Sunteți pe pagina 1din 4

Agresivitatea la copii

Mușcă?! Împinge?! Trage de păr?! Copilul tău s-a năpustit vreodată asupra altuia și l-a rănit? Poate un alt copil
agresiv l-a deranjat pe al tău? Aproape toți părinții fac eforturi pentru a înțelege și a-și ajuta copiii când îi rănesc pe
alții sau sunt chiar ei răniți de către alți copii. E un șoc pentru noi prima oară când drăgălașii nostri fii sau fiice
mușcă dintr-o dată pe cineva sau aruncă cu ceva în bebelușul familiei. Iată câteva principii care să vă ghideze pentru
a înțelege și potoli agresivitatea copiilor, așa încât ei să se poată relaxa și bucura de prietenii și frații lor.

Mai întâi, este necesar să întelegem că copiii nu vor să facă rău nimănui. Ei ar prefera să se distreze, să se simtă în
siguranță și iubiți. Ei se joacă frumos atunci când se simt conectați.Atunci când copiii pierd sentimentul de
conectare, ei se simt încordați, speriați sau izolați. În această stare de ”urgență emoțională”, ei se năpustesc asupra
altor copii. Copiii nu intenționează să fie răutăcioși. De fapt, agresivitatea nu poate fi controlată de copii.De
exemplu, într-o dimineață obișnuită la grădiniță, vocea interioară a emoțiilor copilului ar putea spune:
Mama a plecat. Nu mă place – m-a grăbit jos din pat apoi mi-a ordonat să-mi mănânc micul dejun. A gângurit la
bebeluș, dar pe mine nu mă place. Mă simt îngrozitor. Uite-l pe Joey. El pare fericit. El de ce are posibilitatea să fie
fericit?Copilul e iubit. Are părinți buni. Dar când se simte deconectat ar putea să se răzbune pe ceilalți.

Dacă un copil se simte în siguranță, îți va arăta mai ușor sentimenteleCând se simt în siguranță să-și arate
sentimentele, copiii supărați nu vor răni pe nimeni. Ei simt o legătură puternică cu părintele sau educatoarul și vor
apela la ajutorul celei mai apropiate persoane iubite. Vor plânge și vor elibera ghemul de sentimente de frică și
suferință pe care îl au. Adultul care ascultă și permite copilului să se ”destrame” îi face copilului un cadou uriaș –
oferă destulă grijă și afecțiune cât să-i permită copilului să vindece sentimentele care îi fac viața grea.

Dacă un copil NU se simte în siguranță, poate semnaliza nevoia pentru atenție devenind agresiv.Copilul care
se dezlănțuie agresiv se simte trist, înspăimântat sau singur. Nu pare să-i fie frică atunci când mușcă, impinge sau
lovește, dar frica este de fapt miezul problemei lui. Frica îl privează pe copil de sentimentul de afecțiune față de
ceilalți. Încrederea naturală a copilului este înăbușită de sentimente precum: ”Nimeni nu mă înțelege. Nimănui nu-i
pasă de mine.” Dacă privești cu atenție poți să vezi cum aceste sentimente transformă fața copilului, chiar înainte de
a se dezlănțui, furându-i flexibilitatea și sclipirea din priviri.

Copiii au aceste sentimente de izolare indiferent de cât de apropiați și iubitori sunt părinții lor. Unii copiii sunt
înspăimântați și agresivi doar ocazional. Unii copiii au constant sentimentul de frică și disperare care provine din
circumstanțe ce nu au putut fi controlate de nimeni. Copiii dobândesc frica dintr-o naștere dificilă, ca urmare a unor
tratamente medicale, a tensiunilor din familie, a tristeții celor din jurul lor sau ca urmare a absenței unor persoane
dragi. Orice moment în care copilului i-a fost frică, poate crea o tendință către agresivitate.

Părinții și educatorii au puterea de a ajuta un copil agresiv. Agresivitatea nu poate fi ștearsă folosind rațiunea,
argumentele logice sau Time Out. Ghemul interior de emoții intense nu poate fi atins cu recompense și pedepse.
Copilul nu-și poate controla comportamentul din momentul în care se simte deconectat.

Primul pas pentru a ajuta un copil agresiv este să oprim comportamentul apropiindu-ne și oferind conectare. Apoi,
ascultarea îl ajută să vindece suferința pe care o simte. Copilul va râde sau va plânge, va tremura, va transpire sau se
va zbate cu putere. Adultul oferă conectare și siguranță și timpul necesar copilului pentru a se elibera de frică.
Plânsul, zbuciumul fizic și transpiratul ajută sistemul limbic – partea de creier care dă alarma emoțională atunci când
simte frică – să își restabilească ordinea și să funcționeze creând o breșă pentru sentimentele ce nu pot fi controlate.
Iată câțiva pași simpli pe care îi poți urma atunci când copilul devine agresiv. Cu timpul, aceste măsuri vor goli
creierul copilului de emoțiile care cauzează agresivitatea, îl vor apropia de tine și îl vor face mai flexibil în joaca cu
ceilalți copii.

Cunoaște-ți copilul și pe tine însuți

Roagă pe cineva să te asculte cât timp vorbești despre sentimentele care te încearcă pe tine atunci când copilul este
agresiv. Comportamentul supărător declanșează în noi o serie de emoții – frică, furie, vină – care ne fac incapabil să
arătăm căldură, ba mai mult ne face să reacționăm astfel încât să-I speriem și mai tare pe copii. Vorbind cu un alt
adult și descărcând aceste sentimente te ajută să te pregătești pentru a-l ajuta pe copilul tău.

Observă. În ce condiții copilul este copleșit de frică? Cumva după ce mami a fost plecată la o ședință cu o seară
înainte? Poate după ce au fost certuri în casă? Sau poate când se adună mai mulți copii la un loc? Când e lăsat să se
joace singur cu un frate într-o altă camera? În general, părinții pot ghici destul de bine când copilul lor se simte
deconectat și devine agresiv.

Nu te amăgi! Nu mai spera că ”de data asta nu se va întâmpla”. Pregătirea emoțională este importantă. Dacă atunci
când vă hârjoniți, copilul te mușcă, fii pregătit mental că o va face din nou și data următoare.

”Patrulează” cu atenție dar prietenos pentru a surprinde comportamentul de cum se declanșează

Fii pregătit pentru agresivitate rămânând în apropierea copilului. Vino atât de aproape cât este necesar pentru a
ajunge la copil imediat în caz că se manifestă agresiv.

Când comportamentul așteptat se manifestă, este necesar să fii destul de aproape pentru a
interveni rapid și calm pentru a opri mânuța copilului tău să aterizeze în părul cuiva ori dinții lui să te composteze
sau pumnișorul să lovească un prieten. Deoarece copilul nu poate controla comportamentul agresiv, are nevoie
de tine pentru a-l opri să rănească pe cineva. Poți să spui ceva de genul: ”Nu te pot lăsa să-l lovești pe Jamal” sau
”Oh, nu, nu cred că vreau ca dințișorii ăia să se apropie mai mult”, în timp ce îi ții fruntea la câțiva centimetri de
umărul tău.

Oprește comportamentul apoi Rămâi și Ascultă

După ce ai oprit comportamentul, conectează-te! Dă-i copilului supărat contact visual, o voce caldă și contact fizic
blând. Are nevoie de un semn că e în regulă să-ți arate cum se simte. Poți să spui lucruri precum: ”Știu că nu te simți
bine”, ”Sunt aici și am să te mențin în siguranță”, ”Se pare că ți-e greu acum”, ”Spune-mi te rog despre cum îți
este”, ”Nimeni nu e supărat pe tine” sau ”Vreau să stau cu tine acum”.

Sentimentele care cauzează agresivitatea vor ieși la suprafață. Plânsul și lupta fizică le vor ajuta pe copil să se
elibereze de emoțiile care îl determină să se comporte astfel. Nu te aștepta de la copilul tău să fie rezonabil. Cel mai
probabil el nu va folosi cuvinte pentru a-ți spune cum se simte. Limbajul corporal sau tonul pe care plânge sau urlă
îți vor vorbi. Arată-i afecțiunea ta în timp ce se revoltă plin de supărare. Menține pe toată lumea în siguranță
limitându-i mișcările atunci când este nevoie – prinde-i încheietura pentru a nu-ți smulge ochelarii sau pune-i o
mână în jurul taliei pentru a nu-i permite să te lovească peste picioare.

În timp ce își descarcă de emoțiile puternice nu poate raționa. Nu-i ține predici și nu-i da explicații. Chiar și copiii
foarte mici știu diferența între bine și rău. Dar când sunt inundați de sentimente, nu pot asculta vocea interioară a
rațiunii și nici pe a ta. După ce sentimentele nefericite s-au dizolvat, copilul poate să-și amintească singur principiile
și valoriile pe care i le-ai insuflat.

Dacă ajungi prea târziu, decide pe cine vei asculta mai întâi.

Dacă ajungi la locul faptei prea târziu, atunci mai mulți copii vor avea nevoie de ajutorul tău. Îndepărtează primejdia
imediat. Pune mâna peste jucăria ce stă să fie aruncată, descleștează degetele copilului din părul surioarei lui.

Nu arunca vina, nu rușina și nu pedepsi! Acest fel de acțiuni mai mult înspăimântă copilul și îl izolează. Adăugă
alte răni la cele care deja cauzează agresivitatea în copilul respectiv.

Decide-te pe cine vei asculta mai întâi. Atât agresorul cât și victima au nevoie de tine. Vei fi mult mai eficient
dacă te vei concentra pe rând pe fiecare copil, dându-le câte un moment de atenție. Încearcă să dai aceeași cantitate
de atenție și agresorului și victimei. Bineînțeles, cineva trebuie să verifice daunele suferite de victimă și să-i arate că
îi pasă. Dacă hotărăști să te concentrezi pe agresor, îi poți spune copilului care a fost rănit: ”Îmi pare rău. Asta a
durut. Am să stau un moment cu tine. Apoi trebuie să o văd pe Marla și să o ajut – cred că era tare supărată dacă ți-a
făcut așa ceva.” Ai putea să încerci să ții aproape copilul care plânge în timp ce oferi asistență agresorului.

Fă tot ce poți pentru a îndepărta sentimentul de vină

Trebuie să înțelegi următorul lucru, copiii care rănesc alți copii se simt deja vinovați și se îndepărtează și mai
mult de oameni decât o fac deja. Vinovăția șterge din mintea copilului abilitatea de a arăta că îi pasă. Acea privire
care spune ”Nu-mi pasă” este înșelătoare. De fapt copilul are inima sfâșiată pentru că a ajuns atât de disperat. De
multe ori, acest sentiment îi împiedică pe copii să plângă și să se elibereze de sentimentele care i-au copleșit și care
au cauzat agresivitatea.

Dacă nu plâng sau nu se luptă cu sentimentele care sunt sursa agresivității, vor avea în continuare probleme în a-și
controla impulsurile agresive, deci obiectivul tău trebuie să fie CONECTAREA. Un copil care se simte conectat
poate să își vindece fricile. Un copil care NU se simte conectat, NU poate să lucreze cu fricile lui.

Fii generos cu conectarea! Copiilor le vine mai ușor să se conecteze cu tine dacă află că îți dorești să fi ajuns la timp
să-i ajuți. Ai putea să spui ceva de genul: ”Îmi pare rău că nu am observat că ești supărat pe Ginger. E treaba mea să
vă mențin în siguranță. Știu că nu ai vrut să-i faci rău.”
Dacă în acet moment copilul poate plânge sau face un tantrum, atunci procesul de vindecare a început. ASCULTĂ!
Uneori, simpla ta prezență poate sparge crusta izolării, iar sentimentele pot curge nestăvilite. Sentimentele pe care le
exprimă acum sunt sursa problemei. Ar putea să se simtă furios pe tine sau deodată să îi fie frică să fie atins sau să îl
înspăimânte apropierea de tine. Aceste răspunsuri de frică indică încrederea pe care o are copilul că tu poți face față
celor mai înspăimântătoare și sălbatice sentimente ale lui. Dă-i șansa să elibereze aceste sentimente până când
ajunge la o stare de calm. Va decide singur când a terminat.

Un copil care nu-și poate arăta sentimentele nu e defect, doar se simte pierdut și izolat

Uneori, un copil care a rănit pe cineva, nu poate simți nimic. Sentimentul de vină înconjoară cu un gard înalt sufletul
lui. Nu se simte deloc în siguranță. Poate cel mai bun lucru pe care îl poți face este să petreci cu el un moment – sau
cinci sau zece – în care să îi acorzi atenția ta făcând ceva ce el își dorește. Nu înseamnă că îi recompensezi
comportamentul ”rău”. De fapt, îl ajuți pe copilul tău să se reconecteze. El are sentimente puternice pe care are
nevoie să le elibereze și în scurt timp va găsi un motiv să se supere și vei avea astfel ocazia să ajuți din nou. Pretexte
foarte ușor de accesat ar putea fi faptul că nu-și găsește jucăria preferată sau că urăște cum i-ai tăiat sendvișul.
Aceste mici pretexte îi permit copilului să plângă așa cum nu a putut-o face înainte.

Fă tot ce poți pentru a încuraja apropierea și a restabili conectarea

Încurajează copilul să vină la tine când este supărat. Copiilor nu le vine ușor să facă asta atunci când poartă în suflet
un ghem de tensiuni, dar oferind alternativa în care tu îți dorește să vină la tine când are nevoie de ajutor, setează
direcția pe care o poate urma în etapele următoare ale vieții. După multe episoade de plâns în brațele tale și după
ce a eliberat o parte din frici, ai mai mari șanse să caute ajutorul tău în loc să rănească pe cineva atunci când
se simte deconectat.

Petrece timp cu copilul și încearcă să-i stârnești râsul cât de des poți. Conectarea prin joacă, cu un adult blând, poate
fi o metodă puternică de a păstra sentimentul de apropiere mai mult timp. Senzația de apropiere și stare de bine, îl
vor ajuta să rămână în buni termeni cu prietenii și frații săi.

Ceea ce trebuie să-ți amintești este că un copil agresiv este un copil condus de frică. Nu te lăsa păcălit de crusta
subțire ca o hârtie a comportamentului pe care îl expune și cu care își protejează inima fragilă. S-a întâmplat ceva ce
l-a speriat, iar el face tot ce poate pentru a se proteja. Acum așteaptă pe cineva, posibil chiar pe TINE, să se apropie
și să întrebe ce s-a întâmplat, să asculte și să-i spună că e un copil bun chiar și atunci când se simte rău.

Dacă te-ai săturat sau ești furios pe comportamentul copilului tău, caută un alt adult care să te asculte pe tine, fără să
te judece și fără să-ți dea sfaturi. Vorbește despre ceea ce-ți vine ție să faci atunci când începe comportamentul
agresiv. Vorbește despre cum era tratată agresivitatea atunci când erai tu copil. Cei mai mulți dintre noi simt nevoia
să fie agresivi atunci când copiii lor sunt agresivi cu ceilalți. Găsește în sufletul tău gândurile care te fac să râzi și să
plângi. Stai pe firul acestor gânduri și eliberează conglomeratul de sentimente care te tensionează atunci când încerci
să intervii sau să te conectezi. Uneori ajută să îți scuturi zdravăn partenerul de ascultare, să lovești cu pumnii în
canapea sau să găsești o altă metodă de a-ți elibera energiile agresive. Acest fel de ascultare îți va permite, în
momentele dificile, să rămâi concentrat pe copil în loc să fii distras de propriile tale tensiuni.

Educatoare :

Malaescu Denisa Maria

Stoenescu Maria Denisa

S-ar putea să vă placă și