioadă, fonograma a fost legal publicată sau comunicată
public, drepturile menţionate se protejează cel puţin 70 de ani de la data primei publicări legale;
b) dacă, în această perioadă, fonograma nu a fost legal publicată, dar a fost comunicată public,
drepturile menţionate se protejează timp de 70 de ani de la data primei comunicări publice
legale.

În cazul în care, după 50 de ani de la data publicării sau comunicării publice legale a fonogramei,
producătorul acesteia nu oferă spre vînzare copii ale  acestei fonograme în cantitate suficientă
sau nu le pune la dispoziţia publicului, interpretul poate rezilia contractul prin care a transmis
drepturile sale producătorului de fonograme asupra imprimării interpretării sale.

În cazul în care, la 50 de ani de la publicarea legală a fonogramei sau, în lipsa unei astfel de
publicări, la 50 de ani de la comunicarea legală a fonogramei  către public, producătorul
fonogramei nu oferă copii ale fonogramei spre vînzare într-o cantitate suficientă sau nu pune
fonograma la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, în așa fel încît membrii publicului
să aibă acces individual la ea cînd vor și de unde vor, interpretul poate rezilia contractul prin care
a transmis unui producător de fonograme drepturile asupra fixării interpretării sale. Dreptul de
reziliere a contractului poate fi exercitat cu condiţia ca producătorul, în termen de un an de la
notificarea de către interpret a intenţiei sale de a rezilia contractul, să nu desfăşoare  cele două
activităţi de valorificare menţionate mai sus. În cazul în care aceste contracte se reziliază în
temeiul prezentului alineat, drepturile producătorului de fonograme asupra fonogramei
încetează.  Drepturile producătorului de videograme, se protejează timp de 50 de ani de la data
imprimării videogramei. Totuşi, dacă în această perioadă videograma a fost legal publicată sau
comunicată public, drepturile producătorului de videograme se protejează timp de 50 de ani de la
data efectuării celei mai vechi a respectivelor acţiuni.
Drepturile organizaţiei de difuziune prin eter sau prin cablu, se protejează timp de 50 de ani de la
prima difuzare a emisiunii de către asemenea organizaţie, indiferent dacă această emisiune a fost
difuzată cu fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau prin satelit. Drepturile conexe trec, în limitele
părţii rămase a termenelor de protecţie, la succesorii în drepturi ai interpretului, producătorului
de fonograme, producătorului de videograme şi ai organizaţiei de difuziune prin eter sau prin
cablu.

Creaţiile ce ţin de proprietatea industrială şi fac un obiect al protecţiei ce sunt în marea

majoritate a creaţiilor intelectuale. Deosebirea ar rezulta în ceea că dreptul de autor protejează
creaţiiile de formă, iar dreptul proprietăţii industriale protejează relaţiile utilitare de fond cu
aplicaţii industriale.

Dreptul proprietăţii industriale – reprezintă ansamblul normelor juridice, care reglementează

raporturi privind creaţiile aplicabile în industrie precum şi la semnele distincţive ale unei
asemenea activităţi.

Naşterea dreptului de proprietate industrială depinde de:

Desfăşurarea unei activităţi de creaţie intelectuală;

Respectarea formalităţilor de înregistrare şi de brevetare a creaţiilor;

Creaţia să fie aplicată în industrie;

Printre trăsăturile dreptului de proprietate industrială putem numi:

a) este limitat în timp şi teritorial cu excepţia informaţiilor confidenţiale;

b) este o facultate recunoscută titularului, care uneori crează obligaţia de exercitare a dreptului;
c) dreptul patrimonial este transmisibil;

În noţiunea de drept de proprietate industrială se încadrează mai multe drepturi subiective

reglementate distinct precum:

1. Dreptul asupra invenţiei;

2. Dreptul asupra modelului de utilitate;
3. Dreptul asupra noilor soiuri de plante;
4. Dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale;
5. Dreptul asupra topografiilor, circuitelor integrate;
6. Dreptul asupra mărcilor şi denumirilor de origine a produselor (indicaţiilor geografice);
7. Dreptul asupra numelui sau a denumirii comerciale şi emblemei comerciale.

2. Obiectele proprietăţii industriale

Obiectele proprietăţii industriale sunt creaţiile tehnice (invenţii, modele de utilitate) şi estetice
(desene şi modele industriale), semnele distinctive asociate produselor (marcă, nume comercial,
indicaţie geografică) cît şi protecţia împotriva concurenţei neloiale.

Invenţia este o rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoaşterii care reprezintă
noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut pînă atunci. Ea se poate referi la realizarea unui
produs (dispozitiv, material, substanţă) material substanţă sau a unui procedeu în toate domeniile
tehnologice.

Procedeul constă în activităţi tehnologice care conduc la:

a) obţinerea, fabricarea sau utilizarea unui produs;

b) rezultate de natură calitativă ca măsurare, analiză, reglare, control, curăţare, uscare,

diagnosticare, tratament medical şi etc.

Nu sunt considerate invenţii:

a) descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice;

b) creaţiile estetice;

c) planurile, principiile şi metodele de exercitare a activităţii mintale, a regulilor de joc, sau în

domeniul activităţilor economice, precum şi programele de calculator;

Protecţia invenţiilor se face prin brevet de invenţie (20 ani protecţia), acesta fiind un act juridic
oficial care îi acordă titularului său un drept cu caracter exclusiv de exploatare a unei invenţii pe
întreaga sa durată.

Modelul de utilitate (brevet mic) este o executare constructivă a mijloacelor de producţie şi a

obiectelor de consum, precum şi părţile lor integrante.

Desene şi modele industriale sunt creaţii ornamentale care au menirea de a individualiza prin

element estetic produsele industriale.

—Desenele industriale reprezintă o totalitate de linii şi culori care fiind amplasate pe un suport

material produc efect decorativ nou (aspectul esterior al unei ţesături, broderia pe haină).

-Modelul industrial reprezinză un model material care deţine o formă distinctă (ambalajul

produselor de parfumerie, materialele de uz casnic).

Marca  este un semn distinctiv ce are rolul de a diferenţia produsele, lucrările şi serviciile unei
persoane fizice sau juridice, garantînd calitatea constantă a lor şi este susceptibilă a face obiectul
unui drept exclusiv ce aparţine drepturilor de proprietate industrială.

Indicaţiile geografice sunt denumiri care ajută la identificarea unui produs originar dintr-o ţară,
regiune, localitate, atunci cînd o calitate, reputaţie sau alte caracteristici determinante pot fi în
mod esenţial atribuite acestei regiuni geografice.
Numele comercial este un element de individualizare a comerciantului şi constă în numele sau
denumirea sub care acesta este înmatriculat la registrul comerţului, îşi desfăşoară activitatea.

Emblema este un element de individualizare facultativ şi constă în semnul sau denumirea care

deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen.

3. Subiectele relaţiilor proprietăţii industriale

La înregistrarea şi valorificarea proprietăţii industriale, participă un şir de subiecţi atît persoane

fizice şi juridice. Cel mai important rol are autorul invenţiei, modelului industrial, care prin
munca sa creativă a creat aceste obiecte. Primul titular al dreptului e protecţie este autorul. În
cazul în care autorul este angajat într-o organizaţie reprezentată de patron, dreptul la titlu de
protecţie aparţine patronului, dacă contractul nu prevede altfel. În acest cau autorul are dreptul la
o remuneraţie în cuantumul şi condiţiile stabilite în contract, la fel el are dreptul să obţină o
licenţă neexclusivă de exploatare a obiectului proprietăţii industriale, dacă patronul va obţine
titlul de protecţie. La fel este subiect al proprietăţii industriale şi persoana care a moştenit prin
succesiune acest drept. Succesorului i se transmit doar drepturile patrimoniale, adică dreptul de a
depune cererea pentru a obţine titlu de protecţie, dreptul de a transmite titlul de protecţie, prin
contractul de licenţă exlusivă sau neexclusivă, dreptul la remuneraţie. Aceste drepturi sunt
limitate în timp, ele fiind în vigoare pe durata valabilităţii titlului de protecţie. Drepturile morale
nu pot fi transmise şi ele se sting la moartea autorului.

Dreptul de autor al invenţiei este un drept personal inalienabil şi protejat fără termen. Dacă,
invenţia a fost creată împreună de mai mulţi inventatori, fiecare dintre ei are calitatea de coautor
al invenţiei, dreptul de autor al invenţiei aparţinîndu-le în comun. Modul de folosire se stabileşte
prin contractul încheiat între aceştia. Nu se consideră autor al invenţiei persoana fizică care la
realizarea invenţiei a acordat inventatorului asistenţă tehnică, organizatorică sau materială.
Inventatorul are dreptul să i se indice numele în cerere, în brevet şi în publicaţiile Agenţiei cu
privire la cerere şi brevet. Inventatorul are dreptul să refuze menţionarea numelui său în brevet.

Dreptul la brevet aparţine inventatorului sau succesorului lui în drepturi. În cazul în care mai
multe persoane au creat, independent una de alta, aceeaşi invenţie, dreptul la brevet aparţine
persoanei a cărei cerere are cea mai veche dată de prioritate, dacă această cerere nu a fost retrasă.

În cazul creării unei invenţii de serviciu, inventatorul are dreptul la o remuneraţie

corespunzătoare beneficiului obţinut din exploatare a invenţiei de către patron sau beneficiului
prezumat — în cazul în care patronul va obţine brevetul. Inventatorul are dreptul la o
remuneraţie, cuantumul şi condiţiile de plată a căreia se stabilesc prin contractul dintre el şi
patron. Inventatorul, în termen de o lună de la data creării invenţiei de serviciu, are obligaţia să
informeze în scris patronul asupra invenţiei realizate.
În acest caz patronul are dreptul preferenţial la licenţă neexclusivă pentru exploatarea invenţiei.
În cazul în care părţile nu au convenit asupra cuantumului remuneraţiei inventatorului sau asupra
preţului licenţei, acestea urmează să fie stabilite de instanţele judecătoreşti în funcţie de aportul
fiecărei părţi la invenţia creată, precum şi în funcţie de valoarea ei comercială. În cazul în care
brevetul pentru invenţia de serviciu este eliberat patronului, inventatorul are dreptul preferenţial
la o licenţă neexclusivă gratuită pentru exploatarea invenţiei.
Patronul şi inventatorul invenţiei de serviciu au obligaţia să se informeze reciproc în scris asupra
stadiului realizării invenţiei şi să se abţină de la orice divulgare care poate aduce prejudicii
exercitării drepturilor de către fiecare parte. Partea care a ignorat aceste obligaţii trebuie să
repare prejudiciile celeilalte părţi, inclusiv profitul neobţinut, în conformitate cu legislaţia în
vigoare.

4. Temeiurile şi procedura obţinerii drepturilor asupra obiectelor proprietăţii industriale

Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, denumită în continuare AGEPI, este oficiul

naţional în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale şi unica autoritate care acordă pe
teritoriul Republicii Moldova protecţie juridică invenţiilor, în condiţiile prezentei legi.
În conformitate cu prezenta lege, AGEPI are următoarele atribuţii:
a) coordonează realizarea politicii de protecţie a invenţiilor în Republica Moldova;
b) elaborează proiecte de acte legislative şi de alte acte normative în domeniul protecţiei
invenţiilor;
c) recepţionează şi examinează cererile de brevet în vederea acordării şi eliberării, în numele
statului, a titlurilor de protecţie pentru invenţii; efectuează procedurile privind validarea efectelor
cererilor de brevet european şi a brevetelor europene pe teritoriul Republicii Moldova;

d) ţine Registrul naţional de cereri de brevet de invenţie şi de brevet de invenţie de scurtă durată,
Registrul naţional de brevete de invenţie şi de brevete de invenţie de scurtă durată;

e) editează Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, şi publică în el date referitoare la cererile

de brevet, la brevete şi la certificatele de protecţie;

f) este oficiul receptor pentru cererile internaţionale depuse de către solicitanţii naţionali;

g) deţine şi administrează Colecţia naţională de brevete;

h) ia parte la aplicarea măsurilor de asigurare a probelor în caz de încălcare a drepturilor;

AGEPI reprezintă Republica Moldova în Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale,

precum şi în alte organizaţii internaţionale, interguvernamentale şi interstatale pentru protecţia
proprietăţii intelectuale, întreţine cu ele relaţii de cooperare multilaterală şi bilaterală în domeniu.

Depunerea cererii.  Cererea de brevet se depune la AGEPI de către persoana îndreptăţită

personal sau în orice alt mod prevăzut de Regulament. Brevetarea în străinătate a invenţiilor
create în Republica Moldova se efectuează  numai după depunerea cererii de brevet la AGEPI.
Cererea de brevet  va conţine:
    a) solicitarea de eliberare a brevetului;

b) descrierea invenţiei;
c) una sau mai multe revendicări;
d) desene la care se fac referiri în descriere sau în revendicări;
e) un rezumat;

Cererea de brevet este supusă plăţii unei taxe de depunere şi trebuie să satisfacă condiţiile
prevăzute de Regulament. În cazul în care invenţia se referă la un material biologic reproductibil,
cererea de brevet poate conţine actul prin care se confirmă depozitul acestui material biologic la
o autoritate de depozit, care se prezintă odată cu depunerea cererii de brevet sau în termen de 3
luni de la data de depozit a acesteia. În cazul reprezentării solicitantului, se anexează procura de
reprezentare.
Cererea de brevet va conţine menţionarea inventatorului şi date care să permită stabilirea
identităţii acestuia. În cazul în care solicitant nu este inventatorul însuşi sau el nu este unicul
inventator, cererea va conţine o declaraţie a solicitantului prin care acesta desemnează
inventatorii şi indică originea dreptului la brevet.  Cererea care întruneşte condiţiile necesare,
constituie depozitul naţional reglementar. Documentele şi dovada de achitare a taxei se prezintă
odată cu depunerea cererii de brevet sau în termen de 2 luni de la data de depozit a acesteia. În
cazul în care, în scopul stabilirii datei de depozit, descrierea invenţiei a fost înlocuită cu o
referire la o cerere anterioară, solicitantul va prezenta la AGEPI, în termen de 4 luni de la data de
depozit a cererii de brevet conţinînd referirea, o copie certificată a cererii înregistrate anterior şi,
după caz, traducerea acesteia. Dacă cererea anterioară a fost depusă de o persoană alta decît
solicitantul, se va anexa documentul care confirmă dreptul solicitantului de a depune cererea.

5. Drepturile şi obligaţiile titularului brevetului

Titularul brevetului are dreptul exclusiv asupra invenţiei protejate prin brevet care constă în
dreptul de exploatare a invenţiei, dacă exploatarea nu lezează drepturile altor titulari, dreptul de a
dispune de brevet şi dreptul de a interzice terţilor să efectueze fără acordul său următoarele
acţiuni: să fabrice, să folosească, să ofere spre vînzare, să vîndă sau să importe în aceste scopuri
produsul brevetat sau produsul obţinut prin procedeul brevetat. În cazul mai multor titulari ai
brevetului raporturile privind exploatarea invenţiei protejate prin brevet se stabilesc printr-un
acord încheiat între aceştia. Dacă un asemenea acord nu există, fiecare titular are dreptul să
exploateze invenţia integral după voinţa sa, să intenteze un proces în legătură cu încălcarea
dreptului exclusiv împotriva oricărei persoane care exploatează invenţia fără autorizaţia
cotitularilor, însă nu are dreptul, fără acordul acestora, să încheie contracte de licenţă şi să
efectueze orice cesionare a drepturilor asupra brevetului, să renunţe la brevet fără a-i anunţa pe
cotitulari.

Titularul are dreptul să renunţe la brevet integral sau parţial. Dacă unul din titulari renunţă la
brevet, valabilitatea brevetului nu se suspendă şi brevetul rămîne în posesia celorlalţi titulari.
Renunţarea produce efecte de la data înştiinţării scrise privind intenţia de a renunţa la brevet,
primite de Agenţie de la titular.
Agenţia înregistrează renunţarea la brevet şi publică informaţia despre aceasta în Buletinul
Oficial în termen de 3 luni de la data primirii avizului în scris de la titular. Titularul are obligaţia,
concomitent cu depunerea notificării scrise la Agenţie, să comunice inventatorului intenţia sa de
a renunţa la brevet. În acest caz inventatorul, timp de 3 luni de la data cînd titularul i-a notificat
în scris intenţia sa de a renunţa la brevet, are dreptul preferenţial de a obţine brevetul pe numele
său.

Valabilitatea brevetului se suspendă anticipat în următoarele cazuri:

    a) cînd brevetul se consideră nevalabil în conformitate cu art. 28;
b) în baza cererii titularului brevetului, depuse la Agenţie în conformitate cu art. 29;
c) cînd taxa pentru menţinerea în vigoare a brevetului nu se plăteşte în termenul stabilit.
Agenţia publică în Buletinul Oficial datele privind încetarea înainte de termen a valabilităţii
brevetului. Valabilitatea brevetului, care a încetat din cauza neplăţii taxei, poate fi restabilită în
termen de 6 luni de la data publicării hotărîrii privind încetarea înainte de termen a valabilităţii
brevetului, cu condiţia plăţii taxei respective. Dreptul asupra brevetului, drepturile care rezultă
din înregistrarea cererii de brevet şi drepturile care rezultă din brevet pot fi transmise integral sau
parţial. Transmiterea drepturilor se poate face prin cesiune, prin contract de licenţă exclusivă sau
neexclusivă, precum şi prin succesiune ori moştenire legală sau testamentară. În conformitate cu
contractul de licenţă, titularul brevetului (licenţiarul) acordă altei persoane fizice sau juridice
(licenţiatului) dreptul de folosire a invenţiei protejate prin brevet, în volumul stipulat în contract,
iar licenţiatul îşi asumă obligaţia să achite licenţiarului plăţile stipulate în contract.

Nu se admite, includerea în contractul de licenţă a practicilor sau a condiţiilor care pot genera o
folosinţă abuzivă a drepturilor de proprietate industrială, avînd un efect prejudiciabil asupra
concurenţei pe piaţa respectivă, cum ar fi clauza transmiterii obligatorii de către licenţiat a
informaţiei tehnice licenţiarului, condiţii care împiedică contestarea validităţii sau impunerea
unui pachet obligatoriu de condiţii ale licenţierii. Dacă titularul licenţei obligatorii neexclusive,
în termen de 1 an de la data obţinerii acesteia, nu a întreprins nimic în ceea ce priveşte pregătirea
de a aplica invenţia, licenţa obligatorie neexclusivă poate fi anulată prin hotărîre a instanţei
judecătoreşti. Valabilitatea licenţei obligatorii neexclusive încetează în orice caz dacă titularul
licenţei nu a început aplicarea invenţiei în termen de 2 ani de la data obţinerii acesteia.

6. Protecţia drepturilor inventatorilor

Exploatarea de către orice persoană fizică sau juridică a invenţiei protejate prin brevet
nerespectînd prezenta lege se consideră încălcare a drepturilor titularului. La cererea titularului
brevetului, încălcarea drepturilor acestuia trebuie să înceteze, iar persoana recunoscută vinovată
este obligată să plătească titularului brevetului suma suficientă pentru a compensa paguba
cauzată prin încălcarea dreptului titularului brevetului inclusiv cîştigul nerealizat, precum şi să
achite cheltuielile care vor putea cuprinde onorariile de avocat corespunzătoare. Produsele care
condiţionează lezarea drepturilor titularului brevetului se scot, fără a fi compensată valoarea lor,
din circuitul economic într-un mod care să minimalizeze riscul cauzării de noi prejudicii sau sînt
distruse. Partea lezată poate cere ca materia primă şi materialele folosite la fabricarea produselor,
să fie scoase, fără a fi compensată valoarea lor, din circuitul economic într-un mod care să
minimalizeze riscul cauzării de noi prejudicii. În acest caz, măsurile corective solicitate trebuie
să fie comensurabile cu gravitatea acţiunii, ţinîndu-se cont de interesele terţilor. În cazul
încălcării repetate a drepturilor titularului, mărimea amenzii se dublează.

1. Definiţia, elementele şi funcţiile mărcii

Marca este semnul vizual, care permite de a distinge un produs sau un serviciu al unui
producător de produsul sau serviciul altui producător. Domeniul mărcilor este destinat să
identifice o gamă largă de bunuri, servicii, categorii de bunuri, lichide, minerale, etc.

Pentru ca un semn să fie admis sau înregistrat ca marcă, trebuie să îndeplinească cumulativ
condiţiile:

a) să fie susceptibil de reprezentare grafică prin cuvinte (inclusiv numele persoanei) litere, cifre,
desene, combinaţii de culori, elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma
produsului sau a ambalajului acesteia;

b) să fie distinctiv, adică să fie diferit de alte lucruri de acelaşi fel;

c) să fie disponibil, adică semnul ales ca marcă trebuie să nu fi fost anterior apropiat de altă
persoană ca să nu aducă atingere drepturilor anterior dobîndite de o altă persoană;

d) să fie licit, adică să nu contravină ordinii publice şi bunelor moravuri.

Conform Convenţiei de la Paris, s-a convenit refuzul folosirii ca marcă:

a) a semnelor, drapelelor şi emblemelor de stat;

b) a denumirilor organizaţiilor internaţionale;

Pe lîngă condiţiile necesare de a fi respectate se mai numără şi:

-caracterul original;

-caracterul nedeceptiv (să nu ducă în eroare producătorul);

Funcţiile mărcii:

1) funcţie de diferenţiere a produsului – pe piaţă marca deosebeşte produsele unui producător

de produsele altui producător. (de ex. cînd cumpărăm lactate, este o gamă mare de producători,
diferă preţul, nivelul de grăsime şi etc);

2) funcţia de concurenţă – se bazează pe sistemul de atragere a clienţilor şi se realizează prin

diferenţiere şi publicitate. De ex. orice produs care este lansat nou pe piaţp sub o anumită marcă
corespunde unei anumite calităţi, cu cît produsul este nou pe piaţă cu atît calitatea este mai mare,
cu cît produsul are mai mulţi clienţi, calitatea produsului scade.

3) funcţia de organizare a pieţii –  prin corelarea cererii cu oferta, marca reprezintă un mijloc de
organizare a pieţii. Ea asigură realizarea vînzărilor şi reducerea cheltuielilor de desfaceri,
deoarece marca se vinde singură, comercianţii recurgînd la propriile lor semne distinctive.
Folosirea propriilor mărci de comerţ şi de serviciu, reflectă tendinţa vînzătorilor de a-şi asigura
exclusivitatea mărcii producătorului în procesul de organizare a distribuţiei produselor;

4) funcţia de monopol –  diferenţierea mărcilor şi exlusivitatea distribuţiei, are ca rezultat

transformarea concurenţei într-un instrument de monopol. Datorită acestui fenomen, funcţia de
garanţie a calităţii produsului, este înlocuită cu o funcţie de protecţie a cumpărătorului.
Diversificarea mărcii în cadrul aceleiaşi întreprinderi, constituie un element artificial care
împiedică progresul producţiei. Printr-un număr sporit de variante se limitează eficacitatea
seriilor mari şi diferenţierea devine exlusiv subiectivă. Un fenomen de frînare a producţiei
reprezintă şi exlusivitatea distribuţiei mărfurilor respective. Vînzarea produselor prin
intermediari presupune cheltuieli suplimentare şi o desfacere mai lentă care se resfrînge asupra
producţiei.

2. Clasificarea mărcilor

Clasificarea mărcilor este un mijloc esenţial pentru determinarea regimului juridic al acestuia,
contribuind la validarea mărcilor şi la aprecierea eventualelor încălcări ale dreptului la marcă.

După destinaţie:

1) marca de fabrică – este destinată producţiei, individualizează producătorul sau fabricantul,

favorizează dezvoltarea industriei;
2) marca de comerţ – destinată distribuţiei, individualizează distribuitorul (comerciantul) şi
favorizează dezvoltarea comerţului;

După obiectul protejat:

1) marca de produs – reuneşte într-o categorie comună marca de fabrică şi marca de comerţ,
fiind că se referă la produse concrete;

2) marca de serviciu – are menirea de a identifica prestările de servicii ale diferitor întreprinderi.

După titularul dreptului la marcă:

a) marca individuală – este cea a cărui titular este o persoană fizică sau juridică determinată.
Pentru acest tip de marcă funcţia de calitate este subordonată funcţiei de diferenţiere a
produselor;

b) marca colectivă –  aparţine numai unor persoane juridice. Ele pot fi folosite numai de
întreprinderile care îndeplinesc condiţiile prevăzute în regulamentele aprobate de ministerele
căror aparţin, ori de grupările colective care le reprezintă interesele. În cazul acestor mărci
funcţia de calitate este una primordială.

După numărul semnelor folosite:

a) marcă simplă – nu îmbină şi culori şi litere, sau semne de animale, păsări;

b) marcă combinată – care îmbină culori, litere sau semne.

După natură semnelor folosite:

a) verbale – cuvinte, combinaţii de cuvinte, litere.

b) sonore – melodii, pentru personalizarea unor activităţi.

c) figurative – elemente grafice înspţite şi de numele de marcă.

3. Subiecţii dreptului la marcă

Titular al mărcii este persoana fizică sau juridică, ori grupul de persoane fizice sau juridice în
numele căreia, căruia, marca este protejată. Drepturile dobîndite prin înregistrarea mărcii în
registrul naţional al mărcilor se confirmă prin titlul de protecţie numit certificatul de înregistrare
a măriclor. Dreptul la marcă poate fi dobîndit individual sau de coproprietate (dreptul asupra
acesteia se stabileşte prin acordul încheiat între coproprietar, în caz contrar litigiul privind
dreptul de folosire a mărcii se va soluţiona de instanţa de judecată).

4. Dobîndirea dreptului la marcă

În literatura de specialitate pot fi expuse sisteme diferite de dobîndire a dreptului la marcă:
1. Sistemul declarativ (sistemul realist) – dreptul la marcă în cadrul acestui sistem se dobîndeşte
prin prioritate de folosire, adică dreptul asupra mărcii aparţine primului ocupant – persoana
folosindu-i cel dintîi semnul distinctiv în mod legitim.

2. Semnul atributiv (constitutiv sau formalist) — dreptul la marcă se dobîndeşte prin

prioritatea de înregistrare, adică aparţine persoanei care înregistrează prima un anumit
semn distinctiv. Actele interioare de folosire nu se iau în calcul deoarece nu s-a efectuat
înregistrarea lor.
3. Sistemul mixt (dualist sua complex) – îmbină cele două moduri declarativ şi atributiv de
dobîndire a dreptului la marcă.

În unele legislaţii de ex. a Marii Britanii se utilizează sistemul atributiv amînat: după folosirea
mărcii o perioadă de timp va fi necesară înregistrarea acesteia. Acest sistem se caracterizează
prin existenţa publicităţii şi controlul preventiv.

5. Procedura de înregistrare a mărcii

Înregistrarea unei mărci în RM se efectuează în mai multe etape şi anume:

1) Depozitul naţional reglementar (actul prin care o persoană cere înregistrarea unui semn care
va deveni marcă. Cererea se depune la AGEPI);

2) Examinarea cererii de înregistrare (examinarea formală a cererii, examinarea semnului

solicitat, publicarea cererii);

3) Înregistrarea mărcii (eliberarea certificatului de înregistrare şi publicarea datelor referitoare

la înregistrare) – pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii;

6. Drepturile conferite pentru înregistrarea mărcii

Dreptul exlusiv al titularului mărcii – înregistrarea mărcii conferă titularului dreptul exclusiv
asupra acesteia. Inregistrarea marcii confera titularului sau un drept exclusiv de folosire a marcii
pe teritoriul statului unde a fost solicitata protectia, pe un termen de 10 ani de la data constituirii
depozitului care poate fi reinnoit la cererea titularului. In virtutea dreptului exclusiv conferit de
marca, titularul marcii poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor folosirea
marcii sau imitarea sa frauduloasa, fiind indreptatit si la solicitarea de despagubiri. Titularul
mărcii este în drept să interzică terţilor să utilizeze în activitatea lor comercială, fără
consimţămîntul său.

Dreptul la reînnoirea mărcii – la cererea titularului, inregistrarea unei marci poate fi reinnoita la
implinirea fiecarui termen de protectie de 10 ani, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, şi
anume cu 6 luni înainte de expirarea dreptului la marcă.

Transmiterea dreptului asupra mărcii – poate avea loc fie prin cesiune sau prin contract de
licenţă , precum şi prin succesiune. Prin contract de cesiune a drepturilor asupra mărcii, titularul
unei mărci (cedent) transmite drepturile sale asupra mărcii unei alte persoane (cesionar).

Prin contract de licenţă, titularul mărcii înregistrate (licenţiar) transmite dreptul de utilizare a
acesteia oricărei alte persoane (licenţiat), rezervîndu-şi dreptul de proprietate asupra mărcii.
Anularea înregistrării — marca este declarată nulă în urma unei cereri de anulare, depuse la
judecătoria în a cărei jurisdicţie este sediul AGEPI, sau a unei cereri reconvenţionale într-o
acţiune de apărare a drepturilor, depuse la aceeaşi instanţă, dacă:

a) a fost înregistrată contrar prevederilor art.7;

b) solicitantul a acţionat cu rea-credinţă în momentul depunerii cererii de înregistrare a  mărcii.

Marca se consideră ca fiind înregistrată cu rea-credinţă în cazul în care, la momentul depunerii
cererii de înregistrare a ei, solicitantul ştia sau putea şti că pe piaţa Republicii Moldova se
utilizează o asemenea marcă, cu bună-credinţă, de către altă persoană.

Posibilitatea înregistrării unei mărci în străinătate – orice persoană fizică şi juridică din
Republica Moldova are dreptul să-şi înregistreze mărcile în străinătate. Înregistrarea poate avea
lor prin două căi, prin depunereau unei cereri direct în străinătate, fie prin sistemul de la Madrid
şi coform aranjamentului de la Madrid, persoana solicită înregistrarea mărcii la nivel
internaţioanal. Astfel, toate cheltuielile sunt suportate de persoana fizică sau juridică solicitantă.
Fie să ceară înregistrarea prin intermediul AGEPI, care va avea ca efect recunoaşterea
internaţională a mărcii.

7. Stingerea dreptului la marcă

Expirarea duratei de protecţie –  marca se înregistrează pentru o perioadă de 10 ani, începînd cu

data de depozit. Înregistrarea mărcii poate fi reînnoită pentru perioade consecutive de 10 ani ori
de cîte ori este necesar. Odată cu expirarea duratei de protecţie şi fără reînnoirea înregistrării
mărcii, dreptul la marcă se stinge.

Renunţarea titularului la dreptul său asupra mărcii – titularul, sub rezerva achitării taxei
stabilite, poate să renunţe la marcă pentru toate sau numai pentru o parte din produsele şi/sau
serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Renunţarea la marcă se declară în scris la AGEPI
de către titularul mărcii sau de către persoana împuternicită de acesta, iar drepturile asupra mărcii
se sting de la data înscrierii renunţării în Registrul naţional al mărcilor. Renunţarea este
înregistrată numai cu acordul tuturor titularilor de drepturi referitoare la marcă, înscrişi în
Registrul naţional al mărcilor. În cazul cînd a fost înregistrat un contract de licenţă, renunţarea la
marcă se înscrie în Registrul naţional al mărcilor numai dacă titularul mărcii demonstrează că l-a
informat pe licenţiat despre intenţia de a renunţa la marcă.

Abandonul mărcii – reprezintă renunţarea tacită la dreptul la marcă.

Caducitatea – reprezintă neachitarea pentru prelungirea protecţiei, efectele fiind decăderea

titularului la dreptul la marcă.

Decăderea — se datorează nerespectării achitării taxei pentru prelungirea protecţiei, de către

titularul mărcii în mod culpabil a obligaţiei de exploatare.

Anularea mărcii – intervine după înregistrarea mărcii în situaţia în care s-a constatat că nu au
fost respectate condiţiile de fond şi de formă pentru înregistrarea mărcii.

1. Consideraţii generale
Legea defineşte topografia unui circuit integrat ca fiind dispunerea tridimensională oricarea ar fi
expresia sa, a unor elemente ale unui circuit integrat din care cel puţin unul este un element activ
şi a tuturor inteconexiunilor sau a unei părţi din interconexiunile circuitului integrat sau o astfel
de dispunere tridimensională pregătită pentru fabricarea circuitului integrat.

Conform legii privind protecţia topografiilor circuitelor integrate sunt protejate doar topografiile
originale, adică cele care constituie rezultatul efortului intelectual al creatorilor, care la data
creării nu era uzuale pentru creatorii de topografii şi pentru fabricanţii de circuite intergrante.
Circuitul integrat este un dispozitiv electronic alcătuit din mai multe componente electrice şi
electronice inteconectate, pasive şi active situate pe o plăcuţă de material semiconductor.
Dispozitiv care în  cele mai multe cazuri este încapsulat într-o capsulă etanşă prevăzută cu
elemente de conexiune electrică spre exterior numite terminale sau pini. Un circuit integrat este
un ansamblu de componente electrice şi electornice discrete (diode, tranzistoare, rezistenţe,
condensatoare, bobine) montate pe un suport de siliciu, miniatural numit cip. Acestea ansambluri
au fost standartizate şi au căpătat forme de capsule cu diferite dimensiuni şi număr de terminare
diferite. Numărul componentelor a crescut în timp de la cîteva sute la miloane de componente pe
cip. De ex. microprocesoare.

Pot beneficia de protecţia unei topografii persoanele fizice şi juridice rezidente în RM, dar pot
beneficia de protecţie şi persoanele fizice şi juridice persoanele nerezidente în cazul existenţei
Convenţiei privind colaborarea şi recunoaşterea drepturilor asupra circuitelor integrate. Dacă
această Convenţie lipseşte, atunci persoanele fizice şi juridice nerezidente vor beneficia de
protecţia respectivă, însă nu în baza convenţiei ci în baza relaţiilor reciproce a statelor respective.
Acestea au o legătură cu AGEPI doar în cazul în care există un mandat autorizat de proprietate
intelectuală în RM. Dreptul la protecţia unei topografii aparţine creatorului acestuia, fie sau
succesorului său. În cazul în care există mai mulţi creatori, dreptul la protecţia topografiei
aparţine acestora în comun, dacă contractul încheiat între ei nu prevede altfel. În cazul în care
topografia a fost creată de un salariat în cadrul obligaţiilor de serviciu sau executînd o sarcină
concretă încredinţată în scris (topografie de serviciu), dreptul la protecţia topografiei aparţine sau
creatorului, sau unităţii, conform contractului încheiat între creator şi unitate. Dacă topografia a
fost creată de o persoană la comanda unei alte persoane, dreptul la protecţia topografiei aparţine
persoanei indicate în contractul încheiat între ele.

2. Înregistrarea topografiei

Înregistrarea unei topografii la Agenţie se efectuează în baza depozitului naţional

reglementar. Depozitul naţional reglementar pentru înregistrarea unei topografii se constituie
din:
1) cerere pentru înregistrarea topografiei, care trebuie să conţină:

a) numele şi prenumele sau denumirea şi adresa solicitantului;

b) indicaţiile privind dreptul solicitantului de a înregistra topografia;
c) numele, prenumele şi adresa creatorului (creatorilor) topografiei;
d) denumirea şi destinaţia circuitului integrat realizat pe baza topografiei;
e) data creării topografiei;
f) data primei exploatări comerciale a topografiei, dacă este cazul;
g) numele şi prenumele sau denumirea şi adresa reprezentantului, dacă este cazul;
h) semnătura solicitantului sau a reprezentantului;
2) documentaţie tehnică, constituită din materialegrafice şi texte, care conţine informaţia
suficientă pentru a permite identificarea topografiei şi pentru a evidenţia funcţiunea electronică a
circuitului integrat care încorporează topografia;
3) două exemplare ale circuitului integrat, dacă acesta a fost realizat şi exploatat în scopuri
comerciale;

4) document ce confirmă achitarea taxelor;

5) procură, în cazul depunerii cererii prin intermediul reprezentantului sau al mandatarului
autorizat în proprietatea intelectuală.

Cererea se redactează în limba moldovenească. Celelalte documente ale cererii se depun în limba
moldovenească sau în altă limbă. Traducerea documentelor cererii în limba moldovenească se
depune la Agenţie în termen de 2 luni de la data depozitului naţional reglementar. Persoanele
fizice care au depus documentele cererii în limba rusă nu sînt obligate să prezinte traducerea
acestora în limba moldovenească.

Data constituirii depozitului naţional reglementar se consideră data depunerii la Agenţie a tuturor
documentelor. Cererea de înregistrare poate avea ca obiect o singură topografie.

Dacă se constată îndeplinirea tuturor cerinţelor legale, Agenţia emite hotărîrea de înregistrare a
topografiei, efectuează înregistrarea în Registrul Naţional al Topografiilor Circuitelor Integrate şi
o notifică solicitantului. În cazul în care se constată lipsuri, acestea se comunică în scris
solicitantului în termen de 15 zile de la data depunerii cererii, acordîndu-i-se un termen de 2 luni
pentru prezentarea completărilor şi rectificărilor necesare. Dacă solicitantul prezintă în termenul
acordat toate completările şi rectificările necesare, Agenţia efectuează procedura de
înregistrare. Dacă solicitantul nu prezintă în termenul stabilit completările necesare sau se
constată că obiectul pentru care se solicită înregistrarea nu corespunde cerinţelor, Agenţia emite
hotărîrea de respingere a cererii, comunicîndu-i în scris solicitantului motivele respingerii.
Agenţia publică datele privind înregistrarea topografiei în Buletinul Oficial de Proprietate
Intelectuală (în continuare – BOPI) şi eliberează un certificat de înregistrare a topografiei în
termen de 3 luni de la data la care solicitantului i s-a comunicat hotărîrea de înregistrare a
topografiei, cu condiţia achitării taxei. Hotărîrea de respingere a cererii de înregistrare a
topografiei poate fi contestată de către solicitant la Comisia de Apel a Agenţiei în termen de 3
luni de la data primirii acesteia. Decizia Comisiei de Apel se comunică persoanelor interesate în
termen de o lună de la data emiterii şi poate fi atacată în judecată în termen de 3 luni de la data
primirii notificării. În perioada de protecţie, titularul unei topografii înregistrate, denumit în
continuare titular, va comunica Agenţiei modificările privind numele sau denumirea sa, adresa.

3. Drepturile titularului;

Se consideră titular persoana fizică sau juridică recunoscută drept beneficiar al protecţiei
topografiei înregistrate. O topografie înregistrată la Agenţie este protejată pe teritoriul Republicii
Moldova pe o perioadă de 10 ani, termenul începînd să curgă de la data constituirii depozitului
naţional reglementar sau de la data primei exploatări comerciale a topografiei.
Prin exploatarea topografiei se înţelege:
a) reproducerea, fie prin încorporare într-un circuit integrat, fie în alt mod, a topografiei sau a
uneia din părţile acesteia, cu excepţia părţilor care nu sînt originale în sensul dispoziţiilor art.1
alin.(4)-(7) din prezenta lege;
b) exportul, importul, oferirea spre vînzare, vînzarea sau distribuirea în orice mod, în scopuri
comerciale, a topografiei, a circuitului integrat în care aceasta este încorporată sau a unui articol
care încorporează un astfel de circuit integrat.
Pe toată durata protecţiei topografiei înregistrate, titularul are dreptul la exploatarea ei, precum şi
dreptul de a permite sau interzice altor persoane exploatarea topografiei, circuitului integrat în
care aceasta este încorporată sau a unui articol care încorporează un astfel de circuit integrat.
Titularul are dreptul să marcheze circuitele integrate care au la bază topografia înregistrată cu
litera majusculă «T». Dreptul titularului nu este limitat de faptul încorporării sau neîncorporării
circuitului integrat într-un produs. Dreptul titularului nu se extinde asupra proiectelor,
procedeelor şi mijloacelor tehnologice utilizate pentru realizarea topografiei înregistrate sau a
circuitului integrat, nici asupra informaţiilor stocate în circuitul integrat.

O topografie se consideră obiect de comercializare dacă ea se exploatează în scopuri comerciale

ordinare separat sau încorporată într-un circuit integrat. O topografie se consideră obiect al
primei exploatări comerciale de la data la care ea a fost prima oară exploatată, integral sau
parţial, în scopuri comerciale, oriunde, de către titular sau cu consimţămîntul acestuia. Dacă o
topografie a fost exploatată comercial în ţară sau în străinătate, ea poate beneficia de protecţie
numai dacă cererea de înregistrare a fost depusă la Agenţie în termen de 2 ani de la data primei
exploatări comerciale.
Nu constituie o încălcare a drepturilor titularului unei topografii înregistrate reproducerea de
către un terţ a topografiei, dacă a fost făcută:
a) în cadru particular, fără scopuri comerciale;
b) în scop de evaluare, analiză, cercetare sau instruire.
Nu constituie, de asemenea, o încălcare a drepturilor titularului:   a) folosirea unei topografii
înregistrate în construcţia sau la exploatarea oricăror mijloace de transport aparţinînd ţărilor
membre ale convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu condiţia ca
aceste mijloace de transport să se afle temporar sau accidental pe teritoriul Republicii Moldova şi
să fie folosită numai pentru necesităţile mijloacelor de transport;
b) exploatarea unei topografii înregistrate în situaţii de urgenţă naţională sau în alte circumstanţe
de extremă urgenţă, cu informarea imediată a titularului;

c) exploatarea unei noi topografii create de către orice persoană care, pornind de la evaluarea sau
analiza topografiei înregistrate, creează o topografie nouă ce îndeplineşte condiţia de
originalitate;
d) exportul, importul, oferirea spre vînzare, vînzarea sau distribuirea în scopuri comerciale,
referitoare la un circuit integrat care încorporează o topografie reprodusă ilicit, dacă persoana
care săvîrşeşte aceste acţiuni nu ştia şi nu avea motive temeinice să ştie că, atunci cînd a
achiziţionat respectivul circuit integrat sau produsul care îl încorpora, acesta conţinea o
topografie reprodusă ilicit

e) orice exploatare de către un terţ a topografiei înregistrate sau a circuitului integrat care o
încorporează, vîndute de către titular sau cu autorizaţia lui.

Persoana care, anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi, a efectuat pregătirile necesare
în vederea fabricării sau a fabricat un circuit integrat a cărui topografie a fost ulterior înregistrată
la Agenţie de către o altă persoană are dreptul, fără autorizaţia titularului, să producă şi să vîndă
în continuare acest circuit fără a mări volumul de producţie. Creatorul unei topografii înregistrate
are dreptul să i se menţioneze numele şi calitatea de creator al topografiei în certificatul de
înregistrare a topografiei şi în publicaţiile efectuate de Agenţie cu privire la topografia
înregistrată. Creatorul topografiei înregistrate care nu este titularul acesteia are dreptul la o
remunerare corespunzătoare beneficiului obţinut din exploatarea topografiei de către titular sau
beneficiului prezumat, în cazul în care ea ar fi fost folosită, în cuantumul şi condiţiile stabilite
prin contractul încheiat între acesta şi titularul topografiei înregistrate.
 4. Transmiterea drepturilor asupra topografiei

Dreptul la protecţie şi drepturile ce decurg din înregistrarea unei topografii pot fi transmise, total
sau parţial, prin cesiune şi licenţă exclusivă sau neexclusivă, prin succesiune ori moştenire legală
sau testamentară. Transmiterea drepturilor produce efecte faţă de terţi, începînd cu data la care
contractul de transmitere a drepturilor este înregistrat la Agenţie. Modificarea datelor privind
solicitantul sau titularul, ce decurge dintr-un contract de cesiune sau succesiune, se operează doar
în urma înregistrării contractului respectiv la Agenţie. Agenţia publică în BOPI datele privind
înregistrarea contractelor de cesiune, de licenţă şi licenţă obligatorie referitoare la topografiile
înregistrate, precum şi datele privind modificările survenite în legătură cu acestea, în termen de 3
luni de la data înregistrării lor.

5. Încetarea drepturilor asupra topografiei

Drepturile conferite titularului prin înregistrarea topografiei încetează la data expirării duratei de
protecţie, dată la care topografia intră în domeniul public, putînd fi exploatată de orice persoană
fără nici o restricţie.
În situaţia în care o topografie nu a fost exploatată comercial timp de 15 ani de la data la care a
fost creată, la expirarea acestui termen, dreptul la protecţia ei încetează după cum urmează:

a) dacă topografia nu a fost înregistrată, ea nu poate fi obiectul unei cereri de înregistrare;

b) dacă topografia a fost înregistrată, titularul pierde drepturile conferite prin înregistrare.

Titularul poate renunţa la protecţia unei topografii înregistrate oricînd în cursul duratei de
protecţie, depunînd cerere sau neplătind taxa de înregistrare şi eliberare a certificatului.
Renunţarea are ca efect încetarea drepturilor titularului, începînd de la data înregistrării la
Agenţie a declaraţiei scrise privind intenţia de renunţare la înregistrare sau de la data depozitului
naţional reglementar în cazul în care nu a fost plătită taxa de înregistrare şi eliberare a
certificatului.

Înregistrarea unei topografii în Registrul Naţional al Topografiilor Circuitelor Integrate poate fi

radiată, integral sau parţial, în baza contestaţiei unei persoane interesate, în cazul în care se
constată că nu au fost îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea protecţiei. Contestaţia poate
fi depusă în tot cursul perioadei de protecţie a topografiei şi se soluţionează de către Comisia de
contestaţii a Agenţiei în termen de 3 luni dela data depunerii. Comisia de contestaţii notifică
persoanelor interesate decizia luată. Decizia Comisiei de contestaţii poate fi atacată în instanţele
judecătoreşti în termen de 3 luni de la data primirii notificării. Radierea are ca efect anularea
tuturor drepturilor asupra topografiei sau, după caz, asupra părţii de topografie care a făcut
obiectul radierii. Agenţia înscrie în Registrul Naţional al Topografiilor Circuitelor Integrate şi
publică în BOPI toate modificările privind protecţia topografiilor.

6. Răspunderea pentru încălcarea drepturilor titularului

Exploatarea de către orice persoană fizică sau juridică a topografiei înregistrate nerespectînd
prezenta lege se consideră încălcare a drepturilor titularului. La cererea titularului, încălcarea
drepturilor lui trebuie să înceteze. Persoana recunoscută vinovată este obligată să achite
titularului suma suficientă pentru a compensa paguba cauzată ca rezultat al încălcării dreptului
titularului, inclusiv cîştigul nerealizat, precum şi să achite cheltuielile care vor cuprinde
onorariile de avocat corespunzătoare. Produsele care aduc atingere drepturilor titularului vor fi
scoase din circuitul economic, fără a fi compensate, pentru a se evita cauzarea de prejudicii
titularului, sau vor fi distruse. Partea lezată poate cere ca materiile prime şi instrumentele care au
servit la fabricarea produselor în cauză să fie scoase din circuitul economic, fără a fi compensate,
astfel încît riscurile unei noi atingeri să fie reduse la minimum. În aceste cazuri, se va ţine cont
de faptul că între gravitatea atingerii şi măsurile corective solicitate trebuie să existe o anumită
proporţionalitate, precum şi de interesele terţilor.

Cerinţele faţă de persoana care încalcă drepturile titularului pot fi înaintate şi de către deţinătorul
licenţei exclusive, dacă contractul de licenţă nu prevede altfel. Nu constituie încălcare a
drepturilor de proprietate industrială acţiunile unor autorităţi sau agenţi publici care au acţionat
sau au avut intenţia să acţioneze cu bună-credinţă în cadrul administrării legislaţiei referitoare la
protecţia proprietăţii industriale.