Sunteți pe pagina 1din 2

Virusurile hepatice

Sunt agenti infectiosi ai hepatitelor virale acute, boli specice umane ce se manifesta prin: fenomene digestive sau hepatice insotite sau nu de icter. Ele sunt provocate de cel putin cinci virusuri hepatice:A,B,C,D,E

Hepatita virala A
Este un virus ARN Este o boala relativ usoara, anicterica si asimptomatica, avand sursa de infectie omul bolnav care elimina prin fecale virusul respectiv, deci are transmitere exclusiv fecal-orala prin contact direct cu bolnavul sau indirect prin obiecte (boala mainilor murdare) Profilaxia nespecifica prin urmatoarele masuri: - izolarea bolnavilor - controlul contactilor - educatia sanitara - protectia apei potabile, alimentelor - controlul igienico-sanitar al colectivitatilor si a unitatilor de alimentatie publica Profilaxia specifica se realizeaza in cazuri individuale doar la contacti cu risc de imbolnavire prin administrarea de gamaglobulina.

Virusul hepatic B
VHC este un virus AND, in structura sa contine mai multe antigene: Ag HBc (antigenul central) Ag HBe (antigen legat de antigenul central) Ag HBs (antigen de suprafata) Ag HBs - se gaseste in invelisul extern al virusului - prezinta mai multe subdiviziuni care apar in sangele bolnavilor inainte de debutul bolii astfel ca depistarea sa serveste la diagnosticarea bolii, - in starea de convalescenta acest antigen formeaza anticorpi anti HBs => vindecarea - anticorpii Hbc, anticorpi specifici IgM, apar dupa o luna de la aparitia icterului si din punct de vedere chimic sunt imunoglobuline M

Virusul hepatic C
VHC este posttransfuzional numit nonA si non B, care se transmite prin sange si derivatele din sange. Anticorpii coreespunzatori apar in convalescenta sau in hepatita cronica.

Virusul hepatic D
VHD apare ca o suprainfectie la bolnavii cu hepatita virala B, agravand mersul bolii. Existenta lui se explica prin faptul ca este un virus defective care nu se poate multiplica decat in prezenta hepatitei B.

Virusul hepatic E

VHE este virusul non A,non B, transmis pe cale enterala (digestive). Din punct de vedere epidemiologic prezinta o importanta minora. Diagnosticul se realizeaza pe baza datelor: - epidemiologice, - clinice - rezultatelor unor teste nespecifice - hematologice( leucograma, VSH) - biochimice ( transaminazelor TGP, TGO, fosfotaza fosfotaza alcalina, testele de disproteinemie Tymol Gross, dozarea bilirubinei totale - diagnosticul de certitudine al acestor afectiuni poate fi obtinut prin examenele de laborator care au ca obiectiv identificarea antigenelor virale specifice si a anticorpilor corespunzatori in diverseproduse patologice recoltate din sange, fecale, bila, urina prin testul ELISA Epidemiologie: Sursa de infectie o constituie omul bolnav si purtatorii cronici si asimptomatici care reprezinta 1020 % din populatie Cai de transmitere: - orala : pt virusul hepatic A si E prin alimente si apa contaminata - parenterala: pt virusul B,C, D prin transfuzii si materiale nesterilizate receptivitatea la virusurile hepatice este generala iar imunitatea dobandita prin boala este solida si de durata dar numai pentru un anumit tip de virus. Profilaxia: - depistaea precoce a bolnavilor si izolarea cazurilor - evisenta corecta a contactilor si a purtatorilor de virus cu aplicarea unor masuri adecvate - prevenirea tranmiterii parenterale - protectia in masa fata de virusul hepatitei B, in special al copiilor si a grupelor de risc, se face prin vaccinare cu vaccin antihepatitic B (vaccin hepatitic cu ADN recombinat din antigenul HBs - se administreaza si gamaglobulina