Capitolul 2.

Măsurarea rezultatelor activității economice

Cunoașterea fluxurilor reale și monetare și a circuitului economic în ansamblul său,

deși este necesară pentru înțelegerea relațiilor care se stabilesc între mărimile
macroeconomice, nu este suficientă pentru cei care concep și orientează politica
economică a națiunii. Responsabilii cu politica economică nu pot să reacționeze decât
dacă dispun de date concrete ale valorile indicatorilor macroeconomici. De asemenea,
multe firme care doresc să investească în economia națională și care sunt interesate să
cunoască tendințele de evoluție viitoare ale economiei, au nevoie de o măsură concretă
a indicatorilor macroeconomici. Aceste firme, dar și cele care au investit în perioada
anterioară, încearcă să răspundă la întrebări precum: cât din producția realizată poate fi
absorbită de piața internă? Cât de mari sunt veniturile populației? Cât este capacitatea
productivă a țării? Se va menține trendul crescător al producției început în anii 2010 -
2011? Creșterea producției va fi rapidă sau lentă? Nivelul general al prețurilor va fi
relativ stabil? Veniturile angajaților vor crește? Pentru a răspunde la astfel de întrebări,
este necesară măsurarea rezultatelor activității economice de ansamblu.
Măsurarea este o parte crucială a studiului științific. Acuratețea măsurării este
esențială pentru a putea pune în evidență noi relații între variabilele economice, pentru
a evalua teoriile concurente și pentru a prevedea evenimentele viitoare sau tendințele
de evoluție. Măsurând riguros rezultatele activității economice de ansamblu, știința
economică s-a transformat dintr-un câmp al introspecției și generalizării, într-unul în
care analiza statistică și econometrică a datelor joacă un rol esențial.
Măsurarea cu atenție a rezultatelor economice de ansamblu este nu numai necesară,
ci și posibilă. Cadrul organizat în care se realizează măsurarea rezultatelor activității
economice de ansamblu este reprezentat de Sistemul de Contabilitate Națională. În
România, pentru realizarea contabilității naționale se utilizează Sistemul European de
Conturi Naționale. Acest sistem de conturi permite realizarea unor înregistrări
sistematice și detaliate ale activităților desfășurate în cadrul economiei naționale, a
relațiilor care se stabilesc între componentele sale, precum și a relațiilor cu alte
economii. Implementarea acestui sistem de conturi în țara noastră s-a realizat după anul
1989. Începând cu anul 1998, se aplică versiune 1995 a Sistemului European de Conturi,
versiune denumită SEC95. În toate țările membre ale Uniunii Europene se aplică aceeași
metodologie de înregistrare a informațiilor în contabilitatea națională, asigurându-se
astfel comparabilitatea datelor statistice la nivel european.
Studiul Contabilității Naționale permite observarea modului de calcul a indicatorilor
economici și a conținutului acestora. În plus, deoarece Contabilitatea Națională este
organizată într-un mod logic, care permite observarea structurii economiei, lucrul cu
aceste conturi este un important prim pas spre înțelegerea modului în care funcționează
economia.

1
 Firma Mere Firma Suc

Salarii 15 mil. u.m. Salarii 10 mil. u.m.

Taxe 5 mil. u.m. Taxe 2 mil. u.m.
Încasări din vânzări 35 mil. u.m. Cheltuieli pt. mere 25 mil. u.m.
din care: Încasări din vânzări 40 mil. u.m.
- de la populație 10 mil. u.m. din care:
- de la firma Suc 25 mil. u.m. - de la populație 40 mil. u.m.

Figura 2.1. O economie cu două firme

În acest capitol se prezintă câteva concepte și idei practice privind măsurarea

rezultatelor activității economice de ansamblu, îndeosebi a Produsului Intern Brut.
Rezultatele măsurării indicatorilor macroeconomici sunt utilizate pe scară largă în
cercetarea și analiza economică.

2.1. Principiile de bază ale măsurării activității economice

În versiunea SEC95, rezultatele activității economice dintr-o țară, pe o anumită

perioadă de timp, sunt măsurate în termeni de:
- cantitate de bunuri produse, excluzându-le pe cele utilizate în diferite faze
intermediare ale producției. Metoda de calcul corespunzătoare acestei abordări se
numește metoda producției;
- venit recepționat de participanții la obținerea producției. Metoda de determinare a
rezultatelor activității economice care pornește de la înregistrarea veniturilor
participanților la activitatea economică se numește metoda veniturilor;
- cheltuieli făcute de consumatorii finali pentru cumpărarea bunurilor produse,
metoda de calcul corespunzătoare fiind metoda cheltuielilor.
Fiecare abordare dă o perspectivă diferită asupra economiei. Principiul fundamental
al măsurării activității economice de ansamblu dintr-o țară este acela că, exceptând
unele probleme cum ar fi date incomplete sau date incorecte, toate cele trei metode
conduc la același rezultat.
Pentru a ilustra aceste trei abordări și faptul că ele dau același rezultat, se consideră
următorul exemplu: se presupune că o economie cuprinde doar două firme: firma Mere,

2
care deține în proprietate o suprafață de teren pe care a înființat, în trecut, o plantație de
meri. În perioada de calcul, firma produce și vinde mere, fără să desfășoare alte
activități, cum ar fi extinderea plantației de meri sau diversificarea producției. Firma
vinde o parte din mere către gospodăriile populației. Acestea cumpără merele pentru
consum. Firma vinde restul de mere firmei Suc. Această firmă cumpără merele pentru
a produce suc de mere, pe care-l vinde apoi gospodăriilor populației, pentru consum.
Ambele firme plătesc angajaților lor salarii. De asemenea, ambele firme plătesc taxe
către stat. Tranzacțiile care au avut loc în perioada analizată sunt cele prezentate în
Figura 2.1.
Se pune întrebarea: care este valoarea totală, măsurată în unități monetare, a
activității economice agregate generată în cadrul acestei economii? Metoda producției,
metoda veniturilor și metoda cheltuielilor sunt trei moduri diferite de a da un răspuns la
această întrebare.
Metoda producției măsoară activitatea economică prin însumarea valorii de piață a
bunurilor și serviciilor produse, excluzând toate bunurile și serviciile produse și utilizate
în stadiile intermediare ale producției. Această abordare utilizează conceptul de valoare
adăugată. Valoarea adăugată generată în cadrul oricărei activități productive este
valoarea de piață a producției respective din care se scad cheltuielile făcute pentru
bunurile și serviciile necesare realizării acelei producții, cumpărate de la terți. Aceste
cheltuieli includ achizițiile de materii prime și materiale, de combustibili, energie, apă,
de servicii executate de terți pentru întreținere și reparații, redevențe, locații de gestiune,
chirii, prime de asigurare, cheltuieli cu studii și cercetări, cheltuieli cu colaboratorii,
reclamă, etc.
Valoarea adăugată este deci valoarea nou creată în procesul de producție. Acest
indicator exprimă crearea sau creșterea de valoare pe care firmele o aduc bunurilor și
serviciilor provenind de la terți. Valoarea nou creată este o valoare adăugată brută,
VAB, adică include amortizarea, deoarece cheltuielile cu amortizarea nu se scad din
valoarea producției, nefiind consumații din exterior.
Valoarea adăugată brută a firmei Mere este egală cu valoare producției realizate, 35
mil. u.m., deoarece pentru obținerea acesteia firma nu achiziționat bunuri și servicii de
la terți. Valoarea adăugată brută a firmei Suc este egală cu 40 mil. u.m., din care se
scade valoarea merelor folosite pentru a obține sucul, cumpărate de la firma Mere, în
valoare de 25 mil. u.m.
În exemplul considerat, valoarea producției firmei Mere este de 35 mil. u.m., iar
valoarea producției firmei Suc este de 40 mil. u.m. Dacă măsurarea activității economice
agregate s-ar realiza prin simpla însumare a valorii producției celor două firme, ar
apărea duble înregistrări, deoarece valoarea de 25 mil. u.m. a merelor cumpărate de
firma Suc de la firma Mere este inclusă în valoarea producției ambelor firme. Pentru a
evita aceste duble înregistrări se vor însuma doar valorile adăugate realizate de către
cele două firme:

3
Valoarea adăugată brută generată în producția de:

- mere, de către firma Mere = 35 mil. u.m.

- suc, de către firma Suc = 15 mil. u.m. = 40 mil. u.m. – 25 mil. u.m.

Total valoare adăugată brută = 50 mil. u.m.

Totalul valorilor adăugate brute, egal cu 50 mil. u.m. în acest caz, reprezintă volumul
activității economice de ansamblu din economia considerată. Metoda producției
exprimă optica producătorilor, felul în care aceștia percep activitatea economică, ca
sumă a valorilor adăugate în cadrul proceselor de producție pe care le desfășoară.
Metoda veniturilor măsoară activitatea economică prin însumarea tuturor veniturilor
încasate, incluzând salariile, taxele, dobânzile, rentele și profitul net al firmelor. În
exemplul considerat, veniturile încasate de participanții la obținerea producției sunt:

- veniturile angajaților, salarii = 25 mil. u.m. = 15 mil. u.m. + 10 mil. u.m.

- veniturile statului, taxe = 7 mil. u.m. = 5 mil. u.m. + 2 mil. u.m.
- veniturile întreprinz., profituri = 18 mil. u.m. = 5 mil. u.m. + 3 mil. u.m.

Total venituri = 50 mil. u.m.

Conform metodei venitului, valoarea activității economice este de 50 mil. u.m.,

aceeași cu cea determinată prin metoda producției.
Metoda cheltuielilor, măsoară activitatea economică însumând cheltuielile făcute de
utilizatorii finali ai producției realizate. În exemplul considerat, gospodăriile populației
sunt utilizatorii finali ai merelor și ai sucului. Firma Suc nu este un utilizator final al
merelor cumpărate de la firma Mere deoarece ea folosește merele pentru a produce suc,
nu pentru a le consuma. Sucul obținut este destinat vânzării. Gospodăriile populației, ca
utilizatori finali ai merelor și sucului, cheltuiesc 10 mil. u.m. pentru cumpărarea merelor
și 40 mil. u.m. pentru cumpărarea sucului. Cheltuieli totale ale gospodăriilor populației,
ca utilizatori finali ai bunurilor produse, sunt:

- cheltuielile pentru mere = 10 mil. u.m.

- cheltuielile pentru suc = 40 mil. u.m.

Total cheltuieli = 50 mil. u.m.

În total, cheltuielile se ridică la suma de 50 mil. u.m., aceeași ca cea obținută prin
metodele anterioare. Metoda producției, metoda venitului și metoda cheltuielilor
conduc la același rezultat.

4
 Faptul că metoda producției, cea a venitului și cea a cheltuielilor conduc la același
rezultat nu este o întâmplare. Întotdeauna aceste trei metode conduc la același rezultat
deoarece cele reflectă aceeași realitate, privită din puncte de vedere diferite. Mai întâi
se observă că, valoarea de piață a bunurilor produse într-o perioadă dată este, prin
definiție, egală cu suma totală pe care cumpărătorii o cheltuiesc pentru obținerea acestor
bunuri. Sucul produs de firma Suc are valoarea de piață de 40 mil. u.m. numai pentru
că există oameni care doresc să cheltuiască atât pentru a cumpăra acest bun. Valoarea
de piață a bunurilor și cheltuielile pentru cumpărarea acestor bunuri sunt întotdeauna
egale. În acest fel, metoda producției, care măsoară valoare de piață a bunurilor, și
metoda cheltuielilor, care măsoară cheltuielile făcute pentru obținerea bunurilor, trebuie
să dea aceeași măsură activității economice de ansamblu. Apoi, veniturile utilizatorilor
finali trebuie să fie egale cu cheltuielile făcute de ei pentru obținerea bunurilor produse.
Încasările vânzătorilor devin egale cu venitul total generat în cadrul activității
economice, incluzând salariile lucrătorilor, taxele, profitul net și celelalte forme de
venit. În acest fel, metoda cheltuielilor și cea a veniturilor conduc întotdeauna la același
rezultat. Se obține:

valoarea producției totale = veniturile totale generate în activitatea de producție =

cheltuielile totale făcute pentru obținerea producției realizate

Pentru ca dubla egalitate să fie îndeplinită, producția, venitul și cheltuielile trebuie

să fie măsurate în aceleași unități de măsură. De asemenea, în cazul în care datele
lipsesc, nefiind înregistrate, sau sunt incorecte, datorită erorilor de înregistrare sau
comunicare, este necesară o anumită corecție a acestora astfel încât relația de mai sus
să fie îndeplinită. Această relație este denumită Identitatea fundamentală a
Contabilității Naționale. În Contabilitatea Națională, identitatea fundamentală este
utilizată în legătură cu activitatea economică curentă, regăsindu-se numai dacă
economia este privită ca un întreg.

2.2. Măsurarea Produsului Intern Brut

Cea mai completă măsură a activității economice agregate, cea mai bine cunoscută
și cea mai des folosită este Produsul Intern Brut, denumit prescurtat PIB. Produsul
Intern Brut poate fi măsurat prin metoda producției, metoda venitului și metoda
cheltuielilor. Deși aceste trei metode conduc la aceeași valoare a Produsului Intern Brut,
în practică sunt utilizate toate, deoarece fiecare oferă o perspectivă diferită asupra
activității economice de ansamblu. Utilizarea tuturor celor trei metode permite
obținerea unei imagini mai cuprinzătoare asupra structurii economiei decât o poate face
una singură.

5
2.2.1. Metoda producției pentru măsurarea PIB

Conform metodei producției, PIB se definește ca fiind valoarea de piață a bunurilor

si serviciilor finale, nou produse în interiorul țării, în decurs de un an. În definiția PIB,
patru elemente sunt esențiale și trebuie avute în vedere. Aceste elemente sunt:
a. Valoare de piață. Bunurile sunt incluse în PIB la valoarea lor de piață, adică sunt
înregistrate cu prețurile cu care au fost vândute pe piață. Avantajul utilizării valorii
de piață este acela că permite însumarea unor producții de bunuri diferite. În plus,
prin utilizarea valorii de piață se iau în calcul diferențele relative în ceea ce privește
importanța diferitelor bunuri și servicii. De exemplu, dacă în cadrul unei economii
se produc 100 kg de mere și 10 avioane, însumarea acestor cifre nu are nici un sens.
Dar se pot însuma valorile celor două bunuri produse. Dacă prețul merelor este 2
u.m./kg iar prețul unui avion este 20 mil. u.m., valoarea totală a producției realizate
este de 100 · 2 + 10 · 20.000.000 = 200.000.200 u.m. Valoarea totală cu care cele
două producții participă la formarea Produsului Intern Brut este de 200.000.200 u.m.
O problemă legată de utilizarea valorii de piață pentru calculul PIB este aceea
că anumite bunuri și servicii, produse în perioada de calcul, nu sunt vândute pe piață
și deci, nu au valoare de piață. Ideal, PIB ar trebui să fie ajustat pentru a cuprinde și
producția acestor bunuri, dar sunt întâmpinate dificultăți în obținerea unei măsurări
corespunzătoare a lor. De exemplu, activitățile casnice sau cele legate de îngrijirea
copiilor, nu au valoare de piață atunci când sunt efectuate de membrii familiei. Dacă
aceleași activități sunt efectuate de către persoane sau firme specializate, cărora
familia le plătește legal o sumă de bani, atunci au valoare de piață și sunt incluse în
PIB.
În mod similar, deoarece beneficiile eliminării poluării aerului, apei și a mediul
natural în general, nu sunt cumpărate și nu sunt vândute pe piață, acțiunile de
reducere a poluării sau orice alte acțiuni ce privesc calitatea mediului, nu sunt
incluse în PIB.
Câteva bunuri și servicii destinate pieței sunt parțial incluse în PIB. Este cazul,
de exemplu, al activităților care se desfășoară în cadrul așa numitei economii
subterane. Economia subterană include atât activitățile legale, care nu sunt
înregistrate pentru a se evita plata unor taxe sau respectarea unor cerințe legale, cât
și activități ilegale, cum ar fi producția și comercializarea de droguri, prostituția și
traficul de persoane, iar în unele locuri chiar jocurile de noroc. Se poate argumenta
că astfel de activități, cum ar fi drogurile, produc mai degrabă „rele” decât „bunuri”
și nu pot fi incluse în PIB. O aplicare riguroasă a acestui principiu poate evidenția
multe bunuri și servicii de acest gen, incluse în mod curent în PIB. De exemplu,
țigările sunt mai mult „rele” decât „bunuri”, iar valoarea producției de țigări este
întotdeauna inclusă în PIB, băuturile alcoolice sunt, de asemenea, mai mult „rele”
decât “bunuri”, iar valoarea producției de băuturi alcoolice este întotdeauna inclusă

6
 în PIB. Statistica oficială ajustează PIB pentru a include și economia subterană,
estimând dimensiunea acesteia, uneori prin cantitatea de bani în numerar existentă
în circulație.
O particularitate importantă a activității economice este aceea că bunurile și
serviciile furnizate de stat nu se vând în cadrul pieței, adică nu au caracter de marfă.
Este vorba de serviciile publice de apărare, ordine publică, siguranță națională,
educație, sănătate etc. Faptul că cele mai multe servicii furnizate de stat nu sunt
vândute pe piață implică o lipsă a valorii de piață a acestora, necesară în calculul
contribuției serviciilor publice la PIB. În acest caz, soluția care a fost adoptată este
aceea că serviciile publice contribuie la formarea PIB cu o mărime egală cu costul
lor de producție. Astfel, contribuția Apărării la PIB este egală costul total înregistrat
de acest domeniu, cost în care se includ salariile personalului angajat în acest
domeniu, costul construirii și întreținerii armamentului și al bazelor militare etc. În
mod similar, contribuția sectorului Educație la PIB este măsurată prin costul
salariilor profesorilor, al construirii noilor școli și al dotării cu echipamente
destinate desfășurării proceselor educaționale etc.
b. Bunuri și servicii nou produse într-o perioadă dată. Fiind o măsură a activității
economice curente, PIB include numai bunuri și servicii care sunt produse în
decursul perioadei de calcul. PIB exclude cheltuielile sau vânzările de bunuri și
servicii care au fost produse în perioadele anterioare. Astfel, deși prețul de piață
plătit pentru construirea unor case noi va fi inclus în PIB, prețul plătit pentru
locuințele vândute în prezent, dar construite într-o perioadă anterioară, nu este inclus
în PIB (valoarea locuințelor în utilizare a fost introdusă în PIB în anul în care acestea
au fost date în folosință). Valoarea serviciilor de evaluare a stării reale și alte servicii
ale agențiilor imobiliare este inclusă în PIB, deoarece acestea sunt furnizate în anul
curent, fiind o expresie a activității economice curente.
Perioada de calcul pentru care se calculează PIB este, de regulă, un trimestru sau
un an. Astfel, Institutul Național de Statistică calculează PIB-ul trimestrial și PIB-ul
anual. Pentru fiecare dintre aceste perioade, PIB măsoară, nu numai valoarea
producției finale, ci și venitul total și cheltuielile totale. Egalitatea dintre producția
totală și venitul total este importantă deoarece arată legătura dintre productivitate și
standardul de viață. Standardul de viață crește când veniturile gospodăriilor
populației cresc. Dar, pentru ca veniturile să crească, producția de bunuri și servicii
trebuie să crească. Astfel, creșterea veniturilor și creșterea valorii producției are loc
în același timp, iar această creștere este expresia creșterii productivității.
c. Bunuri și servicii finale. Calculul PIB implică însumarea valorii de piață a bunurilor
finale. Nu toate bunurile produse sunt bunuri finale. Bunurile și serviciile produse
într-o perioadă dată de timp pot fi bunuri și servicii intermediare și bunuri și servicii
finale.

7
 Bunurile și serviciile intermediare sunt acele bunuri produse utilizate în aceeași
perioadă în care au fost produse pentru producerea altor bunuri și servicii. De
exemplu, făina produsă într-o perioadă dată de timp, utilizată în aceeași perioadă
pentru producția de pâine, este un bun intermediar. Firmele care furnizează făina
brutăriilor, furnizează un bun intermediar. Cauciucurile cu care sunt echipate
autoturismele Dacia sunt un bun intermediar. Procesoarele Intel din interiorul
calculatoarelor sunt, de asemenea, un bun intermediar.
Bunurile și serviciile finale sunt acele bunuri și servicii care nu sunt intermediare.
Bunurile și serviciile finale sunt cele cumpărate de utilizatorii lor finali, într-o
perioadă de timp dată. Exemple de bunuri finale: merele, sucul de mere, pâinea,
autoturismele, calculatoarele etc. Bunurile și serviciile finale constituie elemente
rezultate în ultima etapă a unui proces de producție, fiind destinate satisfacerii
scopurilor finale ale activității economice: satisfacerea trebuințelor sau creșterea
capacității productive.
Deoarece scopul activității economice este acela de a produce bunuri și servicii
finale, în timp ce bunurile și serviciile intermediare sunt doar un pas spre atingerea
acestui obiectiv, doar bunurile și serviciile finale sunt incorporate în PIB. Uneori
diferențierea bunurilor finale de cele intermediare este dificil de făcut. De exemplu,
un strung produs de o firmă și vândut unei firme pentru a fi folosit la producerea
altor bunuri (roți dințate, arbori motor etc.), este un bun final sau un bun intermediar?
Deși strungul este utilizat pentru a produce alte bunuri, el nu este utilizat doar pe
perioada de timp luată în calcul. Ca urmare, nu este inclus în categoria bunurilor
intermediare. Rezultă că strungul nou produs este inclus în categoria bunurilor
finale. În particular, strungul este un exemplu de bun din categoria celor denumite
bunuri de capital.
Un bun de capital este el însuși un bun produs (aceasta le distinge de resursele
naturale, cum ar fi pământul) și utilizat pentru a produce alte bunuri. Spre deosebire
de bunurile intermediare, bunurile de capital nu sunt utilizate numai în perioada în
care sunt produse. Prin convenție, bunurile de capital sunt considerate bunuri finale,
fiind incluse, la valoarea lor de piață, în PIB. Rațiunea unei astfel de decizii este
legată de faptul că, sporirea capacității productive a economiei cu bunuri de capital
nou produse, reprezintă un important obiectiv al activității economice.
O altă problemă este cea legată de bunurile de inventar. Bunurile de inventar
sunt stocuri de produse finite nevândute, produse neterminate, aflate într-o anumită
fază de prelucrare și materii prime deținute de firme. Investițiile de inventar
reprezintă cantitatea cu care bunurile de inventar cresc pe durata unui an. De
exemplu, dacă o brutărie începe anul cu un stoc de făină de 10 tone, iar la sfârșitul
anului firma deține 12 tone, înseamnă că stocul de făină a crescut cu 2 tone. Aceste
2 tone de făină reprezintă investiție de inventar pentru firma respectivă.

8

Agricultură, silvicultură și pescuit
Industria extractivă, prelucrătoare etc.
Construcții
Comerț cu ridicata și cu amănuntul
Informații și comunicații
Intermedieri financiare și asigurări
Tranzacții imobiliare
Activități prof., științifice și tehnice
Administrație publică și apărare
Activități culturale, recreative
Valoarea adăugată brută
Impozite pe produs
Drepturi asupra importurilor (taxe vamale)
Subvenții pe produs
Produs Intern Brut (PIB)
milioane lei, prețuri curente
2009 2010 2011 2012
32297.8 29874.2 36341.6 28638.1
120637.4 148553.1 160643.4 165747.0
52809.4 47762.3 44950.3 50292.5
94359.5 69740.4 63038.1 68757.6
19520.6 17811.8 18975.9 20821.9
11250.1 11681.0 14010.7 14390.6
32699.0 46250.9 46888.8 48057.4
20044.0 24716.8 31050.5 36239.5
55669.2 56607.7 55872.5 61473.0
11693.1 13398.8 15961.4 17694.6
450979.1 466397.0 487733.2 512112.2
50442.9 57516.7 67503.5 72082.7
923.2 1958.6 2678.4 2878.9
-1205.8 -2179.0 -566.9 -323.9
501139.4 523693.3 557348.2 586749.9
Sursa datelor: INS, Anuarul statistic 2012

Tabelul 2.1. Produsul Intern Brut, pe categorii de resurse

Chiar dacă scopul ultim al producției brutăriei este acela de a produce și vinde
pâine, investițiile de inventar sunt tratate ca bunuri finale și se includ în PIB,
deoarece nu sunt utilizate în anul de calcul și, pe de altă parte, măresc capacitatea
productivă viitoare a economiei.
d. Bunuri și servicii produse în interiorul țării. În calculul PIB se iau în considerare
toate bunurile și serviciile finale produse în interiorul țării, indiferent de
naționalitatea celor care le-au produs.

Pentru a obține valoarea de piață a producției realizate, Institutul Național de

Statistică ia în calcul alte trei elemente, respectiv impozitele pe produs, IP, taxele
vamale, TV, și subvențiile pe produs, SP. Prin însumarea valorilor adăugate brute se
obține o măsură a activității economice care include vânzările de bunuri finale, dar
exclude bunurile intermediare.
Conform metodei producției, PIB se calculează ca sumă a valorilor adăugate ale
tuturor activităților desfășurate în perioada de calcul:

PIB = VAB + IP + TV – SP
unde:
VAB = valoarea adăugată brută;
IP = impozite pe produs;
TV = taxe vamale;

9
 SP = subvențiile pe produse.
În Tabelul 2.1 este prezentat modul de calcul al PIB, conform metodei producției,
așa cum este prezentat în Anuarul statistic 2012. Valoarea adăugată brută este calculată
pe tipuri de activități. De exemplu, valoarea adăugată brută creată în Agricultură,
Silvicultură și Pescuit în anul 2012 a fost de 28638.1 milioane lei. Valoarea adăugată
brută creată în același an în Construcții a fost de 50292.5 milioane lei.
Valoarea adăugată brută totală creată într-un an este egală cu suma valorilor
adăugate brute creată în diferitele domenii de activitate. Se poate observa contribuția
diferitelor domenii de activitate la formarea PIB. La valoarea adăugată brută se
impozitele pe produs, inclusiv TVA, taxele vamale și se scad subvențiile pe produs.
Calculat astfel, în anul 2012 PIB-ul României a fost de 586749.9 milioane lei.

2.2.2. Metoda cheltuielilor pentru măsurarea PIB

O perspectivă diferită asupra componentelor PIB este obținută prin abordarea

cheltuielilor. Conform metodei cheltuielilor, denumită și metoda utilizării finale, PIB
este determinat ca totalitate a cheltuielilor pentru bunurile și serviciile produse de o
națiune pe o durată specificată de timp, de regulă 1 trimestru sau 1 an. Patru categorii
majore de cheltuieli sunt evidențiate în PIB: cheltuielile private pentru bunuri și servicii,
C, cheltuielile publice pentru bunuri și servicii, G, investițiile brute, I, și exportul net,
EXnet = Ex – Im. Prim metoda cheltuielilor, PIB se calculează conform următoarei
relații:

PIB = C + G + I + (Ex– Im)

unde:
PIB = Produsul Intern Brut, în prețurile pieței;
C = consumul privat;
G = consumul public de bunuri și servicii;
I = investițiile brute;
Ex = exporturile de bunuri și servicii;
Im = importurile de bunuri și servicii.
Consumul privat, C, reprezintă cheltuielile făcute de către gospodăriile populației
pentru cumpărarea de bunuri și servicii finale, inclusiv cele importate, în scopul
satisfacerii nevoilor curente ale membrilor lor. Elementele consumului pot fi clasificate
în consumul de bunuri durabile, de folosință îndelungată, consumul de bunuri
nedurabile, de folosință curentă, servicii: educație, sănătate, transport, servicii bancare.
Consumul privat reprezintă componenta cu ponderea cea mai mare în PIB. Orice măsură
economică care determină, direct sau indirect, scăderea consumului privat, influențează

10
negativ creșterea PIB, deoarece scăderea consumului privat nu poate fi compensată
decât în mică măsură de creșterea celorlalte componente ale cheltuielilor.
Cheltuielile guvernamentale de bunuri și servicii, G, includ acele cheltuieli făcute
de stat pentru bunuri sau servicii produse în țară sau în străinătate pentru consumul
colectiv, incluzând serviciile publice generale, apărare națională și securitatea
teritoriului, menținerea ordinii și securității publice, activități legislative și de
reglementare, cercetare și dezvoltare etc. Nu toți banii cheltuiți de stat sunt destinați
cumpărării de bunuri și servicii. Transferurile, TR, reprezintă o categorie de cheltuieli
care includ plățile pentru protecția socială și medicamente compensate, securitate
socială etc. Acestea sunt plăți făcute de sectorul guvernamental în favoarea
gospodăriilor populației, în primul rând individual, dar fără să corespundă unui schimb
de bunuri și servicii curente. În consecință, ele sunt excluse din cheltuielile guvernului
care se iau în calcul la determinarea PIB prin metoda cheltuielilor. Consumul privat
împreună cu consumul public de bunuri și servicii reprezintă consumul final.
Investițiile brute, I, includ atât cheltuielile pentru bunurile de capital fix noi, numite
investiții fixe, cât și cele care determină creșterea inventarului firmelor, numite investiții
de inventar. În statistica oficială, investițiile fixe sunt denumite Formarea brută de
capital fix, iar investițiile de inventar sunt denumite Variația stocurilor. Formarea
brută de capital fix reprezintă valoarea bunurilor durabile, active corporale și
necorporale, destinate altor scopuri decât cele militare, achiziționate de unitățile
producătoare rezidente cu scopul de a fi utilizate timp de cel puțin un an în procesul de
producție, precum și valoarea serviciilor încorporate în bunurile de capital fix. Variația
stocurilor este măsurată prin valoarea intrărilor în stoc, diminuată cu valoarea ieșirilor
din stoc și cu eventualele pierderi curente ale stocurilor datorate deteriorării fizice,
pagubelor accidentale sau furturilor. Stocurile reprezintă bunurile, altele decât cele de
capital fix, deținute la un moment dat de unitățile de producție. Creșterea stocurilor
poate avea loc în două moduri:
- bunuri care sunt produse și nu sunt vândute. Acestea fac să crească inventarul
firmei. În fapt, aceasta reprezintă echivalentul unei cheltuieli pe care firmele le fac
pentru ele însele. Această regulă este necesară deoarece în acest fel se asigură
egalitatea dintre totalul producției și totalul cheltuielilor.
- bunuri care sunt cumpărate și care reprezintă o creștere a stocurilor de materii prime,
materiale consumabile etc.
Exportul net, EXnet, reprezintă diferența dintre exporturile și importurile de bunuri și
servicii. Exporturile de bunuri și servicii reprezintă ansamblul de bunuri și servicii
furnizate de rezidenți către nerezidenți, prin intermediul vânzărilor, trocului, donațiilor
sau transferurilor. Importurile de bunuri și servicii reprezintă ansamblul de bunuri și
servicii furnizate de nerezidenți către rezidenți, prin intermediul vânzărilor, trocului,
donațiilor sau transferurilor. Exporturile sunt adăugate la totalul cheltuielilor, deoarece
ele reprezintă cheltuielile făcute de străini pentru bunuri și servicii produse în țară.

11
 milioane lei prețuri curente
2009 2010 2011 2012
Produsul Intern Brut 501139.4 523693.3 557348.2 586749.9
Consumul final efectiv, din care 404275.5 419801.2 437355.3 461936.1
Consumul final al gosp. populației 360402.1 382446.2 402129.9 424490.5
Consumul final colectiv adm. publice 43873.4 37355.0 35255.4 37445.6
Formarea brută de capital fix 122441.9 129421.8 145193.4 154279.8
Variația stocurilor 4695.5 4476.8 4428.3 -1794.5
Exportul net -30273.5 -30006.5 -29628.8 -27671.5
Sursa datelor: INS, Anuarul statistic 2012

Tabelul 2.2. Produsul Intern Brut, pe categorii de utilizări

Importurile sunt scăzute din totalul cheltuielilor, deoarece consumul, investițiile și

cheltuielile guvernamentale pentru bunuri și servicii sunt definite ca incluzând bunurile
și serviciile importate. Scăderea importurilor este necesară astfel încât totalul
cheltuielilor să reflecte numai cheltuielile făcute pentru bunurile produse în interiorul
țării. O creștere a importurilor micșorează cheltuielile făcute pentru producția internă.
În Tabelul 2.2 sunt prezentate unele date privind economia României, din
perioada 2008 – 2012. Sursa datelor este Anuarul statistic al României, ediția 2012.
Aceste date permit calculul PIB prin metoda cheltuielilor. Pentru aceasta se însumează
consumul final efectiv cu formarea brută de capital fix plus variația stocurilor, la care
se adaugă exportul net. Rezultatele calculelor sunt prezentate pe prima linie a tabelului.
Se poate observa că PIB calculat prin metoda cheltuielilor este identic cu cel calculat
prin metoda producției, prezentat în Tabelul 2.1. Consumul final efectiv este suma
dintre consumul final al gospodăriilor populației și consumul final colectiv al
administrației publice. Consumul final al gospodăriilor populației reprezintă
componenta cu ponderea cea mai mare în PIB. De exemplu, în anul 2012, ponderea
consumului final al gospodăriilor populației în PIB a fost de 72,3%.
Formarea brută de capital fix împreună cu variația stocurilor reprezintă
investițiile brute. Ca pondere în PIB, formarea brută de capital fix, sau investițiile fixe
cum se mai numesc, reprezintă componenta cu ponderea cea mai mare după consumul
final al gospodăriilor populației. Variația stocurilor poate fi negativă, ceea ce înseamnă
că stocurile de la sfârșitul perioadei de calcul sunt mai mici decât cele de la începutul
acesteia. De exemplu, în anul 2012, stocurile au scăzut cu 1794.5 milioane lei. Scăderea
stocurilor poate însemna fie o scădere a stocurilor de materii prime, materiale necesare
producției, ceea ce poate fi un semnal negativ, fie scăderea cantității de bunuri produse
și nevândute, ceea ce reprezintă o evoluție pozitivă.
Exportul net a fost negativ în fiecare din anii 2008 – 2012, ceea ce arată că în
această perioadă a existat un flux net de mărfuri dinspre alte țări spre România. Exportul
net reprezintă în acest caz o completare a ofertei de bunuri interne cu bunuri produse în
alte țări.

12
2.2.3. Metoda veniturilor pentru măsurarea PIB

Conform metodei veniturilor, denumită și metoda repartiției veniturilor, PIB se

calculează prin însumarea veniturilor factorilor de producție, adică a veniturilor celor
care au participat la obținerea producție. Un element cheie al metodei venitului îl
reprezintă conceptul de venit național brut. Venitul național brut, VNB, reprezintă
ansamblul veniturilor primare primite de către unitățile instituționale rezidente:
remunerarea salariaților, impozitele pe producție și importuri minus subvențiile,
veniturile din proprietate, cele de primit minus cele de plătit, excedentul brut de
exploatare și venitul brut mixt. VNB, la prețuri de piață, este egal cu PIB diminuat cu
veniturile primare vărsate de unitățile nerezidente și mărit cu veniturile primare primite
de la restul lumii de către unitățile rezidente.
În statistica oficială1, pentru calculul Produsului Intern Brut prin metoda veniturilor
se folosește următoarea relație:

PIB = R + EBE + AIP – ASP + IP + TV – SP

unde R reprezintă remunerarea salariaților, EBE reprezintă excedentul brut de

exploatare, AIP reprezintă alte impozite pe producție, ASP reprezintă alte subvenții pe
producție, IP sunt impozite pe produse, TV sunt taxele vamale, iar SP reprezintă
subvenții pe produse. Remunerarea salariaților este definită în Contabilitatea Națională
din punctul de vedere al angajatorului și reprezintă costul forței de muncă, cuprinzând
nu numai salariile declarate, ci și toate formele de remunerare, directă și indirectă.
Excedentul brut de exploatare este soldul contului de exploatare și reprezintă ceea ce
rămâne din valoarea adăugată creată în procesul de producție, după remunerarea
salariaților și plata impozitelor pe producție.
În Tabelul 2.3 sunt prezentate datele privind Venitul național brut în România, în
perioada 2008 – 2012. Se observă că valorile Venitului național brut sunt foarte
apropiate ca mărime de cele ale Produsului Intern Brut. Deși cele trei metode de calcul
ale PIB conduc la același rezultat, fiecare oferă o perspectivă diferită asupra economiei,
astfel încât, utilizarea tuturor face posibilă mai buna înțelegere a structurii și funcționării
economiei naționale.
milioane lei, prețuri curente
2008 2009 2010 2011 2012
Produsul Intern Brut 514700.0 501139.4 523693.3 557348.2 586749.9
Venitul național brut 499783.1 494328.7 517278.7 550058.4 576205.6
Sursa datelor: INS, Anuarul statistic 2012

Tabelul 2.3. Produsul Intern Brut, pe categorii de venituri

1
Institutul Național de Statistică, Anuarul statistic 2012, Conturile naționale

13
2.3. Produsul Intern Brut real și nivelul prețurilor

Produsul intern brut se poate modifică de la o perioadă la alta, fie ca urmare a

modificării cantității de bunuri și servicii produse, fie ca urmare a modificării prețurilor
acestora. În Tabelul 2.4 sunt prezentate datele privind PIB-ul României, în perioada
2008 – 2012. Se poate observa că PIB a fost 514.7 miliarde lei în anul 2008 și a ajuns
la circa 586.7 miliarde lei în anul 2012. PIB din anul 2012 a fost mai mare decât PIB
din anul 2011. De asemenea, PIB din anul 2011 a fost mai mare decât cel din 2010. În
procente, creșterea/scăderea PIB a fost de -6.6% în anul 2009 față de 2008, de 2.3% în
anul 2011 față de 2010 etc.
Creșterea PIB se poate datora, pe de o parte, creșterii cantității de bunuri și servicii
finale produse în decursul acestei perioade, iar pe de altă parte, creșterii prețurilor
bunurilor și serviciilor. Creșterea cantității de bunuri și servicii produse contribuie la
îmbunătățirea standardului de viață al populației, pe când creșterea prețurilor determină
scăderea acestuia. Este important deci de a stabili cărui factor i se datorează creșterea
PIB. Situația cea mai puțin dorită o reprezintă creșterea prețurilor și scăderea producției
de bunuri. În acest caz, populația se confruntă atât cu lipsa locurilor de muncă, cât și cu
inflația.
Evaluarea valorii de piață în prețurile perioadei de calcul, denumite prețuri curente,
plasează economia națională în contextul acelei perioade, reflectând condițiile în care
activitatea economică s-a desfășurat. De asemenea, prețurile curente reflectă condițiile
concurențiale, respectiv competitivitatea și capacitatea de absorbție de către piață a
bunurilor finale produse. Produsul Intern Brut în în prețuri curente este denumit Produs
Intern Brut nominal, PIBnominal. Acesta reprezintă un indicator important în ansamblul
de indicatori ce caracterizează economia națională. PIBnominal în România a fost de 514.7
miliarde lei în 2008, 501.1 miliarde lei în 2009 etc.
În comparațiile în dinamică, de la un an la altul sau pe parcursul unei perioade de
timp, PIBnominal nu răspunde cerinței de separare a influenței factorilor, nu poate pune în
evidență cât de mult a crescut sau a scăzut cantitatea bunuri și servicii finale produse.
Creșterea PIB exclusiv pe baza creșterii prețurilor și interpretarea acestei creșteri ca
fiind un lucru pozitiv este eronată, transmițând mesaje eronate către agenții economici
în legătură cu starea economiei.

2008 2009 2010 2011 2012

Produsul Intern Brut, PIB
– prețuri curente (mil. lei) 514700.0 501139.4 523693.3 557348.2 586749.9
– indicele PIB (%) 107.3 93.4 98.9 102.3 100.6
– creștere reală (%) 7.3 -6.6 -1.1 2.3 0.6
Deflatorul PIB (%) 115.3 104.2 105.7 104.0 104.7
Sursa datelor: INS, Comisia Națională de Prognoză

Tabelul 2.4. PIBnominal și Deflatorul PIB

14
 2011 2012
Denumire bun Cantitate Preț Cantitate Preț
(buc.) (u.m.) (buc.) (u.m.)
Pâine 65 1.6 90 4
Calculatoare 8 19.5 8 30

Tabelul 2.5. Cantitățile produse și prețurile practicate, în 2011 și 2012

Măsura modificării cantității reale de bunuri și servicii produse presupune calcularea

Produsului Intern Brut real, PIBreal. Produsul Intern Brut real reprezintă valoarea
bunurilor și serviciilor finale produse în interiorul țării în decurs de 1 an în interiorul
țării, evaluate în prețuri constante. Menținând neschimbate prețurile, la nivelul
perioadei de bază, se poate măsura schimbarea în volum a producției, de la o perioadă
la alta.
Pentru a exemplifica modul de calcul al PIBnominal și al PIBreal, se consideră o
economie în cadrul căreia se produc două bunuri. În Tabelul 2.5 sunt prezentate
cantităților ipotetice de bunuri produse și prețurile lor de vânzare, pentru anii 2011 și
2012. Se observă că, față de anul 2011, în anul 2012 cantitatea de pâine produsă a
crescut cu circa 38.5%, de la 65 buc. la 90 buc, iar numărul de calculatoare a rămas
neschimbat. Prețul pâinii a crescut de 2,5 ori, de la 1.6 u.m. la 4.0 u.m., iar prețul
calculatoarelor a crescut cu circa 54%, de la 19.5 u.m. la 30 u.m.
PIBnominal este egal cu valoarea bunurilor și serviciilor finale produse într-un an,
evaluate la prețurile care au prevalat în anul respectiv.

Pentru anul 2011 se obține:

Valoarea pâinii din 2011, la prețuri 2011 = 65 · 1,6 = 104 u.m.

Valoarea calculatoarelor din 2011, la prețuri 2011 = 8 ·19,5 = 156 u.m.

2011
PIBnominal = 104 u.m. + 156 u.m. = 260 u.m.

Pentru anul 2012, PIBnominal este egal cu:

Valoarea pâinii din 2012, la prețuri 2012 = 90 · 4 = 360 u.m.

Valoarea calculatoarelor din 2012, la prețuri 2012 = 8 · 30 = 240 u.m.

2012
PIBnominal = 360 u.m. + 240 u.m. = 600 u.m.

15
 PIBnominal PIBreal Deflatorul PIB
Anul
(u.m.) (u.m.) (%)
2011 260 260 100%
2012 600 300 200%

Tabelul 2.6. PIBnominal, PIBreal și Deflatorul PIB

Pentru a calcula PIBreal, se alege un an de bază. Alegerea anului de bază nu este

importantă. În exemplul dat se poate alege ca an de bază anul 2011. Metoda tradițională
pentru calcului PIBreal este aceea de a evalua producția înmulțind cantitățile de bunuri
produse într-un an cu prețurile acelor bunuri din anul de bază.

Pentru anul 2011, PIBreal este egal cu:

Valoarea pâinii din 2011, la prețuri 2011 = 65 · 1,6 = 104 u.m.

Valoarea calculatoarelor din 2011, la prețuri 2011 = 8 ·19,5 = 156 u.m.

2011
PIBreal = 104 u.m. + 156 u.m. = 260 u.m.
Pentru anul 2012, PIBreal este egal cu:

Valoarea pâinii din 2012, la prețuri 2011 = 90 · 1,6 = 144 u.m.

Valoarea calculatoarelor din 2012, la prețuri 2011 = 8 ·19,5 = 156 u.m.

2012
PIBreal = 144 u.m. + 156 u.m. = 300 u.m.

Deflatorul PIB este un indice de prețuri. Acest indice arată nivelul mediu al
prețurilor curente exprimat ca procent din prețurile anului de bază. Deflatorul PIB dintr-
un an se calculează ca raport procentual între PIBnominal și PIBreal din anul respectiv,
rezultatul fiind exprimat în procente:

Deflatorul PIB = (PIBnominal ⁄ PIBreal) · 100

Deflatorul PIB este o măsură a creșterii nivelului general al prețurilor. Dacă

PIBnominal crește, dar PIBreal rămâne neschimbat, înseamnă că a crescut nivelul prețurilor.
Când nivelul general al prețurilor crește, Deflatorul PIB este mai mare decât 100. La un
PIBreal dat, cu cât este mai mare PIBnominal, cu atât este mai mare valoarea Deflatorului
PIB.

16
 2008 2009 2010 2011 2012

PIBnominal 514700.0 501139.4 523693.3 557348.2 586749.9

Deflatorul PIB (%) 115.3 104.2 105.7 104.0 104.7
PIBreal 446400.7 480939.9 495452.5 535911.7 560410.6
Rata de creștere economică -6.6 -1.1 2.3 0.6

Sursa datelor: INS, Comisia Națională de Prognoză

Tabelul 2.7. PIBreal în România

În Tabelul 2.6 sunt prezentate valorile ipotetice ale Deflatorului PIB, în perioada
2011 - 2012. Se observă că în anul 2011 Deflatorul PIB a fost de 100% deoarece
PIBnominal și PIBreal sunt egale în anul de bază. Când mărimea deflatorului este egală cu
100%, înseamnă că nivelul general al prețurilor a rămas neschimbat.
Cum se poate observa în Tabelul 2.6, în anul 2012 Deflatorul PIB a fost 200%.
Aceasta arată că nivelul general al prețurilor a crescut de 2 ori, adică s-a dublat. Altfel
spus, în medie, prețurile bunurilor și serviciilor finale, produse în interiorul țării,
inclusiv prețurile bunurilor de capital fix, au crescut cu 100%. Creșterea nivelului
general al prețurilor se obține scăzând 100 din mărimea Deflatorului PIB. Dacă
Deflatorul PIB este egal, de exemplu, cu 104,5%, rezultă că nivelul general al prețurilor
a crescut cu 4,5%.
Folosind datele din Tabelul 2.4, se poate calcula PIBreal realizat în România, în
perioada 2008 - 2012. Pentru aceasta este necesară deflatarea PIBnominal, adică
împărțirea PIBnominal la Deflatorul PIB. Rezultatele obținute sunt prezentate în Tabelul
3.7. PIBreal dintr-un an se calculează folosind ca an de bază anul anterior. De exemplu,
PIBreal din anul 2009, egal cu 480939.9 mil. lei, este calculat evaluând producția anului
2009, în prețurile anului 2008. De asemenea, PIBreal din anul 2010, care este egal cu
495452.5 mil. lei, este calculat prin evaluarea producției anului 2010 în prețurile anului
2009 etc.
Se observă că dacă Deflatorul PIB este mai mare decât 100, ceea ce s-a întâmplat în
România în fiecare din anii 2008 – 2012, PIBreal este mai mic decât PIBnominal. Creșterea
PIBnominal este determinată, în acest caz, nu doar de creșterea volumului fizic de bunuri
și servicii, ci și de creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor.

2.4. Măsurarea creșterii economice

Determinarea PIBreal permite calcularea ratei de creștere economică. Aceasta

reprezintă procentul de modificare a cantității de bunuri și servicii produse într-un an,

17
comparativ cu anul anterior. Pentru a calcula rata de creștere economică, se utilizează
formula:

PIBreal din anul anterior

Rata de crestere economica   100 - 100
PIBreal din anul curent

PIBreal din anul curent și PIBreal din anul anterior trebuie să fie calculate folosind
prețurile aceluiași an de bază. În Tabelul 2.7, PIBreal al fiecărui an este calculat folosind
prețurile anului anterior. Ca urmare, datele nu sunt comparabile. Rata de creștere
economică nu se va calcula prin simpla raportare a acestor valori. De exemplu, rata de
creștere economică din anul 2010 calculată prin relația:

(495452.5 / 480939.9) · 100 – 100 = 3.01%

este incorectă. Pentru a face un calcul corect, trebuie asigurată comparabilitatea datelor.
Deoarece PIBreal din anul anterior este egal cu PIBnominal din anul anterior (în anul de
bază, PIBreal este egal cu PIBnominal), pentru calculul ratei de creștere economică se va
împărți PIBreal din anul curent la PIBnominal din anul anterior. De exemplu, rata de
creștere economică pentru anul 2010, calculată corect este:

(495452.5 ⁄ 501139.4) × 100 – 100 = – 1.1%

2010 2009
PIBreal PIBnominal

Cifra –1.1% arată că, în anul 2010, comparativ cu anul 2009, producția a scăzut cu
1.1%. Rata de creștere economică pentru anii 2009 - 2012 este prezentată în Tabelul
2.7. Rata de creștere economică din anul 2008 nu poate fi calculată, deoarece nu sunt
prezentate datele privind mărimea PIBnominal din anul 2007. Rata de creștere economică
permite aprecierea rezultatelor măsurilor de politică economică, previzionarea ciclurilor
economice și efectuarea unor comparații internaționale.

2.5. Comparații internaționale

Comparațiile internaționale sunt utile pentru a aprecia forța economică a fiecărei țări,
comparativ cu celelalte, și pentru a pune în evidență resursele pe care le au la dispoziție
locuitorii țării respective pentru consum sau economisire. Două probleme speciale apar
în efectuarea comparațiilor internaționale folosind PIBreal. Prima se referă la necesitatea
convertirii PIBreal în aceleași unități de măsură ca cele folosite de alte țări.

18
 moneda u.m. România Ungaria

PIB, prețuri curente națională miliarde 626,200 28885,535

PIB, prețuri curente $ SUA miliarde 183,785 130,563
PIB pe locuitor, prețuri curente națională unități 29405,154 2914158,471
PIB pe locuitor, prețuri curente $ SUA unități 8630,186 13171,985
PIB la paritatea puterii de cump. $ internaționali miliarde 280,658 196,618
PIB la par. pt. de cump., pe loc. $ internaționali unități 13179,168 19836,122

Sursa datelor : International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, October 2013

Tabelul 2.8. Indicatori macroeconomici România și Ungaria

Cea de-a doua privește necesitatea utilizării în evaluarea valorii bunurilor și

serviciilor, pentru țările supuse comparației, a aceluiași sistem de prețuri.
În Tabelul 2.8 sunt prezentate câteva date referitoare la Produsul Intern Brut al
României și Ungariei, în anul 2013. A compara PIBreal al României, exprimat în lei, cu
PIBreal al Ungariei, exprimat în forinți, nu are sens. Faptul că în anul 2013 România a
avut un PIB, exprimat în prețuri curente, de 626,200 miliarde lei, iar Ungaria a avut un
PIB, exprimat de asemenea în prețuri curente, de 28885,535 miliarde forinți, nu aduce
un plus de informație util în compararea capacităților productive ale celor două țări.
Comparația se poate realiza prin exprimarea PIB al ambelor țări în dolari SUA. Se
observă că, în anul 2013, România a avut un PIB, în prețuri curente, de 183,785 miliarde
de dolari SUA, în timp ce Ungaria a avut un PIB de 130,563 miliarde de dolari SUA.
Rezultă că, în anul 2013, în România s-a produs o cantitate mai mare de bunuri decât în
Ungaria.
Comparația trebuie să țină cont și de mărimea celor două țări. Pentru a face acest
lucru, se divide PIB la numărul de locuitori. Rezultatele obținute schimbă perspectiva
asupra activității economice din cele două țări: PIB pe locuitor, în prețuri curente, în
Ungaria, a fost mai mare decât cel din Romania. În anul 2013, PIB pe locuitor în
Ungaria a fost de 13.171,985 $, cu circa 52,6% mai mare decât cel din România, care a
fost de 8.630,186 $. Altfel spus, unui locuitor din România îi revine o producție cu circa
34% mai mică decât unuia din Ungaria.
Comparația trebuie să țină cont și de mărimea celor două țări. Pentru a face acest
lucru, se divide PIB la numărul de locuitori. Rezultatele obținute schimbă perspectiva:
PIB pe locuitor, în prețuri curente, în Ungaria, a fost mai mare decât cel din România.
În anul 2013, PIB pe locuitor în Ungaria a fost de 13.171,985 $, în timp ce în România
a fost de 8.630,186 $, adică cu circa 52,6% mai mare. Altfel spus, un locuitor din
România produce cu circa 34% mai puține bunuri decât un locuitor din Ungaria.

19
 Această comparație sugerează că românii au un nivel de trai mai scăzut decât
ungurii, deoarece venitul depinde de producția realizată. Deși nivelul de trai depinde și
de alți factori, producția de bunuri are un rol semnificativ în determinarea acestuia.
Pentru a avea o imagine corectă asupra standardului de viață, este necesar să se țină cont
și de nivelul prețurilor pe care bunurile le au în cele două țări. Astfel de comparații
utilizează prețurile denumite paritatea puterii de cumpărare sau PPP.
Unitățile de măsură pentru calculul parității puterii de cumpărare sunt dolarii
internaționali, care au aceeași putere de cumpărare pe care dolarii americani o au în
SUA. Calculând PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, se observă că
decalajul reflectat de PIB nominal pe locuitor dintre Ungaria și România, în termeni
procentuali, se păstrează. PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, în anul 2013,
a fost în Ungaria de 19.836,122 dolari internaționali, iar în România de 13.179,168
dolari internaționali, ceea ce arată că venitul avut la dispoziție de un locuitor din
România este cu circa 34% mai mic decât cel pe care-l are la dispoziție un locuitor din
Ungaria. Acest lucru arată că în Ungaria, nivelul prețurilor este foarte apropiat de cel
din România.

2.6. Aplicații

Aplicația 1
În Tabelul 2.9 sunt prezentate câteva date privind activitatea economică din
România, în anul 2011. Folosind aceste date:
a. Determinați ponderea consumului privat, C, în PIB.
b. Determinați mărimea investițiilor brute, I, și ponderea lor în PIB.
c. Ce semnificație are faptul că exportul net este negativ?

Răspuns
a. În acest caz, PIB se poate calcula prin metoda cheltuielilor. Relația de calcul folosită
este:

PIB = C + G + I + EXnet

unde:
PIB = Produsul Intern Brut, în prețurile pieței;
C = consumul privat;
G = consumul public de bunuri și servicii;
I = investițiile brute;
EXnet = exportul net = (Exporturi – Importuri).

20
 Anul 2011
Simbol
(mil. lei)

Consum final efectiv C+G 437355,3

Consum final al gospodăriilor populației C 402129,9
Consum final al administrațiilor publice G 35225,4
Formarea brută de capital fix FBCF 145193,4
Variația stocurilor VS 4428,3
Exporturi EX 222944,9
Importuri IM 252573,7
Exportul net EXnet -29628,8

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică

Tabelul 2.9. Categorii de utilizări ale producției realizate

Se obține:

PIB = 402129.9 + 35225.4 + (145193.4 + 4428.3) + (– 29628.8) = 557348.2 mil. lei

Ponderea consumului privat, C, în PIB este egală cu:

Consumul privat, C 402129.9

100  100  72.1%
Produsul Intern Brut, PIB 557348.2

b. Investițiile brute, I, se calculează ca sumă dintre Formarea brută de capital fix și

Variația stocurilor. Se obține:

I = FBCF + VS = 145193.4 + 4428.3 = 149621.7 mil. lei

Ponderea investițiilor brute, I, în PIB este egală cu:

Investitiile brute, I 149621.7

100  100  28.8%
Produsul Intern Brut, PIB 557348.2

c. Exportul net se calculează ca diferență dintre Exporturi și Importuri. O valoare

negativă a exportului net arată că, în anul 2011, s-au cumpărat bunuri și servicii din
străinătate cu 29628,8 mil. lei mai mult decât valoarea bunurilor care s-au vândut
către străinătate. Acesta poate fi semnul unei slabe competitivități a întreprinderilor
rezidente în raport cu concurenții străini.

21
 Pe de altă parte, acest sold negativ se poate interpretat ca fiind rezultatul unui
exces de cheltuieli a agenților rezidenți. Pentru a pune în evidență acest lucru, relația
Y = C + G + I + Ex – Im se poate scrie sub forma:

Y – (C + G + I) = Ex – Im.

Expresia (C + G + I) reprezintă cheltuielile agenților rezidenți, inclusiv ale

administrației publice, pentru bunuri și servicii și pentru bunuri de investiții, iar Y
este valoarea producției interne. Faptul că diferența Ex – Im = EXnet este negativă
echivalează cu faptul că (C + G + I) depășește valoarea lui Y. Ecartul între producția
internă și cererea internă este egal cu exportul net, sau, echivalent, cu soldul balanței
comerciale. Această echivalență permite înțelegerea faptului că, în lupta contra
deficitelor balanțelor lor de plăți, numeroase țări adoptă măsuri de austeritate care
vizează reducerea cheltuielilor interne, în mod deosebit a consumului privat și
public.

Aplicația 2

În Tabelul 2.10 sunt prezentate valorile unor indicatori macroeconomici care se

referă la economia României, în anul 2011.
a. Poate fi calculat PIB folosind aceste date? Ce metodă de calcul se aplică în acest
caz? Care este relația de calcul care se aplică? Cât este valoarea PIB?
b. Ce semnificație are noțiunea de consum intermediar? Cum este luat consumul
intermediar în calculul PIB? Ce semnificație are o valoare mare a consumului
intermediar, comparativ cu valoarea producției de bunuri și servicii?

Răspuns

a. Datele din Tabelul 2.10 permit calculul PIB prin metoda producției. Relația de calcul
este:
PIB = VAB + IP + TV – SP
unde:
PIB = Produsul Intern Brut, în prețurile pieței;
VAB = valoarea adăugată brută;
IP = impozite pe produs;
TV = taxe vamale;
SP = subvențiile pe produse.

22
 Anul 2011
Denumire indicator Simbol
(mil. lei)
Producția de bunuri și servicii PGB 1.123.113,6
Consumul intermediar CI 635.380,4
Valoarea adăugată brută VAB 487.733,2
Impozite pe produs IP 70.181,9
Subvenții pe produs SP -566,9
Taxe vamale TV 0,0
Sursa datelor: Institutul Național de Statistică

Tabelul 2.10. Indicatori macroeconomici 2011, în România

Valoarea adăugată brută sau valoarea nou creată în procesul de producție, VAB,
se determină scăzând din producția totală de bunuri și servicii, PGB, consumul
intermediar, CI:
VAB = PGB – CI = 1123113,6 – 635380,4 = 487733,2 mil. lei
Impozitele pe produs, IP, sunt impozite datorate pe unitatea de bun sau serviciu
produs sau schimbat. Taxele vamale, TV, reprezintă drepturi asupra importurilor,
prelevate de administrația publică. Subvențiile, SV, reprezintă transferuri curente pe
unitatea de bun produsă sau importată, fără contrapartidă, făcute de administrația
publică în beneficiul producătorilor rezidenți, în scopul influențării nivelului lor de
producție, a prețurilor sau a remunerării factorilor. Se obține:

PIB = VAB + IP + TV – SP = 487.733,2 + 70.181,9 – 566,9 = 557348,2 mil. lei

b. Consumul intermediar, CI, reprezintă, bunurile sau serviciile cumpărate de firme de

la alte firme, consumate în aceeași perioadă în care au fost produse, pentru
producerea sau comercializarea altor bunuri și servicii. În consumul intermediar se
includ cheltuieli cu materiile prime și materialele, combustibili, energie, apă,
redevențe, locații de gestiune, chirii, reclamă, etc. Pentru a evita dubla înregistrare,
consumul intermediar se scade din valoarea totală a producției de bunuri și servicii.
Un consum intermediar ridicat reflectă o valoare adăugată redusă. La același
nivel al producției de bunuri și servicii, cu cât consumul intermediar este mai mare,
cu atât valoarea adăugată brută este mai scăzută. Valoarea nou creată în procesul de
producție este redusă atunci când activitățile economice presupun implicarea într-o
mică măsură a resurselor interne. Un exemplu de astfel de activități sunt cele în
regim de lohn. Acestea sunt axate pe producerea de bunuri folosind forța de muncă
locală necalificată sau puțin calificată, considerată ieftină pe plan internațional.
Materiile prime necesare realizării producției se importă, se prelucrează sumar, după
care se exportă. Creșterea valorii adăugate asigura durabilitatea activităților
economice într-o țară.

23