Importanța celor 7 ani de acasă

Oplean Ramona Viorela Andreea

Grădinița M.Ap.N.Nr.2, București

Zilele anului 2022....lumea contemporană.....cei 7 ani de acasă....care 7 ani de acasă?

Părinții sunt mai degrabă preocupați de job-urile lor, mamele sunt persoane active, care
lucrează, care își doresc recunoaștere socială, care nu neapărat nu-și permit financiar să
rămână acasă și să aibă grijă de copii, ci mai degrabă nu își doresc.Foate des auzim în jurul
nostru mame care spun....ce fac cu copilul?Trebuie să îl duc la creșă, nu se mai poate, nu mai
vreau să stau acasă, nu mai pot....din păcate realitatea ne arată mame indisponibile emoțional,
care nu își doresc să petreacă timp cu copilul lor, pentru care copilul reprezintă doar o grijă,
aproape un "bagaj" pe care îl mută dintr-un loc în altul.

Familia reprezintă locul în care individul se dezvoltă, unde își petrece o mare parte
din timp, unde devine practic ființă socială.  Indiferent de organizarea familei, de identitatea
sa etnică, religioasă ori politică, aceasta se caracterizează prin dinamism și printr-o mobilitate
continuă.
Familia este un sistem dinamic, care cunoaște transformări permanente.  Membrii ei
se dezvoltă, evoluează împreună și adaugă elemente care îmbogățesc în permanență viața
familială. Cu toate aceste schimbări însă, se poate spune că „instituția familiei rămâne
stabilă” (Băran – Pescaru, A, 2004, p. 83). Totodată, se poate afirma că termenul de „familie”
nu mai surprinde realitatea caracteristică a generațiilor precedente, tocmai datorită acestei
schimbări.
De-a lungul timpului, familia a fost definită în mai multe feluri, dar „familia, în orice
societate, este o formă de comunitate umană alcătuită din cel puțin doi indivizi, uniți prin
legături de căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau
cea psihosocială” (Mitrofan, I, 1998, p. 17).
Sigur că perioada de cei 7 ani, adică de fapt perioada până se începea școala, exact ca
acest interval a existat astfel acum 40, 30, chiar 20 de ani, în care copiii erau lăsați la una din
perechile de bunici pănă la școală, școala fiind primul contact formal, de instituționalizare,
educația fiind lăsată exclusiv în seama familiei. În acest timp însă cei mici deveneau
"pregătiți" de școală, atât cognitiv, cât și emoțional și social și mai ales primeau "educație",
adică un set de valori morale și de conduită socială.Mai târziu a a rămas expresia, "nu ai cei 7
ani de acasă", însemnând o lipsă de respect, de bun simț, de politețe, de amabilitate, de reguli
de conduită, o neobrăzare, o obrăznicie și o bădărănie.
Dezvoltarea cognitivă a copilului are nevoie de experiențe care să-l stimuleze în
acțiunea sa de învățare. Piaget asemăna copilul cu un cercetător în fața universului, având
marea șansă de a descoperi lumea în care există. Părintele trebuie să fie capabil să îngăduie
copilului aceste experiențe care adesea pe el îl sperie, prin faptul că unele par a fi riscante, iar
copilul nu conștientizează acest lucru. Datoria părintelui este de a-și stăpâni propria anxietate
și de a asista cu răbdare copilul în experiențele și descoperirile lui. Atâta timp cât aceste
activități nu sunt periculoase pentru copil, părintele trebuie să permită realizarea lor.
 Educaţia primită acasă ȋn prima copilărie are deci o importanţă deosebită deoarece
lucrurile ȋnvăţate ȋn acea perioadă se transformă ȋn valori respectate tot restul vieţii. Părintele
trebuie să-şi ȋndrume copilul să aleagă binele şi adevărul, să-l ȋnveţe valoarea muncii şi
aprecierea ei, să-i dea primele noţiuni despre politeţe, bun simţ, generozitate, onestitate,
respect. Pas cu pas, copilul le va deprinde şi le va aplica, sub atenta supraveghere a mamei şi
tatălui, deopotrivă, până când ele vor deveni parte dintr-un comportament natural, sănătos, al
adultului de mai târziu.
Uşor, regulă după regulă, copilul va ȋnvăţa să salute, să mulţumească, să nu folosească
cuvinte nepotrivite, vulgare, să-i respecte pe ceilalţi, să-i ajute, să arate interes şi apreciere
pentru toţi cei cu care vine ȋn contact, să mănânce frumos, să nu deranjeze, să nu lovească pe
nimeni, să arate respect pentru părinți, bunici, pentru toți adulţii, să fie corecţi şi drepţi cu
toată lumea, toate condiţiile care trebuie întrunite pentru a deprinde politeţea şi bunul simţ.
Trebuie să i se explice că aceste reguli, respectate de către toti, impuse ȋn mod egal
tuturor, reprezintă un sistem de convenții care ajută ca totul (familia, relaţiile dintre oameni,
societatea) să funcționeze bine, frumos şi sănătos. Pe ȋnţelesul lui, să i se arate şi explice că,
indiferent de vârstă, toţi le-au ȋnvăţat şi le aplică, generaţii după generaţii, să i se atragă
atenţia asupra ȋncălcării unora din aceste reguli pentru a remarca cât de urât şi nepotrivit este
comportamentul nepoliticos, cât de strident este atunci când o cerinţă este ȋncălcată.
Bunul simţ ȋnseamnă şi politețe, dar şi o exactă evaluare a situaţiilor sociale, o
„ştiinţă” care te conduce să iei decizii corecte şi să emiţi judecăţi valabile. Este o calitate care
este deprinsă de la vârstele copilăriei şi adolescenţei, dar care trebuie îmbunătățită și
valorificată tot restul vietii.
A-i impune copilului tău să aibă bun simț ȋnseamnă a-i recomanda şi să respecte
regulile politeții, dar și să aplice valorile umane unanim recunoscute, ca dragostea pentru
adevăr, moralitate, bine şi frumos, înclinaţii care reprezintă partea bună din fiecare dintre noi.
A încuraja copiii să-și dezvolte aceste calităţi este un act educativ și formativ care va asigura
o reusită certă a acestei întreprinderi.
Politeţea este cartea de vizita a oricărui individ. Dacă este conformă standardelor
stabilite de societate, asigură succesul și integrarea în comunitate și face individul conștient
de imaginea pe care o are în fața celorlalți și de meritele pe care le posedă, pentru că
atitudinea celor din jur se manifestă în funcție de ele. Comportamentul politicos, bunul simţ
arătat ȋn toate situaţiile este ceva ce poate fi ȋnvăţat încî din fragedă copilărie, asigurând la
maturitate cheia unei vieţi plăcute, pline de reuşite.
Bunele maniere nu sunt valori care se învață de la sine. Pentru ca fenomenul de
autoeducare să poată avea loc, în copilărie este esenţial să le predăm copiilor regulile de bază
care construiesc sistemul bunelor maniere.
Copiii învaţă foarte repede şi sunt foarte deschişi educaţiei. Rolul părinților în
predarea bunelor maniere este esențial.
Pe lângă toate aceste valori, ce mai construieşte copilul în primii ani de viaţă şi de ce
este important să fi parcurs această etapă a celor „şapte ani“? Sentimentul de apartenenţă
familială, de identitate individuală şi construcţia unei structuri psihice interioare adaptate
lumii exterioare şi capabile să răspundă exigenţelor acesteia.
Astăzi această perioadă este înlocuită cel mai adesea de structuri instituționale, de tip
educativ, de forma creșelor, a grădințelor și chiar a școlii fiindcă vârsta școlară a scăzut la 6
ani, fiind clasa pregătitoare, o clasă ce face tranziția între grădiniță și ciclul primar.
Sigur că această perioadă este ghidată de specialiști puericultori, oameni ai educației,
însă aceștia nu pot suplini indisponibilitatea părinților, care trebuie să facă front comun și să
contribuie activ la formarea ca om a micului educabil, altfel decât permițând accesul la :
Așadar, din punctul meu de vedere, această perioadă este foarte importantă, pentru
modelarea carcterului, pentru validare, apreciere, pentru a simți că este iubit, pentru a învăța
la rândul său să iubească, împreună cu învățarea tuturor regulilor de conduită morală și
socială, dar mai ales de caracter, de relaționare, socializare, autonomie, independență,
atașament și apartenență.

Bibliografie :

Psihologia copilului - Emil Verza, Florin Emil Verza, editura Trei, 2017
Psihologia copilului modern - Georgeta Pânișoara, editura Polirom, 2011
Psihologia pozitiva - Charlotte Style, editura All, 2015
https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/o-generatie-inteligenta-dar-saraca-
emotional
https://www.femeia.ro/familie/cei-7-ani-de-acasa
https://clubulbebelusilor.ro/ce-sa-il-inveti-pe-copil-in-cei-sapte-ani-de-acasa/