CRESC ŞI MĂ EDUC SĂ FIU VOIOS ŞI

SĂNĂTOS!

Sportul e rugăciunea trupului.

Salvador Dali
  O componentă importantă a formării personalităţii prin care se
urmăreste dezvoltarea armonioasă şi sănătoasă a individului din punct de
vedere biologic, în conformitate cu sintagma lui Juvenal „Mens sana in
corpore sano” este educaţia fizică. Rolul educaţiei fizice a fost evidenţiat
şi susţinut din antichitate şi până în zilele noastre, la fel şi sportul ca
mijloc de consolidare a personalităţii umane.
Datorita caracterului practic-aplicativ educaţia fizică se înscrie
printre disciplinele cu mari posibilităţi de realizare a obiectivelor
generale ale învăţământului. În acest sens , ea contribuie la creşterea
capacităţii de muncă, înzestrarea copiilor cu priceperi, deprinderi şi
obişnuinţe transferabile în activitatea productivă, dezvoltarea acelor
calităţi motrice solicitate în aceste activităţi, obişnuirea cu spiritul de
echipă, cu activitatea în grup, cu disciplina, ordinea, exigenţa.
Educaţia fizică este acea latură a educaţiei prin care se urmăreşte
realizarea unei armonii între elementele biologice şi cele psihice ale
personalităţii umane. Educaţia fizică contribuie la dezvoltarea funcţională
a sistemului nervos, asigurând condiţii favorabile pentru activităţile
intelectuale, contribuie la educarea conştiinţei şi conduitei morale, la
formarea unor trăsături de viaţă şi caracter şi la formarea calităţilor,
priceperilor şi deprinderilor motrice.
Aria curriculară Educaţie fizică şi sport are contribuţii specific
pentru toate competenţele cheie aferente învăţământului preuniversitar,
de aceea o regăsim reflectată prin categoria de activitate Educaţie fizică
şi la nivelul preşcolar.
Prin intermediul programei, aceasta se prezintă structurată în
conformitate cu posibilităţile de dezvoltare fizică armonioasă şi de
comportament al copiilor,corespunzător nivelelor de vârstă.
În planul cadru al învăţământului preşcolar, educaţia fizică este
prevăzută numai o singură oră, dar educatoarea poate în fiecare zi să facă
mişcare cu copiii, în activităţile la alegere sau în momentul de educaţie
fizică. Programa şcolară prevede formarea deprinderii motrice de bază
aplicativ-utilitare şi euritmie. Spre deosebire de celelalte activităţi,
activitatea de educaţie fizică presupune instruirea şi formarea copilului în
şi prin mişcare. Activitatea fizică are o pondere însemnată în dezvoltarea
fizică corectă şi armonioasă a copilului. Exerciţiul fizic stimulează nu
numai respiraţia ci şi circulaţia sangvină care întăreşte şi dezvoltă
sistemul muscular şi osos şi realizează puntea de legătură între gândire şi
acţiune.
 În grădiniţă de copii educaţia fizică îmbracă forme variate. Din
aceste forme se desprind activităţile comune:gimnastica de înviorare,
plimbările, jocurile şi activităţile alese.
La vârsta preşcolară copilul simte dorinţa de a se mişca, fiind atras mai
mult de activităţile dinamice decât de cele statice.
Este greşit atunci când părinţii, bunicii stopează dorinţa de mişcare
liberă a copilului pe motive că transpiră sau ,,trage aer rece în piept" şi ca
urmare va răci, se va îmbolnăvi ori se va lovi.
Activitatea predominantă la această vârstă este jocul. Prin jocurile
şi exerciţiile motrice, jocurile distractive cu text şi cânt, concursuri
sportive, dansuri tematice, dansuri populare desfăşurate cu preşcolarii, în
condiţii de respectare a particularităţilor de vârsta şi a unor norme
igienico-sanitare, urmărim ca obiective:
 întărirea stării de sănătate, călirea organismului şi creşterea capacitaţii
generale la efort prin cei trei factori: aer, soare, apă;
 stimularea proceselor de creştere şi asigurarea dezvoltării fizice
armonioase, întărirea tonicităţii si traficităţii musculare generale -
prevenirea instalării atitudinilor fizice deficiente;
 dezvoltarea capacităţii de orientare în spaţiu, de percepere a
componentelor temporale;
 dezvoltarea calităţilor. motrice de bază: viteză, îndemânare, rezistenţă şi
forţă;
 perfecţionarea deprinderilor motrice: mers, alergare, săritură, căţărare,
aruncare, prindere;
 formarea unei ţinute corecte;
 educarea şi perfecţionarea trăsăturilor morale pozitive a personalităţii
copilului.
Jocul este mijlocul prin care se educa la cel mai înalt nivel relaţiile
de grup, favorizând manifestarea iniţiativei, indepemdenţei, a
reponsabilităţii. În joc apar relaţii de grup în formele cele mai complexe
de intercondiţionare.Coeziunea, unitatea în acţiuni şi efortul tuturor
condiţionează reuşita.
Jocurile de mişcare permit manifestarea complexă şi favorizează
dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de bază sau specifice, a
calităţilor motrice, precum şi a deprinderilor moral-volitive.
Din experienţă proprie, pot spune că nevoia de mişcare a copiilor la
vârsta de 3-6 ani este foarte mare. Ei ştiu să meargă, să sară, să se caţere,
să alerge, sunt capabili să înveţe jocuri, cântece, să se concentreze asupra
câteorva lucruri, mai ales asupra celor care îi amuză.
Ţinând cont de această constatare, am abordat activităţile de
educaţie fizică într-o manieră distractivă. Astfel, i-am antrenat în diverse
jocuri care presupun mişcare iar ei au fost mult mai cooperanţi decât dacă
i-aş fi obligat să facă gimnastică la comandă: ,,atenţie, sus mâinile”, ,,sări
într-un picior”etc. În loc de acestea le-am spus:,,hai, să zburăm ca
păsărelele”, ,,agitaţi-vă aripile, săriţi”!
 Practicarea jocului se împleteşte armonios cu factorii naturali de
mediu în preocupările educaţionale ale omului dintotdeauna.
Dar există şi jocuri, exerciţii care urmăresc, în mod special,
dezvoltarea inhibiţiei voluntare şi a autocontrolului asupra reacţiilor
motrice.
Pornind de la exerciţii de înviorare având ca tematica imitarea
mişcărilor vietăţilor si fiinţelor apropiate de lumea lor înconjurătoare
(ex:,,zburăm ca fluturaşii", ,,roata mică, roata mare", ,,ne târâm ca
şarpele"), continuând cu exerciţii de încălzire a muşchilor mici ai mâinii
în vederea coordonării ocolo-motrice pentru executarea scrisului,
desenului, modelajului, picturii, activităţilor practice (ex: "ploaia"
"cântam la pian", "batem toba", "scuturăm frunzele"), ajungem la
jocurile distractive, jocurile cu text si cânt sau concursuri sportive,cu
implicarea unei concentrări maxime din punct de vedere psihic si au ca
scop relaxarea organismului sub o formă mai mult sau mai puţin
dinamică (ex: ''Mişcă vântul frunzele", "Albinuţa şi florile", " În pădure",
"Ciupercuţele", "Şoriceii şi pisica", "Barza şi broaştele", "Vânătorii şi
veveriţele"). Concursurile sportive au şi rolul de a dezvolta calităţile
motrice într-o formă plăcută şi pot fi desfăşurate ca o evaluare a
deprinderilor formate şi cu ocazia unor evenimente din viaţa
preşcolarilor( ex: "Ştafeta", "Cel mai bun biciclist", "Aruncă la ţintă",
"Copiii îndemânatici"). Un rol la fel de însemnat îl au dansurile populare
(ex: "Hora", "Raţa", "Alunelul", "Haţegana", "Şchioapa") sau dansurile
tematice (ex: "Dansul fluturaşilor", "Dansul ciupercuţelor", "Dansul
crenguţelor de brad") acestea presupunând multe repetiţii pentru a fi
perfecţionate deprinderi, calităţile motrice, fiind prezente în toate
programele artistice din grădiniţă sau cu alte ocazii.
Copilul simte gustul performanţei şi autoperformanţei practicând sportul.
Copilăria si, îndeosebi, preşcolaritatea este vârsta curiozităţii, vârsta
sincerităţii, vârsta marilor visuri şi patente creative dar şi vârsta
necesitaţii absolute de dragoste şi de libertate în mişcare.
În concluzie, sportul oferă atât beneficii fizice, cât şi sociale în
viaţa copiilor. Pe lângă dezvoltarea armonioasă, el le oferă şansa să îşi
atingă potenţialul maxim de creştere şi să deprindă abilităţi şi pasiuni noi
pe care le vor folosi pe tot parcursul vietii.

Bibliografie :
 Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de
copii,M.E.C.T.,2006.
 EMILIA IVAN,Educaţia fizică în grădiniţă,Editura Sport-Turism,1976.
 Revista „Învăţământul preşcolar” Nr.2/2008