RUGĂ

Doamne,
Dă-mi cuvântul cu care să pot vorbi despre Tine
Dă-mi lacrima în care să-mi ascund
Comoara durerilor Tale,
Învredniceşte-mi privirile
Să pot poposi prin limpezimea lor
Asupra cununii Tale de spini…
Doamne,
Pune-mi în mână făclia cunoaşterii
Spre Emausul meu
Ca după ce-mi vei spune “Pace ţie”
Să-mi ardă în suflet cuvânt despre Tine
La întoarcere
Peste stânci, în noapte
În cetatea dragostei Tale
Ierusalim
Doamne,
Mi-e dor să-i găsesc pe fraţii mei,
Adunaţi azi, în camera lor de sus
Şi încă de pe trepte să le strig:
„L-am văzut pe Isus! L-am văzut pe Isus!”
TEMA   I
„Auzim o chemare”
Undeva, în locul tainic al tăcerii… auzim o chemare – parcă vine din adâncuri, parcă
se aude din stele,… poate o aduce în unda sa…izvorul sau mireasma primăverii… Se
aude tot mai aproape, ne inundă sufletele bântuite de bucurii şi tristeţi, speranţe şi
deziluzii… E glasul Lui. Îl recunoaşteţi? – PRIETENUL PĂMÂNTENILOR –
Ne cheamă să mergem cu El acolo sus unde aleargă şi mulţimea!… Auziţi?!
Hohote de râs şi batjocuri… vaiet şi plâns!..
Iată! Suliţe şi coifuri lucesc în soare. Mai încolo se vede mantia unui preot. Sunt mulţi
prinţi… şi oameni de nimic!… Profesori cu părul alb şi copii şi tineri – toţi au uitat de
bunele manierei – râd, scuipă, lovesc, se înghiontesc, vor să vadă ceva! Dar ce anume?
UN OM CĂZUT SUB CRUCE!

„TU   EŞTI?”  
Îi văd şi eu ochii trişti… privirea caldă.
Are coroană! E împărat!
Dar coroana e din spini, şi spinii sunt scăldaţii în sânge…
Tu eşti Împăratul promis?
Unde Ţi-e garda?
Unde podoaba şi slava?
Nu ai slujitori? Nu ai nici prieteni?
Toţi te lovesc! – cu trestia, cu vorba, cu râsul!
Tu eşti străini, nu eşti de-al lor!
Dar de unde vii, Împărate?
EU SUNT CEL DIN SCRIPTURI!
PENTRU   CINE?
Cine duce, cine duce
Sus pe Golgota o cruce?…
Domnul duce, Domnul duce…
Până sus de tot o cruce.
Pentru cine? pentru cine?
Pentru mine, pentru mine.
Cine plânge, cine plânge
Purtând spini pe frunte-n sânge
Domnul plânge, Domnul plânge
Sub durere El se frânge…
Pentru cine, pentru cine,
Pentru mine, pentru mine.
Cine moare, cine moare,
De se-ascunde-n ceruri soare
Domnul moare, Domnul moare
Până-n cer pământul doare.
Pentru cine, pentru pine?
Pentru mine, pentru mine.
TEMA   III  
Te recunosc, străine! Tu eşti Isus! Eşti singur pentru că Iuda Te-a vândut, Petru Te-a
trădat, ceilalţi au fugit, iar noi… Noi privim împreună cu alţii, la o dată anume, de la o
distanţă de secole – GOLGOTA… Ne curge o lacrimă, ne umbreşte un zâmbet… Şi
Tu eşti singur!…Tu şi crucea grea ce Te zdrobeşte! Dar astăzi, luptându-ne cu timpul
şi spaţiul, urcăm şi noi, acolo sus pe dealul uscat de arşiţa Orientului… pe urmele
paşilor Tăi…
Vai! Piroanele Îţi străpung mâinile şi picioarele… Cu un zgomot surd, crucea îşi înfige
piciorul în stânca tare a Golgotei iar trupul Tău învăluit în răni se ridică spre soarele
arzător al ţării unde curge lapte şi miere. Cerul pare boltă de granit şi durerea parcă
numai noi Ţi-o înţelegere… Ochii noştri nu mai pot privi scena jalnică a morţii care
vine! Isuse, unde e Tatăl Tău? Unde sunt îngerii? Nu văd? Nu aud? Nu le pasă?

Ascultaţi! Vorbeşte Suveranul Universului: „Cum să te dau Efraime?… Cum să te

predau, Israele?.. Mi se zbate inima în Mine şi-tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!”…
S-a oprit muzica cerului! Durerea inundă spaţiul… Tot cerul suferă…, iar tu, om
mărginit nu poţi să înţelegi durerea „Celui nemărginit! Ea este mai mare decât poţi tu
gândi! E infinit mai grea decât ai putea duce… Cel veşnic poate pieri pentru tine – om
de geniu!… sau, poate un anonim printre oameni… Isus Şi-a riscat veşnicia coborând
pe pământ… iar Tatăl, chinuit de durere şi dragoste, atât de mult te-a iubit, încât L-a
dat… preţul trebuia plătit întreg!

Un înger ar vrea să spele cu lacrimile sale rănile lui Isus, dar nu poate!Oşti cereşti ar
vrea să smulgă crucea, să amuţească acele voci batjocoritoare, să şteargă fruntea
însângerată… dar nu pot! Dacă ei ar face aceasta omenirea ar trece în nefiinţă pentru
totdeauna! Acum doar noi, pământenii, putem face ceva pentru El!
Doar NOI! Noi putem alina durerea… Noi putem aduce zâmbetul pe faţa muribundă…
TEMA   IV  
„S-A   SFÂRŞIT”
„Inima îmi spune din partea Ta: Caută faţa mea” şi faţa Ta, Doamne, o caut!…
Dar ce se întâmplă? Mulţimea a tăcut… Ce linişte sinistră!… Totul pare încremenit!…
Lumina se stinge, lăsând, trist întunericul să coboare… Privesc la Tine!..:
Faţa Ţi-e schimonosită de durere… iar inima Ţie apăsată de veacuri de păcate… Văd
acolo ura, minciuna, batjocura, desfrâul… Te doare sângele vărsat în atâtea războaie şi
crime… Tu, Cel fără pată, Te-ai făcut păcat pentru NOI!
Acolo, în inima Ta, e nepăsarea mea, glumele mele urâte, ironiile, jocul cu răul,
căţeluşul pe care l-am lovit, pasărea pe care am ucis-o… Văd, o lacrimă pe faţa Ta
însângerată! E pentru că eu n-am ascultat-o pe mama… şi pentru că l-am minţit pe
tata, pentru că nu am împărţit bucăţica mea cu cel flămând…
E acolo păcatul omenirii de veacuri… şi păcatul meu. Eşti zdrobit de tot!… Aş vrea să
Te cobor de pe cruce, să Te aşez în cel mai comod fotoliu… Oricum vei muri.
Nu crucea Te ucide, nu bătaia, nu cuiele, ci păcatul meu!… Da! Păcatul meu, Isuse, el
Te-a zdrobit!… Şi totuşi, privirea Ta caldă mă învăluie… şi pacea îmi umple
sufletul…
„S-A   SFÂRŞIT!”
UNDE-L   CĂUTAŢI   PE   DOMNUL?
De ce-L mai căutaţi pe Domnul
În mormânt?
El a-nviat!
Nu credeţi?
Priviţi!
Este răsturnată piatra cea grea.
Unde este El?
Este în cer
Şi este în inima mea…
De ce-L mai căutaţi pe Domnul
În mormânt!?
El a-nviat!
Nu v-amintiţi?
Aşa era profetizat.
Unde este El?
Este în slavă
Printre veşniciile Sale
Şi este la uşa inimii tale…
Nu-l mai căutăm pe Domnul
În mormânt!
El este-n cer,
Dar vine din nou pe pământ
Cu nădejdea aceasta
Lacrimile ni le vom şterge
Şi vom învăţa picioarele să alerge
Către marea Lui întâmpinare
Cu inimile-o candelă fiecare 
ISUS   A   MURIT   PENTRU   NOI
Isus a murit pentru noi!
Nu este o veste mai bună!
Tăcut a răbdat umilinţe
Ca astăzi să-i fim în cunună…
Isus, răstignit pe o cruce
Cu gândul la mine-a răbdat…
Deci, cum aş putea să nu-L caut
Când sunt din vecii căutat?
TEMA   V
„Conversaţie despre mărturie”
Doamne,
Cine putea să ne facă
O poartă de intrat în cer
Aşa de minunată, ca Tine,
Din atâta iubire şi adevăr,
Din atâta lumină şi bine?..
Doamne,
Noi, ştim cât de mult Te-a durut
Atâta frumos, atâta jertfire şi iertare
Din care poartă mântuirii ne-ai făcut.
Fiecare piatră a ei de-nălţare,
Ai pus-o
Cu o durere cât crucea de mare.
Ca să ne facă o poartă spre lumea cerească
Sângera pentru noi
Fruntea Ta Împărătească,
Şi ai purtat cununa de spini,
Ca să ne treci prin ea
Spre marile lumini…
Să ne despartă de-a pământului jale
Trudeau pentru noi mâinile Tale;
Prin poarta izbăvirii
În slavă să ne suie
Palmele Tale au fost prinse în cuie.
Şi când inima Ta
A încetat să mai bată,
Doamne,
Poarta mântuirii noastre este terminată.
Apoi,
printr-o mare înviere.
Ne-ai deschis-o
Către frumuseţile divine
Şi ne-ai chemat:
„Voi, cei trudiţi şi-mpovăraţi,
Veniţi la Mine!”
Ce poartă minunată!
Ce poartă minunată!
Din aur, din argint, din pietre scumpe,
Mărgăritar ceresc de mare preţ,
Pentru oricine-ar vrea
Să treacă prin ea
Către stele drumeţ.
Haideţi repede, să trecem şi noi!
De ce vă e teamă?
N-auziţi că Domnul ne cheamă?
Ba da, vom trece toţi prin ea;
Dar mai întâi
Să ne gândim puţin;
Prin poarta mântuirii
De-i măreţie – aşa de mare,
Cum am putea intra cu nepăsare?
N-ar trebui să fim ca ea l-a-nfăţişare?…
Ia să vedem
IUBIRE, câtă avem?
Ia să ne aşezăm lângă el,
Suntem şi noi ca ADEVĂRUL, la fel?
Ia să ne cercetăm,
Cât de mult luminăm?
Ia să ne privim de sus până jos,
FRUMOSUL nostru, e destul de frumos?
Ia să ne uităm la toţi
La mine, la tine
Avem în inima noastră numai BINE?
Ia să ne mai aruncăm o privire,
Este şi viaţa noastră JERTFIRE?
Ia să ne întrebăm fiecare, semănăm a IERTARE?
NOI   SUNTEM
Noi suntem slava, mâinilor Lui
Noi suntem gloria Golgotei Lui
Noi suntem lumina cuvântului său
Noi suntem nume din Numele său.
Nimic nu ne poate opri să-L urmăm
Nimic nu ne poate opri să-I cântăm
Nici o povară nu este prea grea
Chiar moartea uşoară cu El ne-ar părea.
Noi suntem martorii Lui pe pământ
Din orice lacrimă noi facem cânt
Noi suntem solii divinei lumini
Făclie purtăm spre-ale slavei ‘nălţimi
Nici o furtună din drum nu ne-opreşte
Nici o durere, oricât ne loveşte
Doru-i fierbinte, mergem ‘nainte
Sus ne aşteaptă locaşuri sfinte
VA   REVENI   ISUS   CURÂND!
Noi vrem să ducem către lume
Frumosul tot pe care-l ştim;
Ne e de-ajuns un singur Nume:
ISUS – pe care să-L rostim…
Şi tuturor sub zări de zare,
Şi fiecărui, rând pe rând,
Noi spunem arşi de nerăbdare:
„Va reveni Isus, curând!”
Noi vrem durerilor prea grele
Să le găsim senin hotar
Şi rostul lumii către stele
Să-l înălţăm prin har de har;
Noi trecem lumea pe la cruce
Să vadă ceru-ntreg plângând.
Noi spunem inimii-n răscruce:
„Va reveni Isus curând!”
De jertfa Lui nemăsurată
Cu jertfa noastră ne-am legat
Să nu ne tacă niciodată
Iubirea câtă am aflat…
Din veşnicii purtăm rostire
Şi dor de cer în orice gând
Cântăm oricui spre mântuire:
„Va reveni Isus, curând!”…
Privind spre cruce
Privind spre cruce ne gândim
La sacrificiul Lui sublim
Și vrem mai iubitori să fim.

S-a dat pe Sine să putem

La harul Lui acces s-avem
Și prin credință să vedem.

Vedem pe Fiul răstignit

Cum pentru noi El s-a jertfit
Să fie traiul fericit.

Privind spre cruce înălțăm

Recunoștință și cântăm
Și pe Mesia-L adorăm.

Trei zile stat-a în mormânt

El, cel mai bun și cel mai sfânt
Să ne conducă-n Legământ.

Batjocuri multe a răbdat

Atunci când L-au crucificat
O, fie-n veci glorificat!

Privind spre cruce-mpărtășim

(Și când tăcem și când vorbim)
Durerea Lui și-L prețuim.

În suferința cea mai grea

Numai cu El putem avea
Tot ce Stăpânul vrea dă dea.

Privind spre cruce ne gândim

Că de murim sau de trăim
Numai în El ne împlinim.

De bună voie s-a jertfit

Atât de mult El ne-a iubit
Pe veci de El ne-am alipit.

Gândind la cruce știm precis

Că El e-acum în Paradis
Unde o poartă ne-a deschis.
La crucea Domnului Isus

La crucea Domnului Isus,

Am găsit alinare,
Prin Jertfa Lui eu am primit,
Mântuire, iertare.

Pentru păcatul meu murdar,

El a plătit pe cruce,
Laud şi slăvesc Numele Său,
Căci pace îmi aduce.

El a murit crucificat,
Ca eu să am viaţă,
Mă-ncred în El îi mulţumesc,
El este a mea speranţă.

El m-a răscumpărat, ce har,

El, Mielul fără vină,
Din dragoste căci m-a iubit,
Isus a mea Lumină.

Îmi luminează drumul meu,

Spre cer El mă conduce,
Eu cred în El, în Dumnezeu,
Şi-n Jertfa de pe cruce.

Te laud şi te slăvesc cu drag,

Tu eşti a mea scăpare,
Eşti Dumnezeul meu măreţ,
Ce n-are asemănare.
Amin!
O cruce

O cruce! atât Ți-am oferit,

In schimbul bunătății Tale,
Dar, Tu de bunăvoie ai murit,
Că să ne-aduci pe veci iertare!

O cruce! Coroană grea cu spini Ți-am dat,

Dar tu, Isus, n-ai spus nimic,
Pâna la capăt ai răbdat și-ai acceptat,
Ți-ai împlinit menirea și ne-ai eliberat!

O cruce! O cruce între doi tâlhari,

Dar oare, doar atât ai meritat?
Pe câți Tu ai primit și-ai mângâiat,
Ai hrănit guri, și-ai vindecat?

O cruce și-un pustiu mormânt,

O piatră rece pentru Tine,
Atât Ți-am dăruit cândva, strigând,
La moarte, Celui ce-a făcut mult bine! . .

O cruce! a fost calvarul Tău!

De chin și suferință grea!
Ai șters pe veci păcatul meu,
M-ai vindecat prin rana Ta!

O cruce ai ales în spate ca să porți,

Căci ne-ai iubit de la-nceput,
Și vina-ntregii lumi Tu s-o suporți,
Tu, Miel divin, doar bine ne ai făcut!

O cruce a fost salvarea mea,

O cruce a fost osânda grea,
Căci crucea Ta îmi dă azi pace,
Și mantuire-n jertfa Ta!
Pe o cruce
Pe o cruce, pe un deal ai murit,
Iertat că să fiu de păcate,
In chinuri ai fost Tu jertfit,
Că eu să scap de la moarte.

O cruce de ocară purtata-i în spate,

Cunună de ură in cap ai purtat,
N-ai deschis gura să-Ți faci Tu dreptate,
Ci planul ceresc până la capăt ai acceptat.

Piroane Ți-au pus în palma curată,

Cu care pe mulți ai vindecat,
Și oțet îți dădură în loc de apă,
Ce chinuri, ce jale, doar pentru mine ai suportat!

Ce mult ai putut să suferi atunci,

Știi Tu și numai Dumnezeu,
Căci toți Te-au părăsit pe rând,
Temându-se să moară în locul Tău.

Ți-au râs dușmanii in față toți,

Când Te-au urcat pe cruce-n Golgota,
Crezut-au că ai să renunți,
Și ai să pieri pe veci sub piatra grea.

Ei n-au știut că Tu ești Viața,

Că ești Lumina, Cel Preasfânt,
Că Tu ești însuși învierea,
Și nu vei rămânea în pământ.

Ești viu și azi privești spre noi,

Spre cei ce Te-au scuipat cândva,
Dar ne-ai salvat căci ne-ai iubit,
Și ne-ai iertat in bunătatea Ta!

Îți mulțumim c-atunci la cruce,

Ai suportat, n ai dat napoi,
Căci moartea Ta, astăzi ne-aduce,
Iertare pentru cei ca noi!
Sub crucea Ta
M-aplec sub crucea Ta, Isuse,
Și vin smerit în zori de zi
Prin Duhul, iar te văd Isuse
Jertfindu-te prin suferinți

M-aplec sub crucea Ta, Isuse

Căci tu pe cruce-ai biruit
Nădăjduind și eu, Isuse
Prin Tine că voi birui

E dis de dimineața, Doamne

Căzând sub cruce mă proștern
Strigând, răbdând în rugăciune
Și-apoi răspunsul îl aștept

Sub crucea Ta, Isuse, Dragă

Puteri, speranțe, năzuinți
Prin Duhul Sfânt primesc, adesea
Și mă ridici, și mă ridici

Mă chemi mereu la cruce, Tată

Privind Calvaru-nsângerat
De sângele iertării, Doamne
Ce pentru oameni Tu ai dat

Umil, smerit rămân la cruce

Caci doar aici te simt din plin
Te laud Doamne căci aievea
La cruce sunt tămăduit.
Priviți la Domnul sus pe cruce!
Priviți la Domnul sus pe cruce,
Priviți, și aminte să luați:
E calea ce spre Cer vă duce,
Năvală, cu toții, să dați.

Nu vă opriți deloc pe cale,

Să nu dați nicicând, înapoi
Chiar de cărarea este tare
Și aici vă copleșesc nevoi...

Nu stați pe loc, înaintați,

Încet, doar așa cum se poate,
De drumul drept, nu vă lăsați
Chiar dacă renunțați la toate

Nimic în fața lui Hristos

Să nu fie prioritar
Și chibzuiți, și cu folos,
Lupta să nu fie în zadar.

Luptați cu toți lupta cea dreaptă

Ce-o să vă aducă fericire,
Căci sus la Ceruri vă așteaptă
O viață plină de sfințire.

O viață cum nu ați sperat

Și nu știați că ar exista,
O viață fără de păcat
Sus, în Împărăția Sa.

Priviți spre crucea cea de chin

Și bine seama să vă dați:
Aici a stat Domnul divin
Și-a suferit să fim salvați.

În Domnul să avem credință,

Numai cu El vom birui!
Vom fi scutiți de suferință,
În Patria Lui, vom trăi!

Amin