MINISTERUL EDUCATIEI SI STIINTEI A REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICA A MOLDOVEI

Facultatea : Tehnologia alimentelor

Specialitatea : Tehnologia si managimentul alimentatiei publice

Lucru individual
Disciplina :Toxicologia si securitatea alimentara
Tema: Substanțele radioactive și daunele care le provoacă

A elaborat : Palamarciuc I. TMAP-181

A verificat : Siminiuc R.
 INTRODUCERE

Radiația - este un fenomen fizic de emitere și propagare de unde (radiație

ondulatorie) sau de corpusculi (radiație corpusculară). Orice radiație implică un
transport de energie. În numeroase cazuri, radiația se face sub forma unui fascicul de
raze, astfel că (pentru aceste situații) termenul de raze este folosit cu aceeași
accepțiune ca și termenul radiație.
Activitatea radioactivă reprezintă numărul de particule (alfa, beta sau gamma) emise
de o sursă radioactivă în timp de secunda unde semnul minus indică descreșterea în
timp a numărului de nuclee inițiale. Se exprimă în curie sau röntgen.

Clasificare
Din punctul de vedere al dualismului undă-corpuscul, radiațiile pot fi:
• ondulatorii
• corpusculare.
După natura lor, radiațiile ondulatorii se împart în:
• acustice, care se propagă sub formă de unde acustice;
• electromagnetice, specifică undelor elctromagnetice.
• Radiație gravitațională
După felul particulelor care le compun (particule alfa, electroni, atomi, molecule),
radiațiile corpusculare pot fi:
• Radiație alfa
• Radiație beta
• Radiație gama
• Radiație atomică
• Radiație moleculară
• Radiație catodică
• Radiație canal.
Diferențierea corpuscular-ondulatoriu nu este netă. Astfel, radiațiile ondulatorii, pe
lângă caracterul continuu, au și caracter discontinuu (de exemplu radiația
electromagnetică ce este un flux de fotoni) care este cu atât mai pronunțat cu cât
lungimea de undă a acestora este mai mică. De asemenea, radiațiile corpusculare
prezintă și caracter continuu, putând fi considerate ca alcătuite din undele asociate
particulelor care le compun.

Iradierea alimentelor este procesul de expunere a alimentelor și ambalajelor

alimentare la radiații ionizante. Radiațiile ionizante (precum radiația gama, radiația X
sau fasciculele de electroni) prezintă avantajul că energia poate fi transmisă fără
contact direct între produsul alimetar și sursa de energie (radiații), eliminându-se
astfel riscul contaminării radioactive.

Radiațiile ionizante pot fi emise fie de către o substanță radioactivă, fie pot fi
generate de către un câmp electric.
Acest tratament este utilizat pentru a îmbunătăți siguranța alimentară prin
prelungirea duratei de conservare a produsului și prin eliminarea riscului de
toxiinfecție alimentară. Prin sterilizarea alimentelor se întârzie sau chiar elimină
procese precum germinația sau maturarea (coacerea).
În plus, procesul poate fi utilizat ca mijloc de control a populațiilor de insecte și
dăunători invazivi.Percepția consumatorilor față de produsele alimentare tratate
prin iradiere este mult mai negativă comparativ la cele prelucrate prin alte metode,
în special pentru că există tendința de a considera astfel de produse fie radioactive,
fie mutante.
Cu toate acestea, cercetări independente realizate de către Organizația Mondială a
Sănătății (OMS) la Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor confirmă calitatea
produselor alimentare tratate prin iradiere.
 Izotopul radioactiv 60Co poate fi folosit drept sursa de iradiere ca metodă de
siguranță alimentară

Logo Radura, utilizat pentru a indica faptul că un aliment a fost tratat prin iradiere
 (versiunea SUA).

Înstalație mobilă de iradiere a alimentelor utilizată în 1968;

acesta era amplasată pe o remorcă, putând fi portată în diverse locuri.
Iradierea alimentelor este un proces utilizat în peste 60 de țări, aproximativ 500000
de tone fiind procesate anual prin iradiere. Normele utilizate pentru iradiere și gama
alimentelor care pot fi iradiate diferă de la o țară la alta. De exemplu în Austria,
Germania și alte țări din Uniunea Europeană, doar ierburile uscate, mirodeniile și
condimentele pot fi iradiate și doar la anumite doze, în timp ce în Brazilia orice
aliment poate fi iradiat, indiferent de doze .

Utilizare
Iradierea este utilizată pentru a reduce sau a elimina riscul de toxiinfecție
alimentară, pentru a preveni sau încetini alterarea, maturarea sau germinarea
produselor și ca tratament împotriva dăunătorilor.
În funcție de doza de iradiere, dezvoltarea agenților patogeni (microorganisme,
bacterii și virusuri) poate fi încetinită prin alterarea capabilității de reproducere; la
doze mai ridicate, aceștia pot fi complet distruși. Iradierea nu poate readuce
alimentele alterate la starea lor proaspătă: dacă astfel de alimente sunt procesate
prin iradiere, procesele de alterare și maturare ulterioare sunt încetinite, dar
toxinele nu vor fi distruse iar textura, culoarea sau gustul produselor alimentare nu
vor fi recuperate.
Referitor la bacterii, cele mai multe alimente sunt iradiate pentru a reduce
semnificativ numărul de microbi activi și nu pentru a steriliza totalitatea microbilor
din produs.
Din acest punct de vedere, procesul este similar pasteurizării.

Iradierea este utilizată pentru a crea alimente sigure pentru persoane care prezintă
risc ridicat de infecții, respectiv pentru condiționarea unor alimente care trebuiesc
stocate pentru perioade de timp îndelungate sau pentru care nu sunt disponibile
condiții de stocare proprice.
Alimentele care pot tolera doze de radiații ridicate sunt astfel complet sterilizate.
Acest proces este aplicat adesea pentru produse alimentare care constituie dieta
astronauților sau a pacienților cu necesități speciale din spitale.
Iradierea este folosită și pentru a crea produse de raft stabile. Întrucât iradierea
reduce populațiile de microorganisme de alterare și pentru că alimentele
preambalate pot fi iradiate în acestă formă, ambalajul previne recontaminarea
produsului final.
Iradierea este utilizată pentru a reduce pierderile după recoltare. Procesul reduce
populațiile de microorganisme în alimente și poate încetini viteza cu care enzimele
schimbă calitatea alimentelor și – prin urmare – încetinește alterarea și maturarea,
inhibând încolțirea (de exemplu la cartofi, ceapă și usturoi).

Alimentele sunt de asemenea iradiate pentru a preveni răspândirea speciilor de

dăunători prin intermediul comerțului cu fructe și legume proaspete, fie între
granițele unei țări, fie la exportul către alte tări.
Altfel, prin intermediul comerțului cu produse proaspete, diverși dăunători (precum
insecte) ar putea fi transportați în noi habitate, ceea ce ar putea afecta în mod
semnificativ atât producția agricolă cât și mediul înconjurător în potențialele noi
habitate. „Iradierea fitosanitară” are rolul de sterilizare a eventualilor paraziți prin
tratarea alimentelor cu doze reduse de radiații.
În general, dozele mai mari necesare pentru a distruge dăunători precum insectele,
acarieni, molii, fluturi, a căror prezență nu poate fi tolerată sau care afectează
aspectul sau gustul produselor.
Tratamentul cu doze scăzute (sub 1000 Gy) permite menținerea comerțului în
limitele de carantină contribuind de asemenea la reducerea proceselor de alterare.
Impactul
Iradierea reduce riscul de infecții și alterare a alimentelor, fără a induce
radioactivitate în alimentele astfel tratate.
Este un proces dovedit a fi sigur, neprovocând reacții chimice care să modifice
aspectul sau caracteristicile nutritive ale alimentelor.
Unele dintre efectele secundare potențiale ale iradierii sunt ipotetice, în timp ce
altele sunt demonstrate.
Aceste efecte includ impactul cumulativ asupra agenților patogeni, a oamenilor și
asupra mediului ca urmare a reducerii calității alimentelor, transportul și depozitarea
materialelor radioactive, distrugerea agenților patogeni, modificarea modului în care
ne raportăm la alimente și a modului în care iradierea modifică producția și
transportul alimentelor.
Efecte imediate
Sursele de radiații transferă materiei înconjurătoare surplusul energetic sub formă
de particule sau unde.
La interacția cu materia, o parte din legăturile chimice din compusul țintă sunt
alterate (rupte) prin radioliză, formăndu-se radicali cu timp de viață foarte scurt (de
exemplu, radicali hidroxil, atomi de hidrogen sau electroni solvatați).
Acești radicali pot cauza diverse modificări chimice prin asociere/disociere la
moleculele înconjurătoare.
Când astfel de evenimente de ciocnire conduc la alterarea ADN-ului sau ARN-ului,
reproducerea eficientă devine improbabilă; în plus, atunci când coliziunile au loc în
interiorul celulelor, diviziunea celulară nu mai are loc.

Energia fluxurilor utilizate la iradierea alimentelor (limitele energetice maxim

acceptate sunt de 10 MeV pentru electroni, respectiv 5 MeV (7,5 MeV în SUA)
pentru radiația X și radiații gama emise de surse de 60Co) nu poate induce
radioactivate alimentelor.
Dimpotrivă, acestă energie este suficientă pentru formarea produșilor de radoliză și
a radicalilor liberi.
În plus, iradierea poate modifica conținutul nutrițional și aroma alimentelor, chiar
mai mult decât prin gătire.
Astfel de modificări chimice au loc și în cazul proceselor de gătit, afumare, sărare
etc., procese care induc schimbări atât de drastice încât fac natura produsului
aproape de nerecunoscut.
Depozitare alimentelor cauzeză – la rândul său – modificări chimice dramatice, fapt
care conduce în cele din urmă la o deteriorare și alterare a gustului.
Preconcepții
O preocupare majoră este legată de faptul că iradierea ar putea conduce la
modificări structurale care sunt dăunătoare pentru consumatori.
Mai multe grupuri de experți (inclusiv la nivel internațional) au evaluat datele
disponibile și au concluzionat că orice aliment este sănătos și sigur pentru consum
indiferent de doza de iradiere, atât timp cât își menține proprietățile tehnice (de
exemplu, textura sau culoarea) iar gustul nu este alterat.

Alimentele iradiate nu devin radioactive, așa cum un obiect expus la lumină nu

începe să producă lumină.
Radioactivitatea este capacitatea unei substanțe de a emite spontan particule sau
fluxuri electromagnetice de o anumită energie. Atunci când astfel de particule
întâlnesc materialul țintă, acestea pot elibera alte particule cu energii ridicate.
Astfel de procese încetează a avea loc la scurt timp după terminarea expunerii, în
același mod în care obiectele nu mai reflectă lumina atunci când sursa de lumină
este oprită și la fel cum obiectele calde emit căldură până când se răceasc, fără a
continua să producă propria lor căldură.
Pentru a modifica structura unui material în așa fel încât acesta să se activeze, este
necesară o iradiere la doze extrem de ridicate, capabile să modifice structura
nucleului materialului țintă.
Este imposibil ca sursele utilizate pentru iradierea alimentelor să inducă
radioactivitate artificială.

Modificări chimice
La iradierea alimentelor se formează radicali liberi.
Marea majoritate a acestora prezintă caracter oxidativ și sunt extrem de reactivi.
Potrivit teoriei îmbătrânirii excesive datorată radicalilor liberi, expunerea la cantități
ridicate de astfel de radicali pot induce leziuni celulare și chiar moartea acestora,
fapt care contribuie la declanșarea multor boli.
Cu toate acestea, acestă teorie se referă la radicalii liberi generați în organism, nu la
cei consumați de individ, care sunt în general distruși prin procesare la nivel digestiv.
Marea majoritate a substanțelor prezente în mâncarea iradiată este întâlnită și în
alimente tratate prin alte metode, nefiind specifice procesului. O singură familie de
chimicale se formează specific prin iradierea acizilor grași (2-alchilciclobutanone,
2ACB) ca produși de radioliză (deci specifici iradierii), iar acești produși nu sunt toxici.
La iradierea alimentelor, celelalte clase de compuși chimici specifice tehnicilor de
procesare (inclusiv tratament termic) sunt prezente într-o măsură mai scăzută.
Dozele de radiație necesare pentru a provoca modificări toxice sunt mult mai mari
decât dozele utilizate în timpul iradierii. Chiar luând în calcul prezența 2-ACB, precum
și pe cea a radicalilor liberi, rezultatele studiilor rezultate conduc la concluzia că nu
există un risc semnificativ la expunerea la produși de radioliză.

Calitatea alimentelor

Radiațiile ionizante pot schimba calitatea produselor alimentare; pentru a modifica

negativ proprietățile nutriționale, gustul, aspectul sau textura alimentelor sunt însă
necesare doze de radiații foarte ridicate (câteva mii de gray).
Iradierea alimentelor la doze uzuale are însă un impact neglijabil. Când iradierea
este utilizată pentru a menține calitatea produselor alimentare expuse la raft pentru
o perioadă mai lungă de timp, avantajul major este acela că produsul este disponibil
pentru mai mulți consumatori, care au acces pentru timp mai îndelungat la
proprietățile produsului original (gust, textură, aspect, substanțe nutritive).
Alterarea calității și a proprietăților nutritive depinde de gradul de tratament și
poate varia foarte mult de la un aliment la altul.
S-a testat iradierea la doze minime pentru rucola, spanac, conopidă, dovleac,muguri
de bambus,coriandru, pătrunjel, năsturel. Informația rezultată din astfel de studii cu
privire la caracteristicile fizico-chimice și/sau proprietățile bioactive și termenul de
valabilitate pentru aceste produse este minimă.
O oarecare degradare a vitaminelor cauzată de procesul de iradiere este posibilă, dar
acesta este similară sau chiar mai redusă decât pierderile cauzate de alte procese
(refrigerare, congelare, uscare, încălzire) aplicate pentru a se obține același rezultat.
Modificările aromei alimentelor grase (precum carnea, nucile și uleiurile) sunt
perceptibile, în contrast cu majoritatea produselor (cum ar fi fructele și legumele).
Unele studii indică chiar faptul că pentru unele fructe și legume tratate în mod
corespunzător prin iradiere, calitățile senzoriale ale produsului se pot îmbunătăți
comparativ cu cele ale alimentelor netratate.

Impactul asupra calității legumelor minim procesate

Năsturelul (Nasturtium officinale) este o plantă perenă cu o creștere rapidă în medii
acvatice sau semi-acvatice.
Întrucât tratamentele chimice nu sunt eficiente pentru reducerea culturilor
microbiene, acesta a fost tratat cu radiații gama în vederea îmbunătățirii siguranței
alimentare și a termenului de valabilitate al produsului (prevenirea încolțirii post-
ambalare, contaminarea, întârzierea proceselor de maturare post-recoltare etc.).
În cadrul unui studiu publicat în Food Chemistry, alimentară jurnal, oamenii de
știinta au studiat comportamentul năsturelului proaspăt recoltat la doze de iradiere
de 1, 2 și 5 kGy la 4 °C timp de 7 zile. S-a stabilit că specimenele tratate cu o doză de
2 kGy prezintă calități similare probelor de control.

Impactul pe termen lung

La o dietă bazată exclusiv pe produse alimentare iradiate la la doze suficient de
ridicate pentru a reduce în mod semnificativ conținutul său nutrițional, există un risc
crescut de a dezvolta boli nutrițonale daca măsuri suplimentare (cum ar fi schimbări
în obiceiurile alimentare) nu ar fi luate pentru a atenua acest fapt.
În plus, cel puțin trei studii efectuate pe pisici indică o pierdere de țesut în teaca de
mielină la consumul de alimente iradiate, ceea ce conduce la paralizii reversibile.
Cercetătorii suspectează drept cauze potențiale nivelurile reduse de vitamină A și
niveluri ridicate de radicali liberi.
Acest efect este considerat a fi specific pentru pisici și nu a fost reprodus la niciun alt
animal.
 Pentru a produce astfel de efecte, pisicile au fost hrănite exclusiv pe alimente care
au fost iradiate cu o doză de cel puțin cinci ori mai mare decât doza maximă
admisibilă.
Este rezonabil să se presupună că iradierea alimentelor ar putea induce producerea
de tulpini tolerante la radiații, similar cu modul în care tulpini de bacterii au
dezvoltat rezistență la antibiotice.
Bacteriile dezvoltă rezistență la antibiotice după ce un individ utilizează antibiotice în
mod repetat. La fel ca în procesul de pasteurizare, produsele vegetale sunt supuse
iradierii o singură dată, nefiind reprelucrate ulterior.
Cicluri de tratament termic indică dezvoltarea de bacterii rezistente la căldură, dar
astfel de probleme nu au au fost semnalate până în prezent pentru vegetalele
pasteurizare. În plus, atunci când doza de iradiere este aleasă pentru a viza o
anumită specie de microbi, doza este calibrată prin încercări suucesive, pentru a
afecta specific acea specie.
Acest fapt asigură că procesul distruge toți membrii unei specii țintă.Prin urmare,
membrii speciei țintă mai toleranți la radiaii nu prezentă nici un avantaj evolutiv, în
absența căruia selecția nu se produce.
Comitetul Științific pentru Alimente al Comisia Europeane a concluzionat că nu există
nici o dovadă ca iradierea să producă in mod direct la mutații către tulpini mai
rezistente; dimpotrivă, iradierea este responsabilă de provocarea de pierderi ale
virulenței, întrucât mutanții sunt de obicei mai puțin competitivi .

Efectele radiatiilor asupra sănătătii oamenilor

Radiaţiile ionizante pot fi periculoase pentru om.
La fel cum soarele poate arde pielea, aşa şi radiaţiile ionizante pot cauza daune
corpului.
Cum se întâmplă acest lucru?
În drumul lor, radiaţiile ionizante, care eliberează o cantitate suficientă de energie,
pentru a putea îndepărta unul sau mai mulţi electroni din atomii ţesuturilor iradiate,
dereglând în consecinţă activitatea lor chimică normală în ţesuturile vii.
La un anumit grad de dereglare a acestor procese chimice, celulele vii nu se mai pot
regenera pe cale naturală şi rămân permanent dereglate sau mor (în cazul distrugerii
ADN-ului).

Gradul de severitate al efectelor radiaţiei depinde de:

* durata expunerii
* intensitatea radiaţiilor
* tipul radiaţiilor

!!!Expunerea la o doză foarte mare de radiaţii poate conduce în scurt timp la arsuri
ale pielii, stări de vomă şi hemoragii interne; organismul nu poate genera celule noi
într-un timp foarte scurt.
Expunerea îndelungată la doze mai mici de radiaţii poate cauza apariţia cu întârziere
a cancerului şi posibil a unor boli ereditare, lucru constatat în special la
supravieţuitorii bombardamentelor de la Hiroshima şi Nagasaki.
Doza de radiaţii

Măsurăm nivelul de radiaţii la care o persoană este expusă şi riscul rezultat în urma
expunerii, folosind conceptul de doză, care în termeni simpli, este o măsură a
energiei livrate de respectiva radiaţie către ţesutul uman.
Cea mai simplă formă de exprimare a dozei este doza absorbită, care se defineşte ca
fiind energia absorbită de radiaţie într-un kilogram de ţesut.
Unitatea de doză absorbită se exprimă în Joule pe Kilogram (J/kg) şi are denumirea
de gray (Gy)
Unitatea tolerată de doză absorbită este rad-ul (radiation absorbed dose). 1 Gy = 100
rad.
Deoarece o doză absorbită, în cazul unei radiaţii alfa, produce mai multe distrugeri
ţesuturilor vii faţă de aceeaşi doză produsă de radiaţiile beta şi gama, doza absorbită
se înmulţeşte cu o constantă (care este egală cu 20 pentru radiaţiile alfa şi cu 1
pentru cele gama şi beta), pentru a obţine doza echivalentă. Această doză
echivalentă este măsurată în următoarele unităţi
Sievert (Sv) sau rem (1 Sv = 100 rem). Deoarece un 1 Sv reprezintă o doză extrem de
ridicată şi, prin urmare, dozele sunt deseori exprimate în mSv (miimi de Sievert).
De exemplu, o persoană normală, care nu este expusă unor surse suplimentare
naturale sau artificiale de radioactivitate, primeşte o doză a radiaţiei naturale între 2
şi 3 mSv pe an.

Sensibilitatea ţesuturilor umane la radiaţie diferă în funcţie de ţesut, de exemplu o

doză de 1 Sv la organele de reproducere este mai dăunătoare decât 1 Sv la ficat.
Doza efectivă se calculează prin aplicarea factorilor de ponderare la dozele
echivalente pentru fiecare organ şi prin însumarea contribuţiilor din diferite organe.
Unitatea de măsură pentru doza efectivă este de asemenea sievertul (Sv).

Doza efectivă reprezintă suma ponderată a dozelor echivalente, provenite din

expunere externă şi internă, efectuată pentru toate ţesuturile şi organele corpului
uman.
Unitatea de doză efectivă este tot sievert-ul.
Unitatea tolerată de doză echivalentă este rem-ul (röntgen equivalent man). 1 Sv =
100 rem.

Exemple de doze
Activitate
Doza echivalentă primită de o persoană
Doza medie mondială din toate sursele
2,8 mSv pe an
Zbor cu avionul dus – întors Europa–SUA
0,1 mSv
Radiografie pulmonară
0,1 mSv
Procedură medicală cu doză ridicată
5–10 mSv

Produsele care conțin substanțe radioactive

Bananele, cartofii, seminţele de floarea-soarelui, nucile de Brazilia şi fasolea roşie
sunt câteva dintre alimentele care conţin substanţe radioactive în mod natural.
Nucile braziliene sunt de departe cel mai radioactiv aliment, conţinutul lor mare de
radiu fiind cauzat de rădăcinile foarte extinse ale copacului, prin intermediul cărora
absoarbe o concentraţie mai mare din acest element din sol faţă de alte plante.
De obicei, substanţele trec prin organism fără să-l afecteze, dar se recomandă totuşi
consumul moderat al acestor nuci.
Bananele şi celelalte legume menţionate conţin şi ele anumiţi ioni radioctivi, dar
concentraţia nu prezintă riscuri majore pentru sănătate.
Surprinzător însă, ingerarea acestor alimente poate declanşa destul de uşor senzorii
aparatelor folosite pentru detectarea radiaţiilor, cum ar fi cele din aeroporturi.

Căile de contaminare ale organismului uman

In situaţia expunerii la doze care depăşesc limitele maxim admise, fie că vorbim de
personal care lucrează în mod direct cu sursele de radiaţii sau de persoane afectate
în cazul unui accident nuclear efectele asupra sănătăţii acestora depind în mare
măsură şi de modul de contaminare.
Contaminarea externă se referă la depunerea accidentală pe piele sau îmbrăcăminte
a radionuclizilor fixaţi, incluşi sau adsorbiţi pe/în particule de praf.
Iradierea organismului rezultă din radiaţiile beta şi gamma ale radionuclizilor
contaminanţi care produc arsuri caracteristice, în funcţie de activitatea şi timpul de
înjumătăţire fizică a acestora şi de energia radiaţiilor.
Acestea pot evolua asemănător cu arsurile produse de orice alt agent fizic sau
chimic.
Contaminarea internă este dată de pătrunderea accidentală a radionuclizilor în
organism prin inhalare, ingestie sau prin piele.

* Contaminarea internă prin inhalare se datorează prafului sau aerosolilor

contaminaţi de căderile radioactive provenite de la testele sau de la accidentele
nucleare majore. Gradul de contaminare internă pe această cale depinde de
caracteristicile particulelor radioactive (încărcare radioactivă şi electrostatică,
mărime, densitate, compoziţie chimică etc.).
* Contaminarea internă pe cale digestivă se realizează în urma consumării
de alimente şi apă contaminate, direct din depuneri sau prin transferul diferitelor
substanţe radioactive în interiorul lanţului trofic.
* Contaminarea prin piele (absorbţie tegumentară), are importanţă
redusă; puţini radionuclizi diluaţi în apă pătrund prin tegumentele intacte (cazul
celor din grupele alcalinelor şi alcalino-pământoaselor). In primele 12 zile de după
accidentul de la Cernobâl, principala cale de contaminare a omului a fost cea prin
inhalare, după care ponderea a trecut la cea prin ingestie.

Efectele biologice

Radionuclizii pătrunşi în organismul omului pot fi repede detectaţi în sânge, urină

(iod 131, cesiu 137) şi fecale (stronţiu 90).
Majoritatea radionuclizilor pătrunşi în organism se comportă foarte asemănător cu
elementele chimice din care provin sau cu care se aseamănă din punct de vedere al
proprietăţilor chimice; astfel ritmul de acumularea şi eliminarea radionuclizilor în şi
din om, pot fi calculate suficient de precis cu ajutorul unor modele matematice .
Toxicitatea radionuclizilor patrunsi in organism depinde de: activitatea acestora,
forma chimică, tipul şi energia radiaţiilor emise, timpii de înjumătăţire fizică şi
biologică. În contaminările externe radionuclizii beta emiţători sunt cei mai
periculoşi, în contaminările interne cei alfa emiţători, în timp ce radionuclizii gamma
emiţători produc iradiere, dar mai redusă, în ambele cazuri.

Radionuclizii pătrunşi în organism, în funcţie de proprietăţile fizice şi chimice (ale

elementelor chimice din care fac parte) sunt metabolizaţi diferit, putând fi împărţiţi
astfel:
* transferabili, sunt radionuclizii în combinaţii solubile în mediul biologic, care
difuzează cu uşurinţă în organism, precum: hidrogen 3, carbon 14, radiu 226, cesiu
137, cesiu 134, stronţiu 90, stronţiu 89, iod 131 etc.,
* netransferabili, radionuclizii în combinaţii insolubile la orice pH din mediul biologic,
practic difuzează puţin sau de loc în corp, chiar dacă au trecut de bariera intestinală.
Acesta este cazul plutoniului 239 care are ca organ critic ficatul, unde staţionează
ceva timp, după care este eliminat prin urină.
Radionuclizii odată ajunşi în sânge, trec în în ţesuturi, unde o parte este fixată ( între
30 şi 70 la sută), cealaltă fiind eliminată prin urină, fecale şi transpiraţie. In funcţie de
activitatea metabolică a diverselor ţesuturi, radionuclizii pot fi eliminaţi sau
recirculaţi în sânge şi fixaţi din nou.
* De exemplu, în comparaţie cu stronţiul radioactiv, care odată fixat în sistemul osos
nu mai poate fi eliminat cu uşurinţă, cesiul radioactiv care se acumulează în organele
moi şi în sistemul muscular, este metabolizat intens, ceea ce permite eliminarea sa
mult mai rapidă din organism.
Astfel, în cazul unui om adult, dacă stronţiul 90 fixat în sistemul osos se reduce la
jumătate abia după cca 7000 zile, cesiul 137 se reduce la jumătate mult mai repede,
în 50 – 150 zile.
* O atenţie deosebită este acordată de specialiştii în radioprotecţie radionuclidului
hidrogen 3, numit şi tritiu, cu care se poate contamina mediul, implicit şi omul, în
condiţii de funcţionare necorespunzătoare a unei centrale nucleare cu reactor
CANDU (cum este şi cea de la Cernavodă).
Tritiul este reţinut în organism aproape 100% la pătrunderea pe cale pulmonară,
50% prin pielea intactă şi 100% pe cale digestivă (mai ales din apa contaminată), dar
este eliminat repede.
* Alţi izotopi "ţintesc" anumite organe şi ţesuturi şi au o rată de eliminare mult mai
scăzută. De exemplu, glanda tiroidă absoarbe o mare parte din iodul 131 care intră în
corpul uman. Dacă sunt inhalate sau înghiţite cantităţi suficiente de iod radioactiv,
glandă tiroidă poate fi afectată serios în timp ce alte ţesuturi sunt relativ puţin
afectate.
Iodul radioactiv este unul din produşii reacţiilor de fisiune nucleară şi a fost unul din
componentele majore ale contaminării produse de explozia de la Cernobâl.
Acumularea sa în organismele unor copii a dus la multe cazuri de cancer tiroidian la
copii din zonele foarte contaminate din Belarus (Gomel).
Radioizotopii şi organele lor ţintă
Element radioactiv
Organele, ţesuturile afectate
I-131
Tiroidă
Sr -90, Pb-210
Măduva şi suprafaţa oaselor
S-35
Întreg corpul
H-3
Fluidele din corp
C-14

Ţesuturile grase
Activitatea radionuclizilor pătrunşi în organism prin una din căile de contaminare
amintite, este proporţională cu cantitatea sau concentraţile existente la intrarea în
organism.
După ce radionuclizii au intrat în sânge, situaţia devine mai gravă după ce aceştia s-
au fixat deja în organele lor "ţintă". In consecinţă, este mult mai important ca în caz
de contaminare radioactivă, să se acţioneze rapid pentru limitarea expunerii la
respectiva sursă, de exemplu prin îndepărtarea şi izolarea sursei respective, sau prin
părăsirea zonei contaminate.
 
Caracterul determinist şi probabilistic sau stochastic al efectelor
Odată ce radionuclizii respectivi intră în organismul uman, energia eliberată de
radiaţiile ionizante poate fi dăunătoare. In situaţia încasării unei doze mari (6 – 10 Sv)
în timp scurt, celulele diferitelor organe pot fi distruse, ducând la moartea persoanei
în urma expunerii la radiaţii.
La un nivel de expunere mai scăzut, persoana respectivă poate suferi vătămări
ireversibile, cum ar fi arsuri profunde cauzate de radiaţii.
Dacă expunerea este mai redusă (dar în continuare foarte ridicată în comparaţie cu
nivelurile normale) efectele sunt de natură temporară, cum ar fi înroşirea pielii. Sub
un anumit nivel de expunere – numit prag – aceste efecte nu mai apar. Peste acest
prag, gravitatea efectelor creşte odată cu doza.

Aceste tipuri de efecte se numesc efecte determininiste. Dacă acestea se produc,

putem fi siguri că au fost cauzate de radiaţii.
Nivelurile de radiaţii mai scăzute – inclusiv nivelurile la care suntem expuşi în mod
normal – nu distrug celulele dar pot cauza modificări la nivelul acestora (prin
deteriorarea ADN-ului).
În multe cazuri, modificările vor fi benigne sau vor putea fi remediate de organism.
Cu toate acestea, există posibilitatea ca, ulterior, modificările să devină maligne
adică să ducă la apariţia cancerului sau, dacă sunt afectate organele de reproducere,
copii persoanei respective pot fi afectaţi.
Probabilitatea producerii unor astfel de efecte – cunoscute ca efecte stocastice –
creşte odată cu doza, dar nu se poate determina, prin examinarea unei anumite
persoane, dacă efectul de care suferă a fost cauzat de radiaţii sau de altceva. Se
presupune că orice nivel de expunere, oricât ar fi de mic, implică un risc: la niveluri
de expunere foarte scăzute riscul este foarte mic, dar se presupune că nu este zero.