ARGUMENT

Asistentul medical generalist oferă tratament, asistență și servicii de îngrijire pentru

persoanele care au nevoie de îngrijire medicală ca urmare a efectelor îmbătrânirii, rănirii, bolilor
sau altor insuficiențe fizice ori mentale sau eventualelor riscuri asupra sănătății. Aceștia își asumă
responsabilitatea pentru planificarea și gestionarea îngrijirii pacienților, inclusiv supravegherea
altor lucrători de îngrijire a sănătății, lucrând în mod autonom sau în echipe cu medici și cu alte
persoane în aplicarea practică a măsurilor preventive și curative. Programul de formare al
asistentului medical generalist include 4.600 de ore de formare teoretică şi clinică, perioada de
formare teoretică reprezentând cel puţin o treime, iar cea de formare clinică cel puţin jumătate din
perioada de formare și are o durată de 3 ani de studii, forma de învăţământ cu frecvenţă (zi).
Profesia de asistent medical generalist este o profesie reglementată sectorial, la nivel european
prin Directiva 2005/36/UE completată de Directiva 2013/55/EU. Astfel, formarea asistentului
medical generalist oferă garanția că profesionistul respectiv a dobândit următoarele cunoștințe și
competențe: (a) cunoștințe cuprinzătoare despre științele ce stau la baza asistenței medicale
generale, inclusiv o înțelegere suficientă a structurii organismului, funcțiilor fiziologice și
comportamentului persoanelor sănătoase și bolnave, precum și a relațiilor dintre starea de
sănătate și mediul fizic și social al ființei umane; (b) cunoștințe despre natura și etica profesiei,
precum și despre principiile generale privind sănătatea și asistența medicală; (c) experiență
clinică adecvată; această experiență este selectată pentru valoarea sa formatoare și dobândită sub
supravegherea unui personal asistent calificat și în locuri în care numărul personalului calificat și
echipamentele sunt adecvate pentru asistența medicală care trebuie acordată pacientului; (d)
capacitatea de a participa la formarea practică a personalului medical și experiența colaborării cu
acest personal; (e) experiența colaborării cu alți profesioniști din sectorul medical; Calificarea
de asistent medical generalist demonstrează că profesionistul în cauză este capabil să aplice cel
puțin următoarele 8 competențe de bază: (a) competența de a diagnostica în mod independent
asistența medicală necesară, pe baza cunoștințelor teoretice și clinice existente, și de a planifica,
organiza și pune în aplicare asistența medicală în tratarea pacienților, pe baza cunoștințelor și
competențelor dobândite, în vederea îmbunătățirii practicii profesionale; (b) competența de a
colabora în mod eficient cu alți actori din sectorul sanitar, inclusiv prin participarea la formarea
practică a personalului sanitar, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite; (c) competența
de a oferi persoanelor, familiilor și grupurilor de persoane informații care să le permită să aibă un
 stil de viață sănătos și să se autoîngrijească, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite;
(d) competența de iniția în mod independent măsuri imediate pentru menținerea în viață și de a
aplica măsuri în situații de criză sau de catastrofă; (e) competența de a oferi în mod independent
consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și persoanelor apropiate; (f)
competența de a asigura în mod independent calitatea îngrijirii medicale și evaluarea acesteia;
(g) competența de a asigura o comunicare profesională exhaustivă și de a coopera cu membrii
altor profesii din domeniul sănătății; (h) competența de a analiza calitatea asistenței acordate
pentru a-și îmbunătăți practica profesională de asistent medical generalist.
Școala Postliceală Sanitară ”Grigore Ghica-Vodă” Iași
Ghidul examenului de absolvire 2021 –calificarea profesională asistent medical generalist
287
În România, pregătirea asistentului medical generalist prin învățământul preuniversitar
postliceal se face în baza OMEN nr. 3499.29.03.2018 privind aprobarea standardului de pregătire
profesională, a planului de învățământ și a programelor școlare pentru calificarea profesională
asistent medical generalist nivel 5 al Cadrului Național al Calificărilor. Examenul de certificare a
calificării profesionale a absolvenților învățământului postliceal constă într-o probă practică, o
probă scrisă și realizarea unui proiect. Tema proiectului de absolvire
este ..............................................................................................................
(Afecțiunea) .................. este o afecțiune caracterizata prin/ determinată
de ............... .................... Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu .............................. Problemele de dependență pe care le poate
prezenta un pacient cu ..................... și de care trebuie să țină seama asistentul medical la
întocmirea planului de îngrijire sunt: Obiectivele prezentului proiect sunt:  Obiectiv 1 Noţiuni
generale de anatomie şi fiziologie a aparatului..............  Obiectiv 2 Prezentarea generală a
afecțiunii  Obiectiv 3 Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului
cu ....  Obiectiv 4 Procesul de îngrijire al unui pacient cu ...  Obiectiv 5 Educaţia pentru
sănătate a pacientului cu… Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la baza cunoștințe și
competențe profesionale prevăzute în Directiva UE/55/2013, din care derivă cunoștințele,
abilitățile și atitudinile asistentului medical generalist necesare în practicarea profesiei.
Cunoștințe, abilități, atitudini specifice Modulului…………………… (se vor enunța
cunoștințele, abilitățile, atitudinile specifice modului așa cum apar ele în Standardul de pregătire
profesională pentru afecțiunea aleasă. De exemplu dacă lucrarea noastră este astmul bronșic din
Modulul de medicină internă și nursing specific vom avea: Cunoștințe: 20.1.1. Descrierea
bolilor respiratorii, 20.1.2. Evidențierea factorilor care influențează funcțiile respiratorie, 20.1.3.
Prezentarea procesului de nursing al pacienților cu afecțiuni respiratorii, 20.1.3. Prezentarea
procesului de nursing al pacienților cu afecțiuni respiratorii 20.1.5. Cunoașterea relațiilor dintre
starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei umane 20.1.6.Descrierea intervențiilor
autonome și delegate ale asistentului medical în procesul de îngrijire al pacientului cu boli
respiratorii 20.1.7. Integrarea experienței clinice adecvate în activității de îngrijire a pacienților cu
afecțiuni respiratorii 20.1.8. Experienţa colaborării cu alţi profesionişti din sectorul medical
Abilități: 20.2.1. Identificarea caracteristicilor bolilor respiratorii, 20.2.2. Diferențierea semnelor
și simptomelor specifice bolilor respiratorii, 20.2.3. Selectarea datelor / informațiilor specifice
afecțiunilor respiratorii, 20.2.4. Identificarea problemelor de dependență la pacienții cu boli
respiratorii, 20.2.5. Diagnosticarea în mod independent a asistenței medicale necesare și
planificarea, organizarea și punerea în aplicare a asistenței medicale în tratarea pacienților, în
vederea îmbunătățirea practicii profesionale 20.2.6. Alegerea și aplicarea metodelor specifice de
investigare și tratament în afecțiuni respiratorii, 20.2.7. Implicarea activă în îngrijirea pacientului
cu afecțiuni respiratorii, în funcție de problemele de dependență, respectând indicația medicului
20.2.8. Oferirea în mod independent de indicații, consiliere și sprijin persoanelor care necesită
îngrijire și persoanelor apropiate
Școala Postliceală Sanitară ”Grigore Ghica-Vodă” Iași
Ghidul examenului de absolvire 2021 –calificarea profesională asistent medical generalist
288
20.2.9. Elaborarea planului de îngrijire în funcție de priorități 20.2.10. Identificarea
punctele tari și punctele slabe, evaluarea și asumarea riscurilor din activitatea de îngrijire
medicală 20.2.11. Asigurarea în mod independent a calității îngrijirii medicale și evaluarea
acesteia 20.2.12. Capacitatea de a participa la formarea practică 20.2.13. Colaborare în mod
eficient cu alţi actori din sectorul sanitar Atitudini: 20.3.1. Argumentarea realistă, creativă și
independentă a propriilor opinii cu privire la semnele și simptomele specifice întâlnite la pacienți
cu afecțiuni respiratorii, 20.3.2. Asumarea responsabilității în fundamentarea și prioritizarea
obiectivelor de îngrijire în vederea satisfacerii nevoilor pacientului 20.3.3. Utilizarea unei
abordări obiective în rezolvarea problemelor 20.3.4. Colaborarea eficientă cu pacientul, familia și
 membrii echipei medicale 20.3.5. Manifestarea interesului de a participa activ în aplicarea
metodelor de investigare și tratament 20.3.6. Asumarea rolului și responsabilităților asistentului
medical în cadrul echipei de îngrijire 20.3.7. Demonstrarea capacității de a îngrijii pacienții cu
afecțiuni respiratorii, 20.3.8. Asumarea standardelor profesionale în aplicarea tehnicilor de
supraveghere, investigare și tratare a pacienților cu afecțiuni respiratorii 20.3.9. Manifestarea
disponibilității în oferirea de informații persoanelor, familiilor și grupurilor de persoane, care să
le permită să aibă un stil de viață sănătos, să se autoîngrijească 20.3.10. Asumarea
responsabilității privind completarea documentelor medicale 20.3.11. Manifestarea capacității de
evaluare independentă a calității îngrijirilor 20.3.12. Revizuirea judecăților în vederea modificării
comportamentului în funcție de noile evidențe 20.3.13. Argumentarea pertinentă a rezultatelor
obținute în urma analizei calității asistenței acordate în procesul de nursing 20.3.14. Analizarea
calităţii asistenţei acordate pentru a-şi îmbunătăţi practica profesională de asistent medical
generalist
Aplicarea procesului de îngrijire s-a finalizat prin analiza unui caz la un pacient cu
diagnosticul de ............. – caz pentru care s-a elaborat etapa de culegere a datelor, pe baza căreia
s-au evidențiat problemele de dependență specifice cazului. În final a fost elaborat planul de
îngrijire al pacientului cu ............., respectând obiectivele generale ale proiectului. Planul de
îngrijire al pacientului cu ......... cuprinde problemele de dependență identificate, obiectivele de
îngrijire, intervențiile aplicate (evidențiindu-se raționamentul pentru care s-au aplicat
intervențiile), precum și evaluarea intervențiilor și a pacientului, pentru identificarea problemelor

de colaborare ce ar purtea să apară în evoluția clinică a afecțiunii și pacientului.

OBIECTIV I

ANATOMIA, MORFOLOGIA SI FIZIOLOGIA GLANDEI

TIROIDE

1.1 Anatomia tiroidei

 Tiroida umană (Fig.1) provine din a patra şi a cincea pungă branhială. La om, celulele
parafoliculare (C) provin din a cincea pungă branhială constituind o componentă a glandei
tiroide. Tiroida apare ca un discret organ în a douăsprezecea saptamână de viaţă embrionară cu
importante implicaţii clinice. Administrarea de iod radioactiv femeii gravide, după a
douăsprezecea saptămână de viaţă intrauterină, poate distruge tiroida fetală, inducând
hipotiroidismul.
Tiroida este localizată în partea anterioară a gâtului la mijlocul distanţei dintre furculiţa
sternală şi proeminenţa cartilajului tiroid, la nivelul primelor două inele traheale. Glanda are doi
lobi uniţi printr-un istm; cântăreşte 15-20 grame, şi are un volum de 17-20 ml. Fiecare lob
prezintă o grosime şi lărgime de 2-2.5 cm şi o lungime de 4 cm. Lobul piramidal, situat deasupra
istmului, este prezent in 30% din cazuri. Tiroidele accesorii pot să apară în orice punct dintre
limbă şi partea superioară a traheii.

Folicul tiroidian, unitatea funcţională a tiroidei , are un diamtru între 5-500 µm, fiind
format dintr-un singur strat de celule epiteliale care închid o cavitate (lumenul folicular) umplut
cu o soluţie vâscoasă (coloidul). Fiecare folicul este înconjurat de un bogat plex capilar
acompaniat de fibre nervoase simpatico şi parasimpatice. Celulele parafoliculare (C) se găsesc în
spaţiul interfolicular.

Celula tiroidiană activă are o formă cuboidală care prezintă la nivelul protoplasmei,
reticolul endoplasmic rugos (RER), in interiorul caruia, la nivelul ribozomilor, sunt sintetizate
lanţurile peptidice ale tiroglobulinei (TG) şi apoi sunt transferate în cisterne. Din cisternele RER,
tiroglobulina este transferată în structurile Golgi unde sunt încorporate monozaharide.
De la nivelul axei Golgi, TG este transferată la suprafaţa apicală a celulei, prin veziculele
exocitotice şi apoi în lumenul folicular. Iodarea TG are loc la nivelul veziculelor exocitotice
până la suprafaţa apicală a celulei. Lumenul folicular este cel mai important depozit al TG iodată
care conţine hormonii tiroidieni. Pentru producerea hidrolizei TG şi eliminării hormonilor
tiroidieni în circulaţie, coloidul reintră în celule sub formă de picături care migrează de la polul
apical către cel bazal.

1.2 Fiziologia tiroidei

Sinteza hormonilor tiroidieni:

Tiroxina (T4) şi triiodotironină (T3), parcurge urmatoărele trepte enzimatice:

1. transportul activ al iodului anorganic şi
2. catalizarea oxidării iodului ionic in iod molecular
3. iodarea tirozinelor încorporate în molecula TG şi formarea de diiodotirozină (DIT) şi
monoiodotirozină (MIT)
4. cuplarea iodotirozinelor pentru a se forma T4 (DIT+DIT) şi T3 (DIT+MIT)
5. proteoliza TG cu eliberarea în circulaţie a T4 şi T3
6. deiodarea iodotirozinelor în interiorul celulei tiroidiene şi reutilizarea iodului
eliberat.
Toate aceste trepte sunt reglate enzimatic sub controlul TSH. Enzima tiroidiană-peroxidaza-
(TPO) catalizează treptele 1,2,3,4.
 Hormonii tiroidieni T4 şi T3 circulă în sânge legaţi de proteinele de transport TBG, TBPA
şi albumină (ALB). Distribuţia legării T4 este de 70% de TBG, 20%de TBPA şi 10% de ALB. T3
este legată de TBG şi TBPA în aceeaşi proporţie ca şi T4, iar ALB nu leagă T3. Toate cele trei
proteine de transport sunt sintetizate în ficat. La omul normal numai 0.03% (2 ng/dl) din T4 şi
0.3% din T3 circulă în stare liberă. Numai forma liberă a hormonilor tiroidieni este activă la
nivelul receptorului specific.
Nivelul circulant al hormonilor tiroidieni este colerat direct cu nivelul circulant al TBG.
Nivelul normal al TBG este în medie de 2mg/dl, al TBPA de 25mg/dl. Nivelul circulant al TBG
este crescut în : stările de hiperestrogenism (sarcină, administrarea de estrogen, tumori secretante
de estrogeni), porfiria acută intermitentă, infecţii hepatice, mielom, boli ale colagenului
(colagenoze), hipotiroidism, şi este scăzut la pacienţii cărora li se administrează androgeni şi
steroizi anabolizanţi, glucocorticoizi în doze mari, în sindromul nefrotic, ciroza hepatică,
acromegalia activă, hipertiroidism.
Secreţia zilnică de T4 este de 90 µg, pentru T3 25 µg şi rT3 30µg. T3 este de partu ori mai
activ decât T4, iar rT3 este inactiv. T4 circulă în plasmă la un nivel de 8µg/dl, T3 la un nivel de 150
ng/dl, iar rT3 la 30 ng/dl

Efectele hormonilor tiroidieni

Acţiunea fundamentală a hormonilor tiroidieni este exercitată la nivelul nuclear.

Receptorii nucleari au o mare afinitate de legare a T 3 (de 20 ori mai mare comparative cu cea a
T4). La nivelul receptorului nuclear, T4 este convertit in T3. Complexul hormon receptor creşte
activităţile polimerazelor I si II ale RNA la nivelul DNA, accelerând sinteza de RNA mesager şi
ribozomal şi formarea de proteine ribozomale şi enzime cu consecinţa asupra reglarii
metabolismelor (transportul de ioni, funcţia mitocondrială, metabolismul energetic,
permeabilitatea membranei). Hormonii tiroidieni controlează sinteza receptorilor altor hormoni
(catecolamine, glucagon).În absenţa hormonilor tiroidieni unele gene nu răspund la inductorul
natural.
Hormoni tiroidieni reglează creşterea, diferenţierea, dezvoltarea şi maturarea ţesuturilor şi
organismului, realizând dezvoltarea normală programată de codul genetic. Hormonii tiroidieni au
un rol important asupra dezvoltării sistemul neuronal şi al inteligenţei, stimulând axonogeneza,
sinaptogeneza, orientarea spaţială a neuronilor, sinteza de NGF (nerve growth factor).
Hormonii tiroidieni reglează creşterea lineară, stimulând secreţia de GH la nivelul
celulelor pituitare somatotrope şi acţionează sinergic cu GH asupra producerii de somatomedine
şi a hiperplazie condrocitelor.
Hormonii tiroidieni reglează metabolismul acizilor nucleici, proteinelor,
hidrocarbonatelor, lipidelor, vitaminelor, membranelor şi calorigenezei. Hormonii tiroidieni
modulează activitatea altor hormoni în special a GH, insulinei, glucagonului, steroizilor
corticosuprarenali si catecolaminelor.
Hormonii tiroidieni cresc sinteza de ADN şi ARN mesager, stimulând sinteza de noi
proteine, activează transportul de ARN de la nucleu la citoplasmă, produc accelerarea
turnoverului proteinelor nucleare şi activează globulinele nucleare. Hormonii tiroidieni reglează
transcipţia şi translaţia sintezei proteinelor.
 Hormonii tiroidieni potenţeaza efectele insulinei, de creşterea a captării şi metabolizării
glucozei, accelerând în acelaşi timp turnoverul şi degradarea insulinei, inducând hiperglicemie
postprandială în hipertiroidism. Dozele mici de hormoni tiroidieni stimulează sinteza de glicogen,
iar dozele mari induc glicogenoliza şi au rol permisiv faţă de efectul glicogenolitic al
glucagonului şi catecolaminelor. Hormonii tiroidieni reglează activitatea unor enzime ale
metabolismului hidrocarbonat (alfa-glicerol-fosfat-dehidrogenaza, NADH) şi în consecinţa
stimularea glicolizei. Dozele mari de T4 stimulează gluconeogeneza prin creşterea precursorilor
lactate şi glicerat.
Hormonii tiroidieni stimulează sinteza, mobilizarea şi degradarea lipidelor. În general,
degradarea este afectată mai mult decât sinteza, crescând lipoliza printr-un efect direct asupra
ţesutului adipos prin intermediul sistemului AMP-c şi mărind efectul altor hormoni lipolitici
(catecolamine, GH, glucocorticoizi, glucagon). Oxidarea acizilor graşi liberi (FFA = free fatty
acids) creşte sub acţiunea hormonilor tiroidieni, contribuind şi prin acest mecanism asupra
calorigenezei. Hormonii tiroidieni scad nivelul colesterolului plasmatic prin creşterea excreţiei
fecale şi conversiunea în acizi biliari, stimulând de asemenea, turnoverul şi degradarea LDL (low
density lipoprotein), care leagă colesterolului şi fosfolipidele.
Din cauza efectelor stimulatorii asupra proceselor metabolice hormonii tiroidieni cresc
nevoile de coenzime şi vitamine. În hipertiroidism cresc nevoile de coenzime şi vitamine . În
hopertiroidism cresc nevoilede vitamine hidrosolubile ca tiamină, riboflavină, B 12, C, iar
conversiunea acestor vitamine în coenzime este deteriorată. Metabolismul vitaminelor
liposolubile este de asemenea influenţat de hormonii tiroidieni, în special sinteza vitaminei A din
carotene şi conversiunea vitaminei A în retinen, pigment necesar pentru adaptarea la întuneric. În
hipotiroidism creşte concentraţia de caroten, inducând culoarea galbenă (carotenică) a pielii.
Vitamina D si E sunt deficiente în hipertiroidism.
Hormonii tiroidieni cresc consumul de oxigen şi producerea de căldura, efecte atribuite
clasic decuplării fosforilării oxidative printr-o rată crescută a respiraţiei mitocondriale, cu
eficienţă scăzută a regenerării ATP. Recent s-a dovedit că efectul calorigen al hormonilor
tiroidieni este legat de activitatea enziemei Na-K-ATPaza (membrane enzyme Na and K-
dependent adenosine triphosphataze). Această enzimă reglează pompe de sodiu care activează
transportul sodiului prin membrană, utilizând energia produsă prin hidroliza ATP şi producerea
de ADP. ADP intră în mitocondrie, creşte rata fosforilării oxidative şi consumul de O2. Circa
45% din consumul de oxigen la mamifere este dependent de activitatea pompei de sodiu.
Ubaina, un inhibitor al Na-K-ATPazei, inhibă consumul de O 2 dependent de T4 sau T3, iar
administrarea de T3 creşte activitatea şi aportul de substrat al Na-K-ATPazei şi consumul de
oxigen. În hipotiroidie tratamentul cu T3 creşte K intracelular şi scade raportul Na/K, ceea ce
demonstrează efectul primar al hormonului asupra Na-K-ATPazei. În aceles timp, hormonii
tiroidieni stimulează formarea de noi mitoconorii şi respiraţia mitocondrială. Membranele
mitocondriale au receptori pentru T3.
Hormonii tiroidieni cresc transportul aminoacizilor şi glucozei la nivelul membranei spre
interiorul celulei, prin stimularea adenilciclazei membranale .

Metabolismul hormonilor tiroidieni.

Calea majora de metabolizare a hormonilor tiroidieni este deiodarea (75% pentru T4).
Monodeiodarea T4 apare la nivelul inelului fenolic sau la nivelul inelului tirosil, convertindu-se
n T3 sau rT3. Următoarea treaptă este monodeiodarea T3 sau rT3, convertindu-se in T2. T2 prin
deiodare se converteşte în tironină, produsul final al excreţiei. Deiodarea are loc sub acţiunea
deiodazei, enzimă microzomală. Sistemul de deiodare din ficat apare cu acţiune preferenţială
asupra inelului fenolic cu producerea de T 3, iar sistemul de deiodare extrahepatic acţionează
preferenţial asupra inelului tirosil cu producere de rT3.
Scăderea T3 şi creşterea rT3 cu valori normale sau usur scăzute ale T4 şi TSH apar la nou-
nascuţi, la personale cu vârstă înaintată, în ciroza hepatică, insuficienţă renală, anorexie nervoasă,
subnutriţie, boli cornice de sistem, după tratamentul de dexamethasone. Alte căi de metabolizare
ale hormonilor tiroidieni sunt conjugarea cu betaglucuronizi şi sulfat la nivelul grupului hidroxil
al fenolului, dezaminarea oxidativă şi transaminarea lanţului alaninic cu producerea de derivati
acid piruvic şi acid lactic ai T4 si T3.
Dezaminarea este calea dominantă de metabolizare a hormonilor tiroidieni în rinichi , iar
deiodarea –în ficat şi muşchii scheletici. Glucuronoconjugarea are loc predominant în ficat, iar
sulfoconjugarea, în rinichi.
Ficatul şi rinichii decarboxileaza derivaţii acid piruvic ai T 4 şi T3, convertându-i în acid
tetraiodotiroacetic (tetrac), acid triiodotiroacetic (triac), care au o activitate biologică de 20%
comparată cu cea a T4 şi T3.
Reacţiile de deiodare şi de dezaminare au loc simultan.
Hormonii tiroidieni sunt excretaţi în intestin şi urină sub formă liberă şi conjugată şi în
cantităţi mici sub formă de metaboliţi deiodaţi.
O parte importanţă a T4 eliminată în intestin este reabsorbită în pool-ul organismului pe
cale limfatică (circulaţia enetrohepatică).
T4 şi T3 sunt metabolizate într-un procent de 80% şi excretate 20% (15% prin fecale şi 5%
prin urină).

Reglarea funcţiilor tiroidiene

Funcţiile tiroidiene sunt autoreglate printr-un mecanism hipotalmic, ude rolul principal îl
are TRH, un mecanism pituitar, unde rolul principal îl are TSH şi hormonii tiroidieni T4 si T3.
TRH este sintetizat de neuronii hipotalamici (neuronii peptidergici), fiind un tripeptid care
se gaseste în aria ce se întinde de la nucleii paraventriculari şi supraoptici pâna la marginea
anterioară a eminenţei mediane. Granulele care conţin TRH sunt transportate prin axonii
neuronilor acestei arii şi depozitate în eminenţa mediană, de unde intră în sistemul venos port al
hipofizei şi ajung la nivelul celulelor tireotrope. TRH acţioneaza la nivelul membranei celulelor
tireotrope pe receptorul specific, eliberând AMPc şi TSH printr-un mecanism care creşte Ca 2+
liber din citosoli. TRH stimulează eliberarea şi sinteza de TSH, iar când acţiunea este prelungită,
induce hipertofia şi hiperplazia celulelor tireotrope. Circa 80% din cantitatea de TRH neuronal se
găseşte în ariile extrahipotalamice, unde are rol de neurotransmiţator. TRH este inactivat rapid în
sângele periferic, în sistemul port pituitar şi în hipotalamus de către o enzimă reglată de T 3 şi T4.
Nivelul bazal a TRH în sângele periferic este de 77±9 pg/ml (între 24-138 pg/ml), iar în LCR de
40 pg/ml. O parte din TRH circulant provine din tractul digestiv, deoarece nivelul acestui hormon
este mai crescut în sistemul venos entero-hepatic, comparativ cu sângele periferic. Recent s-a
evidenţiat secreţia de TRH la nivelul pancreasului şi stomacului.
TSH este o glicoproteină compusă din două lanţuri peptidice (subunităţi alfa şi beta).
Subunitatea alfa este comuna ca cea a FSH şi LH şi îi conferă specificitatea biologică şi
imunologică. Secreţia de TSH este reglată şi de nivelul circulant al T 4 şi T3 prin fracţiunea lor
liberă. Secreţia de TSH creste cînd nivelul circulant al hormonilor tiroidieni scade, iar când
nivelul circulant al hormonilor tiroidieni este crescut, secreţia de TSH scade. Hormonii tiroidieni
exercită un feedback negativ asupra celulelor tireotrope pituitare. Dozele mici de T3 (15 µg) şi T4
(60µg) administrate zilnic inhibă răspunsul TSH la stimularea cu TRH. TSH are un timp de
înjumataţire de 50-60 minute şi o rată de secreţie zilnică de 50-200 mU.
TSH prezintă un ritm circadian cu nivel maxim la ora 3 dimineaţa şi un nivel minim după-
amiaza. Nivelul circulant normal este între 1 şi 10 µU/ml.
Acţiunea TSH la nivelul tiroidei este iniţiată prin legarea de un receptor specific
membranal, stimulând adeniciclaza membranală şi creşterea AMPc care la rându-i activează
fosfokinaza, sinteza de RNA mesager şi proteine (tiroglobulina) şi toate treptele sintezei şi
eliberării de T4 şi T3.
TSH este metabolizat, în primul rând, la nivelul rinichiului şi ficatului şi, în mică măsură,
la nivelul tiroidei.

OBIECTIV II
HIPERTIROIDISMUL

2.1 DEFINITIE
Hipertiroidismul apare cand glanda tiroida produce hormon tiroidian in exces. Hormonul
tiroidian controleaza metabolismul (metodele prin care organismul transforma alimentele in
energie) si influenteaza rata batailor cardiace (alura ventriculara), digestia, tonusul muscular,
rezistenta oaselor si nivelul colesterolului.

2.2 CAUZELE HIPERTIROIDISMULUI

Boala Basedow-Graves este cea mai frecventa cauza de hipertiroidism. Aceasta boala
consta in secretia exagerata de hormon tiroidian. Boala Graves este ereditara in cele mai multe
cazuri, ca multe alte boli tiroidiene.

Alte cauze frecvente sunt:

- nodulii tiroidieni - nodulii tiroidieni sunt formatiuni crescute in tiroida ce produc hormon
tiroidian in exces

- tiroiditele - acestea apar cand organismul produce anticorpi care afecteaza glanda tiroida.
 O persoana poate face tiroidita de la un virus sau de la o infectie bacteriana. La inceputul
bolii nivelul hormonilor tiroidieni creste pe masura ce hormonul se varsa din glanda tiroida
distrusa. Ulterior, nivelul hormonal poate fi scazut (hipotiroidism) pana cand glanda se vindeca
spontan.

2.3 SIMPTOME
O persoana poate avea hipertiroidism daca prezinta urmatoarele simptome:
- agitatie, indispozitie, oboseala, slabiciune
- tremuraturi ale mainilor, alura ventriculara crescuta sau neregulata (aritmica) sau
respiratie dificila chiar si in timpul repausului
- transpiratii abundente, piele umeda si rosie care poate produce mancarime (prurit)
- flatulente si balonari frecvente
- par fin si moale care cade
- scaderea in greutate chiar daca alimentatia este normala sau in cantitati mai mari decat de
obicei.
Persoanele cu boala Graves prezinta adesea simptom asociate cum ar fi:
- gusa, o tiroida marita, nedureroasa si moale
- unghiile groase care bombeaza patul unghial
- mixedemul (tegumente rosii, infiltrate, ingrosate cu noduli pretibial si pe fata superioara a
plantelor)
- hipocratism (degete cu terminatii bombate)
- oftalmopatia lui Graves ce consta in ochi bulbucati (exoftalmie), inrositi pe langa alte
simptome.

2.4 DIAGNOSTIC

Diagnostic precoce
Nu este foarte clar daca persoanele care nu prezinta nici un factor de risc si care nu au
simptome de hipertiroidism au nevoie de testari regulate pentru afectiuni tiroidiene. Asociatiile
internationale recomanda adultilor, in special femeilor, screeningul pentru afectiuni tiroidiene o
data la 5 ani dupa varsta de 35 de ani.
 Diagnostic clinic
Hipertiroidismul se diagnostichează atât pe baze clinice, cât şi pe baze hormonale.
Examenele paraclinice care stau la baza diagnosticului de hipertiroidism sunt prezentate de TSH-
ul plasmatic, T4 liber şi T3 liber măsurate în plasmă. Concret, în hipertiroidismul din boala
Graves Basedow, TSH-ul plasmatic este scăzut, T3 liber şi T4 liber au valori crescute. Însă există
şi alte forme de hipertiroidism, cum ar fi hipertiroidismul de cauză hipofizară, care este foarte rar.
În acest caz e vorba de un adenom hipofizar, care produce TSH, tabloul hormonal fiind diferit. În
România au fost descrise doar trei cazuri de hipertiroidism de cauză hipofizară

2.5 TRATAMENT

Tratament - Generalitati
Exista trei variante de tratament pentru hipertiroidism. Cele mai utilizate sunt
medicamentele antitiroidiene si iodul radioactiv. Foarte rar se recomanda interventia chirurgicala.
Chiar daca simptomele nu deranjeaza este nevoie de tratament deoarece hipertiroidismul poate
duce la complicatii.
Tratamentul adecvat depinde de varsta, etiologie, valorile hormonilor tiroidieni secretati de
organism si alte afectiuni asociate. Fiecare tip de tratament are beneficii si riscuri, este foarte
important a se discuta despre beneficiile si riscurile aferente fiecarei variante de tratament cu
medicul curant. Pentru unii oameni pot fi necesare terapiile combinate.

Tratament initial
Tratamentul initial pentru hipertiroidism consta de obicei in medicamente antitiroidiene sau
terapia cu iod radioactiv. Daca persoana prezinta multe simptome, medicul poate recomanda
medicamente antitiroidiene pentru inceput cu scopul de a ameliora simptomatologia. Mai tarziu
se poate decide daca este recomandata terapia cu iod radioactiv.
Medicamentele antitiroidiene au eficienta cea mai mare in hipertiroidismul usor, in boala
Graves, daca este prima data cand se aplica tratament, daca persoana are varsta mai mica de 50 de
ani sau daca tiroida este doar un pic marita (gusa mica).
 Iodul radioactiv este recomandat frecvent in cazurile cu boala Graves si persoanelor cu
varsta mai mare de 50 de ani sau in cazurile cu noduli tiroidieni (gusa toxica multinodulara) care
elibereaza prea mult hormon tiroidian. Iodul radioactiv nu se foloseste daca:
- persoana este mai mica de 20 de ani
- femeia este insarcinata sau doreste sa ramana insarcinata la 6 luni dupa inceperea
tratamentului
- femeia alapteaza
- persoana are tiroidita sau alt tip de hipertiroidism care este adesea o situatie temporara.
Daca prezinta simptome ca batai cardiace rapide, tremuraturi, transpiratii, agitatie, senzatia
de uscaciune a ochilor se poate asocia cu alte medicamente pentru tratarea acestor simptome.
Interventia chirurgicala nu face parte in mod obisnuit din indicatiile initiale de tratament.
Aceasta optiune este recomandata in cazul in care gusa este foarte mare si persoana are dificultati
la inghitire sau la respiratie sau daca un singur nodul tiroidian foarte mare elibereaza prea mult
hormon tiroidian.

Tratament ambulatoriu
Este important sa se faca vizite periodice la medic astfel incat acesta sa se asigure ca
tratamentul recomandat functioneaza, ca pacientului i se administreaza doza corespunzatoare de
tratament si ca nu are efecte secundare. Daca pacientul primeste medicamente antititoidiene este
foarte important sa se administreze la aceeasi ora in fiecare zi.
Daca prezinta oftalmopatia Graves pacientul poate avea nevoie de picaturi pentru ochi si sa
foloseasca ochelari pentru protectia si umectarea ochilor.Pacientul poate reduce simptomatologia
hipertiroidismului prin:

Tratament medicamentos

Medicamentele antitiroidiene sunt adesea folosite in hipertiroidism deoarece actioneaza mai

rapid decat terapia cu iod radioactiv si spre deosebire de terapia cu iod radioactiv, care distruge o
parte sau toata tiroida in functie de doza folosita, medicamentele nu induc distrugeri permanente
de tesut tiroidian. Uneori, pacientul poate lua medicamente antitiroidiene inainte de terapia cu iod
radioactiv sau interventia chirurgicala - pentru a ajuta metabolismul, pentru a ameliora starea
generala a pacientului sau pentru a reduce sansele aparitiei unor probleme serioase.
 Medicamentele antitiroidiene controleaza hipertiroidismul la multi oameni dar in acelasi
timp au cateva dezavantaje:

Medicamentele antitiroidiene sunt:

-metimazolul
-propiltiouracilul.
Preparatele antitiroidiene scad secretia tiroidiana de hormon tiroidian. Preparatele
antitiroidiene functioneaza mai rapid decat terapia cu iod radioactiv. De asemenea nu afecteaza in
mod permanent glanda tiroida. Pacientul poate lua medicamente antitiroidiene inainte de terapia
cu iod radioactiv sau interventia chirurgicala - pentru a ajuta metabolismul, pentru a ameliora
starea generala a pacientului sau pentru a reduce sansele aparitiei unor probleme serioase.
Pacientul poate urma un tratament antitiroidian daca prezinta oftalmopatie Graves si va fi supus
terapiei cu iod radioactiv. Administrarea preparatelor antitiroidiene inainte de terapia cu iod
radioactiv poate preveni inrautatirea oftalmopatiei Graves.
In unele cazuri, un tip de medicament antitiroidian functioneaza mai bine decat alt tip:
- metimazolul - este ales cel mai frecvent deoarece poate fi administrat intr-o doza zilnica,
are mai putine efecte adverse si este mai ieftin decat celelalte
- propiltiouracilul - daca femeia este insarcinata propiltiouracilul este mai sigur decat
metimazolul. Daca pacientul prezinta hipertiroidism sever, propiltiouracilul poate functiona mai
bine decat metimazolul.
Medicul va verifica frecvent nivelul hormonilor tiroidieni pentru a se asigura ca dozele de
tratament sunt corespunzatoare. Daca nivelul hormonilor tiroidieni este prea mic medicul va
prescrie o cantitate mica de hormoni tiroidieni asociata tratamentului antitiroidian.
Hipertiroidismul poate reveni la 6 luni de la initierea tratamentului dar poate reveni de asemenea
multi ani mai tarziu. Din aceasta cauza sunt foarte importante consultatiile medicale regulate.

Daca femeia este insarcinata medicul recomanda dozele cele mai mici si cu eficienta
maxima. Dupa nasterea copilului alaptarea se poate face in siguranta in timpul
tratamentului.Tratarea copiilor cu preparate antitiroidiene poate fi dificila deoarece ei cresc foarte
repede si adaptarea dozelor ridica probleme.

Tratament medicamentos asociat

 Tratament chirurgical
Interventia chirurgicala pentru hipertiroidism consta in scoaterea unei portiuni din tiroida.
Medicii folosesc foarte rar aceasta optiune. Pacientul necesita interventie chirurgicala daca:
- tiroida este marita foarte mult astfel incat pacientului ii este greu sa inghita sau sa respire
- pacientul are cancer tiroidian sau medicul suspecteaza un cancer tiroidian
- pacientul are efecte adverse grave dupa tratamentul cu preparate antitiroidiene si terapia
cu iod radioactiv nu este o optiune
- pacientul are o gusa mare care nu s-a micsorat dupa terapia cu iod radioactiv
- pacientul are un nodul tiroidian mare care produce hormon tiroidian in exces si terapia cu
iod radioactiv nu a avut nici un efect.

Tratament medicamentos asociat

Medicamente asociate pe care le pot recomanda medicii pentru hipertiroidism sunt:
- betablocantele - inclusiv propanololul, atenololul sau metoprololul pentru controlul
tahicardiilor, tremuraturilor, sudoratiei si irascibilitatii. Medicul poate prescrie una dintre aceste
medicamente in timpul in care se urmaresc efectele preparatelor antitiroidiene sau ale terapiei cu
iod radioactiv.
- topice oftalmologice - pentru ochi iritati si uscati.
- medicamente cu corticosteroizi - pentru controlul durerii sau maririi glandei.
Preparatele antitiroidiene pot sau nu sa vindece permanent hipertiroidismul.
Hipertiroidismul se vindeca in proportie de 30 pana la 50% dintre cazuri dupa tratamentul cu
medicamente antitiroidiene de 1 sau 2 ani. Medicamentele antitiroidiene au eficienta cea mai
mare in hipertiroidismul usor, in boala Graves daca este prima data cand este tratata, daca
persoana are varsta mai mica de 50 de ani sau daca tiroida este doar un pic marita (gusa mica).

Alte tratamente
Terapia cu iod radioactiv este considerata de multi medici internationali ca fiind cel mai
bun tratament pentru hipertiroidism. Iodul este inghitit sub forma lichida si este absorbit de
glanda tiroida. Radioactivitatea iodului distruge majoritatea sau tot tesutul tiroidian dar nu
afecteaza alte parti ale organismului.
 Majoritatea oamenilor sunt vindecati de hipertiroidism dupa o singura doza de iod
radioactiv. Principalul dezavantaj al acestei terapii este ca poate distruge tesutul tiroidian astfel
incat corpul nu mai poate produce hormoni tiroidieni. Acesta este cel mai frecvent rezultat al
tratamentului si majoritatea oamenilor care primesc acest tratament fac hipotiroidism in 5 pana la
10 ani. Daca persoana dezvolta hipotiroidism va trebui sa urmeze tratament cu hormoni tiroidieni
pentru tot restul vietii.Iodul radioactiv nu se utilizeaza in tratamentul copiilor sau al femeilor
insarcinate, celor care alapteaza sau celor care vor sa ramana insarcinate la 6 luni dupa
tratament.Medicii au folosit iod radioactiv pentru tratamentul hipertiroidismului de peste de 60 de
ani. Nu exista dovezi ca iodul radioactiv induce cancer, infertilitate sau boli congenitale.

2.6 COMPLICAȚIILE HIPERTIROIDISMULUI

• Tulburari cardiace. Cele mai grave complicatii ale hipertiroidismului sunt cele cardiace.
Acestea includ  fibrilatia atriala (cea mai severa tulburare de ritm atrial, in care activitatea
electrica este total dezorganizata, frecventa activitatii electrice atriale este de 350-600 / min) si
insuficienta cardiaca congestiva (sindrom clinic care rezulta din imposibilitatea de a expulza
intreaga cantitate de sange primita si de a mentine astfel un debit sanguin corespunzator nevoilor
organismului). Aceste complicatii sunt in general reversibile cu un tratament adecvat.
• Osteoporoza. Hipertiroidismul netratat poate duce, de asemenea, la osteoporoza.
Rezistenta oaselor depinde de cantitatea de calciu de la nivelul acestora. Excesul de hormon
tiroidian interfereaza cu capacitatea organismului de a depozita calciu la nivelul oaselor.
• Tulburari oculare. Persoanele cu oftalmopatie Graves au probleme oftalmologice ca
sensibilitate la lumina, vedere incetosata sau dubla (diplopie),ochi rosii, umflarea ochilor,etc.
Fumatorii au sanse mai mari sa dezvolte oftalmopatie Graves.
• Edem pretibial. In cazuri rare boala Basedow-Graves asociaza acumularea patologica de
lichid la nivelul tesuturilor pretibiale (gambei).
• Criza tireotoxica apare prin descarcarea masiva de hormoni tiroidieni in circulatie. Se
manifesta prin agitatie psihomotorie, delir pana la coma, febra, varsaturi, diaree, tulburari severe
de ritm cardiac si pusee de hipertensiune arteriala.

OBIECTIV III
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA PACIENȚILOR
CU HIPERTIROIDISM

“Nu cunosc o altă satisfacţie care să se compare cu sentimental că eşti folositor celorlalţi.
Ceilalţi te apreciază, iar tu îi ajuţi să-şi schimbe vieţile în mai bine. Oamenilor le place să facă
lucruri care îi satisface, dar nursing-ul este ceva pe care îl faci cu capul, cu inima şi cu mâinile”.
Virginia Henderson.

Intervenţii proprii (autonome): comunicare, hidratare, alimentare, igienă, asigurarea

confortului fizic şi psihic, prevenirea complicaţiilor, educaţia pacientului/familiei.

-explică pacientului cauzele bolii la nivelul actual de înţelegere (ex: hipotiroidia, unde există
bradipsihie);
-colaborează cu familia pentru a sprijini pacientul;
-asigură condiţii de mediu, care să liniştească bolnavul: lumină difuză, muzică lentă, limitarea
vizitelor sau evitarea celor nedorite.
-asigură cameră mai caldă sau mai răcoroasă, în funcţie de tulburările de termoreglare;
îmbrăcăminte adecvată, schimbarea lenjeriei;
igiena corporală;
calmarea durerilor articulare prin repaus, comprese calde sau reci (după necesitate), aspirină,
antiinflamatoare nesteroidiene, dacă sunt compatibile cu restul tratamentului.
-asigură un regim alimentar adecvat cantitativ şi calitativ; dacă este posibil, ţine seama de
preferinţele bolnavului;
- supravegherea mucoasei bucale;
- evidenţa intrărilor şi ieşirilor lichidelor (bilanţ hidric) pe căi naturale pierderi patc-logice;
- asigură echilibrul hidric normal prin:
- hidratare orală, dacă tolerează, administrare frecventă de lichide;
- punerea la îndemâna pacientului imobilizat a lichidelor;
- folosirea sucului de roşii, a laptelui şi supei de carne, în locul apei;
- hidratarea parenterală, la nevoie, conform prescripţiilor medicale;
- supravegherea diurezei, care trebuie să crească la 25-30 ml/oră, cu o densitate de 1015-1020;
- identifică excesul de volum lichidian prin:
- supravegherea tensiunii arteriale şi a pulsului;
- observarea atentă a pacientului pentru depistarea edemelor;
- cântărirea;
- evită excesul (acumularea) de lichide prin:
- reducerea cantităţii de lichide la 1200-1500 ml/zi, ceea ce determină sete greu tolerată de
pacient;
- reducerea sodiului, folosirea alimentelor care conţin sodiu, în cantitate mică (cereale, fructe,
cartofi, miere);
- sfătuirea pacientului să mestece gumă, care stimulează salivaţia şi menţine mucoasa umedă;
- identifică semnele unor tulburări electrolitice prin:
- evaluarea unor simptome: greaţă, diaree, slăbiciune musculară;
- ionogramă sangvină şi urinară;
- acţionează pentru creşterea aportului de potasiu prin:
- încurajarea consumului alimentelor care conţin potasiu (citrice, pepene galben, banane, cartofi,
fasole);
- instruirea pacientului pentru cunoaşterea acestor alimente şi alcătuirea meniului; anunţă medicul
de toate modificările survenite în starea pacientului.
- sfătuieşte pacientul să reducă, la început, efortul fizic la minimum posibil, să-şi reia treptat
activitatea, să alterneze odihna cu efortul;
- sprijină pacientul în desfăşurarea unor activităţi zilnice, îl încurajează atunci când întreprinde
ceva, îl stimulează să-şi asume unele responsabilităţi identifică, împreună cu acesta, factorii care
favorizează creşterea toleranţei la activitate.
- informarea pacientului privind modul de producere a bolii, factorii favorizanţi şi agravanţi
-instruirea pacientului referitor la tratament:
 medicamente prescrise (denumirea); doze, orar, cale de administrare;
 efectul terapeutic şi reacţiile adverse;
 când se întrerupe tratamentul, când se schimbă doza;
 ce face când nu poate lua medicamente;
- instruirea referitor la modificarea regimului alimentar:
 scopul dietei;
 tipul şi cantitatea alimentelor care trebuie evitate;
 substanţele folosite pentru corectarea gustului înlocuind pe cele interzise (ex: za-harină,
oţet, lămâie, plante aromatizante).

Intervenţii delegate:
- pregătirea pentru investigaţii şi analize,
- administrarea tratamentului, asigurarea dietei,
- pregătirea preoperatorie si îngrijirea postoperatorie.
Pregătirea preoperatorie
- informarea pacientului şi obţinerea consimţământului;
- asigurarea confortului psihic şi fizic;
- pregătirea generală şi locală: bilanţ clinic şi biologic;
- pregătirea câmpului operator.
Îngrijirea postoperatorie
- îngrijiri generale comune altor intervenţii;
- îngrijiri speciale după intervenţiile pe craniu, pe glanda tiroidă şi pe glandele suprarenale.

Intervenţii delegate specifice

investigaţii:

1. Examene de laborator: recoltarea sângelui pentru dozări hormonale, glicemie, dozarea

calciului, fosforului, acizi grasi liberi, colesterol, lipide serice, uree, creatinină, ionogramă,
iodemie.
Recoltarea urinei pentru calciurie, iodurie, ionogramă, 17-CS, dozarea catecolaminelor.
2. Teste de stimulare sau inhibare a secreţiei de hormoni pentru hipofiză, tiroidă, paratiroide,
reprarenale, gonade.
3. Examene imagistice: radiografia craniană si a scheletului, tomografia computerizată, rezonanţa
magnetică nucleară, ecografia, probe cu izotopi
radioactivi (scintigrama, radioiodocaptarea )
4. Alte examinări: examene oftalmologice (determinarea câmpului vizual si a acuităţii vizuale,
examenul fundului de ochi); determinarea metabolismului bazal, reflexograma ahiliană;
electromiograma, testul hiperpneei provocate.

Fișa tehnică nr.1

Măsurarea, notarea şi interpretarea respiraţiei
Definiţie Respiraţia reprezinta nevoia fiintei umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurator, necesar procesului de oxidare din organism și de a elimina dioxidul de carbon
rezultat din arderile celulare.
Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Obiectivele:
 determinarea ratei respiratorii la internare, pentru a servi ca baza de comparare cu
măsurătorile ulterioare
 monitorizarea efectelor bolii,traumatismului sau stresului asupra sistemului
respirator
 evaluarea raspunsului pacientului la medicatia sau tratamentele care afectează
sistemul respirator Elemente de apreciat
 Tipul de respirație: costal superior (femei); costal inferior (bărbaţi); abdominal
(copii, bătrâni)
 Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
 Ritmul respirator.
 Frecvenţa respiraţiei.
 Simetria mişcărilor toracice.
Materiale şi instrumente necesare:
 cronometru (ceas cu secundar).
 creion verde
 foaie de temperatură
 Pregătirea pacientului:
 Nu se anunţă pacientul şi nu se explică tehnica → pacientul îşi poate modifica
voluntar caracterele respiraţiei (frecvenţa) rezultând valori eronate în urma
măsurării.
 Se aşază pacientul în decubit dorsal.
Efectuarea procedurii și notarea:
 Se observă mișcările de ridicare și coborâre a toracelui cu fiecare inspirație și
expirație prin aplicarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui bolnavului.
 Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.
 Consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură asezat direct
pe linia orizontală din rubrica corespunzatoare pentru dimineata ( D ) sau seara ( S )

Fișa tehnică nr 2
Măsurarea, notarea şi interpretarea tensiunii arteriale

Definiție - Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor
arterelor atunci când inima bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci când inima se odihneşte
(tensiune arterială diastolică). Se măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg).

Scop - evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinată de

elasticitatea şi calibrul vaselor)

Obiectivele procedurii
-
Determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu
valorile normale
-
Evaluare stării pacientului în ce privește volumul de sânge, randamentul inimii și sistemul
vascular
-
Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente

Stetoscop biauricular;

Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei

Comprese cu alcool medicinal;

Culoare roșie ( pix, cariocă, creion);

 Foaie de temperatură (F.T), carnet de adnotări personale

Pregatirea
pacientului:
a) psihică:

Explicaţi pacientului procedura pentru a obține complianța și consimțământul;

Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile
influenţează presiunea sângelui;

b) fizică: aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în
ortostatism conform indicaţiei medicale.

Condiții de măsurare corectă a TA

-
Măsurarea tensiunii arteriale se va face dimineata pe nemâncate sau la 3 ore după masă și
după asigurarea unui repaus fizic și psihic de 5-10 min
-
Să se utilizeze același aparat care să aibă manșeta adaptată vârstei pacientului
-
Se vor face 3 determinări în cazul determinării tensiunii arteriale în ambulatoriu
-
Se recomandă pacientului să nu consume cafea și să nu fumeze înainte
-
Pe foaia de temperatură TA se poate nota cifric în rubrica rezervată acestui scop sau grafic
prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă (sistolică) și cea minimă (diastolică) –
un pătrațel = o unitate.

Efectuarea procedurii:
-
Se şterg olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar, cu comprese cu
dezinfectant și se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei, permitand pacientului să
adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul întins, dezbrăcat şi palma îndreptată în sus;
-
Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional sau are dureri, dacă a făcut
exerciţii de mişcare, sau măsurarea TA nu este o urgenţă;
-
Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie prin dezbrăcare dacă mâneca este
prea strâmtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a manşetei;
-
Verificaţi dacă manşeta conţine aer și scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizând
ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în palme
-
Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta și aplicaţi-o, circular, în jurul
braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului şi fixaţi-o.
-
Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
-
Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în urechi;
-
Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce priviţi acul
manometrului, până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care pulsul a
dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi);
-
Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă; înregistraţi mental cifra
indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care, în urechi, auziţi prima bătaie
clara (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
-
Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi decomprimarea
manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
-
Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului și înregistraţi valorile
măsurate în documentele medicale ( ex: T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).

Rezultate aşteptate/dorite:

T.A. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare vârstei; pacientul nu acuză cefalee,
tulburări de echilibru

Rezultate nedorite

Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a persoanelor
de aceeaşi vârstă; sunetele obţinute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru o
apreciere exactă a T.A.

Fișa tehnică nr 3
Recoltarea sângelui pentru hemoleucogramă (HLG)
Hemoleucograma completă (HLG) este o analiză care măsoară următorii parametri din sânge:
 Numărul de globule roşii din sânge - eritrocite ( RBC )
 Numărul de globule albe din sânge - leucocite ( WBC )
 Cantitatea totală de hemoglobina din sânge ( HGB )
 Procentul de globule roşii ( hematocrit ) ( HCT )
 Media volumului globulelor ( MCV ) - mărime globulelor rosii
  Media globulara a hemoglobinei ( MCH )
 Concentratia medie a hemoglobinei ( MCHC )
 Numărul de trombocite ( PLT )
Scop
- furnizează informaţii despre numărul tutoror tipurilor de cellule, cât şi despre mărime, formă, şi
alte caracteristici fizice
- furnizarea diagnosticelor pentru anumite boli
- determinarea stării de sănătate a unui individ - monitorizarea unor afecţiuni: anemia.
Pregătirea materialelor
 Holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
 Flacon cu EDTA sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov )
 Soluţie dezinfectantă (alcool)
 Tampon de vată, garou, tăviță renală
 Mănuși de unică folosință
Pregătirea pacientului
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
- atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore şi să stea în repaus fizic la pat
- poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă şi
alegeţi vena cea mai proeminentă
Efectuarea procedurii
 Se verifică identitatea pacientului
 Se spală mâinile și se pun mănușile de unică utilizare
 Se montează acul dublu la holder prin înșurubare
 Se aplică garoul și se puncționează vena cu acul dublu
 Se introduce tubul vacutainer destinat recoltării HLG în holder şi se recoltează cantitatea
de sânge recomandată
 Se retrage vacutainerul și se desface garoul şi se retrage acul după aplicarea tamponului
cu dezinfectant timp de 2- 5 minute
 Se răstoarnă ușor vacutainerul de câteva ori
  Se aplică un plasture la locul puncției
 Se colectează selectiv deșeurile în recipientele speciale
 Se îndepărtează mănușile /se spală mâinile cu apă şi săpun
 Se etichetează vacutainerul, aplicând codul de batre
 Se transportă la laborator
 Se aşază pacientul în poziţie comodă, observâd faciesul, tegumentele, comportamentul
pacientului
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort iar sângele nu se
coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom
Rezultate nedorite
- Perforarea venei şi apariţia hematomului, pacientul poate prezenta ameţeli, paloare, lipotimie
- Se produce coagularea, hemolizarea sângelui sau nu s-a respectat raportul sânge/anticoagulant

Fișa tehnică nr 4
Recoltarea glicemiei prin puncție venoasă
Definitie:
Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în sânge.
Scop: explorator
Materiale necesare:
 mănuși, garou
 taviță renală,
 ac dublu și holder,
 vacutainer cu capac gri cu 4 mg florură de sodiu sau cu capac roșu fără anticoagulant.
 tampon cu dezinfectant
Pregătirea psihică - se explică pacientului procedura și se obține consimțământul.
Pregatirea fizică – recoltarea se face a jeun, pacientul fiind în repaus alimetar de cel puțin 8 ore
Efectuarea procedurii:
 se verifică identitatea pacientului și recomandarea
  spală mâinile, se îmbracă mănuțile
 se alege locul de elecție
 se aplică garoul deasupra locului de elecție ales
 se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder, acul este cu bizoul în sus
 se introduce vacutainerul fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în holder,
 se face recoltarea sângelui
 se aplică tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5 minute.
 proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost etichetată cu datele
de identificare a pacientului
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor
Valori normale ale glicemiei: 0,70-1,10 mg/dl

OBIECTIV IV

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE AL UNUI PACIENT CU

HIPERTIROIDISM

A. CULEGEREA DATELOR - INTERVIU

1. Informaţii generale:
Numele şi prenumele: B.M
Vârsta: 28
Sex: F.
Ocupaţia: muncitoare
Domiciliu stabil: Constanța
Diagnosticul medical:
Tiroidism – Boala Basedow
Data internării: ora: 12:35, 07.04.2022.

2. Obişnuinţe de viaţă:
 Alcool: ocazional
Nicotină: Ø
Cafea: 1cafea/zi
Alergic la: neagă.

3. Probleme de sănătate:
Antecedente heredocolaterale:
Tata: HTA de 10 ani.
Mama: sănătoasa
Copilul: sănătos
În familie neagă: TBC, AIDS, LUES, CC.

Antecedente personale:
A suferit boli infecto contagioase ale copilăriei.
Fără alte antecedente patologice.
Prima menstruaţie: 12 ani, flux normal 4-5 zile, la 28 zile.
Sarcină: 1, naştere: 1.
Ultima menstruaţie: 01.04.2022

Motivele internarii:
- dificultăţi de deglutiţie
- transpiraţie abundentă
- dificultăţi de respiraţie
- subfebrilitate
- insomnia

Istoricul bolii:
Din relatarea pacientei reiese că boala actuală a debutat insidios în urma ca mai multe luni
(pacienta nu poate preciza cu cât timp) în urma prin apariţia unei formaţiuni tumorale la nivelul
canal anterior. În timp formaţiunea creşte în dimensiuni însoţindu-se de fenomene compresive,
datorită acestei simptome pacienta acuză dificultăţi de respiraţie, probleme de deglutiţie,
insomnie, febră (37-38ºC), transpiraţii abundentă. Pacienta prezentându-se la medicul de familie,
medicul decide trimiterea la un medic specialist, urmând ca pacienta să fie internată la Clinica de
Chirurgie I pentru tratament de specialitate.

4.Examenul clinic general:

Talie: 160 cm; Greutate: 50 kg
Aparatul cardiovascular:
La palpare şocul apexian este în limite normale.
La ascultare zgomotele cardiace sunt ritmice, bine bătute.
Organele senzitive speciale:
Văzul: pacienta vede bine cu ambii ochi.
Auzul: aude vorbele şoptite de 5m.
Gustul: poate diferenţia cele 4 gusturi.
Palpare: simţul palpării este corăspunzător.
Aparatul locomotor:
Nu prezintă probleme la nivelul aparatului locomotor.
Tegumente şi mucoase:
La inspecţie se pot vedea tegumente normal colorate.
Aparartul gastrointestinal:
Abdomenul pacientului este nedureros; ficat şi splina în limite normale, nepalpabile.
Aparatul urogenital:
La palpare lojele renale sunt nedureroase, libere cu reacţie spontană fiziologică, micţiuni
spontane.
Examenul nervos central:
Este orientată în timp şi spaţiu.

5. Investigaţii:
Glucoza : 88.1 mg/dl
GOT ASAT : 27.1 U/l
GPT ALT : 34.7 U/l
 Bilirubină totală : 1.77 mg/dl
GGT carboxi : 12.7 U/l
WBC : 4.9x10³/µl
RBC : 4.43x10 6/µl
HGB : 12.9 g/dl
HCT : 39.7%
MCV : 89.6 fl
MCH : 29.1 pg
MCHC : 32.5 g/dl
PLT : 273x10³/µl
LYM% : 34.5%
NEUT% : 60.1%
LYM# : 1.7x10³/µl
NEUT# : 2.9x10³/µ

6. Tratamente:
Axetine 2X1.5 mg/zi (i.v.)
Algocalmin 3X1 tb/zi (p.o)
Paracetamol 3X1 tb/zi (p.o.)
Dormicum 1 tb/zi (p.o.)
Vit. B1, B2, B6 dizolvat în ser fiziologic (i.v.)

B . Identificarea nevoilor fundamentale afectate- enunțarea problemelor de

dependență/diagnostice de îngrijire la pacientul cu hipertiroidism
În urma culegeri datelor la pacientul cu hipertiroidism, chiar din ziua internării, am stabilit
următoarele nevoi fundamentale alterate:
1. Nevoia de a respira
2. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
3. Nevoia de a bea şi a mânca
4. Nevoia de a dormi şi a se odihni
 5. Nevoia de a învăţa

Problemele de dependență/diagnosticele de îngrijire care au fost identificate sunt

următoarele:
1. dificultati de respiratie
2. subfebrilitate
3. dificultati de deglutitie
4. transpiratie abundenta
5. insomnie
6. tahipnee
7. subfebrilitate, etc.

C. Planul de îngrijire
Este etapa finală a procesului de nursing. Constituie un ghid care organizează informaţiile
despre starea de sănătate a pacientului și a acţiunilor asistentului medical acordate. Are ca si
scop:
 Orientarea spre îngrijiri individualizate
 Promovarea continuității îngrijirilor
 Evaluarea activității asistentului medical

PLAN DE ÎNGRIJIRE
Motivele Nevoia fundamentală Diagnosticul Nursing
internării
1.Nevoia de a respira: - senzaţie de sufocare
- dificultati de A respira prezintă nevoia fiinţei umane de a capta din cauza formaţiuni
respiratie oxigenul din mediul înconjurător, necesar proceselor tumorale.
- subfebrilitate de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de
- dificultati de carbon rezultat din arderire celulare.
deglutitie
- transpiratie 2. Nevoia de a menţine temperatura corpului în - transpiraţii din cauza
abundenta limite normale: temperaturii ridicate.
- insomnie Este o necesitate a organismului de a conversa o
temperatură la un grad aproximativ constant, pentru
a-şi menţine o stare de bine.
3. Nevoia de a bea şi a mânca: - probleme de deglutiţie
Oricărui organism îi este necesar să igereze şi să din cauza glandei mărite
absoarbă alimente de bună calitate şi în cantitate - inapetenţă din cauza
sificiente, pentru a-şi asigura dezvoltarea, deglutiţiei greoaie. somn
întreţinerea ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia perturbat din cauza
indespenasbilă unei bune funcţionări. mediului spitalicesc
4. Nevoia de a dormi şi a se odihni: - somn perturbat din
Este o necesitate a fiecărei fiinţe umane de a dormi şi cauza mediului
a se odihni în bune condiţii, timp suficient, astfel spitalicesc.
încât să-l permită organismului să obţină - nervozitate din cauza
randamentul maxim. bolii.
5. Nevoia de a învăţa: - cunostinţe insuficiente
A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a despre boala din cauza
acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi pentru lipsei de informaţii.
modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de
noi comportamente, în scopul menţinerii sau
recuperării sănătăţii.

Stări patologice Obiective şi intervenţii

- sete de aer
- aerisesc salonul (3 ori/zi) şi administrez oxigen prin masca de oxigen la
- tahipnee
nevoie.

- subfebrilitate - se- aerisesc salonul de 3 ori/zi

- transpiraţii - administrez antipiretice: Paracetamol 3X1 tb/zi (p.o.), Algocalmin 3X1
abundentă tb/zi (p.o.) orele: 7:00-13:00-20:00;antibiotic: Axetine 2x1,5mg/zi (i.v.)
orele: 6:00 şi 18:00.
- slăbire - asigur regim lacto-făinos
- alimentaţia greoaie - servesc mâncărurile de 5 ori/zi, tăiate în bucăţi şi am grijă ca pacienta
să nu se înece.
- vitaminoterapia: vit.B1, B2, B6 dizolvat în ser fiziologic (i.v.) la orele
20:00.
- ochii incercănaţi - asigur mediu adecvat, fără zgomote în salon
- trezire frecventă - administrez somnifer: Dormicum 1tb/zi orele 22:00.
- insuficienţa orelor
de somn
- cunostinţe - la orele 8:30 şi 20:30 comunic cu bolnava despre boală, importanţa
insuficiente despre intervenţiilor şi a tratamentelor.
boală

OBIECTIV V

EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE LA UN PACIENT CU HIPERTIROIDISM

In procesul educaţional asistenta medicală explorează cunoştiintele, priceperile,

deprinderile pacientului faţa de sănătate şi oferă material informativ atractiv ce-l explică
peinţelesul pacientului.

Organizează acţiuni educative pentru menţinerea sănătăţii: discuţii interactive, cursuri,

demonstraţii practice, filme, etc.
Motivează pacientul să respecte in continuare masurile igienice şi profilactice.
Asistenta medicală identifică modul in care pacientul defineşte sănătatea şi evalueazăcapacitatea
lui de a-şi promova propria sănătate.

Determină starea de sănătate a pacientului şi identifica factorii de risc.

Incearcă să-i crească pacientului stima de sine permiţandu-i să-şi asume responsabilităţimai mari
faţa de propria-i sănătate.

Asistenta medicală trebuie să aleagă momentul potrivit in procesul educaţional (la internare, la
externare, pe timpul spitalizării) cand pacientul este dispus să inveţe. Ea va utiliza limbajul
pacientului putand recurge la analogii simple respectand principiile educative. Trebuie să
sesizeze orice comportament care indica o scădere a interesului sau a atenţiei şi să stabilească
impreuna cu pacientul obiectivele educaţionale. Va trebui să observe progresele pacientului in
autoingrijire şi să rămană la dispoziţia lui pentru a-l ajuta.

Asistenta medicală trebuie să incerce integrarea educaţiei in procesul de ingrijire (de exemplu
educaţia sanitară in timpul efectuării ingrijirilor igienice sau in timpul efectuării unui pansament).
Poate să utilizeze şi metode de educaţie in grup, care permit schimbul de idei şi
participanţii invăţa unii de la alţii.

Persoanele cu hipotiroidism funcţional vor consuma produse bogate în iod, precum sarea

marină, algele de tip macrobiotic, peşte şi gutui (cel mai bun mod de a le mânca este la cuptor,
dar fiind un fruct de sezon se va putea consuma şi zaharisit, dacă nu există o altă contraindicaţie).

În caz de hipertiroidism, când se iau medicamente antitiroidiene, problema se pune exact invers şi
vor trebui evitate alimentele de mai sus. În acest caz se recomandă alimente din familia
cruciferelor, cum sunt varza, conopida, varza de Bruxelles, napi precum şimuştar, care are o
acţiune antitiroidiană moderată. În toate cazurile, este important să se consume alimentele cât mai
naturale cu putinţă.

De asemenea, în caz de hipertiroidism, va trebui să se ţină cont şi de următoarele indicaţii:

 Evitarea stresului
 Practicarea Yoga sau a unei alte metode de relaxare petnru a compensa nervozitatea
specifică
 Renunţarea la fumat şi la cafea
  BIBLIOGRAFIE

1. Barbu I., Constantin D., Diagnosticul bolilor endocrine, Ed. Medicală, Bucureşti
1988.
2. C. Chevalier- Martinelli, Viaţa bolnavului de cancer şi a apropiaţilor săi, Ed.
Haus of Guides 2007.
3. Dumitrache C., B. Ionescu, A. Ranetti, Elemente de diagnostic şi tratament în
endocrinologie, Medicul de familie Colecţia 6, Ed. Naţional 1997.
4. Eusebie Z., Voichiţa Mogoş, Endocrinologie, Ghid de diagnostic şi tratament în
bolile endocrine, Ed. Polirom 1999.
5. Ioan Gomez, Totul despre tiroidă, Ed. Polimarc 2001.
6. M. Grigorescu, Contra riscului de cancer, Ed. Saeculum 2004.
7. Mozes C., Tehnica îngrijire bolnavului, Ed. Medicală 1978.
8. Mozes C., Tehnici de îngrijire a bolnavului, Ed. Medicală, Bucureşti 1999.
9. Nicolae A., Patologie chirurgicală pentru admitere în rezidenţiat, Vol. II., Ed.
Celsius, Bucureşti 1997.
10. Nicolae A., Tratat de patologie chirurgicală, Ed. Medicală, Bucureşti 2003.
11. P. Marcela, Endocrinologie, Ed Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1985.
12. Titircă L., Breviar de exploatări funcţionale şi de îngrijiri speciale acordate
bolnavilor, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti 1996.
13. Titircă L., Ghid de nursing, Ed. Viaţa Medicală Românească 2001.
14. Titircă L., Ghid de nursing, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti 1998.
15. Titircă Z., Urgenţe medico-chirurgicale, Sinteze pentru asistenţe medicale, Ed.
Medicală, Bucureşti 1994.