Cultura romana-sec 19 perioada comunista

Odată cu instaurarea regimului comunist, apar schimbări semnificative în domeniul culturii şi

nu numai, schimbări care trebuie analizate obiectiv, întrucât au consecinţe importante pentru
societatea românească, aceasta fiind manipulată cu ajutorul creaţiilor culturale.

Mijloacele de exprimare artistică au fost folosite cu scopul promovării ideologiei regimului

comunist. Prin intermediul literaturii, istoriei, artelor plastice era prezentată imaginea “omului
nou”. Creaţiile culturale trebuiau să evoce realizările regimului, printre care industrializarea,
colectivizarea agriculturii. Muncitorul devine acum figura cea mai importantă, mai ales în
artă, fiind perceput ca un erou al societăţii socialiste. De fapt, regimul încerca să convingă
omul de rând, fără ca el să-si dea seama, că soluţia ideală pentru un trai mai bun o poate oferi
doar noul regim.

După abidcarea regelui Mihai, în 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară
Română . După această dată, în România, Partidul Comunist Român a devenit un factor
influent pe scena politică românească. O dată cu înfiinţarea Republicii, au fost puse treptat
bazele regimului totalitar. Primul pas a fost înregimentarea României din punct de vedere
militar în blocul sovietic, lucru realizat printr-un tratat de prietenie cu Uniunea Sovietică; al
doilea pas spre totalitarism a fost reprezentat de consolidarea partidului unic de masă,
constituit din membri devotaţi . Ultimul pas în acest proces este reprezentat de adoptarea unei
constituţii, în aprilie 1948, alcătuită după modelul constituţiei sovietice în vigoare.

Literatura, predispusă prin definiţie la tentaţia imaginarului, nu o refuză nici pe cea a

miturilor istorice. Deşi toate genurile abordează teme istorice, propaganda preferă romanul şi
dramaturgia, datorită prizei lor la mase.

Genurile artistice predominante în perioada interbelică devin acum “burgheze” şi “caduce”,

drept urmare nu mai trebuie practicate; este vorba despre peisajul liric, despre nud, natura
moartă (rebotezată “natură statică”) sau compoziţia abstractă. Se instituie o nouă ierarhie a
genurilor artistice şi a temelor socicale; portretul deţine o importanţă specială prin capacitatea
lui de a da chip “omului nou comunist”.

Anii ’50 reprezintă o perioadă extrem de dureroasă pentru spiritualitatea românească.

Orientarea tradiţională spre Apus a fost înlocuită cu orientarea forţată spre Răsărit.
Numeroase discipline ştiinţifice, precum sociologica, economia, statistica, filosofia, istoria,
care au cunoscut o mare înflorire în perioada interbelică, acum erau subordonate politicului
sau chiar desfiinţate .

În perioada 1965-1974, se observă o destindere în toate domeniile, mai ales în cel cultural.
Învăţământul cunoaşte acum o perioadă de progres, de modernizare şi de deschidere, de
scădere a importanţei marxismului şi de creştere a ponderei disciplinelor exacte şi tehnice.
Limba rusă dispare aproape cu totul din şcoli şi universităţi, iar limbi precum engleza,
franceza sau germana îşi fac simţită prezenţa.

Dacă între 1948-1960, Nicolae Bălcescu este transformat într-un precursor al comunismului,
după 1960, mitul lui Bălcescu reprezintă în continuare prototipul moral al omului nou, acum
romantic revoluţionar, patriot înfocat şi personalitate culturală europeană .

Importanţa “tezelor din iulie” şi a “micii revoluţii culturale” pentru mediul artistic din
România, ca şi pentru întreaga societate, a fost enormă. Pentru toţi a devenit clar că
liberalizarea sistemului de la jumătatea anilor ’60 s-a încheiat definitiv. În 1971, odată cu
“tezele din iulie”, în România s-a dărâmat (cel puţin în ochii intelectualilor şi ai majorităţii
populaţiei) mitul “socialismului cu faţă umană”. A crescut simţitor prezenţa tematicii
ideologice şi a persoanei conducătorului însuşi în mass-media, mai ales în programul
televiziunii .

Aşadar, după cum se poate observa, impactul regimului comunist asupra culturii a fost
semnificativ, controlul educaţiei şi naţionalizarea presei şi a editurilor punând cele mai
importante mijloace de producţie culturală în mâinile partidului. Pe parcursul anilor 1948-
1989, gradul de implicare al statului în diversele domenii culturale (literatura, arta etc.) nu a
fost la fel de accentuat, însă a contribuit mai ales în mod negativ la calitatea creaţiilor
culturale. Acest lucru duce la degradarea estetică şi morală a multor artişti şi a aproape
întregii producţii culturale a acestei perioade. Însă regimul comunist a avut un impact major şi
în restul domeniilor vieţii publice şi private, ceea ce a dus, împreună cu alţi factori, la căderea
lui în decembrie 1989. Odată cu prăbuşirea regimului comunist, întreaga societate
românească va primi o nouă şansă la viaţă, de care va şti, sau nu, să profite.