UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI
“REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIŞOARA
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ

DISCIPLINA : ECOLOGIE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

SPECII IUBITOARE DE LUMINĂ

ÎNDRUMĂTOR,
ȘEF LUCR. DR. CAROLINA ȘTEFAN

STUDENT :
POPOVICI CAMELIA - LUCIA
AN II SILVICULTURĂ, GRUPA 243

TIMIŞOARA,

2021
 1. INTRODUCERE

Ecologia este o ramură a biologiei care studiază interacţiunile dintre

organisme şi mediul lor de viaţă şi între organisme.

Ca în cazul multor discipline, numele şi definiţia conferite ecologiei, spun

mult pentru cei chemaţi să îi cunoască continutul şi să-i pătrundă semnificaţiile.In
privinţa denumirii, termenul de ecologie s-a impus în atenţia opiniei publice
occidentale mai ales după 1970, iar în Europa centrală şi de est cu precădere în
ultimul deceniu. Ecologia este în mare parte o știință descriptivă și experimentală.

Cunoasterea fenomenului ecologic s-a dovedit deosebit de importanta si

necesara pentru toate profesiunile si toate domeniile si nivelele de activitate
umana, - productiva, economica si de management.

Factorul ecologic contribuie si permite realizarea ,,actului major de

planificare si de exploatare a resurselor naturale, antropice sau antropizate” –
facilitand elaborarea de programe adecvate pe etape, inclusiv pentru protectia
continuitatii resurselor .

2. BAZELE ȘTIINTIFICE ALE ECOLOGIE ȘI PROTECȚIEI

MEDIULUI

2.1 ISTORICUL DEZVOLTĂRII ECOLOGIEI CA ȘTIINȚĂ

Ecologia a luat naştere in a doua jumătate a secolului XIX ca urmare a unor

necesităţi economice ale societaţii umane. În această perioadă industria și
agricultura s-au dezvoltat vertiginos atrăgând după sine apariția unor probleme
majore legate de mediu. Astfel, exploatarea nerațională a resurselor naturale,
defrișarea pădurilor în avantajul cresterii suprafețelor agricole, creșterea
demografică a populației umane și dezvoltarea intensivă a industriei au dus la
modificarea substanțială a climei și solului.

În acest context a apărut necesitatea soluționării problemelor legate de

ameliorarea solurilor degradate, s-a impus nevoia studierii relațiilor dintre plante și
sol, precum și a multiplelor probleme legate de protejarea mediului înconjurător în
vederea menținerii sănătății omului și asigurării vieții pe Terra.

Termenul de „ecologie” a fost definit pentru prima data in anul 1866 de

catre biologul german Ernst Haeckel drept „domeniul investigării și cunoașterii
tuturor relațiilor animalelor cu mediul lor anorganic și organic de viață”. El
2
considera ecologia ca ,,ştiinţa generală a relaţiilor dintre organisme şi mediul lor
înconjurător”. Mai târziu susţinea că ecologia trebuie înţeleasă ca ,,suma
cunoştinţelor referitoare la economia naturii”. În anul 1869, a publicat următoarea
definiţie: ,,Ecologia este ştiinţa economică a organizării organismelor animale”.
Ea studiază relaţiile generale ale animalelor atât cu mediul lor anorganic, cât şi cu
cel organic, inclusiv cu alte fiinţe vii şirelaţiile lor de prietenie şi de duşmănie cu
alte animale şi plante cu care ele intră în contact direct şi indirect, toate acele
interrelaţii foarte complicate pe care Darwin le-a denumit prin expresia - luptă
pentru existenţă”.

Definiţiile care au urmat sunt întrucât asemănătoare. Ele pun accent pe

sistemele biologice supraindividuale:

- Odum E. (1971)- ,,ecologia este ştiinţa care studiază relaţiile organismelor

individuale sau grupurilor de organisme cu ambianţa lor vie şi nevie”;
- Ricklefs (1976) ,, ecologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul plantelor şi
animalelor ca indivizi, populaţii şi comunităţi vii în interacţiunea acestora cu
mediul înconjurător, ca factori fizici, chimici şi biologici ai acestuia ”.
- Stugren B. (1975) ,,ştiinţă a interacţiunilor în sistemele supraindividuale ”;

Din punct de vedere etimologic, termenul are înțelesul de știința care

abordează studiul ființelor vii „acasă la ele”, definiție care derivă din înțelesul
cuvintelor de origine greacă oikos (cu înțelesul de casă, loc de viață sau loc de trai)
și logos (cu semnificația de știință sau studiu). Pornind de la originea sa, se poate
spune ca ecologia este știința despre gospodărirea naturii.

Ulterior, numeroasele studii și cercetări efectuate în acest domeniu de către

renumiții savanți au pus bazele ecologiei ca știința interdisciplinară.

- Astfel in intervalul de peste 100 de ani de existenta, ecologia cunoaste o

dezvoltare din ce in ce mai dinamica fiind cauzata de conexiunile multiplelor
curente stiintifice, venite din sfera stiintelor biologice (botanica, zoologie,
fiziologie, genetica, etc) precum si a altor stiinte corelate (geografia, fizica, chimia,
pedagogia, antropologia, etc.).

- În ultimul timp, ecologia pătrunde în numeroase alte domenii științifice

contribuind la dezvoltarea unor discipline noi asa cum sunt: biogeografia,
radioecologia, ecologia umana, etc.

Ecologia este o stiinta biologica de sinteză cu un profund caracter

interdisciplinar, care studiază relatiile complexe ale omului si ale celorlalte
viețuitoare cu mediul înconjurător planetar.

3
 Ecologia are ca obiect de studiu relatiile dintre organisme si mediul lor de
viata, alcatuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotici si biotici), precum si
structura, functia si productivitatea sistemelor biologice supraindividuale
(populatii, biocenoze) si a sistemelor mixte (ecosisteme).

Ea studiază în principal:

• Relatiile dintre vietuitoare (plante si animale) cu mediul lor Raporturile dintre

organisme si mediul inconjurator

• Nivelurile de organizare (populatii, biocenoze, ecosisteme, biosfera)

• Corelatiile dintre mediul inconjurator si treptele supraindividuale

• Relatiile ce se stabilesc intre organisme si diverse comunitati

• Fluxul de materie, energie si informatie care strabate un ecosistem bine delimitat.

In România ecologia a pătruns în preocupările biologilor români încă de la

apariția ei ca știință. Astfel, Grigore Antipa, a fost unul dintre primii savanți care a
aplicat principiile ecologiei în studiile sale hidrobiologice.

Continuând aceste direcții de cercetare, M. Bacescu, E. Pora, N. Bontariuc si

alții au întreprins numeroase studii de ecologie marină și de ecologia apelor din
Lunca Dunării. De asemenea, importante studii și lucrări științifice au fost
realizate în domeniul ecologiei terestre de catre Al. Borza, Tr. Savulescu, E.
Racovita.

3.DIRECȚIILE DE CERCETARE ȘI RAMURILE ECOLOGIEI

Ecologia este o știință interdisciplinară care folosește cunoștiințele unor

discipline ale științelor naturii precum: biochimia, fiziologia, geografia, pedologia,
meteorologia, genetica, fizica, cibernetica, climatologia, morfologia, taxonomia.

În ecologie se disting două direcții sau ramuri de cercetare:

• autoecologia care studiaza relatiile unei specii sau indivizi cu mediul lor de viata
(factori biotici si abiotici)

• sinecologia care se ocupa cu interrelatiile factorilor de mediu cu populatiile din

cadrul biocenozei precum si interrelatiile dintre biocenoze in cadrul biosferei

4
• demecologia care studiaza impactul demografic asupra mediului inconjurator
(raporturile populatiilor cu anumiti factori ecologici)

Diversificarea domeniilor de activitate umana si aparitia numeroaselor

discipline tehnologice, a determinat dezvoltarea unor noi ramuri de ecologie
aplicata: ecologie agricola (vegetala si animala), ecologie forestiera, ecologie
urbana, ecologia mediului ambiant, ecologie umana, ecologia resurselor naturale,
etc. Toate acete ramuri nou dezvoltate studiaza si ofera modele si solutii pentru o
mai buna relatie dintre om si natura, prin aplicarea in practica a principiilor
ecologiei.

Ecologia animala este o ramura a ecologiei generale care se ocupa cu

studiul animalelor dintr-o biocenoza si a relatiilor intra- sau interspecifice, precum
si actiunea factorilor abiotici, productia secundara, structura si dinamica
populatiilor, distributia indivizilor intr-un habitat, productivitatea unor grupe de
animale de interes economic, amenajarea si ocrotirea zoocenozelor, etc.

Ecologia umana este o alta ramura a ecologiei, care studiaza relatiile dintre
oameni (ca indivizi), dintre populatiile umane si mediul lor abiotic, biotic si social.

Ecologia plantelor (vegetala) se ocupa cu studiul relatiilor dintre plante (ca

indivizi), dintre populatiile si speciile vegetale si mediul lor de viata.

Ecologia terestra este un capitol al ecologiei generale care studiaza

biomurile terestre (grupe de ecosisteme cu fizionomie si structura asemanatoare
care isi pastreaza functia specifica intr-un anumit areal), atat pe plan structural cat
si functional pentru mentinerea echilibrului biologic natural respectiv a structurii si
functiilor biosferei.

Ecologia marina se ocupa cu studiul ecosistemelor marine (oceanice).

Ecologia industriala, este o ramura a ecologiei care studiaza interactiunile

dintre ecosistemele naturale sau antropogene si diferite industrii, respectiv cu
efectul produselor secundare rezultate din activitatea industriala asupra mediului
ambiant.

Ecopedologia este o disciplina de sinteza intre ecologie si pedologie, care

studiaza interactiunile dintre componentele abiotice (umiditate, textura, porozitate,
apa accesibila, aer, compozitie chimica, alcalinitate, aciditate, consistenta, etc) si
biotice (microorganisme, rizosfera, microfite si macrofite) din sol.

5. RELAȚIILE ECOLOGIEI CU ALTE DISCIPLINE

Ecologia este o ştiinţă multidisciplinară. Ea are legături cu celelalte ştiinţe

biologice: fiziologia, morfologia, sistematica, genetica.
5
- pentru studiul influenţei factorilor fizici asupra organismelor ecologia se bazează
pe cunoştinţele de climatologie, meteorologie, geografie, pedologie, geologie etc.

- pentru migraţia atomilor elementelor chimice prin ecosistem utilizează date

furnizate de geochimie ;

- foloseşte matematica şi informatica în prelucrarea datelor. Modelarea matematică

permite simularea proceselor din natură care seefectuează pe perioade de timp
îndelungate, asigură prognozarea unor acţiuni practice legate de activitatea umană
şi de gospodărire a unor ecosisteme naturale.

În practică, modelarea a condus la:

- controlul exploatării raţionale a populaţiei de plante şi animale;

- controlul gradului de poluare a mediului, impurificarea alimentelor şi a apei cu

substanţe toxice şi radioactive;

- elaborarea unor reguli de gospodărire a naturii pe baze ecologice;optimizarea

producţiei de biomasă şi recoltă utilă.

6. NOTIUNI DE BAZĂ ÎN ECOLOGIE

Sistemul - reprezintă ansamblul de elemente identice sau diferite unite între ele
prin cele mai diferite conexiuni, care constituie un întreg organizatce funcţionează
cu o calitate proprie.

Specia- este o unitate taxonomică fundamentală a lumii vii. Reprezintă un nivel de

organizare a materiei în care sunt integrate populaţiile provenite din strămoşi
comuni, cu aceeaşi zestre ereditară şi caractere distincte.

Populaţia - reprezintă totalitatea indivizilor unui specii, care trăiesc pe un teritoriu

bine delimitat şi care prezintă caractere proprii (sau altfel spus,sistemul alcătuit din
indivizi de origine comună, din aceeaşi specie, care alcătuieşte o unitate
funcţională şi reproductivă, ataşată unui anumit biotop).

Biotopul - (bios = viaţă; topos = loc) – fragment de spaţiu populat şi transformat

de fiinţele vii, caracterizat prin anumite condiţii de mediu.

Habitatul - este o parte de biotop plus condiţiile ecologice specifice acestei părţi,
condiţii în care trăieşte o anumită specie sau grup de specii din biocenoză.

6
Biocenoză- (bios = viaţă, koinos = comun); = un sistem de indivizi biologici din
diferite specii ataşaţi unui anumit biotop.

Ecosistemul - sistem ecologic supraindividual, alcătuit din biocenoză şi biotop.

Ecotipul - (rasa ecologică) cuprinde un grup de indivizi care se deosebesc de alţi

indivizi ai aceleiaşi specii prin nişa ecologică, proprietăţile biologice şi structura
genetică (număr de cromozomi, caractere ereditare).

Biotip – tip de ecosistem corelat unei zone cu climă şi sol binedefinite.

Ecotop – tip particular de habitat în cadrul unei regiuni.

Biom - zonă majoră de viaţă care depinde de macroclimă şi care cuprinde un

complex de biotopuri şi biocenoze (deşert, stepă, pădurea dinzona temperată etc.).

Biosfera – ansamblul ecosistemelor de pe planeta noastră. Deci, ea cuprinde un

înveliş organic al scoarţei (materia vie) şi unul anorganic, care este sediul vieţii.
Este un sistem ecologic rezultat din interacţiunea sistemelor biologice şi a celor
anorganice din scoarţă (B. Stugren, 1965). Biosfera seîntinde câţiva metrii în
profunzimea solului şi până la 6000-10.000 m în atmosferă, mări şi oceane.

Protecţia mediului înconjurător este asociată adeseori fenomenului de poluare,

dar ea se referă la:

- gospodărirea raţională a resurselor;

- evitarea dezechilibrelor prin conservarea naturii;

- evitarea poluării mediului;

- reconstrucţia ecologică a mediului.

Dezvoltare durabilă - acea dezvoltare care satisface cerinţele prezente fără a

compromite generaţiile viitoare, de a-şi satisface propriile cerinţe.

Noosfera - controlul conştient, raţional al naturii de către oameni, pe baza

principiilor ecologice.

7
 BIBLIOGRAFIE:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecologie
2. https://pdfslide.tips/documents/curs-de-ecologie-si-protectia-
mediului.html
3. https://www.qreferat.com/referate/geografie/Ecologia-definitie-si-
obiect-d136.php
4. https://www.scientia.ro/biologie/concepte-fundamentale/2418-
introducere-in-stiinta-ecologiei.html