CURS DREPT CONSTITUTIONAL

CURS I

In procesul apariției și dezvoltării dreptului însă, ramura dreptului constituțional se

cristalizează mult mai târziu, neavând vechimea dreptului civil, penal etc.
În tara noastră dreptul constituțional s-a predat împreună cu dreptul administrativ sub
denumirea de drept public (la catedra facultății de drept din Iași, Constantin Stere 1910 și
1915 la facultatea de drept din București Ctin Disescu).
Raportul juridic de drept constitutional
Prin definiție raporturile juridice sunt relații sociale reglementate de norma de drept. (de
reținut).
Raporturile juridice de drept constitutional pot fi definite ca acele relații sociale reglementate
de normele dreptului constituțional care se refera la organizarea și funcționarea statului, la
modul de alegere, formare a organelor statale, la modul de funcționare a instituțiilor statului
precum și la modul de instituire/consacrare și de garantare a drepturilor fundamentale ale
cetățenilor.
Orice raport juridic are 3 componente subiecte, conținut și obiect.
Subiectele juridice de drept constitutional sunt persoanele și autoritățile publice participante
la raporturile de drept constitutional care beneficiază de toate drepturile prevazute de normele
dreptului constituțional și cărora le sunt impuse toate obligațiile prevazute de aceste norme.
Subiectele sunt: poporul, statul, organismele statului, cetățenii, străinii și apatrizii și partidele
politice.
Obiectul raportului juridic de drept constitutional este condiționat de conduita raportului
subiectelor, iar conținutul raporturilor juridice este dat de totalitatea drepturilor și obligațiilor
prevazute de normele dreptului constituțional care.... subiectelor participante la aceste
raporturi.

CURS II.

Cuvântul drept provine din limba latina (direcția) unde avem mai multe întrebuințări ca adv
indica direcția (fără ocol, dea dreptul) ca adj indica anumite insusiri(drum drept l, linie
dreapta), iatlr în sens figurativ însemna potrivit adevărului, corect, echitabil. PENTRU
Substantivul drept latinii foloseau cuvântul jus, ceea ce însemna lege, dreptate. Ambii
termeni latinești se traduc în românește prin cuvântul drept!
În limba romana, noțiunea de drept are 4 sensuri:
A) in sens filozofic drept înseamnă just, corect, echitabil,
B) în sens de sistem al dreptului prin drept înțelegem ansamblul de norme de conduita care
guvernează într-o societate organizata, raporturile sociale și a căror respectare este asigurata
la nevoie de forța de constrângere a statului,
C) in sensul de știință a dreptului dreptul definește știința care are ca obiect acest ansamblu de
norme,
D) subiectiv, dreptul înseamnă acea prerogativa, facultate a individului de a avea o anume
conduită și de a pretinde celorlalți o conduita conforma cu normele sociale, putând apela la
nevoie la forța de poziție a statului.
Știința dreptului este un corpus teoretic (dreptul ca știința fundamentala) și în același timp o
practica sociala (dreptul ca știința juridica aplicata).
Dreptul este o știința socioumana precum istoria, sociologia, politologi etc.
Dreptul este o știința sociala!
Dreptul este un produs al societății umane, el neputând existadecat într-o societate bazata pe
respectarea unor reguli de conviețuire.
Societatea este un ansamblu unitar, complex, sistematic de relații între oameni, istoriceste
determinate, influențate de o serie de factori (economici, ideologic, de tradiție etc.)
Dreptul este cel care instituie principiile după care funcționează viata umana în societate!
Noțiunea de de drept este strâns legata de cea de stat. Statul nu poate exista fără drept după
cum nici dreptul nu poate exista fără stat. Statul creează dreptul iar dreptul delimitează
configurația și acțiunile statului.
Statul este o instituție, cea mai importanta instituție politica care exista într-o societate.
Termenul are doua acceptiuni:
A) suma a trei elemente: teritoriul, populația și suveranitatea accepțiune în care termenul este
sinonim cu tara
B) forma organizata a puterii poporului, mai exact sau sinonim cu apartul/mecanismul statal
Hans Kelsen - construcție ce nu poate fi văzută, auzita, pipaita, pe care cei mai mulți o ignora
și /sau detesta dar pe care toți o invoca și o solicita atunci când viata și /sau libertatea le este
pusa în pericol.
Notiunea juridica de drept și fundamentul dreptului
Notiunea juridica de drept reprezinta totalitatea regulilor și normelor juridice care
reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale într-o colectivitate politic determinata
succeptibilr de a fi impuse în caz de nevoie prin forță coercitiva a statului.
Norma de drept sau juridica este o regula de conduita generala, impersonala și obligatorie
instituita și sancționată de autoritatea publica, aplicata din conștiința juridica a oamenilor și în
caz de abatere prin constrângerea considerata de autoritatea publica.
Structura normei juridice
Norma juridica are o organizare logica, structurata prin 3 elemente: ipoteza, dispoziția și
sancțiunea.
Ipoteza pregătește terenul pentru intrarea în acțiune a dispoziției și a sancțiunii.
Dispoziția cuprinde sau reprezinta nucleul normei juridice și cuprinde drepturile și obligațiile
subiectelor de drept și conduita acestora.
Sancțiunea stabilește urmările nefavorabile care pot interveni în condițiile nerespectării
dispoziției.
Ramurile dreptului
Dreptul este ansamblul sistematizat de norme juridice care comporta mai multe clasificări:
-drept obiectiv/drept subiectiv
Dreptul obiectiv reprezinta totalitatea normelor juridice instituite și sancționate de către stat,
norme care sunt aduse la îndeplinire de buna voie de către indivizi sau în caz de nevoie prin
forța de constrângere a statului / dreptul subiectiv consta în îndreptățirea unei persoane de a
avea o anumita conduita și de apretinde terților îndeplinirea unei anumite activități sau
abținerea de la aceasta.
-drept pozitiv/drept natural
Dreptul pozitiv înțelegem totalitatea normelor juridice scrise existente într-o societate.
Dreptul pozitiv este asociat cu dreptul obiectiv.
Dreptul natural deriva din natura lucrurilor și rațiunea umana și face trimitere la concepția
filozofica potrivit cu care anumite norme au sursa în divinitate sau natura, consacra realități
iminente pe care omul nu poate sa le modifice. Dreptul pozitiv se apropie de morala sau de
cutuma.
-drept public/drept privat
Juristconsultul roman Ulpianus a fost primul care a făcut distincția între dreptul public și
dreptul privat, definit "jus privatum" ca ramura a dreptului care privește interesele indivizilor
și "jus publicuss" ca ramura a dreptului care privește interesele statului.
Dreptul public poate fi definit, prezentat ca acea parte a dreptului pozitiv care reglementează
statul, corectivitatile publice și raporturile lor cu persoanele private atunci când aceste
raporturi pun în discuție prerogativele persoanelor publice. Dreptul public prezintă doua
caracteristici importante care îl diferențiază de dreptul privat.
A) pe deoparte dreptul public este dominat de căutarea interesului general care constituie
finalitatea exclusiva a statului și a colectivităților publice, pe de alta parte dreptul public este
un drept inegalitar deoarece interesul general trebuie sa primeze fata de interesele particulare
și de aceea statul și corelectivitatile publice sunt dotate cu mijloace juridice de constrângere
care le permit sa determine ca voința lor sa prevaleze asupra celei aparținând persoanelor
particulare.
Dreptul public constituie un ansamblu juridic format din mai multe ramuri, printre cele mai
importante dintre acestea identificam: dreptul constituțional care reglementează organizarea
interna a fiecărui stat, stabilirea autorităților publice și atribuțiile acestora precum și a
relațiilor dintre ele, dar și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și garanțiile
juridice ale acestora.
Dreptul administrativ, dreptul financial fiscal, dreptul international public, dreptul penal,
dreptul contravențional.
În ramura dreptului privat sunt cuprinse ramuri precum: dreptul civil, dreptul familiei, dreptul
comercial, dreptul internațional privat.
Fundamentele dreptului
1.politica - statul și dreptul sunt greu de explicat cât privește conținutul lor în afara politicii,
relația dintre drept și politica fiind una de interdependenta.
Autoritatea publica are capacitatea de a crea și de a aplica normele juridice transformând
dezideratele politice în imperativele politice.
2.morala - dreptul nu poate exista fără morala, o norma morala, poate exista fără o norma de
drept nu și invers.
3.religia - ca instituție, religia reprezinta un sistem de credințe (dogme) și de practici rituri)
privind sentimentul divinității care ii unește pe toți cei care adera la acest sistem. Cu multa
vreme religia a jucat un rol important în formarea și coagularea statelor, dreptul are un
puternic fundament religios. Multe din normele juridice se fundamentează pe norme
religioase în special în Statele musulmane.

Dreptul constitutional ramura principala a dreptului public

Dreptul constitutional se ocupa de organizarea întregii vieți a statului, determina structura
acestuia, organizează și proteguieste viata indivizilor.
Hans Kelsen și-a imaginat sistemul dreptului sub forma unei piramide în vârful căreia se afla
constituția, poziționare care conferă legii fundamentale forță juridica suprema, iar dreptului
constituțional locul principal în rolul regulilor de drept. Piramida lui Kelsen.
Dreptul constitutional exercita influente notabile asupra tuturor celorlalte ramuri de drept
(respectul dreptului de proprietate, al familiei, al sănătății etc. Își găsește consacrarea în
primul rand în normele constituționale și abia apoi în ramurile specifice de…..

CURS III.
Izvoare de drept
Cutuma - privim nuanțat cutuma ca izvor de drept.
Prin obicei cutuma se înțelege, o regula de comportare urmata de cercuri mai largi sau mai
restrânse din societate, în virtutea desprinderii, fără sa fie impusa prin constrângere. Obiceiul
dobândește caracter juridic, regulile sale devin norme juridice, numai atunci când i se acorda
ocrotire juridica de către stat. Constituții comuniste (1942,1962,1965) au îngăduit cutuma ca
izvor de drept în mod cu totul excepțional. Actuala constituție a României, repune obiceiul în
rândul izvoarelor dreptului. Aceasta rezulta din nominalizarea obiceiului într-o norma
constituțională. Art. 44 alin 7

CURS IV.
Noțiunea de constituție
Etimologic termenul constituție provine din constituții care în latina însemna așezare cu temei
sau starea unui lucru.
În sensul de lege fundamentala, termenul de constituție îl găsim folosit în contractul lui Jean
jaque rusou, iar juriștii revoluției franceze folosesc termenul de constituție pentru a desemna
legile de organizare a statului care stabilesc autoritățile statului și raporturile dintre acestea în
cazul statului.
In sens material constituția este definita ca un ansamblu de norme juridice care se refera la
organizarea și funcționarea statului și autorităților sale la modul de relaționare a acestora
precum și la consacrarea/instituirea și garantarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
În sens formal prin constituție se înțelege totalitatea normelor juridice pe care le regăsim în
textul legii fundamentale.
2 gategorii de constituții (cutumiare și scrise)
Cutumiare - Anglia, Israel, Australia și Noua Zeelanda
Sec 18 a impus constitutia scrisa pe considerentul ca oferă precizie/certitudine.
Prima constituție scrisa din lume este cea americana din 1787 constituția de la Philadelphia.
În Europa este constituția franceza de la 1881.
Existenta divergentelor doctrinare referitoare la momentul apariției constituției nu a
împiedicat unanimitatea opiniei potrivit cu care apariția constituției este legata de ideea de
stat.
Adoptarea constituției
Este un proces complex cu profunde semnificații politico juridice strâns legat de teoria puterii
constituante.
Puterea(autoritatea) constituanta reprezinta acea autoritate statala investita cu forța de a
adopta o constituție.
- forma originara care intervine atunci când nu exista sau nu mai exista constituții în vigoare
ex. În cazul statelor noi sau al revoluțiilor,
- forma autoritate constituanta instituita care este prevazuta în constituția în vigoare atta în
ceea ce privește competenta cât și organizarea și funcționarea ei.
Modificare (revizuirea constituției)
Constituții flexibile sau suple la care modificarea se face după aceiași procedura după care se
modifică și legile obișnuite.
Constituții rigide modificarea se face după reguli speciale(actuala constituție a României este
o constituție rigida).
Limite modificarii(revizuirii) constitutiei
Exprese sau tacite, parțiale sau totale.
Trebuiesc identificate anumite elemente de rigidizare a constitutiei:
A. Constituții care prevăd ca nu pot fi modificate o anumita perioada de timp.
B. Constituții care prevăd ca anumite dispoziții nu pot fi modificate. A se vedea art. 152 alin
1 si 2 din constituția României.
C. Constituții care prevăd ca nu pot fi modificate în anumite perioade. Art. 152 alin. 3
Suspendarea și abrogarea constitutiei
Suspendarea presupune scoaterea ei temporar din vigoare pe o anumita perioada de timp
determinata. Aceasta suspendare se produce în momentele de criza politica. De regula nu se
admite suspendarea unei constituții deoarece aceasta este...
Abrogarea este atunci când se face o noua constitutie
Aceasta este de doua tipuri expresa sau implicita (nu pot exista în același timp, în aceiasi
situație doua legi fundamentale valide cu același obiect de reglementare (a se vedea decretul
lege nr. 2 din 1989)
Abrogare totala și abrogare parțială.
Dezvoltarea constituțională a României
22.06.1866 Prima constituție moderna a României influențată de constituția Belgiei de la
1831.
29.03 1923 A doua constitutie a României - poate cea mai democratica constituție a
României. Constituție democratica.
1938 Constituția Carlista. Desființarea democratica. A fost suspendata și a fost repusa în
vigoare constitutiei de la 1923.
13.04.1948 Constituția Romaniiei, urmata de constituția 24.09.1952 și constituția din 1965,
ultimele 3 constituții comuniste a României.
08.12.1991, modificata în 2003 ultima Constituie a României.

CURS V.
Noțiunea de drepturi fundamentale
Prin noțiune sunt desemnate acele drepturi subiective care fiind esențiale pentru existenta
fizica și psihica a indivizilor pentru dezvoltarea materiala și intelectuala a acestora precum și
pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului sunt consacrate de constituție și
garantate de aceasta și de celelalte legi ale statului.
Caracteristicile
A. Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective ele fiind posibilități pe care le are o
persoana de avea o anumita conduita  și de a cere celorlalți o conduita corespunzătoare,
conduita impusa de lege.
B. Drepturile fundamentale sunt drepturi esențiale pentru viata omului.
C. Drepturile fundamentale sunt înscrise în acte juridice specifice (constituții, declaretii de
drepturi). Dacă un drept nu este înscris în constituție înseamnă că el nu este un drept
fundamental.
Clasificări după mai multe criterii
A. După criteriul sferei de manifestare drepturile pot fi publice, private și politice.
B. După titularul dreptului avem drepturi individuale (dreptul de proprietate) și drepturi
colective (drepturi de asociere).
C. După criteriul importantei avem drepturi primare și drepturi secundare.
D. După implicarea statului în protejarea și garantarea drepturilor (drepturi pozitive în care
statul trebuie sa se implice activ... Ex. Invatatura, sănătate) și drepturi negative sunt acelea în
care statul nu trebuie sa facă nimic.
E. După momentul apariției distingem între dreptul de prima generație ex. Dreptul la viata,
drepturi de a doua generație ex. Dreptul la Invatatura și dreptul la a treia generație numite și
drepturi de solidaritate pentru care a căror existenta este nevoie de coexistenta.
Garantarea drepturilor la nivel internațional
Piatra de temelie a dreptului internațional al drepturilor omului o constituie declarația
universala a drepturilor omului adoptata la ONU la 10.12.1948.
Sistemul european de garantare a drepturilor omului își are izvorul în doua acte juridice: a)
convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și b) cartea sociala
europeana.
Convenția pentru apararea drepturilor omului întrata un viguare 3.09.1953 instituie un
mecanism juridic de garantare a drepturilor și libertăților pe care le consacra, reprezentat de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu sediul la Strasbourg.
Drepturile garantate de convenție au cunoscut o mare extindere în timp astfel pe lângă
drepturile consacrate inițial li s-au adăugat drepturile consacrate prin protocoalele adiționale
adăugate la convenție.
Cartea social eirooeana creaza un sistem de protecție a drepturilor economice și sociale.
Dreptul libertăți fundamentale
G drepturi
Dreptul inviolabilitatii sunt acele dreptuei/libertăți care prin conținutul lor asigura viata,
posibilitatea de libera mișcare, siguranță fizica și psihica precum și siguranță domiciliului.
Drepturi și libertăți social economice și culturale sunt cele care prin conținutul lor asigura
condițiile sociale și materiale de viata.
Drepturi exclusiv politice sunt cele prin caarw conținutului lor pot fi exercitate de cetățeni
numai pentru participarea la guvernare.
Drepturi garanții care prin conținutul lor joaca în principal rolul de garanții constituționale.
Dreptul este o libertate și libertatea este un drept!!!
Drepturile de inviolabiliatate de la art. 20 pana la art. 20

CURS VI.
Îndatoririle fundamentale în Cap. Nr. 3
Institutia avocatului poporului este o instituție noua în sistemul nostru constituțional. Sorginta
acesteia se regăsește în Suedia, fiind consacrata în constituția din 1809 a Suediei și se
numește ombudsman. Aceasta instituție era una dintre cele mai importante garanții ale
drepturilor și libertăților fundamentale și de aceea a fost preluata în majoritatea statelor
Europene. Datorita faptului ca termenul original ombusmen era greu de tradus, instituția a
fost definita diferit de la un stat la altul. EX în Franța este apărător al drepturilor, în Spania
apărător al poporului, în Polonia comisar al drepturilor cetățenilor, în România avocatul
poporului.
Consacrarea instituției poporului la nivel constituțional cap. 4 art. 58 60 la nivel
infraconstitutional legea organica este legea 35 din 1997.
Avocatul poporului este o instituție speciala și specializata cu atribuții exprese în domeniul
apărării și protecției drepturilor persoanelor vătămate de autoritatilor administrației publice
locale și centrale.
Se poate adresa avocatului poporului orice persoana care se considera vătămată în drepturile
și libertățile sale legitime de către o autoritate a administrației publice printr-un act sau fapt
ilegal al acesteia. Sesizarea se face doar în scris printr-o cerere care trebuie sa cuprindă:
datele petitionarului, date cu privire la autoritatea administrativa sau funcționarul public care
l-a vătămat precum și descrierea faptei.
Avocatul poporului sesizat prin petitie are dreptul și obligația sa verifice aspectele semnalate
pentru soluționarea cauzei cu care a fost sesiza, el are posibilitatea de a obține informațiile și
documentele necesare soluționării cererii. Avocatul poporului are posibilitatea sa emită
recomandări în soluționarea cererilor primite, aceste recomandări nu se adresează
petitionarului ci se adresează autorității administrației publice care a încălcat dreptul subiectiv
sau interesul legitim al petitionarului. Dacă apreciază ca ilegalitatea actului sa refuzul
administrației de a-și îndeplini obligațiile legale, nu poate fi înlăturat decât prin justitie,
avocatul poporului are posibilitatea de a sesiza instanta de contengios administrativ în temeiul
legii 554 din 2004.
Petitionarul dobândește de drept calitatea de reclamant și va fi citat în aceasta calitate. Dacă
petitionarul nu își însușește cererea provocata de avocatul poporului la primul termen de
judecata instanta de contengios administrativ va anula cererea.
Instituția avocatului poporului se caracterizează prin independenta funcțională fata de
celelalte instituții, independenta ce trebuie înțeleasă ca o delimitare a instituției fata de
celelalte autorități (legislativ, executiva, judecătorească dar și fata de starea politicului).
Activitatea instituție avocatului poporului este permanenta și continua.
Avocatul poporului este numit de parlament (în ședința comuna a senatului și camerei
deputaților) pentru un mandat de 5 ani.
Avocatul poporului se regăsește printre titularii dreptului de a sesiza curtea constituțională.
Aceasta posibilitate ii este recunoscuta atât în cadrul controlului apriori (anterior promulgării
legii) cât și în cazul controlului de constituționalitate aposteori (pentru legile și ordonanțele
guvernului în viguare).
Cap1. Alocat Parlamentului
Parlamentul României
Structura și organele de lucru
Parlamentul României este un Parlament bicameral alcătuit din camera deputaților și senat pe
baza votului universal, egal, direct, secret și liber exprimat pentru un mandat de 4 ani.
Camera deputaților și Senatul au prerogative egale justificând bicameralismul. Organizarea
interna a Parlamentului este stabilita prin regulament propriu. Organizarea cuprinde grupuri
politice parlamentare, birouri și comisii. Grupurile parlementare se pot constitui separat pe
fiecare camera în parte. Organizarea unui grup politic parlamentar se realizează pe criteriul
afinități politice. Birourile Parlamentare se alcătuiesc potrivit configurației politice, potrivit
algoritmului politic. Comisiile parlamentare sunt organele de lucru ale camerolor, care au
scopul sa îndeplinească însărcinaeile ce le sunt încredințate în vederea desfășurării lucrărilor
fiecărei camere. Ele sunt alcătuite dintr-un număr restrâns de parlamentari care au ca sarcina
sa analizeze, sa examineze în mod detaliat problemele care sunt puse în dezbaterea
parlamentului și sa prezinte acestuia rapoarte cu propuneri adecvate. Pe criteriul obiectului de
activitate distingem:
- comisia juridica
-comisia pentru invatamant
-comisia pentru munca și protecție sociala etc.
Pe criteriul duratei de funcționare comisiile, parlamente pot fi permanente sau temporare.
Comisiile temporare pot fi:
A. comisii speciale (se constituie pentru avizarea unor proiecte de legi complexe, pentru
elaborarea unor propuneri legislative etc.)
B. Comisii de ancheta
C. Comisii de mediere (se constituie în cazul procedurii de mediere)
Modalitatea de lucru a parlamentului
Parlamentele își desfășoară activitatea fie continuu ex. (parlamentul Greciei), fie periodic,
principala forma de lucru fiind sesiunea (ex. Cazul României). Sesiunea este forma
organizatorica de lucru a parlamentului, adica perioada de timp în cadrul unui an calendaristic
în care își desfășoară activitatea în mod continuu.
Spre deosebire de Guvern, care își desfășoară activitatea neîntrerupt, Parlamentul se reunește
pentru perioade de timp limitate care se numesc sesiuni. Vezi art. 66 din Constituție.
Ședința reprezinta modalitatea de constituire a camerei deputaților sau senatului in reuniune
plenara în scopul dezbaterii ordinii de z. Ședințele sunt publice în afara de cazul în care
majoritatea parlamentarilor prezenți stabilesc prin vot ca lucrările sa fie secrete.
Ca regula, fiecare camera lucrează în ședințe separate. Ședințele comune au loc în cazurile
stabilite de constituție. Vezi art. 65 din Constituția României.
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a
tarii!!! (de reținut)

CURS VII.
Actele Parlamentului
1. Tipuri de acte
Parlamentul adopta: legi, hotărâri și moțiuni
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția după o
procedură prestabilită și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și cele mai
importante. Potrivit Constitutiei (art. 73) legile se clasifica în : legi constituționale, legi
organice și legi ordinare.
A. Legile constituționale sunt cele prin care se revizuiește (modifica) Constituția.
Ele se adopta cu votul a cel puțin 2/3 din numărul membrilor fiecărei camere (majoritate
calificata). Legile constituționale sunt adoptate în urma organizării unui referendum în termen
de 30 de zile de la aprobarea lor de către Parlament.
B. Legile organice sunt cele care intervin în domenii importante ale vieții economice,
politice, sociale, culturale ale statului. Ele se adopta cu majoritatea membrilor fiecărei camere
(majoritate absoluta). Domeniile în care se adopta legi organice sunt expres și limitativ
stabilite prin art. 73 alin. 3 din Constituție
C. Legile ordinare care reglementează relații sociale de mai mica importanta pentru stat. Ele
se adopta în domeniile care nu sunt alocate legilor organice cu votul majorității membrilor
prezenți ai fiecărei camere (majoritate simpla).
Aspecte care privesc desfășurarea procesului legislativ
Procedura legislativa Parlamentara cuprinde totalitatea regulilor pentru pregătirea dezbaterii,
dezbaterea și votarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în Parlament. În
conformitate cu principiul bicameralismului ea se desfășoară în fiecare camera și dacă este
cazul prin excepție în camerele reunite în ședințală comuna.
Etapele procedurii legislative parlamentare
A. Inițiativa legislativa
B. Avizarea proiectului de lege sau a propunerii legislative
C. Examinarea și avizarea proiectului de lege și a propunerii legislative în cadrul comisiilor
permanente
D. Includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a sedintei
E. Dezbaterea în plen
F. Votarea legii
G. Întoarcerea legii la prima camera sesizata
Inițiativa legislativa - vezi art. 74
Pot avea inițiativa legislativa:
A. Guvernul
B. Senatorii și deputații (individual sau în grupuri parlamentare)
C. Cel puțin 100000 de cetățeni cu drept de vot (inițiativa legislativa cetățenesc)
Inițiativele legislative care aparțin guvernului poarta denumirea de proiecte de lege.
Inițiativele legislative care aparțin senatorilor, deputaților și cetățenilor poarta denumirea de
propuneri legislative.
(Inițiativa prevazuta la art. 74 vizează legile organice și ordinare. Pentru legile constituționale
exista o reglementare speciala consacrata în art. 150 din Constituție)
Avizarea proiectului de lege sau propunerii legislative se realizează de către consiliul
legislativ iar atunci când este cazul și de către consiliul economic și social.
Consiliul legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului (vezi art. 79).
Consiliul economic și social este organ consultativ al Parlamentului și Guvernului (vezi art.
141).
C. Comisiile permanente sunt organe de lucru alese pe toată durata mandatului camerei
deputaților sau a senatului care examinează proiectele de lege și propunerile legislative în
vederea elaborării rapoartelor și avizelor. Comisiile permanente sunt sesizate cu propunerea
legislativa sau proiectul de lege de către biroul permanent al camerei la care s-a depus
proiectul sau propunerea.
De către membri comisiilor la lucrările comisiile au acces însă și reprezentații guvernului. Pot
participa și reprezentații guvernului în situația în care membrii comisiilor solicita participarea
la lucrări a unor reprezentați, membri ai guvernului, aceștia sunt obligați sa se prezinte și sa
participe.
Dezbaterea în plen comporta: a) dezbaterea generala și b) dezbaterea pe texte. În cadrul
dezbaterii generale nu pot fi aduse proiectului de lege amendamente. După încheierea
dezbaterii generale în cazurile în care comisia sesizata a operat modificări sau completări la
textul proiectului de lege sau propunerii legislative, președintele consulta plenul dacă sunt
observații la acestea, iar dezbaterile pe texte continua numai asupra acestor observații. În
cursul dezbaterilor deputații, senatorii sau guvernul pot pune în discuție amendamentele
depuse la comisie.
Votarea legii. Tipuri de vot
Votul poate fi deschis sau secret.
Votul deschis (public) se poate face prin ridicarea de mâini, prin ridicarea in picioare, prin
apelul nominal sau vot electronic.
Votul secret poate fi exprimat prin buletine de vot, prin bile sau electronic.
Gvorum de ședința - condiția esențială pentru ca votul public sau secret sa aibe loc este
existenta gvorumului. Gvorumul de vot înseamnă numărul minim de parlamentari prezenți
pentru ca votul sa poată avea loc și reprezinta o condiție a votării de care depinde ca aceasta
sa aibă semnificația unei decizii. Constatarea gvorumului se face de către președintele
camerei la deschiderea ședinței. Dacă se constata lipsa gvorumului, președintele suspenda
ședința.
PRIMA CAMERA SESIZATA = CAMERA DE REFLEXIE. DUPĂ VOTUL ÎN PRIMA
CAMERA SESIZATA PROIECTUL DE LEGE ȘI PROPUNEREA LEGISLATIVA SE
ÎNAINTEAZĂ LA CEA DE A DOUA CAMERA (CAMERA DECIZINALA)
Prima camera sesizata este obligata sa adopte legea într-un termen de 45 de zile sau în cazul
actelor complexe într-un termen de 60 de zile. Dacă aceste termene sunt depășite (fără sa se
treacă la vot) se considera ca proiectele de lege și propunerile legislative au fost adoptate
tacit. După adoptarea sau respingerea de către prima camera sesizata proiectul de lege
propunerea legislativa se înregistrează celeilalte camere care decide definitiv.
Promulgarea legii (vezi art. 77)
Tema de studiu - Ce se întâmplă dacă Președintele nu promulga legea în termenii stabiliți de
art. 76 din Constituție???
Intrarea în viguare a legii (vezi art. 78)
CURS VIII.
Motiuni
Moțiunile sunt acte ale parlamentului prin care se exprima atitudinea forului legislativ într-o problema
discutata.
Acestea pot fi simple și de cenzura.
Camera deputaților sau senatul poate adopta o moțiune simpla care este îndreptată împotriva unui
ministru sau unui minister și care vizează o problema de politica interna sau externa sau o problema
care a făcut obiectul unei interpelări.
Moțiunea simpla este un act politic fără consecințe juridice.
Art. 112 din Constituție.
Moțiunea de cenzura privește raporturile care se stabilesc între Parlament și Guvern.
Camera deputaților și Senatul in sedinta comuna pot retrage încrederea acordata Guvernului prin
adoptarea unei motiuni de cenzura.
Dacă Moțiunea de cenzura este adoptata Guvernul este demis și se trece la procedura formarii unui
nou Guvern prin desemnarea de către Președintele României a unui candidat pentru funcția de Prim
Ministru.
Hotărârile Parlamentului
-sunt acte juridice adoptate în Parlament pentru organizarea și funcționarea sa ori pentru îndeplinirea
conpenetelor sale. Fiecare camera are propriul regulament. Exista de asemenea regulamentul pentru
ședințele comune ale camerelor.
Regulamentele de organizare și funcționare a camerelor au natura juridică de hotărâri normative fiind
aplicabile Parlamentarilor întocmai ca o lege.
Dizolvarea Parlamentului este atributul Președintelui României. După consultarea Președinților celor
doua camere și a liderilor grupurilor Parlamentare, Președintele României poate sa dizolve
Parlamentul dacă acesta nu a acordat omul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60
de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin doua solicitări de investitura.
Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimul 6 luni ale mandatului Președintelui României și nici în
timpul stărilor excepționale (de mobilizare, de asediu, de urgenta sau stare de război).

Reglementare Cap3 Titlul 2 din Constitutie

Vezi Art.102 Rolul și structura
Legea organica care reglementează în prezent Guvernul este O. U. G. 57 din 2019 provin codul
administrativ.
Investitura vezi art. 103
Presedintele României desemnează candidatul pentru funcția de Prim Ministru. Durata mandatului
Guvernului
Mandatul Guvernului coincide de regula cu cel al Parlamentului, în practică un Guvern rezista atâta
timp cât este susținut de majoritatea parlamentara. Încetarea mandatului Guvernului este reglementata
de art. 110 Încetarea mandatului din Constituție.
O prima modalitate de încetare înainte de termen o reprezinta retragerea încrederii acordate prin
introducerea unei motiuni de cenzura în condițiile art. 113 sau în cazul angajării răspunderii
Guvernului potrivit art. 114 din Constituție, dacă s-a introdus o moțiune de cenzura și aceasta a fost
adoptata.
A doua modalitate de încetare intervine în cazul în care Primul Ministru se afla în una din situațiile
urmatoare: demisie, pierderea drepturilor electorale, stare de incompabilitate, deces, precum și în alte
cazuri prevazute de lege. În ceea ce privește revocarea enumerata expres de art. 106 aceasta nu poate
interveni cu privire la Prim Ministru ci numai cu privire la ceilalți membrii ai Guvernului.
A treia modalitate pentru încetarea mandatului apare în cazul în care Primul Ministru nu își poate
exercita atribuțiile pe o perioada de peste 45 de zile, termen valabil și pentru ceilalți membri ai
Guvernului.
Incompatibilități vezi art. 105 din Constituție
Răspunderea Guvernului  vezi art. 109 din Constituție
Doua tipuri de răspundere - răspunderea politica a membrilor Guvernului și rapsunderea juridica a
acestora.
Răspunderea politica a Guvernului este solidara.
Răspunderea juridica este regelementata prin textul art. 109, norma constituțională dezvoltata la nivel
infraconstitutional inițial prin legea 115 din 1999 iar în prezent prin codul administrativ.
Jurământul de credință art. 104 din Constituție.